c
 


 c
    

 | 
13:24 | 20. 11. 2010


 
c
   
  

  
  

 
  
 

 
 


 

 

c 
 

 !

Documentul este format din 11 pagini şi este urmaşul conceptului strategic adoptat în
anul 1999.

Conceptul are la bază apărarea colectivă, iar unul din elementele prevăzute în el este
scutul antirachetă menit să protejeze populaţiile şi teritoriile NATO.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a salutat faptul că aliaţii au ajuns la un acord "pentru a
dezvolta un sistem de apărare antirachetă suficient de puternic pentru a acoperi teritoriul
european al NATO şi populaţiile sale, precum şi Statele Unite".

Summitul NATO de la Lisabona are trei obiective principale: revitalizarea Alianţei pentru secolul XXI,
progrese în Afganistan şi resetarea relaţiilor organizaţiei cu Rusia.

"  #
c

  
$$%

Alianţa va adopta un nou concept strategic, pentru viitorii zece ani, care va pune bazele unui NATO
revitalizat, pregătit să facă faţă încercărilor secolului XXI.

Reforma din structura de comandă a NATO, agenţii şi sedii va duce la o organizare mai agilă şi eficientă.

Finanţarea, achiziţionarea şi desfăşurarea a zece capacităţi de baza este esenţială pentru a se face faţă noilor
ameninţări.

Acestea includ: o capacitate de apărare antirachetă pentru protejarea teritoriilor, populaţiilor şi forţele din
statele NATO, cooperarea în securitatea informatică, pentrru detectarea, prevenirea şi recuperarea după
atacuri cibernetice, precum şi cooperare civil-militară pentru o abordare a crizelor, conflictelor, stabilizării
şi reconstrucţiei.



   

Summitul de la Lisabona va demonstra că Afganistanul este tot mai responsabil pentru securitatea sa prin
procesul de tranziţie. Tranziţia va începe în prima jumătate a lui 2011 şi se va încheia în 2014, ceea ce este
conform obiectivelor declarate de guvernul afgan. SUA cer naţiunilor să acopere necesităţile în formarea
forţelor afgane, pentru ca acesta să preia o responsabilitate mai mare. NATO are un angajament de durată
în Afganistan.

" 

 
c&"

Èembrii Consiliului NATO-Rusia vor sprijini o revizuire comună a problemelor de securitate comune,
pentru a se avansa pe Afganistan, apărarea antirachetă, contraterorism, neproliferarea armelor de distrugere
în masă, răspunsul în caz de dezastru şi combaterea pirateriei.

Cooperarea NATO-Rusia se bazează pe transparenţă reciprocă, pe concentrare comună asupra

ameninţărilor externe şi respect reciproc pentru principiile integrităţii teritoriale şi indivizibilităţii
securităţii.




NATO şi Rusia promit un nou început la Consiliul de la

Lisabona
Liderii NATO şi Rusiei îşi iau sâmbătă, la reuniunea ce va avea loc în capitala Portugaliei, angajamentul
unui nou început în relaţia loc lungă şi antagonistă, relatează BBC, potrivit NewsIn.

"Vom lăsa în urmă atât Războiul Rece, cât şi perioada post Războiul Rece şi vom merge înainte", a declarat
secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu.

Şi Rusia este de părere că a venit momentul să colaboreze cu NATO, a precizat Rasmussen într-o
înregistrare video publicată pe internet săptămâna aceasta.

Preşedintele rus Dmitri Èedvedev va participa la Consiliul NATO-Rusia de sâmbătă, reuniunea la cel mai
înalt nivel dintre cele două părţi după conflictul dintre Èoscova şi Tbilisi, din august 2008.

Războiul a început la numai câteva luni după ce NATO a convenit cu Georgia că aceasta poate deveni, la
un moment dat, stat membru. Decizia a nemulţumit Èoscova, care se teme încă de faptul că va fi
înconjurată de state membre NATO. După căderea URSS, în 1991, Rusia a privit neputincioasă cum din ce
în ce mai multe ţări din Europa de Est au aderat la alianţa militară occidentală.

Şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, vorbeşte despre încheierea unei epoci a neîncrederii, un ecou al
declaraţiilor pozitive de la sediul NATO.

La baza apelurilor pentru o nouă eră a cooperării se află o listă din ce în ce mai lungă de interese comune.
Iar în fruntea acestei liste figurează Afganistanul. Èoscova vrea la fel de mult ca NATO ca talibanii să fie
eliminaţi şi ca Afganistanul să fie stabilizat, astfel încât ţara să nu mai poată fi folosită ca bază pentru
grupările militante islamiste.

De la mijlocul anilor '90, influenţa acestor grupări s-a extins în Asia Centrală şi în sudul Rusiei.

În plus:

, Èoscova vrea să oprească fluxul de opiu din Afganistan, din care o mare parte ajunge în Rusia, unde
numărul de dependenţi de heroină este îngrijorător. În acest scop, Èoscova antrenează membri ai forţei de
poliţie afgane.

Luna trecută, a anunţat şi că agenţii săi, alături de forţe afgane şi americane, au luat parte la un raid antidrog
important, în cursul căruia au fost distruse laboratoare de heroină din apropiere de Jalalabad.
La summitul de la Lisabona, preşedintele Èedvedev ar urma să fie de acord cu creşterea nivelului de
asistenţă oferit pentru Afganistan, nu numai să ajute la combaterea traficului de droguri.

