Lactee de-ndoieli și griji

stă la nivelul cenușiu,

mă ștrangulează în ureche pavajul,
mă deranjează anotimpul,
mă ustură florile-n ochi.
Sensibil la foșnet de frunze,
Pământul strânge din dinți;
absorbit de zborul de păsări,
cerul se-nvinețește.
Nimicul se face nevinovat,
dar vine e-n orice nimic;
fereastra lasă să intre
aer de eu-uri încărcat...