Cooperarea dintre guvern și industrie, o etică profesională solidă, înalta tehnologie și un segment de

apărare redus(1% din PIB) au ajutat Japonia să avanseze cu mare rapiditate la rangul de a doua
țară din lume sub aspect tehnologic(după SUA) și a treia la nivelul parității de cumpărare(după SUA
și China). O caracterisitică notabilă a economiei este modul în care producătorii, furnizorii și
distribuitorii lucrează împreună, în grupuri numite "keiretsu". O a doua caracteristică importantă este
garantarea angajării pe viață pentru o mare parte din populația activă de la orașe. În prezent, aceste
caracterisitici sunt în declin. Japonia este puternic dependentă de importul de materiale de
construcții și carburanți. Micul sector agricol este masiv subvenționat și protejat, cu producții agricole
printre cele mai mari din lume(valoare la hectar). De obicei cu rezerve suficiente de orez. Japonia
trebuie să-și importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Japonia menține una dintre cele mai mari
flote de pescuit oceanic, realizând 15% din pescuitul de pe glob. Timp de trei decenii, Japonia a avut
o creștere economică rapidă: 10% în anii 1960, 5% în anii 1970 și 4% în anii 1980. Datoria publică
este de 17% din PIB.

Sectoare economice: -agricultură: 1.6%; -industrie: 25.3%; -servicii: 73.1%.

Sectoare agricole și zootehnice: orez, sfeclă de zahăr, legume, fructe, carne de porc și pasăre,
lactate, ouă, pește.

Industrie: motoare, construcții de mașini, echipamente electronice, oțel și neferoase, nave.

chimicale, textile, procesare alimentară.

Produse exportate: echipament de transport, motoare de vehicule, nave, chimicale, textile,

procesare alimentară, echipamente electronice.

Agricultură[modificare | modificare sursă]

Agricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie să-și importe
60% din alimente, sub aspect caloric. Agricultura japoneză dispune de puține terenuri arabile, care
însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala cultură este
orezul, care se cultivă în micile cimpii litorale, irigate, precum și pe pantele munților. Datorită
selecției, chimizării și muncii insistente a țăranului japonez, se obțin recolte bogate de orez la hectar.
Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul,
grîul, cartoful, sfecla de zahăr, soia și diverse legume. Este foarte răspîndit dudul, ale cărui frunze
sunt folosite la creșterea viermilor de mătase. Japonia de rînd cu China, este principalul producător
de mătase naturală.

În ultimii ani se înregistrează o creștere substanțială a suprafețelor plantate cu pomi fructiferi,

caracteristici pentru zona temperată, și citruși.

În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine. O îndeletnicire a japonezilor este

pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr
impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producția mondială de
pește după China și Peru.

 Agricultura: cultura plantelor: orez, trestie, ceai, legume, pomi fructiferi

 Sericicultura: creșterea viermilor de mătase

Industrie[modificare | modificare sursă]

Un automobil Toyota.

 Industria construcții de mașini: autoturisme, nave maritime

 Industria siderurgică

 Industrie chimică: ciment, textilă

 Pescuitul

 Transporturile: foarte dezvoltate, rutiere, legatura dintre cele 4 insule se realizează prin tunele
submarine (cel mai mare tunel are 54 km lungime), cele mai dezvoltate companii aeriene din
Asia.

Japonia are o industrie complexă și cu un înalt nivel tehnologic(deține 60% din roboții industriali din
lume), ce antrenează peste o pătrime din populația activă și contribuie doar cu ceva mai puțin la
PIB. Ocupa locuri fruntașe pe Glob în metalurgia neferoasă(fontă, oțel) și neferoasă(mai ales
aluminiu și plumb), electronică, constr. navale(circa o treime din tonajul lăsat la apă),
autovehicule(cel mai mare producător de autoturisme, fiind depășită doar de SUA), prelucrarea
lemnului, petrochimie, celuloză și hârtie, textile, etc. Marile concentrări industriale sunt Keihin,
Hanshin, Chukyo, Kitakyushu, dar ind. este bine reprezentată în mai toate centrele urbane. Cele mai
importante companii sunt: Sony, Toshiba, Fujitsu, Nikon, Panasonic și Canon la producția de
electronice; Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi la producția de automobile; Hitachi în industria IT.

