Intelegerea Vremurilor - Manualul Profesorului

Înțelegerea
vremurilor
Concepții de spr e lum e și v i a ț ă
M a n ua lu l pr ofesorului
Autori
David Noebel, Kevin Bywater, Jeff Myers,

Connie Willems, Jeff Baldwin, jr.,
Micah Wierenga, Todd Cothran,
Jason Graham, Mike Sligh și Paul Ryle
Editura Cartea Creștină

Oradea, 2013
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
NOEBEL, DAVID A.
Înţelegerea vremurilor / David A. Noebel ; trad.: Alexandru
Nădăban. - Oradea : Cartea Creştină, 2013
ISBN 978‑973‑1990‑34‑7
I. Nădăban, Alexandru (trad.)

2(100)
14(100)
Originally published by Summit Press as

Understanding the Times - professor manual,
by David Noebel, Kevin Bywater, Jeff Myers, Connie Willems, Jeff Baldwin, Jr.,
Micah Wierenga, Todd Cothran, Jason Graham, Mike Sligh, and Paul Ryle
© 1993, 1998, 2001, 2006 Summit Ministries
Translated and printed by permission of Summit Ministries
P.O. Box 207, Manitou Springs, Colorado, 80829
Ediția în limba română publicată sub titlul

Înțelegerea vremurilor - manualul profesorului
de David Noebel, Kevin Bywater, Jeff Myers, Connie Willems, Jeff Baldwin, Jr.,
Micah Wierenga, Todd Cothran, Jason Graham, Mike Sligh și Paul Ryle
© 2013 Editura Cartea Creștină
str. Cuza‑Vodă nr. 85
410097 Oradea‑Bihor, România
Tel.: 0259‑436.738, 0359‑432.616; Fax: 0259‑436.152
E‑mail: smr@ecc.ro; Pagina web: WWW.ECC.RO
Toate drepturile rezervate asupra prezentei ediții în limba română.

Nicio porțiune a acestei cărți nu poate fi reprodusă,
depozitată într‑un sistem de stocare a datelor
sau transmisă în orice formă sau prin orice
alt mijloc – cu excepția unor citate scurte în recenzii tipărite
care pot fi publicate fără permisiunea prealabilă a editorului.
Pentru citatele biblice s‑a folosit Biblia în traducerea Cornilescu.
Orice reproducere sau selecție de texte din această carte

este permisă doar cu aprobarea în scris a Editurii Cartea Creștină.
Consilier editorial: Livius T. Percy

Traducerea: Alexandru Nădăban
Editarea: Silviu Tatu
Corectura: Ovidiu Ungur, Ioan Pentie
Coperta și tehnoredactarea:
Adrian Abrudan
ISBN general: 978‑973‑1990‑33‑0

ISBN vol. 1: 978‑973‑1990‑34‑7
Tiparul executat în Debrecen, Ungaria.

Înțelegerea vremurilor
Concepții despre lume și viață
Manualul profesorului
Programa „Summit Ministries“
Programa Înțelegerea vremurilor
Ediția a IV‑a, 2006
Autori
David Noebel, Kevin Bywater, Jeff Myers, Connie Willems, Jeff Baldwin, Jr.,
Micah Wierenga, Todd Cothran, Jason Graham, Mike Sligh și Paul Ryle
Editori
Michael Bauman Nancy Hay
Sharon Berry Charissa Imken
James Bowers Bill Jack
Joel Brown Abraham Lee
Jay Butler Amanda Lewis
Angela Bywater Kara Linden
Renee Cothran George Martin
John Dunham Joel Putnam
Tom Eckblad Blake Roeber
Chuck Edwards David Rogers
Suzanne Florentine Sarah Schultz
Trudy Friesema Jae Stellema
Ken Gasper Sarah Tozlian
Holly Gooden Sonnie Wierenga
Sandi Gooden
Summit este o organizație de educație creștină a cărei existență este o reacție la cultura
post‑creștină. În prezent, nenumărați tineri creștini au căzut victimă ideilor la modă pe care le ve‑
hiculează lumea noastră modernă. Cei mai mulți dintre ei au adoptat aceste idei în propria lor con‑
cepţie despre lume şi viaţă, în vreme ce alţii chiar au ajuns să renunţe total la credinţa lor creștină.
Misiunea Summit consideră că rolul său în Împărăţia lui Dumnezeu este acela de catalizator
pentru contracararea acestui proces alarmant. Scopul nostru suprem, însă, depășește procesul de
educație. Acum când creștinilor li se cere să stea neclintiți în credința lor și să apere adevărul,
Summit îi va echipa și pentru a exercita o influență pozitivă în societatea în care trăiesc.
Copyright © 1993, 1998, 2001, 2006 Summit Ministries
Multiplicarea fără permisiune este interzisă.

Colaboratori principali
Kerby Anderson este director naţional al Probe Ministries International. A studiat la Universi‑
tatea de Stat din Oregon, cât și la universitățile Yale şi Georgetown. Este autorul mai multor cărţi,
între care Genetic Engineering; Origin Science; Living Ethically in the 90s; Signs of Warning, Signs of
Hope și Moral Dilemmas. A lucrat și ca editor coordonator pentru Marriage, Family and Sexuality.
Kerby scrie editoriale la nivel național pentru mai multe publicații cum ar fi Dallas Morning News,
Miami Herald, San Jose Mercury și Houston Post. Emisiunile sale sunt „Probe“ și „Point of View“
(USA Radio Network).
Dr. Michael Bauman este profesor de teologie și cultură, director pentru Studii creștine la Hil‑
lsdale College, Hillsdale, Michigan. A fost președintele Societății Filozofice Evanghelice (Evan‑
gelical Philosophical Society) și a făcut parte din departamentul editorial al revistei Newsweek.
Dr. Bauman a publicat numeroase cărți, articole și editoriale politice; cărțile sale includ God and
Man in the Twentieth Century, Man and Creation și Are You Politically Correct? Contribuie ca și edi‑
tor la revista Ultra Cycling fiind și co‑editor la The Schwarz Report. Cărțile sale cele mai recente
sunt 90 Days in the Christian Classics și Christianity A to Z.
Dr. Francis J. Beckwith este profesor asociat de Studii ale relației Biserică‑Stat și co‑director
al Institutului J.M. Dawson pntru studiul relației dintre Biserică‑Stat de la Universitatea Baylor.
Printre cărțile sale se numără Do the Right Thing: Readings in Applied Ethics & Social Philosophy, Rela-
tivism: Feet Firmly Planted in Mid‑Air și Politically Correct Death: Answering the Arguments for Abortion
Rights. Locuieşte împreună cu soţia sa Frankie în Woodway, Texas.
Dr. E. Calvin Beisner este profesor asociat de teologie istorică şi etică socială la Knox Seminary.
Deține diploma de la Universitatea Southern California, Colegiul Internațional și Universitatea St.
Andrews (Scoția). Înainte de a preda la Knox, Calvin a predat la Colegiul Covenant și timp de mai
mulți ani a publicat și a conferențiat pe teme de credință și practică creștină. Este membru al CAPO
(Center for the Advancement of Paleo‑Orthodoxy), a fost de asemenea editor pentru publicații ca
World Magazine, Christian Research Journal și Crosswinds. A mai scris și câteva cărți printre care se
numără: Where Garden Meets Wilderness; Man, Economy, and the Environment in Biblical Perspective și
Answers for Atheists, Agnostics, and Other Thoughtful Skeptics.
Dr. John C. Bergstrom deține titlul de Profesor de Administrație Publică, la catedra Richard
B. Russell jr, de la Universitatea din Athens, Georgia. Predă și îndrumă lucrări de cercetare în do‑
meniul resurselor naturale, mediu și probleme și politici din domeniul agriculturii. Ca profesor
creștin este interesat de integrarea învățăturii biblice în administrație și de responsabilitățile noas‑
tre ca administratori și beneficiari ai creației lui Dumnezeu. Locuiește în Watkinsville, Georgia
împreună cu soția și cei patru copii, fiind membru al bisericii Faith Presbyterian Church (PCA)
din Watkinsville.
4 | Înțelegerea vremurilor
Introducere
Dr. Craig Blomberg este în prezent Profesor de Noul Testament la Seminarul Denver. Craig
a obținut titlul de doctor în Noul Testament, specializându‑se în pildele și scrierile Luca‑Fapte‑
le Apostolilor, la Universitatea Aberdeen din Scoția. Pe lângă numeroasele articole din periodice
profesionale, la unele articole ca și co‑autor, dicționare sau enciclopedii, a scris sau editat 15 cărți,
printre care The Historical Reliability of the Gospels, Interpreting the Parables, Matthew pentru seria de
New American Commentary, 1 Corinthians pentru seria NIV Application Commentary, Jesus and
the Gospels, Neither Poverty nor Riches, Making Sense of the New Testament, Preaching the Parables și
Contagious Holiness.
Dr. Raymond G. Bohlin este președinte al Probe Ministries. Are un doctorat în biologie molecu‑
lară la Universitatea de stat Texas din Dallas. Raymond este co‑autor al cărții The Natural Limits to
Biological Change și editor general al cărții Creation, Evolution and Modern Science și a publicat nume‑
roase articole în reviste științifice. Raymond a ocupat între 1997–98 și în 2000 poziția de Cercetător
principal la Centrul pentru înnoirea științei și culturii din cadrul Institutului Discovery.
Kevin Bywater este cercetător, autor și lector al Summit Ministries, iar în prezent studiază pen‑
tru doctorat în Noul Testament la Universitatea din Durham, Anglia. El are o licență în filozofie și
un titlu de master în teologie. Ca și fost membru al Bisericii lui Isus Cristos a Sfinților din zilele de
pe urmă (Biserica mormonă), Kevin vrea să ajute creștinii să înțeleagă și să evanghelizeze membrii
religiilor pseudo‑creștine. A publicat articole despre secte, concepții despre lume și viață și despre
islam, fiind și co‑autor (împreună cu David A. Noebel și J.F. Baldwin) al cărții Clergy in the Classroom:
The Religion of Secular Humanism. Împreună cu Angela, soţia sa şi cu cele trei fiice (Elizabeth, Kathe‑
rine şi Emmeline), Kevin locuieşte în prezent în Colorado Springs, Colorado şi Durham, Anglia.
J. Todd Cothran este director pentru resurse curriculare la Summit Ministries. Are o licenţă în
comunicare obținută la Universitatea de stat din South Carolina și un master în apologetică creștină
de la Universitatea Biola. Todd, soția sa Renee (pe care a întâlnit‑o aici în vara anului 1993) și cei
patru copii ai lor, îndrăgesc și se bucură împreună cu prietenii lor aici la Summit și cu o comunitate
sinceră și dedicată de credincioși din biserica locală unde Todd slujește ca prezbiter, conducător de
studiu biblic și învățător de școală duminicală.
Gary DeMar este fondatorul și președintele organizației American Vision, o misiune specia‑
lizată în apologetică și concepții despre lume și viață, din Atlanta, Georgia. A publicat mai multe
articole și cărți printre care The Reduction of Christianity, Surviving College Successfully, America’s
Christian History: The Untold Story și War of the Worldviews. Gary locuiește în Atlanta, Georgia îm‑
preună cu soția sa Carol; ei au doi băieți adulți.
F. Carolyn Graglia a ocupat din 1954 până în 1959 funcția de procuror la Secţia generală de
litigii, Divizia civilă, din Departamentul de Justiţie, Washington, D.C.; a lucrat ca asistentă a jude‑
cătorului Warren E. Burger, de la Curtea de Apel, al cercului din Districtul Columbia; a activat ca
și consilier în cazuri de litigii al Administrației Federale de Locuințe, Departamentul de justiție,
Washington, D.C.; procuror, Covington & Burling, Washington, D.C. Nu mai practică dreptul din
1959 când a devenit gospodină şi mamă a trei fiice. După ce fiicele au crescut, a fost mai mulţi ani
consultant în domeniul dreptului constituţional şi litigii antitrust şi apoi a început să scrie şi să țină
prelegeri pe probleme de familie. A publicat articole în The Harvard Journal of Law and Public Policy,
Înțelegerea vremurilor | 5
The Texas Law Review, The Weekly Standard, The Wall Street Journal, The Women’s Quarterly, Claremont
Review of Books și The Brigham Young University Law Review. Este, de asemenea, autoarea cărţii Do-
mestic Tranquility: A Brief Against Feminism. Doamna Graglia a fost căsătorită timp de cincizeci de
ani cu Lino A. Graglia, profesor de Drept la Universitatea din Texas, Facultatea de Drept.
George Grant este director al Centrului de studii King’s Meadow, pastor responsabil cu învățătura
la Christ Community Church (PCA), coordonator al Proiectului curricular Gileskirk și instructor la
Școala clasică Franklin. Este autorul a zeci de cărți din domeniul istoriei, biografiei, politicii, literaturii
și criticii sociale, și a scris sute de eseuri, articole și editoriale. Lucrarea sa în beneficiul persoanelor
fără adăpost, de ajutor internaţional şi de dezvoltare, pentru reconciliere rasială şi pentru sfinţenia
vieţii a fost prezentată în diverse mijloace mass‑media printre care Wall Street Journal, Washington
Post, Focus on the Family, 700 Club, Coral Ridge Hour, Point of View, Crossfire, World Magazine și Christi-
anity Today. Printre cărțile sale se includ The Micah Mandate: Balancing the Christian Life, Shelf Life: How
Books Have Changed the Destinies of Men and Nations și Going Somewhere: A Novel.
Joseph P. Gudel este un vechi colaborator la Christian Research Journal, pastor în Biserica lute‑
rană — sinodul Missouri, și doctorand la Seminarul Teologic Concordia din Fort Wayne, Indiana.
Dr. Phillip E. Johnson ocupă postul de profesor emerit de drept la catedra Jefferson E. Peyser,
de la Universitatea Berkeley din California, unde a predat timp de treizeci de ani. Cunoscut ca și
unul dintre fondatorii mișcării Proiectului inteligent (Intelligent Design), el a scris mai multe cărți,
printre care sunt Darwin on Trial, Reason in the Balance (Rațiunea în cumpănă), Defeating Darwinism by
Opening Minds și Wedge of Truth. Scrie cu regularitate editoriale în Touchstone și este activ în dezba‑
terile științifice. Phillip are doi copii și locuiește împreună cu soția sa Kathie, în Berkeley, California.
Scott Klusendorf este fondatorul și președintele Life Training Institute. Călătorește de‑a lungul
Statelor Unite și Canadei educându‑i pe activiștii pro‑viață să apere viața copiilor nenăscuți într‑un
mod plin de har, dar și cu incisivitate. Abordează importante chestiuni de bio‑etică pentru studenți
și alte grupuri, adresându‑se personalului și studenților în cadrul organizațiilor pro‑familia cum
ar fi printre altele Focus on the Family, New Jersey Right to Life, Ohio Right to Life și Southern California
Right to Life. A participat la 23 de dezbateri pe tema avortului la nivel universitar și post‑universi‑
tar. Ca și vorbitor în probleme de bio‑etică, Scott a predat cursuri de apologetică pro‑viață la nivel
universitar și post‑universitar la Colegiul Orange Coast și la Facultatea de drept a Universității
Internaționale Trinity. Scott a absolvit Magna Cum Laude la Universitatea de stat din California,
Los Angeles.
Greg Koukl este fondatorul și președintele organizației Stand to Reason, o misiune dedicată
echipării creștinilor cu scopul creșterii clarității gândirii creștine în direcția unei exprimări echili‑
brate, incisive dar plină de har a valorilor creștine în domeniul public. Premiat ca scritor, Greg a
scris împreună cu dr. Francis J. Beckwith, cartea Relativism: Feet Firmly Planted in Mid‑Air, fiind și
autorul cărții Precious Unborn Human Persons. Greg este licențiat în studii biblice la Azusa Pacific
University; a obținut titlul de master în apologetică creștină la Universitea Simon Greenleaf și stu‑
diază pentru un alt master în filozofia religiei și etică la Facultatea de Teologie Talbot. Are propria
sa emisiune de radio în care promovează o gândire creștină clară și apără concepția creștină despre
lume și viață.
Introducere
Charles Moore a crescut în California. La vârsta de 17 ani, sub influența misiunii Young Life,
a decis să‑L urmeze pe Cristos. După ce a absolvit colegiul și‑a continuat studiile la seminar și
universitate cu o licență în filozofia religiei și etică. După ce a predat zece ani la Seminarul Denver
s‑a mutat împreună cu soția sa la New York unde au devenit membri ai Comunității Bruderhof.
De atunci lucrează și ca editor la Plough Publishing. Charles a scris numeroase articole pentru mai
multe publicații, a editat diferite cărți, printre care Provocations: The Spiritual Writings of Kierkegaard
și încă una în curs de apariție, Tolstoy: Essential Writings.
Dr. J.P. Moreland este profesor de filozofie la Facultatea de Teologie Talbot, Universitatea Biola
din La Mirada, California. Dr. Moreland este licențiat în patru domenii: în chimie la Universitatea
de stat Missouri, are un masterat în teologie de la Seminarul Teologic Dallas, masterat în filozofie
de la Universitatea de stat California‑Riverside și doctorat în filozofie de la Universitatea de stat
Southern California. S‑a implicat în plantarea de biserici, și a participat la peste 200 de dezbateri
în campusurile colegiilor de pe tot întinsul Statelor Unite, a activat în cadrul Campus Crusade for
Christ într‑o perioadă mai mare de 10 ani, fiind de asemenea autor sau co‑autor a numeroase cărți,
printre care Scaling the Secular City, Does God Exist?, Immortality: The Other Side of Death și Love Your
God With All Your Mind. A mai publicat și peste 40 de articole în publicații ce includ Philosophy and
Phenomenological Research, American Philosophical Quarterly, Australian Journal of Philosophy, Metaphi-
losophy și Faith and Philosophy. Împreună cu soția sa Hope și cu fiicele lor Allison și Ashley, locuiește
în Yorba Linda, California.
Dr. Jeff Myers este profesor asociat în arta comunicării la Colegiul Bryan din Dayton, Tenne‑
ssee. De asemena este președinte al Myers Institute for Communication and Leadership. În fiecare
an vorbește la mai mult de 50.000 de oameni în corporații, școli, conferințe de școlarizare acasă,
grupuri de părinți și organizații pentru tineri. De‑a lungul ultimului deceniu, dr. Myers a lucrat cu
Summit Ministries pentru dezvoltarea unor cursuri de modalități avansate de conducere în Colo‑
rado, Tennessee, North Carolina și Alberta, Canada. Este autorul a șase cărți și trei sisteme video
de instruire care includ Înțelegerea vremurilor, programa care a introdus educația despre concepția
despre lume și viață în școlile creștine din America și Secrets of Great Communicators. Dr. Myers a
obținut titlul de Doctor în filozofie de la Universitatea din Denver. Împreună cu soția sa Danielle
au patru copii—Graham, Emma, Cate și Stuart—și trăiesc în Tennessee.
Nancy Pearcey este cercetătoare cu bursă Francis A. Schaeffer la World Journalism Institute,
unde cartea sa Total Truth servește ca bază pentru programa de predare a concepțiilor despre lume
și viață. După ce a obținut un masterat de la Seminarul Teologic Covenant, a continuat să studieze
filozofie la Institutul pentru Studii creștine din Toronto. În prezent este cercetător la Institutul Tor‑
rey Honors de la Universitatea Biola și cercetător principal la Institutul Discovery. Pearcy a scris și
a contribuit la scrierea mai multor lucrări printre care este cartea premiată cu Medalia de aur ECPA,
How Now Shall We Live? și cartea The Soul of Science la editura Crossway.
Dr. Walt Russell este profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Talbot. Walt este auto‑
rul a numeroase articole și cărți printre care Playing With Fire: How the Bible Ignites Change in Your Soul.
Trăiește în sudul Californiei cu soția sa și cu cei doi copii Elizabeth și Jonathan. Îi place la „nebunie“ pes‑
cuitul în ocean, jazzul și muzica clasică și este foarte pasionat de echipele din Kansas City, Chiefs (fotbal
american) and Royals (baseball), împreună cu J.P. Moreland, cel mai bun prieten al său de 30 de ani.
Dr. Leland Ryken este Profesor de Literatură engleză la catedra Clyde S. Kilby, la Colegiul
Wheaton, unde a predat timp de 38 ani. A publicat peste 25 de cărți pe subiecte variate cum ar fi
literatura și arta dintr‑o perspectivă creștină, Biblia ca literatură, munca şi petrecerea timpului liber,
puritanii și traducerea Bibliei.
John Stonestreet este directorul programelor Summit Ministries din estul SUA făcând parte
din cadrele didactice de studii biblice la Colegiul Bryan din Dayton, Tennessee. În fiecare an în
campusuri, școli, biserici și conferințe în fața a mii de părinți, profesori și studenți, conferențiază
despre concepția biblică despre lume și viață, comparații între diferite concepții despre lume și
viață, educație, apologetică, conducere și chestiuni legate de cultură. Împreună cu soția sa Sarah
așteaptă primul copil și locuiesc în Dayton, Tennessee.
Cuprins
Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
Capitolul 1 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
Capitolul 2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
Capitolul 3 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
Capitolul 4 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165
Capitolul 5 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
Capitolul 6 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
Capitolul 7 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
Capitolul 8 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
Capitolul 9 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
Capitolul 10 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
Fișe informative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219
Programa Summit Ministries
Cuvânt înainte
Scopul acestui curriculum
Mulţi oameni cred că persoanele care ocupă o poziție importantă în guvern, în armată sau în
finanțe dețin puterea asupra întregii lumi. Dar se înșală; de fapt lumea gravitează în jurul ideilor.
Militarii au putere şi autoritate, dar totuși se supun ideologiilor țărilor lor. Politicienii şi guvernanții
ar putea avea impresia că ei conduc lumea, dar sunt tributari ideilor despre guvernare pe care le‑au
îmbrățișat. Conducătorii unor mari corporaţii ar putea avea impresia că întreaga lume stă la picioa‑
rele lor, dar de fapt sunt îndatorați ideilor sau convingerilor pe care le au cu privire la practici și
valori de business, sau trenduri economice. În spatele fiecărui eveniment istoric, în spatele fiecărei
politici sociale stă o idee. Ideile sunt forţa călăuzitoare din spatele fiecărei reacții şi modificări a opi‑
niei publice; ele determină ceea ce acceptăm sau respingem în artă, mass‑media, afaceri, medicină,
educaţie, guvern, Biserică, familie etc.
Nu vom înţelege niciodată pe deplin lumea în care trăim dacă nu vom înţelege ideile care for‑
mează structura ei. Unele chestiuni cum ar fi cercetarea în domeniul celulelor stem, avortul, miş‑
carea pentru drepturile homosexualilor, corectitudinea politică, ne dezorientează dacă separăm
aceste probleme de ideile care stau la baza lor. Motivele care stau în spatele cruzimii lui Ted Bundy,
Iosif Stalin sau Adolf Hitler ne vor scăpa dacă nu înţelegem ideile lor. Fără o înţelegere profundă a
ideilor, vom privi cu sentimente de neputință și incertitudine lumea noastră care încearcă în mod
constant să ne convingă de validitatea credinţelor şi practicilor ei.
Înţelegerea vremurilor este un curs despre idei. Acest curriculum vă va ajuta să înţelegeţi că fi‑
ecare om are o „concepție despre lume și viață“, un mod de a interpreta tot ceea ce se întâmplă
în lume. Biblia are o explicaţie pentru existența universului, la fel cum au și islamul, umanismul
secular, marxismul, postmodernismul şi mișcarea New Age. Fiecare dintre aceste concepții despre
lume și viață se bazează pe idei. O concepție despre lume și viață va dicta (conştient sau nu) felul
în care ar trebui să interpretăm şi să răspundem la tot ce se întâmplă în lumea înconjurătoare. Dacă
putem înțelege cele mai importante concepții despre lume și viață din lumea noastră, vom înţelege
mai bine cadrul de bază a multor probleme cu care se confruntă creştinii. Astfel vom învăţa cum să
anticipăm răspunsul unui musulman, umanist secular, marxist, postmodernist sau adept al New
Age. Acolo unde ați văzut altădată mii de probleme confuze, veți vedea de acum încolo imaginea
de ansamblu. În plus, parcurgând aceste informaţii complexe, dar edificatoare, ale acestui curricu‑
lum, veți învăţa să vedeți ideile dintr‑o perspectivă creștină biblică.
Scopul acestui curriculum este de a vă ajuta să vedeți lupta ideilor care se războiesc pentru ini‑
ma şi mintea voastră. Veți începe să vă dați seama că problemele lumeşti pe care le confruntăm sunt
de fapt simptomele, nu boala. Boala se găseşte în Romani unde Pavel spune că „toţi au păcătuit şi
sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu“ (3:23). Pentru că toți oamenii sunt păcătoși (boala), în mod na‑
tural vom păcătui şi vom trăi în păcat (simptomele) - „Pentru că plata păcatului este moartea“ (6:23
a). Dar, dacă vrem să eliminăm simptomele, trebuie să tratăm eficient boala.
Un alt mod de a privi la această chestiune este de a spune că ideile au consecințe. Din moment ce
lumea noastră I se opune total lui Dumnezeu, ea dă naștere unor idei greșite, care, la rândul lor, duc
la consecinţe greșite. Cu toate acestea, există speranţă în mijlocul acestei lumi păcătoase, pentru că
aceia care înţeleg ideile care guvernează lumea vor avea posibilitatea să influenţeze lumea ideilor.
Textul din 1 Cronici 12:32 spune povestea unui trib mic din Israel, care a fost ales să conducă, de‑
oarece bărbații lui „se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel“. Avem
speranţa că și voi veți înţelege vremurile noastre şi astfel veți ști ce vă va cere Dumnezeu să faceți.
Necesitatea unui astfel de curriculum

Acest curriculum are două obiective. Primul obiectiv este defensiv: dorim să‑i ajutăm pe tine‑
rii creştini ca să nu fie induși în eroare de concepțiile despre lume și viață anti‑creştine. Al doilea
obiectiv este ofensiv: vrem să pregătim lideri creştini care pot să propage adevărul creştinismului
într‑o cultură a relativismului, păgânismului, hedonismului şi confuziei.
„Ceea ce trăim azi în întreaga Americă de Nord nu este altceva decît un război civil al valorilor.
Două tabere cu concepții despre lume și viață foarte diferite şi incompatibile, sunt încleștate într‑un
conflict aprig care se regăsește la fiecare nivel al societăţii... acum lupta se dă pentru inimile şi minţile
oamenilor. Este un război al ideilor. Şi într‑o bună zi, destul de curând, cred, se va contura un câștigător
iar învinsul se va șterge din memorie. Deocamdată, rezultatul bătăliei nu este deloc sigur.“1
Ceea ce James Dobson şi Gary Bauer descriu, este lupta care se dă azi între concepțiile despre
lume și viață, când creştinii, musulmanii, umaniștii seculari, marxiştii, adepții New Age şi post‑
moderniştii se luptă pentru inimile şi minţile oamenilor. Mulţi creştini care sunt studenţi, părinţi
şi profesori, presupun într‑un mod cu totul fals că tinerii creştini sunt imuni la ideile false doar
pentru că au crescut într‑un mediu creştin. Cu toate acestea, chiar şi studenţii care au crescut într‑o
familie creştină, care merg la biserică în mod regulat şi sunt înscrişi la şcoli creştine sunt vulnera‑
bili la gândirea necreştină. Un mare număr de tineri creştini resping anumite adevăruri biblice sau
chiar se îndepărtează cu totul de creştinism. De aceea fără o pregătire corespunzătoare cu privire la
concepțiile despre lume și viață, vom continua să vedem tendinţele prezentate mai jos:
Creștini care renunţă la credinţa lor în facultate: Potrivit rezultatelor publicate într‑o disertaţie
la UCLA, dr. Gary Railsback constată că până la 59% dintre creştini renunţă la credinţa lor înainte
de absolvirea facultăţii (procentul a crescut de la 51% în 1989). Este șocant să se constate că există
prea puține diferenţe statistice între studenţii creştini înscrişi la instituţiile seculare şi cele creştine.2
Creștini care gândesc tot mai mult ca umaniştii: În fiecare an, mii de elevi din şcoli creştine dau
testul de evaluare al Institutului Neemia cu privire la concepții despre lume și viață. Elevilor li se
prezintă o serie de întrebări relevante și apoi li se cere să aleagă un răspuns care exprimă cel mai
bine convingerile lor. Pe baza răspunsurilor lor, elevii sunt evaluați conform unei scale ca și „creștini
biblici“ (100‑70), „creștini moderați“ (69‑30), „umaniști seculari“ (29‑0), „marxiști“ (tot ce este sub
„0“). Din 1988 până în 2000, s‑a constatat că elevii înscrişi în şcolile creştine au trecut de la o medie
de 50 (adică la limita inferioară a „creștinilor moderați“), la o medie de circa 20 în anul 2000 (ceea ce
înseamnă că au răspuns ca un umanist secular la problemele sociale, politice şi religioase cheie).3
1
James C. Dobson și Gary L. Bauer, Children at Risk: The Battle for the Hearts and Minds of Our Kids (Dallas, Word, 1990), pag. 19–20.
2
Acest studiu a fost realizat în 1989 de către Gary Lyle Railsback, ,,An Exploratory Study of the Religiosity and Related Outcomes
Among College Students“, teză de doctorat, Universitatea din California, Los Angeles, 1994. A urmat un alt studiu în 2001, dar
care nu a fost încă publicat. Cele mai mari pierderi au fost la universitățile catolice, 59% din studenții anului întâi renunțând la
credința lor în anul următor, universitățile protestante anunțând o pierdere de 31%.
3
În plus, studenții creștini din școlile publice au atins un nivel considerabil de scăzut, cu o medie de 8,2 în 2004. http://www.
nehemiahinstitute.com/index.php
Introducere
Respingerea absoluturilor morale de către adolescenții și adulții creștini: Bine‑cunoscutul sta‑

tistician creștin George Barna a constatat că atunci când e vorba de adolescenţi, numai 9% dintre
adolescenții creştini cred în absoluturi morale faţă de 4% între necreştini.4
Deși aceste valori indică o tendinţă alarmantă, trebuie să ne amintim că adevărul lui Dumnezeu
este mai puternic decât ideile eronate care captivează gândirea culturii noastre. De ani de zile co‑
munitatea creştină a tras o linie de separare între sacru şi secular. Creştinii au fost încurajaţi să se
concentreze doar pe activități „sacre“ evitând implicarea în „activități seculare“, cum ar fi politica,
cultura, ştiinţa sau filozofia. În realitate, această distincție nu există. Manualul Înţelegerea vremurilor
este un apel la înţelegerea naturii spirituale a luptei dintre bine şi rău, cât şi a modului în care acesta
afectează fiecare domeniu al vieţii şi culturii noastre - moravurile sexuale distorsionate, rescrierea
istoriei pentru a‑L exclude pe Dumnezeu şi încercarea de a impune lumii o viziune umanistă uto‑
pică. Acest curriculum pleacă de la premisa că această generaţie trebuie să fie pregătită să își asume
un creștinism pro‑activ – care încearcă să răscumpere cultura și întreaga creaţie a lui Dumnezeu, în
loc să le respingă.
Acest curriculum nu afirmă că creştinii ar fi victimele unei conspirații la nivel mondial, ci susţi‑
ne cu fermitate modul biblic în care este descris răul, ca având o mare putere de convingere şi fiind
în rebeliune directă față de voia lui Dumnezeu.
Cu ani în urmă, Francis Schaeffer a remarcat corect faptul că creştinii au început „să vadă lu‑
mea în bucățele, în loc să vadă totalitatea ei“. În secolul XX creștinii au pierdut destul de brusc din
vedere responsabilitatea lor față de societate și au pierdut capacitatea de a discerne între bine și
rău. Creştinismul a intrat într‑o spirală descendentă, pierzând foarte repede capacitatea de a apăra
neprihănirea şi dreptatea. Curând și‑au dat seama că sunt depășiți de „chestiuni“ complicate, încât
cei mai mulţi creştini s‑au retras plini de indiferență de la responsabilităţile lor sociale în zona con‑
fortabilă a sinelui. În general vorbind, creştinismul a încetat să mai reflecte dragostea și caracterul
lui Dumnezeu lumii necredincioase. În prezent foarte mulţi creştini sunt mult mai interesați de
credinţa lor personală, de dezvoltarea personală şi de biserica lor personală, decât de lumea pe care
ei sunt chemaţi să o iubească şi să o slujească.
Cu toate acestea, actuala generaţie de creştini (din care faci și tu parte) a început să observe faptul că ge‑
neraţia anterioară s‑a eschivat de la îndeplinirea responsabilităţilor culturale, chiar dacă nu se știe sigur ce
ar trebui schimbat, cum să treacă la acțiune sau de unde ar trebui să se înceapă. Asumarea responsabilității
denotă de obicei marca maturității, dar acest „rit de trecere“ atemporal între copilărie şi maturitate a de‑
venit tot mai neclar. În absenţa sa, de multe ori tinerii se simt obligaţi să‑și dovedească maturitatea făcând
sex înainte de căsătorie, declarându‑și independenţa faţă de familie şi aşa mai departe.
Înţelegerea vremurilor oferă un „rit de trecere“ constructiv cu care dorim să vă înmânăm ștafeta
vouă, următoarea generaţie, explicându‑vă greşelile trecutului şi acordându‑vă responsabilitatea
pentru modelarea viitorului lumii.
4
http://www.barna.org/cgi‑bin/PagePressRelease.asp?PressReleaseID=106&Reference=C
Cum se folosește acest manual

Înainte de a începe studiul acestui program este important să înţelegeți structura şi organizarea
programului.
Notele pentru profesor şi notele ajutătoare pentru discuții care se vor găsi pe parcursul acestui cur-
riculum, vor fi încadrate în cadrane ca și acesta. Atunci când va fi necesar vor fi indicate paginile de
referință ale Manualului elevului, în următorul format: ME pag. 3
Scopul: Studiază scopul acestui curs, alcătuirea şi activităţile programate, planificându‑le în

funcţie de orar. Curriculum‑ul cuprinde atât o programă de 180 de zile, cât şi una de 90 de zile.
Pictograme: Următoarele pictograme sunt utilizate în acest manual pentru a indica obiectivul ime‑
diat şi pe termen mediu al activității pe lângă care sunt plasate.
Prezentare Întrebări Activitate

Temă de citit material video pentru discuții Temă scrisă la clasă
Activitățile vor apărea în cadrane ca acesta.
Fişe corespunzătoare se găsesc pe CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „fişe“.
Capitole: Acest curriculum cuprinde 10 capitole, plus o introducere și un capitol de concluzii. Ele‑
mentele următoare se regăsesc în fiecare capitol:
1. Conținut: La începutul fiecărui capitol există un tabel cu conţinutul sau o schiţă a capito‑
lului, în care sunt enumerate componentele sale şi numerele de pagină corespunzătoare.
Toate textele de lecturat vor fi subliniate, eseurile în caractere italice şi materialele video
„menţionate între ghilimele“.
2. Programa de 180 de zile şi cea de 90 zile: De asemenea, la începutul fiecărui capitol există
atât o programă de două semestre, cât şi una de un semestru, indicând tema la clasă şi tema
pentru acasă.
Introducere
Am oferit aici atât o programă de un semestru, cât şi una de două semestre. Cei care fac un
semestru pot alege să finalizeze doar prima jumătate a programei de două semestre. Per an‑
samblu, aceasta ar fi mai puţin solicitantă, dar totuși le‑ar da elevilor o fundaţie solidă în cinci
discipline de bază.
Pentru a vă pregăti la fiecare capitol, uitaţi‑vă cu atenţie peste programa corespunzătoare

şi planificaţi activităţile la clasă în consecinţă. Ar putea fi necesar să le reamintiți elevilor de
ce materiale au nevoie la clasă (de exemplu: Biblii, cărți şi/sau manuale). Notă: pentru fiecare
variantă de program au fost alocate un număr de zile pentru recuperare.
De asemenea, timpul pentru discuţii poate fi folosit pentru a face o deplasare pe teren (de
exemplu, vizitarea grădinii zoologice pentru discutarea creaţiei) sau pentru a aduce un lector
anumit (de exemplu, un expert în unele domenii ale concepției despre lume și viață sau poate
chiar un susţinător al unei concepții necreştine despre lume și viață cum ar fi un mormon sau
islamist).
3. Prezentări video: Fiecare capitol are materiale video şi schiţe corespondente. Materialele
video pot fi împărţite în mai multe părţi şi au în medie între 20 şi 40 de minute lungime.
Fiecare prezentare are un set de schițe cu notițe la care trebuie completate spațiile goale.
Nu uitați să faceți aranjamentele necesare pentru a avea un player TV/DVD în zilele cu pre‑
zentări video. De asemenea, este bine să le comunicați elevilor să nu completeze spațiile goale
în timp ce vizionează prezentările. Este mai important ca elevii să fie atenţi la conţinut, decât
să completeze spaţiile goale. După fiecare prezentare, ar trebui să aveţi timp suficient la clasă
pentru a revizui şi completa fiecare schiță de notițe. Deoarece elevii nu au acces direct la fiecare
film, aceste schițe vor servi ca notițe pentru subiectul prezentării video.
De asemenea, nu vă simțiți limitat de lecţiile video. Dacă vă simțiţi capabili să prezentați

singuri materialele, puteți să o faceți.
4. Întrebări pentru discuţii la materialele video: Fiecare prezentare video (cu excepţia celor
din primele zece unităţi) este însoțită de un set de întrebări pentru discuţii. Aceste întrebări
ar trebui să fie completate individual de fiecare elev după vizionarea fiecărei prezentări,
apoi recapitulate în ora următoare de curs cu întreaga clasă.
Vă rugăm să consultaţi întrebările şi răspunsurile la acestea înainte de fiecare perioadă de

discuţii din sala de clasă. Fiți pregătit să dezbateți aceste întrebări cu elevii, pemițându‑le să nu
fie de acord, pledați pentru ideea contrară etc. Nu putem sublinia îndeajuns cât de importante
sunt discuţiile în clasă pentru acest curriculum. Cu cât elevii sunt mai implicați în discuţie, cu
atât mai bine vor înţelege materialele (vezi de asemenea, „Materiale didactice“ de mai jos).
5. Teme de citit: Fiecare capitol are o temă de citit corespondentă în manual. Aceste teme se
găsesc în cartea intitulată Înțelegerea vremurilor.
6. Întrebări pentru discuții: Fiecare temă de citit este însoțită de un set de întrebări pentru
discuții. La aceste întrebări se va răspunde individual după lectură, apoi vor fi recapitulate
a doua zi împreună cu întreaga clasă.

7. Lectura unor eseuri: Fiecare capitol are ca temă lectura unor eseuri corespunzătoare.
8. Întrebări pentru discuții despre eseuri: Fiecare eseu este însoțit de un set de întrebări pen‑
tru discuții. La aceste întrebări trebuie să se răspundă individual imediat după citire, după
care acestea vor fi recapitulate a doua zi împreună cu întreaga clasă.

9. Tema de casă – eseul „Dragă Mircea“: Fiecare capitol (cu excepția psihologiei și a conclu‑
ziei) are ca temă de casă scrierea unui eseu corespondent. Aceste eseuri vor fi răspunsuri
scrise pe 1–2 pagini la problemele ridicate în scrisori de către Mircea, un prieten care tocmai
a început cursurile la universitate.
Aceste teme se găsesc pe CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „Dragă Mircea“ (doar pentru
programa de 180 de zile). Tipăriți scrisoarea „Dragă Mircea“ și faceți câte o copie pentru fiecare
elev. Această temă va fi mult mai dificilă decât celelalte și va trebui notată ca atare. Vi se pun la
dispoziție mai multe răspunsuri posibile.
10. Testul capitolului: La sfârșitul fiecărui capitol există un test corespondent. Răspunsuri‑
le la aceste întrebări vor fi de mai multe tipuri: asocieri, alegeri multiple, adevărat/fals,
completați spațiile goale sau răspunsuri scurte. Fiecare test se bazează pe întrebările pentru
discuții din materialele video, lecția din manual, din eseuri cât și din Fișele informative.
Dacă elevii au nevoie de ajutor, ghiduri de studiu pentru acest test este disponibil pe
CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „Ghid de studiu“.
Testele originale se găsesc pe CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „teste“. Tipăriți testul cores‑
punzător și faceți câte o copie pentru fiecare elev.
Introducere
11. Lucrare scrisă despre concepții despre lume și viață: La sfârşitul capitolului 5 se va cere
o lucrare scrisă de 4‑6 pagini pentru a defini şi compara concepțiile despre lume și viață
creștină, islamică, secular‑umanistă, marxistă, New Age şi postmodernistă.
Pe CD‑ROM‑ul profesorului se găsesc instrucţiuni detaliate în folderul „Lucrare scrisă despre

concepții despre lume și viață“. Tipăriți cerinţele și faceți câte o copie pentru fiecare elev.
12. Examen final: La sfârşitul anului în capitolul „Concluzii“, va exista un examen de tip grilă
care acoperă toate materialele din curs. Întrebările pentru examenul final se regăsesc în materi-
alele video, în lecții, în discuţii şi eseuri, precum şi în Fişele informative.
Originalul examenului se găsește pe CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „Teste“. Tipăriți exa‑

menul și faceți câte o copie pentru fiecare elev.
13. Puncte suplimentare: La sfârşitul fiecărei unităţi, vă sugerăm să oferiți elevilor oportuni‑
tatea de a acumula puncte suplimentare ajutându‑i să pună credinţa lor în practică. Aveți
mai jos câteva idei:
• Adoptă un copil (de exemplu prin Compassion International sau World Missions)
• Lucrează la o cantină care dă mâncare pentru săraci
• Lucrează într‑o misiune locală
• Împărtășește‑ți credința cu oameni de pe stradă
• Oferă‑te voluntar în biserică pentru orice este de lucru
• Trimite felicitări de Crăciun unor persoane care nu pot merge la biserică (bolnavi, etc.)
• Organizează petreceri cu ocazia zilelor de naștere ale copiilor din centrele de reabilitare
pentru minori
• Începe un program de ajutorare a bătrânilor (citește‑le, zugrăvește sau scrie scrisori)
• Începe un program de reciclare a deșeurilor
• Oferă‑te voluntar pentru o lucrare locală, un ONG sau altceva în domeniul non‑profit
• Oferă‑te să ai grijă gratuit de copiii unor părinți tineri
• Pregătește o masă pentru o familie cu probleme
• Participă la un proiect de strângere a gunoaielor din oraș (curățirea unui drum, etc.)
• Inițiază un proiect folositor comunității (de strângere a gunoaielor din oraș, curățirea par‑
cului, etc.)
Nu putem sublinia îndeajuns importanţa oferirii unor oportunităţi practice în acest curs.
Fără practică elevii ar putea deduce că ceea ce aud este doar filozofie academică seacă şi nu
și‑ar da seama că aceste idei pot avea un impact în viaţa lor de zi cu zi. Așadar, deși nu vrem să
supraîncărcaţi programa, credem că este important să oferiți unele oportunități de a acumula
puncte suplimentare. Acestea îi vor ajuta pe elevi să treacă dincolo de activitatea din clasă la
asimilarea reală. În plus, lista nu este exhaustivă. Încurajați creativitatea şi permiteți‑le elevilor
să prezinte propuneri de activităţi pentru puncte suplimentare.
Fişe informative: Manualul este însoțit de o serie de fişe informative. Acestea sunt clasificate în
funcţie de subiectele privitoare la diferitele concepții despre lume și viață şi constituie resurse utile
pentru studiu şi pentru temele scrise.
Traducerea: pentru acest curriculum am ales să folosim versiunea Cornilescu a Bibliei, afară de
cazul în care se specifică o altă traducere.
Notarea: se pot obține 2000 de puncte pentru acest curs (1500 pentru un semestru):
180 zile
Teme Numărul Puncte Total puncte Puncte realizate
Scrisorile
10 50 500
„Dragă Mircea“
Teste de capitol 10 100 1000
Lucrarea despre concepții
1 200 200
despre lume și viață
Examen final 1 300 300
90 zile
Teme Numărul Puncte Total puncte Puncte realizate
Teste de capitol 10 100 1000
Lucrarea despre concepții des‑
1 200 200
pre lume și viață
Examen final 1 300 300
Un tabel Excel pentru notare se află pe CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „Notare“. Dacă din
anumite motive nu veți putea parcurge tot materialul, notarea va trebui modificată corespun‑
zător.
Credite pentru colegiu: Bryan College (o universitate acreditală la nivel național în Dayton, Ten‑
nessee) este în parteneriat cu Summit Ministries și acordă credite elevilor care au ales cursul Under-
standing the Times – Înțelegerea vremurilor. Pentru cei ce aleg programul de 180 de zile, li se recunosc
trei ore credit. Pentru cei care aleg programul de 90 de zile, li se recunosc două ore credit. Puteți
începe să acumulați ore credit pentru colegiu încă din liceu!
Cerințe:
1 Trimiteți o cerere la Summit Ministries până la data de 1 mai.
2. Vă conformați cerințelor programei „Înțelegerea vremurilor“ (180 sau 90 zile) cu cel puțin
nota C:
Introducere
a. Citiți ediția a doua revizuită a manualului și scrieți toate eseurile suplimentare

b. Scrieți o lucrare de cercetare de 4‑6 pagini
c. Scrieți 10 eseuri (numai pentru programul care oferă 3 ore credit)
d. Dați 10 teste de capitol și examenul final
3. Trimiteți copiile testelor de la fiecare capitol, a lucrării despre concepții despre lume și
viață și a examenului final la Bryan College.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.summit.org/curriculum/hs/. Dacă

sunteți interesați de această opțiune, cereți un formular de la profesorul dumneavoastră.
Aceasta este o ocazie foarte bună de a acumula credite încă din liceu. Costul cursului este
minim (echivalent în mare cu cel al cursului unui colegiu comunitar) și nu îi dă prea mult de
lucru nici elevului, nici profesorului. Formularul se găsește pe CD‑ul profesorului din folderul
„College Credit“.
Întrebări: dacă aveți întrebări suplimentare scrieți‑ne la adresa de email utt@summit.org sau
sunați la Departamentul pentru curriculum la 888.638.9772.
Resurse Summit suplimentare:

Pagina web Summit: Centrul online pentru activitățile Summit: conferințe, curriculum și resurse.
www.summit.org
SUMMIT TRUTH & CONSEQUENCES: Un articol lunar gratuit primit prin poșta electronică și
care tratează probleme curente din perspectiva concepției despre lume și viață. Ca să vă abonați
vizitați www.summit.org/resource/tc/.
SUMMIT JOURNAL: O trecere în revistă a știrilor și a evenimentelor culturale, editată lunar de
către dr. David Noebel. Se difuzează gratuit.
Ca să vă abonați vizitați www.summit.org/resource/journal/.
SUMMIT ALUMNI DATABASE: Un forum unde puteți găsi alți absolvenți ai cursului Summit din
școala sau universitatea dumneavoastră. Folosiți această bază de date ca să faceți cunoștință și să
vă implicați în campusuri și în comunități.
http://alumni.summit.org/
SUMMIT WEBSTORE: Pentru o selecție a celor mai noi cărți, materiale video și CD‑uri care tratea‑
ză concepțiile despre lume și viață şi abordează teme ca şi apologetica, darwinismul, relativismul,
pluralismul, scepticismul şi multe altele, vizitaţi http://store.summit.org/.
SUMMIT JAT (JUST A THOUGHT): Un proiect de discuții în comunitate inițiat de Summit Minis‑
tries și al cărui țel este de a examina probleme care țin de credință și de concepțiile despre lume și
viață: http://jat.summit.org.
CONFERINȚE SUMMIT: Pentru a afla mai multe despre conferințele noastre intensive de două
săptămâni care analizează principalele concepții despre lume și viață din zilele noastre și le com‑
pară cu concepția creștină despre lume și viață, vizitați www.summit.org/conference/summer/.
Profesorii pot participa la Conferința de primăvară ce se ține în fiecare an în Colorado

Springs. Pentru mai multe informații vizitați www.summit.org/conference/spring/.
Resurse suplimentare
În continuare urmează o listă a organizațiilor și publicațiilor care vă pot furniza informații va‑
loroase. Pentru a explora câteva dintre temele studiate, vă punem la dispoziție informații cu care
să începeți propria investigație. Această listă nu este completă, iar includerea unei organizații pe
această listă nu înseamnă în mod automat că acea organizație este susținută de Summit Ministries.
Publicații:
Notă: Multe organizaţii acceptă gratuit înscrierea studenţilor
Areopagus Journal | Apologetics Resource Center | www.arcapologetics.org | 205.403.0102 |
Biblical Worldview | American Vision | www.americanvision.org | 800.628.9460 |
Christian Research Journal | Christian Research Institute | www.equip.org | 888.700.0274 |
Citizen Magazine | Focus on the Family | www.family.org | 800.232.6459 |
First Things | Institute of Religion and Public Life | www.firstthings.com | 877.905.9920 |
Freeman Journal | Foundation for Economic Education | www.fee.org | 800.960.4333 |
Human Events | www.humanevents.org | 888.546.5001 |
Imprimis | Hillsdale College | www.hillsdale.edu | 800.437.2268 |
Intercollegiate Review | Intercollegiate Studies Institute | www.isi.org | 800.526.7022 |
Journal of the Evangelical Theological Society | Evangelical Theological Society | www.etsjets.org |
Philosophia Christi | Evangelical Philosophical Society | www.epsociety.org |
Southern Baptist Journal of Theology | Southern Baptist Theological Seminary | www.sbts.edu |
Summit Journal | Summit Ministries | www.summit.org | 719.685.9103 |
World Magazine | www.worldmag.com | 800.951.6397 |
Resurse online:
Access Research Network | www.arn.org |
American Vision | www.americanvision.org |
Christian Answers | www.christiananswers.net |
Christian Apologetics & Research Ministry | www.carm.org |
Introducere
Christian Research Institute | www.equip.org |

Discovery Institute | www.discovery.org |
Leadership University | www.leaderu.com |
Probe Ministries | www.probe.org |
Stand to Reason | www.str.org |
Summit Ministries | www.summit.org |
Veritas Forum | www.veritias.org |
THINK TANKS:
Cato Institute | www.cato.org | 202.842.0200 |
Concerned Women for America | www.cwfa.org | 202.488.7000 |
Eagle Forum | www.eagleforum.org | 618.462.5415 |
Family Policy Network | www.familypolicy.net | 434.846.0500 |
Family Research Council | www.frc.org | 202.393.2100 |
Federalist Society | www.fed‑soc.org | 202.822.8138 |
Foundation for Thought and Ethics | www.fteonline.com | 800.669.3410 |
Heritage Foundation | www.heritage.org | 202.546.4400 |
Organizații studențești creștine:

Campus Crusade for Christ | www.campuscrusadeforchrist.com | 407.826.2000 |
Intercollegiate Studies Institute | www.isi.org | 800.526.7022 |
Probe Ministries | www.probe.org | 800.899.7762 |
Ravi Zacharias International Ministries | www.rzim.org | 770.449.6766 |
Reformed University Fellowship | www.ruf.org | 678.825.1070 |
Vă recomandăm cât se poate de călduros să profitați de avantajele acestei liste pentru a organiza
o bibliotecă în clasa dumneavoastră. Timpul investit încă de la începutul anului școlar va fi
din plin răsplătit. Pentru a începe, trimiteți un e‑mail sau sunați la oricare dintre organizațiile
care vă interesează, cerându‑le să vă trimită materialele pe care le au la dispoziție. Atunci când
primiți informația organizați‑o într‑un sistem la care puteți adăuga mai multe informații în cla‑
să. Puneți acest sistem la dispoziția elevilor atunci când au de scris o temă sau sunt interesați de
a colabora în anumite chestiuni. Elevii dumneavoastră vor beneficia de aceste resurse și numai
prin simplul fapt că vor afla de existența acestor organizații și resurse. De fapt, puteți fotocopia
lista resurselor, încurajându‑i să o folosească acolo unde studiază. Multe dintre organizațiile de
pe listă se vor bucura să îi ajute când vor scrie teme de cercetare în universitate.
Tot ce urmează în continuare este inclus doar în Manualul profesorului
Materiale ajutătoare
Prezentarea reușită a materialelor video: Urmăriți cel puțin primele 15 minute ale fiecărei prezen‑
tări având în față notițele pentru clasă pentru a înțelege ce spune vorbitorul și a‑i înțelege mesajul.
Asigurați‑vă că materialul video poate fi văzut și auzit de către toți elevii din clasă. Se poate să fie
necesară rearanjarea sălii, așezarea televizorului pe un suport mai înalt sau instalarea unor difuzoare.
Conducerea unei discuții în grup: Înțelegerea vremurilor este un curs care declanșează discuții și
dezbateri. De fapt, acesta este unul din obiectivele principale ale studiului. Este absolut necesar
ca elevii să își expună ideile. Țineți cont că întrebările pentru discuții au cel puțin trei obiective
diferite.
Unul dintre ele este recapitularea. Elevilor li se pune o întrebare generală pentru a sublinia o
idee din manual sau din prezentarea video și pentru a vă asigura că au înțeles informația oferită.
Un alt scop este reflecția și observarea. Elevii vor fi întrebați: „Ce părere aveți despre ceea ce a
spus vorbitorul? Sunteți de acord? De ce da, de ce nu?“ sau „Credeți că ceea ce ați vizionat confirmă
ceea ce a spus vorbitorul?“ Ar fi bine să „iniţiezi“ discuția cu astfel de întrebări, chiar dacă nu sunt
menționate în text.
Al treilea obiectiv este conexiunea. Acesta este tipul cel mai obișnuit de întrebare, mai ales pen‑
tru sesiunile dedicate discuțiilor. La aceste întrebări este și cel mai greu de răspuns! Elevilor li se
va cere să facă legătura între ceea ce tocmai au auzit cu ceva ce știu deja. Scopul acestui tip de
întrebare este de a duce elevul dincolo de simpla reproducere a materialului la interacțiunea cu o
idee nouă. Ca profesor și conducător al discuției va fi necesar să puneți o întrebare de genul: „Dacă
Biblia este corectă din punct de vedere istoric, care ar trebui să fie reacția creștinilor la descoperirile
științifice ce par să o contrazică?“ și apoi să puneți alte câteva întrebări pentru a‑l ghida pe elev spre
răspunsul corect. Pentru aceasta este necesar să‑l ajutați pe elev să se concentreze. Construiți pe
răspunsurile pe care vi le dau, astfel încât să vadă continuitatea ideilor pe măsură ce se îndreaptă
spre o concluzie.
Vă rugăm să reţineţi că există o diferenţă clară între o sesiune de întrebări/răspunsuri şi o discu‑
ţie. La o sesiune de întrebări/răspunsuri, se va pune o întrebare şi o singură persoană va răspunde.
Apoi, veți pune o altă întrebare şi altcineva va răspunde. Într‑o discuţie, cineva răspunde la între‑
barea dumneavoastră şi apoi altcineva va reacționa la comentariile primei persoane. Ambele tipuri
de discuţii pot fi foarte folositoare.
Ca profesor, sunteţi răspunzător pentru crearea unei atmosfere propice discuţiilor. Spuneți clar
clasei că răspunsul fiecăruia contează, nu doar răspunsurile a doi sau trei elevi mai activi. Ascul‑
taţi‑i pe toți elevii şi interacţionați într‑un mod care să îi încurajeze să vorbească din nou, chiar dacă
răspunsul lor nu a fost corect. Încurajarea întregii clase de a participa poate însemna, de asemenea,
temperarea entuziasmului unora dintre elevii mai vorbăreți și, în acelaşi timp, încurajarea celor
mai liniştiți. (O idee bună este de a oferi unui elev deosebit de activ conducerea discuţiei într‑un
mod imparţial.)
Unul dintre secretele conducerii unei discuții este de a‑i învăţa pe elevi cum să pună întrebări şi
cum să comenteze. Prin utilizarea unor abilități ce facilitează discuțiile puteţi: 1) conecta cu grupul,
Introducere
2) include elevii mai tăcuți, 3) clarifica răspunsurile şi 4) ajuta elevii să‑și evalueze răspunsurile.
Câteva exemple din fiecare categorie:
1. Conectarea cu grupul:
• „Ştiu că această întrebare pare a fi un pic mai detaliată/confuză/ermetică pentru început,
dar haideți să o abordăm.“
• „Încep să văd cum se conturează răspunsul din ceea ce vrei să spui!“
• „Începe să aibă ceva sens ceea ce vă spun?“
2. Includerea participanţilor tăcuţi:

• „Alex, parcă nu ești de acord cu ceea ce a spus Dan. De ce?“
• „Maria, nu ai mai spus nimic în ultimele minute. Ce părere ai tu despre subiectul acesta?“
• „Marcus, zâmbești/ai o privire de om nedumerit/etc… care‑i părerea ta?“
3. Clarificarea răspunsurilor:
• „Ce vrei să spui atunci când afirmi că ____________?“
• „Deci, vrei să spui că _____________ (reproduci răspunsul)?“
• „De ce crezi asta?“
• „De unde știi că e adevărat ceea ce ai spus?“
• „Pe ce îți bazezi această concluzie?“
4. Ajutarea elevilor să‑și evalueze răspunsurile:

• „Afirmația de bază este ____________. Cine nu este de acord cu asta? De ce?“
• „Cred că e un răspuns foarte bun, dar hai să pretindem că eu sunt un tip sceptic. De ce să
cred ceea ce îmi spui?“
• „Ar putea cineva să abordeze chestiunea dintr‑un alt punct de vedere decât cel menționat
de Daniela? De ce?“
• „O să mai «încurc puțin lucrurile» adăugând și că: _____________. Cum influențează asta
tot ce am spus până acum?“
Un alt secret al conducerii discuției este de a echilibra raportul dintre interacțiune și ghidare.
Elevilor ar trebui să li se permită să interacționeze unul cu celălalt și cu dumneavoastră, dar
dumneavoastră va trebui să ghidați discuția. Nu vă fie temă să‑i provocaţi pe elevi la discuţii.
Discuţiile sunt cea mai bună modalitate de a‑i ajuta pe elevi să treacă dincolo de o gândire super‑
ficială. Folosiți întrebări care ajută la clarificarea şi evaluarea răspunsurilor. Puteţi, de asemenea,
juca rolul cuiva care este opus ideii prezentate. Provocaţi‑i mereu pe elevi să‑şi bazeze răspun‑
surile pe Scriptură, mai degrabă decât pe presupuneri (păstraţi câteva concordanţe la îndemână
pentru a găsi versetele). Vor exista momente când va fi nevoie să readuceţi discuţia la subiect sau
să re‑afirmaţi adevărul, atunci când elevii au deviat făcând speculaţii.
Mai presus de toate, discuţia nu trebuie să urmeze aceeaşi rutină în fiecare zi. Luaţi în conside‑
rare unele dintre ideile următoare pentru a aduce varietate în discuţii:
1. În cazul unei clase mari, împărţiţi elevii în grupuri mici (4‑6 elevi), pentru o discuţie preli‑
minară, apoi reuniţi grupurile pentru a prezenta concluziile lor. Sau, cereți fiecărui grup să
abordeze numai o parte mai mică a problemei discutate.
2. Părăsiţi clasa pentru cinci minute, lăsând elevii să ia în discuţie o anumită problemă, iar la
întoarcere cereți‑le să spună la ce concluzii au ajuns şi cum justifică raţionamentul lor.
3. Faceţi brainstorming la una dintre întrebări. Scrieţi pe tablă sau afişaţi pe proiector toate răs‑
punsurile posibile. Ce concepții despre lume și viață sunt reprezentate? Care dintre răspun‑
suri reflectă concepția creștină biblică despre lume și viață?
4. Întrebați‑i cum ar răspunde la întrebare un aderent al fiecăreia dintre concepțiile despre lume
și viață discutate în manual.
5. Cereţi elevilor să scrie răspunsurile la una dintre întrebări, apoi adunaţi răspunsurile și citiți‑le
anonim.
6. Puneţi un elev să conducă discuţia.
7. Împărţiţi clasa în două grupuri, fiecare grup susţinând o poziție a problemei în discuţie.
8. Când aveţi de gând să continuaţi discuţia a doua zi, cereți‑le elevilor să‑şi chestioneze părinţii,
fraţii şi prietenii cu privire la problemele discutate.
Învăţaţi‑i pe elevi să citească: Nu este suficient să pui în mâna elevului o carte sau un articol şi
să‑i spui: „Citeşte asta“. Mulţi elevi trebuie să învăţe cum să citească. Ei știu cum să citească cuvin‑
tele de pe pagină, dar vrem să meargă dincolo de asta şi să înțeleagă ideile din carte. Pentru această
materie, nu e de niciun folos să citești dacă nu înţelegi ce citești.
Elevii ar trebui să înveţe să „pre‑citească“ o carte cunoscând cine este autorul, când a fost pu‑
blicată, punctele cheie care vor fi atinse (în cuprins) şi cine şi ce crede autorul că este important
(indexul şi bibliografia). Punctele cheie pentru fiecare capitol pot fi spicuite prin citirea subtitlurilor
şi a ultimelor paragrafe.
Introducere
Încurajaţi elevii să facă însemnări în cărţi (dacă sunt ale lor). Punctele cheie, termenii cheie,
oamenii, datele, cuvintele, definiţiile ar trebui evidenţiate, subliniate sau adnotate. Pe marginile
paginilor pot scrie întrebări, comentarii sau conexiuni cu alte pasaje din carte. (Atunci când citesc
cărţi care nu sunt ale lor, elevii pot folosi o bucată de hârtie ca semn de carte şi pentru a scrie co‑
mentariile lor.) Încurajaţi‑i de asemenea să‑şi creeze propriul lor index. Pe măsură ce citesc şi îşi
notează punctele‑cheie sau citate, pot nota numărul paginii şi subiectele pe o pagină goală de la
sfârşitul cărţii. Vor descoperi că lucrul acesta este incredibil de folositor atunci când revin pentru a
cerceta un subiect sau pentru a găsi un anumit citat. Când elevii au terminat de citit cartea, ar trebui
să fie în stare să o rezume, menţionând autorul, publicul ţintă, precum şi punctele cheie.
Introducere
Subiecte:
Apologetică
Hermeneutică
Cuprinsul capitolului ME
1
„Introducere în concepții despre lume și viață“ prezentare video . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30 22
„Introducere în concepții despre lume și viață“ prezentarea întrebărilor . . . . . . . . . . . . . 32 24
Manualul Înțelegerea vremurilor (ÎV) „Introducerea 0.2–3“ întrebări . . . . . . . . . . . . . . . 34 25
Eseul Jocul cu focul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 26
Întrebările pentru eseul Jocul cu focul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47 35
Prezentarea materialului video
„Cum să‑L iubești pe Dumnezeu cu mintea“ partea I și II . . . . . . . . . . . . . . . 50 36
Întrebările la materialul video „Cum să‑L iubești pe Dumnezeu cu mintea“ . . . . . . . . . . 57 43
Prezentare materialul video „Ambasadori ai lui Cristos“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60 44
Întrebările pentru materialul video „Ambasadori ai lui Cristos“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63 47
Eseul Adevărul total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66 48
Întrebări pentru eseul Adevărul total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74 56
Tema scrisă: „Dragă Mircea“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76 57
Test - Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
Programa de 180 de zile

Ziua În clasă Temă de casă
1 Citește Manualul elevului «Pregătire» Citește manualul ÎV „Introducere 0.1“
Vizionează materialul video „Introdu‑
2
cere în concepții despre lume și viață“
Discutați întrebările video „Introducere
3 Citește manualul ÎV „Introducere 0.2“
în concepții despre lume și viață“
Revedeți manualul ÎV „Introducere 0.2“
4 Citește manualul ÎV „Introducere 0.3“
întrebări
Revedeți manualul ÎV „Introducere 0.3“
5
întrebări
6 Citește eseul Jocul cu focul Tema scrisă: „Dragă Mircea“
Discutați întrebările de la eseul Jocul cu
7
focul
Vizionează materialul video P1 „Cum
8
să‑L iubești pe Dumnezeu cu mintea“
Vizionează materialul video P2 „Cum
9
să‑L iubești pe Dumnezeu cu mintea“
Discutați întrebările materialului video
10 „Cum să‑L iubești pe Dumnezeu cu
mintea“
Introducere
Vizionează materialul video „Ambasa‑

11
dori ai lui Cristos“
12
„Ambasadori ai lui Cristos“
13 Citește eseul „Adevărul total“
Discutați întrebările eseului „Adevărul Termenul pentru predarea scrisorii
14
total“ „Dragă Mircea“
15 Test - Introducere
1 Citește Manualul elevului „Pregătire“ Citește manualul ÎV „Introducere 0.1“
Vizionează materialul video „Introdu‑ Citește manualul ÎV „Introducere 0.2–
2
cere în concepții despre lume și viață“ 0.3“
Discutați întrebările video „Introducere
3
în concepții despre lume și viață“
Revedeți manualul ÎV „Introducere
4
0.2–0.3“ întrebări „Introducere 0.3“
5 Test - Introducere
„Introducere în concepții
despre lume și viață“
de Kevin Bywater
I. Participăm la o bătălie
A. Există două feluri de oameni: cei ce iau prizonieri și cei luați prizonieri
B. Coloseni 2:8: să nu te lași luat prizonier (înrobit)
C. 2 Corinteni 10:3–5: a face orice gând rob ascultării de Cristos
D. 2 Timotei 2:22–26: eliberarea celor înrobiți
II. Ce este o concepție despre lume și viață?
„O concepție despre lume și viață este modul în care cineva vede întreaga lume. Din mo‑
ment ce oamenii au opinii foarte diferite despre lume, în funcţie de perspectiva din care văd
lumea, este clar că o concepție despre lume și viață îți afectează perspectiva. O concepție
despre lume și viață este un mod de a vedea sau de a interpreta întreaga realitate. Este un
cadru de interpretare prin care și cu care încercăm să înțelegem viața și lumea.“ (Norman
L. Geisler și William D. Watkins, Worlds Apart, 11)
„O concepție despre lume și viață este perspectiva prin care înţelegi şi abordezi viaţa şi
lumea.“
III. Cum arată concepțiile despre lume și viață
A. Ochelari
B. Filtre
C. Iluzii optice
IV. Întrebări la care trebuie să răspundă orice concepție despre lume și viață
A. Cine este Dumnezeu ?
B. Cine este omul ?
Introducere
V. Triunghiul concepției despre lume și viață
Ucenicizare Discernământ
Practica
Priorități
(Valori)
Perspectiva
(concepția despre
lume și viață)
Un principiu esențial cu privire la concepția despre lume și viață: ideile au consecințe
VI. Dezvoltarea propriei concepții despre lume și viață
A. Nu doar citi Biblia, ...studiaz‑o !
B. Citește și alte materiale referitoare la concepții despre lume și viață
C. Pune‑te în situații dificile
D. Dezvoltă‑ți intelectul – depășește‑ți granițele intelectuale
E. Fă o analiză culturală
F. Urmărește atent vremurile în care trăiești
VII. Scopul pentru dezvoltarea unei concepții creștine despre lume și viață
A. Ca să fii un ucenic credincios a lui Cristos
B. Ca să știi de ce crezi ceea ce crezi
C. Învață să gândești consecvent
D. Învață să abordezi cultura fără să faci compromisuri
E. Fii un ambasador credincios al lui Cristos
„Introducere în concepții
despre lume și viață“
Întrebări pentru materialul video
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie. Fiți pregătiți să discutați răspunsurile voas-
tre în clasă. În manual nu veți găsi întrebări la care să reflectaţi. Aceste întrebări sunt menite să vă ajute să
începeți să gândiți din perspectiva concepției despre lume și viață.
1.Care sunt cele trei versete cheie folosite în discuția despre concepțiile despre
lume și viață?
[Citiți toate cele trei pasaje și încercați să prezentați contextul]

În Coloseni 2:8, Pavel îi previne pe coloseni să nu fie furați de filozofiile deșarte sau înșelătoare.
Dar cum arată filozofiile deșarte sau înșelătoare? Cum le recunoaștem? Scopul analizei concepției
despre lume și viață este să analizeze elementele concepției creștine despre lume și viață și să compare
concepția creștină despre lume și viață cu celelalte concepții. Dacă cineva nu știe ce este un creștin și
ce nu este, atunci va adopta involuntar, fără să cerceteze, idei care contravin învățăturii lui Cristos.
În 2 Corinteni 10:3–5, Pavel îi informează pe corinteni că creștinii ar trebui să surpe întăriturile
(adică argumentele și pretențiile) care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu. Cu alte cuvin‑
te, creștinii nu numai că trebuie să evite adoptarea unor concepții false despre lume și viață, ci ei
trebuie să răspândească adevărul și să corecteze minciunile pe care le cred ceilalți.
În 2 Timotei 2:22–26, Pavel îl instruiește pe Timotei să-i învețe adevărul pe cei care au fost înrobiți.
Speranţa este că vor fi eliberați. Este important să reţineţi că Pavel îi cere lui Timotei să „nu se certe;
ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare”. Observați atitudinea
pe care trebuie să o aibă creştinii atunci când vorbesc cu alţii.
2. Ce este o concepție despre lume și viață? Care sunt câteva ilustrații?
O concepție despre lume și viață este un mod de a vedea sau de a interpreta lumea în ansamblu.
Este un cadru de interpretare, ceva prin care privești atunci când interpretezi realitatea. O concepție
despre lume și viață este perspectiva prin care înţelegi şi abordezi viaţa şi lumea. Fiecare dintre noi
are o concepție despre lume și viață, un mod în care vedem şi interpretăm lumea.
În primul rând, o concepție despre lume și viață este ca o pereche de ochelari. Dacă cineva
folosește o rețetă de ochelari bună, atunci poate vedea lumea aşa cum este cu adevărat. Dar cu o
rețetă de ochelari greșită, lumea poate fi distorsionată.
În al doilea rând, o concepție despre lume și viață este ca un filtru. Face posibilă eliminarea impurităţilor.
În al treilea rând, o concepție despre lume și viață este ca o iluzie optică. Aşa cum cineva poate
vedea lucruri diferite într-o iluzie optică, diferiți oameni pot interpreta diferit realitatea. Acest lucru
nu înseamnă, însă, că există moduri diferite în care lumea există şi funcţionează.
Introducere
3. La ce întrebări trebuie să răspundă toate concepțiile despre lume și viață? De ce

sunt aceste întrebări relevante?
În primul rând, orice concepție despre lume și viață trebuie să răspundă la întrebarea: „Cine este
Dumnezeu?” Modul în care cineva răspunde la această întrebare poate avea un impact puternic asu‑
pra felului în care percepe lumea şi a felului în care alege să trăiască în lume. Iată câteva răspunsuri
la această întrebare, din perspectiva concepției despre lume și viață însușită:
• Ateism – nu există Dumnezeu
• Agnosticism – nimeni nu poate ști dacă există Dumnezeu
• Politeism – există mai mulți dumnezei
• Panteism – totul este Dumnezeu
• Monoteism – există doar un singur Dumnezeu
• Deism – există un Dumnezeu, dar el nu se implică în lume în prezent
În al doilea rând, fiecare concepție despre lume și viață trebuie să răspundă la întrebarea „Ce este
omul?” Această întrebare duce la alte întrebări:
• Avem noi o natură păcătoasă?
• Suntem în esență buni?
• Suntem perfectibili?
[Alte întrebări de discutat: 1) Ce este moral? 2) Care este originea omului?]
4. Care este scopul triunghiului concepției despre lume și viață? De ce este impor-
tant să dezvoltăm o concepție creștină despre lume și viață?
Triunghiul concepției despre lume și viață este o ilustrație folosită pentru a demonstra mo‑
dul în care concepția noastră despre lume și viață ne afectează în ultimă analiză comportamen‑
tul. Concepția noastră despre lume și viață este fundamentul pe care sunt construite priorităţile
şi practicile noastre. Atunci când ne formăm propria concepție despre lume și viață, participăm în
ucenicizare. Discernământul nostru este folosit atunci când luăm contact cu lumea din jurul nostru
și încercăm să înţelegem concepțiile despre lume și viață ale altor oameni.
Dacă vom dezvolta concepția noastră despre lume și viață în conformitate cu Biblia, comporta‑
mentul nostru va începe să fie ca al lui Cristos. De asemenea, putem compara practicile noastre cu
concepția noastră despre lume și viață pentru a vedea dacă trăim ceea ce spunem.
5. Întrebare de reflectat: Ce înseamnă expresia „ideile au consecințe“?

