Tudose Mirela-Andreea

Un studiu în multiplele forme de prejudecată

- Thomas Beauchamp și Stephen Klaidman

“The Uncounted Enemy: A Vietnam Deception”, un documentar care susține faptul că

Generalul William C. Westmoreland a falsificat rapoartele referitoare la forța inamicului, este
un caz de manual în ceea ce privește diferitele forme de părtinire și denaturare comune
televiziunii.
Anul 1968 era un an electoral în Statele Unite ale Americii, iar problema stringentă de
campanie era reprezentată de Războiul din Vietnam. Încă de la sfârșitul anului 1967,
președintele Lyndon B. Johnson a lansat o campanie de mare putere în scopul de a răspândi
vestea că situația se îmbunătățește. Acesta este susținut de trimisul Statelor Unite la Saigon, de
reprezentatul special al președintelui pentru Vietnam și de comandantul forțelor americane în
Vietnam, cei care au declarat public existența progresului în criza din Vietnam.
Între timp, o altă dispută era combătută. Aceasta se referea la importanța politică și
militară care ar trebui acordată insurgenților cu care se confruntă trupele americane și cele sud-
vietnameze. Această problemă avea un important impact politic și, prin urmare, pentru ca
președintele Johnson să fie reales era necesar ca populația americană să fie convinsă că războiul
decurgea în mod pozitiv, ceea ce însemna că trebuia arătat un anumit grad de uzură al forțelor
inamice.
Westmoreland a susținut că noul număr, în mod semnificativ mai mare, al insurgenților
și al celor care fac parte din miliția (forță militară compusă din cetățeni obișnuiți) de
autoapărare, din miliția secretă de autoapărare, raportat de unii civili și analiști de intelligence
nu ar trebui să fie incluse în ordinul de bătălie (modalitatea de organizare ierarhică, structura
de comandă, puterea, dispoziția trupelor și echipamentelor unităților precum și compunerea
forțe armate). El a spus că există pericolul ca presa și unii oficiali să interpreteze greșit
numerele mai mari și să presupună în mod eronat că Statele Unite pierd războiul, fapt ce ar fi
putut afecta alegerile prezidențiale viitoare.
Sam Adams, din CIA, a fost unul dintre analiștii care au concluzionat că efectivul forței
inamice a fost mai mare față de cel estimat anterior. Această eroare a fost în principal cauzată
de cei care pe timpul zilei erau fermieri, iar pe timpul nopții activau ca soldați. Adams a
descoperit că unii analiști făcuseră estimări mai mici față de cele efectuate de el, dar în mod
semnificativ mai mari și, implicit, mai aproape de realitate comparativ cu cele consemnate în
rapoartele oficiale. De asemenea, el a dedus, pe baza conversațiilor cu Colonelul Gains
Hawkins, că aceste estimări au fost suprimate din considerente politice.
La mijlocul anilor ’70, jurnalistul George Crile a devenit interesat de această
controversă și l-a încurajat pe Sam Adams să scrie un articol în care să își expună punctul de
vedere. Patru ani mai târziu, acesta din urmă l-a contactat pe Crile, devenit producător CBS,
pentru a-i împărtăși ultimele rezultate ale cercetării sale. Crile a fost convins de informațiile
primite și a fost de acord să le propună superiorilor săi un documentar care să demonstreze că
Westmoreland „a măsluit cărțile”. Astfel, în luna noiembrie a anului 1980, Crile a înaintat așa-
numita „foaie albastră” („blue sheet”), documentul utilizat de producătorii CBS pentru a vinde
un program factorilor decidenți din rețea. Dacă în mod normal acest document are o pagină, în
acest caz s-a întins pe 16 pagini în care se promiteau informații șocante.
Tudose Mirela-Andreea

