Sunteți pe pagina 1din 8

Condiţii ale Programului de Publicitate al Google Ireland Limited

Prezentele Condiţii ale Programului de Publicitate al Google Ireland Limited


(„Condiţiile”) sunt încheiate între Google Ireland Limited (număr de înregistrare:
368047), cu sediul social în Gordon House, Barrow Street, Dublin 4, Irlanda
(„Google”) şi persoana juridică ce semnează aceste Condiţii sau care acceptă aceste
Condiţii prin mijloace electronice („Clientul”). Prezentele Condiţii reglementează
participarea Clientului la programele publicitare şi serviciile Google (i) ce sunt
accesibile prin intermediul contului(rilor) alocat(e) Clientului în legătură cu aceste
Condiţii sau (ii) care integrează prin referire prezentele Condiţii (denumite,
împreună, „Programele”). Avem rugămintea să citiți aceste Condiții cu
atenție. Având în vedere cele de mai sus, părţile convin după cum urmează:

1 Programe. Clientul autorizează Google şi orice persoană juridică care


controlează, este controlată, sau se află sub control comun, în mod direct sau
indirect, cu Google în orice moment („Afiliaţii”) să plaseze materialele publicitare,
date de flux şi tehnologia, aparţinând Clientului (denumite, împreună, „Reclame”
sau „Materiale de Creaţie”) pe orice conţinut sau proprietate (denumite, fiecare, o
„Proprietate”) furnizate de Google sau Afiliaţii acesteia în numele Google sau,
după caz, în numele unui terţ („Partener”). Clientul poartă întreaga răspundere
pentru toate: (i) Reclamele, (ii) traficul Reclamelor sau deciziile privind ţintele (ex.:
cuvinte cheie) („Ţinte”), (iii) destinațiile către care Reclamele îndrumă
consumatorii (ex.: paginile de destinaţie, aplicațiile pe mobil) împreună cu adresele
URL, punctele intermediare şi redirecţionările aferente („Destinaţiile”) şi (iv)
serviciile şi produsele promovate pe Destinaţii (denumite, împreună, „Servicii”).
Programul reprezintă o platformă de publicitate pe care Clientul autorizează Google
și pe Afiliații săi să folosească unelte automatizate pentru formatarea Reclamelor.
În prezentele Condiţii, un „Agent de Publicitate” este persoana juridică ale cărei
Reclame (indiferent dacă sunt elaborate de aceasta sau de un terţ în numele
acesteia) sunt plasate de Client prin intermediul unui Program. În cazul în care un
Client utilizează un Program în nume propriu pentru promovare, iar nu în numele
unui Agent de Publicitate, în legătură cu respectiva utilizare, se va considera că
Clientul deţine atât calitatea de Client, cât şi de Agent de Publicitate. Google şi
Afiliaţii săi pot de asemenea pune la dispoziţia Clientului anumite funcţii opţionale
ale Programului, pentru a asista Clientul în selectarea sau generarea Ţintelor,
Reclamelor sau Destinațiilor. Clientul nu este obligat să autorizeze utilizarea
acestor funcţii opţionale şi, după caz, poate alege să activeze sau să dezactiveze
utilizarea acestor funcţii. Cu toate acestea, în cazul în care Clientul foloseşte aceste
funcţii, atunci Clientul va purta întreaga responsabilitate pentru Ţinte, Reclame și
Destinații. Google sau Partenerii pot respinge sau îndepărta o anumită Reclamă,
Ţintă sau Destinație în orice moment, din orice sau fără niciun motiv. Google şi
Afiliaţii săi pot modifica sau anula Programele în orice moment. Clientul confirmă
faptul că Google sau Afiliaţii săi pot participa la licitaţiile realizate prin Program,
pentru a sprijini propriile servicii şi produse. Anumite funcţii ale Programului au
identificarea „Beta” sau altele, care nu sunt suportate sau confidenţiale (denumite,
împreună, „Funcţii Beta”). Clientul nu poate dezvălui nicio informaţie din
Funcţiile Beta sau condiţiile sau existenţa niciunor Funcţii Beta care nu sunt
publice.