[Răspunsurile vor varia, dar discutați despre consecinţele care ar putea rezulta din aceste idei: Dumnezeu
nu există, nu pot avea loc minuni, şi lumea nu a fost creată de Dumnezeu]
Întrebări introductive
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți pregătiți să discutați răspunsurile voastre
la clasă. Nu veți găsi în manual răspunsuri la întrebările la care trebuie să reflectaţi, ele fiind concepute pentru a
vă ajuta să începeți să vă gândiți la chestiunile vieții din perspectiva unei concepții despre lume și viață.
Introducere 0.2
1. Ce este o concepție despre lume și viață şi care sunt câteva dintre întrebările fundamentale
la care răspunde ea?
În esenţă, o concepție despre lume și viață este modul în care vedem lumea şi locul nos‑
tru în lume. O concepție despre lume și viață răspunde la întrebări fundamentale, de genul:
De ce suntem aici? Care este sensul sau scopul vieţii? Există vreo diferenţă între bine şi rău? Există
Dumnezeu? Sunt oamenii doar animalele cele mai evoluate? [ÎV 0.2.2]
2. Cum definesc Norman Geisler şi William Watkins o concepție despre lume și viață? Care
sunt cele două ilustraţii care demonstrează modul în care funcţionează o concepție despre
lume și viață?
„O concepție despre lume și viață este un mod de a percepe sau de a interpreta toată realita‑
tea înconjurătoare. Este un cadru interpretativ prin care sau cu care cineva interpretează viaţa
şi lumea.”
• Ochelari – Dacă rețeta ta pentru ochelari nu este bună, tot ce vezi cu ochelarii va fi distor‑
sionat. Fără o rețetă corectă, ochelarii nu pot să te ajute să vezi lumea; mai degrabă te vor
împiedica să vezi lumea așa cum este de fapt.
• Copac – La fel ca rădăcinile unui copac, o concepție despre lume și viață este esenţială pen‑
tru viaţă şi stabilitate. La fel ca rădăcinile unui copac, nu vedem concepția despre lume și
viață a cuiva, ci vedem doar partea vizibilă a copacului – faptele acelei persoane. [ÎV 0.2.3]
3. Cum este definită sintagma „concepție despre lume și viață“ în Înțelegerea vremurilor?
O concepție despre lume și viață se referă la orice pachet de idei, credinţe, convingeri sau
valori care oferă un cadru sau o hartă pentru a te ajuta să-L înţelegeţi pe Dumnezeu, lumea şi
relaţia ta cu Dumnezeu şi cu lumea. Concret, o concepție despre lume și viață ar trebui să con‑
ţină o anumită perspectivă cu privire la fiecare din cele zece discipline afectate de creație: teolo‑
gie, filozofie, etică, biologie, psihologie, sociologie, drept, politică, economie și istorie. [ÎV 0.2.3]
Introducere
4. Întrebare de reflectat: Poate fi afectată viața cuiva de crezul său cu privire la existența lui
Dumnezeu? Dacă da, dați un exemplu de modul în care acest crez poate afecta ideile cuiva
despre viaţă.
[Răspunsurile vor varia foarte mult, dar ar trebui să fie o concluzie logică bazată pe premisa de por-
nire a elevilor.]
Dacă oamenii cred în Dumnezeu, atunci cred că există un tărâm supranatural mai presus şi
dincolo de materie. Acest lucru ar duce la posibilitatea existenței unor standarde de adevăr şi
moralitate. Dacă o persoană nu crede în existenţa lui Dumnezeu, atunci oamenii nu sunt decât
materie aflată în mișcare. Omul nu are o valoare intrinsecă şi morala nu există independent de
fiinţa umană.
5. Întrebare de reflectat: Francis Schaeffer a spus: „Problema esenţială pe care o au creştinii

în această ţară... în ceea ce priveşte societatea şi conducerea, este că au văzut lucrurile pe
bucățele, în loc să vadă întregul.“ Ce a vrut să spună Schaeffer cu „au văzut lucrurile pe
bucățele, în loc să vadă întregul“?
[Răspunsurile vor varia. Totuși, la timpul de discuții încercați să îi direcționați folosindu-vă de acest
răspuns.]
Noi ne-am compartimentat viața. Privim relaţia noastră cu Cristos ca pe ceva complet se‑
parat de ceea ce facem la locul de muncă, de joacă, de urna de vot etc. Trebuie să înţelegem că
sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu este relevant pentru fiecare domeniu al vieţii noastre, nu doar
la Biserică și în activităţile legate de ea. El are ceva de spus în economie, politică, drept, filozofie
şi relaţii sociale. Este necesar să vedem lumea în ansamblul ei şi activitățile noastre din această
lume ca aflându-se sub domnia lui Cristos.
Articole
Căutați în reviste şi ziare pentru a găsi articole scurte care se ocupă cu su‑
biecte care pot fi clasificate în funcție de disciplinele concepției despre lume și
viață (cel puţin un articol la fiecare elev, dacă se poate). Nu este necesar să aveți
un articol la fiecare disciplină, unele articole putându-se încadra în două sau
trei discipline.
Scrie cele zece discipline pe tablă. După ce elevii au citit articolele întrebați clasa în care dis‑
ciplină s-ar încadra mai bine articolul. Puteți marca sau sublinia unele părţi mai sugestive ale
articolului pentru a-i ajuta pe elevi.
Introducere 0.3
6. Care versete din Genesa se potrivesc cu disciplinele concepției despre lume și viață enume‑
rate în cartea Înțelegerea vremurilor?
„La început Dumnezeu a creat cerurile

Geneza 1:1 Teologie și filozofie
și pământul.”
Geneza 2:9 „cunoștința binelui și răului” Etică
Geneza1:21 „după felul lor” Biologie
Geneza 2:7 „omul s-a făcut astfel un suflet viu” Psihologie
Geneza 1:28 „Creşteţi, înmulţiţi-vă” Sociologie și ecologie
Geneza 3:11 „vă poruncesc” Drept
Geneza 9:6 „Dacă varsă cineva sângele omului” Politică și drept
Geneza 1:29 „să fie hrana voastră” Economie
Geneza 3:15 „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie” Istorie [UTT 0.3.2]
7. În ce mod Persoana lui Isus Cristos subliniază importanţa fiecărei discipline?
Coloseni 2:9 „plinătatea Tatălui” Teologie
Ioan 1:1 Cristos este Logosul lui Dumnezeu Filozofie
Ioan 1:9; 3:19–20 „adevărata lumină” Etică
Ioan 1:4; 11:25 „viața” Biologie
Luca 1:46–47; Tit 2:13 „Mântuitor” Psihologie
Luca 1:30–31; Isaia 9:6 „Fiu” Sociologie
Geneza 49:10; Isaia 9:7 Cristos este dătătorul Legii Drept
Apocalipsa 19:16; 1 Timotei „Împăratul împăraților și Domnul Politică

6:15; Isaia 9:6; Luca 1:33 domnilor”
Psalmul 24:1; 50:10–12; Cristos este proprietarul tuturor Economie [ÎV 0.3.2]
1 Corinteni 10:26 lucrurilor
Introducere
8. Potrivit cu 2 Corinteni 10:4-5, de vreme ce am înțeles lumea, ce ar trebui să facem?
„Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui
Dumnezeu.” [ÎV 0.3.3]
9. Ce dovezi susţin afirmaţia că umanismul secular este de natură „religioasă“?
• M
anifestele umaniste I, II, „nicio divinitate nu ne va mântui, trebuie să ne mântuim sin‑
guri...”
• Cartea lui John Dewey intitulată A Common Faith – O credință obișnuită
• Decizia în procesul Torcaso vs. Watkins
• Consilierii umaniști incluși în liste religioase
• Faptul că Asociației umaniste americane – American Humanist Association nu i se percepe
impozit
• Abțibilduri pe mașină – peștele cu numele lui Darwin
• Cartea lui Archie J. Bahm The World’s Living Religions, ce enumeră umanismul ca fiind o
religie;
• H
umanist Sermons editată de Curtis W. Reese; cartea lui Ian S. Markham, A World Religions
Reader, ce enumeră umanismul secular ca religie [ÎV 0.3.5–6]
10. Ce problemă juridică şi constituţională rezultă din clasificarea umanismului secular ca reli‑
gie? Poate fi predarea umanismului considerată neutră? De ce da sau de ce nu?
• Folosind interpretarea umanistă a Primului Amendament (la Constituția Statelor Unite),

predarea religiei în şcolile publice (fie ea umanistă sau de alt fel) este o încălcare a Primu‑
lui Amendament.
• Nicio abordare din domeniul educaţiei nu este neutră. Omiterea lui Dumnezeu este o
decizie teologică. Din aceasta rezultă că Dumnezeu este irelevant şi lipsit de importanță
pentru viaţă. [ÎV 0.3.6]
„Jocul cu focul“
de Walt Russell
Pericolul citirii în timpul bătăliei

Pe măsură ce înainta spre centrul camerei, puteam vedea că era foarte supărată pe mine. Ochii
aruncau scântei și dinții îi erau încleștați. Faptul acesta m‑a mirat, pentru că eram într‑un cadru
cât se poate de pașnic: vorbeam unui grup de necăsătoriți într‑o biserică evanghelică mare despre
„Cum să interpretăm Biblia.“ Dar abia am început cele două sesiuni și iată că deja îi jignisem! M‑am
pregătit să mă apăr.
„Janeta“ (nu este numele său real), în vârstă de 24 de ani, era supărată pentru că am pus accentul
pe încercarea de a descoperi intenţia autorilor atunci când citim un text. Ea era creştină evanghelică
și învățătoare la clasa a doua într‑o şcoală publică. Se mândrea că‑i ajută pe cei 20 de elevi să se
îndrăgostească de literatură. Ea le citea câte o poveste când erau adunați în jurul ei și apoi îl întreba
pe fiecare copil: „Ce înseamnă această povestire pentru tine?“ Ea îi îndemna pe copii să găsească
propriile lor înțelesuri. Așa că după o astfel de încurajare, cei 20 de elevi vor sfârși prin a avea 20
de înţelesuri diferite pentru o singură povestire. Janeta avea impresia că eu eram împotriva unei
asemenea „pasiuni pentru literatură“. Ca să mai torn un pic de benzină pe foc, am spus: „Janeta,
sunt sigur că faci tot ce poți ca să te asiguri că acești copii de 7 ani nu‑și vor reveni niciodată din
acest mod relativist radical de a privi înțelesul literaturii!“ Acum i‑am captivat complet atenţia.
De fapt, povestea Janetei și a mea despre unde se găsește sensul unui text face parte dintr‑o is‑
torie mai mare și mai încâlcită, mai veche de o sută de ani. Totul a început când câțiva critici literari
americani de la începutul secolului XX au mutat accentul de la autor la textul său. Această nouă
perspectivă, denumită mai târziu „noua critică“, a eliminat autorul şi s‑a concentrat în schimb pe
o „lectură atentă“ sau pe „explicarea“ textului. O dată ce a fost scris, spuneau ei, textul devine o
creaţie independentă, ca un nou‑născut lăsat liber pe cont propriu. Înțelesul textului autonom este
descoperit prin studierea modului în care acesta se integrează natural, ca un întreg. Critica nouă a
triumfat în Statele Unite din 1930 până prin1960. Pe măsură ce textul a intrat sub lumina reflectoa‑
relor, autorii au fost împinși la periferie.
Dar pentru a întelege discuția mea cu Janeta, este nevoie să cunoaștem istoria din 1960 până în
prezent. Acest lucru se datorează faptului că distanțarea față de autori nu s‑a limitat la text. Mai
degrabă, a continuat către noi, spre cititori. În ultimii 40 de ani, citirea şi interpretarea a fost redefi‑
nită de la căutarea intenţiiilor autorilor prin citirea textelor, la recrearea continuă a textelor în funcție de
presupoziţiile cititorilor. Începând cu anii 1960 accentul s‑a mutat la presupunerea uluitoare că citito‑
rii nu creează numai sensul textului, ci, într‑un anume sens creează textul propriu‑zis prin definirea
presupoziţiilor lor! Potrivit acestei perspective, niciunul dintre noi nu mai poate citi acelaşi text ca
și ceilalți!
Modul clasic de înţelegere este că textul constituie o oglindă care arată intenţiile autorului. De
exemplu, privim prin fereastra unui text biblic pentru a interpreta ceea ce Autorul divin şi cel uman
intenţionează să spună. Spre deosebire de acest mod, interpretarea postmodernistă spune că textul
este o oglindă prin care cititorii generează înțelesul textului. Janeta punea oglinda în fața elevilor ei
de clasa a doua şi îi încuraja să găsească semnificaţii proprii, în lumina propriilor lor imagini. Ironia
Introducere
este că în acest fel ei nu învață „cum să îndrăgească literatura“, ci alimentează mai degrabă fasci‑
naţia egocentrică cu propriile tale gânduri! Dacă acesta este modul în care creştinii interpretează
Biblia, atunci suntem robii propriei noastre oglinzi, a propriului nostru set de presupoziţii. Noi nu
auzim glasul lui Dumnezeu, ci doar pe al nostru. Astfel am căzut în capcana propriei noastre minți.
Prima problemă cu această modalitate nouă de a percepe înțelesul unui text este că orice prezen‑
tare pozitivă a acestei modalități este auto‑distructivă. Pentru a comunica ideea că „cititorii sunt
cei ce creează înțelesul textului“, autorii relativiști trebuie să scape de lumea reală şi de modul cum
funcționează de fapt înțelegerea pentru a comunica ideile lor relativiste. Cu alte cuvinte, ei aşteap‑
tă ca noi să interpretăm corect intenţia lor ca autori, potrivit căreia cititorul lor nu poate înțelege
intenția autorului! Sau din altă perspectivă: dacă sunteţi elev, rugați‑l pe profesorul dumneavoas‑
tră, care pledează pentru acest punct de vedere referitor la înțelegerea unui text, să recitească lucra‑
rea pe care v‑a dat nota 5, până când ajunge la o înțelegere demnă de un 10. Spuneți‑i că e nedrept
ca dumneavostră să fiți notat atât de slab din cauza înţelegerii lui neinspirate a textului! Nimeni nu
poate trăi într‑o lume în care cititorii creează înțelesuri pentru că o astfel de lume nu există.
O altă problemă cu relativismul actual al înțelesului în Occident, este tocmai faptul că există în
Occident. Cei 30% din populația lumii care trăiesc în Occident au gustat din fructul amar a unui
marș de 500 de ani către un individualism extrem. Aceia dintre noi care s‑au născut imediat după
al Doilea Război Mondial au ajuns în pragul nebuniei trăind într‑o preocupare de sine radicală şi
narcisistă. Aceasta a distrus căsniciile, familiile, bisericile noastre, coeziunea naţională şi sentimen‑
tul semnificativ al comunității.
Vestea bună este că fiii și fiicele noastre au simţit inutilitatea acestei perspective radicale şi spun:
„Nu mai admitem așa ceva! Noi nu mai vrem să facem abstracție de identitatea noastră de grup.
Vrem să avem legături semnificative unii cu alții. Vrem să avem relații stabile și de lungă durată în
comunitate.“
Este o schimbare bună. Acum e cazul să încetați de asemenea negarea dimensiunii universale
a limbajului! Să recunoaștem că ideile, cuvintele şi genul literar au un caracter public, ceva ce
împărtășim și folosim pentru a comunica unii cu alții. Când o persoană intră în contact cu acestea,
componentele limbajului sunt definite de comunitatea care le folosește. Ele fac posibilă comuni‑
carea la nivel individual. Deși noi complicăm procesul de interpretare cu presupozițiile noastre
individuale, acestea nu sunt o barieră de netrecut. Pur şi simplu recunoaştem neclaritatea pe care o
pot provoca presupozițiile noastre şi căutăm să utilizăm metode mai bune de interpretare pentru a
depăși orice încețoșare pe care au produs‑o.
Biserica din Occident a fost profund afectată de această înţelegere greșită a sensului unui text.
Nu este nevoie să mergem mai departe de întrebarea esențială pe care o punem atunci când inter‑
pretăm Biblia: „Ce înseamnă acest verset pentru tine?“ Teoriile de interpretare greșite, care s‑au
infiltrat încet până la nivel individual, au dus la interpretarea relativistă larg răspândită a Bibliei.
Am fost grav răniți în toiul luptei spirituale legate de problema înțelesului unui text. Anti‑intelec‑
tualismul nostru nu a făcut altceva decât să mărească lista pierderilor noastre. Un alt vinovat pen‑
tru această stare de fapt este naivitatea noastră cu privire la contextul textului. Citim în toiul unei
bătălii spirituale remarcabile. Chiar dacă la început pierderile sunt mai subtile, ele devin tot mai
evidente în cele din urmă. Războiul spiritual din jurul nostru este în plină desfășurare. El a neutra‑
lizat practic cea mai mare comoară de resurse de studiu biblic disponibilă din istoria Bisericii. Nu
prin prevenirea publicării lor, ci prin subminarea utilității ei printr‑o concepție relativistă despre
înțelesul textului! De ce aș avea nevoie de un dicţionar biblic pentru a mă ajuta să văd ce a vrut
Pavel să spună în Filipeni 1:6, dacă asul din mânecă este ceea ce înseamnă textul pentru mine? Ce
geniu diabolic și strategie este în această concepție despre sensul textului! El ne separă efectiv de
vocea lui Dumnezeu şi ne face robi propriei noastre voci. Este vechea întrebare a Satanei: „Oare a
spus Dumnezeu cu adevărat?... “ într‑un veșmânt postmodern.
Poate că nu exagerăm dacă ne imaginăm că atunci când deschideți Biblia şi citiți, sunteți telepor‑
tat imediat pe câmpul de luptă spirituală. Poate că mirosul acela ciudat nu este de la pizza care se
arde, ci de la săgeţile arzătoare; poate că ar trebui să evitați să fiți următoarea victimă! N‑ar fi o idee
rea să luptați de partea armatei bune! Acestea sunt doar câteva dintre pericolele legate de cititul în
timpul unei bătălii.
„Indienii omoară tigri“ și genurile literare

„Indienii omoară tigri!“— titlul din ziar parcă țipă la tine. Te cutremuri la gândul că cineva este
ucis. Ești captivat de imaginea mintală a unui tigru bengalez din sudul Indiei. Îți imaginezi capul
frumos, dungile şi ochii pătrunzători. Apoi, imaginea este spulberată de împușcătura unei puşti de
mare calibru. Vezi animalul acesta frumos crispat de durere, căzând dizgrațios şi mort. Dacă citești
numai titlul ai o senzație de rău ca și când ai asistat la ceva tragic.
Dar ar trebui oare să te simţi așa? Măcelărirea unei specii pe cale de dispariţie, mai ales a mag‑
nificului tigru bengalez, este ceva oribil, fără îndoială. Dar să presupunem că nu ai observat că acel
titlu a apărut în pagina de sport a ziarului de dimineață: „INDIENII OMOARĂ TIGRI!“ Acum este
cât se poate de clar, se referă la alți Indieni și alți Tigri decât ai crezut inițial. Şi este oare chiar așa
de tragic că Indienii din Cleveland (Cleveland Indians) i‑au bătut bine aseară pe Tigrii din Detroit
(Detroit Tigers) într‑un meci din campionatul de baseball? Numai dacă ești fan de‑o viață a echipei
de baseball Detroit Tigers. Dar de unde ştii că titlul se referă la baseball și nu la uciderea tigrilor din
India? Te uiţi la cuvintele „INDIENII OMOARĂ TIGRI“ şi ştii exact ce înseamnă fiecare cuvânt.
Atunci când combini aceste cuvinte, cum se poate să însemne exact ceea ce te‑ai gândit prima dată
că înseamnă - adică „indienii omoară tigri“? Răspuns: pentru că sensul lor este comunicat (așa cum
este comunicat înțelesul tuturor cuvintelor) printr‑un anumit gen literar!
Dacă recunoaştem sau nu, noi interpretăm toate lucrurile în viață, de la conversaţii banale la
articole ştiinţifice, în funcție de genul perceput sau de tipul de comunicare. Atunci când ne‑am dez‑
voltat capacitatea de a discerne indicii dintr‑un text care arată cu ce fel de gen literar avem de‑a face
şi la ce să ne aşteptăm (sau să nu ne aşteptăm), am realizat ceea ce unii numesc „competenţă lite‑
rară“. Ne dezvoltăm competenţa literară crescând într‑o cultură şi asimilând diferitele sale genuri
- diversele sale stiluri de comunicare. Dacă suntem competenţi din punct de vedere literar, după ce
am citit în pagina de sport „INDIENII OMOARĂ TIGRI!“, nu ne‑am închipui nicidecum tigrii din
India, pentru că am şti imediat că interpretarea corectă în acest gen literar ne cere să presupunem
că „TIGRII“ şi „INDIENII“ se referă la echipe, și nu la oameni din India şi la pisici mari dungate.
Interpretarea oricărei secţiuni a ziarului începe instantaneu atunci când recunoaştem genul literar
şi ne ajustăm aşteptările în mod corespunzător. Frumusețea genurilor literare stă în faptul că ele
sunt forme de comunicare publice, recunoscute de oricine, și care facilitează imediat înţelegerea
sensului comunicării. Genul literar este unul din darurile harului comun al lui Dumnezeu care ne
ajută să comunicăm unii cu alții, înţelegând exact ce vrem să spunem.
Cuvintele Bibliei sunt insuflate de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, și se încadrează în diferite ge-
nuri literare umane pe care le întâlnim în Biblie. Fiecare cuvânt al Scripturii insuflat de Dumnezeu
Introducere
se încadrează într‑un anumit gen literar. Deoarece genul literar stabilește limitele interpretărilor
posibile ale cuvintelor, dacă Dumnezeu nu ar fi încadrat cuvintele Scripturii în categoriile genului
literar, atunci nu am fi putut înţelege niciun singur cuvânt din Biblie. Deci, Dumnezeu ne‑a vorbit
„în multe rânduri şi în multe chipuri“ (Evrei 1:1), prin anumite genuri literare biblice cum sunt
naraţiunea istorică, lege, poezie, literatura de înţelepciune, literatura apocaliptică, profeţii, evan‑
ghelii, scrisori, pilde şi așa mai departe. Dacă competenţa noastră literară în domeniul Bibliei se
aseamănă cu competenţa literară pe care o avem la citirea ziarului de dimineaţă, ar trebui să putem
sări în orice pasaj din Scriptură şi să interpretăm corect cuvintele. Dar, din păcate, de multe ori ci‑
tirea Bibliei se aseamănă cu jalea noastră față de tigrii din Bengal după ce am citit titlul din pagina
de sport a ziarului!
Am vorbit recent într‑o biserică evanghelică, în fața unor ascultători adulți despre faptul că trebuie
să fim atenți cu privire la genul literar atunci când citim Biblia. Pentru a ilustra aceasta, am deschis la
Proverbe 22:6, „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s‑o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate
de la ea.“ Am pus întrebarea: „Putem revendica aceasta ca o promisiune pentru părinţi?“ Nimeni nu
a riscat un dram de nebunie, așa că nimeni nu s‑a aventurat să răspundă. Majoritatea au presupus că
am putea cataloga versetul ca fiind o promisiune şi de fapt, așa l‑au abordat de multe ori! Pentru a‑i
provoca un pas mai departe, am împărtăşit un proverb: Cine se scoală devreme, departe ajunge. „Poate
cineva revendica acest lucru ca o promisiune?“ am întrebat retoric. „Nu. De ce nu? ...Pentru că e un
proverb“ - am spus, răspunzând la propria mea întrebare. „Atunci de ce credeți că puteți transforma
un proverb biblic într‑o promisiune?“ Am anticipat răspunsul care în cele din urmă a venit ca din
ceaţă: „Pentru că acest proverb despre creşterea copilului este în Biblie!“ Am căscat ochii mari. Și ce
dacă?“ Răspunsul lor: „Dumnezeu poate face în mod supranatural tot ce vrea în Biblie“.
Este adevărat, Dumnezeu poate face tot ce vrea, în Biblie şi oriunde altundeva. Dacă vrea,
Dumnezeu ne poate spune prin Evanghelia lui Ioan cum să gătim lasagna, ne spune printr‑o carte
de bucate că Cristos a murit pentru păcatele noastre, şi, desigur, ne poate promite mântuirea co‑
piilor noştri prin Proverbe 22:6. Dar cum de este acest lucru relevant? Dacă răspunsul publicului
este corect şi putem transforma proverbele lui Dumnezeu în promisiuni, atunci nu avem nicio idee
ce spune Dumnezeu în Proverbe, nu‑i așa? Dacă Proverbe 22:6 nu este un proverb (sau dacă este
un proverb, dar nu trebuie să fie interpretat ca un proverb), atunci nu știm ce este sau cum să‑l inter‑
pretăm. Dacă nu avem limite pentru interpretarea posibilă, putem face ce vrem noi cu el. Atunci nu
se încadrează într‑un gen literar, în afara genului ales de noi, în funcţie de nevoile noastre. Cineva
poate spune că e o promisiune, altcineva o ghicitoare, iar un părinte cinic și epuizat poate spune
că e o glumă plină de ironie. În absența unui gen literar, totul este vag şi lipsit de sens, și chiar nu
ştim ce a vrut să spună Dumnezeu. Ceea ce ne oferă totuşi, este ocazia de a transforma cuvintele
lui Dumnezeu în orice cuvinte am vrea noi să auzim!
Sperăm că cei familiarizaţi cu astfel de metode de interpretare și‑au dat seama cât de nebunesc şi
periculos a devenit felul în care citim noi Biblia. Este un alt exemplu de schimbare tragică a funcției
interpretării de la căutarea intenției autorului la dezvăluirea presupozițiilor cititorului. Când în
procesul de interpretare ignorăm genul literar, ignorăm una dintre cele mai importante unelte pen‑
tru înţelegerea textului. De ce? Deoarece genul literar este unul dintre acele lucruri ale comunității
pe care atât autorii cât şi cititorii trebuie să le împărtășescă dacă vor să comunice în mod clar şi
eficient unii cu alții. Când ignor genul literar al unui pasaj biblic, particularizez efectiv procesul de
interpretare şi smulg Biblia din mâinile tuturor celorlalți oameni. Indiferent dacă predau sau citesc
un pasaj, l‑am scos din spațiul public în care putem împărtăşi şi discuta înțelesul său.
Costul personal al ignorării genurilor literare biblice poate fi de asemenea mare. Îmi mai aduc
aminte de un domn distins, mai în vârstă, cu care am stat de vorbă cu două decenii în urmă. Stu‑
diam cartea Proverbe sâmbăta aceea şi tocmai am afirmat că proverbele nu sunt promisiuni, ci
elemente ale literaturii de înţelepciune care subliniază alegerile înţelepte. M‑am folosit de exem‑
plul din Proverbe 22:6 şi de dreapta, dar eronata pretenție a părinţilor că ar fi o promisiune pentru
creşterea copiilor. Fratele nostru literalmente s‑a ridicat de pe scaun, roșu la față şi agitat. El şi soţia
lui aveau doi băieţi, care păreau să fi crezut în Cristos pe când erau copii, dar au rătăcit de la cre‑
dinţă ca adolescenţi şi nu au mai revenit ca adulți. Ca părinţi credincioşi, el şi soţia sa s‑au pus pe
genunchi şi s‑au rugat pentru fiii lor rătăcitori de mai multe ori pe săptămână, cerând întoarcerea
lor conform „promisiunii“ din Proverbe 22:6 mai bine de 20 de ani! În mijlocul durerii lor părintești
faţă de soarta veşnică a fiilor lor, s‑au mângâiat cu „promisiunea“ din Proverbe 22:6. Imaginaţi‑vă
deziluzia față de Dumnezeu şi față de „promisiunea“ Lui care ar fi însoţit în mod inevitabil anii
de false speranțe dacă fiii lor nu s‑ar mai întoarce la Domnul. Ce este și mai rău, este că durerea şi
dezamăgirea au fost cauzate de un sfânt bine‑intenţionat, dar ignorant în ceea ce privește genul
literar, care a transformat un proverb într‑o promisiune - undeva în procesul de interpretare a ver‑
setului Proverbe 22:6, cuvintele lui Dumnezeu au devenit cuvintele omului, iar sensul intenționat
de Dumnezeu a fost distorsionat.
Dar, nu trebuie să fie așa în cazul nostru, dacă vom fi atenți la genul literar al scrierilor Bibliei.
După cum o mărturiseşte diversitatea literaturii biblice, Dumnezeu este atent la acest aspect.
Depășirea culturii creștine a versetului scos din context

„Să nu citiți niciodată un singur verset din Biblie!“ Acesta este titlul unei mici broşuri pe care
prietenul meu, o personalitate a radioului creştin, Gregory Koukl, a scris‑o pentru a‑i ajuta pe
oameni să citească corect Biblia. Ce sfat bun! „Așa este. Să nu citiți niciodată un singur verset din
Biblie. În schimb, citiți întotdeauna un paragraf – cel puțin.“ Dar curentul te duce în direcția opusă,
în cultura noastră de lozinci scurte. Pentru a nu se trezi izolată (sau rămasă în urmă!) Biserica are
propria versiune a culturii de lozinci: cultura versetului izolat. În cultura creștină a versetului izolat,
luăm o propoziţie sau un fragment dintr‑un paragraf biblic, îl memorăm scos din context, îl scriem
pe o carte de vizită, îl punem pe un panou, o placă, o piatră etc. Am ajuns cumva să gândim că
dacă această parte mică de Scriptură are un număr de verset în față, a fost menită să fie o unitate de
gândire de sine stătătoare. Nimic n‑ar putea fi mai departe de adevăr.
În afara faptului că împărțirea în capitole şi versete nu a fost adăugată la Noul Testament decât
din anul 1560, la mult timp după apariția textului inspirat al Noului Testament, există un motiv
mult mai important ca să nu citim un singur verset din Biblie, și în schimb să citim cel puțin para‑
graful care conţine acel verset.
În mod natural, înțelesul vine de sus în jos, de la porțiunile mai mari de text la cele mai mici.
Paragraful este astfel delimitat datorită ideii sau tezei întregului text. Propoziţia (sau „versetul“)
este acolo datorită tezei paragrafului. Cuvântul este acolo datorită tezei propoziției în care se află. Ați
înțeles? Contururile unităților mai mari de text determină sensul unităților mai mici. Acesta este,
de asemenea, modul în care funcționează mintea noastră - de la ideea principală până la cele mai
mici elemente. Acelaşi lucru este valabil și în Biblie. O propoziție biblică (versetul) este doar o parte
a unui paragraf şi dezvoltă un aspect al ideii din paragraful mai mare. Prin urmare, unitatea minimă
de text care trebuie citită este paragraful. Un cititor înţelept al Bibliei va învăţa să gândească în
Introducere
termenii paragrafelor şi își va pune în mod regulat întrebarea: „Care este ideea principală a acestui
paragraf?“
Haideți să testăm această abordare de citire a Bibliei și să privim la un verset bine‑cunoscut al
Scripturii, 1 Tesaloniceni 5:22 - „Feriţi‑vă de orice se pare rău.“ Mărturisesc că ori de câte ori întâl‑
nesc acest verset, îmi imaginez bătrâni uscățivi avertizându‑i cu degetele lor osoase pe credincioşii
tineri şi mustrându‑i cu privire la anumite comportări dubioase. În acest scenariu repetat, creştinii
evlavioşi, maturi, găsesc cu cale să‑i îndemne pe sfinţii tineri, nu pentru că au făcut ceva ce de fapt
era greșit, ci pur şi simplu pentru că au făcut ceva ce părea greșit.
Acest mod de a înţelege 1 Tesaloniceni 5:22 poate fi asociat cu traducerea King James a Bibliei (KJV)
din 1611. KJV a ales cuvântul „pare“ pentru a traduce cuvântul grecesc eidos, care înseamnă formă vizi-
bilă, aspect exterior, tip sau un fel de. De când a apărut această traducere, creştinii bine‑intenționați s‑au
concentrat doar pe „aspectul exterior“ şi au tras concluzia că noi trebuie să evităm nu numai răul, ci
trebuie să evităm orice ar putea arăta în aparența exterioară că ar fi rău. Prin urmare, așa a apărut dic‑
tonul etic des folosit: „Evitaţi orice pare rău.“ Dar această interpretare are multe probleme.
O problemă este că nu se potrivește cu ideea mare a paragrafului în care se află. De fapt, această
înţelegere este total străină de ideea principală a paragrafului. Permiteţi‑mi să vă explic pe scurt.
1 Tesaloniceni este scrisoarea apostolului Pavel către un grup de oameni care au devenit de
curând creştini și erau persecutaţi de concetăţenii lor, în nordul Greciei. Este un context dușmănos
față de biserică, astfel că Pavel petrece mult timp să apere integritatea şi acţiunile echipei sale de
colaboratori, în capitolele 1‑3. În capitolele 4‑5 (secțiuea de „îndemnuri morale“), el abordează cinci
ameninţări succesive la viaţa acestei biserici. 1 Tesaloniceni 5:12‑22 abordează problema a cincea și
ultima problemă semnificativă cu care se confruntă această nouă adunare de creştini.
Versetele 12‑22 se ocupă în general cu problemele care apar atunci când biserica se adună săp‑
tămânal. Pavel dă instrucţiuni cu privire la promovarea unei vieți sănătoase a trupului bisericii în
acest context prin stima arătată față de liderii ei (versetele 12‑13), prin tratarea cu grijă a diferitelor
nevoi ale sfinţilor (versetele 14‑15), prin stabilirea unei atmosfere de bucurie (versetele 16‑18), fără
să oprească lucrarea Duhului Sfânt în vorbiri profetice în adunare (versetele 19‑22). Reţineţi că
versetul 22 ajută la dezvoltarea îndemnului referitor la profeţie în biserică. Deși pasajul acoperă o
gamă largă de probleme, aceste aspecte dezvoltă coerent ideea mai mare „cum ar trebui să fie viaţa
trupului nostru atunci când biserica se adună“.
De la contextul mai larg al întregii scrisori la pasaj (5:12‑22), suntem gata să privim la contextul
imediat al versetului 22. Observaţi curgerea logică a argumentului cu privire la vorbirile profetice
din versetele 19‑22:
19 „Nu stingeţi Duhul.“ – Acesta este îndemnul general al argumentului.
20 „Nu dispreţuiţi prorociile.“ – un aspect specific NEGATIV al îndemnului
21 „Ci cercetaţi toate lucrurile;“ – un aspect de contrast POZITIV al îndemnului
„păstraţi ce este bun;“ – Ce trebuie să facem cu profețiile BUNE după ce le cercetăm
22 „Feriţi‑vă de orice se pare rău.“ – Sau „feriţi‑vă de orice formă rea de vorbire.“ – Aceasta trebuie
să facem cu profețiile RELE.
Reţineţi că subiectul este unul foarte specific. Este vorba de un subiect specific, referitor la rosti‑
rile profetice atunci când biserica se adună în mod oficial. De fapt, așa cum este cazul în general în
Scriptură, Dumnezeu şi autorii umani sunt foarte specifici în ceea ce spun. Foarte rar apar indicații
morale generale cum ar fi: „Feriţi‑vă de orice se pare rău“, independent de orice altceva. Dimpotri‑
vă, de obicei ei vorbesc argumentând unitar și dezvoltând o idee principală, cu precădere în scri‑
sorile Noului Testament. Așa este cazul și în 1 Tesaloniceni 5:22. Pavel îi îndeamnă pe noii creştini
din Tesalonic, să se ferească de orice profeție rea. Dar, prin scoaterea versetului 22 din dezvoltarea
foarte specifică a paragrafului, îi tăiem legătura lingvistică cu rădăcina sa şi creăm un concept vag,
mult mai general, un verset scos din context. (Da, tocmai v‑am spus, pe un ton acceptabil, că dena-
turăm cuvintele și gândurile lui Dumnezeu!) Acesta pare să fie un preţ enorm pe care să‑l plătim doar
pentru că nu am alocat câteva secunde în plus pentru a citi pasajul care dezvoltă ideea principală,
cel puţin paragraful, care conţine versetul în cauză. Marile idei ale Bibliei sunt exprimate în ideile
mari ale pasajelor şi noi ar trebui să ținem cont de ele.
Mai mult decât atât, dacă 1 Tesaloniceni 5:22 este un dicton moral general, a evitat Isus orice
aparență de rău? Nu cred! Fariseii L‑au criticat constant pentru că a petrecut timp cu „oamenii
stricați“, ca și vameșii, escrocii, cei certați cu religia („păcătoşii“) şi probabil chiar cu prostituate.
Deşi El a fost perfect, fără păcat, deşi nu a făcut nimic care să fie de fapt rău, după standardele celor
religioși, de multe ori Isus a făcut ceea ce avea aparența de rău. Dar poate că aceasta este acuzaţia pe
care trebuie să ne‑o asumăm împreună cu Isus, mai degrabă decât să ne ferim de oamenii marcați
de cicatricile păcatelor. Poate că aceasta este, de asemenea, mustrarea din partea celor ce nu citesc
1 Tesaloniceni 5:22 în context. Poate că aceasta este parte din fructul amar al unei culturi creștine
bazate pe versete scoase din context.
Lecții grave5 cu privire la aplicație

Mă uitam țintă la mormântul deschis al fiului meu Christopher. Era un moment nespus de du‑
reros. Coşmarul de care le este frică părinţilor a devenit realitate. Dacă aş fi putut să vărs mai multe
lacrimi, aș fi plâns fără încetare. Pe când îi priveam pe cei patru bărbaţi care se chinuiau să pună
placa de metal peste mormântul în care era micul sicriu alb al lui Christopher, mi‑am dat seama că
nu voi mai vedea niciodată faţa lui zâmbitoare şi degetele mele nu‑i vor mângâia niciodată părul
blond atât de frumos. Nu‑l voi mai strânge în brațe și nu‑l voi mai atinge niciodată. Timpul nostru
împreună s‑a sfârșit. Stând acolo, privind spre ceea ce‑mi părea un abis, mi‑am dat seama că eram
așa de disperat, de sceptic şi de lipsit de credință cum n‑am mai fost vreodată. Aș fi vrut să‑L bles‑
tem pe Dumnezeu pentru toată viața mea. Stăteam pe marginea adâncului întunecat și fără sfârșit
al iadului.
Chinuitoarea durere provocată de moartea fiului meu a constituit un moment definitoriu pen‑
tru mine, modelând profund felul cum privesc Cuvântul lui Dumnezeu. Până atunci, deși Cuvân‑
tul lui Dumnezeu a ocupat un loc central în viaţa mea, am crezut că scopul său principal era să mă
călăuzească şi să‑mi dea stabilitate doctrinară. Deși știam că sfântul Său Cuvânt avea de a face cu
experiențe umane reale (ca suferinţa şi moartea), mi se părea plat, bidimensional, ca un plan de
casă sau o hartă. Pentru mine, era ceva mai mult ca o colecţie de informaţii de inspiraţie divină. Nu
avusesem parte de nicio pierdere mare sau o înfrângere în viaţă până în acel moment şi chiar am
crezut că 1 Tesaloniceni 4:13‑18 (care se ocupa cu moartea celor dragi) nu avea legătură decât cu
5
Joc de cuvinte în limba. engleză: grave: mormânt, cât și grav (n.trad.)
Introducere
timpul întoarcerii lui Cristos. Sigur, au murit câțiva creştini din Tesalonic, dar aceasta a fost doar o
ocazie ca Pavel să prezinte bisericii învățătura despre sfârșitul lumii.
De‑a lungul anilor, am petrecut mai mult timp studiind 1 Tesaloniceni 4:13‑18, căutând să‑l
înţeleg. Am căutat să înţeleg învăţătura apostolului Pavel cu privire la relaţia dintre moarte şi ve‑
nirea lui Cristos pentru Biserica Sa. M‑am zbătut să cunosc informații despre învierea morților de
către Isus când va răpi Biserica şi după ce am aflat acele informații, chiar am meditat asupra lor. Cu
alte cuvinte, am creat o bază de date despre această parte a Cuvântului lui Dumnezeu. Şi o parte a
cunoștințelor mele a fost de aplicare corectă a pasajului: „Mângâiaţi‑vă, dar, unii pe alţii cu aceste
cuvinte“ (versetul 18).
Într‑o societate care cade ușor în emotiv, paragraful de mai sus sună cu totul deplasat. Cum în‑
drăznesc să folosesc cuvinte ca „studiu“, „înţeleg“, „pricepe“, „fapte“ şi „cunoaştere“, atunci când
vorbesc despre moarte?
Am folosit aceste cuvinte puternic cognitive în mod premeditat, deoarece unul dintre scopurile
Cuvântului Dumnezeu este de a ne da noi cunoştinţe; suntem îndrumați să învățăm despre lucrurile
pe care ni le spune Scriptura. Deşi acest lucru nu este scopul ultim al Cuvântului lui Dumnezeu,
este cu siguranţă esenţial. Biblia are o dimensiune cognitivă extrem de reală; cunoaşterea anumitor
lucruri este absolut necesară pentru a trăi o viaţă plină de semnificații pe planeta Pământ. Simplu
spus - trebuie să înțelegem ce înseamnă pasajele biblice înainte să putem aplica înțelesul lor în
vieţile noastre.
În timp ce mă gândeam la faptul că trupul fiului meu a fost acoperit cu un capac de metal şi
câțiva metri de pământ, mă întrebam cum l‑ar putea învia Dumnezeu în ciuda tuturor acestor
obstacole. Chiar în acel moment curios dar în același timp îngrozitor, Dumnezeu mi‑a amintit de
studiile mele din 1 Tesaloniceni 4:13‑18. Am început să reflectez acum din nou cu ochii înlăcrimați
la teologia lui Pavel din preajma momântului, adresată tesalonicenilor îndoliați:
13
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi
ca ceilalţi, care n‑au nădejde. 14 Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că
Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 15 Iată, în ade‑
văr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea
Domnului, nu vom lua‑o înaintea celor adormiţi. 16Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu
glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia
cei morţi în Cristos. 17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei
în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 18
Mângâiați‑vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.
Deși versetele conțin adevăruri pline de sevă despre sfârşitul vremurilor, acest pasaj părea din‑
tr‑o dată orientat spre familiile şi prietenii îndurerați de moartea celor dragi. Era teologie îmbrăcată
în veșmintele unei experienţe reale, curajoase, dureroase, emoționante. A fost modelată astfel nu
pentru a aborda un subiect abstract şi mecanic referitor la sfârșitul lumii, ci pentru ochii înlăcrimați
ai credincioşilor care au pierdut prieteni şi membri ai familiei, chiar şi pe copiii lor. În acel mo‑
ment, mi se adresa mie. Acesta era Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine, trăgându‑mă înapoi de
pe marginea abisului disperării şi necredinţei. Acesta era Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine,
oferindu‑mi mângâiere emoţională şi o speranţă care putea depăşi acea tragedie de nedescris. Era
Cuvântul lui Dumnezeu adresat mie, în durerea mea, aşa că am putut să‑mi vărs durerea, și cu
toate astea „nu întristat ca și ceilalţi, care n‑au nădejde“. La marginea mormântului am învăţat să
aplic Cuvântul lui Dumnezeu într‑un mod foarte diferit. Poate că am început să‑l aplic așa cum
a intenţionat Dumnezeu, atât cu mintea, cât şi cu inima, atât cu intelectul, cât și cu emoțiile mele.
În acel moment, am descoperit ce nevoie disperată aveam de a aplica Cuvântul lui Dumnezeu în
viaţa mea.
Deşi au trecut aproape 22 de ani de când am reflectat la 1 Tesaloniceni 4:13‑18 în preajma mor‑
mântului, voi continua să aprofundez semnificația acestei experienţe. A fost semnificativă pentru
că m‑a ajutat să unesc dimensiunea de informare a Bibliei, cu cea de transformare. Balanța mea
înclina în direcția informaţiei/cunoaşterii, și era nevoie să fie echilibrată cu intențiile transforma‑
toare ale Scripturilor. Întotdeauna trebuie să fie unite ambele aspecte. În vreme ce generaţia mea
a subliniat dimensiunea de informare a Bibliei, generaţiile mai tinere sunt flămânde de dimensiu‑
nea sa transformatoare. Poate că accentul exagerat de mare pus de generaţia mea pe cunoaştere a
alimentat accentul exagerat de mare al generaţiei voastre pus pe experienţă. Nici informația, nici
transformarea nu este completă dacă rămâne singură. Trebuie să cunoaștem informaţiile Bibliei
mai înainte de a putea experimenta transformarea Bibliei. Nu aș fi putut fi mângâiat de adevărurile
remarcabile despre unirea lui Cristos cu cei iubiți la răpirea Bisericii dacă nu aș fi cunoscut mai
întâi aceste adevăruri. Mai direct spus, nu aș fi putut experimenta această aplicație a Cuvântului
lui Dumnezeu în mijlocul celui mai întunecat moment din viaţa mea dacă nu aş fi cunoscut mai
întâi informaţiile despre el. A fost o lecţie de o mare importanță cu privire la aplicaţie, o lecție care
mi‑a schimbat viața.
* Acest eseu a apărut inițial în patru părți pe site‑ul Boundless:

Walter Russell, „The Hazards of Reading on a Battlefield,“ [articol online] http://www.boundless.org/
features/a0000825.html
Walter Russell, „Indians Slay Tigers,“ [articol online] http://www.boundless.org/features/a0000842.html
Walter Russell, „Overcoming Verse Bite‑culture,“ [articol online] http://www.boundless.org/features/
a0000853.html
Walter Russell, „Grave Lessons about Application,“ [articol online] http://www.boundless.org/features/
a0000864.html
** Drepturi de reproducere aprobate de Boundless și Walter Russell.
Jocul cu focul
Întrebări pentru eseu
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți pregătiți să discutați răspunsurile
dumneavoastră la clasă.
1. Luând în considerare contextul versetului din 1 Corinteni 8:1, ce vrea să spună Pavel atunci
când afirmă „cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte“?
În mod sigur Pavel nu pledează în favoarea ignoranței. El subliniază că trebuie să folosim

cunoștințele și înțelegerea spre folosul altora, nu doar pentru a demonstra cât de deştepți sun‑
tem. Cu alte cuvinte, adevărul ar trebui să fie utilizat pentru a‑i zidi pe ceilalți, nu pentru a le
da în cap.
olosind principiile pe care le‑aţi învăţat în acest eseu răspundeţi la următoarele întrebări cu privire la
F
Matei 18:19‑20.
2. Cum sunt înțelese de obicei aceste versete?
Aceste versete sunt de obicei înţelese într‑unul din următoarele două moduri:
• Că rugăciunea primește răspuns dacă sunt mai multe persoane care se roagă.
• Că prezența lui Isus este promisă la orice adunare unde sunt doi sau trei dintre copiii Săi,
indiferent dacă este vorba de o întâlnire de rugăciune, de închinare sau orice altceva.
3. Cărui pasaj îi aparţin versetele 19‑20?
Versetele 19‑20 aparţin pasajului delimitat între versetele15‑20.
4. Care este tema prezentată în versetele 21-35?
Tema versetelor 21‑35 este iertarea fratelui care a păcătuit împotriva ta.
5. Ce expresie se repetă în versetele 15 şi 21?
Expresia care se repetă este „păcătuiește împotriva ta“.
6. Prima referire la „doi sau trei martori“ apare în Deuteronom 19:15. Cum este această ex‑
presie înţeleasă în contextul versetelor 15‑21?
Această expresie a fost folosită pentru a explica procedura pentru stabilirea unei acuzaţii îm‑
potriva unei persoane. Doi sau trei martori sunt necesari să depună mărturie pentru a preveni ca
o anumită persoană să aducă o acuzație nefondată.
7. Care sunt cele trei locuri în Noul Testament unde găsim expresia „doi sau trei martori“?
2 Corinteni 13:1, 1 Timotei 5:19, Evrei 10:28
• 2 Corinteni 13:1– Există două interpretări tradiţionale ale acestui pasaj. Prima interpretare
este că apostolul Pavel ar putea să se refere la faptul că a făcut deja două călătorii la Corint
şi va face a treia, prezentând astfel fiecare călătorie ca pe un „martor“. A doua interpretare
este că Pavel va face o anchetă, iar disciplinarea va fi efectuată după o audiere corectă cu
suficienți martori.
• 1 Timotei 5:19 – discutând despre prezbiterii bisericii lui Timotei, Pavel îl avertizează că
nu trebuie să accepte acuzaţiile împotriva unui prezbiter, dacă nu sunt confirmate de către
doi sau trei martori.
• Evrei 10:28 – Autorul utilizează această expresie pentru a compara batjocorirea lui Cris‑
tos cu ignorarea Legii lui Moise. Făcând această comparaţie, el spune că batjocorirea lui
Cristos este mult mai gravă decât ignorarea Legii. Pedeapsa pentru ignorarea Legii mo‑
zaice era condamnarea la moarte pe mărturia a doi sau trei martori... cu cât mai rea va fi
pedeapsa celor care‑L batjocoresc pe Cristos!
8. Datorită felului în care această expresie este interpretată în restul Bibliei, cum ar trebui să
o înțelegem în contextul din Matei 18?
Referindu‑ne la acuzaţiile aduse împotriva unui frate, astfel de acuzații nu ar trebui băgate
în seamă cu excepţia cazului în care sunt confirmate de doi sau trei martori. Numai dacă mai
mulți martori depun mărturie împotriva unui frate se poate proba vinovăția sa.
9. Cum contribuie versetele 19‑20 la înțelegerea restului pasajului?
Versetele 19‑20 constituie o promisiune pentru acei martori că, atunci când stau la judecata
fratelui lor, ei vor avea parte de prezenţa lui Isus ca un semn al aprobării Sale.
Introducere
10. Cum ar fi aplicat acest pasaj în vremea noastră?
În versetele 15‑17, sunt enumerate patru etape de confruntare: 1) du‑te singur, 2) du‑te
cu unul sau doi credincioşi, 3) adu‑l în faţa întregii biserici şi 4) refuză părtăşia cu persoana
respectivă. Versetul 18 spune că, Dumnezeu onorează în ceruri ceea ce credincioşii au decis
pe pământ, în ceea ce priveşte disciplina Bisericii. În fine, versetele 19‑20 repetă promisiunea
garanției cerești printr‑o prezenţă specială a lui Isus, atunci când doi sau trei martori depun
mărturie.
„Cum să‑L iubești
pe Dumnezeu cu mintea“
de J.P. Moreland
Partea întîi
I. Adolescenții de azi
A. Nu au existat „ adolescenți “ decât după al Doilea Război Mondial
„Adolescenţii din ziua de azi au propriile lor valori şi eroi - şi de multe ori aceste valori
şi eroi sunt comunicate prin reclamele de televiziune şi prin cultura pop cum ar fi muzi‑
ca şi filmele. Valorile și eroii lor Îl contrazic – nu întotdeauna, dar de multe ori - pe Isus
Cristos.“
B. Adesea adolescenţii nu au modele bune dintre adulţi
II. Cum s‑a ajuns aici?
A. Biserica
„Până la Războiul Civil (american) [...] creştinii au fost preocupați foarte mult să gân‑
dească și să învețe cum să înțeleagă ce cred şi de ce cred.“
„De la mijlocul și până spre finele anilor 1800 creştinii au devenit anti‑intelectuali. Ei
au început să pună acentul pe sentimente şi pe devoţiunea personală. Rezultatul a fost
devalorizarea și pierderea interesului de a ști cum să studieze, să gîndească și să citească
Biblia, și cum să devină buni cunoscători ai credinței lor. Biserica și‑a pierdut interesul
față de latura intelectuală a propriei credințe.“
1. Trezirile spirituale de la mijlocul anilor 1800
„Problema a fost că predicile de evanghelizare la aceste treziri aveau tendința

de a fi extrem de anti‑intelectuale, adresându‑se doar emoţiilor şi sentimentelor
oamenilor.“
Introducere
2. Atacurile seculare
„Tocmai atunci când biserica a avut o mulțime de noi convertiţi, care nu cunoșteau
foarte multe despre credinţa creştină, a fost lansat un atac extraordinar împotriva
creştinismului în centrele de învăţământ superior.“
„Comunitatea creştină nu a fost pregătită să răspundă acestor atacuri folosind ar‑

gumente împotriva argumentelor, în schimb a dat înapoi şi s‑a retras din sfera cul‑
turii.“
B. Filozofie și știință
1. Immanuel Kant și David Hume (la finele anilor 1700)
„Ideile lor au fost, în mare măsură, că noi putem cunoaşte lucrurile dacă le putem
percepe cu ajutorul celor cinci simţuri. Numai dacă ceva se poate vedea, atinge,
gusta, mirosi sau auzi, putem şti că acel ceva există. Dacă nu‑l poți simți, nu‑l poți
cunoaște, deși ai putea să crezi în acel lucru.“
„Marile adevăruri ale lui Dumnezeu, sufletul, nemurirea şi binele şi răul, au fost
alungate din domeniul cunoaşterii. Aceasta înseamnă că sunt chestiuni care țin de
credinţa personală şi de încrederea oarbă.“
2. Despre originea speciilor a lui Charles Darwin (1859)
3. Procesul maimuțelor (1926)
i. Creştinii nu au fost pregătiți în gândirea lor şi au fost prezentați ca niște ignoranți
ii. Câştigarea procesului, dar pierderea luptei
„Am pierdut bătălia în acest proces pentru că am comunicat oamenilor care au ur‑
mărit procesul că singurul motiv pentru care am câștigat procesul a fost pentru că
încă mai eram populari. Nu am câştigat pentru că argumentele noastre au fost mai
bune decât cele ale oponenților noștri.“
III. Anti‑intelectualismul în biserică
A. Separarea dintre credință și rațiune
„Pentru a face față unei culturi care devenea tot mai seculară, biserica a început să separe
credinţa de raţiune... Mulți oameni au spus că credinţa este un lucru, iar rațiunea este un
alt lucru ... că dovezile sunt un lucru rău.“
„Biblia spune că credinţa înseamnă a te încrede în ceva despre care avem dovezi să credem
că este adevărat.“
„În cazul în care credinţa şi raţiunea nu sunt relevante una pentru cealaltă, atunci liderii de
tineret şi pastorii care predică şi învaţă vor încerca să se adreseze sentimentelor oamenilor
fără să își argumenteze cazul în fața oamenilor lor. Rezultatul este că de mult timp nu mai
învăţăm nimic.“
B. Separarea dintre sacru și secular
„Cu secole în urmă, atunci când cineva se îndrăgostea de Isus Cristos, credea că a fi ucenic
însemna că «orice lucru din viața mea ar trebui să fie dedicat lui Cristos». Adică, dacă sunt
avocat sau om de afaceri sau educator, ar trebui să gândesc ca un creştin, în meseria mea.
Ar trebui să învăț cum gândește Cristos în acel domeniu.“
„Astăzi, există o separare între sacru și secular. Ce vreau să spun este că 95% din învăţătura
Bisericii este direcţionată spre moralitatea şi sfinţenia privată, personală, şi spre sentimen‑
tele mele personale calde faţă de Isus Cristos... Dar aproape că n‑auzim niciodată de o şcoa‑
lă duminicală în care se studiază despre afaceri sau ecologie sau despre teorii economice
din punctul de vedere creştin.“
IV. Evanghelia și cultura noastră
„Deoarece creştinii au încetat să mai pună accentul pe ce credem şi de ce credem, am schim‑

bat modul în care le prezentăm Evanghelia necreştinilor... În trecut accentuam faptul că
Evanghelia este adevărată și are sens, și că ar trebui să o crezi pentru că este adevărată și
are sens.“
„Acum când îl prezinți oamenilor pe Cristos, dacă ei nu vor să‑L accepte, ei nu resping
Evanghelia pentru că o consideră falsă. Astăzi, oamenii nu consideră că Evanghelia este re‑
levantă pentru viaţa lor... Ei răspund în felul acesta pentru că noi le spunem că Evanghelia
răspunde nevoilor lor personale, în loc să le spunem că este adevărată și că are sens.“
V. Dar misiunile la scară mondială?
„Misiunile au suferit deoarece ne‑am cheltuit toţi banii noștri în evanghelizări (care sunt
importante), dar nu am cheltuit destui bani pentru formarea unor lideri bine pregătiți pen‑
tru bisericile din aceste popoare pe care le‑am evanghelizat.“
„Există uneori confuzie cu privire la Marea Trimitere, când credem că aceasta este împlinită
pur şi simplu prin evanghelizare, dar pierdem din vedere deplina ucenicizare [adică învă‑
ţarea].“
Introducere
VI. Lipsa curajului
„Avem curaj să vorbim despre unele lucruri despre care mai ştim câte ceva... Așa că, dacă
cineva nu înţelege o mulțime de lucruri despre propria sa credinţă creştină... şi nu ştie cum
să‑şi apere credinţa, nu va avea prea mult curaj să vorbească despre credinţa sa, iar atunci
când va vorbi va da impresia că este defensiv şi neinformat.“
„Noi nu am prețuit un angajament în cunoştinţă de cauză pentru Isus Cristos. Noi nu am

produs suficienți creştini care să fi gândit atent problemele şi care să aibă o viziune inteli‑
gentă cu privire la acest subiect.“
„Avem nevoie de creştini cărora nu numai să le pese de aceste chestiuni, ci să aibă curajul să
vorbească despre ele... să fie calmi şi încrezători pentru că au plătit preţul studierii acestor
probleme și ei ştiu de ce cred ceea ce cred.“
VII. Eul gol
A. Individualist : persoană care se gândește numai la sine şi nu la rolul său în comuni‑
tate.
B. Egocentric : persoană care crede că toate lucrurile există ca să o facă pe ea fericită.
Soţia mea, soţul meu, părinții mei, mașina părinților mei, antrenorul meu, pastorul meu de
tineret şi chiar Isus Cristos Însuşi există pentru a mă face pe mine fericit. În cazul în care nu
mă face fericit, atunci mă voi îndrepta spre altceva.
C.
Infantil : persoană foarte preocupată de propriul său corp, de înfățișarea exterioară
şi de plăcerile sale.
D. Pasiv : un consumator de divertisment, incapabil că creeze ceva.
„Adolescenții se luptă între ei pentru că sunt individualiști, preocupați de persoana lor, in‑
fantili şi pasivi. Şi dacă nu depăşesc faza aceasta, nu vor putea crește pentru a deveni adulți
normali, sănătoşi – ei nu vor deveni ucenici ai lui Isus Cristos care să schimbe lumea şi să
împlinească Marea Trimitere.“
Partea a doua
VIII. Depășirea eului gol
A. Abandonarea sinelui de dragul lui Isus
1. Învățând să‑i slujim pe ceilalți
2. Este nevoie de practică
B. Să înţelegem de ce credem ceea ce credem
„Doar dacă ştim cu adevărat, ce credem şi de ce credem ceea ce credem vom avea o poziție
solidă, ca să ne dăm un pas înapoi și să separăm ce este bun de ce este rău în cultura noastră
fără să fim absorbiți în aceasta. Dacă pot face aceasta, atunci oamenii se pot împotrivi me‑
sajelor din cultura lor care încurajează eul gol, și numai așa vor avea puterea de a respinge
aceste mesaje.“
C. Cunoașterea nu este rea
„Credinţa ca a unui copil este o inimă care este gata să creadă. Dar când Isus vorbește
despre o credinţă ca a unui copil, nu vorbește de o credinţă care nu se maturizează, ca să
devină o credință informată și educată.“
1. Abuzul cunoaşterii este greșit, nu cunoaşterea în sine
2. Soluţia la „îngâmfarea“ cunoaşterii nu este ignoranţa, ci smerenia
IX. Concepția biblică despre minte
A. Dumnezeul Bibliei este înfăţişat ca fiind un Dumnezeu raţional, inteligent, înțelept.
B. În anumite religii orientale trebuie să‑ți abandonezi mintea.
„Dumnezeul Bibliei nu ne spune «golește‑ți mintea, fă abstracție de ea» [...] El ne spune,

prin apostolul Pavel, că suntem schimbați, transformați prin înnoirea minţii noastre“ (Ro‑
mani 12:2).
C. D
acă doriţi să învăţaţi cum să împărtăşiți altora credinţa voastră, citiţi cartea Faptele Apos‑
tolilor.
Introducere
„Atunci când apostolii s‑au dus la cei necredincioşi, au argumentat susţinându‑și credința
cu dovezile pe care le aduceau în favoarea religiei creştine. Ei erau învăţați şi citeau litera‑
tură necreştină [vezi Faptele Apostolilor 17].“
D. Există o poruncă specifică în ceea ce priveşte mintea noastră.
„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul
tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ (Matei 22:37‑39)
„Dragostea pentru semenii noștri va creşte pe măsură ce căpătăm o mai bună cunoaştere şi
înţelegere a acestora... Dacă vrem să avem o dragoste reală şi completă ca a lui Dumnezeu,
este important să învăţăm să vedem lucrurile așa cum le vede El.“
X. Dezvoltarea unei gândiri creştine
A. Pune întrebări
1. Nu te preface că ai înțeles ceva dacă nu ai înțeles cu adevărat.
2. Nu fi supărător atunci când pui întrebări.
3. Necredinţa este păcat, dar îndoiala şi întrebările nu sunt păcat.
B. Studiază Biblia
„Pentru multă lume Biblia este ca o amuletă, o folosim puțin, dimineaţa şi sperăm că ne va
aduce noroc toată ziua.“
„Nu mai pune întrebarea: «Ce înseamnă pentru mine acest pasaj?» Începe să întrebi: «Ce
înseamnă acest pasaj?» și «De ce crezi că are acest înțeles?»“
„Fă‑ți obiceiul de a citi cărţi întregi din Biblie într‑o singură sesiune... Învață cum să studi‑
ezi o carte, nu doar să o citești.“
C. Studiază cu seriozitate
D. Învață să gândești logic
XI. În pregătire pentru colegiu
„Fii gata să accepți faptul că vor fi profesori foarte hotărâţi să submineze credinţa ta în Isus
Cristos... Nu trebuie să te enervezi când se va întâmpla asta. Trebuie să înțelegi că ai doar
17 - 19 ani şi chiar dacă tu nu poţi să răspunzi întrebărilor profesorilor tăi, nu înseamnă că

nu există alți creştini care pot răspunde.“
A. Pune întrebări, dar fii respectuos.
B. Întreabă‑l pe profesorul tău dacă a citit materiale creștine ce dovedesc contrariul.
C. Caută resurse creştine relevante pentru domeniul respectiv.
XII. Lărgește‑ți limitele intelectului
A. Organizați‑vă în grupuri mici de studiu (în afara bisericii).
1. Alege un subiect de actualitate, nu o carte despre cum să te ajuți singur.
2. Acționează pe baza a ceea ce ai descoperit în studiul tău (de ex., scrisori către editor).
B. E nevoie să schimbăm stilul şcolii duminicale din bisericile noastre.
XIII. Concluzii
„ Multe dintre mişcările importante care au schimbat lumea în cursul istoriei au fost iniţiate
de adolescenţi şi tineri... și aceasta deoarece ei sunt suficient de proaspeți, dar sunt destul de
idealiști și cred că lumea poate fi schimbată.“
„ Dacă ai de gând să schimbi lumea, e bine să fii informat despre problemele ei înainte de a o
schimba... ca să ai o dedicare în cunoştinţă de cauză pentru schimbarea lumii, nu doar un zel
tineresc lipsit de cunoștință.“
Vezi de asemenea Fișa informativă „Apologetică“
„Cum să‑L iubești

pe Dumnezeu cu mintea“
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți pregătiți să discutați răspunsurile la
clasă.
1. Cum e să fii adolescent în vremurile acestea?
Este dificil să te maturizezi, deoarece lumea în care trăim nu se mai aşteaptă de la copii să
se maturizeze. În schimb, adolescenţilor li se permite, şi uneori chiar se aşteaptă de la ei, să se
poarte ca nişte copii. Este interesant că până la al Doilea Război Mondial, termenul „adoles‑
cent“ nu a existat. Până în acea perioadă, o persoană era considerată fie copil, fie adult. Dar în
societatea de astăzi avem adolescenți - de fapt adulţi tineri, cărora le este permis să continue să
se poarte ca niște copii.
Această problemă a apărut, în parte, datorită aşteptărilor sociale: societatea noastră nu mai
aşteaptă sau nu mai încurajează ca tinerii să se maturizeze. De asemenea, există puţini adulţi
care să fie exemple bune de urmat pentru adolescenți. Mulți adolescenți au creat o subcultură a
lor în care s‑au retras. Adolescenţii au acum propriii lor eroi, valori, propria lor muzică şi altele
de acest gen. Din această cauză mai apare încă o dificultate referitor la ce înseamnă să fii ado‑
lescent în prezent: uneori această subcultură promovează idei contrare cauzei lui Isus Cristos.
[În prezent adolescenții se confruntă cu multe probleme, așa că întreabă‑i pe elevii tăi care sunt zba-
terile lor de adolescenți creştini.]
2. Care este starea intelectuală a bisericii contemporane? Cum am ajuns aici?
Până la Războiul Civil, creştinii au depus mari eforturi pentru a înţelege ce credeau şi de ce
credeau ceea ce credeau. De fapt, creştinii au fondat marea majoritate a primelor o sută de cole‑
gii din Statele Unite, pentru a studia despre adevăr şi despre Dumnezeu. Cei mai mulți oameni
de știință şi elita intelectuală din acea perioadă au fost creştini. Cu toate acestea, cândva pe la
mijlocul anilor 1800, în creştinism s‑a produs o schimbare. Accentul pus pe credinţa care se baza
pe inimă și pe minte s‑a mutat spre un accent pus pe emoții. Această schimbare este rezultatul
acțiunii mai multor forţe, unele din afara Bisericii, dar altele din interior.
Pe la începutul anilor 1800, au avut loc o serie de atacuri seculare intelectuale împotriva creşti‑
nismului. Cartea lui Charles Darwin, Despre originea speciilor, a făcut ca evoluția să devină o teorie
foarte populară. De asemenea, David Hume şi alţi filozofi au răspândit ideea că lumea materială
este tot ceea ce există. După aceste atacuri, s‑au ridicat o serie de critici care au contestat validitatea
Bibliei.
Cam în perioada în care aceste teorii seculare au devenit populare, în sânul creştinismului
au avut loc un număr de treziri spirituale, numite adesea „Marile treziri“. Ca urmare a acestor
treziri mulți oameni s‑au întors la Cristos. Cu toate acestea, accentul major nu s‑a pus pe minte,
ci mai degrabă pe inimă. În consecință, a apărut un mare număr de noi credincioşi, care nu
erau educați în gândirea și doctrina creştină. Creştinii nu mai erau pregătiți intelectual pentru
a combate acest tip de idei. Prin urmare, Biserica a început să se retragă complet de pe scena
intelectuală.
Astăzi există mulţi creștini care trag o linie de separare între credinţă şi raţiune. Mulţi creş‑
tini moderni acceptă în mod paradoxal „adevărurile“ lui Darwin în orele lor de știință, afir‑
mând în acelaşi timp în cadrul Bisericii ce spune Geneza. De asemenea, creştinii nu mai aplică
creştinismul la nivelul întregii lor vieţi. Ei își împart viaţa între sacru şi secular, acţionând în‑
tr‑un fel în lume şi în alt fel în biserică. Creştinii nu mai văd o legătură între credinţa lor şi viața
lor ca întreg.
3. Cum este prezentată deseori Evanghelia în lumea noastră prezentă? Cum au fost afectate
misiunile de declinul intelectual al creştinismului?
Deoarece creştinii au încetat să mai pună accentul pe minte, am schimbat modul în care Îl
prezentăm în general pe Cristos lumii de astăzi. Creştinii obișnuiau să prezinte creştinismul ca
pe ceva care era adevărat și logic. Astăzi prezentăm creştinismul ca pe un mijloc ce ne face să
avem o părere mai bună despre noi. Prin urmare, atunci când oamenii Îl resping pe Cristos, ei
nu resping, de obicei, un mesaj despre care cred că este adevărat sau fals, ei resping un mesaj
care nu pare să fie relevant pentru viața lor.
Misiunea mondială a avut de suferit, la rândul ei datorită distanțării recente a creştinismului

față de intelect. Întrucât creştinii nu mai sunt educați sau încurajați să gândească, mulţi misionari
au căzut pradă unor periculoase idei anti‑creştine (de exemplu, ideile marxiste). Tot astfel, mulţi
misionari nu au fost instruiţi sau educaţi cu privire la creştinism. La rândul lor, ei nu au reuşit să‑i
educe în mod eficient pe cei care s‑au convertit. A rezultat o masă de convertiţi care ştiu foarte
puţin despre creştinism – creştini care au fost evanghelizați, dar nu au fost ucenicizaţi.
[Discutaţi cerinţele Marii trimiteri. Prin ce se deosebește evanghelizarea de ucenicizare?]
4. Care sunt câteva dintre caracteristicile eului gol? Cum putem depăși starea eului gol?
Adolescenții creştini de astăzi trebuie să învingă caracteristicile eului gol, adică trebuie să
lupte cu tendinţa acceptată în prezent de a se comporta individualist, egoist, infantil şi pasiv.
Mai precis, eul gol este:
• Individualist – persoană care se gândește doar la sine și nu la rolul său în comunitate.
• Egoist – persoană care crede că toate lucrurile există ca să o facă pe ea fericită.
Introducere
• Infantil – persoană foarte preocupată de propriul său corp, de înfățișarea exterioară şi de

plăcerile sale.
• Pasiv – un consumator de divertisment, incapabil să creeze ceva.
Pentru a depăşi aceste caracteristici culturale curente, adolescenții creştini trebuie să ac‑
cepte faptul că creştinismul este o chemare la lepădare de sine. Creştinul este un slujitor al lui
Dumnezeu dedicat să trăiască pentru Mântuitorul, să‑i slujească pe alţii ca să extindă Împărăţia
lui Dumnezeu. Prin urmare, este important să învăţăm să‑i slujim pe oameni – alocând timp
şi resurse pentru prieteni, familie şi cei defavorizați. Creştinii trebuie să‑și folosească mintea şi
să caute să înţeleagă de ce cred ceea ce cred. Numai atunci vor fi în stare să recunoască unele
atitudini anti‑creştine, cum este eul gol.
5. Care este concepția biblică despre minte? Cum îți poți dezvolta o gândire creştină?
În anumite religii orientale, ți se cere să abandonezi gândirea. Dar lucrurile nu stau așa în
cazul creştinismului. Biblia prezintă un Dumnezeu raţional, inteligent, care gândește. Cristos
a studiat Scripturile, i‑a învăţat pe urmaşii Săi şi a fost capabil să interacţioneze şi să răspundă
criticilor. Pavel, urmând acest exemplu, aduce argumente din Lege (Tora) atunci când le măr‑
turisea evreilor şi folosea logica şi raţiunea atunci când interacţiona cu filozofii păgâni (vezi
Faptele Apostolilor 17). În plus, prima dintre cele două mai mari porunci în Scriptură spune să
„iubeşti pe Domnul cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul (mintea) tău şi cu toată
puterea ta“.
Atunci când încerci să dezvolți o gândire creştină este important să pui multe întrebări. Nu
trebuie să spui că ai înţeles ceva atunci când nu ai înțeles, nici nu ar trebui să îți fie rușine să ceri
o explicaţie. Trebuie să înveţi, de asemenea, să studiezi Biblia. Astăzi, mulţi creştini citesc doar
scurte pasaje din Biblie fără să ia seama la context şi au impresia că studiază. Ar trebui să citim
cărţi întregi din Biblie într‑o singură sesiune şi să încercăm să înțelegem ce a spus autorul. Din
păcate, studiile noastre moderne din ziua de azi încep, de cele mai multe ori, cu întrebarea „ce
înseamnă textul pentru cititor“, în loc să întrebe care este înțelesul intenționat de Dumnezeu.
cu Greg Koulk
I. Un ambasador
„ Noi, dar, suntem ambasadori6 ai lui Cristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă
rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împăcaţi‑vă cu Dumnezeu!“ (2 Corinteni 5:20)
A. Creștinii sunt deja ambasadori
B. Oamenii trag concluzii despre Dumnezeul Suveran bazate pe noi
„Oamenii trag concluzii despre Dumnezeu și Evanghelie, despre Mântuitorul tău şi Biblie
și despre modul tău de viaţă văzându‑te pe tine.“
„Ca și creștin s‑ar putea să fii singura «Biblie vie» pe care o citesc unii oameni.“
C. Putem fi ambasadori buni sau ambasadori răi
II. Cunoașterea : o minte corect informată
A. Suntem câteodată în ofensivă, alteori în defensivă
„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oa‑
menilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos.“ (Coloseni 2:8)
„Avem arme care au putere divină pentru distrugerea întăriturilor. Dărâmăm speculaţiile
şi toate marile conspirații împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi orice gând îl facem rob
ascultării de Cristos.“ (2 Corinteni 10:3–5, parafrazat)
1. Adevărul este arma noastră spirituală.
2. Noi suntem angajați într‑o bătălie pentru mințile oamenilor.
3. Isus și Pavel au abordat ideile cu adevărul
4. Nu trebuie să ne lăsăm luați prizonieri; noi trebuie să apărăm adevărul împotriva filozo‑
fiilor false.
6
În traducerea Cornilescu ,,trimişi împuterniciţi“.
Introducere
B. Trebuie să cunoaștem răspunsurile
1. Răspunsurile vin din Biblie, dar…
„Evanghelicii au dezvoltat un obicei periculos: citirea unui pasaj din Biblie în căutarea unui
mesaj personal de la Duhul în loc de a învăța ceea ce spune Duhul prin autorii inspiraţi.“
2. Practicăm relativismul (o filozofie falsă a timpului nostru).
„Nu există nicio justificare biblică pentru a primi mesaje private din textul original în care
Dumnezeu a intenționat să ne învețe altceva. Așa ceva nu este creştinism, ci superstiţie.
Versetele Bibliei nu își schimbă sensul. Un text nu poate avea un înțeles care n‑a fost desti‑
nat să‑l aibă.“
3. Nu citi niciodată un singur verset din Biblie, citește întotdeauna un paragraf sau mai
multe.
4. Poți primi răspunsuri numai prin citirea Bibliei în context
C. Trebuie să cunoaștem întrebările
1. Întrebările sunt puse în contextul culturii.
2. Creștinii fac adesea două greșeli.
i. Ridiculizează
ii. Bombardează cu versete
3. Trebuie să cunoaștem definițiile.
4. Trebuie să cunoaștem motivele credințelor altor oameni.
III. Înțelepciunea : o metodă iscusită
A. Tactica: Manevrarea conversației - pune întrebări
B. Claritate
1. Prezintă adevărul într‑un mod convingător, adică elimină jargonul creştin.
2. Adaptează mesajul pentru o anumită persoană sau ocazie.
IV. Caracter : o manieră atrăgătoare
A. Două extreme
1. Atât de atenți încât nu ofensăm niciodată pe nimeni.
2. Nu ne pasă ce crede oricine altcineva, aşa că ofensăm pe toată lumea .
B. Nu trebuie să fim agresivi
1. Blând şi respectuos (1 Petru 3:15)
2. Plin de răbdare şi calm (2 Timotei 2:24‑25)
C. Vorbește normal
1. Elimină cuvinte şi expresii uzate care au încetat să mai comunice ceva specific.
2. Fii un om autentic, sănătos, echilibrat, cuceritor, atractiv, plăcut în purtare.
D. Învață să spui „S‑ar putea să greșesc“
E. Învață să spui „Aceasta este o observație bună“
„Creştinismul este destul de ofensiv. Nu mai adăugaţi ceva la această ofensă. Dar nici să nu
îndrăzniți să ascundeți ceva din ofensa inerentă a Evangheliei.“
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți pregătiți să discutați răspunsurile la
clasă.
1. Ce înseamnă să fii un ambasador al lui Cristos?
Un ambasador este un reprezentant care face legătura între două părţi. Creştinii sunt diplo‑
maţii lui Dumnezeu în lume. Acţiunile şi atitudinile noastre Îl reflectă pe Mântuitorul nostru.
Când suntem certăreți, leneşi, ignoranţi, egoiști sau pur şi simplu păcătoși, aceste acţiuni şi ati‑
tudini se reflectă negativ asupra lui Dumnezeu. Noi comunicăm lumii caracterul lui Dumnezeu
așa cum este văzut în noi. Fiecare creştin este deja un ambasador al lui Cristos. Întrebarea pe
care trebuie să ne‑o punem este: Ce fel de ambasadori suntem?
2. Ce înseamnă a reconcilia (împăca) şi a fi reconciliat (împăcat)? Ce putem învăţa din 2 Corin‑
teni 5:20? Care sunt cele trei elemente cheie pentru a fi un ambasador eficient al lui Cristos?
Ca şi creştini, noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin Cristos. Aceasta înseamnă că separa‑
rea noastră de Dumnezeu datorită păcatului a fost restaurată. Acum suntem o făptură nouă, cu
noi atitudini şi fapte, supuși loiali ai lui Dumnezeu şi ai Mântuitorului nostru. Deci, pentru că
am fost împăcaţi, noi trebuie să spunem altora despre împăcarea cu Dumnezeu. Ca și ambasa‑
dori ai lui Dumnezeu, ar trebui să prezentăm calităţile Sale și să demonstrăm capacitatea Sa de
a transforma orice om.
2 Corinteni 5:20 spune: „Noi, dar, suntem ambasadori ai lui Cristos; şi, ca şi cum
Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împăcaţi‑vă
cu Dumnezeu!“ În contextul mai larg al versetelor 18‑20 cuvântul „împăcare (reconcili‑
ere)“ este folosit de cinci ori:
• Dumnezeu ne‑a împăcat cu Sine prin Cristos.
• Ne‑a fost încredințată slujba împăcării.
• Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine.
• Dumnezeu ne‑a dat Cuvântul împăcării.
• Noi suntem ambasadori ai lui Cristos, implorându‑i pe ceilalţi să se împace cu Cristos.
Există trei elemente cheie pentru a fi un ambasador eficient: 1) cunoştinţă, 2) înţelepciune şi

