( Word Reader - Unregistered ) www.word-reader.

com

ATENTIA

Definitie
· este functia psihica elementara prin care
· se realizeaza orientarea selectiva si concentrarea activitatii psihice asupra unor
· obiecte,
· fenomene,
· actiuni,
· in scopul
· de a le percepe,
· de a le intelege
· si a le asimila
· sau la nevoie de a le percepe si a le evita.

2 calitati polare :
· stabilitate fata de mobilitate :
1. dacă este prea mobilă (în detrimentul stabilităţii) vorbim de o atenţie spontană mărită
(hiperprosexie spontană),
2. dacă este prea stabilă vorbim de o atenţie spontană scăzută (hipoprosexie spontană)

· volumul fata de concentrare :

1. Volumul crescut face ca individul să reţină o mare cantitate dc excitanţi (insoţeşte de obicei o
hipermobilitate, ca în creşterea atenţiei spontane - de exemplu, dirijorul unei orchestre).
2. Concentrarea pe un anume excitant atrage o creştere a atenţiei voluntare.

Disprosexiile

1. Disprosexiile cantitative
· HIPERPROSEXII (DE OBICEI SELECTIVE)
· depresia melancoliformă (atenţie centrată pe ideea de culpabilitate);
· paranoia (pe tema delirantă);
· fobicii (pe tema fobică);
· obsesionalii (pe tema obsesională);
· cenestopaţii, hipocondriacii (pe teme legate de starea de sănătate a organismului);
· un aspect particular are hiperprosexia din manie care este disociată astfel:
- hiperprosexie spontana (neseleclivă) se însoţeşte de o
- hipoprosexie voluntară (de concentrare).

Consecinţa mnezică este

· în plan tematic (hipermnezie selectivă - se reţin amănunte nesemnificative, aleatorii).
· dar şi temporal (hipomnezie anterogradă consecutivă diminuării concentrării atenţiei)

· HIPOPROSEXII (GRAD EXTREM: APROSEXIA)

· surmenaj
· anxietate (prin focalizarea psihismului pe trăirea anxioasă şi ignorarea consecutivă a ambianţei poate
diminua atenţia spontană şi/sau voluntară);
· tulburări cognitive
· deteriorări organice,
· demenţe,
· întârzieri mintale,
· schizofrenie,
· intoxicaţii,
· delirium;

· schizofrenie
· prin detaşarea afectivă,
· retragerea autistă, sau
· în cadrul tulburărilor cognitive din schizofrenie;

· aprosexia (în come).

 2. Disprosexiile calitative (paraprosexii)
· Reprezintă disocierea dintre atenţia spontană şi cea voluntară (de concentrare) ca în manie (creşterea
atenţiei spontane şi scăderea atenţiei voluntare).
· Această disociere se mai poale întâlni
· în atacul de panică.
· în confruntarea cu o situaţie fobică, sau
· în stări normale în care, datorită concentrării maxime pe un eveniment, faţă de care este
foarte motivat, detaliile ambianţei sunt, mai mult sau mai puţin, ignorate.

PERCEPŢIA

Definitie :
· Este un proces primar (spre deosebire de gândire şi reprezentare, care secundar) datorită desfăşurării
ei numai atâta timp cât se pastreaza contactul cu stimulul.
· Stimularea fizică este transformată, convertită, transferată în informaţie psihologică,
· stimularea senzorială fiind prelucrată şi adusă în câmpul conştiinţei.

1. Tulburări cantitative ale percepţiei

· HIPERESTEZIA
· Hiperestezia = suprasensibilitate la stimuli care nu erau percepuţi (subliminali).
· Apare în:
· surmenaj,
· boala Basedow,
· debut boli interne,
· debut boli psihice.

· cenestopatia
· = tulburare conştientă,
· cu critică a percepţiilor intero- şi proprioceptive
· constând din
· senzaţii penibile,
· difuze,
· fugace care
· apar fără nici o modificare organică obiectivabilă.

· Apare în nevrozele astenice.

· HIPOESTEZIA
- apare în
· stări de inducţie hipnotică,
· isterie,
· oligofrenie,
· schizofrenie,
· tulburări de conştiinţă.

3. Tulburări calitative ale percepţiei.

· ILUZIILE

Iluziile fiziologice (la normali):

· = percepţia sau interpretarea eronată a unor stimuli senzoriali existenţi în cadrul percepţiei.
· Apar la normali în condiţii de:
· distanţă prea mare,
· lumină insuficientă,
· stări afective speciale (frica în condiţii de întuneric)

· Rezultă fie dintr-o proiectare a imaginarului în actul perceptiv, fie dintr-o prelucrare eronată a
imaginilor percepute: exemplu iluziile optico-gcomctrice (băţ în apă, fata morgana).
· Sunt erori de recunoaştere şi interpretare a unor obiecte percepute, a unor excitanţi reali.
· Deosebirea iluziilor fiziologice de cele patologice este că în iluziile fiziologice persoana poate realiza şi
corecta imaginea falsă, spre deosebire de cele patologice unde nu exista critica, considerându-le
 adevărate, fiind adesea însoţite de interpretare delirantă şi superficializarea atenţiei, memoriei,
proceselor asociative.

Iluziile patologice
· = sunt percepţii deformate ale unor stimuli reali de al căror caracter patologic pacientul nu îşi dă
seama, pe care le poate interpreta în mod patologic în contextul unor trăiri psihotice.
· Apar în
· în epilepsie
· în schizofreniile paranoide
· stări psiliotice pe fond organic
· sevrajul din alcoolism, mai ales in sevrajul complicat cu delirium din DT
· în stările confuzionale secundare infecţiilor intens febrile,
· in psihozele acute care complică intoxicaţia cu droguri halucinogene, ca de exemplu
haşiş, mescalina, L.S.D.

Clasificarea iluziilor patologice

1. exteroceptive
2. interoceptive (viscerale)
3. proprioceptive

1. Iluziile patologice exteroceptive

A. vizuale
B. auditive
C. olfactive
D. gustative

A. Vizuale:
· Metamorfopsii
· = impresia deformată a obiectelor şi spaţiului perceput:
· macropsii
· micropsii — frecvent întâlnite în delirium tremens (DT)
· dismegalopsii (deformate)

· Sunt cele mai frecvent întâlnite în patologia psihotică organică :

· DT.
· crize epileptice parţiale de tip senzorial.

· Porropsii = obiectele par mai îndepărtate/apropiate

· Pareidolii (eidolon - fantoma)
· = animarea, antropomorfizarea unor percepţii simple (mai des la copii - particularităţi afective
mari şi caracter variabil al criticii).
· Sunt elemente de tranzit spre halucinaţii.
· Apar în
1. epilepsie,
2. delirium tremens,
3. schizofrenie,
4. infecţii,
5. post TCC.

· False recunoaşteri
· = identificarea eronată a unor persoane.
· Apar în
1. manie,
2. stări confuzionale,
3. sindrom Korsakoff,
4. demenţe.

· variantă aparte este: deja vii, connu, vecu, sau jamais vu, connu, vecu în care s-ar
combina şi o tulburare a fazei de recunoaştere a memoriei în sd. de depersonalizare şi
derealizare din patologia lobului temporal (stările secundare din epilepsia temporală).

· Iluziile de persoană
· sunt erori de identificare a persoanelor şi
 · apar în sindroame delirante sau lezionale:
1. Iluzia sosiilor (sdr. Capgras / Capdras-Serieux)
2. Iluzia Fregoli

Iluzia sosiilor (sdr. Capgras)

· este un sindrom delirant,
· mecanism psihopatologic este interpretarea delirantă,
· iar tematica delirantă este persecutorie: pacientul este convins, la modul delirant, că un
membru semnificativ din anturajul său imediat (de obicei un membru al familiei) a fost
înlocuit cu un impostor care are o înfăţişare identică, o sosie a persoanei respective.
Uneori pot fi înlocuite mai multe persoane, sau sosia iniţială poate fi înlocuită de o altă so-
sie, în mod repetat, sau chiar bolnavul se crede - la modul delirant - a fi o sosie.
· Apare în :
1. schizofrenia nediferenţiată şi paranoidă,
2. tulburarea delirantă persistentă (paranoia),
3. leziuni de emisfer drept.
Iluzia Fregoli
· delirul persecutoriu (cu teme de urmărire)
· se manifestă prin convingerea delirantă că un persecutor unic are capacitatea de a se
ascunde sub înfăţişarea altor persoane, ia mai multe chipuri - ca un actor.
· Apare în aceleaşi boli ca şi iluzia sosiilor.

B. Auditive
= impresia că diferite sunete sau zgomote sunt mai apropiate / depărtate / puternice / estompate, sau
diferite zgomote reale sunt percepute ca adresări de cuvinte injurioase.

C. Olfactive (parosmii)
D. Gustative
· apar de obicei împreună;
· perceperi eronate a gustului/mirosului diferitelor substanţe sapide/odorifice.
· Se întâlnesc în intoxicaţii cu psihedelice (unde au conţinut plăcut).

2. - 3. Iluziile patologice interoceptive (visceroceptive) şi proprioceptive.

· Constau în:
· perceperea eronată a funcţionării unor organe sau aparate;
· modificarea schemei corporale - perceperea denaturată a formei, mărimii, greutăţii şi
poziţiei propriului corp.
· Apar în
· schizofreniile paranoide,
· stări confuzionale;
· în patologia obsesională şi în debutul schizofreniei ca dis-morfo-fobie (urâtirea
figurii pacientului, care se examinează exagerat în oglindă).

· în toate modificările de schemă corporală trebuie suspectată existenţa unul substrat organic
(leziuni encefalitice parito-ocipitale).

Cenestopatia
· este o iluzie internă,
· cu senzaţii corporale ce sugerează afecţiuni medicale,
· senzaţiile având o oarecare asemănare cu senzaţiile ce ar avea substrat anatomo-fiziologic.
· Sunt tulburări ale percepţiei propriei cencstezii a individului care, în mod normal, este resimţită
ca o stare de confort.
· consta în
· senzaţii locale neplăcute (arsuri, dureri, parestezii, furnicături, înţepături)
· difuze,
· mobile,
· care nu respectă nici o repartiţie metamerică,
· fără un substrat organic obiectivabil,
· pe care pacienţii le descriu cu o participare afectivă importantă şi penibilă.
· Se întâlneşte
· în sd. hipocondriac unde însoţeşte interpretări ideative cu conţinut legat de starea de
boală închipuită de pacient,
· în tulburările somatoforme cel mai frecvent,
 · în tablouri clinice
· anxioase,
· depresive,

· în patologia psihiatrică a vârstei a III-a.

· HALUCINAŢIILE

Definiţie:
= percepţie falsă fără obiect de perceput.

I . Halucinaţii funcţionale sau concomitente (Kahlbaum):

- există doar atâta timp cât persistă excitantul real (ex: zgomotul roţilor de tren perceput corect, dar
concomitent şi voci injurioase).

II . Halucinaţii fiziologice:
- la subiecţii normali în faza premergatoare instalării somnului:
· Halucunatii hipnagogice (şi la narcoleptici) - imagini, figuri, acţiuni petrecute în timpul zilei
· Halucinatii hipnapompice – la trezire.

III . Hulucinoze:
= halucinaţii a căror semnificaţie patologică este recunoscută de către bolnavi care adoptă o atitudine
critică faţă de ele.
· Cu toate acestea, ele se manifestă atât de vivace încât pacientul caută să le verifice
autenticitatea, fără să fie însă convins de ea.
· Apar în:
· leziuni de trunchi: halucinoza pedunculară Lhermitte - van Bogaert unde iau forma unei
succesiuni de oameni sau animale, unice / multiple, mobile, colorate, de obicei în relief.
Apar de obicei vesperal (seara), paroxistic, timp de minute/ore (maxim 1-2 zile);
· stări de impregnare toxică cronică (alcool, barbilurice);
· infecţioase / encefalită;
· ASC.

IV . Halucinaţiile propriu-zise (psihosenzoriale, adevărate)

Definitie :
· Halucinaţiile sunt percepţii false, apărute în câmpul exteroceptiv sau interoceptiv (localizate în
cap, în corp, în sânge) în absenţa stimulilor corespunzători (din exteriorul sau interiorul corpului)
şi pe care pacientul le percepe şi le crede ca fiind reale.
-- Halucinaţiile si comportamentul halucinator evocă întotdeauna stări psihotice care impun consultul
psihiatric şi - în cele mai multe cazuri – internarea de urgenta si tratament.
· Uneori prezenţa lor poate fi decelată prin manifestările comportamentului halucinator :
· In cazul halucinatiilor auditive : bolnavul îşi astupă urechile cu tampoane de vată pentru a
se apăra de voci, alteori dialoghează cu ele solilocvând
· In cazul halucinatiilor olfactive, încearcă să gonească obiecte invizibile de pe podea sau de
pe piele.
· vizuale zooptice din delirium tremens sau delirul alcoolic cronic, respectiv în cazul
aşa-numitei „psihoze cu ectoparaziţi Ekbom" din alcoolismul cronic, în care apar
halucinaţiile haptice sau tactile, sau prezintă brusc nn comportament heteroagresiv, care
poate fi extrem de grav, finalizându-se chiar cu omucideri sau tentative suicidare,
tentative de automutilare. Ca în cazul schizofreniei paranoide cu halucinaţii auditive
imperative.

