Contactul între culturi

Șocul cultural

Bucureşti

2011

„Societățile cele mai plăcute, sunt

acelea, unde domește între membrii o
stimă considerabilă”
1
 Johann Wolfgang von Goethe

1. Contactul dintre culturi

2
 Contactul dintre culturi este o temă actuală şi necesar a fi analizată prin frecvenţa în
zilele noastre, la dimensiuni fără precedent, a schimburilor sociale, economice, culturale
dintre naţiuni şi popoare, dintre grupuri, firme, organizaţii şi indivizi, facilitate de mijloacele
de transport şi tehnologia informaţiilor şi comunicaţiei. Trăim într-o eră a contactelor
dintre culturi şi popoare, accelerate de mega-procesele ce se desfăşoară la scară
continentală şi planetară, în momentul de faţă precum: integrarea europeană,
regionalizarea şi globalizarea.

Expresia „contactul dintre culturi”, ca atare, este figurativă pentru că, în

realitate, cei ce intră în contact sunt oamenii şi nu culturile ca abstracţii ale minţii
noastre, oamenii cu modurile lor specifice de a răspunde necesităţilor vieţii, cu
instrumentele create de ei pentru a se adapta la natură şi societate. Interacţiunea directă,
nemijlocită între oameni cu obiceiuri, tradiţii şi stiluri diferite de a trăi şi de a se manifesta
este definitorie pentru aşa numita cultură subiectivă. În ceea ce priveşte cultura obiectivată şi
moştenită, contactul este tot între oameni, dar nu direct, ci prin intermediul valorilor
materiale şi spirituale obiectivate, devenite bunuri culturale şi transmise fiecărei generaţii,
precum cărţile, C.D.-urile, pictura, sculptura, arhitectura, tehnica, uneltele de muncă etc.
Altfel, este greu să vezi cum cultura poate exercita influenţă dacă nu este concepută ca un
constituant al modului de gândire şi de acţiune al indivizilor umani aflaţi în interacţiune
reciprocă.

Contactul dintre culturi are o dinamică proprie, legi specifice ce se manifestă în

raporturi de o mare complexitate precum raportul dintre două culturi diferite care se
înfruntă, se confruntă prin ceea ce au distinctiv şi se apropie prin ceea ce au comun. Contactul
dintre ele nu este un proces neted, ci unul în care îşi spune cuvântul diferenţa, opoziţia, orice
împrumut realizându-se printr-un set de subprocese adiacente de selecţie, respingere,
integrare şi reinterpretare.

Contactul dintre culturi presupune ca o condiţie sine-qua-non raportul echilibrat între

continuitate şi discontinuitate, dintre nou şi vechi. Împrumuturile sau asimilarea a ceea ce
este nou dintr-o altă cultură nu poate exceda o anumită capacitate individuală sau de grup fără
repercusiuni nocive asupra acestora, manifestată în dezechilibre la nivelul comportamentului
individului sau însumate, la nivelul grupului. Personalitatea culturală a unui individ este dată
de valorile culturale la care a aderat, în virtutea cărora acţionează şi îşi construieşte proiecte,
deziderate. Ele, valorile, constituie continuitatea. Contactul cu o nouă cultură semnifică o

3
ruptură cu valorile obişnuite, cu vechiul mod de viaţă, mai ales în cazul imigranţilor, o
discontinuitate, în care ceea ce era tradiţional până la un moment dat trebuie să lase loc
elementelor noi din noua societate în care intră. Aceasta înseamnă restructurarea întregii
personalităţi umane sau a unei însemnate părţi din ea, ceea ce nu e puţin şi de neluat în seamă.

În actualele condiţii de emigrare, când indivizii pleacă după un proiect conştient şi voit
într-o altă ţară, procesele aculturative sunt suportate mai uşor pentru că are loc o aculturaţie
anticipată de acasă, adică ei se pregătesc psihic, moral, învaţă limba ţării respective, se
informează, află despre condiţiile şi exigenţele ţării de destinaţie, ceea ce simplifică procesul
de integrare socială. Dar asimilarea unui nou mod de viaţă nu este un proces linear, fără
contradicţii şi dificultăţi psiho-sociale. Acceptorul potenţial analizează întâi noul element al
culturii celuilalt în termenii propriilor lui configuraţii, îl compară, îi caută utilitatea, funcţia,
consensul şi apoi îl integrează fie de sine stătător, fie combinându-l cu elemente pre-existente
în sistemul său cultural obişnuit.

