ISTORIC // 1211 - 2009


Vlad Țepeș


Familia Regală
 Next

1. 1

2. 2

3. 3

4. 4

5. 5
Prev
PrevNext

1211
Cavalerii teutoni, „Ordo domus Sanctae Mariae Theutonicorum Hierosolimitanorum“, ordin religios catolic înfiinţat de cruciaţii
germani în Palestina, la sfârsitul secolului al XII-lea, primesc de la regele Andrei al II-lea al Ungariei Țara Bârsei (Terra Borza ori
Burzenland – un district denumit astfel după tribul cuman al burcilor). Darul urmărește stabilirea în regiune a teutonilor și apărarea
graniței de sud-est a Transilvaniei de cumani și pecenegi.

Teutonii ridică o fortăreaţă la Bran (denumirea slavonă a cuvântului „poartă”); în 1226 ei sunt izgoniţi din regiune.

1377
La 19 noiembrie cancelaria regelui maghiar Ludovic cel Mare – Ludovic I de Anjou – emite un act prin care acordă locuitorilor
Brașovului (Kronstadt – Orașul Coroanei) privilegiul construirii unui castel. Acest document îndeamnă sașii (Sachsen – populație de
origine germană venită în Transilvania în secolul al XII-lea) din întreaga regiune a Brașovului să participe la construcția castelului
Bran, inițial denumit Dietrichstein sau Törzburg în limba germană, Törcsvár în maghiară și Turciu în română.

1388
Este anul în care se încheie construcţia castelului. Acesta este ridicat pe stânca abruptă dintre Măgura şi Dealul Cetăţii şi dispune
de o vedere excepţională spre dealurile învecinate, spre valea Moeciu şi Ţara Bârsei. Castelul are atât rolul de vamă – reţine 3% din
valoarea mărfii care intră şi iese din Transilvania, cât şi cel de fortăreaţă la graniţa estică a Transilvaniei destinată încercării de a
opri extinderea Imperiului Otoman. El este locuit de soldaţi, de profesie mercenari. Cronicarul Ioan de Tîrnava amintește și de
„briganții și balistarii englezi” din secolul al XV-lea. Castelanul Branului este ales de către rege, de regulă din rândul sașilor. În istoria
Transilvaniei rolul său va fi din ce în ce mai important, astfel încât la sfârșit de veac XV comandantul castelului ajunge să dețină și
titlul de vice-voievod al Transilvaniei.

1407
Sigismund de Luxemburg dă castelul ca feudă (proprietate oferită în schimbul loialităţii) aliatului său, domnitorului Țării Românești
Mircea cel Bătrân, pentru a se putea retrage aici în caz de atac al turcilor. În 1419, după încetarea din viață a voivodului,
instabilitatea politică din Țara Românească îl determină pe Sigismund să preia castelul și să îl încredinţeze principilor Transilvaniei.
1441
Turcii întreprind o incursiune în Transilvania, dar Iancu de Hunedoara îi înfrânge la Bran. Iancu, principe al Transilvaniei, are nevoie
de sprijinul sașilor la graniță și reîntărește privilegiile acordate locuitorilor Brașovului de Mircea cel Bătrîn și de Sigismund.
1459

Vlad Ţepeş, însărcinat de principii Transilvaniei cu rezistența antiotomană la graniță, este aliat cu Branul și Brașovul în timpul primei
sale domnii (1448) și în perioada de până la cea de-a doua domnie. Cu toate acestea la începutul anului 1459, în timpul celei de-a
doua domnii (1456 – 1462), armata sa trece prin Bran și atacă Braşovul pentru a rezolva un conflict dintre domnitorul Ţării
Româneşti şi saşii care cereau taxe vamale tot mai mari şi îl susţineau pe oponentul său la tron. Vlad Ţepeş arde suburbiile oraşului
şi omoară sute de saşi, provocând comunitatea săsească să se răzbune şi să-l zugrăvească în cronici ulterioare drept un tiran
extrem de sângeros.

1498
La 1 ianuarie sașii din Brașov dau 1000 de florini și cumpără de la regele Vladislav al II-lea Jagello, care are visteria golită de
războaie, dreptul de folosință pe 10 ani al castelului. Brașovenii preiau și bănoasa vamă a castelului.

1651
Pe 25 aprilie 1651, după ce prelungiseră deja de căteva ori cu principii Transilvaniei (chiar și ulterior cuceririi otomane a regatului
ungar din anul 1541) contractele de folosință a castelului Bran, brașovenii reușesc să încheie cu principele Gheorghe Rackoczi al II-
lea un act de vânzare-cumpărare a castelului.

1691

Cu toate că Transilvania devine încă din 1687 parte a Imperiului Habsburgic, Diploma Leopoldină reconfirmă privilegiile oferite de
principii Transilvaniei, inclusiv vânzarea castelului din 1651.

1723
Se încheie, așa cum este menționat într-o inscripție, renovarea turnului nordic al castelului. Construcția suferise de-a lungul timpului
mai multe deteriorări provocate adesea de asedii, dar și de neglijență ori de fenomene ale naturii. Astfel istoria consemnează în
1593 o explozie a pulberăriei, iar în 1617 o furtună puternică, care a distrus acoperișurile. Lucrări de reconstrucție s-au executat și
în timpul domniei lui Gabriel Bethlen (1613 – 1629), atunci când s-au refăcut turnul porții, turnul rotund și donjonul.
1836

După ce granița dintre Transilvania și Valahia se mută în munți, la Pajura, castelul Bran își pierde importanța militară și comercială.
Branul încetează să fie punct de graniță și vamal al Austro-Ungariei, cetatea continuă să îndeplinească o funcţie administrativă.