După ce a primit aprobarea pentru a realiza documentarul, Crile a petrecut luni întregi
intervievând aproximativ 80 de surse. Lista era compusă în special din persoane de la care
acesta se aștepta să contribuie la demonstrarea teoriei conform căreia Westmoreland a falsificat
ordinul de bătălie. Cu o singură excepție de 21 de secunde, cei care au contrazis teoria lui
Adams nu au fost difuzați.
După lansarea acestui documentar, Westmoreland a dat în judecată CBS pentru
calomnie. Rezultatul procesului nu a lămurit, însă, dacă documentarul a fost unul părtinitor.
Prejudecata acestuia este manifestată prin selecția abilă a lui Crile și dispunerea informațiilor
pentru a face cazul lui cât mai convingător cu putință, chiar dacă o lectură corectă și distantă
a tuturor dovezilor disponibile nu ar fi dus neapărat la aceeași concluzie. A nu se înțelege că
există vreo intenție de a-l considera pe Crile necinstit. Problema este că el a ales o metodă de
cercetare care, împreună cu convingerile personale, era predestinată să ofere rezultate
părtinitoare, mai ales având în vedere că a adoptat teoria lui Adams și a adunat cu grijă
informațiile care să o susțină, respingând aproape orice probă care o contrazicea.
Un alt motiv pentru care documentarul conține prejudecăți și denaturări este faptul că
acesta încearcă să comprime numeroase informații, declarații și dovezi într-un timp foarte
limitat. Pentru a prezenta în mod eficient o astfel de poveste complexă la televizor, un mediu
care în mare parte nu este folosit într-o manieră nuanțată, era necesar un fir narativ simplu, pe
care majoritatea telespectatorilor să îl poată urmări cu ușurință. Televiziunea presupune
mobilitate, capacitatea de a capta și menține atenția telespectatorului, precum și abilitatea de a
surprinde idei complexe în imagini cât mai simple. Prin urmare, Crile credea că deține dovezi
în ceea ce îl privește pe Westmoreland și că datoria sa de jurnalist îl obligă să construiască cel
mai convingător caz posibil, el nu a avut de ales decât să îl conceapă în limbaj și imagini de
certitudine, nu de ambiguitate. Astfel, Crile a fost, cel puțin în parte, un captiv al distorsiunii
structurale.
După lansarea documentarului, Westmoreland a rugat câțiva martori importanți ai CBS
să declare că afirmațiile le-au fost scoase din context, dar aceștia au refuzat. Niciunul dintre ei
nu s-a plâns la CBS în legătură cu părtinirea, interpretarea greșită sau montajele care scot din
context. Mai mult, s-ar părea că Westmoreland a fost informat în prealabil cu privire la
subiectul interviului său, iar poziția sa cu privire la subiectul de față a fost inclusă în
documentar.
TV Guide a acuzat că activitatea de supraveghere din cadrul CBS a fost ineficientă și
că au existat neglijențe în ceea ce privește standardele de protecție împotriva prejudecății,
nedreptății și inexactității. Conform analizei interne realizate de CBS, Roger Colloff,
Vicepreședinte CBS News, a depășit cu mult ceea ce un vicepreședinte cu funcții manageriale
extinse face în mod normal într-o emisiune - citind câteva transcrieri și întâlnindu-se cu
producătorul. Show-ul nu a suferit de lipsă de mărturii care să îi susțină teoria centrală și, deși
este departe de a fi evident că CBS a produs un documentar părtinitor, exact asta a făcut, cu
toate că nu există nicio modalitate prin care spectatorul obișnuit să perceapă acest fapt.
Mai târziu, ca răspuns la controversa aprinsă de articolul TV Guide, Crile a spus că este
necesară doar o modificare minoră a acestei declarații, dar acest comentariu a fost complet
nesatisfăcător. Chiar dacă nu ar exista nicio obiecție în legătură cu afirmația conform căreia
informațiile militare ar fi fost suprimate, ar fi inacceptabil din punct de vedere jurnalistic să se
Tudose Mirela-Andreea

