PELERIN ORTODOX » PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI

MARCU AL EFESULUI (19 ianuarie): BISERICA NOASTRĂ ESTE ÎN PERICOL!

BISERICA NOASTRĂ ESTE ÎN PERICOL!

Sursa: „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 103 ani”

Mitropolitul Ierotheos de Navpaktos şi Sfântul Vlasie: SFÂNTUL MARCU EVGHENICUL

DESPRE CATOLICI
23 IUNIE 1444 – 23 IUNIE 2015: 571 DE ANI DE LA STRĂMUTAREA ÎN CORTURILE CEREŞTI A
SFÂNTULUI MARCU EVGHENICUL, STÂLPUL ORTODOXIEI
Sfântul Marcu, Mitropolitul Efesului, Evghenicul. Se numeşte aşa pentru că este
altul decât Sfântul Marcu Evanghelistul. Vom spune câteva cuvinte despre Sfântul
Marcu al Efesului.
***
Acest mare sfânt şi mărturisitor al Credinţei noastre Ortodoxe s-a născut în 1392.
Unde s-a născut, în ce cetate? O, cetatea care l-a născut! Nu este elin şi nu este
creştin ortodox cel care aude numele acestei cetăţi şi nu se emoţionează. S-a
născut în cetatea visurilor noastre, în Constantinopol! S-a născut din părinţi
binecinstitori şi bogaţi, care şi-au dorit realizarea copilului lor. Inteligent şi
studios cum era, a studiat la diferite şcoli şi a audiat mulţi profesori. În felul
acesta, a dobândit o aleasă educaţie. Îl ştia pe Homer pe de rost! Acum, dacă vei
întreba vreun copil de elin, nu ştie nici măcar un vers din Homer. Păcat de banii
pe care îi cheltuieşte statul cu şcolile. Englezii îl ştiu pe Homer, germanii îl
ştiu pe Homer. Noi? Nimic. O, patrie, unde ai ajuns cu politicienii care se laudă
în Parlamentul elinilor că au „îngropat” – ei, groparii – frumoasa limbă elină!…
Aşadar, Marcu Evghenicul a studiat operele antice. Însă, înainte de toate, citea zi
şi noapte şi avea sub perna sa – ce carte? – Sfânta Scriptură. A învăţat foarte
bine Scriptura şi a devenit unul din cei mai înţelepţi profesori din
Constantinopol. Cu această zestre, a devenit apoi monah, diacon şi preot al
Bisericii, iar, în cele din urmă, mitropolit al istoricei cetăţi Efes. Dar a
trăit într-o perioadă foarte dificilă. Într-o perioadă în care Bizanţul era în
declin. Bizanţul a fost statul pe care l-a întemeiat Constantin cel Mare, cu
capitala la Constantinopol. A fost cel mai mare stat al lumii antice, stat care, ca
un arbore imens, şi-a întins ramurile în Răsărit şi în Apus. A fost ce sunt astăzi
America şi Anglia; sau, mai bine zis, Anglia şi America nu sunt nimic în comparaţie
cu Imperiul Bizantin. Slavă mare. Acolo, biserici strălucitoare (Sfânta Sofia),
acolo, părinţi şi dascăli, acolo, flori şi roade ale Bisericii, tot ce are lumea
mai frumos. A ţinut Bizanţul – câţi ani? – O mie de ani! Şi a propovăduit
Evanghelia în mod misionar în întreaga lume. Dar acum, în epoca Sfântului Marcu,
erau deja ultimii ani ai Imperiului Bizantin. Bizanţul „îşi trăgea ultimele
răsuflări”, îşi dădea duhul, murea. Pentru că, după cum mor oamenii, mor şi
popoarele. Şi au murit popoare şi popoare până acum. Dar mă tem, fraţii mei, ca nu
cumva şi poporul nostru să moară, un popor istoric, care durează de cinci mii de
ani. Există acest pericol, dacă nu ne trezim toţi, mici şi mari, din toate
partidele şi taberele, şi nu dobândim o unitate creştină. Aşadar, atunci, statul
îşi trăgea ultimele suflări. Cetatea era ameninţată de un duşman îngrozitor. Era
ameninţată de Mahomed, care a pornit din Arabia şi a ajuns până în Constantinopol
şi l-a împresurat. Împărat era Ioan Paleologul, fratele lui Constantin Paleologul,
ultimul împărat. În această clipă dificilă – ce-a făcut Ioan? Şi-a întors privirile
sale nu spre Dumnezeu, Tatăl nostru, ci a căutat o alianţă cu Occidentul. Ca şi
noi, care căutăm alianţă când cu Occidentul şi America, când cu Orientul şi cu
Rusia, şi niciodată cu Dumnezeu! În timp ce Elada singură, dar cu Dumnezeu, este
atotputernică. „Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi,… căci cu noi este Dumnezeu”!
(Isaia 8, 9-10 şi Pavecerniţa Mare). Aşadar, Ioan Paleologul şi-a întors
privirile spre Occident. Dar acolo, stăpânea papa atunci. Avea putere. Ridica şi
cobora principi şi împăraţi. Înaintea sa, stăteau drepţi guvernatorii Italiei, ai
Franţei, ai Germaniei şi alţii. Aşadar, Ioan a făcut păcatul de a cere ajutor de la
papă împotriva lui Mahomed, care împresurase Constantinopolul. Şi s-a dus în
