Sunteți pe pagina 1din 2

Surparea familiei, pierderea libertății

Pe scara durităţii materialelor există două minerale care se află la maximă


distanţă unul faţă de celălalt – diamantul și grafitul – deși, în compoziția
chimică a ambelor, există un singur și același element: carbonul. În timp ce cu
diamantul poți tăia sticla, grafitul este aşa de moale, încât lasă urme pe hârtie
şi clivează, adică se desface în plăci sau lame cu suprafeţe plane. Ce face
diferenţa? Structura cristalină, adică modul de aranjare a moleculelor și atomilor.
În cazul diamantului, legătura dintre atomii săi este incredibil de puternică,
datorită modului în care sunt amplasați unul față de celălalt. Dimpotrivă, în cazul
grafitului, atomii din diferite straturi sunt independenți unul față de altul.
În cazul societății, molecula de bază care asigură coeziunea – durabilitatea – e
familia. Destructurarea acesteia prin redefiniri și „relaxări” legale în numele
libertății atomilor individuali, diluarea prestigiului și trivializarea
sacralității ei prin inovații juridice de tipul mariajului între persoane de
același sex nu vor face altceva decât să-i slăbească rezistența și forța socială a
familiei și, astfel, să fragilizeze comunitatea: să o coboare la friabilitatea
grafitului, în loc de a o face să aspire la rezistența diamantului.
Aparent, toată această vulnerabilizare a familiei se face pentru mai multă
libertate și mai multe drepturi. Dar, oare, nu cumva vom obține doar iluzii, în
schimbul pierderii a ceva solid și important? Vom vedea mai jos.
În urmă cu un an și jumătate a făcut obiectul dezbaterii naționale chestiunea
redefinirii căsătoriei: dacă era de preferat securizarea definiției sale
dintotdeauna (unește un bărbat și o femeie), sau dacă ar fi mai bine ca, în viitor,
această instituție venerabilă și fundamentală a societății să fie mai „relaxată”,
mai emancipată de constrângerile tradiției, și să fie accesibilă și unor soți de
același sex: doi bărbați sau două femei, pentru că nu ar face decât să fie mai
incluzivă, mai deschisă tuturor.
Ceea ce foarte puțină lume înțelege în privința legalizării căsătoriei homosexuale
este că problema nu se reduce la simpla acceptare a coexistenței în societate a
unor persoane de același sex care se consideră și sunt recunoscute a fi căsătorite
dacă doresc asta (ceva cu care putem la urma urmei trăi, câtă vreme nu trebuie să-i
cununăm noi sau să-i luăm în casă).
Nu, nu e ca și cum „gay marriage” nu ar însemna altceva decât că doar îi lăsăm pe
câțiva inși să-și facă o dambla și asta e tot, că nu e niciun alt bai câtă vreme nu
ne implică și pe noi. Problema o constituie implicațiile și complicațiile
colaterale ce se ivesc automat imediat după legalizarea sa.
Realitatea este că în societate normele, principiile și instituțiile sunt așezate
într-o rețea care presupune interdependență, într-un sistem care implică legătura
unora cu altele pe diferite niveluri, interdependență căreia, odată modificată una
din regulile unei instituții, nu i se pot sustrage celelalte norme conexe;
instituția căsătoriei nu e izolată într-un vid normativ, ci este legată în tot
acest angrenaj, e parte a ansamblului și schimbarea conținutului ei atrage
schimbări și în alte părți.
Cu alte cuvinte, imediat ce redefinim căsătoria pentru a accepta mariajul
homosexual, tot ansamblul general al drepturilor și obligațiilor capătă instantaneu
noi valențe; e ca și cum am acționa un resort care face să se miște diferitele
pârghii normative legate una de alta în mecanism, iar mutarea uneia din piese
antrenează schimbarea poziției celorlalte.
E ca și cum într-o cameră mobilată am vrea să mutăm un dulap de pe un perete pe
