Alegerea optimă a consumatorului

Optimul consumatorului reprezintă acea combinaţie de consum

care îi aduce consumatorului maximum de satisfacţie sau altfel spus
utilitatea totală este mai mare.
În situaţia de abundenţă, posibilităţile de consum nu sunt limitate.
În această situaţie, rar întâlnită în realitate, consumatorul nu suportă nici
un cost şi nici nu trebuie să consimtă la o renunţare pentru a-şi procura o
cantitate oarecare dintr-un bun.
În acest caz opţiunea optimă constă în a consuma bunul x până la
punctul în care Ut este maximă, adică până ce Um este nulă.
Condiţia de echilibru a consumatorului în condiţii de abundenţă
este, deci:
Um x = 0
În condiţiile în care bunurile sunt rare, limitate, consumatorul
trebuie să opteze între diferitele posibilităţi de consum.
Într-o economie de troc, în care schimbul se realizează marfă
contra marfă, a consuma un bun x înseamnă a renunţa la un bun y sau la
un bun z.
În acest caz, consumatorul nu mai extinde consumarea din x până
la un punct de saţietate.
El trebuie să ţină cont de costul de oportunitate al acestui consum,
adică de satisfacţiile pe care le-ar fi putut obţine ca urmare a renunţării
la x.
Să presupunem că nu există decât două bunuri substituibile x şi y.
Individul îşi maximizează satisfacţia alegând o combinaţie de consum (x
şi y) astfel încât utilitatea totală a celor două bunuri să fie maximă, Umx
=Umy.
Dacă Umx > Umy, consumatorul îşi creşte utilitatea sa totală
substituind o unitatea de x cu o unitate de y. El va continua această
substituire atâta timp cât Umx > Umy. Utilitatea marginală fiind o funcţie
descrescătoare de cantitatea consumată, Umx se diminuează în timp ce
Umy creşte şi se atinge în final un punct de egalitate al utilităţilor
marginale.
Dincolo de acest punct, Umx < Umy şi va fi atunci raţional de a
substitui y cu x.
În concluzie, condiţia de echilibru în condiţie de raritate şi
economie de troc este:
Umx = Umy
În cadrul unei economii monetare, bunurile nu se schimbă între
ele ci prin intermediul monedei.
Problema consumatorului este de a repartiza un buget dat între
bunurile de tipul x şi bunurile de tipul y.
 Nu mai este vorba de a şti dacă trebuie să se consume o unitate
suplimentară de x sau de y ci de a şti dacă trebuie să se cheltuiască o
sumă suplimentară pentru un bun x sau un bun y.
Prin analogie cu raţionamentul precedent, optimul consumatorului
este atins când utilitatea marginală a unei unităţi monetare cheltuite
pentru bunul x este egală cu utilitatea marginală a unei unităţi monetare
cheltuite pe bunul y.
Altfel spus, trebuie mereu să se egalizeze unităţile marginale dar
de această dată ţinând cont şi de preţurile bunurilor x şi y.
Condiţia de echilibru este deci, în condiţiile economiei monetare:
U mg x U mg y

Px Py

Relaţie echivalentă cu:

U mg x Px

U mg y Py
Echilibrul consumatorului se atinge deci în acel punct în care
consumatorul se situează pe cea mai înaltă curbă de indiferenţă permisă
de bugetul pe care îl are. Acest lucru înseamnă că linia bugetului trebuie
să fie tangentă la curba de indiferenţă.
Grafic, optimul consumatorului se va prezenta astfel:

y
V
Py

V0 x
Px
Figura 12. Echilibrul consumatorului

În punctul A panta curbei de indiferenţă (rata marginală de

substituţie) este egală cu panta bugetului (costul de oportunitate al
bunului x prin bunul y).
Astfel în punctul de optim:
 U mg x Px
RMS =  .
U mg y Py

Metoda analitică de determinare

a echilibrului consumatorului

Decizia de alegere a consumatorului va fi influenţată atât de

funcţia sa de maxim a utilităţii contată a fi obţinută prin consumul
bunurilor x şi y şi constrângerea descrisă de relaţia venitului disponibil:

U t  U(x, y)  max.

