Publicitatea în Uniunea

Europeană
Prof. univ. dr. Daniel-Mihail ȘANDRU
mihaisandru.ro
Plan
• Legislația UE
• Decizii
• Jurisprudența CJUE
• Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă –
analiză și jurisprudență
• Jocurile (video). Jocurile apps
• Bibliografie
• Legislația UE și română
Legislație UE
• Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind
publicitatea înșelătoare și comparativă (versiune codificată), JO L 376, 27.12.2006, p. 21–27 
• Directiva 2003/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 privind armonizarea
actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în materie de publicitate și
sponsorizare în favoarea produselor din tutunText cu relevanță pentru SEE, ediție specială în limba
română, capitolul 15 volumul 010, p. 4 – 7
• Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea
anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor
membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media
audiovizuale) (Text cu relevanță pentru SEE), JO L 95, 15.4.2010, p. 1–24 - pe larg cursul 10
• Regulamentul (UE) 2018/302 al Parlamentului European si al Consiliului din 28 februarie 2018 privind
prevenirea geoblocării nejustificate si a altor forme de discriminare bazate pe cetățenia sau
naționalitatea, domiciliul sau sediul clienților pe piața internă si de modificare a Regulamentelor (CE) nr.
2006/2004 si (UE) 2017/2394, precum si a Directivei 2009/22/CE, JO L 60I , 2.3.2018, p. 1–15
Legislație română
• Legea nr. 148/2000 privind publicitatea, M. Of., nr. 359/2000

• Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înselătoare si publicitatea

comparativă, M. Of. nr. 454/2013
• Decizii
Decizii ale Comisiei Europene - Google
Search (AdSense) 2019
• Comisia Europeană, Antitrust
: Comisia amendează Google cu 1,49 miliarde de euro pentru practici abuzive în materie de publicitateonline, 20 martie 2019
• Detalii privind procedura - 40411 Google Search (AdSense)
• Strategia Google privind intermedierea publicității asociate cu căutările online
• Situri cum ar fi siturile ziarelor, blogurile sau agregatorii de situri de turism dispun adesea de o funcție de căutare integrată.
Atunci când un utilizator efectuează căutări cu ajutorul acestei funcții de căutare, situl furnizează atât rezultatele căutării, cât și
anunțuri publicitare asociate cu căutarea, care sunt afișate împreună cu rezultatul acesteia.
• Prin AdSense for Search (publicitate customizată asociată căutărilor), Google pune aceste anunțuri publicitare asociate cu
căutarea la dispoziția proprietarilor siturilor „editoriale”. Google este un intermediar, echivalentul unui broker de publicitate,
între difuzorii de publicitate și proprietarii siturilor care doresc să profite de spațiul rămas liber pe paginile de rezultate ale
căutării. Prin urmare, AdSense for Search funcționează ca o platformă de intermediere a publicității asociate cu căutările
online.
• Google a fost de departe cel mai puternic actor în materie de intermediere a publicității asociate cu căutările online din Spațiul
Economic European (SEE), cu o cotă de piață de peste 70 % din 2006 până în 2016. În 2016, Google deținea, de asemenea, cote
de piață în general de peste 90 % pe piețele naționale în ceea ce privește căutarea generală și de peste 75 % pe majoritatea
piețelor naționale în ceea ce privește publicitatea asociată cu căutările online, unde este prezentă cu produsul său emblematic,
motorul de căutare Google, care furnizează consumatorilor rezultatele căutării.
Decizii ale Comisiei Europene -
Google Search (AdSense) 2019
• Pentru concurenții săi pe piața publicității asociate cu căutările online, cum ar fi Microsoft și Yahoo, nu este posibil să vândă spații
publicitare pe paginile cu rezultate ale motorului de căutare al Google. Prin urmare, siturile terților reprezintă un punct important
de intrare pentru ca acești furnizori alternativi de servicii de intermediere pentru publicitatea asociată cu căutările online să își
dezvolte activitatea și să încerce să concureze cu Google.
• Prin acorduri negociate individual, Google a furnizat servicii de intermediere a publicității asociate cu căutările online celor mai
importanți editori din punct de vedere comercial. În cursul investigației sale, Comisia a examinat sute de astfel de acorduri și a
constatat următoarele:
• Începând cu 2006, Google a inclus în contractele sale clauze de exclusivitate. Acest lucru însemna că editorilor li se interzicea
să plaseze pe paginile lor de rezultate ale căutării orice anunțuri publicitare asociate cu căutările online aparținând concurenților
Google. Decizia vizează editorii ale căror acorduri cu Google au impus o astfel de exclusivitate pentru toate siturile lor.
• Începând din martie 2009, Google a început treptat să înlocuiască clauzele de exclusivitate cu așa-numitele clauze de „plasamente
premium” (Premium Placement). Acestea impuneau editorilor să rezerve pentru anunțurile publicitare ale Google cel mai profitabil
spațiu de pe paginile lor cu rezultate ale căutărilor și să includă pe siturile lor un număr minim de anunțuri publicitare aparținând
Google. Drept rezultat, concurenții Googleau fost împiedicați să își plaseze anunțurile publicitare asociate cu căutările în spațiile
cele mai vizibile și mai accesate ale paginilor de rezultate de căutare ale siturilor.