2 Politici. Clientul poartă întreaga responsabilitate pentru modul în care utilizează


Programele (ex.: accesul la şi utilizarea conturilor și protejarea numelor de
utilizator şi parolelor ale Programelor) („Utilizarea”). Utilizarea Programelor se va
face în conformitate cu politicile Google aplicabile, disponibile la
adresa google.com/ads/policies şi cu toate celelalte politici puse la dispoziţia
Clientului de către Google, inclusiv politicile Partnerilor, și, în măsura în care este
aplicabilă, Politica Google privind Consimțământul Utilizatorului din UE
disponibilă la adresa privacy.google.com/businesses/userconsentpolicy (în fiecare
caz, cu modificările aplicabile la un anumit moment, „Politicile”). Clientul
autorizează Google să modifice Reclamele conform prevederilor conţinute în
Politici. În legătură cu Programul, Google va respecta Politica de Confidențialitate
Google disponibilă la adresa google.com/policies/privacy (așa cum este modificată
periodic). În măsura Utilizarea Programelor este inclusă în scop, Google și
Clientul agreează, după cum este aplicabil, cu privire la (i) Controlorul Reclamelor
Google - Condiții de Protecția Datelor Controlorului disponibile
la privacy.google.com/businesses/controllerterms; sau (ii) Termenii Google Ads de
Procesare a Datelor, disponibili
la privacy.google.com/businesses/processorterms (denumite colectiv „Termenii de
Procesare a Datelor în UE”). Google nu va modifica Termenii de Procesare a
Datelor în UE, cu excepţia situațiilor premise expres de Termenii de Procesare a
Datelor în UE. . Clientul nu va și nici nu va autoriza niciun terţ, să (i) genereze
copii, solicitări, click-uri sau conversii automate, frauduloase sau care sunt în alt fel
nevalabile, (ii) ascundă conversii pentru Programe, în cazul în care acestea trebuie
dezvăluite, (iii) folosească orice mijloace automate sau formă de radiere sau
extragere de date pentru a accesa, transmite solicitări sau colecta în alt fel
informaţii privind reclamele Google de la vreo Proprietate, decât după obţinerea
acordului expres al Google, (iv) încerca să intervină în funcționarea
corespunzătoare a Programelor; (v) promoveze substanţe, servicii, produse sau
materiale care încalcă legile şi reglementările aplicabile în orice ţară în care sunt
difuzate, plasate sau furnizate în alt fel Reclamele; (vi) încalce vreo specificaţie
tehnică postată pe vreo Proprietate, şi/sau Politicile, sau (vii) se se angajeze în orice
practică comercială ilegală sau frauduloasă, prin raportare la legile oricărui stat sau
ţară în care sunt furnizate Reclamele. Clientul va transmite comunicaţiile privind
Reclamele la Proprietăţile Partenerilor, în conformitate cu prezentele Condiţii,
numai către Google.

3 Furnizarea Reclamelor. (a) Clientul nu va furniza Reclame care conţin sau au


legătură cu software dăunător, de spionaj, nesolicitat sau alte coduri periculoase şi
nu va încălca şi nu se va sustrage în mod intenţionat de la nicio măsură de
securitate a Programelor. (b) Clientul poate utiliza un server de Reclame numai
pentru furnizarea sau urmărirea Reclamelor din cadrul Programelor care permit
furnizarea de Reclame ale terţilor şi numai dacă serverul de Reclame a fost
autorizat de Google să participe la Program. Google va implementa etichete pentru
serverul de Reclame al Clientului astfel încât acestea să fie funcţionale. (c) În
vederea afişării online a Reclamelor facturate în regim cost pe mia de afişări (CPM)
sau în regim cost pe mia de afișări vizualizabile (vCPM) („Reclame Afişate”), în
cazul în care numărătoarea aplicabilă a afișărilor efectuată de Google („NC”)
pentru un Program este mai mare decât NC-ul serverului de Reclame al terţului
Clientului („3PAS”) cu mai mult de 10% în perioada de facturare, Clientul va
facilita eforturile de reconciliere între Google şi 3PAS. În situaţia în care această
discrepanţă nu este remediată, singurul remediu aflat la dispoziţia Clientului constă
în formularea unei solicitări în termen de 60 de zile de la data facturii („Perioada de
Solicitare”). Dacă Google decide că pretenția este valabilă, atunci Google va emite
în favoarea Clientului credite publicitare egale cu (90% din NC Google – minus
NC 3PAS) înmulțit cu CPM mediu sau vCPM, după caz, al campaniei raportat de
Google în perioada de facturare. Orice credite de publicitate emise trebuie folosite
de Client în termen de 60 de zile de la emitere(„Data Limită a Utilizării”) şi Google
poate suspenda permisiunea Clientului de a utiliza respectivul furnizor 3PAS şi
poate suspenda sau invalida aplicabilitatea dispoziţiilor de soluţionare a
discrepanţei ale prezentei clauze pentru respectivul furnizor 3PAS. Măsurările
provenite de la 3PAS ale cărui etichete ale serverului de Reclame sunt furnizate
Google vor fi folosite la calcularea soluţionării discrepanţei menţionate mai
sus. Google poate solicita ca evidenţele discrepanţelor să fie furnizate direct de
3PAS către Google. Clientul nu va primi credite pentru discrepanţele produse de
incapacitatea 3PAS de a furniza Reclame.

