Marcel Olinescu, Mitologie românească, Buc.

, 2001
( moartea, sufletele, vamile, raiul, iadul, Judecata de Apoi)

Moartea
Moartea este un duh nevazut, care vine la capataiul celui ce se pregateste sa treaca pe
lumea cealalta si ii desparte sufletul de trup. Inainte cu multa vreme, aceasta se vedea
ca orice om si o cunostea toata lumea. Dar Dumnezeu a vazut ca nu-i bine, pentru ca
cei ce o vedeau se speriau si, nestiind pentru cine vine, se vaicareau, ori fugeau si
lasau tot lucrul lor balta, ori se luau la bataie cu ea. Atunci, El a hotarat sa fie si ea, ca
orice duh, nevazuta.

Pe vremea cand se vedea, Moartea era o baba hada, urata si slaba, de i se putea
numara coastele si i se vedeau toate ciolanele. Ochii ii erau dusi in fundul capului, dintii
erau mari si iesiti in afara, iar fata ii era scofalcita si smochinita, ca o pruna uscata.
Avea degete lungi si subtiri si purta o coasa in spinare.

Oamenii mai de mult stiau si ziua si ceasul in care vor muri. Dar nici asta n-a fost bine,
ca oamenii stiind ca au sa moara la un anumit ceas, nu mai lucrau nimic, dandu-se
lenei. Atunci cand oamenii stiau ziua si ceasul mortii, nu mai faceau nimic altceva decat
sa stea si sa astepte acea clipa, aparand astfel lenea si nepasarea fapt care l-a scarbit
pe Dumnezeu si a luat oamenilor din minte ziua si ceasul mortii lor.

Moartea, se zice, ca isi trimite vestitorii ei: Puterile slabesc, se suie ameteala la cap,
urechile vajaie, junghiuri si dureri chinuie oasele, dintii cad, parul albeste, ochii slabesc.
Moartea ia sufletul omului, fie ca-l atinge cu aripa, fie ca-l taie cu coasa, fie ca-l
sageata. Alteori imbie celor bolnavi sa beie paharul mortii, o bautura amara. Omul este
nevoit sa guste si atunci sufletul se dezlipeste de trup, ca o frunza de pe ramura si iese
ca un abur pe gura mortului.

Dupa ce Dumnezeu orandui ca Moartea sa nu mai fie vazuta, baba isi facu de cap, caci
incepu sa taie la capate cu coasa, cum ii venea la indemana. Alegea toti oamenii
voinici, de care i-ar fi fost frica, daca ar fi fost vazuta. De asemenea, moartea isi are si
ea salasul ei, unde, din cand in cand, vine si se odihneste, desi e un duh neobosit ce
umbla zi si noapte. Ea nu face nimic altceva decat sa execute poruncile date de
Dumnezeu si de catre Soarta.

Sufletele mortii
Indata ce-a iesit sufletul din corp in chip de abur pe gura mortului, el ia chip de
porumbel nevazut de ochii omenesti si zboara putin deasupra mortului, falfaind din aripi.
Indata ce a inchis ochii mortul, se deschide fereastra, ca sa aiba pe unde zbura
suflletul.
Nedumerit acesta vede sfantul Soare si Cerul lui Dumnezeu si larga lume cu toate
frumusetile, pe care bunul Dumnezeu le-a daruit pamantului si, cu teama, dar si cu
uimire, zboara de ici-colo, nemaisaturandu-se cu vederea atator minunatii, ce sunt noi
pentru ochii lui. Zboara putin departe de casa, apoi iar se intoarce si zboara pe langa
casa, pana ce bocetele celor ramasi si a femeilor plangatoare il intristeaza, aducandu-i
aminte ce e si ce-a fost si de unde a iesit.

Astfel, el se aseaza pe coltul streasinei de la casa, ori pe un capat de barna si sade

suspinand. Asa sta sufletul trei zile pe langa casa si in casa, pana se duce mortul la
groapa. Atunci zboara si el deasupra convoiului. El le vede pe toate si toate le judeca,
veselindu-se cand vede ca trupul lui e plans din inima curata si se mandreste si se
simte tare bine, daca vede ca rudele si cunoscutii lui tin tot rostul cel cuvenit mortilor. Iar
dupa ce toata lumea a plecat din cimitir, sufletul a ramas singur si fara nimeni pe lume,
se aseaza pe crucea mormantului lui proaspat si plange si numai facliile aprinse in ziua
de Rusitori, ori de ziua mortilor, ori in orice zi de pomenire, ii dau liniste, pace si voie
buna sa se aseze undeva si sa se odihneasca.

In cele dintai 3 nopti dupa inmormantare, el vine la casa mortului si cauta sa intre in
casa, izbindu-se de usi si de ferestre, iar in semn ca a sosit pocneste de la sine cate o
icoana in casa. Dupa aceea, el se duce in lume si nu mai vine indarat decat la zilele
cand se fac legiuitele pomeni dupa mort, la 6 zile dupa moarte, ori la doua saptamani.

