1.Mărturii ale activitatii constructive (Cucuteni un sat din apropierea Iaşului 4.

Arhitectura dacica, capitala

incipiente pe terit moldovei preistorice
Din preistorie,epoca pietrei şi
bronzului se cunosc adăposturile
naturale în grote cu formarea în ele a
staţiunilor. Sunt cunoscute staţiunile
Duruitoarea veche, Brânzeni, Trinca.
Aici au fost depistate unelte litice.
Primele aşezări umane la suprafaţa
solului au fost depistate sub forma de
vestigii la Ofatinţi, Cosăuţi.
Sensibilitatea oamenilor de atunci,
cerinţele lor spirituale sunt ilustrate de
figurine şi amulete din os, corn şi piatră
în lolocuinţele de la Cosăuţi, Brânzeni,
Trinca.
2.Marturii ale asezarilor culturii
cucuteni tripolie de pe teritoriul RM
ceramica pictata si figurativa.Vestigii
ale nomazilor.Tumulusuri.
Perioada neolitică în Moldova mil.6-3
î.e.n. corespunde culturii Cucuteni –
Tripolie .Sunt cunoscute aşezările de la
Petreni, Vărvăreuca. Apar primele
forme de locuinţe etajate şi de cult,
ridicate pe platforme. Sunt renumite
vasele din ceramică pictată şi
figurinele, modelele din ceramică a
clădirilor.
(România) şi Tripolie – localitate din Sarmizegetusa.
Ucraina).
Dispariţia culturii Cucuteni-Tripolie – a
locuinţelor etajate şi a ceramicii
pictate - s-a produs concomitent cu
apariţia tumulilor (movilelor funerare)
şi a obiectelor din bronz.
Civilizaţia Cucuteni dispare ca urmare
a pătrunderii în regiune a unui nou val
de populaţie indoeuropeană care a
fost asimilată de cucutenieni. În spaţiul
Carpato-dunărean, ca urmare a
acestei sinteze dintre autohtoni şi cei
veniţi, îşi face apariţia o nouă
comunitate de populaţie indo-
europeană reprezentanţii căreia se vor
extinde spre sud (pelasgi, lelegi,
ionieni, aheeni, eolieni, dorieni etc.),
sudest (Asia Mică – hitiţii, carienii,
prototracii etc.) şi vest (Dalmaţia, Iliria
- ptotoitalicii), regiunile din apropierea
Dunării rămînînd un loc de
interacţiune, un pod de legătură, între
aceste neamuri indoeuropene. Ca
urmare a proceselor etno-lingvistice
ce se petrec în regiune îşi fac apariţia
prototracii care se vor afirma ca etnie
pe arena istorică la sfîrşitul mileniului II
î.Hr.
3. Fortificaţiile geţilor de pe teritoriul RM.
Sec. V-III î.e.n.
Blidaru. Cetate alcătuită din două curţi
trapezoidale, construite în diferit timp.
Era alcătuită din curtine şi turnuri.

Perioada neolitică este una din epocile

preistoriei în care agricultorii şi
crescătorii de animale i-au înlocuit pe
vînători şi culegători. Are loc trecerea
la modul de viaţă sedentar şi îşi fac
apariţia primele localităţi, primele
meşteşuguri.Pornind de la importanţa
schimbărilor survenite, istoricii
numesc această transformare Cetatea Costeşti, alcătuită din
„revoluţie neolitică”. sanctuare liniare, turnuri de pază,
curtine din piatră, locuinţe turn,
„Revoluţia neolitică” a cuprins vaste
cisterne pentru apă.
teritorii, dînd naștere primilor civilizații
umane. În Europa, potrivit datelor
arheologice, „revoluţia neolitică”
începe la finele mileniului al VI-lea -
începutul mileniului al Vlea î.Hr.

Cultura Cucuteni-Tripolie este una din

cele mai timpurii civilizaţii din Europa,
care s-a constituit cu cîteva secole
înainte de apariţia aşezărilor umane în
Mesopotamia şi Egiptul Antic.
Denumirea provine de la localităţile în
preajma cărora au fost descoperite
pentru prima dată vestigii ale acesteia

In curpura carpatilor centrul
administrativ a dacilor – or.
Sarmizegetusa. Tehnica de
constructie seamana cu acea a
romanilor. Sunt 2 cruste, intrre ele
pietre, apoi mortar ca beton.
Constructia era intarita prin «dulapi»
din lemn – sa uneasca aceste cruste.
Goluri erau in perete in care se fixau
«dulapuri». Ziduri de sprijin cu
partea superioara – parapet, erau la
scaderea reliefului. Dupa 108 era
distrus p//u ca romanii au cucerit dacii.
Temple shi sanctuare. Numarul lor –
60, ashezate in rinduri. Sunt nishte
baze cu diametrul de 2m, amplasate
aproape una de alta, in rind cite 4.
Destinatia religioasa. Sanctuar
calendar solar – loc de sartificare.
Suflet la dacii era nemuritor. Credeau
in zei. Treptele s-au pastrat – trecerea
de la o terasa la alta. S-a pastrat cea
ce era la nivelul pamintului p/u ca
romanii au distrus tot, ca sa nu ramine
ceva de la daci. Sarm. era
inconjurata cu munti, pereti de cetati,
era loc greu accesibil. Cetati aveau
plan trapezoidal. Turnuri
dreptunghiulare la colturi shi 2 aparte.
Era drum de straje. Casele care intrau
in componenta erai din piatra, cu
citeva nivele. Cetate Costeshti –
cetate de observare de refugere.
Construita de meshteri invitati din
Grecia.
Arhitectura dacica
Dacii locuiau în aşezări, numite
dave, alcătuite din locuinţe grupate în
jurul unei pieţe. Clădirile erau orientate
cu rigurozitate: spre nord, în axa
agorei, orientată nord-vest – sud-est,
era amplasat un templu de tip
megaron, astfel faţada obţinea
orientare spre sud-est (Argidava,
Popeşti), casele de locuit erau
amplasate perimetral, orientate cu
intrările spre vest. În Grădiştea
Muncelului, unde se presupune că s-ar
fi aflat în primul secol al erei noastre
capitala statului dac unificat –
Sarmizegetusa, centru administrativ,
militar, cultural şi religios al ţării, au
fost identificate aproape toate tipurile
de clădiri dacice: fortificaţii, variate
sanctuare, locuinţe-turn, drumuri de
ceremonii, cisterne pentru
acumularea apei potabile. Pe teritoriul
Moldovei sînt cunoscute renumitele
centre ale geto-dacilor dintre care cea
mai vestită este cetatea de la Bîtca
Doamnei, de lîngă oraşul Piatra Neamţ.
Arhitectura dacilor, ca expresie
spaţial-volumetrică în mare parte a
rămas necunoscută din cauza cuceririi
părții centrale a statului dac de către
romani şi distrugerii clădirilor
monumentale, de la care s-au păstrat
doar părţile din sol. Expresie a
civilizaţiei evoluate a dacilor serveşte
Marele sanctuar circular de la
Sarmizegetusa Regia, reproducerea în
piatră a calendarului dacic, şi posibil,
un observator astronomic. Asemenea
sanctuare sînt larg cunoscute în
arealul locuit de geto-daci, dar
sanctuarul-calendar din Grădiştea
Muncelului se evidenţiază printr-o
realizare constructivă perfectă. Are un
plan din două cercuri concentrice, şi o
celulă în formă de potcoavă, amplasată
în centru, cu axa orientată nord-vest –
sud-est. Are similitudini cu sanctuarul
de la Butuceni, mai simplu, dar care
este cu 3-4 secole mai timpuriu.
Casele dacilor de la munte spre
deosebire de cele de la campie au
avantajul prezentei pietrei. La aceste
altitudini casele au fundatia din blocuri
de piatra mai mult sau mai putin ingrijit
lucrate in functie de averea
proprietarului. In acest fel lemnul nu
putrezea in contact cu pamantul. S-au
descoperit case din barne de lemn
imbinate prin sistemul de scobituri in
forma de coada de randunica, case la
care nu se foloseau nici un cui. Aceste
case aveau o forma poligonala cu 6-8
laturi. Restul construite in sistemul
clasic erau majoritatea
dreptunghiulare sau rotunde.
Majoritatea erau construite din barne
de lemn asezate orizontal. La colturi
cate un stalp vertical cu rol de
susutinere a celor orizontale. Se
aplica pe pereti o lipitura relativ
subtire din lut frumos netezit si uneori
colorat. Casele mai sarace aveau intre
stalpii de colt o impletitura de nuiele
lipita cu lut din belsug peste care se
aplica tencuiala eventual colorata.
Cele mai impozante locuinte,
descoperite in numar mare sunt cele
de tipul turnurilor locuinta. Acestea
aveau pe nelipsita fundatie de piatra,
parterul alcatuit dintr-un zid de blocuri
de piatra de acelasi fel ca si cele din
zid. Peste acest zid de piatra era
inaltat un zid din caramizi de lut
superficial arse. La turnurile locuinta
de la Costesti atat zidul de piatra cat si
cel din caramizi aveau latimea de 3m.
Etajul era construit din barne de lemn
asezate orizontal. La acest nivel se
putea ajunge atat printr-o scara
exterioara asezata pe lespezi de piatra
cat si printr-una interioara. Tocmai
acest etaj reprezenta spatiul de locuit,
parterul fiind folosit ca depozit. In
nivelul inferior accesul se facea printr-
o poarta (la Costesti larga de 1,8m).
Multe case aveau pridvor cu acoperis
sustinut de stalpi de lemn sau mai
simplu sub o streasina mai lata,
inconjurand cladirea. Cel mai adesea
un prag de piatra (sau
uneori de lemn) marca locul in care
era amplasata usa de lemn. La casele
de nobililor aceasta usa era masiva si
batuta cu tinte de fier cu floarea mare
sau uneori frumos ornamentata.
Casele aveau in mod obisnuit una sau
doua incaperi (la cele cu etaj numarul
se dubla). Podeaua la toate casele era
din pamant baut uneori fatuit cu grija.
Acoperisul era in doua ape la casele
dreptunghiulare si conice la casele
poligonale si rotunde, majoritatea
facute din sindrila dar un mare numar
avea acoperis din tigle.
In interiorul arcului carpatic, la
daci, muntele a oferit avantjele pietrei
si al piscurilor inalte dand nastere
unor impresionante cetati, adevarate
"cuiburi de vulturi". La construirea
unei cetati se incepea cu alegera unui
varf care oferea cele mai multe
avantaje tactice. Se continua prin
sapareea teraselor in munte pentru
zona locuita. Se inaltau doua randuri
de ziduri la distanta de 3m intre care
se punea pamant cu pietris. Pentru a
rezista presiunii exercitate de
umplutura un anumit numar din
blocurile de piatra aveau practicate pe
fetele interioare cavitati in forma de
coada de radunica in care se
introduceau barne de lemn care
sustineau cele doua paramente
paralele. In timp barnele putrezeau
dar pamantul era deja tasar si zidul isi
pastra forma. Apa era un factor care
putea duce la surpare zidurilor, pentru
scurgerea acesteia mesterii daci
practicau in unele blocuri din zid
canale care conduceau apa din
interiorul zidului in afara. Uneori se
construia un al doilea rand de ziduri
din piatra de stanca sumar potrivita si
legata cu mortar. La cetatea de la
Costesti in afara zidurilor era si un val
de pamant cu palisada. Intrarea "a
chicane" in cetate facea vulnerabile
flancurile armatei asediatoare. Desi nu
exista doua cetati identice se poate
observa o structura care se repeta Sanctuarul calendar din Cadranul solar
regulat. Fiecare cetate avea incinta Saermizegetusa,
militara bine fortificata cu ziduri
puternice si turnuri periculoase pentru înc. sec. 1 d.Cr. Planul, îngrădirea.
adversar. In interior locuintele
descrise anterior erau conectate
printr-un sistem de drumuri uneori
frumos pavate ca cel de la
Sarmizegetusa sau cu trebpte
monumenale ca cele de la Costesti.
Principala problema a cetatilor in caz
de asediu era apa care era captata din
izvoare sau din rauri si aduse prin
conducte de lut ars pana in cetate
unde era adunata in cisterne. De aici
era dusa la case prin conducte prin
complexe sisteme de canalizare. In Sanctuar liniar • 1. Piatra Roşie. Planul
afara incintei militare mai putin unui sanctuar liniar cu două încăperi
protejate artificial dar la care cu greu (de tip megaron). • 2. Reconstrucţie,
se putea ajunge din afara cetatii se D. Antonescu
aflau sanctuarele.

