Tema: Traficul de fiinţe umane

Traficul de fiinţe umane reprezintă metodele de supunere a unei persoane la

dispoziţia reală şi ilegală a altor persoane, prin folosirea forţei, a ameninţării cu
forţa, a abuzului de autoritate, sau a inducerii în eroare, în scopul exploatării
prostituţiei, al exploatării sexuale de orice fel, al abuzului minorilor sau al
comerţului cu minori abandonaţi.
Fenomenul traficului de fiinţe umane nu este un fenomen izolat, specific
doar Republicii Moldova, ci el are un caracter internațional și transfrontalier,
făcând parte din criminalitatea organizată. La nivel global, se estimează că 43%
dintre victime sunt traficate în scopul exploatării sexuale, față de doar 32%, care
sunt traficate în scopul exploatării economice.
În epoca modernă, pe plan intenațional a existat o preocupare permanetă
pentru combaterea fenomenului privind traficul de ființe umane, chiar dacă,
datorită unor prejudecăți existente la acea vreme în societate, era foarte greu de a
se obține un consens în această direcție.
După constituirea Organizației Națiunilor Unite, în acest domeniu au fost
elaborate o serie de documente internaționale extrem de importante. Astefel, în
anul 1949, a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului
de persoane și exploatării prostituției altor persoane, iar la 15 noiembrie 2000 a
fost adoptată, la New York, Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea
traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor.
De asemenea, doresc să menţionez că într-o serie de documente importante
ale ONU s-a făcut referire la interzicerea traficului de ființe umane. Putem
enumera, în acest sens: Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948); Pactul
cu privire la drepturile civile și politice (1966); Pactul cu privire la drepturile
economice, sociale și culturale (1966).
Pe plan european, au fost adoptate, de asemenea, o serie de documente
importante în acest domeniu, dintre care amintim: Convenția europeană cu privire
la drepturile și libertățile fundamentale ale omului (1950), împreună cu
protocoalele adiționale; Convenția europeană pentru combaterea tuturor formelor
de discriminare împotriva femeilor (1997); Convenția Consiliului Europei privind
lupta împotriva traficului de ființe umane (2005).
Odată ce o organizaţie de trafic de persoane începe să-și desfășoare
activitatea într-un stat sau într-o regiune, ea se va dezvolta rapid şi va provoca
riscuri pentru stabilitatea şi viitorul statului respectiv, cum ar fi: destabilizarea
economică prin creșterea activităților de spălare a banilor; dezvoltarea și
diversificarea crimei organizate; creșterea corupției în sectorul public.
Traficul de persoane este un fenomen infracţional internaţional complex şi
unic în felul său, compus din mai multe elemente.
Procesul de trafic de persoane are mai multe etape, fiecare însemnând o grea
încercare pentru victime, dar abuzurile fizice şi psihice iau amploare abia în fazele
finale când traficantul este convins că victima nu mai are cale de întoarcere. Aceste
etape sunt următoarele: recrutarea, transportul şi trecerea frontierei, vânzarea şi
exploatarea.
Recrutarea este momentul în care traficantul intră în contact cu viitoarea victimă,
făcându-i promisiuni mincinoase de asigurare a unui loc de muncă în străinătate
sau a unei căsătorii. Practica a demonstrat faptul că victima îl cunoştea dinainte pe
traficant sau pe recrutant, uneori este vorba chiar de o rudă care îi inspiră
încredere. Ei au ocupaţii legate de locuri unde există posibilitatea unui contact
intens cu publicul cum ar fi barman, taximetrist, vânzător într-un magazin,
vânzător de bilete pentru jocuri de noroc sau alte asemenea meserii.
Tehnicile de convingere a femeilor şi fetelor, de a pleca în străinătate sunt destul de
diverse şi depind de modul de operare şi de nivelul de organizare a traficanţilor.
Cele mai des folosite sunt:
- recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi şi discoteci;
- recrutare prin reţele "particulare" în familii şi în cercuri de prieteni;
- reclame, anunţuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;
- agenţii care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în
străinătate;
- promisiuni de căsătorie cu cetățeni înstăriți, mai ales cu cei din
Occident.
Traficanţii se folosesc de metodele menţionate mai sus şi îşi concentrează
atenţia asupra femeilor şi fetelor aflate în căutarea unei şanse de a pleca în
străinătate. În cele mai multe cazuri, acestea au o situaţie financiară şi familială
precară, iar traficanţii le oferă meserii bănoase în străinătate, cum ar fi chelneriţe,
dansatoare, artiste, servicii de escortă, femei de serviciu pentru familii sau
cosmeticiene. Şi agenţiile matrimoniale internaţionale pot fi numai o "faţadă"
pentru reţelele de trafic de persoane. De multe ori, femeile realizează de abia după
ce au ajuns în ţara de destinaţie că au fost înşelate de traficant şi descoperă că vor fi
exploatate cu forţa ca prostituate.
După procesul de recrutare urmează faza transportului şi a transferului, care
presupune şi cazarea şi primirea victimei în mai multe stagii, inclusiv preluarea
iniţială şi transferul victimei pe teritoriul ţării ei de origine.
 Vânzarea este latura principală traficului de fiinţe umane. La această etapă,
victimele îşi dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în
care victimele ajung în ţara de destinaţie finală, ele descoperă că vor trăi în condiţii
de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar şi ca femei de serviciu la
persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în
condiţii inumane. Deseori, femeile sunt mutate din oraş în oraş şi din ţară în ţară.
Aceste deplasări au scopul de a le dezorienta, astfel încât ele să nu aibă timp să-şi
facă prieteni şi să nu se poată familiariza cu împrejurimile. Alt motiv este
împiedicarea poliţiei să descopere traficul de femei şi să strângă informaţii.
Principalul ţel al traficanţilor este obţinerea unor sume mari de bani din
exploatarea victimelor pe o perioadă mare de timp. Ei vor să îşi protejeze
investiţiile, ceea ce înseamnă că vor lua toate măsurile ca victima să continue să
muncească, fără să încerce să scape. De aceea, traficantul vrea să aibă un control
permanent asupra victimelor.

În concluzie, esenţa fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca,

susţinută de credinţa nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai
uşoară. Astfel de decizie se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă
cu o situaţie materială grea şi cu lipsa de perspective în propria lor ţară. Tinerele
cred că, realizarea personală înseamnă în primul rând a avea bani iar, pentru a-i
obţine sunt capabile să înfrunte orice pericol. Nu toate persoanele vulnerabile
devin victime ale traficului de fiinţe umane. Exista însă, anumite momente dificile,
aparent fără ieşire pentru aceste persoane, iar ”oferta” de muncă în străinătate pare
să fie “soluţia salvatoare”. Recrutorii aleg cu grijă aceste momente pentru
recrutarea viitoarelor victime.