• Începând din martie 2009, Google a inclus și clauze care impuneau editorilor să solicite o aprobare scrisă din partea Google înainte
de a modifica modul în care erau afișate anunțurile publicitare ale concurenților. Acest lucru a însemnat că Google putea controla
cât de atrăgătoare și, prin urmare, cât de accesate puteau fi anunțurile publicitare ale concurenților săi.
 Decizii ale Comisiei Europene -
Google Search (AdSense) 2019
• Prin urmare, Google a impus mai întâi o obligație de furnizare
exclusivă, prin care concurenții săi erau împiedicați să plaseze orice
anunțuri publicitare pe siturile cele mai importante din punct de
vedere comercial. Google a introdus apoi așa-numita strategie de
„exclusivitate relaxată”, menită să rezerve pentru anunțurile
publicitare proprii spațiile cele mai valoroase de pe siturile internet și
să controleze performanța anunțurilor publicitare ale concurenților.
• Pe parcursul celei mai mari părți din perioada respectivă, practicile
Google au acoperit mai mult de jumătate din piață din punctul de
vedere al cifrei de afaceri. Rivalii Google nu au fost în măsură să
concureze pe baza meritelor lor, fie din cauză că le era efectiv interzis
să apară pe siturile editorilor, fie pentru că Google rezervase pentru
anunțurile proprii spațiul comercial de departe cel mai valoros de pe
siturile respective, putând controla, în același timp, cum puteau
apărea anunțurile concurenților.
Decizii ale Comisiei Europene -
Google Search (AdSense) 2019
• Încălcarea normelor antitrust ale UE
• Practicile Google constituie un abuz de poziție dominantă a Google pe piața de intermediere a
publicității asociate cu căutările online prin împiedicarea concurenței pe bază de merit.
• Poziția dominantă pe piață nu este, în sine, o practică ilegală din punctul de vedere al normelor
antitrust ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, întreprinderile care dețin o poziție dominantă
pe piață au o răspundere specială de a nu abuza de poziția lor puternică pe piață prin
restrângerea concurenței, fie pe piața pe care sunt dominante, fie pe piețe separate.
• Concluzia deciziei adoptate astăzi este că Google deține o poziție dominantă pe piața
intermedierii publicității asociate cu căutările online în SEE cel puțin din 2006. Aceasta se
bazează în special pe cotele de piață foarte ridicate ale Google, care depășesc 85 % pentru cea
mai mare parte a perioadei. Piața se caracterizează și prin existența unor bariere importante la
intrarea pe piață. Acestea includ investiții inițiale și continue foarte semnificative necesare
pentru dezvoltarea și menținerea tehnologiei generale de căutare, o platformă de publicitate
asociată cu căutările, precum și un portofoliu suficient de mare de editori și agenți de publicitate.
Decizii ale Comisiei Europene -
Google Search (AdSense) 2019
• Google a abuzat de această poziție dominantă pe piață, împiedicându-și rivalii
să concureze pe piața de intermediere a publicității asociate cu căutările
online.
• Pe baza gamei largi de dovezi obținute în cursul investigației, Comisia a ajuns la
concluzia că, prin comportamentul său, Google a denaturat concurența, a adus
prejudicii consumatorilor și a sufocat inovarea. Concurenții Google nu au putut
să dezvolte și să ofere servicii de intermediere a publicității asociate cu căutările
online alternative celor oferite de Google. Drept rezultat, proprietarii siturilor
aveau opțiuni limitate de monetizare a spațiului de pe aceste situri și erau forțați
să se bazeze aproape în exclusivitate pe Google.
• Google nu a demonstrat că prin clauzele respective s-a generat o eficiență care
să îi poată justifica practicile.
Jurisprudența CJUE
C-180/06, Ilsinger, hotărârea din 14 mai 2009, ECR
2009 p. I-3961, ECLI:EU:C:2009:303 –situația de fapt
• 28      Din dosarul acțiunii principale rezultă că, la 19 august 2002, doamna Ilsinger a primit, pe adresa personală și într‑un plic închis, o
scrisoare personalizată care provenea de la Schlank & Schick. Plicul, pe care figurau mențiunile „Documente importante!”, „Vă rugăm să
deschideți imediat” și „Personal”, cuprindea printre altele un mesaj adresat nominal doamnei Ilsinger și care îi putea da impresia că a
câștigat un premiu de 20 000 de euro.
• 29      În ziua următoare, pentru a obține câștigul promis, doamna Ilsinger a desprins dintr‑un plic anexat la corespondența primită un
cupon care avea un număr de identificare, a lipit acest cupon pe „certificatul de solicitare a câștigului”, astfel cum era invitată să
procedeze în scrisoare, și l‑a returnat către Schlank & Schick.
