Analiza cu elemente finite a modelului virtual al peroneului

LUCRAREA NR. 2

ANALIZA CU ELEMENTE FINITE A MODELULUI VIRTUAL AL

PERONEULUI

1. INTRODUCERE

Lucrarea are drept scop determinarea teoretică a tensiunilor normale ce apar în peroneu în cazul
de solicitare maximă a osului (faza de ridicare a piciorului de pe sol, atunci când întreaga greutatea
a corpului este preluată doar de un membru inferior) pentru o persoană cu o greutate de 84 kg. În
acest scop se va folosi modelul virtual al osului peroneului realizat în lucrarea precedentă.
Metoda analizei cu elemente finite a apărut ca o consecinţă a necesităţii de a calcula structuri
de rezistenţă complexe pentru care metodele analitice de calcul nu sunt operabile. Ideea de bază este
aceea că în cazul în care structura se împarte în mai multe părţi numite elemente finite, pentru
fiecare dintre acestea se pot aplica teoriile de calcul corespunzătoare schematizării adoptate.
Împărţirea întregului în părţi de dimensiuni mai mici, operaţie care poartã denumirea consacrată de
discretizare va avea drept efect obţinerea de forme simple pentru elementele finite componente ale
structurii. Modelul utilizat în analiza cu elemente finite este un model aproximativ, obţinut prin
asamblarea elementelor finite componente, ţinând seama de geometria structurii. Conectarea
elementelor finite se realizează numai în anumite puncte numite puncte nodale sau noduri. Nodurile
reprezintă punctele de intersecţie ale liniilor de contur rectilinii sau curbe ale elementelor finite.
Elementele finite pot fi unidimensionale, bidimensionale sau tridimensionale în funcţie de
geometria structurii pe care o modelează. Caracterul aproximativ al metodei elementului finit
rezultă ca urmare a faptului că geometria reală este întotdeauna înlocuită cu o reţea de elemente
finite care urmăreşte forma reală, dar nu o poate reda cu exactitate, datorită numărului finit de
elemente, iar mărimile necunoscute ale probleme sunt calculate numai în nodurile structurii. Rezultă
de aici concluzia că precizia de calcul creşte odată cu creşterea numărului de elemente finite.

2. MODUL DE DESFĂŞURARE A LUCRĂRII

Etapele principale ce trebuiesc parcurse pentru analiza cu elemente finite a modelului 3D sunt
următoarele:
1. Importarea modelului virtual al peroneului într-un program de analiză cu elemente finite
(ANSYS). Deoarece modelul osului este deja realizat cu ajutorul programului de imagistică
medicală, acesta este doar importat în programul de analiză cu elemente finite. Modelul este
1
 Analiza cu elemente finite a modelului virtual al peroneului

format din 4644 de arii şi pentru a fi împărţit în elemente finite toate ariile trebuie să
formeze un volum (figura 1).
2. Preprocesarea modelului ce implică stabilirea materialului, a proprietăţilor mecanice a
acestuia precum şi elementului finit. Ca element finit se va alege un tetraedru cu zece noduri
cu dimensiunea laturii de 2 mm, element ce se foloseşte în cazul materialelor compozite.
Modelul nostru este un model ortotropic ceea ce înseamnă că proprietăţile materialului
(ţesutului osos) nu sunt aceleaşi pe cele trei direcţii ale sistemului. Proprietăţile de care
trebuie să se ţină seama în cazul unui material ortotrop sunt următoarele:
 Modulul de elasticitate al osului cortical este funcţie de densitate. Din acest motiv,
osul cortical este considerat un material neomogen. În acest moment se ştie că
modulul de elasticitate variază între 33% (la o densitate de 1,5 g/cm 3) şi 62% (la o
densitate de 2g/cm3) şi are o valoare mai mare pe direcţie axială decât pe direcţie
transversală şi longitudinală. Pe direcţie axială modulul de elasticitate variază între
17 – 26,5 GPa (valoarea aleasă fiind de 19,34 GPa), pe direcţia transversală 8,51 –
19.4 GPa (valoarea aleasă fiind de 11,23 GPa) şi pe direcţia longitudinală 6,91 – 18,1
GPa (valoarea aleasă fiind de 9,74 GPa). Aceleaşi valori se pot atribui şi osului
calcinos.
 Coeficientul lui Poisson pentru osul cortical variază între 0,2 şi 0,5 (valoarea aleasă
pentru acest caz fiind de: x = 0,31; y = 0,18; z = 0,18) şi pentru osul calcinos
variază între 0,01 şi 0,35.
 Modulul de rezistenţă la rupere conform lui Natali şi Miroi pentru osul cortical
variază între 2,41 – 7,22 GPa pe direcţie axială (valoarea aleasă pentru acest caz
fiind de 4.32 GPa), între 3,28 – 8,65 GPa pe direcţie transversală (valoare aleasă
fiind de 3,57 GPa) şi între 3,28 – 8,67 GPa pe direcţie longitudinală (valoarea aleasă
fiind de 3,57 GPa).

