Organizatiile si conducerea organizatiilor

La nivelul organizatiilor se fixeaza obiectivele concrete prin care se asigura

functionarea sistemului social global, dar care corespund si intereselor membrilor care le
compun; aceste interese pot fi: materiale sau spirituale, directe sau indirecte, explicite sau
implicite, imediate sau de perspectiva, de natura economica, politica, educationala,
morala, religioasa, culturala, de aparare e.t.c..

Tot la nivelul organizatiilor se elaboreaza strategiile care sa asigure realizarea

obiectivelor, sistemele de plenificare, coordonare si control ale activitatilor desfasurate,
normele care regleaza interactiunile dintre membri si statutul acestora, criteriile de
eficienta si modelele care intruchipeaza valorile promovate de organizatie.

Conceptul de organizatie poate fi abordat si definit din trei perspective:

1. Dimensiunea logic principala - releva regulile de rationalitate care fundamenteaza

activitatile sistematice ale colectivitatilor umane.

- consta din principii de rationalitate (principii organizationale), pe baza carora oamenii

interactioneaza intr-un mod sistematic si coerent realizand fixarea, planificarea,
coordonarea si finalizarea activitatilor.

2. Dimensiunea functional-procesuala - reflecta dinamica desfasurarii in timp a

sistemului de interactiuni prin intermediului carora organizatiile se formeaza, se dezvolta
si se manifesta activ in viata sociala.

- desfasurarea procesuala a interactiunilor pe baza unor reglementari explicite constituie

continutul activitatilor de organizare cat si activitatile de fond prin care acestea isi vor
indeplini obiectivele constitutive care sunt ratiunea lor de a fi.

- organizarea ca proces reprezinta atat factorul generativ al oricarei structuri

organizationale cat si conditia necesara pentru functionarea acesteia.

3. Dimensiunea structural-obiectuala - exprima sistemul concret si stabil de interactiuni

dintre elementele ansamblului (persoane, grupuri).

- din acesta perspectiva, organizatiile sunt obiecte sociale, adica subsisteme concrete,
compuse dintr-un numar de membrii si grupuri care interactioneaza sistematic dupa
anumite reguli, in vederea realizarii in comun a unor obiective specifice care sunt ratiunea
lor de a fi.

Definitie: Organizatiile ne apar ca un ansamblu de persoane care interactioneaza

sistematic, pe baza unor reguli concrete care sa asigure eficienta activitatii comune de
atingere a obiectivelor propuse
Caracterizarea organizatiilor:

a) ansambluri umane construite in care se desfasoara interactiuni sistematice si ordonate

pe baza unui model explicit (organigrama);

b) au obiective bine formulate la care adera toti membrii organizatiei, acestea avand rol
constitutiv si de legitimare atat pentru procesul de structurare interna, cat si pentru
activitatea organizatorica aferenta realizarii sarcinilor;

c) dezvolta o structura interna care reflecta pozitiile, ierarhiile si relatiile functionale

dintre acestea (organigrama: anterioara constituirii organizatiei/rezultata ca urmare a
desfasurarii in timp a interactiunilor functionale si a activitatilor specifice);

d) prezinta o diferentiere interna a pozitiilor, functiilor, atributiilor, rolurilor si activitatilor

prin care se realizeaza diferitele componente ale obiectivului comun; diferentierea se
manifesta atat pe orizontala in raporturile de coordonare a partilor, cat si pe verticala, in
raporturile de subordonare;

e) manifesta o dinamica structurala si functionala in stransa legatura cu gradul de

realizare a obiectivelor constitutive, a evolutiei raporturilor impersonale interne si a
raporturilor cu mediul social extern;

f) poseda anumite grade de libertate in raport cu starile pe care le poate adopta, atat in
plan intern, cat si extern (autonomie organizationala);

g) pastreaza raporturi dinamice cu mediul extern (institutii, alte organizatii, grupuri sau
persoane), pe fondul unei autonomii organizatorice si functionale

h) dezvolta multiple mecanisme de autoreglare interna si externa, ceea ce le confera

calitatea de sisteme cibernetice adaptative.

