,,Rechinul”

Lev Tolstoi

Corabia noastră ancorase la țărmul Africii. Era o zi minunată și despre mare bătea un vânt
răcoros. Spre seară, însă, vremea s-a schimbat; s-a făcut zăduf și, ca dintr-un cuptor încins,
bătea spre noi aerul ferbinte al pustiului Sahara. Înainte de apusul Soarelui, căpitanul ieși pe
punte și strigă: ,,Faceți baie!”
Într-o clipă, marinarii săriră în apă, coborâră o pânză și o legară în așa fel ca să alcătuiască o
piscină. Cu noi, pe corabie, erau și doi băiețandri. Ei au sărit cei dintâi în apă, însă locul de
scăldat era prea strâmt și au hotărât să iasă și să se întreacă la înnot în larg.
Se strecurau prin unde ca niște șopârle și înnotau din toate puterile spre geamandura de
deasupra ancorei. Unul dintre ei a trecut înainte tovarășului său dar apoi a început să
rămână în urmă. Tatăl băiatului, un bătrân artilerist, stătea pe punte și se uita cu plăcere la
copii. Când acesta a început să rămână în urmă tatăl a strigat: ,,Nu te lăsa! Ține-te bine!”
Deodată cineva pe punte scoate un strigăt: ,,Rechinul!” Și îndată văzurăm și noi, ceilalți, pe
luciul apei, spinarea dihaniei. Însă copii nu auzeau, înnotau mai departe, râzând și țipând tot
mai tare și cu mai mare plăcere.
Artileristul, alb ca varul, se uita neclintit la copii. Marinarii coborâră o barcă, se aruncară în
ea li, vâslind din toate puterile, se îndreptară către băieți, însă erau încă foarte departe, pe
când rechinul ajunsese la douăzeci de pași depărtare de copii.
La început, băieții nu văzuseră rechinul, nu înțelegeau strigătele. Pe urmă, însă, unul dintre ei
privi îndărăt și toți auzirăm un țipăt ascuțit și văzurăm că amândoi încep să înnoate în direcții
diferite.
Ca și cum acel țipăt l-ar fi trezit, artileristul s-a smuls din loc și a alergat la tunuri. Rusuci
țeava tunului, se lipi de ea, puse fitilul și ochi. Când se auzi bubuitura, îl vuzurăm pe artilerist
prăbușindu-se lângă tun și acoperindu-și fața cu mâinile. La început nu am putut vedea ce se
întâmplase cu rechinul și cu băieții, din pricina fumului din jur.
Dar după ce fumul se împrăștie deasupra apei, se auzi un murmur, la început înnăbușit, apoi
din ce în ce mai tare, și, în sfârșit, un strigăt de bucurie. Bătrânul artilerist își descoperi fața,
se ridică și privi spre mare. Pe valuri se legăna pântecele galben al rechinului mort. Peste
câteva minute barca ajunse lângă băieți și-i aduse nevătămați la corabie.