Sarmizegetusa Sanctuar, s. Rudele.

Sarmizegetusa, a fost centrul

politic, militar, administrativ si religios
al regatului dac in timpul lui Burebista,
si al lui Decebal. "Sarmis", inseamna
"cel mai mare".Capitala regatului dac,
Sarmizegetusa, se întindea pe o
suprafata de 6 km patrati, constructiile
aflându-se pe terase antropogene, din
care unele sunt sustinute de ziduri
înalte de 14 metri. În antichitate,
orasul era alcatuit din trei zone
distincte: doua cartiere civile si, între
ele, fortificatia si zona sacra; întregul
ansamblu era dotat cu conducte de
apa, canale de drenaj, drumuri pavate,
scari etc. Zona sacra este situata la
est de fortificatie. Au fost scoase la Sanctuar “Pustiosu”
lumina zece sanctuare rectangulare.
Sanctuarele rectangulare sunt
marginite, spre exterior, de un sir de
pilastri din piatra, în vreme ce, spre
interior, au fost ridicate coloane
masive din piatra sau lemn.

5.Tipurile de clădiri de cult dacice.

Aliniamentele din Sarmizegetusa

Sanctuare dacice • Sanctuare liniare În Dacia nu există temple de tradiţie

(aliniamente) • Sarmizegetusa Regia mediteraneană propriu-zisă. Nu avem
nici un plan de templu in antis, prostil,
tetrastil, hexastil, sau peripter. Totuşi,
elementele principale care alcătuiesc
Sanctuar Butuceni templul roman există: cella, pronaos,
naos, altarul. Unele temple, ca cel al
lui Liber Pater de la Sarmizegetusa,
sunt evident temple oficiale. Tot la
Sarmizegetusa, în complexul sacru al
lui Aesculap şi Hygeia, există un
edificiu cu plan tipic de fanum celto-
roman. Lipseşte orice relaţie cu
arhitectura sacră din epoca târzie a
fierului a indigenilor daci.
6.Sanctuarul calendar din Sarmizegetus şi
sanctuarul de pe promontoriul Butuceni,
RM.
Calendarul dacic este format din două
sanctuare. Micul sanctuar rotund conţine
114 piese: 13 lespezi şi 101 stâlpi. un stâlp
este echivalentul unei zile; o lespede este
echivalentul unei săptămâni;
numărătoarea poate începe de lângă
oricare lespede; un an este format din trei
rotaţii complete şi opt săptămâni; se
marchează anul scurs pe lespedea la care
s-a ajuns; se începe noul an de la stâlpul
următor; se efectuează un ciclu de 13 ani
(până se marchează toate lespezile); în
acest interval anul dacic rămâne în urmă cu
o zi faţă de anul tropic şi se aplică corecţia
de o zi; din cauza celor două săptămâni de
şase şi şapte zile, durata anilor fluctuează
dând următoarea succesiune: 364-366365-
366-365-364-366-365-364-367 zile; din
anul dacic lipseşte primăvara, vara are 21
de săptămâni, iar toamna şi iarna au câte 13
săptămâni fiecare. Marele sanctuar rotund
este structurat pe 3 cercuri concentrice.
Cercul exterior este alcătuit din 104 lespezi
care formează un cerc perfect închis. Lipit
de primul, al doilea cerc este format din
210 piese: 180 de stâlpi despărţiţi în 30 de
grupuri de câte 6. Al treilea cerc, la o
distanţă considerabilă de primele două,
este format din 68 de stâlpi aranjaţi în 4
grupuri despărţiţi de lespezi în următoarea
ordine: 17 stâlpi – 4 lespezi – 18 stâlpi – 3
lespezi – 16 stâlpi – 4 lespezi – 17 stâlpi – 4
lespezi.
6.Sanctuarul de pe promontoriul
Butuceni, RM
7Fortificaţiile din jurul Sarmizecetusei:
Piatra Roşie, Costeşti şi Blidaru.
Cetatea dacică Piatra Roșie face parte
din sistemul de fortificații și așezări din
Munții Orăștiei grupate în jurul capitalei
dacice Sarmizegetusa Regia. Se află
situată la sud-vest de cetatea regală,
pe un masiv stâncos izolat din Munții
Șureanu, numit „Piatra Roșie”,
înconjurat din trei părți de prăpăstii
amețitoare. Cetatea se află pe
teritoriul Parcului Național Grădiștea
Muncelului-Cioclovina și a fost inclusă
în patrimoniul mondial UNESCO în anul
1999, împreună cu cetățile dacice de la
Grădiștea de Munte, Costești-Cetățuie,
Costești-Blidaru, Bănița și Căpâlna.
Este alcătuită din două incinte
fortificate, cu o suprafață însumată de
1,2 ha, construite în etape diferite, și a
fost probabil sediul unor personaje de
rang înalt. Numeroase terase
antropice cu urme de locuire
segmentează coasta estică și cea
nordică a dealului, dar și dealurile din
împrejurimi, demonstrând o intensă
locuire a zonei în Antichitate.
Cetatea Dacica de la Costesti -
Orastioara de Sus - Hunedoara Dealul
Cetatuia, cu cetatea dacica care ii
poarta numele, se prezinta ca un
mamelon (altitudine 561 m), cu varful
elipsoidal, partial amenajat, lung de
160 m si lat de 17 m spre sud si 25 m la
nord, a carui fortificare s-a facut in mai
multe etape. Cetatea Costești –
Cetățuie*modificare | modificare
sursă+ Fortificația acesteia constă
dintr-un val de pământ cu palisadă, lat
la bază de cca. 6–8 m și cu o înălțime
de 2–2,50 m, care proteja partea
superioară a dealului, platoul și
terasele. Pe platou se află urmele a
două turnuri-locuință, construite, la
bază, cu temelii de piatră și în partea
superioară din cărămizi (chirpici). O
scară monumentală, din piatră
fasonată, lată de 3 m, ducea la unul
dintre aceste turnuri. Pe laturi era
prevăzută cu jgheaburi pentru
scurgerea apei, iar în față cu o poartă
de lemn. Cetatea de la Costești a fost
reședința unora dintre regii geto-daci.
Situată la intrarea în valea apei
Grădiștea, centrul de la Costești a
constituit principalul avantpost al
capitalei dacice de la Grădiștea
Muncelului. Distrusă în timpul primului
război daco-roman, în 102 p. Chr.,
cetatea a fost grabnic refăcută și apoi
definitiv distrusă și apoi abandonată în
anul 106 p. Chr., odată cu cucerirea
Daciei de către romani. Ruinele ei au
servit drept carieră de piatră pentru
construirea castrului de la Bucium
[C.P.] Zidul avea cel putin 3–4 m
înaltime, era gros de 3 metri, avea
doua fete, una exterioara si una
interioara, si era format din blocuri din
calcar conchilic, blocurile erau taiate
regulat (opus quadratum). Aceste
blocuri aveau dimensini variabile: 60–
80 cm lungime, 40–60 cm înaltime si
30–40 cm grosime. Între cele doua fete
ale zidului se aseza o umplutura
(emplecton) de pamânt, pietre
neprelucrate, etc. Nu se folosea
mortar la aceste tipuri de ziduri de
acea pentru a nu se prabusi cele doua
fete, constructorii daci au taiat în
partea superioara a blocurilor
jgheaburi care erau în forma de coada
de rândunica (mai largi spre exterior si
mai înguste pe interior). În jgheaburile
a doua blocuri care erau asezate fata
în fata era pusa o bârna din lemn, care
era lunga cât latimea zidului si avea
capetele taiate la fel. Dupa ce erau
asezate aceste bârne era aruncata
umplutura. Chiar daca bârnele
putrezeau pamântul era suficient de
tasat pentru ca zidul sa nu se
prabuseasca. Cetatea Costeşti,
alcătuită din sanctuare liniare, turnuri
de pază, curtine din piatră, locuinţe
turn cisterne pentru apă.