Servicii[modificare | modificare sursă]

Transport și infrastructură[modificare | modificare sursă]
Turism[modificare | modificare sursă]
Miracolul economic japonez Japonia este a doua putere economica a lumii, cu un PNB care depaseste
5200 md. dolari (73,3 % din servicii, 25,4% industrie, 1,3% agricultura).
„Miracolul economic japonez” rezida din faptul ca aceasta tara, relativ mica ca suprafata
(circa 378 mii km2), muntoasa în cea mai mare parte, situata într-o zona seismica si vulcanica foarte
activa dar si cu multe taifunuri, lipsita de resurse naturale, grav afectata de bombardamentele celui
de-al doilea razboi mondial (inclusiv bombele atomice de la Hiroshima si Nagasaki, 6-8 august 1945)
a devenit în epoca postbelica o mare putere economica, cu realizari remarcabile din punct de vedere
tehnologic. Explicatia este data de potetialul uman remarcabil (putere de munca, onoare si disciplina
- spiritul bushido din perioada samurailor), resursele financiare reduse care au fost alocate sectorului
militar, stabilitatea politica, politicile economice si de dezvoltare guvernamentale.
Prima etapa a modernizarii Japoniei poate fi considerata perioada 1870-1905 când au fost
puse bazele unei industrii nationale bazate pe mestesugurile traditionale dar si pe importul de
tehnica. În 1901 apare prima otelarie (Yawata Iron and Stell Mill).
Între 1905-1940 economia Japoniei creste de 12 ori, înregistrând un boom care a continuat
pâna la criza de supraproductie din 1929, dar care a continuat sa se dezvolte datorita orientarii catre
productia de razboi. În 1950 produsul national brut era de 10 miliarde dolari.
În perioada 1960-1970 are loc o crestere economica foarte mare (dupa ce în 1950 Japonia era
devastata de bombardamentele atomice din 1945, traumatizata de tragediile de la Hiroshima si
Nagasaki, ca si de soarta celor circa 7 milioane japonezi care se repatriau din zona Pacificului). În
1970 Japonia era a treia putere industriala a lumii (puternica dezvoltare a industriei siderurgice).
În anii 60 se dezvolta puternic industria siderurgica, prin construirea unor mari capacitati de-a
lungul coastelor. Pâna la criza petroliera a fost cea mai prospera si eficienta industrie, dar si un mare
consumator de energie.
socul petrolier (1973). Daca în 1955 resursa energetica principala a Japoniei era carbunele
(75%), în 1970 raportul se inversase, carbunele contribuind cu doar 25% la necesarul energetic al
tarii. Un rol din ce în ce mai mare revenea petrolului. socul petrolier a dat o noua si semnificativa
dimensiune vulnerabilitatii Japoniei, o tara cu resurse minerale foarte reduse. Astfel în 1974-1975
are loc o cadere economica importanta. Daca în perioada 1960-1970 cresterea economica era de
11%/an în deceniul 1970-1980 s-a redus la 5,5%/an.
Dupa criza petrolului au avut loc preocupari pentru restructurarea economiei nationale:
trecerea treptata de la import si consum de materii prime la import si consum de semifabricate.
Restructurarea industriala a dus la promovarea ramurilor sofisticate de înalta tehnicitate, cu mare
consum de inteligenta si scaderea ponderii ramurilor energofage. A progresat mult programul
nuclear dar si tehnologiile de producerea a energiei pe baza potentialului solar si geotermal.
 Industria de autovehicule este o industrie cheie deoarece antreneaza numeroase activitatii
(industria siderurgica si metalurgica-Al, Cu, Pb, ind. maselor plastice, anvelope, textile, produse
chimice, retele de distributie, comercializare, service). Productia de autovehicule a crescut constant,
de la peste 100 mii bucati în 1956 la peste 11 milioane în prezent.
Aceasta confruntare economica si comerciala nu a fost singura: „razboiul textilelor” (deceniul
6), „razboiul televizoarelor” (deceniul 7) sau „conflictul otelului”.
Un rol central în dinamismul economiei îl prezinta industria de vârf. De asemenea se remarca
trecerea spre exportul de capital: investitii directe în strainatate ale companiilor japoneze, achizitii de
actiuni ale investitorilor japonezi; împrumuturi si credite acordate de bancile japoneze.
Japonia este o tara dependenta de comertul exterior, de importul de materii prime si exportul