Confuzia sau deruta cea mai mare are loc, de obicei, la nivelul simbolurilor pentru că
unul şi acelaşi comportament poate să aibă semnificaţii complet diferite într-o altă societate
sau cultură, să însemne exact opusul a ceea ce însemna pentru el înainte de situaţia de contact.
De aceea, primul lucru care se impune în situaţia de contact este familiarizarea cu noua
cultură, învăţarea semnificaţiilor cu care sunt încărcate simbolurile umane, limbajul, actele şi
comportamentele umane. Şocul cultural este resimţit mai mult sau mai puţin sever funcţie de
situaţia concretă de contact, de caracterul contactului, ostil sau prietenesc, pe bază de
dominaţie sau egalitate, de nivelul de cunoaştere de către individ a modului de viaţă al
societăţii în care intră.

În cultură, interacţiunea dintre cele două aspecte, naţional şi universal, este factorul
dinamic ce asigură trecerea reciprocă de la unul la celălalt. Cultura oricărui popor, a oricărei
naţiuni are simultan trăsături universale şi naţionale, universale pentru că este o manifestare a
omului ca fiinţă generică, cu trăsături comune, rezultate din constituţia sa bio-psiho-socială
relativ aceeaşi şi naţionale pentru că aceste trăsături comune se împletesc cu particularităţi
generate din condiţiile sociale, economice, istorice diferite la care a fost expus. Naţionalul
trece în universal în măsura în care este o valoare cu o largă arie de recunoaştere, iar
universalul se exprimă în naţional prin formele concrete oferite de acesta: personalităţi, opere
de artă, opere literare individualizate în anumite cadre naţionale. A devenit un truism afirmaţia
lui Octavian Goga că „nu se intră în universalitate decât pe poarta ta proprie”.

4
 Contactul dintre culturi este un produs istoric al modului specific în care societatea
umană s-a structurat la începuturile ei în grupuri umane cu culturi distincte aflate unele în
vecinătatea altora. Proximitatea fizică a fost, fără îndoială, prilej de contacte directe şi
împrumuturi reciproce între diferitele grupuri umane.

2. Şocul cultural

Astfel se ajunge la problema şocului cultural care, după unii autori, desemnează acea
realitate aculturativă sau situaţie ce apare în contactul dintre două grupuri, contact prin care un
grup încearcă să asimileze total celălalt grup. Dar, după părerea noastră, şocul cultural apare
nu numai în situaţia de contact când un grup încearcă să asimileze total celălalt grup, dar şi în
situaţii normale, de familiarizare cu o altă cultură cu trăsături, complexe şi modele culturale
fundamental deosebite de cele native.

Şocul cultural este – din punctul de vedere al tradiţiei şi inovaţiei, al vechiului şi

noului – o stare de supralicitare a noului apărut prin transplantarea unui individ sau grup de
indivizi într-o cultură străină şi mult diferită. Este o perioadă de confuzie şi dezorientare
culturală în care, oamenilor care s-u mutat dintr-o cultură în alta, le este greu să se acomodeze
chiar în cele mai simple probleme cerute de viaţă. Oamenii nu ştiu limba, nu ştiu regulile cele
mai elementare de viaţă, aflându-se deodată în situaţia de copii care trebuie să înveţe din nou
un întreg mod de viaţă.

Alţi autori consideră şocul cultural ca fiind anxietatea care se instalează prin
pierderea de către cineva a tuturor semnelor şi simbolurilor familiare din relaţiile sociale
(Bertrand, 1967, p. 98). Când cuiva îi lipsesc cheile familiare de orientare în societate, el
îşi pierde liniştea, devenind cu totul dezorientat.

Confuzia şi deruta cea mai mare par să se producă la nivelul simbolurilor pentru că
unul şi acelaşi comportament poate să aibă semnificaţii radical diferite de la o societate la
alta, să însemne opusul a ceea ce era recunoscut pentru individ în propria-i cultură.