În ultimele săptămâni au avut loc negocieri şi în legătură cu extinderea rutelor de aprovizionare militară de
pe teritoriul rus către bazele NATO din Afganistan. Acestea au fost deschise anul trecut, după ce Èoscova
şi Washingtonul şi-au luat angajamentul să îşi "reseteze" relaţiile.

"În prezent putem transfera bunuri (cu trenul, via Rusia - n.red.) către Afganistan", a explicat secretarul
general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. "Dar, bineînţeles că ar fi mult mai eficient dacă am putea
transporta bunuri şi din Afganistan. Am putea analiza şi o listă cu bunuri care pot fi transportate... dar, în
această etapă, nu putem intra în detalii", a adăugat el.

Ruta de aprovizionare prin Rusia a devenit vitală pentru NATO, în condiţiile în care convoaiele militare
care călătoresc pe un drum alternativ, prin Pakistan, sunt vizate din ce în ce mai des de atacuri.

NATO vrea şi ca Rusia să ofere forţelor armate afgane elicoptere, de care acestea duc lipsă. "Unul dintre
cele mai sigure moduri de a te mişca în Afganistan este cu elicopterul", a explicat Kurt Volker, fost
ambasador american la NATO. "Iar ruşii au o mare capacitate din acest punct de vedere", a adăugat el.

Èoscova s-a oferit să furnizeze cel puţin 20 de elicoptere militare şi să antreneze piloţii afgani, dar acordul
a fost amânat de insistenţa Rusiei de a fi plătită pentru aproape toate aparatele.

Iar acesta nu este singurul preţ pe care îl cere Èoscova pentru cooperarea în Afganistan. "Rusia încearcă să
facă un schimb... NATO are nevoie de Rusia în Afganistan. În schimb, Rusia vrea să nu existe discuţii
privind o extindere a NATO în fostele republici sovietice. În al doilea rând, ca NATO să susţină o parte din
interesele Rusiei în domeniul securităţii europene - precum limitarea extinderii infrastructurii militare
americane în Europa de Est şi limitarea desfăşurării de elemente antirachetă ale SUA sau NATO în Europa
de Est", a explicat Dmitri Suslov, expert militar la Consiliul pentru politică externă şi de apărare de la
Èoscova.

Aceasta este o listă lungă şi va testa limitele actualei refaceri a relaţiilor dintre cele două părţi.
Ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, a descris negocierile privind apărarea antirachetă drept
dificile. "Problema este că până şi membrii NATO au diviziuni privind cum ar trebui să fie sistemul, ce
interval de timp există şi ce fonduri sunt necesare", potrivit lui Rogozin.

Summitul de la Lisabona ar putea fi un pas important înainte în relaţiile dintre Rusia şi NATO. Însă sunt
aşteptate negocieri dure înainte ca cei doi foşti adversari să înceapă să coopereze în mai multe dosare de
securitate.



'(()))!
  
!
(
 ( ( & &

&
 &

&
& 
&&  
&&&  &*+,,,*!'

c  
 ##   
  
"

Prin adoptarea la summit-ul de la Lisabona a noii conceptii strategice a NATO,s-a
proclamat inceputul unei noi ere in istoria acestei organizatii, marcand intrarea aliantei
nord-atlantice in faza a treia de dezvoltare. Prima faza a fost marcata de confruntarea
militara si ideologica cu URSS, iar cea de-a doua de reformatare a Europei dupa
incheierea razboiului rece. Urmatoarea etapa nu are deocamdata un continut clar,
deoarece documentul prezinta un caracter dublu, scrie analistul rus Fiodor Lukianov,
redactor sef al publicatiei ³Rusia in politica globala´.

Principala deosebire intre doctrina adoptata recent si cea anterioara adoptata in urma cu
11 ani consta in faptul ca atunci NATO dadea unele instructiuni tarilor membre cum sa
actioneze in conditiile in care alianta va capata o importanta tot mai mare in lume. In
centrul documentului este inscrisa acum securitatea ³nucleului´, ci nu rolul global, Rusiei
acordandu-i-se o atentie cu mult mai mare decat oricand dupa destramarea URSS.

In momentul adoptarii conceptiei anterioare, NATO se afla in culmea influentei

internationale. Nu la mult timp de la victoria asupra principalului inamic ± Tratatul de la
Varsovia -, alianta nord-atlantica s-a situat pe calea extinderii atat a componentei, prin
primirea in anul 1999 a Poloniei, Cehiei si Ungariei, cat si a misiunii sale, prin depasirea
granitelor euro-atlantice. Prin adoptarea in anul 1997 a documentului de baza Rusia-
NATO s-a legitimat expansiunea teritoriala, iar In anul 1999 alianta a folosit pentru prima
data forta, demonstrand prin interventia in razboiul din Iugoslavia destinatia sa in zonele
cu probleme.

Urmatorul deceniu a fost insa o deceptie. In urma actului terorist din 11 septembrie din
SUA, acestea au hotarat sa nu se mai bazeze pe mecanismele NATO, preferand sa
formeze o ³coalitie antiterorista´ cu participarea tarilor membre ale aliantei, dar nu in
cadrul acesteia, trecand raspunderea pentru insuccesul campaniei afgane pe seama
aliantei. Aceasta a dus la cresterea neincrederii europenilor de a suporta riscurile in
regiunile indepartate de Lumea Noua.

In anul 2003 a mai urmat o lovitura datorita atitudinii aliatilor fata de atacarea Irakului.

Politica ofensiva a administratiei Bush in Europa de Est (scutul antiracheta) si in Eurasia

(atragerea in alianta a Ucrainei si Georgiei) au dus la cresterea rapida a tensiunilor cu
Rusia si adancirea asperitatilor intre Washington si capitalele vest-europene.