Cetatea Costești - - Blidaru
Blidaru, este un platou situat la SV de
com. Orăștioara. de Sus (jud.
Hunedoara), la alt. de 705 m, unde se
află ruinele cetății dacice cu același
nume, integrată în principalul nucleu al
sistemului defensiv antiroman din zona
Munților Orăștiei. Situată pe culmea
Blidaru, la o altitudine de 703 m,
fortificația cuprinde două incinte, unite
între ele, având împreună șase turnuri
puternice de observație.Blidaru.
Cetate alcătuită din două curţi
trapezoidale, construite în diferit timp.
Era alcătuită din curtine şi turnuri.
8.Locuintele dacice: de tip turn s i de
tip megaron s i cladirea romana din s.
Sobari, raionul Soroca.
Arhitectura daco-romană este
tributară culturii romane, comportînd
unele trăsături individuale locale.
Centrul administrativ al provinţciei
romane Dacia – Colonia Ulpia Traiana
Sarmizegetusa a fost sistematizată
conform urbanisticii romane în
cartiere pătrate, construite cu edificii
specifice modului de viaţă roman:
terme, amfiteatru, şcoală de gladiatori,
temple, vile, dar şi unele unicate cum
ar fi Colegiul auguştilor, podul
construit peste Dunăre de arhitectul
Apollodor din Damasc. Romanii au
înălţat în Dacia cîteva construcţii cu
destinaţie comemorativă, unde sînt
reproduse scene din timpul cuceririi
Daciei, documente de o mare
importanţă istorică cu privire la
arhitectura dacilor din timpul cuceririi
romane. Cultura Sîntana de Mureş, sau
Cerneahov, corespunde perioadei de
migrare a popoarelor, care au cauzat
în final destrămarea Imperiului Roman.
De la locuirea din această perioadă au
rămas seliştele de mari dimensiuni, de
exemplu 1000x100 m, (s. Corpaci,
Edineţ), în care clădirile erau
amplasate în cuiburi, identificate după
obiectele de import – amfore romane,
fibule din argint şi bronz, vase din
sticlă. Vestigiile locuinţelor din această
perioadă conţin unele trăsături
specifice ale perioadei geto-dacilor.
Erau clădiri de dimensiuni mari 10,5x9
m (s. Goleni, Edineţ,), 16x9 m şi
12,5x5,5 m (s. Ruseni IV, Edineţ), cu
planul alungit, orientat est-vest,
împărţit printr-un operete median în
două încăperi. Prima încăpere, cu
intrarea dinspre sud, servea de tindă şi
depozit de alimente, a doua încăpere
era încălzită de la vetre amenajate la
cota podelii.
Remarcabile vestigii din această
perioadă au fost identificate în
apropierea satului Sobari, Soroca.
Ocupă un teritoriu de 570x250 m, în
care se evidenţiază, ca un caz unic o
locuinţă mare cu dimensiunile de
16x10 m. O altă locuinţă 10x18 m, era
construită din piatră şi cărămidă,
acoperită cu olane. Avea ferestre cu
geamuri din sticlă. Perimetral se aflau
coloane dinpiatră.
9.Arhitectura dacica conform
reliefurilor de pe Columna lui Traian.
Columna lui Traian reprezintă cea mai
mare sculptură în relief din toată
Antichitatea. Din punct de vedere
estetic, Columna lui Traian este înainte
de toate o creaţie originală a artei
romane în perioada ei de maximă
maturitate de la începutul sec. II d.Hr.,
datorită marei sale unităţi
compoziţionale şi omogenitatea
basoreliefurilor, prin realismul
personajelor reprezentate şi calitatea
narativă a scenelor. Valoarea sa în
calitate de sursă arheologică şi istorică
este inestimabilă, având în vedere
faptul că scrierile lui Traian despre
războaielor dacice sunt astăzi
pierdute.
Columna lui Traian, construită de
arhitectul Apolodor din Damasc (60-
129(?) d.Hr.), a fost inaugurată la 12
mai 113 d.Hr. în Forul lui Traian la
Roma, situată în spatele clădirii
Basilica Ulpia şi între cele două
biblioteci (Bibliotheca Ulpia sau
Bibliotheca Traiani). Ea a fost
sculptată în marmură de Luni (Carara)
şi înălţată pe un piedestal decorat la
colţuri cu vulturi
purtînd festoni şi, pe suprafeţele
postamentului, arme dace în
basorelief, în timp ce o coroană de laur
serveşte de tor (mulură rotundă cu
profilul convex situată la baza
coloanei). Acest monument este
singurul bine păstrat în Forul luiTraian,
în mijlocul unui câmp de ruine.
Columna nu este numai o cronică
figurată pentru imortalizarea
războaielor dintre Romani şi Daci (în
101-102 şi 105-106 d.Hr.), ea a devenit
de asemenea mormântul împăratului,
după moartea lui Traian în 117 d.Hr.,
fiindu-i depusă cenuşa într-o urnă de
aur ce era amplasată într-o încăpere
sepulcrală special amenajată într-un
vestibul al acesteia.
10.Arhitectura pe teritoriul Daciei
romane.
•Centrul administrativ al provinţiei
romane Dacia devine localitatea
Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Oraşul a fost sistematizat conform
urbanisticii romane în cartiere pătrate,
construite cu edificii specifice modului
de viaţă roman: terme, amfiteatru,
şcoală de gladiatori, temple, vile. Au
fost construite şi unele unicate:
Colegiul auguştilor.
Monumentul Tropheum Traiani
•Monument ridicat în cinstea biruinţei
asupra dacilor în localitatea astăzi
Adamclisi 104-106 •Arhitect, se
presupune că a fost Apolodor din
Damasc •Romanii au înălţat în Dacia
câteva construcţii cu destinaţie
memorială, unde sunt reproduse
scene din timpul cuceririi Daciei,
documente de o mare importanţă
istorică cu privire la arhitectura
dacilor din timpul cuceririi romane.
Podul lui Traian a fost un pod construit
de Apolodor din Damasc, arhitectul
Columnei, între primăvara anului 103 și
primăvara anului 105 *1+ pe Dunărea
de Jos, la est de Porțile de Fier, în
orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul
construcției a fost de a facilita
transportul trupelor romane conduse
de Traian și a proviziilor necesare celei
de-a doua campanii miltare de
cucerire aDaciei regelui Decebal.
Măreția arhitectonică și tehnică a
podului de peste Dunăre era, cel puțin
pentru antichitate, remarcabilă și
demonstrează importanța strategică
pe care Traian a dat-o construcției și,
prin aceasta, cuceririi Daciei. S-a
folosit o suprastructură din lemn fixată
pe douăzeci de stâlpi din piatră ce
aveau formă paralelipipedică. La cele
două capete, sudic și nordic, erau
ridicate câte o monumentală poartă.
Pe columna lui Traianb putem distinge
o imagine stilizată a podului cu mai
puțini piloni, dar în principiu conformă
surselor scrise și care permite
recunoașterea tehnicii de îmbinare a
lemnului și pietrei.
Podul de la Drobeta Turnu Severin.
O minune a civilizaţiei antice a fost
podul construit peste Dunăre de
arhitectul Apolodor din Damasc
Reconstrucţie grafică. Lungimea de
peste 1 km, deschiderea arcelor de 30
m. Podul lui Traian de la Drobeta a fost
construit in numai trei ani de zile (103-
105), dupa planurile arhitectului
Apolodor din Damasc, cel care a
proiectat si Columna lui Traian de la
Roma. A fost cel mat mare pod
construit in antichitate, ingenios ca
tehnica si ca forma. Si astazi ruinele
sale starnesc admiratia oamenilor.
Numai pentru construirea pilelor au
fost folosite blocuri masive de piatra si
stejarii de pe 200 ha de padure. Podul
era lung de 1.135 m, inalt de 18,60 m si
lat de 14,55 m.
•Fortificaţie – lagăr militar de formă
evoluată.Turnurile de flancare au fost
scoase în exrteriorul curtinelor. •În
centru se află Principia –
comandamentul militar al legiunii.
Castrul roman Arutela este un
monument istoric, situat între
localitățile Păușa și Căciulata, în
punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul
Călimănești, fiind trecut în lista
monumentelor istorice din 2004
datând din epoca romană anii 137–138
d.C. Construcția se găsește pe malul
stâng al Oltului, în vecinătatea
Mănăstirii Cozia și în ambianța
complexului hidroenergetic Turnu.
Fotortificația construită din lespezi de
piatră are formă pătrată cu laturile de
60 de metri prevăzute cu turnuri
semicirculare la colțuri și turnuri
pătrate de o parte și de alta a porții
pretoriene. Pe celelalte două laturi se
văd porțile de serviciu ( porta
principalis dextra și porta principalis
sinistra ). Zidul de incintă a fost ridicat
din blocuri mari de piatră de formă
dreptunghiulară și, după caz, lespezi
subțiri și piatră măruntă, nefasonată,
prinse cu mortar, pentru a se asigura
orizontalitatea
Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa
•Termele romane
Duble, cu două bazine comune,
încălzire prin sistema hipocaust. Ulpia
Traiana Sarmizegetusa (nume
complet: Colonia Ulpia Traiana
Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost
capitala provinciei romane Dacia.
Situată la o distanță de 40 de km de
Sarmizegetusa Regia, capitala
anterioară a regatului dac, colonia
Ulpia Traiana a fost întemeiată după
cucerirea acestuia de către împăratul
Traian, între anii 108-110. Conform
unui monument epigrafic, orașul a fost
fondat din porunca împăratului de
către generalul guvernator Decimus
Terentius Scaurianus.
11).Arhitectura podului roman de
peste Dunare de la Drobeta Turnul
Severin.
Podul de la Drobeta Turnu Severin.
Imagine de pe Columna lui TraianO
minune a civilizaţiei antice a fost podul
construit peste Dunăre de arhitectul
Apolodor din Damasc.
• Reconstrucţie grafică. Lungimea de
peste 1 km, deschiderea arcelor de 30
m.
12.Componentele urbane din Colonia
Ulpia Traiana Sarmisegetusa.
Termele romane
• Duble, cu două bazine comune,
încălzire prin sistema hipocaust.
Amfiteatrul este cel mai impunător
edificiu al complexului. A fost construit
în prima jumătate a secolului al II-lea.
În incinta lui aveau loc lupte de
gladiatori, încăierări între animale
sălbatice și oameni, reprezentații de
teatru, declamații și alte manifestații
publice. La o capacitate de
aproximativ 5000 de persoane, băncile
erau de două feluri: cele pietruite, din
apropierea scenei, rezervate
persoanelor importante, și cele de sus,
de lemn, rezervate spectatorilor de
rând. Conform inscripției unei bănci
păstrate în muzeu, demnitarii aveau
locuri rezervate.[1] În mijlocul
amfiteatrului era o cameră subterană,
din care a fost recuperată o tablă de
marmură, dedicată zeiței Nemesis de
către C. Valerius Maximus pecurarius,
furnizor de animale.[2]
• Ulpia Traiana Sarmizegetusa (nume
complet: Colonia Ulpia Traiana
Augusta Dacica Sarmizegetusa) a fost
capitala provinciei romane Dacia.
Situată la o distanță de 40 de km de
Sarmizegetusa Regia, capital
anterioară a regatului dac, colonia
Ulpia Traiana a fost întemeiată după
cucerirea acestuia de către împăratul
Traian, între anii 108-110. Conform
• unui monument epigrafic, orașul a
fost fondat din porunca împăratului de
către generalul guvernator Decimus
Terentius Scaurianus.
• Sub Hadrian i-a fost adăugat și
numele Sarmizegetusa, iar în timpul
împăratului Alexandru Sever a devenit
metropolis. Așezarea a cunoscut o
perioadă de dezvoltare care a durat
până în a doua jumătate a secolului al
III-lea, când a avut loc retragerea
aureliană. În acest interval s-a
construit pe bază de materiale variate,
precum piatra locală de râu și stâncă,
marmura, cărămida și țigla. Cea mai
impunătoare clădire, amfiteatrul, avea
o capacitate de cca. 5000 de
persoane.
• Ruinele orașului antic constituie un
complex arheologic aflat în localitatea
Sarmizegetusa din județul Hunedoara.
În apropiere este și Muzeul de
Arheologie Sarmizegetusa, fondat în
1924, care adăpostește obiecte
recuperate în cursul cercetărilor
arheologice. Până în prezent, o mare
parte din suprafața orașului antic nu a
fost excavată de arheologi.
Complexul arheologic de la
Sarmizegetusa mai cuprinde:
Templul lui Liber Pater Templul
zeilor Domnus și Domna Sanctuarul
zeilor Aesculapius și Hygia Templul
zeului Mithra Templul zeilor palmireni
Templul Mare Templul zeului
Silvanus Horreum Praetorum
procuratoris (sediul procuratorului
financiar al Daciei Apulensis) Forul
lui Traian (forum vetus) Forum
novum Capitoliul Insulele de
locuinte de la vest de cele două foruri
Necropola estică
14. Monumentul triumfal Tropaeum
Traiani, arhitectura, semnificaţia
Monument ridicat în cinstea biruinţei
asupra dacilor în localitatea astăzi
Adamclisi 104-106
Arhitect, se presupune că a fost
Apolodor din Damasc
Romanii au înălţat în Dacia câteva
construcţii cu destinaţie memorială,
unde sunt reproduse scene din timpul
cuceririi Daciei, documente de o mare
importanţă istorică cu privire la
arhitectura dacilor din timpul cuceririi
romane.
Tropaeum Traiani este unul dintre cel
mai importante monumente antice de
pe teritoriul României. Primele săpături
au fost întreprinse începând cu anul
1882 de către Grigore Tocilescu.
Monumentul, în varianta în care a fost
reconstituit de către arheologi, este
alcătuit dintr-un soclu cilindric, care
are la bază mai multe rânduri de trepte
circulare, iar la partea superioară un
acoperiș conic, cu solzi pe rânduri
concentrice de piatră, din mijlocul
căruia se ridică suprastructura apărat de un perete din buşteni cu
hexagonală. La partea superioară se turnuri de pază. După cotropirea
află trofeul bifacial, înalt de 10,75 m, oraşului în anii '40 ai sec XIV-lea de
înfățișând o armură cu patru scuturi către tătari a început perioada Hoardei
cilindrice. La baza trofeului se află de Aur, pe parcursul căreia întreaga
două grupuri statuare care conțin construcţie se ducea sub conducerea
fiecare reprezentarea trupurilor a trei meşterilor din orient. În aceşti ani
captivi. Orheiul, a primit denumirea Orașul
Înălțimea monumentului împreună cu NouShehr al-Jadid − are înfăţişarea
trofeul este aproximativ egală cu unui oraş oriental, în centrul său sînt
diametrul bazei și anume circa 40 m. construite 2 caravan-seraiuri,
De jur împrejur, cele 54 de metope din moschee, în partea de E − băi publice
calcar de Deleni, înfățișează în şi alte facilităţi. Pînă în zilele noastre s-
basorelief scene de război. Metopele a păstrat fundamentul şi o parte din
erau lespezi dreptunghiulare cu peretele unei băi, care era utilată cu
înălțimea de 1,48‐1,49 m. Din cele 54 calorifere şi cu încălzirea podelelor, cu
metope inițiale, se mai păstrează 48. ventilaţie, apa ajungea aici prin ţevi de
Deasupra metopelor se află o friză cu lut. Rămăşiţele sînt dovezi
26 de creneluri, din care s-au păstrat incontestabile ale interiorului de lux de
numai 23, sculptate și ele în basorelief, altă dată a băii. Din această perioadă
care alcătuiesc coronamentul datează cetatea din piatră. Conform
nucleului circular. unor surse, în perioada 1363–65,
Ansamblul, din care făcea parte Orheiul Vechi a fost reședința
monumentul, mai cuprindea un altar conducătorului Hoardei de Aur
funerar, pe ai cărui pereți se aflau
înscrise numele celor aproximativ La sf a. 60 ai sec. al XIV-lea oraşul
3.800 de soldați romani căzuți probabil Shehr al-Jadid a încetat să mai existe.
în lupta de la Adamclisi, și de asemena Aproape jum de sec. a zăcut în ruine şi
unmausoleu, cu trei ziduri doar aproximativ în anii '20 ai sec XV-
concentrice, în care se pare că a fost lea pe locul acesteia a apărut o
înmormântat comandantul (praefectus localitate moldovenească – astfel a
castrorum), care, cu prețul vieții sale, început cea de-a treia perioadă a
a decis victoria din anul 102. istoriei Orheiului.