Plecând de la premisa că toate comportamentele umane sunt formate sau sunt

dependente de utilizarea simbolurilor, că comportamentul uman este un comportament
simbolic, primul lucru care se impune, deci, în familiarizarea cu o nouă cultură, este

5
învăţarea semnificaţiilor cu care sunt încărcate simbolurile umane, limbajul, actele şi
comportamentele oamenilor.

Şocul cultural este resimţit mai mult sau mai puţin sever funcţie de situaţia concretă de
contact, de caracterul contactului, ostil sau prietenesc, pe bază de dominaţie sau egalitate, de
nivelul de cunoaştere de către individ a modului de viaţă al societăţii în care intră.

Vizitele, schimburile de experienţă pe care le realizează specialiştii, cercetătorii,

oamenii de ştiinţă în diferite ţări ale lumii, contactele directe, participarea la întruniri cu
caracter internaţional pot fi apreciate, implicit, ca momente de contact cu alte culturi. Paritatea
situaţiei partenerilor, fondul comun de cunoştinţe, de informaţii despre un domeniu sau altul
de specialitate, despre o ţară sau alta contribuie la depăşirea cu uşurinţă a posibilului şoc
cultural şi la adâncirea înţelegerii şi solidarităţii nu numai în comunitatea oamenilor de ştiinţă,
dar chiar dintre ţări.

Şocul aculturativ este mult diminuat în aceste cazuri şi intervine numai când apar
discrepanţe mai mari în modelele culturale învăţate, în simbolurile cu care sunt încărcate
comportamentele culturale.

Șocul cultural a fost definit pentru prima dată în 1960 de către Dr. Kalervo Oberg, un
antropologist care a afirmat că șocul cultural este declanșat de « anxietatea generată din
pierderea reperelor familiare și a simbolurilor contactelor sociale » .

Dr. Oberg a continuat prin definirea a șase aspecte ale șocului cultural :

 Epuizare datorită efortului de a face față adaptărilor psihologice cerute

 Un sentiment de pierdere a reperelor și a prietenilor, familiei, statutului, carierei și
posesiei.

 Sentimentul de a fi respins de către/ sau respingerea membrilor noii culturi.

 Confuzie a rolului, valorilor , trăirilor și a identității proprii.

 Surpriza, neliniște și chiar dezgust și indignare la conștientizarea diferențelor

culturale.

 Sentimentul de neputință datorită lipsei posibilității de adaptare la noul mediu.

6
 Pornind de la această definiție a șocului cultural, Oberg a dezvoltat un model de șase luni,
ce este înca folosit și astazi. În principiu, acest model definește comportamentul din prisma
activităților, atitudinilor, emoțiilor și reacțiilor fizice asociate fiecăreia din cadrul de șase luni,
deși ciclul sau părți din acesta pot fi repetate la orice moment cu o varietate de reacții.

Urmatorul este un model tipic al ciclului de șase luni :

Înainte de plecare: este perioada de entuziasm. Planificarea și făcutul bagajelor, despărțirea

de cei dragi sunt activitățile de bază.

Prima lună: Înca plini de entuziasmul de a călători, de noile descoperiri culinare, culturale și
de mediu. Învațarea limbii devine o prioritate.

A doua lună : se remarcă prin conștientizarea diferențelor ce sunt considerate neplăcute. Se

observă lipsa de confort în noua locuință, faptul că nu vorbești limba suficient de bine pentru
a fi înțeles, lipsa de familiaritate a mâncărurilor, restaurantelor, prietenilor și împrejurimilor.

A treia lună : adesea punctul cel mai jos al perioadei de adaptare. Progresele în învățarea
limbii par să stagneze și productivitatea personală scade. Nimic nu pare pozitiv și toate
generalizările negative par să fie adevărate. Lipsa familiei și a prietenilor este puternic
resimțită, precum și vechea rutină de acasă. Oboseala pronunțată este frecventă.