producă un documentar fără a oferi măcar ipoteze de apărare cu privire la motivul pentru care
au fost acestea suprimate.
Ștergerea punctelor de vedere opuse tezei Adams-Crile a fost uneori șocantă. Crile
părea rezistent la practic toate probele care erau în contradicție cu premisa sa fundamentală,
deși materialele există în porțiunile șterse ale "The Uncounted Enemy", în scopul de a crea un
documentar care să susțină cu fidelitate teoria pe care acesta o promova.
Toate aceste secvențe neutilizate care erau în fapt contraziceri ale teoriei Adams-Crile
ar fi putut fi refolosite pentru a produce un material care să discrediteze această teorie într-un
mod la fel de convingător. Totuși, acesta ar fi la fel de părtinitor ca însuși documentarul acuzat.
Pe de altă parte, ar fi fost extrem de dificil pentru Crile să folosească simultan mediul
(televiziunea) în mod eficient și să caracterizeze cu exactitate incertitudinea situației. Multe
secvențe din interviuri ar fi lăsat publicul confuz cu privire la ce concluzie trebuie să tragă.
Astfel, constrângerile structurale ale unui documentar de televiziune ar fi putut să-l lase pe
Crile doar cu varianta de a anula proiectul, ceea ce ar fi însemnat costuri substanțiale din partea
CBS și chiar distrugerea propriei cariere, sau, dimpotrivă, cu alternativa de a proceda așa cum
a făcut-o în ciuda mărturiilor care întrau în conflict cu constatările sale.
Prin eliberarea documentarului de ambiguitate, prin evitarea întrebărilor dificile și prin
compromiterea integrității dovezilor, Crile a livrat un documentar părtinitor care i-a făcut pe
telespectatori să creadă că teoria care îl incriminează pe Westmoreland este reală. În acest fel,
el a afectat reputația Generalului într-un mod în care, dacă nu poate fi neapărat integrat în mod
legal ca defăimare, conține cu siguranță răspundere morală.
Crile nu a reușit să-și îndeplinească obligația față de public pentru a evita prezentarea
unei versiuni nedrepte și unilaterale a unui subiect delicat și complicat, având în vedere modul
în care un receptor nefamiliarizat cu subiectul îl poate percepe pe Westmoreland în
documentarului. De exemplu, Generalul Philip Davidson este unul dintre cei care l-au susținut
pe Westmoreland și, pentru că mărturiile lor ar fi contrazis teoria Crile-Adams, aceștia nu au
apărut în "The Uncounted Enemy". Reprezentanții CBS au declarat că au crezut Davidson a
murit de cancer și, astfel, nu s-au făcut mari eforturi pentru a-i lua un interviu. Asistenta lui
Crile a încercat să îl sune doar în timpul orelor de lucru la numărul de telefon de acasă. Ulterior,
doctorul lui Davidson a declarat că la momentul pregătirii documentarului acesta era apt pentru
a fi intervievat.
Un alt exemplu la fel de convingătoare de intervievare și editare părtinitoare este o
omisiune critică în telegrama trimisă de Generalul Abrams șefilor de Stat Major și atribuită în
mod eronat lui Westmoreland. De asemenea, într-un interviu acordat în 1967, la întrebarea
legată de numărul de nord-vietnamezi infiltrați în Vietnamul de Sud, Westmoreland declara
acestea: „Aș estima între 5500 și 6000 pe lună, (dar au capacitatea de a crește)”. Ofensiva Tet
a început la mai bine de două luni de la acest interviu și, prin urmare, expresia dintre paranteze,
care a fost ștersă din răspunsurile lui Westmoreland de către CBS, era extrem de relevantă.
Programul conține numeroase exemple similare de editare și utilizare selectivă și înșelătoare a
materialelor și, în aproape toate cazurile, prezentarea servește, fără o justificare adecvată, la
subminarea credibilității lui Westmoreland.
Distorsiunea specifică televiziunii înlocuiește obiectivitatea reportajelor sonore.
Căutarea „adevărului” se estompează și devine o căutare a unui „moment preconceput”, o
ipoteză părtinitoare care surprinde „esența adevărului” în mintea realizatorului documentarului.
Tudose Mirela-Andreea

În cazul de față au fost puse întrebări, reformulare și adresate din nou, apropiindu-se de subiect
din diferite unghiuri, până când a fost obținut răspunsul dorit. Dacă această tehnică nu dă
rezultate, materialul poate fi oricând editat sau scos din context după dorința intervievatorului.
Sunt utilizate tehnici vizuale părtinitoare pentru a-l face pe Westmoreland să pară
personajul negativ, cum ar fi fotografiile făcute dintr-un cadru excesiv de strâns asupra lui,
subliniind ticurile sale faciale și mânia, disconfortul și nerăbdarea crescândă. În acest caz, fără
să declare în mod explicit, show-ul a permis existența unei concluzii politice surprinzătoare:
Lyndon Johnson a decis să nu candideze la reelecție deoarece a fost păcălit în privința situației
din Vietnam.
Deși Crile susține că nu a fost intenția sa de a demonstra că presupusa conspirație a lui
Westmoreland a fost menită să ascundă descoperirile referitoare la efectivul forței inamice față
de publicul american, Congres sau chiar față de Președinte, foarte probabil mulți telespectatori
au stins televizorul după vizionarea acestui documentar având exact această idee în minte.
Ar fi dificil de demonstrat că, în mod cert, Crile l-a denigrat în mod intenționat pe
Westmoreland, dar cu siguranță existența unei oarecare părtiniri nu poate fi negată. Totuși,
niciun jurnalist prudent nu ar trata dovezile într-un mod atât de superficial. Crile a etalat
prejudecăți prin ștergerea materialelor extrem de relevante din interviuri, prin faptul că nu a
pus o serie întreagă de întrebări importante, nu a adresat întrebările într-un context adecvat și
prin crearea impresiei că Johnson a decis să nu candideze din nou pentru că a fost dezinformat
ca urmare a unei conspirații conduse de Westmoreland.
Prima obligație a lui Crile nu a fost nici față de istorie, nici față de CBS. Principala
responsabilitate a sa ca jurnalist era să prezinte cu acuratețe publicului o controversă complexă.
Nu ar fi trebuit să devină un avocat al unei cauze, oricât de nobilă ar fi crezut că este aceasta.