Radioprotecția • Conf. Dr. Chim.

Cătălin Croitoru
• E-mail: c.croitoru@unitbv.ro
în industrie
• Birou: GI23
 Cuprinsul cursului
(14 săptămâni cu 2ore de curs/saptamână)
• Fundamentele radioprotecției: tipuri de radiație, surse de radiație în domeniul industrial,
mărimi caracteristice energiei radiațiilor, efectele radiațiilor asupra materiei, tipuri de
expunere, modalități de calcul a expunerii la radiații, metode și aparatură de măsură a
fondului de radiație
• Metode de protecție împotriva radiațiilor neionizante din activitatea industrială. Filtre.
Calculul filtrelor. Norme naționale și europene.
• Metode de protecție împotriva radiațiilor ionizante/nucleare. Calculul ecranelor de
protecție. Norme naționale și europene.
Chimia
Fizica radiațiilor
atomică,
nucleară

Securitatea
și sănătatea
în muncă

Radioprotecție
 Cuprinsul laboratorului
(7 laboratoare/semestru)

1. Prezentarea lucrărilor de laborator. Norme de tehnica și securitatea muncii

2. Tehnici de măsurare a radiațiilor neionizante. Fluxul luminos, radiațiile UV, microundele.
3. Studiul influenței diferiților factori asupra atenuării radiațiilor neionizante.
4. Studiul diferitelor surse de radiație ionizantă.
5. Tehnici de măsurare a radiațiilor ionizante.
6. Studiul influenței diferiților factori asupra atenuării radiațiilor ionizante.
7. Încheierea situației la laborator
 Evaluare
Nr credite: 4

Examen scris clasic sau constând din întrebări grilă: 30 întrebări cu o singură variantă de
răspuns corect. Pentru promovarea examenului este necesară rezolvarea corectă a minim 15
grile.
Laborator: lucrările de laborator trebuie frecventate și suportul de laborator (caiet, foi)
trebuie să fie complet

𝑵𝒐𝒕𝒂 𝒆𝒙𝒂𝒎𝒆𝒏 = 0,3 ∙ 𝑁𝑟 𝑔𝑟𝑖𝑙𝑒 + 0,1 ∙ 𝑁𝑜𝑡𝑎 𝑙𝑎𝑏𝑜𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟

Radiațiile. Definiție și clasificare
• Radiație = propagarea prin spatiu a câmpurilor de forță (sub forma de
unde, de ex.câmpul electromagnetic) sau a fluxurilor de particule
(radioizotopi, particule elementare, etc.)

Propagare 3D Propagare 2D Propagare 3D

(în toate direcțiile) (unde plane) (în toate direcțiile)
• radiaţia = formă de energie
• factor de mediu, cu acţiune atât patogenă cât şi sanogenă
• efectele biologice sunt cu atât mai pronunţate cu cât energia radiaţiei este mai
mare
• se caracterizează prin energie, frecvenţă şi lungime de undă.

• CALEA DE EXPUNERE LA RADIAȚII:

• Internă
• Externă (principala cale de expunere)

• SURSE DE RADIAȚIE:
• naturale (cca. 80%)
• artificiale (aprox. 20%)

• Expunerea este cumulativă în timp…

Frecvența radiației (radiațiile ondulatorii) ν:
numărul de maxime ale radiației, per
unitate de timp. Frecvența se măsoară
în Hertzi (Hz).

Cu cât frecvența radiației e mai mare, cu atât

aceasta transportă o cantitate mai mare de
energie

Lungimea de undă (λ) redă distanța dintre 2

maxime succesive ale radiației

Unitatea de măsură a lui λ este m

și submultiplii lui:
1m (micrometru) = 10-6 m
1nm (nanometru)= 10-9 m
• Energia radiației electromagnetice (QE) este proporțională cu
frecvența acesteia:
𝑄𝐸 = ℎ ∙ ν (E)SI = J (joule)
h=constantă de proporționalitate (constanta lui Planck, h=6,62310-34
Js)

De multe ori, se constată că J este o unitate de măsură mult prea mare,

astfel încât se utilizează alte unități derivate, cum ar fi electronvoltul
(eV): 1 eV = 1.602 ×10−19 J
 Clasificarea radiațiilor
● După natura fizică:
➔
Unde electromagnetice (Unde EM)
➔ Unde elastice (ex: unde acustice) Întreg domeniul de frecvențe/lungimi de undă al unei radiații
poartă numele de spectru al radiaței respective
➔ Radiație corpusculară

● După energie:
Radiații ionizante
(X,, nucleare, etc)
Radiații neionizante
R. infraroșii
R. luminoase
R. ultraviolete

Energia-prag de ionizare: ≈ 10 eV
 Mărimi fizice caracteristice energiei radiației

Mărimea fizică Unitate de măsură Observații

Nume Simbol Nume Simbol
Energie radiantă Qe Joule J Energia radiației
Densitatea de energie we J/m3 Energia radiantă pe
radiantă unitatea de volum
Fluxul sau puterea Φe Watt W= J/s Energia
radiantă emisă/absorbită
raportată la unitatea
de timp
Flux spectral Φe,ν W/m

Intensitatea radiantă Ie,Ω watt per W/sr

steradian
Iradianță/densitate Ee W/m2
de flux
Radiațiile ultraviolete (UV)
• Radiațiile UV au energia foarte mare, având cea mai complexă activitate biologică
• provin atât din surse naturale cât şi din surse artificiale:
• principala sursă naturală = soarele
• sursele artificiale de radiaţii ultraviolete = corpuri de încălzite la temperaturi de peste 1500-1800 C, aparatura de sudură,
și tăiere cu plasmă, arcurile electrice, lămpi fluorescente, fotocopiatoare, lămpile medicale de cuarţ.
Aparatele de ultraviolete utilizate pentru dezinfecţie (medicină, farmacie, industria alimentară) sau fizioterapie se bazează pe
descărcări electrice în gaze