Caracteristicile halucinatiilor :
· caracter de senzorialitate, mimând o percepţie exacta (ca in cazul iluziilor patologice).
· caracter de obiectualitate (se referă permanent la un obiect din afară);
· proiecţie spaţială în campul perceptiv;
· convingerea bolnavului asupra realităţii lor;
· complexitate variabilă;
· claritate variabilă;
· durata continuă / intermitentă
· congruente / incongruente cu starea afectivă (apar în depresie şi manie);
 · rezonanţă afectivă (anxiogen iniţial, cu participare afectivă mai redusă ulterior);
· comportament halucinator.

Clasificarea halucinaţiilor
1. exteroceptive
2. interoceptivce (viscerale)
3. proprioceptive (motorii, kinestezice)

1. Halucinatii exteroceptive
A - vizuale
B - auditive
C - olfactive
D – gustative
E - tactile
F - autoscopice
G - transpuse

A. Vizuale:
· rar întâlnite şi
· extrem de anxiogene
· pot fi :
· mono / policromatice
· Microptice (liliputane)
· Macroptice (gulliveriene)
· Extra / lntracampine
· Elementare (fosfene)
· Complexe (figurate)
· Scenice, statice / panoramice (în mişcare, cinematografice)

· Apar în:
· detlrium tremens- zoopsii;
· fumători de opiu;
· mescalina.

· Diagnostic diferential:
· Halucinatii hipnagogice şi hipnapompice :
· Sunt de scurtă durată;
· apar mai ales cu ochii închişi;
· sunt elementare sau complexe;
· recunoscute de persoană ca nereale;

· Halucinatii din stări de surmenaj intens,

· sunt scurte şi
· au caracter hipnagogic;

· Afecţiuni oftalmologice din

· cataracte,
· glaucom,
· nevrita optică retrobulbară.
· retinite;

· Afecţiuni neurologice
· de lob occipital
· tumori,
· traumatisme unde au ramolisment
· au caracter halucinozic;

· migrena oftalmică - aspect elementar de fosfene;

· sindrom Ch. Botinei din :
· glaucom,
· cataracte,
· dezlipire de retină
· leziuni chiasmntice şi
 · lez. de nerv optic
· au forme geometrice, figurile simple, viu corate
B. Auditive
· pot fi :
· Elementare (foneme)
· Comune (sunete bine definite obişnuite: paşi, scârtâit, lătrat)
· Verbale (complexe)
· Favorabile / defavorabile / imperative
· Comentative

· Apar în:
· afecţiuni ORL (surditate, otite);
· leziuni neurologice ale căilor de conducere,
· leziuni LT;
· stări confuzionale onirice;
· delirium tremens;
· în formele de schizofrenie;
· depresie psihotică;
· aura epileptică.

C. Olfactive;

D. Gustative:
· gusturi neplăcute, mai rar plăcute.
· în crizele uncinate din epilepsie unde coexistă cu H. vizuale + stări deja vu;
· Stări delirante persecutorii;
· Confuzii.

E Tactile (haptice):
· impresia de atingere a suprafeţei cutanate,
· înţepătură,
· curent electric .
· Au mai mult caracter pseudohalucinator.
· Apar in:
· Intoxicaţia cu cocaină (unde au caracter punctiform);
· Mişcări de reptaţie (parazitoze halucinatorii, alcoolice unde se combină cu H. vizuale);

F. Autoscopice
· Speculare = halucinatie in care bolnavul se vede el insusi in fata lui.
· Deutoscopice =
· Heautoscopice =
· Realizează o imagine dublă prin care subiectul îşi percepe vizual propriul corp sau părţi din
corp.
· Pot fi însoţite de o mare anxietate sau dimpotrivă, de detaşare, cu caracter de halucinoză.

G. Transpuse (repercursive):
· audiţia colorată.

2. Halucinaţiile interoceptive (viscerale).

· Au caracter pseudohalucinator.
· Apar ca :
· schimbarea poziţiei unor organe
· absenţa lor
· transformarea organismului lor în animale.

3. Halucinatiile proprioceptive (motorii, kinestezice)

· ale sensibilităţii mio-artro-kinestezice:
· ca impresii de mişcare a unor segmente corporale sau
· corpului în întregime.

· Au caracter pseudohalucinator.
V . Pseudohalucinatiile (halucinaţiile psihice).
· Se deosebesc de H. propriu-zise prin:
· nu corespund total cu imaginea reală a obiectelor şi fenomenelor, nu au deci caracter de
obiectualitate;
· nu se proiectează în afară, ci se petrec în interiorul corpului;
· le atribuie existenţa unor acţiuni provocate din afară prin hipnoză etc.

1) Pseudohalucinatiile auditive:
· voci interioare asemenea unui „ecou"/„sonorizarea gândirii" sau „sonorizarea
lecturii".
· Este însoţit de convingerea că ceilalţi aud şi ei şi îi descoperă propriile gânduri
(tranzitivism).
· Aceste voci sunt explicate de pacient ca fiind „auzite cu urechile minţii".

2) Pseudohalucinatiile vizuale:
· imagini neplăcute / plăcute ce apar „în spaţiul subiectiv" şi
· sunt văzute cu ochii minţii.

3) Pseudolialucinatiile tactile:
· senzaţii penibile (iradiere, curenţi) adesea în sfera genitală care le resimte ca viol,
orgasm etc.

4) Pseudohalucinaţiile interoceptive:
· de stăpânire interioară (spirite pătrunse în diferite organe, care acţionează ca o
persoană străină, uneori se ajunge ca pacientul să i se adreseze).

5) Pseudohalucinaliile motorii (kineslezice, proprioceptive):

· mişcări impuse.

Ipoteze asupra mecanismelor de producere a halucinaţilor

1. Ipoteza mecanismului lezional
· este cea mai veche şi
· se bazează pe argumente clinice şi experimentale localizaţioniste.
· Halucinaţiile ar fi răsunetul clinic al excitaţiei locale lezionale din cadrul unor boli
neurologice (tumori, TCC, boala Alzheimer, focare epileptice temporale),
· modalitatea senzorială, clinic manifestă a halucinaţiilor corespunzând zonei lezate:
a) halucinaţiile gustative şi olfactive
· apar în tumori de lob temporal şi fac parte din tabloul epilepsiei
temporale.
· în formele cu localizarea focarului epileptic temporo-limbic, apar stări
psihotice schizofreniforme (tulburări de conştiinţă, fenomene de tip
„deja", halucinaţii gustative, olfactive) datorate discontinuităţii
funcţionale lezionale a circuitului limbic al lui Papez;

b) halucinaţiile vizuale din halucinoza pedunculară

(tumori / accidente vasculare la nivelul trunchiului cerebral);

c) halucinaţiile din migrene

(macro-, micropsii ce alcătuiesc aşa-numitul sindrom „Alice în ţara minunilor")
· preced şi îmbracă forme diverse, de la simple flash-uri luminoase la
halucinaţii vizuale complexe;

d) mecanismul acestor halucinaţii organice ar depinde de lateralizarea leziunilor

· (apar mai pregnant în emisferul drept şi implică zona cortexului
temporo-parietal),
· s-ar asocia adesea cu crize convulsive şi cu un grad de atrofie
subcorticală;
 e) în schizofrenie ar exista, de asemenea, modificări morfologice (diminuarea în
volum a lobului temporal stâng, lărgirea girusului temporal, ventriculomegalie,
asimetrie temporală dreapta-stânga), iar preponderenţa interesării temporale în
apariţia halucinaţiilor la schizofreni nu ar fi străină de rolul acestei arii în
producerea şi recepţionarea semnalelor verbale, a limbajului.

2. Ipoteza DA-ergică
· ar fi „ipoteza mezolimbică a simptomelor pozitive" şi
· s-ar baza pe hiperactivitatea DA-ergică din tractul mezolimbic, coincidentă cu apariţia
halucinaţiilor şi delirului, ca şi pe efectul antipsihotic (antihalucinator şi antidelirant) al
neurolepticelor care sunt DA-blocante.
· Hiperdopaminergia mezolimbică ar corela şi cu agresivitatea întâlnită în unele schizofrenii
paranoide sau stări psihotice amfetaminice, cocainice, mai ales când aceasta coexistă cu
deficienţa funcţiei de control 5-HT a dopaminei (aşa cum se întâmplă în tulburarea de
control al impulsurilor, în care pe primul plan clinic se află tulburarea de comportament).

· AGNOZIILE
Definiţie: defecte de integrare gnozică,
datorită unor leziuni ale centrilor corticali integratori.
Deşi conştienta şi funcţiile senzoriale elementare rămân intacte,
capacitatea de a recunoaşte
obiectele,
imaginile,
persoanele după calităţile lor senzoriale dispare.

· Agnoziile apar în stroke, demenţa Alzheimer.

· Agnozii vizuale (cecitate psihică) - pierderea posibilităţii de a recunonşte obiecte familiare cu
ajutorul analizatorului vizual, deşi vederea este intactă şi conştienta clară, iar pacientul poate
identifica obiectul prin palpare şi îl poate denumi în consecinţă (leziuni corticale temporo-occipitale
mediale).
· Prosopagnozia = agnozia obiectelor animate, fizionomiei (nu recunoaşte feţele persoanelor foarte
cunoscute şi nu se recunoaşte în oglindă: leziuni de emisferă dreaptă).
· Anozodiaforia = indiferenţa faţă de boală (lob parietal minor).
· Anozognozia = nerecunoaşterca bolii proprii (lob parietal minor drept).
· Agnozii auditive (surditate psihogenii) - nu identifică sunete, cuvinte, melodii (lob temporal).
· Somatopagnozia (ignorarea corpului, autotopagnozia) este inabilitatea de a recunoaşte o parte a
corpului propriu.
· Agnozia spapală este inabilitatea de arecunoaşte relaţiile spaţiale dintre obiecte, propriul corp şi
mediul ambiant.

MEMORIA
Definitie :
· Memoria este o funcţie psihică care,
· permite înregistrarea, conservarea şi evocarea informaţiilor şi a experienţelor trecutului şi
confruntarea cu datele prezentului.
· Este permanent activă deoarece informaţiile primite în orice clipă vin să întărească sau să
modifice ansamblul elementelor stocate din copilărie.

Din punct de vedere psihopatologic memoria este:

· imediată (persistă secunde-minute, asigură continuitatea unei acţiuni);
· medie (ore, asigură continuitatea unei acţiuni);
· îndepărtată, de lungă durută (ani, asigură continuitatea conştiinţei şi unitatea persoanei).

Memoria se desfăşoară în două etape:

· memorarea (care parcurge două etape, conservarea şi reproducerea);
· reactualizarea (cu etapele de recunoaştere şi reproducere).

Factori care modulează activitatea mnezică :

 · nivelul de activare a vigilenţei, a atenţiei;
· motivaţia, care operează selectiv în funcţie de interesul pe care informaţia de stocat îl prezintă;
· stare afectivă participă la această motivaţie (cât şi calitatea afectivă a informaţiei)
· repetarea învăţării, care este un factor de consolidare;
· forma şi natura informaţiei (organizare logică, date verbale, vizuale, cifrate);
· vârsta este un factor important, maximum este la 20 de ani, apoi scade lent;
· agenţi farmacologici (amfetamine) stimulează memoria crescând vigilenţa.

Evocarea şi uitarea.
· Evocarea
· este un proces activ
· prin care gândul aduce în conştiinţa actuala informatia de care are nevoie.

· Uitarea
· este şi ea un proces activ.
· Poate fi
· conştientă şi voluntară lăsând în afara memoriei prezente amănunte fără utilitate
imediată
· sau este un proces involuntar şi inconştient, în care rolul afectivităţii este
preponderent.

Dismneziile
- cantitative
- calitative (paramnezii)

1. Dismneziile cantitative
· HIPERMNEZIILE

Definitia :
· Sunt evocări exaltate, involuntare, mai alerte, chiar tumultoase, de nestăpânit, însoţite de
accelerarea proceselor gândirii sau în stări de excitaţie.
· Pot fi circumscrise la evenimente faţă de care subiectul a fost motivat afectiv.