Clasificarea organizatiilor

1) dupa natura obiectivului urmarit: economice (intreprinderi industriale si comerciale);

financiare (banci, fonduri mutuale sau de investitii); politice (partide, grupuri ideologice
militante); religioase (biserica nationala, sectele religioase); culturale (uniuni artistice,
teatre, asociatii de promovare a valorilor culturale); educationale (sistemul de scoli,
universitati); militare (armata, politia, garzi nationale, grupuri paramilitare); juridice
(judecatorii, tribunalele); umanitare; sportive; civice; administrative e.t.c;

2) in functie de gradul de structurare interna si de modul in care se realizeaza aceasta :

formale (grad inalt de structurare pe baza unor reglementari stricte provenite de la o
instanta superioara sau eleborate de organizatorii sistemului; ex: organizatiile militare,
politice, juridice, politice); informale (grad redus de structurare, caracteristic lor fiind
raporturile si activitatile spontane; flexibilitatea relatiilor interne si externe este mult mai
mare, exista un grad de libertate mai mare in evolutia sistemului, in prezenta unei
normativitati reglatoare; ex: organizatiile umanitariste, de sprijin reciproc sau loisir);
3) dupa directia de structurare a raporturilor functionale dintre membri : pe orizontala
(raporturi de coordonare reciproca: organizatiile civice); pe verticala (structuri piramidale
ierarhice, fiecare nivele ste subordonat functional celui superior: structuri administrative,
economice, militare);

4) in functie de relatiile cu mediul social extern: inchise (obiectivele, reglementarile si

normele de functionare sunt elaborate exclusiv in perimetrul organizatiei, selectarea si
adeziunea membrilor fiind controlata din interior: serviciile de informatii); deschise
(adeziunea membrilor este libera, pe fondul unor obiective si reglementari care deriva
dintr-un spatiu organizational mai larg decat cel strict organizational: organizatiile
civice); nu exista organizatii absolut inchise sau deschise – se poate vorbi de un anumit
grad de deschidere;

5) dupa durata de functionare: temporare (existenta lor este legata de un proiect care
odata realizat se va desfiinta: cazul Fondului Proprietatii de Stat); permanente (nu au
inclus in proiectul de infiintare un anumit termen de functionare: statul, partidele politice,
sectele religioase);

6) dupa gradul de transparenta in ceea ce priveste obiectivele si normele de

functionare: transparente (org. administrative, civice); semitransparente (serviciile de
informatii, unele secte religioase); oculte (Masoneria);

7) in functie de temeiurile pentru care oamenii accepta legitimitatea autoritatii:

a) organizatia orientata pe lider: exercitarea aurotitatii se bazeaza pe calitatile personale

ale liderului (trasaturi deosebite de personalitate, carisma, inteligenta sociala, intuitie,
capacitatea de decizie spontana, experienta);

b) organizatiala patriarhala: autoritatea este acceptata in virtutea traditiei si datinilor

unanim acceptate de membrii colectivitatii ( rangul, pozitia sociala, relatiile de rudenie si
cutuma);

c) organizatia birocratica: sistem de autoritate rational-legala in care regulile, normele si

criteriile de functionare sunt riguros si explicit formulate in vederea eficientizarii
activitatii specifice;

8) in functie de alte criterii:

a) relatia de dependenta fata de structuri organizatorice (autonome sau dependente);

b) raportul cu sustemul legislativ al tarii unde functioneaza (organizatii legale si ilegale);

c) gradul de marime (mici -100 membri; mijlocii intre 100 si 1000 membri; mari peste
1000 membri);

d) pozitia in cadrul unui ansamblu organizational (primare sau “de baza”; secundare sau
supraordonate).
Functiile psihosociale ale organizatiilor (in calitatea lor de componenta a sistemului
social global, dar si de veriga de legatura intre macrosocial si microsocial):

A. in plan macrosocial, organizatiile operationalizeaza si asigura indeplinirea obiectivelor

generale ale unei societati care evolueaza in conditii naturale si istorice determinate; ac,
ob. tin de asigurarea conditiilor materiale, spirituale necesare supravietuirii si evolutiei
societatii, conservarea si promovarea valorilor socioculturale, impunerea normelor si
modelelor prin care se regleaza raporturile generale din cadrul comunitatii respective;