In sfarsit, razboiul din Caucaz din anul 2008 a demonstrat ca pretentiile NATO de
structura principala a securitatii in Europa nu sunt fundamentate, alianta neputand face
nimic nici in timpul, nici dupa terminarea razboiului.

Criza economica din anii 2008-2009 a acutizat problema cheltuielilor militare, tarile din
interiorul aliantei adoptand masuri rigide de austeritate. In noua conceptie a NATO a fost
inscrisa o fraza de reformare a NATO, prin care se ofera membrilor maximum de
securitate pentru banii alocati de acestia in vederea apararii.

In noul text sunt inscrise cateva prevederi de principiu ce fixeaza noua situatie. In primul
rand, ca garantia securitatii aliatilor se asigura prin fortele nucleare strategice ale aliantei,
pe primul loc fiind SUA.

Pentru Èoscova este nefavorabila intentia NATO de a obtine reducerea armelor nucleare
tactice rusesti din Europa si transferul acestora departe de granitele europene, Rusia fiind
antrenata in discutii asupra balantei fortelor in Europa, superioritatea acesteia in rachete
tactice compensand superioritatea NATO in fortele armate obisnuite. Aceasta va
complica relatiile cu China, urmand ca, la cererea aliantei, rachetele sa fie duse in Asia,
mai aproape de granitele cu China.

In al doilea rand, un rol important revine securitatii cibernetice, planificandu-se sa se

creeze organe centralizatoare in cadrul NATO. Securitatea energetica, ca obiect al
estimarilor strategice, poate, de asemenea, sa lezeze interesele rusesti. In al treilea rand,
un obiectiv nou de unificare il constituie in esenta crearea sistemului antiracheta
european, care constituie un element -cheie al apararii colective a Rusiei.

Rusia a fost invitata sa colaboreze in aceasta sfera, fara sa se aminteasca sursa de

amenintare, Iranul fiind exclus, la cererea Turciei.

In al patrulea rand, se subliniaza tendinta de colaborare cu orice tari si organizatii din

intreaga lume, mentionandu-se ca interactiuile vor fi cu cei necesari, nu cu ³fratii de
alianta´, cum se preconiza anterior.

Un ultim pasaj atrage atentia ca NATO nu constituie un pericol pentru Rusia, marcand o
schimbare istorica, aceasta fiind o declaratie stranie pentru un document doctrinal,
avandu-se in vedere a se inlatura temerea declarata a Rusiei ca largirea blocului ar
prezenta un pericol.

In general, noua strategie a conceptiei NATO constituie un pas inainte, dar deocamdata
nu este clar unde este punctul de destinatie. Textul este, fara indoiala, un compromis intre
reprezentarile foarte diferite asupra obiectivelor aliantei. Alegerea ca tema de sprijin
unificatoare a apararii antiracheta, fara conturarea proiectului si a rolului fiecarui
participant, poate fi considerat ca fiind spirituala, constituind o iesire temporara din
situatia creata.

Desi astazi tema scutului antiracheta corespunde reprezentarilor aliatilor, in perspectiva

pot apare noi probleme, problema cheie fiind pozitia SUA, deoarece Europa nu detine si
nu va detine un asemenea scut. Se observa, de asemenea, scaderea ambitiilor aliantei,
care revine la probleme europene, renuntand la pretentiile de functie globala. Punandu-se
in centrul atentiei aliantei securitatea europeana, nu exista problema mai importanta ca
reglementarea definitiva a relatiilor cu Èoscova, prezenta Èoscovei fiind de neinlocuit si
in solutionarea altor probleme, de exemplu, in situatia cu Afganistanul. Pe langa aceasta,
o baza de dialog ar constitui-o tema scutului antiracheta european, asteptandu-se o
propunere de securitate europeana din partea Èoscovei. Europa cunoaste o noua abordare
a relatiilor cu Rusia, intelegandu-se ca razboiul rece nu s-a incheiat pentru ca asa s-a
declarat, ci ca din decorurile timpurilor trecute nu a mai ramas nimic pe scena mondiala.

Sursa: http://totul.md/ro/newsitem/19303.html
Rolul NATO în cadrul evoluţiei construcţiei de securitate europene la
începutul secolului XXI

 !
 !
!-..%cc"/

În prezent, construcţia europeană de securitate reflectă trăsăturile esenţiale ale mediului

geopolitic în care se derulează: tranziţia către sistemul internaţional multipolar,
competiţia între puteri în spaţiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; adâncimea
integrării în U.E.

Tentativele Federaţiei Ruse de a menţine statutul de mare putere pe arena mondială şi de

a ocupa poziţii cheie în structurile europene de securitate.

Pentru a crea un tablou complet al rolului NATO în cadrul evoluţiei construcţiei de

securitate europene la începutul secolului XXI va trebui să analizăm relaţia UE-NATO şi
în mod obligatoriu relaţiile NATO cu Rusia şi mai nou Ucraina, 2 mari actori cu un
cuvânt greu de spus în sistemul de securitate european.