Se întâlnesc
· la normali (evenimente plăcute / neplăcute) si au caracter tematic, selectiv,
· la cei cu o abilitate specială conservării mnezice.
· în paranoia, tulburarea paranoidă de personalitate şi privesc evenimente legate de conţinutul ideii
delirante sistematizate / temelor de suspiciune,
· la oligofrenii „geniali", la care are un caracter mecanic,
· în stările febrile,
· intoxicaţia cu eter, cloroform, batbiturice în care există o memorare paradoxală hipermnezică în
pofida obnubilării conştientei,
· la vasculari constă în rememorarea bruscă a unui eveniment trecut, intens afectiv.

· Mentismul (derulare incoercibilă, caleidoscopică de amintiri, idei) apare în stări de surescitare.

· Viziunea retrospectivă reprezintă retrăirea unor perioade din viaţă în câteva momente (situaţii de
pericol vital iminent, în epilepsia tempolală).

· HIPOMNEZIILE
· Apar la normali în stările de epuizare psihică,
· la cei cu întârziere mintală uşoară,
· la involuţie,
· stările nevrotice,
· sindromul de oboseală cronică.
· Lapsusul este dificultatea lacunară de a evoca o noţiune, nume familiare

· AMNEZIILE
Au fost sistematizate după secvenţa temporală recent-trecut în:
1. Amnezia de fixare (anterogradă)
· este incapacitatea de a integra informaţii noi atunci când informaţiile vechi sunt păstrate.
· Lacuna de memorizare creşte cu timpul, cel puţin cât persistă tulburarea de fixare.

2. Amnezia de evocare (retrogradă)

· este incapacitatea de a rememora o informaţie care a fost fixată normal.
· Este imposibilitatea de a evoca amintiri anterioare debutului bolii.

3. Amnezia anterogradă-retrogradă
· este o amnezie mixtă, atât de fixare cât şi de evocare.
· cele mai vechi amintiri sunt conservate cel mai mult.
· Amneziile posttraumatice, care succed comei, cu uitare progresivă, apoi o amnezie retrogradă
pre-TCC, rămâne lacună pentru ore, zile precomă şi pe zile sau săptămâni după comă.
· Se pot întâlni amnezii tranzitorii în confuziile mentale
· toxică sau metabolică,
· după o criză Grand Mal sau
· în perioada de efectuare a ECT.

4. Amnezia lacunară
· se referă la o perioadă net delimitată de timp (ore, zile).
· Apare după un A.I.T.
· In intoxicaţia alcoolica acuta la alcoolicii cu o carieră lungă, la care se instalează leziuni în
structurile cerebrale ale memoriei poate sa apara black-out-ul = lacună mnestică a episodului
cel mai recent de beţie acută.

5. Amnezii funcţionale şi selective

· Survin în afara oricărei leziuni cerebrale şi
· privesc numeroase fenomene:

a) Amneziile selective (elective, tematice, afectogene)

· amnezii ale copilăriei din stările nevrotice,
· amnezii lacunare la isterici,
· disocieri mnezice la isterici,
· amnezii posttraumatice ca in :
· stările acute de stres,
· patologia de catastrofă,
· agresiuni,
· doliu,
· fluctuaţiile emoţionale.

b) Amneziile schizofreniilor
· au distorsiuni haotice ale memoriei cu diverse uitări (care arată indiferenţa sau
perplexitatea),
· modificări ale amintirilor, infiltrate de elaborări imaginare şi de construcţii delirante,
· neglijarea privind domenii sau persoane importante din viaţa lor.

2. Dismnezii calitative (paramnezii)

· sunt amintiri deformate,
· false,
· neconcordante cu realitatea sub aspectul desfăşurării cronologice
· datorită
· perturbării sintezei mnestice longitudinale,
· fixării corecte a secvenţelor temporare din propria istorie.

· TULBURĂRILE SINTEZEI MNEZICE IMEDIATE

 · = „iluzii de memorie"- subiectul nu recunoaşte corect relaţia sa cu un anumit conţinut mnestic
care îi aparţine.

Falsa recunoaştere
· este o iluzie mnestică întrucât nu recunoaşte ceea ce cunoaşte, dar crede că recunoaşte ceea ce,
de fapt, nu cunoaşte.
· Se manifestă ca fenomen „deja" (deja vu,-vecu,-pense-entendu) sau
· mai rar întâlnit - fenomenul „jamais" (falsa nerecunoaştere).
· Poate privi
· persoane,
· evenimente,
· propria stare afectivă trăită anterior.

· Apare în
· stări de surmenaj,
· obnubilare a conştientei,
· manie,
· schizofrenie.

Criptomnezia
· este un „plagiat involuntar" - subiectul îşi atribuie materiale mnezice (citite, auzite ctc.)
· apare în
· schizofrenie,
· demenţe,
· paranoia.

· Se întâlneşte şi situaţia inversă, de înstrăinare a amintirilor (în aceleaşi situaţii clinice).

Paramnezia de reduplicare
· este re-identificarea perpetuă a obiectelor, persoanelor şi situaţiilor trăite cu altele cunoscute,
trăite anterior.
· Este rar întâlnită în demenţe.

· TULBURĂRILE REMEMORĂRII TRECUTULUI

· Sunt falsificări retrospective ale memoriei de evocare care

· constau în distorsionarea unor amintiri ca urmare a „filtrării" lor defectuase în momentul
examinării bolnavului.
· Funcţia de reactualizare a memoriei poate fi perturbată de
· deteriorarea psiho-organică sau
· de o stare tensionată afectiv-emoţional.

Confaibulatiile („halucinatii de memorie")

· reprezintă imposibilitatea de a deosebi realul de imaginar (fără să spună adevărul, bolnavul nici
nu minte, pentru că nu ştie că minte).
· El reproduce acţiuni posibile plasându-le în realitatea sa trecută cu convingerea că ceea ce spune
este pe deplin real.
· după aspectul conţinutului confabulat - forme :
· mnestice,
· fantastice,
· onirice.
Pseudoreminiscentele
· reprezintă nerecunoaşterea timpului, chiar spaţiului, în care s-a produs o acţiune reală, astfel că
bolnavul poate reproduce evenimente reale din trecutul său crezând că sunt reale. Aceste două
simptome sunt caracteristice sindromului amnestic Korsakoff.
· Ecmnezia este confundarea trecutului cu prezentul, confuzie care cuprinde întreaga existenţă a
bolnavului. Este o formă particulară de confabulaţie întâlnită în demenţe.

Anecforia
 · este reproducerea mnezică prin „ridicarea" vălului amnezic care acoperă o amintire
· apare la
· normali,
· în stare de oboseală,
· în deteriorări organice,
· demenţe

GÂNDIREA
Definitie :
· Funcţie centrală a vieţii psihice prin care se deosebeşte esenţialul de fenomenal pe baza
experienţei şi a prelucrării informaţiilor.
· Este o activitate psihică conştientă care tratează elementele furnizate de cunoaştere, memorie,
percepţie şi imaginaţie, combinând idei şi formând raţionamente şi judecăţi.
· Gândirea raţională „normală" se dirijează spre concluzii sau judecăţi
· Gândirea se exprimă prin limbaj şi se elaborează sprijinindu-se pe cuvinte.

Psihopatologia gândirii:
1. tulburări de ritm şi coerenţă (cantitative)
2. tulburări de conţinut (calitative)
3. tulburările comunicării verbale (a expresiei verbale şi grafice ale gândirii)

1. Tulburări de ritm şi coerenţă (cantitative)

· TAHIPSIHIA
· = accelerarea ritmului ideativ (fuga de idei).
· Asociază labilitatea atenţiei şi exacerbarea evocărilor.
· Forma extremă este incoerenţa ideativă, care se poate realiza şi prin pierderea legăturilor logice
dintre idei (în schizofrenie, demenţe).
· Apare în: • sindromul maniacal;
· schizofrenic (agitaţie, excitaţie psihomotorie);
· PGP (excitaţie psihomotorie la debut);
· intoxicaţii uşoare;
· stare de surmenaj,
· epuizare;
· stări nevrotice;
· ebrietate.

Mentismul (descris şi ca hipermnezie)

· este o formă particulară a accelerării ritmului ideativ
· caracterizată prin desfăşurarea rapidă, incoercibilă, automată, tumultoasă a reprezentărilor
(motiv pentru care poate fi considerată tulburare de memorie) şi ideilor faţă de care bolnavii au
critică încercând să o stăpânească, fără să reuşească.
· Apare în:
· oboseală;
· tensiune nervoasă;
· intoxicaţii uşoare (cafeină, alcool, tutun, psihotone, psihodisleptice);
· automatism mintal din schizofrenie
· sindromul de influenţă exterioară,
· sindromul xenopatic
Incoerenţa gândirii
· = este forma extremă a pierderii legăturii logice dintre idei.
· în forma sa extremă ia aspectul uneia din următoarele:
· Salata de cuvinte = amestec lipsit total de conţinut logic şi inteligibilitate;
· Jargonofazia = nu mai este înţeles de nimeni; parca ar vorbi o limbă proprie.
· Verbigeratia este o ataxie a limbajului - repetarea stereotipă a aceloraşi propoziţii, cuvinte

· Incoerenţa apare în:

· schizofrenie;
· demenţe avansate;
· tulburări de conştiinţă.
· BRADIPSIHIA

· Apare în:
· epuizare fizică şi psihică;
· convalescenţă,
· după boli somatice, toxice, infecţioase

· forme grave de bradipsihie

· în boala Parkinson,
· encefalite,
· intoxicaţia cu CO,
· schizofrenie,
· depresie,
· melancolie,
· oligofrenie;

· Se poate manifesta sub formă de:

· Lenoaare ideativă (bradilalia) cu formele sale:
· Vâscozitatea psihica (scăderea fluidităţii verbale)
· Fading mintal (în schizofrenie): scăderi / creşteri în intensitate

· Baraj ideativ
· explicat prin apariţia unor halucinaţii sau forţe xenopatice (sau rămâne
incomprehensibil).
· Este o oprire intempestivă a fluxului ideativ.

· Manierismul
· = sublinierea exagerată a unor amănunte nesemnificative pe o gândire ridicol
solemnă.

· Sărăcire ideativă
· este o scădere a productivităţii ideilor, fiind în fond tot o încetinire a ritmului
ideativ.
· Ideile devin tot mai concentrice, cu un sistem de referinţă tot mai redus,
monotematice chiar.
· Apar în:
· schizofrenie;
· depresie;
· tulburări de conştiinţă;
· surmenaj.

· ANIDEAŢIE
· = dispariţia fluxului ideativ.
· Apare cert în come.
· Nu trebuie confundată cu barajul ideativ (în care există un conţinut ideativ, dar care rămâne
necunoscut celor din jur)
· se întâlneşte sub forma:
· deambulaţiei anideice (în demenţe, idioţie),
· automatismului anideic (epilepsie).

2. Tulburări de conţinut ale gândirii (calitative)

· IDEEA OBSEDANTĂ/OBSESIVĂ
· Ideea obsedantă/obsesivă =
· este o idee dominantă care
· asediază gândirea,
· irupe şi se impune conştiinţei deşi
· pacientul este în dezacord cu ea.
· Ea este străină, contradictorie situaţiei şi personalităţii bolnavului, care îi
recunoaşte caracterul parazitar, patologic,
· luptă pentru înlăturarea ei, dar nu reuşeşte.
 · Conştiinţa pe care o are bolnavul despre caracterul patologic al obsesiei o
diferenţiază de ideca delirantă.
· Bolnavul ştie că fenomenul emană din propria viaţă psihică ceea ce îl
diferenţiază de automatismul mintal şi fenomenele de influenţă exterioară.
· Aceste idei se însoţesc de anxietate.

· Ideile obsesive = idei patologice, parazitare, care asediază gândirea pacientului, în pofida dorinţei
sale de a li se opune şi care, datorită păstrării caracterului critic, sunt însoţite de un mare grad de
anxietate.

· Temele obsesive cele mai frecvente sunt cele legate de contaminarea cu substanţe murdare, de preo-
cupări sexuale, religioase, de a prejudicia / nedreptăţi pe alţii, de a-i leza pe alţii etc.

· Apar în:
· tulburarea obsesiv-compulsivă cel mai frecvent;
· depresii;
· schizofrenia la debut (uneori).

· Clinic obsesia îmbracă mai multe forme:

· Idei (obsesii idealive, idei obsesive)
· îndoieli obsesive (ex. a încuiat uşa?)
· Amintiri, reprezentări obsesive
· Fobii (obsesii fobice)
· Tendinţe impulsive (obsesii impulsive)
· Compulsii (sunt de obicei strâns legate de idei obsesive de contrast)
· Acţiuni obsesive (ritualuri, ceremonialuri)

· IDEE A PREVALENTĂ
· = energizează, chiar fanatizează subiectul.
· Este o idee dominantă hipertrofiată, ceea ce o face să aibă caracterul patologic.
· Este concordantă cu sistemul ideativ (pacientul nu-i poate sesiza caracterul patologic).
· Are tendinţa la dezvoltare şi la înglobarea evenimentelor şi persoanelor din jur,
potenţialitate delirantă, putând fi ‘’anticamera ideii delirante".