În a II jum a sec al XV-lea au devenit

mai frecvente incursiunile tătarilor
asupra Statului Moldovenesc, fapt
care a demonstrat o dată în plus cît de
necesar este să fie întărite graniţele de
est ale oraşului. Această sarcină era
mai uşoară, dat fiind faptul, că
condiţiile topografice erau
avantajoase: localitatea era
înconjurată din trei părţi de malurile
abrupte ale rîului. Cetatea inaccesibilă
în mod natural din cele 3 părţi, la Est
era întărită cu 2 rînduri de construcţii
din pămînt şi buşteni de lemn. Pe
flancul stîng în faţa şanţului si valului s-
a înălţat un palat din piatră, împrejmuit
cu un zid rezistent cu turnuri.
14. Arhitectura în arealul carpato-
danubiano-pontic în “mileniul Începînd cu anii '70 ai sec al XV-lea au
întunecat”. Locuintele autohtonilor s i fost construite biserici, o mulţime de
slavilor din secolele VI-XII. clădiri şi ateliere. Astăzi în locul unde
Locuinţa semiadâncită, cu pereţii din este oraşul vechi pot fi văzute rămăşiţe
“cununi” din bârne, cu orientarea ale zidurilor de lemn ale cetăţii,
colţurilor după punctele cardinale şanţurile şi valurile de apărare,
bisericile, camerele, care în perioada
Planurile locuinţelor din satele moldovenească erau întrebuinţate ca
Hansca; Echimăuţi, Hucea, secţiunile şi locuinţe. Stilul de construcţie al cetăţii,
reconstrucţia tehnicii ridicată în anii de domnie ai lui Ştefan
cel Mare, erau tipice pentru
arhitectura construcţiilor de
fortificaţie moldoveneşti din această
15.Situl Orheiul Vechi. Istoria perioadă. Cetatea avea forma unui
localitatii. patrulater cu turnuri deasupra porţii şi
Orhei inseamna o gospodarie mare si prin colţuri, înăuntru se afla palatul
parasita pîrcălabului Gangur.

