Curs 04

Text, Cotare, Hașurare, Blocuri, Printare

Text
Introducerea textelor pe desene este inerentă, fie și numai pentru a le include în cadrul cotării.
În AutoCAD este necesar ca, înainte de a începe să scriem un text, să stabilim cum trebuie să arate
acesta. Pentru asta este necesar să definim unul sau mai multe stiluri de text (Text Styles).
În general, uneltele pentru text se află pe ribbon în tab–ul Home, panoul Annotation, așa cum se
vede în fig. 4–1.

Fig. 4-1 Comenzile pentru text

Așa cum se vede, este vorba de trei căsuțe interesante. Icon–ul Style asigură accesul la setările pri-
vind textele. Icon–ul Stilul curent permite comutarea pe alt stil curent, la fel cum se procedează cu laye-
rele. În fine, icon–ul Scriere efectivă are două variante: cea afișată (Multiline Text) și cea care apare dacă
este activată micuța săgeată din colțul dreapta–jos (Single Line).
Discutăm despre fiecare categorie.

Stiluri de text
În locul icon–ului Style din figura de mai sus (pe care
putem face click), putem introduce de la tastatură comanda
STYLE ⇔ ST, obținând același efect: facem să apară caseta
de dialog din fig. 4–2. Aici se vede care este stilul curent: este
cel selectat, care poartă numele Standard. Dacă am apucat să
scriem vreun text înainte de a fi activat această casetă, atunci
textul respectiv ar avea caracteristicile din casetă: fontul Arial,
factorul de lățime (Width Factor) de 1, unghiul de înclinare
(Oblique Angle) de 0° etc. Putem schimba caracteristicile, iar
textele scrise se vor schimba și ele în mod corespunzător, sau
putem crea un stil nou, folosind butonul New. Fig. 4-2 Caseta Text Style
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 1 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Întrebarea ar fi: de ce se schimbă retroactiv caracteristicile textului existent dacă modificăm niște ca-
racteristici în această casetă? Răspunsul este: fiindcă textele scrise înainte de a umbla la caseta Style au toate
același stil - stilul Standard - ori noi schimbăm în casetă tocmai caracteristicile stilului Standard.
Inainte de a face ceva, trebuie să ne lămurim ce înseamnă caracteristici de text. Acestea sunt:
- Font Name: numele fontului de text, adică a formei caracterelor (ex. Tahoma sau Courier New)
- Font Style: stilul fontului (Regular, Bold, Italic sau Bold italic)
- Height: înălțimea textului - prin convenție, dacă înălțimea este 0.0, atunci va fi cerută la scriere
- Width Factor: factorul de lățime - valoarea 1 arată că textul are lățime normală
- Oblique Angle: unghi de înclinare - valorile pozitive dau înclinarea Italic, cele negative - invers
- Upside down: cu capul în jos - scriere întoarsă pe dos.
- Backwards: în oglindă - scriere de la dreapta la stânga, în oglindă
- Vertical: scriere verticală cu literele așezate centrat una sub alta (nu pentru orice font)
Pentru a verifica fiecare dintre aceste caracteristici am putea crea câte un stil pentru fiecare, ca în fig.
4–3. Aici este folosit peste tot fontul Tahoma (ca și fontul cu care este scris cursul de față), dar cu schim-
barea câte unei singure caracteristici - cea menționată în nume.

Fig. 4-3 Diverse stiluri de text - la fiecare stil este schimbată doar caracteristica menționată în nume

La stilul Tahoma lat este pus Width Factor = 2

La stilul Tahoma îngust este pus Width Factor = 0.6
La stilul Tahoma înclinat dr este pus Oblique Angle = 15
La stilul Tahoma lat este pus Oblique Angle = -15
La stilul Tahoma Backwards este bifată căsuța Backwards
La stilul Tahoma Upside down este bifată Upside down
Caracteristicile pot combina mai multe setări, desigur.
Odată create niște stiluri, acestea pot fi aplicate în două feluri
(similar cu layerele, dar și cu tipurile de linii, culorile etc.): fie fixăm
un stil drept curent și apoi orice text nou creat primește caracteris-
ticile acelui stil, fie selectăm un text și apoi schimbăm stilul aplicat
pe el. În această a doua variantă, pentru a schimba stilul folosim
săgeata indicată în fig. 4–4, acolo unde în fig. 4–1 (vezi) era scris
Standard, fiindcă acela era stilul curent. Este clar că, la selectarea
unui text, în această casetă va apărea numele stilului de care de-
pinde.
În practică vom crea câteva stiluri de text asortate din punct
de vedere artistic, iar apoi le vom folosi pentru a crea efecte cât mai
plăcute, potrivite și cu standardul desenului în lucru, dar și cu gus-
tul nostru propriu, ori cu standardele firmei pentru care lucrăm.
Fig. 4-4 Selectarea stilului curent
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 2 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Scrierea efectivă
Spuneam că, pentru a scrie un text, folosim icon–ul Scriere text din fig. 4–1 (vezi) și că acesta are
două variante: cea afișată (Multiline Text) și cea care apare dacă este activată micuța săgeată din colțul
dreapta–jos (Single Line).
Varianta Single Line are comanda corespondentă DTEXT ⇔ DT, dată de la tastatură.
Practic, dialogul decurge astfel:

Command: dt am dat comanda DTEXT

TEXT Current text style: "Standard" Text height: 2.5000 Annotative: No info - setări curente
Specify start point of text or [Justify/Style]: am indicat un punct pe spațiul grafic (1)
Specify height <2.5000>: am dat grafic o înălțime prin indicarea unui punct (2)
Specify rotation angle of text <0>: Enter - acceptăm unghiul 0° cu direcția +X (3)
------------> introducem textul liniei și apăsăm Enter de două ori

Vedeți în fig. 4–5 cum sunt indicate punc-

tele și care este rezultatul. Se observă că primul
punct este cel din stânga-jos al viitorului text. Al
doilea se raportează la primul și arată cât de
înaltă să fie o majusculă a textului. Al treilea
punct poate fi arătat pentru a indica o direcție
diferită de cea obișnuită - spre dreapta, pe ori-
zontală. Dacă dorim să arătăm direcția obișnuită
este suficient să apăsăm tasta Enter (care va
aplica unghiul 0 cuprins între paranteze ascuțite, Fig. 4-5 Scrierea unei linii de text
adică <0>). După acești 3 (trei) pași, nu avem
altceva de făcut decât să introducem caracterele textului (aici „Școala de arte”), apoi să apăsăm tasta Enter.
Cursorul va trece automat pe linia următoare, aliniat exact cu rândul anterior și la o distanță corectă, aso-
ciată fontului folosit. Dacă nu dorim să scriem o a doua linie de text, vom apăsa (încă odată) tasta Enter.
Dacă dorim să introducem și a doua linie de text o tastăm, apoi apăsăm Enter și procedura revine în ace-
lași loc: trebuie să mai apăsăm încă odată tasta Enter pentru a părăsi comanda DTEXT ⇔ DT.
De notat că linia sau liniile obținute sunt independente. Ele pot fi mutate separat cu MOVE ⇔ M.

Varianta Multiline Text se aplică fie folosind icon–ul din fig. 4–1 (vezi), fie comanda MTEXT ⇔ T.
Ca efect, ni se cer două puncte grafice diagonal opuse care vor defini zona rectangulară destinată scrierii unui
paragraf de text. Scrierea textului - așteptată după indicarea celor două puncte - nu trebuie să fie însoțită
de Enter decât la terminarea unui întreg paragraf și nu a fiecărei linii. În fig. 4–6 se vede cum se petrec lu-
crurile: inițial sunt ară-
tate punctele A și B,
apoi se scrie textul, fo-
losind tasta Enter la
finalul fiecărui para-
graf. Ultimul paragraf
poate să nu aibă un
Enter după el.
Pe linia de sus
apare o bandă pentru
reprezentarea tabula-
torilor. Cu BdM pe
această bandă facem
să apară caseta care
controlează modul de
prezentare a paragra-
fului. Sunt notate se-
Fig. 4-6 Scrierea Multitext (paragrafe)
tările importante.
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 3 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Înainte de a vdea cum funcționează aceste setări, să obser-
văm că textul în sine are unele cuvinte subliniate cu linie roșie punc-
tată. Întotdeauna când vedem așa ceva la un text în curs de
procesare ne vom gândi la ortografierea lui. La fel se întâmplă și în
Word sau Mozilla Thunderbird. În engleză, această ortografiere se
numește Spelling, iar verificarea ei se numește Check spelling.
Dacă vrem să vedem care sunt setările curente, activăm
icon–ul sinonim din tab–ul Annotate, panoul Text, ca în fig. 4–7.
Ca efect, va apărea caseta de dialog din fig. 4–8. Aici se vede Fig. 4-7 Check Spelling
că, implicit, se va verifica ortografierea în engleză ameri-
cană, bazată pe dicționarul asociat acestei limbi. Încer-
când, veți vedea că nu putem face setare pe limba
română, astfel încât vom alege să dezactivăm această fa-
cilitate (dacă lucrăm cu texte în limba română, desigur).
Într–adevăr, dacă vă veți uita la fig. 4–6 (vezi), veți
vedea că dintre cele patru cuvinte de început „Odată
create niște stiluri” au fost subliniate trei și a rămas nesu-
bliniat cuvântul „create”. De ce? Fiindcă acesta chiar este
un cuvânt în limba engleză: „to create” înseamnă „a
crea”...
Dezactivând opțiunea Check spelling vor dispărea
toate sublinierile: textul nu mai este verificat (sau este per-
fect în limba engleză, mă rog...). Dezactivarea se face cu
click pe un icon precum cel din fig. 4–7, dar care se află în
tab–ul Text Editor. Acesta apare atunci când se editează Fig. 4-8 Caseta de dialog Check Spelling
textul (când este vizibilă bara de tabulare).
Dacă tot dispunem de un procesor de texte, să
schimbăm niște setări ale paragrafului și să vedem ce efecte au acestea. În fig. 4–9 observați că a fost bi-
fată celula din dreptul zonei Paragraph Alignment (alinierea paragrafului), ceea ce a permis alegerea opțiu-
nii Justified (aliniat și pe partea dreaptă, prin spațierea cuvintelor astfel încât ultima literă a ultimului cuvânt
din linie să fie plasată pe verticala punctului B din fig. 4–6 (vezi)). Efectul este unul care denotă grijă pen-
tru aspect: paragraful devine chiar rectangular. O altă setare este legată de distanța între linii (Paragraph Line
Spacing). Dacă în fig. 4–6 (vezi) această distanță era de 1.15, aici este 1, deci rândurile sunt mai dese.
Putem face ca și cele două paragrafe să fie mai apropiate, schimbând valoarea 2.0833 în 1 sau 1.5, prin in-
tervenția asupra celulei din dreptul zonei Paragraph Spacing. Ieșim din paragraph cu click în afara lui.

