Asemănări- Stanislavski / Tăbus Diana

În vara anului 2019,eu,împreună cu două colege

de serviciu,ne-am hotărât să ne completăm studiile
și să ne înscriem la o facultate, care sa ne ajute în
acet sens. Am hotărât să ne înscriem la Facultatea
de Educație Fizică și Sport, pentru că auzisem noi,
că aceasta ar fi bună în domeniul nostru.
Am dat examen,am intrat, și apoi am aflat că de
fapt nu această facultate este bună pentru noi. Și
uite așa am ajuns să dăm la Facultatea de Arte, și
să devenim studente la Actorie.
Ca și la Stanislavski, această întâmplare a fost
hotărâtoare pentru soarta mea și mă regăsesc în
spusele lui. Și la fel ca și el, am început să-mi
notez într-un jurnal, ceea ce se întâmpla la cursul
de Arta Actorului in fiecare zi (aproape).
Iată că asosit și primul curs de Arta Actorului, curs
mult așteptat pentru că auzisem de la colegii din
anii II și III că vom face multe jocuri interesante, cu
ajutorul cărora ne vom dezvolta imaginația, vom
învăța să ne stăpânim emoțiile, ne vom
redescoperi spiritul ludic și ne vom descoperi pe
noi înșine.
Spre deosebire de prima repetiție a lui
Stanislavski, care a fost suspendată,întâlnirea
noastră, primul nostru curs, a rămas o amintire
plăcută în viața noastră. Eram emoționată, dar în
același timp entuziasmată de ce urma și abia
așteptam să începem.
Am început cu un joc/exercițiu în care profesorul
ne a așezat pe un scaun în mijlocul sălii și ne-a
întrebat dacă l-a așezat bine?! Toți am dat câte un
răspuns crezând că al nostru este cel corect. Apoi
două dintre colegele mele au mers cât au putut ele
de bine și de drept pe o diagonală a sălii.
Profesorul ne-a întrebat, care dintre cele două a
mers mai bine?! Și la fel fiecare a încercat să facă
impresie bună și să dea raspunsul corect.
Chiar dacă păreau niște acțiuni ușoare și normale,
în momentul executării lor mă cuprindeau emoțiile
și mă întrebam de fiecare dată, dacă am facut
ceea ce trebuia și dacă e bine.
Am continuat cu o numărătoare până la zece,
fiecare ieșind în fața clasei pentru a număra.
Atunci iar m-au cuprins emoțiile și parcă mi se
schimbase și vocea când număram, cu toate că
părea ceva banal să numeri pană la zece. Dar în
momentul când ești în fața clasei/publicului, te
emoționezi, uneori te blochezi, cel puțin așa mi se
întâmplă mie.
Următorul joc a constat în desenarea unor
cerculețe pe patru foi. Aceste cerculețe trebuiau să
umple toată foaia ,fără goluri, și să nu fie mai mari
decât un bănuț de zece bani. Eram cuplați câte
doi, unul scria iar celălalt număra. La sfârșit trebuia
să coincidă numărătoarea.
Aici am fost mai relaxată și m am concentrat
asupra desenatului și număratului, ca eu am fost
cea care desena, și nu mai eram tensionată că
greșesc ceva, până la ultima foaie, unde mi-a fugit
gândul în altă parte și am uitat numărătoarea,
ridicându-mă speriată, spunând că am uitat
numărătoarea.
Această asemănare am întâlnit-o și la Stanislavski,
în momentul în care era pe scenă și încerca să se
obișnuiască cu ea, timp în care un muncitor a
răsturnat lângă el niște cuie.
„ Am început să-l ajut să le strângă. Şi deodată m-am simţit bine, chiar în largul
meu, pe scena mare.”

Tot așa simțindu-mă și eu la desenarea

cerculețelor când uitasem de emoții și de cei din
jurul meu,eram doar eu și cerculețele mele.
După acest joc am trecut la altele, și ca și la
Stanislvski, mi au revenit emoțiile și starea de
neliniște.
„ Aşteptarea chinuitoare are şi o parte bună. Te face să ajungi până acolo,
încât ai vrea să vină şi să se isprăvească o dată lucrul de care ţi-e frică.
Mie mi-a fost dat astăzi să incerc o asemenea stare.”

În teatru ca și în dans, trebuie să fii disciplinat,

punctual și serios, iar dacă nu ești, devii.
La majoritatea jocurilor, noi ne trezim vorbind, și la
fiecare curs ni se face observație și discutăm pe
această temă.
Aici am gasit o asemănare cu Stanislavski, care a
întârziat la o repetiție și a fost mustrat de profesor,
a fost pus să-și ceară iertare colegilor, repetiția
fiind suspendată din cauza lui.

„ E foarte greu să stimulezi dorinţa de a crea, dar e foarte uşor s-o ucizi.
Actorului, ca şi soldatului, i se cere o disciplină de fier.”

Am început să lucrăm și la imaginație, simțire,

improvizație, mai mult,dar aici nu mă descurc așa
așa de bine, deseori având blocaje și refuzări de
situație. Aici am înțeles ca importantă e situația
dată, nu tema.
Ni s-a dat o situație și când am fost întrebați ce e
mai important, situația sau tema, toți am răspuns
că tema, pe care de altfel am și respectat-o.
Atunci am înțeles că trebuie să căutăm în
profunzime pentru a găsi răspunsul mai în
profunzime pentru a găsi răspunsul și rezolvările
întrebărilor, temelor. De fapt la noi era o temă
ascunsă, și trebuia să ne folosim de inteligență, să
venim cu ea pentru a rezolva situatia dată.
Prin atitudine, generăm emoții, gândul generează
emoții.
Trebuie să nu ne mai judecăm,să nu ne mai facem
în cap fel de fel de scenarii, cum că n am fi buni,
că n am făcut bine, că am greșit, și cel mai
important, să nu ne mai autoevaluăm. Trebuie să-i
lăsăm pe profesori să ne noteze pentru ceea ce
facem, să ne dăm voie să greșim că doar așa
putem afla cum trebuie să lucrăm de fapt.
„ Am descoperit taina. Ea constă în faptul că nu e îngăduit să rămâi la unul şi
acelaşi lucru, să repeţi la nesfârşit ceea ce s-a uzat.
Aşteptarea chinuitoare are şi o parte bună. Te face să ajungi până acolo, încât
ai vrea să vină şi să se isprăvească o dată lucrul de care ţi-e frică. Mie mi-a
fost dat astăzi să incerc o asemenea stare.”

Fiecare moment în care depui un efort în favoarea

visului tău, te va duce mai aproape de momentul în
care vei putea spune: Am reușit !!

„În artă, înainte de orice, trebuie să ştii să vezi şi

să înţelegi frumosul.”( Arkadie Nikolaevici)