• 30      Doamna Ilsinger afirmă că, în același timp, a efectuat o comandă de probă. Această afirmație este contestată de Schlank & Schick,
care susține, dimpotrivă, că nu a fost comandat niciun produs de către persoana în cauză. În schimb, este cert că atribuirea premiului
pretins câștigat nu depindea de o astfel de comandă.
• 31      La 23 decembrie 2002, întrucât nu obținuse încă plata câștigului pretins, doamna Ilsinger a sesizat în acest scop Landesgericht St.
Pölten, în a cărui rază teritorială se situează domiciliul său. Acțiunea introdusă împotriva societății Schlank & Schick era întemeiată pe
articolul 5j din KSchG coroborat cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001.
• 32      Schlank & Schick a invocat atunci o excepție de necompetență a instanței menționate, prin care susține, în esență, că dispozițiile
articolelor 15 și 16 din Regulamentul nr. 44/2001 nu sunt aplicabile în litigiul cu care este sesizată aceasta, pentru că presupun existența
unui contract încheiat cu titlu oneros, care ar lipsi în speță. Participarea la jocul promoțional nu ar fi fost condiționată de efectuarea unei
comenzi, nici măcar cu titlu de probă fără obligație de cumpărare și cu dreptul de a restitui produsele. În plus, doamna Ilsinger nu ar fi
comandat produse și, astfel, nu ar putea beneficia de protecție în calitate de consumator. Schlank & Schick mai arată că, presupunând
chiar existența unui drept de natură contractuală în temeiul articolului 5 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, instanțele austriece nu
ar fi competente, pentru motivul că locul de executare a pretinsei datorii s‑ar situa în Germania.
C-180/06, Ilsinger, hotărârea din 14 mai 2009, ECR
2009 p. I-3961, ECLI:EU:C:2009:303 - hotărâre
• Într‑o situație precum cea în cauză în acțiunea principală, în care un consumator urmărește, în temeiul legislației statului
membru pe teritoriul căruia își are domiciliul și în fața instanței de la locul în care este situat acesta, obligarea unei societăți de
vânzare prin corespondență stabilite într‑un alt stat membru la remiterea unui premiu aparent câștigat de acesta și
• –        atunci când această societate, în scopul de a incita respectivul consumator să încheie un contract, a adresat acestuia,
desemnându‑l nominal, o corespondență de natură să îi dea impresia că îi va fi atribuit un premiu în măsura în care ar pretinde
plata respectivului premiu prin transmiterea „certificatului de solicitare a câștigului” anexat la corespondența respectivă,
• –        fără însă ca atribuirea acestui premiu să depindă de o comandă de produse oferite spre vânzare de societatea în cauză sau
de o comandă de probă,
• normele de competență prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența
judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretate în modul următor:
• –        o astfel de acțiune în justiție introdusă de consumator intră sub incidența articolului 15 alineatul (1) litera (c) din
regulamentul menționat cu condiția ca vânzătorul profesionist să se fi angajat din punct de vedere juridic să plătească acest
premiu consumatorului;
• –        atunci când această condiție nu este îndeplinită, o astfel de acțiune nu intră sub incidența aceleiași dispoziții din
Regulamentul nr. 44/2001 decât în ipoteza în care consumatorul a transmis în mod efectiv o comandă acestui vânzător
profesionist.
• C-180/06, Ilsinger, hotărârea din 14 mai 2009, ECR 2009 p. I-3961, ECLI:EU:C:2009:303
• Cauza C-547/14, Philip Morris Brands and others, hotărârea din 4 mai
2016, ECLI:EU:C:2016:325 – cursul 5
C-380/03, Germania / Parlamentul și Consiliul, hotărârea din 12 decembrie 2006, ECR
2006 p. I-11573) ECLI:EU:C:2006:772

• C-380/03, Germania / Parlamentul și Consiliul, hotărârea din 12

decembrie 2006, ECR 2006 p. I-11573, ECLI:EU:C:2006:772
• Respinge
Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind
publicitatea înșelătoare și comparativă
Temeiul juridic - art. 114 TFUE
(1) Cu excepția cazului în care tratatele dispun altfel, dispozițiile
următoare se aplică în vederea realizării obiectivelor enunțate la
articolul 26. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în
conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea
Comitetului Economic și Social, adoptă măsurile privind apropierea
actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor
membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.
Cuvinte cheie
• protecția consumatorului
• publicitate abuzivă
• armonizare legislativă
• restricționarea concurenței
• codificare a legislației UE
• publicitate comparativă
Publicare și transpunere
• Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă
(versiune codificată), ediție specială în limba română, capitolul 15, vol.
018, p. 229-235
• Dosarul procedurii la PE
https://eur-lex.europa.eu/procedure/EN/2006_70
Necesitatea regelementării
(2) Există mari neconcordanțe între legislațiile în vigoare în statele membre în
materie de publicitate înșelătoare. Întrucât publicitatea depășește frontierele
statelor membre, are un efect direct asupra bunei funcționări a pieței interne.