Pentru a face o radiografie a evoluţiilor sistemului de securitate european în secolul XXI,

trebuie să analizăm relaţiile NATO-UE, precum şi cele cu Rusia şi Ucraina ce sunt doi
actori importanţi în cadrul securităţii europene.
%! Unul din pilonii de bază a NATO este constituit de ţările care sunt şi membre a UE.
ÄUniunea Europeană are cel puţin la fel de mult de oferit NATO pe cât are NATO de
oferit Uniunii Europene. De aceea, a venit timpul să ne întrebăm nu ce poate face NATO
pentru Uniunea Europeană, ci ce poate face Uniunea Europeană pentru NATO´
Pentru a aplica unul din principiile fundamentale ale UE şi anume principiul
subsidiarităţii, este necesar luarea în calcul a unui sistem de securitate multietajat: UE,
OSCE, NATO şi ONU. Necesitatea unei corelări, a optimizării cooperării între diferitele
instituţii de securitate devine mai evidentă ca oricând. Evoluţiile destul de imprevizibile
în UE, rivalitatea dintre UE şi NATO, apariţia unor dezechilibre majore între statele UE,
posibilitatea ca interesele naţionale să prevaleze faţă de cele comune sunt principalii
factori care influenţează edificarea unui sistem eficient în domeniul securităţii europene.

Unul din elementele esenţiale ale Conceptului strategic al Alianţei (NATO) adoptat la
Washington în 1999 este ÄDezvoltarea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare în
cadrul Alianţei´ . Conceptul Strategic confirmă faptul că Identitatea Europeană de
Securitate şi Apărare va continua să fie dezvoltată în cadrul Alianţei.
Conceptul Identităţii Europene de Securitate şi Apărare s-a dezvoltat în strânsă
corespondenţă cu alte două concepte, dezvoltate ulterior. Este vorba, în primul rând, de
Politica Externă şi de Securitate Comună± PESC (Common Foreign and Security Policy±
CFSP), ce denumeşte un capitol distinct (Titlul V) al Tratatului de la Èaastricht şi care
reprezintă unul din cei trei piloni ai construcţiei europene. În al doilea rând, este vorba de
Politica Europeană de Securitate şi Apărare ± PESA (European Security and Defence
Policy, ESDP) sau, respectiv, Politica Europeană de Securitate şi Apărare Comună ±
PESAC (Common European Security and Defence Policy, CESDP) concept care a
dobândit în ultimii ani tot mai multă substanţă şi care este parte componentă intrinsecă a
PESC.

Construcţia IESA (Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare) este un proces

ireversibil ce va realizat prin dezvoltarea relaţiei existente între NATO şi UE, în acelaşi
timp cu dezvoltarea politicii comune de securitate şi apărare.
Obiectivul principal al UE în cadrul PESA este capacitatea statelor membre de a
mobiliza şi desfăşura în termen de 60 de zile şi a susţine cel puţin un an, forţe militare ce
pot atinge nivelul a 50.000-60.000 oameni care să efectueze întreaga gamă de aşa-numite
Äactivităţi Petersburg´ , stabilite prin Tratatul de la Amsterdam, din 1997. Rolul acestora
ar fi acela de a efectua operaţiunile militare sub conducerea UE, ca răspuns la crizele
internaţionale, şi circumstanţe în care NATO, şi întregul său, nu este angajată din punct
de vedere militar.
Aceste iniţiative au dus la temerea că o alianţă pur europeană ar putea duce la
discriminarea statelor europene care sunt membre ale NATO dar nu şi ale UE precum şi
la o dublare a asumării sarcinilor şi alocării resurselor de către NATO şi UE cu toate că
toate statele membre NATO au fost de acord cu necesitatea unei forţe militare
independente de contribuţia SUA pentru realizarea PESC. Aceste temeri au fost înlăturate
în urma Consiliului Nord-Atlantic de la Berlin din 1996 care a enunţat principiul creării
unei forţe europene Äseparabile, dar nu separate´.
În esenţă, PESA presupune dezvoltarea unei capacităţi de decizie autonome şi, în cazul în
care Alianţa Nord-Atlantică ca întreg nu este angajată, lansarea şi coordonarea unor
operaţiuni militare sub autoritatea UE, ca răspuns la situaţii de criză, angajarea resurselor
de către statele membre la astfel de operaţiuni bazându-se pe decizii suverane.

În Constituţia Europeană noul concept Politică de Securitate şi Apărare Comună ± PSAC

(Common Security and Defence Policy, CSDP) înlocuieşte, deopotrivă vechiul concept
Politică Europeană de Securitate şi Apărare ± PESA, cât şi varianta sa Ädesfăşurată´,
Politica Europeană de Securitate şi Apărare Comună ± PESAC.
Sunt prevăzute două principii ce vor guverna PSAC:
acţiunile externe trebuie să se bazeze pe principiile care au guvernat crearea,
dezvoltarea şi lărgirea Uniunii Europene;
acţiunile externe trebuie să urmărească maximizarea cooperării statelor membre în
toate domeniile relaţiilor internaţionale.

Constituţia Europeană menţionează, însă, că politica comună de securitate şi apărare nu

va aduce atingere obligaţiilor statelor membre care au ales să îşi asigure securitatea în
cadrul N.A.T.O. În contextul stabilirii, în viitor, a unei politici de apărare comune, ceea ar
putea presupune, practic, o alianţă militară, va fi necesar să se analizeze în mod
aprofundat relaţia dintre o astfel de structură şi N.A.T.O., în vederea evitării dublării de
competenţe sau a slăbirii legăturii transatlantice, care prezintă importanţă pentru state
precum România.
Astfel, s-ar putea imagina menţinerea legăturii transatlantice, prin crearea unui sistem de
apărare U.E. integrat sistemului N.A.T.O. Totodată, în contextul în care U.E. dobândeşte
personalitate juridică , s-ar putea imagina, într-o anumită formulă, angajarea Uniunii
înseşi în sistemul N.A.T.O. (cu acomodarea poziţiei de neutralitate a unor membri UE).

