Dacă în prima parte l-am văzut pe Don Quijote mai mult printre oamenii simplii

negustori, hangii, bărbieri, preoți de țară, etc, iată ca în partea a 2, faima lui ajunge la urechile
unor duci, Duci care, desigur Don Quijote faimos deja sub denumirea de cavaler, de ce nu, hai sa
radem de Don Quijote și de scuterul sau.
Și pentru ca acesti aveau un majordom foarte inventiv cu talent la născocire s-au gândit
sa ii facă o farsa lui Don Quijote și din capitolul 41 practic asistam la aceasta farsa și ce poveste i
se spune lui Don Quijote ca să îl atragă la Curtea ducilor. Ii iese în fata lui Don Quijote, contesa
Trifalnic dar care este cunoscuta și sub numele de Duenia Îndurerată, Duenia=văduvă în trecut.
Ce ii atrage atenția lui Don Quijote este ca aceste femei(Duenias) erau acoperite total și se
observau doar ochii, ea le spune ca provine din Regatul Candaniei (Regat fictiv) și ca regele și
regina au o fiica foarte frumoasa , prințesa Antonomasia(figura retorica, înlocuirea unui nume
cu o calitate/funcție). Antonomasia i-a fost data în grija Dueniei. Don Claviho o lasă însărcinată
pe fata și trebuie sa se căsătorească,iar când regina vede situația moare de supărare.
La înmormântare când o jelesc mai tare, apare varul primar al reginei, Malambruno, care
este vrăjitor și uriaș ii blestema pe toți și pe Antonomasia o transforma într-o maimuță de fier, pe
Don Claviho un crocodil de metal, iar pe Duenia și femeile din jurul ei, le face sa le crească
bărbi. Malambruno va elibera pe cei doi îndrăgostiți de forma lor și pe Duenias de bărbi doar
dacă Don Quijote va veni pe un cal înaripat ca să se înfrunte cu el, iar Don Quijote acceptă sa
meargă la Curtea Ducilor și sa se suie pe un cal înaripat. In capitolul 41 vedem acest animal
fermecat care se numește Clailenio(cal de lemn cu un piron în frunte)
Don Quijote se urca pe cal din convingere, nu ii pasa ce cred ceilalți și vrea sa le
demonstreze tuturor ca el chiar crede ca va amâna blestemul lui Malambruno
Sancho Panza căruia ii este teama de ridicol se urca pe lemnul piron din calcul
fragmatic(vrea insula promisa).
Calul piron este umplut cu artificii, acesta explodează, Duenia și femeile dispar în mod
miraculos, din fumul rămas, se observa o sulita înfiptă în pământ de care este legata o panglică
verde cu un mesaj de la Malambruno care se declara satisfăcut de curajul lui Don Quijote. E
momentul în care Sancho, eliberat de spaima, începe și spune o poveste coerenta, chiar mai
coerenta decât a lui Don Quijote, ce a văzut el, pe ce planete a călătorit, etc. E unul din acele
momente în care Sancho pare mai imaginativ decât stăpânul sau.

OBSERVAȚII :

1) Motivul calului înaripat cunoaște o îndelungata tradiție, de la Pegas și Calul de abanos

din cele 1001 de nopți, pana la armăsarii zburători din basmele Europene.

2) Episodul conține o tema tipic baroca:Pamantul e rotund, cognoscobil în detaliu, iar

universul este infinit(Don Quijote zboară printre corpuri cerești)

3) Aventura face și o critica implicita a artei înțeleasă ca simpla imitație a realității

 O arta care nu face decât sa reproducă dimineața ceea ce vezi pe geam nu își merita
numele

Convenția literară : Începutul cărții

Johan Wolfgang von Goethe 1749-1832.Desi îl studiem în calitate de poet, prozator, el a

avut o fire extrem de curioasa, și-a încercat puterile și în știința. Goethe scrie întotdeauna în
cărțile sale despre el, deși avea personaje interesante. Suferințele tânărului Werther(1774) e o
scriere în tinerețe, iar Goethe acorda o atenție speciala emoțiilor puternice, naturii și
individualism. Werther este un seducător de tip Don Juan, acesta își seduce partenera , ca mai
apoi sa fie sedus de ea și sa îl distrugă.
Mesajul de început nu este scris de o persoană anume, aceasta poate fii editorul cărții, un
prieten de-al lui Goethe. Aceasta carte este una epistolara, nu vedem ce raspunsuri primește
acesta.

Convenția literară :Textul este editat și se scrie genul epistolar.

Werther este un băiat dintr-o familie înstarita care pare ca tocmai a avut o relație, și pe
care îl găsim într-adevăr într-un mediu care nu este al lui. Werther îsi descrie satul ca pe un mic
paradis.
Oamenii cei mai fericiți sunt cei care trăiesc doar cu grija zilei de mâine și se bucura de
ce le aduce fiecare clipa.
 Vergilius îi povestește lui Dante și îi zice:

“Eu stam în Limb printre bătrâni și prunci

Când mă chemă o doamnă...”

Beatrice șoptește și cântă ( îngerii nu vorbesc ca noi, sacadat-cuvânt cu cuvânt) și se

formează cuvintele ei : (ce îi spune ea lui Vergilius)
Vrea să-l ajute pe Dante. Dante era deja cunoscut printe îngeri, la fel ca Vergilius, chiar
dacă nu era mort. Faima lui Vergilius crește pas cu pas, dar și cea a lui Dante.

Sunt 2 motive ale alegerii lui Vergilius drept călăuză:

1. Identificare a unei filiații istorice

-> A scris Eneida, poem de propagandă care să confirme autoritatea și legitimitatea lui
Octavian Augustus în care avem povestea triumfalistă a întemeierii Romei.
Dante, în calitate de poet latin, se consideră la fel ca Vergilius, descendent al vechilor
romani.
Pe de altă parte, dinte toți poeții de limbă latină, Dante îl alege pe Vergilius drept
concurent poetic, îl admiră, dar cu el vrea să intre în concurență: Epopeea lui vrea “să o bată.”