(3) Publicitatea înșelătoare și comparativă ilegală poate duce la denaturarea
concurenței în cadrul pieței interne.
(4) Publicitatea, indiferent dacă determină sau nu încheierea unui contract,
afectează situația economică a consumatorilor și a comercianților.
(5) Diferențele între legislația statelor membre privind publicitatea înșelătoare
împiedică realizarea de campanii publicitare în afara granițelor naționale,
afectând prin aceasta libera circulație a mărfurilor și a prestării de servicii.
Publicitate comparativă
(8) Publicitatea comparativă, atunci când compară caracteristici
esențiale, relevante, verificabile și reprezentative, și nu este înșelătoare,
poate reprezenta un mijloc legitim de informare a consumatorilor, în
avantajul acestora. Este preferabilă elaborarea unui concept larg de
publicitate comparativă care să includă toate formele din acest tip de
publicitate.
Art. 2 (a) - publicitate
„publicitate” înseamnă orice formă de prezentare a unei activități
comerciale, industriale, artizanale sau liberale în scopul promovării
furnizării de bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi și
obligații;
C-657/11, Belgian Electronic Sorting Technology,
hotărârea din 11 iulie 2013, ECLI:EU:C:2013:516
 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Belgian
Electronic Sorting Technology NV, cunoscută și sub denumirea „BEST
NV” (denumită în continuare „BEST”), pe de o parte, și domnul Peelaers
și Visys NV (denumită în continuare „Visys”), societate fondată, printre
alții, de acesta din urmă, pe de altă parte, în legătură cu înregistrarea și
utilizarea de către Visys a numelui de domeniu
„www.bestlasersorter.com”, precum și cu utilizarea de către această
societate a unor metataguri care se refereau la BEST și la produsele
sale.
 Litigiul principal și întrebarea
preliminară
• 16      BEST și Visys dezvoltă, produc și comercializează utilaje și sisteme de sortare echipate cu tehnologie laser.
• 17      BEST a fost înființată la 11 aprilie 1996. Utilajele de sortare ale acesteia sunt denumite „Helius”, „Genius”, „LS9000” și „Argus”.
• 18      Visys a fost înființată la 7 octombrie 2004, printre alții de domnul Peelaers, fost angajat al BEST.
• 19      La 3 ianuarie 2007, domnul Peelaers a înregistrat, în numele Visys, denumirea de domeniu www.bestlasersorter.com. Conținutul site‑ului internet găzduit sub acest nume de domeniu
este identic celui al site‑urilor internet obișnuite ale Visys, accesibile cu numele de domeniu „www.visys.be” și „www.visysglobal.be”.
• 20      La 4 aprilie 2008, BEST a depus marca figurativă Benelux BEST pentru produse și servicii din clasele 7, 9, 40 și 42 în sensul Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internațională a
produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.
• 21      La 23 aprilie 2008, un executor judecătoresc a constatat că, la introducerea în motorul de căutare „www.google.be” a termenilor „Best Laser Sorter”, apărea ca al doilea rezultat de
căutare, imediat după site‑ul internet al BEST, un link către site‑ul internet al Visys și că aceasta din urmă utiliza pentru site‑urile sale internet următoarele metataguri: „Helius sorter, LS9000,
Genius sorter, BEST+Helius, BEST+Genius, [...] BEST nv”.
• 22      Considerând că înregistrarea și utilizarea numelui de domeniu „www.bestlasersorter.com”, precum și utilizarea metatagurilor menționate aduceau atingere mărcii și denumirii sale
comerciale și constituiau o încălcare a dispozițiilor privind publicitatea înșelătoare și comparativă și a celor privind înregistrarea nelegală a numelor de domenii, BEST a formulat, la 30 aprilie
2008, o acțiune împotriva domnului Peelaers și a societății Visys, prin care solicita obligarea acestora să înceteze pretinsele atingeri și încălcări. Ca răspuns la această acțiune, domnul
Peelaers și Visys au formulat o cerere reconvențională prin care solicitau anularea mărcii figurative Benelux BEST.
• 23      Prin hotărârea din 16 septembrie 2008, voorzitter van de rechtbank van koophandel te Antwerpen a respins ca neîntemeiate cererile BEST, cu excepția celei întemeiate pe încălcarea,
prin utilizarea metatagurilor în discuție, a reglementării în materie de publicitate comparativă și înșelătoare. Pe de altă parte, această instanță a respins cererea reconvențională formulată de
domnul Peelaers și de Visys.
• 24      Sesizat cu un apel formulat de BEST, precum și cu un apel incident formulat de domnul Peelaers și de Visys, hof van beroep te Antwerpen, printr‑o hotărâre din 21 decembrie 2009, a
respins în totalitate cererile BEST, inclusiv pe cea întemeiată pe încălcarea normelor în materie de publicitate comparativă și înșelătoare, și a anulat marca figurativă Benelux BEST pentru
lipsa caracterului distinctiv.
• 25      BEST a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere. Printr‑o hotărâre din 8 decembrie 2011, aceasta a respins motivele invocate de BEST, cu excepția celui
întemeiat pe încălcarea legislației în materie de publicitate comparativă și înșelătoare.
