Rolul literaturii în perioada paşoptistă

Având în centru revoluţia din 1848, perioada paşoptistă ( 1830-1860) este o epocă de
transformări politico-sociale şi culturale care s-au axat pe idealuri precum: modernizarea societăţii
româneşti, unitatea naţională, independenţa politică.
În cadrul generaţiei paoptiste se afirmă scriitori, oameni politici, istorici care au studiat în Apus,
animaţi de obiective comune şi trăind sentimentul începutului de drum. Ei abordează domenii culturale
diferite (teatrul, învăţământul, literatura), astfel încât preocupările lor se dovedesc polimorfe. Literatura
este doar o parte a modernizării generale vizate de paoptişti şi, deseori, este pusă în slujba unor idealuri
care depăşesc zona strictă a esteticului.
Paşoptismul literar se caracterizează prin trăsături precum:
1. mesianismul cultural: scriitorii epocii se simt responsabili de evoluţia culturală a
românilor, de aceea operele paoptiste transmit ideologia epocii, aşadar literatura nu are
autonomie strictă, ci serveşte unor preocupări extraestetice;
2. spiritul critic: se manifestă cu precădere spre finalul epocii, fiind necesar pentru a
sancţiona excesele săvârşite în drumul spre sincronizarea culturii noastre cu cea
occidentală;
3. îmbinarea deschiderii către Occident cu dorinţa de a accentua specificul naţional;
4. conştiinţa începutului absolut, a pionieratului, asociată cu o retorică a acţiunii
entuziaste şi imediate;
5. coexistenţa curentelor literare: elementele iluministe, romantice, clasice , realiste se
întâlnesc simultan în operele scriitorilor din această perioadă.
Primul îndrumător cultural al acestei ideologii , Ion Heliade-Rădulescu, ilustrează etapa
entuziastă a paşoptismului, axată pe acţiune, pe înfăptuirea imediată, lipsită de discernământ critic. În
„Curierul românesc” (Bucureşti 1829) şi în suplimentul literar „Curierul de ambe sexe” (1837), Ion
Heliade -Rădulescu adresează tinerilor îndemnul de a scrie, considerând că spiritul critic nu este
necesar încă: „Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea.”
Vasile Cârlova, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu sunt câţiva dintre scriitorii care au urmat
îndrumările lui Ion Heliade-Rădulescu.
Al doilea îndrumător cultural este Mihail Kogălniceanu, redactorul revistei „Dacia literară”,
apărută numai în trei numere la Iaşi, în 1840. El întemeiază a doua etapă a paşoptismului, cea critică.
Spre deosebire de Ion Heliade -Rădulescu, Mihail Kogălniceanu favorizează calitatea în dauna
cantităţii şi se axează în cele trei numere ale revistei amintite exclusiv pe fenomenul literar.
Articolul „Introducţie” din primul număr al revistei „Dacia literară” reprezintă manifestul
romantismului românesc iar ideile principale expuse aici sunt:
1. importanţa spiritului critic bazat pe principiul estetic: „critică nepărtinitoare”; „vom
critica cartea, iar nu persoana”;
2. dorinţa de a realiza unitatea limbii şi a literaturii române, aşa cum sugerează şi titlul
revistei: „românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”;
3. renunţarea la imitaţii şi la adaptări şi la traducerile mediocre, deoarece imitaţia
„omoară în noi duhul naţional” iar „Traducţiile nu fac o literatură”;
4. căutarea originalităţii în literatură, prin valorificarea unor surse de inspiraţie de
factură romantică, precum:
- istoria naţională;
- frumuseţile patriei;
- obiceiurile (tradiţia, folclorul) ţării.
Reprezentanţi: Gr. Alexandrescu, Vasile Alecsandri, A Mureşanu, Vasile Cârlova,C. Negruzzi
etc.
Opinie...