Istoria Orh. cuprinde 3 perioade. I –

perioada care a precedat Hoarda de
Aur (sfîrşitul sec XIII-lea – I jum a sec
XIVlea.). Orh. în această perioadă era
16.Analiza „cetatii” din situl Orheiul
Vechi.
cu“Palatul pârcălabului” ridicat
deasupra unui mausoleu. Orh vechi
este ca un ceaun din plan cu ziduri
pline diametru1m, turnuri pline
diametru3,4m gr zidurilor 3,80m.
17.Monumentele de arhitectura de tip
oriental din situl Orheiul Vechi
I. “Cetatea” Orhei cu “palatul
pârcălabului”, ridicat deasupra unui
mausoleu.
II. Complexul din două caravanseraiuri
(Portalul intrării din pietre recuperate)
III. Baia-1
IV.Baia-2.
V. Baia-3
VI. Mausoleul-2
VII.Biserica din piatră
VIII.Biserica din lemn , acolo si Piatra
funerară cu numele pârcălabului Galeş.
IX.Cimitir creştin
X. Cimitir musulman
Locuinţe din aşezările Hoardei de Aur:
1. În oraşul Sarai Berche
2. . În oraşul Mamai Sarai
3. Zidul exterior al conac-hauly din
regiunea Horezmului cu turnuri
rotunde de colţ şi de susţinere a
zidurilor
4. Locuinţa nomadă – fundaţia unei
iurte sau găr din Orheiul Vechi.
Floarea de bumbac se foloseste la
decor
18.Bisericile de lemn din Moldova,
specificul arhitecturii.
Bis. de lemn - monumente de
arhitectură populară, cu aspect
modest , mici în dimensiuni. Forma lor
avea o semnificaţie sacrală pentru
creştini, respectată cu stricteţe dea
lungul timpului. Tipologia- foarte
variată. Printre ţările cu o moştenire
bogată a arhitecturii lemnului, se
evidenţiază N Europei ,România,
Transilvania şi Moldova. Varietatea
formelor arh. ale bis. de lemn din
aceste ţări este o probă de
inventivitate a meşterilor populari
anonimi care au creat remarcabile
variante regionale.
Primele bis. în or. Moldovei,
mănăstiri,sate au fost construite din
lemn, apoi înlocuite cu bis. din piatră.
Cele mai multe bis de lemn se aflau la
N si Centru, unde condiţiile nat. şi
îndepărtarea de centrul adm. al
Basarabiei au favorizat păstrarea
mostrelor arh. populare autentice.
folosirea lemnului s-a impus graţie
rapidităţii cu care erau ridicate
lăcaşurile. 1817in Basarabia,jud.
Hotin,Cetatea Albă, atestate 775
biserici, din care bis. de lemn- 95% din
nr total. 1993 în satele Rep Moldova au
fost identificate cca. 130 de bis. de
lemn, din care în2003 au fost
identificate doar 37. Dispariţia lor are
loc din cauza stării precare a structurii
lor, realizată din material cu o durată
de rezistenţă relativ scurtă, în
condiţiile Moldovei nu ţineau mai mult
de 100-150 de ani. Părţile deteriorate
erau înlocuite cu elemente cioplite din
material nou contribuind la păstrarea
formele artistice ale bisericilor vechi,
care cu timpul putea fi total înlocuită.in
perioada socialistă ( ideologiei ateiste)
majoritatea au fost închise, degradând
fără întreţinere,urmând demolarea.
Neapreciate la justa valoare artistică şi
istorică, bis. de lemn în Rep. Moldova
sunt pe cale de dispariţie, cu ele
pierderea irevocabilă a unei
componente a arh. populare.
Tehnici de construcţie în lemn
-Cununi cu cheutori rotunde
-Dulapi- scânduri grose, cu cheutori
drepte
-Dulapi cu cheutori în coadă de peşte
sau coadă de rândunică.
-Tehnica carcasei – fahkwerk- sau
nemţească.
Biserici de tip longitudinal (bazilica
populară)
• a păstrat caracterul străvechi a
bis.“bazilica populară”, cu forme
transpuse în lemn,ajustate la
posibilităţile lemnului. e o mărturie a
apariţiei timpurii a creştinismului la
daco-români.
• Una din cele care mai bine a păstrat
particularităţile străvechi este biserica
din satul Duşmani,Făleşti
Şi în stele Donduşeni, Hâncauţi,
Târnova, Edineţ, s-au păstrat bis
alcătuite din navă şi absida altarului
decroşată.
Pe parcursul acest tip de biserică a
fost simplificat, reprezentând un corp
dreptunghiular, fără a se evidenţia
absida altarului, cum sunt bis din
satele Musteaţă(Tip baziical
simplificat)Făleşti si Hlina,Briceni şi
Calaraşăuca, Ocniţa (dispărută)
Biserici de tip slav
• răspândit la popoarele slave: rus,
belorus şi ucrainean, care au fost
creştinate în secolul al X-lea. Sunt
alcătuite de regulă din trei volume
cubice, numite cununi, asamblate din
bârne, îmbinate la capete prin
cheutori. Este evidenţiat prin mărime
volumul central, ce crează un aspect
cruciform al planului. Sunt răspândite
la nordul RM, construite atât în tehnica
de cununi, cât şi în carcasă, cu
păstrarea formelor specifice cunuilor.
Asemenea biserici sunt în satele:
Larga, Târnova Donduşeni
Hădărăuţi,
Cobani Glodeni, Rotunda, Leadoveni-
Râşcani, etc.
19) Formarea arhitecturii cladirilor de
cult din Moldova medievala
Arhitectura medievală se compune din
trei perioade istorice: arhitectura din
perioada „mileniului întunecat”;
arhitectura din perioada dominaţiei în
interfluviul Prut-Nistru a Hoardei de
Aur şi arhitectura din perioada
statalităţii Ţării Moldovei. Arhitectura
din „mileniul întunecat” corespunde
perioadei migrării popoarelor.
Începînd cu secolele VI-VIII locuinţele
de mari dimensiuni din perioada
anterioară dispar, fiind depistate
locuinţe adîncite, numite şi bordeie,
specifice popoarelor slave. Aşezările
slavilor sînt de mici dimensiuni,
amplasate lîngă ape curgătoare.
Reapar cetăţile pe promontorii,
circulare şi inelare în plan, amplasate
în zona Nistrului. Erau mici în
dimensiuni, parte componentă a unor
aşezări mari. Adîncirea locuinţelor în
sol şi micşorarea dimensiunilor lor se
explică prin răcirea climei care a avut
lor pe continentul european, cît şi prin
nesiguranţa care a pus amprenta pe
viaţa locuitorilor aşezărilor aflate în
cale deplasării popoarelor migratoare.
În gropile săpate în pămînt erau
coborîte cununi din lemn încheiate
prin cheutori la colţuri, la cota podelii
se ajungea pe trepte interioare.
Casele erau acoperite în două pante
pe grinzi din lemn, fără pod, peste care
era turnat pămînt, astfel că ele aveau
aspectul unor movile. O trăsătură
specifică a caselor din această
perioadă este cuptorul-pietroi cu focul
închis într-o îngrămădire din pietre,
printre care ieşea fumul şi aerul
fierbinte. Acest cuptor va fi clădit şi din
fîşii din lut, păstrîndu-se forma obţinută
din utilizarea pietrelor şi arderea
închisă a focului. În secolele IX-XIII
locuinţele devin semiadîncite, uneori
ridicate la nivelul solului, cresc în
dimensiuni. Spre sfîrşitul perioadei în
case se întîlnesc ambele tipuri de
încălzire: vetre caracteristice
perioadelor anterioare şi cuptorul-
pietroi, cum au fost identificate în
aşezările de lîngă s. Hansca, mărturie a
omogenizării habitatului slav cu cel
autohton. Arhitectura din perioada de
dominaţie în interfluviul Prut-Nistru a
Hoardei de Aur. În 1241 pe teritoriul
dintre Prut şi Nistru au intrat hoardele
tătaro-mongole, urmînd cucerirea
teritoriilor de la apus de Carpaţi. În
intervalul care a urmat pînă în anii 40
ai secolului al XIV-lea, nu sînt urme de
locuire sedentară, deşi aceste
pămînturi au făcut parte din Hoarda de
Aur. Trecerea la viaţa sedentară este
semnalată prin fondarea aşezărilor
urbane, dintre care au fost cercetate
două: Şehr alDjedid de lîngă satul
Trebujeni, raionul Orhei, intrat în
istorie cu denumirea Orheiul Vechi şi
oraşul rămas cu denumirea
necunoscută de lîngă satul Costeşti. În
aceste localităţi au fost gasite monede,
vase de ceramică de tip oriental.
Tătarii au construit clădiri de tip
oriental: băi, caravanserai, moschei,
mausolee. Locuinţele erau de o mare
varietate, acuzînd o coabitare a
populaţiei autohtone cu cea venită din
Asia Centrală, regiunea munţilor
Caucaz şi din oraşele de pe malul rîului
Volga, unde aveau reşedinţă hanii
Hoardei de Aur. Indice al caracterului
etnic eterogen servesc instalaţiile de
tip oriental de pregătire a hrănii şi de
încălzire a locuinţei: tandîre, khanuri,
sufale, care se întîlnesc în unele
locuinţe, concomitent cu vetre
deschise, cuptoare cu ardere
interioară, vetre şi sobe cu cahle ale
populaţiei autohtone în alte locuinţe.
Bisericile de piatră. Cele mai timpurii
biserici de piatră de pe teritoriul
Moldovei istorice datează din secolul
al XIV-lea, arhitectura lor fiind formată
la interferenţa influenţelor locale,
bizantine, slave şi gotice. Arhitectura
bisericii moldoveneşti, după
organizarea spaţială şi planimetrică în
corespundere cu creştinismul ortodox,
este compartimentată în pronaos
(tindă, pridvor), naos (corabie, navă,
hram) şi absida altarului, despărţită de
naos prin catapeteasmă (tîmplă,
iconostas). Pe parcursul timpului
biserica moldovenească a cunoscut o
tipologie diversă în dependenţă de
statutul comanditarilor şi de caracterul
funcţional al lăcaşului de cult: biserică
domnească cu rol de necropolă la
mănăstire, biserică domnească la
mănăstiri, biserică domnească la
reşedinţa urbană, biserică domnească
ridicată în comemorarea unor
evenimente istorice; biserică
boierească în reşedinţele de pe moşie;
biserică a comunităţii săteşti; paraclis
de cimitir, paraclis în componenţa
cetăţilor. Bisericile se înscriu în două
categorii: cu planul drept
(longitudinal) sau cu trei abside
(trilobat, triconc). Bisericile cu planul
longitudinal au rezultat din
simplificarea bazilicii occidentale, de
unde a preluat şi denumirea autohtonă
(biserică) a lăcaşului de cult creştin.
Cea mai cunoscută biserică de tip
longitudinal este catedrala Sf. Nicolae
din Rădăuţi (sfîrşitul secolului al XIV-
lea). Tipul de biserică trilobată în
Moldova este apropiat de tipul trilobat
bizantinobalcanic, trecut prin filiera
bulgară şi sîrbă. Cea mai veche
biserică de tip trilobat este biserica Sf.
Treime din Siret, datînd din ultimele
decenii ale secolului al XIV-lea,
refăcută în secolul al XV-lea. În baza
acestor două orientări, în a doua
jumătate a secolului al XV-lea, în
partea de nord-vest a Moldovei
istorice, la poalele Carpaţilor de Est,
are loc formarea şcolii moldoveneşti de
arhitectură ecleziastică. Pornind de la
planul specific bizantino-balcanic,
formele spaţiale şi detaliile
arhitectonice ale bisericilor
moldoveneşti sînt tratate în stil gotic.
După cum a afirmat G. Balş, cel mai
mare cercetător al arhitecturii
ecleziastice medievale moldoveneşti:
„Biserica moldovenească este
construită pe un plan bizantin de mîini
gotice”. Un istoric francez
completează această caracteristică:
„Arhitectura moldovenească este o
sinteză de importanţă europeană”.
Cele mai evoluate în dimensiuni şi
forme spaţiale au fost ctitoriile
domneşti de tip trilobat,
compartimentarea lor avînd tendinţa
spre multiplicare, în secolul al XV-lea
ajungîndu-se la cinci compartimente
ritualice. Au fost adăugate două
compartimente noi: pridvorul
(exonartexul) din faţa intrării şi
necropola (gropniţa) ctitorilor,
intercalată între naos şi pronaos,
deasupra căreia a fost amenajată o
cameră ascunsă (tainiţa). Datorită
proximităţii munţilor, acoperişul era
înalt, cu poale largi pentru
îndepărtarea rapidă a precipitaţiilor,
fiecare element al planului fiind
acoperit separat. Bisericile mari
alcătuite din cinci compartimente
ritualice au fost construite în secolul al
XV-lea– biserica Mănăstirii Neamţ
(1497), secolul al XVI- lea – bisericile
Sf. Gheorghe din Suceava (1517),
bisericile mănăstirilor Probota (1530),
Moldoviţa (1532), Bistriţa (refăcută prin
1564), Slatina (1564), Suceviţa (1587).
Printre acestea se numără şi biserica
Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii
Căpriana, cu o datare incertă, dar în
limitele anilor 1470 - 1545. Bisericile
domneşti erau dotate cu turle
deasupra naosului, alcătuite din
tambur acoperit cu cupolă sub o formă
piramidală în exterior. La baza turlei
este deschis vederii „scaunul”,
înăuntrul căruia se află două registre
de trecere de la pătratul naosului la
baza circulară a turlei şi registrul de
micşorare a diametrului turlei prin
intermediul arcelor piezişe, procedeu
care conferă turlelor moldoveneşti mai
multă supleţe şi eleganţă în comparaţie
cu cele bizantine. Sistemul de
reducere a diametrului cupolei prin
arce piezişe, acoperite deasupra cu o
cupolă a fost numit „boltă
moldovenească”. Începînd cu secolul
al XVII-lea dimensiunile bisericilor se
micşorează şi se reduce din încăperi. În
reşedinţele de pe moşiile lor, boierii
construiau biserici cu trei
compartimente, care, ca şi cele ale
comunităţilor săteşti, erau alcătuite din
pronaos, naos şi absida altarului, fără
turlă pe naos, toată biserica fiind
acoperită cu învelitoare în patru ape.
În estul Moldovei primele biserici de
piatră au fost construite de domnitori.
În timpul lui Ştefan cel Mare a fost
construită biserica mănăstirii Căpriana;
posibil că din aceiaşi perioadă datează
biserica fundaţiile căreia se află sub
biserica actuală de la Lăpuşna, precum
şi biserica din Cetatea Albă, aşa numita
biserică „grecească”. Domnitorul
Vasile Lupu a ctitorit biserica Sf.
Dumitru din Orhei (16361639). Biserici
de plan arhaic de tip bazilică populară,
alcătuite dintr-o navă, s-au păstrat la