Radiaţiile ultraviolete se împart în mod clasic în 3 zone de lungimi de undă:

• zona A (UV-A) între 320-400 nm, cu efect cutanat predominant pigmentogen (de pigmentare)
• zona B (UV-B) între 280-320 nm, cu efect predominant eritomatogen (înroșirea și iritarea pielii) asupra pielii
• zona C (UV-C) între 200-280 nm care în piele se absorb în stratul superifical al pielii, însă cu puternic efect de distrugere a
celulelor neprotejate-de unde acţiunea intensă de distrugere a microorganismelor (UV-bactericid)

Radiațiile UV-B și UV-C se mai numesc radiații actinice

 Radiații UV emise de arcul de sudură Lămpi germicide ind. medicală, farmaceutică

Lămpi cu descărcare în gaze (Xe, Hg)

Obs: radiațiile UV nu se pot percepe de către ochiul uman Sursă UV utilizată în cosmetică
De regulă ceea ce se vede este culoarea violetă sau albastră,
care face parte din domeniul vizibil
 Aparate pentru determinarea expunerii la
radiații UV
Aparatele pentru determinarea UV se bazează în principiu pe efectul fotoelectric extern pe care această radiație
îl produce în diverse materiale (metale, semiconductori): se numesc radiometre

Tub de cuarț parțial vidat Radiațiile UV pătrund prin pereții tubului de cuarț și ajung pe catod
Radiații UV (C) unde produc smulgerea (ejectarea) de electroni de pe suprafața
acestuia. Acești electroni ajung la anod, închizându-se circuitul.
Intensitatea curentului prin circuit este direct proporțională cu intensitatea
radiațiilor UV

Ampermetru: măsoară curentul

din circuit
Efectele radiațiilor UV asupra organismului uman :

A. Efectul asupra metabolismului

• constă dintr-o stimulare metabolică generală caracterizată prin creşterea
metabolismului bazal, stimulare tiroidiana, însoţită de o scădere a capacităţii de efort
• efectul asupra metabolismului fosfo-calcic. Prin iradierea pielii, 7-dehidrocolesterolul
(provitamina D3) existent în piele, îndeosebi în glandele sebacee, se transformă în
colecalciferol (vitamina D3), vitamină care reglează absorbţia calciului în intestinul
subţire şi depunerea lui în oase

B. Efectul asupra pielii

• Eritem (înroșire, iritare) + pigmentatia pielii
• Efect acut = arsuri
• Efecte cronice = piele uscată/ridată + cancer de piele (melanom malign)

C. Efectul asupra ochilor

- Efect acut = fotoconjunctivită (keratită)
- Efect cronic = cataractă (orbire)
Pentru expunerea la radiații UV se recomandă valorile stabilite de American Conference of
Governmental Industrial Hygienists (ACGIH):

Pentru domeniul 315-400 nm, se recomandă nedepășirea următoarelor valori per 24 h

Durata de Ee (mW/cm2) Durata de Ee (mW/cm2)

expunere expunere
8h 1 10 min 50
4h 2 5 min 100
2h 4 1 min 300
1h 8 30 s 500
30 min 17 10 s 800
15 min 33 1s 1000

https://www.nsc.org/Portals/0/Documents/facultyportal/Documents/fih-6e-appendix-b.pdf
 Pentru radiația UV provenită de la Soare, expunerea este caracterizată de indicele UV

Indicele UV Descriere Observații

0-2 Mic •Protecție minimă împotriva radiației este necesară
•Reflexia radiațiilor UV de către o serie de corpuri (ex. zăpadă) poate
conduce la dublarea intensității acestora
3-5 Moderat •Este necesară purtarea de ochelari de protecție, se recomandă acoperirea
capului dacă durata de expunere este mai mare de 30 minute.

6-7 Mare •Poate produce arsuri la nivelul pielii și fotoconjunctivită

8 - 10 Foarte mare

11+ Extrem
Radiațiile din domeniul vizibil (VIS sau VIZ)
• radiaţiile luminoase sau vizibile sunt radiaţiile cu lungimea de undă
cuprinsă între 400-760 nm
• se caracterizează prin faptul că impresionează retina
• în funcţie de lungimea de undă, spectrul luminos se descompune în
cele 7 culori -de la albastru pentru lungimile mici de undă la roşu
pentru lungimea mare-
• sensibilitatea maximă a ochiului este în dreptul zonei galbene spre
verde (550-580 nm)

380-450 nm 450-495 nm 495-570 nm 570-590 nm 590-620 nm 620-750 nm

Efectele radiaţiilor luminoase asupra organismului uman :
A. Efectele asupra sistemului nervos
• lumina este un stimul puternic al scoarţei cerebrale
• activator al metabolismului, unul din factorii importanţi ai bioritmului, ritmul circadian
B. Efectele asupra pielii
datorat fenomenului de fotosensibilizare faţă de substanţe fotosensibilizatoare exogene sau endogene
reactie fototoxică (gudroane, fluoresceină, acridină, eozină, furocumarene – aflaţi în mod normal în
unele vegetale ca ţelină, pătrunjel, lămâie, morcov etc. sau unele parfumuri şi medicamente sau prin
administrarea internă de psoraleni, sulfamide, doxicilină sau oxitetraciclină, fenotiazine, imipramidă )
reactie fotoalergică (dibromo-3,5, salicilamileda (3,5 DBS), 4,5 DBS, tribomosalicilanilida,
hexaclorofenul, bitinolul şi triclorocarbanilida)
C. Efectele asupra ochilor
iluminatul insuficient = miopie + suprasolicită mecanismele de acomodare care duc la oboseală
vizuală cu scăderea funcţiilor fundamentale, hipersecreţie lacrimală, senzaţie de usturime în ochi etc.
+ fenomene legate de efortul cerebral de compensare cu cefalee, greaţă şi ameţeli + scade
capacitatea de muncă apare surmenajul
iluminatul excesiv – efect asemănător cu iluminatul insuficient + retinita acuta/cronica
În cazul radiației luminoase este importantă și interacțiunea acesteia cu
organele de simț (ochiul).
Fotometria este domeniul din optică în care se studiază mărimi legate de
lumină și de modul cum aceasta este percepută de ochiul uman.
• Mărimile fundamentale utilizate în fotometrie sunt:
Mărimea fizică Unitate de măsură Observații
Nume Simbol Nume Simbol
Energie luminoasă Qv lumens lms
Flux luminos, putere Φv lumen lm Energia luminoasă
luminoasă (echivalent cu raportată la unitatea de
stralucirea sursei de timp
lumină)
Intensitatea luminoasă candela cd Fluxul luminos raportat
la unitatea de unghi
Iv solid (steradian)