1886

Autoritățile imperiale acceptă la insistențele brașovenilor să repare între 1883 și 1886 stricăciunile făcute castelului în timpul
revoluției de la 1848 și al războiului ruso-turc din 1877 și efectuează ample lucrări de restaurare.

1888

Administrația brașoveană cedează castelul ocolului silvic regional. Timp de 30 de ani prestigiul castelului scade. Până în 1918 el
este locuit de brigadieri silvici, de pădurari și de inspectori silvici veniți din Brașov.

1920
În 1918 Transilvania devenise parte a României Mari. La data de 1 decembrie 1920 cetățenii Brașovului oferă castelul, ca urmare a
unei hotărâri unanime a consiliului orășenesc condus de primarul Karl Schnell, reginei Maria a României, descrisă în document ca o
„mare regină, care ( …) răspândește binecuvântare pretutindeni unde pășește, cucerind astfel cu irezistibil avânt inimile populației
țării întregi.”
Castelul devine reședința favorită a Reginei Maria, ea îl va restaura și amenaja pentru a putea fi folosit ca reședință a familiei
regale.

1932
Din 1920 și până în acest an castelul este transformat în reședință regală de vară. Lucrările sunt coordonate de arhitectul ceh Karel
Liman, același care proiectase castelele Peleș și Pelișor.

Fântână adâncă de 57 de metri a castelulului nu asigură suficientă apă, astfel încât ea este obținută prin aducțiune din izvoare
naturale situate de-a lungul văii. În anul 1932 pe cursul pârâului Turcu se construiește o centrală hidroelectrică, care permite
iluminarea castelului. La ea sunt conectate și localitățile Bran, Şimon şi Moeciu.

Locuitorii recunoscători îi mulțumesc Reginei Maria, la care ea face referire: „Comune sărace, pur românești și care într-un viitor
apropiat n-ar fi putut avea acest avantaj”.

Terenul din jurul castelului este transformat într-un parc englezesc cu două iazuri și o Casă de Ceai. Pentru a ușura parcurgerea de
către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel și parc, se instalează un lift. Se ridică și alte construcții precum o casă de
musafiri, o biserică de lemn, locuințe pentru personal, grajduri și garaje.
1938
Regina Maria se stinge din viață la 18 iulie. Conform testamentului redactat pe 29 iunie 1933 la Balcic, castelul Bran este lăsat
moștenire fiicei favorite a reginei, Principesei Ileana, din 1931 căsătorită cu Arhiducele Anton de Austria. Arhiducesa Ileana continuă
planurile de amenajare a castelului.

1940
După Dictatul de la Viena și pierderea de către România a teritoriilor sud-dunărene inima Reginei Maria este adusă din capela
Stella Maris a castelulului Balcic, situat pe ţărmul Mării Negre, la Bran. Sarcofagul conținând inima reginei se depune în cripta unei
capele săpate în stâncă dincolo de valea castelului. De la moartea reginei inima ei a fost păstrată într-o casetă de argint, aflată la
rândul ei într-o casetă ornată cu pietre preţioase, înfășurată în drapelele României și al Angliei natale și așezată într-un sarcofag de
marmură.

1944
Principesa Ileana construiește la Bran un spital, pe care îl numește „Inima Reginei”. El este destinat îngrijirii militarilor răniți din
Brașov. Spitalul de aici al Crucii Roșii fusese bombardat de aviația americană. După 1945 spitalul continuă să trateze persoane
rănite și mutilate în timpul războiului și populația din regiune. Principesa Ileana însăși, ca infirmieră, îngrijește pacienți. Ea își
continuă această activitate, cu mari eforturi, până în ianuarie 1948.
1948
Guvernul comunist nou instalat o silește pe Principesa Ileana să părăsească țara împreună cu familia ei. După ce trec prin Elveția și
Argentina ea și cei șase copii – Ștefan (născut în 1932), Maria-Ileana (născută în 1933), Alexandra (născută în 1935), Dominic
(născut în 1937), Maria-Magdalena (născută în 1939) şi Elisabeta (născută în 1942) – se vor muta în 1950 în Statele Unite. În
acelaşi timp soţul ei, Arhiducele Anton, se reîntoarce în Austria ocupată pentru a recupera ce se mai poate din proprietățile sale
afectate de război. În America Principesa Ileana asigură întreținerea familiei și educația copiilor grație prelegerilor pe care le ține pe
teme legate de viața ei, de România și de comunism.

1956

Autoritățile comuniste transformă Castelul Bran într-un muzeu cu trei departamente: castelul însuși împreună cu piese din
patrimoniul familiei regale, vama medievală și secția de etnografie, cuprinzând casele tradiționale din parcul de lângă castel.

1990
În septembrie Principesa Ileana, care din 1961 se dedică vieții monahale și devine Maica Alexandra, vizitează castelul Bran. Aici
constată deteriorarea clădirilor și dispariția unora dintre construcțiile interbelice.

Se stinge din viață la scurt timp după aceea, la 21 ianuarie 1991, și este înmormântată în mânăstirea ortodoxă pe care o ctitorise și
căreia îi fusese stareță – the Orthodox Monastery of Transfiguration – din orașul american Ellwood. În mormântul ei se află și o
cutiuța cu țărână luată la exilare de la poalele castelului Bran.
1993

Se încheie lucrările de restaurare a castelului începute în anul 1987. Castelul se redeschide ca muzeu și reintră în circuitul turistic.

2006

Pe 18 mai, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor Principesei Ileana de România și ai
Arhiducelui Anton de Austria. Cu toate acestea statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra tranzitoriu și în următorii trei ani.

2009
La data de 1 iunie castelul reintră pe deplin în posesia moștenitorilor legali, Arhiducele Dominic, Arhiducesa Maria Magdalena și
Arhiducesa Elisabeta.