de bunuri. În aceste conditii mentinerea unui comert international liber (fara practici protectioniste)
este esentiala pentru economia Japoniei.
Începând cu anul 1980 are loc boom-ul roboticii (în prezent sunt peste 410 mii roboti
industriali). „Revolutia electronicii” începe odata cu descoperirea tranzistorului (1947)-semiconductor
folosit la fabricarea calculatorului electronic si continua cu dezvoltarea circuitelor integrate cu peste
100 mii tranzistori.
Cheia industrializarii postbelice a Japoniei a fost data de folosirea pe scara larga a
tehnologiilor electronice în toate domeniile.
Succesele deosebite obtinute în diverse domenii ale industriei de vârf (electronica si
electrotehnica, telecomunicatii, biotehnologie, robotica) nu se puteau realiza fara investitii masive în
cercetare si învatamânt. În acest sens se evidentiaza orasul stiintific Tsukuba, situat în partea
centrala a insulei Honshu, care cuprinde Universitatea Tsukuba-1973 si numeroase institute de
cercetare si educationale (una dintre cele mai mari concentrari stiintifice din lume orientata spre
cercetare fundamentala). În anul 1980 a fost locul Expozitiei stiintifice si Tehnologice Internationale.
Sfârsitul secolului al XX-lea este cunoscut ca „deceniul negru” fiind marcat de o încetinire a
cresterii economice (1,5 % în perioada 1990-1997).
Industria energiei electrice se bazeaza pe: petrol (49,4%), carbune (19,1%), gaze naturale
lichefiate (13,3%), energie nucleara (12,6%), hidroenergie si energie geotermala (3,5%), alte surse
(2,3%). Circa 80% din necesarul de energie se importa (90% din importurile de petrol provin din
Orientul Mijlociu).
Japonia are o industrie complexa (ramuri industriale reprezentative: industria siderurgica,
navala-primul producator mondial, a automobilelor-8,6 milioane bucati, primul producator mondial,
motocicletelor, produselor electronice, chimice-inclusiv farmaceutica, textile), cu un înalt nivel
tehnologic, care antreneaza 25% din populatia activa si contribuie cu 25% la crearea PIB (ponderi în
scadere în defavoarea serviciilor).
 Lipsa acuta a spatiului destinat constructiilor (de unde dezvoltarea pe verticala) a facut ca
multe unitati industriale (si nu numai) sa fie amenajate pe insule artificiale (poldere industriale).
Agricultura este intensiva, cu randamente superioare, puternic mecanizata si chimizata,
antreneaza 5% din populatia activa, participa cu 1,3% la PIB si este subventionata de catre stat. Se
cultiva orez (jumatate din terenurile cultivate), ceai, trestie (în insula Kyushu) si sfecla de zahar,
legume, fructe, arbore de camfor. Se mai remarca, prin activitati semnificatice, pescuitul (inclusiv
vânatul de balene) si sericicultura.
Japonia se poate împarti, din punct de vedere agricol, în doua regiuni: Japonia de nord (limita
este situata la nord de Tokyo) caracterizata printr-un climat temperat rece cu ierni aspre care nu
este cultivabila decât vara. Furnizeaza cele mai mari cantitati de orez (limita culturii este în nordul
insulei Hokkaido), dar si alte cereale (ovaz) sau sfecla de zahar. Se cresc bovine pentru lapte.
Japonia de sud (subtropicala) se remarca prin doua recolte pe an: o recolta de orez vara si o recolta
complementara (grâu, soia, orz). Pe pantele muntilor culturi de ceai, dud pentru cresterea viermilor
de matase sau pomi fructiferi (meri, mandarini).
Caile de comunicatii sunt moderne si diversificate (rutiere-1,16 mil.km, feroviare-23705 km,
navale, aeriene si speciale). Reteaua feroviara este deservita de trenuri de mare viteza (Hikari,
peste 200 km/h) care leaga insulele japoneze prin poduri si tunele (se remarca tunelul Seikan, lung
de 54 km, între insulele Honshu si Hokkaido). Prima linie de mare viteza a fost construita între Tokyo
si Osaka (515 km) si data în folosinta în 1964. Pâna în 1975 linia se prelungeste pâna la Fukuoka.
Alte linii au fost construite spre Niigata (la Marea Japoniei) si Morioka (în regiunea Tohoku).
Porturile japoneze sunt printre cele mai mari din lume: Kobe, Chiba, Nagoya, Yokohama,
Osaka, Kitakyushu, Kawasaki, fiecare cu peste 100 mil.tone/an.
