Bibliotecarul din secolul al XVI-

lea
Click to add text

Cluj-Napoca
Curs II
Motivaţie
1. Prezenţa activă a picturii în lumea
contemporană: afişe de colecvii
academice, întruniri profesionale,
pe coperţile revistelor, în
publicitate.
2. Arcimboldo este considerat unul
dintre părinţii “revoluţionri” ai
modernităţii, redescoperit în
secolul XX.
3. Metodologic: utilizarea izvorului
iconografic (a surselor vizuale) în
reconstituirea istoriei bibliotecilor,
a înţelegerii semnificaţiei cărţii
într-o epocă şi a simbolisticii
acesteia.
 Bibliografie
• K.C. Elhard, Refarming Arcimboldo’s
“Librarian”, în Library History, 22(2006), p.
181-199.
• Gustav Rene Hocke, Lumea ca labirint.
Manieră şi manie în arta europeană. De la
1520 până la 1650 şi în prezent, Ed.
Meridiane, Bucureşti, 1973.
 Probleme
• Biografia
• Grija faţă de cărţi
• “Pons asinorum” (Puntea măgarilor)
• Critica făţărniciei intelectuale
• Polemica religioasă
• Curteanul
Biografia
Născut la 1526 într-o familie care a dat
şi alţi pictori, fratele său Biagio, unchii
săi Ambrogio şi Gian Giacomo şi, o altă
rudă, Giovan Stefano Arcimboldo. A
trăit în Milano în două perioade, până
în 1562, când se mută la Curtea
Habsburgilor şi între anii 1587-1593.
Înnobilat de Rudolf II în 1580, cu
blazon.
1549 – diverse vitralii la Catedrala din
Milano: scene din Vechiul şi Noul
Testament
1556 – alaturi de Giuseppe Meda la
Catedrala din Monza
1558 – catedrala din Como
Paolo Morigia, 1592
Gian Paolo Lomazzo
Gregorio Comanini
“imitazione fantastica” – compune
figuri omeneşti din fructe, plante,
animale şi obiecte. Este considerat
“maestrul metamorfozelor totale”.
 Faima
• Este considerat un model pentru manierism, perioada de la
sfârşitul Reneşterii, denumită aşa abia în sec. XX: un secol
favorabil conceptualizărilor intelectuale. Ales ca model şi de
către Surrealişti şi Dadaişti pentru creaţiile lor fantastice. 1937 –
expoziţia „Artă fantastică, Dada, Surrealism”, organizată la
Muzeul de Artă Modernă din New York – un maestru al iluziei,
retorician şi magician.
• 1987 – Veneţia: „Efectul Arcimboldo” – „precursor al
modernităţii”. Caracteristica: modernitatea atemporală şi
multiplicitatea referenţială (Anotimpurile – din vegetale,
Elementele- din animale, portretele profesionale: Bucătarul,
Bibliotecarul- Wolfgang Lazius-, Judecătorul – Ulrich Zazius).
Elementele
Anotimpurile
Scene biblioce
Juristul
Bucătarul
Gradinarul
Flora
1590
G. Comanino:
“Sunt oare Flora sau flori?
De sunt flori, cum am ca Flora
Zâmbet şi chip? Iar de-s Flora,
Cum de e Flora doar flori?
Ah, nu sunt nici flori, nu sunt nici Flora,
Ci sunt şi Flora şi flori;
Flori sunt o mie, şi-o singură Flora,
Vivat şi florile, vivat şi Flora,
Căci florile-s flora şi Flora-i din flori.
Cum aşa? Pictorul florile-n Flora
Cu har prefăcu, şi pe Flora în flori.”
Giovanni Filippo Gherardini:
“N-a prefăcut-o pe Flora în flori
Şi nici florile-n Flora
Harnicul pictor, ci a pictat-o pe Flora
Cum e: Flora din flori.
Nu carne şi oase, ci flori sunt în Flora,
Dar Flora nu-i flori,
Nici florile nu sunt Flora,
Ci Flora-i din flori
Şi florin închipuie Flora, iar Flora închipuie flori;
Căci a florilor este Flora,
Zeiţă făcută din flori.”
Bibliotecarul
1. Titlul lucrării este problematic,
este cel menţionat la 1592 de
către Paolo Morigia
2. Wolfgang Lazius – arhivarul Curtii,
un portret ironic (Sven Alfons);
3. studiolo – cunoaşterea este
asimilată organic de către
intelectual, nu depinde de un loc
(vezi interpretarea lui Giancarlo
Maiorino, 1991)
4. O “metaforă a cărţii din epocă” –
bibliotecarul este o sumă de cărţi,
“om atât de descărnat şi îngheţat”
(Gustav Rene Hocke, p. 255).
Cartea ca obiect
Sebastian Brand, Das Narrenschiff:
“Pe acest vapor sunt
primul
Dintr-un motiv special,
Da, poti vedea că sunt
primul aici
Pentru că îmi place
biblioteca.
Splendide cărţi fără
număr
Dar puţine pe care le
înţeleg,
Numeroase cărţi din
epoci diferite
Între paginile cărora prind
muşte.”
 Grija faţă de carte
• Scrisoarea omului obscur:
“Am putut să văd că ai multe volume, mari
şi mici. Unele sunt legate între tăblii de
lemn, altele cu pergament – altele sunt
îmbrăcate în piele, roşie gri sau neagră,
iar altele sunt doar pe jumătate legate. Şi
acolo unde şezi, cu un pămătuf în mână,
îndepărtezi praful de la legături.
“Invăţatule Ortwin tu ai multe volume
preţioase pe care le preţuieşti.” Mi-ai
spus că în ele poţi găsi tot ceea ce un om
poate învăţa; pentru că cine onorează
cărţile, stimează cunoaşterea; iar cine nu
preţuieşte cărţile, dispreţuieşte
cunoaşterea. Şi spunând acestea mi-a
tresărit inima şi voi păstra acolo această
lume fără sfârşit.”
• Richard de Bury, Philobiblon
(1345)
• “iubirea cărţilor este în fapt
iubirea înţelepciunii”, o detaşare
de avariţie, de lumea materialistă,
“cel ce iubeşte cărţile detestă
orice formă de viciu”.
• Descrie o anumită practocă a
lecturii destinată protejării
cărţilor: mâinile curate, închiderea
şi deschiderea cu atenţie a
cărţilor, folosirea unor semne de
carte care să nu le deformeze.
“Pons asinorum”
-Grija cu care au fost aranjate cărţile
poate constitui o problemă cu
conotaţii grăitoare despre ignoranţa
prostiei. Ordinea înseamnă o
geometrie exactă – o piatră de
încercare ce desparte “turma
intelectualilor de gâşte”.

