Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Creutzfeldt–Jacob.[4] Aceeași persoană poate suferi de mai multe tipuri de demență.[1] O mică
parte dintre cazuri se întâmplă în cadrul aceleiași familii.[5] în DSM-5, demența a fost
clasificată ca boală neurocognitivă cu diferite grade de severitate.[6] Diagnosticul se bazează,
de obicei, pe istoricul bolii, pe testarea cognitivă prin imagistică medicală și pe analize
sangvine utilizate pentru a exclude alte posibile cauze.[7] Examinarea minimă a stării mentale
este un test cognitiv utilizat frecvent.[2] Eforturi pentru a preveni demența includ încercarea
de a reduce factorii de risc precum tensiunea arterială mare, fumatul, diabetul și obezitatea.[1]
Nu se recomandă testarea întregii populații prin imagistică medicală pentru depistarea bolii.[8]
Gestionarea
Nu există leac pentru demență.[1] inhibatorii de colinesterază precum donepezil, sunt utilizați
de obicei și pot aduce beneficii în cazurile de boală ușoară până la moderată.[9][10][11] Însă,
beneficiul general poate fi mic.[11][12] Pentru oamenii cu demență și pentru persoanele care îi
îngrijesc, multe măsuri le pot îmbunătăți viața.[1] Intervenția cognitive și comportamentale
poate fi adecvată.[1] E importantă educarea și oferirea sprijin emoțional îngrijitorului.[1]
Programele de exerciții aduc beneficii în ceea ce privește activitățile de zi cu zi și, eventual,
pot îmbunătăți rezultatele.[13] Tratamentul problemelor comportamentale sau a psihozei
cauzată de demența cu antipsihotice este comun, dar nu este, de obicei, recomandat deoarece,
de multe ori, există puține beneficii și un risc mai mare al decesului.[14][15]