Iluminanța Lux (cd/m2) lx Intensitatea

Ev luminoasă/unitatea de
suprafață
http://energy-models.com/lighting-nasa
 Niveluri recomandate ale iluminanței*

Locul de muncă Iluminanța (lx) Locul de muncă Iluminanța (lx)

Birouri (general) 500 Mecanică fină 1000-2000

Spații de proiectare 500-750 Supermarketuri 750

Asamblare componente 300 Sală de clasă/amfiteatru 300-500

mașini-unelte

Sudare- realizare și 500-1000 Atelier tâmplărie 300

inspecție

Laboratoare de analiză 500 Service auto 300-500

Recomandare ICNIRP (INTERNATIONAL COMMISSION ON NON‐IONIZING RADIATION PROTECTION)

Nivelul de iluminare are o influenţă hotărâtoare asupra productivităţii muncii, oboselii vizuale,
rebuturilor şi a numărului de accidente de lucru dintr-o încăpere productivă.
[%]
productivitate [%] oboseală vizuală [%] rebuturi [%] accidente de muncă

5
5 50
4
4 40 10
3
3 30
2
2 20 5
1 1
10

0 200 400 600 800 0 200 400 600 800 E [lx] 0 200 400 600 800 E [lx] 0 200 400
E [lx] 600 800 E [lx]

Fig. Influenţa nivelului de iluminare asupra productivităţii, oboselii vizuale,

rebuturilor şi accidentelor de muncă dintr-o încăpere industrială

OBS. la valori ale nivelului de iluminare peste 400 ÷ 500 [lx], variaţia parametrilor este lentă,
deci o creştere a nivelului de iluminare peste aceste valori nu se justifică nici din punct de
vedere energetic şi nici din punct de vedere al confortului vizual.
 Aparate pentru măsurat iluminanța
Iluminanța se poate măsura cu ajutorul luxmetrelor

Aparat indicator

senzor
 Radiațiile infraroșii (IR), radiații calorice
Lumina infraroșie aparține spectrului electromagnetic, fiind invizibilă ochiului uman însă oamenii o pot simți ca și căldura.
Orice cu temperatură de peste 5 K (-268C) emite radiație infraroșie. De exemplu, un simplu bec cu incandescență
convertește 10% din energia electrică în lumina vizibilă și 90% în radiație infraroșie.
Acţiunea radiațiilor IR asupra organismului:
A. Acţiunea asupra sistemului nervos
se datorează penetrabilităţii radiaţiilor infraroşii de lungime mică de undă (1,5
m) = insolaţie (cefalee intensă, acufene, greţuri, vărsături, fotofobie,
hiperestezie cutanată, tegumente uscate şi calde, puls filiform, facies
palid...convulsii şi moarte)
- şoc caloric şi crampe musculare (transpiraţie excesivă)
B. Efectul asupra pielii
în cazul radiaţiilor cu lungime de undă mică se produce vasodilataţia mai mare şi
se modifică şi sensibilitatea terminaţiilor nervoase periferice cu efect analgezic şi
regenerator (fizioterapie)
intensităţi până la 0,8-1 calorie/cm2/minut pot fi suportate timp nelimitat, dar
intensităţi mai mari pot produce apariţia arsurilor de gr. I, II sau III
C. Acţiunea asupra ochiului
in cazul unor intensităţi foarte mari pot produce arsuri la nivelul polului anterior
si cataractă
în mediul profesional dacă se expun ochii la material incandescent, ochii trebuie
protejaţi cu ecrane sau ochelari de sticlă de culoare închisă
 Unde radio și microunde
• Undele radio sunt unde electromagnetice utilizate în special pentru transmisii de date
(radio, TV, internet WiFi), sau ecolocație (radar) cu frecvențe de la 300 kHz (λ=1km) până la
300 GHz (λ= 1 mm) (1 GHz = 109 Hz).
Pentru transmisiile radio se pot defini:
• Unde lungi: 153 kHz - 279 kHz
• Unde medii: 531 kHz - 1.620 kHz
• Unde scurte: 2.310 kHz - 25.820 kHz
• Unde ultrascurte: 88 MHz - 108 MHz

• Surse de unde radio: circuite oscilante clasice, aparate și utilaje

în funcțiune. Pentru aplicații legate de transmiterea de date, emisia
și recepția se face cu ajutorul antenelor.
Pot fi generate și de parțile în mișcare ale diferitelor utilaje, de partea
electronică a acestora, etc.
• Microundele sunt radiații electromagnetice a căror lungime de undă este
cuprinsă între 1 mm (300 GHz) și 1 m (0,3 GHz).

• Aplicațiile microundelor prezintă interes în legătură cu propagarea acestora prin

liniile de transmisie și prin ghidurile de undă, precum și cu rezonatoarele
electromagnetice, care înlocuiesc circuitele oscilante clasice.

