Sunteți pe pagina 1din 3

Perseide 2019.

Ploaie de stele
spectaculoasă în această noapte pe
cerul României
12.08.2019 23:19

Foto: Guliver/Getty Images


DIN ARTICOL
De unde vine numele de PerseideCe se întâmplă la „ploaia de stele”Când e cea mai bună
perioadă de observareCât trebuie privit cerul și ce putem vedea

Perseidele ajung la momentul maxim în 2019 în noaptea dintre 12 și 13


august, potrivit specialiștilor de la NASA. Astronomii de la Observatorul
„Vasile Urseanu” explică cum se formează acest fenomen și când este cea
mai bună perioadă de observare.

În luna august, în zilele de 11, 12 sau 13 se produce maximul curentului


Perseide. Este cel mai celebru curent de meteori, pentru că perioada în care
pot fi văzute se suprapune cu concediile și cei mai mulți oameni pot sta până
târziu să privească cerul. Acest curent produce între 50 şi 80 de meteori pe
oră, existând şi ani când activitatea este mai numeroasă.

De unde vine numele de Perseide


În mitologia greacă, Perseu era fiul Danaei și al lui Zeus, care pentru a ajunge
la aceasta, a luat forma unei ploi de aur. Momentul de glorie a lui Perseu a
fost cel în care a înfruntat cu mult curaj și dibăcie Gorgonele. Pus în
dificultate de faptul că privirea Meduzei poate transforma pe oricine în stană
de piatră, acesta s-a folosit de scutul primit de la Atena. Privind reflexia
gorgonei în scut, Perseu a reușit să-i taie capul, ieșind învingător din această
aventură primejdioasă. De fapt legătura cu figura mitologică este
întâmplătoare pentru că meteorii au primit numele de la constelația Perseu,
din dreptul căreia își fac apariția. Dar între constelație și acest curent de
meteori nu este nicio legătură. Pentru Perseide perioada de activitate este
între 17 iulie și 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă
meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori ce par că vin din
constelația Perseus, informează Mediafax.

Ce se întâmplă la „ploaia de stele”


Potrivit informațiilor oferite de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile
Urseanu”: „Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă
de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul
când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracțiune de secundă vedem
acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care
arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe
Pământ se numește meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la cometa
109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful
cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu”.

Când e cea mai bună perioadă de observare


Maximul curentului va veni cândva în noaptea de 12 spre 13 august. Cea
mai bună perioadă de observare este după miezul nopții până dimineața.

Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între


Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”, notează specialiștii.

Anul acesta Luna se apropie de faza maximă de pe 15 august astfel că


lumina satelitului natural va îngreuna observarea curentului de meteori.
Cât trebuie privit cerul și ce putem vedea
„Pentru a vedea meteori nu aveți nevoie de un instrument astronomic. Vă
trebuie ceva pe care să stați întins, un sac de dormit sau un șezlong. Vă mai
trebuie îmbrăcăminte groasă pentru că noptile de august sunt destul de
răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul
măcar o oră. Cu cât observați mai mult cu atât vedeți mai mulți meteori.
Desigur, uneori este binevenită o pauză scurtă pentru dezmorțire”, scriu
specialiștii de la Observatorul astronomic ”Vasile Urseanu” .

Urmărind bolta cerească veți vedea stelele și Calea Lactee. Uneori o dâra
luminoaăa, ce va dura mai puțin de o secundă, se va vedea printre stele. În
vechime părea că una din stelele de pe cer a căzut, de aici venind numele de
„stea căzătoare”.

Desigur că stelele nu au cum să cadă, de fapt ați observat o particulă foarte


mică, sub 1 mm diametru, care a intrat în atmosfera Pământului și la frecarea
cu aerul a făcut ca acesta să emită lumină (ionizare).

Aceiași specialiști explică faptul că în timpul unei ploi de stele se pot observa
câteva mii de meteori pe oră, acestea fiind foarte rare, în vreme ce Perseidele
permit celor din zonele cu cer curat să vadă maxim 100 de meteori pe oră.

Cei ce observă din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.

Iată o înregistrare cu perseidele așa cum s-au văzut în Germania, în noapte de


12 august:

S-ar putea să vă placă și