Sunteți pe pagina 1din 1

Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă –

Gânduri din Ierusalim

Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Facem


pace sau ne răzvrătim la ceea ce ni se întâmplă?! Nu trebuie să ne plângem, ci să
ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic.
Advertisement
Suferinţele, durerile, ameninţările de orice fel ne purifică. Doamne vine şi
mângâie inimile prigonite, nedreptăţite. Mila Domnului ne urmează oriunde, oricând.
Dorim sfinţenia, ontologic. Asta e foamea şi setea omului după desăvârşire, după
har, după Duhul Sfânt, după Doamne, după îndumnezeire.
Advertisement
Toţi sfinţii au suferit în felurite chipuri (dureri, ameninţări, cercetări,
judecăţi, calomnieri, intrigi, ocări, dispreţ, insulte, batjocuri, temniţe, săbii
ascuţite, lanţuri, cete de duşmani, priviri tăioase, rânjete mascate în miere
veninoasă), până au dobândit cununa răbdării. Examene ale vieţii, curăţire. Le
depănăm mai târziu în minte şi ne bucurăm de amintirea lor, în linişte şi cu
detaşare.
Fericiţi sunteţi voi, sfinţilor, de trei ori fericiţi… În tot pământul, până
la sfârşitul veacurilor, se cântă faptele voastre minunate, răbdarea voastră,
chinurile, jertfa, nedreptăţile ce le-aţi suferit, mucenicia, cuvioşia,
mărturisirea, arhieria. Unii, la prezenţa voastră, au scrâşnit din dinţi. Şi atunci
şi astăzi mai fac asta.
Din păcate, şi Hristos, din iconomie, dacă ar mai veni odată pe pământ
oamenii L-ar mai răstigni, iar şi iar… Aceleaşi uneltiri, acelaşi om plin de răni,
aceeaşi minte acoperită de întunericul orgoliilor. Nu am înţeles, Doamne, nici după
2000 de ani, Porunca Iubirii.
Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui
Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră.
Deplină armonie. Nimic nu e mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer.
Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă. Suflet
frumos, fii cuminte!
Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de
dragul liniştii şi al comuniunii… Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul,
lecţia. Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să
rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama!
Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul sau mintea, ei nu pot ucide sufletul!
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi în Domnul! Fiţi curajoşi, fiţi tari în credinţă!
Sufletele noastre se îmbrăţişează în Iubire sfântă. Ne întâlnim în rugăciune. Aşa e
în viaţă: unul are de toate, altul nu mai poate de trudă. Cea mai mare furtună este
cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Buimăceală. Cu mintea veche judecăm, dar
cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate”
ale vieţii. Mulţumesc! Te iubesc! Iartă-mă!
Ieromonah Hrisostom Filipescu
Scrisoare din exilul minţii şi al inimii mele…
Advertisement
loading...

S-ar putea să vă placă și