Fig. 4-9 Alte setări ale paragrafului

Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 4 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Editarea textului
Textul poate fi editat folosind comanda DDEDIT ⇔ ED, dată de la tastatură. Aceeași comandă poate
fi invocată și printr–un dublu click aplicat asupra textului. Va fi ca și când nu ați fi terminat de scris textul,
fiindcă vor fi disponibile din nou aceleași facilități ca și la introducerea inițială. La un text cu linii indepen-
dente (adică nu de tip paragraf), textul va fi inițial preselectat, astfel că veți putea scrie direct alt text, ca în-
locuitor al celui existent.

Cotare
O cotă are mai multe componente.
Acestea sunt nominalizate în fig. 4–10.
Semnificația lor în standardele românești
este următoarea:
Dimension line = linie de cotă
Dimension text = textul cotei
Extension line = linie ajutătoare
Arrow = săgeată
Pentru a pune o cotă indicăm, în or-
dine, două puncte numerotate pe figură
prin 1 și 2. Acestea sunt originile liniilor de
extensie. Pentru aspect, este lăsată o mică Fig. 4-10 Componentele unei cote
distanță între aceste puncte și capetele li-
niilor de extensie. De notat că punctele chiar există, pentru că ele reprezintă capetele de referință ale cotei.

Stil de cotare
La fel ca și la texte, putem defini stiluri și la cotare. Înainte de a pune o cotă ne gândim la stilul de
cotare curent. Comenzile interesante sunt evidențiate în fig. 4–11.

Fig. 4-11 Comenzile pentru cotare

Se observă similitudinea cu comenzile pentru texte, date în fig. 4–1 (vezi). Și aici avem o comandă
pentru definirea stilurilor de cotare (DimStyle), o prezentare a stilului curent și mai multe comenzi pentru co-
tare efectivă.
Vă dați seama că stilul unei cote conține definiții pentru toate componentele unei cote, adică cele pre-
zentate în fig. 4–10, dar și altele, precum: numărul de zecimale ale textului cotei, unitățile folosite pentru
valoarea cotei (pot fi adăugate și unități alternative puse în paranteză - cum ar fi inch), toleranțele etc.
Pentru a crea sau a edita stilurile de cotare, folosim fie icon–ul DimStyle de pe figură, fie comanda
DIMSTYLE ⇔ D, dată de la tastatură.
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 5 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Dând această comandă, apare caseta de dialog din fig.
4–12, prezentată aici în stare implicită.
În partea stângă se văd numele stilurilor de cotare pre-
definite, dintre care este identificat stilul ISO-25 ca stil curent.
În dreapta se află butoanele Set Current (notat Crt.),
New și Modify.
Butonul Set Current permite setarea ca stil curent a
unui stil existent preselectat în stânga.
Butonul New permite definirea unui nou stil bazat pe
cel curent.
Butonul Modify permite editarea unui stil existent.
Să folosim butonul New pentru a defini un nou stil,
bazat pe stilul ISO-25. Fig. 4-12 Caseta Dimension Style Manager
Ni se cere mai întâi un nume ca înlocuitor al numelui
Copy of ISO-25. Punem numele Arh, având intenția de a crea un stil arhitectural.

Fig. 4-13 Caseta New Dimension Style tab Lines Fig. 4-14 Tab-ul Symbols and Arrows

Apare caseta New Dimension Style din fig.