3) caracter.
3. Ce înseamnă să ai cunoaştere când ești ambasadorul lui Cristos? Este scopul acesteia ofensiv
sau defensiv? Cum putem cunoaște răspunsurile?
A avea cunoaştere înseamnă a avea o minte informată corect. Dacă vrem să fim ambasa‑
dori ai lui Cristos şi dacă vrem să împăcăm lumea cu El, trebuie să cunoaștem ceva despre
Dumnezeu şi despre lume. Fără cunoaştere, nu avem niciun mijloc de a comunica cu lumea şi
niciun mijloc ca să distingem ideile lumii de ideile lui Dumnezeu. De aceea, Pavel îi informea‑
ză pe creştini că trebuie să‑și utilizeze cunoştinţele, atât în scop defensiv, cât şi ofensiv. În sens
defensiv, noi nu trebuie să fim „luați prizonieri“ de ideile oamenilor. În sens ofensiv, noi trebuie
să‑i informăm pe alţii despre adevăr (Coloseni 2:8 şi respectiv 2 Corinteni 10:5). Aceasta este o
luptă pentru inimile şi minţile oamenilor, iar arma noastră spirituală este adevărul.
Cunoașterea pe baza căreia dăm răspunsurile se află în Biblie. Cel mai bun mod de a afla
aceste răspunsuri este de a studia Biblia. Cu toate acestea, creştinii de astăzi fac cel puţin două
greşeli atunci când studiază Scripturile. Prima greșeală este că tratează Biblia ca o carte de
magie („Ouija Board“ – o placă cu litere folosită în magie pentru a primi mesaje de la spirite –
n.trad.). Creştinii iau pasaje scrise într‑o anumită perioadă de timp, de anumite persoane, cu un
anumit mesaj şi re‑aplică la situația lor cuvintele (lipsite de semnificaţia lor originală), pretin‑
zând că Dumnezeu le‑a dat acest pasaj. Această practică este relativism, o idee predominantă a
societății noastre. Este tocmai acea filozofie falsă despre care Pavel i‑a avertizat pe corinteni. A
doua greşeală, care este mult mai uşor de comis, este de a scoate un singur verset din context
şi a aplica greşit mesajul său. Cel mai bun mod de a evita această greşeală este de a citi versetul
în contextul său mai larg. Este trist că deși creştinii ştiu multe versete din Biblie, n‑au idee ce
spune de fapt Biblia.
Cunoaşterea întrebărilor vine din lume. La fel cum Biblia a fost scrisă într‑un context, oame‑
nii de azi au întrebări şi explicaţii pentru realitate care provin din propriul lor context - proble‑
me legate de postmodernism, islam, creştinism, evoluţie, homosexualitate, avort etc. Pentru a
descoperi aceste întrebări, creştinii trebuie să interacționeze cu cei din cultura lor, într‑un mod
inteligent.
4. Ce înseamnă să ai înţelepciune în calitate de ambasador al lui Cristos?
Înţelepciunea are capacitatea de a prezenta adevărul într‑un mod iscusit. Acest lucru se face
în cel puţin două moduri. În primul rând, găsește un mod creativ de a comunica. De exemplu,
în loc să‑i spui cuiva că e păcătos, mai bine pune‑i întreabări ca el sau ea să descopere acest ade‑
văr. Dacă punem întrebări, evităm să părem a fi judecători. Când pui întrebări, forţezi cealaltă
persoană să gândească şi să descopere adevărul pe cont propriu.
O a doua componentă a înţelepciunii este că prezintă un mesaj clar. În cultura noastră, acest
lucru înseamnă a nu vorbi în jargon creștin, ci mai degrabă a prezenta adevărul în cuvinte pe
care un necredincios obișnuit le poate înţelege.
Introducere
5. Ce înseamnă să ai caracter în calitate de ambasador al lui Cristos?
Caracterul înseamnă echilibru între două extreme. Unii creştini sunt atât de drăguți încât nu
ofensează pe nimeni. Alții sunt atât de agresivi şi nepăsători că ofensează pe toată lumea. Ca
şi creştini, noi nu ar trebui să evităm să spunem adevărul (care ar putea ofensa), dar în același
timp vrem să fim cât se poate de drăguți şi atenți. De fapt, Biblia ne învaţă să fim blânzi şi
respectuoși (1 Petru 3:15), plini de răbdare, nu certăreți (2 Timotei 2:24‑25).
De asemenea, o idee bună este să abandonăm limbajul creştin de lemn. În cadrul creşti‑
nismului ne‑am dezvoltat propria noastră limbă străină pe care mulți necredincioşi nu o pot
înţelege. În plus, unii creştini dau impresia că sunt „hiper‑creştini“ sau „enervant de creştini“.
Acești creștini nu par să fie normali, așa că cei necredincioşi nu pot lua în serios credința lor
creștină. O altă trăsătură bună de caracter care trebuie învățată este umilinţa, care se vede mai
ales atunci când recunoști că și tu poți greşi. Dacă încerci să convingi pe altcineva că greşește,
atunci trebuie să fii dispus să admiți că ai putea greși și tu. Evident, creştinii cred că creştinis‑
mul este adevărat, dar un dogmatism pur nu ne va duce niciunde în discuțiile cu alții. Ar trebui
să fim dispuşi să admitem că persoanele care nu sunt de acord cu noi s‑ar putea să aibă uneori
observații bune şi întrebări valide. Empatia, capacitatea de a te conecta și a te identifica sincer
cu alții, și nu încăpățânarea îl face pe creștin un ambasador mai bun.
O activitate: a depune mărturie
Grupați elevii doi câte doi și cereți‑le să prezinte Evanghelia unul altuia fără
a folosi termeni teologici ca ispăşire, botez, născut din nou, depravare, glorifi‑
care, justificare, Mesia, pocăință, jertfa de ispăşire, mântuire, suveranitate etc.
Adevărul total
de Nancy Pearcey
Introducere
„În cartea dumneavoastră anterioară spuneați că creştinii sunt chemaţi să răscumpere cultura,
nu doar individul“, a comentat un profesor, stând cu mine la masa de prânz în pauza unei confe‑
rinţe la care tocmai am vorbit. Apoi, a adăugat gânditor: „Niciodată nu am auzit așa ceva.“
Profesorul vorbea despre cartea mea How Now Shall We Live? (Deci cum vom trăi acum?)7 și cuvin‑
tele lui m‑au făcut să‑mi ridic mirată privirea din farfurie. Oare spunea într‑adevăr că nu a mai au‑
zit niciodată ideea de a fi o forţă de răscumpărare în fiecare domeniu al culturii? A clătinat din cap:
„Nu. Eu m‑am gândit totdeauna la mântuire numai în termenii mântuirii sufletelor indivizilor.“
Această conversaţie a confirmat decizia mea de a scrie o altă carte care să se ocupe cu temele
principale ale concepțiilor despre lume și viață din How Now Shall We Live? Cu câţiva ani în urmă,
când am început munca mea pentru volumul anterior, am folosit sintagma concepție despre lume și
viață, o sintagmă care nu era pe lista celor mai populare subiecte de conversație. Când spuneam
cuiva că scriu o carte despre concepții despre lume și viață exista riscul ca interlocutorii mei să
privească în gol sau să schimbe rapid subiectul. Dar, astăzi, călătorind prin ţară, simt dorința evan‑
ghelicilor de a trece dincolo de o credinţă pur personală, la aplicarea principiilor biblice în domenii
cum ar fi munca, afaceri şi politică. În prezent dacă deschizi la întâmplare orice număr al unei
publicaţii creştine vei găsi cinci‑șase anunțuri pentru conferinţe despre concepții despre lume și viață,
institute și programe ce tratează numai despre concepțiile despre lume și viață. E clar că expresia în
sine are o deschidere mare către public în aceste zile, semnalând marea dorință a creştinilor de de‑
finire a unui cadru general care să dea unitate vieţii lor.
Această carte răspunde acelei mari dorințe şi oferă o nouă direcţie în promovarea mişcării
despre concepții despre lume și viață. Ea va ajuta la identificarea scindării dintre sacru și secular
(sau profan), care păstrează credinţa blocată în sfera privată a „adevărului religios“. Aceasta îți
va arăta pașii practici și realizabili pe care trebuie să‑i faci pentru a‑ți pune la punct o concepție
creștină despre lume și viață în propria ta viață personală şi la locul de muncă. Ea te va învăţa cum
să aplici o grilă a concepției despre lume și viață care să‑ți deschidă calea prin labirintul unor ui‑
mitoare idei şi ideologii pe care le întâlnim într‑o lume postmodernă. Scopul studiilor în domeniul
concepțiilor despre lume și viață este să elibereze creştinismul din robia sa culturală, dezlănţuind
puterea sa de a transforma lumea.
„Evanghelia este ca un leu în cuşcă“, spunea marele predicator baptist Charles Spurgeon. „N‑are
nevoie să o aperi; trebuie doar eliberată din cușcă.“ Astăzi cușca este acceptarea de către noi a scin‑
dării dintre sacru și profan, care reduce creştinismul la o chestiune de crez personal privat. Pentru
a deschide cuşca trebuie să fim absolut convinși că, aşa cum a spus Francis Schaeffer, creştinismul
nu este doar adevăr religios, ci este adevărul total – adevărul despre întreaga realitate.
7
How Now Shall We Live? avându‑l pe Charles Colson ca și coautor a fost publicată de Tyndale, Wheaton, Illinois, 1991 fiind
cunoscută în general după aceea sub titlul How Now? (Acum încotro?). Aş dori, de asemenea, să recunosc contribuţia lui Harold
Fickett, scriitor și povestitor remarcabil, cel care a scris capitolul cu povestirile mai elaborate. În cartea de față – o dezvoltare a
temelor din How Now? – aş dori să clarific faptul că toate citatele din volum se referă doar la capitolele scrise de mine.
Introducere
Politica nu este suficientă

Motivul pentru care un mesaj cu privire la concepțiile despre lume și viață este atât de im‑
portant se datorează faptului că încă mai suntem în perioada ieșirii din epoca fundamentalistă a
secolului al XX‑lea. Până în acea perioadă evanghelicii au deținut o poziţie culturală dominantă
în America. Dar, după procesul maimuțelor şi apariția modernismului în teologie, conservatorii
s‑au orientat spre interior: au pus căruțele în cerc, au dezvoltat o mentalitate de tabără asediată
şi au promovat ca strategie „separatismul“. Apoi, în anii 1940 şi 1950, a început o mişcare ce viza
ieşirea din încercuire. Dându‑și numele de neo‑evanghelici, acest grup a susţinut că nu suntem
chemaţi să evadăm din cultura ce ne înconjoară, ci să intrăm în dialog cu ea. Ei au căutat să elabo‑
reze o viziune răscumpărătoare care să includă nu numai individul, ci și structurile şi instituţiile
sociale.
Cu toate acestea, multor evanghelici le lipseau instrumentele conceptuale necesare pentru
această sarcină, așa că succesul lor a fost foarte limitat. De exemplu, în ultimele decenii, mulţi
creştini au reacționat la declinul moral şi social din societatea americană, angajându‑se în acti‑
vism politic. Credincioşii candidează în număr tot mai mare; bisericile organizează campanii
de înscriere a alegătorilor; grupurile politice se înmulţesc, zeci de publicaţii şi programe radio
creştine oferă comentarii asupra vieții publice. Această intensificare a activismului a dat rezultate
bune în multe domenii ale vieţii publice, dar impactul este mult mai redus decât s‑au așteptat
cei mai mulți.
De ce? Deoarece evanghelicii au mizat de multe ori pe o singură șansă: au crezut că activismul
politic este calea cea mai rapidă și sigură de a produce o schimbare în viața publică, fără să‑și dea
seama că politica tinde să reflecte societatea, nu invers.
Nimic nu ilustrează mai bine dragostea oarbă a evanghelicilor față de politică decât ce i s‑a
întâmplat unui avocat creştin. Se gândea dacă să lucreze sau nu în capitală, așa că l‑a întrebat pe
un lider creștin din zona Washingtonului, care i‑a spus: „Poţi rămâne acolo unde ești ca să practici
dreptul, sau poţi veni la Washington să schimbi întreaga societate.“ Afirmația implicită era că singura
modalitate de a produce o schimbare în societate este prin intermediul politicii la scară naţională.
În prezent luptătorii politici obosiţi de lupte au devenit mai realiști în ceea ce privește limitările
acestei strategii. Am învăţat că „politica este rezultatul culturii sau societății, nu invers“, spune Bill
Wichterman, consilier politic al liderului majorității din Senat, Bill Frist. „Schimbarea reală trebuie
să înceapă în cultură. Singurul lucru pe care‑l putem face în Congres este să încercăm să găsim
modalităţi prin care guvernul ar putea să faciliteze tendințe culturale sănătoase.“8
Cam în aceeași direcție, un membru al Congresului mi‑a spus odată: „Am intrat în politică după
decizia privitoare la avort din 1973, deoarece am crezut că era cea mai rapidă cale spre reforma mo‑
rală. Ei bine, am avut câteva victorii legislative, dar am pierdut societatea.“ Și‑a dat seama că cei mai
eficienți au fost creștinii de rând care împlinesc chemarea lui Dumnezeu de a reforma societatea în
sfera lor de influenţă locală - familiile, bisericile, şcolile, cartierele, locurile de muncă, organizaţiile
profesionale și instituţiile civice. Pentru a efectua schimbări de durată, a concluzionat congresma‑
nul, „este nevoie să dezvoltăm o concepție creștină despre lume și viață“.
8
Bill Wichterman, discutând cu autorul. Wichterman își expune detaliat teza în articolul ,,The Culture: Upstream from Politics,“
în Building a Healthy Culture: Strategies for an American Renaissance, ed. Don Eberly (Grand Rapids, Mich, Eerdmans, 2001), pag.
76–101. ,,În timp ce conservatorii culturali deplâng activismul judiciar care reinterpretează înțelesul clar al Constituţiei, ei uită că
instanţele de judecată doar înscriu pe pergament ceva ce a început deja în inima poporului american... Politica este în mare măsură
o expresie a culturii.“
Când ne pierdem copiii

Nu numai că am „pierdut cultura“, dar vom continua să ne pierdem chiar propriii noştri copii.
Este o poveste familiară că tineri credincioși, crescuţi în familii creştine, se duc la colegiu şi aban‑
donează credinţa. De ce se repetă acest tipar? În mare parte, deoarece tinerii credincioşi nu au fost
învăţaţi cum să dezvolte o concepție biblică despre lume și viață. În schimb, creştinismul s‑a limitat
la zona strict specializată a credinţei religioase şi a devotamentului personal.
Am citit recent un exemplu frapant. La un liceu creştin, un profesor de teologie a venit în faţa
clasei, a desenat pe tablă o inimă şi un creier despărţite una de alta. Apoi a spus clasei: inima o
folosim pentru religie, iar creierul pentru ştiinţă.
Povestire apocrifă? O caricatură a anti‑intelectualismului creștin? Nu, povestea a fost spusă de
o tânără prezentă în acea clasă. Mai rău, din aproximativ două sute de studenţi, ea a fost singura
care a obiectat. Se pare că ceilalți nu au constatat nimic neobişnuit cu privire la limitarea religiei la
domeniul „inimii“.9
Ca părinţi creştini, pastori, profesori, lideri de grupuri de tineret, vom vedea în mod constant
tineri care sunt atrași de curentul puternic al unor tendinţe culturale. Dacă le dăm doar o religie a
„inimii“, aceasta nu va fi suficient de puternică pentru a contracara momeala ideilor atractive, dar
periculoase. Tinerii credincioși au nevoie și de o religie a „minții“ – o educare în concepții despre
lume și viață, şi apologetică, cu scopul echipării pentru a analiza şi critica concepțiile concuren‑
te despre lume și viață pe care le vor întâlni atunci când pleacă de acasă. Dacă sunt preveniți şi
pregătiți, tinerii au cel puţin șansa de a lupta când sunt singuri între colegii lor de școală sau de
muncă. Pregătirea tinerilor pentru dezvoltarea unei gândiri creştine nu mai este opţională, ci este
parte strict necesară din echipamentul de supravieţuire.
Inima contra creierului

Primul pas în formarea unei concepții creștine despre lume și viață este depăşirea acestei mari
bariere între „inimă“ şi „creier“. Trebuie să respingem divizarea vieţii într‑un domeniu sacru, li‑
mitată la lucruri cum ar fi închinarea şi moralitatea personală, și un domeniu secular care include
știința, politica, economia, și tot ce mai ține de scena publică. Această dihotomie din minţile noastre
este cel mai mare obstacol în calea eliberării puterii Evangheliei în întreaga cultură.
Mai mult decât atât, separarea este întărită de o divizare mult mai largă din societatea moder‑
nă, în ceea ce sociologii numesc scindarea public/privat. „Modernizarea duce la o dihotomizare
neobișnită a vieţii sociale“, scrie Peter Berger. „Dihotomia este între instituţiile mari şi extrem de
puternice ale sferei publice [adică statul, mediul academic, marile corporații]... şi sfera privată“ -
adică tot ce ține de domeniul familiei, Bisericii şi relaţiilor personale.
Marile instituţii publice pretind că sunt „ştiinţifice“ şi „fără să impună valori“, ceea ce înseamnă
că valorile sunt limitate la sfera privată a alegerii personale. După cum explică Berger, „individul
este lăsat în voia sa într‑o gamă largă de activităţi esenţiale pentru formarea unei identităţi sem‑
nificative, de la exprimarea preferinţei sale religioase până la adoptarea unui anumit stil de viaţă
sexuală.“10 Am putea pune dihotomia într‑o diagramă ca aceasta:
9
Citat din Mary Passantino, ,,The Little Engine That Can,“ recenzia cărții lui Phillip Johnson, The Right Questions (cu un cuvânt
înainte de Nancy Pearcey), în Christian Research Journal, aprilie 2003.
10
Peter Berger, Facing Up to Modernity: Excursions in Society, Politics, and Religion (New York, Basic Books, 1977), pag. 133.
Introducere
Societatea modernă este foarte clar divizată:
Sfera privată
Preferințele personale
Sfera publică
Cunoașterea științifică
Pe scurt, sfera privată este inundată de relativismul moral. Observați modul în care Berger
folosește sintagma „preferinţă religioasă“. Religia nu mai este considerată un adevăr obiectiv că‑
ruia ne supunem, ci doar o chestiune de gust personal la alegere. Din această cauză, dihotomia este
denumită uneori sciziunea fapt/valoare.11
Valorile au fost reduse la decizii arbitrare, existenţiale:
Valori
Alegeri individuale
Fapte
Obligatoriu pentru toată lumea
După cum explică Schaeffer, chiar conceptul de adevăr a fost divizat – un proces pe care îl
ilustrează cu imaginea unei clădiri cu două etaje: la etajul de jos este ştiinţa şi raţiunea, care sunt
considerate adevăruri publice, obligatorii pentru toată lumea. Deasupra este etajul experienţei su‑
perioare noncognitive, care este locul semnificației personale. Acesta este domeniul adevărului
privat, acolo unde îi auzim pe oameni spunând, „Lucrul acesta poate fi adevărat pentru tine, dar
nu este adevărat pentru mine.“12
Teoria adevărului organizat pe două domenii:
Etajul superior
Nonrațional, noncognitiv
Etajul inferior
Rațional, verificabil
Când Schaeffer a scris cele de mai sus, termenul de postmodernism nu fusese încă inventat, dar
este clar că despre asta vorbea. Astăzi, am putea spune că pe etajul inferior este modernismul, care
11
Se face o distincție între fapte, ceea ce este real, care sunt aceptate datorită rațiunii sau științei, și valori, care ar trebui să fie sau
sunt determinate prin consens, dar nu pot fi observate sau descoperite științific. (n. trad.)
12
Francis Schaeffer tratează conceptul adevărului divizat în Escape from Reason and The God Who Is There, (în The Complete Works of
Francis Schaeffer (Wheaton, Ill., Crossway, 1982).
încă mai pretinde că deține adevărul universal obiectiv, în timp ce la etajul superior este postmo‑
dernismul.
Dubla poveste a adevărului:
Postmodernism
Subiectiv, relativ pentru anumite grupuri
Modernism
Obiectiv, universal valabil
De ce este atât de important cum să recunoaștem această separare? Pentru că în prezent este
arma cea mai puternică pentru eliminarea legitimității perspectivei biblice din spațiul public. Iată
cum funcţionează ea: cei mai mulți oameni de orientare seculară sunt prea dibaci din punct de ve‑
dere politic încât să atace religia direct sau să demonstreze că ar fi falsă. Așa că ce fac? Ei limitează
religia la sfera valorilor scoțând‑o definitiv din tărâmul adevărului și falsității. După aceea ei ne
asigură, că „respectă“ religia, în timp ce neagă relevanţa ei în spaţiul public.
După cum spune și Phillip Johnson, sciziunea fapt/valoare „permite naturaliştilor metafizici
să îi calmeze pe oamenii religioși care sunt o potenţială sursă de probleme, asigurându‑i că ştiinţa
nu exclude „credinţa religioasă“ (atâta timp cât aceasta nu pretinde că este cunoaştere)“.13 Cu alte
cuvinte, atât timp cât toată lumea înţelege că aceasta este doar o chestiune de sentimente personale.
Filtrul celor două paliere funcționează ca un portar care defineşte ce trebuie să fie luat în serios ca
și cunoaştere autentică şi ce poate fi respins ca o simplă dorinţă.
Doar o luptă pentru putere?

Această separare explică de asemenea de ce creştinii au dificultăţi atât de mari de comunica‑
re în spațiul public. Este absolut necesar să înţelegem că necredincioşii filtrează tot timpul ceea
ce spunem noi, printr‑o grilă mintală de tip fapte/valori. De exemplu, atunci când enunțăm po‑
ziţia noastră într‑o problemă cum ar fi avortul, bioetica sau homosexualitatea, noi intenționăm
să susținem un adevăr obiectiv moral important pentru sănătatea societăţii, dar ei cred că nu fa‑
cem altceva decât să exprimăm prejudecățile noastre subiective. Când spunem că există dovezi
științifice referitoare la designul universului, noi intenționăm să afirmăm un adevăr verificabil, dar
ei spun, „O‑ho‑ho, dreapta religioasă încearcă să preia puterea politică“. Grila fapte/valori face să
se evaporeze instantaneu conţinutul obiectiv al oricărei afirmații pe care o facem, și nu vom reuși
să introducem conţinutul credinţei noastre în dezbaterea publică decât dacă vom găsi mai întâi mo‑
dalităţile de a trece de acest obstacol.
Acesta este motivul pentru care Lesslie Newbigin a avertizat că adevărul ca și concept divizat
este factorul principal al „captivității culturale a Evangheliei“. Creștinismul este blocat pe palie‑
rul superior al valorilor personale și‑l împiedică să aibă efect asupra culturii publice.14 După ce a
13
Phillip E. Johnson, The Wedge of Truth: Splitting the Foundations of Naturalism (Downers Grove, Ill., InterVarsity Press, 2000), pag.
148, sublinierea autorului. Vezi de asemenea recenzia cărții ,,A New Foundation for Positive Cultural Change: Science and God in
the Public Square,“ Human Events (15 septembrie, 2000, la http://www.arn.org).
14
Lesslie Newbigin, A Word in Season: Perspectives on Christian World Missions (Grand Rapids, Mich., Eerdmans, 1994), vezi mai
Introducere
lucrat ca misionar în India timp de 40 de ani, Newbigin a fost în stare să discearnă mai clar decât
mulți dintre noi, ceea ce este distinct pentru gândirea occidentală, pentru că noi am fost imersați în
aceasta toată viața. La întoarcerea sa în Occident, Newbigin a fost șocat de modul în care adevărul
creştin a fost marginalizat. El a văzut că orice punct de vedere etichetat ca religios era plasat în pa‑
lierul superior al valorilor, unde nu mai este considerat cunoaştere obiectivă.
Pentru a da doar un exemplu recent, în dezbaterea referitoare la cercetarea pe celule stem em‑
brionare, actorul Christopher Reeve a spus unui grup de studenţi de la Universitatea Yale: „Când
sunt dezbătute chestiuni de politică publică, niciunei religii nu ar trebui să i se dea un loc la masă.“15
Pentru a recupera locul pierdut la masa dezbaterilor publice, creştinii trebuie să găsească o
modalitate de a depăși dihotomia dintre public şi privat, fapte şi valori, secular şi sacru. Este
nevoie să eliberăm Evanghelia din captivitatea sa culturală, să restaurăm statutul ei de adevăr pu‑
blic. „Celula în care este închisă Evanghelia în cultura occidentală contemporană este staționarea
[bisericii]... în dihotomia fapte‑valori“, spune Michael Goheen, profesor specializat în studiul
concepțiilor despre lume și viață.16 Numai prin revenirea la o perspectivă holistică a adevărului
total putem elibera Evanghelia pentru ca aceasta să devină o forţă răscumpărătoare în toate do‑
meniile vieţii.
Hărți mintale
A spune că creştinismul este adevărul cu privire la întreaga realitate înseamnă a spune că el este
o concepție plenară despre lume și viață. Termenul înseamnă literalmente o vedere asupra lumii, o
perspectivă biblică în cunoştinţă de cauză cu privire la întreaga realitate. O concepție despre lume
și viață se aseamănă cu o hartă mintală, care ne spune cum să navigăm eficient în lume. Este de fapt
imprimarea adevărului obiectiv al lui Dumnezeu în viața noastră lăuntrică.
Am putea spune că fiecare dintre noi poartă în mintea sa un model al universului, care ne spune
cum este lumea și cum ar trebui să trăim în ea. O carte clasică despre concepții despre lume și viață
este cea intitulată The Univers Next Door [Universul de lângă noi, Cartea creștină], sugerând că noi
toţi avem un univers mintal sau conceptual în care „trăim“ - o reţea de principii care răspunde la
întrebările fundamentale ale vieţii: Cine suntem? Care este originea noastră? Care este scopul vie‑
ţii? Autorul cărții, James Sire, își invită cititorii să examineze multitudinea concepțiilor despre lume
și viață pentru a înţelege universul mintal al altor oameni – al celor „de lângă noi“.
O concepție despre lume și viață nu este acelaşi lucru cu o filozofie formală, pentru că în acel caz
ar ține doar de domeniul filozofilor profesioniști. Chiar şi oamenii de rând au un set de convingeri
despre felul în care funcţionează realitatea şi despre modul în care ar trebui să trăiască. Pentru că
suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu, noi toți căutăm să găsim un sens al vieţii. Unele convin‑
geri sunt conştiente, în timp ce altele sunt inconștiente, dar împreună ele formează o imagine mai
mult sau mai puţin coerentă a realităţii. Oamenii „nu sunt în stare să susțină opinii pur arbitrare
sau să ia decizii complet neprincipiale“, scrie Al Wolters într‑o carte despre concepțiile despre lume
și viață. Pentru că suntem fiinţe raţionale şi responsabile, simţim că „avem nevoie de un crez oare‑
care după care să trăim, o hartă pe care să ne marcăm traseul“.17
ales capitolul intitulat ,,The Cultural Captivity of Western Christianity as a Challenge to a Missionary Church.“
15
,,Reeve: Keep Religious Groups Out of Public Policy,“ Associated Press, 3 aprilie, 2003, sublinierea mea.
16
Michael Goheen, ,,As the Father Has Sent Me, I Am Sending You“: J.E. Lesslie Newbigin’s Missionary Ecclesiology (Zoetermeer:
Uitgeverij Boekencentrum, 2000), pag. 377.
17
Albert M. Wolters, Creation Regained: Biblical Basics for a Reformational Worldview (Grand Rapids, Mich., Eerdmans, 1985), pag. 4.
Ideea că avem nevoie de o astfel de „hartă“, rezultă în primul rând din modul biblic de perce‑
pere a naturii umane. Marxistul poate pretinde că comportamentul uman este modelat în ultimă
instanță de circumstanţe economice; adepții lui Freud atribuie totul instinctelor sexuale reprimate,
iar psihologii behavioriști consideră omul ca fiind un mecanism mânat de reacția stimul‑răspuns.
Dar Biblia ne învaţă că factorul primordial în alegerile pe care le facem este credinţa noastră sau
dedicarea noastră religioasă. Viețile noastre sunt modelate de „dumnezeul“ căruia ne închinăm –
fie că este Dumnezeul Bibliei, fie că este o altă divinitate.
Termenul de concepție despre lume și viață este o traducere a cuvântului german Weltanschauung,
care înseamnă un mod de a privi lumea (Welt = lume; schauen = să se uite). Romantismul german a
dezvoltat ideea că culturile sunt sisteme complexe, în care o anumită perspectivă asupra vieţii, sau
spiritul epocii, este exprimată în toate domeniile - în artă, literatură şi în instituţiile sociale, precum
şi în filozofie. Prin urmare, cel mai bun mod de a înțelege produsele unei culturi este să înţelegem
concepția despre lume și viață fundamentală pe care aceasta o exprimă. Dar, desigur, culturile se
schimbă de‑a lungul istoriei şi astfel înțelesul original al termenului concepție despre lume și viață
comunică un anumit relativism.
Cuvântul a fost introdus ulterior în cercurile creştine de către teologi olandezi neo‑calviniști ca
Abraham Kuyper şi Dooyeweerd Herman. Ei au susţinut că creştinii nu pot contracara spiritul epo‑
cii în care trăiesc decât dacă dezvoltă o concepție biblică la fel de cuprinzătoare despre lume și viață
– o perspectivă asupra vieții care dă naştere la forme creştine distincte de cultură - cu mențiunea
importantă că aceasta nu este doar credinţa relativă a unei anumite culturi, ci una ce se bazează pe
Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărat oriunde și oricând.18
Nu doar academic
Pe măsură ce concepția despre lume și viață devine obișnuită, aceasta poate fi foarte ușor interpre‑
tată greşit. Unii o tratează doar ca un alt subiect academic ce poate fi abordat - un exerciţiu mintal
sau o strategie de tipul „cum să“. Alţii se ocupă de concepția despre lume și viață ca şi cum ar fi o
altă armă a războiului cultural, pentru a face activismul mai eficient. Iar alții, din păcate, o conside‑
ră mai mult o sintagmă de publicitate sau un truc de marketing pentru a uimi publicul şi a atrage
donatori.
Abordarea autentică a concepției despre lume și viață este mult mai mult decât o simplă strate‑
gie mintală sau o nouă interpretare a evenimentelor curente. În esență este vorba de o aprofundare
a caracterului nostru spiritual şi a caracterului vieţilor noastre. Aceasta începe cu supunerea minţii
noastre Domnului universului, cu dorinţa de a fi învățați de El. Forţa motrice în studiul concepției
despre lume și viață, ar trebui să fie dedicarea de a‑L „iubi pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău“ (vezi Luca 10:27).
Acesta este motivul pentru care condiţia esenţială pentru dezvoltarea intelectuală este creşterea
O scurtă istorie a termenului concepție despre lume și viață dintr‑o perspectivă creștină, vezi Albert M. Wolters, ,,On the Idea of
18
Worldview and Its Relation to Philosophy,“ în Stained Glass (ed. Paul Marshall, Sander Griffioen și Richard J. Mouw, Lanham,
Md., University Press of America, 1989), pag. 65–80. Pentru o descriere detaliată, vezi David K. Naugle, Worldview: The History of a
Concept (Grand Rapids, Mich., Eerdmans, 2002). Pentru o scurtă istorie dintr‑o perspectivă necreștină, vezi primele două capitole
Eugene F. Miller, ,,Positivism, Historicism, and Political Inquiry“, American Political Science Review (66, 3 septembrie1972), pag.
796–817; la http://members.shaw.ca/compilerpress1/Anno%20Miller.htm. Miller scrie: ,,Toate exprimările umane indică spre
ceva dincolo de sine, spre concepția despre lume și viață caracteristică (Weltanschauung) a epocii sau a culturii din care acesta
provine. Acest impuls dominant sau spirit dă unitate culturii și determină forma tuturor gîndurilor și a evaluărilor interioare.
Înțelegem sensul documentar al concretului uman percepându‑l ca pe niște exprimări inconștiente ale concepției despre lume și
viață. Chiar și filozofia teoretică este doar un canal prin care spiritul vremii își găsește exprimarea.“
Introducere
spirituală, cerându‑I lui Dumnezeu harul de a face „orice gând rob ascultării de Cristos“ (2 Corin‑
teni 10:5). Dumnezeu nu este doar Mântuitorul sufletelor, El este, de asemenea, Domnul creaţiei.
Unul dintre modurile prin care noi Îi recunoaştem domnia Sa este interpretarea fiecărui aspect al
creaţiei în lumina adevărului Său. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu devine o pereche de ochelari care
ne oferă o nouă perspectivă cu privire la toate gândurile şi acţiunile noastre.
La fel ca și cu orice aspect al sfinţirii noastre, reînnoirea minţii poate fi un proces dureros şi
dificil. El necesită o muncă grea, marcată de disciplină, inspirată de o dragoste plină de sacrificiu
pentru Cristos și o dorință arzătoare de a zidi Trupul Său, Biserica. Pentru a avea felul de gândire al
lui Cristos, trebuie să fim dispuşi să fim răstigniți împreună cu Cristos, să‑L urmăm oriunde ne‑ar
putea conduce, indiferent cât ne‑ar costa. „În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe
necazuri“ (Faptele Apostolilor 14:22). Fiind transformați prin focul suferinţei, dorinţele noastre
sunt purificate şi ajungem să ne dăm seama că nu dorim nimic mai mult decât să ne plecăm fiecare
fibră a fiinţei noastre, inclusiv puterea noastră mintală, pentru a îndeplini Rugăciunea Domnului:
„Vie împărăţia Ta“. Tânjim să aruncăm tot talentul şi toate darurile la picioarele Lui, pentru ca voia
Lui să se facă în lume. Dezvoltarea unei concepții creștine despre lume și viață înseamnă a‑I supu‑
ne întreaga noastră ființă lui Dumnezeu, într‑un act de devotament şi de slujire pentru El.
* Acest eseu a apărut iniţial ca un capitol în cartea Total Truth:

Nancy Pearcey, Total Truth: Liberating Christianity from Its Cultural Captivity (2004), pag. 17–25.
** Drepturile de reproducere acordate de Crossway Books.
Adevărul total
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie. Fiți pregătiți să discutați răspun‑
surile voastre la clasă.
1. Ce se înţelege prin afirmaţia că „politica tinde să reflecte cultura, nu invers?“
Este o concepţie greşită des întâlnită că modul cel mai eficient de a promova schimbarea este
dintr‑o funcţie politică. În timp ce de obicei legile reflectă consensul general al poporului, legile
schimbă foarte rar acest consens. De fapt, mulţi creştini din ziua de azi nu sunt conștienți că pot
schimba cultura prezentă prin ceea ce fac în viața de zi cu zi. Nancy Pearcey dă exemplul unui
avocat creştin căruia un lider creștin din Washington i‑a spus: „Poţi rămâne unde ești continu‑
ând să practici dreptul sau poţi veni la Washington ca să schimbi cultura.“ Ceea ce acest om şi
mulți alții ca el nu reuşesc să înţeleagă este că noi nu încetăm să fim creştini în lume, în afara
Bisericii. Nu înseamnă că nu este necesară o influenţă creştină în guvern – ci că este nevoie de
influența creștină în fiecare domeniu al vieţii. Cu toții putem avea un impact pentru Cristos în
viaţa noastră de zi cu zi, în meseria noastră, în relaţiile noastre. [ME pag. 48-49]
[Discutaţi despre modul în care creştinii ar putea schimba cultura în diferite locuri de muncă şi prin
relaţiile lor personale.]
2. Cum a fost divizat conceptul de adevăr în societatea modernă?
Conceptul de adevăr a fost denaturat prin divizarea sa în două domenii – fapte și valori
(adică, adevăr privat și adevăr public). Se crede că faptele provin din știință, în timp ce valorile
derivă din religie. Faptele reprezintă lumea aşa cum este ea în realitate, în timp ce valorile ex‑
primă pur şi simplu preferinţe individuale sau culturale. [ME pag. 49-51]
3. Dați câteva exemple de adevăruri publice şi private acceptate în societatea noastră modernă.
[Răspunsurile vor fi diferite, dar iată câteva exemple]

Adevăr public:
• Pământul se învârte în jurul Soarelui.
• Muntele Everest este cel mai înalt munte de pe planeta noastră.
• Capitala Elveţiei este Berna.
• Herbert Hoover a fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii între 1929 și 1933.
• Apa este compusă din hidrogen şi oxigen.
Introducere
Adevăr privat:
• O ființă inteligentă a creat întregul univers.
• Implicarea într‑un act homosexual este un lucru greşit.
• Biblia creştină este inspirată de Dumnezeu.
• Isus Cristos a murit pentru păcatele poporului Său.
• Martorii lui Iehova prezintă o imagine distorsionată a lui Isus. [ME pag. 50-51]
4. De ce folosirea cuvântului „valori“ pentru a descrie afirmațiile religioase, constituie o strate‑
gie utilă pentru cei care susțin sciziunea fapte/valori?
Dacă susţinătorii sciziunii fapte/valori ar ataca deschis religia, nu ar prea fi băgați în seamă,
din cauza atmosferei prezente de corectitudine politică. Susținerea sciziunii fapte/valori per‑
mite adepților secularizării să simuleze toleranţă față de convingerile religioase. Pretinzând că
religia oferă un alt tip de cunoaştere (adică valori), ei lasă ca religia să aibă ceva de spus în sfera
privată, în timp ce‑o alungă efectiv din viața publică. [ME pag. 51]
5. Cum ar putea afecta sciziunea fapte/valori modul în care cultura modernă înţelege natura
căsătoriei şi dezbaterea despre avort?
Dacă este acceptată sciziunea fapte/valori, atunci perspectivele asupra definirii căsătoriei
ar trebui judecate la nivelul valorilor personale sau sociale, nu ca un fapt care ține de domeniul
real. De exemplu, afirmația „căsătoria ar trebui să aibă loc numai între un bărbat şi o femeie“
devine o opinie subiectivă. Nicio perspectivă asupra definirii sau limitării căsătoriei nu ar pu‑
tea fi apărată ca fiind mai corectă decât oricare alta. Dacă nu‑ți place căsătoria homosexuală,
atunci căsătorește‑te cu un alt heterosexual, dar nu te purta ca şi cum toată lumea ar trebui să
accepte opinia ta. Dacă acest lucru ar fi o dispută în domeniul realului (o chestiune ştiinţifică),
s‑ar putea face unele experimente pentru a decide care este adevărul, dar cazul nu se plasează
în acest domeniu.
În mod similar, atunci când dihotomia fapte/valori este aplicată la dezbaterea cu privire la
avort, problema umanității (adică, ceea ce definește ce este uman din punct de vedere fiziolo‑
gic) poate fi plasată în domeniul faptelor. Ştiinţa ne spune că un fetus este uman, dar problema
personalității (dacă fetusul uman este sau nu „persoană“) este de multe ori transferată în zona
valorilor, care permite oricui să determine când un fetus este deplin uman pe baza convinge‑
rilor sale individuale. Cei ce susțin sciziunea fapte/valori cred că acest dezacord se referă la
valori și nu cu privire la fapte. În mintea lor, acest argument ține de o opinie personală, așa încât
„credința“ creștină nu trebuie luată în serios. [ME pag. 51]
Dragă Mircea
Temă scrisă
Bună!
Ei bine, în sfârșit m‑am instalat în camera de la cămin. Nu‑ți vine să crezi că poate lua atât de
mult timp să te muți într‑o cameră de mărimea unei cabine telefonice, dar când împarți spațiul cu
un coleg de cameră, trebuie să fii inventiv.
Colegul meu de cameră este Nathan și ne‑am împrietenit aproape imediat. Nu pot spune că am
avea multe lucruri în comun, dar la amândoi ne place să vorbim. După prima zi de cursuri am stat
de vorbă până la patru dimineața! La un moment dat a observat Biblia mea și m‑a întrebat dacă sunt
creștin. I‑am spus că sunt creștin, iar el m‑a întrebat de ce sunt creștin. Nu m‑am gândit niciodată serios
la lucrul acesta până acum. Adică, nu este ca și cum nu mi‑aș fi împărtășit credința cu cineva până
acum – dar pentru prima dată cineva m‑a întrebat despre motivele mele mai profunde. I‑am spus că eu
cred în Dumnezeul Bibliei și că L‑am invitat pe Isus în inima mea când eram copil. I‑am spus că eu cred
că Dumnezeu are un plan pentru viața mea și că scopul vieții mele este să‑L glorific pe Dumnezeu.
Natan părea confuz. Mi‑a spus că nu înțelege ce am vrut să spun cu cuvintele: „L‑am invitat pe Isus
în viața mea“, sau că „Dumnezeu are un plan pentru viața mea“, sau că „Scopul vieții mele este să‑L
glorific pe Dumnezeu“. Când m‑am gândit și eu la cuvintele acelea, mi‑am dat seama că nu eram nici
eu sigur ce însemnau toate acele expresii. N‑am făcut decât să repet ce am auzit la biserică.
Nathan e un băiat tare de treabă și inteligent. Mi‑ar plăcea să pot discuta cu el despre credința
mea, dar întrebările pe care mi le pune mă fac să mă întreb dacă m‑am gândit serios la credința
mea. Nathan mi‑a spus că el aderă la o concepție necreștină despre lume și viață, că el „caută ade‑
vărul“. Este deschis să discutăm despre creștinism, dar spune că îi vine greu să înțeleagă jargonul
meu creștin. Problema este că eu nu știu cum să comunic altfel cu el. Nu m‑am gândit niciodată
ce înseamnă unele dintre cuvintele sau expresiile pe care le folosim în biserică. Cum aș putea să
vorbesc despre credința mea cu necreștinii fără să folosesc termenii din biserică?
De asemenea, nu am vrut să par ignorant, așa că nu i‑am spus lui Nathan că nu sunt sigur ce
vrea să spună prin expresia „concepție despre lume și viață“. Ce este o concepție despre lume și
viață? El este interesat să afle mai multe despre crezurile mele, dar ce înseamnă să ai o concepție
creștină despre lume și viață?
Am trecut deja de miezul nopții, așa că trebuie să mă duc la culcare. Am un curs la ora opt mâine
dimineață și nu pot renunța la micul dejun dacă vreau să‑mi fie mintea trează așa devreme!
Încă un lucru... tu știi de ce ești creștin? Știu că sunt creștin, dar după conversațiile mele cu
Nathan, nu sunt sigur că știu de ce sunt creștin. Sunt curios să aflu răspunsul tău.
Salută‑i pe toți,
Mircea
Introducere
Mircea a adus în discuție patru subiecte diferite, iată o schiță sumară a răspunsurilor posibile.
1. Cum să vorbesc despre crezul meu cu ne-creștinii? (12,5 puncte)
Este important să ținem cont că multe cuvinte și expresii pe care le folosesc creștinii în cadrul
bisericii nu înseamnă nimic pentru oamenii din afara acestui context. Dacă noi creștinii vrem
să comunicăm eficient despre Dumnezeu cu alți oameni, este nevoie să folosim un limbaj clar,
nu un jargon creștin. Aceasta înseamnă că s-ar putea să trebuiască să traducem limbajul nostru
creștin în cuvinte obișnuite, de fiecare zi, ca să-L prezentăm corect pe Dumnezeu altora.
În afară de acasta, creștinii înșiși uită să exploreze ce înseamnă diferite cuvinte și expresii
specific creștine, și nu fac decât să repete papagalicește „răspunsuri de la școala duminicală”
în loc să-și înțeleagă credința. De exemplu, Mircea i-a spus lui Nathan că scopul vieții sale este
„să-L glorifice pe Dumnezeu”. Dar oare înțeleg cei mai mulți creștini ce înseamnă o asemenea
expresie? Cum poate aduce glorie lui Dumnezeu trăirea noastră pentru El? Cum Îl glorifici tu
pe Dumnezeu cu viața ta? Când declarăm că acesta este scopul vieții noastre, abia am început
discuția.
2. Ce este o concepție despre lume și viață? (12,5 puncte)
În continuare sunt reprezentate două definiții ale concepției despre lume și viață care sunt
date în curs.
• „Orice ideologie, filozofie, teologie, mișcare sau religie care oferă o abordare globală pen‑
tru a înțelege pe Dumnezeu, lumea și relațiile omului cu Dumnezeu și cu lumea.” (Noebel
și Bywater)
• „O concepție despre lume și viață este un mod de a vedea și a interpreta întreaga realita‑
te. Este un cadru interpretativ prin care sau cu care înțelegem viața și lumea.” (Norman
Geisler)
3. Ce înseamnă să ai o concepție creștină despre lume și viață? (12,5 puncte)
A avea o concepție creștină despre lume și viață însemnă a vedea întreaga viață din perspec‑
tiva lui Isus Cristos. Pe măsură ce studiem și adoptăm perspectiva lui Cristos așa cum este pre‑
zentată în Scriptură, ar trebui să ajustăm felul în care vedem lumea și felul în care trăim în lume.
4. Știi de ce ești creștin? (12,5 puncte)
Răspunsurile vor fi diferite. Elevii ar trebui să citeze un motiv existențial și/sau un argu‑
ment rațional. Diferite răspunsuri sunt acceptabile.
Introducere – Test
„Introducere la concepții despre lume și viață” – întrebări despre prezentarea video
Completați spațiile goale: (3 puncte posibile pentru fiecare răspuns) (8 puncte pentru programul de 90 de zile)
1. În Coloseni 2:8, Pavel îi avertizează pe coloseni să nu fie luați prizonieri de filozofiile
deșarte și amăgitoare.
2. În 2 Corinteni 10:3-5 Pavel le spune corintenilor că creștinii ar trebui să demoleze întăritu‑
rile (sau argumentele, sau speculațiile) care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumenzeu.
3. În 2 Timotei 2:22-26, Pavel îl îndeamnă pe Timotei să îi învețe adevărul pe cei care au
fost luați prizonieri. Speranța este că aceștia vor fi eliberați.
Răspundeți pe scurt: (9 puncte posibile pentru un răspuns) (12 puncte pentru programul de 90 de zile)
4. Ce este o concepție despre lume și viață?
O concepție despre lume și viață este un mod de a vedea și de a interpreta întreaga lume.
Este un cadru interpretativ sau ceva prin care privești pentru a interpreta realitatea. O concepție
despre lume și viață este o perspectivă prin care înțelegi și abordezi viața și lumea. Fiecare om
are o concepție despre lume și viață – un mod în care vede și interpretează lumea.
„Introducere” – întrebări despre materialul din manual

Răspunsuri scurte: (9 puncte posibile pentru un răspuns) (12 puncte pentru programul de 90 de zile)
5. Care sunt câteva întrebări fundamentale la care răspunde o concepție despre lume și viață?
O concepție despre lume și viață răspunde la întrebări fundamentale cum sunt: Cum am
ajuns aici? De ce suntem aici? Care este sensul sau scopul vieții? Există vreo diferență între bine și rău?
Există Dumnezeu? Sunt oamenii doar animale evoluate?
6. În ce fel se aseamănă o concepție despre lume și viață cu o pereche de ochelari? Cum se asea‑
mănă o concepție despre lume și viață cu un copac?
• Ochelari – Dacă prescripția pentru ochelari nu este corectă, ceea ce vei vedea cu ochelarii
va fi distorsinoat. Fără o prescripție corectă, ochelarii nu te vor ajuta să vezi lumea; dim‑
potrivă, te vor împiedica să vezi lumea așa cum este de fapt.
• Copac – La fel ca și rădăcinile unui copac, o concepție despre lume și viață este esențială
pentru viață și stabilitate. La fel ca și rădăcinile unui copac, noi nu vedem concepția despre
lume și viață a oamenilor; noi vedem numai partea expusă a copacului – acțiunile lor.
Introducere
Asociere: (1 punct pentru fiecare răspuns corect) (4 puncte pentru programul de 90 de zile)
7. a/b/d „Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” (Geneza 1:1)
8. d „după soiul lor” (Geneza 1:21)
9. f „Creșteți, înmulțiți-vă” (Geneza 1:28)
10. i „Să fie hrama voastră” (Geneza 1:29)
11. e „Omul s-a făcut un suflet viu” (Geneza 2:7)
12. c „Cunoștința binelui și răului” (Geneza 2:9)
13. j „Dușmănie între tine și femeie” (Geneza 3:15)
14. g „Ți-am poruncesc” (Geneza 3:11)
15. h/g „Oricine va vărsa sângele omului” (Geneza 9:6)
16. g „Șilo (Mesia), cârmuitorul” (Geneza 49:10)
„Jocul cu focul” – întrebări despre eseu

Adevărat sau Fals: (3 puncte posibile pentru un răspuns)
Dacă un răspuns este fals, reformulați-l ca să fie adevărat
17. „Ce înseamnă textul pentru mine?” este o întrebare cheie atunci când citesc și interpretez
Biblia.
Fals: „Ce a intenționat autorul să comunice?” este o întrebare cheie atunci când
citesc și interpretez Biblia.
18. Concepția clasică despre sensul unui text este că textul este o oglindă prin care cititorii ge‑
nerează înțelesul textului.
Fals: Concepția postmodernă despre sensul unui text este că textul este o oglindă
prin care cititorii generează înțelesul textului.
19. Sensurile sunt comunicate prin genurile literare.
Adevărat
20. Dacă Dumnezeu nu ar fi pus cuvintele Scripturii în genuri literare, noi nu am fi putut înțelege
Scriptura.
Adevărat
21. Proverbele biblice sunt exemple de promisiuni ale lui Dumnezeu.
Fals: Proverbele biblice sunt exemple de literatură de înțelepciune (sapiențială) care

pune accentul pe alegerile înțelepte.
22. Versetele biblice sunt menite să fie unități de idei independente.
Fals: Versetele biblice nu au fost menite să fie unități de idei independente.
23. Un verset biblic este doar o parte dintr-un paragraf și dezvoltă un anumit aspect al ideii
principale a paragrafului.
Adevărat.
24. În contextul său, versetul din 1 Teslaoniceni 5:22 înseamnă să ne ferim de orice aparență de
rău.
Fals.: În context, 1 Tesaloniceni 5:22 înseamnă să ne ferim de orice vorbe rele .
25. Trebuie să înțelegem ce înseamnă un pasaj biblic mai înainte ca să putem aplica înțelesul lui
în viețile noastre.
Adevărat.
26. Trebuie să cunoaștem informația biblică mai înainte ca să putem experimenta transformarea
produsă de Biblie.
Adevărat.
Ambasadori pentru Cristos – întrebări despre prezentarea video

Răspunsuri scurte: (9 puncte posibile pentru un răspuns)
27. Ce înseamnă să fii un ambasador pentru Cristos?
Un ambasador este un reprezentant între două părți. Creștinii sunt diplomații lui Dumnezeu
pentru lume. Acțiunile și atitudinile noastre îl reflectă pe Mântuitorul nostru. Dacă suntem
certăreți, leneși, ignoranți, egoiști și de-a dreptul păcătoși, aceste acțiuni sau atitiduni se reflectă
negativ asupra lui Dumnezeu. Noi comunicăm lumii caracterul perceput al lui Dumnezeu în noi.
Fiecare creștin este un ambasador pentru Cristos chiar acum. Întrebarea pe care trebuie să ne-o
punem este ce fel de ambasadori suntem?
Adevăr total – Întrebări despre eseu

Adevărat sau Fals: (3 puncte posibile pentru un răspuns)
Dacă un răspuns este fals, reformulați-l ca să fie adevărat
Introducere
28. Politica tinde să schimbe societatea.
Fals: Politica tinde să reflecte societatea.
29. Inima este pentru religie iar mintea trebuie să fie folosită pentru știință.
Fals: Trebuie să folosim atât inima cât și mintea pentru religie.
30. În societatea modernă, conceptul de adevăr este divizat adesea în fapt și valoare.
Adevărat.
31. „Mahomed a fost ultimul profet al lui Dumnezeu”, este un exemplu de afirmație despre un
fapt.
Adevărat.
32. O concepție despre lume și viață este ca și o hartă mintală care ne ajută să navigăm eficient
prin lume.
Adevărat.
Capitolul unu
Subiecte:
Secte
Dovezi despre existența lui Dumnezeu
Pluralismul religios
Teologie
1
Manualul ÎV „Teologia 1.1–1.6“ întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 62
Eseul Oare sunt toate religiile la fel? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95 65
Întrebări pentru eseul Oare sunt toate religiile la fel? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106 76
Prezentarea materialului video „Existența și natura lui Dumnezeu“ . . . . . . . . . . . . . . . . 109 77
Întrebări pentru materialul video „Existența și natura lui Dumnezeu“ . . . . . . . . . . . . . . 113 81
Prezentarea materialului video „Caracteristicile sectelor“ Partea I și II . . . . . . . . . . . . . . 116 82
Întrebări pentru materialul video „Caracteristicile sectelor“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121 87
Scrisoarea „Dragă Mircea“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 88
Testul capitolului unu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128

1 Vizionează materialul video „Teologia“
2 Citește Manualul ÎV „Teologia 1.1“ Citește cartea ÎV „Teologia 1.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV „Teo‑
3 Citește cartea ÎV „Teologia 1.3“
logia 1.1‑1.2“
logia 1.3–1.4“
7 Tema scrisă: „Dragă Mircea“
logia 1.5–1.6“
Citește eseul Oare sunt toate religiile la
8
fel?
Discutați întrebările la eseul Oare sunt
9
toate religiile la fel?
Urmărește materialul video „Existența
10
și natura lui Dumnezeu“
Discutați întrebările video „Existența și
11
natura lui Dumnezeu“
Urmărește materialul video „Caracteris‑
12
ticile sectelor“ Partea întâi
13
ticile sectelor“ Partea a doua
Capitolul 1
Discutați întrebările video „Caracteristi‑ Predarea tema: scrisoarea „Dragă Mir‑

14
cile sectelor“ cea“
15 Test - Capitolul unu
1 Vizionează materialul video „Teologia“ Citește cartea ÎV „Teologia 1.1–1.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV „ Teo‑
2 Citește cartea ÎV „Teologia 1.3–1.4“
logia 1.1‑1.2“
3 Citește cartea ÎV „Teologia 1.5–1.6“
logia 1.3–1.4“
4
logia 1.5–1.6“
5
ticile sectelor“ Partea întâi
6
ticile sectelor“ Partea a doua
Discutați întrebările video „Caracteristi‑
7
cile sectelor“
8 Test - Capitolul unu
Vezi de asemenea Fișa informativă „Teologie“
Întrebări de teologie
la clasă. Întrebările de reflectare nu se găsesc în text. Acestea sunt destinate în principal pentru a vă ajuta să
gândiți problemele din perspectiva concepției despre lume și viață.
Teologie 1.1
1. Care sunt cele două „fundații“ pe care se bazează teismul creștin?
Revelația generală și cea specială [ÎV 1.1.1]
2. Care este diferenţa dintre revelaţia generală şi cea specială? Ce înseamnă că revelaţia generală
este o modalitate de revelație „necesară, dar insuficientă“? Care este forma cea mai directă a
revelaţiei speciale a lui Dumnezeu?
Revelația generală este mesajul lui Dumnezeu despre existenţa Sa transmis tuturor oamenilor din
toate timpurile, în timp ce revelaţia specială este un mijloc mai specific de comunicare a lui Dumnezeu
referitor la unele lucruri cum este mântuirea. De exemplu, cunoştinţele generale despre Dumnezeu
pot fi dobândite din natură sau din legea morală, iar cunoaşterea specifică a planului de mântuire al
lui Dumnezeu pentru creaţia Sa poate fi cunoscut numai prin Isus sau din Scriptură.
Revelația generală este importantă pentru cunoașterea lui Dumnezeu, dar este insuficientă în ceea
ce priveşte mântuirea – nu poate să ne spună tot ce avem nevoie să știm despre calea mântuirii. Prin
urmare, revelaţia specială este necesară pentru a comunica care este planul lui Dumnezeu pentru cre‑
aţie. Revelația cea mai completă a lui Dumnezeu s-a făcut în Persoana şi lucrarea lui Cristos. [ÎV 1.1.2]
3. Ce este cuiul de la osie? În ce fel este revelaţia specială „cuiul de la osie pentru creştinism“?
Cum funcţionează revelația generală, ca un „imbold“?
Cuiul de la osie este un cui trecut prin capătul osiei ca să mențină roata în
poziție. Metaforic vorbind, „cuiul de la osie” este o piesă sau o persoană vitală
pentru o activitate sau o organizaţie.
Revelaţia specială este „cuiul de la osie” pentru noi, deoarece ţine totul împreună.
Putem defini realitatea dacă înţelegen Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ne descrie is‑
toria lucrării de mântuire a lui Dumnezeu. Acesta este „Marea istorisire”, a cărui personaj principal este
Cristos, „cuiul de la osie” care ţine totul împreună. În El se găseşte adevărata însemnătate a lucrurilor.
Deşi revelaţia lui Dumnezeu prin natură – dacă este luată singură – nu reușește să le dea oame‑
nilor cunoaşterea mântuitoare a lui Dumnezeu, ea poate să le dea oamenilor o cunoaştere generală
a lui Dumnezeu. De exemplu majoritatea intelectualilor acceptă că scopul şi designul universului,
sunt concepte valide în ce privește problema existenţei lui Dumnezeu. Prin urmare, revelația gene‑
rală pur şi simplu ne provoacă să-L căutăm pe Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 17:26–27) [ÎV 1.1.3]
Capitolul 1
4. Ce vrea să spună C.S. Lewis când afirmă: „Dacă nu cred în Dumnezeu, nu pot să cred în gân‑
dire“?
Are mult mai mult sens să cred că propriile noastre gânduri sunt rezultatul unei inteligenţe su‑
perioare, decât să cred că sunt produsul a miliarde de ani de incidente aleatorii. Gândirea umană
ar trebui să fie suspectă dacă nu ar fi rezultatul unui proces raţional anterior. [ÎV 1.1.3]
5. Care sunt câteva dintre atributele Dumnezeului personal? Care sunt referințele biblice în care
ni se prezintă aceste atribute?
Daniel 4:35 Suveran

Proverbe 15:3, 21 Moral
Exod 32:11-14 Răbdător
Ioan 10:28 Credincios
Evrei 1:10 Atotputernic
Isaia 46: 8-11 Urmărește un scop
Geneza 6:17-7:24; Geneza 19; Levitic 10:1-7;
Levitic 18-20; 2 Împărați 17; 2 Cronici 36; Drept
Ezechiel 33:11; Iuda 15
I oan 1:12; 3:16; Romani 3:24; 5:8; 6:11;
Coloseni 1:20; 2 Corinteni 5:17-21; Iubitor și iertător [ÎV 1.1.5-7]
1 Petru 1:18; Efeseni 1:7
Teologie 1.2
6. Care sunt crezurile esențiale ale islamului? Conform islamului, cine este Mahomed? Ce rol au
în islam Isus, Moise şi alte personaje biblice?
În primul rând, există un singur şi unic Dumnezeu (monoteism).
În al doilea rând, adepții islamului cred în existența îngerilor şi o ierarhie a îngerilor. Gavril
este cel mai de seamă înger. De asemenea ei susțin, că fiecărui om i se dau doi îngeri pentru a înre‑
gistra faptele sale bune şi rele. Musulmanii mai cred de asemenea că există niste creaturi, numite
djini, care sunt spirite rele, malefice.
În al treilea rând, musulmanii cred că Dumnezeu a trimis cel puţin un profet fiecărei naţiuni şi
toți aceștia au transmis acelaşi mesaj: „Există numai un singur Dumnezeu. Toţi oamenii trebuie să
i se supună lui. Va fi o zi a judecății faptelor bune şi rele.” Musulmanii mai susțin că Adam, Noe,
Avraam, David, Solomon, Iona, Ioan Botezătorul şi Isus au fost profeţi. Cu toate acestea, ei susțin
că Mahomed este profetul suprem şi ultimul dintre profeţii lui Dumnezeu.
În al patrulea rând, ei cred că profeţilor li s-au dat cărţi sfinte: Moise a primit Tora, David
– Psalmii, Isus – Evangheliile şi Mahomed – Coranul. Cu toate acestea, singura carte sfântă
nealterată care există azi este Coranul pe care Dumnezeu l-a protejat în mod divin. (Astfel, mu‑
sulmanii consideră Biblia o lucrare alterată, conținând contradicţii, greșeli în domeniul istoriei
şi al ştiinţei.)
În al cincilea rând, există o zi a judecăţii finale. Dumnezeu îi va judeca pe toţi oamenii, iar
mântuirea va fi acordată celor ale căror fapte bune le depăşesc ca număr și valoare pe cele rele.
Cu toate acestea, islamul are și învățături despre iertare. Numai Dumnezeu ştie cine va fi mân‑
tuit, prin urmare, siguranța mântuirii nu există în islam. Singura excepţie de la această regulă
este pentru cei care iau parte la jihad sau război sfânt. Ca şi în creştinism, există două destinaţii
eterne: raiul şi iadul. [ÎV 1.2.2]
7. Care sunt practicile esențiale (stâlpii) ale islamului?
Primul stâlp este mărturisirea de credinţă (șahada): „Nu este alt Dumnezeu în afară de
umnezeu şi Mahomed este profetul său”. Al doilea stâlp este rugăciunea. Musulmanii se
D
roagă de cinci ori pe zi cu fața spre Mecca, iar vineri la prânz se adună pentru rugăciune la
moschee. Al treilea stâlp este postul. Pe timpul zilei, în luna Ramadan, musulmanii se abţin să
mănânce, să consume alcool, să fumeze şi să aibă relaţii intime. Al patrulea stâlp este milos‑
tenia. Musulmanii dau 2,5% din venitul lor anual pentru cei săraci şi nevoiaşi. Al cincilea este
pelerinajul. Tuturor musulmanilor li se cere să facă cel puţin o dată în viaţa lor un pelerinaj la
Mecca, dacă le permite starea materială și sănătatea. [ÎV 1.2.3]
8. Ce sunt Coranul şi hadith?
Coranul şi hadith sunt cele două surse primare ale teologiei islamice. Conform islamului, Co‑
ranul este sursa infailibilă, incomparabilă, revelaţia finală a lui Dumnezeu (Coran 17:88-89), care
confirmă toate revelaţiile anterioare (10:37, 46:12). Hadith este o colecție de tradiţii ale învăţături‑
lor, deciziilor şi faptelor lui Mahomed şi ale celor mai importanți însoţitori ai săi. [ÎV 1.2.4]
9. Ce cred musulmanii cu privire la doctrina Trinităţii? De ce nu acceptă această doctrină?
Mulţi musulmani sunt confuzi cu privire la doctrina Trimității. Probabil că acest lucru se
datorează modului eronat în care este prezentată în Coran, care afirmă că doctrina Trinității este
politeistă (adică, afirmă existenţa a mai mult decât un singur Dumnezeu). Deoarece Coranul
conține aceste denaturări ale doctrinei şi musulmanii îi atribuie autoritate absolută, în ciuda
apelurilor noastre la Sfânta Scriptură şi a explicării doctrinei noastre, este extrem de dificil să-i
convingi pe musulmani că, fără niciun dubiu, creştinismul este monoteist. [ÎV 1.2.7]
Capitolul 1
10. Musulmanii susţin că islamul desăvârșeşte creştinismul. Care sunt principalele probleme cu
acest punct de vedere?
Musulmanii pretind că islamul desăvârșeşte creştinismul, aşa cum creştinismul desăvârșeşte

religia Vechiului Testament. Cu toate acestea, în cazul în care o religie o desăvârșeşte pe alta,
trebuie să existe o continuitate semnificativă între cele două. Cu alte cuvinte, elementele esen‑
ţiale ale primei religii nu trebuie să fie negate de cea de a doua, fiind necesară o continuitate a
esenţei, dar nu neapărat a formei. Creştinismul continuă iudaismul, recunoscând Vechiul Tes‑
tament atât în materie de adevăr, cât şi de autoritate. Foarte des în Noul Testament îi vedem pe
Isus, Pavel şi pe alţii citând Vechiul Testament ca fiind adevărul şi susținând inspiraţia sa divină
(2 Timotei 3:14-17; 1 Petru 1:24-25). Pe de altă parte, musulmanii neagă autoritatea şi acurate‑
ţea atât a Vechiului, cât şi a Noului Testament. În ultimă analiză, islamul nu este împlinirea
creştinismului, deoarece neagă validitatea şi adevărul creştinismului în ansamblu (în timp ce
creştinismul afirmă adevărul Vechiului Testament). [ÎV 1.2.7]
Teologie 1.3
11. Ce termen descrie cel mai bine teologia umanismului secular? Ce susțin umaniștii cu privire
la supranatural?
Umaniștii seculari sunt atei. Credinţa lor esențială este că nu există niciun Dumnezeu şi că
realitatea nu conține un domeniul supranatural. [ÎV 1.3.1–2]
12. Potrivit lui Corliss Lamont, de unde a venit ideea de Dumnezeu sau zei?
Potrivit lui Corliss Lamont, crearea cosmosului nu a fost un act divin, ci mai degrabă oa‑
menii şi imaginaţia lor creatoare au inventat conceptul de divinitate pentru a explica existenţa
cosmosului. [ÎV 1.3.2]
13. Care este premisa de la care pleacă cartea umanistă pentru copii What About God? [Ce zici
de Dumnezeu?]
Argumentul de bază al cărții What About God? este că Dumnezeu este o creatură mitică,
asemănătoare dragonilor şi zânelor, în niciun caz cineva căruia oamenii să-i ceară călăuzire sau
mântuire. [ÎV 1.3.4]
14. De ce, deși ateu de o viață, Antony Flew a abandonat ateismul și a acceptat teismul?
La vârsta de 81 de ani, decenii la rând promotor marcant al ateismului, Antony Flew s-a sim‑
ţit obligat să concluzioneze că o cauză inteligentă oarecare trebuie să fie răspunzătoare pentru
crearea universului.
Punctul cel mai important al acestui eveniment este că ştiinţa şi raţiunea, nu revelaţia sau
istoria, l-au condus pe Flew la această concluzie. Teismul nu este o credinţă nefondată în lucru‑
rile nevăzute, ci este o poziție care poate fi justificată atât logic, cât şi de dovezi din domeniul
real. [ÎV 1.3.5]
[Vă rugăm să reţineţi că Flew a acceptat o formă a teismului şi nu creştinismul.]
15. Întrebare la care să reflectezi: Potrivit lui Paul Kurtz, întrucât nu există Dumnezeu, omul trebuie
să se mântuie pe sine. Ce înseamnă pentru Kurtz că omul trebuie să se „mântuie“ pe sine?
[Răspunsurile vor varia. Ajutați-i pe elevi să înţeleagă implicaţiile acestui punct de vedere.]
Kurtz susţine că omul este ființa cea mai dezvoltată şi evoluată. Kurtz consideră că omenirea
poate să își dea seama care este cea mai bună direcție pentru evoluţia ei, că trebuie să creăm un
sistem de morală independent de orice standard universal şi că ştiinţa şi raţiunea ar trebui să
fie folosite pentru a rezolva problemele cu care se confruntă lumea în care trăim.
Discutaţi modul în care această orientare ar putea duce la elitism – în cele din urmă cei care
dețin mai multă putere sau pot manipula cel mai bine acest proces vor fi cei care vor stabili
regulile definind ceea ce este bine sau rău.
Teologie 1.4
16. Ce termen descrie cel mai bine teologia marxist‑leninistă?
La fel ca și umaniștii seculari, marxiştii își bazează concepția lor despre lume și viață pe o
credinţă teologică în ateism. [ÎV 1.4.1–2]
17. Cum a privit Karl Marx omenirea şi rolul ei în istorie?
Deoarece Karl Marx n-a avut loc pentru Dumnezeu în concepția sa despre lume și viață,
el a crezut că omenirea trebuie să îndeplinească funcţiile care îi reveneau în mod tradiţional
divinității. Pentru Marx, omenirea este Dumnezeu. Noi L-am creat pe Dumnezeu după chipul
nostru. Am creat religia cu scopul de a ne închina nouă înșine.
Deoarece Marx a crezut că omul este Dumnezeu, el a mai crezut că omul trebuie să dețină
controlul asupra realităţii pentru a o modela după cum dorește. Deoarece instituţiile societăţii
se întemeiau pe teism, Marx a decis să schimbe toate instituţiile sociale şi să le reașeze pe baze
ateiste. [ÎV 1.4.2]
Capitolul 1
18. Ce afirmație bine‑cunoscută a lui Karl Marx descrie cel mai bine sentimentele lui faţă de
religie?
„Religia”, a spus Marx, „este suspinul ființei asuprite, sentimentul unei lumi fără inimă și
spiritul unei existențe lipsite de suflet. Este opiul popoarelor.” [ÎV 1.4.3]
19. Fiodor Dostoievski a spus că problema comunismului nu este de natură economică. Care ar
fi ea?
Ateismul [ÎV 1.4.7]
20. Întrebare la care să reflectezi: De ce au vrut atât Marx cât şi Lenin, să elimine „chiar și orice
cochetare cu ideea de Dumnezeu“?
[Vor exista diverse răspunsuri, dar ar trebui să se ajungă la esența concepției lor materialiste de viaţă.]
Pentru Marx şi Lenin omul şi tot ceea ce există nu sunt decât atomi aflați în mişcare și nimic
mai mult. Acei „atomi aflați în mișcare” care cred în Dumnezeu sunt slabi la minte şi periculoși
pentru instituirea unui guvern comunist şi o viitoare societate utopică. Pentru Marx şi Lenin
nu poate exista nimic mai presus de stat. Prin urmare, cei care sunt prea slabi la minte ca să în‑
ţeleagă adevărul ateismului şi se agaţă de supranatural trebuie să fie exterminaţi cu orice preţ.
Teologie 1.5
21. De ce este viaţa lui Cristos atât de importantă pentru umaniștii cosmici?
Concentrarea asupra vieții lui Cristos îi permite unui teolog New Age să postuleze, așa cum
face John White, că „Fiul lui Dumnezeu... nu este Isus Cristos, ci conștiința noastră Cristică com‑
binată.” Umaniștii cosmici nu îl privesc pe Isus ca Dumnezeu, ci el este mai degrabă unul dintre
cei câțiva oameni care au atins un nivel înalt de conştiinţă, o stare divină de conștientizare la
care orice muritor este încurajat să aspire. [ÎV 1.5.1]
22. Cine este Dumnezeu, în concepția umanismului cosmic?
Așa cum pretind adepții New Age, Dumnezeu nu este „ceva” exterior omului. Mai degrabă,
noi suntem Dumnezeu – sau mai corect spus, totul este Dumnezeu şi Dumnezeu este totul.
Acesta este motivul pentru care Shirley MacLaine recomandă ca fiecare persoană să-și încea‑
pă ziua cu afirmarea propriei sale divinități. Toți oamenii ar trebui să-și dea seama şi să se
obișnuiască cu faptul că este Dumnezeu. [ÎV 1.5.2]
23. În concepția adepților umanismului cosmic, ce se întâmplă atunci când moare cineva?
Umaniştii cosmici cred că scopul principal al omenirii este de a realiza natura divină şi astfel
de a transcende ideea simplistă că suntem fie materie, fie spirit. În plus, aproape fiecare adept
Age New consideră că sufletul este atât indestructibil, cât şi veșnic. Cu alte cuvinte, ei cred că
orice ființă umană a existat dintotdeauna. Fiecare dintre noi a fost prezent, într-o formă sau alta,
din eternitate. Ciclul vieţii şi morții nu este nimic altceva decât procesul de reîncarnare. Trupul
se poate degrada, dar sufletul va continua căutarea divinității în alte trupuri. [ÎV 1.5.3]
24. Care este concepția teologică pe care o susține umanismul cosmic?
Umanismul cosmic susține o teologie panteistă: totul este Dumnezeu şi Dumnezeu este totul.
Exemplul cel mai evident al teologiei panteiste se poate vedea într-o carte New Age pentru
copii, intitulată What About God? [Ce zici de Dumnezeu?]: „Sunt multe feluri în care se poate
vorbi despre Dumnezeu. Oare înseamnă aceasta că tot ce spune toată lumea despre Dumnezeu
este corect? Oare înseamnă aceasta că Dumnezeu e totul? Da! Dumnezeu este orice lucru mare
sau mic! Dumnezeu este totul, aproape și departe! Dumnezeu este tot ce este strălucitor și tot
ce este întunecat! Dumnezeu este totul între cele două extreme! Dacă totul este Dumnezeu,
Dumnezeu este cea din urmă frunză a unui copac; dacă totul este Dumnezeu, Dumnezeu este
și un elefant care îşi croieşte drumul prin junglă.” [ÎV 1.5.4]
25. Întrebare de reflecţie: Ați întâlnit panteismul prezentat în cultura populară (filme, TV, muzică)?
[Vor exista diverse răspunsuri]
Teologie 1.6
26. Care este concepția teologică a postmodernismului clasic?
Ateismul [ÎV 1.6.1]
27. De ce postmodernişti ca Jacques Derrida şi Michel Foucault nu doresc să‑și precizeze în mod
clar convingerile lor teologice?
Dacă susții că ești ateu înseamnă să faci o afirmație absolută cu privire la realitate: că nu
există Dumnezeu. Deoarece Derrida şi Foucault susţin că nu există o realitate universală sau
obiectivă, amândoi încearcă să evite să facă astfel de declaraţii teologice absolute. [ÎV 1.6.4]
Capitolul 1
28. Ce este deconstrucţia? Cum s‑ar putea aplica această teorie la texte cum este Biblia?
Derrida a tras concluzia că, întrucât nu există o realitate ultimă sau adevăr etern, nici cuvin‑
tele şi nici propoziţiile nu se pot referi la ceva care să existe obiectiv, dincolo de cuvinte. Mai
degrabă, a susținut Derrida, omul „își construiește” realitatea prin utilizarea limbajului. Fiecare
text își găsește înțelesul în cititor, și nu în autorul textului. În felul acesta, sensul dat de autor
este astfel, în mod inevitabil „deconstruit” sau modificat de către cititor, şi textul devine prizo‑
nierul capriciilor cititorului. [ÎV 1.6.5]
Cei care aplică teoria deconstrucţiei lui Derrida textelor din Biblie spun că Biblia este doar
o carte scrisă de oameni care au fost limitați de propria lor cultură, experienţă şi limbă. Autorii
textelor biblice au scris despre propriile lor experienţe subiective, fără să comunice în mod
necesar adevăruri obiective, eterne despre Dumnezeu şi omenire. Prin urmare, atunci când
oamenii citesc azi Biblia, ei aduc propriul lor filtru pentru interpretarea textului. O feministă va
citi Biblia într-un fel, un homosexual într-un alt fel şi un evanghelic în altul. Nimeni nu poate
pretinde că doar interpretarea lui este corectă. Mai mult decât atât, nimeni nu poate transcende
subiectivitatea personală pentru a ajunge la mesajul original intenționat de autor. Teoria decon‑
strucţiei poate fi folosită pentru a explica modul în care Biblia este folosită de unii pentru a-i
lichida pe alții, în timp ce alți oameni, citind aceeaşi Biblie, construiesc spitale, școli, orfelinate
și adăposturi pentru cei în nevoie. [ÎV 1.6.5]
29. Cum a influenţat Postmodernismul noţiunea de pluralism religios?
Deşi la început majoritatea postmoderniştilor au fost atei, negarea adevărului a dus la o

concluzie logică: promovarea pluralismului religios. Pluralismul religios este crezul că trebuie
să fim toleranţi cu toate credinţele religioase, deoarece nicio religie nu poate pretinde că deţine
adevărul universal.
Această idee se armonizează cu principiile definitorii ale spiritului postmodernismului –
scepticismul cu privire la adevărul absolut, sau orice fundament perceptibil al cunoaşterii şi în
final, scepticism față de orice metanarațiune (o povestire atotcuprinzătoare ce defineşte realita‑
tea). Mulţi dintre cei care sunt imersați în cultura postmodernă actuală neagă adevărul religios,
exilând în schimb afirmațiile religioase în sfera preferinţelor. De exemplu, fie îți place ideea că
Isus este Mântuitorul, fie nu îți place. Se poate să fii atras sau nu de minuni. Această atitudine
acceptă şi nivelează toate preferinţele religioase. [ÎV 1.6.6]
30. Întrebare de reflecţie: Ce credeţi că vrea să spună Friedrich Nietzsche în poemul său The
Madman [Nebunul]?
[Răspunsurile vor fi diverse]