Daca in timpul celor 6 saptamani, nu i se fac mortului praznicele cuvenite si toate

randuielile, atunci sufletul nemultumit se arata celor vii in vise. Daca le apare gol,
inseamna ca trebuie sa-i dea pomana haine, daca e flamand, sa se dea de mancare
saracilor, daca ii e sete, de baut etc. Daca apare mereu in vis si tot e nemultumit, atunci
se arunca pe fereastra o ceapa. Sufletul se supara si pleaca.

Vamile vazduhului
S-a vazut ca atunci cand Arhanghelul Gavril a poruncit sa se opreasca ingerii razvratiti
si cu dracii acolo unde i-a prins ordinul lui, multi draci au ramas pe pamant, altii prin
ape, altii in vazduh. Cei care s-au oprit in vazduh, dupa ce s-au dezmeticit de cele ce
patisera, s-au adunat si au inceput sa se gandeasca si sa planuiasca, cum ar putea sa
fie de folos capeteniei lor Scaraoschi.

Trecerea prin vamile vazduhului se face in felul urmator: Cum ajunge un suflet la vama,
ii ies inainte niste dracusori, care il opresc. Vine apoi vamesul si dintr-o carte mare cu
foi negre scrise cu cerneala alba, citeste toate pacatele care trebuiesc vamuite. Un drac
tine un cantar si cantareste pacatele. Daca pacatele sunt mai grele, atunci sufletul e luat
de subsuori de catre dracusorii care servesc vamile si dus la iad. Daca sufletul n-a facut
nici un pacat din cele ce se vamuiesc la vama aceea sau a facut pacate prea mici,
sufletul trece prin vama, trece si prin apa din dosul vamii, de se curata si pleaca mai
departe sa treaca prin celelalte vami, unde se petrece acelasi ceremonial. Daca sufletul
a trecut toate vamile, ii ramane cea mai grea incercare: trecerea puntii raiului(o pune
lunga, dar ingusta si groasa cat o unghie si ascutita cat o muchie de cutit). Dedesupt de
punte este o prapastie adanca si intunecoasa ca o noapte fara stele, iar din fundul ei se
aud urlete de jivine si de fel de fel de balauri.

Nici sufletul fara pacate nu trece asa usor, insa nu se sperie daca are credinta in
Dumnezeu. Isi face o cruce si o rugaciune catre Prea Inaltul si merge inainte. Dar la
mijlocul puntii ii ies inainte o pisica si un caine. Pisica se repede la suflet ca sa-l dea jos
de pe punte, iar cainele se repede la pisica si n-o lasa, incingandu-se astfel o batalie
strasnica intre aceste doua animale mai aproape sufletului. Vine atunci un om si daca
sufletul are o para la deget, o da si scapa, trecand puntea pana la poarta raiului unde e
primit de Sf. Petru.

Raiul
Raiul e o gradina frumoasa, cum nu si-o poate inchipui mintea omeneasca. Dumnezeu
a adunat acolo tot ce e mai frumos pe lumea aceasta. Nimeni nu-i stie capatul si poate
sa fie tot asa de intins ca pamantul, daca nu mai mare. El e asezat in cerul al 9-lea si in
el sunt curtile si palatele lui Dumnezeu. Tot raiul e o gradina plina de fel de fel de pomi,
care mai de care mai frumosi. Prin pomi sunt mii si milioane de pasari de tot soiul, una
mai frumoasa ca alta, cu pene in toate culorie. Toata gradina e ca un covor de iarba
verde si plina de flori. Printre pomi curg rauri de apa rece ca gheata si limpezi ca
lacrima.

In mijlocul raiului este un munte de sticla, pe al carui varf creste muschi si verdeata, dar
de suit nu se pot sui decat aceia carora ingerii le arunca o scara de aur. Iisus Hristos
umbla cu o trasura cu cai si toti copiii cand il vad fug in calea lui, ca le da daruri
frumoase si le vorbeste bland. O ceata de ingeri il urmeaza, cantand si jucand. In alta
parte, Maica Domnului cu o multime de mame stau de vorba si vorbesc despre copiii
lor, iar Dumnezeu sta in palatele lui, la sfat cu sfintii si din cand in cand se mai uita pe
pamant sa mai vada cum merg lucrurile.

Iadul
Iadul se gaseste sub pamant. Acolo e un tinut intins cat pamantul si e inconjurat cu
ziduri inalte, de nimeni nu le-ar putea sari, de aceea nimeni nu s-a mai intors de acolo.
Doar Iisus Hristos si cu Maica Domnului au fost in iad, dar au intrat si au iesit tot pe
poarta. Tot asa a facut si Sfantul Ilie, cand s-a dus sa ia inapoi Soarele si odoarele
furate de Scaroschi.

La intrare sunt niste porti grele de fier. Tot iadu e ocupat de rauri de foc si de smoala,
de feluri si feluri de unelte cu care dracii chinuiesc sufletele pacatosilor. In mijlocul
acestuia sunt palatele lui Scaroschi. Cand se deschid portile se vad trei randuri de
morti, ce stau drepti cum stau catanele in front. Numai cei din randul al treilea pot vorbi,
restul stau nemiscati ca pietrele. Randurile acestea de morti de la intrarea iadului ar
vrea sa imite sirurile de heruvimi si serafimi de la intrarea Palatului Domnesc.

