Istoria tiparului

Septembrie 3, 2018 Istoria tiparului 2018-09-03 T19:59:22+00:00 Afaceri, tipografii

Încă din Antichitate au existat cărți sub formă de

manuscrise elaborate în atelierele unde lucrau copiștii sau scribii, care uneori modificau textul pe
care trebuia să-l copieze, din greșeală sau intentionat. În secolele următoare crește numărul
cititorilor, dar totodată si exigența lor. Având în vedere noile cerințe, mai mulți cercetători au
încercat să-și aducă aportul, deci inventarea tiparului nu a fost o invenție individuală, tehnologia
tipăririi progresând pe parcursul anilor.

Mai întâi a fost inventată in China hârtia produsă din coaja de copac și resturi de mătase, iar apoi
cea din cânepă. Primul tipar cu caractere mobile din lume a fost inventat tot in China de Bi Sheng
între anii 1041 și 1048 și folosea caractere mobile din porțelan. Apoi a apărut tiparul chinezesc cu
caractere mobile din lemn, iar tiparul cu caractere mobile din metal a fost inventat în Coreea
(1230), unde s-a și tipărit prima carte din lume ce a rezistat până în zilele noastre.

În Europa prima presă tipografică este produsă de Johannes Gutenberg (1439), care in 1455 a
reușit să tiparească integral prima carte – Biblia.

În România prima tipografie a început să funcționeze în anul 1508, când la Mânăstirea Dealu a
fost editat primul Liturghier, la inițiativa voievodului Radu cel Mare. Deși o astfel de imprimare
avea un preț nu tocmai ieftin, această artă se dezvoltă rapid. În perioada urmatoare apar mai multe
tipografii în București. Presa rotativă apare abia in 1843, iar tiparul ofset in 1903.

(…)
Tehnologia avansează rapid revolutionând tipografia la sfârșitul secolului al XX-lea. Numărul de
fonturi și stiluri a proliferat exponențial, iar acum sunt disponibile mii. Tiparul digital s-a
dezvoltat din anii ’60 (primele copiatoare) până la utilajele de producţie din zilele noastre.
Principiul de funcționare a maşinilor de tipar digital (copiatoare) constă în reproducerea
informaţiilor digitale direct pe hârtie, fără a necesita matriţe. Cele mai utilizate tehnologii de tipar
digital sunt laser şi inkjet. Tiparul digital este rentabil pentru tiraje mici şi medii, care necesită un
termen foarte scurt de execuţie.

SURSA: https://top100romania.ro/afaceri/istoria-tiparului/
 Istoria tiparului
Autor Redactia HISTORIA
17166 vizualizări

Germanul Johannes Gutenberg este considerat în general inventatorul presei de

tipar, precum şi al îmbunătăţirilor ce au favorizat dezvoltarea tipografiei:matrici
ajustabile şi compartimentate, precum şi folosirea plumbului pentru confecţionarea
unor caractere rezistente, identice şi în serie mare. Dar cine a fost Gutenberg? Ce ştim
despre el?

Johannes Gensfleisch, cunoscut sub numele de Gutenberg, după o mică proprietate la

ţară a familiei sale, s-a născut la Mainz, într-o familie înstărită, care juca un rol de
seamă în micul oraş de pe Rin. După o copilărie despre care nu ştim mare lucru, dar
despre care putem presupune că a fost relativ lipsită de griji, odată ajuns la vârsta
adolescenţei, Gutenberg a trebuit să asiste la confruntările civile din oraşul său natal
între vechile familii patriciene şi breslele meşteşugăreşti în ascensiune. Tatăl său, Friele
Gensfleisch, a trebuit să plece în exil între anii 1411-1413. Acelaşi lucru s-a întâmplat
şi cu tânărul Johannes Gutenberg în anul 1428, când a trebuit să se refugieze la
Strasbourg. Aici, Gutenberg, a cărui familie fusese implicată la Mainz în emisiunile
monetare locale, a intrat în rândurile breslei meşterilor care prelucrau metalele. Câţiva
ani mai târziu, probabil prin 1444, în urma morţii fratelui său, Gutenberg s-a întors la
Mainz, unde îşi continuă experimentele tehnice, pe care le orientează ferm în direcţia
tipăririi unor texte scrise.

