Marcus Tullius Cicero

Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr. – d. 7 decembrie 43 î.Hr.) s-a născut la
Arpinum în Latium.
Cicero făcea parte dintr-o familie înstărită din Arpium. A primit o educaţie aleasă, la
Roma şi în Grecia, a făcut serviciul militar în 89 î.Hr., în timpul conducerii lui Pompeius
Strabo (tatăl lui Pompei cel Mare), iar la prima apariţie în justiţie l-a apărat pe Quinctius
în 81 î.Hr. Pledoaria strălucită pe care a făcut-o în favoarea lui Sextus Roscius, în 80 î.Hr.
sau la începutul lui 79 î.Hr., apărându-l de o acuzaţie de patricid, l-a consacrat pe Cicero
ca avocat pledant, începându-şi astfel cariera publică de chestor în vestul Siciliei, în 75
î.Hr.
Ca pretor, în 66 î.Hr. a ţinut primul său discurs politic important, când, împotriva lui
Catulus şi a optimaţilor a pledat să i se acorde lui Pompei comanda campaniei împotriva
lui Mitridate, regele Pontului. Relaţia sa cu Pompei, care îl ura pe Marcus Licinius
Crassus la fel de mult ca şi el, avea să fie cel mai important element din cariera sa de
politician. A fost ales consul în 63 î.Hr., deoarece optimaţii se temeau de ideile
revoluţionare ale rivalului său, Catilina.
Interesul lui Cicero era să descopere şi să facă publice intenţiile instigatoare ale lui
Catilina, care, deşi fusese învins în 64 î.Hr., a participat din nou la alegerile consulare din
63 î.Hr. Catilina a pierdut şi a plănuit să pornească răscoale armate în Italia şi incendieri
în Roma.
Pe 8 noiembrie, după ce a supravieţuit unei încercări de asasinat. Cicero a rostit primul
discurs împotriva lui Catilina în Senat. Catilina a plecat din Roma chiar în acea noapte. Au
fost găsite dovezi împotriva conspiratorilor şi, după o dezbatere senatorială în care Cato
a sugerat execuţia, iar Caesar s-a opus, aceştia au fost executaţi pe răspunderea lui
Cicero.
La sfârşitul lui 60 î.Hr., Cicero a refuzat invitaţia lui Caesar de a intra în alianţa politică
încheiată de Caesar, Crassus şi Pompei, deoarece o considera neconstituţională. De
asemenea, în 59 î.Hr., a refuzat locul pe care Caesar i-l oferise în consiliul de conducere
din Gallia. Când, în 58 î.Hr. a devenit tribun Publius Clodius, pe care Cicero şi-l făcuse
duşman
Cicero a fugit din Roma, iar Clodius l-a declarant exilat. Cicero a mers mai întâi la
Thessaloniki (Salonic), în Macedonia, şi apoi în Illyricum. În 57 î.Hr., mulţumită
intervenţiilor lui Pompei şi în special ale tribunului Milo, exilul a fost ridicat pe 4 august.
In iarna lui 57-56 î.Hr., Cicero a încercat fără succes să îl îndepărteze pe Pompei de
Caesar. Pompei nu a luat în seamă sfaturile lui Cicero şi a reînnoit pactul cu Caesar şi
Crassus
În 51 î.Hr. a fost convins să părăsească Roma, pentru a guverna vreme de un an
provincia Cilicia, în sudul Asiei Minor.
Când Cicero s-a întors la Roma, Pompei şi Caesar începuseră să se lupte pentru
supremaţie. Cicero se afla la marginea Romei când Caesar a trecut râul Rubicon şi a
invadat Italia în ianuarie 49 î.Hr. Pe 17 ianuarie, Cicero s-a întâlnit cu Pompei în afara
Romei şi a acceptat însărcinarea de a supraveghea recrutările din provincia Campania.
Cicero era împotriva dictaturii lui Caesar.
Tactica lui era să se folosească cât mai mult de fiul adoptiv al lui Caesar, Octavian, a
cărui inteligenţă matură o subestimase foarte mult, şi să întoarcă Senatul împotriva
propriei tendinţe de a face compromisuri, pentru a declara război lui Antonius, care
dominase evenimentele de după moartea lui Caesar şi care îl urmărea pe unul dintre
asasini în Gallia Cisalpină.
Triumviratul lui Octavian, Antoniu şi Lepidus a luat fiinţă la sfârşitul lui octombrie, iar în
curând s-a dat ordin să fie găsit Cicero şi executat. A fost prins şi omorât lângă Caieta, pe
7 decembrie. Capul şi mâinile sale au fost expuse pe rostra, platforma pe care se ţineau
discursurile în forul de la Roma.