Sunteți pe pagina 1din 3

Alexandru Lăpușneanul

de Costache Negruzzi

Costache Negruzzi este un prozator care publică în perioada pașoptistă, operele sale de
referință fiind adunate în volumul de nuvele „Păcatele tinereții”, unde este inclusă și nuvela
„Alexandru Lăpușneanul”. Negruzzi respectă ideologia lui Kogălniceanu, exprimată în articolul
„Introducție” din „Dacia literară”, prin inspirația din realitățile noastre naționale devenind astfel, prin
operele sale, creatorul nuvelei istorice românești („Alexandru Lăpușneanul”, „Sobieski și românii”).

Ca specie, Alexandru Lăpușneanul este o nuvelă prin construcția unui singur fir narativ ce
prezintă ultima parte din viața lui Alexandru Lăpușneanul și prin conturarea unui singur personaj
principal, excepțional și puternic individualizat.
Creația este una romantică prin imaginea personajului central, Alexandru, creație literară de o
mare forță interioară, ale cărui trăsături negative (cruzimea, răutatea) sunt duse la extrem. Tot
romantică este și antiteza cu domnița Ruxanda, care are rolul de a scoate în evidență caracterul
negativ al personajului principal. O altă latură romantică a nuvelei este inspirația din specificul
național românesc, descrierea unei perioade întunecate din istoria Moldovei, sub domnia lui
Alexandru Lăpușneanul precum și sensibilitatea și sentimentalismul de care dă dovadă soția
domnitorului în relație cu acesta și cu văduvele boierilor uciși.
Istorică este prin inspirația din trecutul național în construcția personajelor, în descrierea
obiceiurilor vremii și a vestimentației specifice. Negruzzi folosește în acest sens cronicile lui Grigore
Ureche („Letopisețul Tării Moldovei…”), istoric român din secolul al XVII-lea.
Tema nuvelei este ilustrată prin două secvențe reprezentative si anume prin zbuciumata
istorie a Moldovei din perioada imperiului otoman și a domnitorilor pământeni, undeva în secolul al
XVI-lea, istorie presărată cu lupte pentru putere politică și dorință de răzbunare.
Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detașat, predominant obiectiv, dar intervine direct prin
câteva epitete de caracterizare.
Opera este structurată pe 4 capitole, fiecare având câte un motto.
I. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...
II. Ai sa dai sama, Doamnă!...
III. Capul lui Moțoc vrem...
IV. De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu.
Întâlnirea lui Alexandru Lăpușneanul cu delegația celor 4 boieri trimiși de țară
reprezintă scena introductivă a nuvelei, moment ce reflectă determinarea personajului dar și
specificul vremurilor, pline de intrigi politice și dorință după putere. În ciuda faptului că țara nu îl
vrea nici nu îl place, Alexandru hotărăște să înainteze, cu voia ori fără voia lor, rostind replica-
motto: „Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu…”.
Secvența uciderii celor 47 de boieri și așezarea capetelor lor într-o piramidă, după funcție și
rang, ilustrează dorința de răzbunare a personajului în fața unor boieri care îl vânduseră în trecut.
Scena are suport istoric real și este creată pentru a dinamiza nuvela și a pune în evidență cruzimea
personajului principal.
Viziunea despre lume a lui Negruzzi este una specific pașoptistă. Negruzzi se înscrie în
programul „Daciei literare”, inițiat de Kogălniceanu prin inspirația din istoria națională. În nuvelă,
Costache Negruzzi îmbină elemente din realitatea istorică (existența personajului principal, uciderea
boierilor) cu elemente ficționale (boierul Stroici, uciderea lui Moțoc), construind astfel o
cutremurătoare creație epică.
Alexandru Lăpușneanul, personaj principal al nuvelei este o creație de factură romantică
fiind puternic individualizat și pus în situații excepționale (omorârea boierilor etc.). Personajul este
de inspirație istorică, întruchipând imaginea domnitorului tiran și crud. Varietatea și multitudinea
trăsăturilor de caracter pe care i le putem atribui fac din el un personaj complex, excepțional și rotund
surprinzând prin gesturile și planurile sale malefice. Nicolae Manolescu spunea că „gesturile și
cuvintele personajelor au menirea de a fi memorate”.
Timpul prezentat în expozițiune este ce istoric, perioadă din cadrul sec. al XVI-lea iar
principiul compoziţiei este cel cronologic (în ordinea în care se întâmplă faptele). Ni se prezintă
personajele : Alexandru Lăpușneanul., boierii ( Stroici, Spancioc, Moţoc), Domniţa Ruxandra.
Spațiul este unul autohton, undeva pe teritoriul Moldovei la început, apoi palatul domnesc,
mitropolia, cetatea Hotinului.
Intriga este constituită de cadrul întâlnirii dintre domn şi boierii trimişi ai lui Tomşa, care îi
cer în numele obştii să renunţe la tron. Dialogul are o deosebită forţă dramatică iar răspunsul lui
Lăpuşneanu este memorabil: ,, Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu….. Şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă
iubesc pre voi”.
Desfășurarea acțiunii continuă cu a doua înscăunare a domnitorului Alexandru pe tronul
Moldovei. Odată ajuns la putere, acesta începe pedepsirea boierilor trădători prin schingiuiri de tot
felul la cea mai mică plângere sau greșeală administrativă și prin dese omoruri cu spectacolul crud al
afișării capetelor. Ni se prezintă şi portretul doamnei Ruxanda, descendenţa ei, toate într-o antiteză
romantică cu felul crud de manifestare a domnului. Aceasta trăieşte un conflict interior ( între statutul
de soţie şi dezacordul faţă de faptele lui Alexandru) şi-i cere acestuia să oprească omorurile, asaltată
de plângerile jupâneselor văduve.
Într-un gest de macabră viclenie domnul le cere iertare boierilor la mitropolie, îi va strânge pe
toţi la un loc, invitându-i la un ospăț regal unde îi va ucide cu sânge rece construind o piramidă din
capetele lor. Acest moment este punctul culminant.
Deznodământul ne prezintă finalul vieții lui Alexandru. Bolnav și retras în cetatea Hotinului,
domnitorul cere să fie călugărit pentru iertarea păcatelor dar într-un moment de luciditate promite
răzbunare și plănuiește moartea fiului său. La îndemnul boierilor Stoici și Spancioc și însuflețită de
grija maternă, Ruxanda hotărăște să-și otrăvească soțul când acesta îi cere apă, confințind astfel
finalul tragic al crudului personaj.

BIBLIOGRAFIE:

1. Badea, Mariana.,(2004), Literatura româna. Proza, poezia, dramaturgia – pentru elevii de


liceu, Editura Badea &Professional Consulting, București;
2. Gavriliu, Laura-Ioana.,(2012), Argumentare și persuasiune în discursul didactic
contemporan,Editura Didactică și Pedagogică, București;
3. Ioniță, Fl., Lăzărescu, Gh.,(2004) Limba și literatura română pentru clasa a X-a, Editura Art,
București;
4. Manolescu, N., (2008), Istoria critic ă a literaturii române, Editura Libris, București;
5. Paicu, L., Lazăr, M.,(2004), Literatura română pentru examenul de bacalaureat, Editura Art,
București.

S-ar putea să vă placă și