George Enescu s-a nascut pe 9 august 1881.

Pentru sotii Costache si Maria Enescu, copilul, alintat

"Jorjac" a reprezentat o minune cu mult inainte sa-si
manifeste vreun talent deosebit.

Micutul "Jorjac" se bucura de o ingrijire excesiva, de o dragoste si de o

tandrete cu totul aparte, care l-au facut sa devina un copil precoce, dar singuratic. A
fost al 12-lea copil al Mariei Cozmovici-Enescu şi al lui Costache Enescu, ceilalţi
unsprezece fraţi ai săi murind la vârste foarte fragede.
În 1884, după stabilirea la Cracalia (Botoşani) a părinţilor săi, Enescu va fi
în contact permanent cu muzica şi cu lăutarii satului.
La 3 ani, lautarul satului face posibila prima intalnire a lui George cu o
vioara. La 4 ani incepe sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca. Se ascunde intr-un
tufis din adancul gradinii, unde isi confectioneaza singur “fluiere” si “tambale” din
betigase si “viori” din bucati de lemn pe care intinde fire de ata.

Incantati de pasiunea copilului, parintii ii cumpara o vioara cu trei coarde,

dar el reactioneaza violent: o arunca in foc. Isi dorea o vioara adevarata, pe care o
si primeste mai apoi. In scurt timp, invatand de unul singur, canta “Valurile
Dunarii” de Iosif Ivanovici. Inca nu avea 5 ani. Cateva ore alaturi de Neculai
Chioru, singurul lautar din apropiere, si micul George il intrece pe acesta in
manuirea viorii. Copilul minune ajunge cunoscut in toata regiunea.

Entuziasmati, parintii ii cumpara si o pianina pe care el o accepta bucuros,

declarand cu seriozitate ca vrea sa fie compozitor. Si pentru ca cei mari sa-l creada,
le-a aratat o hartie cu portative pe care scria: “Tara romaneasca – opera pentru pian
si vioara de Gheorghe Enescu, compozitor romanin varsta de 5 an i.”

Peste ani, George Enescu a devenit cel mai mare compozitor roman si un
nume de referinta pe scena muzicii clasice europene.

Copilaria este un subiect de referinta in opera lui, ca permanent reper de

intoarcere spre o varsta care nu apune, ci insoteste persoana umana de-a lungul
intregii vieti.
 Enescu se mândrea cu tripla sa ipostază de compozitor, violonist şi dirijor.
"Nu mi-am servit ţara decât cu armele mele: condeiul, vioara şi bagheta", declara
artistul.
A fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani, sub bagheta sa
evoluând orchestre renumite din întreaga lume. Măiestria sa dirijorală se
caracteriza prin profunzimea redării sensului operei artistice şi prin limpezimea
concepţiei, prin sobrietatea, supleţea şi expresivitatea gestului.
Pentru încurajarea tinerelor talente şi a promovării artei componistice
româneşti a înfiinţat, în 1912, premiul naţional de compoziţie "George Enescu",
din beneficiul concertelor sale. Premiul a fost acordat, aproape anual, până în 1946,
anul plecării sale definitive din ţară.
Concerte în țară și străinătate, cursuri, activitate dirijorală se succed într-un
ritm amețitor; când izbucnește Al Doilea Război Mondial, George Enescu se
dedică în același spirit umanitar celor aflați în nevoie: cântă pentru răniți, ajută
bănește bolnavi, muzicieni șomeri, participă masiv la opere de binefacere.
George Enescu a părăsit România în 1946, continuând o carieră triumfală în
Occident. S-a stins la Paris în mai 1955.