4 Testare. Clientul autorizează Google și pe Afiliații săi să realizeze teste periodice


care pot afecta Utilizarea de către Client a Programelor, inclusiv formatarea
Reclamelor, Țintele, Destinațiile, calitatea, ierarhizarea, performanța, tarifarea și
modificări ale procedurii privind ora/data licitației. Pentru a asigura valabilitatea și
obținerea la timp a rezultatelor testelor, Clientul autorizează Google să desfășoare
aceste teste fără a notifica sau compensa Clientul.

5 Anularea Reclamelor. Cu excepţia unor dispoziţii contrare conţinute într-o


Politică, interafaţă de utilizator a Programului sau un contract ce face trimitere la
prezentele Condiţii (un „IO”), oricare dintre părţi poate anula orice Reclamă în
orice moment înainte de licitarea sau plasarea Reclamei, oricare dintre aceste
momente are loc primul, iar în cazul în care Clientul anulează o Reclamă după data
angajamentului prevăzută de Google (ex.: o campanie pe bază de rezervări), atunci
Clientului îi revine responsabilitatea pentru orice taxe de anulare comunicate de
Google Clientului și Reclama poate fi publicată în continuare. Reclamenle anulate
încetează a fi furnizate, în general, în termen de 8 ore lucrătoare sau conform
clauzelor dintr-o Politică sau IO, iar Clientul va fi în continuare obligat să plătească
toate taxele ocazionate de Reclamele furnizate (ex.: taxe în funcţie de
conversie). Clientul trebuie să realizeze anularea Reclamelor (i) online prin
intermediul contului Clientului dacă această funcţie este disponibilă, (ii) dacă
această funcţie nu este activă, prin notificare transmisă Google prin email la
reprezentantul pentru contul Clientului sau (iii) dacă această funcție nu este activă
și Clientul nu are un reprezentant pentru cont, prin notificare transmisă la Google
prin email la ads-support@google.com. Clientul nu va fi scutit de nicio obligaţie
de plată pentru Reclame ce nu sunt transmise sau care sunt transmise de Client
ulterior datei limită indicate de Google. Răspunderea Google nu va fi angajată în
baza unui IO transmis de Client sau în baza altor termeni si conditii furnizate de
Client.