Turismul nu beneficiaza de un numar ridicat de turisti straini (4-5 milioane) fiind mai dezvoltat
cel intern. Predomina turismul cultural-istoric si religios apoi cel balneo-climateric si pentru sporturile
de iarna. Ca obiective reprezentative se remarca: orasul Tokyo si împrejurimile (P.N. Fuji-Hakone-
Izu cu vulcanul Fuji San, statiunile pentru sporturi de iarna Karuizawa si Sugadaira, statiunea
Nikko), Fujigoko (regiune lacustra-5 lacuri, la poalele Muntelui Fuji), Hakone (populara statiune
balneara-loc faimos pentru izvoarele fierbinti; lacul Ashi; muzeu în aer liber-sculptura), Nikko (oras
turistic si parc national-peisaje montane, lacuri, cascade, izvoare fierbinti; lacul de baraj vulcanic
Chuzenji-situat la poalele muntelui vulcanic, sacru, Nantai; importanta religioasa-templul budist
Rinnoji; mausoleul lui Ieyasu Tokugawa), Kamakura(importanta istorica-sec.12-14, cu numeroase
temple si monumente istorice; plaje populare în timpul verii), Osaka si împrejurimile (statiunea
balneara Takarazuka), Nara(prima capitala a Japoniei, cu numeroase temple si cladiri istorice,
templul Todaiji), Kyoto (oras turistic si cultural cu numeroase temple), Muntele Koya (centrul
budismului shingon-secta budista din secolul 9; numeroase temple), Nagano (statiune pentru
sporturile de iarna; templul Zenkoji), Himeji (castel faimos), Hiroshima (Parcul Pacii si muzeul
memorial, Domul bombei atomice, gradini si parcuri), statiunea termala Beppu (Insula Kyushu, cu
peste 3000 izvoare fierbinti), Kumamoto (castel faimos din secolul 16), Matsumoto (castel faimos;
baza de excursi în Alpii Japonezi) Insula Hokkaido: Parcul National Akan (lacuri de crater, izvoare
fierbinti, munti vulcanici), Lacul Toya (este inclus Parcului National Shikotsu-Toya; cuprinde izvoare
fierbinti, munti vulcanici-Usu, vegetatie bogata), Sapporo (statiune a sporturilor de iarna, festival al
ghetii), Okinawa (recifi de corali cu abundenta viata marina).
Diferentieri regionale
Regiunea Kanto este situata la Golful Tokyo (insula Honshu) fiind cea mai importanta din
punct de vedere urban si industrial din Japonia. Aici se evidentiazaZona industriala Keihin care
cuprinde centrele industriale Tokyo, Yokohama, Kawasaki, Yokosuka (activitati portuare, siderurgie,
constructii de masini, petrochimie). Se mai remarca, prin activitatile portuare si industriale
(siderurgie, petrochimie) Zona industriala Keiyo (Chiba, Kisarazu, Funabashi).
Regiunea Kinki este localizata între Golful Osaka si lacul tectonic Biwa si ocupa locul al
doilea ca potential economic. Numele provine de la termenii kin-proximitate si ki-capitala imperiala
(teritoriul din vecinatatea capitalei imperiale Kyoto). Centrele Osaka (mare centru industrial-
prelucrarea petrolului, siderurgie, automobile, electrotehnica, celuloza si hârtie; financiar-bancar si
comercial), Kobe (activitati portuare, comerciale, constructii de nave) si Kyoto (functii industriale-
electrotehnica, materiale de constructie, ind. usoara; culturale si turistice) sunt cele mai însemnate
din cadrul Zonei industriale Keihanshin (sau Hanshin).
Regiunea Chubu este situata în partea centrala a insulei Honshu si se divide în trei
subregiuni: Hokuriku (în lungul Marii Japoniei), Tosan si Tokai (la Golful Ise).Zona industriala
Chukyo este monopolizata de centrul Nagoya si ocupa un loc important în industria japoneza
(textile, ceramica, motoare vehicule). Centre reprezentative: Nagoya (centru metalurgic, prelucrarea
petrolului, ind. textila, activitati portuare), Toyota (automobile), Yokkaichi (industrie
chimica). Regiunea industriala Hokuriku se remarca prin activitati traditionale (producerea matasii
naturale, industria lemnului) sau moderne (constructii de masini, industrie chimica, metalurgia
aluminiului): Niigata (constructii nave, motoare diesel, prelucrarea petrolului), Toyama (metalurgie,
siderurgie, prelucrarea petrolului, îngrasaminte chimice), Kanazawa(textile, ceramica, matase
naturala), Fukui (constructii masini, matase naturala). Regiunea industriala Tokai este situata în
lungul magistralei Tokaido între Tokyo si Nagoya. Centre industriale: Shizuoka (industrie alimentara,