4–13. Aici activăm tab–ul Lines și bifăm celulele Ext
line 1 și Ext line 2 de la Suppress. Intenția este de a
suprima ambele linii ajutătoare.
În tab–ul Symbols and Arrows schimbăm să-
gețile, alegând Architectural tick în loc de Clossed fil-
led la ambele capete, ca în fig. 4–14. Se observă că
am putea schimba și mărimea săgeților (2.5 în căsuța
Arrow Size, însemnând 2.5 mm).
În tab–ul text, ilustrat în fig. 4–15, nu schim-
băm nimic, dar observăm care ar fi setările posibile.
Am putea schimba stilul de text (care aici este cel im-
plicit, descris la texte, adică stilul Standard). Sigur că
ar fi necesar ca în prealabil să definim acel nou stil -
așa cum am învățat - pentru ca aici să–l putem se-
lecta. Am mai putea schimba și plasarea textului, care
implicit este plasat deasupra liniei de cotă (Above) și
centrat (Centered) în lungul ei. Fig. 4-15 Tab-ul Text
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 6 - Prof. Constantin STĂNCESCU
Fig. 4-16 Tab-ul Fit Fig. 4-17 Tab-ul Primary Units

În tab–ul Fit cea mai importantă setare este Overall Scale, semnalată în fig. 4–16. Schimbând aici va-
loarea 1 a factorului de scalare cu o valoare supraunitară (ex. 2), sau subunitară (ex. 0.7), vom face ca toate
elementele dimensionale ale cotei să schimbe prin multiplicarea cu acel factor. Astfel, se vor mări sau mic-
șora înălțimea textului, lungimea săgeții etc., astfel încât cotele să arate bine pe un desen mare sau mic.
Puteți folosi butonul Modify din fig. 4–12 (vezi) pe un anumit stil, numai pentru a intra pe tab–ul Fit
și a schimba acest factor de scalare. Imediat veți vedea efectul asupra tuturor cotelor bazate pe acel stil.
În fine, în tab–ul Primary Units, dat în fig. 4–17, permite setarea caracteristicilor unităților folosite. Aici
unitățile liniare sunt setate pe tip zecimal, cu două zecimale după virgulă, iar cele unghiulare pe tip Degrees
Minutes Seconds (grade, minute, secunde), dar fără prezentarea fracțiunilor de grad (Precision = 0d). Bifa-
rea Trailing în zona Zero suppresion face să nu fie adăugate zerouri la cotele liniare care nu au zecimale ne-
nule sau au doar una. Astfel, deși setarea permite două
zecimale după virgulă, o cotă ca 23,00 va fi prezentată ca 23,
iar una ca 23,20 va fi prezentată ca 23,2.
Celelalte două tab–uri (Alternate Units și Tolerances)
nu sunt atât de importante.
În fig. 4–18 este prezentată comparativ aceeași cotă în
ambele stiluri. Au dispărut liniile ajutătoare, iar săgețile au
fost înlocuite cu linii înclinate, așa cum apar în desenele de ar-
hitectură. De notat că punctele de referință există în ambele
Fig. 4-18 Comparație între stiluri
cazuri, dar nu se văd atât de mari ca în figurile prezentate.

Cotarea efectivă
Folosind pentru început icon–ul Cotare efectivă din fig. 4–11 (vezi), să punem o primă cotă. Dialogul
decurge astfel:

Command: _dimlinear am dat comanda folosind icon-ul

Specify first extension line origin or <select object>: prima origine (1)
Specify second extension line origin: a doua origine (2)
Specify dimension line location or [Mtext/Text/Angle/Horizontal/Vertical/Rotated]: nivelul cotei (3)
Dimension text = 11.82 informare privind valoarea cotei

Se observă că nu avem altceva de făcut decât să indicăm cele două origini ale liniilor de extensie și
nivelul la care să se afle linia de cotă.

Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 7 - Prof. Constantin STĂNCESCU

 Afară de icon–ul Linear, folosit mai
sus, în tab–ul Home, panoul Annotation, se
mai găsesc icon–urile uzuale Aligned, Angu-
lar, Radius și Diameter, ca în fig. 4–19.
În plus, tot pe ribbon, în tab–ul An-
notate, panoul Dimensions, se mai află
icon–urile Continue și Baseline, ca în fig.
4–20.
Folosind comenzile din fig. 4–19, a
fost cotată piesa din fig. 4–21, plecând de la
stilul de cotare implicit ISO-25.
Comutând pe stilul Arh, în fig. 4–22 a
fost cotată o primă latură a unui perete ver-
tical. Apoi a fost folosită metoda de cotare Fig. 4-19 Comenzi de cotare uzuale
Continue în fig. 4–23 și metoda Baseline în
fig. 4–24. Pentru un caz concret vom alege varianta care ni se
potrivește cel mai bine.

Fig. 4-20 Comenzile Continue și Baseline Fig. 4-21 Cote uzuale

Fig. 4-22 Cotă de start Fig. 4-23 Cotare Continue Fig. 4-24 Cotare Baseline
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 8 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Editarea cotelor
Pentru a transfera o cotă dintr–un stil în altul procedăm la fel ca la layere: selectăm cota, apoi noul
stil în caseta Stilul curent din fig. 4–11 (vezi).
Pentru a edita geometria unei cote folosim grip–urile. În fig. 4–25 se observă procedura în doi pași.