6 Garanţie. Drepturi și Obligații. Fiecare parte garantează celeilalte părţi că va


acţiona cu grija şi diligenţa necesare pentru a respecta obligaţiile derivate din
prezentele Condiţii. Clientul garantează după cum urmează: (a) Clientul deţine, şi
acordă Google, Afiliaţilor şi Partenerilor acesteia, drepturile asupra Reclamelor,
Destinaţiilor şi Ţintelor pentru Google, Afiliaţii şi Partenerii acesteia în vederea
operării Programelor (inclusiv, în cazul datelor de flux, după ce Clientul încetează
să utilizeze Programele), (b) toate informaţiile şi autorizaţiile furnizate de sau în
numele Clientului sunt complete, corecte şi actuale, şi (c) Utilizarea, Serviciile sau
Destinaţiile nu vor: (i) încălca sau încuraja încălcarea niciunei legi, reglementări
sau coduri de practică aplicabile (inclusiv Codul CAP din Regatul Unit şi orice cod
standard de practică publicitară echivalent din nicio altă jurisdicţie); sau (ii) încălca
niciun drept de proprietate intelectuală al niciunui terţ şi/sau nu vor conţine niciun
material care ar putea fi dăunător, abuziv, obscen, ameninţător sau
calomniator. Clientul autorizează Google şi Afiliaţii acesteia să realizeze
recuperarea şi analiza automată a, și să creeze acreditări de teste pentru a accesa,
Destinaţiile în legătură cu Programele. Prin furnizarea Google a oricărui număr de
mobil sau de telefon în legătură cu Programele, Clientul recunoaște că Google,
Afiliații spi și agenții săi pot telefona și trimite mesaje telefonice (la care se pot
aplica tarife de mesagerie și date standard) la numerele de telefon furnizate,
inclusiv printr-un sistem de apelare telefonică automata, în scopul Programelor.
Totuși, Google nu se va baza pe această permisiune poentru a iniția apeluri
automate sau mesaje telefonice în scopuri de marketing. Clientul autorizează în
plus Google, Afiliații și agenții săi să transmită e-mailuri către Client în scopul
Programelor. Clientul va furniza Agentului de Publicitate date de raportare cel
puțin o dată pe lună, prin care se vor indica sumele absolute cheltuite de Google şi
performanţa (cel puţin: cost, click-uri şi copii ale utilizatorilor în contul
respectivului Agent de Publicitate) într-o locaţie suficient de vizibilă. Google poate
comunica unui Agent de Publicitate, la solicitarea acestuia, informaţii specifice
Agentului de Publicitate.

7 Compensaţii. Pentru Reclamele Afişate pe bază de rezervare, Google va furniza


orice număr total de Reclame Afişate convenit de comun acord până la finalul
campaniei, cu condiţia ca, în cazul în care Google nu îşi îndeplineşte această
obligaţie, atunci unicul remediu aflat la dispoziţia Clientului este formularea unei
solicitări în Perioada de Solicitare. În cazul în care Google confirmă corectitudinea
solicitării, atunci Google nu va percepe plata de la Client pentru Reclamele Afişate
nedistribuite sau, în cazul în care Clientul a efectuat deja plata, la alegerea
rezonabilă a Google, Google va asigura (i) credite de publicitate, ce trebuie utilizate
înainte de Data Limită a Utilizării, (ii) plasarea Reclamelor Afişate într-o poziţie
considerată a fi comparabilă de către Google în termen de 60 de zile de la
confirmarea de către Google a corectitudinii solicitării sau (iii) o prelungire a
duratei campaniei. Google nu poate asigura că Reclamele pe bază de licitaţie vor fi
livrate şi, prin urmare, compensaţiile nu se aplică în situaţia Reclamelor pe bază de
licitaţie.