constructii de masini), Shimizu (prelucrarea petrolului, metalurgia aluminiului,
siderurgie), Hamamatsu(motociclete, piane, textile, produse chimice).
Regiunea Chugoku este cuprinsa între culoarul Biwa, Insula Kyushu, Marea Japoniei si
Marea Interioara. Prezinta un relief predominat muntos fragmentat de o retea densa de râuri dar si
câmpii litorale favorabile agriculturii (cereale, ceai, sericicultura) si asezarilor. În aceasta regiune se
remarca Regiunea industriala Setouchi(care se extinde si în nordul insulei
Shikoku): Hiroshima (siderurgie, nave, locomotive, sticla, ind.
textila), Iwakuni (petrochimie), Kure (siderurgie), Tokuyama(petrochimie, siderurgie,
textila), Okayama (materiale de constructie, ind. textila).
Regiunea Tohoku cuprinde partea nordica a insulei Honshu. Câmpiile (Sendai, Akita),
culoarele de vale (Kitakami, Abukuma) si depresiunile reprezinta elemente de favorabilitate pentru
agricultura si asezari. Detine resurse, nu foarte însemnate, de petrol, gaze, minereuri de fier si
neferoase, însa cu productii însemnate în domeniul agricol (orez) si silvic. Principalul centru urban
si industrial este Sendai (peste 1 mil.loc) localizat pe coasta Oceanului Pacific. Acest oras s-a
dezvoltat în jurul unui castel din secolul al XVI-lea, fiind în prezent un important centru comercial,
portuar si industrial (prelucrarea petrolului, ind. cauciucului, constructii masini, alimentara). Alte
centre urbane si industriale: Aomori (centru al industriei usoare, port pescaresc), Akita (prelucrarea
petrolului, ind. metalurgica), Fukushima (industrie chimica, industria cauciucului, textile).
Regiunea Hokkaido cuprinde insula cu acelasi nume situata în nordul Japoniei. Prezinta un
relief muntos (vulcanul Tokachi, 2077 m) cu câmpii marginale (Kushiro, Ishikari) si o clima mai aspra
comparativ cu restul tarii. Prezinta o serie de resurse naturale (carbune, minereuri feroase,
neferoase, aur, lemn) si terenuri favorabile culturilor agricole (cereale-orez, ovaz, sfecla de zahar).
Cel mai însemnat oras al regiunii este Sapporo (1,8 mil loc) localizat în partea vestica a insulei, pe
râul Ishikari. Este un centru industrial (constructii de masini, textila, alimentara, celuloza si hârtie),
comercial, turistic (centru popular pentru sporturile de iarna, festival al ghetii) si educational
(Universitatea Hokkaido-1876). Alte centre ale regiunii: Kushiro (industria celulozei si
hârtiei), Hakodate (constructii de nave, celuloza si hârtie, ind. alimentara), Muroran (siderurgie,
constructii de masini).
Regiunea Shikoku corespunde insulei omonime din partea de sud a Japoniei. Are un relief
montan cu înguste câmpii litorale si o clima blânda. Partea nordica a insulei se remarca printr-un
grad superior de dezvoltare urbana si industriala. Se evidentiaza: Matsuyama (prelucrarea petrolului,
ind.usoara), Tokushima (industrie chimica, constructii de masini, textila), Takamatsu. În partea
sudica a insulei cel mai însemnat centru industrial este Kochi (siderurgie, constructii de masini, ind.
chimica, pescuit). Pe câmpiile litorale si poalele muntilor se cultiva orez, pomi fructiferi, legume (în
nord) si ceai (în sud).
Regiunea Kyushu prezinta o serie de resurse de subsol (carbune, cupru, aur), terenuri
agricole fertile (orez, ceai, trestie zahar) si o serie de centre urbane, în special în nordul insulei, cu o
industrie variata: Kytakyushu (siderurgie, materiale de constructie, ceramica, ind.
chimica), Fukuoka (siderurgie, ind. textila, chimica, alimentara), Nagasaki (constructii de nave,
siderurgie), Sasebo (constructii nave, prelucrarea petrolului, ind. textila), Kumamoto (ind.
chimica), Omuta (metalurgie, chimie).
 Prin concentrarea asezarilor pe coasta Oceanului Pacific, strânsele legaturi de productie si
infrastructura de transport diversa, densa si moderna (autostrazi, trenuri de mare viteza) care
interconecteaza aceste centre, s-a detasat, între Regiunea Kanto (Tokyo) si nordul insulei Kyushu
(orasul Kytakyushu) o mare formatiune urbana (cu o mare dezvoltare industriala, comerciala si
portuara) cunoscuta sub numele de Megalopolisul Japonez.

