Buica Razvan - Cristian

ORGANIZAŢIA DE COOPERARE DE LA SHANGHAI

Alianţa strategică între China şi Rusia s-a realizat în iunie 2001 prin aşa-numita organizaţie
Shanghai Five, redenumită ulterior Shanghai Cooperation Organization. În prezent membrii
acestei organizaţii sunt în număr de şase: Rusia, China, Kazahstan, Kyrgyzstan, Tadjikistan şi
Uzbekistan. Alte patru ţări au statut de observtori: India, Pakistanul, Mongolia şi Iranul.
Scopul organizaţiei este acela de a facilita: securitatea regională, „cooperarea în politică,
economie, comerţ, pe plan militar, ştiinţifico-tehnic, cultural şi educaţional, ca şi în energie,
transporturi, turism şi protecţia mediului”. Este o organizaţie internaţională, întrucât are
reprezentare juridică pe baza dreptului internaţional privind dezvoltarea cooperării pe diferite
domenii. SCO a primit statutul de observator în cadrul Adunării Generale a ONU. Din punct de
vedere politico-militar şi economic, analiştii consideră că SCO este cea mai mare contrapondere
faţă de interesele globale americane. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat în mai 2006
că SCO reprezintă o contrapondere la NATO şi UE luate la un loc.
La sammitul din 5 iulie 2005 s-a hotărât obligativitatea ţărilor NATO să indice termene
concrete de retragere a bazelor militare de pe teritoriul ţărilor membre SCO şi s-au fixat obiectivele
parteneriatului strategic: limitarea influenţei SUA în Asia Centrală; exploatarea în comun a
uriaşelor resurse de petrol şi gaze naturale din zona Asiei Centrale; obligativitatea pentru SUA de
a prezenta un calendar de retragere a trupelor din Afganistan.
La sammitul din 15 iunie 2006 s-a instituit postul de secretar general al organizaţiei, pe care-l va
ocupa în perioada 2007-2009 reprezentantul Kazahstanului . De asemenea, s-a adoptat un plan
general unic de luptă antiteroristă. Acest sammit a reţinut atenţia opiniei publice mondiale şi printr-
un alt aspect. Invitat să ţină un discurs, liderul iranian Mahmud Ahmadinejad a propus Rusiei şi
Chinei ca ţări cu drepturi depline în SCO, precum şi Indiei şi Pakistanului, state cu statut de
observatori la fel ca şi Iranul, o colaborare pentru exploatarea bogatelor lor resurse energetice.
Vladimir Putin a reacţionat imediat, propunând crearea „unui club energetic” în cadrul SCO, un
fel de „OPEC al gazelor naturale ”. O astfel de organizaţie ar putea face cu gazul cum face OPEC
cu petrolul: orice reducere a producţiei înseamnă automat o creştere a preţurilor. Prin urmare, dacă
o astfel de idee va reuşi, având în vedere că Rusia şi Iranul controlează cele mai mari rezerve de
gaze din lume, înseamnă că un viitor cartel ruso-iranian al combustibililor ar putea determina o
schimbare substanţială a repartizării globale de forţe pe arena internaţională. Moscova şi Teheranul
vor putea ajunge în situaţia de a dicta împreună preţul mondial la gaze naturale, şi, ca urmare, vor
putea acţiona geostrategic – folosind „arma energetică” – în diferite zone importante ale lumii. Un
precedent deja a fost creat; este vorba despre criza gazului natural de la începutul anului 2006,
provocată de Rusia, şi consecinţele acesteia.
Sammitul SCO din 15 iulie 2006 a însemnat indiscutabil o veritabilă provocare pentru SUA . Rusia
se mişcă repede, demonstrând că alături de China, axa Moscova-Beijing, dispune de strategii
geopolitice bine fundamentate . Rusia a anunţat vânzarea către Iran a unor rachete sol-aer TOR-1-
M pentru apărarea reactorului nuclear de la Buşer şi a industriei sale nucleare în plină dezvoltare
chiar în contextul profilării unor posibile atacuri aeriene americane si/sau israeliene.
Ca cel mai puternic actor mondial, cu responsabilităţi faţă de securitatea globală, SUA nu-
şi pot permite să asiste pasiv la această ascensiune a blocului eurasiatic. Orice mutare neinspirată,
după doctrina loviturii preventive, care înseamnă o continuare a politicii agresive, după modelul
Irakului şi Afganistanului, ar putea compromite pe termen lung interesele SUA în zonă, sau altfel
spus, naşterea unui nou centru de putere mondială .
Scurt istoric şi structura actuală

Organizaţia Shanghai Five a fost creată în data de 26 aprilie 1996 prin semnarea „Tratatului
pentru adâncirea încrederii militare în regiunile de frontieră”. Tratatul a fost semnat la Shanghai
de către şefii de stat ai Kazakstan, China, Kyrgyzstan, Rusia şi Tajikstan.
În cadrul unei întâlniri desfăşurate la Moscova, la data de 24 aprilie 1997, aceleaşi state au semnat
„Tratatul pentru reducerea forţelor militare în regiunile frontierelor”.
La summit-ul anual al Shanghai Five, desfăşurat în anul 2001 la Shanghai (China), cei cinci
membrii au fost de acord cu admiterea cererii Uzbekistanului de a se alătura ca membru cu drepturi
depline la Shanghai Five şi transformarea acesteia în Shanghai Six. Astfel, toţi cei şase şefi de state
au semnat la data de 15 Iunie 2001, Declaraţia Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai.
Nou născuta organizaţiei a proclamat, întărirea încrederii reciproce, relaţiile de prietenie şi
bună vecinătate între statele membre, promovarea cooperării eficiente în domeniile politic,
economic, ştiinţific şi tehnologic, cultural, educaţional, energetic, transporturi, ecologic şi alte
domenii.
Structura SCO seamănă în multe privinţe, atât cu cea a NATO cât şi cu a Uniunii Europene .
Consiliul şefilor de State este corpul cu puterea cea mai înaltă de decizie în cadrul Organizaţiei.
Consiliul şefilor de Guverne este al doilea consiliu la nivel înalt în cadrul organizaţiei. Consiliul
ţine de asemenea summit-uri anuale, la care membrii discută probleme de cooperare multilaterală.
Consiliul aprobă totodată şi bugetul organizaţiei.
Consiliul Miniştrilor de Externe ţine de asemenea regulat, întâlniri, unde se discută situaţia curentă
internaţională şi modul de relaţionare cu alte organizaţii internaţionale.
Consiliul Coordonatorilor Naţionali, după cum şi numele sugestionează, coordonează cooperarea
multilaterală a statelor membre în interiorul cadrului stabilit prin carta organizaţiei.
Secretariatul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai este principala structură executivă a
organizaţiei. El serveşte la implementarea deciziilor organizaţiilor, a proiectelor de documente
propuse, asigură fluxul şi păstrarea documentelor, pregăteşte activităţile specifice în cadrul
organizaţiei, promovează şi difuzează informaţii despre SCO.
Structura Regională de Anti-Terorism, cu cartierul în Tashkent, Uzbekistan, este un organ
permanent al SCO care asigură promovarea cooperării statelor membre împotriva terorismului,
separatismului şi extremismului. Şeful structurii este ales pentru un mandat de trei ani. Fiecare stat
membru trimite câte un reprezentant permanent în cadrul structurii.