Deşi Nietzsche a fost ateu, el a înţeles în mod clar ramificaţiile unei societăţi care nu mai
credea în existența lui Dumnezeu. Nietzsche a înțeles (aproape profetic), că îndepărtarea lui
Dumnezeu dintr-o cultură zidită pe credinţa în divin duce în mod inevitabil la haos. [1.6.3]
Activitate apologetică pe roluri
Împărţiţi elevii în grupuri mici şi numiți în fiecare grup un „ateu” (sau puteţi
alege să jucați dumneavoastră rolul ateului). Elevii din grup trebuie să încerce
să-l convingă pe ateu că există Dumnezeu sau că o concepție creștină despre
lume și viață este mai mult decât rezonabilă decât cea atee/naturalistă. Dați ate‑
ului o scurtă listă de provocări mai frecvente la adresa creştinilor. Aceasta poate
include: 1) „Dovedește-mi că există Dumnezeu”, 2) „Cum poţi să crezi într-o
carte care este plină de erori?”, 3) „Toate religiile sunt la fel” şi 4) „Cum poţi cre‑
de în aceste mituri antice, cum este cel despre Arca lui Noe şi despărţirea apelor
Mării Roşii?” Desfăşoară activitatea timp de 10-15 minute, apoi împărtășiți re‑
zultatele discuțiilor. Ajutați-i pe elevi să înţeleagă cum pot răspunde la întrebă‑
rile puse de ateu.
Oare sunt toate religiile la fel?
de Douglas Groothuis
Trăim într‑o societate a cărei diversitate religioasă este în continuă creştere. Plimbându‑te pe
lângă afișierul oricărui campus universitar vei găsi anunţuri cu yoga (hindusă), meditaţie budistă,
societăţi islamice, grupuri creştine de părtășie şi o colecţie asortată de învăţături şi practici spiritu‑
ale stupefiante. Deschizând cartea de telefon dai peste aceleași rezultate. Acolo vom găsi nu numai
biserici creştine şi sinagogi evreieşti, ci și temple budiste şi hinduse, precum şi moschei musulma‑
ne. Această realitate nu este afectată de afirmația că America este, sau a fost, o naţiune „creştină“.
În ciuda unei diversităţi tot mai mari, adepții acestor religii diferite, susțin de obicei că religia lor
este adevărată în mod obiectiv şi este esenţială pentru eliberarea spirituală. Mulțimea ameţitoare
de opţiuni religioase i‑a făcut pe mulţi să susţină că pretențiile religioase de a deține un adevăr
exclusiv și mântuitor sunt dovada clară a unui dogmatism îngust şi demodat. Prin urmare, religiile
ar trebui să ajungă la o părere de sine mai sănătoasă şi mai umilă, pentru a preveni controversele
și conflictele religioase.
Elefantul și orbii
Așa cum mulţi susțin, o populară povestire despre un elefant şi mai mulţi orbi ilustrează un
adevăr esenţial cu privire la relaţia dintre religiile lumii. Povestirea dă de înțeles că intoleranţa reli‑
gioasă şi chiar violenţa pot fi rezolvate prin înţelegere reciprocă şi umilinţă. Poate un elefant mitic
și câțiva orbi să rezolve tensiunea şi confuzia noastră din domeniul religiei?
După cum se povestește, mai mulţi orbi au vrut să știe cum arată un elefant. (Dar nu ni se spune
cum de elefantul a devenit atât de calm încât să suporte această inspecție.) Cel care a simţit colții a
spus că fiara era netedă și dură. Cel care a atins coada l‑a descris ca fiind subțire și lung. Cel care a
atins urechea a crezut că animalul era moale şi flexibil. Cel care l‑a pipăit de‑a lungul burții a spus că
elefantul era tare şi aspru ca lutul. Fiecare a avut parte de o expunere şi o înţelegere limitată a ceea ce
evalua. Din cauză că nu cunoștea întreg adevărul, fiecare a presupus că elefantul ca întreg se potrivea
descrierii personale foarte limitată. Desigur, elefantul este alcătuit din toate lucrurile pe care le‑au
descris orbii. Colții sunt netezi, urechea este moale, pielea este aspră, iar coada este subțire.
Morala povestirii este că fiecare religie deține doar o cunoaştere parţială, dar fiecare greșește
crezând că a surprins esenţa adevărului religios. Dintr‑un punct de vedere iluminat, se poate vedea
că toate religiile sunt o parte a realității divine (acelaşi elefant). Prin urmare, certurile, luptele şi
chiar războaie din cauza unor neînţelegeri religioase sunt lipsite de sens. Toate religiile dețin unele
adevăruri religioase importante şi în consecinţă ar trebui să se respecte reciproc. Cei care invocă
această pildă își sfătuiesc interlocutorii să‑şi amintească povestirea data viitoare când sunt tentaţi
să facă afirmații exclusiviste cu privire la partea lor din elefantul religios.
Ce este religia?
Ne vom întoarce la elefantul nostru şi la prietenii săi la timpul potrivit. Mai întâi este nevoie
să luăm în considerare natura şi funcţia religiei, pentru a evalua afirmaţia că toate religiile sunt,
într‑un sens, una.
Este foarte dificil să definești ce este religia. Noi ştim că budismul, islamul, creştinismul, iuda‑
ismul şi hinduismul sunt religii. Care este atributul lor esenţial comun care le face să fie religii și
nu altceva?
Unii au susţinut că un sentiment de dedicare totală este caracteristica definitorie a tuturor reli‑
giilor. În acest caz, am putea eticheta ca religie și marxismul, deşi susține ateismul şi nu are nicio
metodă de iluminare spirituală, în afară de înţelegerea filozofiei marxiste şi instigarea la revoluţie.
Pe de altă parte, ştim că budismul este o religie, dar budiştii Theravada sunt fie agnostici, fie
atei. Prin urmare, teismul nu este un aspect esenţial al religiei. În plus, mulţi dintre cei ce cred în
Dumnezeu, dar nu aparțin niciunei tradiţii religioase s‑ar încadra la categoria celor fără religie.
O înţelegere mai largă dar viabilă a religiei este că aceasta pretinde să dea o explicație sacrului şi
a modului în care oamenii pot să o înțeleagă. Toate marile religii mondiale fac „afirmații cu valoa‑
re de adevăr“ cu privire la realitatea ultimă, condiţia umană şi modul în care oamenii își pot găsi
eliberarea spirituală.
O „afirmație cu valoare de adevăr“ este o afirmație care pretinde să reprezinte corect realitatea
sau să corespundă cu aceasta. Aceasta este dimensiunea doctrinară a religiei, care este indispen‑
sabilă pentru identitatea sa.1 Fondatorii religiilor, fie ei Buddha, Isus sau Mahomed, pretind că au
primit cunoaşterea adevărului obiectiv – adevărul pe care toţi au nevoie să‑l cunoască. Diferitele
afirmații cu valoare de adevăr ale religiilor au un accent puternic în domeniul experienției. Un
filozof ar putea face speculații cu privire la Absolut, dar nu va aduna în jurul său o sectă religioasă
care să‑i urmeze speculațiile chiar cu prețul vieții. Religiile, pe de altă parte, declară adevăruri con‑
siderate extraordinar de importante, care schimbă viaţa.
De exemplu, după ce Siddhartha Gautama a găsit iluminarea şi a devenit Buddha („un iluminat“),
el a predicat calea spre iluminare (nirvana), o învăţătură care nu putea fi găsită în sistemul hindus
din vremea sa. Buddha a susținut că dacă cineva dorea să fie eliberat din ciclul naşterii şi renaşterii
(reîncarnarea), trebuia să urmeze învăţătura sa despre cele opt căi spre eliberare de dorință şi sufe‑
rinţă. În alt context, Isus din Nazaret a spus că El însuşi era „Calea, Adevărul şi Viaţa“ şi că la pacea
cu Dumnezeu Tatăl se poate ajunge numai prin El (Ioan 14:6). Aceste afirmaţii nu au fost oferite ca
speculaţii amorfe sau simple opinii religioase, ci ca adevăruri ce transformă. Nici Buddha, nici Cristos
nu au fost relativişti religioși care să se plimbe de colo‑colo bombănind: „Acest lucru este adevărat
pentru mine, dar s‑ar putea să nu fie adevărat pentru tine.“ Ei au fost categorici în afirmațiile lor.
Religiile sunt înglobate în societate şi servesc o serie de funcţii sociale şi psihologice. Ele servesc
pentru a uni o comunitate, pentru a da speranţă sau pentru a contesta și a aproba puterea seculară.
După cum a subliniat William James în The Varieties of Religious Experience [Varietatea experiențelor
religioase], în ciuda diferenţelor mari între religii există o anumită caracteristică uniformă comună
tuturor religiilor și pe care toate religiile par să o aibă: (1) o nelinişte şi (2) soluţia. (1) Neliniştea,
redusă în termenii cei mai simpli, este un sentiment că ceva nu este în regulă cu privire la noi așa cum
existăm în mod natural. (2) Soluţia este un sentiment că suntem salvaţi din starea noastră rea dacă
facem legătura corectă cu o putere superioară.2
1
Despre afirmații exclusiviste și religie, vezi Mortimer Adler, Truth in Religion: The Plurality of Religions and the Unity of Truth
(New York, Macmillan, 1990); și Harold Netland, Dissonant Voices: Religious Pluralism and the Quest for Truth (Grand Rapids, Mich.,
Eerdmans, 1991).
2
William James, The Varieties of Religious Experience: The Works of William James, ed. Frederick Burkhardt (Cambridge, Harvard
University Press, 1985), pag. 400; sublinierea din original.
Capitolul 1
Cu toate acestea, natura problemei şi genul de soluţie propusă au fost definite în moduri foarte
diferite. Religiile pot să se asemene în formă şi funcţie, dar fac afirmații contradictorii despre reali‑
tatea ultimă, condiţia umană şi eliberarea spirituală. G.K. Chesterton a făcut această observație în
lucrarea sa clasică Orthodoxy, când a atacat ideea că „religiile din întreaga lume diferă în rituri şi
forme, dar susțin aceleași lucruri. Această idee, a spus el,
este falsă; adevărul este exact invers. Religiile lumii nu diferă foarte mult în rituri şi forme,
dar diferă foarte mult în ceea ce susțin... Adevărul este că dificultatea tuturor crezurilor din
lume nu se regăsește ca în această afirmație superficială: că religiile sunt de acord ca înțeles,
dar diferă în practică. Este exact pe dos. Ele se aseamănă în practică; aproape toate marile
religii din lumea asta lucrează cu aceleaşi metode externe, cu preoţi, scripturi, altare, frăţii
legate prin jurământ, sărbători speciale. Ele sunt de acord în privința modului de predare;
diferența este în ceea ce învață... Crezurile care există pentru a se distruge unele pe altele,
au toate scripturi, la fel cum armatele care există ca să se omoare unele pe altele au puști.“3
Chesterton subliniază că utilizarea anumitor forme culturale nu implică o legătură între acele
învăţături religioase promovate prin acele forme. De exemplu, atât socialiştii cât şi capitaliştii și‑au
exprimat concepțiile lor despre lume și viață în reviste şi cărţi. Cu toate acestea, utilizarea literaturii
pentru promovarea crezurilor lor nu contribuie cu nimic la armonizarea convingerilor contradic‑
torii. Când Chesterton afirmă că crezurile sau mărturisirile de credință există pentru a se distruge
unele pe altele, el nu susţine că religiile ar trebui să ridice armele una împotriva celeilalte. El vrea
să spună că fiecare religie face afirmații cu valoare de adevăr cu privire la elemente esenţiale ale
concepției sale despre lume și viață, afirmații care nu pot fi conciliate cu afirmațiile cu valoare de
adevăr ale altor religii. De exemplu, hinduşii, creştinii şi musulmanii se roagă cu toţii, dar se deo‑
sebesc în concepțiile lor cu privire la Dumnezeul căruia se roagă.
Un mod simplu de a verifica dacă toate religiile spun același lucru este de a compara învăţă‑
turile esenţiale a trei tradiţii religioase majore. Dacă toate religiile majore ale lumii au comunicat
aceeași realitate, ne‑am aştepta ca să fie de acord cu privire la realitatea ultimă, condiţia umană şi
eliberarea spirituală. Sau cel puțin ar fi de aşteptat să găsim o anumită strategie care să armonizeze
învăţăturile lor contradictorii, ca și în povestea cu elefantul.
O tentație importantă în studiul religiilor comparate este modificarea învăţăturilor lor religioa‑
se, forțându‑le să se potrivească într‑un sistem comun. O foarte populară carte recentă, Living Bu-
ddha, Living Christ [Buddha viu, Cristos viu], călugărul budist Thich Nhat Hanh descrie ceremonia
creştină a euharistiei ca fiind modul în care creştinii reflectează asupra legăturilor lor cu pământul,
reprezentat de vin şi pâine. El spune:
Dacă ne permitem să atingem pâinea profund, suntem renăscuți, pentru că pâinea noastră
este însăși viaţa. Mâncând‑o, asimilând‑o în profunzime, atingem soarele, norii, pământul,
tot cosmosul. Atingem viaţa și atingem Împărăţia lui Dumnezeu.4
Hanh leagă euharistia creştină de patul procustian al budismului, descriind‑o într‑un mod care
neagă practica centrată pe Cristos care ne amintește de trupul frânt a lui Isus (pâinea) şi de sângele
3
G.K. Chesterton, Orthodoxy (Garden City, N.Y., Doubleday, 1959), pag. 128–129.
4
Thich Nhat Hanh, Living Buddha, Living Christ (New York, G.P. Putnam’s Sons, 1995), pag. 31. Hanh redefinește adesea
creștinismul în termeni budiști.
vărsat (vinul), care s‑au dat prin moartea Sa pe cruce. Aceasta manevră nu face nimic pentru a
duce la o mai bună înţelegere a dialogului religios, deoarece nu respectă sensul intrinsec al religiei
descrise. În înțelesul ei biblic, Împărăţia lui Dumnezeu nu are nicio legătură cu unirea noastră cu
cosmosul, ci este domnia personală a lui Dumnezeu şi prezenţa Sa mântuitoare.
Pentru a verifica ideea că toate religiile sunt la fel, vom compara învăţăturile creştinismului, is‑
lamului şi hinduismului non‑dualist, în aceste trei domenii de bază: realitatea ultimă, natura omu‑
lui şi eliberarea spirituală. Vom avea grijă să descriem fiecare sistem în conformitate cu tradiţiile
sale – și să lăsăm patul lui Procust acestuia și urmaşilor săi eronați.
Realitatea ultimă: Trinitate, Allah sau Brahman?

Ce spune creștinismul: Atât Vechiul cât şi Noul Testament Îl revelează pe Dumnezeu ca unicul
şi supremul Creator al universului. „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul“ (Gene‑
za 1:1). Dumnezeu este Creatorul etern; El nu poate fi identificat cu cosmosul, deoarece El este
transcendent, separat de creaţie în Ființa Sa esențială. Pavel a predicat că Dumnezeu este o fiinţă
care există prin Sine, de care depinde universul (Faptele Apostolilor 17:25). Dumnezeu S‑a făcut
cunoscut lui Moise în rugul aprins ca „EU SUNT CEL CE SUNT“ (Exodul 3:14). Dumnezeu este o
Ființă personală – un centru de conştiinţă în raport cu creaţia Sa. Profetul Isaia descrie de mai multe
ori puterea inegalabilă şi măreția lui Dumnezeu în termeni personali și supremi: „Întoarceţi‑vă la
Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu
altul.“ (Isaia 45:22) Când Isus i‑a învăţat pe ucenicii Săi să se roage, le‑a spus că trebuie să se adre‑
seze lui Dumnezeu ca „Tată“ (Matei 6:9). Limbajul personal pe care‑l folosește Biblia pentru a‑L
descrie pe Dumnezeu se referă tocmai la caracterul lui Dumnezeu; nu este un limbaj poetic folosit
pentru a descrie o fiinţă care transcende personalitatea, ca în unele variante ale hinduismului.
În afară de faptul că este monoteist, creştinismul este trinitar, ceea ce‑l distinge de alte forme de
teism. Există un singur Dumnezeu (Deuteronom 6:4), care există etern în trei persoane egale: Tatăl
(Efeseni 1:3), Fiul (Ioan 1:1) şi Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 5:1‑5). Doctrina Trinității nu afirmă
implicit că unu este egal cu trei, ceea ce ar fi o contradicţie logică. În schimb, susține că există o
esenţă sau substanţă divină care ființează în trei persoane. Deci, Dumnezeu este unul singur într‑un
sens şi trei într‑un sens diferit. Această doctrină nu este explicită în Vechiul Testament, dar este su‑
gerată şi în mod sigur nu este negată.5 Scrierile Noului Testament ne învaţă că Isus este Dumnezeu
întrupat, Mesia cel promis de Vechiul Testament. Isus a spus, „Eu şi Tatăl una suntem“, o afirmație
pe care mulțimea a identificat‑o ca o revendicare a divinității (Ioan 10:30). Apostolul Pavel a spus
că Isus a suspendat unele din prerogativele Sale divine prin faptul că a devenit un slujitor uman cu
scopul de a răscumpăra creaturile Sale care are au greşit (2 Corinteni 8:9; Filipeni 2:6‑11).
Ce spune islamul: Islamul susține că este împlinirea creştinismului, dar cu toate acestea nea‑
gă multe dintre învăţăturile creştine esenţiale. Coranul, cartea sfântă a islamului, ne învaţă că
Dumnezeu (Allah) este absolut unic, fără să permită distincții de persoane. Islamul insistă asupra
faptului că Allah este Creatorul şi Domnul suveran al universului şi este Judecătorul final al tuturor
oamenilor. Condamnând cu patimă idolatria, Mahomed, profetul lui Allah, a respins ideea că Isus,
o fiinţă umană, ar fi putut fi în vreun sens Dumnezeu. Isus a fost respectat ca un mare profet al lui
5
La acest subiect vezi Millard Erickson, God in Three Persons: A Contemporary Interpretation of the Trinity (Grand Rapids, Mich.,
Baker, 1995), pag. 159–174.
Capitolul 1
Allah şi chiar ca Mesia, dar nu ca Dumnezeu întrupat. Islamul respinge închinarea la Isus ca șirk
(închinarea păcătoasă în fața creaturii în locul Creatorului). Coranul afirmă că:
Allah este singurul și veșnicul Dumnezeu.
El n‑a născut pe nimeni, nici nu a fost născut.
Nimeni nu este egal cu El (Sura 112:1‑4).
Când afirmă că „El n‑a născut pe nimeni“, aceste versete neagă ce spune Biblia, că Isus este
„singurul Lui Fiu“ (Ioan 3:16). Se prea poate ca Mahomed să nu fi înţeles niciodată învățătura
creștină despre Trinitate şi a respins‑o împreună cu mai multe idei eretice des întâlnite în vremea
sa, inclusiv adopţionismul, ce susține că Isus a devenit Dumnezeu după ce mai întâi a trăit ca om.6
Cu toate acestea, islamul continuă să respingă ideea că unitatea divină poate include trei persoane
coeterne și egale.
Islamul şi creştinismul sunt amândouă religii monoteiste: există un singur Dumnezeu şi El nu poa‑
te fi identificat cu creaţia sa. Numai Dumnezeu este vrednic de închinare şi de onoare. Ambele religii
sunt de acord cu această doctrină, dar islamul contrazice mărturia Noului Testament că Dumnezeu
este pe deplin revelat numai în Isus Cristos şi că monoteismul iudaic a anticipat revelaţia mai deplină
a lui Dumnezeu ca triunic. Atunci când musulmanii se închină lui Dumnezeu fără Cristos, creştinii
își aduc aminte de afirmaţia apostolului Ioan: „Oricine tăgăduieşte pe Fiul n‑are pe Tatăl“ (1 Ioan
2:23). Atunci când creştinii se închină lui Dumnezeu în trei persoane şi lui Cristos ca întruparea lui
Dumnezeu, musulmanii îi declară vinovați de șirk şi citează un pasaj din Coran unde se spune că Isus
neagă dumnezeirea Sa (Sura 5:115‑118). Aceasta este diferența enormă dintre cele două credinţe.
Ce spune hinduismul non‑dualist: În afara tradiţiilor monoteiste se găsește concepția despre

lume și viață a hinduismului nondualist (sau Advaita Vedanta). Hinduismul este o religie foarte
variată, cu şase şcoli mari şi o mulţime de dezacorduri teologice. Am ales una dintre şcoli care
reprezintă monismul panteist, o concepție despre lume și viață care a influențat recent occiden‑
tul prin intermediul Meditației Transcendentale şi a mişcării New Age.7 În forma sa clasică pro‑
povăduită de Sankara (788‑820 AD), hinduismul nondualist susţine că realitatea ultimă este una
(monism). Toate distincţiile aparente, dualităţi şi deosebiri, nu sunt reale, ci iluzorii (maya) şi se
datorează ignoranţei (avidya) cu privire la realitatea ultimă. Această mare unitate sau nondualitate
este Brahman, divinitatea supremă a Scripturii hinduse. Brahman este suma totală a realității (pan‑
teism); nu există nimic altceva decât Brahman.
Monismul nu poate fi partenerul monoteismului. Nondualismul neagă dualitatea distincţiei
Creator‑creatură, afirmată atât în islam cât și în creștinism. În timp ce islamul şi creştinismul susțin
că creaţia nu trebuie venerată, hinduismul nondualist susține că nu există nimic altceva decât di‑
vinul. Ideea dualistă a separării Creatorului de creaţie trebuie eliminată. Sinele este în esenţă di‑
vin. Într‑un pasaj celebru al scripturii hinduse, Upanishadele Chandogya, un fiu își întreabă tatăl
despre natura lui Dumnezeu. „Tu eşti aceea“,8 i se spune. Sinele este identic cu Dumnezeu.
În plus, Dumnezeul hinduismului nondualist nu este o ființă personală, ci un principiu imper‑
sonal sau o esenţă, care este dincolo de personalitate. Deşi adepții nondualismului pot tolera ma‑
6
Vezi Geoffrey Parrinder, Jesus in the Qur’an (New York, Oxford Press, 1977), pag. 137.
7
Despre relația dintre monismul panteist și perspectiva New Age vezi Douglas Groothuis, Unmasking the New Age (Downers
Grove, Ill., InterVarsity Press), 1986 și Confronting the New Age (Downers Grove, Ill., InterVarsity Press), 1988.
8
Swami Prabhavananda și Frederick Manchester, The Upanishads: Breath of the Eternal (New York, Mentor, 1957), pag. 70.
nifestarea afecțiunii populare admiţând închinarea la un Dumnezeu personal (saguna Brahman),

acest lucru este considerat o înţelegere inferioară şi inadecvată din care să se treacă la o cunoaştere
superioară a lui Dumnezeu ca fiind impersonal (nirguna Brahman).9 Brahman nu este un agent
personal care intră în relaţie cu creaturile sale. Nu există agenţi, nici creaturi, nici relații. Totul este
una.10
Ideea că învăţăturile tuturor religiilor sunt în esenţă aceleaşi nu a rezistat prea bine la analiza pe
care am făcut‑o diferitelor concepții despre realitatea ultimă. Când vom privi la punctele de vedere
diferite referitoare la natura umană şi la eliberarea spirituală, vom descoperi mai multe dezacor‑
duri fundamentale.
Condiția umană: păcătoasă, imperfectă sau divină?

Ce spune creștinismul: Folosind o expresie a lui Blaise Pascal, creştinismul îi vede pe oameni ca
pe niște prinți deposedați de drepturile regale.11 Bărbatul şi femeia au fost făcuți după chipul şi ase‑
mănarea lui Dumnezeu cu scopul de a avea părtăşie cu Dumnezeu şi unul cu altul, cât şi cu scopul
de a îngriji şi dezvolta creația bună a lui Dumnezeu (Geneza 1‑2). Scriptura arată că omenirea nu
își trage originea dintr‑o divinitate impersonală, ci din activitatea creatoare a lui Dumnezeu. Noi
toți avem în comun demnitatea dată de Dumnezeu ca persoane create de un Dumnezeu personal.
Cu toate acestea, oamenii nu au ascultat de voia lui Dumnezeu şi au căzut în neascultare şi păcat
(Geneza 3). De atunci încoace, toţi oamenii au suferit efectele acestei căderi din har (Romani 3), atât
datorită naturii lor cât şi datorită alegerilor pe care le‑au făcut. Am fost creați în mod divin, dar
purtăm semnele răzvrătirii noastre. După cum spune Pavel: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de
slava lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Biblia vede păcatul ca pe o forţă care a corupt fiecare aspect
al naturii umane şi care afectează toate domeniile vieţii. Acesta este în primul rând un delict moral
faţă de un Dumnezeu perfect din punct de vedere moral, întrerupând astfel relaţia divino‑umană
(Psalmul 51:4).
Ce spune islamul: Islamul susține de asemenea că oamenii sunt creați de Dumnezeu, dar şi‑au
pierdut inocența lor iniţială înaintea lui Dumnezeu (Sura 20:116‑22). Cu toate acestea, aşa după
cum afirmă Harold Netland:
Deşi islamul recunoaşte păcatul lui Adam şi alungarea din Grădina Edenului, nu are un
corespondent al doctrinei creştine a păcatului original şi a depravării totale a naturii uma‑
ne. Există, desigur, un sentiment al păcatului în islam, dar se pare că însemna mai mult
o slăbiciune, un defect sau o deficiență a caracterului uman, mai degrabă decât corupţia
radicală a naturii umane.12
Bărbatul şi femeia nu sunt înrobiţi de păcat, potrivit islamului. Cu o voinţă fermă, ei sunt capa‑
bili să se supună lui Allah şi să se împotrivească tentaţiilor umane şi demonice. Această învăţătură
9
Pentru o discuție semnificativă și critica acestei distincții vezi Stuart Hackett, Oriental Philosophy: A Westerner’s Guide to Eastern
Thought (Madison, University of Wisconsin Press, 1979), pag. 145–167.
10
Pentru o descriere generală a monismului panteist vezi James Sire, The Universe Next Door (ed. a 2‑a, Downers Grove, Ill., Inter‑
Varsity Press, 1988), pag. 135–155.
11
Blaise Pascal, Pensees (116/398, New York, Penguin, 1966), pag. 59.
12
Netland, Dissonant Voices, pag 89.

Capitolul 1
contrazice înţelegerea creştină a păcatului ca fiind adânc înrădăcinat şi răspândit pretutindeni.

După cum afirmă episcopul Stephen Neill: „Esența dezacordului dintre musulmani şi creştini, se
găsește în diferenţa profundă cu privire la înţelegerea naturii păcatului.“13
Ce spune hinduismul nondualist: Potrivit hinduismului nondualist, fiinţele umane sunt în

mod inerent una cu Brahman. Sinele individual (numit uneori Atman) nu este creat de Brahman,
nu are o existență distinctă față de Brahman. Sentimentul de separare vine doar din ignoranţa omu‑
lui cu privire la identitatea ultimă. Din moment ce Dumnezeu este impersonal şi atotcuprinzător,
nu există noţiunea de păcat ca un delict moral împotriva unui Dumnezeu sfânt. Există o breșă în re‑
laţia divino‑umană, prin nemurire. Problema de bază este că omul nu este conştient că adevărata sa
natură este divină. Așa după cum spunea Sankara: „Diferența dintre sinele individual și Domnul
cel Înalt se datorează numai cunoașterii greşite, și nu realității.“14
Eliberarea spirituală: Prin credinţă, fapte sau iluminare?

În fine, ajungem la problema vitală a eliberării spirituale. Așa cum a observat William James,
toate religiile oferă soluţii pentru schimbarea condiţiei umane. Care este problema? Cum poate fi
corectată? Din nou vom găsi trei seturi complet diferite de răspunsuri.
Ce spune creștinismul: Creştinii consideră că Isus este Domnul şi Mântuitorul omenirii. Spre
deosebire de islam, creştinii Îl venerează pe Isus, Dumnezeul întrupat, care a trăit o viață perfectă,
S‑a jertfit pe cruce, astfel ca oamenii să poată fi împăcați cu un Dumnezeu sfânt, şi a înviat din
morţi pentru a‑Și duce la bun sfârșit misiunea (Romani 1:4). Isus a spus că „atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă
viaţa veşnică“ (Ioan 3:16). Pavel a afirmat că există un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi om,
Cristos Isus, care S‑a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi oamenii (1 Timotei 2:5‑6).
În creştinism, eliberarea spirituală îi conferă credinciosului iertarea completă a păcatelor şi capa‑
citatea de a fi neprihănit înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru este primit numai prin credinţa în
Cristos, doar prin harul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8). Credinciosul sincer poate fi sigur că a primit
viaţa veşnică, deoarece „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui
Dumnezeu“ (Romani 8:16).
Ce spune islamul: În islam nu există niciun mijlocitor între Dumnezeu şi creaturile Sale.
ahomed este purtătorul informațiilor despre Allah, dar nu este un mântuitor.15 El poate fi imitat
M
ca exemplu, dar nimeni nu apelează la el pentru mântuire. Orice om este judecat în funcție de me‑
ritele sale, potrivit cu ascultarea de poruncile lui Allah: „Niciun suflet nu va purta povara altuia
ci... fiecare om va fi judecat după faptele sale“ (Sura 53:38). Coranul amenință cu judecata finală în
fiecare capitol (sura). Judecata planează în aer: „În ziua aceea, niciun suflet nu va suferi nedreptate.
Vei fi răsplătit după faptele tale“ (Sura 36:45; ca și 82:19). Faptele vor determina direcția: paradisul
13
Stephen Neill, Crises of Belief: The Christian Dialogue with Faith and No Faith (Londra, Hodder & Stoughton, 1984), pag. 88; citat
din Netland, Dissonant Voices, pag 89.
14
Citat din A Sourcebook in Indian Philosophy, ed. Sarvepalli Radhkrishnan și Charles A. Moore (Princeton, N.J., Princeton Univer‑
sity Press, 1957), pag 515.
15
Vezi Josef van Ess, ,,The Image of God and Islamic Mysicism, the Image of Man and Society,“ în Christianity and the World’s
Religions (ed. Hans Kung, Heinrich von Stietencron și Heinze Bechert, Garden City, N.Y., Doubleday, 1986), pag. 71.

sau iadul. Mântuirea este prin fapte, nu prin credinţă. Cu toate acestea, niciun musulman nu este
sigur de soarta sa eternă la judecata finală.16
Ce spune hinduismul nondualist: Hinduşii nondualiști ajung la eliberarea spirituală (moksha)

printr‑o yoga potrivită (practică spirituală). Sankara susține că Jnana Yoga (yoga cunoaşterii) a fost
mijlocul de a ajunge la identitatea de sine ca Brahman. El a spus că „omul care a înţeles odată că
Brahman este Sinele său nu mai aparține acestei lumi transmigratoare [care se reîncarnează], așa
cum a aparținut mai înainte. Pe de altă parte, cel care încă face parte din această lume transmigra‑
toare, la fel ca mai înainte, nu a înţeles că Brahman este sinele.“17 Cel care experimentează moksha
este eliberat din acest ciclu al reîncarnării şi se odihnește în identitatea divină. Credinţa într‑o fiinţă
exterioară (un Dumnezeu personal) este exclusă, deoarece nu există nicio ființă exterioară. Totul
este una. Faptele bune făcute pentru a câştiga mântuirea sunt eliminate și ele, deoarece mântuirea
nu este dată de o altă ființă. Oricine este Brahman (fie că a ajuns la această cunoaștere, fie că nu a
ajuns). Cunoaşterea esenţei divine este ceea ce aduce mântuire.
Evaluarea diferențelor
Să ne întoarcem la pilda cu elefantul şi orbii. Cum poate această poveste să armonizeze descri‑
erile realităților spirituale contradictorii? Mai întâi ar trebui să înţelegem că povestea elefantului
pune religiile lumii în poziția orbilor! Nicio religie mondială nu ar accepta această poziție, deoa‑
rece fiecare pretinde să dezvăluie adevăruri ultime şi universale, nu perspective limitate care au
nevoie să fie completate de alte religii. Cel care interpretează religios povestea elefantului își arogă
o poziție superioară față de toate religiile, privindu‑le dintr‑un punct mai înalt pe care nici una din‑
tre ele nu l‑au atins. În esenţă, interpretul creează o nouă supra‑religie, care neagă particularitățile
specifice ale religiilor pe care le evaluează.18 Dar poate oare punctul acesta de vedere elevat să re‑
concilieze ideile divergente pe care le‑am descoperit?
Deşi un elefant poate fi aspru într‑un loc şi neted într‑altul, nu poate fi în același timp neted peste
tot, şi aspru peste tot. Atunci când islamul pretinde că Dumnezeu este absolut unul, fără să permită trei
persoane sau întrupare, exclude automat doctrina creştină a Trinității. Nu se poate armoniza cu aceas‑
tă doctrină spunând că parte din Dumnezeu este unul absolut și parte din El este Trinitate. Dumnezeu
nu poate avea atribute contradictorii (după cum nici altceva nu poate). Nu putem armoniza nici ide‑
ea unui Brahman nondualist impersonal cu ideea unei divinități personale ca în islam şi creştinism.
Natura lui Dumnezeu nu poate fi atât personală cât şi impersonală, deoarece personalitatea anulează
impersonalitatea, şi vice‑versa. Fie că are personalitate, fie că nu are. Un elefant poate fi în parte neted
și în parte aspru, în acelaşi timp, dar Dumnezeu nu poate fi atât personal, cât şi impersonal.
Ne lovim de aceleaşi dificultăţi cu privire la diferențele întâlnite în învăţăturile religioase referi‑
toare la natura umană şi la eliberarea spirituală, concepte strâns legate de doctrina despre realitatea
ultimă. Oamenii nu pot fi în același timp una cu Brahman şi distincți față de Creatorul lor. Evalua‑
rea ignoranţei noastre cu privire la divinitate făcută de Sankara contrazice monoteismul.
Nici dezacordul între islam şi creştinism nu poate fi rezolvat recurgând la povestea elefantului.
Dacă capacitatea noastră morală este paralizată de păcat (creştinism), nu suntem doar răniți de
16
Vezi Netland, Dissonant Voices, pag. 90–91.
17
Citat din Radhkrishnan and Moore, ed., Sourcebook, pag 513.
18
Vezi despre în Lesslie Newbigin, The Gospel in a Pluralist Society (Grand Rapids, Mich., Eerdmans, 1989), pag. 9–10.

Capitolul 1
păcat (islam), şi vice‑versa. Rezultă că, dacă putem fi mântuiţi prin fapte (islam), ar fi fals să pretin‑
dem că suntem mântuiţi prin credinţă, prin harul lui Dumnezeu, total separat de fapte (creştinism).
Descrieri diferite ale realităţii ultime duc la descrieri diferite ale problemei umane şi la diferite
rețete pentru soluţie. Se pare că elefantul şi observatorii săi limitați ne‑au dezamăgit.
Cu toate acestea, mai mulți gânditori ai epocii moderne – dintre care John Hick este cel mai
proeminent – au încercat să armonizeze religiile lumii.19 Teoria lui Hick despre pluralismul religios
este prea complexă pentru a fi abordată în mod adecvat aici.20 Totuși, putem examina câteva ele‑
mente importante ale abordării sale pentru a scoate în evidenţă problemele sale.
Pluralismul religios a lui John Hick

Hick consideră că toate marile religii produc sfinţi, prin urmare, mântuirea nu poate fi limitată
numai la o religie. Strategia sa de reconciliere a unor idei aflate în conflict a implicat crearea unei
categorii atotcuprinzătoare numită „Realul“, care semnifică realitatea ultimă, sursa diverselor ma‑
nifestări ale marilor religii ale lumii. Hick ştie că religiile nu cad de acord cu privire la natura rea‑
lităţii ultime, natura omului şi eliberarea spirituală. Dar în loc să țină partea unei religii împotriva
celorlalte, el susţine că toate exprimă în mod diferit, dar egal „Realul“.
Dar tocmai aceasta elimină din „Real“ orice conţinut intelectual semnificativ. Nu putem spune
că este personal, pentru că acest lucru contrazice panteismul, nici nu putem spune că este imper‑
sonal, deoarece ar contrazice teismul. Nu putem spune nici că este divin, din moment ce budismul
Theravada nu echivalează nirvana cu o divinitate. Rezultă că ideea de „Real“ a lui Hick devine ea
însăşi ireală. Cum poate exista ceva ce nu este nici personal, nici impersonal?
În plus, de ce s‑ar manifesta „Realul“ într‑o religie oferind mântuirea numai prin Cristos, iar în
altă religie, oferindu‑o prin intuiţia mistică a lui Brahman? Realul s‑ar contrazice pe sine.
Hick încearcă să rezolve aceste neconcordanțe, susţinând că ori de câte ori o religie face afirmații
exclusiviste despre realitate (aşa cum o fac toate într‑un fel sau altul), religia aceea trece dincolo de
limitele sale. Punctul de vedere iluminat privește toate religiile ca expresii parţiale ale „Realului“,
chiar dacă religiille însele nu lasă loc unei astfel de categorii. Din nou, Hick creează o categorie su‑
prareligioasă (şi în cele din urmă nereligioasă), cu scopul de a armoniza religiile. În felul acesta, el
scoate la lumină vechiul pat al lui Procust, de data aceasta dotându‑l cu așternuturi mai moderne.
Dar mai este încă o problemă care zădărnicește eforturile lui Hick. În sistemul său, „Realul“ este
realmente imposibil de cunoscut sau inefabil. El susţine că „Realul“ se situează dincolo de con‑
cepte. Hick este silit să adopte această poziţie pentru a apăra egalitatea afirmațiilor religioase care
se contrazic reciproc. Acest apel la ceva ce nu poate fi cunoscut nu rezolvă nimic, dar declanşează
o avalanșă de probleme. Dacă tot ce poate spune Hick despre „Real“ este că există şi este sursa
tuturor religiilor lumii, el nu poate spune nimic specific despre natura precisă a „Realului“. Hick
admite că nu putem spune despre „Real“ că are cunoştință, sau putere, că este bun și iubitor. Până
și orbii ştiau mai multe despre elefant decât spune Hick că ştiu religiile despre „Real“! Dacă „Rea‑
lul“ nu poate fi cunoscut, nu poate explica în mod adecvat natura religiilor lumii. Dacă conceptele
noastre despre „Real“ nu surprind natura sa esenţială, de ce ar trebui să credem că ideea de „Real“
19
Cea mai extinsă dezvoltare a poziției lui Hick se găsește în An Interpretation of Religion (New Haven, Conn., Yale University
Press, 1988).
20
Pentru critici mai extinse vezi Netland, Dissonant Voices, în special cap. 5–7 și Ronald Nash, Is Jesus the Only Savior? (Grand
Rapids, Mich., Zondervan, 1995), capitolele 1–6.

este sursa manifestărilor religioase, în special atunci când aceste tradiţii se contrazic una pe alta în
ceea ce privește doctrinele fundamentale? „Realul“ devine mut şi lipsit de sens.
Explicarea lui Isus Cristos

Ideile lui Hick şi ale altor pluraliști religioși se prăbușesc atunci când sunt puse în fața Persoa‑
nei lui Isus Cristos. Aceștia nu Îl pot accepta așa cum este prezentat în Noul Testament și cu toate
acestea susţin că toate religiile sunt una.
Deşi multe religii susţin că Dumnezeu intervine sau influenţează lumea, creştinismul este unic
prin faptul că pretinde că Dumnezeu s‑a făcut om, a intrat în istorie odată pentru totdeauna, având
ca scop mântuirea noastră. Hinduismul învaţă că Brahmanul impersonal ia uneori o formă perso‑
nală, ca un avatar care să îi ajute pe cei neştiutori să ajungă la iluminare. Avatarul este de multe ori
un personaj istoric nebulos care are prea puţine lucruri în comun cu Cristos.21 Cu toate că Buddha
şi Cristos sunt comparați deseori, persoana istorică a lui Buddha nu a revendicat niciodată divi‑
nitatea, nici nu a spus măcar că ar fi un oracol al lui Dumnezeu. Mai degrabă, el a învăţat calea
eliberării bazată pe meditație și purtare bună, fără vreo referire la divinitate.22 Islamul susține că,
deşi Mahomed este profetul lui Allah, Allah însuşi nu se poate întrupa.
Toate naraţiunile istorice ale Noului Testament afirmă că Isus din Nazaret a fost om – ba chiar
mai mult decât om. Îl vedem pe Isus spunând că a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut şi
„să‑Și dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). El a susţinut că are autoritate divină
„pe pământ să ierte păcatele“ (Marcu 2:10). Când a discutat cu liderii religioşi din vremea Sa, El a
spus: „Mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu“ (Ioan 8:58), o identificare clară cu divinul „Eu
sunt Cel ce sunt“ al Vechiului Testament (Exod 3:14).
Isus a sprijinit aceste afirmaţii cu acreditări impecabile și nerepetabile. El a vindecat bolnavi, a
înviat morţi, a învăţat cu o autoritate fără precedent, a ținut partea celor smeriţi şi a îndeplinit o
mulțime de profeţii ale Vechiului Testament cu privire la Mesia cel promis, slujitorul care suferă, cel
care a fost străpuns pentru păcatele noastre, dar a fost justificat de Dumnezeu (Isaia 53). Apostolul
Pavel a declarat că această justificare a Sa a fost dovedită prin învierea Lui din morţi (Romani 1:4),
un fapt istoric verificabil (1 Corinteni 15:1‑9).23
Oare sunt toate religiile la fel? Date fiind afirmațiile lor contradictorii și natura adevărului, nu se
poate ca toate să fie una cu adevărul. Ele oferă concepții foarte diferite despre realitatea spirituală
şi despre mântuire. Însă în Cristos, ne este oferită realitatea spirituală întrupată, o realitate care îi
acceptă pe toţi să se împărtăşească cu harul Lui. Aşa cum Isus a spus:
„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra
voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pen‑
tru sufletele voastre, căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28–29)
Isus îi primește în familia Sa pe oamenii nevoiaşi din orice rasă şi religie. Toţi cei care Îl cunosc
pe Cristos ca Domn, sunt adoptați ca fraţi şi surori în familia lui Dumnezeu. Lepădând căile vieţii
21
Despre doctrina avatarului comparată cu întruparea vezi Geoffrey Parrinder, Avatar and Incarnation (New York, Barnes and
Noble, Inc., 1970).
22
Pentru o comparație mai profundă între Buddha și Isus vezi Russell Aldwinkle, More Than a Man: A Study in Christology (Grand
Rapids, Mich., Eerdmans, 1976), pag. 211‑246.
23
Vezi William Lane Craig, ,,Did Jesus Rise from the Dead? “ în Jesus Under Fire: Modern Scholarship Reinvents the Historical Jesus
(ed. Michael J. Wilkins și J.P. Moreland, Grand Rapids, Mich., Zondervan, 1995), pag. 141‑176.

Capitolul 1
noastre păcătoase şi întorcându‑ne la Isus ca Mântuitor ne unim cu mulțimea de oameni ai lui

Dumnezeu din toate popoarele lumii. Unitatea spirituală pe care o găsim în Isus Cristos (Galateni
3:26‑28) este un remediu eficient pentru etnocentrismul şi rasismul care afectează planeta noastră.
Apostolul Pavel a învăţat că moartea lui Isus pe cruce ne împacă cu Dumnezeu şi face posibil să
ne împăcăm unii cu alții pentru a crea o nouă omenire (Efeseni 2:15). Religiile întregii lumi nu sunt
una, dar toţi oamenii pot deveni una la poalele crucii lui Cristos.
* Acest eseu a apărut iniţial ca broşură produsă de InterVarsity Press:

Douglas Groothuis, Are All Religions One? (Downers Grove, Ill, InterVarsity Press, 1999).
** Drepturile de reproducere acordate InterVarsity Press.

Oare sunt toate religiile la fel?
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți pregătiți să discutați răspunsurile la clasă.
1. Care este morala ilustrației cu elefantul?
Morala ilustrației cu elefantul este faptul că fiecare religie are doar o cunoaştere parțială a
adevărului religios sau a realității. Creștinismul, islamul, hinduismul şi orice altă religie de pe
pământ, ne vor furniza împreună totalitatea adevărului religios. Prin urmare, nicio religie nu ar
trebui să emită pretenţii exclusiviste referitoare la întreaga realitate, deoarece și celelalte conțin o
parte a adevărului. [ME vol.1 pag. 65]
2. Cum este definită religia?
O religie este un sistem de crezuri care încearcă să definească natura divinității şi modul în care
oamenii pot înţelege şi interacţiona cu divinitatea. Toate religiile fac afirmații cu valoare de adevăr
referitor la realitatea ultimă, condiţia umană şi eliberarea spirituală. Prin urmare, o religie este un
mod de a privi realitatea, adică o concepție despre lume și viață. Iată de ce unele concepții atee des‑
pre lume și viață, cum ar fi marxismul, sunt catalogate ca religii. [ME vol.1 pag. 65–67]
3. De ce Buddha, Cristos sau Mahomed nu au fost relativiști religioși?
Siddhartha Gautama a respins ideea hindusă a adevărului şi a ales un alt sistem religios despre
care a crezut că este adevărat. Isus Cristos a pretins că este divin şi că este singura cale de mântuire,
în timp ce Mahomed a învăţat că Isus nu era Dumnezeu şi că mântuirea poate fi obţinută numai prin
ascultarea față de Allah. Aceste trei persoane nu au oferit lumii opiniile lor și nu au făcut afirmații
despre preferințele lor, și de fapt s-au contrazis între ei în chestiuni cheie. Buddha, Isus şi Mahomed
au afirmat fiecare exlusiv că dețin adevărul şi că aceia care îi contrazic greşesc. [ME vol.1 pag. 66]
4. Potrivit creştinismului, de ce nu poate fi identificat Dumnezeu cu cosmosul?
Creştinii cred că la originea creaţiei trebuie să fi fost altcineva decât ea însăşi. În plus, ceva
creat nu se poate compara cu Creatorul. Prin urmare, creştinii cred că Dumnezeu (Creatorul) şi
cosmosul (creația) nu pot fi identice. [ME vol.1 pag. 67]
5. De ce este non‑dualismul incompatibil atât cu creştinismul cât şi cu islamul?
Non-dualismul neagă separarea dintre Creator şi creaţia sa. Atât islamul, cât şi creştinismul
afirmă această distincţie, în timp ce hinduismul non-dualist Îl privește pe Dumnezeu ca parte
a creaţiei. De fapt, această ramură a hinduismului consideră că totul este interconectat, ceea ce
înseamnă că suntem cu toţii parte din Dumnezeu (Brahman). [ME vol.1 pag. 67-68]

Capitolul 1
6. Ce se întâmplă atunci când un pluralist religios încearcă să armonizeze convingeri religioase
contrare?
Pentru a armoniza convingeri religioase contrare, pluralistul religios trebuie să le altereze

atât de drastic încât rezultatul nu mai poate fi identificat legitim cu crezurile originale de la
sursă.
De exemplu, călugărul budist Thich Nhat Hanh a încercat să redefinească Împărăţia lui
umnezeu ca să reflecte principiile budiste și nu definiţiile creştine. Hanh a susținut că
D
Împărăţia lui Dumnezeu era practic unitatea cu cosmosul, în timp ce Domnul Cristos a învăţat
că era prezenţa răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi domnia Sa. [ME vol.1 pag. 67-68]
7. Cum privesc creştinismul, islamul şi hinduismul non‑dualist condiţia umană?
Creştinismul vede omul robit de păcatul care a corupt fiecare aspect al naturii umane din
toate domeniile vieţii. Păcatul este în primul rând un delict moral faţă de un Dumnezeu perfect
din punct de vedere moral și duce la ruperea relaţiei noastre cu El.
Islamul nu vede omenirea ca fiind robită de păcat. Omul este slab, plin de defecte, imperfect,
dar oamenii nu au o natură umană coruptă. Prin eforturile voinţei sale omul este capabil să se
supună lui Allah şi să se împotrivească ispitelor umane şi demonice.
Hinduismul non-dualist vede omul ca fiind în mod inerent una cu Brahman. Persoanele
individuale (sau Atman) nu sunt distincți de Brahman, ci sunt parte a realității divine care îi
înconjoară. Nu există păcat sau ofensă morală împotriva unui Dumnezeu sfânt, deoarece nu
există un Dumnezeu personal care să fie ofensat de așa ceva. Singura breșă în relaţia divino-
umană apare în cazul imoralității. [ME vol.1 pag. 70-71]
8. Cum poate găsi cineva eliberarea spirituală în creştinism? Dar în islam? Dar în hinduismul
non‑dualist?
Potrivit creştinismului, eliberarea spirituală – iertarea completă a păcatelor şi o poziție de

neprihănire înaintea lui Dumnezeu - este primită numai prin credinţa în Cristos, prin har. Omul
nu își câștigă mântuirea prin fapte, nici nu ajunge la eliberare prin iluminare.
În islam fiecare om este judecat în funcție de meritele sale ca urmare a ascultării poruncilor
lui Allah. Niciun suflet nu poate purta povara altuia, ci fiecare va fi judecat după propriile
sale fapte. Prin urmare, omenirea nu are un mântuitor. În schimb, oamenii sunt mântuiți sau
condamnați comparând greutatea faptelor lor bune şi rele.
Potrivit hinduismului non-dualist, eliberarea spirituală constă în eliberarea din ciclul reîn‑
carnării şi odihna în identitatea divină (Brahman). La aceasta se ajunge numai prin iluminare
sau cunoaşterea esenţei divine proprii. Cei care nu ajung la această stare sunt destinați reîncar‑
nării. [ME vol.1 pag. 71-72]

9. În ilustraţia cu elefantul, cine sunt orbii şi cine interpretează pilda? De ce nu ar accepta reli‑
giile lumii ilustrația cu elefantul?
În ilustraţie, orbii sunt religiile lumii, fiecare având o înţelegere corectă numai a unei porțiuni
a elefantului. De exemplu, dacă unul dintre orbi ar pretinde că întreg elefantul este ceva aspru
pentru că partea pe care a atins-o a fost aspră, ar fi o generalizare incorectă. Tot astfel, dacă
creştinismul ar susține că toți oamenii sunt mântuiți numai prin Isus Cristos, această afirmaţie
ar fi o generalizare incorectă cu privire la oameni.
În ilustraţie, interpretul povestirii privește elefantul de sus. El este un adept al pluralismului

religios, singurul individ care are privilegiul de a deţine întregul adevăr.
Religiile ar respinge o astfel de ilustrație, deoarece fiecare religie pretinde că revelează ade‑
vărul universal despre realitate. Cele mai multe religii nu pretind că au doar o înţelegere parţi‑
ală care are nevoie să fie dezvoltată de alte religii sau de cei ce susțin pluralismul religios. [ME
vol.1 pag. 72-73]
10. Ce este o afirmație cu valoare de adevăr? De ce pluralismul religios falimentează atunci
când este aplicat la religii care fac afirmații cu valoare de adevăr?
Un adevăr este o afirmaţie ce pretinde că reprezintă corect realitatea. Toate religiile fac astfel
de declaraţii, care sunt indispensabile pentru orice sistem de credinţă religioasă. În general, re‑
ligiile fac afirmații referitoare la întreaga realitate, nu doar despre o parte a realității. [ME vol.1
pag. 39]
Pluralismul religios ar putea fi viabil numai dacă religiile nu ar face afirmații cu valoare de
adevăr. Dar majoritatea religiilor fac astfel de afirmații. Fie că aceste religii greșesc atunci când
fac afirmații cu valoare de adevăr, fie că unele dintre afirmațiile lor sunt incorecte. Este imposi‑
bil din punct de vedere logic ca două afirmații cu valoare de adevăr contradictorii să fie amân‑
două adevărate în acelaşi sens în acelaşi timp. De exemplu, să luăm în considerare următoarele:
• Oamenii nu pot fi, în același timp, una cu Brahman şi distincți față de Creatorul lor.
• Dumnezeu nu poate fi atât personal cât şi impersonal.
• Dacă capacitatea noastră morală este complet paralizată de păcat, nu se poate să fim doar
răniți de păcat.
• Dacă suntem mântuiţi numai prin credinţă, atunci faptele nu ne pot mântui. [ME vol.1
pag. 72–73]

„Existența și natura lui Dumnezeu“
cu Frank Beckwith
„Credinţa ta nu se bazează pe cele mai recente argumente ale celui mai bun filozof... Credinţa ta
se bazează pe ceea ce ştii că este adevărat, datorită dedicării tale față de Cristos. Argumentele şi
motivele sunt o parte a tabloului mai mare; ele îți întăresc convingerea.“
1. Atributele lui Dumnezeu
„ Unul dintre cele mai mari paradoxuri ale crezului că toată lumea face parte din Dumnezeu,
este că majoritatea oamenilor nu‑și dau seama de asta... dacă ai fi Dumnezeu, oare n‑ai ști acest
lucru? Să fii omniscient şi să nu ştii aceasta, înseamnă că ai o problemă.“
A. Creatorul şi Susţinătorul (tuturor celorlalte lucruri care există)
1. Întrebarea „Cine L‑a creat pe Dumnezeu?“ nu este la obiect.
2. Faptele Apostolilor 17:25; Coloseni 1:16; Romani 11:36
B. Omnipotent : Atotputernic
1. Întrebarea „Poate Dumnezeu să facă o piatră atât de mare încât să nu o poată ridica?“ nu
are sens.
„Când spunem că Dumnezeu este omnipotent nu înseamnă că Dumnezeu poate face tot ce
ne trece nouă prin cap. Nu orice înșiruire de cuvinte descrie ceva ce este de fapt posibil...
De exemplu, Dumnezeu nu poate face ca o persoană care s‑a căsătorit să fie burlac... dar
asta nu se pune în contul neputinței lui Dumnezeu. Dacă ceea ce am spus nu este posibil
din punct de vedere logic, atunci Dumnezeu nu poate face acel lucru.“
2. Lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face:
i. Cercuri pătrate sau burlaci căsătoriți (lucruri lipsite de sens)
ii. Să păcătuiască, să mintă, să înceteze să existe (contravin perfecţiunii Lui)
„Noi nu micșorăm puterea lui Dumnezeu atunci când spunem că El nu poate muri
sau nu poate fi înşelat. Aceasta este un fel de dizabilitate, care, dacă ar fi înlăturată,
L‑ar face pe Dumnezeu mai puțin puternic decât este. Unele lucruri sunt imposibile
tocmai pentru că El este atotputernic.“ (Augustin)

C. Omniscient : Atotcunoscător
1. Cunoaște trecutul, prezentul şi viitorul
2. Psalmul 139:17-18; Isaia 46:10, 41:21-24
D. Fără trup : Spirit
1. El este pretutindeni: este conştient de toate şi susţine tot ce există
2. Niciunde: transcende timpul şi spaţiul
3. Ioan 4:24
E. Necesar : Nu poate să nu existe
F. Agent raţional : O persoană sau o ființă
II. Existenţa lui Dumnezeu
A. Existenţa lui Dumnezeu nu depinde de noi
1. Credinţa noastră în El nu Îl face pe Dumnezeu real.
2. El există independent de mintea noastră.
B. Noi nu‑L putem observa pe Dumnezeu în plinătatea Lui.
III. Argumente pentru existenţa lui Dumnezeu

„ A prezenta un argument celor care nu cred... nu înseamnă că pentru a crede trebuie să ai un
argument. Pe această planetă există foarte mulți oameni care cred în Dumnezeu, sunt perfect
raţionali, dar nu sunt filozofi.“
A. Argumentul transcendental
1. Concepția despre lume și viață atee/naturalistă
i. Numai lucrurile fizice/materiale există – nu și sufletul, mintea sau moralitatea
ii. Omul este rezultatul întâmplării oarbe şi al evoluţiei
2. Concepția creștină teistă despre lume și viață

i. Există o realitate materială şi una ne‑materială – moralitatea, spiritul, sufletele,
numerele
ii. În timp ce lucrurile materiale se schimbă, cele ne‑materiale nu se schimbă – de

exemplu, logica
3. Dacă mintea ta este rezultatul întâmplării oarbe, cum poţi avea încredere în ea?
„Dacă ai şti că un computer are un soft descărcat la întâmplare, ai cumpăra acel computer?
Nu... pentru că ştii că nu ți‑ar furniza informații de încredere. Potrivit concepției naturaliste
despre lume și viață, mintea ta nu numai că este doar materie, ci este și rezultatul întâm‑
plării şi luptei pentru supravieţuire a celui mai adaptat... poate că am supravieţuit pentru
că n‑am cunoscut adevărul despre lume. Poate că mintea ne înșală şi faptul acesta ne ajută
să supravieţuim. Cum poți să îți dai seama că ştii ceva? Cu o concepție atee despre lume și
viață nu ai nici măcar siguranța cunoașterii.“
4. Răul are sens numai în cazul în care există un bine obiectiv.
B. Argumentul cosmologic Kalam
Univers
Fără început Început
Necauzat Cauzat
Impersonal Personal
1. Fără început sau cu început
i. Teoria Big Bang: Ceva a apărut din nimic
ii. A doua lege a termodinamicii: Universul se îndreaptă spre moarte termică
iii. Infinit real: Un set nelimitat

• Logic imposibil
• Dacă trecutul ar fi infinit, nu am fi aici în prezent.

2. Necauzat sau cauzat
i. Dacă universul ar fi necauzat, atunci ar fi existat dintotdeauna.
ii. Un infinit real este logic imposibil
3. Impersonal sau personal
IV. Conceptual posibil sau logic imposibil
A. Minunile sunt posibile atât conceptual cât şi logic.
1. De exemplu, nașterea din fecioară
2. De exemplu, înainte de 1900, zborul unui avion
B. Nonsensul nu este posibil nici conceptual, nici logic

„Existența și natura lui Dumnezeu“
dumneavoastră la clasă.
1. Cine L‑a creat pe Dumnezeu?
Mulţi teişti ne vor atrage atenția că „ceva” nu poate proveni din nimic. Din moment ce uni‑
versul este „ceva”, trebuie să provină din „ceva”, nu poate proveni din „nimic”. Argumentul
acesta este adesea contracarat cu întrebarea: „Cine L-a creat pe Dumnezeu?” Aceasta este o în‑
trebare validă. Dacă susţinem că totul provine din „ceva”, atunci pare logic să îți pui întrebarea
despre originea lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, teiştii nu susţin că totul provine din „ceva”. Noi credem că raţiunea şi ex‑
perienţa demonstrează că toate lucrurile naturale provin din ceva. Dumnezeu, pe de altă parte,
nu se încadrează în această categorie. De fapt, Dumnezeu a fost Cel care a creat, a proiectat şi
susţine tot ceea ce există.
[Analizați în context Faptele Apostolilor 17:25, Coloseni 1:16, şi Romani 11:36 împreună cu elevii.]
2. În ce fel este Dumnezeu omnipotent sau atotputernic? Există lucruri pe care Dumnezeu nu
le poate face? În ce fel este Dumnezeu omniștient sau atotştiutor? În ce fel este Dumnezeu
omniprezent?
A pretinde că Dumnezeu este atotputernic nu înseamnă să spui că Dumnezeu poate face ori‑
ce, așa cum zic unii. Mai degabă, calitatea de a fi atotputernic înseamnă că Dumnezeu este fiinţa
cea mai puternică. Există lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face. Dumnezeu nu poate face
ceva care contravine perfecţiunii lui (de exemplu nu poate să păcătuiască, să mintă, să înceteze
să mai existe etc.). De asemenea, Dumnezeu nu poate face ceva lipsit de sens (de exemplu, cer‑
curi patrate, burlaci căsătoriți, etc). El nu poate face un obiect atât de greu încât să nu-l poată
ridica, nu poate spune un număr mai mare decât infinitul, sau nu poate fi mai omnipotent decât
omnipotent.
Dumnezeu este omniștient, adică Dumnezeu este atotştiutor – pentru că El cunoaște toate
lucrurile din trecut, prezent şi viitor.
[Analizați în context Psalmul 139:17-18 şi Isaia 46:10, 41:21-24 împreună cu elevii]
A spune că Dumnezeu este omniprezent înseamnă a spune că Dumnezeu este spirit fără
trup şi că este conştient de toate lucrurile. Ca fiinţă spirituală, Dumnezeu transcende timpul şi
spaţiul, astfel încât într-un alt sens ar fi la fel de potrivit să spunem că Dumnezeu este niciunde,
adică nu este localizat într-un loc anumit.

3. Care este argumentul transcendental pentru existenţa lui Dumnezeu?
Argumentul transcendental pentru existența lui Dumnezeu este o comparaţie raţională între ate‑
ism şi teism ce se concentrează pe rezultatele practice ale celor două concepții despre lume și viață.
Dacă nu există Dumnezeu şi cosmosul este doar materie/energie, atunci rezultă că există
doar lumea materială. Aceasta însemna că nu există supranatural, nici Dumnezeu şi nici suflet.
Pe de altă parte, dacă există Dumnezeu şi dacă cosmosul este compus atât din elemente mate‑
riale cât şi nemateriale, atunci este posibil ca să existe supranaturalul, Dumnezeu și sufletele.
Dacă nu există Dumnezeu și nimic supranatural, atunci nu există nicio explicaţie pentru
unele lucruri cum ar fi rațiunea, moralitatea, logica şi numerele. Concepția materialistă despre
lume și viață nu poate explica existenţa acestor entităţi şi nici nu poate acomoda existenţa lor în
propriul ei cadru. Rezultă că, dacă mintea noastră este rezultatul unei întâmplări oarbe, nu am
avea nicio garanţie că mintea noastră ne spune adevărul despre această lume.
4. Care este argumentul cosmologic Kalam pentru existența lui Dumnezeu?

Argumentul cosmologic Kalam este un raţionament cu trei dileme exhaustive în legătură cu
originea cosmosului.
În primul rând, fie că universul a existat dintotdeauna, fie că a avut un început. Dacă universul a
existat întotdeauna, atunci a existat dintr-un trecut infinit – ceea ce este o imposibilitate logică. Pen‑
tru a demonstra acest lucru, să considerăm o bibliotecă compusă dintr-un număr infinit de cărţi roşii
şi negre. Dacă acest scenariu ar fi posibil, atunci biblioteca ar conţine tot atât de multe cărţi negre (un
număr infinit) ca și de cărţi roşii şi negre împreună (tot un număr infinit). De asemenea, dacă aţi eli‑
mina un număr infinit de cărţi negre din bibliotecă, veţi avea în continuare un număr infinit de cărţi
roşii. Cu alte cuvinte, eliminarea unor cărţi nu ar schimba numărul total al cărților.
Mai mult decât atât, majoritatea oamenilor de știință sunt de acord că a existat un moment în
care cosmosul și-a început existența, cunoscut sub numele de Big Bang. Această idee este raţio‑
nală deoarece dovezile științifice arată că universul epuizează energia sa disponibilă. Cosmosul
pare că a fost declanșat (a fost încărcat cu o anumită cantitate de energie) şi de atunci încoace
consumă energie (diminuându-și energia disponibilă). Dacă universul se îndreaptă spre un punct
terminus, el trebuie să fi avut și un început.
În al doilea rând, dacă universul a avut un început, apariția sa a fost fie necauzată, fie cau‑
zată. Dacă universul a luat fiinţă într-un anumit punct al istoriei, dar necauzat, atunci se pune
întrebarea cum de un astfel de eveniment ar putea apărea spontan. Gândiți-vă la aprinderea unui
chibrit – ea este produsă direct de anumite cauze, cum ar fi frecarea lui. Deoarece orice efect este
întotdeauna rezultatul unei cauze, universul trebuie să fi avut, de asemenea, o cauză iniţială.
În al treilea rând, dacă universul a avut un început cauzat, atunci agentul care a cauzat începu‑
tul a fost fie impersonal, fie personal. Singura modalitate ca acest eveniment să fi fost cauzat este
prin intermediul unui agent personal independent, agenții impersonali fiind incapabili să cauze‑
ze ceva spontan. De exemplu, experiența a demonstrat că numai un agent personal independent
poate iniţia un eveniment spontan (de exemplu, ridicarea unui braţ).

Capitolul 1
5. Care este diferenţa dintre conceptele posibile din punct de vedere conceptual și conceptele
imposibile din punct de vedere logic?
Conceptele imposibile din punct de vedere logic sunt idei, de exemplu un cerc pătrat sau un
burlac căsătorit, idei care sunt o contradicție în termeni și care nu pot exista. Pe de altă parte,
lucruri care sunt imposibile din punct de vedere conceptual, sunt cel puțin imaginabile. De
exemplu, naşterea din fecioară, transformarea apei în vin şi învierea din morţi sunt acțiuni im‑
posibile din punct de vedere conceptual, dar întrucât ne putem imagina astfel de evenimente,
ele nu sunt imposibile din punct de vedere logic. În mod similar, cu două sute de ani în urmă,
conceptul de avion, navetă spaţială, sau calculator personal erau posibile din punct de concep‑
tual, deși nu erau posibile din punct de vedere fizic.