8 Plată. Clientul va plăti toate spezele datorate în legătură cu un Program, utilizând


o metodă de plată aprobată de Google pentru respectivul Client (așa cum este
modificată periodic), într-o perioadă de timp rezonabilă, din punct de vedere
comercial, indicată de Google (ex.: în interfaţa de utilizator a Programului sau
IO). In cazul in care plata nu este efectuata la scadenta, Google va putea percepe o
penalitate mai mare cu 2% pe an fata de dobanda de baza a Barclays Bank PLC, de
la data scadentei si pana la data platii, fie ea anterioara sau ulterioara judecatii.
Spezele nu includ impozite. Clientul va plăti (i) toate impozitele şi alte taxe
guvernamentale şi (ii) cheltuielile rezonabile, împreună cu onorariile avocaţiale şi
alte onorarii profesionale suportate de Google în legătură cu încasarea plăţilor
efectuate cu întârziere care nu sunt contestate cu bună credință. Spezele se
întemeiază pe criteriile de facturare în baza Programului aplicabil (ex.: pe bază de
click-uri, copii sau conversii). Orice parte a spezelor care nu este contestată cu
bună-credinţă va fi plătită integral. Nicio parte nu poate compensa nicio plată
datorată în baza prezentelor Condiţii cu nicio altă plată ce trebuie efectuată în
conformitate cu Condiţiile. La libera sa alegere, Google poate extinde, revizui sau
revoca în orice moment creditul. Google nu este obligată să furnizeze nicio
Reclamă peste limita de credit. În cazul în care Google furnizează Reclame, dar nu
furnizează Reclamele specifice la Ţintele sau Destinațiile selectate, atunci singurul
remediu aflat la dispoziţia Clientului pentru faptul că Google nu a furnizat
Reclamele specifice la Ţintele sau Destinațiile selectate constă în transmiterea unei
solicitări pentru credite de publicitate în limita Perioadei de Solicitare, după care
Google va emite credite, în urma validării solicitării, ce trebuie utilizate până la
Data Limită a Utilizării. Clientul înţelege că terţii pot genera afișări sau click-uri pe
Reclamele Clientului în scopuri interzise sau necorespunzătoare şi că, dacă se
produce acest lucru, singurul remediu la dispoziţia Clientului este formularea unei
solicitări pentru credite de publicitate în limita Perioadei de Solicitare, după care
Google va emite credite, în urma validării solicitării, ce trebuie utilizate până la
Data Limită a Utilizării. ÎN MĂSURA MAXIMĂ PERMISĂ DE LEGE, (A)
CLIENTUL RENUNŢĂ LA TOATE PRETENŢIILE PRIVIND ORICE SPEZE
ALE PROGRAMULUI, CU EXCEPŢIA SITUAŢIEI ÎN CARE ESTE
FORMULATĂ O SOLICITARE ÎN PERIOADA DE SOLICITARE ŞI (B)
EMITEREA CREDITELOR DE PUBLICITATE (DACĂ ESTE CAZUL) SE VA
FACE LA DISCREȚIA REZONABILĂ A GOOGLE ŞI, DACĂ ACESTEA
SUNT EMISE, TREBUIE UTILIZATE PÂNĂ LA DATA LIMITĂ A
UTILIZĂRII. Clientul confirmă şi convine că orice cont, card de credit şi
informaţii de facturare sau plată aferente pe care Clientul le comunică Google pot fi
transmise de Google societăţilor care desfăşoară activitate în numele Google numai
în scopul realizării de verificări de credite, efectuarea plăţii către Google, încasarea
creanţelor datorate către Google şi/sau deservicii contului Clientului.

9 Declinare a responsabilității. Nicio condiţie, garanţie sau alte condiţii nu se


aplică faţă de niciun Program şi faţă de niciun alt bun sau serviciu furnizat de
Google sau Afiliaţii acesteia în conformitate cu Condiţiile, decât dacă acestea sunt
prevăzute expres în conţinutul Condiţiilor. În măsura maximă permisă de lege, nu
se vor aplica nicio condiţie, garanţie implicită sau alte condiţii (inclusiv orice
condiţii implicite referitoare la calitatea satisfăcătoare, adecvarea cu un anumit scop
sau conformitatea cu descrierea). Nici Google, nici Afiliaţii sau Partenerii Google
nu formulează nicio garanţie în legătură cu Programele sau rezultatele Programelor.
În măsura maximă permisă de lege, Google nu promite să informeze Clientul cu
privire la defecte sau erori.

10 Limitarea răspunderii. (a) Nicio dispoziţie din Condiţii şi din niciun IO nu vor
exclude sau limita răspunderea niciuneia dintre părţi: (i) pentru deces sau vătămare
personală produsă ca urmare a neglijenţei vreuneia dintre părţi sau a funcţionarilor,
agenţilor sau salariaţilor acesteia; (ii) pentru fraudă sau declaraţii frauduloase; (iii)
în conformitate cu art. 11 (Despăgubire); (iv) pentru încălcarea, de către Client, a
art. 3(a), 6(c), 13(d) sau a ultimei propoziţii din art. 1, (v) pentru plata sumelor
datorate în mod corespunzător sau datorate celeilalte părţi în îndeplinirea normală a
Condiţiilor; sau (vi) pentru orice aspect ce nu poate fi exclus sau limitat prin lege.
(b) Niciuna dintre părţi nu va purta răspunderea în baza sau în legătură cu
prezentele Condiţii sau vreun IO (contractuală, delictuală, inclusiv, dar fără a se
limita la neglijenţă sau în alt fel) pentru nicio situaţie de: (i) profituri nerealizate;
(ii) economii previzionate nerealizate; (iii) oportunităţi de afaceri nematerializate;
(iv) pierdere sau corupere de date; (v) pierderi sau daune rezultate din pretenţii ale
terţilor; sau (vi) pierderi indirecte sau consecutive; suferite sau suportate de cealaltă
parte (indiferent dacă respectivele pierderi erau sau nu în analiza părţilor la data la
care prezentele Condiţii au fost acceptate de Client). (c) Sub rezerva art. 10(a) şi (b)
de mai sus, răspunderea totală a fiecărei părţi faţă de cealaltă parte, decurgând din
orice eveniment sau serie de evenimente interconectate în baza sau în legătură cu
Condiţiile, nu va fi mai mare decât cea mai mare valoare dintre: (i) suma plătită sau
datorată de către Client către Google în conformitate cu Condiţiile în cele trei luni
imediat premergătoare lunii în care s-a produs evenimentul (sau primul din seria de
evenimente interconectate) şi (ii) 25.000 GBP.