• Există o varietate de dispozitive și elemente de circuit specifice sistemelor cu

microunde: dispozitive pasive (cuploare, divizoare de putere, filtre electronice de
diverse tipuri) și dispozitive active (tranzistoare, diode speciale etc.)

• Pot fi definite ca unde radio cu lungime de undă foarte mică (undele radio tipice
au lungimi de undă mai mari de 1m)
Microundele sunt generate de dispozitivul numit magnetron

1- catod: generează un flux de electroni

2- anod: are potențialul electric pozitiv, electronii sunt accelerați spre
acesta
3- circuitul normal al electronilor, de la catod la anod
4- cavități rezonatoare
5- sub catod este plasat un magnet, in prezența câmpului magnetic și
a cavităților rezonatoare electronii vor avea o traiectorie circulară
6- când electronii ajung în dreptul unei cavități rezonatoare, acestea emit
microunde, care sunt captate și direcționate de către un ghid de undă (7)

Secțiune prin magnetronul unui cuptor cu microunde Ghid de undă

 Undele radio pot produce încălzirea locală a țesuturilor (încălzire
dielectrică). Undele radio concentrate pot ridica temperatura zonei
iradiate cu 1-3C, ceea ce poate fi fatal în anumite cazuri (șoc termic).
Expunerea ochilor la undele radio concentrate poate produce cataractă.
microunde

(-)
O

H H
(+) (+) Microundele produc rotația
moleculelor de apă, se generează o frecare
Molecula de apă (H2O) internă, care conduce la ridicarea temperaturii
dipol
Expunerea la unde radio se poate cuantifica prin mărimea numtă rata de absorbție specifică (SAR-
specific absorption rate).

SAR reprezintă energia absorbită pe unitatea de masă de țesut și se măsoară în SI în W/kg.

Uniunea Europeană: CENELEC (European Committee for Electrotechnical Standardization) recomandă o

valoare limită a SAR de 2 W/kg. În USA limita este de 1,6 W/kg

O altă modalitate de a exprima expunerea la unde radio este prin densitatea de putere p, cu unitate de
măsură W/m2. Limita de expunere exprimată în densitate de putere este de 10000 W/m2
 Efectele biologice ale undelor radio concentrate în funcție de densitatea de putere și SAR*

Densitatea de putere Efectele biologice SAR (W/kg) Efectele biologice

(W/m2)
0.0001 μW/m2 Alterări minore ale sistemului 0.0004 W/Kg Alterări ale țesutului cerebral
imunitar
20 μW/m2 Tensiune oscilantă, nervozitate, 0.0027 W/Kg Alterarea reflexelor
insomnie
600 μW/m2 Tulburări metabolice, modificări 0.0037 W/Kg Modificări în activitatea
structurale la nivelul organelor hormonală
1,6 mW/m2 Tulburări ale funcțiilor motorii 0.01 W/kg (10 mW/kg) Creșe riscul de cancer x2
2,7 mW/m2 Crește riscul de cancer x4 2 - 3 W/Kg Creșe riscul de cancer x3
25 mW/m2 Alterări ale țesutului cerebral

*Aceste efecte biologice sunt determinate pe animale de laborator sau pe țesuturi in vitro, nu prin iradierea subiecților
umani!!

http://www.emfwise.com/tableofeffects.php
Densitatea de putere și SAR-ul se poate determina cu ajutorul aparatului denumit radiometru pentru
unde radio/microunde

Senzorul radiometrului: o antenă radio obișnuită. Aparatul convertește undele radio/microundele în

semnal electric (curent), proporțional cu puretea radiațiilor respective.

senzor

display
 Efectele generale ale câmpului electromagnetic
Purtătorii de sarcină (electronii) în mișcare generează câmpuri electrice. Orice câmp electric variabil poate genera un
câmp magnetic indus perpendicular pe acesta
Câmpul electric este caracterizat de vectorul numit intensitate a câmpului
electric 𝐸
𝐸
𝐸
Unitatea de măsură a lui E în SI este V/m
Câmpul magnetic este caracterizat de vectorul numit inducție a câmpului
magnetic 𝐵
Unitatea de măsură a lui B în SI este T (Tesla)
𝐵

Unda
electromagnetică
Campul magnetic: limita maximă pentru valoarea inducției câmpului magnetic B este 40 mT
(de 1000x mai puternic decât câmpul magnetic al Pământului)
Inducția câmpului magnetic se măsoară cu ajutorul instrumentelor numite teslametre, care se bazează pe efectul
Hall. Intensitatea curentului generat datorat acestui efect este direct proporțională cu intensitatea câmpului magnetic
 Sunet muzical

Undele acustice (sonore)

În funcție de frecvență, sunetele se pot clasifica în:

• sunete cu frecventa sub 16 Hz, care se numesc infrasunete,

• sunetele cu frecventa peste 20 kHz se numesc ultrasunete.

Urechea omenească percepe sunetele cu frecvențele cuprinse în intervalul 16Hz –

20 kHz.

Dupa spectrul frecvențelor, sunetele se clasifică în : zgomot

– zgomote: sunete cu spectrul continuu,
– sunete muzicale: sunete cu spectru discontinuu.
Undele acustice (sonore)
• Intensitatea sonoră (acustică) IW
(puterea sonoră raportată la suprafață)
𝐼𝑠𝑢𝑟𝑠𝑎
𝐼𝑊 = (W/m2)SI
𝐼𝑟𝑒𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡𝑎

Ireferinta =10-12 W/m2 (prag de audibilitate

pentru urechea umană)

𝐼𝑠𝑢𝑟𝑠𝑎
𝐼𝑊 = 10 ∙ 𝑙𝑜𝑔 [dB: decibeli]
𝐼𝑟𝑒𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡𝑎
 Radiația ionizantă
● Include:
➔
Radiație EM (X și gamma)
➔
Radiație corpusculară
• Neutră – n (raze neutronice)
• Încărcată electric – α (nuclee de He), β - (electroni),
• β+ (pozitroni), p (protoni)

Nume Masa (UAM) Sarcina (e)

Fotoni X 0 0
Fotoni γ 0 0
β- (electroni) 1/1836 -1
β+ (pozitroni) 1/1836 +1
p (protoni) 1 +1
Particule α 4 +2
 Fisiunea nucleară
● Reacție nucleară in care nucleul unui atom se împarte în parți mai mici, frecvent cu producerea
de neutroni liberi si de nuclei mai ușori, care la rândul lor pot in cele din urma genera fotoni
gama; proces care eliberează energie

Aplicatii:
➔ Centrale nucleare
➔ Bombe nucleare
 Fuziunea nucleară
Procesul in care mai mulți nuclei fuzionează pentru a forma un
nucleu mai greu; proces consumator de energie

Aplicații:
➔
Apare in mod natural în
stelele de dimensiuni mari
(Soarele)
 Radiaţii ionizante – generalităţi
• au proprietatea de a ioniza materia datorită energiilor mari eliberate la locul de acţiune
• suntem expuşi permanent la doze scăzute de radiaţii ionizante emanate de soare, roci, sol, surse naturale din
propriul corp, expuneri la teste nucleare, unele produse de consum, examinări medicale în scop diagnostic sau
tratament
• meseriile cu risc sunt cea de pilot, asistent de zbor, astronaut, miner sau personal medical în radiologie

Clasificare:
• A. Radiaţia corpusculară,  şi β
• capacitate redusă de penetraţie (radiaţiile α sunt oprite de o foaie de hârtie, iar radiaţiile β parcurg câţiva
metri în aer şi câţiva milimetri în metal )
• au putere ionizantă puternică
• nocivitate maximă legată de iradierea internă (prin inhalare sau ingestie)
• B. Radiaţia electromagnetică, radiaţii X şi gamma (dezintegrare radioactivă)
• mare capacitate de penetrare, reţinute de ţesuturi şi folosite în radiodiagnostic şi radioterapie (materiale
protectoare ecranante: betonul, plumbul sau oţelul)
• au putere ionizantă redusă
• efect patogen maxim în iradierea externă (expunerea parţială sau totală a organismului la radiaţia exterioară).
Surse de radiație ionizantă
Surse naturale:
● pamântul (minerale radioactive
●
Radiație cosmică (gamma, particule) •)

Surse artificiale:
● medicale (imageria cu raze X, medicina
nucleară)
● experimente științifice
● industriale (centrale atomo- electrice)
militare
Sursa: World Health Organization (WHO)
 Tipuri de iradiere
• externa – expunerea partiala sau totala a orgs.la radiatii exterioare,
• efecte - in tesuturile care absorb radiatia
• nocivitate maxima: radiatiile electromagnetice

radiaţiile cosmice sunt generate de particulele care intră în atmosfera Pământului şi interacţionează cu
componentele chimice ale aerului, ducând la formarea unui mare număr de radionuclizi. Radiaţiile emise de aceşti
radionuclizi se adaugă astfel radiaţiei cosmice propriu-zise.

radiaţiile de origine terestră se datorează radionuclizilor prezenţi în scoarţa Pământului, câţiva dintre aceştia -
potasiu 40, uraniu 238, uraniu 235, thoriu 232 sunt prezenţi de la formarea sa şi de aceea sunt cunoscuţi sub numele
de radionuclizi primordiali. Ei au timpi de înjumătăţire fizică de milioane de ani. Prin dezintegrarea succesivă a
uraniului 238, uraniului 235 şi thoriului 232 (cele trei capete ale "seriilor radioactive naturale"), se formează toţi
ceilalţi radionuclizi naturali cunoscuţi, care se numesc radionuclizi secundari – aceştia se transformă în final
elementele stabile plumb 206, plumb 207 şi plumb 208, care încheie seriile radioactive amintite.

o interna – produsa de atomii elementelor radioactive patrunse in corp (inhalare, ingestie, parenteral)
o urmeaza ciclul metabolic al elementului
o iradiaza tes din circuit (tot – elem. uniform distribuite; partial – pt. cumularea selectiva)
o nocivitate maxima - radiatiile α & β
iradierea naturala

• poate fi externa si interna

• radiatiile cosmice - nu ridica probleme de protectie in mod

normal(doar la zborurile de f mare altitudine)
• radiatiile terestre externe – raze γ ale unor radionuclizi cu viata lunga
(thoriu, uraniu 238, radiu 226 sau 228) - exista zone cu radioactivitate
naturala crescuta(in arii limitate – la pete 1 rem anual)+ zone cu
bazalturi/sisturi
• iradierea naturala interna – ingestia(apa, alimente) sau inhalarea
(radon, thoron din sol) de elemente radioactive – K40, Ra87, Po210,
Pb 22o, Ra226, Th228

• valoarea totala este in mod normal foarte mica(1 mrad /an)

!Iradierea naturala modificata tehnologic: produsa de elemente naturale, carora

prelucrarea le-a crescut radioactivitatea – materialele de constructie
• radonul – un gaz radioactiv inodor, incolor.
• apare natural din descompunerea uraniului din sol si roci.
• prin descompunere: poloniu 214 si 218 – se descompun +emit rad.α
• ridica probleme in locurile unde se poate acumula : mine, subsoluri care
comunica ca solul
• relatie durata expunerii – cancer pulmonar– prin inhalare de radon sau de
particule alfa emise de poloniu.
 Dezintegrarea radioactivă a nucleelor
●
Legea de dezintegrare radioactiva: N(t) = N0 e −t
N(t) – numarul de nuclei nedezintegrati
N0 – numarul initial de nuclei, la momentul t=0
 – constanta de dezintegrare radioactivă
t – timpul

●
Timpul de înjumătățire T1/ 2 = ln 2

Timpul de înjumătătire fizică (T1/2) = perioada necesară pentru dezintegrarea a jumătate
dintre nucleii atomici ai substanţei radioactive
Timpii de înjumătățire sunt o funcție de element: 8 zile pentru iod, 30 de ani pentru cesiu-137, sau
24.000 de ani pentru plutoniu-239

dN
Activitatea
A= −
●

Reprezintă numărul de nuclee dezintegrate în unitatea de timp, sau

radioactivitatea sursei respective dt
Dezintegrarea radioactivă
Exemple de timpi de injumătățire:

214 Po − 1.6⋅10 − 4 s
84
14 C − 5720 ani
6
238 U − 4.5⋅10 9 ani
92

40 K − 1.31⋅10 9 ani
19

209 B i− 2.7⋅10 17 ani

83
 Unităţi de măsură a radiaţiilor ionizante
• Unitatea de măsură a radioactivităţii = bequerelul (Bq)
• o substanță radioactivă are o activitate de un bequerel, dacă în fiecare secundă se dezintegrează
câte un nucleu atomic
• Curie-ul reprezintă radioactivitatea unui gram de radiu, în care se produc 37 miliarde de dezintegrări
pe secundă (vechea unitate de măsură).

• Energia cedată de radiaţia ionizantă unităţii de masă străbătută = doză absorbită

• Unitatea de măsură în S.I. este gray (Gy), = 1 joule/kg.
• Unitatea de măsură tolerată este rad (radiation absorbed dose = doza de iradiere absorbită)
• 1 Gy = 100 rad

• Doza de radiaţie primită de om = doză efectivă şi reprezintă produsul dintre doza absorbită şi
factorul de calitate al radiaţiei.
• Unitatea de măsură în S.I. este sievert (Sv) = 1 joule/kg, ca şi în cazul dozei absorbite
• Unitatea tolerată este rem (roentgen equivalent man = roentgen-ul echivalent pentru om).
• 1 Sv = 100 rem
 Unităţi de măsură a radiaţiilor ionizante
• Pentru a cuantifica riscul biologic global de iradiere, se foloseşte o unitate de măsură numită Sievert, care exprimă
doza medie absorbită de diferite ţesuturi umane.
• se calculeaza ţinând cont atât de coeficienţii de absorbţie ai diferitelor structuri histologice + specificul de iradiere al
fiecărui tip de radiaţie ionizantă (alfa, beta etc.)
• Factorul de calitate al radiaţiilor reflectă nocivitatea acestora:
• la doze absorbite egale, efectele biologice vor fi diferite în funcţie de natura radiaţiilor şi de condiţiile de expunere: de
exemplu, radiațiile α sunt mai distructive decât radiațiile γ.
• factorul de calitate este reprezentat printr-o cifră:
• pentru radiaţiile X, gamma şi pentru particulele beta, factorul de calitate este 1
• pentru particulele α este între 10 şi 20, iar pentru neutroni este între 5 şi 20, în funcţie de energie

• Doza de radiaţie ionizantă "naturală" se situează în jurul valorii de 2,5 mSv/an !

• Alţi factori influenţează această valoare:
• o explorare radiologică pulmonară adaugă 0,5 mSv
• o călătorie cu avionul timp de câteva ore - 0,03 mSv
• un week-end petrecut la o altitudine de 1.500 de metri - 0,01 mSv
• Conform recomandărilor unanim acceptate, limita maximă de iradiere din surse artificiale este de 1 mSv/an în
populaţia generală şi 20 mSv/an pentru un cei care lucrează în domeniul nuclear !
Efectivitate biologica relativa

- radiaţiile x,  şi electroni  =1
- neutroni termici  =5
- neutroni rapizi, protoni  = 10
- particule   = 20
 Clasificarea tipurilor de iradiere
• Surse de expunere: naturale (80%) şi artificiale (20%).

IRADIEREA NATURALĂ (1,35 mSv/an):

• externă (rad. gamma terestre) sau
• internă (radionuclizi naturali din mediu şi/sau surse de radiaţie cosmică)
• A. Iradierea naturală externă:
• Radiaţia cosmică (solară)
• Radiaţia terestră (rad. gamma funcţie de compoziţia scoarţei terestre)
• B. Iradierea naturală internă:
• Elemente radioactive pătrunse în organism prin:
• ingestie (din sol, apă, alimente), K40
• inhalare (gaze radioactive ca radon şi thoron, eliminate din sol).

IRADIEREA ARTIFICIALĂ (0,75 mSv/an):

• A. Expunerea profesională (personal din extragerea minereului radioactiv, din obţ. de combustibil nuclear, din
cercetare, sterilizare prod farmaceutice, conservare alim, medicină)
• maxim 50 mSv/an
• B. Expunerea neprofesională (utilizarea industrială, experimentarea armelor nucleare, expunere domestică-ceasuri
deşteptătoare, ecrane luminiscente, vechile modele de televizoare, zborurile la inălţime, unele tipuri de ceramică
dentară-, expunerea medicală)
• maxim 20 mSv/an
 Exemplificare:

• Din totalul de 2,10 mSv/an expunere radioactiva pe an (naturala si artificiala), procentual se

acoperă:
• 38% iradierea externă telurică
• 30% iradierea medicală
• 19% iradierea internă naturală
• 12% radiaţiile cosmice
• 3% depunerile radioactive
• 1% expunere profesională
Efectele radiatiilor asupra starii de sanatate
• se datoreaza transferului de energie – ef.intotdeauna nociv
• teoria tintei(1/3) : exista elemente/structuri ale celulelor asupra
carora actioneaza energia eliberata, lezandu-le sau distrugandu-le ---
cei mai sensibili:Acizii nucleici
• teoria radicalilor liberi(2/3) – efectul radiatiilor nu prin impact direct,
ci prin intermediul unor radicali instabili foarte reactivi
(ef: depinde de cantitatea de radicali formata)
 relatia doza-efect(biologic)
• relatia lineara(fara doza-prag) – orice doza de rad. produce leziuni, cu atat
mai intense cu cat doza e mai mare
• este explicata de teoria tintei
• vizeaza ef. genetic prin alterarea ADN
• exclude posibilitatile reparatorii
• se adreseaza:
• cel somatice = degenerari maligne
• cel germinative = efecte pe descendenti

relatia cu prag: boala de iradiere ac sau cr – modif.patologice apar numai dupa depasirea unor
doze
exista un prag pana la care riscul de imbolnavire e minim
ia in considerare posibilitatile reparatorii

!!teoria actuala: ambele relatii:

cu prag (ef. somatice bine conturate)+fara prag (ef. somatice probabile+ef. genetice)
1. efectele somatice
• a. leziuni ale anumitor aparate si sisteme produse de alterari celulare
grave
• b. modificari genetice ale celulelor somatice --- descendenti celulari
modificati --- cancer

1.1.efecte precoce – boala de iradiere

expunere la doza unica ridicata (sau repetare la interval scurt)

difera – iradierea
intregului corp
anumitor parti
1.1.1.intregul corp – boala de iradiere.
• de la 0.25 Gy – modificari hematologice
reversibile seria limfo/mielo
• de la 1 Gy – boala acuta de iradiere
• de la 2Gy – decese prin lez. irev. de
tesut mielo/limfo
• de la 4 Gy – 50% posib. deces
• de la 5-10 Gy – 100% deces
aspecte clinice
• doze ff mari(>10Gy) – agitatie (forma nervoasa) – coma profunda
• sub 5 Gy – sindromul hematologic(remisibil)
• in mod normal:
• faza 1– fen nervoase; adinamie
• faza 2 – de remisiune (invers prop. cu doza)
• faza 3 – perioada de stare
perioada de stare:

• sindromul hematologic - distrugerea(de regula) ireversibila a sist. mielo.si limfo. + alterarea

timusului
• anemie
• leucopenie
• trombocitopenie
• hemoragii
• alterarea grava a imunitatii

- sindromul digestiv:
• greata,
• vome,
• diaree
• deshidratare
1.1.2.iradierea segmentara
• de regula prin :
• manipularea necorespunzatoare de materiale radioactive
• tratamente
• pentru aparitie – doze mai mari decat la boala de iradiere
• apar:
• radiodermita acuta
• alopecie
• leziuni oculare
• sterilitate
1.2 efecte tardive
• cand? –
• la expuneri mici si repetate
• la distanta mare de la o expunere la doza < cea necesara pentru boala de
iradiere
a. boala cronica de iradiere
• radiodermita cronica (scleroatrofii, risc de malignizare)
• sterilitate
• alopecie
• cataracta
• leucopenia
• b. scurtarea duratei de viata : observata epidemiologic si statistic –
reducerea capacitatii de aparare fata de infectii/neoplasme
 Detectoare pentru radiații ionizante
Detectorii de radiaţii nucleare reprezintă sisteme care pun în evidenţă existenţa
radiaţiilor nucleare şi permit determinarea calitativă sau cantitativă a unora dintre
caracteristicile lor: numărul de particule nucleare, energia, masa particulelor, etc.

Detectorul de radiaţii nucleare converteşte particulele incidente pe suprafaţa sa

activă în semnal electric (sarcină sau tensiune) sub formă de impulsuri.

Detectorul de radiaţii este format, de regulă, din două părţi componente:

• corpul de detecţie propriu-zis constă dintr-un mediu în care radiaţia nucleară
produce un efect specific
• sistemul de înregistrare a efectului produs de particulă asigură amplificarea şi
prelucrarea semnalului obţinut
Procesul fundamental al interacţiunii radiaţiilor nucleare cu materialul detectorului, este dat de faptul că
energia implicată în procesul de interacţiune este mai mare decât energia de legătură a electronilor din
atom şi poate genera schimbări sau transformări în structura atomilor componenţi ai substanţei.

Mecanismele care stau la baza interacţiuni radiaţiilor nucleare cu materia sunt ionizarea şi emisia/conversia
luminii

Particulele încărcate produc ionizare şi scintilaţii iar particulele care nu au sarcină electrică sunt detectate
indirect prin intermediul particulelor încărcate pe care le produc în materialul detectorului. Spre exemple:
- fotonii produc electroni (prin efect fotoelectric extern sau efect
Compton) care la rândul lor produc ionizare
- neutronii produc reacţii nucleare în care apar particule încărcate ce produc ionizare
Clasificarea detectorilor de radiații ionizante
nucleare
Mediul: gaze
Gazoşi nobile,
hidrocarburi

Mediul: siliciu,
Ionizare Solizi germaniu

Camere cu Mediul:
bule hidrogen lichid
După mecanismul
de interacţiune
Mediul: sticlă,
Scintilatori plastic

Emisie / Mediul:
Conversie Fotomultiplicatori cadmiu,
de lumină pământuri rare

Detectori Mediul: gaz,

Cerenkov plastic

74
 Detectoare de radiatii nucleare:
• Convertesc particulele incidente pe suprafaţa activă în semnal electric tip impulsuri.
• După modul de interacţiune a radiaţiei cu partea activă a detectorului:
• detectoare cu ionizare directă - camere de ionizare,
- contoare proporţionale,
- contoare Geiger – Muller,
• detectoare cu semiconductoare,
• detectoare cu ionizare indirectă (cu scintilaţie, Cerenkov, etc.).