De fapt, care erau dificultăţile pe care trebuia să le depășească cel care dorea să
tipărească scrieri de mai mari dimensiuni? Metodele de imprimare utilizate până la
Gutenberg foloseau o matriţă compactă pentru fiecare imprimare; cel mult se ştanţau
unele casete distincte pentru textele care însoţeau ilustraţiile gravate. În felul acesta însă,
îndreptarea erorilor presupunea refacerea întregii matriţe, iar posibilităţile de adaptare
şi refolosire a materialelor erau nule. De aceea Gutenberg a avut ideea de a folosi
caractere mobile, reprezentând fiecare câte o literă sau un semn grafic. Culesul textelor
nu era dificil în sine, cu atât mai mult cu cât Gutenberg a introdus casetele de litere,
fiecare literă având câte un compartiment propriu. Problemele cele mari apăreau la
alinierea literelor pe rânduri şi la calcularea lungimii rândurilor, astfel încât acestea să
fie aliniate frumos atât la dreapta, cât si la stânga.
Astăzi este imposibil să reconstituim exact ordinea în care Gutenberg a rezolvat toate
aceste probleme tehnice. Ceea ce putem doar presupune este că în momentul întoarcerii
la Mainz el era destul de avansat în găsirea solutiilor, pentru că doar un an mai târziu,
în 1445, el tipăreşte un fragment din Cartea Sibilelor, de fapt o poezie germană din
secolul al XIV-lea. Că era doar o încercare este limpede şi după forma încă rudimentară
a literelor folosite. Urmează fragmente din gramatica lui Aelius Donatus, apoi un
calendar astronomic pe anul 1448, o bulă papală contra otomanilor şi chiar formulare
pentru indulgenţe din anul 1454, lucrări de mici dimensiuni, care permit să urmărim
ameliorarea treptată a formei literelor şi perfecţionarea tehnicii tipografice. În acest
timp, Gutenberg avea însă un mare proiect, menit să impună categoric în ochii
contemporanilor superioritatea noii tehnici faţă de mai vechiul meşteşug al copierii
manuale a manuscriselor. Este vorba despre editarea Bibliei, cartea fundamentală a
Creştinătăţii. Biblia este însă un text de dimensiuni apreciabile, a carui culegere lua timp
mult şi cerea mari cantităţi de materiale. Cum resursele finanaciare ale lui Gutenberg nu
ajungeau pentru aceasta, în 1448 el a contractat un prim împrumut de 180 de florini
renani, garantat de o rudă a sa, Arnoldt Gelthus. Împrumutul s-a dovedit însă
neîndestulător.

A fost urmat în 1450 şi 1452 de alte două de câte 800 de florini de la Johannes Fust,
fratele primarului, pe care a trebuit în schimb să-l ia ca asociat în afacerea sa. Sumele
erau deja uriaşe, dacă avem în vedere că o proprietate funciară de 150 pogoane lângă
Mainz valora în acea vreme circa 400 de florini renani. Banii obţinuţi de la Fust i-au
îngăduit lui Gutenberg să-şi ducă proiectul aproape până la capăt. Aproape până la capăt,
pentru că atunci când marea operă era aproape gata, în noiembrie 1455, Fust profită de
faptul că datoria era scadentă şi solicită rambursarea banilor. Cum Gutenberg nu
dispunea de banii necesari, este silit să-i cedeze lui Fust partea sa din asociaţia de tipărire
a Bibliei. Fust preia întreaga afacere şi ajutat de Peter Schöffer, care fusese calfa lui
Gutenberg, duce la bun sfârşit tipărirea Bibliei cu 42 de rânduri, cândva înainte de august
1456.

”Biblia cu 42 de rânduri” este cu adevărat o bijuterie a artei tipografice. Ea cuprinde 2

volume de mari dimensiuni (in folio), cu un total de 741 de pagini şi aproximativ 2 500
000 de semne tipografice. Culegerea şi punerea în pagină sunt deosebit de îngrijite,
forma literelor elegantă, corectitudinea tipografică desăvârşită, astfel încât ea putea
rivaliza din punct de vedere calitativ cu cele mai pretenţioase manuscrise ale vremii.
Într-un fel, tocmai această perfecţiune monumentală a fost cea care l-a pierdut pe
Gutenberg. Ea a prelungit durata tipăririi şi a mărit costurile, făcând ca un exemplar
tipărit să fie aproape la fel de scump ca unul manuscris. În acelaşi timp, desfacerea pe
piaţă a celor 200 de exemplare, tipărite unele pe hârtie şi altele pe pergament, şi care
costau foarte mult, nu era o operaţiune simplă şi rapidă.

După această experienţă frustrantă, Gutenberg nu a abandonat activitatea tipografică. El

izbutise să păstreze poansoanele pentru mai vechile tipuri de litere, cu care a tipărit în
serviciul lui Konrad Humery, sindic din Mainz şi vechi cunoscut al său, o nouă ediţie
a Bibliei (Biblia cu 36 de rândurirealizată în 1458-1460), precum şi un Catolicon, care
reproduce enciclopedia latină a lui Balbus de Janua din 1286. În 1462 activitatea sa
tipografică a fost întreruptă de cucerirea brutală a Mainz-ului de catre nou-numitul
arhiepiscop, Adolf de Nassau. Exilat temporar împreună cu un mare număr de alţi
cetăţeni, Gutenberg a primit totuşi permisiunea să se reîntoarcă la Mainz. În 1465 a fost
acceptat printre curtenii arhiepiscopului, primind şi o pensie care l-a ferit de griji
materiale în ultimii săi ani de viaţă. A murit la 3 februarie 1468 la Mainz.