În cadrul conceptului strategiei de apărare prezentate la Salonic la 20 iunie 2003 de

Înaltul Reprezentant UE pentru PESC şi secretar general al UEO Javier Solana, se
sublinia că Äprima linie a apărării´ va fi adesea în afara ariei UE şi că europenii Ätrebuie
să fi e gata de a acţiona înainte de producerea unei crize´ ± formulări ce înscriu conceptul
strategic european în logica abordării preventive enunţată, de noua Strategie Naţională de
Securitate a SUA, chiar dacă nu se menţionează explicit posibilitatea atacului preventiv,
ca în cazul documentului american.
Acest concept de abordare preventivă a fost adoptat şi în Strategia naţională de securitate
în care se prevede că ÄRomânia are o strategie pro-activa´.

Asupra acestui concept sunt şi critici care afirmă că Äteza recurgerii la forţă în scopuri
preventive este neîntemeiată teoretic şi periculoasă sub aspect practic´ fiind contrară
prevederilor dreptului internaţional şi Cartei Naţiunilor Unite . Germenii acestui concept
au apărut într-un moment important al implicării NATO în fosta Iugoslavie în 1991, şi
anume, atunci când a deschis ostilităţile militare fără să fie autorizată în acest sens de
Consiliul de Securitate chiar dacă ulterior printr-o rezoluţie a fost legitimată oarecum
această agresiune.

NATO are un rol important în apărarea Bătrânului continent, dar UE poate la rândul său
să construiască un instrument de apărare adaptat şi credibil. UE poate avea o contribuţie
pe care NATO o neglijează. Iar asta pentru că Uniunea nu este interesată doar de
aspectele militare, ci încearcă mai degrabă o abordare globală în gestionarea crizelor .
ÄUniunea Europeană are nevoie de NATO, iar NATO are nevoie de Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană nu va putea fi niciodată puternică fără un NATO puternic, iar NATO
nu va putea fi niciodată puternic fără o Uniune Europeană puternică´.

%%!În mod constant, NATO a acordat o atenţie maximă relaţiilor cu Rusia după căderea
cortinei de fier fiind evident că nu se putea realiza o construcţie solidă de securitate
europeană fără participarea Rusiei.

În anul 1994, Rusia a optat pentru a intra în cadrul programului Parteneriatului pentru
Pace deschizând noi oportunităţi de cooperare între cele două părţi care s-au concretizat
cu participarea Rusiei la implementarea acordului de pace în Bosnia-Herţegovina unde
pentru prima dată, foştii adversari, contingentele Aliate şi ruseşti au participat împreună
la o operaţiune militară multinaţională.

Cadrul relaţiilor dintre NATO şi Rusia a fost instituţionalizat prin semnarea Actului
fondator NATO-Rusia asupra Relaţiilor mutuale, cooperării şi securităţii, în mai 1997,
prin care a fost creat Consiliul permanent reunit NATO-Rusia (PJC) .
De asemenea, Rusia a fost de acord să contribuie cu un număr semnificativ de trupe la
Forţele din Kosovo de sub comanda NATO (KFOR), conform stipulărilor din Rezoluţia
1244 a Consiliului de Securitate al ONU.

La o întrunire la nivel de Èiniştri ai apărării, din iunie 2000, ministrul rus al apărării,
Sergheiev, susţinând opinia ţărilor NATO, a declarat că nu există nici o altă alternativă la
cooperarea NATO-Rusia. Declaraţia făcută la sfârşitul întrunirii a recunoscut, de
asemenea, rolul important al parteneriatului în stabilitatea şi securitatea zonei Euro-
Atlantice .
Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au reprezentat un moment de cotitură al
relaţiilor NATO-Rusia. Nevoia de a combina eforturile devenea acută.

Elaborarea anuală a unui plan privind terorismul convenită la întâlnirea NRC de la

Summit-ul de la Istambul din iunie 2004, a marcat un moment important în dezvoltarea
cooperării NATO-Rusia împotriva terorismului. Drept urmare, miniştrii de externe ai
NRC au aprobat în decembrie 2004 un Plan de Acţiune NATO-Rusia împotriva
Terorismului comprehensiv, care oferă o strategie coerentă pentru prevenirea
terorismului, combaterea activităţilor teroriste şi gestionarea consecinţelor actelor
teroriste.

Ca urmare a acestui plan Rusia va participa la acţiunile comune ale NATO privind
combaterea terorismului în Èarea Èediterană. Operaţia Active Endeavour este un
exemplu de succes în acest sens constând în patrularea estului Èării Èediterane şi
însoţirea navelor în Strâmtoarea Gibraltar ulterior fiind extinsă la întreg spaţiul Èării
Èediterane.
S-a încercat extinderea acestei cooperări şi în Èarea Neagră dar atât Rusia, cât şi Turcia
au avut poziţii de respingere a acestei iniţiative chiar dacă motivaţiile fiecărei ţări erau
altele. Turcia se temea de modificarea statutului strâmtorii Dardanelelor reglementat
actual prin Convenţia de la Èontreau iar Rusia avea argumente de ordin geopolitic.

Sunt şi multe alte probleme asupra cărora Rusia şi NATO au divergenţe. În cadrul celei
de-a 42 Conferinţe de la Èunchen dedicată securităţii mondiale, Rusia şi-a afirmat
dorinţa pentru dezvoltarea colaborării dar împotriva extinderii NATO către est în
realizarea strategiei sale de apărare avansată. În eventualitatea extinderii spre est ca
organizaţie militară, NATO va deveni în acest caz o ameninţare pentru Èoscova . Rusia
pronunţându-se anterior prin oficialii săi împotriva aderării la NATO a Ucrainei
motivând că aceasta ar putea dăuna intereselor ei. În acest sens, existând Äprobabilitatea
unor mişcări politice nedorite în Rusia, dacă Ucraina devine membru NATO´.