3. Stabilirea constrângerilor şi a forţelor ce acţionează asupra modelului (figura 2). În urma

împărţirii modelului virtual în elemente finite s-au obţinut un număr de 57.702 de noduri şi
39.874 de elemente. Vom considera osul peroneului ca fiind încastrat în partea superioară şi
supus în partea inferioară unei forţe de compresiune de 112,6 N, forţă ce reprezintă 1/6 din
valoare totală a forţei de reacţiune (675,6 N) pe axa x ce acţionează în articulaţia gleznei.
Această forţă de reacţiune corespunde unui individ cu o masă de greutate de 84 kg în ultima
faza de suport a piciorului pe sol.

2
 Analiza cu elemente finite a modelului virtual al peroneului

4. Procesarea datelor şi rezolvarea ecuaţiilor, proces care este rezolvat în totalitate de către
calculator.

Figura 1 Modelul peroneului format din 2926 de arii. Figura 2 Impunerea constrângerilor pentru model.

5. Postprocesarea ce implică afişarea rezultatelor sub formă grafică (figura 3). În urma analizei
cu elemente finite ale modelului osului peronier se obţin următoarele rezultate:
 tensiune principală pe axa x variază între –245,118 x106 Pa şi 325,521x106 Pa.
 tensiune principală pe axa y variază între –218,382 x106 Pa şi 142,221x106 Pa.
 tensiune principală pe axa z variază între –1023 x106 Pa şi 179,663x106 Pa.
 tensiunea echivalentă minimă este de 0,365x10-10 Pa, iar cea maximă de 1046 x106
Pa.
 forţele de reacţiune pe cele trei direcţii sunt următoarele:
 Fx = 55,475 N
 Fy = -1.9778 N
 Fz = 7644,052 N.

3
 Analiza cu elemente finite a modelului virtual al peroneului

a) b)

c) d)

Figura 3 Reprezentarea grafică a rezultatelor obţinute în urma analizei cu elemente finite a

modelului virtual al peroneului.

3. ÎNTREBĂRI DE CONTROL
1. Care sunt etapele principale ce trebuiesc parcurse pentru analiza cu elemente finite a
modelului virtual al peroneului?
2. Care este tipul de material ce îi este atribuit modelului peroneului şi ce implică acest fapt?
3. Care sunt constrângerile şi forţele ce se impun modelului?

Bibliografie

4
 Analiza cu elemente finite a modelului virtual al peroneului

1. Blumenfeld, M., „Introducere în metoda elementelor finite”, Editura Tehnică, Bucureşti,

1995.
2. Blumenfeld, M., Ioniţă, A., Mareş, C., „Metoda elementelor finite (Aplicaţii şi programe
introductive)”, Bucureşti, Editura I.P.B., 1992.
3. Cooke F.W., Lemons J.E., and Ratner B.D., Properties of Materials in Biomaterials Science:
„An Introduction to Materials in Medicine”, Ratner, B.D., Hofman, A.S., Schoen, F.J.,
Lemons, J.E., (eds.) Academic Press, New York, NY (1996), pp. 11–35.
4. Cuteanu, E., Marinov, A., „Metoda Elementelor Finite în proiectarea structurilor”, Ed.
Facla, Timişoara 1980.
5. Radu C., “Contribuţii la modelarea subsistemelor biomecanice în vederea protezării”,
Universitatea Transilvania din Brasov, Romania 2005.