• 26      În aceste condiții Hof van cassatie a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
• „Noțiunea «publicitate», prevăzută la articolul 2 din Directiva [84/450] și la articolul 2 din Directiva [2006/114], trebuie interpretată în sensul că include înregistrarea și utilizarea unui nume
de domeniu, precum și utilizarea metatagurilor în metadatele unui site internet?”
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL PAOLO
MENGOZZI prezentate la 21 martie 2013(1) Cauza C ‑657/11
4.        Un nume de domeniu este o combinație de litere și numere cărora le sunt asociate în mod
univoc una sau mai multe adrese alfanumerice de internet(6) formate, la rândul lor, din cifre și din
puncte care pot identifica un computer sau un server conectat la rețeaua internet. Altfel spus,
numele de domeniu reprezintă o formă simplificată și accesibilă a unei adrese alfanumerice
corespunzătoare unui site internet.
5.        Metatagurile sunt, în schimb, cuvinte codificate în codul‑sursă(7) al unui site internet. Ele nu
sunt vizibile pe pagina web și descriu conținutul acesteia. Când se efectuează o căutare on‑line
prin intermediul unui motor de căutare, metatagurile sunt recunoscute de acesta din urmă și
contribuie la stabilirea ordinii în care sunt afișate diferitele site‑uri internet identificate de motorul
respectiv ca fiind corespunzătoare căutării efectuate de utilizator. Există, în principiu, două tipuri
de metataguri: „metatagurile descriptive” (meta description tag), care descriu conținutul unui site,
și „metataguri cuvinte‑cheie” (key words metatags), care constau într‑o serie de cuvinte‑cheie care
se referă la conținutul site‑ului. Litigiul în fața instanței de trimitere privește utilizarea acestui ultim
tip de metataguri.
http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=135471&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=959718
Despre înregistrarea numelui de domeniu
• 42      În ceea ce privește, mai întâi, înregistrarea unui nume de domeniu, trebuie constatat, astfel cum a arătat avocatul
general la punctele 48 și 49 din concluzii, că aceasta nu constituie decât un act formal prin care se solicită organismului
desemnat pentru gestionarea numelor de domenii să includă, contra cost, numele de domeniu respectiv în baza sa de
date și să conecteze utilizatorii de internet care tastează acest nume de domeniu numai la adresa IP indicată de titularul
numelui de domeniu respectiv. Simpla înregistrare a unui nume de domeniu nu înseamnă totuși că acesta va fi folosit
apoi în mod efectiv pentru a crea un site internet și că utilizatorii de internet vor avea, prin urmare, posibilitatea să ia
cunoștință de acest nume de domeniu.
• 43      Or, având în vedere scopul Directivelor 84/450 și 2006/114, amintit la punctele 36-38 din prezenta hotărâre, nu se
poate considera că un astfel de act pur formal, care, singur, nu implică în mod necesar posibilitatea ca potențialii
consumatori să ia cunoștință de numele de domeniu și care nu este, așadar, susceptibil să influențeze alegerea acestora
din urmă, constituie o formă de prezentare în scopul promovării furnizării de bunuri sau servicii de către titularul
numelui de domeniu, în sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 84/450 și al articolului 2 litera (a) din Directiva
2006/114.
• 44      Desigur, astfel cum arată BEST, înregistrarea unui nume de domeniu are consecința privării concurenților de
posibilitatea înregistrării și utilizării acelui nume de domeniu pentru propriile site‑uri. Cu toate acestea, simpla
înregistrare a unui asemenea nume de domeniu nu conține în sine nicio comunicare publicitară, ci constituie cel mult o
limitare a posibilităților de prezentare ale acelui concurent, care poate, eventual, să fie reprimată prin alte dispoziții
legale.
Utilizarea numelui de domeniu
• 48      (...) o asemenea utilizare a unui nume de domeniu, care se referă la anumite bunuri sau la anumite
servicii ori la denumirea comercială a unei societăți, constituie o formă de prezentare care se adresează
consumatorilor potențiali și care le sugerează acestora că vor găsi sub acel nume un site internet având
legătură cu produsele sau serviciile respective ori cu societatea menționată. Pe de altă parte, un nume de
domeniu poate fi compus, parțial sau total, din termeni laudativi ori poate fi perceput, ca atare, în sensul
că laudă meritele produsului sau ale serviciului la care se referă acel nume.
• 49      Această concluzie nu este infirmată de împrejurarea, invocată de domnul Peelaers și de Visys,
precum și de Comisie, că articolul 2 litera (f) din Directiva 2000/31 definește noțiunea de comunicare
comercială precizând printre altele că „nu constituie, în sine, comunicări comerciale [...] informații[le] care
permit accesul direct la activitatea întreprinderii, organizației sau persoanei, în special un nume de
domeniu sau o adresă de poștă electronică”.
