Dacă Geburah e sefirahul răului şi al fricii, Tiferet e

■ firahul frumosului şi al armoniei.' Diotallevi spunea :

speculaţia iluminantă, arborele vieţii, plăcerea, aparenţa
; •urpurină. E acordul dintre Regulă şi Libertate.
Iar anul acela a fost pentru noi anul plăcerii, al sub-
versiunii ludice a marelui text al universului, în care
-au sărbătorit nupţiile Tradiţiei cu Maşina Electronică.
< ream şi ne şi desfătam. A fost anul în care am inventat
Clanul.
Cel puţin pentru mine, cu siguranţă, a fost un an
i ncit. Sarcina Liei se dezvolta cu tot calmul, între Gara-
niond şi agenţia mea începeam să-mi duc existenta fără
«vstricţi pecuniare, îmi păstrasem biroul din vechea
l.ibnca de periferie, dar reamenajaserăm apartamentul
Miraculoasa aventură a metalelor ajunsese deja în
namile tipografilor şi ale corectorilor. Şi tocmai atunci
M-mnul Garamond avusese ideea aceea genială a lui •
O istorie ilustrată a ştiinţelor magice şi hermetice,"
Cu materialul care vine de la diabolici, cu competenţa
l>e care aţi cîştigat-o, cu consultarea acelui om incre-
cl.bjl care este Aglie, în numai un anişor o să fiţi în
Mare sa înjghebaţi im volum format mare. patru sute
ele pagini ilustrate în întregime, cu planşe în culori de
«a-ţi teie respiraţia. Reciclînd parte din materialul icon/-
!
;rafic de la istoria metalelor".
„Da', obieetam eu, „materialul diferă. Ce pot ss| fae
cu fotografia unui ciclotron ?"
„Ce poţi să faci ? Imaginaţie, Casaubon, imaginaţie !
Ce anume se petrece în maşinile alea atomice, în pozi-
troanele alea megatronice, sau cum se mai numesc ?
Materia se face terci, îi pui nişte şvaiţer, şi-ţi ies quarci,
găuri negre, uraniu centrifugat sau mai ştiu eu ce !
Magia devenită lucru, Hermes şi Alchermes — în fine, voi
iînteţi cei care trebuie să-mi daţi răspunsul. Aici, în
stînga, gravura cu Paracelsus, domnul Abracadabra cu
alambicurile lui, pe fond auriu, iar la dreapta quasarji,
mixerul de apă grea, antimateria gravitaţionalgalactică,
în fine, trebuie să fac eu totul ? Magician nu e ăla care
nu înţelegea nimic şi-ţi arunca praf în ochi, magician
e omul de ştiinţă care a smuls secretele oculte ale materiei.
Să descoperim miraculosul în jurul nostru, să facem
lumea să creadă că la Monte Palomar se ştie mai mult
decît se spune pe faţă..."
Ca să mă încurajeze, îmi mări onorariile, în mod des-
tul de simţitor. M-am avîntat să descopăr miniaturi din
Liber Solis a lui Trismosin, din Liber Mutus, a lui Psettdo-
Lullus. Umpleam clasoarele cu pentagrame, arbori sefîro-
tici, decani, talismane. Băteam sălile cele mai uitate ale
bibliotecilor, cumpăram zeci de volume de la acei librari
care altădată vindeau revoluţia culturală.
Mă mişcăm printre diabolici cu dezinvoltura unui
psihiatru care capătă afecţiune pentru pacienţii lui, şi
găseşte că adierile ce trec prin parcul secular al clinicii
lui private sînt adevărate balsamuri. După un timp,
începe să scrie pagini despre delir, apoi pagini delirante.
Nu-şi dă seama că bolnavii săi l-au sedus, crede că a de-
venit un artist. Aşa s-a născut ideea Planului.
Diotallevi a fost de acord să intre în joc pentru că
în ceea ce-1 privea, asta era o rugă. Cît despre Jacopo
Belbo, am crezut că el se distrează, ca şi mine. Numai
acum înţeleg că nu avea parte de o bucurie adevărată.
Participa ca unul care-şi roade unghiile.
Altfel spus, juca pentru a găsi măcar una dintre
adresele acelea false, sau acea scenă fără rampă, despre
care vorbeşte în una dintre fişele lui, numită Vis. Nişte
•fulo^ii Ho substituţie pentru un înger care n-avea să
vin i niciodată.
FILENAME : VIS
Nu-mi amintesc dacă mi s-a întîmplat să le
visez unul într-altul, sau dacă se succed în
cursul aceleiaşi nopţi, sau pur şi simplu ele
alternează.
Caut o femeie, o femeie pe care o cunosc,
eu care am avut legături atît de intense, încît
nici nu reuşesc să realizez de ce le-am slăbit —
eu, din vina mea, nemaidîndu-i nici un semn.
Mi se pare de neconceput că am lăsat să treacă
atîta timp. Cu siguranţă că pe ea o caut, ba mai
mult, pe ele ; femeia nu e una singură, sînt
multe, pierdute toate în acelaşi fel, din iner-
ţia mea — şi sînt cuprins de nesiguranţă, şi
«na mi-ar ajunge, pentru că asta o ştiu, am
pierdut mult timp pierzîndu-le. De obicei nu
găsesc, nu-1 mai am, nu reuşesc să mă hotărăsc
să deschid agenda unde e numărul de telefon, şi
chiar dacă o deschid, â ea şi cum aş fi presbit,
nu reuşesc să citesc numele.
Ştiu unde stă ea, sau. mai bine zis. nu ştiu
care este locul, dar ştiu cum e, mi-amîntesc
clar o scară, un gang, un palier. Nu străbat
oraşul ca să regăsesc locul, sînt mai degrabă
apucat de un fel de nelinişte, de blocaj, continui
să mă perpelesc întrebîndu-mă de ce am îngă-
duit sau de ce am vrut, ca acest raport să se
stingă — fie şi pentru faptul că am lipsit de la
ultima întîlnire. Sînt sigur că ea aşteaptă
un telefon din partea mea. Dacă aş şti măcar
cum se numeşte, ştiu perfect de bine cine e,
numai că nu reuşesc să-i reconstitui chipul.
Pe alocuri, în starea de semîveghe care
urmează, contest visul. Cată de-ţi aminteşte,
cunoşti şi ţii minte totul şi ţi-ai încheiat toate
9