Revizuirea cresterii economice: In urma datelor preliminare elaborate de cabinetul premierului Japoniei
privind evolutia PIB in perioada iulie – septembrie 2014 analistii niponi au revizuit prevederile
economice pentru anul fiscal 2014. In prezent se estimeaza o crestere a PIB de -0,5% pentru anul fiscal
2014 (previziunea anterioara era de -0,5%) si de +1,8% pentru anul fiscal 2015 (+1,8%). Principalul
scenariu privind evolutia economiei japoneze: analistii estimeaza ca economia Japoniei va continua sa se
dezvolte, pe baza (1) continuarii impactului adus de Abenomics si (2) cresterii exporturilor in SUA pe
seama cresterii economiei SUA. Patru factori de risc: riscurile care trebuie avute in vedere privind
evolutia economiei nipone sunt (1) tripla slabiciune: o piata slaba a obligatiunilor, un yen slab si o piata
slaba a actiunilor, (2) problemele bancare ale Chinei, (3) agitatia de pe pietele emergente ca raspuns la
strategia de iesire din recesiune a SUA si (4) declinul mondial al cotatiilor actiunilor din cauza riscului
geopolitic. Estimari macroeconomice: cheltuielile pentru lucrari publice vor creste cu +3,8% in anul fiscal
2014 si cu -6,7% in 2015; anularea cresterii taxei pe consum prevazuta pentru octombrie 2015. Rata de
schimb a yenului va fi de 110,3 ¥/$ in anul fiscal 2014 si de 120 ¥/$ in 2015. Cresterea PIB real in SUA va
fi de +2,3% in anul calendaristic 2014 si de +3,0% in 2015. Date generale Japonia, a treia economie la
nivel mondial, a inregistrat, in anul calendaristic 2013, un PIB de 5.960 miliarde $, conform datelor
publicate de Statistics Bureau, Ministry of Internal Affairs and Communications. Japonia s-a clasat pe
locul trei in lume, dupa SUA si China. Aceasta echivaleaza cu un PIB per capita de 37.433 USD. Conform
ultimelor statistici oficiale japoneze, in anul fiscal 2013 (care s-a incheiat la 31 martie 2014), s-a
inregistrat o crestere economica de 1,9% fata de anul fiscal 2012. O problema prioritara pentru Japonia
de maine, cu efecte colaterale negative, economice si sociale, ramane procesul de imbatranire a
populatiei, cu multitudinea de consecinte derivate din cresterea bugetelor alocate pentru ingrijirile
medicale si programele de protectie sociala. Forta de munca Chiar daca in prezent modelul traditional al
ocuparii fortei de munca pe durata vietii 2 active se afla sub presiune, se poate considera ca, la marile
companii si in administratiile centrale si locale, acesta inca domina. In continuare, firmele importante isi
recruteaza direct din facultati angajatii, dupa absolvirea studiilor, asigurandu-le programe de
perfectionare profesionala extensiva, pentru eficientizarea si fidelizarea viitorilor salariati. Perioadele de
recesiune, inclusiv cea actuala, au condus la mutatii importante in politica guvernamentala si cea a
marilor companii, impunand adoptarea unor masuri de neconceput pana acum: concedii fortate,
pensionari anticipate, reducerea angajarilor de personal si metode alternative ca reducerea programului
de munca pentru a nu se recurge la concedierea angajatilor. Segmentul activ (intre 15 si 65 de ani) se
afla in continua scadere, datorita imbatranirii populatiei si scaderii ratei natalitatii, obligand oficialitatile
nipone sa identifice si sa implementeze solutii practice, in sensul utilizarii maxime a fortei de munca
existente (conceptul “un loc de munca pentru toata lumea”) si nuantarea politicilor in domeniul