V  xPx  yPy
Maximizarea funcţiei de utilitatea presupune ca derivata de
ordinul I a acestei funcţii să fie nulă.
U’ (x,y) = 0
U’ xdx + U’ ydy = 0 │: dx
U' xdx U' ydy
 0
dx dx
dy
U ' x U' y 0
dx
Din ecuaţia liniei bugetului:
V = x Px + y Py
y Py = - x P x + V
Px V
y=-x + P
Py y

panta liniei bugetului este dată de raportul dintre preţurile celor două
bunuri
 dy P
 x
dx Py
înlocuind în relaţia precedentă =>
 P 
U’x + U’y   x  = 0 │: U’y
 Py 
U' x U' y Px
   0
U' y U' y Px
U' x Px U' x U' y
 sau P  P
U' y Py x y

Această relaţie reflectă astfel că un consumator oarecare va alege

acea combinaţie care să-i asigure maximum de satisfacţie în punctul în
care RMS (panta curbei de indiferenţă) va fi egală cu raportul preţurilor
(panta liniei bugetului).
Egalitatea dintre cele două pante pune în evidentă că echilibrul
consumatorului este atins în punctul în care curba de indiferenţă este
tangentă la linia bugetului.

Dinamica echilibrului consumatorului

Pentru a analiza dinamica echilibrului consumatorului vom
analiza distinct efectele modificării variabilelor exogene modelului:
- venitul consumatorului;
- preţurile bunurilor.
Dinamica echilibrului consumatorului în condiţiile
modificării venitului

Pornind de la o situaţie iniţială în care consumatorul a atins

echilibrul în punctul E1:

E2
E1
E3

x
 Figura 13. Dinamica echilibrului consumatorului cand venitul
consumatorului se modifica
Dacă venitul consumatorului creşte dreapta bugetului se
deplasează spre dreapta fără să-i afecteze panta.
În aceste condiţii echilibrul consumatorului va fi atins în punctul
E2 în care noua dreaptă a bugetului va fi tangentă la o altă curbă de
indiferenţă din harta curbelor de indiferenţă.
Dacă venitul se reduce fără a se modifica şi preţurile, linia
bugetului se va deplasa spre stânga paralel cu prima linie a bugetului iar
punctul de echilibru de data aceasta va fi atins în punctul E 3 care asigură
starea de optim dar la un nivel de satisfacţie mai redus.
Curbele E3, E1 şi E2 reflectă cum variază programele de consum
în raport cu modificarea veniturilor.Unind punctele E3, E1, E2 obţinem
curba venit-consum sau Curba lui Engel care este o funcţie crescătoare de
venit.

Dinamica echilibrului consumatorului în condiţiile

modificării preţurilor

Pornind de asemenea, de la o situaţie iniţială:

y

V1
Py

E2
E3 E1

V1 x
Px
Figura 13. Dinamica echilibrului consumatorului cand pretul bunului x
se modifica

Dacă preţul bunului x scade iar preţul bunului y nu se modifică,

cantitatea consumată din bunul x creşte, ceea ce va determina
modificarea pantei dreptei bugetare.
În mod analog dacă preţul bunului x creşte, preţul bunului y
nemodificându-se, cantitatea consumată din bunul x se va diminua ceea
ce va determina de asemenea un nou punct de echilibru E3.
 Curbele E3, E1, E2 reflectă cum variază programele de consum
atunci când preţurile se modifică.
Unind punctele E3, E1, E2 obţinem curba preţ-consum care
evidenţiază o corelaţie fundamentală în economie aceea dintre cerere şi
preţ din care se poate deduce curba cererii.
P

Q
Figura. 14. Curba cererii