CRITICISMUL JUNIMIST.

TITU MAIORESCU

„Junimea” a fost înfiinţată în 1863, în Iaşi, de câţiva tineri întorşi de la studii din străinătate:
P.P.Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu. Având o revistă proprie,
„Convorbiri literare”, apărută în 1867 şi condusă de Iacob Negruzzi, o tipografie şi o librărie,
„Junimea” s-a impus cu forţă în peisajul cultural al epocii, liderul său fiind Titu Maiorescu. De
asemenea, în cadrul societăţii s-au manifestat şi au fost puşi n valoare clasicii literaturii noastre: Mihai
Eminescu, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creangă.
Tudor Vianu consideră că trăsăturile principale ale junimismului sunt: spiritul critic, spiritul
filosofic, gustul pentru clasic şi academic, spiritul oratoric şi ironia.
Prima etapă a „Junimii” se desfăşoară la Iaşi între 1863 şi 1874. Preocupările predominante în
această perioadă se ăndreaptă spre stabilirea unor puncte de reper în domeniul literaturii, al limbii şi al
culturii. Este etapa negatoare, în care junimiştii spun un „Nu” hotărât nonvalorii şi mediocrităţii din
orice domeniu al culturii. Ei modelează gustul publicului prin prelecţiuni populare, conferinţe axate pe
teme de interes general.
Etapa a doua a „Junimii” se situează între 1874-1885. Şedinţele societăţii au loc la Bucureşti,
dar revista continuă să apară la Iaşi. Este etapa în care se impune o direcţie nouă în cultură, dar mai ales
n literatură, ndeosebi prin opera marilor clasici.
Etapa a treia(1855- 1944) este exclusiv bucureşteană(revista şi gruparea activează la Bucureşti)
şi se caracterizează prin preocupări filosofice şi istorice, cu diminuarea elementului literar.
DOUĂ ARTICOLE MAIOPRESCIENE
1. O CERCETARE CRITICĂ ASUPRA POEZIEI DE LA 1867 este un articol critic şi
teoretic, în care Titu maiorescu formulează principiile estetice ce vor sta la baza gustului
literar junimist. Este împărţit în două capitole: „Condiţiunea materială a poeziei” şi
„Condiţiunea ideală a poeziei”
a. Condiţiunea materială a poeziei debuztează cu o definiţie a frumosului, acesta fiind „ideea
manifestată în materie sensibilă”. Condiţiunea amterială a poeziei se referă la cuvânt ca mijloc de
transmitere a mesajului poetic. Cuvântul ales de autor trebuie să nu fie abstract şi să devină imagine
artistică prin folosirea tropilor( a figurilor de stil semantice) potriviţi: epitete ornante, personificări,
comparaţii juste, metafore.
b. Condiţiunea ideală este privitoare la sentimentele şi pasiunile exoprimate în poezie. Materialul
sensibil al poeziei este reprezentat de imaginile artistice pe care şi le formează în minte cititorul. Pentru
ca această condiţiune să fie îndeplinită, poezia trebuie să nu repete aceleaşi idei şi să nu folosească
„multe cuvinte pentru gânduri puţine”. Evitarea diminutivelor, a exagerărilor şi a rimelor facile sunt
elemente privitoare, de asemenea la condiţinea ideală a poeziei.

2. ÎN CONTRA DIRECŢIEI DE ASTĂZI ÎN CULTURA ROMÂNĂ (1868) este articolul care

fromulează teoria „formelor fără fond”. Între diferitele forme de cultură împrumutate duin Occident şi
realităţile autohtone există, consideră criticul, o distanţă uriaşă, generatoare de neadevăr şi de
mediocritate, de fals cultural. Astfel, este mai bine să nu întemeiem şcoli şi academii, dacă nu există
fundamentul real pentru ca acestea să devină valoroase.
1. Scopul articolului este cel al criticii de ecarisaj, prin care se separă valorile de nonvalori
şi se descurajează mediocrităţile.