· Se întâlneşte în:
· stări reactive de intensitate psihotică;
· stări post-onirice;
· epilepsie;
· alcoolism;
· toate stările predelirante.

· Când ideea obsedantă sau prevalentă se orientează asupra stării funcţionale a organismului, care
este considerat ca fiind afectat de diverse boli vorbim de hipocondrie, care rămâne în natura sa
ideatorie, deşi antrenează elemente afectivo-voliţionale şi mai ales perceptive (percepţia unor
tulburări organice, chiar cu o oarecare conştiinţă a irealităţii lor). In funcţie de amplitudinea ideii
hipocondriace,
· apare ca o simplă preocupare asupra stării de funcţionare a organismului,
· apoi ca o obsesie (preocuparea este, acompaniată de teamă, dominând psihismul insului),
· apoi ideea prevalentă (subordonată celelalte idei şi activităţile pacientului),
· sau ideea delirantă (interpretarea şi prelucrarea duce la îndepărtarea de realitate).

· IDEEA DELIRANTĂ
· se exprimă limpede, evoluând pe fond de claritate a conştiinţei.
· Mecanismele delirului pot fi :
· unice sau multiple,
· în legătură cu fenomene percepluale,
· ca iluziile sau halucinaţiile, sau
· cu fenomene ideative (intuiţii, situaţii imaginate şi interpretări).

Caracteristici ale ideii delirante:

1. Convingerea deliranta (certitudinea)
2. Incorigibilitatea (neinfluenţabilitatea)
3. Lipsă motivaţiei convingerilor delirante si a atitudinii critice faţă de ele (imposibilitatea conţinutului)
4. Comportamentul delirant
· Deci:
· nu corespunde realităţii cu care se află în certă contradicţie - vezi (3)
· pe care o reflectă în mod deformat, pune stăpânire pe conştiinţa insului - vezi (1)
· se menţine în ciuda contradicţiilor evidente cu realitatea - vezi (2)
· schimbând comportamentul - vezi (4).

Clasificarea ideilor delirante în funcţie dc conţinutul tematic:

Idei delirante expansive:

· mărire,
· bogăţie (grandoare),
· invenţie (grandoarea şi invenţia - în manie, schizofrenie, paranoia),
· reformă,
· filiaţie,
· erotomanice,
· mistice (religioase);

Idei delirante depresive:

· persecuţie,
· revendicare,
· gelozie,
· transformare şi posesiune (delir metabolic sau zoontropic),
· relaţie (atitudinile, comportamentul, discursul celorlalţi fac referire la el),
· autoacuzare şi vinovăţie,
· hipocondriace (boală, defect fizic),
· prejudiciu,
· negaţie à
· sd. Cotard – apare in :
· demenţe avansate, de obicei sifilitice,
· melancolie delirantă în special de involuţie,
· mai rar în stările confuzionale de origine infecţioasă.

· Sindromul Cotard – manifestari :

· idei delirante depresive (melancoliforme) de enormitate (negaţia lumii, corpului,
organelor, morţii) + imortalitate + negaţie.
· Este rareori complet în depresia psihotică (cel mai des sunt ideile de negaţie a
existenţei unor organe).

Idei delirante mixte (combinate)

· evoluează pe fondul unei tonalităţi afective ambigue.
a. Idei de interpretare
· mecanismul delirant este interpretarea, care este orientată asupra evenimentelor
exogene (pacientul analizează excesiv datele furnizate de propriile simţuri,
realizând o inferenţă de la o percepţie exactă la o concepţie delirantă -
interpretarea sau percepţia delirantă) şi endogene (pacientul analizează
evenimentele lumii sale interioare, materialul interpretărilor fiind oferit de propria
sa producţie idcativa, conţinutul visurilor şi senzaţiilor sale corporale).
· Delirurile pasionale şi de revendicare (ca formă de paranoie) sunt astfel de idei
delirante de interpretare.
· Se defineşte interpretarea delirantă ca un raţionament fals ce pleacă de la un fapt
exact, o percepţie reală ce capătă, prin asociaţiile realizate de pacient o
semnificaţie personală pentru pacient printr-un joc inductiv / deductiv greşit.
· orice eveniment poale fi adăugat sistemului, totul capătă o explicaţie, deci se
adaugă noi interpretări care se însoţesc de o convingere absolută.

b. Idei de influentă - alte variante ale delirului de interpretare

c. Idei metafizice - caută elucidarea originii vieţii, sufletului, reîncarnării, metempsihozei.
Ideile delirante pot fi :
· deschise (pacientul le exprimă direct, la prima abordare la interviu) şi
· încapsulate (închis, ascuns, disimulat).

O formă particulară este autismul :

· interiorizarea patologică a gândirii delirante care îl face pe schizofren să se retragă în lumea sa
proprie, să piardă contactul cu realitatea.
· Autismul este de obicei sărăcit în conţinutul său delirant, apărând mai târziu în evoluţia psihozei
schizofrenice.

Alogia
· este pierderea legăturilor logice ale gândirii (schizofrenie).

3. Tulburările comunicării verbale (ale expresiei verbale şi grafice ale gândirii).

· Tulburările de limbaj / vorbire sunt consecutive tulburării de gândire pe care le şi exprimă, le

exteriorizează.
· Forme:
· dislogii,
· disfazii,
· dislalii

· DISLOGIILE
Definitia = tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi conţinut ale gândirii,
evoluând fără modificări ale funcţiei limbajului şi aparatului logomolor.

1. Tulburări de formă ale activitătii verbale (dislogii de formă)

a) Tulburări de intensitate,
· înăltime, timbru exprimă tonalitatea afectivă.
· Când este ezitantă, eventual şi incoerentă, exprimă anxietate, dezorientare.
· Dispariţia intonaţiei armonioase, normale a discursului se numeşte aprosodie.

b) Hiperactivitatea verbală:
Hiperactivitatea simplă
= bavardaj - creşterea cantitativă a limbajului, care devine redundant
· Apare in
· deteriorările involutive, senile,
· isterie,
· stări anxioase

· are rol disimulator al unei insecurităţi profunde şi rol compensator.

Accelerare propriu-zisă
= tahifemie - creşterea ritmului şi debilului prin accelerare ideativă

Logoreea
· Constă în creşterea ritmului verbal şi a fluenţei vorbirii până la pierderea sensului discursului
bolnavului, care devine incoerent (salata de cuvinte).
· apare în contextul unei stări de agitaţie mai mult sau mai puţin accentuată.
· Apar în:
· stadiul iniţial al intoxicaţiei etanolice;
· intoxicaţia acută cu alte droguri
· stări psihotice
· faza maniacală a psihozei afective bipolare,
· schizofrenia paranoidă în faza de stare,
· alte stări psihotice;
c) Hipoactivitatea verbală

Bradifemie sau vorbirea laconică sau sărăcirea vorbirii

· = diminuarea vorbirii spontane,
· cu răspunsuri scurte, neelaborate, care
· evită să aducă informaţii suplimentare limitând comunicarea;
· apare în :
· stări afective negative din :
· depresii,
· schizofrenie,

· în tulburări organice;

Negativism verbal – apare in schizofrenia catatonică;

Barajul vorbirii si al gândirii

· consta în
· întreruperea bruscă a fluxului verbal,
· urmata de o perioadă variabilă de absentă a emisiunii ideative şi verbale,
· după care îşi poate relua discursul, dar fară legătură ideativă cu conţinutul anterior apariţiei
barajului, conţinut pe care nici nu şi-l reaminteşte.

· Apare în schizofrenie.

Afonia
· se referă la „pierderea vocii" parţială / totală
· prin cauze
· organice
· leziuni laringiene,
· lez. de nerv recurent după intervenţii tiroidiene,
· centrale = afazie

· sau psihice („funcţionale")

· apare în tulburarea de conversiune, unde poate fi „stigmat" de tip isteric.

Musitatia
· vorbire în şoaptă, neinteligibilă,
· întâlnită în special la schizofreni.

Mutacismul
· mutism deliberat, voluntar
· apare la :
· simulanţi,
· la tineri normali ca reacţie de protest,
· la oligofreni,
· demenţi,
· psihopaţi tot ca reacţie de opoziţie.

Mutism:
· = dispariţia limbajului.
· Poate fi :
· mutismul akinetic
· sindrom/ tulburare de conştiinţă + pierderea vorbirii şi motricitatii = sindrom locked-in
· apare în :
· leziuni de corp calos,
· lez. pontine bilaterale,
· reacţii acute de şoc,
· tumori;

· mutismul absolut (afemia, anartria) apare in schizofrenia catatonică;

· mutism selectiv :
· apare la copii sub 5 ani în anumite contexte sociale,
· durează cel puţin o lună,
 · copilul vorbind normal în afara acelei situaţii;

· mutism discontinuu (semimutism)

· se întâlneşte în
· negativism,
· idei delirante,
· stări stuporoase,
· simulare.
Tangentialitatea
· este vorbirea ce se indeparteaza de la subiectul tratat, care reduce comunicarea sau o face irelevantă
pentru că oculteaza ideea principală
· apare in
· schizofrenie,
· simulare,
· tulburarea factice.

Vorbirea supraelaborată, circumstantială (manieristă)

· vorbeşte mult, comunică puţin datorită supraelaborării discursului prin formule :
· introductive,
· de politeţe,
· paranteze,
· conjuncţii,
· remarci banale etc.
· Se întâlneşte în
· debutul schizofreniei,
· în intoxicaţiile uşoare,
· în stări confuzionale.

Vorbire stereotipa
· repetare nejustificată a unor porţiuni de fraze, expresii ce nu contribuie cu nimic la precizia
comunicării

Solilocvia (criptolalia)
· vorbeşte singur, fără intenţia comunicării, şi dacă este ascultat şi dacă nu
· apare in schizofrenie.

Ecolalia
· asociată ecomimiei, ecopraxiei
· repetarea cuvintelor interlocutorului
· apare în
· schizofrenia catatonică,
· demenţe.

Fenomenele de perseverare (a vorbirii, a mişcărilor)

· sunt fenomene de „auto-intoxicare" cu cuvinte, mişcări,
· ca o consecinţă a repetării inutile a operaţiilor mentale care le generează,
· repetare care are loc dincolo de scopul iniţial (de a comunica ceva prin cuvinte sau gesturi).
· Apar în
· tulburările organice ale SNC - demenţe
· sub forma
· palilaliei (repetarea unui cuvânt cu frecvenţă crescândă) sau
· logocloniei (repetarea ultimei silabe din ultimi cuvânt (simptom caracteristic fazei de
stare a demenţei Alzheimer).
Psitacismul
· este culmea incoerenţei, sonorizarea mecanică a unor foneme lipsite de orice conţinut semantic
· apare în
· idioţie,
· demenţe avansate.

2. Tulburări de continut (ale functiei semantice, lingvistice) ale limbajului

· Se produce alterarea sensului cuvintelor, ce apar ca trunchiate, modificate, fuzionate, rezultate prin
inversarea fonemelor sau prin accepţiunea particulara proprie, inedită, diferită de cea comună, pe
care o conferă bolnavul cuvintele sale.
· Aceste modificări sunt datorate
· scindării unităţii psihismului,
· deteriorării cognitive,
· nedezvoltării cognitive,
· alunecării delirante - care exprimă tendinţa bolnavului de a
ermetiza, obscuriza limbajul, ori de a-i descoperi sensuri noi.

· La nivelul cuvintelor:
Paralogismul
· este atribuirea unui sens particular unui cuvânt oarecare
· apare in schizofrenie

Neologisme
· active
· cuvinte inventate
· în schizofrenie
· cu scopul de : transmite o informaţie specifică,

· pasive
· apar întâmplător,
· nu au o semnificaţii simbolică,
· se formează prin asonantă, fuzionare, contaminare

· glosolalie
· neologisme abundente,
· accentul unei limbi străine,
· limbajul deviind de la sensul şi funcţia sa,
· luând aspect automat, bizar, incomprehensibil.

Jargonofazie
· numeroase neologisme,
· ca şi când ar folosi o limbă nouă creată de el, un jargon propriu.