„Caracteristicile sectelor“
cu Kevin Bywater
Partea întîi
„Idolatria este idolatrie, fie că este materială sau mintală.“
„ Noi, oamenii, ne facem tot timpul idoli şi dacă nu ne vom închina adevăratului Dumnezeu,
Care ne‑a creat, atunci ne vom face idoli la care ne vom închina.“ (Jean Calvin)
I. Ce este o sectă?
A. Definiţia psihologică : controlul minții, spălarea creierului
B. Definiţia sociologică : o parte a unei comunități care deviază de la normă
efiniţia dicţionar (etimologică) : de la secta (lb. latină); comunitate religioasă des‑

C. D
prinsă de biserica oficială; grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine.
D. O sectă este o religie
E. O religie pseudo‑creştină
„ O religie pseudo‑creştină este un grup de oameni adunaţi în jurul unui individ (un grup de
persoane sau o organizaţie), care, deși pretind că sunt adevărata Biserică creştină şi învaţă ade‑
văratul creştinism, de fapt, denaturează şi neagă doctrine fundamentale şi distinctive ale cre‑
dinţei creştine.“
„ Dar mă tem că, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre
să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Cristos. În adevăr, dacă vine cineva
să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l‑am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi
un alt duh pe care nu l‑aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n‑aţi primit‑o, o, cum îl îngăduiţi
de bine!” (2 Corinteni 11:3-4 )
1. Ei folosesc vocabularul nostru, dar nu și dicţionarul nostru
„Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în
apostoli ai lui Cristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într‑un înger de

Capitolul 1
lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii.
Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (2 Corinteni 11:13-15)
„Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie
deosebită de aceea pe care v‑am propovăduit‑o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o
spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi
primit‑o, să fie anatema!” (Galateni 1:8-9)
2. Cum putem deosebi adevăraţii învăţători de cei mincinoşi?
i. Noi trebuie să studiem ceea ce este adevărat.
şi
ii. Noi trebuie să studiem ceea ce este fals.
„Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i‑aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai
mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi
ascultă. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu
este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătă‑
cirii.” (1 Ioan 4:1-6)
3. Este nevoie să cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu
Partea a doua
II. Sectele adaugă la Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17:17; 2 Timotei 3:15‑17, 2 Petru 1:3)
Ele s‑ar putea să nege...
A. Credibilitatea Bibliei
„ Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni. Aceasta este o învățătură de bază a Mor‑
monilor. Dar sfinţii din zilele de pe urmă24 recunosc că s‑au strecurat erori în această lucrare
sfântă din cauza modului în care ea a ajuns până la noi. În plus, ei consideră că este un ghid
incomplet... Sfinţii din zilele de pe urmă au alte trei cărţi care completează Biblia: Cartea lui Mor-
mon, Doctrina şi legământul şi Perla de mare preț. Împreună cu Biblia acestea constituie lucrările
standard ale bisericii.“ — What of the Mormons?[Ce putem spune despre mormoni], pag. 9, 11.
1. Cărţi lipsă
24
Adică mormonii.

i. Care cărţi lipsesc?
ii. De unde ştiţi că aceste cărţi ar fi trebuit să fie în Scriptură?
iii. Chiar avem nevoie de aceste cărţi?
iv. Aveţi acele cărţi? (Isaia 40:8)
2. Au criticat Isus și apostolii Vechiul Testament?
B. Claritatea Bibliei (2 Petru 3:15‑16, Psalmul 119:105)
„ Este [Biblia], prea încurcată şi complexă pentru a fi înţeleasă? Poate o persoană de rând să o înţe‑
leagă? De ce ajutor ai nevoie ca să înţelegi sensul Scripturilor? [...] Este evident că avem nevoie de
ajutor, dacă vrem să înţelegem Biblia... Adevărul este că nu putem înţelege singuri Biblia. Avem
nevoie de ajutor... Însă Iehova, prin intermediul organizaţiei Sale, le‑a permis slujitorilor Săi loiali
să înţeleagă sensul ei azi... Și voi puteţi ajunge la această înţelegere, dacă sunteți ajutați de cei care
au experienţă în „mânuirea corectă a cuvântul adevărului“... Toţi cei care doresc să înţeleagă Biblia
ar trebui să își dea seama că „înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu“ poate fi cunoscută
doar prin canalul de comunicare a lui Iehova, robul credincios și discret [Societatea biblică și pen‑
tru tractate Turnul de Veghere]“ – Turnul de Veghere (1 octombrie 1994 ), 4,6,8
C. Suficienţa Bibliei (2 Timotei 3:15‑17, Proverbe 30:5‑6)
III. Sectele diminuează Trinitatea
S‑ar putea să învețe...
A. Unitarianism : Tatăl este Dumnezeu, Fiul este doar creat şi Duhul Sfânt este
o forţă impersonală (Evrei 1‑2)
„ Isus Cristos merită onorat în continuare, deoarece El este îngerul cel mai de seamă al lui Iehova
sau arhanghelul.“ Nota de subsol 9: „De ce tragem concluzia că Isus este arhanghelul Mihail...?“
— The Watchtower (1 Februarie 1991), 17
La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu. – (Ioan
1:1, Traducerea Lumii Noi a Sfintelor Scripturi)
1. Nu argumentați pe baza textelor din Ioan 1:1, 8:58, 20:28
2. Folosiți Isaia 45:22‑23 = Filipeni 2:9‑11
B. Modalism : Doar o singură persoană în Dumnezeire, care apare ca trei persoane: Tatăl,

Capitolul 1
în Vechiul Testament, Fiul în Noul Testament şi Duhul Sfânt astăzi (Matei 3:16‑17, Matei 26)
C. Triteism : Trei dumnezei separați (Isaia 40‑46)
„ Mulți oameni spun că este un singur Dumnezeu; Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt un singur
Dumnezeu. Eu spun că este un Dumnezeu ciudat oricum – trei în unul şi unul în trei! Este o alcătu‑
ire ciudată... Toți înghesuiţi într‑un singur Dumnezeu, după cum spun sectarii. Acesta ar fi cel mai
mare Dumnezeu din toată lumea. El ar fi un Dumnezeu minunat de mare – ar fi un gigant sau un
monstru.“— Teachings of the Prophet Joseph Smith [Învățăturile profetului Joseph Smith], pag. 372.
„ Întotdeauna am spus că Dumnezeu este un personaj distinct, Isus Cristos este un personaj separat
şi distinct de Dumnezeu Tatăl, şi că Duhul Sfânt este un personaj distinct, un Duh, iar aceștia trei
sunt trei personaje distincte, adică trei Dumnezei.“ (Teaching of the Prophet Joseph Smith, pag. 370)
„ ...pentru că am să‑ţi spun cum Dumnezeu a ajuns să fie Dumnezeu. Ne‑am imaginat şi am
presupus că Dumnezeu a fost Dumnezeu din veşnicie. Voi respinge această idee şi voi lua vălul,
ca să puteți vedea... el a fost cândva un om ca și noi; da, Dumnezeu însuşi, Tatăl nostru al tutu‑
ror, a locuit pe pământ, la fel cum a făcut însuşi Isus Cristos şi voi arăta asta din Biblie... Aici,
deci, este viaţa veşnică, să‑l cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat şi înţelept, şi voi trebuie să
învăţați să fiți voi înșivă Dumnezei, şi să fiți regi şi preoţi ai lui Dumnezeu, așa cum au fost toţi
Dumnezeii înainte de voi...“ (Teaching of the Prophet Joseph Smith, pag. 345–346)
IV. Sectele înmulțesc termenii mântuirii (Efeseni 2:8‑10, Tit 2:11‑14; 3:4‑8)
S‑ar putea să aibă...
A. O concepție înaltă despre natura omului (Efeseni 2:1 și urm., Romani 5:12 și urm.)
„ Biserica lui Isus Cristos a Sfinţilor din Zilele de pe Urmă elimină ideea de păcat original şi
impactul lui negativ asupra omenirii... [Noi] credem că nu ne naștem păcătoşi... Cu alte cuvinte,
ne naştem buni, dar învăţăm să păcătuim pe măsură ce îmbătrânim.“ — M. Russell Ballard, Our
Search for Happiness [În căutarea fericirii noastre], pag. 87.
„ Într‑adevăr, îi onorăm şi respectăm pe Adam şi Eva pentru înţelepciunea lor şi prevederea lor.
Viaţa lor în Grădina Edenului a fost fericită şi plăcută, așa că nu le‑a fost ușor să aleagă să plece,
astfel ca întreaga familie umană să poată experimenta atât victoria cât și suferința mortalității.
Dar noi credem că ei au ales mortalitatea şi în acest fel au făcut posibilă participarea noastră la
marele și veşnicul plan al Tatălui Ceresc.“ — M. Russell Ballard, Our Search for Happiness, pag. 87
„ Decizia lui Adam şi a Evei de a mânca din fructul oprit nu a fost păcat, aşa cum consideră une‑
ori alte biserici creştine. A fost o infracțiune – o faptă interzisă oficial, dar nu absolut greşită.“
— Preparing for Exaltation [Pregătire pentru înălțare], Lecția 3.
B. O concepție greșită despre ispăşirea făcută de Cristos (Coloseni 2:13, Galateni 2:21)

C. O concepție nebiblică despre cer
1. Prea restrictivă
sau
2. Prea inclusivă
D. Nu există siguranța mântuirii
V. Sectele împart loialitatea urmaşilor lor
S‑ar putea să...
A. Despartă familii
1. Caracter separatist
2. Caracter exclusivist
B. Caracter autoritar
1. Pretenții mari
2. Controlează
C. Devine mediatoare (1 Timotei 2:5)
VI. Cum să te pregătești pentru a le mărturisi Evanghelia
A. Roagă‑te
B. Pregătește‑te
1. Să știi ce crezi
2. Să știi ce cred alții
3. Întreabă ce cred alții
C. Fii plin de răbdare
D. Fii perseverent

„Caracteristicile sectelor“
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți gata să discutați răspunsurile în clasă.
1. Care sunt câteva lucruri diferite care definesc o sectă? În definitiv, ce este o sectă? Ce este o
religie pseudo‑creştină? Cum putem discerne învăţătura falsă?
Când au în vedere cuvântul sectă, psihologii se gândesc la spălarea creierului. Când sociolo‑
gii vorbesc despre sectă, de obicei se referă șa un subgrup care deviază (fie pozitiv sau negativ)
de la normă. Dar definiţia din dicţionar este mai sumară: un grup de oameni care au convingeri
şi practici comune. Strict vorbind, o sectă este o religie.
Uzanța populară face ca termenul să fie echivalent cu periculoasa spălare a creierului a

unor sub-grupuri precum Branch Davidians (Ramura Davidiană) sau Heaven’s Gate (Poarta
Cerului). Pentru creştini, termenul de „sectă”, este de obicei folosit pentru a desemna o religie
creştină falsă.
Ca şi creştini, este necesar să facem distincție între convingerile creştine adevărate și cele fal‑
se. Prin urmare, vom defini o religie pseudo-creştină (sau sectă), ca un grup de oameni adunaţi
în jurul unui individ (a unui grup sau a unei organizaţii), care, deși pretind că sunt adevărata
Biserică creştină şi că învață adevăratul creştinism, de fapt, distorsionează şi neagă doctrinele
fundamentale şi distincte ale credinţei creştine. Conform acestei definiţii, mormonii şi martorii
lui Iehova sunt secte.
Pentru a distinge diferenţa dintre învăţătura creştină adevărată şi cea falsă, trebuie să înţele‑
gem atât doctrinele din Scriptură, cât şi cele ale diferitelor secte.
[Analizați 2 Corinteni 11:1-15, Galateni 1:6-10 şi 1 Ioan 4:1-6 cu elevii]
2. Cum adaugă sectele la Cuvântul lui Dumnezeu?
În efortul lor de a remedia presupusele discrepanţe ale Scripturii, adesea sectele vor adăuga
materiale suplimentare Cuvântului lui Dumnezeu - cărţi suplimentare, revelaţii personale sau
învăţături care să dea o interpretare specială. Acest lucru se realizează, de obicei, prin negarea
uneia sau mai multora din cele de mai jos: credibilitatea, claritatea sau suficienţa Bibliei.

Mormonii susţin că Biblia a fost distorsionată, iar pentru a remedia ce este stricat sunt nece‑
sare materiale suplimentare. Mormonii adaugă următoarele lucrări: Cartea lui Mormon, Doc‑
trina şi legămintele şi Perla de mare preț. Uneori, pentru a dovedi ideea lor cu privire la co‑
ruperea Bibliei, s-ar putea să spună că anumite cărţi menţionate în Scriptură (cum ar fi Cartea
Dreptului) nu sunt cuprinse în Sfânta Scriptură. Este important să înțelegem că, deşi Scriptura
menţionează astfel de cărţi, nu afirmă niciodată că aceste cărţi „lipsă” ar trebui să fie incluse în
Scriptură. În plus, nici mormonii nu au aceste „cărţi lipsă”. Dincolo de aceasta, este important
să ne amintim că Isus şi apostolii au citat Vechiul Testament de nenumărate ori atât ca o carte
autoritară cât şi completă. Ei n-au considerat niciodată Cuvântul ca fiind mai prejos.
[Analizați Isaia 40:3-8 cu elevii]
Societatea Turnul de Veghere susţine că Scriptura este prea dificilă şi/sau prea complexă ca
să poată fi înțeleasă de un om de rând. De aceea ei oferă interpretările lor specifice ca fiind ade‑
vărul. Poziția lor este că un om nu poate înţelege Biblia de unul singur, ci el sau ea au nevoie de
ajutorul altora. Astfel, susţin că numai ei te pot învăța ce spune Biblia cu adevărat.
[Analizați 2 Petru 3:14-16 şi Psalmul 119:105 cu elevii.]
În concluzie, atât mormonii şi martorii lui Iehova neagă suficienţa Bibliei. Alte cărţi supli‑
mentare sau învățături speciale sunt necesare pentru a-L înţelege pe Dumnezeu şi voia Sa pen‑
tru omenire.
[Analizați 2 Timotei 3:12-17 şi Proverbe 30:1-7 cu elevii]
3. Care este modul în care sectele diminuează din Trinitate?
În efortul lor de a explica „adevarata” natură a lui Dumnezeu, sectele vor denatura de multe
ori învăţătura tradiţională a Bisericii despre Trinitate. Multe secte promovează una dintre erezi‑
ile următoarele: unitarianismul, modalismul sau triteismul.
Unitarianismul este crezul că Tatăl este Dumnezeu, Fiul este doar o creatură, iar Duhul Sfânt
este doar o forţă impersonală. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este compus numai dintr-o sin‑
gură fiinţă – Tatăl. La un moment dat Tatăl L-a creat pe Fiul aşa cum a creat pământul, îngerii şi
omenirea. Isus Cristos se crede că ar fi Arhanghelul Mihail. De asemenea, ei cred că Duhul Sfânt
nu este o ființă, ci mai degrabă o forţă impersonală, ca și electricitatea sau câmpul magnetic.
Aceasta este concepția promovată de martorii lui Iehova.
[Analizați Evrei 1-2 şi Isaia 45:22-23, în legătură cu Filipeni 2:9-11]
Modalismul este convingerea că Dumnezeu este doar o singură persoană care apare (sau
se preface) ca trei persoane: Tatăl, în Vechiul Testament, Fiul în Noul Testament şi Duhul Sfânt
astăzi. Această concepție despre Trinitate Îl prezintă pe Dumnezeul unic ca un actor care joacă
trei roluri diferite de-a lungul istoriei.

Capitolul 1
[Analizați Matei 3:13-17 şi Matei 26, cu elevii]
Triteismul este credinţa că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei Dumnezei separați şi nu trei
fiinţe distincte care alcătuiesc un singur Dumnezeu. Aceasta este părerea mormonilor, care cred
că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt au fost oameni, dar la un moment dat au devenit zei. De fapt, după
cum susțin mormonii, toți oamenii sunt pe cale să devină zei. Acesta este modul în care funcţi‑
onează universul şi așa a funcționat din veșnicie.
[Analizați Isaia 40-46 cu elevii]
4. În ce fel înmulțesc sectele, termenii mântuirii?
Adesea sectele vor înmulți cerinţele pentru mântuire. Aceasta se întâmplă pentru că de obi‑
cei ele au o concepţie înaltă despre natura umană, o concepție joasă despre ispăşirea lui Cristos,
o viziune nebiblică despre rai și o lipsă a siguranței mântuirii.
[Analizați Efeseni 2:8-10 şi Tit 2:11-14, 3:4-8 cu elevii.]
Biserica mormonilor neagă păcatul originar şi susţine că faptele lui Adam şi Eva nu au avut
niciun efect asupra condiţiei umane. De fapt, mormonii nu văd neascultarea lui Adam şi a Evei
ca fiind păcat. Mai degrabă, ei consideră că acţiunile lor au constituit o alegere, și de fapt o
alegere bună.
[Analizați Efeseni 2:1 și urm. şi Romani 5:12 și mai departe]
Unele secte vor susține și că lucrarea lui Cristos nu a fost suficientă pentru mântuirea omu‑
lui. La ceea ce El a făcut trebuie să adăugăm alte lucrări sau cerinţe.
[Analizați Coloseni 2:1-17 şi Galateni 2:11-21]
Tot astfel unele secte prezintă raiul fie prea restrictiv (doar câțiva aleși vor avea acces la el),
fie prea inclusiv (toți oamenii vor fi primiți, afară de cei mai răi). Martorii lui Iehova învaţă că
numai 144.000 vor ajunge în rai, în timp ce mormonii susțin că toți vor ajunge în cer, afară de
cei mai răi.
În fine, unele secte limitează siguranța mântuirii, afirmând că nimeni nu poate şti sigur dacă
este mântuit sau nu.

5. În ce fel împart sectele loialitatea adepților lor?
Sectele împart loialitatea adepților lor fie prin împărțirea familiilor, prin exercitarea unei
conduceri autoritare, sau prin însușirea rolului de mediator. Secte bine-cunoscute, cum ar fi
Branch Davidian (Ramura Davidiană) şi Heaven’s Gate (Poarta Cerului) au fost atât separatiste
cât și exclusiviste. Membrii lor s-au separat total de familiile lor şi de cei din exteriorul sectei.
Davidienii au pretins că ei sunt „adevărata cale”. Liderii acestor grupuri sunt de obicei extrem
de autoritari, având cerințele foarte mari pentru adepții lor şi controlând multe dintre acțiunile
lor. Liderii se erijează ca mediatori între membrii sectei și cei din afară.

Dragă Mircea
Tema scrisă
Bună,
Să-ncep cu începutul... echipa noastră de fotbal e pe primul loc. În zilele când sunt meciuri e
nebunie aici. O să vezi când vei fi și tu la facultate în anul întâi. Am trecut de perioada de orientare
și mi-am clarificat orarul. Cursurile principale din acest semestru sunt psihologie, biologie, etică,
și filozofie – imediat după masa de prânz, așa că totdeauna îmi vine să dorm la cursul de filozofie!
Încep să mă deprind cu viața de student. Dacă aș avea pe cineva care să-mi spele hainele, totul
ar fi perfect. Mă înțeleg de minune cu colegul de cameră, Nathan. Am înceut să ne întâlnim cu
regularitate cu alți câțiva studenți din cămin – Muhammad, Sara, Paige și Mark. Ieri seară ne-am
dus la o cafenea de pe strada universității să-l auzim pe un chitarist de care-i place Sarei. Eu cred
că pentru el a fost prima dată când a cântat în fața unor ascultători!
Oricum, după aceea ne-am apucat să vorbim despre teologie și religie. A fost o conversație foar‑
te interesantă. Cred că ți-ar fi plăcut să auzi întrebările pe care ni le puneam unii altora.
Nathan a avut o întrebare pentru mine – dacă Dumenzeu a creat toată natura, nu înseamnă asta
că întreaga natură este divină? N-am înțeles exact ce vrea să spună, așa că n-am putut să-i dau un
răspuns clar. Muhammad a vrut să-i spun mai multe despre Trinitate, dar n-am știut prea multe
nici despre asta. Sper să mă poți ajuta să înțeleg lucrul ăsta: Cum poate Dumnezeu să fie trei și unu
în același timp?
Sara crede că nu există niciun Dumnezeu și că noi am născocit ideea de Dumnezeu și de viață
după moarte, ca să ne facă să ne simțim mai bine, iar Mark a fost de acord cu Sara. El a spus că
nu vom putea găsi pace până când vom fi evoluat dincolo de nevoia noastră de Dumnezeu. El
consideră că religia este o invenție omenească, avându-L pe Dumnezeu ca un Tată cosmic care să
ne ajute pe toți să ne simțim mai în siguranță. Mă gândesc că poate și ei au dreptate. Tu crezi că
Dumnezeu este o invenție omenească? În finalul discuției, Paige a spus că deoarece nu putem fi
siguri care religie este adevărată, ar trebui să fim toleranți cu crezurile tuturor oamenilor.
N-am știut ce să le răspund. Cea mai mare parte a timpului am stat doar și am ascultat ce aveau
de spus ceilalți. Au pus niște întrebări bune la care nu m-am gândit prea mult până acum. Toți
așteptau ca eu să reprezint poziția creștină în aceste conversații. Care este concepția creștină despre
Dumnezeu?
Gata! Trebuie să închei. Mă întâlnesc cu o domnișoară astă seară... întocmai așa – o întâlnire
reală! Dar am să-ți spun despre asta altă dată. Mulțumesc de ajutor. Trebuie să-ți spun că apreciez
foarte mult prietenia ta.
Pe curând,
Mircea

Mircea a adus în discuție cinci subiecte diferite; iată o schiță sumară a răspunsurilor posibile.
1. Dacă Dumnezeu a creat toată natura, oare nu face aceasta ca totul să fie divin? (20 puncte
Simplul fapt că o persoană creează ceva nu face ca creatorul și lucrul creat să fie de aceeași
substanță. În plus, o asemenea presupunere ar trebui să includă gunoiul, spațiul gol și chiar
răul ca făcând parte din Dumnezeu – o concluzie pe care puțini ar fi gata să o susțină.
2. Cum poate Dumnezeu fi trei și unu în același timp? (20 puncte)
Conceptul de Trinitate nu este o contradicție, dar este un concept care necesită oarecare
explicație. În termeni simpli – Dumnezeu este alcătuit din trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul.
Toți trei sunt simultan persoane distincte și un singur Dumnezeu.
3. Crezi că Dumnezeu este o născocire umană? (20 puncte)
Mulți marxiști și umaniști seculari cred că atâta vreme cât omenirea se bazează pe o divini‑
tate ca să-i salveze, oamenii nu vor fi în stare să se salveze singuri. Cu alte cuvinte, ei consideră
credința în Dumnezeu ca o piedică în calea progresului deoarece ne împiedică să realizăm auto-
salvarea omenirii. De îndată ce înlăturăm această piedică a divinului, vom putea merge înainte,
vom lucra împreună pentru a realiza potențialul nostru deplin și vom crea o societate mai bună,
mai liberă și mai tolerantă.
4. Care este concepția creștină despre Dumnezeu? (20 puncte)
Creștinismul afirmă existența unui Dumnezeu inteligent, puternic, iubitor, drept și măreț, care
există în Trinitate ca Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Din perspectiva creștină, afirmația „La început Dum‑
nezeu” (Geneza 1:1; Coloseni 2:9) este temelia oricărei înțelegeri. Dumnezeu este sursa tuturor ce‑
lorlalte lucruri care există. Creștinismul proclamă de asemenea că acest Dumnezeu puternic și inte‑
ligent care a creat toate lucrurile este același Dumnezeu care a luat chip omenesc în Persoana lui Isus
Cristos și a murit pentru păcatele noastre. Creștinismul proclamă un Dumnezeu care nu numai că
a creat lumea, ci și iubește lumea atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Său ca să moară pentru lume.
5. Ar trebui oare să fim toleranți cu toate crezurile religioase? (20 puncte)
Deși este adevărat că există multe religii diferite, dintre care cele mai multe au dezacorduri în
mai multe privințe, aceasta nu înseamnă nicidecum că niciuna dintre religii nu este corectă. Dacă
niciuna dintre religii nu ar fi adevărată, atunci niciuna dintre religii nu ar fi mai bună decât oricare
alta. În plus, nu ar exista nicio bază obiectivă pentru a condamna practicile religioase aberante cum
sunt sacrificiile umane, circumcizia femeilor sau jihadul. De fapt, aproape orice religie pretinde că
este singura religie adevărată, făcând să fie dificilă menținerea unei poziții de toleranță religioasă.

Capitolul 1
Trebuie să ținem cont că termenul „toleranță” și-a pierdut sensul original. A fi tolerant cu
privire la ceva implică automat că tu crezi că acea poziție este greșită. Dacă nu ai crede că este
greșită, ai fi de acord cu acea poziție, și conceptul de toleranță nici măcar nu ar veni în discuție.
Când termenul este folosit corect, creștinismul este cel mai tolerant sistem de crez. Sunt multe
lucruri din lume cu care creștinismul nu este de acord, dar creștinii sunt toleranți cu privire la
acele crezuri, adică, creștinii nu declară jihad, nu-i aruncă în închisoare pe homosexuali; noi
suntem toleranți cu crezuri care sunt diferite de al nostru, dar aceasta nu înseamnă că aprobăm
toate crezurile și activitățile.

TEST – CAPITOLUL 1
Teologie – întrebări din manual

Asociere (2 puncte posibile pentru fiecare răspuns [2 pentru program de 90 zile])
* Unele opțiuni pot fi folosite de mai multe ori sau niciodată; unele întrebări pot avea răspunuri multiple.
1. c Creștinism a. Ateism
2. d Islam b. Panteism
3. a Umanism secular c. Monoteism trinitarian
4. a Marxism leninism d. Monoteism unitarian
5. b Umanism cosmic e. Revelație specială
6. a Postmodernism f. Revelație generală
7. f Natura g. Tri-teism
8. f Legea morală
9. e Isus Cristos
10. e Scriptura
Răspuns scurt (4 puncte pentru fiecare răspuns [10 pentru program de 90 zile])
11. Care sunt crezurile cheie ale Islamului?
În primul rând, există Dumnezeu și este un singur Dumnezeu (monoteism). Ei resping doc‑
trina Trinității și dumnezeirea lui Isus Cristos.
În al doilea rând, ei cred în îngeri și o ierarhie a îngerilor. Gabriel este îngerul cu rangul cel mai
înalt. Afirmă de asemenea că fiecărei persoane îi sunt desemnați doi îngeri ca să scrie faptele bune
și cele rele. Musulmanii cred de asemenea în creaturi numite djini – spirite rele sau dăunătoare.
În al treilea rând, musulmanii cred că Dumnezeu a trimis cel puțin un profet la fiecare
națiune și că acești profeți au propovăduit același mesaj: „Există un singur Dumnezeu. Toți oa‑
menii trebuie să I Se supună. Va fi o zi de judecată a faptelor, atât a celor bune cât și a celor rele.”
Musulmanii afirmă că Adam, Noe, Avraam, David, Solomon, Iona, Ioan Botezătorul și Isus au
fost toți profeți. Dar musulmanii îl consideră și pe Mahomed ca profet. De fapt, ei îl consideră
pe Mahomed ca profetul suprem și ultimul dintre profeții lui Dumnezeu.
În al patrulea rând, ei cred că profeții au primit cărți sfinte: Moise a primit Tora, David a
primit Psalmii, Isus a primit Evangheliile, iar Mahomed a primit Coranul. Totuși, singura carte
sfântă necoruptă care s-a păstrat până astăzi este Coranul. Aceasta este singura carte pe care
Dumnezeu a protejat-o în mod divin. Astfel, musulmanii consideră că Biblia este o lucrare co‑
ruptă, care conține contradicții și erori istorice și științifice.
În al cincilea rând, va fi o zi a judecății. Dumnezeu va judeca pe toți oamenii și mântuirea sau
salvarea este acordată celor ale căror fapte bune sunt mai multe decât cele rele. Există totuși în
islam învățături despre iertare. Numai Dumnezeu știe cine va fi mântuit și de aceea în islam nu
există siguranța mântuirii. Singura excepție de la această regulă este pentru cei care participă la
jihad. La fel ca și în creștinism, musulmanii cred în două destinații eterne: raiul și iadul.

Capitolul 1
12. Care sunt practicile cheie, sau stâlpii islamului?
Primul stâlp este mărturisirea de credință (șahada) – „Nu există alt Dumnezeu decât Allah
și Mahomed este profetul Lui”. Al doilea stâlp este rugăciunea. Musulmanii se roagă de cinci
ori pe zi cu fața spre Mecca, iar vinerea la amiază toți musulmanii se adună la moschee pentru
rugăciune. Al treilea stâlp este postul. În luna Ramadan, în timpul zilei, musulmanii se abțin de
la mâncare, băutură, fumat și relații intime. Al patrulea stâlp este milostenia. Musulmanii dau
a patruzecea parte (1/40) din venitul lor net pentru săraci și oameni în nevoie. Al cincilea stâlp
este pelerinajul. Orice musulman care este în stare fizic și financiar trebuie să facă un pelerinaj
la Mecca cel puțin o dată în viață.
13. Potrivit umanismului cosmic, cine este Dumnezeu?
Potrivit adepților New Age, Dumnezeu nu este ceva „acolo” (separat sau distinct de noi),
ci noi suntem Dumnezeu, sau mai corect spus, totul este Dumnezeu și Dumnezeu este totul.
Acesta este motivul pentru care Shirley MacLaine recomandă ca fiecare persoană să-și înceapă
ziua prin afirmarea propriei divinități, fiecare ar trebui să ajungă să înțeleagă și să devină con‑
fortabil cu faptul că este Dumnezeu.
14. Potrivit umanismului cosmic, ce se întâmplă atunci când omul moare?
Umaniștii cosmici cred că scopul principal al omenirii este să-și înțeleagă natura divină și
în felul acesta să poată transcende ideile simpliste că noi suntem fie materie, fie spirit. În plus,
aproape orice adept al New Age crede că sufletul este indestructibil și etern. Cu alte cuvinte,
ei cred că fiecare ființă umană a existat dintotdeauna. Fiecare dintre noi a fost prezent într-o
formă sau alta din eternitatea trecută. Ciclul vieții și al morții este doar procesul de reîncarnare.
Trupul poate muri, dar sufletul va continua căutarea după dumnezeire în alte trupuri.
15. În ce fel a influențat postmodernismul ideea de pluralism religios?
Deși majoritatea primilor postmoderniști au fost atei, concluzia logică a faptului că ei neagă
existența adevărului absolut a fost promovarea pluralismului religios. Pluralismul religios este
crezul că trebuie să fim toleranți față de toate religiile deoarece niciuna dintre religii nu poate
pretinde că deține adevărul universal.
Această idee se armonizează cu preceptele definitorii ale postmodernismului – scepticismul
cu privire la adevărul absolut și orice temelie clară pentru cunoaștere, iar în final scepticismul
cu privire la metanarațiuni (orice povestiri atotcuprinzătoare care definesc realitatea). Mulți
dintre cei care sunt imersați în cultura postmodernă contemporană neagă adevărul religios și
în schimb plasează afirmațiile religioase în sfera preferințelor. De exemplu, fie că îți place ideea
că Isus este Mântuitor, fie că nu-ți place. Minunile se poate să fie atrăgătoare pentru tine, sau să
nu fie. Această atitudine acomodează și egalizează toate preferințele religioase.

OARE SUNT TOATE RELIGIILE LA FEL? ESEU
Adevărat sau Fals (3 puncte pentru fiecare răspuns)

* Dacă un răspuns este fals, reformulează-l pentru a-l face adevărat.
16. Concepțiile ateiste despre lume și viață, cum este marxismul, nu sunt religioase.
Fals. Concepțiile ateiste despre lume și viață sunt religioase.
17. Religiile pot fi similare ca formă și funcție, dar fac afirmații contradictorii despre lucruri cum
sunt realitatea ultimă, condiția umană și eliberarea spirituală.
Adevărat.
18. Potrivit creștinismului, Dumnezeu este o singură substanță divină care există în trei persoane.
Adevărat.
19. Potrivit islamului, Allah este una cu creația sa.
Fals. Potrivit islamului, Allah este separat de creația sa.
20. Mahomed a respins ideea că Isus a fost un mare profet.
Fals. Mahomed a respins ideea că Isus este Dumnezeu.
21. Dacă Brahman este totalitatea realității, atunci toate distincțiile, dualitățile și diferențele apa‑
rente sunt doar iluzorii.
Adevărat.
22. Potrivit hinduismului non-dualist, există mai mult decât un singur Brahman.
Fals. Potrivit hinduismului non-dualist nu există nimic altceva decât Brahman.
23. Monismul este compatibil cu monoteismul.
Fals. Monismul nu poate fi asociat cu monoteismul.

Capitolul 1
24. Creștinismul și islamul ne învață că și creația trebuie venerată la fel ca și Creatorul.
Fals. Creștinismul și islamul ne învață că creația nu trebuie să fie venerată.
25. Potrivit Islamului, oamenii nu sunt robiți de păcat.
Adevărat.
26. În islam mântuirea este obținută prin fapte bune plus credință.
Fals. În islam mântuirea este obținută numai prin fapte bune.
27. Potrivit hinduismului non-dualist, eliberarea spirituală nu este realizată printr-un Dumnezeu
extern sau prin fapte bune.
Adevărat.
„EXISTENȚA ȘI NATURA LUI DUMNEZEU” – Video

Răspuns scurt: (4 puncte posibile pentru fiecare răspuns)
28. Există lucruri pe care Dumnezeu să nu le poată face?
Când afirmăm că Dumnezeu este omnipotent nu înseamnă să afirmăm că Dumnezeu poate

face absolut orice, cum spun unii. Dimpotrivă, omnipotența înseamnă că Dumnezeu este cea
mai puternică ființă. Există lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face. Dumnezeu nu poate
face acțiuni care sunt contrare perfecțiunii Sale (de ex., nu poate păcătui, nu poate minți, nu
poate înceta să existe etc.). De asemenea, Dumnezeu nu poate face lucruri ilogice sau lipsite de
sens (de ex., nu poate face cercuri pătrate, burlaci căsătoriți etc.). El nu poate face un obiect atât
de greu încât să nu-l poată ridica, nu poate numi un număr mai mare decât infinit, sau nu poate
fi mai omnipotent decât omnipotent.
29. Care este argumentul transcendental pentru existența lui Dumnezeu?
Argumentul transcendental pentru existența lui Dumnezeu este o comparație logică a ate‑
ismului și teismului care se concentrează pe rezultatele practice ale ambelor concepții despre
lume și viață.

Dacă nu există Dumnezeu și cosmosul nu este decât materie/energie, atunci înseamnă

că există numai lucruri fizice. Aceasta ar însemna că nu există nimic supranatural, nu există
Dumnezeu și nu există suflet. Pe de altă parte, dacă există Dumnezeu și dacă cosmosul este
alcătuit atât din elemente materiale cât și nemateriale, atunci este posibil să existe suprana‑
tural, Dumnezeu și suflet.
Dacă nu există Dumnezeu și nimic supranatural, atunci nu există nicio explicație pentru
lucruri cum sunt rațiunea, moralitatea, logica și numerele. Concepția naturalistă despre lume și
viață nu poate explica existența acestor entități și nici nu permite existența lor în cadrul acestei
concepții despre lume și viață. De aici rezultă că dacă creierul nostru este doar produsul întâm‑
plării, nu avem nicio garanție că mintea noastră ne spune adevărul cu privire la lume.
„CARACTERISTICILE SECTELOR” – Video

Răspuns scurt: (4 puncte posibile pentru fiecare răspuns [10 puncte pentru programul de 90 de zile])
30. Ce este o religie pseudo-creștină?
O religie pseudo-creștină (sau sectă) este un grup de oameni care se adună în jurul unui
individ (sau unui grup sau unei organizații) care, deși pretinde că este o biserică creștină ade‑
vărată și că propovăduiește creștinismul adevărat, de fapt distorsionează și neagă doctrinele
fundamentale și distinctive ale credinței creștine. Potrivit acestei definiții, mormonii și martorii
lui Iehova sunt secte.
Completați spațiile goale: (3 puncte posibile pentru fiecare răspuns [5 puncte pentru programul de 90 de zile])
31. În general vorbind, sectele
• Adaugă la Cuvântul lui Dumnezeu
• Scad din Trinitate
• Înmulțesc termenii mântuirii
• Împart Biserica

Capitolul doi
Subiecte:
Secte
Gândire critică
Filozofie
Postmodernism
Teodiceea
1
Cartea IV Filozofie 2.1–2.6 întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136 92
Materialul video „Cum să înțelegem postmodernismul“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144 95
Întrebări pentru materialul video „Cum să înțelegem postmodernismul “ . . . . . . . . . . . 150 101
Materialul video „Răul și suferința“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153 102
Întrebări pentru materialul video „Răul și suferința“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157 106
Eseul Gândire critică Părțile I și II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160 107
Întrebări asupra eseului Gândire critică Părțile I și II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175 122
Tema scrisă „Dragă Mircea“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185 126
Testul capitolului doi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188

1 Urmărește materialul video „Filozofie“
2 Citește manualul ÎV „Filozofie 2.1“ Citește manualul ÎV „Filozofie 2.2“
Discutați întrebările din manualul ÎV
3 Citește manualul ÎV „Filozofie 2.3“
„Filozofie 2.1–2.2“
6 Citește manualul ÎV „Filozofie 2.6“ Tema scrisă „Dragă Mircea“
7
Urmărește materialul video „Cum să
8
înțelegem postmodernismul“
Discutați întrebările de la materialul
9 video „Cum să înțelegem postmoder-
nismul“
Urmărește materialul video „Răul și
10
suferința“, partea I
Urmărește materialul video „Răul și
11
suferința“, partea II
Discutați întrebările la materialul
12 Citește eseul Gândirea critică, partea I
video„Răul și suferința“
Discutați întrebările la prima parte a
13 Citește eseul Gândirea critică, partea II
eseului Gândirea critică

Capitolul 2
Discutați întrebările de la a doua parte a

14 Se predă tema scrisorii „Dragă Mircea“
eseului Gândirea critică
15 Testul capitolului doi
1 Urmărește materialul video „Filozofie“ Citește manualul ÎV „Filozofie 2.1-2.2“
2 Citește manualul ÎV „Filozofie 2.3-2.4“
„Filozofie 2.1-2.2“
3 Citește manualul ÎV „Filozofie 2.5-2.6“
4
5
înțelegem postmodernismul“
Discutați întrebările la materialul video
6 Citește eseul Gândirea critică, partea I
„Cum să înțelegem postmodernismul“
Discutați întrebările eseului „Cum să
7
înțelegem postmodernismul“ , partea I
8 Testul capitolului doi

Vezi de asemenea Fișa informativă „Filozofie”
Întrebări Filozofie
voastre la clasă.
Filozofie 2.1
1. Cum folosesc unii creștini Coloseni 2:8 pentru a susţine că credinţa lor nu are nevoie să fie
apărată din punct de vedere filozofic? Ce este greșit cu această interpretare?
Versetul vorbeşte de „filozofie şi o amăgire deşartă”, dar continuă descriind o filozofie peri-
culoasă „după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos”.
[ÎV 2.1.1]
2. Ce l-a făcut pe fostul ateu C.E.M. Joad să îmbrăţişeze viziunea creştină a universului?
Joad s-a orientat spre creştinism pentru că a simţit că această concepție religioasă despre
univers explică mai multe fapte ale experienței decât orice altă concepție despre lume și viață.
[ÎV 2.1.1]
3. Ce înseamnă „credinţa precede rațiunea“? Cum explică această idee Edward T. Ramsdell?
Toate metodele care duc la cunoaştere se bazează în cele din urmă pe anumite presupuneri.
Edward T. Ramsdell scrie că „Omul firesc nu este mai puţin credincios decât omul spiritual, dar
credinţa lui este în ultimă instanță o credință în altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Omul
spiritual nu este mai puţin rațional decât cel firesc, dar raţiunea lui, ca și cea a oricărui om, ac-
ţionează din perspectiva credinţei lui.” [ÎV 2.1.2]
4. Care este baza creştinismului pentru revelaţia specială?
Revelaţia specială este bazată pe istorie, pe dovezi materiale, precum şi pe arheologie. [ÎV 2.1.2]

Capitolul 2
5. Care este concepția creştină despre relaţia dintre natural şi supranatural? Cum diferă acest
punct de vedere de cel al unui naturalist?
Potrivit creştinismului, materia nu reprezintă întreaga realitate; mai există și supranaturalul.

În plus, materia este temporală şi în cele din urmă trecătoare. Universul material a fost creat in-
tenţionat de către Logosul viu (Ioan 1:1-4) şi tot cosmosul, care există independent de Dumnezeu,
își bazează existenţa şi se poate explica doar dacă Dumnezeu există. Cu alte cuvinte, explicaţia
creştină cu privire la natură (lumea materială), este că supranaturalul a creat naturalul.
Din punctul de vedere naturalist, materia este tot ceea ce există, nu există supranatural. [ÎV 2.1.5]
Filozofie 2.2
6. Care sistem filozofic i-a influenţat pe filozofii musulmani? Ce problemă a creat aceasta pentru
concepția islamică despre Dumnezeu?
Primii filozofi musulmani au fost puternic influenţați de filozofii greci, ceea ce a dus la
apariția unei contradicţii în modul cum credeau ei că este Dumnezeu: influențați de Aristotel,
unii musulmani au ajuns să creadă că lumea materială este veşnică, dar în același timp susțineau
că materia există pentru că Dumnezeu a adus-o în ființă. [ÎV 2.2.2]
7. Care a fost argumentul pentru existenţa lui Dumnezeu dezvoltat de musulmani?
Primii filozofi musulmani au dezvoltat argumentul cosmologic Kalam, care susține că întru-
cât fiecare eveniment are o cauză, începutul universului (un eveniment), trebuie să aibă, de ase-
menea, o cauză. Prin urmare, din moment ce universul există, trebuie să fi existat un moment
în care a venit în ființă, şi din moment ce a venit în ființă, universul nu este veșnic. [ÎV 2.2.2]
8. Sunt musulmanii adepți ai naturalismului sau ai supranaturalismului? De ce? Cred musul-

manii în viaţă după moarte?
Islamul susține că dincolo de lumea materială mai există ceva. Când susțin că Dumnezeu exis-
tă, musulmanii demonstrează că nu sunt adepți ai naturalismului. Dincolo de teologia lor, musul-
manii susţin, de asemenea, că omul are suflet, că există îngeri şi djinni. Islamul afirmă supranatu-
ralismul în dauna naturalismului, adică nu totul poate fi cunoscut prin simţurile noastre și nici nu
ne putem limita domeniul existenței doar la ceea ce percep simțurile noastre. [ÎV 2.2.3]
Una dintre învățăturile fundamentale ale islamului este credinţa în judecata finală, ceea ce
presupune o credinţă în viaţa după moarte. Nu numai că musulmanii susțin că există viaţă
după moarte şi o zi a judecății, dar mai susțin, de asemenea, că va exista o înviere în trup a
morţilor (deşi neagă că Isus a murit şi a înviat). [ÎV 2.2.4]

9. Cred musulmanii în minuni? Oare faptul că Mahomed nu a făcut nicio minune este o proble-
mă pentru musulmani?
Filozofia islamică ortodoxă afirmă existența minunilor şi a fiinţelor supranaturale. Coranul

spune că Mahomed nu a făcut nicio minune în sprijinul afirmației sale că a fost profet. Aceasta
este o problemă, deoarece Mahomed a pretins că este cel mai mare dintre toți profeții. Isus a
făcut numeroase minuni în sprijinul afirmaţiilor Sale. După cum a spus Blaise Pascal, „Orice
om poate face ceea ce a făcut Mahomed, pentru că el nu a făcut nicio minune... Niciun om nu
poate face ceea ce a făcut Cristos.” [ÎV 2.2.5-6]
10. Cum interpretează musulmanii Deuteronom 18:15-18 şi Ioan 14:16? Cum interpretează de
obicei creştinii aceste versete?
Musulmanii văd aceste versete ca prevestind venirea lui Mahomed, mai degrabă decât a lui
Isus Cristos.
Deuteronom 18:15-18
• Un profet - Matei 13:57, Marcu 6:4; Ioan 4:44, şi Luca 13:33 şi multe alte texte Îl identifică în
mod clar pe Isus Cristos ca profet.
• Ca Moise – Petru proclamă faptul că Isus este profetul prezis de Moise.
• Dintre israeliți – spune Matei 21:11: „Acesta este Isus, proorocul din Nazaretul Galileii” şi
Faptele Apostolilor 3:19-23, de asemenea, se referă la Deuteronom atunci când spune, „vă va
ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine”.
• Va pune cuvintele Lui în gura Lui, Ioan 7:16, Ioan 8:28 și Ioan 12:49 vorbesc toate despre
faptul că Dumnezeu I-a dat lui Isus „cuvintele să vorbească”.
• El va vesti lui Israel tot ceea ce Dumnezeu îi porunceşte. Textele din Ioan 7:16, Ioan 8:28 şi Ioan
12:49 vorbesc toate despre faptul că Isus a folosit cuvintele lui Dumnezeu să-i înveţe pe israeliţi.
Musulmanii pretind că Isus nu a proclamat Legea, ci Isus a vorbit Legii. Acest lucru se vede
cel mai clar în Predica de pe Munte în Matei 5:17-20. Vedem, de asemenea că Isus a dat legi noi
poporului Său, în Ioan 14:34, precum şi „legea lui Cristos” în Galateni 6:2 şi 1 Corinteni 9:21.
Ioan14:16
• Un alt Mângâietor - musulmanii susțin că Duhul Sfânt nu poate fi Mângâietorul, pentru
că El era deja prezent şi Îl ajuta și Îl călăuzea pe Isus. Musulmanii continuă să susţină că
„paracletos” este o greșeală şi ar trebui să fie „periclytos”, care este traducerea literală, a
lui Mahomed sau Ahmad. Dar nu există absolut nicio dovadă în manuscrise. Din cele peste
5000 de manuscrise ce există, niciunul nu foloseşte cuvântul periclytos. Deci, acuzația de
corupere a textului este fără suport istoric sau textual.
Apoi, în timp ce musulmanii susțin că identificarea Mângâietorului cu Duhul Sfânt este o interpre-
tare greşită, în contextul din Ioan 14:16 Isus face tocmai această identificare: „Dar Mângâietorul, adică
Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce
aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Deşi musulmanii susţin că această afirmaţie a fost făcută
mai târziu de către creştini, o astfel de pretenție ar trebui însoțită de unele dovezi. [ÎV 2.2.8-10]

Capitolul 2
Filozofie 2.3
11. Care este esenţa naturalismului?
Esenţa naturalismului este că tot ce există poate fi explicat prin cauze naturale. Astfel, un
umanist nu poate accepta existența supranaturalului. [ÎV 2.3.1]
12. Cum a considerat Roy Wood Sellars concepția creștină despre lume și viață ? În opinia sa, ce
a făcut creştinismul să fie depășit?
După cum susține Sellers cadrul supranatural al creştinismului a fost infirmat de dezvolta-
rea cunoştinţelor despre natură prin intermediul ştiinţelor naturale. [ÎV 2.3.2]
13. Care este cosmologia umaniștilor seculari?
Potrivit umanismului secular, materia a existat dintotdeauna (nu a avut început şi nu va

avea sfârşit), chiar dacă acesta este în continuă schimbare. [ÎV 2.3.3]
14. Pentru un adept al naturalismului, care este mijlocul suprem de cunoaștere?
Știința [ÎV 2.3.4]
15. Care este diferența dintre concepţia naturalistă monistă despre minte și trup și cea dualistă
creştină? Care sunt cele două implicaţii problematice ale răspunsului naturalist la problema
relației dintre „minte-trup“?
Pentru un adept al naturalismului, mintea este doar un produs al materiei și evoluției. Pen-
tru un creştin, gândirea a existat înaintea materiei şi a adus materia în ființă. Creştinismul vede
mintea într-un mod dualist – atât fizic (creierul), cât și spiritual (sufletul).
În primul rând, o concepție monistă despre minte implică faptul că omenirea nu este nemu-
ritoare şi că nu există nimic supranatural în alcătuirea noastră care să supravieţuiască morţii
(nu există viaţă după moarte). În al doilea rând, din acest punct de vedere rezultă că nu trebuie
să ne punem încrederea în competenţa raţionamentului unui creier produs de evoluţie, deoare-
ce „oricând este posibilă o mutaţie mai bună a minții”. [ÎV 2.3.6]

Filozofie 2.4
16. Cum descrie Lenin materia?
[Diferenţele dintre umanismul secular şi marxism-leninism nu sunt atât diferențe filozofi-

ce – ambele sunt concepții naturaliste despre lume și viață – ci ca atitudine şi scop. Umaniștii
seculari văd impunerea agendei lor atee prin educaţie, legislaţie şi alte instituţii sociale. Mar-
xiştii văd revoluţia ca mijlocul pentru răsturnarea actualului sistem şi crearea unei societăți
absolut noi.]
După cum spunea Lenin, materia este în primul rând natura și simțurile. Gândurile şi con-
ştiinţa sunt doar cele mai avansate produse ale materiei. Lenin a privit toată realitatea din
punctul de vedere al filozofiei naturaliste: oamenii, plantele, animalele, stelele etc., nu sunt
decât materie. [ÎV 2.4.1]
17. Care este concepția marxistă despre adevăr şi cunoaştere (epistemologie)?
În marxism sursa ultimă a adevărului este ştiinţa, o sursă de cunoaştere practic infailibilă.
Nimic nu poate fi considerat „cunoaştere”, până când a fost testat şi dovedit ştiinţific. Prin ur-
mare, revelaţia supranaturală nu va produce niciodată adevăr. [ÎV 2.4.2]
18. Ce este dialectica marxistă şi cum funcţionează?
[Puteți face o diagramă pe tablă pentru a reprezenta vizual cum funcţionează dialectica]
Concepția dialectică marxistă spune că viaţa este un proces aflat în continuă evoluţie ce re-
zultă din lupta dintre forţele opuse:
• Fiecărei idei (teze) i se opune în cele din urmă o altă idee (antiteza).
• În cele din urmă, va apărea ceva absolut nou din această opoziţie (sinteza), care face ca atât
teza cât și antiteza să fie depăşite.
• Această sinteză în cele din urmă devine o teză, căreia i se opune o antiteză... şi aşa mai
departe, la infinit.
Rezultatul acestei concepții filozofice susține că realitatea este în continuă schimbare, nimic
nu mai este sigur. [ÎV 2.4.3]
19. Care este crezul metafizic marxist?
Marxiştii nu cred că Dumnezeu sau ceva supranatural ar exista. Ei susțin că universul mate-
rial este tot ceea ce există, că a existat dintotdeauna şi va exista întotdeauna. [ÎV 2.4.5]

Capitolul 2
20. Cum abordează marxismul problema minte-trup? Care este problema cu explicaţia lor?
Potrivit concepției marxiste, gândurile nu sunt altceva decât reflectarea lumii materiale în
mintea umană şi exprimată în forme de gândire.
Marxismul afirmă că conştiinţa este doar o reflectare subiectivă a realităţii obiective, pentru
a evita etichetarea conștiinței ca având o natură supranaturală. Totuşi, această afirmație are ca
rezultat aducerea în discuţie a propriei sale origini. [ÎV 2.4.6]
Filozofie 2.5
21. Sunt umaniștii cosmici de acord cu principiile naturalismului?
Umaniștii cosmici resping filozofia naturalistă şi cea materialistă, deoarece astfel de explica-
ţii ignoră supranaturalul ce ne înconjoară. [ÎV 2.5.1]
[Discutaţi cum diferă acest punct de vedere de modul în care creștinii resping naturalismul. Creştinii
nu resping naturalismul pentru că cred că realitatea fizică nu există sau nu este importantă, ci pentru că
ei cred că naturalismul este un punct de vedere îngust și limitează realitatea.]
22. Care este punctul de vedere al umanismului cosmic privitor la filozofie?
Umaniștii cosmici și-au însușit o filozofie ne-naturalistă (nu există nimic material) şi prin
urmare, concep toată realitatea ca fiind spirituală. [UTT 2.5.1]
[Discutaţi despre modul în care acest punct de vedere este diferit de afirmația creştină care spune că
fiecare aspect al vieţii creştine este sacru – munca, distracția, relațiile etc. Pentru creştini, fiecare aspect
al vieții este sacru atunci când este dedicat lui Dumnezeu. Departe de a nega importanţa realității mate-
riale, creştinul recunoaşte importanța ei: Dumnezeu însuşi a intrat în acest tărâm.]
23. Cum înţeleg adevărul umaniștii cosmici? Unde caută umaniștii cosmici adevărul?
Potrivit umanismului cosmic, noi ne creăm propriul nostru adevăr în conformitate cu prin-
cipiul „dacă simți că acesta-i adevărul pentru tine, așa este”. Astfel, pentru un adept al umanis-
mului cosmic întreaga cunoaştere există subiectiv în noi înşine şi o putem accesa prin conecta-
rea cu sinele nostru interior. [UTT 2.5.2]
[Explorează această idee și implicaţiile ei ulterioare cu elevii. Dacă putem crea propriul nostru adevăr,
atunci ce se poate spune despre adevărul unui criminal rasist, psihopat sau schizofrenic? Este și „adevă-
rul” lor valid?]

24. De ce diferiți gânditori umaniști cosmici au interpretări diferite ale realității?
Umaniștii cosmici interpretează diferit realitatea, deoarece fiecare umanist cosmic ajunge în
cele din urmă la propriul său adevăr. [ÎV 2.5.3]
25. Potrivit umanismului cosmic, care este singura substanță care există de fapt?
Potrivit umanismului cosmic, totul este spiritual, fiind inter-conectat. Nu există două tipuri
de substanțe sau mai multe entități, ci mai degrabă, totul face parte dintr-o singură substanță
divină, non-naturală. [ÎV 2.5.4]
Filozofie 2.6
26. De ce este afirmaţia „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea“ lipsită de sens pentru un adept
al postmodernismului?
Pentru postmodernişti, întrucât nu există un Adevăr universal (cu majusculă), există doar „ade-
văruri” care sunt particulare pentru o societate sau grup şi limitate la o percepţie individuală. Nu
există nicio „istorisire mare” adevărată, ci doar istorisiri subiective ale comunităţilor. Prin urmare,
postmoderniştii resping ideea existenței metanarațiunilor ca fiind lipsită de sens. Din moment ce
creştinismul este o metanarațiune (o explicaţie a realităţii), postmoderniştii consideră „absoluturi-
le” sale, cum ar fi „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”, ceva imposibil. [ÎV 2.6.2]
27. Ce este deconstrucţia literară? Ce înseamnă această teorie pentru Biblie?
Deconstrucţia presupune citirea unui text cu scopul de a ajunge la semnificaţiile sale ascunse
sau multiple (polisemie). În cadrul deconstrucţiei, interpretarea pe care cititorul o dă unui text
este mai importantă decât textul în sine sau sensul pe care autorul încearcă să-l comunice. În
final, subiectivitatea cititorului determină în cele din urmă sensul textului, nu autorul. De exem-
plu, un cititor poate simți că un anumit text are un caracter rasist, chiar dacă autorul nu inten-
ţionează să transmită o astfel de atitudine. Dacă deconstrucţia este adevărată, atunci Biblia nu
mai poate comunica adevărul. Scriptura nu ar avea o autoritate în materie de adevăruri ultime
şi realitate mai mult decât este o carte de benzi desenate. [ÎV 2.6.3]
28. Ce este „teoria adevărului corespondenţă“? De ce resping postmoderniştii această teorie?
„Teoria adevărului corespondenţă” susține că o afirmație este adevărată numai în cazul în care
aceasta corespunde realităţii. Postmoderniştii susţin că nu se poate ajunge la un astfel de Adevăr,
deoarece „lucrurile NU stau așa” (o teorie cunoscută sub numele de anti-realism). Prin urmare, nu
există nicio realitate obiectivă care să corespundă afirmației, doar adevăruri personale, mici „adevă-
ruri”, reprezentări ale realităţii rezultate din asamblarea acestora. Cuvintele noastre corespund doar
altor cuvinte, în final creând propria noastră înţelegere a realităţii. Deoarece cuvintele semnifică doar
alte cuvinte, cuvintele nu pot fi utilizate pentru căutarea Adevărului. [ÎV 2.6.4]

Capitolul 2
29. Care este ideea principală din spatele „jocului de cuvinte“?
Postmoderniştii susțin că toți oamenii sunt condiționați de cultura, limba, experienţa şi ni-
velul lor de trai, nimeni nefiind capabil să se „desprindă” de cultura sau de limba sa pentru a
aborda în mod obiectiv realitatea. Prin urmare, atunci când susţinem că afirmația „apa te udă”
este adevărată, noi repetăm papagalicește ceea ce am fost învățați de către comunitatea noas-
tră, adică normele limbii noastre. În cazul în care o comunitate nu mai este de acord cu această
afirmaţie, atunci expresia nu ar mai fi valabilă pentru acea comunitate. [ÎV 2.6.4]
30. Care sunt cele patru puncte pe care Kevin J. Vanhoozer le folosește pentru a rezuma filozofia
postmodernistă?
• Cunoaştere – postmodernismul limitează cunoaşterea la naraţiunile locale.

• Rațiune – postmodernismul respinge ideea raţionalității universale; rațiunea este situată
întotdeauna în anumite naraţiuni, tradiţii, instituţii şi practici.
• Metanarațiuni – postmodernismul respinge schemele unificatoare, totalizatoare, univer-
sale în favoarea unor accente noi puse pe diferenţe, pluralitate, fragmentare şi complexi-
tate.
• Omul – postmodernismul respinge ideea că omul este un individ autonom, cu o conștiință
rațională care transcende locul lui în cultură, limbă, istorie şi gen. [ÎV 2.6.6]

„Cum să înțelegem
postmodernismul“
cu John Stonestreet
Partea întâi
I. Înțelegerea postmodernismului
A. Atât o filozofie cât şi o atitudine culturală care descrie „vremurile noastre“
B. Suntem cu toţii, într-un sens, postmoderniști
II. Perspectiva istorică
A. Perioada pre-modernă: până la anul 1600
1. Credinţă puternică în supranatural
2. Autoritatea tradiţiei orale şi scrise de a oferi „Marea Povestire“
3. Adevărul este obiectiv, corespunde realităţii şi poate fi cunoscut prin:
i. Revelație
ii. Facultățile mintale (rațiune și simțuri)
iii. Experiență
B. Perioada modernă: între anii 1600-1960
1. Scepticism față de supranatural
2. Autoritatea observației, raţiunii omenești și ştiinţei şi pentru a oferi „Marea Povestire“
i. Credinţă în progres

Capitolul 2
3. Adevărul este obiectiv, corespunde realităţii şi poate fi cunoscut prin intermediul:
i. Revelației
ii. Facultăților mintale (rațiune și simțuri)
iii. Experienței
C. Perioada postmodernă: după anul 1960
1. Scepticism față de orice pretenție de cunoaștere
2. Respinge orice autoritate care pretinde că oferă „Marea Povestire“
i. Neîncredere în progres
3. Adevărul şi realitatea sunt doar construcţii subiective obţinute prin:
i. Revelație
ii. Facultățile mintale (rațiune și simțuri)
iii. Experiență
Partea a doua
III. Gânditorii importanți
A. Friedrich Nietzsche (1844–1900)
1. Beyond Good and Evil [Dincolo de bine și rău] (1891)
2. „Dumnezeu a murit“
3. „Adevărul este o iluzie“
B. Jacques Derrida (1930–2004)
1. Despre gramatologie (1976)
2. Deconstrucţia: niciun text nu are un sens real

C. Michel Foucault (1926–1984)
1. Nebunie şi civilizaţie (1960)
2. Critica limbajului puterii (limbajul este folosit pentru a-i oprima pe alții)
D. Richard Rorty (1931)
1. Filozofia şi oglinda naturii (1979)
2. Anti-fundaționism1
3. Anti-esențialism2
4. Adevărul este un construct social
IV. Postmodernism: filozofia
A. Respingerea „ esențialismului “3
1. Lucrurile nu au calităţi reale, independente pe care noi să le ştim
„În procesul de numire a lor, lucrurile numite vin în ființă; fiind în ființă ele desfășoară
lumea şi astfel au permanență.“ (Martin Heidegger)
2. Există numai noi interpretări în moduri diferite, date de alte persoane
3. Ceea ce este „normal“ (adică cunoaşterea) este determinat de fapt de putere
4. Ceea ce crede cineva că este adevărat este doar produsul situaţiei sale culturale
5. Adevărul nu este nimic mai mult decât interpretare
„Aşadar, ce este adevărul? O armată de metafore, metonimii, antropomorfisme aflată în

mişcare, pe scurt, o sumă de relaţii umane, care au fost intensificate, împodobite și transfor-
1
Anti-fundaționism (denumit și nonfundaționism) după cum arată și numele său este un dat oricărei filozofii ce respinge o
abordare fundaționistă, adică un anti-fundaționist este cel ce nu crede că există niște credințe fundamentale sau un principiu ce
constituie baza sau temelia cunoașterii și deci a adevărului (n. trad.).
2
Cuvintelor nu li se atribuie sensuri cu calități esențiale sau universale; mai degrabă înțelesul lor este generat de relația dintre
semne. Ca urmare, făcând parte din construcțiile discursive, categoriile își schimbă sensul în funcție de timp, loc și uzanță (n.
trad.).
3
În filozofie esențialismul este concepția care spune că pentru fiecare tip de entitate, există un set de atribute necesare pentru
identificare și funcționare. Astfel, un membru al unui anumit grup s-ar putea să dețină alte caracteristici ce nu sunt strict necesare
pentru definirea apartenenței sale nici pentru a-l exclude, pentru că acestea nu reflectă criterii pentru apartenența la un grup sau
altul (n. trad.).

Capitolul 2
mate prin poezie și retorică şi care, după o îndelungă întrebuinţare, s-a ajuns a se crede că
sunt definitive, obligatorii și canonice. Adevărurile sunt iluzii, nişte metafore tocite incapa-
bile să ne mai răscolească, nişte monede care şi-au pierdut efigia, iar acum sunt considerate
doar metal simplu fără valoare.“ (Friedrich Nietzsche)
B. Respingerea explicaţiilor universale
1. Nu există metanarațiuni legitime
2. Orice teorie universală respinge şi suprimă ceva sau pe cineva
3. Toate metanarațiunile sunt instrumente ale opresiunii
C. Rolul comunității „interpretative“
1. Înțelesul poate fi doar o derivată a contextului cultural („trăiește în prezent nu în trecut“)
2. Cuvintele creează (nu reflectă) realitatea şi nu au semnificaţii normative
3. Sensul este dat de comunitatea care interpretează realitatea
D. Respingerea logicii tradiţionale
1. Totul este interpretare
2. Toate interpretările sunt valide
3. Coerenţa şi consecvenţa sunt iluzorii
V. Unde vei întâlni postmodernismul
A. Literatură: Deconstructivism
B. Filozofie: Relativism, pragmatism
C. Artă: Dada, suprealismul, pop-nihilism
D. Istorie: Revizionism (anti-metanarațiuni)
E. Sociologie: Multiculturalism

VI. Contradicții
A. Afirmația că „nu există adevăr“, este o declaraţie despre adevăr
B. Ni se cere să fim de acord cu interpretarea postmodernă că nu există nimic decât interpretare
C. Declară cu autoritate că declarațiile de autoritate nu sunt valide
D. Propune metanarațiunea că nu există metanarațiuni
E. Susţine că este imoral să oprimi oamenii cu moralitatea
VII. Cultura
A. Adevărul nu este obiectiv, ci se bazează pe sentimentele personale
B. Nu există valori universale care să se aplice tuturor și pretutindeni
C. Baza pentru aplicarea moralei nu este dreptul şi morala universală, ci relaţia cu alte persoane
D. Suntem produsul culturii noastre, nimic mai mult
E. Nimeni nu are dreptul de a spune altora că greşesc în interpretarea lor
VIII. Postmodernismul și creștinismul
A. Creştinismul ESTE o metanarațiune
B. Creștinismul ESTE istoric
C. Creştinismul PROPUNE norme morale, de autoritate şi adevăr obiectiv
D. Ce facem cu Scriptura şi cu interpretarea Scripturii?
E. Există puncte de acord:
1. Modernismul este DEFICITAR
2. Comunitatea este extrem de importantă
3. Fără Dumnezeu cunoaşterea este imposibilă

Capitolul 2
„Am ajuns să-mi dau seama că încercările filozofilor de a găsi un mare sistem care ar cu-
prinde totul este iluzorie. Numai teismul, care combină un Dumnezeu cu măsuri egale de
adevăr, de dragoste şi justiţie ar putea să fie un asemenea sistem. Dar din moment ce nu pot
să mă imaginez ca religios, şi am devenit de fapt foarte secular, nu am considerat că asta ar
fi o opţiune pentru mine.“ (Richard Rorty, Trotsky și orhideele sălbatice)

Vezi de asemenea Fișa informativă „Apologetică”
„Cum să înțelegem
postmodernismul“
voastre la clasă.
1. Cum putem împărţi istoric perioada pre-modernă, modernă şi postmodernă? Cum a perce-
put fiecare perioadă adevărul?
În mare, lumea occidentală poate fi împărţită în trei perioade de timp diferite:
Pre-modernismul (înainte de anul 1600) cu o credinţă puternică în supranatural - Dumne-

zeu, divinitate, zei, minuni etc. Autoritatea și cunoaşterea au fost apanajul celor ce dețineau
puterea, de pildă clerul şi monarhia. Adevărul, deși era găsit prin facultăţile noastre şi prin
experienţă, era descoperit în principal prin revelaţie.
Modernismul (între anii 1600-1960) a fost mult mai sceptic cu privire la domeniul suprana-
tural. Autoritatea şi cunoaşterea erau domeniul celor educați, a oamenilor de ştiinţă, savanților,
etc. Cunoaşterea omenească era considerată sursa progresului şi un mijloc de a înţelege mai
bine realitatea. Adevărul, găsit atât prin revelație cât şi prin experienţă, a fost descoperit în
principal prin intermediul facultăţilor omului (adică cu ajutorul rațiunii şi a celor cinci simţuri).
Postmodernismul (după anul 1960) este sceptic cu privire la revendicări absolute de
cunoaștere, adevăr și realitate susținând că, în trecut, asemenea pretenții au dus la război şi
opresiune (de exemplu, marxismul, islamul, creştinismul, cruciadele, Primul Război Mondial,
al Doilea Război Mondial, Războiul din Vietnam şi Războiul Rece). Gânditorii postmoderniști
nu cred că se poate ajunge la un adevărat progres. Adevărul, găsit atât prin revelație cât şi prin
facultăţile omului, este atins în principal prin experienţa umană şi prin comunitate.
2. Care sunt cele patru elemente care definesc filozofia postmodernismului?
Postmodernismul respinge ideea esenţialismului – crezul că lucrurile au calităţi intrinseci

definitorii. De exemplu, potrivit esenţialismului, omul este în mod inerent o persoană, indife-
rent de atributele sale. Un postmodernist nu crede că există o astfel de fiinţă umană în sine. O
ființă umană devine persoană deoarece societatea o etichetează astfel.
Rezultă că, dacă nu există nici adevăr nici esenţa lucrurilor, nu există nici metanarațiune.
Astfel de „explicaţii universale” sunt considerate oprimante. După cum susțin postmoderniş-
tii, cei aflați la putere și care au o concepție despre lume și viață, vor impune în mod inevitabil
asupra altora propria lor concepție despre lume și viață.

Capitolul 2
În cele din urmă, adevărul pentru postmoderniști se bazează pe crezurile comune ale unei
„comunități interpretative”. Adevărul şi realitatea devin o chestiune de interpretare culturală,
mai degrabă decât entităţi independente.
Postmoderniştii resping, de asemenea logica tradiţională, susținând că logica este doar ver-
siunea despre adevăr a unei comunități care permite oricăror metodologii şi interpretări ale
adevărului să fie valide.
3. Care sunt cele cinci contradicţii ale postmodernismului?
În primul rând, postmodernismul susține că nu există un adevăr universal. Cu toate aces-

tea, această afirmație este prezentată ca fiind un adevăr universal. În al doilea rând, postmo-
dernismul susține că toate interpretările sunt valide, cu toate că insistă că toată lumea trebuie
să creadă interpretarea postmodernistă. În al treilea rând, postmodernismul declară în mod
autoritar că toate declarațiile autoritare nu sunt valide. În al patrulea rând, postmodernismul
este o metanarațiune care neagă per ansamblu existenţa metanarațiunilor. În al cincilea rând,
postmodernismul susţine că moralitatea – la fel ca orice altceva – este un construct social. Prin
urmare, noi nu ar trebui să impunem altora convingerile noastre morale, o afirmaţie care pre-
supune ea însăși o moralitate universală.
4. Care sunt domeniile de dezacord dintre creștinism și postmodernism?
În primul rând, postmodernismul afirmă că nu există adevăr (şi, astfel, nu putem cunoaște de fapt
nimic despre lume), dar creştinismul afirmă că există adevăr şi lumea este cognoscibilă. De exemplu,
creştinii cred că păcatul există indiferent de acordul comunității. Creştinismul este, de asemenea, o
metanarațiune (o mare explicație). Potrivit creştinismului, totul a fost creat de Dumnezeu, omenirea
s-a îndepărtat de Dumnezeu, ceea ce a dus la căderea creaţiei, însă ea va fi restaurată în viitor.
În al doilea rând, adepții postmodernismului consideră că nu poate exista o descriere obiec-

tivă a istoriei, deoarece istoria este doar perspectiva unei anumite comunități (de obicei, cea
mai puternică). Astfel, există tot atâtea descrieri diferite ale istoriei câte perspective istorice
există. Creștinismul, pe de altă parte, consideră că există o istorie reală a lumii, că Dumnezeu a
intrat în această istorie şi că există dovezi care să susţină această afirmaţie.
În al treilea rând, adepții postmodernismului cred că moralitatea, ca și adevărul, este relati-

vă și depinde de comunitate şi de interpretarea sa. Creștinismul, de altă parte, crede în standar-
dele morale universale care sunt obligatorii pentru toate comunităţile în orice cultură.
În al patrulea rând, adepții postmodernismului afirmă că nimeni nu poate descifra vreun text,
deoarece cuvintele nu au nicio semnificaţie inerentă. Ei susțin că fiecare om își creează sensul unui
text pe măsură ce îl citește. Acest sens este modelat inevitabil de cultură şi de experienţa noastră
de viaţă. Creştinii, pe de altă parte, cred că există o interpretare corectă şi una greşită a Scripturii şi
că putem trece dincolo de cultura şi experienţa noastră pentru a discerne Cuvântul lui Dumnezeu.

5. Ce nu au în comun creştinismul şi postmodernismul?
În primul rând, atât creştinismul, cât şi postmodernismul cad de acord că modernismul a

mers prea departe. După cum afirmă modernismul, adevărul este descoperit în primul rând
prin rațiune şi cele cinci simţuri. Cu toate acestea, există adevăruri care nu pot fi percepute
senzorial sau justificate rațional, de exemplu, moralitatea sau dragostea.
În al doilea rând, atât creştinii, cât şi postmoderniştii sunt de acord că un aspect extrem de
important al vieţii îl constituie comunitatea. Prin comunitate învățăm, creștem şi descoperim
ce înseamnă să fii altruist.

„Răul și suferința“
de John Stonestreet
Partea întâi
I. Definirea răului
A. Răul moral : Răul ca rezultat al alegerilor omului (11 septembrie, crime etc.)
B. Răul natural : Răul în care nu există implicarea omului (tsunami, dezastre naturale etc.)
C. Răul maxim : Răul gratuit, suferința celor nevinovați
II. Abordarea problemei răului
A. Partea logică (Focalizarea pe existenţa răului)
1. Cum ar putea un Dumnezeu omniscient, binevoitor în mod suprem și atotputernic să

permită existența răului?
2. Silogism logic
Propoziţia 1: Dacă Dumnezeu ar fi bun, El ar anihila răul
Propoziţia 2: Dacă Dumnezeu ar fi atotputernic, El ar putea anihila răul
Propoziţia 3: Răul nu a fost anihilat
Concluzie: Nu există un Dumnezeu bun și atotputernic
B. Partea personală (concentrarea pe existenţa durerii şi suferinţei)
1. De ce permite Dumnezeu să mi se întâmple mie răul acesta?
2. Ne luptăm cel mai mult cu acest aspect

C. Alte concepții despre lume și viață și problema răului
1. Naturalismul
i. Lumea materială este tot ce există
ii. Nu există un rău real, numai ghinion
iii. Răul nu are niciun sens
2. Transcendentalism [Non-naturalismul]
i. Lumea materială este o iluzie
ii. Răul este o iluzie
iii. Răul este rezultatul datoriei karmice (şi este meritat)
3. Teismul
i. Dumnezeu a permis ca răul să existe, pentru că are un scop cu el.
ii. Poziţia islamică
„Esenţa este că binele şi răul sunt predestinate. Ce este predestinat are loc în mod
necesar, ca urmare a unui act prealabil de voinţă divină. Nimeni nu se poate răz-
vrăti împotriva judecăţii lui Dumnezeu, nimeni nu poate contesta decretul Său şi
porunca Sa. Mai degrabă, totul oricât ar fi de neînsemnat sau de important este
scris şi se concretizează într-un mod cunoscut şi previzibil.“ — Al-Ghazali, Theodicy
in Islamic Thought [Teodiceea în gândirea islamului].
III. Soluţii greșite
A. Fideism : problema ar trebui să fie ignorată
Redefineşte capacitatea omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu
B. Iluzionism : răul nu există
Redefineşte răul sau lumea
C. Finitism : Dumnezeu nu poate controla tot răul

Capitolul 2
Redefineşte puterea lui Dumnezeu
D. Transmoralism : Dumnezeu este dincolo de categoriile morale
Redefineşte bunătatea lui Dumnezeu
Partea a doua
IV. Rezolvarea biblică
A. O privire în trecut
1. Creaţia lui Dumnezeu a fost foarte bună (Geneza 1)
2. Voința liberă este o componentă esenţială a umanităţii adevărate (Geneza 2)
3. Noi nu suntem buni (Geneza 3)
B. O privire spre viitor
Propoziţia 3: Răul nu a fost ÎNCĂ anihilat
Concluzie: Răul va fi anihilat într-o zi de un Dumnezeu bun, atotputernic
„Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.
Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noap-

te în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu
le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.
Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoa-
rele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.“ (Apocalipsa 7:14–17)
1. Tot răul va fi anihilat într-o zi
2. Sfârșitul va fi mai bun decât începutul
i. Apocalipsa 4 și 5
ii. O lume răscumpărată este mai bună decât una care nu a căzut
iii. Dumnezeu nu iartă doar păcatele, El răscumpără
C. O privire asupra prezentului
1. Care este răspunsul la suferinţa personală?
„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa
care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5)
„El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui...” (Isaia 53:4)
„Femeia violată este cea care înţelege ce este violul, nu violatorul. Persoana care a fost
calomniată înţelege ce este calomnia, nu calomniatorul. Cel care a murit pentru păcatele
noastre înţelege ceea ce este răul, nu scepticii...“ (Ravi Zacharias)
2. Dumnezeul nostru suferă împreună cu noi
„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate
lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat.” (Evrei 4:15)

„Răul și suferința“
voastre la clasă.
1. Care sunt cele trei tipuri de rău? Dați câteva exemple. Care tip de rău este cel mai greu de
abordat şi de ce?
Răul poate fi împărţit în trei categorii diferite:

• Răul moral, care este rezultatul alegerilor omului
• Răul natural în cazul în care omul nu este implicat
• Răul maxim: răul gratuit sau suferinţa celor nevinovați
Prima categorie constă în fapte făcute de oameni altor oameni (de exemplu, viol, crimă,
tortură, terorism etc.). A doua categorie constă în acte naturale şi nu sunt rezultatul acţiunilor
umane (de exemplu, tsunami, uragane, tornade, vulcani etc). Ultima categorie include acte din
prima și a doua categorie, dar numai acelea care afectează ființe „nevinovate” (de exemplu,
avortul, molestarea unui copil, retardul mintal etc.). Cei mai mulți oameni consideră această
a treia categorie mai greu de explicat, deoarece nu pare să existe vreo explicaţie logică pentru
suferința celui nevinovat.
2. Care sunt cele două aspecte diferite ale problemei răului şi suferinţei? Cu care aspect ne lup-
tăm mai mult?
Există două moduri de a aborda problema răului şi a suferinţei. Prima este partea logică care în-
cearcă să înțeleagă logic existenţa răului. Pune întrebarea cum un Dumnezeu omniscient, bun, atot-
puternic ar putea permite existența răului. Partea a doua este partea personală ce încearcă să explice
existenţa durerii şi suferinţei. Se întreabă de ce Dumnezeu permite să mi se întâmple mie ceva rău.
Partea logică este exprimată de următorul silogism logic:

• Propoziția 1: Dacă Dumnezeu ar fi bun ar anihila răul.
• Propoziția 2: Dacă Dumnezeu ar fi atotputernic, El ar putea anihila răul.
• Propoziția 3: Răul nu a fost anihilat.
• Concluzie: Nu există un Dumnezeu bun și atotputernic.
Cel mai greu de tratat este domeniul personal, deoarece nu este ceva abstract, ci se ocupă cu
realitatea din viața cuiva, suferinţa unei persoane nevinovate şi uneori propria noastră suferință.

3. Cum percep diferite concepții despre lume și viață existenţa răului?
Creştinismul nu este singura concepție despre lume și viață care trebuie să se ocupe cu exis-
tenţa răului şi a suferinţei. Fiecare concepție despre lume și viață trebuie să explice existenţa
răului. Naturalismul, care susține că există numai lumea materială, afirmă că răul nu are sens.
Pentru adepții naturalismului, răul este doar ghinion. O altă concepție despre lume și viață care
trebuie să trateze problema răului este transcendentalismul. Această concepție despre lume și
viață susține că lumea materială şi tot ce ține de ea este doar o iluzie. Astfel, răul şi suferinţa au
devenit pure iluzii; unii le pot explica, de asemenea, ca rezultat a karmei. În sfârşit, concepția
teistă despre lume și viață afirmă că există atât viaţă naturală cât şi supranaturală. Teiștii trebuie
să argumenteze că Dumnezeu a permis răul pentru că are un scop.
4. Care sunt câteva din soluţiile greșite la problema răului? Care sunt punctele lor slabe?
Există cel puţin patru soluţii greșite pentru problema durerii şi suferinţei:
• Fideism: dilema ar trebui ignorată.

Această abordare este greșită pentru că ignoră problema. Creştinii şi necredincioşii deopo-
trivă doresc să înţeleagă răul şi suferinţa. Această poziţie redefineşte în cele din urmă capa-
citatea noastră de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.
• Iluzionism: susține că răul nu există.

Această abordare este greșită și contrazice ceea ce orice om ştie că este adevărat – anume că
oamenii au parte de rău şi suferinţă. Această poziţie în cele din urmă redefineşte fie răul, fie
lumea.
• Finitism: Dumnezeu nu poate ține sub control răul.

Această abordare este greșită pentru că limitează atributele lui Dumnezeu. Această poziţie
redefineşte în cele din urmă puterea lui Dumnezeu în relație cu creația Sa.
• Transmoralism: Dumnezeu este mai presus de categoriile morale.