altul; da, este posibil să o facem, chiar dacă nu le place unor locatari, dar asta
nu se va putea face fără rearanjarea cel puțin a unei părți din restul
mobilierului: patul mai la stânga, noptiera la fel, comoda în locul dulapului iar
tabloul pe alt perete; iar locatarii trebuie să suporte nu doar dulapul pe un alt
perete, ci și schimbarea locului celorlalte piese de mobilă.
Câteva exemple:
– nu ar putea exista, în cazul legalizării, o căsătorie homosexuală a cărei
existență să fie doar „tolerată”; manualele de Educație Tehnologică ori de
Dezvoltare Personală care explică elevilor de școală tipurile de familie vor trebui
completate cu noua formă de familie – cea homosexuală – și nu va exista niciun
temei obiectiv în lege care să permită o diferență de tratament între cele două
tipuri de căsătorii pentru a o putea exclude pe cea din urmă din manualul pentru
copii. „Familia homosexuală” nu ar fi decât o altă formă de familie, școlarii
trebuind să devină deschiși la așa ceva fără restricții. Vai de profesorii care ar
proceda altfel, activiștii „diversității” abia vor aștepta să ceară amenzi pentru
aceștia… Poate, deci, că nu ne privește că doi gay s-au căsătorit la Făurei, dar
schimbările ce ar apărea în manuale și educația școlară îi implică și pe copiii
noștri, care vor fi învățați despre posibilitatea de a întemeia „familii
alternative”.
– orice diferență între căsătorie și căsătoria homosexuală fiind abolită prin
ipoteză, nu ar exista nicio justificare pentru acordarea preferinței la adopție
unui cuplu heterosexual în dauna unor parteneri „gay”; în state unde „mariajul gay”
e legal, se dau copii spre adopție după un algoritm de tipul „o adopție din zece
acordată unui cuplu gay”.
– a te referi – de ex. în predicile preoților – la căsătoria homosexuală ca fiind
una păcătoasă, în timp ce Cununia este considerată o Taină binecuvântată, sau a
face un banc despre mariajul „gay” la locul de muncă s-ar categorisi ca o diferență
de tratament ce nu se justifică prin nimic de vreme ce ambele forme de căsătorie
sunt tratate în drept/lege ca fiind fix același lucru, ceea ce va duce foarte
probabil la intervenția „educativă” a Consiliului Național pentru Combaterea
Discriminării pentru a pedepsi „discursul urii” (dacă nu mai rău – vezi, de
exemplu, aici, aici sau aici)
Prin urmare, „gay marriage” nu se reduce doar la a satisface moftul a câțiva inși,
ci antrenează automat consecințe care se pot intersecta cu drepturile fiecăruia
dintre noi – de a nu fi de acord, de a ne exprima critic, de a ne manifesta conform
unei credințe religioase care nu privește homosexualitatea ca nevinovată ori de a
ne crește copiii într-un spirit mai tradițional; fără a mai vorbi despre urmările
în timp asupra prestigiului căsătoriei ca instituție, a implicațiilor asupra vieții
de familie și a urmărilor asupra țesutului social.
De fapt, mai ales consecințele subsecvente sunt adevăratele probleme și tocmai ele
sunt trecute sub tăcere de avocații căsătoriei homosexuale, pe principiul „întâi să
facem și apoi vedem”.
Ceilalți preferăm mai întâi să vedem. Căci, o dată căzută prima piesă din domino,
se vor dărâma și altele, după cum cei atenți văd deja că se întâmplă în unele zone
occidentale (unde s-a ajuns la tranziția de sex de la vârsta copilăriei sau
represalii pentru cei ce se opun). Odată cu înlăturarea primei piedici din calea
bulgărului ce vrea să răstoarne tot (structura familiei), celelalte ziduri vor
cădea mult mai lesne, căci bulgărul va căpăta greutate și viteză pe măsură ce e
lăsat să se rostogolească…
Cross Roads
Sursa: bunsimt.blog

S-ar putea să vă placă și