· La nivelul frazei:

· dispersia semantică:
· paragramatism :
· fraze cu expresii bizare,
· neoformaţii verbale ce pornesc de la rădăcini corecte;

· embololalie (embolofazie) :
· cuvinte străine de sensul general al frazei;
· ce apar inserate în mod repetat;
· schizofazie :
· cuvinte asociate întâmplător
· ducând la o disociere a limbajului;
· agramatism :
· propoziţii fără prepoziţii, conjuncţii, articole,
· limbajul fiind telegrafic,
· format din verbe şi substantive
· apare în :
· intoxicaţii,
· confuzie,
· stări maniacale,
· hopomaniacale;
· disolutia semantică
· este ultimul stadiu al deteriorării conţinutului semantic al limbajului,
 · în care între semnificat şi semnificant nu mai există nici o legătură.
· Limbajul şi-a pierdut funcţia sa de comunicare, devenind o simplă activitate
logomolorie, cu aparenţă automatică sau ludică.

· DISFAZII
· Sunt tulburări ale comunicării prin neînţelegerea cuvântului vorbit / scris.
· Apar în leziuni cerebrale circumscrise, unilaterale.
· Afazia = ansamblul tulburărilor de comunicare prin intermediul vorbirii, scrisului, semnelor ca urmare
a afectării unor funcţii ale creierului.
· Substratul poate, fi interpretat ca o pierdere amemoriei semnelor şi mijloacelor prin care se
realizează comunicarea.

Perseverarea (intoxicaţia prin cuvânt)

· este repetarea unor cuvinte în desfăşurarea discursului
· semn precoce al organicităţii cerebrale în :
· deteriorările psiho-organice,
· în beţia acută,
· demenţe
Parafazia
· deformarea cuvintelor,
· înlocuirea cuvântului potrivit cu altul nepotrivit, probabil datorită amneziei verbale
· apare în
· stările predemenţiale,
· demenţe

Afazia receptivă (senzorială) Wenicke

· este incapacitatea de a înţelege vorbirea celorlalţi prin imposibilitatea de a înţelege sensul cuvintelor.
· Pacientul vorbeşte fluent spontan, dar fără sens, chiar incoerent.

Afazia expresivă (motorie) Broca

· este tulburarea vorbirii în care înţelegerea este păstrată, dar abilitatea de a vorbi este grav afectată.
· Bolnavul vorbeşte cu mare efort, dar nu reuşeşte să se facă pe deplin înţeles.

Amnesia verbală (afazia amnestică)

· este uitarea substantivelor;
· poate fi
· singurul simptom al afaziei receptive Wernicke,
· sau o formă incipienta a acesteia.

· Apare în
· demenţa Alzheimer,
· deteriorarea post-stroke,
· demenţe în general.
Anomia
· este o formă de afazie în care pacientul nu poate denumi obiectele,
· deşi păstrează posibilitatea de le reacunoaşte sau utiliza.

Alexia (cecitatea verbală)

· este neînţelegerea limbajului scris,
· care însoţeşte afazia.

Aprozodia
· este tulburarea intonaţiei, inflexiunilor vocii şi vorbirii,
· care au - în mod normal – rolul de a comunica starea afectivă a vorbitorului;
· dispariţia ei diminua supleţea şi bogăţia comunicării.
· Prozodia executivă
· se testează solicitând pacientul să pronunţe o frază în diferite contexte afective (veselie,
tristeţe, disperare),
· este afectată în leziunile cortexului prefrontal drept,
· Prozodia receptivă
· se testeaza cerându-i să numească starea afectivă a exminatorului care îi reproduce acelaşi
tip de stimuli;
 · este afectata
· în leziuni postero-superioare de lob temporal drept
· echivalent, în emisferul nedominant, al ariei receptive a limbajului - Wernicke
temporo-parietală stângă.

· DISLALII
Tulburări de articulare (pronunţare)
· Datorate modificărilor aparatului logomotor:
· Rotacismul (dislalia pentru „r");
· Sigmatismul (pentru „s", „z", ,,j" şi a combinaţiilor lor);.
· Balbismul (clonic, tonic, tonico-clonic) este bâlbâială care apare şi în logonevroză,
afecţiune nevrotică anxioasă;
· Logofobia
· apare ca urmare a dificultăţii (balbismului) de comunicare prin vorbire,
· subiectul evitând să mai vorbească.

Tulburările expresiei grafice

· constau în
· graforee sau grafomanie
· apare in
· demenţe
· paranoia
· schizofrenie
· manie

·poate uneori însoţi

· logoreea,
· sau tuburări morfologice ale scrisului la schizofreni.
· grifonaj
· scrisul devine diform, este o mâzgâlitură,
· scris în ghirlandă,
· suprapus,
· în oglindă,
· neografisme,
· paragrafism
· ermetismul grafic (semne, simboluri neinteligibile).

AFECTIVITATEA
Definitie :
Proces psihic care reflecta raportul între trebuinţe (conţinutul afectivităţii) şi obiectele, fiinţele sau
fenomenele lumii.

Se exprimă prin:
1. Stari afective elementare (starea de afect)
· starea de afect este o puternică încărcătură emoţională;
· debut brusc şi furtunos şi participare neurovegetativă,
· însoţită - în condiţii patologice - de îngustarea câmpului conştiinţei.

2. Emotii
· manifestare spontană, scurtă sau lungă,
· de mai mică intensitate ca punctul 1,
· ceea ce permite aprecierea logică a emotiilor de către subiect

3. Dispozitia
· stare afectivă generală, de fond,
· de mică intensitate,
· reflectând starea de moment,
· rezultanta tuturor impulsurilor extero-, intero-, proprioceptive, conştientizate doar parţial

4. Sentimentele
· stare afectivă de mai lungă durată,
· mai intensă,
 · implicând şi o participare a proceselor de motivaţie.
5. Pasiuni
· modificare intensă de lungă durată a dispoziţiei,
· cu participare afectivă şi cognitivă stabilă,
· ce îi dau valoarea unei dominante voliţionale.

Modificări patologice (distimii).

1. Tulburari cantitative
· HIPERTIMIA

· Negativă
· Depresia (hipertimia negativă)
· trăire intensă a unei dureri morale, a inutilităţii, devalorizării,
· pe fondul unei dispoziţii deprimate,
· ideatie lentă,
· inhibiţie motorie sau nelinişte anxioasă,
· mimica şi pantomimica concordante,
· comisuri coborâte,
· cap încovoiat, braţe inerte.
· Apare în
· sindroame nevrotice din boli somatice,
· PMD.

· Dispoziţia depresivă (depresia) constă

· în diminuarea patologică a pragului dispoziţional, resimţit de pacient ca
· o stare de neputinţă,
· lipsa oricărei plăceri faţă de activităţi altă dată agreabile (anhedonia),
· dispariţia în consecinţa a „chefului" de viaţă,
· pierderea capacităţii de a mai funcţiona profesional,
· de a mai comunica cu persoanele cele mai apropiate.

· Trebuie diferenţiată de tristeţea normala,

· mult mai puţin intensă,
· lipsită practic de consecinţe în viaţa de zi cu zi a individului,
· care o percepe ca atare,
· opunându-i-se şi depăşind-o în plan relaţional şi funcţional.

· Depresia de doliu,
· după moartea unei persoane semnificative emoţional pentru individ,
· este normală, chiar dacă are, în fapt, intensitatea depresiei patologice,
· cu condiţia să se remită spontan în timp (limita maximă fiind de 3 luni).

· Anesteziei psihică dureroasă

· suferă pentru că nu poate suferi
· apare în
· faze tardive ale depresiilor,
· debut schizofrenie,
· schizofrenie în faza de stare,
· schizofrenie preremisională.

· Anxietatea
· Se manifesta ca :
· teama fără obiect, iraţională,
· teamă difuză,
· nelinişte psihica şi motorie,
· răsunet vegetativ,
· iminenţă de pericol,

· pot apare pe acest fond

 · obsesii şi
· fobii.

· Anxietatea este desprinsă de concret şi este proiectată în viitor.

· Apare în
· nevroze,
· psihopatia psihastenica,
· tulburarea depresivă,
· melancolia anxioasă,
· sevrajul toxicomanilor,
· debutul psihozelor,
· afecţiuni endocrine –hiper-, hipotiroidie ctc.

· Anxietatea
· este teama anticipată, fără un obiect sau o situaţie concreta,
· resimţită subiectiv ca o aprehensiune, tensiune sau stare de disconfort legate de o
ameninţare necunoscută care ar puteţi proveni din interiorul / exteriorul corpului.

· Bolnavul anxios poate fi recunoscut după starea de tensiune, care se exteriorizează prin
· nelinişte psiho-motorie.
· tensiune / încordare musculara,
· transpiratie,
· privire mai mult sau mai putin fixa,
· cu pupile dilatate,
· sprâncenele ridicate,
· oftat.

· Anxietatea poate fi de mai multe tipuri:

· anxietate liber flotantă (generalizată),
· care nu se focalizează,
· invadează existenţa cotidiană a bolnavului;

· atacul de panică,
· în care anxietatea este
· acută,
· critică,
· intensă,
· episodica

· apărând sub forma de „crize" (atacuri)

· însoţite de multiple simptome somatice

· transpiraţii,
· palpitaţii,
· tahicardie,
· poliurie,
· respiraţie precipitată etc

· anxietatea focalizată (fobică)

· pe un obiect / situaţie
· pe care pacientul începe să le evite pentru a evita totodată anxietatea
iraţională care le însoţeşte.
· à fobia este considerată mai mult o tulburare de conţinut a gândirii.
· Fobia
· teamă patologică, obsesivă,
· de intensitate disproporţionată cu obiectul precizat (obiect, fenomen, fiinţă)
· Apare ca o reacţie exacerbată faţă de stimuli inofensivi,
· reactie care nu suferă procesul normal de estompare şi obişnuire, ci dimpotrivă devine din ce în
ce mai pregnantă prin întărirea, prin contactul cu obiectul / situaţia fobică.
· Ea poate fi explicată / raţionalizată şi
 · scapă controlului voluntar.
· Fobiile sunt alterări ale conţinutului gândirii care se manifestă prin teama iraţională de un obiect /
situaţie / eveniment / fiinţă bine precizate.
· Se întâlnesc mai frecvent la adolescenţi şi adulţii tineri sub forma fobiilor simple (agorafobia,
zoofobia, claustrofobia) care pot complica alte tablouri anxioase (atacul de panică cu agorafobie)
sau a fobiei sociale.
· în faţa acestor stări de teamă paroxistică se constituie uneori conduite de apărare
· conduita de evitare,
· găsirea unui truc
· diferite stratageme securizante.

· în funcţie de complexitatea tematicii fobice se împart în:

· pantofobii (fobii difuze - frică difuză de tot şi de nimic care se exacerbează prin
declanşarea unor paroxisme, ce apar fără motiv aparent şi se fixează pentru moment
în funcţie de hazardul circumstanţelor)
· monofobii (sistematizate) - teama îsi pierde caracterul difuz si se fixează durabil.

· Procesul fobic are o anumită tendinţă de organizare, de la frica intensă declanşată doar odată cu
perceperea obiectului respectiv până la includerea altor obiecte, fiinţe, fenomene, generalizând
fobia la o adevărată categorie de stimuli ce ajung să fie la fel de fobogeni ca şi cel iniţial.

· Pozitivă
· Hipertiinia pozitivă
· dispozitia expansivă
· mai mică decât euforia,
· apare în
· sindromul hipomaniacal şi
· sindromul maniacal la debut,

· se manifesta
· cu stare de dezinhibiţie şi siguranţă de sine,
· stimă de sine crescută,
· sentiment de bună dispoziţie.
· euforia
· apare în
· PMD=tulburare maiaco-depresiva=bipolari,
· sindroame maniacale din forma expansivă a PG, HTA, ASC=vascular,
· intoxicaţii uşoare (alcool, cafea, cocaină, morfină),
· demenţe senile,
· demenţe vasculare,
· demenţe posttraumatice,
· oligofrenii.

· Euforia autentică trebuie diferenţiata de

· moria – apare in sd. de lob frontal cu :
· jovialitate expansivă,
· familiarităţi,
· calambururi,
· puerilism,
· expansivitate săracă, uşor epuizabila

· râs spasmodic al pseudobulbarilor,

· nătângia hebefreniculiii.

· hipomania (elaţia)
· O variantă mai puţin intensă
· care constă în creşterea patologică a pragului stării subiective de bine,
· care este exteriorizată prin
· uşoara exaltare,
 · creşterea secundară a ritmului verbal şi a gesticulaţiei,
· încrederea în sine exagerată.
· Se întâlneşte în faza incipientă a fazei maniacale din tulburarea bipolară.
· HIPOTIMIA
· Detaşarea
· distanţarea în relaţiile inter-personale datorată absenţei variabile a implicării emoţionale
· apare in :
· schizofrenie,
· tulburarea antisocială de personalitate,
· deteriorare involutivă,
· dementa,
· stări de obtuzie,
· obnubilare

· Anhedonia
· este absent plăcerii în existenţa cotidiană
· apare in depresie.