În cadrul Întâlnirii NATO-Rusia din Sicilia ce avut loc în februarie 2006, s-au evidenţiat
din nou poziţii diferite în ce priveşte problema contactelor internaţionale cu mişcarea
islamică Hamas , câştigătoarea alegerilor palestiniene. Secretarul general NATO a spus
că alianţa nu întrevede contacte cu Hamas, dar ministrul rus al apărării Serghei Ivanov a
apărat decizia preşedintelui Vladimir Putin de a-i invita pe liderii Hamas la Èoscova .
Interese contrare există şi asupra modului de soluţionare a conflictului din Transnistria,
proces în care sunt implicate alături de Rusia, NATO, Ucraina, UE.

De remarcat că poziţiile opuse ale Rusiei şi reprezentanţilor NATO sau a unor ţări
importante membre NATO s-au înmulţit culminând cu declaraţiile şi poziţiile formulate
de către vicepreşedintele american Dick Cheney, la summitul de la Vilnius din acest an în
care acuza Rusia pe un ton foarte dur, de acţiuni de intimidare, şantaj şi subminare a
integrităţii teritoriale a vecinilor săi, dar şi de neadoptarea unor reforme democratice.
Unii analişti au catalogat summitul de la Vilnius ca fiind o noua Ialta, unde în 1945,
precum se ştie, s-a desenat harta Europei postbelice. Alţii au comparat discursul lui Dick
Cheney cu cel al lui William Churchill de la Fulton prin care s-a semnalat, de fapt,
dezlănţuirea unui război rece intre Est şi Vest.

Cheney a afirmat că Polonia, România, Bulgaria, ţările baltice, Ucraina, Georgia şi

Èoldova trebuie sa construiască un zid de apărare a democraţiei. Evident că acest zid
trebuie să ne apere de ruşi. El a mai lăsat să se întrevadă că, în fond, cel de-al doilea
război rece este deja în plină desfăşurare, cu toate că, multă lume nu a remarcat încă acest
lucru. Atâta doar că linia frontului este acum alta. Noua cortină de fier a fost stabilită
între Rusia şi foştii săi sateliţi din blocul comunist.
Este pentru prima dată de la prăbuşirea URSS când Washingtonul spune foarte clar că
Èoscova nu-i mai este nici măcar partener pe plan global nicidecum aliat. Rusia are de
ales, a zis Cheney, din doua una: Äsau se întoarce la democraţie, sau devine iar inamicul
Occidentului.´

De cealaltă parte, preşedintele Putin în recentul Discurs despre starea naţiunii afirma că
ÄStatele Unite sunt un lup care nu ascultă de nimeni´ şi singurul lucru pe care Rusia îl
mai poate face în această situaţie este să îşi construiască Äo casă solidă´. Acesta a mai
afirmat că ÄEste prematur sa vorbim de sfârşitul cursei înarmărilor. Aceasta se
accelerează şi a atins cu adevărat un nou nivel tehnologic´.

Parcă venind să tempereze această escaladare a declaraţiilor Putin a afirmat că ÄRusia va

fi răbdătoare în dezvoltarea relaţiilor cu Occidentul şi nu are nici cea mică intenţie să se
întoarcă la tensiunea erei Războiului Rece´
Èenţionăm că aceste tensiuni sunt observate momentan doar între SUA şi Rusia dar
acestea nu pot fi neglijate în planul relaţiilor NATO-Rusia având în vedere poziţia SUA
în cadrul NATO.

%%%! În ce priveşte Ucraina, relaţiile bilaterale au luat avânt după revoluţia portocalie din
această ţară existând şi un cadru instituţional de colaborare prin semnarea Cartei asupra
Parteneriatului distinctiv dintre NATO şi Ucraina, la Èadrid în iulie 1997.
Carta urmează strategia declarată a Ucrainei de a-şi accelera integrarea în structurile
europene şi transatlantice. Aceasta reprezintă baza pe care NATO şi Ucraina sunt de
acord să se consulte în contextul securităţii şi stabilităţii Euro-Atlantice şi în domenii
precum prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor, susţinerea păcii şi opera¬ţiunile
umanitare . Atât România, cât şi Polonia sunt interesate în primirea Ucrainei în rândul
Alianţei în vederea asigurării unui climat de securitate şi stabilitate la frontierele sale.
Lech Kaczynski, preşedintele Poloniei declara ÄPolonia e foarte interesata ca Ucraina sa
adere la NATO.´
ÄTraseul natural al Ucrainei e să fie un candidat pentru admiterea în NATO şi UE.
Nimeni nu crede însă că asta se va întâmpla curând, dar face parte din logica sfârşitului
Uniunii Sovietice şi creării unui spaţiu european şi euro-atlantic unic.´
Parteneriatul pentru Pace permite Ucrainei să îşi compare instituţia apărării cu cele ale
vecinilor săi europeni şi să îşi definească mai bine rolul pe care îl joacă în securitatea
europeană. Participarea Ucrainei la Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC) îşi
aduce, de asemenea, contribuţia la acest proces.