Căuşeni, la Cetatea Albă (biserica
armenească) şi Sf. Nicolae la Chilia
(considerată a fi a lui Vasile Lupu),
toate adîncite în sol. Bisericile de
piatră de tip autohton au fost
construite în Moldova dintre Prut şi
Nistru pînă în prima jumătate a
secolului XIX. De tip trilobat sînt
bisericile mănăstirilor Rudi şi
Călărăşăuca, bisericile satelor Vadul
Raşcov, Mereşăuca, ş.a. Biserică cu
cinci compartimente a fost construită
la mănăstirea Dobruşa, cu patru
compartimente – la mănăstirea
Saharna. Numeroase biserici de piatră
au fost construite în fostul judeţ Orhei,
unde era din abundenţă piatră de
calcar, aici păstrîndu-se bisericile în
satele Işnovăţ, Izbişte, construite la
sfîrşitul secolului al XVIII-lea.
20)inflorirea arhitecturii ecleziastice in
timpul lui Stefan cel Mare
Intervalul ocupa domniile lui Stefan cel
Mare (1457-1504) si ale urmaşilor săi
direcţi Bogdan III (15041517), Stefan
cel Tânăr (1517-1527) si Petru Rareş
(1527-1538, 1541-1546). In special
primul si ultimul au fost in mod
constant si programatic antrenaţi in
activitatea ctitoriceasca. In timpul
domniei lui Stefan cel Mare se
consolidează aşa-numitul "stil
moldovenesc" in arhitectura dar si
principalele programe iconografice
pentru interior, perpetuate până
târziu, in secolul al XVII-lea. Epoca lui
Stefan cel Mare (a doua jumatate a
secolului XV si inceputul secolului XVI)
aduce, cu aproape un secol mai
devreme decat in Tara Romaneasca,
maturizarea si inchegarea unui stil de
arta constructiva propriu si original :
stilul moldovenesc, care se distinge
prin caractere specifice bisericilor
moldovenesti, ca de ex., sistemul
moldovenesc al suprainaltarii boltilor
(turlelor) in interior prin suprapunerea
arcurilor incrucisate (in diagonala) si
prin bazele stelate de la exterior, sau
bogatul decor extern al fatadelor,
obtinut prin utilizarea inteligenta a
materialelor de constructie : piatra
(bruta si de talie), caramida (simpla
sau smaltuita) si uneori ceramica.
Prima ctitorie mare a lui Stefan, Putna
(1466-1484), a fost fundamental
refacuta in secolele XVII si XVIII, incat
biserica de azi nu mai reprezinta
constructia originara. Bisericile
ramase pina azi in forma, lor initiala
reprezinta planuri si forme de
constructie foarte variate. Unele au
planul drept, de tip arhaizat-romanic,
fara sanuri si fara turle (ca la Sf.
Nicolae-Radauti) : Dolhesti (ctitoria
hatmanului Sendrea din 1481),
Balinesti (ctitoria logofatului Tautu din
1499), Voloval (ctitoria lui Stefan din
1500-1502) s.a. Altele au planul treflat
(trilobat), ca la Sfanta Treime din Siret
sau vechea Moldovita, dar adauga o
turla pe naos : Patrauti (1487), Sfantul
Ilie din Suceava(Itcani) 1488, Voronet
(1488), Precista din Bacau (1491), Sf.
Nicolae din Dorohoi (1495), Popauti
(1496), dar mai ales Sf. Gheorghe din
Harlau (1492), care estemonumentul
cel mai reprezentativ al epocii lui
Stefan, remarcabil mai ales prin
frumusetea decorului fatadelor. Altele
reprezinta un tip mixt, rezultat din
combinarea celor doua tipuri
anterioare (dreptunghiular si trilobat).
Dintre acestea fac parte bisericile din :
Borzesti (1493-1494), Piatra Neamt
(1497-1498), Cotnari, Arbore (ctitoria
lui Luca Arbore din 1502-1503),
Reuseni (1503-1504) s.a. Un tip aparte
il reprezinta biserica principala a
manastirii Neamtu (1497), de plan
treflat, mult alungit prin adaugarea
exonartexului (pridvorului inchis) la
fatada de vest a pronaosului si a unei
noi incaperi intre pronaos si naos,
destinata mormintelor ctitoresti
(gropnita sau camera funerara).
Aceasta incapere noua o gasim apoi si
la Dobrovat (1504), care are insa plan
dreptunghiular. c) Dezvoltarea
artistica din epoca lui Stefan se
continua in tot cursul secolului XVI,
atingand apogeul sub Petru Rares,
cand stilul moldovenesc evolueaza,
realizindu-se un nou tip de biserici la
care se generalizeaza gropnita de la
Neamtu si se adauga tainita
(ascunzatoarea sau camera
tezaurului) de deasupra ei. Elementul
nou si caracteristic al bisericilor lui
Petru Rares este pridvorul deschis,
adaugat la fatada de vest, si minunata
pictura exterioara, care inlocuieste
decorul sculptural al fatadelor.
Intalnim biserici ca : Probota (1530),
Humor (1530), Moldovita (1532), Sf.
Dumitru din Suceava (1534, cu pridvor
inchis), Sucevita (ctitoria Movilestilor
1582-1584) s.a. Dupa creatiile mai
putin importante din a doua jumatate a
secolului XVI (ca Bistrita si Slatina lui
Alexandru Lapusneanu, 1554 si 1561),
arta arhitectonica a Moldovei isi
traieste ultima ei epoca de inflorire in
sec. XVII, cand creeaza monumente cu
o puternica influenta orientala, de
origine caucaziana si araba, venita
prin Rusia si concretizata in superbul
decor sculptural de piatra de la
Dragomima (ctitoria mitropolitului
Anastasie Crimca din 1609) si mai ales
de la Sf. Trei Ierarhi din Iasi(otitoria lui
Vasile Lupu din 1639), Barnova din Iasi
(1626-1629), Cetatuia (ctitoria lui Ioan
Duca Voda din 1672) s.a.
21)Bolta moldoveneasca,esenta
constructive si originalitatea ei
Afl area Moldovei în aria de contact a
arhitecturii bizantine cu cea gotică, a
condus la mic- şorarea diametrului
turlei de origine bizantină a bisericilor
de aici într-o structură mai elegantă,
numită „bolta moldovenească”.
Cristalizarea constructivă a bolţii
moldoveneşti s-a făcut în urma unei
perioade de experimentări,
supravieţuind clădirile în varianta
optimă, cunoscute după şirul de
capodopere ecleziastice din timpul lui
Ştefan cel Mare. În articol este
combătută ipoteza originii armeneşti a
bolţii moldoveneşti, în favoarea
evoluţiei constructive fi reşti a
fenomenului de arhitectură, cu infl
uenţa indirectă a arhitecturii maure,
care este, de fapt, şi la baza soluţiei
boltei armeneşti.
BOLTA MOLDOVENEASCA, este des
intalnita in arhitectura bisericilor din
nordul Moldovei. Prin schimbari
succesive de arce si bolti, prin rotiri
axiale, rezulta o maiastra constructie
care impresioneaza prin eleganta sa.
Sistem de boltire folosit in arhitectura
religioasa din Moldova in secolele XV -
XVII. Potrivit acestui sistem deasupra
pandantivelor, care fac trecerea de la
planul patrat al arcelor mari la planul
circular al turlei, este construit un inel
de tambur in interiorul caruia sunt
dispuse patru arce diagonale ale caror
nasteri se afla, in proiectie verticala,
deasupra cheilor arcelor mari. Prin
acest sistem de boltire se obtine o
reducere substantiala a diametrului si
greutatii tamburului si cupolei turlei
bisericilor. Apare pentru prima data la
Patrauti. Bolta moldovenească nu se
rezumă doar la introducerea
registrului cu arce piezişe, după cum
se relevă în majoritatea studiilor, ci
include şi alte modifi cări constructive,
care, trebuie de presupus, nu s-au
produs momentan, ci s-au derulat în
timp pe parcursul unor etape
Astfel, putem afi rma că în cea de-a
doua etapă a evoluţiei bolţii
moldoveneşti au fost suprimaţi pilonii
interiori, aceştia fi ind înlocuiţi cu
console. Transformarea sistemului
bizantin de boltire în cel moldovenesc
a avut drept consecinţă lărgirea spa-
ţiului interior şi nu invers. Ipoteza,
potrivit căreia tentaţia de a extinde
suprafaţa pe dinăuntru ar fi condus la
suprimarea pilonilor, este eronată.
Rolul constructiv al componentelor
boltei moldoveneşti Bolta
moldovenească este o intervenţie
creativă în structura bolţii bizantine (fi
g.1.1), preluând din aceasta arcele
mari cu pandantive între ele, mai jos şi
mai sus de care încep componentele
specifi ce moldoveneşti. Mai sus se află
sistemul de arce, cunoscut în două
variante: arce piezişe şi arce
intercalate. În bolta pe arce piezişe,
într-un tambur scund, sunt înscrise
patru arce cilindrice, formând între ele
un pătrat, în care este înscrisă baza
circulară a turlei, completat la colţuri
cu pandantive mici. Arcele piezişe din
acest registru, orientate sub 45° în
raport cu axa clădirii, numite şi arce
oblice sau diagonale, se sprijină pe
console, axate pe cheile de boltă ale
arcelor mari. Astfel (fi g. 1.2), are loc
reducerea diametrului bolţii bisericilor
moldoveneşti, în proporţia formată
între latura şi diagonala pătratului (în
expresie matematică 2 x1 sau 0,7071
din diametrul bolţii bizantine). Cea mai
timpurie boltă moldovenească pe arce
piezişe cunoscută [1] se află la baza
turlei bisericii Sf. Cruce din Pătrăuţi
(1487). Soluţia de reducere a
diametrului turlei a fost folosită şi la
acoperirea compartimentelor fără
deschidere verticală prin turle, aşa-
numitele „bolţi oarbe”. Prima boltă
moldovenească „oarbă” pe arce
piezişe a fost aplicată pe biserica din
Cotnari (1491) [2], unde scopul iniţial –
de a spori eleganţa turlei – îşi pierduse
sensul, cupola fi ind ascunsă sub
acoperişul în pante al bisericii.
22)Arhitectura ecleziastica in timpul
urmasilor lui Stefan cel
mare,ApARITIA PICTURII
EXTERIOARE
Istoria arhitecturii religioase din
Moldova întrunește mai mult de șase
secole( XIV – XX). Așadar dacă s-ar
face o analogie cu starea lucrurilor
înregistrată în Bulgaria, Serbia și în
special cu Țara Românească, state
care au parcurs în istorie o cale
asemănătoare, s-ar constata că
arhitectura Moldovei a cunoscut mai
multe procese de înviorare sau de
stagnare. Se poate estima că pe
parcursul anilor s-au conturat cele trei
etape în dezvoltarea complexelor
monastic.
-Prima se referă la perioada de
înflorire a Principatului Moldovei( sec.
XIV – XVI);
-Cea de-a doua la vremurile cînd s-a
înregistrat o vădită diminuare a
proceselor socialeconomice și
cultural, provocată de vasalitatea față
de Turcia( mij. Secolului XVI – prima
jumătate a sec. XVIII);
În ce privește arhitectura ecleziastică
din Moldova sec. XIV – XVII, ea
definește o perioadă independent a
arhitecturii și construcțiilor de cult,
fapt ce demonstrează că sec. XVIII a
unit particularitățile arhitecturii
medieval din principatul Moldovei cu
tipuri și stiluri noi, elaborate sau
acceptate în sec. XIX – începutul sec.
XX și care prezintă o perioadă special
în arhitectură și construcții, anume
perioadă de sinteză. Ca și în alte state
europene, mănăstirile din Moldova
medieval au fost consolidate printr-o
incintă solidă din piatră. Planul
mănăstirilor prezintă un pătrat( perfect
sau mai puțin perfect). Bisericile
Moldovei din sec. XIV– XVII prezintă
monumente originale și aparțin școlii
moldovenești de arhitectură. Ele
exprimă în mod evident particularitățile
stilului ”moldovenesc”, care se
caracterizează printr-un triconch
prelungit fără stîlpi, situate în partea
de est; sistemul de cupole ridicate pe
arcuri diagonal sau arcuri în console
etajate( bolta ”moldovenească”);
décor și proporții originale; pictură
murală și fresce în exterior. Arhitectura
din Moldova poate fi comparată cu cea
a țărilor balcanice, arhitectura cărora
a avut o influență puternică asupra
arhitecturii altor țări, demonstrînd
caracterele asemănătoare și principiile
appropriate formării lor. Legăturile
strînse cu arhitectura Bizanțului și cu
slavii sudici au dus la îmbinarea
motivelor byzantine cu trei abside,
expuse în plan de tip central în
compoziția planului bisericilor
moldovenești cu elementele gotice în
decorul fațadei. Caracteristica
principală a arhitecturii Moldovei din
sec. XIV – XVII constă în conexiunile ei
cu tradițiile artei decorative
moldovenești, cunoscute încă din sec.
XIII.
Mănăstirile din Moldova medieval
exercitau, de obiceim funcția de
ansamblu memorial. Incinta
mănăstirilor seamănă cu cea a cetăților
medieval, avînd uneori și funcții
defensive. Biserica ocupa locul
central în curtea mănăstirii. Intrarea
era situată de regulă în partea dinspre
est. Sub bolta porții se deschidea
fațada bisericii cu 3 abside ale
altarelor și turla principală – cea mai
elocventă parte a clădirii de cult.
Percepția artistic a catedralei trecea
de la elementele compoziționale
sporadic ale absidelor laterale
flancate de contrafonturi. La fațada
principal acoperită cu picture murale
expressive. Catedrala prezenta
edificiul principal al mănăstirii și forma
o mono compoziție dominantă în
silueta complexului. Imaginea
arhitecturală a bisericii reprezenta cea
mai înaltă dominantă a mănăstirii, cel
mai expresiv monumental edificiu al
complexului, fiind realizat la scara
mare. Mănăstirile din Moldova se
caracterizează de regulă printr-o
așezare arhitecturală, planimetrică
închisă, de tip concentric. Aportul
meșterilor autohtoni în crearea
formelor de artă națională spre
exprimă prin introducerea tradiției și a
inovațiilor originale în arhitectură și
artă. Drept argumente ne pot servi
pridvorul deschis, analog foișorului
casei civile, sistemul de cupole situate
pe bolți diagonal sau bolți de console
în formă de scară( simple și duble),
ceramică decorativă din decorul
exterior, fațadele acoperite aproape
integral cu pictură murală și fresce.
Monumentele de cult aparțin cu