Occident, luând cu el o mare suită. Printre membrii suitei, era şi Marcu
Evghenicul, ca om educat şi erudit, ce era capabil să întreţină convorbiri cu
catolicii. S-a dus la papa. Slăviţii strănepoţi ai lui Constantin cel Mare s-au
prezentat înaintea lui ca nişte cerşetori, tremurând înaintea lui. Şi acesta ce
pretenţii avea? Să i se închine şi să-i sărute pantoful! Ce să facă?! S-au închinat
şi i-au sărutat pantoful. Apoi, a început dialogul. Este mare istoria, nu este
posibil să le povestim pe toate. În cele din urmă, când la Ferrara şi când la
Florenţa (1438-1439), a avut loc înţelegerea, un pact dezonorant. Adică: a făcut
papa un document şi i-a obligat pe ortodocşi să semneze că acceptă toate rătăcirile
şi ereziile lui şi primatul, dictatura şi sistemul totalitar cu care conduce.
Erau mulţi însoţitorii lui Ioan Paleologul. Şi toţi semnau, semnau, semnau…
Deodată, apare un „nu”. Cineva a spus: „Eu nu semnez”. Unul era. Îl roagă
patriarhul, îl roagă ceilalţi episcopi, îl roagă împăratul. – Nu, zice. Eu nu
trec de partea papei, voi rămâne ortodox. În felul acesta, s-a semnat pactul de
dezonoare. Papa a întrebat: – Au semnat toţi? – Toţi, Sanctitate, în afară de
unul. – Cine este acesta? – Marcu al Efesului. – A, zice papa, el n-a semnat?
Nu am făcut nimic… Vedeţi?! O singură semnătură a unui singur luptător pentru
Ortodoxie are valoare mai mare decât o mulţime de semnături ale oamenilor mici şi
lipsiţi de importanţă. S-au întors în Constantinopol. Poporul, revoltat împotriva
acestei înţelegeri trădătoare, a ieşit şi l-a primit cu cinste doar pe Marcu
Evghenicul. Deoarece acesta, un singur om, a ţinut Ortodoxia, urmând Sfântului
Atanasie cel Mare. După cum Marele Atanasie a ţinut 50 de ani Ortodoxia pe umerii
săi, ca un alt Atlas, aşa şi Marcu Evghenicul a ţinut Credinţa noastră Ortodoxă în
acele vremuri grele. De aceea, suntem recunoscători Sfântului Marcu pentru
rezistenţa sa eroică.
***
Câţi ani au trecut de atunci? Calculaţi. Aproape 500-600 de ani. Şi iarăşi, acum şi
noi suntem ameninţaţi ca neam care i-a succedat Bizanţului. Şi micul nostru neam şi
chiar Biserica noastră sunt în pericol. Duşmanii sunt mulţi! Doar cei nesimţiţi nu-
i zăresc, doar aceia al căror gând este doar la bani, la mâncare, la erotisme… Mici
şi neimportanţi, oameni cu deprinderi de fiară am ajuns, oameni împietriţi, fără
idealuri lăuntrice mari. Iubiţii mei, Biserica noastră este în pericol: – Este
în pericol de la Răsărit, de la Apus, de la Miazăzi şi de la Miazănoapte, este în
pericol din toate părţile. – Este în pericol din partea ereziilor, a francilor
(catolicilor) şi a papei, care e unul şi acelaşi lucru. Toţi câţi se duc în afară,
în Australia şi la Toronto, îl văd acolo pe papa, care încearcă să distrugă
elenismul ortodox. – Este în pericol din partea protestanţilor. – Este în
pericol din partea iehoviştilor, biciul umanităţii, taifunul sionismului. – Este
în pericol din partea ateilor marxişti, care, deşi nu-L acceptă pe Dumnezeu, promit
„paradisuri”, pentru a instaura pe pământ iadul. – Este în pericol…, este în
pericol…, este în pericol… După cum a spus un sfânt din zilele noastre, dacă nu
vom fi atenţi, va veni vremea în Elada în care unii vor fi catolici, alţii –
protestanţi, unii – iehovişti, alţii – penticostali, unii – atei, alţii –
necredincioşi, unii – marxişti, alţii… Şi ortodocşi? Nu vor exista! O, fraţii
mei, cui vorbesc? La morţi, la pietre? Vouă vă vorbesc! O simţiţi? Nu vorbesc ca să
treacă timpul. Eu simt în adâncul sufletului că Ortodoxia este mama noastră, dulcea
noastră mamă. Dacă se stinge Biserica, s-a stins soarele. Mai bine să se stingă
soarele, decât Ortodoxia. De aceea, să repetăm şi noi cuvintele poetului Kristalli:
„O, Ortodoxie! Dulce mamă, Ce glas frumos trimiţi prin clopot Şi cât de mult
urneşte inima noastră acest glas! Acea cruce din clopotniţele noastre, răspândind
atât de multe raze de aur, Varsă în adâncurile noastre, în suflet, atât de multe
nădejdi dulci şi de aur!”.
(Omilia Mitropolitului Augustin Kandiotis al Florinei, Prespelor şi Eordeei, în
Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon, Florina, duminică, 19.01.1986)
Sursa: