Efectele limbii si comportamentului social in reactiile

copiilor la oamenii de la televizor

Prejudecata etnică este definită ca o predispoziție de a răspunde într-un mod

nefavorabil/ neadecvat față de membrii unui grup social diferit, datorită afiliației etnice
(About, 1988). În mod cert, percepția diferențelor dintre grupuri reprezintă o componentă
importantă a prejudecații etnice (Broen 1995, Lunville, Salovey și Fischer, 1986; Machie
și Smith, 1998). Indivizii caută anumite caracteristici care să îi deosebească membrii din
outgrup, astfel consolidându-și identitatea socială (Oakes, Haslam și Turner, 1994).
Limba contribuie și ea la crearea și perpetuarea biasurilor intergroup, fiind un puternic
agent de legătură, unificând grupul în interior și excluzându-i pe ceilalți din afara
grupului (Giles și Coupland, 1991)

Atitudinile prejudiciare în ceea ce privește etnicitatea sunt foarte bine descrise la

copii (Aboud, 1988;Aboud și Skerry, 1984; Aarret et all. 1999; Duckitt, Wall și Pokroy,
1999; Kircher și Furby 1971; Famsey 1991). La vârsta de 4 ani copiii încep să aibă
preferințe față de un grup sau să manifeste atitudini negative față de alte grupuri.
Prejudecata pare să crească odată cu vârsta de 6-7 anii, iar anumite studii susțin
prejudecata scade odată cu înaintarea în vârstă (Aboud și Mitchell 1977; Black-Gutman și
Hickson, 1996; Corenblum și Annis, 1987; Doyle și Aboud, 1995). Multe din studiile
relevante au fost focusate pe diferențierea rasială (culoarea pielii), dar modele similare
de dezvoltare au fost prezentate și în identitatea națională (arret et all., 1999; Barrett și
Short, 1992; Piaget și Weil, 1951; Tajfel, Nemeth, Johada, Campbell și Johnson, 1970) și
limba.

Diferențele de atitudine ce apar în funcție de vârsta față de alte grupuri etnice sau
lingvistice, au fost interpretate de teoriile dezvoltării cognitive (About, 1988; Piaget și
Weil, 1951). Pe această bază, copiii categorizeaza oamenii care au atribute externe
diferite ca fiind străini și potențiale amenințări și tind să considere că similaritatea pe o
dimensiune înseamnă similaritatea la ceilalți (Doyle și Aboud, 1995). La preșcolari,
crește capacitatea cognitivă și flexibilitatea, copiii putând să facă distincția de
proprietățile interne și externe și să înțeleagă diversitatea membrilor unui grup social
(Barrett, 1999). Acest progres cognitiv/ dezvoltare generează o toleranță mai mare și un
declin al prejudecații (About 1988, Doyle și About, 1995; Katz, Sohn și Zalk, 1975;
Powlishta et all., 1994) , cu toate că ar trebui notat faptul că anumiți cercetători au eșuat
în a găsi evidente clare ale acestui declin, în anumite cazuri, prejudecata masurande-se de
la această vârstă (Barrett, 2000; Rutland, 1999) sau prejudecățile fiind dependente de
variabilitatea contextului (Verkuyten și Thijs, în press). Cu toate acestea, în timp ce
dezvoltarea cognitivă este implicată în schimbarea orientării/ atitudinii copiilor față de
membrii outgrup (străini), se pare că și influențele socio- culturale și afective au un rol
important în acest proces (Barrett, 2000; Nesdale, în presă).

Copiii adună informații și stereotipuri despre grupurile etnice, care pot duce la
evaluări negative a acestor grupuri (Bigler și Liben, 1993). O sursă care poate duce la
realizarea acestor stereotipuri o reprezintă: părinții, invetatorii, rudele și alți agenți de
socializare (Aboud, 1992; Bigler, Jones și Lobliner, 1997). Bigler et all., de exemplu, au
arătat că atunci când profesorii folosesc în mod arbitrar anumite categorii sociale (Cum ar
fi grupul albastru sau galben) copiii din grup dezvolta atitudini pozitive pentru grupul lor
și negative față de celalat grup. Un alt mediu, este cel al mediului cultural (Black-Gutman
și Hickson, 1996; Rubin, 1998) iar unul din cele mai pervazive forme culturale este mass
media, televizorul.

Cercetările anterioare au descoperit cum că copiii sunt sensibili la limba folosită

la televizor. De exemplu copiii între 3 și 5 ani învață noi cuvinte din programe
educaționale (Rice, Huston, Truglio & Wright, 1990; Rice & Woodsmall, 1988) și cei
între 2 și 3 ani folosesc limbă străină ca o directivă deoarece conținutul programului nu
este comprehensibil pentru ei (Anderson, Lorch, Field & Sanders, 1981). Cu toate acestea
televizorul este un mediu bun pentru a prezenta stimuli materiali manipulativi ai limbii
vorbite dar și faptul că toți participanții sunt expuși la aceleași informații.
Comportamentul social a fost manipulat prin conversațiile familiei într-un mod prosocial
sau antisocial încrucișat cu diferențele de limbă (engleza – prosocial, engleza antisocial,
lb străină prosocial și lb străină antisocial)

Au fost testate 3 predicții. Prima cum că diferențele de limba vor crea

prejudecăți, așteptându-se că copiii să aibă o atitudine negativă față de familie atunci
când aceasta vorbește într-o limbă străină. A doua ca comportamentul social a familiei
va influența răspunsurile, așteptându-se că copii să aibă o atitudine negativă față de
familii când abia au vizionat o metodă antisocială. Aceste 2 efecte au fost așteptate să fie
în plus, familia străină și antisocială să fie plăcută mai puțin, precum și faptul că se
aștepta la o diferență între grupurile de vârstă, copii cei mai mici având o atitudine
negativă mai mare față de familia cu o limbă străină, iar această atitudine negativă să
scadă odată cu creșterea în vârstă .

Rezultate

Limba folosită a afectat reacțiile, cel mai vizibil fiind la participații mai mici, și
mai ales când aceștia au avut un comportament antisocial. Printre copiii de 6 ani familiile
străine cu un comportament antisocial au fost plasate la o distanță cât mai mare, primind
atribute mai puțin pozitive și au fost plăcuți cel mai puțin. La cei de 8 ani acestea a fost
plasați la distanță mare cu toate că nu au existat diferențe între grupuri la acest nivel în
atribuirea de caracteristici/ adjective și cât de mult i-au plăcut. Copiii de 8 ani au arătat
biasuri față de familiile străine prosociale, plasându-le la o distanță mai mare față de
ceilalți. La vârsta de 10 ani nu a existat nici un efect datorat limbii.

Se pare că persoanele care vorbesc o limbă străină au potențialul de a fi privite

mai puțin favorabil doar datorită faptului că vorbesc altă limbă, la vârsta de 6 ani,
prejudecata este mai mare când familia care vorbește o limbă străină și are un
comportament negativ. Copiii la această vârstă tind să arate neîncredere față de
persoanele diferite doar datorită limbii folosite (Aboud, 1988). Pentru copiii de 6 ani din
studiu asocierea oamenilor cu o altă limbă și cu un comportament prosocial poate duce la
reacții mai favorabile: când străinii au avut un comportament prosocial, copiii de 6 ani au
reacționat favorabil la fel ca și la cei care vorbeau engleza însă la cei de 8 ani copiii au
arătat o atitudine mai pozitivă/favorabilă față de cei ce vorbeau engleza iar cei care
aveau o atitudine antisocială și vorbeau engleza au fost puși cei mai departe. Astfel se
demonstrează că se realizează o schimbare metalingvistică majoră la această vârstă și
copiii acordă o mai mare importanță a ceea ce se vorbește (Bialstock, 1993 și Edwars și
Kirkpatrick 1999).
 Copiii de 10 ani nu au arătat nici un prejudecata față de vorbitorii străini
indiferent de comportamentul lor așa cum au arătat cercetările anterioare de descreștere a
prejudecații în funcție de limbă (Aboud, 1988; Powlishta, 1994). Copiii de 10 ani, ca și
cei mai mici, au arătat o evaluare negativă față de comportamentele antisociale, dar nu a
existat o interacțiune între limba și comportament social la această vârstă.

Ar fi o interpretare greșită dacă s-ar presupune că prejudecata etnică dispare după

vârsta de 10 ani, deoarece cercetările anterioare au arătat existența unor prejudicati în
funcție de limbă (Genessee & Holobow, 1989; Nesdale și Rooney, 1996; Powlishta et
all., 1994), probleme, iar dezacordurile intergroup în societățile multilingvistice
demonstrează că prejudecată este prezentă și la adulți (Brown, 1995). Cu toate acestea
descoperirile sugerează că simplu factor, cel al limbii străine, nu este suficient să evoce
prejudecăți la copiii de 10 ani, în contrast cu cei mai mici.

Contrar așteptărilor, gradul absolut de negativitate arătat de copiii de 6 ani nu a

fost mai mare față de familiile antisociale față de copiii din celelalte grupuri. Ba chiar
copiii de 6 ani au văzut familiile străine cu un comportament antisocial să fie mai puțin
negative decât copiii de alte vârste, cu toate că diferențele statistice nu au fost foarte mari.

Comportamentul social al familiei a fost de asemenea așteptat să influențeze

răspunsurile copiii așteptând să fie mai nefavorabili față de familie când a fost prezentă o
acțiune antisocială. Această chestie a fost demonstrată. La fiecare nivel, pentru fiecare
limbă, copiii care au văzut o familie prosociala au dat răspunsuri pozitive decât cei ce au
văzut o familie cu un comportament antisocial. Aceasta confirma faptul că copiii sunt
sensibili la caracteristicile sociale ale grupurilor etnolingvistice de la televizor și for
forma judecați afective în funcție de ele.

Cu toate că acest experiment indică faptul că diferențele lingvistice pot duc la

prejudicii ilicite asupra copiilor, studiul nu rezolvă complet ceea ce face un străin să
obțină reacții afective prompte. Copii pot să înregistreze atitudini mai puțin favorabile
față de un vorbitor deoarece el este incomprehensibil decât dacă este străin.

Predictori Sociali cognitivi a comportamentului prosocial

a copiilor fata de rasa lor sau alta rasa la copiii albi prescolari
 !copiii albi vor avea comportamnte prosociale față de copii de alte rase.

Cercetările de dezvoltare sugerează o relație pozitivă între vârsta copiilor și

comportamentele prosociale, copiii din școala elementară realizează mai multe
comportamente prosociale că preșcolarii (Einsenbers, 1990; Eisenberg și Fabes, 1998;
Froming et al., 1983; Schmidt et al. 1988). Alte cercetări examinează comportamentele
prosociale sugerând că există diferențe de sex în tendințele prosociale a copiilor. Mai
specific, cercetările indică că fetele sunt mult mai probabil să se angajeze în
comportamente prosociale (Eisenber și Fabes, 1998).

Studiul prezent se referă la influența variabilelor social-cognitive în

comportamentele prosociale ale copiilor. Mai specific, studiul examinează cum credințele
rasiale ale copiilor și schematica rasială afectează tendințele de a acționa prosocial față
de albi și alte naționalități,ĂĂ. Pe altă parte studiul examinează și relațiile între vârsta și
sexul copiilor și predispoziția lor față de un comportament prosocial.

Vârsta și sexul în comportamentul prosocial la copiii

Studiile recente(Eisenberg și Fabes, 1998) arată că copiii înclină să se angajeze în

comportamente prosociale odată cu creșterea în vârstă (Bar-Tal et al., 1980;Eisenberg și
Mussen,1989; Radke-Yarrow et al.,1983). Cercetările indică că frecventa preșcolarilor în
comportamente prosociale este destul de scăzută și rămâne stabilă în timpul vârstei de
preșcolar și apoi crește în copilăria târzie(Eisenberg și Fabes,1998; Eisenbersg și
Mussen,1989, Hay, 1994;Hay et al., 1991, Mussen și Eisenberg-Berg,1977). Aproape de
adolescență, rata comportamentelor prosociale pare să se stabilizeze și să ajungă la un
nivel care se menține și de-a lungul vieții de adult(Eisenberg și Fabes, 1998; Handlon și
Gross,1959; Ugurel-Semin,1952).

Ceea ce este mai controversat decât diferențele de vârsta sunt diferențele în

activitățile prosociale dintre sexe (Eisenberg și Fabes, 1998; Hay,1994). Cercetări
anterioare în ceea ce privește diferențele sexuale la copiii au fost neconcludente (Moore
și Eisenberg, 1984). Anumite studii de comportament prosocial la preșcolari au indicat că
fetele sunt mult mai probabil să arate afecțiune și comfort sau să împărtășească cu
alții(Fescbach,1978; Harris și Seibel,1975; Lennon și Eisenberg,1978; Moore și
Eisenberg, 1984; Mussen și Eisenberg-Berg,1977; Radke-Yarrow et al.,1983 ). În mod
adițional, profesorii și rudele specifică a fetele preșcolare realizează mai multe
comportamente prosociale cum ar fi : ajutorare sau consolare(Shigetomi et al., 1981;
Zarabatani et al., 1985). În contrast, alte cercetări nu au observat diferențe semnificative
în comportamentele prosociale la copii.

Studiile au arătat că copiii acționează prosocial mult mai des față de copiii cu care
ei au “chestii” în comun sau cu care au o experiență socială mai mare (Einsenberg ,1983;
Karabenick et al., 1973; Willis et all., 1977;) Leahy, 1983 a subliniat că preferințele
comportamentelor prosociale față de același sex este mult mai evidentă la copiii mici.
Susținând această cauză, Ladd et all (1983) au descoperit că copiii de la grădiniță au
ajutat pe cei de același sex cu ei ,mai mult decât pe ceilalți cu alt sex. În mod analogic,
Zinser et al (1981) a observat că preșcolarii albi au demonstrat o înclinație mai mare față
de copiii albi decât cei AA, astfel fiind rezonabil să credem că copiii albi pot să acționeze
prosocial mai des față de copiii albi, decât cei AA doar prin simplu fapt că preferă aceeași
rasă ca ai lor.

Factori socio- cognitivi plauzibili să afecteze comportamentele prosociale ale

copiilor

Se pare că rasă, sexul și preferințele pereche sunt explicații inadecvate în

explicarea comportamentului prosocial și trebuie găsite alte variabile. Dată fiind
distincția pe rasă în comportamentele prosociale (Zinser et al., 1981) este nevoie de a
examina alte constructe relevante pt rasă. Altă variantă a fi aceea că ei acționează mai
prosocial față de cei ce împărtășesc credințe pozitive. Astfel, până la vârsta de 4 ani
preșcolarii albi arata o credință în mod semnificativ mai pozitivă față de cei albi decât cei
ĂĂ (Abroud, 1988; about și Skerry 1984; Brand et al 1974; Katz 1982; Williams &
Morland 1976).

O variabilă adițională social cognitiva în steoritipizarea și convingerile rasiale la

copii pare a fi legată de preferințele rasiale preferate de copii de schematizarea rasială
(Levy, în presa și Levy et all., 1997). Noțiunea de schematizare vine de la modelele
bazate pe scheme a stereotipizării și procesarea informațiilor sociale (Ashmore &Del
Boca 1981, Bem 1981, Martin &Halverson, 1981, Weber & Croker, 1983). Modelele
bazate pe schema văd stereotipizarea că o formă de adaptare a categoriilor sociale în
simple reprezentări, sau scheme, care permit o mai bună și eficientă procesare. Indivizii
diferă în gradul în care ei folosesc o anumită dimensiune socială (rasa, sex, gen) pentru a
procesa informația (Bem 1981, Carter &Levy 1988, Levy and Carter 1989, Martin &
Halverson 1981). Studiul prezent este primul care se referă dacă schema rasială a
preșcolarilor albi va prezice diferențe în tendințele lor și dacă ei se vor angaja în
comportamente prosociale față de copiii albi sau ĂĂ.

Stadiul prezent se diferențiează de celelalte studii prin faptul că băieții preșcolari

albi și fetele au fost examinați în înclinațiile lor prosociale față de AA, în completarea
tendințelor lor de a se angaja în comportamente prosociale față de copiii albi și cei ĂĂ.

Copiii preșcolari albi vor avea tendința de a schimba în timp faptele prosociale
(atât față de albi și AA) fiind pozitiv relatate. Bazându-ne pe cercetările anterioare, fetele
preșcolare albe au fost așteptate să spună că vor realiza mai multe comportamente
prosociale (atât față de albi cât și AA) în comparație cu băieții albi. Preșcolarii albi în
general au fost așteptați să exprime un comportament prosocial mai semnificant față de
copiii albi decât față de cei AA

De asemenea studiul prezent a examinat predictorii socio cognitivi a

comportamentului prosocial față de copiii albi cât și AA. Mai specific, studiul prezent a
examinat cât de bine factorii sociali cognitivi rasiali relevanți, au realizat credințe
pozitive rasială față de copiii albi și AA, și schema rasială, va prezice tendințele
preșcolarilor albi de a acționa prosocial față de albi și AA. A fost așteptată o relație
pozitivă printre credințele rasiale a preșcolarilor albi despre persoanele albe și AA și o
tendință că vor acționa prosocial atât față de copiii albi cât și de cei ĂĂ. A fost așteptat de
asemenea că relații semnificante la preșcolarii albi să apară în schema rasială și în
tendințele lor de a spune că vor acționa prosocial față de copiii albi și AA. O schematică
scăzută a dost așteptată la preșcolarii albi în a demonstra comportamente mai mari
prosociale față de AA decât în schema rasială față de copiii albi. O schemă rasială ridicată
a fost așteptată la preșcolarii albi ina demonstra comportamente prosociale mai mari față
de copii albi decât o schemă sistematică scăzută față de copiii albi.

Aparitia atitudinilor etnice si rasiale la copiii prescolari

Autorul a măsurat atitudinilor copiilor preșcolari față de 2 alte grupuri etnice și
rasiale folosinf tradițională măsurătoare forțată și o nouă metodă de evaluare a copiilor
outgrup independent de atitudinile lor față de propriul grup. Când li s-a cerut să dea
recompense pentru grupul lor sau un grup de o altă etnie sau rasa, copiii au evaluat
grupul lor mult mai favorabil. Cu toate astea, când nu au fost forțați să aleagă dintre
grupuri, copiii au evaluat outgroup-ul în mod pozitiv, indicând că preferințele din grupul
lor nu este aceeași cu a lor. Evaluările pozitive a copiilor din outgroup au variat reflectând
contextul social, arătând influenta învățării sociale. Rezultatele indica cum că copiii dețin
sentimente pozitive față de grupul lor și nu implica neapărat atribuții negative față de alt
group și că anumiți factori pot diferenția influențele atitudinilor în grup și outgrup.

Cercetările au indicat că anumiți copii observa caracteristicile fizice ce marchează

membrii unui grup rasial și că își exprimă propriile păreri față de aceste grupuri.
Numeroase studii contemporane au arătat că preșcolarii dezvolta atitudini negative față
de membrii de o altă rasă mai ușor decât față de cei de aceeași rasă cu ei (Aboud 1987;
aboud &skerry 1984).

Aboud, Skerry (1984) și Bigler și Liben (1993) au sugerat că tendințele copiiilor

de a-și centra atenția doar pe un aspect al situației, cum ar fi caracteristicile de suprafață,
că aspectele fizice, și neputând să observe alte perspective ale omului, îi pot predispune la
evaluări negative față de cei care atâta diferit față de ei. Tajfel și Turner (1979) au sugerat
că nevoia de a consolida și spori dezvoltarea sensului de stabilire a unei identități sociale
pozitive duce copii la privirea grupurilor sociale în care sunt integrați într-o lumină
exagerat de pozitivă.

Cercetările anterioare ce au investigat atitudinile copiilor fata outgrupurile etnice

sau rasiale s-au legat în mod strâns de o alegere forțată sau măsurătorile modificate a
alegerii forțate care s-au confruntat din neatenția atitudinilor copiilor outgroup cu
mândria în grup (Aboud, 1987; Cameron, Alvarez, Ruble & Fuligni, 2001). În mod
normal, aceste măsurători implicau prezentarea copiilor secvențial cu un număr de
trăsături pozitive sau negative pe care trebuiau să le atribuie propriului grup rasial sau
unul alt grup rasial sau etnic (Williams, Best, Boswell, Mattson & Graves, 1975).
Deoarece aceste măsurători cer ca copiii să aleagă dintre cele 2 grupuri, nu este clar,
deoarece sarcina de atribuiri negative la celelalte grupuri reflectă o evaluare negativă a
grupului sau mai mult o dorință de a evita atribuirea trăsăturilor negative față de propriul
grup. La fel se întâmplă și cu trăsăturile pozitive.

Studiul prezent încerca să înțeleagă apariția atitudinilor rasiale și etnice la copii

și să răspundă la probleme metodologice importante în atribuirea atitudinilor rasiale și
etnice folosind atât tradițională metoda cu opțiune forțată și o nouă metodă creată pentru
studiul prezent care evaluează atitudinile copiilor ingrup și outgrup independent uneia
față de celelalte. Folosirea acestei noi măsurători independente oferă o evaluare a
atitudinii outgrup a copiilor care nu a fost confundată cu sentimentele lor față de grup.
Performanțele copiilor față de măsurarea acestei atitudini independente a fost comparată
cu performanța sarcinii cu atitudine cu o singură variantă. Aceasta comparație pornește o
examinare a gradului în care sentimentele copiilor față de propriul grup, în comparație cu
atitudinea față de alt grup, influențează sarcinile de atitudine outgroup realizată cu
măsurătoare forțată tradițională.

Cercetările anterioare folosind paradigma grupurilor minimale a indicat că

plasarea copiilor în grupuri pe baza unui criteriu neimportant (culoarea tricoului etc) duce
la dezvoltarea de biasuri distincte în favoarea grupului particular (Bigler, Jones
&Lobliner, 1997; Vaughan, Tajfel & Williams, 1981; Yee &Brown, 1992). Teoria
identității sociale presupune că această tendință de a vedea propriul grup într-o manieră
mai favorabilă reflectă dorința copilului de a stabili o indentitate socială pozitivă și este
înrădăcinată în nevoia sa de a se privi pe sine însuși mai pozitiv (Tajfel &Turner, 1979).
Cu toate acestea cercetătorii studiului prezent au realizat ipoteza că dorința de a fi
favorabil față de grupul de care aparțin, va predispune copilul să evalueze propriul
său grup într-un mod pozitiv. Această dorință de evaluare a propriului grup pozitiv va
duce ca acești copiii să facă mai multe evaluări negative outgroup pe baza unei
măsurători forțate (ce face ca membri să aleagă doar o singură variantă, un singur grup)
decât vor face printr-o măsurătoare independentă (făcându-i să înțeleagă celălalt grup
independent față de propriul grup).

Metoda

70 copii (32 fete și 38 băieți ) de la 3 la 5 ani. Grupul majoritar format din copiii
albi europeni și grupul minoritar etnii și rase diferite.

Procedura

Măsurători cu o singură atitudine forțată : Preschoolar racial atitude measure II

(Williams et al 1975) ; folosind păpuși de rase și etnii diferite prezentând copilului 14
adjective 7 pozitive și 7 negative și l-a rugat să atribuie pentru fiecare păpușă.

Măsurarea atitudinii independente : păpușile au fost prezentate separat, nu în

pereche.

Rezultate și discuții

S-a arătat că atât grupul majoritar cât și cel minoritar au arătat o preferință pentru
propriul său grup. Diferență semnificativă între grupul minoritar și majoritat a scorurilor
în măsurarea față de celălalt grup ilustrează o tendință de bias în grup datorată alegerii
forțate.

Acesta interpretare pozitivă a rezultatelor rezultă că măsurarea cu opțiune forțată

a exploatat sentimentele copilului față de propriul grup decât față de celalalt grup.
Scorurile copiilor la măsurătorile cu opțiune forțată au arătat o mică variație atunci când
cercetătorii au schimbat grupul minoritar. Lipsa variației susține interpretarea pozitivă.

Atunci când copiii nu au fost forțați să aleagă dintre grupul lor și celălalt grup
rasial sau etnic, copiii au evaluat celălalt grup într-un mod mai favorabil. Aceste rezultate
sugerând că acești copii nu au o atitudine negative puternică față de outgrupuri.

Studiul prezent susține rezultatele anterioare cum că atitudinile copiilor din

outgrupuri sociale și etnice par a fi mai puțin negative când măsurătoarea grupului nu
le cere să aleagă din unul din grupuri (Williams, Williams &Beck , 1973). Cu toate
acestea, se pare că cercetările anterioare legate de metodologia alegerii forțate au
exagerat cu gradul în care copiii au atitudini negative față de grupurile etnice și rasiale
diferite de grupul lor (Cameron et al., 2001). Posibilitatea exagerării ajuta în explicarea
de ce etnicitatea și rasa nu este atât de folositoare pe cât ne-am aștepta în rezultatele cu
atitudine de alegere forțată în prezicerea comportamentului social al copilului. De
exemplu, studii ce privesc etnicitatea și rasa au arătat că alte caracteristici personale cum
ar fi genul, atractivitatea fizică, vârsta sunt mult mai importante în determinarea selecției
de către copil a unui potențial prieten decât rasa sau etnia (Bennett, Dewberry, Yeeles,
1991 ; Langlois & Stephan, 1977, Ramsey, 1991)

Așa cum a fost prezis, preșcolarii din studiul prezent nu au ațâțat un bias pozitiv
față de propriul lor grup rasial sau etnic. Cu toate acestea cercetătorii nu ar trebui să
interpreteze acest bias ca fiind o atitudine puternică negativă față de outgrup deoarece
performanța în măsurătoarea independentă a indicat că copiii tind să evalueze
outgrupurile mai favorabil când nu au fost forțați să aleagă dintre grupuri. Studiul lui
Morland și Hwang (1981) precum și studiul prezent au indicat că copiii exprimă
preferința pentru propriul lor grup în situații cu alegere forțată nu trebuie luată ca o
respingere față de celălalt grup.

În studiul prezent, atitudinile copiilor față de propriul grup date de măsurătoarea

cu alegere forțată nu au fost legate de atitudinile outgrup de măsurătorile independente.
Această lipsă de relație sugerează că atitudinile inițiale ale copiilor față de propriul lor
grup rasial și etnic se dezvoltă cumva separat față de atitudinile specifice celuilalt grup și
ca factorii psihologici sau sociali afectează în mod substanțial aceste atitudini diferite.
Recunoașterea a faptului că ei aparțin unui grup, chiar dacă el are un criteriu
nesemnificativ duc ca acești copiii să evalueze propriul lor grup într-un mod mai
favorabil (Bigler et al 1997; Vaughan, Tajfel, Williams, 1981, Yee & Brown, 1992).
Această tendință proprie pare a fi înrădăcinată în nevoile copilului de a-și stabili o
identitate socială pentru a-și dezvolta propria lor identitate (Tajfel & Turner, 1979) și
totodată pentru contribuirea într-un mod pozitiv față de propriul lor grup.
 În ciuda biasurilor în grup, evaluarea outgruop etnică și rasială a copiilor prin
măsurătoarea independentă a fost în mod general pozitivă și a părut a fi influențată mai
mult de dinamică socială a contextului local decât de orice altă dorință de a crește statusul
propriului grup strategie ce indică că atitudinile față de propriul grup nu sunt nicidecum o
reflecție a plasării în propriul lui grup.

Abilitatea măsurătorii independente folosită în studiul prezent pentru a evalua

atitudinile outgrup separat fără de atitudinile ingrup poate face aceasta măsurătoare ca un
instrument important în cercetările ulterioare pentru a elimina factorii variați sociali și
psihologici care influențează dezvoltarea acestor atitudini oarecum separate. Cu toate că
cunoștințele despre membrii propriului grup și învățarea socială poate să influențeze
dezvoltarea de atitudini rasiale și etnice, relativă influență a cestor 2 factori în atitudinile
ingrup și outgrup poate să depindă în mod dramatic de grupul în sine. De exemplu, în
studiul prezent, cunoștințele despre membrii propriului grup pare a avea un rol major în
evaluarea pozitivă a propriului grup, timp în care învățarea socială pare a fi responsabilă
de evaluările diferențiale a variatelor outgrupuri prezentate.

Pe scurt, cu toate că copii preșcolari din studiu au evaluat în mod diferit

outgrupurile etnice și rasiale, aceste evaluări tind să fie relativ pozitive. Totuși, când sunt
forțați să aleagă dintre propriul grup și un alt grup rasial sau etnic, aceeași copii tind să
aibă un bias ingrup și să favorizeze propriul lor grup. Acest bias ingrup pare a fi o
expresie largă a sentimentelor pozitive a preșcolarilor față de propriul grup mai mult
decât orice altă respingere față de celelalte grupuri rasiale sau etnice. Aceste descoperiri
au indicat că sentimentele pozitive a copiilor față de propriul grup nu implică în mod
necesar atitudini negative față de alte grupuri și ca factorii variați par să influențeze
dezvoltarea atitudinilor ingrup și outgrup.

Amenintarea, identificarea grupului si prejudecata etnica

a copiilor

Acest experiment a testat predictiile dezvoltarii teoriei identitatii sociale (SIDT,

Nesdale, 1999), ca tendinta copiilor de a arata prejudecati outgrup depinde de puterea
identificarii in grup sau de modul de percepere a amenintatii outgrupului. Copiii anglo-
australieni (N=480) cu varste de 6, 7 si 9 ani au fost pusi in echipe cu un statut ridicat si
identificarea lot ingrup (scazuta vs ridicata) a fost monipulata impreuna cu amenintarea
outgrup (prezenta vs absenta)/ Membrii outgrupului s-au dovedit a fi de aceeasi etnie
(anglo-australiana) sau diferita (din insulele pacifice) in ingrup. Rezultatele au sustinut
predictiile SIDT. In plus, in conformitate cu teoria socio-cognitivca (ST, Ab oud, 1988),
nesimpatizarea de la varsta de 6 ani s-a transformat in-tro reactie neutral la varsta de 9
ani. Compoziția etnică a out-grupului nu a avut nici un impact de diferenta in simpatie
dar a afectat dorinta copiilor de schimbare a grupului. Copiii cu identificare puternica au
fost reticenti in parasirea grupului lor in ciuda etniei outgrupului, in timp ce copiii cu
identificare in grup scazuta au fost mult mai dispusi sa se schimbe intr-un fel decat sa se
mute in outgrupul cu o etnie diferita. S-a ajuns la concluzia ca Sa ajuns la concluzia că
atât identitatea socială și procese sociale cognitive sunt implicate în dezvoltarea de a
prejudeca în copilăria mijlocie.
O cantitate considerabilă de cercetari a abordat dezvoltarea prejudecatilor etnice a
copiilor (de exemplu, sentimentele de antipatie sau ură față de membrii outgroups etnice),
împreună cu probleme legate de cum ar fi, achiziționarea de conștientizare etnică,
autoidentificare etnică, și stereotipurile etnice (vezi comentarii de Aboud, 1988; Nesdale,
2001). O notat speciala, este faptul că mai multe comentatorii/reviziuri au comentat
nivelul aparent ridicat de coerență în descoperirile prejudecății etnice, în special în ceea
ce privește răspunsurile grupurilor dominante de copii(de exemplu, Aboud, 1988, Brown,
1995; Davey, 1983).
Bazandu-se în mare parte pe preferința etnica și tehnicile de atribuire a
trasaturilor , cercetatorii au indicat faptul ca copiii pot diferenția oamenii , bazandu-se pe
indicii rasiale ( de exemplu , culoarea pielii ) de la o vârstă foarte fragedă și, desigur, la
aproximativ patru ani gradul de conștientizare rasiale le permite să distingă în mod
explicit membrii diferitelor grupuri rasiale . De asemenea, există dovezi ample că ,
începând de la 4 ani , copiii din grupul dominant etnic poate identifica cu exactitate
propria lor apartenența la un grup etnic și că , atunci când este necesar de a face alegeri
sau indica preferințe sau aloca recompense , ei dezvăluie bias/prejudecati ce în ce mai
puternice spre etnia lor in - grup . Mai mult , grupul de copiii dominanti afișeaza o
creștere în grup a pozitivitatii /negativitatii out- grup în atribuțiile de trasaturi de la 3-4
ani ( a se vedea comentarii de Aboud , 1988; Nesdale , 2001 ) . Pe baza revizuirilor ei si a
propriilor descoperiri , Aboud ( 1988) , de asemenea,a ajuns la concluzia că această
prejudecată de fapt apare în jurul varstei de 6 - 7 ani , iar apoi scade treptat în timpul
copilăriei mijloc ii.
Abordări in dezvoltarea prejudecatii etnice la copii
Au fost propuse mai multe explicații destul de divergente in privinta acestor
constatări . De exemplu , Adorno , Frenkel - Brunswick , Levinson , și Sanford ( 1950) au
susținut că măsurile disciplinare excesiv de dure, date de către părinți a determinat un
răspuns agresiv , care a fost deplasat pe obiective mai slabe , cum ar fi membri ai
grupurilor etnice minoritare . În contrast , o vedere de lungă durată și mai frecvent
acceptată este că copiii pur și simplu învața atitudinile lor etnice si comportamente de la
părinți și colegi în același mod în care se presupune că invata si alte comportamente
sociale (de exemplu , Allport , 1954 ; Rosenfield & Stephan , 1981) . Totuși, o altă
abordare , teoria sociocognitiva , propusa de Aboud si colegii ei ( 1988 ; Aboud & Doyle ,
1996a , 1996b ) susține că cei mai multi , dacă nu toti copiii afișeaza prejudecata etnica
de la 6-7 ani și că nu există dovezi puternice ca prejudecata copiilor este influențată de
părinți sau colegii . În schimb , Aboud susține că prejudecata/prejudiciul copiilor este
foarte mult influentat de procesele de percepție -cognitive , astfel că tânărul copil de 5 ani
este foarte probabil să fie prejudiciat , și că scade după 7 ani sunt atribuite în mare parte
realizările cognitive care însoțesc operațiuni concrete . efectul creșterii abilităților
cognitive este ca acestea le permit copilului să atribuie la diferențele dintre oameni în loc
de a răspunde la ele ca membrii ai unei categorii.
Deși o analiză detaliată a fiecăreia dintre abordările de mai sus este dincolo de
domeniul de aplicare al prezentei lucrări, este suficient să spunem că fiecare primește
sprijin din literatura de specialitate existenta, dar că există alte constatări care rămân o
provocare (a se vedea comentarii de Aboud, 1988; Brown, 1995; Nesdale, 2001). Ceea ce
Complică și mai mult imaginea este faptul că coerența revendicata în rezultatele de
cercetare este, probabil, mai mult aparentă decât reală. De exemplu, unii cercetători au
raportat corelații pozitive între atitudinile etnice ale copiilor și părinților lor (de exemplu,
Bird, Monachesi & Burdick, 1952, Goodman, 1952, Harris, Gough & Martin, 1950;
Horowitz & Horowitz, 1938; Mosher & Scodel , 1960; Radke & Trager, 1950) și că
există similaritati distincte între declarațiile părinților și a copiilor lor cu privire la
grupurile etnice minoritare (de exemplu, Radke-coada soricelului, Trager & Miller,
1952). Cu toate acestea, alte studii au raportat fie reduse (de exemplu, Bird et al, 1952;.
Frenkel-Brunswick si Havel, 1953) sau corelații inexistente (de exemplu, Aboud &
Doyle, 1996b; Pușkin, citat în Davey, 1983) între copii și părinții lor în ceea ce privește
atitudinea lor etnica. Încă alte studii au descoperit că, atunci când există o similaritate
între părinți și copii, în declarațiile lor negative față de minoritățile etnice, copii frecvent
folosesc sursa explicita din declarațiile părinților lor, refuzand de a lua dreptul de
proprietate asupra lor (de exemplu, Horowitz & Horowitz, 1938, Porter, 1971 ; Radke,
Trager & Davis, 1949).
În plus, în ceea ce privește teoria socio-cognitiva, în timp ce un număr de studii au
raportat un declin în atitudinile etnice ale copiilor după 5-6 ani (a se vedea Aboud, 1988),
alte studii au raportat că prejudiciul copiiilor au rămas la același nivel până la 12 ani (de
exemplu, Asher & Allen, 1969; Bănci și Rompf, 1973, Davey, 1983), în timp ce în altele
a crescut (de exemplu, Bartel, Bartel & Grill, 1973; Hraba & Grant, 1970, Rice, Ruiz &
Padilla, 1974; Rutland, 1999).
Mai mult, în studii care au raportat o relație inversă între conservare și prejudecata
(de exemplu, Doyle si Aboud, 1995), până la 50% din copiii care ar putea conserva încă
prezinta prejudecata etnică, masurata prin atribuirea trasaturilor. Impreuna, aceste
constatari sugereaza faptul ca, in concordanta cu teoria sociocognitiva, dezvoltarea
capacității cognitive, în special realizarea de operațiuni concrete, este o influență
semnificativă asupra declinului atitudinilor etnice negative, pentru copii de la vârsta de 6
ani începând. În același timp, rezultatele sugereaza ca alti factori, de asemenea, exercita o
influență asupra dacă aceste atitudini declina, stabilizeaza sau consolideaza.
În cele din urmă, există dovezi care sugerează că rezultatele obținute prin
utilizarea paradigmelor de cercetare cel mai frecvent utilizate (de exemplu, preferința
etnică și atribuirea de trasaturi), poate, in cel mai bun caz , pur și simplu sa reflecte
preferințele in grup a copiilor, mai degrabă decât sentimentele lor de prejudecata outgrup
(a se vedea Nesdale, 2001). De exemplu, există o lipsă de corespondență între
preferințelor etnice a copiilor și alegerea lor a prietenilor și a tovarășilor de joacă (de
exemplu, Fishbeins & Imai, 1993; Jansen & Gallagher, 1966), și copiii carora li s-au dat
posibilitatea de a evalua copiii de grup minoritar pe o scala bipolara (de exemplu, le place
, nu le place), au tendința de a-și exprima o mai mare simpatie pentru in grup comparativ
cu out-grup, mai degrabă decât place in grup și nu le place out-grupout (de exemplu,
Aboud & Mitchell, 1977; Nesdale , 1999).
Teoria dezvoltarii identitatii sociale a prejudecatii copiilor
Având în vedere aceste considerente, alti cercetatori auluat in considerare recent
măsura în care considerente sociale motivaționale ar putea avea un impact influent asupra
atitudinilor etnice ale copiiilor (de exemplu, Milner, 1996; Nesdale, 1999, în presă;
Nesdale & Flesser, 2001; Vaughan, 1988). Bazându-se pe teoria identității sociale (Tajfel
& Turner, 1979), o astfel de abordare, teoria dezvoltării identității sociale (SIDT, Nesdale,
1999, 2004), propune ca prejudiciul etnic este punctul final al unui proces care implică
patru faze consecutive (nediferențiate , conștientizare etnică, preferințe etnice, și
prejudiciu etnic).
Aceste faze variază în funcție de motivațiile sociale și comportamentele care le
caracterizează, iar evenimentele care precipită se schimbă de la o etapă la alta. Pe scurt,
înainte de 2-3 ani, copiii sunt nediferentiati, în sensul că indicii rasiali tradiționale (de
exemplu, culoarea pielii, accent),sunt lipsiti de sens și nu sunt saliente pentru ei. Cu toate
acestea, gradul de conștientizare etnică începe să apară la copii în jurul varstei de 3 ani, în
special la cei care locuiesc în comunități multirasiale. Rezultatele indica faptul ca copiii
pot distinge cu precizie și sa identifice între nuanțele de culoare a pielii, la această vârstă
și că este probabil ca gradul de conștientizare sa înceapa în urma etichetarii verbal a unui
adult sau a unui copil mai în vârstă, a unui membru etnic out-grup (de exemplu, Clark &
Clark, 1947; Goodman, 1946, Katz, 1976; Stevenson & Stevenson, 1960). Important,
diferențierea indicilor rasiali de către copiii mici nu este determinată exclusiv de
preceptia lor distinctiva bazata pe lipsa de familiarizare. Mai degrabă, indicii la care chiar
și copiii mici raspund au un caracter distinctiv, care este determinată din punct de vedere
social, în special de către etichetele și declarațiile de evaluare aplicate la grupuri de colegi
și adulți (Milner, 1996, Vaughan, 1987).
Deși gradul de conștientizare etnică poate începe să apară la aproximativ 3 ani,
perfectionarea, elaborarea și clarificarea conceptului copilului fata de un grup rasial /
etnic continuă timp de mulți ani, cel puțin până la 10 până la 11 de ani, și pare să
cuprindă un număr de faze legate de vârstă (a se vedea Vaughan, 1964). O realizare
extrem de importantă și mai devreme în această succesiune se referă la autoidentificarea
etnică, realizarea copilului ca el / ea este un membru al unui anumit grup etnic. Dovezile
sugerează că auto-identificarea începe să apară la scurt timp după ce copiii devin
constienti de categoriile etnice sau rasiale. O exacta autoidentificare etnică a fost
raportata la copii de grup dominant de trei ani (Marsh, 1970) și în aproape toate grupurile
dominante de copiii din comunitățile multirasiale de la 6 la 7 ani (Aboud, 1988).
În conformitate cu SIDT, semnificația de autoidentificare etnică este că facilitează
începutul înțelegerii copiilor cum ca membrii unor grupuri etnice sunt mai bine și mai
extrem de apreciate decât altele și că ei fac comparații între statuturile lor ca un membru
al unui grup etnic și membrii altor grupuri (Milner, 1996, Vaughan, 1987). SIDT
presupune, de asemenea, că la această vârstă copiii preferă să fie membri ai unui grup cu
statut ridicat decat al unui grup cu statut scazut.
 Pentru copii din grupurile dominante, reiese că, pana la 4 sau 5 ani, ei intră intr-o
fază de preferință etnica, care se caracterizează printr-un accent pe, și preferința pentru,
ingrupul lor. Aceasta este, autoidentificarea etnică nu instiga în mod automat un focus
pentru out-grup însoțit de antipatie out-grup,ci in mare parte activează în principal un
accent pe, și o preocupare permanentă pentru caracterul distinctiv pozitiv ingroup (a se
vedea, de asemenea, Cameron, Alvarez, Ruble & Fuligni, 2001).
Mai mult decât atât, mai degrabă decât a aduce prejudiciu etnic în scădere de la în
jur de 6 la 7 ani , începând ca o funcție de dezvoltare perceptual-cognitive, SIDT propune
că este de la începând cu această vârstă, aparitia prejudiciului etnic poate apărea de fapt și
se cristalizeaza în acei copii care dețin astfel de atitudini. În conformitate cu SIDT,
trecerea de la preferință in grup la prejudiciu out-grup depinde de măsura în care (1),
copii se identifica cu grupul lor social, sau (2) prejudiciul/[prejudecata este împărtășită și
exprimat (de exemplu, este normativ pentru membri) de membrii grupului social a
copilului, sau (3), există o concurență sau un conflict între in etnic in grup și unul out-
grup , care este deosebit de agravat atunci când membrii din grup simt că statutul lor sau
bunăstarea este amenințată în vreun fel de către membrii out-grupului.
În concordanță cu Stephan, Ybarra, Martinez, Schwarzwald și Tur-Kaspa (1998),
astfel de amenințări ar putea include realiste (de exemplu, amenințări la adresa statutului,
putere, bunăstarea materială sau fizic a in-grup), simbolice (de exemplu, amenințările
față de valorile, convingerile sau standarde in-grup), sau amenințări stereotipe (de
exemplu, amenințările provenind din perspectiva in-grup de natura out-grupului).
Implicația cea mai importanta este daca copiii din faza de preferință etnica vor prefera
propriul lor grup peste un alt grup (sau grupuri), deși alte grupuri pot, de asemenea, fi
vizualizate pozitiv, acei copii care se deplasează în faza de prejudiciu etnic vor dori
propriul lor grup și nu le vor place sau vor ura out grupurile etnice.
Mai multe implicatii importante apar in urma SIDT. De exemplu, din moment ce
modelul depinde în primul rând pe motivatiiile sociale, mai degrabă decât pe
considerente perceptual-cognitive, SIDT nu prezice schimbari specifice legate de varsta,
in a aduce prejudiciu/prejudecati etnice, care sunt legate de schimbări în dezvoltarea
cognitivă (Ocampo, Knight & Bernal, 1997). În plus, SIDT presupune că
prejudiciul/prejudecata ar fi, în mod normal puțin probabil să apară la copii mai mici de
6 sau 7 ani, deoarece motivele lor sociale și cunoștințele sociale nu s-ar fi dezvoltat
suficient pentru a sprijini propriile sentimente de antipatie sau ură out-grup.
Deși cercetarea a scos la iveală ceea ce pare a fi prejudiciu/prejudecata etnica în
copiii mai mici de această vârstă prin expresii verbale sau alte răspunsuri (de exemplu,
Bar-Tal, 1996, Connolly, 1998, Goodman, 1946;. Radke et al, 1949; Porter, 1971 ), astfel
de răspunsuri au avut tendinta de a fi normative în comunitatea lor, răspunsurile copiilor
au fost in paralel strânse cu ale părinților lor ", și / sau a copiilor in mod frecvent au
atribuit declarațiile lor rasiste părinților lor (de exemplu, Horowitz & Horowitz, 1938,
Porter, 1971; Radke et al., 1949). Astfel, SIDT presupune că, atunci când apare
prejudiciul/prejudecata la copii, ea apare de obicei, după 5-6 ani, și este dependentă de
parametrii situației sociale, cât și de nivelul copiiilor de identificare sociala in grup (a se
vedea, de asemenea, Barrett, 2000, pentru argumente similare cu privire la dezvoltarea
identificarii nationale). Într-adevăr, copii (și adulți) nu pot afișa prejudiciu etnic dacă
grupul cu care se identifică nu favorizează atitudini dăunătoare față de grupurile etnice
minoritare.
 În timp ce SIDT oferă o baza buna de constatări din studiile de preferențe etnice și
de atribuire de trasaturi (a se vedea Nesdale, 1999, 2004), o serie de studii intergrup au
furnizat, de asemenea, dovezi în concordanță cu previziunile SIDT. De exemplu, Bigler si
colegii ei au arătat că repartizarea aleatorie copiilor în vârstă de 6 pana la 11 ani in
grupuri (de exemplu, de grup "roșu", de grup "verde"), la o tabără de vară a determinat
favoritism in grup la copiii din ambele grupuri, indiferent de vârstă și sex. În comparație
cu copiii din grupul de control, cei care sunt atribuiti grupurilor de culori nu au vrut să
schimbe grupurile, au evaluat propriul grup ca cel mai probabil pentru a câștiga o serie de
trei concursuri, și au ales mai mulți membri ai ingrupului, față de out-grup pentru a
participa la o excursie (Bigler, 1995; Bigler, Jones & Lobliner, 1997). Bigler și colab.
(1997), de asemenea, a raportat că copiii cu niveluri mai ridicate de stima de sine a aratat
niveluri mai ridicate de stereotipuri intergrup.
În plus, alte studii intergrup au abordat aceste probleme prin utilizarea paradigmei
de grup minim în care participanții sunt repartizati aleatoriu ca membri într-unul din mai
multe grupuri care au doar o scurtă existență (Tajfel, Flament, Billig & Bundy, 1971).
Avantajul acestei tehnici în ceea ce privește cercetarea asupra atitudinii dintre grupurile
de copii este faptul că răspunsurile lor pot fi examinate în raport cu membrii lor (noi) in
grup, precum și față de membrii din out grupuri, mai degrabă decât pur și simplu la un
"individ "reprezentat printr-o păpușă sau fotografie. Aceste studii au arătat că atunci când
comparațiile sociale și competitivitatea între grupuri sunt accentuate (cf. Bigler, 1995;.
Bigler et al, 1997), favoritismul in-grup crește (Vaughan, Tajfel & Williams, 1981; Yee &
Brown, 1992). . De exemplu, Vaughan și colab, (1981) a subliniat comparația intergrup
intr-un studiu minimal de grup cu copiii în vârstă de 7 si de 11 ani, care au fost, de
asemenea, atribuiti aleatoriu in grupuri. Ei au descoperit ca copiii au alocat recompense
participanților in grup și out grup încât să maximizeze diferența dintre grupuri, în
favoarea in grupului.
In alte cercetari, Nesdale și Flesser (2001) au repartizat aleatoriu copii în vârstă de
5 si 8 ani la echipe care se presupune că au variat în abilitate de a desena, în scopul de a
manipula statutul social. Rezultatele lor au indicat că, chiar și copii în vârstă de 5 ani, au
fost sensibili la statutul de grup social, că le-a plăcut grupul lor mai mult, și s-au văzut ca
fiind mai apropiati de membri lor in grup, atunci când grupul lor au avutun statut ridicat
versus scazut. În plus, membrii grupului cu statut scazut au căutat să schimbe apartenența
lor de grup, în timp ce membrii statutul de mare nu. Ca și în studiile de adulți (de
exemplu, Doosje, Ellemers & Spears, 1995; Ellemers, Doosje, van Knippenberg & Wilke,
1992, Snyder, Lassagard si Ford, 1986), pe placul participanților și rating de similaritate
fata de membrii in-grup și out-grup au fost influențate dacă participantul a avut o
oportunitate de a schimba grupurile.
Mai multe investigații independente, atunci,au dat rezultate care sunt în
concordanță cu principalele teze ale SIDT. Chiar și copiii foarte mici sunt sensibili la
statutul de intergrup. Copiii arată o părtinire/bias în favoarea in grupului. Atunci când este
introdusa concurență, prejudecata/bias in grup este sporită. În cazul în care grupul are un
statut mai înalt, placerea/simpatia grupului este mai mare. În cazul în care grupul are un
statut inferior, membrii sunt mult mai susceptibile de a fi dispusi să părăsească grupul în
cazul în care este prevăzută o oportunitate.
Studiul prezent
 O limitare a celor mai multe de cercetari până în prezent, însă, se refera la grupuri
inventate sau nascocite, a căror durată se extinde numai pentru timpul necesar pentru a
rula experimentul. În timp ce acest lucru poate fi foarte informativ in ceea ce priveste
intelegerea noastra a proceselor intergrup generale la copii, rămâne de văzut dacă
rezultatele similare vor fi obținute cu filiale pe termen lung si autentice, cum ar fi grupuri
etnice. De asemenea, trebuie remarcat faptul că cele mai multe dintre constatările
rezumate mai sus dezvăluie preferințele, mai degrabă decât aversiunea reală pentru out-
grup. Prin urmare, este posibil ca aceste studii nu reușesc să abordeze procesele in care
ostilitățile între grupuri sunt evocate, dar aceste procese sunt în mod clar de un interes
extrem de important, dacă dorim pentru sa explicam geneza
prejudiciului/prejudecatii/biasului etnice.
În special , nici unul dintre experimentele de până acum nu a abordat impactul
identificarii in grup sau perceptia amenintatii din out grup la prejudecata copiilor . După
cum sa menționat mai sus , SIDT susține că trecerea de la simpla preferință in grup pentru
a aduce prejudiciu out- grup, este facilitată atunci când membrii sunt foarte identificati cu
un grup social , și sau ingrupul percepe o amenințare de la un out - grup etnic . Deși
cercetari insuficiente au abordat aceste propuneri în ceea ce privește copiii , rezultatele de
la o serie de studii de cercetare cu adulții ofera sprijin . De exemplu , cercetatorii a relevat
că amenințările ( economice și sociale ) la o pozitie in grup Instigă un sporit etnocentrism
și derogare out grup , în special atunci când in – grupul are un statut ridicat versus un
statut scazut și membrii grupului sunt extrem de identificati cu in grupul lor ( de exemplu
, Bourhis , Giles , Leyens & Tajfel , 1979 ; Branscombe & Wann , 1994; Jetten , Spears &
Manstead , 1997; Spears , Doosje & Ellemers , 1997; Stephan , Ybarra , Martinez ,
Schwarzwald & Tur - Kaspa , 1998) .
Scopul acestui studiu a fost de a examina dacă identificarea și sau amenințare au
rolul de a facilita tranziția copiiilor de la o stare de preferință etnica in grup la o stare de a
aduce prejudiciu out-grup, așa cum a propus SIDT. Studiul a folosit un model minimal de
grup, dar, spre deosebire de studiile anterioare, grupurile implicate implicand grupuri
etnice existente, mai degrabă decât grupuri născocite. Participanții au fost copii anglo-
australiani în vârstă de 6 -, 7 -, 9 ani si originea etnica a out-grupului a fost fie anglo-
australian sau Pacific Islander (un grup etnic minoritar).
De asemenea, studiul a manipulat identificarea in grup (ridicat versus scăzut) al
fiecărui participant, precum și amenințarea out-grup (prezent versus absent). Toți copiii
au evaluat cat de mult le-a plăcut in grup și out- grupul, precum și măsura în care au dorit
să schimbe echipele.
În concordanță cu SIDT, s-a anticipat că copiii vor placea mereu ingroupul mai
mult decât out-grupul. Cu toate acestea, a fost prezis că sentimentele lor față de out-grup
s-ar schimba pentru a il displace, când identificare in grup a fost ridicata versus scazuta,
iar atunci când amenințarea din outgrupul față de imgrupul a fost prezent versus absent.
Mai mult, s-a anticipat că efectele precedente ar fi interactiv influențate de etnia out-
grupului. Astfel, a fost prezis că, sub identificare ingrup ridicata, etnia diferita de out-
grup ar fi displăcuta mai mult față de aceeași etnie out-grup. În mod similar, a fost prezis
că, sub o amenințare ridicata out-grup, etnia diferita de out-grup ar fi displăcuta mai mult
față de aceeași etnie out-grup.
Procedura
 Acest studiu a fost realizat în trei faze. Faza 1 a fost proiectata pentru a produce
un set de fotografii pentru a fi utilizate în studiul principal. S-au selectat esantioane
separate de copii de 5-6 (n = 35), 7-8 (n = 35), si 9-10 (n = 30) ani de la o școală de
langa cele utilizate în studiul principal. În fiecare grupă de vârstă, un număr egal de copii
de sex masculin și de sex feminin anglo-australian și din insulele Pacificului li s-au facut
o fotografie cap-si-umeri. Pentru a păstra coerența în exprimare, copiilor li s-au cerut sa
se uite direct la aparatul de fotografiat și să nu zâmbească. Fotografiile au fost luate cu
ajutorul unui aparat de fotografiat digital și au fost imprimate pe hârtie albă 80gsm.
Fiecare fotografie a fost de 150mm Ą 110mm și lipita pe un 200mm 200mm pătrat de
carton alb.
Un al doilea esantion (n = 25) de copii, cu un număr aproximativ egal în fiecare
dintre grupele de vârstă,li s-au arătat fotografiile corespunzătoare grupei lor de varsta.
Copiii au fost rugați să indice sexul, vârsta, și grupul etnic al copilului în fotografie. De
asemenea, au evaluat copilul în fotografie, în termeni de atractivitate pe o scară de 4
puncte (deloc, un pic atractiv, destul de atractiv, foarte atractiv). Fotografiile au fost
eliminate în cazul în care sexul și vârsta nu a putut fi determinată de grupul de la egal la
egal, dacă acestea nu au putut fi plasate în mod constant într-o singură categorie etnica,
sau în cazul în care subiectul fotografiei a fost evaluat in mod constant ", deloc atractiv"
sau "foarte atractiva". Setul rezultat de fotografii (n = 30), utilizat în cadrul studiului
principal au fost, astfel, adaptate în ceea ce privește expresia facială, atractivitate și
fundal, dar diferit în vârstă și etnie.
În Faza 2, toți studenții din anii 1-6 de la cele două școli participante li s-a cerut
de către profesorii lor pentru a face un desen de ei înșiși pe o Ą 145mm 210mm bucată de
hârtie. Copiiilor li s-a spus că în cursul săptămânii viitoare unii vizitatori se vor uita la
desenele lor, în cazul în care părinții lor au dat permisiunea.
In faza 3, la o săptămână după ce faza 2 a fost finalizata, acei copii cu
permisiunea părinților au fost testati individual de-al treilea autor departe de sala de clasă.
Înainte de începerea fiecărei sesiuni de testare în parte, un fotografie de umeri-cap a fost
făcută la copil. Copilului i-a fost apoi cerut să joace un joc imaginar (și faptul că acesta a
fost un joc imaginar a fost reiterată pe parcursul sesiunii). Copilului a fost rugat să
pretindă că el / ea ar avea de gând să participe la un concurs de desen și că toate desenele
copiilor au fost evaluate de către un artist și că, pe această bază, toți copiii au fost pusi în
grupuri pentru concurs. Copilul a fost rugat sa pretinda că desenul lui a fost considerat a
fi excelent, și că au fost pus intr-o echipa "de desenatori la fel ca tine". Copilul a fost apoi
rugat sa lipeasca fotografia lor pe o placă între fotografii ale altor doi membri de același
vârstă ale echipei lor (in grup). Copilului i-a fost dat posibilitatea de a-si da un nume
echipei sale (de culoare), și acest lucru a fost scrisă alături de echipa lor. În fiecare caz,
echipei lor le-a fost dat o stea de aur pentru a consolida excelența sa.
Variabile idenpendente
Au fost trei variabile independente, care au fost manipulate experimental, și
anume, identificarea, etnie out-grup, și amenințare.
Identificarea Copiiilor în conditia identificare ridicata, li s-au spus că "membrii
ar lucra bine împreună, și s-ar simți bine in a fi un membru al echipei" (identificare
ridicata). Copiii dinconditia de identificare scăzuta nu li s-a dat nici o informație
suplimentara despre echipa lor.
 Etnia outgrup. O foaie de hârtie care acoperă jumătatea de jos a tablei a fost
îndepărtat pentru a dezvălui membrii celeilalte echipe (out-grup). Experimentatorul a
informat copilul de culoarile alese de celeilalte echipe și că membrii celeilalte echipe "au
fost considerate a fi desenatori buni, dar desenele echipei tale au fost mai bune decât
desenele lor". Pentru a manipula etnie out-grup, fotografiile accesibile membrilor out-
grup le-au permis sa descopere ca fie sunt aceeași (de exemplu, anglo-australian) sau o
diferita (de exemplu, Pacific Islander) etnie ca participantul. Nu s-a menționat de etnia
out grupului. Astfel, compararea răspunsurilor copiilor între condiții diferențiate doar de
etnia out grupului oferă un test dacă variabila a fost salienta pentru participanți.
Amenințare. Pentru a manipula amenințarea, copiiilor din condiția de amenințare
li s-a spus că "membrii celeilalte echipe nu-i plac echipa participantului, cu toate ca
judecatorii au favorizat echipa participantului în decizia lor la capacitatea de desen, și
speră că echipa participantului venit ultimul în concursul de desen ". Participanților din
conditia de nici o amenințare nu li s-au dat mai multe informații despre out-grup.
Masurile dependente. Copiii au fost direcționati către o broșură răspuns care
conținea o serie de 5 puncte scale uni-polare și bi-polare. Fiecare scală a cuprins cinci
imagini de animale sau fete care au fost clasificate în functie de mărime de la cel mai
mic la cel mai mare (uni-polar), sau de la cele mai mari imagini la cele două puncte de
capăt și cel mai mici în mijloc (bi-polar). Fiecare punct de pe fiecare scară a fost
etichetate în mod corespunzător. Pentru a se asigura că fiecare copil a fost confortabil cu
folosirea scalei, s-au completat mai multe întrebări de practică sub conducerea
cercetătorului.
Masuratorile de verificare a manipularii
Verificarea manipularii statutului. O singură scară bi-polara fost folosita
pentru a verifica manipularea statusului ("Care echipă are desenele mai bune?"), De la 1
(Cealalta echipa a avut desene mult mai bune) la 5 (Echipa noastra are desene mult mai
bune).
Verificarea manipularii amenintatii. O singură scară uni-polar a fost folosita
pentru a verifica manipularea amenințarii ("Cât de mult credeți că cealaltă echipă vrea să
bată echipa ta?"), De la 1 (deloc) la 5 (foarte mult).
Verificarea manipularii identificarii. O singură scară bi-polar a fost folosita pentru
a verifica manipularea identificare ("Cât de fericit sau trist esti să fii un membru al
echipei tale? '), Variind de la 1 (eu sunt foarte trist), la 5 (eu sunt foarte fericit).
Masuratorile dependente principale.
Simpatia. Două scări bi-polare ale fețelor triste si vesele au măsurat cât de mult
copiiilor le-a plăcut de ceilalți membri ai echipei lor, precum și membrii celeilalte echipe,
("Cât de mult îți plac ceilalți copii din echipa dumneavoastră / copiii din celelalte echipa?
") de la 1 (nu-mi plac foarte mult) la 5 (imi plac foarte mult).
Dorința de a schimba echipa. O singură scară, uni-polara a fost utilizata pentru a
masura dorinta copiilor de a schimba echipele ("Cât de mult doriți să va schimbați la
cealalta echipa?"), De la 1 (nu vreau să se schimb echipa deloc) pentru a 5 (doresc să
schimb echipa foarte mult).
Cand copiii au completat măsurile de răspuns, li s-au dat propriile lor foto, le-au
mulțumit pentru participarea lor la " jocul imaginar", și s-au întors în sala de clasă.
Discutii
 Scopul acestui studiu a fost de a oferi o evaluare suplimentară a gradului de
adecvare a teoriei dezvoltării identității sociale (SIDT), ca un cont de dezvoltarea
dezvoltare a prejudiciului/prejudecatii ethnice la copii. O serie de studii de cercetare
anterioare au furnizat descoperiri in concordanta cu previziunile SIDT lui în ceea ce
privește faza de preferință etnic propus de dezvoltare a atitudinii etnice (de exemplu,
Nesdale & Flesser, 2001; Nesdale, Maass, Griffiths & Durkin, 2003). Cu toate acestea,
nici o cercetare nu a abordat previziunile SIDT lui în ceea ce privește tranziția critica de
preferință etnică a prejudiciului/prejudecatii etnice. În consecință, prezentul studiu a
analizat previziunile SIDT că preferința etnice la copii s-ar transforma in prejudecata
etnică, atunci când (1), copiii sunt foarte identificat cu ingroupurile lor etnice, in contrast
cu o comparație out-grup, și / sau (2), ingrupul percepe o amenințare pentru poziția lor
socială din partea out-grupului etnic.
In concordanta cu SIDT, și cu rezultatele unui număr de studii anterioare,
rezultatele au indicat că copiii plăcut întotdeauna mai multe ingrupul decat out-grup, și că
acest efect a fost dezvăluit la toate vârstele (de exemplu, Nesdale & Flesser, 2001;
Nesdale et al, 2003).. Foarte important, cu toate acestea, rezultatele prezente au relevat de
asemenea suport pentru SIDT în ceea ce privește constatările referitoare la identificarea
copiiilor in-grup , precum și la pericolul out-grup. Rezultatele au indicat faptul că în timp
ce copiiilor le-a plăcut de outgrupul mai puțin decât in grup în ambele condiții de
identificare scazuta in grup și nici o amenințare out-grup, se afișează de fapt antipatia
pentru out-grupurile, atunci când s-au identificat puternic cu in -grupul, si atunci când in-
grupul lor au experimentat o amenintare mare outgroup, indiferent de vârsta copiilor.
Semnificația acestor rezultate este dubla. În primul rând, ele confirmă două dein
propunerile centrale SIDT lui în ceea ce privește aspectul de a aduce prejudicii etnice la
copii. Că este, rezultatele sunt în concordanță cu SIDT care presupune ca
prejudiciul/prejudecata copiilor este exacerbată de identificare ingrup , precum și
contextul intergrup imediat, în special atunci când este vorba de amenințare de la un
outgrup.
În al doilea rând, rezultatele prezente cuprind unul dintre cele câteva demonstrații
de antipatie a copiiilor fata de out-grup sau de prejudecata/prejudiciu într-un studiu
controlat. După cum s-a menționat mai devreme, una dintre limitările de cercetare
prealabilă cu privire la dezvoltarea de atitudini etnice la copii a fost ambiguitatea
concluziilor care decurg din metodologiile folosite. Astfel, primele cercetari au cerut
copiilor să indice preferința lor pentru, sau atribuirea de trasaturi de păpuși etnic
diferențiate, fotografii sau desene. O parte din a răspunde numai la cifre unice, mai
degrabă decât grupuri, aceste tehnici doar evalueaza preferința, în loc de antipatie sau de
prejudiciu/prejudecata. Mai mult, după cum s-a menționat mai sus, în aceste studii, care
au cautat sa evalueze intensitatea copiilor a afectiunii (pe o scară bi-polara) față de
membrii out grup, concluziile relevat aproape invariabil o mai mare simpatie pentru in
grup comparativ cu out grupul-, mai degrabă decât sinpatia de in grup și antipatie sau
prejudiciu/prejudecata pentru outgrupul (a se vedea comentarii de Aboud, 1988; Nesdale,
2001). Comparativ cu aceste rezultate, prezentul studiu a relevat faptul că copiii de fapt
au displacut out-grupul, atunci când s-au identificat puternic cu in-grupul, si când au
perceput amenințare din afara grupului. Aceasta fiind, raspunsurile lor au fost puse în
jumătatea de antipatie a scalei bi-polare, în cazul în care punctele de pe acea parte a scalei
au fost etichetate în mod clar, astfel încât să indice antipatia. Prin contrast, în absența
identificarii inn grup și amenințare, in grupul-a fost clar preferat, dar acest lucru nu a fost
însoțită de aversiune out-grup. Deși concluziile precedente sprijina SIDT, faptul că
analiza nu a reușit să dezvăluie o relație între etnia out-grup și simpatia outgrup trebuie să
fie abordată . În concordanță cu SIDT, ar fi fost de așteptat ca etnia out-grup ar fi
interacționat atât cu identificarea in-grup și amenințarea out-grup in a influența antipatia
out-grup. În mod specific, ar fi fost de așteptat ca out-grup diferite etnic s-ar fi displacut
chiar mai mult decât out-grup similare etnic, în condiții de atât de mare de identificare in
grup și mare amenințare out-grup. Astfel nu a fost cazul, copiii au răspuns cu un grad
similar de antipatie la out-grup, indiferent de similitudinea etnică a out-grupului sau de
diferență in grup.
O posibilă explicație pentru acest rezultat este că copiii pur și simplu nu percep
sau inregistreaza etnia out-grup. Dat fiind faptul ca, din moment ce manipularea etnica a
out-grupului a urmat misiunea copilului la in-grup, este posibil ca etnie outgrupului a
avut puțin proeminenta/salienta la copil. Cu toate acestea, împotriva este faptul că analiza
datelor referitoare la dorința de a schimba echipa a relevat o identificare de grup x efect
de interacțiune etnica out-grup. În timp ce copiii care au fost extrem de identificat cu in-
grupul lor au avut un interes scăzut în schimbarea grupului, si a avut in mod semnificativ
mai puțin interes decât copiii care nu s-au fost identificat cu in-grupul, acestia din urmă
copiii au fost semnificativ mai puțin interesati de schimbarea la un grup etnic diferit
comparativ cu un grup similar etnic. Deși această constatare face clar cum că copiii cu
siguranță percep etnia out-grup, și că are un impact asupra lor, se subliniază de asemenea
că intenția copiilor pentru a schimba grupurile nu reflectă reacțiile lor afective (simpatia).
Etnia Out-grup nu a afectat simpatia copiilor fata de ingrup și outgroup, dar a avut un
impact cu privire la intenția lor de a schimba grupurile.
Afișate împreună, acest model arată o diferență interesantă între atitudini și
comportamente. În ceea ce privește simpatia out-grupului, rezultatele indica faptul ca,
atunci când un copil este foarte identificat cu un grup, și / sau acel grup este amenințată
de un alt grup, ea va simți antipatie sau ură pentru acel outgrup, indiferent de
complexitatile sale etnice. În mod evident, aceste constatari subliniaza intergrupul și
natura situației de a aduceprejudiciu , consolidând în același timp caracterul general al
proceselor care stau la baza prejudecatii/prejudiciului etnice. acestea sugereaza ca
prejudecata față de orice grup va fi susținută de către aceleași procese sau similare. În
schimb, în cazul în care problema devine una de schimbare de grupuri și vine astfel în
contact cu anumiti copii, factori suplimentari par a intra în joc. Având în vedere loialitatea
de obicei puternica a copiilor fata de in-grup, s-a dezvăluit chiar și în studii de grup
minime (de exemplu, Nesdale & Flesser, 2001;. Nesdale et al, 2003), mișcarea lor
voluntara la un grup de aceeași etnie pare să depindă de relativa loialitate a grupului și
statutul de grup. Astfel, în concordanță cu teoria identității sociale (Tajfel & Turner,
1979), dacă sau nu un copil s-ar schimba la un același grup etnic va depinde de cât de
strâns copilul este identificat cu in-grup, și dacă out-grup este perceput de a avea un
statutu mare sau mai mic. În comparație, perspectiva de a schimba grupl să se alăture
unei echipe de diferite etnii face remarcabil un factor suplimentar de similitudine ingrup /
diferență out-grup-. Astfel, caracterul distinctiv etnic al out-grupului sporește gradul de
conștientizare a copilului la amploarea transferului: unul într-adevăr ar adera la oameni
care sunt foarte diferite de "noi" (aceeași etnie curenta in grup). Important, rezultatele
prezent a relevat, de asemenea, un efect vârstă x țintă semnificativ de interacțiune pe
simpatie. În timp ce copiiilor le-au plăcut întotdeauna in grupul mai mult decât
outgroupul, și la toate vârstele, simpatia diferențiala a devenit mai mica cu înaintarea în
vârstă, datorită în parte de o scădere in a place pentru ingrupul , dar mai ales la o scădere
de antipatie pentru out-grup. În timp ce copiii de 6-7 ani și-au exprimat în mod clar
atitudini negative cu privire la echipa concurenta, răspunsurile la copiii de 9 ani au fost
mai neutre (a se vedea Barrett, 2000, pentru un model similar în atitudinile copiilor față
de alte națiuni). Aceasta constatare este de notat in special, în parte din cauza faptului că
desi antipatia față de out-grup a fost descoperita chiar și la vârsta de 6 ani, dar, de
asemenea, că acest nivel de afectiune a disparut la varsta de 9 ani.
O explicație pentru această constatare este că s-ar putea reflecta pur și simplu o
conștientizare tot mai mare a copiiilor care este din punct de vedere social inacceptabil in
a afișa antipatie și ostilitate față de alte grupuri. Împotriva aceastei posibilitati, cu toate
acestea, sunt concluziile Doyle, Beaudet & Aboud (1988),in care scorurile de
dezirabilitate socială pentru copii au avut tendinta de a se reduce de la clasele 1 la 5 și că
acestea au fost corelate negativ cu tendința de creștere de a atribui atat atribute pozitive și
negative membrilor atât a in grupului și out-grupuri etnice.

Limba si dezvoltarea prejudecatii etnice la copiii

Atitudinile copiilor fata de un membru atipic al unui membru

ingrup

Având în vedere că copiii au o înclinație puternică spre in grupul lor , acest studiu
a analizat modul in care copiii raspund la un membru al grupului care este revelat să aibă
calități negative. O sută douăzeci de copii anglo - australian , care au fost de 6 , 9 , sau 12
ani au auzit o poveste despre un ( in grup ) baiat anglo- australian și un băiat ( out - grup )
Chinez care au fost buni prieteni sau dusmani. În plus , personajele de poveste au afișat
atât trăsături pozitive și negative , și au adoptat atât un comportament pozitiv și negativ .
Rezultatele au aratat ca , odata cu cresterea în vârstă , copiii si-au adus aminte mai mult
de trăsături personajului negative comparativ cu cele pozitive , s-au văzut ca din ce in ce
diferit de el , și l-au plăcut mai puțin , în timp ce au adus aminte mai mult de trasaturile
pozitive ale personajului outgrup față de trăsăturil negative s-au văzut cum din ce în ce
similar cu el , și l- au placut mai mult . Contrar așteptărilor , relația personajelor de
poveste nu a avut un impact în mod sistematic pe raspunsurile copiilor . Rezultatele sunt
discutate în funcție de gradul de sprijin prevăzut de teoria dezvoltării identității sociale .
Experimentul a fost un 3 (varsta) _ 2 (relație) _ 2 (etnia personajului de poveste )
_ 2 (tip trăsătură) de design factorial, cu trei niveluri de vârstă (6, 9, 12 ani), două tipuri
de relații (pozitive- personajele sunt cei mai buni prieteni / negativ personajele nu sunt
prieteni); două tipuri trasatura (pozitive / negative); si doua personaje etnice in poveste
(băiat australian / băiat chinez), ultimii doi factori în cadrul subiectelor. Au fost 10 copii
în fiecare celula de relatie de varsta, cu un număr aproximativ egal de băieți și fete în
fiecare celulă. Au fost folosite cinci variabile dependente, memorie de recunoaștere,
similitudine, simpatie, și atribuții de cauzalitate atat pentru comportamente pozitive și
negative
Materiale și aparate
Poveste. O poveste de 1089 de cuvinte a fost construit ce prezenta două
personaje: un băiat chinez numit Chan și un băiat australian pe nume John. Povestea a
descris ca tematic o vizită la un parc de clasa copiiilor, însoțiți de profesorul lor. Au
existat două versiuni ale poveștii, diferența fiind relația dintre personajele de poveste (de
exemplu, pozitive sau negative). În conditia de bună relație, caracterul povestii out-grup a
fost un bun prieten al personajului în grup, se intelegeau bine împreună, și de multe ori se
jucau impreuna. În conditia de relatie proasta, cele două personaje de poveste au fost
descrise ca nefiind prieteni buni, nu se plăceau unul pe altul și de multe ori au intrat în
divergente. Cele două versiuni au fost aceleași pentru fiecare nivel de vârstă , cu o
singura excepție , vârsta personajelor au fost adaptata la cele ale grupului participant . În
timpul povestii , fiecare personaj a prezentat patru trăsături pozitive și patru negative.
Numele personajelor atasat seturilor de trasaturi s-au inversat pentru jumătate din fiecare
grupă de vârstă pentru a controla pentru efectele seturilor de trasaturi . Seturile de
trasaturi au fost obținute într-un studiu cu 30 de copii cu vârsta de 6 ani și 30 cu vârsta de
9 ani , care nu au fost implicați în studiul principal . Ei au fost rugati sa evalueze cat de
pozitive sau negative patruzeci de trasaturi au fost , pe o scala bipolare cu 7 puncte
separate. Criteriile de selecție ultimelor două seturi de trăsături pozitive și negative au
fost că fiecare trăsătură selectata trebuie să se potrivească în pozitivitate sau negativitate
cu o altă trăsătură , și că toate trasaturile au fost evaluat ca fiind moderate , mai degrabă
decât extreme pe scara bipolara . Setul de trasaturi A a constat din trăsăturile plăcut ,
blând , curajos , cinstit , teribil , rau , furios , și murdar , în timp ce setul de trasaturi B a
constat in rapid , frumos , inteligent , puternic , obraznic , dur , ne loial , și leneș . Pentru
a evita o supra – reprezentare a personajului din poveste într-o anumită parte din poveste ,
și pentru a evita un singur bloc de informații , fie pozitive sau negative , ordinea de
prezentare a trăsăturilor pozitive și negative și caracterul povestii , a fost variat . In plus ,
primele două trăsături menționate pentru fiecare personaj de poveste au fost pozitive și
negative , respectiv , în timp ce ultima trăsătură a fost pozitiva , pentru a controla efectele
primei și ultimei impresii .
Fotografii. Două 8 -10 inch _ fotografii colorate, unul dintre un băiat australian și
unul dintre un băiat din China, au fost folosite pentru a ilustra etnia personajelor de
poveste ". Un studiu preliminar a fost efectuat cu ajutorul unui grup de 20 de elevi în
vârstă de 9 ani, care nu au fost implicați în studiul principal, pentru a obține cele două
fotografii de la un set de opt (patru cu diferiti băieți anglo-australian și patru cu diferiti
băieți din China) . Copiii au fost rugati sa evalueze cat de atractiv și fericit fiecare dintre
băieți au fost în cele opt fotografii, pe o scale bipolare cu 5 puncte separate. Criteriile de
selecție a ultimelor două fotografii au fost ca acestea au trebuit să fie potrivite atât pentru
atractivitate și fericire.
Broșură răspuns. O broșură răspuns a fost dezvoltat, care conținea o pagină de
informații demografice (vârsta, data nașterii, sex, locul nașterii și locul de naștere al
părinților) și cele cinci măsuri de răspuns, inclusiv de memorie de recunoaștere,
similitudine, simpatie, și atribuțiile cauzale ale comportamentelor pozitive și negative.
Măsura de memorie de recunoaștere a constat dintr-o listă randomizata de 16
trăsături pozitive și negative expuse de către cele două personaje de poveste (de exemplu,
fiecare personaj a afișat 4 trasaturi pozitiv și 4 negative). Lista a fost randomizața pentru
a evita sincronizarea cronologică cu apariția cuvintelor pozitive și negative în poveste.
Copiii au fost solicitati să desemneze unul dintre cele două personaje de poveste ca fiind
cel ce expune trasatura particulara din poveste (de exemplu,'' ... a fost blând'').
Sarcinile de similaritate evaluat nivelul copiilor de similitudine la fiecare dintre
cele două personaje de poveste pe scale bipolara cu 5 puncte separate. Participantii au
fost solicitati să indice cât de mult au crezut ca au fost la fel ca și Ioan (Chan), încercuind
o imagine a unui animal pe o scară de la “deloc” la “exact la fel”, cu imagini ale
animalului ce crec sistematic în mărime . În mod similar, simpatia copiilor pentru cele
două personaje de poveste a fost evaluată încercuind o fata pe scale bipolare cu 7 puncte
separate, fiecare dintre care a relevat chipuri de dimensiuni diferite, care au variat de la
un nefericit la o fata fericita, si au fost etichetate de la nu-mi place deloc la imi place
foarte mult.
Măsurile de atribuire cauzala au fost concepute pentru a evalua atribuțiile copiilor
la comportamentele suplimentare pentru personajele de poveste care nu au fost afișate în
timpul povestii . Măsura a constat din două părți . În primul rând cei doi băieți au fost
descrisi fiecare prezintand un comportament pozitiv ( ajuta o femeie oarba sa traverseze
drumul sau de a ajuta o femeie care a căzut) . Două întrebări au fost apoi puse ce au cerut
evaluarea gradului în care studenții atribuie acest comportament în primul rând la cauze
interne ( de exemplu , e un băiat ajutator ) , și în al doilea rând , pentru cauze externe ( de
exemplu , i sa spus să faca ) . Participanții au fost rugati sa inconjoare un animal pe scale
de 4 puncte separate, fiecare dintre care au variat de la “nu știu” la “el e un băiat foarte
ajutator” ( cauza interna ) sau “i s-a spus să” ( cauze externe ) . A doua parte a descris
fiecare băiat afișand un comportament negativ ( arunca cu pietre spre un alt băiat sau o
lupta cu un alt băiat ) și a evaluat gradul în care participanții au făcut atribuții interne ( de
exemplu , e un băiat rau ) și externe (de exemplu , ceilalți băieți a început -o ) cu privire
la comportamentul negativ . Încă o dată , participanții au răspuns încercuind o imagine pe
scale de 4 puncte separate, fiecare dintre ele au variat de la “nu știu” la “e un băiat foarte
rau / ceilalți băieți a început “. Patru versiuni paralele au fost formate , astfel încât ordinea
de comportamente pozitive și negative , precum și ordinea de prezentare a personajelor
de poveste , a fost contrabalansata pe participanți .
Procedură
Copiii din grupul de vârstă de 6 ani au fost testati în triade pentru a asigura
înțelegerea lor la întrebările din broșura de răspuns , în timp ce copiii în vârstă de 9 si 12
ani au participat la grupuri in clasă . Pentru a asigura salienta de etnie , copiiilor li s-a
spus de la început că auzi o poveste despre doi copii de vârsta lor , John ( '' , care sa
născut în Australia '' ) și Chan ( '' , care a fost născut în China '' ) . Fotografii ale
personajelor de poveste au fost prezentate după fiecare introducere . Ordinea de
introducere a fiecărui personaj poveste a fost contrabalansata pentru a controla efectele de
ordin . Copiilor le-au fost apoi spus că cei doi băieți au fost prieteni foarte buni , care s-
au placut reciproc foarte mult , s-au jucat împreună la școală foarte mult , și , de
asemenea, s-au jucat împreună în afara școlii ( sau , nu au fost prieteni buni și nu-i place
unul de altul , de multe ori intra in lupta cu unul de altul , și niciodată nu s-au jucat
împreună în afara școlii ) . Odata ce copiii au ascultat povestea inregistrata ,
experimentatorul a înmânat broșuri de răspuns și a ajutat pe copii să completeze
întrebările demografice . Această procedură a avut aproximativ 5 minute și a servit drept
scurtă distragere pentru a controla efectele experienții recentă în sarcina de recunoaștere a
memorie . Participanții au fost apoi instruiți pentru a finaliza sarcina de memorie de
recunoaștere , experimentatorul a citit fiecare articol și copiii au înregistrat raspunsurile
lor .
Experimentatorul a citit apoi întrebări referitoare la modul în care acestia au fost
similari in fiecare personaj poveste, și de gradul lor de simpatie pentru fiecare personaj,
și a cerut copiilor să răspundă la scale bipolare oferite. Experimentatorul a asigurat că
copiii au înțeles cum să folosească scalele pentru a înregistra răspunsurile lor. Apoi, copiii
au fost direcționati către măsurile de atribuire de cauzalitate și le-au spus că acestea se
referă la unele lucruri pe care Ioan și Chan le-au făcut după ce s-au întors din parc. Prima
parte a măsurii descrise afișează pe cei doi băieți cu un comportament pozitiv (sau
negativ) diferite, în timp ce a doua parte a descris pe fiecare dintre cei doi băieți care
afișează un comportament negativ diferit (sau pozitiv). Experimentatorul a citit fiecare
dintre întrebări în timp ce copiii încercuiau un număr de diferite scale de 4 puncte.
La terminarea experimentului, experimentatorul a cerut copiilor să verifice că au
terminat fiecare sarcină, a răspuns întrebări referitoare la sarcinile, și a mulțumit copiilor
pentru participarea lor.

Statutul de grup, etnie outgroup și atitudinile etnice ale

copiilor

Cercetările indică faptul că copiii de grup etnic majoritar arată o preferință

consistent pentru etnia lor in grup , în timp ce preferințele etnice ale grupurilor minoritare
sunt mai puțin concludente . Studiul de față a evaluat atitudinile etnice ale copiilor în
vârstă de 5-12 ani, de la un grup etnic majoritar ( 59 anglo - australian ) și un grup
minoritar ( 60 Pacific Islander ) . Participanții au evaluat membrii grupurilor anglo -
australian , Pacific Islander , și Aboriginal ( indigene australian ) . Rezultatele au aratat ca
participantii grupului majoritar evaluat in grupul mai pozitiv decât cele două out grupuri ,
cu indigene din outgrup fiind evaluate mai puțin pozitiv . În schimb , participanții
aparținând minorităților etnice au evaluat in grupul și majoritatea etnică out- grup la fel
de pozitiv , în timp ce out- grupul Aboriginal a fost , de asemenea, evaluat cel mai puțin
pozitiv . O preferință pentru vecinii din in- grup a fost , de asemenea, afișată, atât de
majoritatea etnică și participanții minorităților etnice , cu out grupul - Aboriginal din nou
a fi cel mai puțin preferat ca vecini . Rezultatele , de asemenea, a relevat faptul că aceste
efecte variaza cu varsta pentru majoritatea etnică , dar nu și pentru participanții grupului
etniei minoritare . Rezultatele sunt discutate în legătură cu concluziile cu privire la
atitudinile etnice ale copiilor și relațiile interculturale . Punctul central al acestei cercetări
a fost cu privire la atitudinile etnice ale copiilot . În special , a fost preocupat de
atitudinile implicite și explicite ale copiilor de la un grup etnic majoritar /
dominant( anglo - australian ) , comparativ cu cele de la un grup cu minoritate etnică /
migrant ( Pacific Island ), cu privire la etnia ingrup , precum și cea spre outgroup. În
plus ,cercetările au examinat atitudinea ambelor grupuri la un al trei-lea ( indigene
australian ) out- grup .
1.1 . atitudinile etnice
 În general , cercetarea pe adulți , adolescenți și copii a scos la iveală o preferință
puternică față de etnia in grup ( Brown , 1995 ; Doyle & Aboud , 1995 ) . Deși explicații
inițiale ale acestor constatări s-a axat pe posibilitatea de atitudinilor grupurilor fiind
influențată de competiția pentru resurse limitate ( Campbell , 1965 ) , o explicație mai
larg acceptată a fost furnizatea de teoria identității sociale ( SIT ) ( Tajfel & Turner ,
1979) . SIT susține că preferința in grup este rezultatul procesului de auto - categorizare,
și identificarea subiectiva ,în in-grup de către membrii săi , precum și rezultatele în
crearea de percepții a grupurilor formate din " noi " și "ei" . În funcție de SIT , aceste
distincții sunt aplicate pentru o serie de grupuri sociale, inclusiv sex , religie , și etnie.
SIT susține că , membrii grupului sunt motivați să facă favorabile comparații in- grup ,
care vor proteja sau spori identitatea socială prin atribuirea grupului și , prin extensie , ei
înșiși, cu calități pozitive . În concordanță cu această abordare , preferința in grup a fost
demonstrat atunci când membrii grupului evalueaza in grupul ca fiind mai favorabil ,
arată o preferință pentru ceilalți membri din ingrup și recompenseaza pe cei din in grup
mai mult decât pe cei out grupului ( a se vedea Hogg & Abrams , 1998) . Această
preferință in grup este , de asemenea, îmbunătățită de cresterea statutului in grup și există
o mai mare identificare a in - grupului de catre membrii săi ( a se vedea Brown , 1995;
Hogg & Abrams , 1998) . Deși o mare parte din cercetarile precedent au fost realizată cu
ajutorul grupurilor artificiale și de scurtă durată , în condiții de laborator , cercetarile în
preferințele etnice ale adultilor si adolescentilor a raportat , de asemenea, o preferință in
grup într-o serie de dimensiuni , inclusiv alegerea de prieteni ( Lenin , van Laar , si
Sidanius , 2003; Shams , 2001) , vecinii preferate ( Valk & Karu , 2001) , precum și
alocarea de trăsături ( Rustemli , Mertan , si Ciftci , 2000) .
Important , cu toate că există un sprijin clar de cercetari pentru preferința in grup ,
cercetarile au arătat că acest lucru nu echivalează neapărat cu ură față de out- grup . O
serie de studii cu adulți au indicat corelații reduse între pozitivitatea in grup și expresia de
negativitate față de out- grup ( Brewer , 1979) .
1.1.1 . Atitudinile etnice copii
Cercetatorii au fost , de asemenea, interesati în atitudinile etnice și preferințele
copiilor . Cercetare anterioare ( Horowitz & Horowitz , 1938) au fost în primul rând
interesate în atitudinile și preferințele copiilor americani de culoare alba . Rezultatele
acestei cercetări au arătat că acești copii au avut o preferință copleșitoare și consistenta
pentru in-grupul lor etnic. În schimb , activitatea lui Clark și Clark ( 1947 ), folosind
paradigma papusii a investigat gradul de conștientizare etnică Negru a copiiilori
americani și atitudinile față de in grupul etnic și out- grup etnic dominant alb. Ei au
raportat că majoritatea negrilor americani participanți au aratat o preferinta pentru out-
grup și au descris păpușa albă ca fiind mai buna , avand o culoare mai frumosa , și având
atribute mai favorabile . Clark și Clark au interpretat aceste rezultate ca indicând că
preferința neagra a copiilor pentru grupul alb reflecta o respingere a propriului grup
etnic . Deși valabilitatea paradigmei păpușă , și relația concluziilor la minoritățile
copiilor etnice , au fost puse la indoiala de către unii autori ( de exemplu , Foster , 1994 ,
Vaughan , 1986) , metodologia de Clark și Clark ( 1947 ) și Horowitz și Horowitz
( 1938 ) a fost ulterior adoptata de către mulți cercetători și aplicata la diferite populații
de copii . Pentru a investiga atitudinile etnice și preferințele pentru propriile lor si a altor
grupuri etnice și , în unele cazuri , grupuri naționale , cercetătorii au prezentat copiiilor cu
o serie de stimuli reprezentând diferite grupuri etnice , inclusiv păpuși ( Hraba & Grant ,
1970 ) și fotografii ( Nesdale et al . , 2003, 2004 , 2005) . Copii din diferite grupuri etnice
au fost apoi rugați să indice care papusa sau fotografia ar prefera ei să aibă ca si prieten ,
care are cele mai multe calitățile pozitive , și pe care a plăcut mai mult . Utilizarea de
interviuri ( Loomis , 1943 ) , observarea naturalistă ( McCandless si Hoyt , 1961) și
măsuri mai puțin evidente , cum ar fi sarcinile de atribuire ( Williams , Best , Boswell ,
Mattson , și Graves , 1975 ) au fost , de asemenea, utilizate . Rezultatele acestor studii au
indicat faptul că copiii din grupuri majoritare sau dominante în diferite țări afișeaza
preferință etnica in grup ( de exemplu , Genesee , Tucker , & Lambert , 1978; Nesdale et
al, 2003 ; . Vaughan , 1964 , 1978) . Spre deosebire de rezultatele lui Clark și Clark
( 1947 ) , răspunsurile copiilor aparținând minorităților etnice au fost mai puțin
consistente decât cele din grupurile dominante de copiii. Într-o analiză a literaturii
americane din anii 1930 până în anii 1970 , Banks ( 1976) a indicat faptul că , spre
deosebire de americanii de culoare alba , copiii americani negri au aratat nici un model
clar de răspunsuri . Lipsa de coerență demonstrata de către americanii Negrii a fost , de
asemenea, descoperit în cercetarea concentrându-se asupra altor copii aparținând
minorităților etnice ( vezi Vaughan , 1964 , 1978) . Într-un efort de a depăși limitările
tehnicii păpușă , în special, opțiunilor de răspuns cu varianta fortata , testele cu multipi
itemi, inclusiv Măsura Atitudinii rasiale la prescolari II ( PRAM II ) ( Williams et al. ,
1975) , și , mai recent , Masura atitudinii rasiale cu multi-raspuns( ARR ) ( Doyle ,
Beaudet , si Aboud , 1988) au fost dezvoltate .
În timp ce PRAM al II-lea a fost limitat de metodologia de alegere forțată , MRA
a dat copiilor posibilitatea de a evalua fiecare dintre grupuri independent , fiind în măsură
să aloce separat atributele pozitive și negative pentru ambele grupuri . Doyle și Aboud
( 1995) au raportat că , atunci când , având în vedere posibilitatea de a evalua în mod
independent grupurile etnice , copiii etnici majoritare au evaluat atât etnia in grup și out-
grupuri la fel de pozitiv cu înaintarea în vârstă . În schimb , evaluarile au fost
semnificativ mai puțin pozitive pentru outgroupurile etnică decât in grupurile etnice ,
folosind PRAM II . Într- un alt studiu comparativ , între PRAM II și o măsură de evaluare
independenta ( unde păpușile sunt prezentate individual și participanții evalueaza fiecare
păpușă independent unul de celălalt ) , Kowalski ( 2003) a raportat că utilizarea măsurilor
independente a dus la o evaluare mai favorabila ale out - grupurilor de ambele grupuri
dominante și minoritare copii, decât atunci când se utilizează o metodologie cu alegere
forțată . În plus , deși copiii diferențiaza între in grup și out- grupurile etnice , out -
grupurile au fost evaluate ca fiind mai favorabile . Kowalski a concluzionat că copiii nu
dețin atitudini negative puternice out- grup, în schimb , ei pur și simplu dețin atitudini
mai putin pozitive . Acest rezultat este interesant pentru ca indica faptul ca copii la varsta
de trei ani sunt capabili de a deține atitudini similare cu cele raportate la copiii mai mari
( Nesdale et al. , 2003, 2004 ) și adulți ( Brewer , 1979 ) . De exemplu , într -un studiu
folosind paradigma grupului minimal , Nesdale et al . ( 2003) a raportat că participanții
au indicat o mai mare simpatie pentru ingrupul decât pentru out- grup . Important , cu
toate acestea , în timp ce copiii au indicat o mai mare simpatie pentru ingroup , ei nu au
raportat antipatie sau ura pentru out- grup , numai că le -a plăcut mai puțin .
1.2 . Argumente pentru studiul de față
Deși o mare parte a fost invatat despre atitudinile etnice ale copiilor din grupul
etnic dominant , o serie de probleme rămân a fi abordate . În primul rând , concluziile cu
privire la atitudinile etnice ale copiiilor au fost în primul rând bazat pe cercetare evaluarii
preferințelor etnice sau opțiunile copiilor , mai degrabă decât pe o evaluare directă a
atitudinii lor față de diferitele grupuri etnice . La evaluarea preferințelor etnice a copiilor
întrebările au fost frecvent comparative , adică , participanții au fost de obicei rugati sa
numeasca care grup ( din două sau mai multe ) îl preferă . Concluzia trasă de multe ori de
la acest tip de evaluare este că preferința de un grup indică respingere a celuilalt grup
( Aboud , 1988) . În schimb , utilizarea unor măsuri independente permite cercetatorilor
sa investigheze atitudinea față de ambele grupuri separat, mai degrabă decât în ipoteza în
care o atitudine pozitivă față de un grup reprezintă o respingere a celuilalt grup . De
exemplu , participantii s-ar putea prefera un grup mai mult decat altul , dar poate nu le
place nici unul , sau invers , ar putea indica o preferinta pentru un grup în timp ce indică
simpatie pentru ambele grupuri . Un obiectiv al prezentei cercetări a fost de a oferi
participanților posibilitatea de a preciza atitudinea lor etnica la un grup fără a face referire
la alte grupuri etnice .
În al doilea rând , o mare parte din cercetarea în preferințele etnice a copiilor s-a
concentrat pe copiii din grupul etnic dominant . După cum s-a menționat mai devreme ,
au fost mai putine cercetari ce examineaza aceste aspecte cu copii aparținând
minorităților etnice . În consecință , al doilea obiectiv al acestui studiu a fost de a
compara atitudinile atât ale majoritatii etnică cat și a grupurilor de minorități . În mod
special , am fost interesați în investigarea dacă copii din majoritate etnica ( anglo -
australian ) și minoritatea etnica ( Pacific Island ) dețin atitudini mai favorabile față de
propria lor etnie in grup decât fata de outgrupurile etnice . Pe baza constatărilor
anterioare , a fost prezis că etnie in grup ar fi apreciata mai favorabil decât etnia outgrup
de către grupul etnic majoritar . Cu toate acestea , deși există unele ambiguitati cu privire
la modul în care copiii aparținând minorităților etnice ar răspunde , pe baza de cercetare
anterioare de Kowalski (2003 ), era de așteptat că copiii de grup etnic minoritar ar
exprima atitudini mai putin pozitive față de outgrouputile etnice .
În plus , era de așteptat că copiii din grupurile atât de majoritate și minoritate să
-se exprime mai puțin pozitive atitudinea , mai degrabă decât negative , față de
outgrupurile etnice .
În al treilea rând , majoritatea cercetarilor până în prezent a comparat atitudinea
copilului față de in grupul lor etnic și un alt out- grup etnic , de exemplu , alb vs afro-
americani ( Epstein , Krupat , si Obudho , 1976) , anglo - neozeelandezi vs Maori
( Vaughan , 1963 , 1964) , și anglo- australian vs Islanders Pacific ( Nesdale et al. ,
2003) .
În scopul de a extinde intelegerea noastra asupra atitudinilor etnice a copiilor ,
atitudinea participanților față de un al treilea grup , au fost de asemenea evaluate . Grupul
Aboriginal a fost inclus , deoarece a fost un out- grup etnic din care nici unul dintre
participanți nu a fost un membru . În plus , ea are un statut special, ca grupul inițial de
locuitori din Australia . Mai mult , putine cercetari au abordat atitudinile copiilor față de
copii Aboriginal ( a se vedea Augoustinos & Rosewarne , 2001 , Black- Gutman &
Hickson , 1996 ), prin urmare, a cuprins un important grup de comparatie . In studiul de
fata , participantii ( anglo - australian și Pacific Islander ) au fost familiarizați cu , și în
cunoștință de , aborigenii prin contact la școală și în comunitatea locală . Includerea
persoanelor Aboriginal ca un grup țintă însemna că fiecare grup participant ( de exemplu ,
anglo- australian și Pacific Islander ), au fost rugati sa evalueze din două out- grupuri ,
dintre care unul a fost Aboriginal . Nu a fost imediat clar modul în care participanții ar
evalua cele două outgrupuri . O posibilitate a fost că ar fi pur și simplu evaluat la fel de
pozitiv . Cu toate acestea , o altă posibilitate a fost ca cele doua grupuri au fost să fie
evaluate în mod diferit , cu , probabil, grupul de Aboriginal cel mai puțin pozitiv , pentru
a reflecta statutul lor inferior în societate australiana . În al patrulea rând , cercetatorii au
evaluat de obicei atitudini etnice ale copiilor , folosind o varietate de măsuri explicite .
De exemplu , așa cum s-a menționat anterior , copiii au fost prezentati cu un reprezentant
al unui grup etnic ( de obicei, printr- o păpușă sau imagine ) și au fost rugați să aleagă un
prieten sau persoana pe care au crezut că a fost " frumos " . O problemă cu astfel de
măsuri este că accentul lor ( de exemplu , atitudinile de grup etnice al copiilor ) este
destul de explicit ridicând astfel posibilitatea de răspunsuri construite . În consecință ,
studiul de față a angajat atât o măsură explicit și una implicită a atitudinilor etnice a
copiilor . Pentru a evalua atitudinile copiilor etnice explicite, o modificare a MRA
( Doyle și colab . , 1988) a fost dezvoltata .
Această măsură a permis participantilor de a evalua cele trei grupuri etnice
independent una de cealaltă pe o serie de trăsături comune , cu fiecare trăsătură fiind
evaluata pe o scară bi- polara , ce a permis intensitatea de atribuire a copiilor pe fiecare
trăsătură sa fie măsurate . În plus , o măsură mai implicită a atitudinilor etnice a fost
angajat printr- o modificare de Valk & Karu (2001 ) un exercițiu de stradă. În mod special
, copiii din studiul de față au fost rugati sa aloce familiilor etnice in grup și out grup unul
dintr-o serie de case de pe o stradă ipotetica . Se poate argumenta că , acest exercițiu este
mai realist și, eventual, mai mult implicit decât evaluarea trăsăturilor și reflectă teoretic
mai îndeaproape atitudinea comunității în care copilul trăiește . Extrapoland de la Valk și
rezultatele Karu despre tineri adulți , era de așteptat că copiii ar aloca o casă pentru
familia etnica in grup semnificativ mai aproape de propria lor casă decât ar fi pentru
familiile din outgrupurile etnice - . De asemenea, de interes , cu toate acestea , a fost dacă
copiii ar diferenția între outgroupurile etnice , poate alegand pentru a localiza un out-
grup etnic mai aproape decât cealaltă . În cele din urmă , am examinat atitudinile etnice
ale participanților în funcție de vârsta lor . Teoria Sociocognitive ( ST ) ( Aboud , 1988)
prevede că , dincolo de 7 ani , atitudinile copiilor față de outgrupurile etnice ar deveni
mai pozitive, în timp ce atitudinea lor față de in - grup devin mai puțin pozitive , membrii
celor două grupuri sunt vizualizate într -un mod ce în ce mai asemănător ( Doyle și
colab . , 1988) . Aboud sugerează că aceste modificări de atitudine sunt o consecință a
capacității copiilor de a diferenția persoanele în loc de a răspunde la ele , pur și simplu ca
membri ai unei categorii . În consecință , pentru a permite un test de acest punct de
vedere , studiul de față a inclus esantionae de copii în vârstă de 6 - , 8 - și 10 ani .
Participanți
Esantionul a constat din 119 de copii , 59 de anglo - australian și 60 de Pacific
Islanders. Dintre acestea 40 au fost de la clasele 1 și 2 ( vârsta M L 6.5 , SD 0.6 Ľ ) , 41
de la clasele 3 și 4 ( vârsta M L 8.4 , SD 0.5 Ľ ) , și 38 din clasele 5 și 6 ( vârsta M L
10.7 , SD Ľ 0.6 ) . Au existat un număr aproximativ egal de masculi și femele , la fiecare
nivel de vârstă în eșantion . Participanții au fost de la două școli primare din Europa de
Sud - Est Queensland , dintr-o comunitate de clasă submijlocie . Numai acei copii care au
primit permisiunea părinților au fost inclusi în eșantion .
2.2 . Materiale
2.2.1 . Fotografii
 Procedura pentru producerea fotografiilor utilizate în prezentul studiu a fost
detaliat într -un raport anterior ( Nesdale et al . , 2003) . Pe scurt , în urma permisiunii
părinților , o fotografie cap și umeri - a fost luată de la copii individual, cu varste cuprinse
intre 5 si 13 ani. Copiii au fost de grupuri etnice anglo - australian , Pacific Islander și
Aboriginal . De la setul de fotografii , 36 au fost selectate aleator pentru a forma trei
grupe corespunzătoare pentru fiecare combinație grup varsta_gen_etnie . S-au folosit
pentru fiecare vârstă , sex , grup etnie , șase fotografii , fiecare măsurand 75_98 mm ,
reprezentând doi copii anglo - australian , insulari din Pacific , și Aboriginal . Cele șase
fotografii au fost expuse pe o singură pagină A4 amenajată . Fiecare grup a fost separat
printr-o linie roșie verticală 5mm .
2.2.2 . broșură răspuns
O broșură răspuns a fost produsa care conține două secțiuni , cu privire la
diferitele măsuri de interes .
2.2.2.1 . Atitudinile explicite . Șapte perechi de adjective au fost adaptate de la
Măsura Atitudinii rasiale la prescolari II ( Williams et al , 1975 . ) Și au inclus ( rău -
bun , prietenos , neprietenos , ajutator - neajutator , destept - prost , curat - murdar ) .
Fiecare pereche a fost susținută pe o scală de răspuns bipolară cu 5 puncte . Participanții
au indicat , măsura în care fiecare adjectiv descrie cel mai bine copiii din cele trei grupuri
etnice . Scalele bi- polare au fost ancorate de 1 ( o evaluare foarte negativă , de exemplu ,
foarte neprietenos ) și 5 (o evaluare foarte pozitiva, de exemplu , foarte prietenos ) , cu 3
indicând un punct neutru . Un scor total a fost calculat pentru fiecare participant în raport
cu fiecare dintre grupurile etnice care au variat de la 7 ( foarte negativ ) la 35 ( foarte
pozitiv ) . Această scară a avut o fiabilitate Cronbach de 0.87 .
2.2.2.2 . Atitudinile implicite . Exercitiul stradal ( Valk & Karu , 2001) a fost
modificat pentru a fi utilizat cu copii mici . A fost folosit o schemă nouă " case "
( reprezentate ca cutii , fiecare cu un acoperiș frontoane ) . Casa de mijloc a fost albastru
și etichetata ca fiind" casa ta " , celelalte opt case nu au fost colorate . Participantii au fost
solicitati să indice care casa le-ar alocao la un anglo - australian , un Pacific Islander , și o
familie Aboriginal . Un scor de la distanță a fost calculat cu o gamă de 1 ( imediat lângă
ușă ) -4 ( mai departe de casa copilului ) .
2.3 . Procedură
Participantii au fost testati individual într-o locație liniștită, în apropiere de clasă
în timpul orelor de școală de primul autor . După unele conversație inițiale concepute
pentru a face participantul se se simtă relaxat și confortabil , participanții au fost
direcționati către broșura răspuns . Li s-a spus că vor fi afișate o serie de fotografii ale
altor copii și ca le vor fi puse câteva întrebări despre ele . Pentru a se asigura că
participanții au fost confortabili cu folosirea scalelor bi- polare au completat mai multe
întrebări de practică . Procedurile pentru fiecare dintre măsuri sunt prezentate separat
pentru a facilita înțelegerea .
2.3.1 . atitudinile explicite
Participanților li s-au arătat fotografii ale reprezentanților celor trei grupuri etnice
( anglo - australian , Island Pacific , Aboriginal ) , și au fost rugați să evalueze grupurile
cu perechile de adjective folosind scara . Pentru a controla efectele de ordin , ordinea de
prezentare a fiecărui grup a fost randomizate . Întrebările și opțiunile de răspuns au fost
citite cu voce tare pentru a se adapta la capacitatea de citire limitata dintre cei mai tineri
participanți .
 2.3.2. atitudinile implicite
Participanții au fost direcționati către diagrama din broșura lor răspuns ce afișează
un rând de nouă "case". Participanților li s-au spus,'' Să ne prefacem că o anglo-
australian, un Islander Pacific, și o familie Aboriginal este de gând să se mute în strada ta.
Nu știi nimic despre aceste familii cu excepția de grupul din care provin. Pentru că este
strada ta ai voie să alegi care locuiește în care casa. Aceasta este casa ta aici
(experimentator a subliniat casa albastru). Unde în apropiere cu casa dvs. ați dori aceste
familii să trăiască? Puteți pune diferite familii cu privire la orice parte a casei dvs., dar
puteti pune doar o familie într-o casă''. După ce participanții au completat cele două
măsuri, le-a fost mulțumit pentru participarea lor, si s-au intors la clasa lor.
Atitudini in grup și out-grup ale majorității etnice și copii
minoritari

Învățarea Atitudini sociale: Sensibilitatea copiilor la

comportamente non-verbale ale adultilor model in timpul
interacțiunilor interrasiale

Copii de culoare alba arata marcate preferinț ingroup rasiale și o devalorizare

relativă fata de oamenii negri . Originea acestor atitudini inter-rasiale timpurie este într-o
mare măsură, încă neclara . Studiile de aici au testat posibilitatea ca copiii de vârstă
preșcolară sunt deosebit de sensibili la comportamentele nonverbale efectuate de adulții
albi în timpul interactiuni interrasiale . În Studiul 1 , copiii au vizionat un videoclip ce
afișează o interacțiune între un alb și un negru adult . De-a lungul condiției ,
comportamente verbale adultului alb au fost fie prietenose sau neutre , în timp ce
comportamentele sale non-verbale au arătat fie ușurință ( de exemplu , apropierea ,
contactul cu ochii ridicat ) sau neliniște ( de exemplu , distanta , evitarea contactului
vizual ) . Rezultatele au aratat ca participantii isi formeaza atitudinea lor față de Negri în
consecință , independent de comportamentele verbale ale adulților albi " . Studiul 2 este o
replica a rezultatelor de bază și a demonstrat efectele observate generalizate la alte ținte
negri . Rezultatele sunt discutate în raport cu abordarile actuale pentru înțelegerea
formarea atitudinilor rasiale în rândul copiilor .
O literatură abundentă arată că de foarte mici, copii albi au preferințe rasiale bine
definite de la vârsta de 3 ani , evaluările lor fata de albi fiind in mod constant mai mult
pozitive decât evaluările lor fata de Negri ( Aboud , 1988 , 2003 , Castelli , Carraro ,
Tomelleri , & Amari , 2007 , Castelli , De Amicis , și Sherman , 2007; Nesdale , 2001) .
Această timpurie percepție diferențiată fata de membri ingroup și outgroup este probabil
să fie cel puțin afectata parțial de abilitatile cognitive specifice ale copiilor ( Aboud ,
1988 ; Doyle & Aboud , 1995) . În schimb , este inca neclar modul in care factorii sociali
pot contribui la dezvoltarea acestor preferințe timpurii . În cazul preadolescenților și
adolescenților , s-a demonstrat că atitudinile personale sunt adesea legate de cele deținute
de către părinți , colegi , sau alte persoane semnificative ( Cavalli - Sforza , Feldman ,
Chen , și Dornbusch , 1982 , Harris , 1998; O ' Bryan Fishbein , si Ritchey , 2004; Plomin
, 1990; Sinclair , Dunn , si Lowery , 2005; Stangor & Leary , 2006 , dar a se vedea
Ritchey & Fishbein , 2001) . Acest lucru sugerează că atitudinile personale pot fi
influențate și modelate de mediul social în care adolescentul este încorporat . În schimb ,
influențele mediului asupra atitudinilor intergrup pentru copiii de vârstă preșcolară au fost
doar rareori abordate . Într-un studiu relevant , Patterson și Bigler ( 2006) a demonstrat că
copiii preșcolari sunt sensibili la etichetarea și utilizarea adulților a grupurilor sociale ,
astfel încât copiii înveța treptat care sunt distincțiile de grup importante într-un context
social dat ( a se vedea Bigler & Liben , 2007 , pentru o discuție teoretică ) . Cum valența
atitudinilor în curs de dezvoltare este influențată de factori de mediu, rămâne în mare
parte pentru sa fie explorate . Într-adevăr , chiar dacă teoriile psihologice și naive ar
prezice că atitudinile copiilor derivă din atitudinea părinților , este deosebit de demn de
remarcat faptul că cercetarea nu a reușit să găsească o corelație pozitivă între atitudinile
rasiale ale părinților și atitudinile copiilor preșcolari ( a se vedea Fishbein , 2002
Spencer , 1983) . Acest lucru lasă deschisă întrebarea cu privire la posibilitatea primelor
stadii de formare a atitudinii cum ca poate fi într-adevăr, influențata în unele moduri de
factori sociali .
Am abordat recent această problemă dintr-o perspectivă diferită , și anume , prin
luarea în considerare atitudinilor în mod explicit ( de exemplu , chestionar măsurat ) și
implicit la ambii parinti albi " ( de exemplu , Testul de măsurare a asocierii implicite ,
Greenwald , McGhee , & Schwartz , 1998 ), ( Castelli , Zogmaister , & Tomelleri ,
2007) . În conformitate cu literatura de specialitate existenta , nu am gasit nici o legătură
între atitudinile explicite ale părinților și preferințele rasiale a copiilor de varsta
prescolara. În schimb , atitudinile implicite ale mamelor au fost puternic legate de
răspunsurile copiilor . La cresterea nivelului de prejudiciu/prejudecata implicita a
mamei , copiii au fost mai putin probabil de a alege un copil Negru ca tovarăș de joacă și
ei au avut tendinta de a atribui unui copil Neagru trasaturi negative mai multe și mai puțin
pozitive . Aceste constatari sugereaza faptul ca mamele , care în eșantionul nostru au fost
persoanele care ii ingrijesc primar , afecteaza subtil atitudinile rasiale ale copiilor lor . În
special , s-a demonstrat că atitudinile implicite ale părinților a jucat un rol mai influent
față de atitudinile lor explicite . Literatura social- cognitiva la atitudinile la adulti pot
ajuta pentru a explica de ce copiii s-au dovedit a fi atât de influențați atitudinile implicite
ale părințiilor lor. În general , atitudinile implicite și explicite sunt susceptibile de a afecta
diferite tipuri de comportamente personal ( Asendorpf , Banse , si Mücke , 2002 ;
Dovidio , Kawakami , si gaertner , 2002 ; Dovidio , Kawakami , Johnson , Johnson , si
Howard , 1997; Hofmann , Gschwendner , Castelli , și Schmitt , 2008; McConnell &
Leibold , 2001) . Atitudini explicite s-au dovedit a fi legate de conținutul de
comportamente verbale efectuate în timpul interacțiunii cu obiectul atitudinii . În
consecință , persoanele albe care dețin atitudini explicite pozitive față de negrii va fi mult
mai probabil să-și exprime declarații prietenoase pentru un partener de interacțiune
Neagru .
În schimb , atitudinile implicite s-au dovedit a fi predictori buni de
comportamente non-verbale . Persoanele cu atitudini implicite negative au , prin urmare,
mai multe sanse de a sta mai departe de o persoană de culoare , de a evita contactul cu
ochii , de a afișa o înclinare înapoi a corpului , și să arate semnale de neliniște . Acest
lucru înseamnă că atitudinile explicite și implicite sunt tradse în comportamente
observabile potențial , chiar dacă , uneori , aceste comportamente ar putea fi destul de
inconsistente unul cu celălalt .
 Fie din cauza preocupărilor legate de dezirabilitate socială ( Greenwald & Banaji ,
1995 ) sau din cauza existenței reale a atitudinilor duble ( Wilson , Lindsey , si Schooler ,
2000) , comportamentele verbale controlabile și comportamente non-verbale spontane ar
putea fi, astfel, nepotrivite . Aceste discrepanțe au consecințe importante . De exemplu ,
Dovidio și colab . (2002 ) au descoperit că persoanele negre care au interacționat cu o
persoană albă au evaluat partenerul lor de interacțiune , precum și plăcerea de
interacțiune , în funcție de comportamentul non-verbal al persoanei albe , în timp ce
persoana Albă crede că comportamentul său verbal ar fi utilizat ca bază pentru orice
evaluare . Aceste rezultate arata ca indicii non-verbali ar putea afecta percepția socială a
celor care le observa , chiar dacă actorul ar putea fi in mare parte neconstienti de o astfel
de influență ( Dovidio et al . , 2002) .
In articolul curent , am investigat dacă comportamente non-verbale care
semnaleaza o potențial prietenie sau neliniște sunt oarecum recunoscute de către copii
foarte mici ( 3-6 ani) și pot duce la formarea atitudinilor lor sociale .
Într-adevăr , putin se stie despre măsura în care copiii preșcolari pot să acorde o
atenție sporita la comportamentele non-verbale a adulților în timpul interacțiunilor sociale
. Mai mult , putin se stie despre masura in care copiii trag concluzii cu privire la relațiile
sociale și de caracteristicile obiective sociale pe baza de comportamente non-verbale ale
adulților . Scopul de bază al prezentei cercetări a fost de a pune în lumină în această
problemă , și am emis ipoteza ca copiii ar putea fi deosebit de sensibili la indicii non-
verbali , cum ar fi distanța de asezare sau durata contactului cu ochii , afișate de către un
adult model . După cum a sugerat Rudman (2004 , a se vedea , de asemenea, Rudman &
Goodwin , 2004 ), o mare parte din ceea ce copiii învață devreme în viață este preverbal
și e învățat în mod indirect . Știm că copiii raspund la indicii nonverbale a altora încă din
primele săptămâni de viață și că, mai târziu, în copilărie se înțeleg astfel de indicii non-
verbale ( vezi Durkin , 1995) . Cercetarile sugereaza de asemenea ca copiii să înceapă să
utilizeze comportamentele non-verbale ale altora pentru a ajuta sa interpreteze situații
ambigue sau noi și că această afiliere socială este utilizata pe scară largă în timpul
copilariei și varstei preșcolare ( Feinman , 1982 ; Walden & Ogan , 1988) . Mai mult
decât atât , cercetatorii indică faptul că în timp ce afilierea socială a copiilor mici este de
obicei axata pe a parintiilor lor , pe care o folosesc , de asemenea, alți adulți ca un punct
de referință sociala , aparent, în funcție de utilitatea lor percepută într-o situație ( Camras
& Sachs , 1991; Walden , 1991) . În concluzie , există dovezi ample că copiii se bazează
în mod eficient pe comportamentelor non-verbale prezentate de către adulți . În studiul de
față am testa în mod special dacă atitudinile rasiale pot fi , de asemenea, lua formă de
comportamente non-verbale observate efectuate de un adult model .
STUDIU 1
Metodă
Participanții . Șaptezeci și opt de copii ( 44 de bărbați și 34 femei ), cu vârste
cuprinse între 41 și 78 luni ( M = 58.7 , SD = 9,2 ) au luat parte la studiu . Acordul scris a
fost obținut pentru copii pentru a participa la studiu .
Materiale . În general , au fost create șase filme. Două dintre filme au fost
utilizate în toate condițiile experimentale :
Unul introduce participanții la un adult alb și unul a servit ca debriefing . Fiecare
dintre celelalte patru video au fost folosite într- o stare experimentală diferită pentru a
introduce cele patru manipulări experimentale . În video introductiv ( 16 s ) , un adult alb
s-a prezentat , spunând numele său ( de exemplu , Gaspare ) . Actorul a remarcat că el a
avut un copil de aceeași vârstă ca și participantul și că el a fost sigur că cei doi copii ar
putea deveni cu siguranta prieteni buni și să se joace împreună . Subliniind că adultul alb
este tatăl unui copil similar a respondentului , ne-am propus să prezentăm adultul Alb ca
model relevant pentru respondent ( a se vedea anexa ) .
Cele patru video critice , fiecare cu durata de aproximativ 45 s , a arătat o
interacțiune între adultul alb, Gaspare , și un adult Neagru . În timpul interacțiunii adultul
Negru a fost mereu așezat pe partea stângă . La începutul interacțiunii , adultul Negru a
spus numele său ( de exemplu , Abdul ) și -a strâns mâna adultului White . El a rămas
apoi si a asculta așezat pe adultul alb , fără a face nici o mișcare . Astfel ,actorul Negru s-
a comportat în mod identic în toate condițiile . În contrast , comportamentele verbale și
nonverbale ale adultului alb au variat în mod sistematic printre cele patru videoclipuri
critice . Comportamentul verbal poate fi pozitiv sau neutru ( de exemplu , din motive
etice , copiiilor nu le-a fost prezentate remarci rasiste flagrante ) . În starea pozitiva de
comportament verbal , Gaspare și-a exprimat o apreciere pozitivă de negri , în timp ce în
starea neutră el doar a vorbit despre activitatea sa ( a se vedea anexa ) . Comportamentul
non-verbal a fost , de asemenea, manipulat perpendicular , astfel încât acesta ar putea fie
semnal de prietenie sau neliniște . În starea pozitiva comportamentul non-verbal ,
Gaspare strâns mâna lui Abdul viguros , a avut un ton viguros de voce , s-a așezat
aproape de el , a avut o înclinație înainte a corpului , și de multe ori a stabilit contactul
vizual cu Abdul . În schimb , în starea de comportament nonverbal negativ , Gaspare
strâns mâna lui Abdul liber , a avut un ton lent și ezitant de voce , a păstrat un loc gol
între el și Abdul , a avut o înclinație înapoi a corpului , și a evitat contactul vizual cu
Abdul . Video final ( 27 ) a servit ca un debriefing . Cei doi actori au explicat că ei au
pretins ca nu se cunoasc reciproc și că , în realitate , erau prieteni buni și copiii lor au fost
, de asemenea, prieteni buni . Cei doi actori , de asemenea, s-au imbratisat . Astfel , în
videoclipul final , ambele comportamente verbale și non-verbale au fost pozitive , astfel
încât să contracareze orice efecte negative, care ar fi putut fi produse de video anterior .
Procedura . Toti participantii au fost testati individual . Ei au fost inițial plasati în
fața unui ecran de computer și li s-a prezentat un desen animat . Acest lucru pune
participanții in usurinta , sunt familiarizati cu calculatorul , și li s-a atras atenția la ceea ce
a fost prezentat pe ecran . Apoi, participanților le-au fost prezentate video introductiv ,
care a fost urmată aleatoriu de unul dintre cele patru videoclipuri critice . După ce a văzut
una dintre videourile critice în care au fost manipulate comportamente verbale și
nonverbale ale adultului alb, participantii au fost intervievati cu privire la percepția lor
asupra relației dintre cei doi adulți și cu privire la atitudinea lor față de Abdul . Pentru
jumătate din participanți , întrebări cu privire la relația dintre adulți au fost administrate
înainte de a evalua atitudinea lor față de Abdul , în timp ce pentru cealaltă jumătate
ordinea a fost inversată . Pentru a simplifica sarcina , imaginile lui Gaspare și Abdul au
rămas pe masă , în fața participantului pe parcursul interviului . Percepția relației dintre
cei doi adulți a fost evaluată în trei moduri . În primul rând , am prezentat copiilor opt
scenarii în care Abdul a cerut lui Gaspare ajutor și , pentru fiecare scenariu , am întrebat
participanții dacă Gaspare ar fi fost de acord ( de exemplu , Abdul are nevoie de o
plimbare la aeroport și pentru acest motiv el cere lui Gaspare sa-i faca acesta favoare .
crezi că Gaspare il va ajuta pe Abdul ? ) . Apoi, au existat patru întrebări care evaluează
percepția de interacțiune ( de exemplu , Cât de mult crezi că lui Gaspare ii place să
vorbesca cu Abdul ? Credeți că Gaspare ar putea deveni prieten cu Abdul ? Credeți că
Gaspare il place Abdul ? Crezi că Abdul il place pe Gaspare? ) Răspunsurile la fiecare
întrebare au fost colectate pe o scară de 4 puncte unipolar ( 1 = deloc , 2 = mic , 3 =
oarecum , 4 = foarte mult ) . Experimentatorul , cu ajutorul o scară grafică , a citit cu voce
tare cele patru opțiuni . Ca o a treia măsură , le- a explicat copiilor că Gaspare a avut o
serie de dulciuri si participantii au avut de a ghici cât de multe dulciuri Gaspare i-ar fi dat
lui Abdul . Chiar sub fotografia lui Gaspare experimentatorul a plasat la 15 carduri pe
care ceva dulce era desenat și copiii au trebuit să mute sub imaginea lui Abdul numărul
de dulciuri pe care s-au așteptat ca Gaspare să-i dea . Atitudinea personala a
participantului față de adultul Negru , Abdul , a fost evaluată prin intermediul a cinci
întrebări ( de exemplu , Cât de mult credeți că Abdul este o persoană drăguță ? Doriți să
va jucati cu Abdul ? Dacă Abdul ti-ar cere o bucată de tort , ai fi dispus să-i dai? Dacă
Abdul spune că îi plac jucăriile tale , ai fi dispus să i le împrumute si luil ? Cât de mult îți
place Abdul ? ) .
Ca și înainte , raspunsurile au fost colectate pe aceeași scară de 4 puncte și
experimentatorul a citit cu voce tare cele patru opțiuni de răspuns . La sfârșitul interviului
structurat , participantilor le-au fost prezentat un video debriefing , li s-a raspuns la
oricare dintre întrebările avute, li s-a mulțumit și au fost dusi înapoi la clasa lor .
Rezultatele din cele doua studii au demonstrat în mod constant că copiii preșcolari
au fost influențati în mod semnificativ de comportamentele non-verbale ale aultilor
model . În cazul în care modelul alb a relevat neliniște în timpul interacțiunii cu
partenerul Negru , copiii au detectat și -au exprimat atitudini mai negative față de
persoana Negra , comparativ cu o situație în care modelul Alb și-a exprimat
comportamente non-verbale de prietenie . Astfel , copiii au fost foarte sensibile și
influențati de comportamentele non-verbale la care au fost expusi . Comportamentele
non-verbale ale adultului alb au influențat atât atitudinile copiilor și previziunile lor de
atitudini și comportamente ale adultului alb față de adultul Negru , inclusiv
probabilitatea acestuia din urmă de a ajuta , de natura interacțiunii lor , și cât de multe
bomboane adultul alb ar da la adultului negru . În plus , studiul a demonstrat ca 1
comportamentele non-verbale au un impact semnificativ , independent de ceea ce este
transmis verbal . Chiar și atunci când un comportament verbal a fost pozitiv , copiii au
fost totuși influențată de comportamente non-verbale , în conformitate cu punctul de
vedere că expresia declarațiilor verbale pozitive, nu pot trece peste efectele indiciilor
non-verbali care semnalează disconfort interpersonal .
Constatarile din studiul 2 s-au extins cu cele din Studiul 1 prin furnizarea de
indicii importante despre condițiile limită ale procesului . A fost demonstrat că influența
observată nu a fost limitata de percepția actorului Negru , care a fost beneficiarul a
comportamentelor non-verbale pozitive sau negative , ci efectul generalizat la o altă țintă
Negru . Atitudinile formate către o țintă specifică poate generaliza astfel la alți membri ai
grupului , ceea ce duce la formarea de atitudini rasiale embrionare . Această concluzie
este confirmată și de efectele în mare măsură exclusive asupra persoanelor negre , dar nu
albe . Acest lucru înseamnă că observarea comportamentelor non-verbale negative, nu
duce la raspunsuri mai multe negative, în general ; mai degraba , astfel de răspunsuri
negative sunt condiționate pe destinatarul Negru a comportamentelor și a altor membri ai
aceluiași grup .