Pentru radiaţiile X se folosesc:

• detectoare umplute cu gaz,
• tip numărător proporţional,
• calorimetre,
• plăci microcanal,
• suprafeţe de fotodetectoare,
• detectoare superconductoare cu joncţiune tunel, etc.
 Camera de ionizare
Camera de ionizare este o incintă închisă, de formă cilindrică, în care se
găsesc doi electrozi plan – paraleli şi un gaz aflat în condiţii normale. Cei
doi electrozi formează un condensator plan cu electrozii aflaţi la distanţa
de 3 – 6 cm unul de altul.
În lungul traiectoriei particulei nucleare încărcate care străbate gazul
camerei se produc ioni pozitivi şi electroni.
Numărul perechilor de sarcini care se produc depinde de natura
radiaţiei care a interacţionat cu moleculele gazului şi de energia lor
cinetică.
Curentul de ionizare este amplificat şi măsurat. El este proporţional cu
numărul total de perechi ion - electron creaţi de particule în unitatea de
timp.
Dezavantaje: în camera de ionizare curentul obţinut este mic, fapt ce duce
la necesitatea folosirii unui sistem de înregistrare complicat.
 Contolul Geiger- Műller

• Contorul Geiger–Műller face parte din categoria detectorilor cu ionizare in gaz.

• Acest detector are o construcţie
simplă, fiind alcătuit din doi
electrozi introduşi într-un tub
de sticlă sau de metal.

Tubul conţine şi un gaz nobil la presiune joasă ( zeci de torri). De obicei, electrozii au geometrie
cilindrică, anodul fiind un fir metalic, subţire, dispus pe axul unui cilindru care constituie
catodul. Acesta din urmă poate fi un strat conductor depus pe peretele interior al tubului de
sticlă, iar dacă tubul exterior este metalic, va servi chiar el drept catod. Între cei doi electrozi
se aplică o diferenţă de potenţial.
• În regiunea din jurul firului central se obţine un câmp electric intens în care electronii sunt
acceleraţi puternic şi în deplasarea lor spre anod produc ionizări în avalanşă.

78
• La trecerea unei radiaţii prin volumul contorului se produce excitarea şi ionizarea moleculelor
gazului. În funcţie de natura radiaţiei incidente, ionizarea se poate face direct, în cazul
particulelor cu sarcină electrică, sau indirect, prin intermediul electronilor smulşi din peretele
contorului de radiaţiile X şi , respectiv al unei particule încărcate rezultate dintr-o reacţie
nucleară produsă de neutroni. Ionii şi electronii formaţi, dacă sunt acceleraţi în câmp electric,
pot produce la rândul lor ionizări secundare. Caracterul descărcării interioare depinde de
tensiunea aplicată pe contor.
• Sarcinile electrice apărute în urma trecerii unei particule sunt colectate şi provoacă variaţia
într-un timp scurt a tensiunii aplicate pe contor, deci un puls de tensiune care apare la bornele
contorului şi care este transmis prin condensator la instalaţia de numărare.
• In cazul contorului Geiger–Műller apare multiplicarea în gaz a sarcinilor prin ionizări
secundare, adică descărcarea în avalanşă. Dar, funcţionarea contorului Geiger–Műller se
bazează pe existenţa unui câmp electric de intensitate mare, astfel că descărcarea în
avalanşă se intensifică şi este însoţită de avalanşe secundare. Astfel, pulsurile de tensiune
care apar au amplitudine mare (1-10 V sau mai mult) şi pot fi numărate direct, fără amplificare
prealabilă.
• Acest detector permite numai numărarea particulelor nucleare fără a determina alte
proprietăţi ale acestora.

79
 Detectori cu scintilații. Fotomultiplicatorul
• Fenomenul pe care se bazează funcţionarea acestor detectori constă în apariţia de scintilaţii în
cristale anorganice sau substanţe organice. La baza construcţiei unui scintilator stă
fenomenul de fluorescenţă care constă în schimbul
de energie dintre particulele nucleare şi materialul
scintilatorului. Lumina produsă de scintilator este
transportată la fotomultiplicator.
Fotomultiplicatorul este un instrument care
transformă un semnal luminos într-un
semnal electric. El este construit dintr-un
tub de sticlă vidat în care se află:
un fotocatod, un ansamblu de dinode,
un divizor de tensiune şi un anod.

80
• Fotonii apăruţi în scintilator (scintilaţiile) cad pe fotocatod, care transformă fotonii în electroni
(numiţi şi “fotoelectroni”) prin efect fotoelectric. Între fotomultiplicator şi prima dinodă, între
dinode şi între ultima dinoda şi anod se aplică diferenţe de potenţial, cu ajutorul unui divizor de
tensiune. Aceste valori cresc, între 900 V şi 2500 V. Sub acţiunea câmpului electric,
fotoelectronii sunt acceleraţi spre prima dinodă de unde extrag prin emisie secundară mai mulţi
electroni care sunt acceleraţi spre următoarea dinodă, unde produc din nou emisie secundară
de electroni şi procesul se repetă. Deci dinodele au rolul de a multiplica curentul produs de
fotonii iniţiali pe fotocatod (scinţilatiile).
• Amplitudinea pulsului de tensiune, obţinut cu ajutorul fotomultiplicatorului, este proporţională
cu numărul de scintilaţii produse de particula încărcată la trecerea prin cristal, deci cu energia
acesteia. Datorită acestui fapt, detectorul cu scintilaţie se foloseşte atât la numărarea radiaţiilor
nucleare cât şi la măsurarea energiei acestora.

81
-intră în componența dozimetrelor personale de radiație

dozimetre personale de radiație (X,  și  de energie înaltă)