11 Despăgubire. Clientul va apăra și despăgubi Google, Partenerii, agenţii, Afiliaţii


şi licenţiatorii acesteia faţă de toate obligațiile, daunele, pierderile, comisionaele
(inclusive comisioanele legale rezonabile) și cheltuielile legate de orice acuzație
terță sau procedură judiciară în acest sens rezultată din sau în legătură cu
Reclamele, Ţintele, Destinaţiile, Serviciile, Utilizarea sau încălcarea prezentelor
Condiţii de către Client. Partenerii sunt terţi beneficiari ai prezentei Clauze.
12 Modificări ale duratei; Încetare. Google poate aduce modificări minore acestor
Condiţii în orice moment, fără notificare, dar Google va transmite o notificare în
prealabil cu privire la orice modificare importantă a acestor Condiții. Condiţiile
modificate vor fi afişate la adresa google.com/ads/terms. Modificările Condiţiilor
nu se vor aplica retroactiv, intrând în vigoare la 7 zile de la postare. Cu toate
acestea, modificările realizate din motive legale vor intra în vigoare imediat după
primirea notificării. Fiecare parte poate denunţa prezentele Condiţii în orice
moment, imediat prin transmiterea unei notificări către cealaltă parte, dar (a)
campaniile care nu sunt anulate în conformitate cu Clauza 5 şi noile campanii pot fi
desfăşurate şi rezervate şi (b) în fiecare situaţie, Utilizarea în continuare a
Programelor se va realiza sub rezerva termenilor şi condiţiilor Google în vigoare la
momentul respectiv pentru Programe (disponibile la
adresa google.com/ads/terms. Google poate suspenda oricând posibilitatea
Clientului de a participa la Programe, de exemplu, în cazul unor probleme de plată,
încălcări suspectate sau reale ale Politicilor sau ale acestor Condiții sau din motive
legale. În toate situaţiile, desfăşurarea oricăror campanii ale Clientului după
încetare se va face la alegerea exclusivă a Google. Periodic, Clientul poate avea
credite de publicitate sau alte fonduri nerevendicate în cadrul contului aferent
Programului Ads („Credite Ads”). Daca nu sunt utilizate până la data de expirare
aplicabilă , Creditele Ads vor expira si nu vor fi disponibile Clientului, în
conformitate cu urmatoarele prevederi: (h) Creditele Ads emise în conformitate cu
Clauzele 3 sau 7 sau 8 de mai sus, vor expira dacă nu sunt utilizate înainte de Data
Limită a Utilizării; (i) Creditele Ads furnizate de Google în scopuri promoţionale,
vor expira dacă nu sunt utilizate până la data relevantă în cadrul promoției sau în
timpul perioadei specificate în respectivii termeni şi condiţii ai promoției; și
(j) Creditele Ads neacoperite de prevederile lit. (h) și (i) vor expira dacă nu sunt
utilizate în termen de 3 ani de la data la care respectivele Credite Ads sunt puse la
dispoziţia Clientului în cadrul Programului Ads.