A patra și a cincea lună: este momentul reîntoarcerii entuziasmului și bucuriei de a cunoaște

noi prieteni. Noi mâncăruri, noi modalități de a face lucrurile precum și noile eforturi de a
învața limba sunt văzute cu mai mult entuziasm. Emoțiile nu mai sunt așa puternice,
încrederea este recâștigată și micile inconforturi de sănătate dispar.

A șasea lună : aduce stilul de viață normal cu rutine stabilite și o viață socială. Încep și micile
excursii în împrejurimi. Suișurile și coborâșurile de a trăi în străinătate sunt acceptate și acum
ești capabil să ajuți pe alții în circumstanțe similare.

Deși nu toată lumea urmează acest ciclu, majoritatea o fac. Avantajele conștientizării
acestui ciclu te fac să nu fii prea exigent cu tine însăți, cu prietenii sau familia în momentul în
care treci printr-un astfel de moment datorită schimbării culturii.
Este de asemenea bine de ținut minte că anumite aspecte ale șocului cultural pot fi declanșate
la orice moment și nu sunt neaparat limitate la perioada inițială de șase luni.

7
 3. Cum să prevenim șocul cultural

Majoritatea indivizilor și familiilor care imigrează au posibilitatea de a aborda într-o

manieră pozitiv noua cultură.

Câteva metode de a reduce stresul provocat de șocul cultural sunt urmatoarele :

 Adunați cât mai multe informații. Cu cât știți mai multe despre loc și oameni, cu atât
mai puțin străini vă vor părea înspăimântători. Gândiți-vă la posibilitatea de a cunoaște
împrejurimile, de a face mici excursii sau de a vă înscrie într-o asociație.
 Nu criticați cultura gazdă. Încercați să rezistați tentației de a vorbi în mod negativ
despre localnici.

 Încercati să vă faceți prieteni. Găsiți oameni care vă pot prezenta viața localnicilor și
obiceiurile care în mod normal nu sunt cunoscute străinilor. Aceasta vă va permite
înțelegerea diferențelor culturale.

 Priviți imaginea de ansamblu. Găsiți modele și explicații pentru lucrurile care se

întâmplă astfel încât să nu mai pară neclare.

 Păstrați-vă simțul umorului. Încercați să faceți haz de necaz în toate situațiile ciudate
ce apar în mod inevitabil.

 Evitați să vă plângeți de mila.

 Odihniți-vă suficient.

 Încercați să păstrați o alimentație sănătoasă.

 Încercați să interacționați cu cei din jur, nu vă retrageți.

 Încercați să vă găsiți noi puncte de interes, să încercați activități noi.

 Stabiliți-vă scopuri și evaluați-vă progresele.

 Găsiți modalități să acceptați și să vă descurcați cu lucrurile care nu vă satisfac 100%.

8
  Acordați atenție relațiilor cu familia și cu colegii de muncă. Aceștia vă pot ajuta în
momente dificile.

4. Concluzii

Amintiți-vă, cheia trecerii peste acest șoc cultural este înțelegerea culturii noi și găsirea
unei posibilități de a trăi confortabil păstrând în acelși timp părți din cultura ta pe care le
valorizezi. Este important să fii tu însuţi. Încercaţi să nu vă forţați să vă schimbați prea repede
și prea multe lucruri deodată. Veți avea propriul ritm de adaptare. Toată lumea trece prin
schimbări în viaţa lor, şi poate părea că treceți prin mai multe schimbări ca alții-, dar atâta
timp cât păstrați ceea ce este important pentru dumneavoastră şi găsiți o bună combinaţie între
vechi şi nou, vă veți adapta.

9
Bibliografie

1. Gavreliuc, A. (ed.) (2006). Psihologia interculturală: Impactul determinările culturale

asupra fenomenelor psihosociale. Timişoara: Editura Universităţii de Vest, 51-72.
2. Ladmiral, J. R., Lipiansky, E. M. (1989/1991). La communication interculturelle.
Paris: Armand Colin.
3. Iacob. L., Lungu, O. (1999). Imagini identitare. Iaşi: Eurocart.
4. Cucoş, C. (2000). Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale. Iaşi: Polirom.
5. http://kidshealth.org/teen/your_mind/emotions/culture_shock.html#
6. http://www.slideshare.net/soc-cultural-6163922

10