imigratiei. Forta de munca nipona este superior educata, disciplinata si motivata, muncitorii japonezi
fiind printre cei mai productivi din lume, sindicatele sunt organizate la nivel de intreprinderi, iar grevele
sunt de scurta durata si se declanseaza in general in timpul negocierilor salariale anuale. In continuare,
investitorii straini se confrunta cu dificultati in recrutarea angajatilor locali (in special la nivel
managerial), datorita perceptiei japonezilor de a vedea riscanta angajarea la o firma straina (desi tinerii
care prefera slujbele temporare iau in consideratie din ce in ce mai mult aceste oportunitati) si pentru ca
platesc mult peste salariul mediu pentru recrutarea acestui personal “overqualified”. Infrastructura
Japonia are una din cele mai moderne si complete infrastructuri: sosele, autostrazi, cai ferate,
aeroporturi, porturi si telecomunicatii pentru distributia tuturor tipurilor de bunuri si servicii si, in
continuare, investitiile in acest domeniu si proiectele de mentenanta si extindere a facilitatilor publice
sunt de mare amploare. Aglomeratia proprie marilor orase japoneze si preturile ridicate ale terenurilor,
coroborat cu reglementarile referitor la spatiile comerciale, au facut ca magazinele din aceasta tara sa
fie mici si lipsite de spatiu de stocare. Reteta de succes ramane cea a micilor magazine (convenience
stores), dar acestea alaturi de micile firme din industria manufacturiera, necesita o aprovizionare in mod
just-in-time si din acest motiv se confrunta cu problema aprovizionarii cotidiene. Dupa multi ani de
incercari nereusite pentru modificarea sistemului de distributie, majoritatea marilor retele
internationale de desfacere s-au retras din Japonia, cu exceptia METRO sau IKEA care, in prezent, dupa
readaptarea politicilor comerciale la specificul pietei nipone, au profituri notabile. Rolul guvernului in
economie Cabinetul condus de primul ministru este structurat in 12 ministere, agentii si consilii pe
domenii de activitate, situate in Tokyo (Chiyoda–ku), toate deciziile majore fiind luate de catre acestea si
puse in aplicare de catre administratia locala. Rolul major al institutiilor guvernamentale in economie
este determinat de emiterea licentelor, permiselor si aprobarilor necesare care reglementeaza
activitatea economica in Japonia, dar si de unele acte procedurale neoficiale 3 "indrumare
administrative", practic obligatorii, birocratia fiind perpetuata si de multitudinea de organizatii cu
atributii semiregulatorii. In 1998, guvernul a aprobat strategia de reforma in administratie, vizand
reducerea numarului ministerelor si agentiilor asimilate si eficientizarea acestora. In strategia nationala
de modernizare un rol important il are dialogul de reglementare cu UE, care reprezinta si un laborator
de incercari, pentru ambele parti, chiar cu obstacolele si timpii morti existenti, datorati in mare parte
intereselor din mediul de afaceri din Japonia, care mentine relatii foarte apropiate cu mediul politic si cu
birocratia din administratie. Activitatea politicienilor depinde de marile corporatii nipone si de decizia
conducatorilor acestora, in sensul finantarilor, dar si relativ la “orientarea” voturilor angajatilor; nu
trebuie uitat ca marile companii angajeaza anumiti functionari superiori din administratie, la