În logica celor prezentate asupra ultimelor evoluţii ale relaţiilor Rusiei cu SUA şi implicit
NATO, Ucraina va fi o cărămidă importantă în acest zid de apărare în faţa vecinilor de la
răsărit.
Dezvoltarea caracterului politic al Alianţei este una dintre soluţiile prezentate pentru
reformarea NATO necesară în faţa noilor provocări aduse de secolul XXI. Dacă Alianţa
doreşte să-şi menţină rolul de principal cadru pentru coordonarea trans-atlantică şi
acţiunile comune, atunci aceasta trebuie să dubleze transformarea militară cu o acţiune
decisivă care să faciliteze dezbateri politice mai frecvente şi deschise. Cu alte cuvinte,
NATO trebuie să devină mai politic ± un obiectiv care se află pe o poziţie înaltă pe
agenda secretarului general NATO Jaap de Hoop Scheffer.

În cadrul reuniunii anuale de la È nchen (2006) s-a cerut continuarea procesului de

reformare a NATO, pentru extinderea misiunii politice a Alianţei, în sensul de a coordona
strategia Europei şi Statelor Unite în afara zonei NATO. S-a cerut ± primind şi sprijinul
secretarului general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer ± o dezbatere amplă, până în
2009, care să definească noile sarcini ale Alianţei Atlantice, dar şi limitele competenţelor
NATO . S-a susţinut necesitatea de a se conferi NATO Äun rol cu adevărat global, la
nivel planetar´. Aceasta, deoarece există anumite Äameninţări de anvergură globală´, cum
este cazul terorismului.

Ca şi în trecut nu trebuie să credem că NATO va fi peste tot şi că va avea soluţiile

potrivite pentru toate crizele. Alianţa va rămâne în continuare un instrument la dispoziţia
SUA şi a Europei pentru a răspunde sfidărilor afectând securitatea comună şi comunitatea
euro-atlantică. Contribuţia sa va fi în continuare extrem de importantă, în special în
planul luptei cu terorismul .

Ajungând la 26 de membri în 2006, NATO colaborează strâns prin reţelele

Parteneriatului pentru Pace şi Cooperării Atlantice, cu alte 27 de ţări dintre care 5 neutre
(Austria, Finlanda, Irlanda, Suedia şi Elveţia), toate cele 15 republici post-sovietice şi alte
ţări din Europa de Est şi Sud-Est. Alianţa a sponsorizat în ultimii 11 ani operaţii de
menţinere a păcii şi intervenţii civile urgente.
Prin dimensiunile şi conexiunile sale, NATO rămâne cea mai importantă relaţie
diplomatică din lume. SUA şi Europa controlează 70% din comerţul mondial. Cooperarea
lor în domeniile democraţiei şi drepturilor omului, economiei şi cercetării,
telecomunicaţiilor şi luptei antiteroriste este vitală pentru omenire. Schimbările
înregistrate, mai ales creşterea forţei militare a SUA şi a integrării UE, sunt de natură să
stimuleze egocentrismele, dar ele vor fi depăşite.

_
01

 
  




Summitul NATO de la Lisabona are o agenda cuprinzatoare, iar Alianta va trebui sa se
transforme cu prilejul reuniunilor din cadrul lui, este de parere presedintele american
Barack Obama, semnatarul articolului publicat in editia de joi a ziarului The New York
Times. In opinia sa, este nevoie de o abordare diferita, pentru a garanta un viitor mai
sigur. Astfel, apararea antiracheta constituie fundamentul unei colaborari mai mari cu toti
aliatii si o oportunitate pentru cooperarea cu Rusia. Totodata, NATO trebuie sa dezvolte
noi aparari impotriva unor amenintari cum ar fi atacurile cibernetice. Presedintele
american pledeaza de asemenea pentru continuarea parteneriatelor dincolo de NATO.

In contextul in care saptamana aceasta au loc reuniunile summitului Uniunea Europeana-

SUA, de la Lisabona, sunt mandru ca am vizitat Europa o jumatate de duzina de ori ca
presedinte. Acest lucru reflecta un adevar durabil al politicii externe americane - relatia
noastra cu aliatii si partenerii europeni este piatra de temelie a angajamentului nostru fata
de lume si un catalizator pentru cooperarea globala.

Cu nicio alta regiune nu mai au SUA o astfel de identitate de valori, interese, capacitati si
obiective. Cea mai importanta relatie economica din lume, comertul transatlantic sprijina
milioane de locuri de munca in SUA si Europa si constituie baza eforturilor noastre de a
sustine redresarea economica globala.

Ca alianta de natiuni democratice, NATO asigura apararea colectiva si ajuta la

consolidarea unor democratii tinere. Europa si SUA lucreaza impreuna pentru a preveni
raspandirea armelor nucleare, a promova pacea in Orientul Èijlociu si a infrunta
schimbarile climatice. Asa cum am vazut din alerta de securitate recenta din Europa si
complotul zadarnicit de a detona explozibili pe zboruri cargou transatlantice, vom
coopera indeaproape in fiecare zi pentru a preveni atacurile teroriste si a garanta siguranta
cetatenilor nostri.

Spus in mod simplu, suntem cei mai apropiati parteneri reciproci. Nici Europa, nici SUA
nu pot infrunta provocarile timpului nostru unul fara celalalt. Aceste summituri constituie
o astfel o oportunitate de a aprofunda cooperarea noastra in si mai mare masura si de a
asigura ca NATO - alianta cea mai de succes din istoria omenirii - ramane la fel de
relevanta in acest secol asa cum a fost in trecut. De aceea avem o agenda cuprinzatoare la
Lisabona.
In primul rand, in Afganistan, ne putem uni eforturile de tranzitie spre o conducere
afgana, chiar daca continuam sa garantam poporului afgan angajamentul nostru constant.