Fig. 4-25 Editarea cotei folosind grip-urile

În pasul 1 este selectată cota și apar grip–urile. În pasul 2 este apucat grip–ul de sus și mutat con-
form săgeții: valoarea cotei se modifică în mod corespunzător - deci cota e vie! De notat că, pentru a lucra
exact, trebuie să fi fost setat OSNAP–ul pe ENDpoint.
Dacă vă uitați bine, o astfel de cotă are cinci grip–uri. Fiecare dintre ele poate fi folosit pentru a mo-
difica înfățișarea și aranjamentul cotei.
La final, să mai spunem că la aplicarea primei cote apare automat layerul specific Defpoints. Acesta
nu poate fi șters, chiar dacă ștergem cota. Pe de altă parte, o cotă se comportă ca un tot unitar, dar ea poate
fi explodată folosind comanda EXPLODE ⇔ X, dată de la tastatură.

Hașurare
Hașurarea poate fi aplicată pe orice contur închis,
sau pe spații închise mărginite de entități. Entitățile care
mărginesc o zonă de hașurat pot fi închise sau deschise.
De exemplu, un cerc tăiat de o dreaptă poate să defi-
nească două zone corecte de hașurat. Încercarea de a in-
dica un spațiu deschis drept zonă de hașurare se soldează
cu un mesaj de eroare.
Modul de selectare a zonei de hașurat este de două
feluri: ori se indică unul sau mai multe puncte în interiorul
zonei / zonelor închise (Pick points), ori se selectează en-
titatea / entitățile închise în interiorul cărora se va crea
hașura (Select objects).
Modelul cu care se face umplerea spațiului închis se
numește pattern. Acesta este format din linii, cum ar fi Fig. 4-26 Icon-ul comenzii HATCH
pattern–ul Honey (miere) care sugerează un fagure de al-
bine. Pattern–ul poate fi mai des sau mai rar față de valoarea convențională 1. Valorile supraunitare îl ră-
resc, iar valorile subunitare îl îndesesc.
Ca variantă, în loc de alegerea unui pattern, putem alege o umplere solidă de tip gradat (Gradient),
folosind o singură culoare sau două culori.
Hașurarea poate fi aplicată fie activând icon–ul din fig. 4–26 fie comanda HATCH ⇔ H, dată de la
tastatură.
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 9 - Prof. Constantin STĂNCESCU
Fig. 4-27 Caseta de dialog Hatch and Gradient Fig. 4-28 Selecții și hașurile obținute

Ca efect, apare caseta din fig. 4–27.

Aici se vede că este selectat tab–ul Hatch, iar pattern–ul ales este ANSI31, reprezentat prin linii încli-
nate la 45°. Mai jos sunt indicate unghiul (Angle) de 0° al întregii hașuri, deja înclinată la 45° și scara (Scale)
cu valoarea 1. Dacă vrem să obținem hașura inversă, vom pune de bună seamă valoarea 90°.
În dreapta sunt indicate cele două variante de selectare a zonei de hașurat despre care se spunea mai
sus: Pick points și Select objects. Modul cum se aplică acestea și rezultatele aplicării se văd în fig. 4–28. Este
mai comodă și mai naturală aplicarea primei variante,
dar sunt și situații în care este mai avantajoasă folosi-
rea celei de–a doua. În ultimul caz din dreapta-jos al
acestei figuri se vede că selectarea dreptunghiului
aplică hașură peste toate obiectele aflate în interior,
fără să țină seama de alte granițe posibile.
Aplicarea variantei Gradient este ilustrată în fig.
4–29 și 4–30. Au fost folosite cele două metode de um-
plere indicate în casetă, respectiv.

Fig. 4-29 Tab-ul Gradient Fig. 4-30 Aplicarea umplerii Gradient

Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 10 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Blocuri
O temă distinctă este cea referitoare la blocuri. În terminologia AutoCAD un bloc este un număr de
entități care se comportă ca una singură și care pot fi inserate în același desen sau în altul. Coagularea lor
se face cu comanda BLOCK ⇔ B, dată de la tastatură. Ulterior, entitățile pot fi inserate în același desen sau
în altul folosind comanda INSERT ⇔ I.
Un bloc poate fi inclus ca entitate în componența altui bloc.
Un bloc poate fi descompus în entitățile din care a fost format folosind comanda EXPLODE ⇔ X.
Dacă în componența sa au intrat și blocuri, acestea vor rămâne ca atare, neexplodate.
Ilustrăm în fig. 4–31 necesitatea creării și utilizării blocurilor.