· Alexitimia
· este dificultatea de descriere sau de conştientizare si trăire deplină a propriilor emoţii şi
sentimente

· Indiferentism afectiv (athymliormia)

· Scăderea accentuată a tonusului afectiv şi a capacităţii de rezonanţă afectivă la situaţia
ambianţei.
· Se manifestă prin inexpresivitate mimico-pantomimică.
· Apare în :
· oligofrenii profunde,
· demenţe,
· stări confuzionale grave,
· catatonic - schizofrenic reziduală.

· Atimia (apatia)
· lipsa totală afectivă a interesului faţă de sine şi ambianţă,
· apare în :
· depresiile intense (melancoliforme),
· schizofrenia reziduală.

· LABILITATEA AFECTIVA
· Labilitatea afectivă
· variaţii afective între polul pozitiv şi cel negativ,
· o alternanţă a dispoziţiei
· apare in:
· întârzierile intelectuale,
· tulburările de personalitate,
· manie

· Poikilotimia
· modularea afectivă este univocă, conformă stării afective a celor din jur
· apare in:
· PGP (neurosifilis),
· demenţe,
· oligofrenii

· Incontinenta afectiva
· trecerea bruscă, incoercibilă de la o stare emoţională la alta, opusă
· apare in demenţe.

· Disforia
· este o formă mixtă de tulburare a afectivităţii (interferenţa iritaţiei cu tristeţea)
 · se manifesta ca
· o dispoziţie proastă, neplăcută,
· o stare de disconfort deosebit combinată cu
· tristeţe,
· anxietate,
· iritabilitate,
· uneori însoţită de o nelinişte psihomolorie
· apare în :
· perioadele intercritice ale epilepsiei,
· sevraj la alcool sau alte droguri,
· encefalopatii,
· post traumatism craniocerebral (post-TCC),
· tulburările de personalitate
· antisocială,
· borderline.

2. Tulburari calitative
Paratimii
· afectivitate paradoxală,
· reacţii afective inadecvate faţă de situaţii sau evenimente
· apare in :
· stări reactive,
· schizofrenie

Inversiunea afectivă
· dezvoltarea ostilităţii,
· a unor sentimente negative, aberante faţă de persoane iubite sau care firesc ar trebui să le
iubească
· apare in schizofrenie.

Ambivalenta afectivă
· coexistenţa unor stări afective opuse calitativ faţă de
· aceeaşi persoană sau
· situaţie
· apare în schizofrenie

PSIHOPATOLOGIA MANIFESTĂRILOR INSTINCTIVE

Definitie:
complex de reflexe necondiţionate ereditare formate în cursul dezvoltării istorice a unei specii.

A. INSTINCTUL ALIMENTAR

Crescut:
· Fagomania
· mănâncă fără o impulsiune sau veritabilă nevoie de hrană
· apare in
· nevroze,
· diabet insipid
· TC
· Bulimia
· exagerarea nevoii de hrană
· apare in
· diabet,
· tumori diencefalice.
· hipertiroidia,
· convalescenţă după boli consumptive;
· Polifonia
 · ingerare crescută fără discernământ, chiar de produse necomestibile
· apare in
· demenţe,
· oligofrenii,
· schizofrenie,
· psihopatii severe cu pervertirea instinctului alimentar.
Scăzut
· Anorexia
· scăderea sau absenţa poftei de mâncare
· apare in depresii

· Anorexia nervoasă
· Apare în
· stări nevrotice,
· psihopatice,
· la fetele adolescente;
· Sitiofobia
· refuzul de alimente este motivat psihopatologic prin conţinutul
· halucinaţiilor
· auditive,
· gustative,
· olfactive sau

· ideilor delirante de
· otrăvire,
· autoacuzare,
· inutilitate,
· negaţie
· apare in
· depresii,
· schizofrenie

B. INSTINCTUL DE APĂRARE
· Exagerarea nevoii de autoconservare apare în stări hipocondriace în care apare
· tanatofobie,
· nozofobie.
· Scăderea, abolirea instinctului de apărare
· indiferent de pericole,
· tendinţa la automutilate,
· idei şi tentative de sinucidere
· apare in
· oligofrenii,
· schizofrenie,
· demenţe.

C. INSTINCTUL SEXUAL ŞI DE REPRODUCERE

Exagerarea
· Cu
· nimfomania,
· satiriazis

· apare in
· excitaţii maniacale,
· demenţe,
· oligofrenii,
· leziuni hipocamp,
· lob T.

Scăderea, abolirea:
 · scădere fără modificarea libidoului
· impotenţa sexuală psihică - anafrodisie,
· tulburări de dinamică sexuală - în
· stări de epuizare,
· nevroze;
· scădere cu scăderea şi a libidoului – in
· senescenţă,
· toxicomanii, depresii,
· schizofrenie.
Perversiuni sexuale
· tulburări ale modului de satisfacere a trebuinţelor sexuale
· greşeli de educaţie sau
· condiţionări greşite, negative (psihopatii),
· insuficienţe endocrine,
· demenţe,
· oligofrenii
· schizofrenie.

VOINŢA
Definitie :
· Voinţa este o funcţie a psihicului orientată spre atragerea unor scopuri propuse conştient, pentru
a căror realizare sunt necesare deliberarea, planificarea şi organizarea forţelor şi acţiunilor
subiectului.
· Evident că ea este în interacţiune cu gândirea; actul voluntar este deliberat, deci rezultat în urma
unui proces de gândire.
· După cum procesele gândirii sunt intenţionale şi voluntare, se vorbeşte de o:
· voinţă pozitivă. activă (de mobilizare, de acţiune, de depăşire a obstacolelor);
· voinţă negativă, defensivă (de reţinere a impulsivităţii).

· între cele 2 există o strânsă interdependenţă. De obicei, în cazul modificărilor patologice ale
voinţei, scăderea voinţei pozitive (active) poate fi sau nu precedată şi de o scădere a voinţei
negative (defensivă).

Tulburările de voinţă (disbuliile)

· MODIFICĂRI CANTITATIVE (predominant ale voitei pozitive, active)

Hiperbulia
· este creşterea forţei voliţionale.
· Se întâlneşte în
· situaţii normale la oameni fermi, tenace (fiind caracteristică temperamentală),
· mai rar în situaţii patologice pentru că suferinţa psihică dezorganizează suportul motivaţional
· toxicomanie - este o hiperbulie „defensivă" dar şi o hiperbulie activă, dar cu scopuri
negative,
· paranoia - este o hiperbulie „activă", pozitivă.
Hipobulia
· este afectată precumpănitor voinţa „activă, pozitivă", cu
· indecizie,
· ezitare,
· ineficientă sau
· ineficacitatea capacităţii de a acţiona.
· Apare în
· stări nevrotice,
· manii,
· la toxicomani,
· psihopaţi,
· oligofreni.

Negativismul, opozitionismul
· = scăderea voinţei active din schizofrenie.

Abulia
· Este :
· scăderea voinţei active, pozitive,
· lipsa de iniţiativă,
· incapacitatea de a acţiona.

· Se întâlneşte în
· catatonie,
· depresii profunde.

Sugestibilitatea
· = scăderea voinţei active şi a voinţei defensive,
· lipsa atitudinii personale,
· lipsa consecvenţei în anumite scopuri.

· MODIFICĂRI CALITATIVE (predominant ale voitei pasive, defensive)

Parabulia:
· implicare voliţională însoţită sau chiar determinată de anumite dorinţe, pulsiuni sau acte paralele,
parazite.
· Apare în
· nevroze motorii (insuficienţa voliţională din cadrul nevrozei însoţită de ticuri şi spasme),
· schizofrenie.

Impulsivitatea:
· implicarea voinţei pasive, inhibitorii care
· are ca rezultat lipsa de frână şi comportamentul impulsiv, determinat de dezechilibrul dintre tendinţa
impulsivă şi controlul voluntar à acte impulsive, antisociale, interpretative, neadaptate.
· Apare la
· psihopaţii impulsivi,
· la nevrotici.

Raptusul
· = scăderea voinţei defensive, deci o creştere extremă a impulsivităţii
· este un impuls necontrolabil, brusc şi paroxistic care pune subiectul în starea de a comite acte
violente şi grave
· heteroagresive,
· violente
· suicid,
· crime.

· Subiectul este mobilizat de o irepresibilă impulsivitate emoţionala, afectivă a.i. acţionează exploziv,
cu trecere brutală la un act adesea de mare gravitate.
· Se poate întâlnii în:
· epilepsii,
· stări confuzionale cu destructurarea profundă a conştiinţei;
· melancolie,
· calatonie,
· stări stuporoase (prin suspendarea bruscă a inhibiţiei psihomotorii);
· psihopaţi,
· intoxicaţii cu amfetamine, cu psihedelice;
· în delirium tremens.

TULBURĂRILE ACTIVITĂŢII MOTORII

(COMPORTAMENTUL EXPRESIV ŞI MOTRICITATE)

Definitie.
Activitatea motorie este unul din aspectele nemijlocite care exprimă modificările psihismului.

1. ŢINUTA (aspectul vestimentar)

· vorbeste despre
· relaţiile pacientului în mediul său,
· gradul său de conformism / neconformism,
· modul său de a se raporta la realitatea înconjurătoare şi la ceilalţi oameni.
· Aspectul vestimentar poate sugera
· atitudini ale individului faţă de anturajul său sau
· modul în care percepe el însuşi raporturile sale cu realitatea din jur.

Dezordinea vestimentară poate fi determinată de:

· non-conformism subcultural;
· oligofrenie;
· stare confuzională;
· demenţe;
· schizofrenie;
· manie;
· depresie.

Rafinament vestimentar exagerat:

· histrionism;
· bizareria din schizofrenie;
· pedanterie caracteriala;
· tendinţa la megalomanie.

Bizarerii / excentricitati vestimentare

· ornarea cu flori,
· asocieri de culori ţipătoare,
· decoraţii,
· fond exagerat;
· autosupraevaluare
· manie,
· paranoia,

· bizarerii ideative - schizofrenie.

Travestitism = utilizarea hainelor sexului opus (tulburări de personalitate).

Cisvestitism = utilizarea veşmintelor propriului sex, dar inadecvat, nepotrivit cu vârsta.

2. MIMICA (expresie verbală şi non-verbală)

Bizareria privirii
· este un simptom uşor decelabil şi în unele cazuri extrem de sugestiv pentru că
· reflectă spontan şi fără distorsiuni starea dispoziţională sau
· anumite particularităţi psihopatologice pe care individul nu le poate disimula
· suspiciozitatea,
· în cazul unei tulburări de tip paranoid sau
· schizoid / schizotipal a personalităţii,

· tensiunea delirantă în cazul unei schizofrenii paranoide în faza floridă,

· evitarea contactului vizual cu doctorul la un depresiv psihotic cu idei delirante de
culpabilitate / incurabilitate, la care se poate pune problema unui risc suicidar.

· Alte particularităţi psihopatologice ale privirii constau în

· detaşarea, absenţa privirii la schizofreni şi demenţi sau
 · privirea larg deschisă, cu sprâncenele ridicate a anxioşilor.

1. Modificări cantitative

Hipermimii
a) Localizate (polarizate):
· mistici;
· deliranţi
· halucinanţi;
· isterici;
· psihastenici (mimică compensatorie).

b) Generalizate - maniacali

Hipomimii
· faciesul laminat = masca paralitică prin hipotonia musculaturii faciale realzându-se o aplatizare a
expresiei faciale.
· Apare in:
· stări confuzionale,
· oligofrenie,
· demenţe.

2. Modificări calitative

Paramimiile
· Fac parte din parakinezii, mişcări cu pervertirea sensului si conţinutului natural şi logic, alături de

· manierisme = pervertirea sensurilor simple,

· stereotipiile de poziţie, mişcare = repetarea aceleiaşi manifestări bizare
mimico-pantomimice, de atitudine, limbaj, scris şi care se repetă inutil şi inadecvat
situaţiei,
· bizarerie = pierderea trăsăturilor inteligibile ale gesturilor, mişcărilor.

· Simptome:
· mimica de împrumut
· expresii controlate în mod deliberat în scopul atragerii atenţiei ambianţei.
· în patologia marginală,
· semn al supraestimarii,
· mitomanie, isterie;

· ecomimia
· cresterea sugestibilităţii din catatonie,
· căpătând caracter de „reflectare în oglindă" în stări demenţiale profunde;

· hemimimia = persistenţa unilaterală a unei expresii mimice;

· neomimia = bizara, expresie neobişnuită;
· jargonomimia = expresii bizare multiple, neinteligibile.

