Sunteți pe pagina 1din 4

Info Săptămânal

Suceava
Filadelfia
iubește-ți aproapele
NR. 428 8-14 decembrie 2019

Cheia Proverbelor: frica de Domnul


Proverbele au fost scrise pentru a-i ajuta pe credincioși să-și adâncească evlavia
(„frica de Domnul”) și să-i facă simțite efectele în toate sferele de activitate ale vieții.
Cartea Proverbelor ne spune că toate evenimentele cotidiene sunt ocazii în care trebuie
să facem alegeri, înțelepte sau nebunești, care ne aduc binecuvântare sau dezastru.
Totuși, această culegere nu este „un ghid practic pentru succes în viață”.
Scopul ultim al cărții este acela de a-L prezenta pe Dumnezeu drept Cel ce
deține autoritatea și controlul absolut asupra noastră și de a ne convinge că trebuie să
ne asumăm responsabilitatea pentru atitudinile și acțiunile noastre.
Conținutul cărții analizează modul profund în care gândurile oamenilor le
afectează comportamentul exterior. Cartea împarte sfera gândirii și a acțiunilor în
două categorii majore, strict dependente una de alta. Calitatea concluziilor și acțiunilor
noastre poate fi bună sau rea, în funcție de înțelegerea corectă sau greșită a felului în
care se implică Dumnezeu în lumea de acum. „Nebunul” trăiește „prostește”, de parcă
Dumnezeu nici n-ar exista. Înțeleptul umblă cu grijă, știind bine că există un Dumnezeu
care va răsplăti cu bine sau rău fiecare dintre atitudinile și acțiunile noastre:

„Cine nesocotește Cuvântul Domnului se pierde,


dar cine se teme de poruncă este răsplătit” (Prov. 13:13).

Noi... ca robi netrebnici față de Dumnezeu. (referință de inspirație: Luca 17:7-10)

Credeți că a mai rămas vreun lucru pe care putem să-l facem ca robi, dar să nu
ni-L fi cerut deja Dumnezeu în Biblie? Gândiți-vă puțin. Așa-i că cerințele Domnului sunt
atât de vaste, complete, încât nu mai avem nicio posibilitate de a face ceva în plus față de
El decât ceea ce deja ni s-a cerut?
Pe Pământ, între noi, robii netrebnici sunt cei care fac doar ce li se cere, ce sunt
oricum datori să facă. Atunci... oare cum suntem considerați de Dumnezeu, când nici ce
ni se cere nu reușim să facem...? Cu alte cuvinte, nu ar trebui să „demisionăm” cu toții de
la încercarea de a fi robi ai Lui?
Aici cred eu, apare rolul Crucii. Credința în jertfa Lui ne mântuiește de
imposibilitatea noastră de a face tot ce ni se cere; ne scapă de lenevia noastră patologic-
păcătoasă. Iar din robi netrebnici devenim fii! Petru Lionte
1
Update Luca #3
Vom prezenta pe scurt situația
nepoțelului nostru Luca, diagnosticat cu
leucemie. A fost transferat de la Iași la Cluj,
iar acum urmărim cu încordare și în duh
de rugăciune, evoluția tratamentului. De
asemenea, vom prezenta ce putem face noi
pentru Luca și familia lui.
Anca și Florin, părinții, solicită
ajutorul nostru în rugăciune cu privire la
câteva cauze speciale.

1.Să nu fie efecte nedorite după


tratament în trupul lui Luca. Să ne rugam
pentru atingerea Domnului cu sănătate!

2. Un alt motiv de rugăciune este legat de Eva, surioara de un an și jumătate a


lui Luca, care trece și ea printr-o perioada dificilă din cauza schimbărilor mari din familie,
și nu se simte prea bine. Să ne rugam pentru fiecare membru din familie (Florin & Anca,
Levi, Luca, Eva). În suferința lor Domnul să îi mângâie și să îi întărească așa cum doar EL
poată sa o facă!

3. Florin și Anca doresc mult ca Domnul să îi călăuzească în toate deciziile pe


care le au de luat în această perioadă.

De asemenea, familia transmite mulțumiri tuturor celor care sunteți alături de ei!

