În anul 1966 , doi oameni de știință care studiază genetica retardări umane,

Mark Steele și Roy Breg, au înțeles că sindroamele genetice bine definite cu

evidente anomalii cromozomiale- Down , Klinefelter, Turner, se puteau
diagnostica în uter și că sarcina putea fi întreruptă voluntary dacă se determinau
anomalii cromozomiale. Cele două procedure medicale mai degrabă banale și
relative sigure respective amniocenteza și absorția puteau fi combinate într-o
tehnică care avea să depășească de departe suma părților individual.

În anul 1968 primul avort realizat în întregime pe baza unui test genetic intră în
istoria umanității.
O femeie de 29 de an, cu o familie afectată de a lungul mai multor generații de o
varietate ereditară a sindromului down, cu șase ani înainte avortase un copil cu
sindromul down într-o fază avansată a sarcinii, Iar câțiva ani mai târziu adusese
pe lume un băiețel diagnosticat și el cu sindromul down , Retard mintal dar și
alte anomalii congenitale severe, Ce a trait doar cinci luni și jumătat. Abia intrat
în luna a cincea de sarcină, femeia, se prezinte la obstetrician și cere o testare
prenatală. Femeia este supusă unei amniocenteze. Analiza cromozomiale a
relevat faptul că fătul este de sex masculine și prezintă sindromul down. În
ultima săptămână în care avortul din motive medicale ar fi fost posibil femeia a
decis se întrerupă sarcină.
Odată cu legalizarea avortului în primul și al doilea trimestru de sarcină și cu
recunoașterea primatului motivațiilor medicale, testele genetice au început să fie
larg applicate în clinici și spitale din toată America. Efectele testări și avortului
pe scară largă au devenit curând evidente, în unele state incidența sindromului
down s-a redus între 20 și 40% între 1971-1977.
La mijlocul anilor 70, apoape o sută de tulburari cromozimiale și 23 de boli
metabolice erau detectabile prin testari genetice în uter.
Avortul selectiv al fetușilor afectați se transformase într-o intervenție primară a
medicine genomului