predominanță școlii arhitecturale
moldovenești, fiind caracterizate
printr-un triconh prelungit, fără stîlpi,
situată în partea de est; printr-un nivel
sau cîteva nivele de bolți arcuite pe
console; printr-un system decorative
bazat pe motive de arcă. Un asemenea
procedeu construit s-a soldat, pentru
bisericile moldovenești, cu o
compoziție pe niveluri cu trecerea de
la volumul principal la tamburul
cupolei și a fost numit bolta
moldovenească dublă, fiind
determinată de un număr dublu de
arcuri diagonale, dispuse în register
sub un unghi de 45⁰. Comparînd
arhitectura din Moldova cu cea din
țările balcanice și Bizanț, pot fi elevate
particularitățile principiile lor de
formare. În timp ce în arhitectura
bizantină se folosea des planul centric,
în cea a Moldovei se prefera planul
longitudinal, acceptîndu-se concepția
mișcării în spațiu. Trei abside ale
altarului respectau 3 puncte cardinal(
Nord, Sud și Est). Spațiul longitudinal
al corăbii bisericii moldovenești se
transformă treptat într-un spațiu
centric al altarului. Conexiunile cu
arhitectura bizantină și cu arhitectura
slavilor sudici au condus la îmbinarea
motivelor bizantine cu 3 abside cu
compoziția planului longitudinal al
bisericilor moldovenești si cu
elementele gotice în decorul fațadei.
Șfîrșitul sec. XVIII – începutul sec. XX
este semnificativ prin variația formelor
artistice și prin construcții intensive. În
această perioadă are loc renașterea
națională a culturii Moldovei și se
consolidează tradițiile arhitecturii
vechi moldovenești civile și
ecleziastice. În a doua jumătate a
sec.XVIII se înregistrează o
ascensiune în arhitectura
monumentală și urbanistică – premisa
pentru zidirea bisericilor și mănăstirilor
din piatră. Perioada se caracterizează
și prin renașterea motivelor stilului
moldovenesc în compoziția bisericilor
tradiționale, cu plan triconh îmbinate
cu elementele decorative ale
arhitecturii populare. Între anii 1800 –
1830, bisericile din partea de Nord a
Moldovei, deci și din Basarabia sunt
influențate de stilul moldovenesc
combinat cu elementele de baroc
ucrainian. Arhitectura regiunii
centrale și cea din partea de sud a
Basarabiei e cu totul lipsită de
motivele barocului, fapt explicabil, căci
în această perioadă relațiile politice și
cultural cu Rusia au un specific
aparte: ocuparea Basarabiei la 1812.
Funcția principală a mănăstirii rămîne
invariabilă, cea auxiliară modificîndu-
se în dependență de epocă: adăpost,
centru cultural și de iluminare. Ctitorii
mănăstirii din secolul XVII – începutul
secolului XX sunt personae înstărite
sau călugări veniți din mănăstirile mari.
Se atestă o trecere lentă de la
arhitectura din lemn și peșteră la cea în
piatră, utilizîndu-se materiale
tradiționale de construcție. ” Legile
locale” din Basarabia, reglementau
activitatea arhitectonică și cea
economică. Comisia pentru
construcții, fundată în anul 1825(
constituită din specialiști calificați:
ingineri civili, arhitecți, pictori,
specialiști în topometrie) efectau
controlul lucrărilor de construcție.
Meșterii neprofesioniști care
construiau biserici și mănăstiri în
satele Basarabiei, de obicei,
respectau tradițiile arhitecturii rurale.
Astfel mănăstirile și bisericile din satele
Basarabiei nu respectau proiectele
model. Faptul a contribuit la
conservarea coloritului autohton,
manifestat în arhitectura inedită a
clădirilor mănăstirești.
Aparitia picturii exterioare
Relaţia arhitectura-pictura cunoaşte in
acest interval de câteva decenii o
evoluţie deosebit de interesanta, care
aduce o nota originală in contextul
artei post-bizantine.
In aceeaşi sferă de probleme se
înscrie si apariţia picturii exterioare.
Remarcată de multa vreme ca un
fenomen specific Moldovei de nord
(Bucovina), pictura murala exterioara
a beneficiat de atenţia cercetătorilor
nu numai sub aspectul iconografiei si
realizării plastice si tehnice, dar si sub
cel mai sensibil si mai supus
interpretărilor, cel al semnificaţiei si al
motivaţiei apariţiei însăşi ca
manifestare particulara. De la
absolutizarea mesajului politic militant
anti-otoman prin invocarea divinităţii,
pornind de la scena cu conotaţii
istorice a Asediului
Constantinopolului, dar extinsa asupra
întregului program exterior, la
conferirea unei note teologal-
escatologice, la fel de exclusiviste,
care
îşi are punctul de plecare in Judecata
de apoi si in ceea ce se cheamă de
regula "Rugăciunea Tuturor Sfinţilor",
pictura murala exterioara a fost
percepută diferit, in lipsa unor surse
contemporane care sa îi fi desluşit
menirea. Amploarea suprafeţelor
pictate si numărul mare de biserici la
care s-a păstrat cel puţin indica un
impact puternic in epoca, ca o dovada
de spiritualitate particulara comuna
comanditarilor, pictorilor si masei de
credincioşi căreia îi era destinată.
23)Particularitatile bizantine si gotice
ale arhitecturii medieval din Moldova.
Arhitectura în Moldova s-a dezvoltat
între secolele XIV-XIX în spațiul
moldovenesc. Arhitectura în această
regiune se dezvoltă exclusiv în
arhitectura bisericească și are o
amprentă puternic
autohtonă cu ușoare influențe mai ales
ale stilului bizantin dar și gotice sau
armenești. Epoca în care s-a dezvoltat
cel mai mult este perioada domniei lui
Ștefan cel Mare (1457-1504).
Arta bizantina a influientat arhitectura
ecleziastica din multe state, in special
cea din tarile balcanice, din Moldova,
Armenia, Georgia, Rusia, Ucraina, etc.
In principatul Moldovei, arta bizantina
a patruns prin filiera Greaca, prin
calugarii de pe muntele sfint Athos, cu
care se stabilisera legaturi inca de pe
timpul domniei lui Stefan cel Mare.In
pictura, stilul bizantin fusese
preyentat prin diverse mozaicuri,
fresce, icoane, miniaturi-figuri
ascetice de tinuta rigida, culori vii si
fond aurit, prin lipsa perspectivei si a
volumului imaginar. Elementele
specifice a stilului bizantin intilnim in
picturile “Bisericii Adormirii” din
Causeni. In perioada dominatiei
cruciate (1204-1261) mesterii bizantini
au desfasurat o ampla activitate in
tarile balcanice. Traditiile arhitecturii
bizantine au ajuns sa influienteze
constructiile de cult din stinga si din
dreapta Prutului. Sau pastrat si azi
monumente ecleziasticecare poarta
amprenta culturii si artei bizantine sau
a altor culturi. Asadar, monumentele
arhitecturale din Moldova intrunesc
caractere si principii asemanatoare cu
cele bizantin, imbina motivele
arhitecturii bizantine cu trei abside,
expuse in plan de tip cruciform
central, cu elemnte gotice in decorul
fundatiei: nise-firide, cu motive de arc
vertical. Vizavi de alte zone din Europa
centrala sau occidentala, Moldova
medievala constituia o arena de
permanente actiuni militare. Din
aceste considerente, complexele
monastice din Moldova medievala
(“Moldovita”, “Sucevita”, “Putna”,
“Capriana”, etc.) indeplinesc si funtia
defensiva, pastrindu-si si alte functii.
In arhitectura lor se observa elemente
constructive balcano-bizantine
precum si gotice caracterizate prin
contraforti, geamuri inalte in arc frint ,
acoperisuri ascutite, vitralii , plan
patrulater regulat cu turnuri de colt
rectangulare; ansamblu trainic
consolidat; ziduri masive cu
substructie de lemn; santuri de
aparare si poduri basculante.
Arhetipul bizantin are absidele
aproape egale, in timp absidele de
nord si de sud ale bisericilor
moldovenesti sunt mai mici decit
absida estica; arhitectura ecleziastica
bizantina foloseste planul de tip
cruciform centric, cea Moldoveneasca
ofera primatul structurii planimetrice
cruciforme longitudionale. Istoria artei
din Basarabia nu poate fi studiata fara
cunoasterea artei bizantine. Spiritul
bizantin e prezent in expresiile sale
plastice. Datorita influientei stilului
balcano-bizantin arhitectura
ecleziastica din Basarabia a atins
perfectiunea propriilor structuri
planimetrice si de volum. Acest fapt a
conditionat armonia si frumusetea
bisericilor din tinut. Stilul bizantin a
avut rezonante in arhitectura
ecleziastica din Moldova si in perioada
tardiva. Este evident ca traditiile si
motivele arhitecturii bizantine provin
din traditiile clasice, suprapuse peste
structura religioasa crestina. Deci,
arhitectura Moldovei imprumuta de la
cea bizantina structura planimetrica a
bisericilor si, mai cu seama, planul
cruciform cu trei abside, incununate
cu una sau cinci cupole.
24)Arhitectura Defensiva din Moldova
Medievala
Fortificaţiile din piatră în Moldova
medievală, amplasate la hotarele ţării,
erau cetăţi de apărare, formînd o
centură, alcătuită din două frontiere
distincte. La frontiera de vest se află
Cetatea Neamţ, Cetatea Şcheia,
Cetatea de Scaun de la Suceava,
cunoscute drept castele voievodale,
construite în deceniul opt al secolului
XIV, atribuite lui Petru Muşatinul. La
frontiera de est cetăţile sînt situate pe
malul drept al Nistrului: Cetatea Hotin,
Cetatea Albă, Soroca şi Tighina, iar la
vest – Cetatea de la Roman. Era
folosită în calitate de cetate şi reşedin-
ţa aristocratică de la Orheiul Vechi.
Pentru toate cetăţile nucleul vechi
reprezintă castelele de dimensiuni
mici, pătrate, romboidale în plan, cu
parametrii interiori, în medie, în jur de
30 m, cu turnuri la colţuri. Dintre ele
doar cetatea de scaun de la Suceava
era de mai mari dimensiuni, cu turnuri
la colţuri şi la mijlocul laturilor. Aceste
castele, odată cu apariţia artileriei au
fost protejate de incinte exterioare cu
bastioane pentru amplasarea pieselor
de artilerie, cele mai timpurii datînd pe
la mijlocul secolului XV, amplasate la
Cetatea Albă de „Stanciu cel Bătrîn”.
Cetatea construită integral în perioada
domniei lui Ştefan cel Mare - Cetatea
de la Roman, era un castel de
dimensiuni mai mari, construit
concomitent cu bastionul pentru piesa
de artilerie. Cetăţile Soroca şi Tighina
nu au o datare certă, analiza
arhitecturii lor înclină spre o datare cu
mult anterioară celei bazate pe surse
istorice. Construcţia fortificaţiilor
încetează odată cu supunerea
Moldovei Porţii Otomane.
25)Cetatile de Piatra din secolul al XIV
din Moldova Istorica
Fortificaţiile sînt cunoscute pe
teritoriul Moldovei din cele mai vechi
timpuri, prezentînd întărituri şi cetăţi de
refugiu. În perioada geto-dacilor,
fortificaţiile pentru protecșia așezarilor
constau din valuri şi şanţuri ridicate pe
promontorii cu pante abrupte din trei
părţi, construite în partea vulnerabilă a
aşezării, pe unde se făcea legătura cu
teritoriul. Iniţial se săpa şanţul, adînc
de 2-3 m, pămîntul era depus pe
marginea interioară a malului, formînd
valul, înalt de 2-3 m. Pentru o mai mare
stabilitate, valul era întărit la bază cu
bolovan sau pietre, suprafaţa valului
era tencuită neted, în unele cazuri se
aprindeau focuri pentru a forma o
suprafaţă vitrată contra năruirii şi
păstrării pantei înclinate. În partea
superioară, pe creasta valului era
fixată o palancă într-un rînd sau două
din tulpini de arbori amplasaţi dens,
care serveau drept drum de strajă. În
perioada medievală fortificaţiile au fost
construite de populaţia slavă, cele mai
cunoscute fiind horodiştele de la
Alcedar, raionul Şoldăneşti şi
Echimăuţi, raionul Rezina. Ele
prezentau cetăţi construite din valuri
de pămînt cu şanţ exterior, cu o
palancă deasupra valului, cu pod
deasupra şanţului din faţa intrării în
cetăţuie. Erau cetăţui de refugiu,
folosite în caz de primejdie, amenajate
în apropierea aşezărilor, avîmd și o
sursă de apă. Perimetral valului erau
construite încăperi pentru apărători şi
familiile lor. În centru se aflau case cu
destinaţie comunală. Horodiştele slave
au fost distruse în secolul al XII-lea de
nomazi.
Cetăţile din piatră au fost construite în
Moldova în perioada medievală, după
formarea statului. Ele sînt amplasate
la hotarele ţării, ce denotă caracterul
de apărare al cetăţilor, formînd o
centură în jurul Ţării Moldovei, alcătuită
din două frontiere distincte: frontiera
de est pe Nistru şi frontiera de vest, la
poalele Carpaţilor. La frontiera de est,
de-a lungul fluviului Nistru şi la cea de
sud, pe Dunăre, cetăţile sînt mai vechi,
cu elemente moştenite din perioada
anterioară formării statului
moldovenesc, fiind incluse în
fortificaţiile ulterioare în timpul
stăpînirii moldoveneşti: Hotin, Cetatea
Albă, Chilia. În această linie fortificată
au fost incluse cetăţile noi de la Soroca
şi Tighina. Probabil, din acelaşi sistem
defensiv al ţării făcea parte şi cetatea
Orheiului. La frontiera de vest se aflau
cetatea Neamţ, cetatea Şcheia,
cetatea de scaun de la Suceava,
cunoscute drept castele voievodale,
construcţia lor în deceniul opt al
secolului al XIV-lea, fiind atribuită lui
Petru Muşatinul. Tot din această serie
făcea parte şi Cetatea de la Roman
(cunoscută cu denumirea Cetatea
Nouă), construită integral în timpul
domniei lui Ştefan cel Mare, sursele
istorice indicînd precis anii
construcţiei 1466-1483.