· PRIVIREA = redă în mod spontan conţinutul afectiv al vieţii psihice.

3. DIMINUAREA ACTIVITĂŢII MOTORII

(HIPOACTIVITATE / HIPOKINEZIE / BRADIKINEZIE)
Hipokinezia
· = este o stare de inhibiţie psihomotorie
· caracterizată prin:
· lentoarea mişcării
· scaderea cursului ideativ hipomimic şi
· sărăcirea expresivităţii mimico-pantomimice,
· bradilalie
Forme simptomatologice:
Akinezia
· inhibiţie motorie completă - abolirea activităţii.
Baraj motor
· oprire bruscă, aleatorie, a oricărei mişcări, inclusiv a vorbirii,
· apare în schizofrenie.

Fading motor
· = diminuarea până la dispariţie a oricărui gest/ activitate motorie
· Apare in schizofrenie.

Stuporul
· = imobilitate cvasicompletă, inerţie motorie;
· nu răspunde la solicitări sau reacţionează vag, tardiv.

· Este o
· mimică împietrită într-o expresie de durere / anxietate - când apare în depresii sau
· amimie - când apare în calatonie, ca stupor calatonic.

· Apare în:
· isterie (stupor isteric);
· melancolie (stupor melancolic);
· calatonie.

Catalepsia
· imobilitate completă (inhibiţie motorie cu hipertonie musculară);
· flexibilitate ceroasă (mişcarea se fixează în atitudine).

Negativismul motor
· rezistenţa activă / pasivă la orice stimul extern;
· poate fi
· verbal,
· alimentar,
· motor.

· întâlnit în:
· schizofrenie;
· melancolie,
· stupor;
· oligofrenie;
· paranoia.

4. EXAGERAREA ACTIVITĂŢII PSIHOMOTORII

(HIPERKINEZIA/TAHIKINEZIA)

Forme semiologice:
Neliniştea psiho-motorie
· pacientul nu menţine o aceeaşi poziţie mai mult de câteva momente,
· se mişcă aproape permanent pe scaun, deşi
· nu deranjează în mod semnificativ ambianţa.
· Apare în :
· stările prepsihotice,
· stările anxioase,
· stările hipomaniacale, sau
· stari de impregnare acută etanolică.

· excitaţia psihomotorie;
· agitaţia psihomotorie.
Hiperexpresivitatea mimico-gestuală (pantomimică):
· însoţeşte de obicei discursul într-un mod teatral demonstrativ.
· relatează exagerat, teatral simptome corporale sau subiective.

Excitaţia psiho-motorie
· este un stadiu mai accentuat al neliniştii psiho-motorii care
· tendinţa spre dezorganizarea gesticii, mimicii şi comportamentelor, cu sau fără un oarecare grad
de dezinhibiţie verbală şi
· se întâlneşte în aceleaşi circumstanţe clinice ca şi aceasta.
· Forma extremă este agitatia.

Sd. agitaţiei psihomotorii

· = expresie motorie mai mult sau mai puţin tulburată, dezordonată,
· ieşită de sub controlul voluntar
· printr-o stare afectivă particulară,
· stare halucinatorie delirantă,
· destructurarea în diverse grade a conştiinţei,
· reacţie la factori psiho- traumatizanţi (în psihogenii)

In psihopatia histrionică = agitatia reactivă poate lua forma

· unui comportament teatral, hiperexpresiv, dezordonat,
· care exprimă o stare de iritare si de nemulţumire, dar
· şi un fel de refuz al cooperării şi colaborării cu terapeutul
· (pacientul se zbate, îşi rupe hainele, aruncă, se dă cu capul de pereţi, etc).

5. TULBURĂRI MOTORII SPECIFICE

Impulsiunile
· nevoia imperioasă şi brutală de a îndeplini un act antisocial, agresiv sau absurd.
· lipseşte lupta anxiogenă împotriva constrangerii imperative (ca în compulsiune),
· iar consumarea actului compulsiv are loc înainte de a se realiza critica.
· O varietate de impulsiuni sunt
· impulsiuni extrem de bruşte şi irezistibile,
· deseori violente (suicid, heterongresiune),
· care apar la
· psihopaţi,
· epileptici,
· beţie acută,
· beţie patologică,
· schizofrenie,
· manie,
· demenţe.
Raptusul
· manifestare impulsivă paroxistică
· în cursul căreia subiectul este mânat de o irepresibilă emergenţă emoţională, afectivă a.i.
· acţionează exploziv, printr-o trecere la un act deseori grav (cu consecinţe medico-legale chiar):
· fugi,
· omor,
· suicid.

· Apare în diverse stări patologice:

· destructurări ale conştiinţei
· stări confuzionale,
· epilepsii;

· poate urma unei suspendări brutale a inhibiţiei psihomotorii în

· melancolie,
· catatonie,
· stări stuporoase;
· poate exprima o stare anxioasă
 · la nevrotici sau
· la isterici ca urmare a unei emoţii

· o într-o formă mai agresivă şi coleroasă la

· psihopaţi,
· debili mintali,
· heboido-frenie,
· paranoici stenic
· reacţii hetero şi autoagresive în intoxicaţii (amfetamine, psihedelice), când exprimă o stare
delirantă sau o impulsivitate iatrogenă;
· alcoolism cronic
· într-o stare confuzională,
· onirică.
· uneori lasă amnezie lacunară - mai ales după stări confuzionale.
Stereotipii
· mişcări repetitive, adesea bizare, fără scop,
· întotdeauna aceleaşi, identice cu ele însele
· clătinarea capului,
· balansarea corpului,
· mişcări segmentare,

· care subliniază discursul sau comportamentul pacientului.

· apar în schizofrenie
· şi exprima
· disocierea intrapsihică,
· ambivalenţa şi
· pierderea unităţii persoanei şi
· vieţii sale psihice.
Bizareria
· constă în gesturi şi mişcări ilogice, neinteligibile,
· care frapează prin ciudăţenia lor
· apar în :
· debutul sau în cursul evoluţiei schizofreniei,
· uneori în mania cu factori psihotici (deliranţi),
· în psihozele paranoide de involuţie.

· cadrul tulburărilor conduitei motorii putem întâlni la un bolnav presupus psihic manierisme şi
stereotipii.

Manierisme
· gesturi / mişcări simple artificiale, caricaturale,
· flagrant nepotrivite persoanei respective şi situaţiei în care se află.

Stereotipii motorii
· gesturi repetitive, inutile, cvasi-automate.
· Se întâlnesc în
· schizofrenie,
· stări confuzionale,
· stări reactive disociative.
Ticurile
· mişcări neasteptate, rapide, repetitive, fără control voluntar
· dar sesizate de paceint.
· Sunt mişcări spasmodice parazite, uneori au aspect intenţional.

CONŞTIINŢA
Tulburările conştiinţei se împart în tulburari
· cantitative
· alterarea stării de veghe,
 · a substratului neurofiziologic al atenţiei, percepţiei,

· calitative
· alterarea psihopatologică a „câmpului",
· a conţinutului conştiinţei

· mixte.

Denumirea lor generică este sd./ stare confuzionala care se caracterizează prin:
· dezorientare auto-psihică
· la propria persoană,
· pacientul nu-şi mai cunoaşte date elementare personale,
· poate trăi chiar sentimentul înstrăinării de propria persoană, de propriile trăiri, ca în
depersonalizare);

· dezorientare allo-psihică
· ca în starea de derealizare,
· când pacientul percepe realitatea ca străină, ireală, ostilă,
· stare întâlnită în
· psihozele infecţioase / toxice acute,
· epilepsie post-critic,
· schizofrenie,

· sau ca dezorientarea în spaţiu şi timp

· intalnita in
· demenţe,
· oligofrenii,
· delirium,
· episoadele onciroide,
· obnubilare;

· vorbire incoerentă, invadată de cuvinte care evocă un onirism terifiant;

· prezenţa uneia sau mai multor forme de tulburare a conştiinţei, mixate sau succesive.

1. TULBURĂRILE CANTITATIVE
Obtuzia
· este latenţa, diminuarea fluidităţii şi a gradului de alertă a funcţiilor de cunoaştere,
· ca urmare a scăderii acuităţii percepţiilor, cu superficializarea lor,
· tradusă clinic prin
· rarefierea limbajului şi
· rarefierea asociaţiilor de idei,
· dar printr-o atitudine de percepere critică a situaţiei.

Hebetudinea
· se exteriorizează printr-o stare de detaşare perplexă,
· chiar indiferenţă faţă de realitate,
· pe care subiectul nu pare să o mai perceapă critic şi
· faţă de care începe să fie dezorientat.

Torpoarea
· este o stare de somnolenţă,
· însoţită de
· hipokinezie,
· reducerea activităţii motorii
· reducerea iniţiativei,
· uşoară dezorientare temporo-spaţiala.
· apatie.

Obnubilarea
· orientarea aproape absentă, mai ales cea temporală,
· subiectul nu mai reţine evenimentele prezente,
· reacţionează printr-o relativă participare şi reactivare după incitaţii intense,
· răspunde
· vag,
· imprecis,
· cu fenomene de perseverare.

Stuporul
· semnifică perturbare profundă a acuităţii percepţiilor,
· cu suspendarea activităţii motorii
· şi areactivitate la stimuli verbali, tactili puternici,
· cu ruperea totală mediu.

Soporul
· este somnolenţă accentuată,
· cu aparenţă de comă, pe care o precedă,
· cu răspuns slab la stimuli dureroşi puternici;

Coma
· este stare de „apsihism"
· cu păstrare funcţiilor vegetative.

2. TULBURĂRILE CALITATIVE
Constau în :
· perturbare contactului cu realitatea prin îngustarea câmpului conştiinţei,
· mai ales prin invadarea realitatii cu neoformaţii perceptiv-ideative (halucinaţii, idei delirante) care
destructurcază conştiinţa şi à trăiri noi, psihotice şi stări afective dominate de tensiune anxioasă.

· După predominanţa diferitelor forme psihotice se pot descrie:

Starea delirantă (din delirium tremens)

· se caracterizcacă prin :
· halucinaţii auditive, vizuale,
· pareidolii intense, anxiogene,
· idei delirante polimorfe, instabile, fragmentare care dezorientează bolnavul nu atât prin
afectarea acuităţii atenţiei (care poate fi afectată), cât prin invadarea conştiinţei de către
aceste neoformaţii psihotice, care ocupă primul plan al trăirilor sale subiective;
· pacientul păstrează subiectiv delimitarea de realitate exterioară, chiar dacă ca este
falsificată de delir,
· de aceea poate deveni agitat, opunându-i-se cu vehemenţă,
· à potenţialul heteroagresiv al acestei stări (ceea ce nu se întâmplă în starea oneiroida).

Starea oneiroidă
· din debutul oniric al schizofreniei nediferenţiate
· este o „infiltrare a visului în gândirea vigilă"
· e o stare subiectivă în care pacientul este invadat de un amestec al reflectării realităţii cu trăiri ca
de vis,
· limita dintre realitatea subiectivă şi cea exterioară, obiectivă fiind estompată;
· pacientul asistă la desfăşurarea unor scene cu halucinaţii vizuale complexe, vii, fantastice, uneori
chiar agreabile pe care le poale proiecta în exterior, ceea ce face ca orientarea să fie conservată,
· clinic pacientul să pară ca un spectator atras de ceea ce vede, dar nu toial absent din ambianţă.
· Apare şi în :
· stuporul calatonic (cataionia cu semne negative)
· agitaţia catatonică (catatonia cu semne pozitive).

Starea amentiva
· este o stare de incoerenţă profundă,
 · pierderea orientării auto-psihice şi a conştiinţei propriului eu,
· cu dezorientare totală,
· verbigeraţie cu tendinţă la rime,
· aliteraţii,
· perseverări,
· agitaţie dezordonată în limitele patului (contorsionări ale corpului),
· incontinenţă afectivă.
· Este urmată de amnezie lacunară.
· Apare în
· episoadele confuzive ASC,
· intoxicaţiile acute,
· tircotoxicoză.