Această abordare este greșită deoarece Îl descrie pe Dumnezeu ca nedrept. În conformitate
cu această poziţie Dumnezeu poate permite şi/sau comite răul şi suferinţa şi, în acelaşi timp
poate fi nevinovat. Pe de altă parte omului i se impune un standard ridicat şi este supus
judecății de îndată ce comite fapte rele. Această poziţie redefineşte în cele din urmă bunăta-
tea lui Dumnezeu.
5. Care este soluţia biblică pentru problema răului şi a suferinței?
Problema răului şi a suferinţei este o problemă foarte complicată. Nu i se poate găsi o rezol-
vare trunchiată. Atunci când se analizează dilema coexistenței unui Dumnezeu bun şi a răului,
este bine să se ia în considerare timpul în cele trei forme ale sale: trecutul, viitorul şi prezentul.

Capitolul 2
Trecutul — În conformitate cu concepția creștină despre lume și viață, când Dumnezeu a creat
universul El a considerat că toată creația era bună. Cu toate acestea, Adam şi Eva au ales în mod
liber să nu asculte de Dumnezeu. Această neascultare a dus la o creație căzută şi o rasă căzută.
Adică, nici omenirea, nici natura nu se mai găsesc azi în starea inițială, așa cum Dumnezeu a
intenționat. Astfel, avem rău moral (cauzat de om) şi răul natural (necauzat de om).
Aceasta este explicaţia creştină pentru existenţa răului şi a suferinţei. Cu toate acestea, nu se
explică cum poate coexista un Dumnezeu bun și răul. Dacă Dumnezeu ar putea face orice şi ar
fi cu adevărat bun, atunci de ce nu ar elimina tot răul şi suferinţa? Creştinii cred că Dumnezeu
ar putea face acest lucru, dar dacă luăm în considerare răul moral, atunci omul nu ar mai fi li-
ber. Adică Dumnezeu ne-ar direcționa. După cum este de dificil să ne imaginăm că Dumnezeu
coexistă cu răul, este la fel de dificil să ne imaginăm că un Dumnezeu bun ne permite să facem
alegeri. Dacă toate faptele noastre ar fi predestinate și bune (sau cel puţin nu ar fi rele), atunci
cum ar putea fi considerat vreodată omul bun?
Viitorul — Biblia ne informează că deși creația a căzut, acesta va fi într-o zi restaurată şi

răul va fi nimicit; omenirea căzută va fi răscumpărată cândva. De fapt, ni se spune că sfârşitul
va fi mai bun ca începutul. Şi o lume răscumpărată este mai bună ca o lume care nu a căzut
niciodată.
Prezentul — Concepția creștină despre lume și viață este unică în felul în care vede prezen-
tul. Conform Scripturii, avem un Dumnezeu care nu numai că permite suferinţa, ci El Însuși a
suferit cu noi şi chiar pentru noi.
[Discutați Isaia 53:1-8 şi Evrei 4:14-16 cu elevii]

Gândirea critică
Material pregătit de conferențiarii de la Summit
Partea întâi
Introducere
În eseul care urmează, vom discuta pe scurt natura unui argument, legea non-contradicţiei şi
câteva raționamente greșite. Vom prezenta, de asemenea, o colecție de întrebări dificile, care pot fi
folosite pentru a aborda diferite concepții despre lume și viață. În cele din urmă, vom vedea cum
putem să distingem prezumțiile din spatele informaţiilor prezentate în mass-media. Această trece-
re în revistă vă oferă o introducere în arta gândirii critice.
Logica
De ce atât de mulţi oameni din societatea noastră cad pradă emoțiilor sau sunt prinși de pro-
paganda difuzată pe calea undelor, la televizor sau în sala de clasă? Deşi sunt mai mulţi factori
implicaţi atunci când răspundem la această întrebare, motivul principal este lipsa gândirii critice.
Ce este un argument? Mulți cred că un argument are loc atunci când mai mulți oameni discu-
tă, ridică tonul vocii și apoi se insultă unii pe alții. La drept vorbind, acesta nu este un argument
ci o altercație sau o ceartă. Un argument, înțeles în contextul filozofic și logic, este prezentat când
tragem concluzii pe baza mai multor premise. Sunt anumite cuvinte pe care le folosim pentru a ne
prezenta premisele şi concluziile. Atunci când prezentăm premisele folosim cuvinte ca: deoarece,
pentru că, din aceste motive, dacă, în baza faptului că, şi aşa mai departe. Atunci când demonstrăm o
concluzie, vom folosi de obicei: de aceea, deci, în consecinţă, astfel, de aici se poate vedea că şi aşa mai
departe. E bine să rețineți aceşti termeni, pentru a fi în stare să detectați un argument.
Foarte des argumentele sunt confundate cu afirmaţiile. Afirmațiile exprimă opinii şi nu sunt
întărite de premise. De exemplu, foarte des auzim că există contradicţii în Biblie, dar simpla lor
enunțare nu dovedește nimic. Când auziți astfel de afirmaţii, cea mai potrivită reacție este să întrebați:
„Puteţi să-mi dați câteva exemple?“4
Legea non-contradicției: Această lege este temelia pentru întreaga gândire logică. Ea este defi-
nită astfel: o afirmaţie nu poate fi adevărată şi falsă, în acelaşi timp şi în acelaşi sens. De exemplu:
nu poate să plouă și să nu plouă, în acelaşi timp şi în acelaşi sens.
Omul nu a inventat legile logicii după cum n-a inventat nici legile naturii, dintre care un exem-
plu ar fi legea gravitaţiei. De fapt, legea non-contradicţiei se găsește implicit în toată Biblia. Fără
această lege nimic nu ar putea fi interpretat ca fiind adevărat sau fals. Gândirea corectă imită gân-
4
Sigur că există unele ,,versete dificile“ în Biblie (ca în 1 Petru 3:15 și următoarele, unde se vede că Petru își dă seama de asta).
Dacă aveți nedumeriri cu privire la pasaje dificile vă recomand cartea lui Gleason Archer, New International Encyclopedia of Bible
Difficulties [Noua enciclopedia internațională a dificultăților biblice].

Capitolul 2
direa lui Dumnezeu şi pentru că Dumnezeu nu se contrazice pe Sine (Cuvântul Său nu poate fi
desființat - Ioan 10:35, nu poate minți - Evrei 6:18), creştinii ar trebui să evite contradicţiile. În
absența legii non-contradicţiei nu am putea să detectăm niciodată o minciună.5
De fapt, dacă cineva vrea să nege existența legii non-contradicţiei, trebuie să apeleze la ea ime-
diat, deoarece ar trebui să presupună că această lege există pentru a putea dovedi că este falsă.
Imaginați-vă, următoarea conversație:
– Hei, nu cred că legea non-contradicţiei este chiar așa de importantă. De fapt, nu cred că trebuie
să o băgăm deloc în seamă.
– Serios? Deci, crezi că trebuie să ne supunem legii non-contradicţiei. Chiar crezi că este
într-adevăr atât de importantă?
– N-auzi bine? Am spus exact opusul a ceea ce ai spus.
– Dacă legea non-contradicţiei nu este importantă, atunci amândoi avem dreptate.
Atunci când enunțăm o negație sau o afirmație a unei declarații, a unui crez sau a unei idei,
trebuie să luăm în calcul legea non-contradicţiei. Ea stă la baza oricărui tip de distincţii: corecte sau
greşite, bune sau rele, adevărate sau false.6
Erori de raționament
O eroare este pur şi simplu un argument defectuos. În procesul raţionamentului, există două
tipuri de erori: formală şi informală. Eroarea formală se referă la forma argumentului. Când un
argument este structurat în mod incorect, este eronat. Chiar și atunci când un argument este formal
corect, acesta poate fi eronat informal. Concluzia se poate să nu decurgă din premise din cauza co-
lectării greșite a informațiilor, a unui argument circular sau a altor greşeli. Erorile informale sunt
cel mai des întâlnite şi vor fi abordate în această lucrare.
Dăm mai jos lista unor erori mai des întâlnite, însoțite de o scurtă explicaţie şi una sau două
ilustraţii. Nu ne-am propus să oferim o listă exhaustivă, deoarece se pare că există un mare număr
de greşeli de raționament şi nu avem timp să le explicăm pe toate.
Ambiguitatea
Comunicarea poate fi dificilă. Dificultăţile apar datorită culturii diferite, a vârstei diferite, rase-
lor diferite, prejudecăţilor şi mai ales din cauza unor concepții diferite despre lume și viață. Una
dintre cele mai importante reguli de bază pentru o comunicare clară este cea a definiţiilor clare.
Suntem frustrați degeaba dacă ceilalţi înţeleg greşit ce am spus din cauză că nu cunosc ce înseam-
nă un cuvânt, sau pur și simplu pentru că noi nu am dat definiţii clare pentru cuvintele pe care le
folosim.
Echivoc
Eroarea echivocului apare când folosim definiţii diferite pentru acelaşi cuvânt sau atunci când
un cuvânt are un alt înțeles decât cel intenționat (definiţii diferite). Multe cuvinte au o semnificaţie
diferită, în funcţie de contextul lor. Vom lua în considerare următorul exemplu:
5
O minciună este contrazicerea adevărului. Este o negare a realității.
6
Sigur că există unii care mai susțin că o gândire dualistă nu este bună. Dacă nu e bună înseamnă că există ceva ce este bun,
corect. Așa că iar ajungem la dualism. Nu se poate scăpa de această realitate.

„Toţi oamenii se nasc egali? Dacă ar fi aşa, atunci nu ar fi atât de mulţi oameni bogați.“
„Dacă toţi oamenii se nasc egali, atunci de ce sunt atât de scund?“
Neconcordanța ce apare din aceste exemple este că afirmația „toţi oamenii se nasc egali“ în-
seamnă că toţi oamenii ar trebui să fie la fel de apreciați ca fiinţe umane. Niciodată nu s-a avut în
vedere sensul că toți am fi clonați, sau că am avea venituri egale.
Există un tip special de echivoc care poate apărea atunci când folosim termeni relativi ca și scund
sau înalt. Acest tip de cuvinte trebuie să fie înțelese în raport cu altceva. Atunci când afirmi că cine-
va este înalt sau scund, este presupusă o relaţie cu alte persoane sau lucruri. Imprecizia acestui tip
de termeni poate fi clarificată doar de context.
Ar trebui menţionat faptul că o mare parte a umorului nostru se datorează echivocului. Într-o
împrejurare hazlie se numește „joc de cuvinte“. Dar uneori ceva echivoc poate fi plin de duh şi
premeditat, cum este de exemplu declarația lui Benjamin Franklin care a spus: „Noi trebuie să atâr-
năm (rămânem uniți) împreună, pentru că dacă nu, este sigur că vom atârna (spânzurați) separat.“
Verbul „to hang“ a fost folosit în mod intenționat în mod diferit la fiecare utilizare. 7
Atunci când creştinii își mărturisesc credința unor oameni care sunt implicaţi în religii pseudo-
creştine (de exemplu celor care fac parte dintr-o sectă) trebuie să fie foarte atenți să își definească
cuvintele pe care le folosesc, astfel încât să nu fie înţeleși greşit. De exemplu, în timp ce mormonii
şi martorii lui Iehova folosesc numele lui Isus Cristos, acesta are un înțeles cu totul diferit. Martorii
lui Iehova cred că Isus a fost prima ființă creată, fiind, de fapt Arhanghelul Mihail înainte ca el să
fi devenit omul Isus. Mormonii, pe de altă parte, cred că Isus este fratele nostru mai vârstnic, pre-
existent. Isus este considerat întâiul născut al Tatălui, unul dintre mulţi zei. Având în vedere aceste
diferențe, trebuie să avem grijă să descoperim sensul profund a ceea ce spun oamenii, nu să fim
cantonați la nivelul superficial al comunicării.8
Erori de relevanță: Această parte se va ocupa de erorile care survin când ceva irelevant pentru
problema adevărului este adăugat la un argument pentru a-l face mai convingător.
Apelul la compătimire
Această eroare apare atunci când cineva încearcă să convingă ascultătorii să simtă milă pentru
individul sau grupul pentru care pledează. De multe ori, mila este o reacţie adecvată, dar nu este
întotdeauna şi un mijloc corect de convingere.
De exemplu, cei care susțin avortul afirmă uneori că dacă le ceri femeilor sărace să ducă sarcina
până la termen, copilul care se va naște se poate să nu fie îngrijit corespunzător, sau dacă avortul
devine ilegal, atunci femeile vor trebui să se întoarcă la „măcelarii din aleile întunecate“ pentru
un avort. În vreme ce acest tip de argument poate convinge emoţional, el nu este relevant pentru
problema în cauză. Niciodată nu se poate justifica uciderea unui copil pentru că viața mamei se va
complica.
Ad hominem - Atacul la persoană
Ad hominem înseamnă „atac la persoană“. Se comite această eroare când în loc de a trata ce susţi-
7
To hang together: a sta strâns uniți. To hang: a atârna, a spânzura, a fi spânzurat.
8
Apostolul Pavel i-a avertizat pe primii creștini cu privire la cei ce vor veni cu alte învățături despre Isus și o altă Evanghelie (vezi
2 Corinteni 11:2–4,13–15; Galateni 1:6–9; vezi, de asemenea și 1 Ioan 4:1–6). Pentru descrierea mai multor religii preudo-creștine și
combaterea lor din punct de vedere teologic, vezi Defending the Faith de Richard Abanes (Minneapolis, Bethany House, 1997).

Capitolul 2
ne cineva, este atacat caracterul acelei persoane. Este o eroare, deoarece caracterul unei persoane nu
are de obicei nicio influenţă asupra adevărului sau falsității a ceea ce susține. Iată câteva exemple:
„Greșiți pentru că sunteți intolerant, aveți o minte îngustă și sunteți un fundamentalist de

dreapta.“
„Nu poţi crede nimic din ce spune. Este un păgân liberal ateu și nu are nici o bază pentru
moralitate.“
Apelul la ignoranță
Această eroare poate să apară în două moduri: 1) pentru a argumenta că ceva este adevărat,
deoarece nu s-a demonstrat că este fals, sau 2) pentru a argumenta că ceva este fals, deoarece nu s-a
dovedit că este adevărat. Simplul fapt că nu există nicio dovadă împotriva poziţiei dumneavoastră
nu înseamnă că poziţia dumneavoastră este adevărată. De asemenea, simplul fapt că o poziție nu
a fost demonstrată, nu înseamnă că este falsă. Iată două exemple :
„Nu poţi dovedi că Dumnezeu nu există, de aceea Dumnezeu există.“

„Nu poţi dovedi că Dumnezeu există, de aceea Dumnezeu nu există.“
Diversiunea (pista falsă) – Heringul roșu

Heringul roșu este un peşte care poate fi folosit pentru a distrage atenția și a dezorienta oga-
rii în timpul urmăririi. În mod similar, această eroare introduce o chestiune lipsită de relevanţă
într-un argument, cu scopul de a distrage şi a răspândi confuzie în cazul prezentat. Deseori sunt
oferite motive pozitive (sau chiar negative) pentru o concluzie, motive care nu au nimic a face cu
concluzia. Aici sunt câteva exemple:
„Sigur că este un doctor bun. Conduce o mașină super și este foarte comic.“
„Tu crezi că avortul este crimă, dar în același timp sprijini pedeapsa capitală?“
Erori datorită presupunerilor: sunt întâlnite atunci când cineva se agață de o concluzie nejusti-
ficată. Acest lucru este de obicei cauzat de ignorarea deliberată, negarea, eludarea sau denaturarea
faptelor.
Generalizarea pripită
Atunci când doriţi să argumentați o anumită convingere, trebuie să adunați informaţii în spriji-
nul ei. În acest sens, trebuie să fiți foarte atent pentru a avea suficiente dovezi ce susțin concluzia.
Eroarea generalizării pripite este comisă de cineva care adună prea puţine informaţii pentru a-și
susţine concluzia.
Doar pentru că unul sau doi taximetriști sunt grosolani şi nesimțiți nu înseamnă că se poate
generaliza, că toți (sau cei mai mulți) taximetriști se comportă așa. Singura concluzie care poate fi
dedusă în mod legitim ca urmare a propriului sondaj este că taximetriștii pe care i-ai întâlnit erau
grosolani şi nesimțiți. Tot astfel, doar pentru că o persoană a întâlnit vreo doi tele-evanghelişti

creştini cu un caracter discutabil nu înseamnă că cineva poate concluziona că toţi creştinii au un

caracter discutabil.
Aceste exemple atrag atenția că această eroare apare din cauza prejudecăților. Prejudecățile
noastre se bazează pe un număr limitat de experiențe şi sunt apoi generalizate şi aplicate unui
întreg grup (sau sub-grup) de oameni sau de obiecte.
Generalizare exhaustivă
Eroarea datorată generalizării exhaustive este comisă când cineva ia o regulă generală şi o aplică
la absolut toate exemplele, afirmând că nu există nicio excepţie. Generalizarea ar putea fi corectă,
dar aplicarea ei la un anumit exemplu particular și neobișnuit, sau într-un caz unic ar putea să nu
fie validă.
De exemplu, efortul fizic este, în general, un lucru bun. Dar ce se întâmplă dacă aveţi o anumită
afecţiune a inimii? S-ar putea spune: „Exercițiile aerobice sunt cea mai bună modalitate de a face
efort şi inima Ioanei are într-adevăr nevoie de exerciții fizice pentru starea ei.“ Problema este că în
timp ce exercițiile aerobice s-ar putea să fie „cel mai bun exercițiu fizic“, este evident că lucrurile nu
stau așa în cazul Ioanei. În loc de a o ajuta, s-ar putea să o omoare. Iată alte câteva exemple:
„N-am întâlnit niciun singur ateu moral. Prin urmare, nu există atei morali.“
„Toţi creştinii îi urăsc pe homosexuali. Cel puţin, toți pe care îi ştiu eu.“
Apelul la concluzie
Această eroare se poate întâlni atunci când presupui exact ce vrei să dovedești. Această situaţie
poate fi demonstrată în următoarea conversație dintre doi hoți care tocmai au furat trei lingouri de aur:
Hoţul A: „Deci, cum vom împărţi aurul?“

Hoțul B: „Eu iau două lingouri şi tu unul.“
Hoţul A: „De ce trebuie să iei două?“
Hoțul B: „Pentru că sunt șeful.“
Hoţul A: „Cum ai ajuns tu șef?“
Hoțul B: „Pentru că am două lingouri.“
Dilema falsă
Această eroare apare atunci când o persoană spune că există numai un anumit număr de opţiuni
dintre care trebuie să alegi, deși mai există și altele.
În Ioan 9:2-3, ucenicii lui Isus vin cu o dilemă falsă în legătură cu vindecarea orbului din naştere,
întrebând „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?“
Aceasta este o întrebare de tipul sau/sau. În loc să răspundă la întrebare cu unul dintre răspun-
surile propuse, Isus nu le ia în considerare pe cele două și vine cu un al treilea. Isus a spus: „N-a pă-
cătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.“
Întrebarea complexă
Una dintre încercările necredincioşilor de a-i încurca pe creștini este de a pune vechea întrebare:

Capitolul 2
„Poate Dumnezeu să facă o piatră atât de grea încât să nu o poată ridica?“ Dacă răspunsul dumnea-
voastră este pozitiv, atunci este negată atotputernicia lui Dumnezeu din cauză că El nu poate ridica
această piatră. Dacă răspunsul este negativ, atunci este negată atotputernicia lui Dumnezeu pentru
că El nu poate crea o astfel de piatră. Niciunul din aceste răspunsuri nu este satisfacător pentru un
creştin care crede Biblia. Care este raționamentul care îl scoate din această dilemă?
Acest exemplu poate fi clasificat ca fiind eroarea unei întrebări complexe sau întrebări complica-
te. Ce se întâmplă dacă v-aș întreba: „Aţi încetat să vă mai bateți soţia?“ Dacă răspunsul este „Da“,
recunoașteți că ați bătut-o. Dacă răspundeți „Nu“, atunci se înțelege că încă o bateți. Problema este
întrebarea; este o întrebare pe care n-ar trebui să o pui. Ar trebui să răspunzi că nu ți-ai bătut nici-
odată soţia, dar întrebarea presupune că ai făcut-o. Nu puteţi răspunde cu un simplu da sau nu.
Acum, înapoi la Dumnezeu şi la piatra cea mare. Nu puteţi răspunde la această întrebare cu un
simplu da sau nu. Ceea ce trebuie să faceți este să arătați că întrebarea nu este corectă. (Cea despre
bătutul soției s-ar putea să fie o bună ilustrare a acestui caz.) Observați, prin definiţie, că Dumnezeu
este omnipotent (şi Biblia afirmă acest lucru) și El ar putea crea cea mai mare piatră. De asemenea,
pentru că Dumnezeu este atotputernic, El ar putea ridica cea mai mare piatră. Problema este că în-
trebarea are o deficiență; ea a spus mai mult decât trebuia. Nu poți pune expresia creatoare a unei
ființe omnipotente în opoziție cu atotputernicia ei. Ar fi la fel de lipsit de logică ca și întrebarea
dacă Dumnezeu ar putea face un cerc pătrat sau dacă ar putea număra dincolo de infinit. Astfel de
întrebări iluzorii nu se înscriu în domeniul realităţii şi nu ilustrează în vreun fel limitele puterii și
atributele lui Dumnezeu.
Analogie falsă
Se spune despre o analogie că este eronată sau falsă în cazul în care sunt comparate două obiecte
extrem de diferite sau în cazul în care punctele comparate sunt folosite pentru a trage o concluzie
falsă.9
Luați în considerație următorul exemplu:
„Voi, creştinii pretindeți că minunile vin în sprijinul religiei voastre, dar la fel se întâmplă și
cu alte tradiţii religioase, de exemplu cu mormonii. Deci nu există niciun motiv să credem
că creştinismul este adevărat.“
Termenii comparați sunt creştinii şi mormonii. Punctele comune sunt condiția lor, fiind religii, şi
pretenția că sunt însoțite de minuni. Cu toate acestea, concluzia că creştinismul este fals deoarece
o altă religie revendică și ea minuni, este o concluzie care nu decurge din premise. De exemplu,
este posibil ca miracolele să aibă loc în ambele tradiţii religioase. De asemenea, mai este posibil ca
fie creştinismul, fie mormonismul, să fi denaturat adevărul sau să fi crezut un neadevăr referitor la
minunile revendicate de religia lor.
Cauzalitate falsă
Această eroare este comisă când o persoană crede că datorită faptului că un lucru urmează după
un altul, trebuie să existe o legătură cauzală între ele.
9
Nu vrem să spunem că obiectele comparate nu au deloc puncte comune; dimpotrivă, vrem să spunem că punctele comparate
pentru a susține concluzia nu sunt sprijinite de analogie.

În cultura antică, oamenii credeau că zeii sunt cauza tuturor bolilor. Ca urmare oamenii încercau
să îi întoarcă pe zei din mânia lor cu ajutorul jertfelor. Uneori molima dispărea după ce se aduceau
jertele. Din aceasta cauză convingerile lor erau întărite. Ei credeau că mânia zeilor a fost potoli-
tă, iar boala a dispărut din cauza ofrandelor. Dar simpla succesiune cronologică nu dovedește
existența unei relații cauzale.
„Omul de paie“
Eroarea „omului de paie“ se întâlnește atunci când o altă persoană prezintă în mod inexact un
punct de vedere, astfel încât să-l demoleze cât mai uşor. Eroarea poate fi intenţionată sau neinten-
ţionată. Imaginea pe care o sugerează această eroare este că o persoană face un om de paie doar
pentru a-l doborî.
S-ar putea spune: „Pretinzi că Noul Testament spune că noi nu mai suntem sub Lege și că sun-
tem mântuiţi prin har, numai prin credinţă. Prin urmare, ceea ce susții este că putem păcătui cât
vrem după ce suntem mântuiți.“ Acesta este un om de paie, după cum spune Pavel în Romani 6:15
și mai departe. Cel care uzează de un astfel de argument, simplifică învățătura Noului Testament
despre Lege, păcat şi mântuire cu scopul de a demola cu uşurinţă învăţătura pe care fie că nu a
înţeles-o, fie că nu este de acord cu ea.
Apelul la majoritate
Această eroare apare atunci când recurgem la un grup de oameni pentru a dovedi că ceva este
adevărat sau fals, corect sau greşit. De multe ori americanii cad în această capcană. De exemplu,
unii cred că anumite practici sexuale sunt justificate, deoarece peste 50% dintre americani consi-
deră că acestea sunt permise. Dar ceea ce este corect sau greșit nu se poate determina prin votul
majorității.
În trecut mulți au crezut că Pământul este plat. Dar simplul fapt că au crezut acest lucru, a făcut
oare ca Pământul să fie într-adevăr plat? Oare poate votul majorităţii să facă ceva să fie adevărat
sau corect? Doar pentru că un mare număr de americani cred că avortul este acceptabil, este oare
avortul bun?
La urma urmelor nu putem determina dacă ceva este drept/greșit sau adevărat/fals apelând la
votul majorității. Așa ceva se poate decide doar cu argumente şi dovezi.
Apelul la tradiție
Această eroare apare atunci când cineva face apel la ceva vechi sau la o noutate pentru a încerca
să stabilească adevărul.
Cineva poate apela la ceea ce este tradiţional. „Noi totdeauna am făcut așa, nu se poate să
fie greșit.“ Cu toate acestea, poate exista o cale mai bună. Tot mai des azi, apelăm la ceea ce este
modern. „Noi, oamenii moderni, nu mai credem în existența lui Dumnezeu. Doar în trecut oame-
nii credeau în mituri.“ Simplul fapt că este ceva nou sau vechi nu înseamnă că este adevărat sau
corect.

Capitolul 2
Partea a doua
Cum să pui întrebări10
Francis Scott Key, cel care a scris cuvintele imnului național al Americii, Star-Spangled Banner11,
a fost și un mare apologet creştin. El a scris odată: „Nu cred că există obiecţii noi cu privire la ade-
vărul creştinismului. Oamenii pot argumenta cu iscusință împotriva credinței noastre, dar ce pot
spune în apărarea credinței lor?“
Key a înţeles un principiu profund, dar puţin cunoscut pentru apărarea credinței creştine: cea
mai bună apărare este atacul. Ambele tabere ar trebui să fie în stare să-şi apere poziţia. Trebuie să
învățăm să-i facem pe oponenții12 noștri să apere ceea ce cred şi cea mai bună modalitate de a-i face
să-şi apere poziţia lor este de a pune întrebări strategice.
Strategia aceasta de a pune întrebări este foarte bună și trebuie aplicată cu o atitudine corectă.
Totdeauna trebuie să punem sub semnul întrebării ideile prezentate, dar trebuie să fim atenți să nu
contestăm autoritatea profesorului.
În plus, trebuie să ținem minte că, dacă punem întrebări, este probabil că și ei ne vor pune nouă
întrebări. Asta înseamnă că atunci când dorim să-i provocăm pe alții să-şi apere convingerile și ei
ne vor provoca pe noi. Așa că trebuie să ştim de ce credem ceea ce credem.
Când punem întrebări ne angajăm în apologetica concepției despre lume și viață. Trebuie să
trecem dincolo de aspectul sau de comportamentul cuiva pentru a descoperi şi angaja concepția
lor despre lume și viață.
Felul în care pui întrebări – atitudinea care reiese din stilul de a întreba – va arăta dacă doriţi
să convingeți pe cineva sau doar să câştigați dispute. Sperăm că o doriţi pe prima astfel încât să
demonstrați celor necredincioşi trăirea creştină plină de har.
A pune întrebări este o strategie excelentă din trei motive. În primul rând, are un risc redus.
Dacă oponentul devine furios sau nu vrea să răspundă la întrebări, atunci puteţi pur şi simplu să
nu mai puneți întrebări sau puteți schimba subiectul.
În al doilea rând, punerea de întrebări vă ajută să înţelegeţi raționamentul oponentului, originea
raționamentului, progresul lui și concluzia în favoarea căreia încearcă să argumenteze. Cu alte cu-
vinte, punerea de întrebări te ajută să înţelegi, iar înţelegerea este un mare pas înainte în încercarea
de a convinge oamenii care este adevărul.
În al treilea rând, întrebările te ajută să înţelegi mai bine care este poziția lor într-o anumită pro-
blemă. Cu alte cuvinte, în loc să le oferi o explicaţie, îi poți face să-și gândească mai clar propria
poziție.
Ce fel de întrebări ar trebui să punem? Începeţi cu întrebări ce merg direct la esența concepției
lor despre lume și viață. Astfel de întrebări îi obligă să examineze şi să-și apere propriile presupu-
neri. Având acest scop, sugerăm o serie de întrebări dificile.
10
Multe mulțumiri lui Bill Jack și Jeff Myers pentru că m-au ajutat cu primele ediții ale acestui material. Atât Bill cât și Jeff sunt
exemple bune despre felul cum să pui întrebări pentru a ajunge la adevăr.
11
Scris în 1814 de către Francis Scott Key (1779–1843) și cu o melodie adaptată după un popular cântec de pahar englez, To Ana-
creon in Heaven, cântecul a devenit oficial imnul național al Statelor Unite în 1931. (n.trad.)
12
Oponentul este acea persoană căreia îi adresăm întrebările. Nu înseamnă că acea persoană este dușmanul nostru.

Întrebarea nr. 1: Ce vreți să spuneți prin asta? Începe totdeauna prin a cere adversarilor să
își definească termenii. Dacă spun ceva de genul: „În prezent nu mai există familia tradiţională
în Statele Unite“, atunci întreabă, „Ce vreți să spuneți prin familie tradiţională?“ Dacă ei spun:
„Dumnezeu nu poate să existe pentru că există prea mult rău“, atunci întreabă: „Ce înțelegeți prin
rău?“13
Întrebarea nr. 2: Cum ați ajuns la concluzia asta? Această întrebare este foarte utilă pentru a în-
ţelege modul cum gândesc oamenii. Puteţi afla punctul de plecare a gândirii lor, cum s-a dezvoltat
şi cum au tras concluziile. Pe măsură ce vedeți acestea puteţi pune alte întrebări legate de oricare
dintre punctele care leagă raţionamentul.
Întrebarea nr. 3: Cum ştiți că lucrul acesta este adevărat? Iată-ne căutând să înţelegem de ce
cred ceea ce cred. Cereţi-le să ofere câteva puncte în sprijinul a ceea ce afirmă că este adevărat.
Întrebarea nr. 4: De ce credeți că aveți dreptate? Ar trebui să fim gata să întrebăm: „De ce
credeți ceea ce credeți?“ Această întrebare îl forțează pe oponent să recunoască atunci când doar
presupune un anumit crez, şi când și-a examinat atent convingerile. Aceasta ajută și la descoperirea
dovezilor pe care își sprijină argumentele. La rândul lor, creştinii ar trebui să fie mereu gata să ofere
motivele de bază pentru convingerile lor cu privire la orice subiect.
Întrebarea nr. 5: De unde vă luați informaţiile? Elevii trebuie învățați să întrebe: „De unde vă
luați informaţiile ca să dovediți că ceea ce spuneți este adevarat?“ Această întrebare te ajută să dis-
tingi între simple zvonuri şi date documentate.
Întrebarea nr. 6: Ce se întâmplă dacă greşiți? Nimeni nu vrea să se gândească la consecinţe în

cazul în care crede ceva greşit. Totuși au existat oameni care au fost dispuşi să facă asta. O astfel
de persoană a fost Blaise Pascal, un matematician strălucit, cunoscut pentru faimosul său pariu.
Sună cam așa:„Dacă devin creştin şi îmi trăiesc viaţa în slujba omenirii și apoi mor, și descopăr că
creștinismul nu e adevărat, n-am nimic de pierdut. Dar dacă nu devin creştin şi trăiesc ca un egoist,
iar apoi mor și descopăr că creştinismul este adevărat, am pierdut totul.“ Pariul lui Pascal este un
mod direct de a pune întrebarea „Ce am de pierdut dacă greşesc?“14
Întrebarea nr. 7: Puteți să menționați doi autori care nu sunt de acord cu dumneavoastră şi
să-mi explicați de ce?15 Cadrele didactice din universități, de cele mai multe ori susţin un punct de
vedere în dauna celorlalte. La cursuri ei pot susține, implicit sau explicit, că ceva este adevărat sau
adevărul obiectiv. Ca urmare, ei vor da prea puțină atenție argumentelor ce nu le convin sau chiar
își pot ridiculiza oponenții. Studentul inteligent le va cere unor astfel de profesori să explice în
mod clar, documentat, punctele de vedere opuse, ca apoi să explice de ce nu este de acord cu acea
poziție. În acest fel poţi vedea dacă profesorii tăi au luat în considerare toate elementele şi au luat
13
Pentru a combate acest argument poți să întrebi care este standardul după care face deosebirea între bine și rău. Nu uita că ateii
nu au standarde finale universale după care fac deosebirea între bine și rău. Existența răului constituie de fapt un bun argument
pentru existența lui Dumnezeu. În cele din urmă, dacă Dumnezeu nu există, nu există nici ceva ce se poate defini ca rău.
14
Fii foarte atent cu această întrebare pentru că totdeauna poți fi confruntat cu ea.
15
Un alt mod de a pune aceeași întrebare este ,,Poți să ne dai câteva surse care nu sunt de acord cu ceea ce spui, poți să ne explici
ce spun și poți să ne spui ce este greșit în ceea ce afirmă?“

Capitolul 2
decizii în cunoştinţă de cauză. Profesorul are două opţiuni: să acorde atenție părții opuse (demon-
strând astfel clasei că există mai multe posibilități de a aborda o problemă) sau să recunoască că nu
a studiat punctele de vedere opuse şi astfel a luat o decizie neinformată, fără să ia în considerare
toate informațiile disponibile.
Întrebarea nr. 8: De ce este important acest lucru? Mulți profesori, în afară de cazul că sunt
provocați de elevi, nu vor reuşi să facă legătura dintre concepția lor despre lume și viață şi ideea
pe care o susțin. De exemplu, dacă susțin că „oamenii sunt buni de la natură, nu sunt păcătoși“, ai
putea întreba de ce este acest lucru important. Aceasta i-ar putea determina să explice că această
afirmație justifică o altă concepție, poate o concepție socialistă despre lume și viață, sau eliminarea
nevoii ca lumea să aibă un salvator.
Întrebarea nr. 9: De unde știu că îmi spuneți adevărul?16 Dacă oricare dintre oponenții tăi au
un obiectiv ascuns, acesta va ieși acum la suprafață. Nu trebuie să avem încredere în cineva pur
şi simplu pentru că are un doctorat. Oamenii nu sunt infailibili, toţi facem greşeli. Nu uitați că cei
din Berea aveau o inimă mai aleasă pentru că au verificat învățătura apostolului Pavel cu Vechiul
Testament (Faptele Apostolilor 17:11). Un profesor mai slab va răspunde înșirându-și titlurile aca-
demice. Un profesor bun va spune: „Nu mă crede pe mine pe cuvânt. Verifică ce-ți spun.“
Întrebarea nr. 10: Puteți să-mi dați o altă explicaţie pentru acest fenomen? Aceasta este o între-
bare bună pentru a muta discuția înapoi în domeniul logicii. Mulți vor trece la declarații emoționale
cum ar fi: „Reducerile bugetare sunt de vină pentru toate problemele economice ale acestei naţi-
uni.“ Este o generalizare absurdă, care va deveni evidentă dacă se pune această întrebare.
Cum să analizezi știrile din mass-media

Oamenii trebuie să recunoască faptul că majoritatea informaţiilor despre lume ajung la ei prin
intermediul mass-mediei. Cu toate acestea, mass-media nu este doar conductă de proporții prin
care ne parvin faptele așa cum au avut loc. După cum am văzut, fiecare om are o concepție despre
lume și viață: persoanele care apar într-o ştire, experții care comentează, reporterii care spun povestea,
chiar și editorii/regizorii care decid ce știre e mai importantă. Fiecare dintre concepțiile acestora des-
pre lume și viață au un impact asupra informaţiilor care în cele din urmă ajung la noi.
Câteodată influența unei anumite concepții despre lume și viață poate fi subtilă. Cu toate aces-
tea, nu trece foarte mult timp și descoperi că persoanele numite mai sus nu au doar un serviciu, ci
au o misiune de îndeplinit. Misiunea lor este să schimbe ceva în lume. De fapt, pentru mulți oa-
meni acesta nu este un scop neobișnuit. Elevii trebuie să fie conştienţi de faptul că noi toți suntem
subiectivi atunci când dăm de o informaţie. Este pur şi simplu inevitabil.
În marea lor majoritate, redactorii şi reporterii fac eforturi să fie echilibrați. Dar ce înseamnă
echilibrați? Înseamnă oare să transmită ambele aspecte ale problemei fără a ține partea cuiva? Dar
oare este acest lucru adevărat? Ca şi creştini, noi credem că unele lucruri sunt corecte, altele greşite.
Pe măsură ce ne deprindem să analizăm ce spune media, ar trebui să aplicăm regulile gândirii
logice care sunt prezentate în această secţiune. Ar trebui să avem în vedere următorii factori:
16
Un alt mod de a pune aceeași întrebare este: ,,De ce ar trebui să vă cred?“ Dar trebuie să ai mare grijă. Este foarte dificil să pui
întrebarea în așa fel încât să nu dai impresia că ești snob.

1. Despre ce e știrea? De obicei credem, fie că citim ziarul, fie că ne uităm seara la ştiri, că ur-
mărim o prezentare completă a tot ce este relevant în comunitatea noastră. Elevii trebuie să știe că
fiecare agenție de știri are un anumit timp şi are o capacitate limitată de a prezenta ce este impor-
tant. Gândiţi-vă că agențiile mass-media sunt niște reflectoare aprinse într-o noapte întunecată. Re-
flectorul va scoate la lumină unele lucruri pe care altfel nu le-am vedea, dar nu poate să lumineze
totul în același timp.
Mai trebuie să recunoaștem și că fiecare ştire este supusă unor restricţii şi limite. Pentru a face
ceva acceptabil la TV trebuie să existe imagini. Poate că nu ți se pare important, până când îţi dai
seama că unele știri – de exemplu sosirea unui ursuleț la grădina zoologică – apar pentru că imagi-
nile sunt frumoase şi totul poate fi prezentat în doar două minute. Cu toate acestea, poate în aceeaşi
zi când a ajuns ursulețul, în consiliul primăriei s-a votat o lege pentru amenajarea teritoriului care
afectează şcoala la care înveți. Ședința consiliului nu arată prea bine în poze și legile pentru amena-
jarea teritoriului nu se pot încadra prea ușor în timp. Toate acestea te fac să îți pui întrebarea: Care
știre este cu adevărat importantă?
Ce anume face ca un eveniment să devină știre? Cele mai multe evenimente care afectează cu
adevărat viața nu sunt considerate importante pentru publicare – de exemplu, căsătoriile, decesele
şi naşterile nu apar decât rareori pe prima pagină. În schimb, multe evenimente care apar pe prima
pagină schimbă viața unui număr foarte mic de oameni sau prezintă interes doar pentru scurt timp.
2. Care parte este prezentată? Este prezentată reacția fiecărei părți? Prezentarea știrii indică oare
că s-ar putea ca altcineva să aibă o altă opinie? De exemplu, într-un articol în Chicago Tribune, un
articol cu titlul „Viaţa are o origine mai timpurie“,17 prezintă un om de ştiinţă australian despre care
se spune că a descoperit că evoluția vieții a început mult mai devreme decât s-a crezut inițial – de
la supa de compuși chimici s-a ajuns la celula vie în doar 500 de milioane de ani, nu în 1 miliard și
jumătate de ani. Articolul este bine scris şi recunoaşte că comunitatea ştiinţifică nu este de acord cu
concluziile sale. Cu toate acestea, ascunde faptul că nu toată lumea acceptă evoluția.
Există multe motive pentru acest tip de omisiune. Uneori ea este deliberată. Dar alteori repor-
terul nu este conştient de faptul că există și un alt punct de vedere, sau nu cunoaște o persoană
credibilă care să prezinte un alt punct de vedere. De asemenea, poate nu mai este timp să ia în con-
siderare o altă opinie, deoarece trebuie să scrie articolul până la un termen prestabilit.
Un alt motiv pentru a omite ceva este concepția despre lume și viață a autorului. Gândirea
noastră determină ce considerăm că este credibil sau chiar posibil. De exemplu, ştim că pământul e
rotund, dar unii oameni continuă să creadă că este plat. Dacă vrei să scrii un articol despre schim-
barea curenților marini şi efectul ei asupra vremii, oare vei lua legătura cu Societatea pentru un
Pământ Plat ca să comenteze știrea?
Tot așa, un reporter care crede cu tărie că lumea materială este tot ce există s-ar putea să facă un
reportaj despre cum cineva bolnav de cancer s-a bucurat de o recuperare miraculoasă. Deşi ar putea
menţiona posibilitatea ca să fi intervenit ceva supranatural, reporterul va căuta și va favoriza o ca-
uză naturală. Reporterul ştie că nu se poate ca Dumnezeu să fi vindecat pacientul, așa încât această
posibilitate este tot așa de absurdă ca ideea unui Pământ plat.
3. Care este tonul știrii? Oare nu cumva tonul scrisului sau vorbirii comunică un anumit sens
înțeles? Se potrivește tonul cu știrea? Să luăm un exemplu dintr-un articol cu privire la discuţiile
17
,,Life Gets Earlier Date of Origin,“ Chicago Tribune, Sunday, 2 mai, 1993, Section 1, pag. 28.

Capitolul 2
etice ridicate de filmul Propunere indecentă (în care un miliardar îi oferă unui alt bărbat un milion
de dolari pentru a petrece o noapte cu soţia acestuia). Reporterul intervievează o femeie care este
şocată de marele număr de femei care s-ar culca cu miliardarul și ar lua banii. Reporterul scrie la
persoana întîi.
„Am fost cu adevărat şocată“, a spus ea. „Cred că femeile astea spun adevărul. Gluma-i
glumă, dar asta-i o discuţie serioasă. Eu îmi iubesc soţul. Pentru așa ceva n-ar trebui să deli-
berezi nici cinci minute. N-aș face așa ceva. Nu pot că cred că femeile acelea ar fi de acord.“
Vorbește ca și când ar fi o declarație oficială despre ultima încălcare a moralității moderne.
„Şi ce credeţi despre asta?“ a întrebat-o.
Femeia are 53 ani și are trei nepoți și admite că are cu vreo 15 kilograme mai mult decât
ar trebui.
I-am spus că pot vedea cum acest lucru ar fi pentru ea o mare provocare morală. Dar am
crezut că are puterea necesară de a birui.
„Cred că mai bine v-ați face griji despre Somalia, economia SUA, sau dacă Donald se va
căsători cu Maria“, i-am spus. „Nu cred că o să vi se întâmple așa ceva dumneavoastră.“
„Nu despre asta discutăm“, a spus ea.
„Ba da, exact despre asta“, am răspuns.18
4. Care este ipoteza de la care pleacă știrea? Elevii ar trebui să fie capabili să găsească ipoteza ce
stă la baza știrii când este relatată.
Ziarul Twin Cities Star Tribune a publicat un articol intitulat: „Dacă fiecărui copil i-ar păsa, lu-
mea s-ar schimba“,19 care descrie impactul unei clase de elevi de a şasea cărora le păsa de mediul
înconjurător. Articolul inspiră, dar pornește de la ipoteza că este permis să faci orice pentru a do-
vedi ceva (copiii au încălcat regulamentul organizând un protest în ciuda avertismentelor cadrelor
didactice şi ca urmare au fost suspendați). Neascultarea lor a fost prezentată într-o lumină pozitivă.
5. Care sunt sursele şi cum sunt ele caracterizate? Un articol despre ecologie citează numai
grupuri extremiste sau apar și surse mai moderate? Dacă articolul citează creştini, care grupuri
sau care purtători de cuvânt ai acestora sunt citați? Sunt acestea cele mai bune surse? De ce au fost
folosite tocmai aceste surse? De asemenea, bagă de seamă modul în care sursele sunt caracterizate
sau descrise. Sunt ele văzute într-o lumină pozitivă sau negativă? Următorul citat este dintr-un
articol al agenției Associated Press și se referă la mai multe oraşe italiane în care s-a interzis mersul
pe stradă doar în bikini.
ROMA (AP) ... Impunerea unor limite pentru umblatul pe stradă în bikini sau hainele su-
mare nu e ceva nou. Dar de data aceasta puritanismul din spatele acestei atitudini indică
spre o forță politică ce se comportă ca un adolescent cu toane ce își croiește drum cu coatele
prin autobuzul școlii.
Oficialii puritani aparţin Ligii Nordului, un partid regional cu valențe anti-corupţie sus-
ţinut de mici oameni de afaceri şi de clasa de mijloc, cu o morală pe măsură.
18
,,Premise of ‘Indecent Proposal’ Disturbing“, Maryln Schwartz, Dallas Morning News în Colorado Springs, CO Gazette Tele
graph, 4/26/93, pag. D2.
19
,,If every kid cared, the world would change,“ Twin Cities Star Tribune, 4/22/93, pag. 1B.

Interdicţiile au reflectat ciocnirea culturală dintre Ligă și partidele rivale tradiţionale, în special
cele de stânga, care privesc Liga, ca fiind o parte a ripostei conservatoare.20
6. Cum sunt folosite cuvintele pentru a descrie organizaţiile sau oamenii

• Pentru a descrie incidentul: a fost cineva dus la închisoare sau aruncat în închisoare?
• Pentru a-i descrie pe cei implicați: o biserică locală sau un grup religios fundamentalist?21
• Pentru a descrie o poziţie: este persoana pro-viață sau contra avortului?
• Pentru a emoţiona: un articol a descris citațiile trimise de Thomas Jefferson Center for the Pro-
tection of Free Expression [Centrul Thomas Jefferson pentru Protecţia libertății de exprima-
re]. Organizația nonguvernamentală a acuzat de cenzură Comisia Federală de Comunicații,
spunând că „...încearcă să-i închidă gura controversatului om de radio Howard Stern...“22
Cenzură şi închiderea gurii sunt cuvinte cu o mare încărcătură emoţională ce transmit un anu-
mit înțeles.
• Pentru a da o conotaţie pozitivă sau negativă: „Focus on the Family, corporația mass-media
creștină, ar trebui să fie deschisă cu privire la obiectivele sale «extremiste şi ne-americane» a
declarat miercuri o organizație naţională de supraveghere a libertăților civile.“23 Gândiţi-vă
la cuvinte ce au în general o conotaţie pozitivă cum sunt „supraveghere“ și „libertate civilă“.
Conotaţia negativă este indusă de cuvintele „obiective“ şi „corporație“.
• Pentru a descrie ceva: Un exemplu fascinant apare într-un articol intitulat: „Doctorii încearcă
să salveze fătul unei mame aflate în stare vegetativă.“ Se vorbește despre copilul încă nenăs-
cut ca despre un fetus pe parcursul articolului, cu excepţia cazului când purtătorul de cuvânt
al spitalului este citat spunând: „Șansele au fost foarte mici, dar inima copilului bate.“24
• Sau, să luăm în considerare Amendamentul al doilea al statului Colorado, care ar împiedica
darea unor legi care să protejeze drepturile civile ale homosexualilor, la fel ca și drepturile
altor grupuri minoritare. Comparați asta cu „amendamentul care ar interzice promulgarea
vreunei legi care să prevină discriminarea homosexualilor“25, așa cum a fost descris de Asso-
ciated Press.
• Chiar și punctuaţia poate fi folosită pentru a da un sens textului. În exemplele următoare o
întrunire de rugăciune este prezentată ca fiind ceva ciudat, dacă nu chiar dezgustător.
• Clinicile unde se fac avorturi se pregătesc de ciocnirea cu Operation Rescue.26
• Sâmbătă „marșul rugăciunii“ se îndreaptă spre Robbinsdale
20
,,Bikini ban in 2 Italian cities underlines new cultural clash,“ Standard Examiner, Ogden, UT, 7/20/93, pag, 5A.
21
Fii atent la folosirea cuvântului ,,fundamentalist“. Este folosit fără discernământ cu privire la orice grup religios, de la protestul
unei biserici locale cu privire la amplasarea unei librării cu cărți pornografice pentru adulți, la sediul sucursalei sectei lui David
Koresh din Waco, Texas.
22
,,Official’s ban of fairy tale earns ‘citation’ for censorship“, The Clarion-Ledger, Jacksonville, MS 4/14/93, pag. 12A.
23
,,Watchdog says Focus hides aims,“ D’Arcy Fallon, Gazette Telegraph, Colorado Springs, 4/29/93, pag. B1. 19 ,,Drs. try to save
brain-dead mom’s fetus,“ The Commercial Apageal, Memphis, TN, 4/24/93, pag. A4.
24
,,Drs. try to save brain-dead mom’s fetus,“ The Commercial Apageal, Memphis, TN, 4/24/93, pag. A4.
25
,,Amendment 2 Boycott,“ Associated Press newswire, 5/7/93.
26
Operation Save America (fosta Operation Rescue National) este o organizație creștină conservatoare situată în Dallas, Texas, ce
nu este de acord cu avortul și cu legalizarea lui de către religiile necreștine.

Capitolul 2
• Oficialii organizației Operation Rescue au confirmat miercuri că directorul național Rev.

Keith Tucci, va fi în acest weekend în Twin Cities şi sâmbătă va conduce un „marș al rugă-
ciunii“, în faţa clinicii pentru avorturi din Robbinsdale.27
7. Cum sunt descrise acţiunile? Care sunt rezultatele sau care au fost urmările evenimentu-
lui prezentat? Sunt acestea descrise corect? Luați în considerare un articol intitulat „Educatorii
își dau seama că predarea istoriei cu un caracter multicultural conferă mândrie și un sentiment al
apartenenței locale.“28 Adoptarea unei programe multiculturale este prezentată ca și ceva foarte
pozitiv. Cu toate acestea, autorul nu a luat în considerare rezultatele acestei programe după testul
final standardizat susținut de elevi. Programul a crescut stima de sine, dar este oare acesta singurul
criteriu important de evaluare?
8. Ce statistici sunt folosite? Statisticile pot dovedi aproape orice şi pot induce în eroare. Un
prim exemplu este statistica acceptată că homosexualii ar fi 10% din populaţie.29 Studii recente arată
că cifra de 2-3% este mai adecvată,30 dar procentul de 10% continuă să fie folosit.
9. Ce este omis din știre în mod deliberat? Se poate să fie surse generale, materiale sau studii
suplimentare și puncte de vedere diferite. Uneori omisiunile sunt deliberate. Dar în multe cazuri
este numai lipsa de responsabilitate a reporterului. Să considerăm în următorul exemplu o știre ce
a fost trimisă pe sistemul intern al United Press International:
(TRENTON, N.J.)— Aproximativ 15 milioane de oameni ar putea suferi de secetă în cazul

în care încălzirea globală s-ar amplifica, fără să crească și cantitatea de precipitaţii. US Geo-
logical Survey spune că bazinul râului Delaware, care aprovizionează Pennsylvania, New
Jersey și New York s-ar putea confrunta cu o secetă de proporții dacă temperatura va crește
cu doar patru grade. Rezultatul ar fi scăderea debitului cu până la 27 la sută şi ar permite
apei sărate să avanseze în spațiul ocupat de apă dulce, în Delaware.31
Aceasta este întreaga poveste! Toate detaliile importante au fost ignorate: de ce US Geological
Survey a spus ceea ce a spus, toate statisticile, studiile sau dovezile în sprijinul ideii controversate
cu privire la încălzirea globală. Acest exemplu începe cu prezumția că încălzirea globală are deja
loc şi subliniază dificultăţile ce rezultă ca o realitate în desfășurare. Acest clip era destinat unei
emisiuni meteo care lasă foarte puţin timp pentru informaţii mai substanțiale. De asemenea, luați
seama la toate cuvintele condiţionale: s-ar putea, dacă etc...
10. Cum este manipulat ascultătorul sau cititorul spre un raționament eronat? Vom lua în
considerare următorul exemplu de la United Press International:
27
,,Abortion clinics brace for Operation Rescue,“ Tim Nelson, Pioneer Press, St. Paul, MN, 4/22/93, pag. 1A.
28
,,Teaching multicultural history instills pride, sense of place, educators find,“ Sandy Kleffman, San Francisco Chronicle, în Co-
lorado Springs, CO Gazette Telegraph, 4/19/93, pag. D2.
29
Kinsey, Alfred C., et al., Sexual Behavior in the Human Male, Filadelfia, Saunders Company, 1948.
30
Reinisch, June M., dir., The Kinsey Institute New Report on Sex, New York, St. Martin’s Press, 1990, pag. 147. Vezi și Abraham
Maslow și James M. Sakoda, ,,Volunteer Error in the Kinsey Study,“ Journal of Abnormal and Social Psychology 47 (aprilie 1952),
pag. 259–62.
31
First-Pennsylvania News in Brief, UPI newswire, 5/18/93, 3:19 am, EDT.

MALDEN, Mass. (UPI) – Marţi, Consiliul Educaţiei a aprobat o decizie care îi încurajea-
ză pe funcţionarii şcolilor locale să pună în aplicare programe pentru protejarea elevilor
homosexuali de hărțuire şi pentru educarea cadrelor didactice cu privire la problemele
homosexualilor.
Primul [sic] de acest fel la scară națională, programul a fost aprobat ca parte a unei stra-
tegii generale destinată să reducă nivelul de violenţă în şcoli, care în ultimele luni, a cauzat
moartea prin împușcare a unui elev şi a unui bibliotecar.
Dar consiliul nu a recomandat aplicarea unei programe de studii homosexuale pentru
şcolile publice.32
Afară de cazul că cititorul este înarmat cu gândire critică, el ar putea deduce că omorurile po-
menite în paragraful 2 au legătură cu homosexualii – când de fapt nu au. Citatul te face să crezi că
datorită violenţei crescânde, homosexualii au nevoie de protecţie.
Preluarea inițiativei
Una dintre dificultățile asociate cu analiza reportajelor din mass-media este că pe măsură ce
gândești mai critic, devii tot mai critic. Va fi tot mai greu să înghiţi ştirile pe nemestecate. Există
anumite acțiuni pozitive pe care tu și clasa ta le puteți face pentru a promova o abordare mai
echilibrată a ştirilor din zona voastră. Unul din lucrurile pe care le puteți face este să vă asiguraţi
că agențiile din zonă au acces la surse credibile. Gary Bauer, membru al Consiliului de Cercetare
pentru Familie, este adesea citat în mass-media seculară pur şi simplu pentru că el este unul dintre
puţinii oameni pe care îi cunosc și îi contactează pentru a oferi un punct de vedere din perspectiva
unui „creștin conservator“.
Unul dintre cele mai bune moduri de a face acest lucru este de a distribui un ghid media pentru
toate sursele de ştiri locale. Găsiţi purtători de cuvânt pentru o diversitate mare de subiecte: proble-
me legate de femei, familie, religie, educaţie (şcoală privată, educaţie creştină, educație în familie),
avort şi aşa mai departe. Asiguraţi-vă că oamenii pe care îi alegeți sunt rezonabili și se exprimă
bine. Include copiii dispuşi să fie intervievați de la școala ta. Fă o listă a subiectelor şi a purtătorilor
de cuvânt, incluzând adrese, când sunt disponibili, numărul de telefon unde pot fi găsiți în caz de
nevoie şi o scurtă biografie pentru a conferi credibilitate.
Trimite ghidul împreună cu o scrisoare de intenție la toate ziarele și la posturile de radio şi de
televiziune din zona ta. S-ar putea să îl folosească, s-ar putea să nu îl folosească, dar îl vor păstra
la dosar. Dacă unui reporter îi este impus un termen limită atunci va fi foarte mulțumit să dea de
o sursă bine informată şi este dispus să abordeze un subiect dacă informația poate fi confirmată.
De asemenea, gândește-te la subiecte bune pentru media locală. Unele dintre proiectele pe care
clasa ta le are ar putea fi subiecte interesante. Ajută-i să le cunoască.
În cazul în care ziarul tău local sau postul de televiziune nu are un „Consiliu al Adolescenților“
alcătuit din elevi de liceu, găsește câțiva studenţi interesaţi, care ar fi dispuşi să facă această pro-
punere şi să facă parte din Consiliu. Membrii Consiliului ar deveni un grup de referință în ches-
tiunile care-i afectează pe cei tineri, pot scrie reportaje şi pot scoate prin rotație un „editorial al
adolescenților“.
32
,,Mass. Board of Education apagroves policy on gay students,“ UPI newswire, 5/18/93 3:23 pm EDT.

Gândirea critică
voastre la clasă. Urmează o listă de afirmaţii/argumente eronate. Profesorul te va îndruma în timpul acestui
exerciţiu.
Partea întâi
1. Sfârşitul unui lucru este perfecțiunea lui; moartea este sfârşitul vieții; deci moartea este per-
fecţiunea vieţii.
Echivoc – Echivocul este legat de cuvântul „sfârşit”. În primul caz, sfârşitul înseamnă
finalizarea unui scop – când avem un scop, „ducem la bun sfârșit” sau ne realizăm obiec-
tivul nostru. Al doilea sens al „sfârșitului” este încetarea existenţei: ceva sau cineva înce-
tează să mai existe. De exemplu, la încheierea multor filme vechi, apare cuvântul „Sfârșit”.
Asta nu înseamnă că filmul și-a atins scopul său ultim, ci doar că filmul a ajuns la final.
[ME vol.1 pag. 108]
2. Marijuana nu poate fi chiar aşa de rea. Toată lumea ştie de încăierările din baruri, dar mariju-
ana îi face pe oameni să fie mai paşnici.
Diversiune (pista falsă) – Această declaraţie este un hering roșu, deoarece deturnează
atenția ascultătorului la o chestiune pozitivă, lipsită de relevanţă. În acest caz, argumentul îm-
potriva consumului de marijuana se bazează pe latura sa abuzivă, nu pe efectele secundare
calmante. Indiferent dacă liniștește sau nu, întrebarea nu ne spune dacă consumul marijuanei
duce sau sau nu la abuzuri. Dacă ne concentrăm la acest aspect pierdem din vedere problema
esențială. [ME vol.1 pag. 110]
3. Femeile sunt foarte sentimentale. Mama şi surorile mele plâng totdeauna când văd un film;
eu și tatăl meu nu plângem niciodată.
Generalizare pripită – Generalizarea este că toate femeile sunt sentimentale. Problema cu

această generalizare este că există prea puține dovezi pentru a ajunge la această concluzie.
Când există miliarde de femei, a le caracteriza pe baza acţiunilor a două sau trei dintre ele în-
seamnă a fi pripit. [ME vol.1 pag. 110-111]

4. Senatorul este incoruptibil; nimeni nu a descoperit vreun scandal în care să fi fost implicat.
Apel la ignoranță – Faptul că senatorul nu a fost implicat într-un scandal nu constituie dovada de
netăgăduit că el este cinstit. Deşi nimeni nu a descoperit un scandal în care să fi fost implicat senatorul,
aceasta nu înseamnă în mod automat că nu există un scandal. S-ar putea ca senatorul să fie extrem de
eficient în acoperirea tuturor urmelor. Din moment ce nimeni nu ştie nimic despre scandal, probabil că
este nevinovat, dar nu înseamnă că se află deasupra oricăror suspiciuni. [ME vol.1 pag. 110]
5. Aşa-numitele teorii ale lui Einstein sunt doar aiurelile unei minți otrăvite cu prostii liberale,
democrate, total inacceptabile pentru oamenii de ştiinţă germani.
Atac la persoană – teoriile lui Einstein trebuie să fie evaluate independent. Validitatea sau in-
validitatea unei idei nu depinde de caracterul persoanei care a enunțat-o, fie că este un nebun sau
un om de ştiinţă respectat. Validitatea ei trebuie să fie de sine stătătoare. [ME vol.1 pag. 109-110]
6. Mișcarea ne menține pe toți sănătoși. Dacă Tim ar alerga mai mult, l-ar putea ajuta la boala
sa de inimă.
Generalizare exhaustivă – Nimeni nu poate pretinde, că dacă un anumit principiu este bun
în general, este potrivit în toate situațiile. Ignorarea excepţiilor poate fi uneori fatală. Trebuie să
tratăm principiile generale aşa cum trebuie: la modul general. [ME vol.1 pag. 111]
7. Cei care sunt în favoarea politicii de control a armelor susțin atât dezarmarea, cât şi desfiinţa-
rea poliţiei și a Gărzii Naționale.
„Om de paie” - majoritatea celor care sunt în favoarea dezarmării cetățeanului de rând nu
sunt de acord cu dezarmarea poliției și nu vor să elimine Garda Naţională. S-ar putea ca unii să
ducă ideea la extrem, dar cu toate acestea, nu trebuie să se denatureze poziția majorității pentru
a face condamnarea cuiva mult mai plauzibilă. [ME vol.1 pag. 113]
8. Moartea n-ar trebui să ne preocupe, pentru că ne pune în față doar două alternative: fie că anihilea-
ză complet trupul și sufletul, fie că duce sufletul sau spiritul într-un loc unde va trăi veșnic. De ce
ar trebui atunci să se teamă un om bun dacă moartea aduce doar neființă sau viaţă veşnică. (Cicero)
Dilemă falsă – Cicero spune că există numai două alternative pentru consecințele morții: fie ani-
hilarea totală a persoanei, fie viața veșnică a sufletului sau spiritului. Există, însă și alte alternative.
Există crezul că nu suntem nimic altceva decât fiinţe materiale care vor înceta să mai respire şi vor
deveni hrană pentru viermi. Sau, majoritatea creştinilor evanghelici cred că cei ce îl resping pe Dum-
nezeu vor avea de suferit o veșnicie în absenţa Lui. O altă opţiune este că aceste suflete neascultătoare
de Dumnezeu vor suferi un timp înainte ca Dumnezeu să le aducă pe vecie în prezența Sa. În fine,
mai există mulţi oameni care cred în reîncarnare, concepția care spune că după ce murim ne vom re-
naşte în alte trupuri sau alte forme de viață. Prin urmare doar, dacă sunt oferite numai două alternati-
ve problema este simplificată şi impune o alegere dintr-un set limitat de opţiuni. [ME vol.1 pag. 111]

Capitolul 2
9. Sunt în probă, domnule. Dacă nu obţin o notă bună la acest curs, nu voi mai putea continua
şcoala. Dacă vă rog, ați putea să-mi dați cel puţin un 7?
Apel la compătimire — Sistemul de notare a fost conceput pentru a reflecta meritele aca-
demice. Acest student nu cere să fie apreciat conform eforturilor sale în domeniul academic,
ci datorită dorinţei sale de a continua şcoala. Baza cererii sale nu are nicio legătură cu scopul
pentru care este acordată nota. [ME vol.1 pag. 109]
10. M-am alăturat acestor 2 preşedinți, 27 de senatori şi 83 de deputaţi care descriu această fe-
meie ca pe o mincinoasă notorie.
Apel la majoritate — Veridicitatea mărturiei aceastei femei nu ar trebui să fie influențată de

cât de mulţi oameni cred că ea minte sau nu. Mai degrabă, cuvintele ei ar trebui judecate dacă
corespund sau nu cu datele cazului. [ME vol.1 pag. 113]
11. Sigur că Biblia este adevărată. Scrie chiar în Biblie așa.
Apel la concluzie — Această declaraţie te face să intri într-un cerc vicios:
A: Biblia spune adevărul.
B: Cum ştim că Biblia spune adevărul?
A: Știm că spune adevărul, deoarece ea afirmă că spune adevărul.
B: Cum ajungi să ştii că adevărul auto-proclamat este valid?
A: Deoarece Biblia spune adevărul.
B: Cum ştii că Biblia spune adevărul?
Şi aşa mai departe, fără să apară o rezolvare. Motivul pentru care acest argument nu răspun-
de la întrebare este că iese în afara Bibliei pentru a-i dovedi veridicitatea. Argumentul iniţial
face apel la el însuși pentru a dovedi ceea ce afirmă. [ME vol.1 pag. 111]
12. Este religia cea mai veche şi n-am nevoie de altceva.
Apel la tradiție — Budismul a fost fondat cu peste 2.500 de ani în urmă, fiind mai vechi
decât creștinismul. În cazul în care longevitatea unei religii este standardul în baza căruia con-
siderăm că este adevărată, atunci ar trebui să fim budiști, nu creştini. De fapt, animismul păgân
este mai vechi ca budismul, așa că de ce să nu aderăm la animism? Vechimea unei religii nu îi
dă validitate. [ME vol.1 pag. 113]

13. Apărând suicidul, David Hume spune: „N-ar fi nicio crimă să deviez Nilul sau Dunărea de la
cursul lor, dacă aș fi în stare. Atunci nu văd ce crimă ar fi să deviez un pic de sânge din cursul lui.“
Analogie falsă – Această analogie nu este validă deoarece consecinţele redirecţionării unui
fluviu nu sunt în mod necesar fatale. Spre deosebire de asta, deturnarea sângelui în afara flu-
xului sanguin duce la moarte sigură. Astfel, cele două circumstanțe nu împărtăşesc un teren
comun necesar care să permită această analogie. [ME vol.1 pag. 112]
14. De ce vrei să-ți risipești banii în stilul ăsta?
Întrebare complexă – Această întrebare este complexă, deoarece sare peste un pas logic
făcând o presupunere nejustificată. Cel ce pune întrebarea presupune că celălalt vrea să-și risi-
pească banii. Dar acest lucru nu s-a demonstrat încă. Pentru a remedia această abordare greşită,
ar trebui să întrebe: „Vrei să-ți risipești banii?” Dacă cel chestionat răspunde „Da”, atunci, în
acest moment, întrebarea este valabilă. Dacă raspunsul este „Nu”, așa cum ar răspunde majori-
tatea oamenilor, atunci conversaţia ar putea continua cu întrebări referitoare la motivul pentru
care persoana chestionată s-ar implica în așa ceva. [ME vol.1 pag. 111-112]
15. Cred că l-a ingrijorat cumplit căsătoria fiicei sale, pentru că a început să-i albească părul
după nuntă.
Cauză falsă – S-ar putea să existe multe motive pentru care părul acestui domn a început să
albească. Căsătoria fiicei sale ar putea fi o simplă coincidenţă sau doar una din mai multe cauze.
Fără alte dovezi, nu poate fi făcută o deducţie logică. [ME vol.1 pag. 112-113]
16. Nu văd de ce unii consideră că vânătoarea este ceva rău și plin de cruzime când eu mă simt
așa de bine.
Diversiune (pista falsă) – Dacă este crud să vânezi animale, și dacă este rău să fii crud,
atunci plăcerea pe care o are vânătorul nu este un argument legitim în discuție. Există două
probleme: una dacă vânătoarea este sau nu o cruzime față de animale și dacă cruzimea față de
animale este sau nu imorală. [ME vol.1 pag. 110]
17. Ești fie conservator, fie liberal.
Dilemă falsă – Dar moderații? Din moment ce majoritatea oamenilor sunt undeva în-
tre conservatori sau liberali, cele două opţiuni fac ca sondajul să fie înşelător. Întrebarea
este problematică pentru că forțează persoana intervievată să facă o alegere nerealistă.
[ME vol.1 pag. 111]

Capitolul 2
18. Adepții pro-life cred că fetusul ar trebui să fie protejat deoarece este un om „potenţial“. As-
tăzi voi dovedi că un om „potenţial“ nu este om şi de aceea nu ar trebui să fie protejat.
Diversiune (pista falsă) – Această declaraţie denaturează poziţia pro-life. Majoritatea

adepților pro-life nu susțin că fătul este un om potenţial, ci mai degrabă că este deja om. De
aceea, dacă cineva vrea să argumenteze împotriva atitudinii pro-life invocând motive ce ne fac
să credem că fătul nu este un om potenţial, atunci argumentează împotriva unei poziţii pe care
pro-life nu o susține. [ME vol.1 pag. 110]
19. Ar trebui să existe forme inteligente de viață în spaţiul cosmic, pentru că nimeni nu a fost
capabil să dovedească că nu e așa.
Apel la ignoranță – Nimeni nu a putut să demonstreze că nu există viață în afara planetei

noastre. De asemenea, nimeni nu a fost capabil să dovedească că există viață inteligentă în
spațiul extraterestru. Lipsa dovezilor nu permite nimănui să tragă concluzii. Lipsa dovezilor
invită la dezbateri, nu la concluzii. [ME vol.1 pag. 110]
20. Toţi creştinii îi urăsc pe homosexuali, cel puţin cei pe care îi ştiu eu.
Generalizarea pripită – Cuvântul „toţi” trebuie să fie folosit foarte atent atunci când se
face o astfel de afirmație generală ca aceasta. Chiar dacă un mic număr de creştini ar avea o
anumită atitudine, nu înseamnă că toți ceilalți credincioși din lume au aceeaşi mentalitate.
[ME vol.1 pag. 110–111]
21. Greșești pentru că ești intolerant, ai o minte îngustă, ești un fundamentalist de dreapta.
Atac la persoană – Este oare posibil ca o minte îngustă, fundamentalistă de dreapta să aibă
vreodată dreptate? Dacă este aşa, atunci declaraţia „greşești pentru că” nu constituie o rațiune
validă pentru a respinge ideea fundamentalistului. Ideea trebuie să fie evaluată în funcție de
propriile sale caracteristici, nu în funcție de poziția politică sau religioasă a celui care o enunță.
[ME vol.1 pag. 109-110]
22. Regula de Aur33 este baza oricărui sistem etic. Toți o acceptă sub o formă sau alta. De aceea
este un principiu moral sănătos de necontestat.
Apel la majoritate – Dacă toate culturile ar adopta o formă oarecare de panteism, ar

face asta ca panteismul să fie corect? Sigur că nu. Faptul că Regula de Aur este inclusă în
fiecare sistem etic nu ar trebui să fie un factor determinant pentru caracterul ei moral să-
nătos. [ME vol.1 pag. 113]
33
„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” (Matei 7:21)

23. Sigur că am dreptate. Totdeauna am dreptate.
Apel la concluzie — această afirmație duce la auto-confirmare nesfârşită.
A: Am dreptate.
B: De unde știi că ai dreptate?
A: Păi, totdeauna am.
B: De unde știi că ai totdeauna dreptate?
A: Pentru că întotdeauna am dreptate cu privire la orice, ceea ce înseamnă că am dreptate cu

privire la faptul că am mereu dreptate.
Acest argument presupune adevărul afirmației pentru a justifica afirmația făcută. Cu alte
cuvinte, teza iniţială este folosită ca dovadă pentru veridicitatea proprie. Pentru a evidenția
cât de neadecvat este argumentul acesta, îl exprimăm astfel: De ce am dreptate? Pentru că am
dreptate. [ME vol.1 pag. 111]
24. Oricine are dreptul de a deţine o proprietate. Simplul fapt că Ion a fost declarat nebun nu
înseamnă că poţi să-i iei pistolul.
Generalizare pripită – Într-un principiu general, există uneori presupuneri neexprimate

care nu pot fi trecute cu vederea. În acest exemplu, principiul dreptului universal la proprietate
se bazează pe capacitatea fundamentală a proprietarului de a-și administra corect proprietatea.
[ME vol.1 p. 110]
25. Dacă scoatem avortul în afara legii, foarte multe femei vor muri datorită avorturilor ilegale.
Apel la compătimire — Chestiunea de fond în ceea ce privește avortul este dacă fetusul este
sau nu o fiinţă umană. Dacă este o ființă umană, a-i întrerupe viața ar fi crimă. Așa că problema
avorturilor făcute ilegal nu are legătură cu argumentul de fond. Dacă ceea ce spun adepții pro-
life este corect cu privire la caracteristicile umane ale fiecărui făt, atunci acest argument susține
în principiu că noi ar trebui să punem la dispoziția femeilor locuri adecvate din punct de ve-
dere sanitar pentru a comite crime. Această afirmaţie deviază atenţia de la problema centrală a
faptului că fetusul are caracter uman şi de la crime, la cât de curat e locul unde se face avortul
şi că el se face ilegal. [ME vol.1 pag. 109]
26. Tot așa de mult bei?
Întrebare complexă – Pentru ca această întrebare să nu fie eronată ar trebui să fie adevărat că
persoana în cauză a fost, la un moment dat, mare băutor. Acest tip de întrebare îl forțează pe cel în-
trebat să recunoacă o vinovăție care s-ar putea să fie sau să nu fie adevărată. [ME vol.1 pag. 111-112]

Capitolul 2
27. Angajaţii sunt ca și cuiele. Aşa cum cuiele trebuie lovite în cap ca să fie folositoare, tot aşa
trebuie procedat cu angajaţii.
Analogie falsă – Care sunt asemănările şi diferențele dintre oameni și cuie? Sunt asemănări-
le suficient de semnificative pentru ca analogia să fie validă? La această analogie, partea comu-
nă propusă este „lucrează”. Când un cui lucrează, este bătut în materialul care este asamblat.
Când angajații lucrează, ei îndeplinesc numeroase sarcini pe care le primesc de la angajator.
Dar sunt cele două folosiri ale termenului „lucrează” asemănătoare? Dacă luăm în considerație
că munca unui angajat nu trebuie să fie forțat să treacă prin lemn pentru a-l fixa de ceva, atunci
putem trage concluzia corectă că cele două înțelesuri ale cuvântului „lucrează” trebuie înțelese
diferit. Tot astfel, atunci când un cui lucrează, nu bate la mașină, nu evaluează evoluția bursei,
nu mulge vaca, nu pilotează un avion de pasageri, nici nu apasă pe butoanele unei case de mar-
cat. Prin urmare analogia nu stabileşte asocierea dorită. [ME vol.1 pag. 112]
28. Imediat după ce am trecut pe sub scară, mi-a scăpat piciorul. De atunci nu am trecut pe sub
scară.
Apel la ingnoranță – Una dintre greșelile des întâlnile la oamenii superstițioși este că identifi-
că cauze inexistente. Coincidența este des interpretată ca fiind o cauză, și nu doar un eveniment
întâmplător. În exemplul acesta este nevoie de mai multe informații pentru ca o persoană să ia
o hotărâre înainte de a trage concluzia definitivă că dacă treci pe sub scară se întâmplă ceva rău.
[ME vol.1 pag. 110]
Partea a doua
Citiţi următoarea ştire fictivă şi răspundeți la întrebări:
P.A.G.A.N. invadează un orășel creștin

O veche organizaţie anti-creştină elimină o statuie creștină din spațiul public.
HELBYVILLE – Evenimentele petrecute weekendul trecut într-un neștiut orășel din jumă-
S
tatea de vest a Statelor Unite au provocat o nemărginită indignare. Înarmată cu doar un sim-
plu ordin judecătoresc, organizaţia ce dă în judecată pe toată lumea cunoscută sub numele
de P.A.G.A.N. (People Against God and Normality34 - Oameni împotriva lui Dumnezeu și a
normalității) a ajuns la scările Primăriei din Shelbyville City, vineri după-amiază cu o macara
mare. Judecătorul din localitate, Rod Snider, un liberal declarat, a semnat în acea dimineață
un ordin care a dat organizației P.A.G.A.N. dreptul de a fura simbolul libertății religioase şi
călăuzirii morale a orășelului, statuia de 15 de metri a Fecioarei Maria. Nu mi-a venit să cred
văzând cum statuia care onora creștinismul ca religia oficială a orășelului a fost scoasă de
pe treptele primăriei şi a fost legată pe platforma unui camion. Judecătorul Snider stătea cu
34
Cei ce luptă împotriva lui Dumnezeu și a normalității (n.trad.).

mâinile-n sân în timp ce un număr de cetăţeni protestau împotriva îndepărtării cu forţa a sim-
bolului nobil al orășelului. P.A.G.A.N. şi echipa ei pestriţă, fără să fie mişcați de demonstrație
au continuat cu profanarea ei.
tatuia a fost dusă la un depozit al statului din apropiere, fiind acoperită cu pături verzi ale ar-
S
matei scoase din uz, și unde va fi ținută ostatică până când decizia judecătorului va fi examinată
de o instanță superioară.
tatuia a fost donată oraşului cu generozitate cu vreo șase luni în urmă după ce a fost comanda-
S
tă de către foarte respectatul lider religios, pastorul Timotei Love. El a menționat că statuia era
un semn de preţuire al bisericii „pentru oamenii buni din Shelbyville“.
oția pastorului, Helen, insistă că P.A.G.A.N. a venit în orașul ei în mare parte din cauza plân-
S
gerilor unui om fără religie, Joe Sylack. Domnul Sylack este proprietarul unui bar local, parti-
cipă foarte rar la serviciile bisericii şi se pare că nu i-a plăcut niciodată statuia sfântă de piatră
a comunității. Doamna Love susține că acțiunea este un exemplu al modului în care câțiva atei
încearcă să facă pe toată lumea să respecte convingerile lor religioase. Dar doamna Love vrea să
știe: „Ce se va întâmpla cu convingerile religioase ale orășelului?“
u privire la situaţia creată l-am intervievat pe unul dintre enoriaşii lui, Ned Landers. El susține:
C
„Acesta este un alt exemplu grăitor al modului în care oraşul nostru se duce pe râpă.“ Domnul
Landers dă vina pe muzica rock, telenovele şi pe străini. După ce am fost martorii acestui eve-
niment dezgustător, cred că majoritatea cetăţenilor din Shelbyville sunt de acord cu domnul
Lander. E clar că P.A.G.A.N. și judecătorul Snider nu au niciun pic de respect pentru proprietate,
voia poporului sau Dumnezeu Însuşi.
Kent Beckman
Shelbyville County Times
1. Despre ce este reportajul?
Reportajul prezintă îndepărtarea unei statui de 15 de metri a Fecioarei Maria de pe treptele

tribunalului din Shelbyville. Organizaţia anti-creştină P.A.G.A.N. a contestat amplasarea sta-
tuii şi îndepărtarea ei a fost aprobată vinerea trecută de către judecătorul Rod Snider.
2. Care sunt părțile prezentate?
Sunt prezentați doar cei care doresc ca statuia să rămână la locul ei.
3. Care este tonul reportajului?
Tonul denotă o reacţie extrem de negativă faţă de P.A.G.A.N., judecătorul Snider şi Joe Sy-
lack și foarte pozitivă faţă de pastorul Love, soţia sa Helen şi Ned Landers.