Tartarul(Iadul) este alcatuit astfel: in mijlloc s-ar gasi o casa mare si intinsa, ce nu i se
mai cunoaste capatul. Aceasta e impartita in 4 camere:
  in prima camera sunt femeile ce si-au inselat barbatii, sunt cufundante in nise
cazane.
 In a doua camera sunt preotii care si-au ras de harul lor preotesc si au pacatuit.
Ei atarna spanzurati de degetul cel mare de niste carlige, iar sub ei arde un foc
nestins.
 In alta sala fiecare pacatos e chinuit dupa felul pacatelor facute: de ex. cel care a
furat bani duce un sac cu bani grei in spate, iar un drac in spatele lui il impunge
cu o furca, nelasandu-i nici o clipa de odihna; Zgarcitului ii sta inainte un morman
de fiare ruginite si el crede ca e aur si le vantura cu mana, sticlindu-i ochii de
bucurie; Cine n-a dat de pomana mancare, e vesnic flamand si ar manca de
toate si nu gaseste etc.

Totodata in iad sunt trei mori ce umbla ca vantul si macina numai suflete pacatoase.
Morile sunt de vant, iar aripile sunt pline de sufletele pacatoase ale celor ce au furat din
visteria statului. Cei ce au baut averea copiilor lor sau celor incredintati lor, stau pe
marginea unei ape si cand vor sa bea, apa se retrage, iar de mancare le da dracii
numai bucate sarate.

Judecata de Apoi
Ziua cea mare va cadea intr-o duminica si va fi atunci ziua intai a Pastilor. Arhanghelul
Mihail cu trambita lui de argint va trambita la miezul noptii si se vor ivi trupurile din
pamant, asa cum ies paianjenii; si iar va trambita inainte cantarii cocosilor si se vor zidi
membrele si bucatile trupurilor impreuna si va fi asa cum au fost odinioara pe pamant; si
iar va trambita inspre zorii zilei si vor intra sufletele in trupurile pe care le-au avut pe
vremuri si vor purcede cu bucurie pe pamant si va fi mare veselie, ca se vor cunoaste
fiii cu parintii si rudele intre ele si cunoscutii cu prietenii si se vor bucura de regasirea lor
si va fi tot pamantul in stralucire.

Si va trimite Dumnezeu ingerii sai pe pamant si vor lua cinstitele vase ale bisericii si
sfintele carti si le vor ridica la cer, iar toti dreptii ii vor urma si vor purcede intru
intampinarea lui Iisus Hristos, carele primind toate aceste vase, le va aseza in palatele
lui Dumnezeu in camara cea sfanta.

Tot atunci se vor pogorî ingerii pe fata pamantului si-l vor aprinde si va arde 400 de
stanjeni in adanc si se vor sfarama toate magurile si muntii cei inalti si vor pieri toate
dobitoacele si hiarele si toate gadinele si pasarile si nu va mai fi nici un om viu pe
pamant. Dupa asta se vor porni patru vanturi mari dinspre rasarit si vor sulfa toata
cenusa si scrumul cu toata spurcaciunea si va curata fata pamantului, care va ramanea
neteda si alba ca o hartie.

Atunci se va cobora si Sfanta Cruce pe pamant si va lumina ca Soarele. Inaintea ei vor

merge armate nenumarate de ingeri, care vor strajui-o. Tot atunci se va arata si semnul
venirii fiului Omului: Iisus Hristos cu putere multa de ingeri se va pogorî pe norii cerului
si, asezandu-se pe scaunul judecatii, va judeca viii si mortii si va plati fiecaruia dupa
faptele sale. Si asezandu-se Iisus pe tronul sau, inconjurat de sfatul sau, il vor vedea
atunci toate semintiile pamantului si fiecare suflet de om care a trecut peste acest
pamant se vor inchina lui si vor sta prosternati la pamant in fata lui, cu frica si cu
nadejde.

Trambitele de judecata vor suna in cele patru vanturi, stele vor cadea din ceruri, iar
Luna si cu Soarele vor lumina impreuna, stand de fata la aceasta cumplita judecata.
Iadul se va ridica atunci din intunecimile adanci ale beznelor si va veni deasupra fetei
pamantului in stanga judecatii. Toate semintiile omenesti vor veni pe rand la judecata,
iar fiecare va aparea inaintea tronului, straveziu de faptele sale si cu sacul de pacate
atarnate de gatul lui.

Si dupa asta se vor judeca toti cei care au crezut in stele, in Luna si in Soare, in zei
elinesti sau in animale, adica toate semintiile care n-au crezut in Tatal, Fiul si Sfantul
Duh. Dupa asta vor veni jidovii care au rastignit pe Domnul Hristos si toti cei care au
stiut de El si n-au crezut, ci s-au inchinat mai departe la Dumnezeii lor falsi. Dupa aceea
se vor judeca crestinii botezati, dupa rangurile si credinta lor. Iar dupa asta se va
deschide raiul cel luminat si se vor bucura dreptii laolalta cu ingerii.