Particularitati ale invatarii la scolarul mic

Sunt ceea ce pot sa fac. Erik Erikson

Cea de-a treia copilarie, sau varsta scolara mica, denumita si marea copilarie,
este prima, dintr-o serie de perioade care se caracterizeaza prin faptul ca dezvoltarea
psihica se face sub influenta foarte puternica a vietii scolare. In acelasi timp, aceasta
este ultima perioada a copilariei, fapt ce o face sa se caracterizeze prin descresterea
treptata a unor trasaturi proprii copilariei si prin aparitia unei atitudini mai controlate si
mai mature fata de lumea nemijlocit apropiata si fata de sarcinile de invatare.
Varsta scolara mica se desfasoara intre 6-7 ani si 10-11 ani. In ansamblul
dezvoltarii, aceasta varsta apare ca o etapa cu relativa stabilitate si cu posibilitati de
adaptare usor de realizat. Progresele obtinute sunt destul de constante si se manifesta
in toate compartimentele psihice si fizice.
Inceputul vietii scolare este, in acelasi timp, inceputul activitatii de invatare,
care ii cere copilului nu numai un efort intelectual considerabil, ci si o mare rezistenta
fizica. Activitatea de invatare desfasurata in scoala sub conducerea cadrelor didactice si
cea efectuata in mod independent de catre elevi, are ca obiectiv principal insusirea
activa a cunostintelor, formarea priceperilor si deprinderilor, asimilarea experientei
sociale ce duce la dezvoltarea personalitatii prin dobandirea de noi capacitati de a
actiona si de modificare adaptativa, progresiva a comportamentului la noile cerinte ale
vietii si activitatii.
Dezvoltarea umana la varstele de opt, noua si zece ani poate fi descrisa ca o
trecere printr-o perioada de extindere catre o remaniere si acceptare a competentelor
dobandite. Dintr-o perspectiva piagetiana, s-ar putea spune ca la aceste varste copiii au
atins stadiul operatiilor concrete. Dezvoltarea cognitiva este caracterizata in aceasta
perioada de capacitatea de a analiza doua aspecte ale unei probleme simultan.
Dezvoltarea depaseste stadiul in care domina gandirea egocentrica si trece la
cel in care se formeaza acea deprindere mentala de a asuma si alte puncte de vedere si
perspective. In cadrul interactiunilor sociale, copiii de aceste varste incep sa se
gandeasca si la faptul ca ei nu vor lua in considerare doar schimbarile vizibile ci si pe
cele compensatorii.
Astfel se poate afirma ca gandirea copiilor la aceasta varsta nu mai este
influentata doar de perceptiile senzoriale si ca exista o logica mult mai sistematica ce
influenteaza procesul gandirii. Capacitatea de a coordona doua perspective formeaza
baza gandirii atat in domeniul social cat si in cel cognitive. Piaget il vede pe copilul de
opt ani mult mai stabil, realist si organizat in comparatie cu cel care nu a atins inca
aceasta varsta.
Perioada scolara mica se caracterizeaza printr-o intensa solicitare a gandirii, a
cunoasterii sistematice inconjuratoare sau a adevarurilor acceptate si verificate de
societate. In aceasta etapa de varsta, desi orientarea gandirii copilului ramane in esenta
concreta, este vorba de un concret deosebit de cel din etapele anterioare, e mai putin
imediat, este mai putin detasat de perceptia directa. Se constata un element nou in
dezvoltarea gandirii si anume trecerea de la gandirea intuitiva, perceptiva la cea
operatorie, care consta in organizarea unor structuri cu criterii, clasificari, reciprocitati,
simetrii, forme de reversibilitati si negatie.
Pentru Piaget aceasta schimbare nu este rezultatul represiunii unor emotii si
dorinte periculoase si este mai degraba un rezultat al faptului ca din punct de vedere
intelectual copilul a intrat in etapa operatiilor concrete. Acum el poate deosebi realul de
imaginar, poate vedea diferite aspecte ale problemelor si poate lucra logic si sistematic
asupra sarcinilor pe care le are. Deci, din punct de vedere intelectual el este intr-o stare
de echilibru cu lumea inconjuratoare si acest lucru contribuie la stabilitatea si linistea sa
generala spune Crain (apud. Walsh, K.,B.,1999).
Asa cum am mentionat, gandirea opereaza cu cunostinte, scheme, imagini,
simboluri, concepte, dar, si cu operatii si reguli de operatii, care au o evolutie
spectaculoasa intre 6-10 ani. Creste volumul simbolurilor si apoi al conceptelor. Cele
mai numeroase simboluri sunt literele, cuvintele si numerele.
Gandirea capata realitati deosebite in aceasta perioada: independenta in jurul
varstei de 8 ani, la 9-10 ani supletea, iar la 10 ani intelegerea contextuala evidenta. De
asemenea, dobandeste noi dimensiuni la aceasta varsta, intelegerea, ca activitate a
gandirii. Ea devine tot mai mult implicata in descoperirea relatiilor cauzale a principiilor,
a legilor. Se realizeaza prin relationarea informatiilor noi cu cele vechi si inchegarea
noilor date in sistemele de referinta (structuri mentale) anterior elaborate. Intelegerea
este implicata in mod deosebit in procesul de rezolvare al problemelor.
