Sifilisul

Sifilisul este o infectie/ boala cu transmitere sexuala cauzata de

bacteria Treponema Pallidum. Transmiterea se realizeaza, de obicei,
prin contact sexual, dar este posibila si transmiterea prin contactul direct
cu leziunea deschisa (sancru) sau alte tipuri de leziuni ( care apar de
obicei in stadiul secundar al bolii sau in cazul sifilisului latent).
Leziunile apar la nivelul organelor genitale, anusului, rectului, dar
si pe buze si in jurul lor. Astfel, infectarea e posibila prin sarut daca
persoana infectata are leziuni/ taieturi a nivelul gurii sau buzelor.
In cazul femeilor gravide si infectate cu sifilis, bacteria poate
traversa placenta si infecta fatul in orice moment al sarcinii sau al
nasterii. (sifilis congenital).
Sifilisul nu se transmite prin contactul intamplator cu scaunele de
toaleta, clantele usilor, prin apa din piscine, prin haine sau prin vesela. O
infectie in trecut , nu ofera individului fata de o noua infectie, desi, in
rare cazuri, poate aparea o rezistenta fata de boala, care protejeaza
individul de o noua infectie.
Simptome si evolutie

Sifilisul prezinta patru stadii de evolutie, fiecare avand simptome aparte

1. Sifilisul primar
Se manifesta prin aparitia unor rani (sancre) dure, nedureroase ,
asemanatoare unei muscaturi de insecta. Acestea apar la locul de
patrundere a infectiei in corp, intr-un interval de 10-90 de zile de la
expunerea la infectie. Sancrul apare frecvent in zona genital, atat in
cazul barbatilor cat si in cazul femeilor. Aceste leziuni sunt de obicei
nedureroase si pot trece neobservate daca se afla in zona greu de
vizualizat.
Sancrul dureaza 28-42 de zile, dupa care leziunile se vindeca fara
tratament, lasand o cicatrice subtire. Vindecarea sancrului nu inseamna
vindecarea de boala si nici excluderea pericolului de transmitere.

2. Sifilisul secundar

Se manifesta printr-o eruptie la 4-10 saptamani dupa aparitia

sancrului, uneori inainte de vindecarea acestuia. Eruptia apare pe tot
corpul , fiind caracterizata de leziuni mici (mai putin de 2 cm) de culoare
rosie-maronie.
Declansarea eruptiei releva faptul ca infectia s-a raspandit in
organism. In acest stadiu infectia este foarte contagioasa. Leziuni
deschise, mici, pot fi prezente la nivelul mucoaselor. Aceste leziuni pot
contine puroi. Leziunile umede au un aspect aparte, fiind numite
“condiloma lata”. La persoanele cu pielea inchisa la culoare, leziunile
pot avea o culoare mai deschisa decat pielea din jur.
 Eruptia se vindeca fara tratament si fara a lasa cicatrici in 2 pana la
12 saptamani. Dupa vindecare, pielea poate ramane usor decolorata.
Vindecarea eruptiei nu inseamna ca persoana respectiva s-a vindecat sau
ca nu mai este contagioasa.

3. Sifilisul ascuns ( latent)

Apare la un an de la debutul infectiei, in lipsa unui tratament

adecvat. Dupa vindecarea eruptiei din stadiul doi , persoana infectata va
fi asimptomatica o perioada de un an sau chiar intre 5 si 40 de ani. In
acest stadiu, diagnosticul poate fi confirmat doar prin analize de sange,
istoricul bolii sau nasterii unui copil cu sifilis congenital.
O persoana este contagioasa in prima parte a stadiului latent si
poate fi contagioasa in a doua parte a acestei perioade. Sifilisul in stadiul
latent poate fi transmis de mama catre fat. Aproimativ 20-30% dintre
persoanele cu sifilis prezinta recaderi in timpul stadiului latent,
dezvoltand din nou simptome.

4. Sifilisul tertiar (ascuns)

Este cel mai distructiv stadiu al bolii. Desi poate nu aparea deloc,
el poate de asemenea debuta la un an dupa infectie sau in orice moment
al vietii persoanei infectate. In acest stadiu, boala produce complicatii
severe precum afectiuni grave ale vaselor de sange si a le inimii,
tulburari mentale, orbire sau chiar moarte.

Mai exista si sifilisul congenital care este transmis de catre mama

copilului in timpul nasterii sau sarcinii. Bebelusii vor incepe sa fie
afectati de boala abia dupa a IV-a luna de gestatie, adica momentul in
care se dezvolta sistemul lor imunitar. Un tratament aplicat corect
mamei infectate inainte de saptamana a 16-a de gestatie va duce la
prevenirea oricarei afectiuni.

Cauze
Este cauza a trei alte maladii la oameni:
-framboesia
- pinta
- bejel

Diagnostic
Sifilisul în stadiile sale incipiente se depistează clinic destul de
greu. Infecția se confirmă fie prin teste serologice, fie prin testare directă
la microscop. Testele serologice sunt cele mai comune datorită ușurinței
cu care se realizează. Totuși, testele pentru diagnostic nu fac deosebirea
între etapele bolii.

Tratament
Tratamentul recomandat pentru sifilis se bazeaza pe administrarea
de antibiotice. Cel mai comun antibiotic folosit in lupta cu sifilisul este
penicilina.
Istoric
Originea exactă a sifilisului nu este cunoscută. Dintre cele două
ipoteze principale, una afirmă că sifilisul a fost adus în Europa de către
membrii de echipaj reveniți din călătoria lui Cristofor
Columb în America, cealaltă ipoteză afirmă că sifilisul exista anterior în
Europa, dar nu era cunoscut. Acestea au fost cunoscute ca ipotezele
„columbiană”, respectiv „pre-columbiană”. Ipoteza columbiană este cel
mai bine susținută de dovezile pe care le avem la dispoziție. Primele
înregistrări scrise privind apariția sifilisului în Europa au apărut în
1494/1495 în Napoli, Italia, în timpul invaziei franceze. Datorită
răspândirii sale odată cu revenirea trupelor franceze, acesta a fost inițial
cunoscut sub numele de „boala franceză”, așa cum specificau referințele
tradiționale. În 1530, denumirea de „sifilis” a fost utilizată pentru prima
dată de către medicul și poetul italian Girolamo Fracastoro ca titlu al
poemului său latin în hexametru dactilic, care descria ravagiile produse
de această boală în Italia. Din punct de vedere istoric, sifilisul a fost de
asemenea cunoscut sub numele de „vărsatul cel mare”.