-Euclid, Elemente: dacă două laturi ale

triunghiului sunt egale şi unghiurile
opuse acestor laturi sunt egale.

-- dar poate proveni şi din iniţiala

numelui lui Arcimboldo (Andre Pieyre
de Mandiargues, 1978)
Critica semidocţilor
- Critică impostura, a celor care nu
preţuiesc cunoaşterea, ci aparenţa
cunoaşterii (o tema veche – Barba nu-l
face pe filosof -, regăsită şi în scrierea
lui S.Brand sub forma paradei
lingvistice).

-Limba şi costumaţia sunt însemnele

intelectualităţii pe care impostorii le
valorifică în favoarea lor (şi în cazul lui
de Bury îmbrăcămintea este o
metaforă pentru educaţie, un capitol
despre plângerea cărţilor împotriva
clericilor îi acuză că neglijează
“veşmintele” proprii ale educaţiei).

--Pictura lui Arcimboldo este imaginea

clerului în veşminte religioase (mitra
de hârtie reprezintă “coroana ruşinii”).
Polemicile confesionale
-Curăţătorul de praf este reprezentat în
pictura lui Arcimboldo prin barba
compusă din cozi de vulpe. Conotaţiile
pot fi numeroase: cozile de animale au
o semnificaţie falică, reprezintă
decăderea morală a clerului catolic
(decepţie, ipocrizie, vanitate); în
cultura populară germană există
proverbul “vulpea-şi schimbă părul dar
năravul ba”; este un motiv dominant în
critica religioasă adusă catolicilor.

-- Pagina de titlu a răspunsului lui

Luther la Consilium ... De emendanda
ecclesia (1537) – Papa Paul III cu 9
cardinali au realizat un raport pentru
reformarea internă a Bisericii Catolice.
-- Luther: “Ia priviţi la aceşti ticăloşi!
Încearcă să reformeze biserica cu cozi
de vulpe (Fuchsschewentzen).”
Curteanul
1562 – 1587: la curtea lui Ferdinand I,
dar mai ales a lui Maximilian II – atras
de studiul naturii.

- Bibliotecarul – o ironie, o glumă care

putea fi apreciată la Curte (baldasar
Castiglione, Curteanul, 1528).

-Maximilianeste apropiat deReforma,

are “cărţi eretice”, preotul de curte,
aflat în bune relaţii cu el, s-a convertit
la luteranism.
-Rudilf II, Praga: “locul spiritual de
întâlnire a celor mai excentrici oameni
ai Europei de atunci” (Gustav Rene
Hocke, Lumea ca labirint, Meridiane,
Bucureşti, 1973, p. 54).
 Observaţii
• O pictură încadrată din punct de vedere
estetic manierismului.
• O imagine multisematică pentru
contemporanii pictorului din a doua jumătate
a secolului al XVI-lea, cu registre diverse de
interpretare: estetică, istoria ideilor
intelectuale, istoria cărţii şi cunoaşterii, istoria
vieţii religioase, istoria vieţii curteneşti.