Grupul de ordine al bisericii


se vor întâlni la sfârșitul acestui an
pentru a face programările pentru urmatoarele 6 luni
din anul 2020.
Dacă mai vrea cineva să facă parte din acest grup
și să slujească la ordine
este așteptat
și este rugat să contacteze.
Mulțumesc!
Mihai Gafencu

2
Vești din Misiune
Doamne, ce vrei să fac?
Mesajul devoțional a fost scris atunci când Dumnezeu a folosit copiii noștri
ca să ne vorbească prin ei. Mai întâi printr-o întrebare a lui Darius și apoi, în urma
experienței lui Timotei de la școală. Luna aceasta, în mod deosebit am păstrat în inimă
acest Cuvânt din partea Domnului și vă invităm și pe voi să meditați asupra lui.
Versetul lui Darius Colegul lui Timotei
Cu câteva săptămâni în urmă, Darius Timotei (10 ani) a venit de la școală
(7 ani ), a venit bucuros la noi să ne spună că cu o mărturisire interesantă. Colegul lui
a învățat singur un verset din Biblie. A recitat musulman palestinian, i-a povestit cam
încântat: „Doamne, ce vrei să fac? Faptele speriat despre o poveste islamică că niște
Apostolilor 9:6. La prima auzire, a fost puțin uriați ascunși în munți, vor ieși într-o zi să
amuzant pentru că versetul era scurt, și nu distrugă omenirea și atunci lumea se va
era necesar mare efort pentru a fi memorat. sfârși. Copilul era tare agitat pentru că el a
Dar încântarea lui că știe versetul atât de bine, înțeles că așa scrie în cartea lor sacră. Timotei
a făcut ca noi să-l auzim de câteva ori pe zi, l-a întrebat dacă vrea să știe ce spun alte
de parcă Domnul a vrut să răsune în casa religii despre sfârșitul lumii, iar copilul a spus
noastră până am realizat cât de importantă că de la el chiar își dorește să audă ce crede
este această întrebare. Cu adevărat noi avem (nu știm ce a văzut diferit la fiul nostru). În
nevoie să Îl întrebăm pe Dumnezeu de multe acest fel Timotei i-a împărtășit pe scurt că
ori, ce vrea EL să facem?! Domnul Isus este Salvatorul lumii și că El va
veni să îi ia acasă pe cei ce cred în El.
După ce ne-a povestit această întâmplare de la școală, Timotei a spus cu sfială:
„Mami, eu nu știu exact cum să mărturisesc Evanghelia, de aceea am nevoie de puterea
Duhului Sfânt care să mă ajute să vorbesc ceea ce trebuie”.
Vă rugăm să vă rugați împreună cu noi ca adevărul auzit de colegul lui Timotei, să
rămână în inima copilului și să aducă rod! Iar pentru noi toți, să fim plini de Duhul Sfânt!
Ce să fac? Fiți
plini de Duhul Sfânt!
Întrebarea
„Doamne, ce vrei
să fac?” a devenit
întrebarea noastră
zilnică. Exprimarea
lui Timotei de a-și
dori puterea Duhului
Sfânt care să-l ajute
să vorbească mai
bine colegilor despe
Domnul, ne-a făcut
să cerem mai mult
puterea Duhului Sfânt
în familia noastră și
orice lucrare pe care
o facem. Suntem
conștienți că doar
Duhul Sfânt este Cel
care ne poate ajuta să
facem ceea Dumnezeu
așteaptă de la noi.
Familia Piu

3
Proiectul Tinerilor
Am început să colectăm și să
pregătim cadouri. Dacă aveți pe inimă să
ajutați, anunțați-ne la unul din numerele
de telefon afișate. Noi recomandăm
să pregătiți dumneavoastră cadoul,
însă dacă timpul nu vă permite, puteți
să contribuiți cu bani iar noi vom face
cumpărăturile necesare pentru cadouri.
Știm că depindem de Dumnezeu
în această acțiune. Vă încurajăm să ne
susțineți în rugăciune, ca Domnul să
lucreze la inimile copiilor și oamenilor pe
care îi vom întâlni! Eusebiu Trofin

Proiectul Copiilor


Pe parcursul lunii decembrie, doza de va deveni o pușculiță. Copiii
vor putea umple pușculițele renunțând la banii lor de buzunar sau ajutând la unele
activități gospodărești, pentru care ar putea fi răsplătiți.
Având în vedere situația din anii trecuți, când s-au adunat câteva doze pline cu
monede, îi rugăm pe părinți să schimbe banii copiilor în bancnote, înainte ca aceștia să
îi-și dăruiască pușculițele.
Ne-am propus ca în acest
an, darurile noastre să se îndrepte
spre copii din apropierea noastră.
Copii bisericii vor fi împărțiți în grupe
mici și vor merge ei înșiși pentru a
duce darurile pregătite, unor familii
sărace din împrejurimile Sucevei.
Dacă știți astfel de familii ne bucurăm
să primim sugestii.
An de an familiile bisericii au
dăruit cu bucurie. Suntem încrezători
în harul lui Dumnezeu care va
binecuvânta resursele noastre și în
acest an. Școala Duminicală

Duminică Biserica Penticostală Filadelfia Suceava


09:00 - Întâlnirea Bisericii Str. Narciselor, nr. 5E, 720207 - Suceava
18:00 - Întâlnirea Bisericii e-mail: infofilasv@gmail.com
Miercuri www.filadelfiasv.ro
19:00 - Seară de Rugăciune
4

S-ar putea să vă placă și