Capitolul 2
4. Care este prezumția pe care se bazează știrea?
P.A.G.A.N. și judecătorul Snider nu au motive bune pentru acțiunile lor.
5. Care sunt sursele articolului şi cum sunt ele caracterizate?
• Pastorul Timothy Love – un lider religios generos și foarte respectat

• Helen Love – soția onorabilului pastor
• Ned Landers – o sursă demnă de încredere
6. Ce cuvinte sunt folosite pentru a descrie oamenii sau organizațiile?
• P.A.G.A.N. – organizaţie care dă în judecată pe toată lumea, adunătură pestriţă

• Judge Rod Snider – un liberal declarat, lipsit de respect pentru proprietate, voia poporului
sau Dumnezeu Însuşi
• Joe Sylack – proprietar de bar, participă foarte rar la serviciile bisericii şi om fără religie
7. Cum sunt descrise acţiunile părților de-a lungul articolului?
• „...Evenimentele din weekendul trecut au provocat o nemărginită indignare.”

• „...a dat organizației P.A.G.A.N. dreptul de a fura simbolul libertății religioase şi călăuzirii
morale a orășelului ... “
• „...statuia este ostatecă ... “
• „...Judecătorul Snider stătea cu mâinile-n sân ... “
• „...îndepărtării cu forţa a simbolului nobil al orășelului...”
• „...a continuat cu profanarea ei.”
• „...nu i-a plăcut niciodată statuia sfântă de piatră a comunității.”
• „...statuia a fost donată cu generozitate ... “
• „...După ce am fost martorii acestui eveniment dezgustător ... “
8. Care sunt statisticile folosite?
Nu sunt citate niciun fel de statistici.

9. Ce se omite?
Nu a fost prezentat nimic în acest reportaj din partea celor care erau în favoarea îndepărtării
statuii, inclusiv a lui Joe Sylack, proprietarul unui bar local care a fost acuzat că a provocat acest
scandal. De asemenea, nici judecătorul Snider, nici vreun reprezentant P.A.G.A.N. nu este citat
în reportaj.
10. Ce erori logice sunt folosite pentru a-l dirija pe ascultător sau pe cititor spre un raţionament
fals?
Ad hominem – P.A.G.A.N. a fost caracterizată negativ de către oponenți și nu i s-a dat ocazia
să-și prezinte argumentele.
Om de paie – Singura poziţie care a fost prezentată a fost cea a pastorului Love. Articolul
atribuie P.A.G.A.N. motive malefice, dar nu dă organizaţiei şansa să-și prezinte poziţia.

Dragă Mircea
Tema scrisă
Salut,
Îți scriu din nou!
Îmi place la facultate! Aici tot timpul se întâmplă ceva – jocuri, activități interne, petreceri, con-
certe, stăm de vorbă până seara târziu cu prietenii – e super! De fapt, viața la facultate ar fi ne-
maipomenită dacă nu ne-ar încurca orele de curs. Atâtea se întâmplă în campus că e foarte greu
să mai ajung și la cursuri. Nu-ți fă griji, până acum nu am luat note rele... cu excepția cursului de
Introducere în filozofie. Majoritatea timpului habar n-am despre ce vorbește profesoara. Parcă ar
vorbi chinezește.
E cel mai nasol curs. Tot aștept să ne dea răspunsuri, dar ea nu face decât să pună o mulțime
de întrebări. Câteodată mi se pare că ne gândim numai la ce au spus niște tipi care au murit de-
mult despre realitate, cunoaștere, moralitate și altele. Pentru săptămâna viitoare trebuie să scriu un
eseu: Ce am înțeles eu despre tot ce am învățat, dar habar n-am cu ce să încep. Știința ne spune că
evoluția e ceva sigur, așa că îmi închipui că lumea înconjurătoare este alcătuită din tot ce pot vedea
și atinge. Crezi că realitatea, adevărul și cunoașterea pot fi explicate de naturalism? Sunt unii (ca
și vecinul meu) care cred că nimic nu este natural – lumea asta e doar o iluzie spirituală. Sunt cam
dezorientat. Cred că există un Dumnezeu care a creat totul. Dacă-i așa, oare poate non-naturalis-
mul explica realitatea, adevărul etc.? Se pare că nu este posibil ca amândouă aceste concepții să fie
adevărate.
Și pe deasupra trebuie să explic care este diferența dintre filozofia lui Karl Marx și vechiul mate-
rialism ateu. Dar care o fi oare diferența dintre naturalism și „materialismul dialectic“al lui Marx?
Am o droaie de întrebări și aici nu găsesc pe nimeni care să îmi răspundă la ele. Uite una mai
importantă pe care nu am tratat-o la curs: toate aceste filozofii ne sunt explicate cu ajutorul altor
concepții despre lume și viață cum ar fi marxismul. Dar ce are de spus concepția creștină despre
lume și viață cu privire la filozofie? Are Biblia ceva de spus în această privință? Iartă-mă că te tot
sâcâi cu întrebările astea, dar aș vrea și eu un răspuns.
Gata, am gândit destul! Vreau să îți povestesc despre prietena mea pe care o cunosc de vreo
două săptămâni. A fost fantastic! Am văzut un film mai nonconformist după care ne-am dus la
cofetărie să discutăm. O cheamă Diana și pe lângă faptul că e foarte nostimă, e și foarte deșteaptă.
Când am spus ceva despre credință, mi-a spus că ea este agnostică și a schimbat repede subiectul.
Nu m-a deranjat prea tare – ne înțelegem foarte bine când suntem împreună. Și nici nu cred că e
ceva serios... încă.
Aștept vești de la tine,
Mircea

Mircea a propus patru subiecte diferite de discuție; iată câteva răspunsuri posibile:
1. Pot fi realitatea, adevărul și cunoașterea explicate de naturalism? (25 de puncte)
Naturalismul susține că totul este de natură materială și că totul poate fi observat și măsurat
cu ajutorul simțurilor noastre. Astfel, realitatea are un caracter monist (este compusă numai din
materie) și tot ce este nematerial – cum ar fi Dumnezeu, Diavolul, îngerii, sufletele și mântuirea
supranaturală – trebuie considerate că sunt de domeniul fanteziei (împreună cu morala, nume-
rele, rațiunea și orice altceva ce nu poate fi perceput prin simțurile noastre).
Pentru ca această concepție să fie adevărată, adepții naturalismului trebuie să proclame că
designul și scopul observate în natură sunt o iluzie. Astfel de lucruri au doar o aparență de
design, adică suntem induși în eroare să credem că au fost create cu un scop, când de fapt nu
este așa. În plus însăși existența universului este lipsită de sens fiind produsul întâmplării. Nu
providența supranaturală, ci un accident cu totul întîmplător a dat naștere ulterior vieții și, în
cele din urmă, a dus la apariția minții omenești.
Desigur, însăși mintea omenească ridică o serie de probleme pentru naturalist. Oare există
mintea numai în cadrul naturii, la fel ca și trupul, sau este mintea ceva mai mult decât materie?
Pentru adepții naturalismului mintea trebuie să fie cumva doar o extensie fizică a creierului.
Gândurile și emoțiile noastre trebuie să poată fi explicate în termeni pur fizici, de vreme ce nu
există nimic imaterial.
2. Pot fi realitatea, adevărul și cunoașterea explicate de non-naturalism? (25 de puncte)
Pentru adepții New Age universul nu este o mașină, ci este un organism viu, divin.
Dumnezeu este realitatea ultimă și totul este, în esență, dumnezeu.
Desigur, întrucât totul este divin, atunci și noi, care facem parte din acest dumnezeu, putem
să creăm propriul nostru adevăr subiectiv bazându-ne pe propria nostră cunoaștere divină a
realității. Nu există o forță divină superioară nouă. Această poziție e problematică pentru cei
care susțin concepții diferite cu privire la adevăr și moralitate, pentru că orice divergențe în
interiorul esenței divine sunt inerent imposibile în concepția New Age despre lume și viață.
Totuși, dacă toți facem parte din acest colectiv care este dumnezeu, de ce sunt mulți dintre noi
confuzi cu privire la această realitate?
3. Care este diferența dintre naturalism și materialism dialectic? (25 de puncte)
Filozofia marxistă este naturalistă, la fel ca și cea umanist seculară. Pentru un marxist uni-
versul este infinit, fiind alcătuit numai din materie indestructibilă. Progresul în viață este de
orientare darwinistă – o luptă continuă pentru existență în tot universul. Datorită acestei lupte
apar forme de viață tot mai adaptate la mediu, dialectica dând naștere progresului omenesc. Ca
urmare, la fel ca și naturalismul, materialismul dialectic susține că sursa cunoașterii și adevăru-
lui este știința. În același ton, religia și supranaturalul sunt considerate o fantezie.

Capitolul 2
Elementul dialectic este cel ce face distincția dintre filozofia marxistă și cea umanist secu-
lară. Pentru un marxist, dialectica (sau lupta dintre teză și antiteză, dând naștere unei sinteze)
duce la schimbare, luptă și supraviețuire. Dialectica privește viața ca o luptă neîncetată dintre
forțele contradictorii și are ca rezultat evoluția spre progres. De exemplu, dialectica poate fi
evidențiată științific de ciocnirile care au loc între sarcinile electrice pozitive și negative; în do-
meniul biologic între speciile ce luptă pentru supraviețuire; sau în domeniul social între vechii
stăpâni feudali ai Evului mediu și țărani. Ciocnirea cea mai importantă pentru marxiști este
aceea din domeniul economic, între proletariat (sau clasa inferioară: alcătuită din cei care nu
dețin proprietate) și burghezie (sau clasa superioară: cei care dețin mijloacele de producție).
Din această ciocnire economică marxiștii așteaptă apariția unei clase îmbunătățite (o sinteză).
4. Cum vede creștinismul filozofia? Este subiectul tratat în Biblie? (25 de puncte)
În centrul filozofiei creștine se află dualismul metafizic care susține că realitatea este al-
cătuită atât din domeniul natural, cât și din cel supranatural. Prin urmare creștinii cred că
realitatea completă nu este 100% naturală (așa cum susțin adepții umanismului secular și cei
ai marxismului), nu este nici 100% supranaturală (după cum susține filozofia New Age). Mai
degrabă, lumea materială și ființele omenești au fost concepute și create cu un anumit scop de
către Dumnezeu.
Această filozofie a supranaturalului are potențialul de a trata problema dilemei minte-trup,

susținând în același timp că nu tot ce este creat de Dumnezeu ține de domeniul supranatura-
lului.
Creștinul crede că cunoașterea este dobândită prin investigație științifică și prin revelație
specială. Astfel că în timp ce naturalistul se bazează numai și numai pe știință, creștinul își pune
credința în Dumnezeu și Scriptură, mai presus decât rațiunea umană singură.

Test – Capitolul doi
Întrebările manualului la „Filozofie”
Alegeți: (1 punct pe răspuns – 2 pentru 90 de zile)

* unele opțiuni pot fi folosite de mai multe ori sau deloc; s-ar putea să existe întrebări cu răspunsuri
multiple
1. c/g creștinism
a. naturalism
2. c/g islam b. non-naturalism
c. suprarealism
3. a umanism secular d. anti-realism
e. materialism dialectic
4. e marxism-leninism
f. realismul bunului simț
g. credință și rațiune
5. b umanism cosmic
h. deconstrucție
6. d/h postmodernism
Completați în spațiile libere: (maximum 5 puncte pentru fiecare răspuns - 4 pentru 90 de zile)
7. Realism este concepția care susține că există o „lume reală” independentă de om

8. Cosmologia este studiul structurii, originii și designului universului
9. Epistemologia este studiul cunoașterii
10. Metafizica este studiul realității ultime
11. Problema trup/minte este studiul relației dintre minte (adică, evenimente mintale,
funcții mintale, proprietăți mintale, și conștiință) și trupul fizic
12. Ontologia este studiul existenței și a ființării
13. Deconstrucția este un instrument folosit în critica textului ce consideră că textul este
deschis interpretării fiind plin de prejudecăți ascunse și idei preconcepute.
Răspuns scurt: (maximum 7 puncte pe răspuns – 6 pentru 90 de zile)

14. Care este concepția creștină cu privire la relația dintre natural și supranatural? Cu ce diferă
ea de cea naturalistă?
Potrivit creștinismului, materia nu este întreaga realitate; mai există și supranaturalul. În

plus, materia este temporală și în cele din urmă va înceta să existe. Universul material a fost
creat în mod intenționat după planul conceput de Logosul viu (Ioan 1:1-4), iar întregul cosmos,
care există fără să facă parte din Dumnezeu, depinde de Dumnezeu pentru însăși existența și
explicația sa. Explicația creștină pentru existența lumii materiale sau a naturii este că suprana-
turalul a creat naturalul.

Capitolul 2
15. Cum diferă concepția „monistă” naturalistă referitoare la trup și gândire de cea „dualistă”
creștină?
Creștinismul percepe mintea ca fiind mai mult decât materie. Naturaliștii cred că mintea
este produsul materiei și al evoluției. În concepția creștină, mintea a existat înaintea materiei și
a adus materia în ființă. Creștinismul concepe mintea în mod dualist – ca fiind atât fizică (cre-
ierul) cât și spirituală (sufletul).
16. Ce este dialectica marxistă și cum funcționează aceasta?
Dialectica este concepția potrivit căreia viața este un proces evolutiv constant care rezultă
din ciocnirea unor forțe opuse:
- fiecărei idei acceptate (teza) i se va opune în cele din urmă o altă idee (antiteza).
- În cele din urmă va apărea o entitate nouă ca urmare a acestei ciocniri (sinteza) ceea ce face
ca teza și antiteza să devină demodate.
- Această sinteză devine la rândul ei o teză căreia i se va opune o antiteză ... la infinit.
17. Care este „teoria adevărului corespondență”? De ce resping postmoderniștii această teorie?
„Teoria adevărului corespondență” susține că o afirmație este adevărată doar dacă ea cores-
punde realității.
Postmoderniștii susțin că acest tip de Adevăr este imposibil de atins pentru că nu există „o
lume reală”, nici „o alcătuire anume” (teorie ce este cunoscută sub denumirea de anti-realism).
Prin urmare nu există o realitate obiectivă căreia să-i poată corespunde afirmațiile, ci există
doar mici adevăruri (cu „a”) și construcțiile realității care rezultă din ele. Cuvintele noastre fac
doar legăura cu alte cuvinte construind în final propria noastră înțelegere a realității. Întrucât
cuvintele descriu doar alte cuvinte, ele nu pot fi folosite pentru aflarea Adevărului.
Materialul video „Cum să înțelegem postmodernismul”

Răspuns scurt: (maximum 7 puncte de răspuns – 6 la 90 de zile)
18. Cum putem încadra în timp perioada pre-modernă, modernă și postmodernă? Cum a fost
perceput adevărul în fiecare dintre aceste perioade?
Pre-modernismul (pînă la anul 1600) a fost caracterizat printr-o credință puternică în su-
pranatural – Dumnezeu, divin, zei, minuni etc. Autoritatea și cunoașterea se aflau în posesia
celor de la putere: clerul și monarhia. Adevărul, deși se putea găsi prin simțurile noastre și prin
experiență, era descoperit în principal prin revelație divină.

Modernismul (între anii 1600-1960) a fost mult mai sceptic cu privire la supranatural. Au-
toritatea și cunoașterea țineau de domeniul celor învățați – savanți, oameni de știință etc.
Cunoașterea omenească era considerată sursa progresului și mijlocul pentru o mai bună
înțelegere a realității. Adevărul, deși putea fi găsit atât în experiență cât și în revelație, era des-
coperit în principal prin facultățile omenești (adică prin rațiune și prin cele cinci simțuri).
Postmodernismul (după anul 1960) este sceptic cu privire la toate revendicările absolute de
adevăr, cunoaștere și realitate, susținând că în trecut astfel de idei au dus la război și asuprire
(de exemplu marxismul, islamul, creștinismul, cruciadele, Primul și al Doilea Război Mondial,
Războiul din Vietnam și Războiul Rece). Gânditorii postmoderniști cred că un adevărat progres
nu este posibil. Adevărul, deși se găsește atât în revelație cât și în experiența omenească, se
obține în principal datorită experienței omenești și a comunității.
Materialul video „Răul și suferința”

Răspunsuri scurte: (maximum 7 puncte pe răspuns)
19. Cum explică diferite concepții despre lume și viață existența răului în lume?
Creștinismul nu este singura concepție despre lume și viață care trebuie să trateze existența
răului și a suferinței. Fiecare concepție despre lume și viață trebuie să explice existența răului.
Naturalismul, care susține că există numai lumea fizică, nu vede nicio semnificație în existența
răului. Pentru un adept al naturalismului răul este doar ghinion. O altă concepție despre lume
și viață care trebuie să trateze problema răului este cea transcendentală. Această concepție
despre lume și viață susține că lumea fizică și tot ce este în ea este doar o iluzie. Prin urmare,
răul și suferința devin doar iluzii; unii le identifică ca fiind efectul karmei. În sfârșit, concepția
teistă despre lume și viață susține că există atât naturalul, cât și supranaturalul. Adeptul teis-
mului trebuie să susțină că Dumnezeu a îngăduit răul cu un scop.
20. Care este soluția biblică la problema suferinței și a existenței răului în lume?
Problema răului și a suferinței este foarte complexă și nu se poate răspunde pe scurt. Atunci
când examinăm dilema existenței răului împreună cu existența unui Dumnezeu bun, trebuie să
luăm în considerare timpul în cele trei forme ale sale: trecut, viitor și prezent.
Trecut – După cum susține concepția creștină despre lume și viață, atunci când Dumnezeu
a creat universul, El a constatat că tot ce a făcut era bun. Cu toate acestea, Adam și Eva au ales
în mod liber să nu asculte de Dumnezeu. Această neascultare a avut ca rezultat o lume căzută
și o rasă de oameni căzuți. Nici lumea, nici omenirea nu are azi înfățișarea pe care Dumnezeu
a intenționat-o de la început. Din această cauză există răul moral (cauzat de om) și răul natural
(ce nu este cauzat de om).

Capitolul 2
Aceasta este explicația creștină referitoare la existența răului și a suferinței. Totuși aceasta nu
explică cum poate coexista răul cu un Dumnezeu bun. Dacă Dumnezeu poate face orice și este
cu adevărat bun, atunci de ce nu elimină tot răul și toată suferința? Creștinii cred că Dumnezeu
poate face asta, dar în ce privește răul moral, dacă acesta ar fi eliminat, omul nu ar mai fi cu ade-
vărat liber. Adică, Dumnezeu ar fi cel care ar alege în locul nostru. Așa că, după cum este foarte
greu de imaginat cum un Dumnezeu bun poate coexista împreună cu răul, este tot atât de greu
să ne imaginăm cum un Dumnezeu bun îi lasă omului libertatea de a alege în sfera suveranității
Sale. Dacă toate acțiunile noastre ar fi determinate (de Dumnezeu) să fie bune (sau cel puțin să
nu fie rele), cum ar putea omul să fie considerat bun?
Viitor – Biblia ne spune că deși creația suferă din cauza Căderii, va veni ziua când ea va fi
restaurată și răul va fi eliminat. Omenirea căzută va fi de asemenea răscumpărată. De fapt, ni
se spune că sfârșitul va fi mai bun ca începutul. O lume răscumpărată este mai bună decât una
care nu a experimentat căderea.
De asemenea o trăsătură unică a concepției creștine despre lume și viață este modul cum
vede prezentul. După cum spune Scriptura avem un Dumnezeu care nu a îngăduit doar
suferința, ci El a suferit cu noi și pentru noi.
Eseu „Gândirea critică”

Alegeți: (maximum 1 punct – 2 pentru 90 de zile)
* folosind coloana din dreapta alegeți eroarea care este cel mai bine reprezentată de raționamentul eronat
de mai jos:
21. g Și ce dacă e de trei ori mai greu ca tine? Un bun

cercetaș încearcă totdeauna să ajute. Ar fi trebuit să
sari să-l salvezi. a. Echivoc
b. Milogeală
22. f Dieta asta a funcționat în cazul meu. Știu că va c. Ad hominem
funcționa și în cazul tău. d. Apel la ignoranță
e. Diversiune
23. m Senatorul Ionescu spune că n-ar trebui să alo- f. Generalizarea pripită
căm fonduri pentru submarinele de atac. Nu sunt de- g. Generalizare extremă
loc de acord cu el. Nu pricep de ce vrea să ne lase așa, h. Evitarea răspunsului
fără apărare. i. Dilemă falsă
j. Întrebări complexe
24. a Ți-am dat toate motivele raționale ca să te pui k. Analogie falsă
pe treabă, dar ca de obicei nu asculți de vocea rațiunii, l. Cauzalitate falsă
așa că te tot cerți cu mine. m. „Om de paie”
n. Apel la majoritate
25. o Abstinența sexuală înainte de căsătorie e o pre- o. Apel la tradiție
judecată victoriană.

26. i Dacă vom cumpăra o mașină, trebuie să fie sau

una scumpă sau una ieftină. Nu ne putem permite
una scumpă și nici nu vrem una ieftină; așa că va tre- a. Echivoc
bui să ne descurcăm fără mașină. b. Milogeală
c. Ad hominem
27. d E clar că Popescu e nevinovat. A fost judecat d. Apel la ignoranță
de un juriu și procurorul nu a putut dovedi că este e. Diversiune
vinovat. f. Generalizarea pripită
g. Generalizare extremă
28. j S-a lăsat Ion de apucăturile alea rele? h. Evitarea răspunsului
i. Dilemă falsă
29. e Televizorul nu poate fi rău pentru copii; le ține j. Întrebări complexe
atenția ocupată ore în șir, așa că nu mai stau pe străzi. k. Analogie falsă
l. Cauzalitate falsă
30. h Îmi plac doar cărțile bune. Știu asta pentru că m. „Om de paie”
dacă nu sunt bune, nu-mi plac. n. Apel la majoritate
o. Apel la tradiție
31. k O ghindă este doar un stejar potențial, așa după
cum un fetus este doar un om potențial.
32. n Sigur că există Dumnezeu; aproape toată lumea crede asta.
33. c Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor! (Matei

11:19)
34. l În ultimul secol toate războaiele au avut loc când era un președinte democrat; deci n-ar
mai trebui să votăm un democrat.
35. b Sunt în probă, domnule. Dacă nu obţin o notă bună la acest curs, nu voi mai putea
continua şcoala. Dacă vă rog, ați putea să-mi dați cel puţin un 7?

Capitolul trei
Subiecte:
Bioetică
Biotehnologie
Etică
Relativism moral
1
Manualul ÎV „Etica 3.1‑3.6“ întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 196 130
Eseul Când oamenii contează . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 205 133
Întrebări la eseul Când oamenii contează . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 215 143
Cuprinsul materialului video „Cum să răspunzi la relativism“ partea 1‑3 . . . . . . . . . . . 220 144
Întrebările materialului video „Cum să răspunzi la relativism“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231 155
Cuprinsul materialului video „Biotehnologia“, partea I și II . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 236 156
Întrebările materialului video „Biotehnologia“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 242 162
Tema scrisă „Dragă Mircea“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245 163
Testul capitolului trei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247

1 Urmărește materialul video „Etica“
2 Citește cartea ÎV „Etica 3.1“ Citește cartea ÎV „Etica 3.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV „Etica
3 Citește cartea ÎV „Etica 3.3“
3.1‑3.2“
4 Citește cartea ÎV „Etica 3.4“
5 Citește cartea ÎV „Etica 3.5‑3.6“
3.3‑3.4“
Discutați întrebările din cartea ÎV „Etica Tema scrisă „Dragă Mircea“ – citește
6
3.5‑3.6“ eseul Când oamenii contează
Discutați întrebările Când oamenii con-
7
tează
8
răspunzi la relativism“, partea I
9
răspunzi la relativism“, partea a II‑a
10
răspunzi la relativism“, partea a III‑a
11
„Cum să răspunzi la relativism“
Urmărește materialul video „Biotehno‑
12
logia“, partea I

Capitolul 3

13
logia“, partea a II‑a
Recapitulează întrebările materialului
14 Predă tema: scrisoarea „Dragă Mircea“
video „Biotehnologia“
15 Testul capitolului trei
1 Urmărește materialul video „Etica“ Citește cartea ÎV „Etica 3.1‑3.2“
3.1‑3.2“
3.3‑3.4“
4
3.5‑3.6“
5
logia“, partea I
6
logia“, partea a II‑a
7
„Biotehnologia“
8 Testul capitolului trei

Vezi de asemenea Fișa informativă „Etică”
Întrebări pentru Etică
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie. Fiți pregătiți să discutați răspunsurile
voastre la clasă. În text nu veți găsi întrebări la care să reflectaţi. Aceste întrebări sunt menite să vă ajute să
începeți să gândiți din perspectiva concepției despre lume și viață.
Etică 3.1
1. De ce nu se poate separa etica de teologia creștină? Ce a vrut să spună Francis Schaeffer atunci
când a afirmat că nu toate lucrurile sunt la fel pentru Dumnezeu?
Etica creștină nu poate fi separată de teologie pentru că ea este determinată de caracterul lui
Dumnezeu.
Francis Schaeffer a vrut să spună că unele se conformează caracterului lui Dumnezeu iar al‑
tele nu se conformează. Cu alte cuvinte, unele gânduri și fapte sunt bune și reflectă sfințenia lui
Dumnezeu, în vreme ce altele deviază de la caracterul lui Dumnezeu spre păcat și răzvrătire.
[ÎV 3.1.1]
2. Care a fost concluzia lui Schaeffer cu privire la o societate fără absoluturi morale? Vedem
același lucru în societatea noastră?
„Dacă dincolo de ideile omului nu există niciun absolut, atunci nu există niciun temei pen‑
tru un apel final care să judece între indivizi şi grupuri ale căror judecăţi morale sunt în conflict.
În cele din urmă avem doar opinii contradictorii. [ÎV 3.1.3]
[Exemplele pot varia]
3. Care este autoritatea pe care își bazează creștinii credința lor în absoluturi morale? Cât de
specifică este această autoritate?
Absoluturile morale ne sunt revelate în Biblie. Deşi este imposibil să găsim menționate în
Biblie toate situaţiile și dilemele în care trebuie luate decizii morale, Biblia conţine suficiente
valori și îndrumări specifice pentru a elabora o temelie a moralității. Aceste principii pot fi apli‑
cate mai pe larg la fiecare situație specifică, indiferent de epocă și cultură. [ÎV 3.1.4]

Capitolul 3
[Explicați-le elevilor dumneavoastră că, deoarece Biblia nu ne oferă răspunsuri de-a gata la multe
dintre întrebările zilelor noastre, ne revine responsabilitatea să studiem atent Cuvântul lui Dumnezeu
pentru a învăța principiile după care trebuie să trăim. Este foarte important ca creștinii să nu gândească
la fel ca și lumea atunci când încearcă să dea răspunsuri cu privire la ce este bine sau rău – „Simt că așa
ar trebui să fac). De asemenea, amintiți-vă că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca
să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”– 2 Timotei 3:16.]
4. Din punct de vedere etic, la ce este chemat de fapt creștinul?
Creștinul este chemat să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată pu‑
terea şi cu toată mintea; şi să-l iubească pe aproapele său ca pe sine (Luca 10:27). Această poruncă,
la fel ca toate celelalte porunci din Biblie, afirmă responsabilitatea morală a creştinilor. [ÎV 3.1.5]
[Petreceți mai mult timp pentru partea aceasta a lecției. Ajută-i pe elevi să înceapă să se gândească
ce înseamnă afirmația că suntem o jertfă vie pentru Dumnezeu și pentru alții. Arată că mulți creștini ar
vrea mai degrabă să se conformeze unui set de reguli. Cu toate acestea Dumnezeu este interesat foarte
mult de atitudinile inimilor noastre, nu de capacitatea noastră de a respecta orbește niște reguli. Atunci
când Îl iubim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră și pe aproapele nostru ca pe noi înșine, viețile oameni-
lor și societatea în care trăim vor fi schimbate. Etica nu are de-a face cu respectarea unor reguli și evitarea
păcatului; mai degrabă este vorba de a trăi o viață plăcută lui Dumnezeu, slujindu-L pe El și pe oameni,
arătându-i lumii pierdute dragostea lui Cristos.]
5. Ce a vrut să spună Dietrich Bonhoeffer atunci când a întrebat: „Unde sunt oamenii răspunzători?“
Pentru Bonhoeffer „oameni răspunzători” sunt cei care încearcă să facă întreaga lor viață să
fie un răspuns la întrebarea și chemarea lui Dumnezeu. Nu se referea la aceia al căror standard
ultim este rațiunea, principiile, conștiința, libertatea sau virtutea, ci la aceia care sunt gata să
sacrifice toate lucrurile și să-I jure credință exclusivă doar lui Dumnezeu. [ÎV 3.1.7]
Activitate: liniarul
Luați cu dumneavoastră în clasă un liniar. Nu-i lasați pe elevi să-l vadă până
când este momentul să-l folosiți. Desenați pe tablă o linie lungă, nu mai lungă
de un metru. Întrebați mai mulți elevi cât de lungă e linia. Răspunsurile vor fi
diferite. Întrebați-i cum se poate ști sigur cât de lungă e linia. Atunci scoateți
liniarul și măsurați linia.
Faceți legătura între acest experiment și un standard în etică. Cum putem ști ce este bine și
ce este rău? Există vreun standard după care să evaluăm ce e bine și ce e rău?

Etică 3.2
6. De ce îl consideră musulmanii pe Mahomed un exemplu de moralitate, cu toate că hadith nu
zugrăvește un portret lăudabil al vieții sale?
Musulmanii privesc faptele lui Mahomed ca fiind împuternicite, călăuzite și aprobate de

Allah. Astfel că tot ce a făcut Mahomed a fost, prin definiție, bun – faptele lui Mahomed nu s-au
călăuzit după o moralitate anume, ci acțiunile lui au redefinit moralitatea. [ÎV 3.2.2]
7. Care este diferența dintre creștinism și islam în ce privește crezul lor despre absoluturi mo‑
rale?
Biblia își întemeiază moralitatea pe caracterul esențial al lui Dumnezeu, pe când Coranul
afirmă că Dumnezeu nu poate fi cunoscut. În ceea ce-i privește pe musulmani, unele fapte sunt
considerate bune nu pentru că ele decurg din caracterul lui Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu
a decis să spună despre ele că sunt bune. Dumnezeu ar fi putut să decreteze un set complet
diferit de principii morale. Ca urmare musulmanii cunosc binele moral numai prin decretele
lui Dumnezeu. [ÎV 3.2.3]
8. Care sunt cele două înțelesuri ale cuvântului jihad?
Musulmanii folosesc cuvântul jihad în două sensuri. În primul rând, ca să definească bătălia
împotriva ispitei și a păcatului în vederea stăpânirii de sine și a dezvoltării virtuții. În al doilea
rând, pentru a defini bătălia împotriva oricui se împotrivește islamului – actul suprem de sa‑
crificiu personal pe care îl poate face un musulman. [ÎV 3.2.4]
9. Ce‑i motivează pe musulmani să aibă un comportament etic?
- dezvoltarea virtuții și a spiritualității personale

- îmbunătățirea situației în care se găsesc alții
- întărirea relațiilor
- așteptarea judecății finale [ÎV 3.2.6]
10. Care este cea mai puternică motivație?
Frica de ziua judecății [ÎV 3.2.6]

Capitolul 3
Etică 3.3
11. Care este cea mai mare dilemă etică pentru un adept al umanismului secular? Care au fost
întrebările evidențiate de Morris B. Storer în cartea sa Etica umanistă?
Întrebarea fundamentală în materie de etică pentru umaniștii atei este care cod etic să-l adopte.
Morris B. Storer a alcătuit o listă de întrebări dificile la care etica umanist-seculară trebuie
să dea răspuns:
- Este beneficiul personal măsura pentru bine și rău, sau este beneficiul tuturor celor afectați?
- Există adevăr în etică?
- „Binele” și „răul” sunt definite de emoții sau de rațiune?
- Au oamenii voință liberă?
- Cum este evaluată moralitatea – pe bază de principii sau de rezultate?
- Au oamenii atât îndatoriri cât și drepturi? [ÎV 3.3.1]
12. De ce există concepții atât de diverse și contradictorii cu privire la etica umanistă?
Există dezacorduri substanțiale cu privire la temeiul moralității într-o lume fără Dumnezeu.
[ÎV 3.3.1]
13. Cine a propus teza „nu există adevăr“ și ce spune aceasta?
Kai Nielsen a propus teza „nu există adevăr”, care susține că nu există adevăr sau falsitate
în valorile morale. [ÎV 3.3.2]
14. Cum încearcă cei mai mulți umaniști seculari să ocolească teza „nu există adevăr“? Cum
abordează Corliss Lamont această chestiune?
În loc să se orienteze spre Dumnezeu în căutarea perceptelor morale, umaniștii se bazează

pe experiență și pe rațiune în contextul relativismului etic. În mod specific, Lamont elevează
plăcerea ca fiind binele suprem, susținând că atâta vreme cât omul urmărește activități care
sunt sănătoase, utile din punct de vedere social, în armonie cu rațiunea, atunci plăcerea și feri‑
cirea vor decurge în mod natural. [ÎV 3.3.2]
[Explorați cu elevii dumneavoastră problema întemeierii moralității numai pe plăcere și rațiune. De

exemplu, în ceea ce privește etica, unii termeni cum ar fi rezonabil, folositor din punct de vedere social
și plăcut, pot fi interpretați foarte subiectiv (mai ales într-o lume fără Dumnezeu). De exemplu care este
temelia pentru „rațiune”? S-ar putea ca unii să raționeze că este bine să eutanasiezi orice om trecut de
75 de ani și/sau orice om cu un IQ sub 75. Este cert că s-ar face o mare economie de bani, timp, stres etc.
Tot astfel, ceea ce pentru un om este „plăcut”, poate fi considerat de altcineva că este păcat.]

15. Ce au afirmat Arthur E. Gravatt, Joseph Fletcher, Herbert W. Schneider și Paul Kurtz în ma‑
terie de etică?
• Arthur E. Gravatt – a conceput moralitatea și imoralitatea ca niște comportamente care se

schimbă în funcție de situație. El credea că comportamentul trebuie catalogat ca și moral
sau imoral în funcție de context și de individ. Cu alte cuvinte, un anumit tip de compor‑
tament poate fi moral pentru o persoană, dar nu și pentru altcineva, sau poate fi moral la
un moment dat, dar nu și într-un alt moment.
• Joseph Fletcher – a privit binele și răul ca fiind determinate de circumstanțele diferite
în care agenții morali trebuie să decidă care este calea care aduce cele mai mari beneficii.
• Herbert W. Schneider – spune că moralitatea este „o artă experimentală” care este ne‑
cesară pentru a trăi în pace cu ceilalți. Binele sau răul moral trebuie conceput în termenii
standardelor morale generate de societate.
• Paul Kurtz – dorește ca principiile morale să fie tratate ca „ipoteze” – testate și judecate
prin prisma valorii și rezultatelor lor practice. [ÎV 3.3.3]
Etică 3.4
16. Cum au privit Karl Marx și Friedrich Engels problema moralității?
Marx și Engels au negat că morala ar avea un rol central în viața omului; în schimb ei cre‑
deau că evoluția biologică și cea socială dictează și determină moralitatea. Ceea ce este moral
sau ce este bine sau rău este determinat de evoluție. Dacă burghezia încalcă evoluția biologică
sau cea socială, atunci natura dictează eliminarea acelei clase. [ÎV 3.4.1]
[Ajutați-i pe elevi să facă legătura dintre concepția marxistă despre biologie și evoluția socială.
Marxiștii le văd pe amândouă prin prisma dialecticii. Ei cred că evoluția punctată este adevărată deoare-
ce faza staționară și schimbarea bruscă (cât și supraviețuirea celui mai adaptat) se potrivesc cu dialectica.
În același fel dialectica (teza, antiteza și sinteza) ajută societatea să evolueze spre o formă superioară. Tot
ce pune în pericol această nouă formă (burghezia, religia sau orice altceva care frânează formarea unei noi
societăți fără clase) trebuie eliminat.]
17. Care este moralitatea marxist‑leninistă a viitorului? Cum va fi determinată?
Marxiștii cred că viitoarea societate utopică fără clase va duce la apariția unei noi moralități
determinate de înțelegerea dialecticii. Cu alte cuvinte, moralitatea evoluează constant pe mă‑
sura trecerii timpului. [ÎV 3.4.2]

Capitolul 3
[Ajutați-i pe elevi să înțeleagă că binele cauzei comuniste este baza supremă și decisivă pentru defini-
rea moralei marxiste – orice fapte și motive trebuie evaluate în lumina idealului luptei de clasă întrevă-
zută de Marx. Dacă pentru atingerea unui anumit obiectiv trebuie omorâți milioane de oameni, atunci
este bine din punct de vedere etic ca acei oameni să moară.]
18. Cum văd marxist‑leniniștii „vechea moralitate“?
Marxist-leniniștii resping complet codurile morale care sunt bazate pe credințe religioase, inclu‑
siv idealurile morale tradiționale universale. Ei le resping catalogându-le ca „vechea moralitate”,
produsul burgheziei inventat și folosit pentru asuprirea proletariatului lipsit de proprietate. [ÎV 3.4.3]
19. Ce este codul eticii marxiste, după cum afirmă cartea Comunismul științific?
Comunismul științific definește etica astfel: „Devotamentul față de cauza clasei muncitoa‑
re, colectivism, ajutorul reciproc, solidaritatea frățească, ură față de burghezie și față de tră‑
dătorii cauzei comune, internaționalismul și stoicismul în luptă sunt trăsăturile care nu nu‑
mai că definesc conținutul eticii proletare, dar caracterizează de asemenea imaginea morală a
reprezentanților tipici ai clasei muncitoare.” [ÎV 3.4.4]
20. Care au fost mijloacele prin care marxiștii de‑a lungul istoriei au crezut că vor instaura o
societate lipsită de clase? Care au fost rezultatele unui astfel de sistem etic?
Marxiștii cred că revoluția este inevitabilă pentru răsturnarea burgheziei imorale și pentru
victoria proletariatului. Această răsturnare prin forță este văzută ca fiind justificată moral –
pentru că distruge piedicile puse în calea societății comuniste. Când aceste idei au fost puse
în practică, ziaristul britanic D.G. Stewart-Smith estimează că comunismul internaţional este
respunzător pentru moartea a 83 de milioane de oameni între 1917 şi 1964. [ÎV 3.4.6]
[Este foarte important să reținem că din perspectiva marxist-leninistă zecile de milioane de morți sunt
un preț care merită plătit – nimic nu este imoral în efortul de abolire a claselor sociale și a proprietății
private. De fapt, în viziunea lor, a nu face nimic este și mai imoral.]
Etică 3.5
21. Pe ce se bazează sistemul etic al umanismului cosmic?
Adepții umanismului cosmic abordează etica din perspectiva bazei lor teologice caracterizate de
panteism – ei cred că sunt dumnezeu. Ca urmare, pentru că sunt dumnezeu, ei sunt cei care scriu
regulile morale. Așa că pentru un adept New Age, nu există percepte morale exterioare. [ÎV 3.5.1]

22. Conform eticii umanist‑cosmice, poate oare cineva să judece faptele altcuiva?
Etica umanist-cosmică susține că nimeni nu poate decide dacă faptele altei persoane sunt
bune sau rele. [ÎV 3.5.2]
[Ajutați-i pe elevi să înțeleagă problemele inerente din cadrul unui sistem moral subiectiv, adică un
sistem moral în care fiecare decide ce este bine sau rău independent de orice standard extern sau absolut.]
23. Cum este folosit cuvântul „toleranță“ de către adepții umanismului cosmic?
Cuvântul „toleranță” este folosit pentru a indica acceptarea unor concepții morale diferite.
Dar „toleranța” înseamnă în mod tradițional o atitudine de respect față de cineva cu care nu
ești de acord. [ÎV 3.5.2]
[Ajutați-i pe elevi să înțeleagă cum cuvântul „toleranță” a fost reinterpretat pentru a însemna ac-
ceptarea tuturor credințelor ca fiind valide. A tolera, prin definiție, înseamnă că nu ești de acord, dar îi
respecți pe cei cu care nu ești de acord. Aceasta înseamnă că creștinismul este foarte tolerant. Putem să
vorbim despre ce este drept și să ne ridicăm împotriva nedreptății și a răutății, dar nu vom încerca să îi
omorâm sau să îi defăimăm pe cei care nu sunt de acord cu noi. Există anumite limite. Nu îi vom tolera
pe cei care ar încerca să atenteze la familia noastră sau la viața altora. Nu vom tolera promovarea porno-
grafiei ca fiind literatură de calitate în școlile noastre de stat etc.]
24. Cum se estompează linia dintre bine și rău în umanismul cosmic?
Așa cum este de așteptat, relativismul etic a dus umanismul cosmic la punctul în care
distincția dintre bine și rău a devenit insesizabilă. Nu există niciun fel de bine sau rău absolut,
doar ceea ce este bine sau rău în funcție de adevărul fiecărui individ. Dacă totul este una, este
greu să se facă o distincție între bine și rău. Ceea ce poate părea rău în viața aceasta, poate părea
invers într-o existență reîncarnată. [ÎV 3.5.3]
25. Care este sistemul juridic acceptat de adepții umanismului cosmic?
Adepții umanismului cosmic cred că sistemul universal de judecată este karma. [ÎV 3.5.4
Etică 3.6
26. Care este temelia eticii postmoderniste?
Cei mai mulți dintre postmoderniști și-au însușit un sistem etic, dar acesta nu se bazează pe
principii universale neschimbătoare sau pe ascultarea de o autoritate ne-omenească. [ÎV 3.6.1]

Capitolul 3
27. După cum spun postmoderniștii, cum își creează o comunitate propriile ei standarde etice?
Lyotard a pretins că el este satisfacut de „micile narațiuni”. Prin aceasta el vrea să spună că
adevărul filozofic și moral (cu „a” mic) se găsește în comunitatea locală. Acesta se poate numi
relativism moral de tip cultural sau comunitar. [ÎV 3.6.2]
28. De ce ezită postmoderniștii să folosească termenul „relativism“?
Rorty definește relativismul cultural ca fiind acea concepție care susține că toate ade‑
vărurile morale au o valoare egală. Astfel Rorty susține că el nu este adeptul „relati‑
vismului cultural” deoarece el crede cu tărie că unele concepții morale (adică ale sale)
sunt mai bune decât ale altora. Totuși, întrucât Rorty susține de asemenea că nu există
un standard moral obiectiv sau universal la care să facă apel întreaga omenire, el este
forțat să admită că nu există nicio rațiune ca sistemul său moral să fie mai bun decât cel
al naziștilor. În final totul se rezumă la preferințe sau așa cum se exprimă Rorty, la „ide‑
osincrasii”. [ÎV 3.6.2]
29. Potrivit lui Richard Rorty, cum se dezvoltă etica în cadrul unei comunități postmoderne?
Sunt toți adepții postmodernismului de acord cu el?
Pentru postmoderniști standardele morale sunt decise atât prin coerciție cât și prin con‑
sens. Având în vedere că nu există niciun fel de standarde absolute, fiecare cultură își dezvoltă
propriul set de standarde morale ce provin din influențe diferite în cadrul unui grup anume.
Aceste standarde nu sunt fixe; ele se schimbă, se adaptează și evoluează constant în funcție de
ce dictează grupul.
În absența unor norme universale pe care să le descopere, Rorty susține „standardele su‑
biective” preferate de el însuși și cu care se simte cel mai bine. De aceea el folosește cuvintele
ca și „instrumente” de persuasiune. Și alții sunt liberi să folosească aceleași „instrumente”
de persuasiune. În cele din urmă societatea găsește unele puncte asupra cărora să cadă de
acord.
Moralitatea și societatea operează ca un mecanism inconștient de negociere – fiecare din

comunitate își prezintă crezurile preferate după care aceste idei sunt luate în discuție, dezbă‑
tute și adaptate până se ajunge la consens – deși acest consens se află într-o stare continuă de
schimbare.
Nu toți postmoderniștii sunt de acord cu Rorty. Adam Phillips susține că „orice graniță etică
se află în afara graniței”. Astfel că pentru Phillips niciun sistem nu este mai bun decât un altul.
[ÎV 3.6.3]

30. Întrebare de reflectat: Care sunt consecințele posibile în cazul în care o comunitate se înde‑
părtează de etica bazată pe un standard absolut și își negociază propriul sistem etic?
[Vor exista diferite răspunsuri. Este o ocazie pentru discuții. Referiți-vă la conversațiile pe care
le-ați avut cu privire la sistemele etice relativiste, în special la pericolul real ca un anumit grup să
ajungă la putere și să acționeze în detrimentul altora. Discutați de asemenea ce se întâmplă când
o comunitate implementează un sistem etic ce nu este în armonie cu standardele absolute ale lui
Dumnezeu. Exemple: Germania nazistă, Rusia comunistă, avortul, homosexualitatea etc.]

Când oamenii contează
de George Grant
Una dintre disparitățile cele mai ciudate ale istoriei se poate vedea între sentimentul
abundenței simțit de societățile mai simple din trecut și sentimentul sărăciei perceput în
societățile mult mai bogate de azi.
Richard Weaver
Îmi aduc foarte bine aminte de prima mea întâlnire cu Francis Schaeffer. În 1979 mă învârteam
prin unul dintre anticariatele mele favorite – pe strada Locust, la numai câteva străzi distanță de
superba catedrală Christ Church din centrul orașului St. Louis. Clădirea catedralei este o imagine
vie a extraordinarei creativități și frumuseți pe care a dat‑o Evanghelia de‑a lungul timpului.
Un pic mai încolo de turnul de est al catedralei se află câteva mici magazine și firme fără noimă.
Cîțiva vânzători de antichități prăfuite, un restaurant mexican de mâna a doua, o cafenea mai ară‑
toasă, un butic specializat în pantofi după calapoadele anilor ‘70 și bineînțeles librăria – adăpostind
un amestec mai degrabă excentric de reviste vechi, cărți ieftine și ediții princeps aranjate fără nicio
ordine aparentă.
Tocmai descoperisem o ediție cu coperți tari a romanului Ivanhoe de Scott și o ediție de buzunar de
la începutul secolului a cărții The Seven Lamps of Arhitecture a lui Ruskin – amândouă la un preț mai mic
decât al unor ediții mai ieftine – când am dat colțul și am dat peste dr. Schaeffer. Literalmente.
Îi citisem cărțile încă din anii ‘60 și îl consideram mentorul meu spiritual și intelectual. Nu nu‑
mai că el exprima credința sa reformată de o manieră clară și plină de sens, dar considerația sa față
de moștenirea creștină din domeniul artei, a muzicii, a ideilor și dedicarea sa în domeniul dreptății
și a unei spiritualități adevărate l‑au transformat într‑o adevărată rază de far călăuzitor în ceea ce
mă privește. În 1948 s‑a mutat în Alpii elvețieni, lângă Villars. Acolo, în mica sa casă de munte a
deschis un centru unic de misiune pentru toți aceia care i‑au trecut pragul.
De‑a lungul anilor mii de studenți, sceptici și căutători au ajuns la ușa casei sale. Schaeffer a
denumit această casă L’Abri – ceea ce în limba franceză înseamnă adăpost – o descriere cum nu
se poate mai nimerită pentru ceea ce se întâmpla acolo pentru generația dezrădăcinată din epoca
Războiului Rece. Mie mi s‑a părut întotdeauna că L’Abri era tocmai genul de mărturie de care avea
nevoie disperată Biserica de la sfârșitul secolului XX.
Mi‑ar plăcea să spun că atunci când am stat față‑n față cu eroul meu am fost capabil să‑mi ex‑
prim aprecierea pentru tot ce a însemnat pentru credința mea și pentru umblarea mea cu Cristos.
Mi‑ar plăcea să spun că am fost în stare să‑mi exprim recunoștința și că am început o conversație
plină de semnificații despre, să zicem, domeniul epistemologiei conștiinței de sine. Mi‑a plăcea să
spun că, așa cum providența mi‑a scos în cale această ocazie, am fost în stare să‑mi aduc aminte
toate întrebările la care căutam răspunsuri.
Din păcate nu s‑a întâmplat așa. În schimb, primul gând ce mi‑a trecut prin minte a fost „Vai, ce
mic e!“ Al doilea a fost: „Și cum e tuns...“ Iar cel de‑al treilea: „Și ce‑i cu pantalonii ăștia ciudați!“
Șocat fiind, mi‑am dat seama că nu mă puteam gândi la niciun lucru inteligent pe care să‑l spun.
Am avut un leșin epistemologic.

În mod evident, dr. Schaeffer a putut citi în ochii mei consternarea stângace. A zâmbit, s‑a pre‑
zentat și a deschis conversația. În ciuda amețitoarei mele stânjeneli el era detașat și plin de bunăta‑
te. Mi‑a lăudat alegerea cărților și apoi mi‑a arătat încă vreo două care s‑ar fi putut să‑mi placă – o
ediție ieftină, dar reușită, a cărții The Calvinistic Concept Of Culture a lui Van Til și o ediție rară din
cartea lui Schaeffer, The Principle of Protestantism.
Iată‑mă față‑n față cu una dintre cele mai luminate minți ale generației mele care îi acordă timp
și atenție unui stângaci tânăr creștin care nu poate încropi nici măcar o propoziție coerentă. Am
descoperit mai apoi că acesta era felul lui de purtare. Deși era deseori plin de pasiune, încăpățânat
și irascibil, viața sa era pătrunsă de o chemare foarte clară – aceea de a‑i sluji pe alții. El a demon‑
strat această chemare în fiecare zi – nu numai cu ocazia unor jertfe eroice, ci prin virtutea liniștită a
bunătății cele mai obișnuite. El a înțeles că doctrina reformată a preoției tuturor credincioșilor era
ilustrată cel mai bine în frumusețea relațiilor umane în care îți pasă de aproapele tău. Așa că i‑a
ascultat pe alții. A îngrijit. A dat. A pus în mișcare mila lui Cristos plină de gingășie în gesturile cele
mai simple de slujire umilă.
Am plecat de la acea primă întâlnire scurtă cu dr. Schaeffer cu o înțelegere complet nouă a în‑
durării biblice. Cu o inimă de slujitor, m‑a tratat ca și cum aș fi important pentru el. M‑a tratat așa
cum ar trebui să ne tratăm noi toți unii pe alții.
Slujirea
Slujirea este un subiect despre care în prezent se vorbește mult. Literatura despre succesul în afaceri
și management personal folosește acest concept din abundență. De pildă ni se spune că economia noas‑
tră bazată pe industrie a fost aproape total transformată într‑una a serviciilor, deci a slujirii, odată cu in‑
trarea în epoca informaticii. Factorul de slujire sau factorul de serviciu este noul slogan sinonim cu suc‑
cesul într‑o economie de piață globală deja aglomerată. O servire bună garantează loialitatea clientului,
eficiență în management și un moral ridicat al angajaților. Oferă un avantaj competitiv pentru companii
care se află într‑un mediu de afaceri tot mai brutal. Este mijlocul de a ajunge la delegarea autorității, la
flexibilitate și inovații, într‑o vreme în care toate acestea sunt esențiale pentru supraviețuirea în afaceri.
Îi pregătește pe oamenii obișnuiți să‑și depășească competitorii la vânzări, management, motivație și
negociere. Îi face „să înoate alături de rechini fără să fie înghițiți de aceștia“.1
După cum afirmă Jack Eckherd și Chuck Colson, slujirea la locul de muncă poate să însemne
foarte multe lucruri: „Valorificarea angajaților. Managementul „din tranșee“. Comunicare. Inspira‑
rea calității. Educare. Folosirea profitului pentru a‑i motiva pe angajați.“2
Practic, toți cei care lucrează în domeniul prognozei corporațiilor, planificatorii strategici,
analiștii motivaționali și consultanții în management spun că e așa – de la Tom Peters, John Naisbitt
și Stephen Covey la Richard Foster, Michael Gerber și Zig Ziglar. Toți spun că slujirea este indispen‑
sabilă pentru succesul în afaceri sau în viață.
După cum afirmă acești analiști, slujirea în afaceri este în esență o combinație complexă de curtoazie
obișnuită, satisfacerea clientului și „spirit de inițiativă“. Pur și simplu trebuie să‑ți dai seama că totdeau‑
na clientul are dreptate și că trebuie să mergi încă o milă cu el. Este o abordare principială a relațiilor
între oameni și a responsabilității comunitare. Înseamnă să pui lucrurile importante pe primul loc.3
1
Houston Chronicle, 18 mai 1986; Forbes, 14 septembrie 1992, Forbes, 9 septembrie 1993; Wall Street Journal, 16 aprilie 1992; Harvey
Mackey, Swim with the Sharks (New York, William Morrow, 1988), pag. 1.
2
Jack Eckherd și Churck Colson, Why America Doesn’t Work (Dallas, Word, 1991), pag. 168.
3
George Gilder, The Spirit of Enterprise (New York, Simon and Schuster, 1984); Michael Gerber, Power Point (New York, Harper‑

Capitolul 3
Noul accent pus pe slujire nu este limitat doar la mediul afacerilor. A reapărut brusc și ca o
virtute publică prețuită în discursurile politice. Candidații își oferă persoana pentru serviciu pu‑
blic, în loc să candideze pentru o anumită funcție. Ei fac caz de slujirea lor comunitară, servi‑
ciu militar și civic ca dovadă că sunt potriviți să guverneze afacerile statului. Odată ajunși într‑o
funcție ei inițiază programe federale de slujire la scară națională. Ei îi atribuie greoaiei birocrații
guvernamentale sarcinile slujirii interne și dau premii speciale de recunoștință cetățenilor care s‑au
evidențiat în mod exemplar în domeniul slujirii voluntare.
Dar slujirea este definită în termeni vagi printr‑o serie de platitudini festive ca un spirit general
de servicii publice, de ajutor între vecini, un sentiment de comunitate sau de cooperare benevolă.
Fără îndoială că toate acestea sunt de lăudat. Sunt bune în măsura în care sunt puse în practică. Dar
nu sunt nicidecum ceea ce Biblia are în vedere când vorbește despre slujire – așa cum ar fi confirmat
deja și Francis Schaeffer.
Slujirea biblică nu este o tactică destinată să mărească profitul, să mențină piața de desfacere,
să‑i facă pe clienți fericiți sau să îmbunătățească relațiile cu angajații. Nu este o strategie pentru
stimularea patriotismului, pentru întărirea relațiilor comunitare sau pentru atragerea mai multor
investitori. Nu este o tehnică pentru „umflarea“ CV‑urilor, pentru a atrage voturi sau pentru a face
favoruri alegătorilor. Nu este un stil de conducere, o trăsătură de personalitate sau un obicei al
oamenilor de succes.
Spre deosebire de acestea, slujirea biblică este punerea în practică a milei din perspectiva
preoției. Cuvântul ebraic folosit adesea pentru slujire în Vechiul Testament este șarat. Sensul literal
este „a sluji ca preot“ sau „a trata cu afecțiune“. În mod similar, în Noul Testament este folosit ade‑
sea cuvântul grec diakoneo. Sensul literal este „a îngriji (pe cineva)“ sau „a oferi alinare“.
În ambele cazuri este evident sensul preoțesc și intențiile milostive ale slujirii. În ambele cazuri
accentul este pus pe dimensiunea interpersonală și nu pe cea instituțională, pe milă și nu pe mana‑
gement, pe adevărata neprihănire și nu pe corectitudine. Slujirea biblică este mult mai preocupată
de a avea grijă de suflete, decât de profit.
Această deosebire între lucrarea de slujire și afacerea slujirii este tot atât de mare ca și diferența
dintre credința în Dumnezeu și credința în credință.4
Slujirea altora
Dumnezeu este milos și drept. El împarte tuturor dreptatea și justiția Sa. În fiecare dimineață. El
împarte justiția Sa fără greș și fără părtinire. Toate căile Sale sunt drepte, astfel că nedreptatea este
ceva abominabil pentru El. De aceea El ia partea celor abuzați, umili și slabi. De nenumărate ori
Scriptura accentuează acest atribut al lui Dumnezeu:
„Domnul împărăţeşte în veac şi Şi‑a pregătit scaunul de domnie pentru judecată. El judecă
lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire. Domnul este scăparea celui asuprit,
scăpare la vreme de necaz.” (Psalmul 9:7‑9)
Collins, 1991); Tom Peters, Triving on Chaos (New York, Knopf, 1987); Stephen Covey, Roger Merrill și Rebecca Merrill (First Things
First, New York, Simon și Schuster, 1994).
4
Credința în Dumnezeu este personală și obiectivă. Credința în credință este impersonală și subiectivă. Credința în Dumne‑
zeu transcende interesul propriu și împlinirea sinelui. Credința în credință se limitează la încredere în sine și siguranța de sine.
Credința în Dumnezeu este o credință în Cineva care S‑a revelat pe Sine omului ,,în multe rânduri şi în multe chipuri“ (Evrei 1:1).
Credința în credință este doar ,,o credință“ în ceva sau în orice (Iacov 2:19).

„Pentru că cei nenorociţi sunt asupriţi şi pentru că săracii gem, acum, zice Domnul, Mă scol
şi aduc mântuire celor obijduiţi.” (Psalmul 12:5)
„El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui
cel Sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi‑i face
fericiţi; numai cei răzvrătiţi locuiesc în locuri uscate.” (Psalmul 68:5‑6)
Dumnezeu se îngrijește de cei în nevoie. Ca urmare și poporul Său trebuie să facă la fel. Dacă
Dumnezeu ne‑a mângâiat, atunci trebuie ca și noi să‑i mângâiem pe alții. Dacă Dumnezeu ne‑a iertat,
atunci trebuie ca și noi să‑i iertăm pe alții. Dacă Dumnezeu ne‑a iubit, atunci trebuie să iubim și noi.
Dacă El ne‑a învățat, atunci trebuie să‑i învățăm și noi pe alții. Dacă El ne‑a adus mărturia, și noi tre‑
buie să mărturisim altora. Dacă El Și‑a dat viața pentru noi, și noi trebuie să ne dăm viața pentru alții.5
Când Dumnezeu i‑a poruncit poporului de preoți a lui Israel să‑L imite în a face dreptate celor
fără adăpost, străinilor, călătorilor, El le‑a reamintit că odată și ei au fost disprețuiți, respinși și fără
adăpost. Doar prin harul și mila lui Dumnezeu au fost răscumpărați din starea de ocară în care
erau. Așa că și ei trebuiau să aibă compasiune față de cei cu inima zdrobită și cei obidiți. Ei trebuie
să slujească.
Privilegiul preoțesc atrage după sine responsabilitate preoțească. Dacă Israel ar fi refuzat să își
asume această responsabilitate, Dumnezeu le‑ar fi revocat privilegiul. Dacă ei au refuzat să exerci‑
te milă față de alții, atunci Dumnezeu s‑a mâniat și le‑a pedepsit țara plin de mânie, alungându‑i
într‑o pustietate cruntă încă o dată. Pe de altă parte, dacă își îndeplineau chemarea de a trăi slujind
plini de milă, atunci aveau să fie binecuvântați pe vecie.6
Principiul acesta continuă să fie valabil. Aceia dintre noi care am beneficiat de mila Domnului
Preaînalt trebuie să demonstrăm la rândul nostru că suntem sensibili făcând bine tuturor celor
dimprejurul nostru. Exact la acest lucru s‑a referit Isus în lecția despre pilda robului nemilostiv
(Matei 18:23‑35).
Morala pildei este cât se poate de clară. Cei aflați în nevoie dimprejurul nostru constituie imagi‑
nea vie a stării noastre anterioare de neajutorare și sărăcie. De aceea noi trebuie să fim dovada vie
a dreptății lui Dumnezeu, a milei și compasiunii Sale. Trebuie să facem ce a făcut El. Dumnezeu a
stabilit un exemplu prin lucrarea Lui, plin de milă în viețile noastre. Noi trebuie să urmăm acest
model slujindu‑i pe alții prin puterea Duhului care se manifestă în noi.
Cu alte cuvinte, Evanghelia ne cheamă să trăim zilnic în așa fel încît să fie clar că oamenii sunt
importanți pentru noi. Suntem chemați să trăim o viață altruistă. Trebuie să fim atenți la nevoile
altora. Atât în vorbă cât și în fapte, în teorie și în practică, noi trebuie să împletim bunătatea în viața
noastră de zi cu zi.
Dar acest tip de milă pe care ne‑am însușit‑o merge mult mai departe, merge dincolo de politețe.
Trebuie să demonstrăm grija noastră față de cei săraci. Trebuie să arătăm milă față de cei slabi.
Trebuie să‑i salvăm pe cei ce sunt afectați de violență. Trebuie să ne familiarizăm cu cazurile celor
neajutorați, să cheltuim din averea noastră și să împărtășim din mijloacele noastre de trai. Trebuie
să ne îmbrăcăm cu „îndurare, bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă răbdareˮ (Coloseni 3:12).
Trebuie să ne preocupe „soarta străinuluiˮ (Iov 29:16). Trebuie să‑l iubim pe aproapele nostru ca pe
noi înșine (Marcu 12:31) și să‑i „izbăvim pe cei târâţi la moarteˮ (Proverbe 24:11).
5
Principiile acestea sunt demonstrate în Scriptură: 2 Corinteni 1:4; Efeseni 4:32; 1 Ioan 4:11; Matei 28:20; Ioan 15:26‑27; 1 Ioan 3:16.
6
Vezi Isaia 1:11‑17; Exod 22:24; Psalmul 41:1‑2.

Capitolul 3
După cum spun Scripturile, accentul pe care îl punem pe acest mod de slujire comprehensivă
indică autenticitatea credinței noastre: „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl
nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume”
(Iacov 1:27).
Suntem chemați să facem ce este drept și bine (Geneza 18:19). Trebuie să fim slujitorii păcii lui
Dumnezeu, instrumente ale dragostei Sale și ambasadori ai Împărăției Sale. Trebuie să ne îngrijim
de cei neajutorați, să‑i hrănim pe cei flămânzi, să‑i îmbrăcăm pe cei goi, să‑i adăpostim pe cei fără
adăpost, să‑i vizităm pe cei închiși și să‑i protejăm pe cei nevinovați. Trebuie să trăim o viață de
slujire marcată de milă.
Faptele bune
Scriindu‑i lui Tit, tânărul păstor al unei biserici nou înființate din Creta, Pavel accentuează în
mod special acest adevăr fundamental având un sens clar de perseverență și urgență. Sarcina care
stătea înaintea lui Tit nu era una ușoară. Cultura cretană era teribil de lumească. Era afectată de
înșelătorie, răutate, necinste și lene (Tit 1:12). Așa că instrucțiunile lui Pavel au fost foarte precise.
Tit trebuia să predice despre gloria harului, dar în același timp trebuia să evidențieze faptele bune.
Mila de obârșie preoțească și slujirea dezinteresată trebuia să constituie elementele prioritare ale
noii sale slujbe:
„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne
învaţă s‑o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu
cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui
nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos. El S‑a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne
răscumpere din orice fărădelege şi să‑Şi curăţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă
pentru fapte bune.” (Tit 2:11‑14)
Pavel îi spune lui Tit că ar trebui să‑și organizeze întreaga lucrare în jurul unei slujiri pline de
milă: trebuia să fie un bun exemplu de fapte bune (Tit 2:7). El trebuia să‑i învețe pe oameni să pro‑
fite de ocaziile în care pot arăta bunătatea lor (3:1). Ei trebuiau „să se deprindă să fie cei dintâi în
fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditoriˮ (3:14). Unii din biserică se lăudau că‑L
cunosc pe Dumnezeu, „dar cu faptele Îl tăgăduiesc; sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru ori‑
ce faptă bunăˮ (1:16). Pe aceștia Tit trebuia „să‑i mustre aspru, ca să fie sănătoşi în credinţăˮ (1:13).
Ca păstor, Tit avea nenumărate sarcini pe care trebuia să le îndeplinească. Avea responsabilități
administrative, doctrinare, disciplinare, de predicare, de consiliere și de împăcare a celor certați.
Dar, împletite cu toate și la baza tuturor stăteau îndatoririle lui de slujitor.
În chip desăvârșit
Pavel a spus despre el că este un slujitor (Galateni 1:10). Tot astfel Iacov, Petru, Epafrodit, Timotei,
Avraam, Moise, David și Daniel au fost toți slujitori. 7 De fapt, înainte de a se chema creștini, toți
credincioșii din secolul întâi au fost numiți „slujitori“ (1 Corinteni 7:22).
Oriunde și oricând s‑a vestit Evanghelia, cei credincioși au accentuat cu prioritate faptele bune,
7
Iacov 1:1; 2 Petru 1:1; Coloseni 4:12; 2 Timotei 2:24; Psalmul 105:42; Neemia 9:14; Psalmul 89:3; Romani 6:20.

mai ales fapte pline de compasiune față de cei în nevoi. Fiecare mare trezire din istoria Bisericii, de
la călătoriile misionare ale lui Pavel la Reformă, de la lucrarea lui Atanasie din Alexandria la Marea
Trezire din America, au fost însoțite de o adevărată explozie a slujirii preoțești. Au clădit spitale. Au
înființat orfelinate. Au început misiuni de salvare. Au fost construite azile. Au fost organizate canti‑
ne pentru săraci. Au fost organizate societăți de binefacere. Celor flămânzi li se dădea de mâncare,
cei goi erau îmbrăcați, cei nedoriți erau salvați. Cuvântul era unit cu fapta.8
Acestea s‑au dovedit a fi nenorocirea dușmanilor Bisericii. Necredincioșii pot să conteste teolo‑
gia. Pot disputa filozofia. Pot distorsiona istoria. Și pot submina caracterul. Dar sunt neputincioși
în fața dovezilor de compasiune altruistă.9
Așa că Martin Luther a spus: „Acolo unde nu sunt fapte bune, nu există nici credință. Dacă
faptele bune și dragostea nu continuă să înflorească, nu există credință adevărată, Evanghelia nu a
câștigat teren și Cristos nu este cunoscut cu adevărat.“10
În același ton Mărturisirea de credință de la Westminster spune că:
Faptele bune făcute ca ascultare la poruncile lui Dumnezeu sunt roadele și dovezile
unei credințe adevărate și vii: prin ele credincioșii își manifestă recunoștința, își întăresc
siguranța, își zidesc frățietatea, își împodobesc mărturisirea Evangheliei, astupă gura
dușmanilor și glorifică pe Dumnezeu a cărui lucrare sunt.11
Dar în zilele noastre există tot mai des tendința de a fugi de aceste responsabilități preoțești – pa‑
sând această îndatorire a slujirii, unor birocrați ai statului sau unor filantropi profesioniști. Marile di‑
leme ale societății care au frământat întotdeauna Biserica – cum ar fi apărarea sanctității vieții, îngri‑
jirea vârstnicilor și protejarea celor nevoiași – au fost separate teoretic și practic de responsabilitățile
noastre „spirituale“. Li s‑a atribuit statutul de „probleme“, atribuindu‑li‑se chiar un statut „politic“ și
au fost puse de partea cealaltă a gardului în locul denumit „separarea bisericii de stat“.
Însă dintr‑o perspectivă biblică, acestea nu sunt „probleme“; ele nu pot fi separate de sarcinile
noastre ca și credincioși cu statut de preoți. Ele sunt sarcinile noastre. Ele sunt esențiale pentru sco‑
pul și chemarea noastră în lume.
Foarte mulți creștini au observat – dar numai în parte în glumă – că dacă Dumnezeu nu va jude‑
ca curând America, probabil că va trebui să‑Și ceară scuze de la Sodoma și Gomora. S‑ar putea să
aibă dreptate, dar poate nu pentru motivele la care ne gândim. Dumnezeu nu a judecat Sodoma și
Gomora din cauza lăcomiei, perversității și corupției exacerbate. El le‑a judecat din cauză că aceia
care erau însărcinați cu slujirea nu au făcut nimic (Ezechiel 16:49‑50). Dacă mânia lui Dumnezeu
va distruge în cele din urmă America, va fi exact pentru același motiv. Atunci când slujirea bibli‑
că este înlocuită cu contrafaceri lumești, efectele merg dincolo de creșterea impozitelor, creșterea
birocrației, apariția ajutorului social, pacostea urbanului și familiile dezbinate. Atunci când eșuăm
în slujirea noatră preoțească în domeniul milei și a compasiunii, judecata este inevitabilă.
Scriind la sfârșitul secolului al VII‑lea, Sava din Târnovo spunea:
Cele mai de seamă lucrări spirituale pe care le putem face în lume sunt acestea șapte: să‑l mus‑
tri pe cel păcătos, să‑l înveți pe cel neştiutor, să‑l sfătuiești pe cel ce se îndoiește, să‑l mângîi pe
8
George Grant, Bringing in the Sheaves: Transforming Poverty into Productivity (Brentwood, Tenn., Wolgernuth and Hyatt, 1985).
9
George Grant, Third Time Around (Brentwood, Tenn., Wolgernuth and Hyatt, 1990).
10
John Billenberger, ed., Martin Luther (New York, Doubleday, 1961), pag 18.
11
Confession, XVIII:2.

