Sunteți pe pagina 1din 1

Substantivul este partea de vorbire flexibilă ce denumește: ființe, obiecte, fenomene ale naturii,

sentimente, stări sufletești, precum și unele noțiuni abstracte.

Acesta este o parte de vorbire principală, care poate fi înlocuit de pronume (o altă parte de vorbire) și
poate fi:

a. Propriu: se utilizează pentru nume de persoane, localități și alte repere geografice, nume de
instituții și alte asemenea denumiri, scrise întotdeauna cu majusculă (indiferent de poziția ocupată
în cadrul propoziției).

Exemplu: Andreea a plecat într-o călătorie lungă prin Europa.

b. Comun: denumește obiecte de același fel și se scrie cu literă mică (cu excepția cazului în care se
află la începutul unei propoziții).

Exemplu: Produsele vândute în piață sunt numeroase: fructe, legume, produse lactate și carne.

În funcție de forma substantivului, acesta poate fi:

a. Simplu: se constituie dintr-un singur cuvânt

Exemplu: pisică, școală, carte

b. Compus: se constituie din două sau mai multe cuvinte

Exemplu: pisică-de-mare, Piatra Neamț, Câmpulung Muscel

Genurile substantivelor
Substantivele pot avea unul din trei genuri:

a. Feminin

Exemple: fată (o fată – două fete), masă (o masă – două mese)

b. Masculin

Exemple: băiat (un băiat – doi băieți), câine (un câine – doi câini)

c. Neutru

Exemple: scaun (un scaun – două scaune), pahar (un pahar – două pahare)

S-ar putea să vă placă și