Fig. 4-31 Necesitatea creării blocurilor

Dorim să refolosim cele patru

entități numerotate care compun
ușa din planul A pentru a le insera
în planul B. Observăm că entitățile
sunt trei linii (2, 3 și 4) și un arc (1).
Dăm comanda BLOCK ⇔ B
și apare caseta de dialog Block De-
finition pe care o completăm ca în
fig. 4–32. Punem numele Usa
dreapta pentru viitorul bloc, în
ideea că este o ușă pe care o des-
chizi folosind mâna dreaptă. Folo-
sim butonul Pick point pentru a
selecta punctul de inserție al blocu-
lui și butonul Select objects pentru
a selecta cu fereastra a–b cele
patru entități ce compun ușa. Bifăm
Scale uniformly și Allow exploding. Fig. 4-32 Completarea casetei Block Definition

Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 11 - Prof. Constantin STĂNCESCU

 În figură se vede că a fost creat și un icon al blocului în partea de sus, dar și că blocul este format din
patru entități.
Mai departe dăm comanda INSERT ⇔ I și apare caseta de dialog Block Definition pe care o com-
pletăm ca în fig. 4–33. Selectăm blocul după nume
(în cazul în care ar fi definite mai multe blocuri în ace-
lași desen) și observăm dacă icon–ul este corect.
Pentru cazul nostru bifăm celulele Specify
On–screen corespunzătoare zonelor Insertion point
(1) și Rotation (3), și lăsăm nebifată celula similară
din zona Scale. Facem acest lucru fiindcă dorim să
arătăm pe spațiul grafic punctul de inserție și unghiul
de rotație ale blocului, dar nu dorim să indicăm tot
așa și scara de inserare, lăsând–o pe valoarea impli-
cită (adică 1:1).
Făcând click pe OK ni cere să răspundem celor
două cereri bifate în casetă.
Prima cerere se referă la punctul de inserare și
Fig. 4-33 Completarea casetei Insert

Fig. 4-34 Indicarea punctului de inserare Fig. 4-35 Indicarea rotației

este rezolvată așa cum se vede în fig. 4–34. Având grijă să fie activate icon–urile din figură (prin tastele F10,
F3 și F11), trecem mai întâi ușurel peste punctul 1 (fără click!), apoi coborâm pe verticală (2) și, în final,
scriem la tastatură (3) valoarea 21 cerută în fig. 4–31 (vezi). Rezultatul se vede în fig. 4–36. În acest mo-
ment, a fost inserat un bloc, dar el trebuie să fie explodat (cu EXPLODE ⇔ X) pentru a putea aplica TRIM
⇔ TR. Veți avea grijă să retezați și cele două mici segmente indicate cu săgeți. Ați terminat?

Fig. 4-36 Rezultatul inițial Fig. 4-37 Rezultatul final

Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 12 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Procedăm similar și pentru a doua ușă, al cărei
punct de inserare este cotat la 140 în fig. 4–31 (vezi).
Problema este că inserarea ne va duce la si-
tuația ilustrată în fig. 4–38. De ce? Din cauză că
aceasta este o ușă pe stânga, iată de ce! Ori creăm
un bloc cu entitățile oglindite și–l inserăm pe acela, ori
oglindim blocul rezultat. În primul caz va trebui să
numim noul bloc prin Usa stanga, pentru a–l deosebi
de primul. În al doilea caz - cel aplicat aici - vom face
oglindirea în raport cu linia indicată pe figură, având
grijă să ștergem entitățile originale (introducând ma-
nual Y de la tastatură la ultima linie a dialogului cu co- Fig. 4-38 Inserarea altei uși
manda MIRROR). Vom exploda apoi blocul și vom
reteza capetele inutile. De notat că primul bloc creat (ușa originală) a rămas neexplodat. Verificați!