socotelile acelea, sau nici măcar nu le începu-

seşi. Nu există nimic despre care tu să nu ştii
unde e. Nu există nimic.
Eăraîne bănuiala că am uitat nu ştiu ce
lucru, că l-am lăsat printre pliurile solicitudi-
nii, aşa cum uiţi o bancnotă, sau un bilet eu
o informaţie preţioasă într-un mini-buzunar al
pantalonilor sau într-o jachetă veche, şi numai
într-un moment, mume îţi dai seama că acela
era lucrul cel mai important, cel decisiv, unicul.
Cu privire la oraş. am o imagine mai clară.
E Parisul, eu mă găsesc pe Rive gauche, ştiu
că traversînd fluviul m-aş găsi într-o piaţă
care ar putea fi Place des Vosges... nu, una
mai deschisă, pentru că pe fundal se ridică
un fel de Madeleine. După ce trec de piaţă, oco-
lind prin spatele templului, găsesc o stradă (e
o librărie de anticar pe colţ) care coteşte curb la
dreapta, într-un şir de străduţe, şi sînt
desigur în Barrio Gotico di a Barcelona. S-ar
putea ieşi într-o stradă, foarte largă, plină da
lumini, şi acolo, pe strada ace^a, îmi amintesc
cu o evidenţă eidetică, pe dreapta, la capătul
unei mici fundături, se află Teatrul.
Ilămîne neclar ce anume se petrece în acel
loc de desfătări, cu siguranţă ceva uşuratic şi de
o veselie cam suspectă, un fel de strip-tease
(de aceea nu îndrăznesc să cer informaţii), des-
pre care ştiu deja destul, ca să doresc să mă
întorc acolo, plin de aţîţare. Dar degeaba, în-
spre Chatam Road străzile se încurcă.
Mă deştept cu izul acestei întSniri ratate.
Nu reuşesc să mă împac cu gradul că nu ştiu
ce anume am pierdut.
Cîteodată, sînt într-o casă mare de ţară,
E spaţioasă, dar eu ştm că mai există o aripă,
şi nu ştiu cum să mai ajung la ea, ca şi cum
trecerile ar fi fost zidite. Şi în acea altă aripă
sînt camere peste camere, eu le-am văzut
bine altădată, e imposibil să le fi visat într-un
alt vis, cu mobile vechi şi gravuri şterse, con-
10
sole cu mici teatre stil secolul trecut, din carton
decupat, canapele cu huse mari, brodate, şi
rafturi cu cărţi nenumărate, toate colecţiile
anuale din Jurnalul Ilustrat al Călătoriilor şi al
Aventurilor pe Uscat şi pe Mare, nu e adevă-
rat că s-au ferfeniţit de alîta citit, şi că mama
le-a dat negustorului de vechituri. Mă întreb
cine a încurcat coridoarele şi scările, pentru
că acolo aş fi vrut să-mi construiesc un buen
retiro al meu, în mirosul acela de vechituri
preţioase.
De ce oare nu pot să visez şi eu examenul de
bacalaureat, ca toată lumea ?