• 50      În această privință, trebuie constatat că excluderea, prevăzută la articolul 2 litera (f) din Directiva
2000/31, a anumitor informații și comunicări din noțiunea de comunicare comercială nu semnifică sub
nicio formă că acele informații și acele comunicări ar fi excluse și din noțiunea „publicitate”, în sensul
articolului 2 punctul 1 de Directiva 84/450 și al articolului 2 litera (a) din Directiva 2006/114, această din
urmă noțiune fiind definită cu includerea în mod expres a oricărei forme de prezentare.
Utilizarea de metataguri constituie publicitate
(59) (...) nu există nicio îndoială că o asemenea utilizare de metataguri
constituie o strategie de promovare, având în vedere că ea urmărește
să incite utilizatorul de internet să viziteze site‑ul utilizatorului și să se
intereseze de produsele sau de serviciile acestuia.
C-657/11, Belgian Electronic Sorting Technology, hotărârea
din 11 iulie 2013, ECLI:EU:C:2013:516. Hotărârea
Articolul 2 punctul 1 din Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10
septembrie 1984 privind publicitatea înșelătoare și comparativă, astfel
cum a fost modificată prin Directiva 2005/29/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 11 mai 2005, și articolul 2 litera (a) din
Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12
decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă trebuie
interpretate în sensul că noțiunea „publicitate”, astfel cum este definită
de aceste dispoziții, acoperă, într‑o situație precum cea în discuție în
cauza principală, utilizarea unui nume de domeniu și utilizarea de
metataguri în metadatele unui site internet. În schimb, această noțiune
nu include înregistrarea, ca atare, a unui nume de domeniu.
C-52/13, Posteshop, 13 martie 2014,
ECLI:EU:C:2014:150
19      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită
să se stabilească, în esență, dacă Directiva 2006/114 trebuie
interpretată în sensul că, în materie de protecție a comercianților,
vizează publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală ca
două fapte ilicite autonome și că, pentru a interzice și a sancționa
publicitatea înșelătoare, nu este necesar ca aceasta să constituie în
același timp publicitate comparativă ilegală.
C-52/13, Posteshop, 13 martie 2014,
ECLI:EU:C:2014:150
• 22      În speță, este necesar să se amintească în primul rând că, potrivit articolului 1 din Directiva 2006/114, aceasta are un dublu scop, care constă,
pe de o parte, în protejarea comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia și, pe de altă parte, în
stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă.
• 23      În al doilea rând, trebuie constatat că noțiunile „publicitate înșelătoare” și „publicitate comparativă” fac obiectul a două definiții distincte,
care figurează la literele (b) și, respectiv, (c) ale articolului 2 din Directiva 2006/114.
• 24      În al treilea rând, din cuprinsul articolului 5 alineatul (3) literele (a) și (b) și al articolului 6 din această directivă rezultă că trebuie să existe
posibilitatea de a ataca orice publicitate înșelătoare sau orice publicitate comparativă ilegală la instanțele sau la organele administrative
competente din statele membre, că aceste instanțe sau organe trebuie să aibă competența de a lua măsuri pentru a dispune încetarea publicității
înșelătoare sau a publicității comparative ilegale sau pentru a interzice difuzarea acestora și că statele membre pot încuraja controlul voluntar
pentru eliminarea publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale. Astfel, spre deosebire de considerentele (16)-(18) ale Directivei
2006/114 în versiune italiană, folosirea în cuprinsul acestor articole a conjuncției „sau” în toate versiunile lingvistice presupune posibilitatea
adoptării unor astfel de măsuri fie împotriva publicității înșelătoare, fie împotriva publicității comparative ilegale, fără a impune întrunirea
cumulativă a acestor două condiții pentru a constata existența infracțiunii.
• 25      În al patrulea rând, rezultă cu claritate din Directiva 2006/114 că dispozițiile privind publicitatea înșelătoare și cele privind publicitatea
comparativă urmează o logică diferită. Această directivă prevede, la articolul 3, criterii minime și obiective pentru a stabili dacă publicitatea este
înșelătoare și, așadar, ilegală, în timp ce articolul 4 din directiva menționată enumeră condițiile cumulative pe care trebuie să le întrunească
publicitatea comparativă pentru a putea fi considerată permisă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C‑487/07,
Rep., p. I‑5185, punctul 67, precum și Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl, C‑159/09, Rep., p. I‑11761, punctul 16), considerentul (8) al Directivei
2006/114 reamintind de asemenea că publicitatea poate reprezenta un mijloc legitim de informare a consumatorilor, în avantajul acestora.
• 26      Din aceste elemente rezultă că, în cadrul directivei, publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă ilegală constituie fiecare un fapt ilicit
autonom.
C-52/13, Posteshop, 13 martie 2014,
ECLI:EU:C:2014:150
Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din
12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă
trebuie interpretată în sensul că, în materie de protecție a
comercianților, vizează publicitatea înșelătoare și publicitatea
comparativă ilegală ca două fapte ilicite autonome și că, pentru a
interzice și a sancționa publicitatea înșelătoare, nu este necesar ca
aceasta să constituie în același timp publicitate comparativă ilegală.