Plotare
Discutăm în continuare o temă care vă va interesa în mod sigur. Este vorba despre transferul desenului
la plotter sau imprimantă, pentru a obține varianta hardware a acelui desen.
Primul lucru pe care trebuie să–l stăpânim în acest context este scara desenului.
Noi am construit un desen folosind niște unități pe care le–am conștientizat și la care ținem. Acestea
sunt milimetri, centimetri, metri, sau chiar țoli (inch), de ce nu? Toate elementele desenului au fost construite
folosind acele unități, nu–i așa? În cele ce urmează, să zicem că ele au fost cm. Am făcut pereți de 20 cm,
uși cu deschiderea de 90 cm, camere de 400 x 300 cmp etc.
Vrem acum să scoatem acel desen pe hârtie. Dacă vrem ca desenul să fie „la scară”, înseamnă că vrem
ca, măsurând desenul cu rigla, să avem o corespondență clară cu ceea ce este reprezentat în desen. De
exemplu, ne gândim ca 1 cm de pe desen să corespundă cu 20 cm din realitatea înghețată în desenul mo-
delat de noi cu AutoCAD, care se găsește acum pe ecran! Păi asta este scara de 1:20!
Înainte de a merge mai departe, trebuie să clarificăm terminologia. Am spus mai sus „desen” atât la
ce am modelat noi, cât și la ceea ce se află pe hârtie. Pentru a elimina ambiguitatea, haideți să spunem în
continuare „desen” la reprezentarea de pe hârtie și „model” la reprezentarea din calculator. În aceste con-
diții vom spune că facem un model în calculator și–l transpunem pe hârtie sub forma unui desen. Transpu-
nerea se face la plotter sau la imprimantă. Diferența între acestea două din urmă este că imprimanta poate
să scoată desenul pe hârtie în format A4 sau A3, pe când plotterul poate să–l scoată practic în orice format,
mergând până la A0*) și peste acesta.
Buuuun, acum revenim la scară. Dacă ni se cere invers, să realizăm un desen la scara 1:100 față de
model, iar noi am lucrat modelul în metri, oare cum configurăm plotterul? Ei bine, asta este întrebarea tipică
a unui ignorant în materie! Dacă scara impusă este 1:100 atunci ea trebuie să rămână ca atare: este fixă!
Atâta numai că, înainte de a face altceva, va trebui să convertim măsurile în aceleași unități. Teoretic, ori adu-
cem modelul la unitățile desenului, ori invers! Desenul nu–l putem aduce la alte unități: el se va afla pe hâr-
tie și va reprezenta realitatea la scara 1:100, nu–i așa? Adică măsurând pe desen 1 cm, trebuie să avem pe
model 100 cm, adică 1 m. Atunci înseamnă că va trebui să scalăm desenul (folosind comanda SCALE ⇔ SC,
vă mai aduceți aminte?), iar factorul va fi 100. Altfel spus, o unitate din model era egală cu o unitate de pe
desen, doar că unitatea din model era de 100 de ori mai mare decât cea din desen...
O altă variantă este să lăsăm modelul așa cum este (nescalat) și să ne gândim la proporția dintre
metru și centimetru. Nimeni nu contestă că 1 m = 100 cm, doar că trebuie să vedem în ce unități lucrează
imprimanta sau plotterul pe care îl folosim. La această temă răspundem în continuare.
*) Formatul de desen european are originea în formatele de hârtie germane, standardizate prin standardele DIN.
S–a pornit de la suprafața de un metru pătrat și de la cerința ca raportul între lungime și lățime să fie de √2 (radical din
2). Dacă faceți socoteala în aceste condiții (folosind o ecuație simplă), veți vedea că laturile unui dreptunghi astfel defi-
nit sunt de 1189 x 841 (eliminând zecimalele). Păi acesta este chiar formatul A0. Dacă îl împăturim și–l tăiem pe jumă-
tate, vom obține un format cu laturile 841 x 594 (eliminând zecimalele). Acesta este formatul A1. Acesta are aceleași
proporții, iar suprafața sa este, evident, de 1/2 mp. Ca să reținem, dacă A0 are 1 mp, iar A1 are 0,5 mp, putem spune
că A1 este A0/21, nu–i așa? Ei bine, mergând mai departe, ajungem la A4 care este A1/24, și are 1/24 = 1/16 mp, adică
0,0625 mp! Formatul A4 are 210 x 297 mm, unde 210 = 841/4, iar 297 este 1189/4.
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 13 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Pentru a imprima un desen, folosim
comanda PLOT ⇔ Ctrl+P, preferând
prescurtarea, care e valabilă în orice alt
program Windows. Aceasta face să apară
caseta de dialog din fig. 4–39. Aici au fost
numerotate cele mai importante căsuțe,
pentru a fi explicate. Se presupune că a
fost activat icon–ul More, semnalat pe fi-
gură (unde este, de fapt, Less).
Discutăm pe baza numerotării.

1/ Numele imprimantei (sau a plotterului)