13 Dispoziţii diverse. (a) Prezentele Condiţii sunt guvernate de legile din Anglia şi
părţile se vor supune jurisdicţiei exclusive a instanţelor din Anglia cu privire la
orice dispută (contractuală sau necontractuală) referitoare la prezentele Condiţii sau
la Programe. (b) Exceptând prevederile de la Clauza 10, nicio dispoziţie din
prezentele Condiţii nu va limita posibilitatea unei părţi de a se adresa vreunei
instanţe pentru a solicita reparaţii echitabile. (c) Sub rezerva Clauzei 10(a)(ii),
prezentele Condiţii conţin toate condiţiile convenite între părţi şi prevalează asupra
tuturor celorlalte contracte încheiate între părţi cu privire la obiectul acestora. Prin
încheierea prezentelor Condiţii, niciuna dintre părţi nu s-a bazat pe, şi niciuna
dintre părţi nu va putea beneficia de vreun drept sau remediu întemeiate pe, vreo
afirmaţie, declaraţie sau garanţie (indiferent dacă este consecinţa unor acte de
neglijenţă sau involuntare), cu excepţia celor prevăzute în mod expres în aceste
Condiţii. (d) Clientul nu poate face vreo declaraţie publică cu privire la raportul
vizat de prezentele Condiţii (decât în măsura impusă de lege). (e) Toate notificările
de reziliere sau încălcare trebuie realizate în scris şi transmise către Serviciul
Juridic al celeilalte părţi (sau, în cazul în care nu se cunoaşte dacă cealaltă parte are
un Serviciu Juridic, atunci la principala persoană de contact a celeilalte părţi sau la
o altă adresă înregistrată). Adresa de email pentru transmiterea notificărilor către
Serviciul Juridic al Google este legal-notices@google.com. Toate celelalte
notificări către Client vor fi realizate în scris și se vor trimite la o adresă de e-mail
asociată contului Clientului. Toate celelalte notificări către Google vor fi realizate
în scris şi transmise către principala persoană de contact a Clientului la Google sau
prin altă metodă pusă la dispoziție de Google. Se va considera că notificarea este
transmisă la primire, după cum dovedesc mijloacele electronice scrise. Aceste
cerinţe privind notificările nu se aplică în cazul transmiterii actelor de procedură
procesuală, care vor fi, în schimb, reglementate în conformitate cu legile
aplicabile. (f) Cu excepţia modificărilor aduse prezentelor Condiţii de către Google
în conformitate cu Clauza 12, orice modificare trebuie convenită de comun acord
de ambele părţi şi trebuie să indice în mod expres faptul că modifică prezentele
Condiţii. Se va considera că nicio parte nu a renunţat la vreun drept prin
neexercitare (sau întârzierea exercitării) oricăror drepturi, în conformitate cu
prezentele Condiţii. În situaţia în care orice condiţie (sau parte a unei condiţii) din
prezentele Condiţii este nevalabilă, ilegală sau inaplicabilă, celelalte Condiţii vor
rămâne în vigoare, producând efecte depline. (g) Nicio parte nu poate cesiona vreo
secţiune din prezentele Condiţii fără acordul scris al celeilalte părţi, cu excepția că
(A) Google poate cesiona toate sau o parte din drepturile și/sau obligațiile sale în
baza acestor Condiții unui Afiliat dacă Google a notificat Clientul cu privire la
cesiune, și (B) Clientul poate cesiona toate sau o parte din drepturile și/sau
obligațiile sale în baza acestor Condiții către o entitate care controlează, este
controlată sau se află sub control comun, în mod direct sau indirect, cu Clientul, dar
numai în cazul în care (I) cesionarul îşi exprimă în scris acordul de a fi ţinut obligat
prin prezentele Condiţii, (II) Clientul este în continuare ţinut de prezentele Condiţii,
în cazul în care cesionarul îşi încalcă obligaţiile şi (III) Clientul a transmis
notificare către Google cu privire la cesiune. În plus, Google poate cesiona orice
creanţe datorate către Google de Client în favoarea unui terţ, fără acordul
Clientului. Orice altă încercare de transfer sau cesionare este nulă. (h) Cu excepţia
prevederilor exprese conţinute în Clauza 11, nu există terţi beneficiari ai
prezentelor Condiţii. (i) Aceste Condiţii nu dau naştere niciunei convenţii de
agenţie, parteriat sau asociere între părţi. (j) Clauzele 1 (numai ultima propoziţie)
şi 8 - 13 vor rămâne în vigoare după încetarea Condiţiilor. (k) Cu excepţia
obligaţiilor de plată, nicio parte sau Afiliații săi nu vor purta răspunderea pentru
neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligațiilor lor contractuale, în orice
măsură, cauzată de împrejurări care nu se află sub controlul rezonabil al acesteia.

1 septembrie 2017

S-ar putea să vă placă și