Art. 2 (b) - publicitate înșelătoare
• „publicitate înșelătoare” înseamnă orice publicitate care, în orice
mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în
eroare persoanele cărora li se adresează sau care iau contact cu
aceasta și care, datorită caracterului înșelător, poate afecta
comportamentul economic al acestora sau care, din aceste motive,
aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent;
Art. 2 (c) - publicitate comparativă
• „publicitate comparativă” înseamnă orice publicitate care identifică în
mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite
de acesta;
Elemente pentru determinarea caracterului
înșelător al publicității (art. 3):
(a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt disponibilitatea, natura,
modul de execuție, compoziția, metoda și data fabricației sau prestării, dacă
acestea corespund scopului, destinația, cantitatea, parametrii tehnico-
funcționali, originea geografică sau comercială sau rezultatele așteptate ca
urmare a utilizării lor sau rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor
sau controalelor efectuate asupra bunurilor sau serviciilor;
(b) prețul sau modul de calcul al prețului și condițiile în care se distribuie
bunurile sau se prestează serviciile;
(c) natura, atribuțiile și drepturile persoanei care își face publicitate, cum ar fi
identitatea și activele sale, calificările și deținerea drepturilor de proprietate
industrială, comercială sau intelectuală sau premiile și distincțiile sale.
Condițiile publicității comparative (I), art. 4
(a) nu este înșelătoare în sensul articolului 2 litera (b), articolului 3 și articolului 8
alineatul (1) din prezenta directivă sau al articolelor 6 și 7 din Directiva 2005/29/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale
neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori („Directiva
privind practicile comerciale neloiale”) (7);
(b) compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi sau sunt destinate
acelorași scopuri;
(c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante,
verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri sau servicii, care pot include și
prețul;
(d) nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne
distinctive, bunuri, servicii, activități sau situația unui concurent;
Condițiile publicității comparative (II), art. 4
(e) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la
produse cu aceeași denumire;
(f) nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri
comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de
origine a produselor concurente;
(g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitații sau reproduceri ale bunurilor sau
serviciilor purtând o marcă sau o denumire comercială protejată;
(h) nu creează confuzie între comercianți, între persoana care își face
publicitate și un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne
distinctive, bunuri sau servicii ale persoanei care își face publicitate și cele ale
unui concurent.
C-562/15, Carrefour Hypermarchés 8
februarie 2017, ECLI:EU:C:2017:95
• ....
• Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11
mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de
pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei
84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și
2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a
Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al
Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”)
(JO 2005, L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260, rectificare în
JO 2013, L 129, p. 40)
C-562/15, Carrefour Hypermarchés 8
februarie 2017, ECLI:EU:C:2017:95
• 21      În plus, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, întrucât
publicitatea comparativă contribuie la evidențierea în mod obiectiv a
avantajelor diferitor produse comparabile și astfel la stimularea concurenței
dintre furnizorii de bunuri și de servicii în beneficiul consumatorilor, condițiile
impuse pentru o asemenea publicitate trebuie să fie interpretate în sensul cel
mai favorabil acesteia, garantând în același timp că publicitatea comparativă
nu va fi utilizată în mod anticoncurențial și neloial sau într‑un mod care să
aducă atingere intereselor consumatorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea
din 25 octombrie 2001, Toshiba Europe, C‑112/99, EU:C:2001:566, punctele
36 și 37, Hotărârea din 19 septembrie 2006, Lidl Belgium, C‑356/04,
EU:C:2006:585, punctul 22, și Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Lidl,
C‑159/09, EU:C:2010:696, punctele 20 și 21, precum și jurisprudența citată).
C-562/15, Carrefour Hypermarchés 8
februarie 2017, ECLI:EU:C:2017:95
• 23      În acest context, o publicitate care compară prețurile produselor
vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite poate fi
considerată permisă în sensul articolului 4 din Directiva 2006/114
numai în măsura în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la
acest articol.
• 24      În special, o asemenea publicitate trebuie să compare prețurile
în mod obiectiv și să nu fie înșelătoare.
C-562/15, Carrefour Hypermarchés 8
februarie 2017, ECLI:EU:C:2017:95
26      Or, în anumite circumstanțe, diferența de dimensiune sau de
format dintre magazinele în care au fost înregistrate prețurile
comparate de persoana care își face publicitate poate denatura
obiectivitatea comparației. Acest lucru se poate întâmpla atunci când
persoana care își face publicitate și concurenții la care au fost
înregistrate prețurile fac parte din firme care dețin fiecare o gamă de
magazine de dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își
face publicitate compară prețurile practicate în magazinele de
dimensiuni sau de formate mai mari din firma sa cu cele înregistrate în
magazine de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor
concurente, fără ca acest lucru să fie menționat în publicitate.