unde dorim să scoatem desenul. Se
presupune că aceasta a fost insta-
lată în sistemul de operare, iar
acum doar o selectăm. În cazul de
față este o imprimantă Canon
Pixma iP1900. De notat că, într–un
caz real, imprimanta trebuie să fie
Fig. 4-39 Caseta de dialog Plot
conectată la calculator, să fie por-
nită și să aibă hârtie și toner (la im-
primanta laserjet), sau cerneală (la imprimanta bubblejet). Numai în aceste condiții, la apăsarea
butonului OK din casetă se va trece efectiv la imprimare. Altfel nu vom folosi butonul OK, ci butonul
Preview, aflat în stânga-jos (nenumerotat).
2/ Stilul de plotare - aici monochrome.ctb. Acest stil este predefinit și, dacă lucrăm cu linii cărora le–am apli-
cat atributul Lineweight (explicat pe larg în cursul anterior), atunci nu e necesar să intervenim asupra
lui. Altfel, vom folosi butonașul Edit aflat imediat în dreapta lui și vom face setările necesare.
3/ Zona din modelul din calculator care dorim să fie plotată. Variantele sunt: Display (zona vizibilă acum pe
ecran), Extents (limitele până la care se întind entitățile văzute și nevăzute pe ecran / dar nu și cele
aflate în layere invizibile sau setate ca neprintabile!), Limits (limitele impuse aprioric folosind comanda
LIMITS) și Window (o fereastră ale cărei colțuri ni se vor cere acum, pe loc). Ultima variantă se do-
vedește adesea ca cea mai utilă: caseta dispare și putem arăta colțurile de pe spațiul grafic care ni se
par cele mai potrivite pentru fixarea dreptunghiului ce va fi printat. Vom reține că cercurile rămân cer-
curi, deci se va lua în considerare latura dreptunghiului indicat care se duce la maxim pe dreptunghiul
desenat; cealaltă latură va fi mai mică decât cea corespunzătoare dreptunghiului desenat. Veți avea
în vedere că nici o imprimantă sau plotter nu imprimă fix până la marginea hârtiei, ci întotdeauna va
rămâne o mică margine neimprimată (bleed); dreptunghiul desenat este mai mic decât cel nominal
(la un format A4 veți fi siguri pe un dreptunghi imprimat de 290 x 203 mm în loc de 297 x 210 mm).
4/ La maxim pe hârtie. Bifând această celulă veți fi siguri că zona de printat aleasă la punctul 3/ va umple
hârtia cel puțin pe o direcție! Dezavantajul va fi că imprimarea nu se va face la o scară standard. În
schimb, nebifând această celulă, va trebui să alegeți o scară din lista standardizată (1:1, 1:2, 1:4,
1:5, 1:10 etc. în jos și 2:1, 4:1, 5:1, 10:1 etc. în sus). Puteți alege și o scară explicită nestandardizată
dacă desenul dorit este o floare sau un ornament care rămâne pe hârtie și atât. Puteți să mai faceți
uz de un artificiu: bifați celula pe moment, apoi debifați–o și folosiți o scară mai mică decât cea afișată,
dar standardizată! A se reține că 1:20 este mai mic decât 1:10 etc. De exemplu, în figura de mai sus
se poate vedea palid scara Custom de 1:11,74 (dacă se vede...). Aceasta este scara în cazul bifării,
deci a umplerii la maxim a hârtiei. Având această informație, veți debifa celula și veți alege scara stan-
dardizată imediat următoare în jos, adică 1:20! Desenul nu va mai umple hârtia, dar va fi ceva mai
mic și nu ceva mai mare, adică să aibă părți neprintate...
5/ Centrarea plotării. Bifarea acestei celule va face ca desenul imprimat să pice exact în mijlocul hârtiei.
6/ Portret sau Peisaj (Portrait vs. Landscape). Oricine face distincția între acești doi termeni. Ei arată cum
vrem să stea desenul pe hârtie: în picioare sau culcat! De notat că nu se întâmplă nimic cu imaginea
de pe ecran; aceasta nu se rotește! Dacă o veți roti manual (folosind comanda ROTATE ⇔ RO), va
trebui să decideți singuri dacă pe hârtie vreți să stea așa cum se vede pe ecran (în picioare), sau vreți
să stea culcată. Ideea este că nu trebuie s–o mai rotiți doar pentru a fi imprimată corect...
Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 14 - Prof. Constantin STĂNCESCU
 Să presupu-
nem că avem de im-
primat modelul (nu
desenul!) din fig.
4–40. Se observă di-
mensiunile de gaba-
rit: 629 x 822. Oare
în ce unități or fi
acestea măsurate în
realitate? Metri, mili-
metri? Dacă am făcut
chiar noi modelul,
atunci știm! Dacă nu
l–am făcut noi,
atunci ne uităm la ce
reprezintă. Repre-
zintă niște încăperi
Fig. 4-40 Modelul de plotat cu uși, nu–i așa? Păi
atunci unitățile sunt
centimetri, fiindcă ar fi puțin probabil ca încăperea să aibă
lungimea de 822 de metri sau 822 de milimetri, iar la de- Fig. 4-41 Desenul în Preview
cimetri nici nu ne mai gândim...
Selectăm în casetă opțiunea Window (3)
și apoi încadrăm modelul cu o fereastră acope-
ritoare. Mai bifăm și celula Center the Plot (5).
Cu click pe Preview vom obține imaginea
din fig. 4–41. Aici se vede foarte clar cum va fi
amplasat desenul pe foaia de hârtie A4 (setată
ca implicită pentru această imprimantă) în pozi-
ția Portrait.
Dacă rotim rotița mouse–ului peste desen

Fig. 4-42 Detaliu de Preview

vom face zoom și vom vedea cum vor arăta detaliile, ca în

fig. 4–42. Se pot observa grosimile liniilor.
După ce ne–am lămurit, apăsăm BdM și selectăm
Exit din menu–ul de context. Caseta de dialog din fig.
4–39 (vezi) reapare pe ecran. Dacă suntem mulțumiți de
ceea ce vedem, putem face click mai întâi pe butonul Apply
to Layout (aplică pe planșă), pentru a reține toate aceste
setări. Putem apoi să ne uităm la scară. Așa cum spuneam
mai sus, vom vedea o scară prezentată palid, care în cazul
de față este 3.962. Ca urmare, am putea alege scara stan-
dardizată de 1:5 (imediat mai mică) pentru a avea un
desen cât mai mare pe foaia A4, ca în fig. 4–43.
Fig. 4-43 Desenul la scara 1:5

Curs de iniţiere în AutoCAD 2D - 15 - Prof. Constantin STĂNCESCU