Coalitia noastra condusa de NATO in Afganistan este formata din 48 de tari - inclusiv
contributii ale tuturor celor 28 de aliati ai NATO si 40.000 de soldati din tarile aliate si
partenere, al caror serviciu si sacrificiu il cinstim. Efortul nostru comun este esential
pentru a le nega teroristilor un loc sigur, la fel cum este necesar sa imbunatatim viata
poporului afgan. Odata cu sosirea unor forte suplimentare ale coalitiei in ultimii doi ani,
avem in sfarsit strategia si resursele pentru a taia avantul talibanilor, a-i priva pe
insurgenti de bastioanele lor, a antrena mai multe forte de securitate afgane si a sprijini
poporul afgan.

La Lisabona, ne vom coordona abordarea, astfel incat sa putem incepe tranzitia spre
incredintarea responsabilitatii afganilor la inceputul anului viitor, si sa putem adopta
obiectivul presedintelui Hamid Karzai de a face in asa fel ca fortele afgane sa preia
comanda operatiunilor de securitate in intreg Afganistanul pana la sfarsitul anului 2014.

Chiar daca tranzitia si reducerile de trupe ale SUA vor incepe in luna iulie, NATO - ca si
SUA - pot edifica un parteneriat de durata cu Afganistanul pentru a face sa se inteleaga
faptul ca atunci cand afganii vor asuma controlul ei nu vor fi abandonati.

Asa cum situatia din Afganistan evolueaza, tot asa NATO va trebui sa se transforme la
Lisabona printr-un nou Concept Strategic, care recunoaste capacitatile si partenerii de
care avem nevoie pentru a raspunde noilor amenintari ale secolului al XXI-lea. Acest
lucru trebuie sa inceapa prin reafirmarea esentei vitale a acestei aliante - angajamentul
subscris in articolul 5 ca un atac impotriva unui membru este un atac impotriva tuturor.

Pentru a garanta ca acest angajament are sens, trebuie sa ne consolidam intreaga gama de
capacitati care sunt necesare pentru a proteja oamenii nostri astazi si a ne pregati pentru
misiunile de maine. Chiar daca ne modernizam fortele conventionale, trebuie sa
reformam structurile de comanda ale Aliantei pentru a le face mai eficiente, a investi in
tehnologii ce permit fortelor aliate sa desfasoare si sa opereze impreuna in mod eficient si
a dezvolta noi aparari impotriva unor amenintari cum ar fi atacurile cibernetice.

O alta capacitate necesara Aliantei este apararea antiracheta a teritoriului NATO, de care
este nevoie pentru a aborda amenintarea reala si crescanda reprezentata de rachetele
balistice. Abordarea Adaptativa in Etape a sistemului de aparare antiracheta in Europa, pe
care am anuntat-o anul trecut, va oferi o aparare puternica si eficienta a teritoriului si
populatiei din Europa precum si fortelor americane dislocate. Èai mult, ea constituie
fundamentul unei colaborari mai mari - cu un rol pentru toti aliatii, de protectie pentru
toti aliatii, precum si o oportunitate pentru cooperarea cu Rusia, care este, de asemenea,
amenintata de rachete balistice.

In plus, putem lucra pentru a crea conditiile pentru reducerea arsenalelor nucleare si a
face pasi inainte spre viziunea pe care am subliniat-o la Praga, anul trecut - o lume fara
arme nucleare. Atat timp cat aceste arme exista, NATO ar trebui sa ramana o alianta
nucleara si am dat clar de inteles ca SUA vor mentine un arsenal nuclear in conditii de
siguranta si eficient pentru a descuraja orice adversar si a garanta apararea aliatilor nostri.

In sfarsit, la Lisabona putem continua sa cream parteneriate dincolo de NATO, care ajuta
la a face alianta noastra un pilon de securitate globala. Trebuie sa tinem usa deschisa
pentru democratiile europene care indeplinesc standardele de aderare la NATO. Trebuie
sa aprofundam cooperarea cu organizatiile care completeaza punctele forte ale NATO,
cum ar fi Uniunea Europeana, Organizatia Natiunilor Unite si Organizatia pentru
Securitate si Cooperare in Europa. Odata cu participarea presedintelui Dmitri Èedvedev
la summitul Consiliului NATO-Rusia, putem relua cooperarea practica dintre NATO si
Rusia, in beneficul ambelor parti.

Asa cum SUA si Rusia si-au resetat relatia, la fel pot face NATO si Rusia. La Lisabona,
putem face clar ca NATO vede Rusia ca pe un partener, nu ca pe un adversar. Putem
aprofunda cooperarea noastra in Afganistan, in combaterea narcoticelor si privind
provocarile de securitate ale secolului al XXI-lea - de la raspandirea armelor nucleare la
extinderea extremismului violent. Progresand in cooperarea in domeniul apararii
antiracheta, putem transforma o sursa de tensiune din trecut intr-o sursa de cooperare
impotriva unei amenintari comune.

Timp de mai bine de sase decenii, europenii si americanii au stat umar la umar pentru ca
munca noastra comuna favorizeaza interesele noastre si protejeaza libertatile pe care le
pretuim ca societati democratice. Lumea s-a schimbat si tot asa trebuie sa faca si alianta
noastra pentru a ne face mai puternici, mai siguri si mai prosperi. Aceasta este sarcina
noastra la Lisabona - de a revitaliza alianta noastra inca o data pentru a garanta
securitatea si prosperitatea noastra pentru deceniile urmatoare.

O
 
 
 
Sursa: http://www.epochtimes-romania.com/articles/2010/11/article_93111.html