Toate cetăţile moldoveneşti conţin

nuclee interioare, care după
caracteristicile arhitecturii lor,
reprezintă castele, în general pătrate,
dar fiind cunoscută cîte o formă
romboidală, circulară şi
dreptunghiulară în plan. Parametrii
exteriori erau mici, cu lungimile
curtinelor, de cca. de 30 – 33 m
(cetatea Albă, cetatea Neamţ, cetatea
Şcheia), medii cu diametru exterior de
36 m (Soroca), cu turnuri la colţuri ori
de forme pătrate ori circulare. Dintre
castele cetatea de scaun de la
Suceava avea dimensiunile exterioare
de 45x45 m şi cetatea de la Roman de
45x58 m, curtinele fiind de 1,5 ori mai
lungi decît la castelele anterioare, cu
turnuri amplasate şi la mijlocul
curtinelor. Grosimea curtinelor la
toate cetăţile era de cca. 3 m. Odată cu
apariţia artileriei în jurul castelelor au
fost construite incinte exterioare cu
bastioane pentru amplasarea pieselor
de artilerie, cea mai timpurie fiind
amplasată la Cetatea Albă de „Stanciu
cel bătrîn” pe la 1454. Cetatea de la
Roman a fost construită concomitent
cu bastionul pentru piesa de artilerie,
fiind dotată cu o curte trapezoidală
pentru adunarea oştiri mari. Cetatea
Soroca a rămas fără incintă bastionată,
iar cetatea Tighina a fost întărită cu o
cetate bastionată de tip francez la
sfîrşitul secolului al XVII-lea. Aceste
două cetăţi de pe teritoriul Republicii
Moldova nu au o datare certă, analiza
arhitecturii lor înclină spre o datare cu
cîteva decenii anterior celei bazate
doar pe sursele istorice. Construcţia
fortificaţiilor încetează odată cu
încheierea tratatelor de pace între
Moldova şi Poarta Otomană, de la
sfîrşitul secolului al XV-lea începutul
secolului al XVI-lea.