B. in plan microsocial, organizatiile asigura conditiile formarii si integrarii sociale a

membrilor societatii, oferind atat un sistem coerent de valori, norme si medele si repere
existentiale, cat si conditiile necesare integrarii, participarii si afirmarii individuale la
viata sociala, pe fondul satisfacerii diferentiate a trebuintelor psihoindividuale (materiale,
spirituale, de securitate si recunoastere sociala, de manifestare creatoare a propriei
personalitati);

C. in plan intern, organizatiile racordeaza bilateral si dinamic imperativele generale ale

societatii, particularizate, obiectivate in sarcini concrete de activitate, cu cerintele si
trebuintele psihoindividuale si de grup ale membrilor organizatiilor respective.

Paralel cu indeplinirea acestor functii derivate din imperativele sociale si trebuintele

psihoindividuale si de grup, organizatiile dezvolta pe parcursul functionarii lor si anumite
functii specifice de autoconservare, mentinerea limitelor si dezvoltare.

Principale functii ale organizatiilor intelese ca subsisteme sociale dinamice

- ordoneaza si structureaza viata sociala pe diferitele ei coordonate: civice, juridice,

politice, educationale, militare, sportive, culturale, religioase;

- asigura formularea si indeplinirea unor categorii de obiective sociale, in termeni de

realism si eficienta;

- racordeaza problematica macrosociala la cea microsociala, realizand puntea de legatura

dintre imperativele generale ale sociatatii si trebuintele, aspiratiile si particularitatile
psihosociale ale grupurilor si mebrilor societatii;

- influenteaza sistemul institutional in sensul optimizarii acestuia pe criteriile oferite de

realitatea vietii sociale si in functie de trebuintele psihosociale ale membrilor si
grupurilor;

- asigura cadrul integrarii sociale si modelarii psihosociale a membrilor societatii, oferind

si impunand un ansamblu de valori, norme si modele comportamentale si actionale,
paralel cu asigurarea mecanismelor psihosociale prin intermediul carora aceste elemente
sunt invatate, interiorizate si exercitate in plan individual si de grup;

- dezvolta mecanisme psihosociale specifice prin care se realizeaza autoconservarea,

mentinerea limitelor sistemului si dezvoltarea adaptativa a organizatiilor.
Analiza structural-functionala a organizatiilor:

Etape

a) evidentierea si caracterizarea elementelor si subsistemelor componente: persoane,

grupuri, ateliere, sectii si sectoare; spatii, dotari, tehnologii;

b) relevarea relatiilor dintre elementele si subsistemele componente, relatii care pot fi: de
natura materiala, energetica sau informationala; temporare sau permanente;

c) identificarea functiilor/rolurilor indeplinite de fiecare dintre componentele sistemului

organizational; acestea pot fi : principale sau secundare; de realizare a obiectivelor
constitutive ale organizatiei, de mentinere a limitelor acesteia sau de satisfacere a
trebuintelor psihosociale ale membrilor; temporare sau permanente;

d) evidentierea si analiza mecanismelor de planificare, coordonare si control a

activitatilor specifice organizatiei respective;

e) identificarea si caracterizarea mecanismelor de instituire si exercitare a puterii in cadrul

organizatiei si in afara acesteia, corelativ cu analiza stilului general de conducere;

f) analiza mecanismelor de automentinre si autocorectie, atat la nivelul sistemului

organizational global, cat si la nivelul subsistemelor componente.

Structura interna a organizatiilor.

Indiferent de natura si marimea sa, orice organizatie presupune existenta a doua categorii
de unitati componente :

1. unitati structurale de natura psihosociala: persoane, grupuri primare si secundare,

configuratii interpersonale diadice/poliadice;

2. unitati functionale: ateliere, sectii, sectoare si servicii.

In forma sa cea mai generala, structura functionala a unei organizatii implica urmatoarele
componente principale: sistemul de conducere, compartimentele de servicii tehinice,
financiare si administrative, compartimentele activitatilor de baza.