Tot la aceasta varsta, Vygotsky a observat dezvoltarea a ceea ce el a
numit limbajul interior. Aceasta inseamna, dupa teoria lui Vygotsky referitoare la
invatare, ca elevii utilizeaza limbajul interior ca pe un instrument de gandire. Discursul
egocentric timpuriu specific primelor etape se interiorizeaza si functioneaza ca un mijloc
de autoreglare. Aceasta este o perioada de calm si stabilitate. In ceea ce priveste
instinctele si pornirile, copilul incepe sa se concentreze asupra lor percepandu-le ca
parti ale unei ordini sociale mai mari aflate dincolo de familia lor.
Psihologul social Erik Erikson crede ca aceasta perioada este infloritoare in ceea
ce priveste dezvoltarea psihologica. Copiii stapanesc deja deprinderi cognitive si sociale
importante. Pentru copilul de opt, noua si zece ani, viata reprezinta o criza intre
straduintele sale de a face ceva si inferioritate. Acum, copilul avanseaza in societate
pentru a invata deprinderi si instrumente apartinand unei culturi mai vaste. Copiii invata
sa faca ceva plin de sens, si isi dezvolta calitati ale ego-ului cum ar fi atentia sporita si
pastrarea rabdarii, spune Walsh, K.,B., (1999), p.14.
La varsta scolara mica, capacitatea de cunoastere sporeste si datorita, memoriei,
ale carei posibilitati cresc rapid. Incepand cu varsta de 9 ani scolarul poate invata orice;
invata din joaca. Se contureaza acum diferitele tipuri de memorie: vizuala, auditiva,
chinestezica.
Se intampla insa si greutati in procesul memoriei. Nu toti scolarii isi dau seama ce
anume trebuie memorat si retinut dintr-un material oarecare sau ce trebuie pentru o
memorie eficienta, trainica. Astfel, ei tind spre o memorare mecanica a faptelor, care
vor fi repede uitate. Pentru a incetini uitarea, invatatorul este dator sa-i inarmeze pe
elevi cu procedee rationale si eficiente de memorare (structurarea unui plan de idei, a
unei situatii logice, insistarea asupra a ceea ce este esential intr-o problema, text, pe
legaturile ce constituie fundamentul logic). Suportul de baza este repetitia.
Imaginatia cunoaste si ea, la varsta scolara mica o forma superioara, devenind
voluntara. Daca in primele doua clase imaginatia are un aspect imperfect, sarac in
detalii al imaginilor create, copilul alunecand fantastic, ca urmare a experientei de viata
limitate, in urmatoarele clase (a III-a si a IV-a) se observa o anumita ordine si
sistematizare in cursul proceselor imaginative. Contactul cu natura si activitatile de
munca, jocul, compunerea, stimuleaza mult imaginatia creativa.
Procesul de invatamant contribuie si la dezvoltare atentiei copiilor. Dintr-o atentie
spontana, instabila, atrasa mai mult de forma, miscare si culorile obiectelor, se ajunge
ca sub indrumarea invatatorului, elevii sa-si formeze o atentie voluntara, fiind capabili
sa urmareasca un timp mai indelungat o explicatie, chiar daca aceasta nu are un suport
concret. Tot la aceasta varsta se manifesta primele aptitudini cu caracter general ce
potenteaza succesul la toate obiectele de invatamant. Treptat acestea se diferentiaza in
functie de specificul activitatii in care se exerseaza cu predilectie elevul.
Progresele cunoasterii sunt legate la scolar de dorinta generala de a invata.
Concomitent se produc si alte schimbari, se formeaza atitudinea fata de munca ce se
releva prin capacitatea de a duce la un sfarsit o sarcina inceputa si de a obtine un
rezultat. Scolarului ii place actiunea. Activitatea desfasurata este foarte variata; apar
interese practice, cum sunt cele pentru tehnica, lucrari manuale, gradinarit etc. Precizia
si indemanarea gesturilor ce se constituie pun in evidenta dorinta de a obtine un
rezultat: scolarul doreste sa aiba succes.
Scoala si ambianta scolara reprezinta pentru copil, o noua colectivitate. Copilul
devine sensibil la informatii sociale, la opinia clasei. Elevul asimileaza treptat reguli de
conduita individuala si colectiva, in functie de care isi regleaza atitudinile si relatiile cu
alte persoane.
Invatarea organizata rational, care ofera copilului perspectivele reusitei, devine
atragatoare, contribuind la atasamentul fata de munca intelectuala si fata de scoala.
Apare curiozitatea intelectuala, dorinta de a cunoaste mai mult. Invatatorul trebuie sa
actioneze in directia cultivarii capacitatii de stapanire a manifestarilor emotionale
primare, explozive ale copiilor.
Activitatea scolarului mic poate fi sustinuta nu numai de o motivatie externa,
care activeaza procesul de asimilare a cunostintelor intr-un mod continuu. Intre 6 si 10
ani, trebuinta de explorare, de informare si documentare a copilului este in plin progres.
El se dovedeste a fi un pasionat colectionar, poate manifesta puternice inclinatii spre
muzica, povestire, poezie. Invatatorul trebuie sa fructifice aceasta „deschidere”
scolarului mic spre tendinta de a afla, de a cunoaste, pentru a-i cultiva atasamentul fata
de scoala si invatatura.