pensionarea lor. Dieta japoneza are un personal redus, parlamentarii bazandu-se pe oficialii din
ministere pentru initierea de masuri legislative si elaborarea de acte normative. In acest context,
perceptia comuna este cea a guvernului “protector” care trebuie sa remedieze imperfectiunile pietei,
raportat la elementele de concurenta straina si sa gestioneze activitatea domeniului industrial spre
produsele cu valoare mare adaugata, conceptul mecanismului "mainii invizibile" fiind complet eliminat
din aceasta perspectiva. Dar, trebuie mentionat ca in ultimele mandate, executivul nipon a implementat
solutii pragmatice in vederea cresterii accesului furnizorilor straini pe piata achizitiilor guvernamentale,
marind numarul agentiilor care lucreaza in domeniu si scazand pragul inferior al achizitiilor
guvernamentale, chiar sub limita stabilita de reglementarile OMC. Punctual, masurile luate sunt: a)
organizarea de seminarii periodice avand ca subiect achizitiile ce vor avea loc; b) facilitarea
transparentei procesului prin anunturi publice; 3). transmiterea de informatii referitor la procedurile
pentru oferte singulare ce se vor organiza; 4) transmiterea de informatii privind achizitiile reglementate
de OMC; 5) accesul prin INTERNET la datele privind achizitiile guvernului japonez. In prezent, multe
dintre proiectele de constructii sunt deschise licitatiei competitive, ofertele fiind publicate in "Kensetsu
Kogyo Shimbun" si "Kensetsu Tsushin Shimbun", insa inca multe din proiectele importante sunt
adjudecate netransparent de companiile nipone, care ulterior recurg la subcontractorii externi. Japonia
este si a doua piata IT la nivel mondial (computere, optica, telecomunicatii de inalta tehnologie)
estimandu-se ca piata acestor produse a trecut de pragul de 1.000 miliarde dolari SUA in anul 2013. In
anul 2010 au fost conectate toate companiile, organismele guvernamentale, scolile si locuintele la
proiectul "Fiber to the Home" si fata de anvergura deosebita a proiectului care a condus la cresterea
bugetelor alocate fata de planul initial, Japonia isi va amplifica eforturile in directiile multi-media,
telecomunicatii si servicii on-line (se estimeaza ca Ministerul Economiei, Comertului si Industriei /METI/
aloca peste 5 miliarde de dolari SUA pentru activitatile R&D in acest domeniu). Ministerul Teritoriului,
Infrastructurii si Transporturilor a implementat un ambitios 4 program de redefinire a normativelor din
constructii (urmare cutremurului devastator care a avut loc la Kobe in anul 1995), declansand o ampla
campanie de evaluare si reabilitare a constructiilor existente, care se defasoara si dezvolta intr-un ritm
accelerat . Fata de realitatea societatii imbatranite, guvernul a elaborat o strategie de crestere
economica bazata pe trei pilieri: -Tehnologia inovativa (cresterea ponderii activitatilor de R&D prin
alocarea unor bugete suplimentare, promovarea investitiilor in acest domeniu bazata pe imbunatatirea
sistemului fiscal si utilizarea tehnologiilor ubicue si a robotilor prin aplicarea IT; -Componenta globala
(impulsionarea negocierilor cu OMC, cresterea transparentei in vederea atragerii investitiilor straine,
cresterea competitivitatii pe plan international a pietelor finaciare si de capital nipone); -Cresterea
participarii fortei de munca (ridicarea varstei de pensionare, imbunatatirea sistemului de pensionare si a
sistemului de angajare permanent,