3. TULBURĂRILE MIXTE
Starea crepusculara
· este o stare de disociere a conştiinţei si
· o tulburare mixtă a conştiinţei pentru că,
· în plan clinic, se manifestă prin :
· diminuarea variabilă, până la nivele profunde, a senzoriumului (obnubilare, stupor) pe fondul
căreia se pot suprapune fie comportamente automate, total disociate de perturbarea notabilă a
clarităţii conştiinţei, fie fenomene productive de percepţie şi chiar alterări calitative, de conţinut
ale gândirii.
· A). este o tulburare critică, delimitată în timp, cu debut şi rezoluţie bruşte, care asociază
suspendarea variabilă a percepţiilor cu păstrarea surprinzatoare a unor acte şi acţiuni, uneori
complexe, cu caracter automat şi grad mare de coordonare, în plan comportamental.
· Acesta ar fi un prim nivel al caracterului mixt al tulburării, care atestă combinarea tulburării
cantitative de conştiinţă cu un comportament disociat, desfăşurat automat, în absenţa unei
integrări la nivelul conştiinţei şi personalităţii.
· Uneori aceste comportamente poartă amprenta surprinzătoare a unei persoane cu totul diferite de
cea pe care o avem în faţă, de aici potenţialul medico-legal considerabil, de heteroagresivitate al
acestei tulburări şi în care actele agresive sunt comise fără discernământ.
· Totdeauna episodul este urmat de amnezic lacunară.
· B). Al doilea nivel de mixaj al tulburării cantitative cu cea calitativă constă în suprapunerea
simptomelor productive psihotice pe fundalul de obnubilare.
· Apare în
· epilepsie,
· tulburările disociative
· stuporul isteric,
· fuga disociativă, psihogenă,
· tulburarea disociativă de identitate,

· automatismul ambulator nocturn (somnambulismul) ca o primă forma a manifestării

clinice
· onirismul febril şi infecţios, când se însoţeşte de halucinaţii vizuale terifiante,
ameninţătoare, sau în „oneirofrenie" (stările oneiroide în schizofreniile acute cu
interferenţe confuzive) în cea de a doua eventualitate descrisă mai sus.

IMAGINAŢIA
· imaginaţia poate fi considerată un proces psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a
reprezentărilor şi ideilor, in scopul făuririi unor noi imagini si idei.
· E susţinută de gîndire (al cărei element esenţial este) şi avînd originea în reprezentări.
· Deşi se desfăşoară atit in legătură cu reprezentările cit şi ca procesele de gindire, imaginaţia
reprezintă în conţinutul său elementul unor momente esenţiale ale gandirii.
· Crearea noilor imagini se face
· atit pe baza unor obiecte sau fenomene existente in realitate, dar nepercepute
vreodată de subiect,
· cit si pe baza unor obiecte şi fenomene inexistente in realitate.
· In forma ei neintentionala sau pasiva (care cuprinde visul şi reveria), imaginaţia are strinse legături
cu psihopatologia, intrucît aceste producţii ale ei constiluie elementele principale de care se ocupă
studiul psihopatologic.
· Intr-adevăr, toate tendinţele insului, toate aspiraţiile si dorintele, gindurile intime si pasiunile
nepermise, precum şi temerile sale vin sa se manifeste in această satisfacţie halucinatorie, care este
visul.

In forma ei intentionala sau activa, imaginaţia se prezintă ca :

Imaginaţie reproductivă
· foarte apropiata de memoria imaginativa,
· in care este vorba de o asociere a elementelor verbal-imaginative cu imagini care vin din experienţa
proprie, cum se intimpla in lectură;

vis de perspectivă
· expresie a conştiinţei propriei perspective
· in care este vorba de proiectarea mentală
· a dorinţelor,
· aspiraţiilor
· planurilor de viaţă
imaginaţie creatoare,
· condiţia sine qun non a înţelegerii oricărui act de creaţie,
· prin care este anticipată imaginativ ideea sau chiar planul viitoarei acţiuni.

Modurile de realizare a noilor imagini pot fi diferenţiate după gradul de complexitate in:
a) Aglutinarea
· coastă în fuzionarea, îmbinarea a două sau mai multe imagini ce reprezintă obiecte, fiinţe sau părţi
ale acestora
· de exemplu : centaurii — fiinţe cu bust de om şi corp de cal, diavolul — cu figura de om insă cu
coarne şi coadă, îngerii — copii cu aripi etc.

b) Combinarea
· constă in situarea unei imagini intr-un context neobişnuit,
· realizindu-se astfel relaţii noi intre imagini şi elementele ambianţei.

c) Amplificarea (exagerarea) sau diminuarea anumitor însuşiri ale imaginilor unor obiecte sau fiinţe,
in scopul realizării unor efecte de contrast (uriaşi şi pitici).

d) Tipizarea
· reprezintă modalitatea de exprimare a esenţei unor relaţii rezultate din generalizarea trăsăturilor
caracteristice şi esenţiale ale imaginilor unor grupe de obiecte, maşini, oameni, care apoi sunt indi-
vidualizate in tipuri de obiecte, maşini, tipuri de eroi in literatură etc.
· se realizează imaginea mentală a obiectului, a acţiunii

e) Schematizarea
· constă în reprezentarea părţilor esenţiale ale unor tipuri de persoane, de acţiuni, de maşini.
· se realizează imaginea mentală a obiectului, a acţiunii.
· înainte de a realiza un obiect sau de a intreprinde o acţiune, omul îşi construieşte in minte imaginea
obiectului sau acţiunii pe care o va întreprinde.

f) Simbolizarea,
· una din modalitatile frecvent întilnite în psihopatologie,
· constă în exprimarea unei idei printr-o imagine dedusa si caracteristica unui domeniu de obicei
indepartat de expresia direct si usor intangibila a ideii respective.

Psihopatologia imaginaţiei
· este strîns legata de psihopatologia gandirii,
· modificările sale de aspect cantitativ precum şi tulburările sale fiind corelate cu dezvoltarea şi
respectiv cu tulburarea gandirii.
· imaginaţia este scăzută in :
· ologofreni
 · demente si alte tulburari cognitive
· starile confuzionale, prin dezorganizarea psihică duce la perturbarea şi diminuarea
temporară a imaginatiei.
· Personalitatea epileptică
· stări de inhibiţie, care trebuie diferenţiate de negativism, mutacism, reticenţă sau opoziţie.

· inhibiţii emoţionale,
· depresive,
· nevroze obsesionale,
· psihastenii etc.

· Exaltarea morbidă a imaginaţiei (cresterea fortei imaginative) in:

· intoxicaţii uşoare,
· în stările de excitaţie,
· deliruri cronice
· schizofrenie paranoidă.
· o formă de exaltare imaginativă este mitomania
· considerată ca forma de manifestare
· a isteriei,
· delirurilor de imaginaţie
· a sindromului Korsakov.
Mitomania
· considerată un sindrom întalnit în diferite stări, dar şi un aspect al unor personalităţi caracterizate
prin emotivitate, sugestibilitate şi exaltare imaginativă.
· La aceste personalităţi ar fi vorba de o tendinţă mitomanică, intrucît bolnaivii pun în serviciul
imaginaţiei toate resursele lor cognitive; ei adaptează producţiile imaginaţiei la nivelul socio-cultural
al interlocutorului sau auditoriului, pe care însă îl subestimează întotdeauna nu numai sub aspect
etic, dar şi sub aspect cognitiv.
· Indiferent de conţinutul tematic, relatarea mitomană se caracterizează prin :
a) Organizarea romanesca a trăirii, care face ca aspectul formal al discrsului sa nu fie adecvat si
modelat conţinutului său; dincolo de relatarea mitomanului, interlocutorul sesizează irealitatea
conţinutului.
b) Alibiul existenţial se caracterizează prin aceea că, indiferent de forma relatării şi chiar de
conţinutul ei, ideile merg univoc unidirecţional spre supraestimarea persoanei proprii; mitomanul
îşi clădeşte imaginea de sine pe baza intuiţiei dorinţelor şi aşteptărilor auditoriului despre sine.
c) Suprasemtnificarea este o altă caracteristică a jocului imaginativ al mitomanului, care trece de
la simpla exagerare pană la fabulaţia cea mai amplă, scopul principal fiind de a atrage atenţia şi
interesul celorlalţi asupra sa.
d) conduita de teamă datorită căreia mitomanul consideră că nu poate realiza o legătură
inlerpersonalâ de cat prin intermediul fabulaţiei. Atunci cind această relaţie îl interesează, se
dezvoltă o stare de teamă legata de posibila descoperire a caracterului fabulator al relatării.
Pentru a da o aparenţă de realitate fabulaţiei, mitomanul este capabil să se angajeze chiar într-o
relaţie concreta; atunci cind toate încercările s-au soldat cu eşec, ultima lui soluţie este fuga şi
uneori suicidul, cu doze subletale de substanţe toxice, conferind astfel şi acestui act fatal o notă
fabulatorie.

În perversiunile sexuale mitomania nu constituie un scop, ci doar un mijloc de negare a tulburării

instinctive.
In isterie, mitomania nu mai reprezintă un epifenomen ca in alte eventualităţi, ci este intrinsecă şi
implicită conduitei isterice; în debilitatea mentală, mitomania are rolul de a compensa insuficienţa
cognitiva.
Mitomania trebuie deosebită de şarlatanie sau de escrocherie, eventualităţi în care cei implicaţi operează
in mod deliberat, organizat, în, grup, conform unui plan şi unor reguli „tehnice". Spre deosebire de
aceştia, mitomanul apare ca naiv şi dezadaptat, neputind beneficia de exerciţiu, experienţă şi legatară
autentică cu realitatea ; lipsit de toate acestea, mitomanul este un debutant perpetuu.
Lipsită de scop şi beneficiu utilitar, mitomania — asemănătoare fantasmei şi reveriei — se îndepărtează
de minciună, indreptandu-se spre delir -, fără a aparţine însă lumii delirante.
Dacă fabulaţia coerentă şi relativ adaptată aparţine mitomaniei, confabulaţia, fiind însoţită de tulburări
mnezice şi de scăderea pragului de control al conştiinţei, realizează un discurs străin de circumstanţe şi
rupt de realitate. Detaşîndu-se de realitate, lipsită de izvorul sociogenetic, alimentată de
pseudoreminiscenţe sau de fragmente de vis, confabulaţia marchează încă un pas pe scara dintre adevăr
şi delir. Deşi există autori care o consideră deliberată, ca o tentativă de disimulare a bolnavului în faţa
propriului dezastru mnezic, confabulaţia este întotdeauna labilă, relativ incoerentă şi tinde inexorabil
spre absurd.
Spre deosebire de mitomanie şi confabulaţie, care se înscriu in aria de studiu a psihopatologiei, minciuna
(alterarea intenţionată a adevărului) intîlnindu-se la persoane cu o deplină claritate a conştiinţei şi cu
posibilităţi cognitive intacte, poate fi apreciată din punct de vedere psihopatologic doar sub aspect etic.
Intrucat caracterizează persoana celui în cauză, minciuna nu trebuie confruntată cu realitatea, cu
veridicitatea faptelor, ea ,nu trebuie opusă adevărului, ci mai curînd sincerităţii" (A. Porot, 1965).
Considerăm că simulaţia are o sferă mult mai restrinsă, ea referindu-se doar la falsificarea adevărului in
privinţa stării de sănătate. Astfel pot fi simulate boli organice, in special neurologice, sau boli psihice
variate. în special stări de negativism şi stupoare, mutism sau oniroidism halucinator (în care nu poate
simula insă si starea confuzionala) agitaţie maniacală etc.
De mentionat ca la bolnavii isterici si debili mentali, simulatia este accentuata, tenace si persistenta in
ciuda aspectului caricatural si opositiei ambiantei. Gradul si fedilitatea simularii unei boli somatice sau
psihice sunt in functie de imaginatia, inteligenta si rezistenta celui care simuleaza ; o persoana cu spirit
de observatie si pregatire medie poate depista insa orice stare de siulatie.
Inafara simulatiei adevarate, intalnita la subiectii cu o stare fizica si psihica normala, se descrie
metasimulatia in care dupa un episod psihotic acut, real (confuzie, depresie, bufeu delirant) sau dupa un
accident, subiectul refacut, relatand beneficii consecutiv situatiei patologice, persevereaza in acuzele sale
anterioare.
Spre deosebire de aceasta, suprasimulatia presupune tulburare somatica sau psihica preexistenta pe
care bolnavul o amplifica.
Dimpotriva, disimularea consta in ascunderea unor simptome spihice sau somatice ori a unei boli, in
scopul sustragerii de la un tratament obligatoriu, obtinerii unui beneficiu sau punerii in aplicare a unei
idei delirante sau tentinte suicidare. De mentionat inaltul potential disimulator al bolnavilor depresivi,
manifestat in special la debutul sau dupa traversarea episodului depresiv, adica tocmai atunci cand
tendinta suicidara se manifesta mai pregnant. Ei isi disimuleaza starea psihica pentru a evita internarea
sau pentru a obtine externarea, ca sa poata pune in aplicare acest act final, fatal.
Se vorbeste de fapt de adevarate conduite de disimulare (reticenta de disimulare), de negare a bolii sau
simptomatologiei acesteia (retecenta de renegare sau anoso-gnozica) si in sfarsit ascunderea
simptomelor morbide de catre pacienti in fazele incipiente ale proceselor dementiale, cand acestia mai
pastreaza inca constiinta « versantului descendent al existentei« .