C-562/15, Carrefour Hypermarchés 8
februarie 2017, ECLI:EU:C:2017:95
• Articolul 4 literele (a) și (c) din Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind
publicitatea înșelătoare și comparativă coroborat cu articolul 7 alineatele (1)-(3) din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de
consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale
Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului
(„Directiva privind practicile comerciale neloiale”) trebuie interpretat în sensul că este susceptibilă de a nu fi permisă, în sensul
primei dintre dispozițiile menționate, o publicitate precum cea în discuție în litigiul principal, care compară prețurile produselor
vândute în magazine de dimensiuni sau de formate diferite, atunci când aceste magazine fac parte din firme care dețin fiecare o
gamă de magazine de dimensiuni și de formate diferite și când persoana care își face publicitate compară prețurile practicate în
magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari ale firmei sale cu cele înregistrate în magazine de dimensiuni sau de formate
mai mici ale firmelor concurente, cu excepția cazului în care consumatorii sunt informați, într‑o manieră clară și chiar prin
mesajul publicitar, că comparația a fost realizată între prețurile practicate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mari
ale firmei persoanei care își face publicitate și cele înregistrate în magazinele de dimensiuni sau de formate mai mici ale firmelor
concurente.
• Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, pentru a aprecia caracterul licit al unei asemenea publicități, dacă în cauza
principală, având în vedere împrejurările speței, publicitatea în discuție nu îndeplinește cerința privind obiectivitatea
comparației și/sau prezintă un caracter înșelător, pe de o parte, luând în considerare percepția consumatorului mediu al
produselor în cauză, normal informat și suficient de atent și de avizat, și, pe de altă parte, ținând seama de indicațiile care
figurează în publicitatea menționată, în special de cele care privesc magazinele firmei persoanei care își face publicitate și
magazinele firmelor concurente ale căror prețuri au fost comparate, și, mai general, de toate elementele acesteia.
Competențele
Prin HCL nr.130/2009 s-a aprobat regulamentul privind organizarea,
autorizarea şi amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza mun. Cluj-
Napoca.
Contravenienta X SA a fost sancţionată pentru săvârşire contravenţiei
prev. de art.27 lit. d din HCL nr.130/2009 constând în lipsa acordului
autorităţii publice locale în cazul schimbării conţinutului reclamei de pe
panourile publicitare, aplicându-i-se o amendă contravenţională în
cuantumul maxim  de 2500 lei.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că motivarea instantei de fond conform
careia prevederile art.14 al.9 din HCL nr.130/2009 nu impun o obligatie in plus, ci vin in
completarea disp.din Legea nr.50/1991 care nu contine nici o reglementare in acest
sens" este lipsita de logica juridica. Legea nr.50/1991 reglementeaza autorizarea
contructiilor, ori, prin al.9 al art.14 din HCL 130/2009 s-a impus o forma de cenzura si
anume, obligatia operatorilor de publicitate de a solicita acordul pentru schimbarea
imaginii de pe panourile publicitare. Publicitatea este reglementata prin legi si
normative proprii (Legea nr.148/2000, decizii ale CNA), imixtiunea autoritatii publice
locale in acest domeniu este clar o forma de cenzura. Mai mult, atat timp cat la o
solicitarea de a acesteia pentru acord privind schimbarea visualului ( de ex. Clientul
nostru intelege sa-si faca publicitate la produse de mobilier pentru baie, faianta, gresie,
etc) ni se raspunde:" nu este de acord pentru ca imaginile nu corespund cu imagini ce
pot fi promovate in municipiul C-N" este exprimata forma de cenzura fara nici un dubiu.
• Jocurile (video). Jocurile apps
Jocurile (video). Jocurile apps
În Brown v. Entertainment Merchants Association, 564 U.S. 786
(2011),  Curtea Supremă a Statelor Unite a considerat că jocurile video
sunt echivalente cu alte forme de media în scopul aplicării Primul
amendament. Această decizie ar fi trebuit să pună jocurile video în
aceeași categorie ca și alte forme de exprimare non-comerciale,
expresive, în privința dreptului de publicitate.
Jocurile sunt încă într-o etapă de tranziție, nu primesc încă același
tratament precum cărțile, filmele și alte forme de media tradiționale.
William K. Ford, So Are Games Coffee Mugs or What? Games and the
Right of Publicity Revisited, 19 UIC Rev. Intell. Prop. L. 178 (2020)
Bibliografie
• Regulile referitoare la publicitate şi efectele acestora în conformitate c
u noua Directivă privind serviciile media
audiovizuale, 2009, Studiu PE, https
://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2009_2014/documents/cult/d
v/pe419093_/pe419093_ro.pdf
Mulţumesc!

Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Şandru

… este cercetător științific gr. I, a fondat şi coordonează Centrul de Studii de Drept European al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei
Rădulescu” al Academiei Române. Profesor universitar la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir şi Universitatea din Bucureşti. Arbitru la
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României și  judecător ad hoc la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. Preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Juridice şi al Asociaţiei Române de Drept şi Afaceri Europene. Redactor şef al Revistei
române de drept european (Wolters Kluwer).
Poate fi contactat la adresa mihai.sandru@csde.ro
Pagina web: www.mihaisandru.ro