Capitolul 3
cel întristat, să suporți nedreptatea cu răbdare, să ierți greşelile și să te rogi neîncetat pentru
toţi. Astfel, noi trebuie să‑i dăm de mîncare celui flămînd, să‑i dăm de băut celui însetat, să‑l
adăpostim pe cel fără adăpost, să‑l acoperim pe cel gol, să‑l vizităm pe cel bolnav, să răscum‑
părăm pe cel închis și să‑l ajutăm pe cel ce piere, pentru că doar făcând aceste fapte practice de
slujire poate această lume carnală să fie păzită de toate consecințele judecății.12
Biblia ne spune că dacă ne conformăm poruncii de a fi generos cu cel sărac, noi înșine vom avea
parte de bucurie. Dacă îi vom sluji pe cei în nevoi, Dumnezeu ne va ocroti pe noi. Dacă oferim milă
preoțească celor în nenorocire, noi înșine vom fi cruțați. Vom prospera, dorințele noastre vor fi împli‑
nite și chiar ne vom ridica de pe patul de necaz și suferință.13 Dumnezeu va aduce pacea peste noi,
ne va autentifica credința și va binecuvânta mărturia noastră în lume.14 Dar numai dacă vom sluji.
Charles Haddon Spurgeon, marele păstor din epoca victoriană, nu numai că a fost un maestru
al predicării, administrator, scriitor și evanghelist, dar a fost și apărătorul celor apăsați și respinși.
El a dedicat mai bine de jumătate din timpul său, și așa destul de încărcat, celor 60 de organizații și
instituții pe care le‑a fondat pentru îngrijirea și ajutorarea lor. Explicând activitatea sa furibundă în
beneficiul celor săraci și în nevoie, Spurgeon a spus:
Intenția lui Dumnezeu care i‑a dat cuiva mai mult decât avea nevoie a fost de a‑l face pe
acesta să descopere plăcerea sau mai degrabă încântătorul privilegiu de a alina pe cei în
nevoie și pe cei nenorociți. Dar hei, câți dintre cei cărora Dumnezeu le‑a dat averi pentru
cei săraci și în nevoie consideră că acestea sunt pentru luxul lor excesiv, în care se răsfață,
dar care nu le aduce niciun beneficiu și nicio plăcere.15
Oriunde s‑au dus creștini dedicați, de‑a lungul Europei, în cele mai întunecate colțuri ale Africii,
în cele mai îndepărtate colțuri ale Chinei, la limita frontierei americane sau dincolo de pustiurile
Australiei, s‑a văzut grija dezinteresată pentru cei nevoiași. De fapt, cei mai mari eroi ai Bisericii
sunt aceia care și‑au dedicat cea mai mare parte a vieții lor pentru cei suferinzi și nevoiași. Trăsătu‑
ra lor caracteristică a fost slujirea. Emblema lor a fost mila.
O viață de slujire
După cum spun majoritatea istoricilor care au studiat secolele XVIII și XIX cel mai remarcabil eveni‑
ment în perioada de fondare a Americii nu s‑a petrecut pe câmpul de luptă. Nici nu a avut loc în timpul
dezbaterilor constituționale. Nu a fost înregistrat în timpul marilor negocieri cu Franța, Spania sau
Olanda. Nu s‑a petrecut pe mare, în corpurile legiuitoare ale statului sau în consiliile de război.
Într‑o umilă demonstrație de slujire, comandantul armatelor de uscat și‑a predat autoritatea
autorităților desemnate de congres în Annapolis.
La vremea aceea el era idolul întregii țări și a soldaților lui. Armata nu era plătită și veteranii
bine înarmați și stimulați de victoria de la Yorktown, abia așteptau ca el să preia controlul asupra
unei țări în care domnea dezordinea. Unii chiar voiau să‑l încoroneze ca rege. Alții s‑au gândit să‑l
facă dictator – aproximativ cum a fost Cromwell cu un secol mai devreme în Anglia.
12
Terra Ecalivat, VI:82.
13
Proverbe 14:21, Psalmul 41:1‑2; Proverbe 28:27; Proverbe 11:24; Proverbe 11:25; Psalmul 41:3.
14
Isaia 26:12; Iacov 2:14‑26; Isaia 58:6‑12.
15
George H. Neville, Good Works (Edinburgh, McGavock, 1956), pag. 202.

Având sprijinul trupelor sale loiale și bucurându‑se de entuziasmul populației i‑ar fi fost ușor
să se facă pe sine stăpânul noii națiuni. Dar în schimb, generalul George Washington și‑a dat de‑
misia din postul său. A venit în fața președintelui Thomas Mifflin și a cabinetului său și s‑a supus
conducerii acestora.
Deși a avut diferende cu superiorii săi în materie de strategie militară, plata trupelor, aprovi‑
zionare, desfășurarea trupelor și suprapunerea atribuțiilor civile și militare, nu s‑a pus niciodată
vreo întrebare cu privire la supunerea sau loialitatea sa supremă. În final s‑a plasat totdeauna sub
autoritatea pe care Dumnezeu a pus‑o deasupra sa.
Și acesta nu a fost un lucru neînsemnat.
Washington a slujit cu credință în timpul a unsprezece președinți americani într‑o vreme de criză
extremă. Primii doi au fost în funcție înaintea semnării Declarației de independență – Peyton Randolph
din Virginia și Henry Middleton din Carolina de Sud. Următorii șase au ocupat postul de președinte
de la semnarea Declarației la aprobarea primei constituții - John Hancock din Massachusetts, Henry
Laurens din Carolina de Sud, John Jay din New York, Samuel Hungtington din Connecticut, Samuel
Johnson din Carolina de Nord și Thomas McKean din Delaware. Ultimii trei au fost președinți în peri‑
oada Articolelor confederației – John Hansom din Maryland, Elias Budinot din New Jersey, și în fine,
Thomas Mifflin din Pennsylvania. Alți patru președinți aveau să fie în funcție în scurta perioadă în
care Washigton s‑a ținut departe de viața publică înainte de ratificarea constituției în vigoare – Richard
Henry Lee din Virginia, Nathanael Gorham din Massachusetts, Arthus St. Clair din Pennsylvania și
Cyrus Griffin din Virginia. În toate aceste solicitante zile, sub toți acești oameni atât de diferiți, genera‑
lul Washington s‑a dedicat cu toată inima sarcinii slujirii dezinteresate.
S‑a supus ordinelor. A arătat respect. S‑a supus autorității și juridicției legale existente. A împli‑
nit nevoile stringente. Și‑a abandonat ambiția personală, nu a beneficiat de un regim preferențial,
și‑a ignorat interesele și uneori a făcut abstracție de propriile opinii personale pentru a sluji.
„Adevărata sa măreție a fost dovedită – spune analistul Henry Adams – prin faptul că nu a
căutat‑o, ci a vrut doar să slujească.“16 Decanul istoricilor americani, Francis Parkman confirmă că
„acest remarcabil spirit de slujitor“ a fost cel care în final „l‑a înălțat în ochii conaționalilor săi și
mai sus decât era“.17
George Washington a trăit o viață de slujitor. El a practicat ceea ce numim azi conducere prin
slujire. Nu s‑a mulțumit cu mai puțin. Nu a luptat pentru mai mult. Și și‑a lăsat viața și averea în
mâinile lui Dumnezeu.
Deși în general ne gândim la milă mai mult în sensul carității și filantropiei, perspectiva mai
echilibrată și altruistă a lui Washington este mai aproape de idealul biblic. Bunătatea, ajutorarea,
compasiunea și grija vin în mod natural din inima unui slujitor. Acolo unde ambiția personală și
dorința de împlinire personală sunt ținute sub control, va apărea adevărata milă.
Slujire devotată
Prorocul Mica i‑a condamnat pe cei din vremea sa pentru năpăstuirea și victimizarea celui
nevoiaș (Mica 2:1‑2). El a anunțat că judecata iminentă a țării lor era pe cale să înceapă datorită
toleranței păcatului, egoismului strigător la cer și a refuzului de îndeplinire a responsabilităților de
slujitori (Mica 3:2‑4). În schimb ei erau preocupați numai de propriul confort și de plăceri (2:8‑11).
16
B.L. Cartwright, Washington (Boston, Little, Brown, 1924), pag. 166.
17
Ibidem.

Capitolul 3
Acestea se făceau doar pentru propria lor pace și afluență, adesea prin asuprire și exploatare
(3:5‑11). Astfel ei au călcat legământul.
Acolo unde nu este milă nu este nici speranță.
Astfel că mandatul lui Mica nu numai că a fost o chemare a poporului la pocăință și la întoarcere
pe cărarea dreptății, ci a fost și o proclamare a reconcilierii și a vindecării. A fost promisiunea unui
viitor mai bun. Prorocul a anunțat că rămășița va fi adunată din nou (Mica 4:6). Rușinea rănii va fi
ridicată (4:7) și bogăția pierdută a țării va fi restaurată (4:8).
Acolo unde este milă este și speranță.
De aceea să fim și noi „primii la fapte bune“ (Tit 2:14).
Primii la fapte bune

Ţi s‑a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să
iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? (Mica 6:8)
De‑a lungul timpului, marii eroi ai credinței au fost foarte cunoscuți atât pentru bunătatea și
mila lor, cât și pentru fidelitatea lor doctrinară. Fără excepție erau oameni plini de milă care au trăit
vieți de slujire dezinteresată. Exemplele abundă:
John Wycliffe (1329‑1384) nu numai că a făcut să crească interesul pentru Scripturi într‑o vreme sumbră
si degenerată prin traducerea sa în limba engleză a Noului Testament, dar de asemenea a inițiat o mișcare
a predicatorilor laici și de lucrători caritabili care au readus speranța săracilor pentru prima dată de când
pământurile le‑au fost luate țăranilor cu două generații în urmă. Acei lollarzi de rând – cum erau porecliți
de cele mai multe ori – au răspândit mesajul plin de milă și har al lui Dumnezeu în întregul regat, punând
temelia pentru Reforma care urma să aibă loc în Anglia peste mai bine de un secol și jumătate.
Jean Calvin (1509‑1564) a făcut din Geneva epicentrul Reformei prin profunda sa gândire teologică
și bogata sa pietate devoțională. Expunerea sistematică și atentă a temeliilor biblice ale Reformei a
fost ca un magnet pentru cele mai bune și strălucite minți ale creștinătății. Curând orașul a devenit
o insulă a integrității intelectuale și a bunăstării economice. În plus a fost recunoscut pentru lucrările
de caritate. Era un fel de loc de refugiu pentru toți săracii, persecutații, dezmoșteniții și năpăstuiții
Europei. Acolo ei au aflat că poporul nu numai că era învățat de Calvin în ceea ce privește providența
lui Dumnezeu, dar el i‑a instruit cu privire la importanța milei pentru echilibrarea vieții creștine.
Dwight L. Moody (1837‑1899) a fost cel mai important evanghelist american din perioada foarte
grea ce a urmat cataclismului Răboiului Civil și a vremurilor tulburi din timpul Reconstrucției. Practic
mii de oameni au ajuns să‑L cunoască pe Cristos pentru că fostul vânzător de pantofi a proclamat cu
credincioșie Evanghelia oricând și oriunde a avut ocazia – fiind primul care a folosit metodele evan‑
ghelizării moderne prin cruciade și prin școala duminicală. Dar, în afara faptului că a predicat maselor,
lui i‑a păsat de ele. El e fost cel care a întemeiat peste 150 de școli, misiuni pe stradă, cantine pentru
săraci, clinici, misiuni de colportaj și alte organizații caritabile. El a crezut că era esențial ca toți creștinii
să proclame Evanghelia atât cu vorba, cât și cu fapta. Ca rezultat, impactul asupra națiunii este resimțit
prin acele instituții care continuă activitatea lor vitală – la mai bine de un secol de la moartea sa.
Mulți alții pot fi amintiți de‑a lungul istoriei: Policarp (d. 155), Ambrozie (d. 397), Angelica din
Brescia (d. 1540), Edmund Arrowsmith (d. 1910). Fiecare dintre ei au făcut ca mesajul preoțesc al
buzelor lor să se manifeste prin mesajul mâinilor lor de slujitori. Așa au devenit reprezentanți em‑
blematici ai milei într‑o lume adesea lipsită de milă.

Fă o faptă bună în fiecare zi

„Ţi s‑a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să
iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8)
O lungă înșiruire de pasaje din Scriptură ne îndeamnă să arătăm milă față de cei din jurul nostru.18
Faceți un scurt studiu bazat pe concordanță – uitându‑vă la versetele care menționează cuvintele milă,
bunătate și compasiune – pentru a vă face o idee bună cu privire la subiect. Încercați să alcătuiți o listă
– dacă se poate din memorie – cu toți sfinții și eroii care au făcut lucrări marcate de milă, compasiune
și slujire, despre care ați auzit în predici, școli duminicale, conferințe, studii biblice și devoționale. Ce‑ți
comunică lista cu privire la importanța și impactul milei asupra istoriei generale a Bisericii? Suntem
înconjurați de oameni în nevoie indiferent în ce parte a țării trăim. Nu contează în ce cartier locuiești.
Mamele singure se zbat să supraviețuiască. Vârstnicii cu un venit fix încearcă să facă față cheltuielilor.
Tinerele familii sunt copleșite de datorii, șomaj, analfabetism, handicapuri fizice sau prejudecăți. Există
copii subnutriți, aproape dezbrăcați, la a treia sau a patra generație care trăiesc numai din ajutor social.
Sunt oameni îndurerați, însingurați și disperați. Ar putea fi vecinii tăi, cei care locuiesc vis‑a‑vis, la o
stradă distanță sau de partea cealaltă a orașului. Dar sunt acolo. Oprește‑te. Privește. Ascultă. Vezi dacă
poți să‑ți schimbi modul de a‑i privi în așa fel încât să‑i vezi pe cei în nevoie acolo unde există. Și acum
ocupă‑te de ei. S‑ar putea să nu ai prea multe resurse sau prea mult timp la dispoziție, dar niciunul
dintre noi nu este atât de ocupat încât să nu poată face ceva pentru nevoile altora. Asta e ce poți să faci.
Exod 22:25 Proverbe 29:7 Romani 12:8‑20

Levitic 19:10 Proverbe 31:8‑9 2 Corinteni 1:3‑4
Levitic 23:22 Isaia 1:10‑17 2 Corinteni 8:1‑24
Levitic 25:35‑37 Isaia 10:1‑2 2 Corinteni 9:7
Numeri 18:24 Isaia 32:6‑8 Galateni 5:6
Deuteronom 14:29 Isaia 58:1‑12 Galateni 6:2
Deuteronom 15:1‑2 Amos 5:1‑27 Galateni 6:9‑10
Deuteronom 24:19‑21 Matei 5:16 Efeseni 2:8‑10
Rut 2:1‑23 Matei 7:12 Efeseni 5:2
Rut 4:1‑12 Matei 10:8 2 Tesaloniceni 3:6‑10
Psalmul 41:1‑3 Matei 25:31‑46 1 Timotei 5:8
Proverbe 11:25 Marcu 12:44 1 Timotei 6:18‑19
Proverbe 14:21 Luca 3:11 Tit 2:11‑14
Proverbe 14:31 Luca 6:38 Tit 3:1
Proverbe 17:5 Luca 9:48 Tit 3:8
Proverbe 21:13 Luca 10:30‑37 Tit 3:14
Proverbe 22:9 Luca 11:41 Evrei 13:16
Proverbe 28:27 Luca 12:33‑34 Iacov 2:14‑26
Faptele Apostolilor 20:35 1 Ioan 3:17
18
George Grant, The Micah Mandate (Chicago, Moody Press, 1995), 111‑128.

Când oamenii contează
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie. Fiți pregătiți să discutați răspunsurile
voastre la clasă.
1. Care este funcţia lumească a slujirii?
Lumea afacerilor tratează serviciile sau slujirea ca și când ar fi o utilitate ce aduce profit. Se
poate spune că o servire bună asigură loialitatea clienților, eficiența managementului şi mo‑
ralul angajaţilor. În esenţă, slujirea este o combinaţie complexă de politețe şi de satisfacere a
clienţilor. În acest caz slujirea înseamnă pur şi simplu să-ți dai seama că clientul are totdeauna
dreptate şi să mergi cu el încă o milă. În principiu această abordare se concentrează pe relaţiile
umane şi pe responsabilităţile comunitare.
Și în politică se pune un mare accent pe slujire. Cei care candidează pentru o funcție spun
despre ei înșiși că se oferă în serviciul public, nu că doar candidează pentru un post. Ei fac caz
de slujirea lor comunitară, de serviciu militar și civic ca o dovadă că sunt potriviți să condu‑
că afacerile statului. Odată ajunși într-o funcție inițiază programe federale de slujire la scară
națională. În domeniul politic slujirea este definită în termeni vagi printr-o serie de platitudini
ca fiind în spiritul unei angajări publice, a bunei vecinătăți, a unui sentiment de comunitate sau
a cooperării benevole. [ME vol.1 pag. 134]
2. Care este funcţia biblică a slujirii?
Slujirea biblică nu este o tactică pentru creșterea profitului, protejarea pieței de desfacere, sa‑
tisfacerea clienților sau îmbunătățirea relațiilor cu angajații. Nu este o strategie pentru stimula‑
rea patriotismului, întărirea relațiilor comunitare sau atragerea mai multor investitori. Nu este
o tehnică pentru înfrumusețarea CV-urilor, atragerea voturilor sau recompensarea alegătorilor.
Nu este un anumit stil de conducere, o trăsătură de personalitate sau un obicei al oamenilor de
succes.
Spre deosebire de toate acestea, atunci cînd vorbim despre slujirea biblică vorbim despre
punerea în practică a milei dintr-o perspectivă preoțească. Cuvântul ebraic care este folosit ade‑
sea pentru slujire în Vechiul Testament este șarat și înseamnă „a sluji” sau a „trata cu afecțiune”.
În mod similar, în Noul Testament este folosit adesea cuvântul grec diakoneo, care se traduce cu
„a îngriji” sau „a oferi alinare”. În ambele cazuri accentul este pus mai degrabă pe dimensiunea
interpersonală și nu pe cea instituțională, mai mult pe milă decât pe management, pe adevărata
neprihănire și nu pe corectitudine rigidă. Slujirea biblică este mult mai preocupată de a avea
grijă de suflete decât de profit. [ME vol.1 pag. 134]

3. Cum putem noi să‑L imităm pe Dumnezeu în ceea ce privește mila şi dreptatea Sa?
Dumnezeu Se îngrijește de cei în nevoie. Ca urmare și poporul Său trebuie să facă la fel.
Dumnezeu ne-a mângâiat, și noi trebuie să-i mângâiem pe alții. Dumnezeu ne-a iertat, și
noi trebuie să-i iertăm pe alții. Dumnezeu ne-a iubit, deci și noi trebuie să iubim pe alții. El
ne-a învățat, și noi trebuie să-i învățăm pe alții. El ne-a adus mărturia, deci și noi trebuie
să mărturisim altora. El și-a dat viața pentru noi, deci și noi trebuie să ne dăm viața pentru
alții.
Aceste principii sunt demonstrate în Scriptură: 2 Corinteni 1:4; Efeseni 4:32; 1 Ioan 4:11; Ma‑
tei 28:20; Ioan 15:26-27; 1 Ioan 3:16.
Trebuie să demonstrăm grija noastră față de cei săraci. Trebuie să arătăm milă față de cei
slabi. Trebuie să-i salvăm pe cei care sunt afectați de violență. Trebuie să arătăm „îndurare,
bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă răbdareˮ (Coloseni 3:12). Trebuie să ne preocupăm de
„soarta străinuluiˮ (Iov 29:16). Trebuie să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine (Marcu
12:31) și să-i „izbăvim pe cei târâţi la moarte” (Proverbe 24:11).
Suntem chemați să facem ce este drept și bine (Geneza 18:19). Trebuie să fim slujitorii păcii
lui Dumnezeu, instrumente ale dragostei Sale și ambasadori ai Împărăției Sale. Trebuie să avem
grijă de cei neajutorați, să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i adăpostim pe
cei fără adăpost, să-i vizităm pe cei închiși și să-i protejăm pe cei nevinovați. Trebuie să trăim o
viață de slujire marcată de milă. [ME vol.1 pag. 135-136]
4. Ce s‑a întâmplat cu poporul Israel atunci când a refuzat responsabilitatea de a‑L imita pe
Dumnezeu, în mila şi dreptatea Sa? Se mai aplică acest principiu azi?
Privilegiile preoțești aduc responsabilități pe măsură. Dumnezeu a promis că dacă Israel va

refuza să-și asume această responsabilitate, le va revoca privilegiile. Dacă refuzau să arate milă
unii față de alții, atunci Dumnezeu avea să Se mânie pe ei și să pedepsească țara, alungându-i
încă o dată într-o pustietate cruntă. Pe de altă parte, dacă își îndeplineau chemarea de a trăi
slujind plini de milă, atunci aveau să fie binecuvântați.
Principiul acesta continuă să fie valabil. Aceia dintre noi care am beneficiat de mila
Domnului Preaînalt trebuie să demonstrăm la rândul nostru că suntem sensibili la ne‑
cazurile tuturor celor de lângă noi. Tocmai la acest lucru s-a referit Isus în pilda robului
nemilostiv (Matei 18:23-35). Morala pildei este cât se poate de clară. Oamenii în nevoie din
jurul nostru sunt imaginea vie a stării noastre anterioare de neajutorare și sărăcie. De ace‑
ea noi trebuie să dăm o dovadă vie a dreptății lui Dumnezeu, a milei și compasiunii Sale.
Dumnezeu ne-a dat un exemplu prin lucrarea Lui milostivă în viețile noastre. De aceea noi
trebuie să urmăm acest exemplu slujindu-i pe alții prin puterea Duhului care este în noi.
[ME vol.1 pag. 135-136]

Capitolul 3
5.Ce responsabilități i‑a dat Pavel lui Tit în legătură cu biserica din Creta?
Pavel l-a instruit pe tânărul păstor să predice despre slava harului și să îndemne pe
credincioși să facă fapte bune. Nu era o sarcină ușoară. Cultura cretană era teribil de lumească,
caracterizată de înșelătorie, răutate, îmbuibare și lene (Tit 1:12). De aceea Pavel îi spune lui Tit
că ar trebui să-și bazeze întreaga lucrare pe o slujire marcată de milă.
Tit trebuia să fie un bun exemplu de fapte bune (Tit 2:7). El trebuia să-i învețe pe oameni să
profite de ocaziile de a face bine (3:1). Trebuia „ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în
fapte bune, pentru nevoile grabnice, şi să nu stea neroditoriˮ (3:14). Ca pastor, Tit avea nenumă‑
rate sarcini pe care trebuia să le îndeplinească. Avea responsabilități administrative, doctrinare,
disciplinare, de predicare, de consiliere și de împăcare a celor certați. Dar, împletite cu toate și
la baza tuturor stăteau îndatoririle lui de slujitor. [ME vol.1 pag. 137]
6. Cât de importante au fost slujirea și faptele bune pentru creştinism în trecut?
Pavel a spus despre sine că este un slujitor (Galateni 1:10). Iacov, Petru, Epafrodit, Timotei,
Avraam, Moise, David și Daniel, toți au fost numiți slujitori. De fapt, înainte de a se chema
creștini, toți credincioșii din secolul întâi au fost numiți „slujitori” (1 Corinteni 7:22).
Oriunde și oricând s-a vestit Evanghelia, prioritatea celor credincioși au fost faptele bune,
mai ales fapte pline de compasiune față de cei în nevoie. Mandatul pentru slujire dat creștinilor
a dus la construirea de spitale, orfelinate, misiuni, azile, cantine pentru săraci, societăți de bine‑
facere bazate pe principiul faptelor bune. Creștinii i-au hrănit pe cei flămânzi, i-au îmbrăcat pe
cei goi, i-au salvat pe cei nedoriți.
Faptele bune erau privite altădată ca parte integrantă a creștinismului. Din această cauză
Martin Luther a spus: „Acolo unde nu sunt fapte bune, nu există nici credință. Dacă faptele
și dragostea nu continuă să înflorească, nu există credință adevărată, Evanghelia nu a câștigat
teren și Cristos nu este cunoscut cu adevărat.” [ME vol.1 pag. 134-138]
7. Ce s‑a ales de faptele bune ale creştinilor în zilele noastre?
A existat tendinţa de a neglija responsabilitatea noastră creştină de a le sluji altora, optând în

schimb pentru delegarea îndatoririlor noastre, birocraţilor statului şi filantropilor profesioniști.
În general vorbind, implicarea socială care făcea parte mai demult din preocupările Bisericii
a fost lăsată în grija organizaţiilor seculare. În esenţă, preocupări practice cum sunt apărarea
sanctității vieţii, îngrijirea vârstnicilor şi protejarea celor neajutoraţi, au fost separate de respon‑
sabilităţile noastre „spirituale”. Ele au fost retrogradate la statutul de „probleme”, fiind cata‑
logate ca „politice” şi scoase din jurisdicția noastră prin „separarea Bisericii de stat”. Însă din
perspectivă biblică, suntem învățați că ele nu pot fi separate de sarcinile noastre ca și credincioși
cu statut de preoți. Ele sunt esențiale pentru scopul și chemarea noastră în lume.

Este interesant de remarcat mesajul pe care slujirea creştină îl trimite lumii necredincioase
în mare parte. S-ar putea ca necredincioşii să nu fie de acord cu convingerile noastre şi să avem
dispute despre istorie, dar exemplul viu al bisericii despre dragostea lui Dumnezeu şi mila Sa
(dovedite prin faptele noastre) este greu de ignorat. Rezultatele practice ale compasiunii altru‑
iste vorbesc cu o voce pe care apologetica nu o poate imita. Cu toate acestea, această voce este
adesea redusă la tăcere de neascultarea noastră faţă de porunca biblică de slujire creştină. [ME
vol.1 pag. 136-138]
8. De ce au fost acţiunile generalului Washington atât de importante?
Atunci când a înfrânt armata britanică, George Washington era idolul întregii țări și a
soldaților lui. Partizanii săi nu numai că îl urmau ca pe un general, dar îl îndemnau să preia
controlul asupra unei țări în care domnea dezordinea și să se proclame rege.
George Washington ar fi putut prelua controlul asupra Statelor Unite, dar în schimb și-a dat
demisia din postul său. S-a prezentat în fața președintelui Thomas Mifflin și a cabinetului său
și s-a supus conducerii acestora. El a făcut aceasta deși a avut diferende cu superiorii săi. El nu
a pus sub semnul întrebării loialitatea sa supremă. În ultimă instanță el s-a pus întotdeauna
sub autoritatea pe care Dumnezeu a pus-o deasupra sa, supunându-se ordinelor, lăsând la o
parte ambițiile personale, preferințele sale, averea și uneori a făcut abstracție de propriile opinii
personale pentru a sluji.
Deși în general când ne gândim la milă avem în vedere caritatea și filantropia, perspectiva
mai echilibrată și lipsită de interes personal a lui Washington se apropie mai mult de idealul
biblic. Bunătatea, ajutorarea, compasiunea și preocuparea față de viața altora vin în mod natu‑
ral din inima unui slujitor. Acolo unde ambiția personală și dorința de împlinire personală sunt
ținute sub control, va răsări adevărata milă. [ME vol.1 pag. 139-140]
9. De ce profetul Mica i‑a condamnat pe israeliții din vremea sa şi le‑a prevestit judecata lor
iminentă?
Prorocul Mica i-a condamnat pe cei din vremea sa pentru năpăstuirea și victimizarea nemi‑
loasă a celor nevoiași (Mica 2:1-2). El a anunțat că era pe cale să înceapă judecata iminentă a
țării lor datorită toleranței păcatului, egoismului strigător la cer și a refuzului de îndeplinire a
responsabilităților de slujitori (Mica 3:2-4), fiind preocupați numai de propriul confort și de plă‑
ceri (2:8-11). Acestea se făceau doar pentru propria lor liniște și afluență, adesea prin asuprire și
exploatare (3:5-11). Astfel ei au călcat legământul.
Mandatul lui Mica nu numai că a fost o chemare a poporului la pocăință și la întoarcere pe

calea dreptății, ci a fost o proclamare a reconcilierii și a vindecării, o promisiune a unui viitor
mai bun. Prorocul a anunțat că rămășița va fi adunată din nou în țară (Mica 4:6), rușinea rănii
va fi ridicată (4:7) și bogăția pierdută a țării va fi restaurată (4:8). [ME vol.1 pag. 141]

Capitolul 3
10. Întrebare pentru reflecţie: Cum ar putea această generaţie să slujească pe cei în nevoie?
[Răspunsurile vor varia]
Activitate în slujba comunității
Citeşte Matei 25:34-40 împreună cu elevii şi amintește-le de porunca lui

Cristos ca urmaşii Săi să devină slujitori. Apoi, întreabă-i cum pot face ca lumi‑
na lor să lumineze înaintea oamenilor slujindu-i pe ceilalţi. Elevii sunt încura‑
jaţi să fie creativi în serviciul comunităţii lor, să găsească modalități de a folosi
darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu ca să slujească altora (mulţi elevi
odată expuși bucuriei de a sluji altora se vor angaja în activităţi de voluntariat
pe termen lung).
Acest proiect, poate mai mult decât oricare altul, îl obligă pe elev să iasă din perspectiva
lui limitată, egoistă pentru a înţelege realitatea Trupului lui Cristos. Subliniați importanţa ca
fiecare să-și cunoască rolul în Trup şi accentuați astfel rolul cooperării. Elevul trebuie să înveţe
că nu poate schimba lumea singur, ci numai cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Trupului lui Cristos.

cu Frank Beckwith și Greg Koukl
Partea întîi
I. Ce este relativismul moral?
„ Relativismul moral este credinţa că etica (moralitatea) se limitează doar la cultură sau la indi‑
vid - adică, nu există standarde morale absolute sau universale care se aplică oricărei persoane
în orice loc şi în orice timp.“ (Frank Beckwith)
„ Relativismul moral este un fel de subiectivism... Nu există reguli morale în afara individului,
reguli care să fie caracteristici obiective ale lumii și pe care le puten descoperi; dimpotrivă, con‑
ceptele de bine şi rău sunt ceea ce indivizii decid şi inventează pentru ei înşişi. Atunci când vine
vorba de moralitate, este o alegere personală.“ (Greg Koukl)
II. Care sunt unele dintre motivele relativismului moral?
A. Uneori, oamenii doresc să se înțeleagă bine cu alții.
Problema #1: Ei nu par să se înțeleagă bine cu cei ce au principii morale obiective.

Trebuie să afirme că adepții principiilor obiective greşesc.
Problema #2: Acest lucru presupune că există o normă morală obiectivă potrivit căreia ar
trebui să ne înțelegem cu alți oameni. Dar dacă relativismul este valid, nu există norme
morale obiective.
Problema #3: Acest motiv presupune existența unor norme morale obiective, cum ar fi tole‑
ranţa. Dar nu există norme morale, dacă relativismul este valid.
Problema #4: Relativismul golește de sens anumite concepte cum ar fi dreptatea, corectitu‑
dinea şi discursul moral. Chiar şi cuvântul „toleranţă“ devine lipsit de sens.
B. Uneori există atracția unui anumit stil de viață imoral.

Capitolul 3
III. Subiectivism și obiectivism
A. Când este ceva „subiectiv“?
„ Subiectivismul spune, în esență, atunci când vine vorba de probleme morale – cum sunt cele
legate de bine şi rău, dacă un om este moral sau imoral, etic sau neetic – standardul final este
determinat de decizia individului. Şi astfel în cazul relativismului moral, nu trebuie să ne gân‑
dim că există norme morale, că acestea fac parte integrantă din univers, că acestea sunt realităţi
obiective ale lumii – asemănător cu niște principii matematice pe care le‑am putea descoperi – ci
mai degrabă sunt preferinţe personale. Ele sunt lucruri pe care le‑am ales deoarece rezonează cu
propriile noastre interese personale sau cu gusturile noastre.

Deci, într‑un anume sens, atunci când moralitatea este privită ca și ceva relativ, se poate compa‑
ra cu preferințele în materie de îngheţată, nu de medicamente. Medicamentele le alegi pentru a
vindeca o anumită boală obiectivă, iar dacă alegi un medicament greşit vei suferi și este posibil
să mori. Dar când vine vorba de înghețată, nu o alegi pentru a rezolva o problemă externă, ci
pentru a‑ți satisface un gust personal. Şi astfel, în domeniul relativismului moral, morala apare
ca și ceva relativ individului, acesta alegându‑și propriul sistem moral, propriul sistem de valori
bazat pe ceea ce îi place.“ (Greg Koukl)
B. Când ceva este „obiectiv?“
„ O afirmație obiectivă este una care nu depinde de ceea ce cred eu. De exemplu, afirmația că
Ronald Reagan a fost președinte al Statelor Unite între anii 1981 şi 1989, este adevărată, indife‑
rent dacă eu cred sau nu acest lucru. Este un adevăr obiectiv. Acum, obiectiv nu înseamnă ceva
dovedit în mod public, înseamnă doar că există ceva adevărat, independent de mine. Deci, să
presupunem că eu ştiu unde este ascunsă o comoară. Este ceva ce nu ştie nimeni în afară de
mine – și se poate să nu fi fost dovedit public, dar este ceva adevărat în mod obiectiv. Pentru că
dacă eu aș muri, comoara îngropată ar fi încă acolo, deşi nimeni nu ar şti de fapt că există... Deci,
adevărurile subiective se referă la sentimentele, percepţiile noastre, acele lucruri care se pot
cunoaşte doar într‑un context de persoana întâi. Adevărurile obiective sunt adevăruri autentice
indiferent dacă le cred sau nu, sau dacă eu exist sau nu.“ (Frank Beckwith)
IV. Adevăruri preferențiale și morale
A. Preferinţe: ceea ce îi place sau nu îi place cuiva
1. O afirmație despre ceea ce preferă cineva.
2. De exemplu - „Îmi place înghețata de vanilie.“
B. Cerințe morale: ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să facă cineva
1. O afirmație despre cum ar trebui să fie ceva

2. De exemplu - „Este rău să torturezi pe cineva.“
3. Cineva poate prefera ceva ce este greşit din punct de vedere moral.
„A trăi moral înseamnă a‑ți ridica de fapt ștacheta preferinţelor atât de sus, încât
acestea să poată atinge standardul de a face lucrul corect. Să‑i spui cuiva: «Uite,
moralitatea este doar ceea ce‑ți place ție» înseamnă a pleda în favoarea moralității
de tip sociopat. Asta este ceea ce face un sociopat, el face tot ce vrea pentru că îi
place. Este periculos să spui asta cuiva.“ (Frank Beckwith)
V. Trei tipuri principale de relativism
A. Relativism de tipul «Societatea face așa» (relativism cultural)
1. Diferite societăți au valori morale diferite.
2. Nimeni nu are dreptul să spună că o moralitate este mai bună decât alta.
3. Răspuns: Doar pentru că oamenii au dezacorduri, nu înseamnă că nimeni nu are dreptate.
i. De exemplu – Obișnuiam să credem că pământul este plat.
ii. De exemplu – Societatea a practicat sclavia.
B. Relativism de tipul «Societatea spune că...» (convenționalism)
1. Noi trebuie să facem ceea ce societatea spune că ar trebui să facem.
2. Fiecare societate este propria sa sursă de moralitate.
3. Răspuns:
i. Nimic nu se compară cu o societate imorală.
ii. Moralitatea este redusă la lege și putere .
iii. Reformatorii morali (de exemplu Martin Luther King jr) sunt imorali pentru că
sfidează legea.
C. Relativism de tipul «Așa spun eu» (relativism etic individual)
1. Factorul decisiv este individul.

Capitolul 3
2. Răspuns: Dacă relativismul moral ar fi adevărat, atunci...
i. nu ar exista indivizi imorali
ii. nu ar exista eroi
iii. nu ar exista rău
iv. nu ar exista infracțiuni
v. nu ar exista justiţie sau echitate
vi. nu ar exista obligaţie morală pentru toleranţă
vii. nu ar exista sensibilitate față de discursul moral
viii. nu ar exista nicio modalitate de îmbunătăţire din punct de vedere moral
VI. Postmodernism
A. Modernism: moralitatea este relativă
B. Postmodernism: adevărul este relativ
C. Relativism epistemologic
1. Epistemologie: studierea cunoașterii modului în care știm ceea ce ştim – studiul

cunoașterii
2. Relativism epistemologic: ideea că nu există o cunoaştere obiectivă a lumii
i. De exemplu - corectitudinea politică
ii. Răspuns:
• Le permiți să își raţionalizeze propriile prejudecăţi şi bigoterii
• Este o afirmație c are se contrazice singură
a. Este o afirmaţie care nu se conformează propriilor standarde referitoare

la adevăr (De exemplu - „Am un frate care este singurul copil al părinților
mei.“)
b. Să afirmi că relativismul epistemologic este un adevăr universal înseam‑

nă să faci o afirmație cu caracter de adevăr absolut.

PARTEA A DOUA
VII. Reacții la sloganuri des întâlnite
A. „Cine ești tu ca să vorbești?“ sau „Cine te crezi tu să ne judeci?“
„ N‑au înțeles deloc ideea. Nu mă aştept ca oamenii să creadă punctul meu de vedere doar
pentru că așa am spus eu. Nu vorbesc în temeiul propriei mele autorități. Încerc să discut cu ei
despre regulile morale.“ (Greg Koukl)
„ Cred că afirmația sau pretenția lor are un efect de bumerang, pentru că atunci când fac asta, ei
te judecă de fapt pe tine. Deci, ai putea răspunde cam așa: „Ei bine, cine eşti tu ca să pui întrebarea:
«Cine eşti tu, care judeci?» Şi le spui de fapt: «Uite, eşti exact în aceeaşi poziţie în care pretinzi
că sunt eu. Tu mă judeci pe mine!»“ (Frank Beckwith)
„ Ia uite, sunt perfect calificat ca să judec. Sunt un adult raţional, care este conştient de anumite
principii morale. Cred că sunt perfect calificat ca să judec. Cine ai vrea să judece, câinii şi pisici‑
le? Dacă un om rațional nu este capabil să dea verdicte morale, atunci cine este? Păi în ceea ce
o privește, ea fuge de responsabilitate. Cei care ridică această întrebare fug de responsabilitatea
lor ca oameni... «Eu prefer să nu mă lansez în niciun fel de judecăţi.» Dar, desigur, după cum
ştim, asta se dovedeşte a fi doar o altă judecată.“ (Frank Beckwith)
B. „Trebuie să ai o minte deschisă, vederi mai largi“
1. Presupunerea este că dacă ajungi la o concluzie , nu ai o minte deschisă.
2. Dacă există de fapt adevăr , atunci de ce să mai ai o minte deschisă?
VIII. Relativismul moral în societatea noastră
A. Clarificarea valorilor : o teorie de educaţie morală care în esenţă spune: copiii să
înţeleagă şi să aprecieze propriile lor valori personale şi că într‑adevăr nu există de fapt valori
morale obiective, fiecare dintre noi fiind blocați în propriile noastre perspective personale.
„ Atunci când le dai copiilor mei cele mai dificile probleme morale cu care se poate confrunta ci‑
neva în viaţă şi apoi le spui că nu există reguli după care să se ghideze, că nu există nicio morală
care să le poată oferi o perspectivă asupra acestor împrejurări, ci că totul depinde de alegerea
lor, nu mai este vorba de o abordare neutră. Acesta este un punct de vedere moral, numit rela‑
tivism moral.“ (Greg Koukl)

Capitolul 3
B. Multiculturalismul
1. Multiculturalism limitat : citind şi informându‑te despre diferite culturi din în‑

treaga lume şi privind la realizările acestor culturi pentru a găsi ceva ce este bun, adevă‑
rat şi frumos în acele culturi.
2. Multiculturalism puternic : este convingerea că toate culturile sunt egale. Nicio

cultură nu a realizat mai mult decât oricare alta.
i. Ce facem cu cultura nazistă?
ii. Ce facem cu culturi care practică genocidul şi se angajează în practici imorale
bizare?
C. Corectitudinea politică
1. Cod de vorbire : norme de exprimare în campusurile universitare care le inter‑

zic studenților să facă remarci peiorative despre religia, etnia sau genul unui alt student.
2. Răspuns:
i. Ca şi creştini, putem accepta un cod care interzice oamenilor să fie hărțuiți.
ii. Astfel de coduri de vorbire au fost folosite în unele universităţi pentru a elimina
unele discuţii legitime.
• De exemplu – scrierea unui editorial despre homosexualitate, chiar dacă a
fost în termeni respectuoși.
• Hărţuirea şi/sau constrângerea cuiva de a accepta o concepție morală libe‑
rală.
IX. Evoluţia, știinţa şi moralitatea
A. N‑ai nevoie de Dumnezeu pentru morală; morala face parte din lucrurile care au evoluat pur
şi simplu.
B. Răspuns: Moralitatea nu poate fi redusă la un simplu comportament .
„ Singurul lucru pe care‑l poate face teoria evoluției este să descrie de ce ne‑am comportat într‑un
anumit mod în trecut. Ceea ce nu poate face este să ne spună de ce ar trebui să fim buni în viitor; ea
nu poate prescrie un comportament, ci poate doar să descrie comportamentul. Iar moralitatea nu este
descriptivă [...] ci prescriptivă. Moralitatea este despre ceea ce eu și cu tine ar trebui să facem în viitor.
Şi nu există nicio explicaţie evoluţionistă care să poată aborda această problemă.“ (Greg Koukl)

„ Convingerile morale ajungem să le cunoaștem pentru că le descoperim şi le descoperim reflec‑

tând asupra naturii umane, le descoperim în Scriptură. Şi uneori ne dăm seama că sunt perfect
adevărate. Gândiţi‑vă la copiii care se joacă. De cele mai multe ori copiii nu sunt învățați mora‑
litatea şi etica într‑un mod sistematic. Şi totuşi, atunci când se joacă vor spune lucruri de genul:
«Nu‑i corect!» Ei înţeleg ceea ce este corectitudinea. Face parte din modul în care sunt creați.“
(Frank Beckwith)
X. Căsătoria cu cineva de acelaşi sex
A. Este o problemă de libertate?
„ Nu este de fapt o problemă de libertate, pentru că atunci când vorbim despre ceea ce este liber‑
tatea, trebuie să ne întrebăm: «Care este natura libertății?» Este libertatea pur şi simplu licența
de a face tot ce vreau, sau este oportunitatea de a face ceea ce este corect sau de a face binele?
Eu cred că în societatea noastră există două puncte de vedere diferite cu privire la libertate.“
(Frank Beckwith)
B. Care este natura sexualităţii umane?
„ Dacă ființele umane sunt fiinţe care au fost create cu un scop şi dacă genul are un scop – atunci,
bărbații și femeile sunt temelia societăţii. S‑ar putea spune, cu alte cuvinte, că atunci când se
căsătoresc ei alcătuiesc prima formă de guvernare. Dacă, de fapt, căsătoria are o semnificaţie
unificatoare, atunci cu siguranță nu poate exista, în principiu, așa ceva ca și căsătoria între per‑
soane de acelaşi sex... pentru că sexul înseamnă cu adevărat unirea dintre un bărbat și o femeie.“
(Frank Beckwith)
C. Cum să înţelegem lupta dintre concepțiile despre lume și viață?
„ O concepție despre lume și viață spune: «Toate uniunile sexuale au aceeași valoare, atâta timp
cât cei implicați consimt.» [...] Concepția [creştină] despre lume și viață spune că nu toate uni‑
rile sexuale sunt egale, pentru că, de fapt, unele sunt mai bune decât altele, deoarece, în cazul
monogamiei heterosexuale, ea are o semnificaţie unificatoare şi serveşte ca temelie a societății.
Fără aceasta, nu ne putem aştepta să avem o societate în care copiii să fie crescuţi în așa fel încât
ei să fie utili societăţii.“ (Frank Beckwith)
D. Ambele concepții îi limitează pe oameni.
„ Prima concepție spune că, dacă tu crezi că numai căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este le‑
gitimă, atunci ești îngust, intolerant şi bigot și nu ar trebui ca opiniile tale să apară în public sau
să fie reflectate în vreo lege... Cealaltă concepție spune contrariul despre susţinătorii căsătoriei
cu parteneri de acelaşi sex.“ (Frank Beckwith)

Capitolul 3
E. Înţelegerea antitetică a naturii sexualităţii
„ Cei care susţin sexul cu persoane de acelaşi sex sunt nihiliști sexuali sau egalitarişti sexuali.
Ei nu cred că sexul are un scop intrinsec, ci el există doar ca un instrument al plăcerii... Ceilalți
spun că plăcerea este unul dintre aspectele sexualității, dar nu este singurul ei aspect. El are în
cele din urmă o valoare intrinsecă, deoarece are o semnificaţie unificatoare ca temelie a societă‑
ţii.“ (Frank Beckwith)
F. Reacția: Folosiți exemple care sfidează logica
i. Cum rămâne cu incestul?
ii. Aș putea să mă căsătoresc cu animalul meu de companie?
G. N‑ar trebui ca statul să fie neutru?
1. Cu privire la avort?
„Dar acum statul permite avortul. Oare nu spune statul că fetuşii nu sunt ființe
umane, că nu fac parte din comunitatea umană? Pentru că, în cazul în care fac
parte, ca membri cu drepturi depline ai comunității umane, atunci ar trebui să îi
protejăm. Şi statul ar trebui să se angajeze în procesul acesta... [așa că] statul nu este
neutru. Statul spune că fetuşii nu fac parte din comunitatea noastră morală şi din
acest motiv nu are de gând să îi protejeze ca să nu li se întâmple ceva rău.“ (Frank
Beckwith)
2. Cu privire la căsătoria între persoane de același sex?
„Odată ce statul spune că toate uniunile sexuale sunt egale, nu mai este neutru. El
face o afirmaţie cu privire la natura sexualităţii umane. Şi astfel, permiţând căsăto‑
ria persoanelor de acelaşi sex sau, hai să spunem, poligamia persoanelor de acelaşi
sex, sau căsătoria incestuoasă, sau alte ciudățenii de tipul acesta, tratează de fapt
toate aceste uniuni ca fiind egale. Aceasta înseamnă că statul își asumă o poziţie.“
(Frank Beckwith)
PARTEA A TREIA
XI. Tactici pentru a răspunde la relativism
A. Oamenii pot să spună că ei cred în relativism, dar nimeni nu poate trăi ca relativist
B. Tactica #1: Poziție contradictorie

1. „N‑ar trebui să impui altora moralitatea ta“
2. Răspuns: De ce nu ?
„Această întrebare mută atenția asupra celeilalte persoane. Celuilalt îi va fi dificil să

răspundă la întrebarea de ce cineva nu ar trebui să impună altora moralitatea sa fără
ca, în acelaşi timp, să‑ți impună propriile reguli morale asupra ta.“ (Greg Koukl)
C. Tactica #2: Abordarea unor situații incomode
„ Dacă cineva susţine că nu există moralitate, atunci nici cerințele sale morale favorite nu se pot
aplica. Va trebui să renunțe la ele, dar nimeni nu vrea să facă asta. Şi astfel un mod de a arăta că
punctul de vedere al cuiva nu este bun, este tocmai să mergi în direcția care o susține.“ (Greg
Koukl)
1. Adevăratele intuiţii morale se văd din reacţii mai degrabă decât din fapte.
2. Fii atent la cuvinte cum sunt: ar trebui, trebuie, nu ar trebui şi altele de acest tip.
„Dacă morala ar fi relativă, nu ar exista niciun fel de ar trebui sau trebuie; şi de fie‑
care dată când cineva rosteşte o propoziţie care începe cu ar trebui sau ar fi trebuit,
contravine cu ceea ce susține că e propria moralitate.“ (Greg Koukl)
D. Tactica #3: Aducerea în discuție a problemei toleranței
1. „Ar trebui să fim toleranți.“
2. Răspuns:
i. Dacă relativismul este adevărat, atunci nu există o regulă morală potrivit căreia
ar trebui să fii tolerant.
ii. Numai partizanii existenței unei morale obiective pot spune că există o regulă
morală de genul „ar trebui să fii tolerant“.
3. Toleranța implică dezacord.
„În înțeles tradițional, toleranța a presupus condamnare. Adică, dacă te tolerez,

eu spun de fapt că tu greşești, dar eu sunt dispus să mă port civilizat cu tine și să te
îngădui.“ (Frank Beckwith)
„Astăzi a ajuns să însemne ceva de genul: «Ei bine, a judeca pe cineva înseamnă
a fi intolerant», ceea ce este ciudat, pentru că nu pot tolera ceea ce accept. Accept!
Tolerez doar ceea ce nu accept.“ (Frank Beckwith)

Capitolul 3
4. Toleranța nu înseamnă afirmare sau aprobare.
i. Creştinii pot tolera alte religii, dar nu le acceptă ca fiind adevărate sau corecte.
ii. O mare parte din ceea ce se întâmplă astăzi în numele toleranţei este de fapt afir‑
mare forțată.
XII. Dumnezeu și moralitatea
A. Argumentul bazat pe existența răului.
1. Argumentul cel mai convingător împotriva existenţei lui Dumnezeu?
2. De fapt, acesta este unul dintre cele mai bune argumente în favoarea existenţei lui
Dumnezeu.
i. Care este definiţia „răului“?
ii. Răul indică faptul că lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie – s‑au îndepărtat
de standardul de bine.
iii. Aceasta ar însemna că există un standard de bine sau bunătate.
„N‑aș fi știut ce este strâmb decât dacă aș fi ştiut ce este drept.“ (C.S. Lewis)
„Pentru ca o persoană să se plângă de rău, trebuie să existe un oarecare standard

transcendent de bine de la care să se îndepărteze. Aceasta se poate întâmpla doar
în cazul în care există Dumnezeu.“ (Frank Beckwith)
B. Putem să avem legi morale fără Dumnezeu?
1. Ateismul susține că există numai materie, dar legile morale nu sunt materiale.
2. O lege este o comunicare între două persoane.
i. Dacă legile sunt greșeli întâmplătoare, de ce să ne supunem lor?
„Sau să spunem că joc Scrabble şi din întâmplare literele formează cuvintele: «Du‑te
la Baltimore.» Ar însemna oare că ar trebui să mă duc? Ar trebui să mă urc într‑un
avion să merg la Baltimore? Eu nu aș lua în serios acele cuvinte, pentru că ştiu că
nu există cineva în spatele celor câteva litere aleatorii.“ (Frank Beckwith)
ii. Legea morală, pentru a avea justificare şi tărie, trebuie să aibă o ființă inteligentă
în spatele ei.

XIII. Trei opţiuni cu privire la legile morale
A. Opțiunea #1: Morala este imaginară .
B. Opțiunea #2: Morala a apărut la întâmplare .
C. Opțiunea #3: Morala este planificată inteligent și are un scop.
D. Răspuns:
1. Opțiunea #1: Crezul că morala este relativă este relativism moral.
2. Opțiunea #2: Dacă morala este produsul întâmplării, „De ce ar trebui să o respectăm?“
3. Opțiunea #3: Normele morale au un sens «imperativ».
i. Poruncile implică întotdeauna un comandat şi un comandant.
ii. Legile au un legiuitor.
„Acest lucru explică sentimentele noastre de vinovăție, aşteptările noastre referi‑

toare la pedeapsă şi, mai mult decât atât, devine destul de clar pentru oameni că,
dacă e așa, atunci când încalcă o regulă morală, ceea ce se întâmplă frecvent, nu
este doar o încălcare a unei reguli, ci aducem o ofensă celui care a făcut regula. Este
vorba de responsabilitate.“ (Greg Koukl)

Vezi de asemenea Fișa informativă „Etică”

Întrebări la materialul video
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie. Fiți gata să discutați răspunsurile voastre la oră.
1. Ce este relativismul moral? Care sunt câteva din motivaţiile celor care acceptă relativismul
moral? Care este problema cu motivaţia acestora?
Relativismul moral este ideea că etica poate fi redusă la cultură sau la individ. Este crezul
că nu există standarde morale absolute sau universale care se aplică oricărei persoane, în orice
loc şi în orice timp. Relativismul moral este un tip de subiectivism. Susține că nu există reguli
morale exterioare omului, care să fie caracteristici obiective ale lumii și pe care să le descope‑
rim. Mai degrabă, conceptele de bine şi rău sunt ceea ce indivizii inventează pentru ei înșiși,
transformă moralitatea într-o chestiune de preferință personală.
Unii pot susține relativismul moral pentru a justifica un stil de viață imoral, crezând că, dacă
moralitatea este ceva personal sau cultural, atunci se pot comporta cum doresc.
O a doua motivaţie în cazul relativismului moral este dorința de a te înțelege cu ceilalţi. În

cazul în care nu există un sistem moral universal, atunci nu trebuie să judeci ca fiind greșite
faptele sau convingerile altcuiva. De fapt, dacă relativismul moral este valid, atunci nimeni nu
poate spune că un alt sistem moral este bun sau rău. Aici este esența problemei: atât dorinţa de
a te înțelege cu ceilalți, cât şi conceptul de toleranță sunt idealuri morale. Dar dacă relativismul
moral este valid, atunci principiile morale de toleranţă şi cooperare nu sunt universale. Cei
care practică relativismul moral sunt deci forţați (dacă sunt consecvenți) să fie toleranți faţă de
intoleranţa altora, şi propria lor toleranţă nu poate fi altceva decât o preferinţă. De asemenea,
un adept al relativismului moral nu poate spune unui adept al obiectivismului moral că obiec‑
tivismul moral este greşit sau rău (cel puţin, nu în sens universal).
2. Ce este obiectivismul? Ce este subiectivismul? Care este relația dintre aceste concepte și rela‑
tivismul moral?
Ceva este obiectiv dacă există independent de gândirea mea, adică, ceva ce există chiar
atunci dacă eu nu exist. Ceva este subiectiv dacă este derivat din gândirea sau emoțiile mele.
De exemplu, în timp ce un braț fracturat este obiectiv (adică nu este doar în imaginația mea),
numai eu experimentez durerea cauzată de fractură. În timp ce fractura este obiectivă, durerea
este subiectivă. Nimeni altcineva nu are acces la durerea mea. Având în vedere această distinc‑
ţie, relativismul moral este convingerea că normele morale nu fac parte integrantă din univers
– că nu sunt realităţi obiective ale acestei lumi ca și matematica. Mai degrabă, moralitatea este
o preferinţă personală a unui individ.

3. Ce sunt afirmațiile morale? Ce sunt afirmațiile preferenţiale? Ce legătură are această distincție
cu relativismul moral?
O afirmație preferențială se referă la ceea ce îi place sau nu îi place cuiva, în funcţie de pre‑
ferinţe. De exemplu, afirmațiile preferențiale „Îmi place înghețata de vanilie” sau „Nu-mi place
îngheţata de ciocolată”, sunt afirmaţii cu privire la vorbitor şi nu cu privire la înghețată, în
general. Altcuiva s-ar putea să nu îi placă deloc înghețata. O astfel de poziţie nu este bună sau
rea, ci este doar o afirmație despre preferinţe personale.
O afirmație morală spune ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să facă cineva (în funcție de
ceea ce ar trebui să fie). De exemplu afirmațiile morale „Este rău să torturezi oameni” sau
chiar „Sclavia este imorală”, sunt afirmații despre realitate în general şi despre moralitate,
în particular. De fapt, afirmațiile morale vor fi adevărate sau false indiferent de persoana
care face acele afirmații. „Sclavia este morală”, de exemplu, este o afirmație despre care
mulţi ar spune că este falsă pentru că sclavia este întotdeauna ceva greşit. Prin urmare,
principiul de bază al afirmațiilor morale este că ele sunt valide pentru toată lumea, indife‑
rent de epocă.
În cazul relativismului moral există deseori confuzii între ceea ce poate prefera o persoană şi
ceea ce este greşit din punct de vedere moral. De exemplu, unii spun „Dacă nu vă place avor‑
tul, atunci nu-l faceţi”, sau „Dacă nu vă place pornografia, nu vă uitați”. Dar obiecţia la adresa
avortului sau a pornografiei, cel puţin din punctul de vedere al adepților obiectivismului mo‑
ral, nu se încadrează în domeniul preferințelor subiective, ci mai degrabă în cel al moralității
universale sau obiective. De fapt, o femeie poate opta în favoarea avortului sau unui bărbat îi
poate plăcea pornografia, recunoscând în acelaşi timp că aceste fapte sunt imorale.
4. Care sunt cele trei tipuri de relativism moral? Care sunt câteva dintre problemele lor?
Relativismul cultural susține că întrucât diferite societăţi au concepții diferite în probeme

de moralitate, nu trebuie să existe un sistem universal sau obiectiv de moralitate. Principala
problemă cu acest tip de relativism moral este că presupune că întrucât societățile nu sunt de
acord, niciuna dintre ele nu are dreptate. Cu toate acestea, existența unui dezacord nu înseam‑
nă că una dintre părți (sau amândouă părțile implicate) nu poate să greşească. De fapt, multe
culturi au susținut în mod greşit că pamântul este plat. De asemenea, societățile au greșit obiec‑
tiv în ceea ce privește sclavia.
Conform relativismului convenţional, deoarece nu există un sistem universal sau obiectiv,

trebuie să tratezi moralitatea societății în care te afli ca fiind prescriptivă. Una dintre cele mai
importante implicaţii practice ale acestei forme de relativism moral este că societatea nu poate
progresa spre mai bine (nici spre mai rău). Adică, ceea ce societatea dictează că este bine sau
rău, este bine sau rău pentru timpul şi locul acela. Prin urmare, reformatorii sociali sunt niște
oameni imorali şi, de asemenea, societatea nu poate progresa, în mod obiectiv, spre mai bine
(sau rău), ci doar se schimbă.

Capitolul 3
Relativismul moral individual susține că sistemele etice sunt determinate de către individ,
fără să fie dependente de societate. Acest tip de relativism moral susţine, de asemenea, că nu
există un standard universal sau obiectiv moral pentru toți oamenii și în toate timpurile. De
fapt, nu există oameni care în mod obiectiv să fie morali sau imorali. Atâta timp cât fiecare din‑
tre noi am urma propriile noastre reguli, am fi cât se poate de morali.
5. Ce este relativismul epistemologic? Care sunt unele probleme cu care se confruntă această
poziţie?
Relativismul epistemologic este ideea că nu există o cunoaştere obiectivă a lumii, că suntem

cu toţii blocaţi în propriile noastre perspective. Această idee este mult mai radicală decât relativis‑
mul moral pentru că relativismul epistemologic spune că totul este relativ, nu doar moralitatea.
Cea mai mare problemă logică cu această poziţie este faptul că se contrazice singură. Să afirmi
că este adevărat că „nimic nu este adevărat”, este o contradicţie în sine. Este echivalent cu a spu‑
ne: „Tot ce spun este fals”. Faptul acesta ridică întrebarea: „Care este atunci valoarea afirmației?”
Dacă este adevărată, atunci ea trebuie prin definiţie, să fie falsă. Această poziție se confruntă de
asemenea, cu o problemă practică. Dacă moralitatea este subiectivă, atunci oamenii, fie ei sfinţi
sau sociopați, nu sunt nici morali, nici imorali. De fapt, sociopații sunt mai consecvenți, deoarece
fac tot ce simt că vor să facă. Sfinții, pe de altă parte, urmează normele altcuiva.
6. Care sunt cele mai întâlnite sloganuri relativiste? Care sunt problemele pe care le întâmpină
aceste sloganuri şi răspunsurile posibile?
Unul dintre cele mai întâlnite sloganuri relativiste este următorul: „Cine ești tu ca să spui asta?”
sau „Cine te crezi ca să ne judeci?” În general, acest slogan este aruncat cuiva care face o afirmație
morală cu privire la ceea ce este bine şi rău. Prima problemă cu acesta este că n-are legătură cu pro‑
blema. O afirmație morală nu ar trebui să fie urmată din cauza celui care o face, ci pentru că este
adevărată în sine. În al doilea rând, implicaţia ar fi că nimeni nu ar trebui să judece pe altcineva. Dar
chiar această implicație este o afirmație morală. Prin urmare, sloganul însuşi este o judecată făcută de
cineva care crede că este greşit să judece. În sfârşit, un răspuns valid la acest slogan este de a spune
că eşti o fiinţă umană inteligentă şi că depinde de noi oamenii să discernem ceea ce este moral sau
nu. Cineva trebuie să judece ce este corect sau greşit. Cine altcineva să o facă dacă nu o facem noi?
Un alt slogan relativist des întâlnit este „Ar trebui să ai mintea deschisă.” G.K. Chesterton
a scris odată că: „O minte deschisă este ca o gură deschisă: este făcută ca să se închidă pe ceva
solid.” În general se presupune că dacă ai ajuns la unele concluzii, atunci eşti închis la minte,
o etichetă pe care niciun gânditor modern nu vrea să o accepte. Acest slogan este doar un alt
mod de a spune că nimeni nu poate avea dreptate sau, cel puţin că nu putem şti dacă cineva are
dreptate. Prin urmare, opinia cuiva cu privire la ceea ce este bine/rău sau adevărat/fals este la
fel de bună ca orice altă opinie. Problema este că nimeni nu crede cu adevărat acest lucru. De
fapt, minţile lor sunt „închise” pe poziţia „deschis”. Așa că sunt închise și față de ideea că se
poate cunoaște ce este moral sau adevărat pentru toată lumea.

7. Cum a câștigat teren relativismul moral în societatea noastră? Care sunt problemele cu care se
confruntă şi cum se poate răspunde la ele?
Societatea este interesată în general de promovarea multiculturalismului care se pare să

aibă două definiţii diferite. Unii văd multiculturalismul ca fiind studierea diferitelor culturi
din întreaga lume şi poate chiar adoptarea unor aspecte pozitive în cultura proprie. Alţii văd
multiculturalismul ca pe un mandat de a trata toate culturile ca și când ar avea aceeași valoare.
Problema cu acest al doilea tip de multiculturalism este că nu permite nicio justificare pentru
condamnarea anumitor practici culturale odioase, cum ar fi genocidul.
În învăţământul secular, relativismul moral este promovat prin doctrina clarificării valorilor.
Aceasta spune că nu există valori morale obiective, ci noi trebuie să descoperim sau să ne creăm
propriile noastre reguli morale. Acest lucru este adesea prezentat ca o poziţie neutră, dar de
fapt nu este deloc neutră. Spunînd copiilor că „deciziile depind de ei”, şcolile promovează de
fapt relativismul moral, care este o poziţie morală.
În facultăți, corectitudinea politică este adesea folosită ca un mijloc de promovare a relativis‑
mului moral. De fapt, unele campusuri chiar au coduri sau reguli de vorbire cu privire la ceea ce
se poate sau nu se poate spune despre anumite grupuri de oameni şi practici. Acest lucru oprește
de fapt toate dezbaterile cu privire la unele subiecte cum ar fi homosexualitatea. Studenților (în
special celor creştini) nu le este permis să se angajeze în dialog despre subiecte controversate.
8. De ce nu poate statul să adopte o poziţie neutră în unele probleme, cum ar fi căsătoria persoa‑
nelor de acelaşi sex sau avortul?
Când vine vorba despre căsătoria persoanelor de acelaşi sex sau despre avort, nu poate exis‑
ta o poziţie neutră. Odată ce statul spune că toate uniunile sexuale trebuie tratate în mod egal
sau că un fetus nu este o persoană umană care merită să fie protejată, statul a adoptat o poziţie.
De asemenea, în cazul în care statul spune că nu toate uniunile sexuale trebuie tratate în mod
egal sau că fetusul este o persoană umană, statul a adoptat o poziţie.
9. Care sunt câteva tactici pentru a răspunde relativismului moral?
Tactica #1 – Poziție contradictorie. Subliniaţi inconsecvenţa logică a relativismului moral.

Dacă cineva afirmă că nu ar trebui să judecăm, întrebaţi: „De ce nu?” Orice răspuns va fi un
imperativ moral şi astfel contrar presupunerii că moralitatea depinde de individ.
Tactica #2 – Abordarea unor subiecte incomode. Dacă cineva susţine că nu există nicio mora‑
litate, atunci nici propriile lor declarații morale nu se pot aplica. Acest lucru înseamnă că nu pot
folosi termeni ca „ar trebui” și „nu ar trebui” în sprijinul poziţiei lor. Pune-le întrebări cu privire la
ecologie, avort, homosexualitate, eutanasie şi alte probleme controversate. Dacă un relativist mo‑
ral este consecvent, atunci poziţia sa cu privire la aceste subiecte poate fi doar o opinie personală,
la fel cum ar fi preferinţa sa pentru înghețată. Prin urmare, a afirma că homosexualitatea ar trebui
acceptată ar fi ca şi când ai spune că ar trebui mâncată numai îngheţata de ciocolată.

Capitolul 3
Tactica #3 – Aducerea în discuție a problemei toleranţei. Cei mai mulți adepți ai relativismu‑
lui moral cred ceea ce cred pentru că doresc toleranţă. Dar dacă nu există norme morale, atunci
chiar toleranţa ca regulă morală va fi eliminată. Toleranţa are sens numai dacă există morală
universală.
În afară de aceasta, conceptul de toleranţă în sine a fost interpretat greşit. A fi tolerant nu în‑
seamnă că trebuie să accepți orice poziţie morală. Dimpotrivă, înseamnă că ar trebui să te porți
civilizat cu cei cu care nu ești de acord.
10. Cum poate fi răul o dovadă pentru existenţa lui Dumnezeu?
C.S. Lewis a spus: „Nu aș fi știut niciodată ce este strâmb, dacă nu aș fi ştiut ce este drept.”
Nimeni nu poate spune că existența răului este dovada că Dumnezeu nu există, deoarece dacă
presupunem că nu există Dumnezeu, atunci trebuie de asemenea, să presupunem că nici răul
nu există. Fără Dumnezeu moralitatea nu este altceva decât o invenţie omenească, un set de
reguli omenești arbitrare, care diferă de la om la om şi de la cultură la cultură. Pentru Hitler, în
Germania nazistă, era rău să fii evreu; pentru mai tot restul lumii genocidul este ceva rău. Dacă
nimeni nu știe în mod obiectiv ce este bine, răul, la fel ca şi moralitatea, este bazat doar pe o
preferinţă. Pe de altă parte, dacă există un Dumnezeu care a stabilit cerințele Sale pentru toată
omenirea, atunci există un standard universal pentru moralitate, corect/greşit şi bine/rău.

„BIOTEHNOLOGIA“
cu John Stonestreet
Partea întâi
I. Înțelegerea vremurilor noastre
Întrebări
Text Context
(Scriptură) (vremurile noastre)
Program
„ Nu este scris nimic în Scriptură despre aceste lucruri [islam, celule stem, xenotransplant], dar
Scriptura abundă în afirmații despre aceste lucruri. Şi noi trebuie să punem întrebările cu care
ne confruntăm ca să ne conducă înapoi la text, astfel încât să putem înţelege cum trebuie să tră‑
im «într‑o vreme ca aceasta».“
„ Dacă creştinismul ar fi adevărat – adică dacă Dumnezeu este adevăratul Dumnezeu al uni‑
versului – atunci definirea lui ar însemna să discutăm despre absolut toate lucrurile. Anumite
lucruri pot fi lipsite de relevanță dacă creştinismul ar fi fals, dar nimic nu poate fi lipsit de rele‑
vanţă dacă creştinismul este adevărat.“ (G.K. Chesterton)
„ Clonarea şi planurile de viitor ale biotehnologiei sunt mai periculoase pentru demnitatea uma‑
nă decât avortul. Nu numai că ne asumăm prerogativa divină de a pune capăt vieţii umane când
avem chef, dar încercăm să ne însuşim prerogativul de a face viaţa umană așa cum dorim.“
(Charles Colson)
II. Ce promite epoca biotehnologiei: (luată din Mitchell, Bioetica în noul mileniu)
A. Crearea vieții în laborator
B. Predeterminarea sexului și ingineria genetică a progeniturii
C. Farmacogenomie
D. Programarea genelor umane

Capitolul 3
E. Identificarea genelor care produc boli și stabilirea de tratamente derivate genetic pentru can‑
cer, HIV etc.
F. Repararea măduvei spinării și celulelor creierului
G. Clonarea mamiferelor, inclusiv a oamenilor
H. Controlul îmbătrânirii și obezității
I. Animale care produc organe de înlocuire pentru oameni
J. Legume modificate genetic (transgenice) care să inoculeze populația săracă împotriva bolilor
K. Copaci care se pot maturiza în câțiva ani și nu în zeci de ani
L. Plante care pot produce înlocuitori pentru materiile prime pentru mase plastice
M. Materiale, fibre şi adezivi mai puternici
N. Computere portabile
O. Bionica
P. Nasuri, urechi, limbi bioelectrice etc.
Q. Piele, sânge, oase, mușchi, etc. biosintetice
III. Ce este biotehnologia?
A. Bio : natural și cu viață
B. Tehnologie : aplicarea tehnicii în încercarea de a controla, ameliora sau manipula
C. B
iotehnologia: utilizarea industrială a organismelor vii sau aplicarea tehnologiei la organis‑
mele vii
IV. Diferite domenii ale biotehnologiei
A. Cercetarea în domeniul celulelor stem

1. Celule stem: celulele din corp ce nu s‑au diversificat ca funcție şi nu s‑au oprit din înmulțire
2. Celule stem embrionare

i. Embrionul este omorât când acestea sunt extrase
ii. Niciun rezultat științific
3. Celule stem neembrionare (sau adulte)
i. Extragerea lor nu ucide o ființă umană
ii. Numeroase progrese ştiinţifice
B. Genetica
1. Proiectul genomului uman
2. Tehnologia reproducerii
C. Xenotransplant : utilizarea de ţesuturi, organe sau celule animale pentru transplant
sau pentru contact cu subiecţi umani.
D. Transgenice : inserarea ADN‑ului unei specii în codul genetic al alteia.
E. Robotica
F. Nanotehnologie : ingineria şi manufacturarea la nivel molecular
1. Medicină
2. Apărarea națională
G. Inteligență artificială : un mecanism artificial care poate imita gândirea umană.
H. Cibernetică : integrarea omului cu mașina.
I. Tehnologie medicală : antibiotice, medicamente, transplant de organe, medicamente al‑

ternative etc.
J. Probleme de viață : controlul nașterilor, avort, eutanasie, sinucidere asistată etc.

Capitolul 3
Partea a doua
V. Bioetica : comportamentul corect în domeniul biotehnologiei.
„Bioetica este cu cel puţin 30 de ani în urma biotehnologiei.“
VI. Provocările biotehnologiei
A. Biotehnologia este practicată în cadrul unei concepții false despre lume și viață.
„ Cele mai periculoase idei într‑o societate nu sunt cele pe care le discutăm, ci cele pe care le
presupunem.“ (C.S. Lewis)
„ O concepție despre lume și viață nu este doar o imagine despre lume; o concepție despre lume
și viață îți oferă o imagine despre tine. Şi, dacă ai o imagine de sine greşită, de aici decurg con‑
secinţe negative.“
B. Noi nu ştim ce înseamnă să fii om
„ Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucrare făcută de mâinile oamenilor. Au gură şi nu vorbesc,
au ochi şi nu văd, au urechi şi totuşi n‑aud, da, n‑au suflare în gură. Ca ei sunt cei ce‑i fac, toţi
cei ce se încred în ei“. (Psalmul 135:15‑18)
1. Devenim ceea ce venerăm în închinare
i. Ne închinăm la lucruri [de ex., muzica, celebritățile, puterea, banii, ego-ul, sexul]
ii. Oamenii au devenit lucruri
2. Oamenii sunt văzuți doar ca niște mașinării
„Imensa erezie modernă este să alterezi sufletul pentru a se potrivi condiţiilor sociale mo‑
derne, în loc de a altera condiţiile sociale moderne pentru a se potrivi sufletului omului.“
(G.K. Chesterton)
3. Numai oamenii au fost creați ca să poarte chipul lui Dumnezeu
C. Reevaluarea umanității sau a ceea ce înseamnă să fii om
1. Judecăm valoarea lucrurilor prin ceea ce pot face şi cum arată.

2. Judecăm oamenii după ceea ce sunt capabili să facă şi cum arată.
3. Ce dă oamenilor valoare?
i. Creştinismul biblic: a fi om = imago Dei
1) Oamenii sunt creați în mod special după chipul lui Dumnezeu
2) Dumnezeu i‑a înzestrat pe toţi oamenii cu o anumită valoare
3) Toţi oamenii au un scop şi o valoare
a) Valoarea nu depinde de ceea ce putem face
b) Valoarea nu depinde de cum arătăm
c) Valoarea este bazată pe faptul că Dumnezeu ne‑a creat după chi‑

pul Său
ii. Naturalism: a fi om = trup
• Oamenii nu au nicio valoare intrinsecă

• Unii oameni au calități pe care alții nu le au
• Noi decidem care oameni au valoare
„Dacă am compara caracteristicile unor indivizi diferiți, indiferent de spe‑

cia din care provin... ar trebui să mergem mult mai jos pe scara evoluţiei
până să ajungem la un punct în care animalele non‑umane să aibă capaci‑
tăţi la fel de limitate ca și cei mai retardați dintre oameni... Porcii, vacile și
găinile au o capacitate de relaționare mai mare, o abilitate de comunicare şi
o curiozitate mai mare decât cei mai retardați dintre oameni.“ (Peter Singer,
bioetician de la Universitatea Princeton)
D. Umanitatea ca marfă
„ Se caută donatoare de ovule, inteligentă, de constituție atletică, pentru o familie iubitoare.

Trebuie să aibă cel puţin 1,75 m / scor SAT peste 1400 / fără probleme majore de sănătate în
familie.“ Se oferă $ 50,000 (Reclamă din Harvard Crimson)
E. Chiar deținem controlul?
1. 276 embrioni au eșuat [fetuși deformați] să o producă pe Dolly.

Capitolul 3
2. În cele din urmă Dolly a fost eutanasiată.
3. Embrionii umani nefolosiți sunt distruși în fertilizarea in‑vitro.
4. Cui aparțin embrionii?
5. Încurcături în timpul fertilizării in vitro.
„Dacă omul nu va deține controlul asupra tehnologiei, tehnologia va deține controlul asu‑
pra omului.“ (Andrew Kimbrell, The Human Body Shop)
F. Nu toată cunoaşterea este bună (Geneza 11)
„După cum spune Dumnezeu, nimic nu este imposibil pentru omenire ca grup.“
VII. Cum să trăiești într‑o epocă a biotehnologiei
A. Aderarea la valoarea tuturor oamenilor ca imago Dei
„ Ar fi bine... să ținem minte că și cel mai plictisitor și mai neinteresant om cu care stai de vorbă
s‑ar putea într‑o zi să devină o ființă pe care, dacă ai vedea‑o acum, ai fi tentat să i te închini sau
să dai înapoi de groază ca într‑un coşmar. Cât e ziua de lungă, ne îmboldim reciproc către una
dintre aceste două destinații... Nu există oameni de rând. Niciodată n‑ai stat de vorbă cu un
simplu muritor. Naţiuni, culturi, civilizaţii, arte – acestea sunt muritoare şi viața lor, comparată
cu a noastră, este ca viața unui ţânţar. Dar cu cei nemuritori glumim, lucrăm, ne căsătorim, îi
ignorăm şi îi exploatăm – orori nemuritoare sau splendori veşnice.“ (C.S. Lewis)
B. Trimiteți‑i pe creştini pe „câmpul de misiune“ al biotehnologiei
„ Ceea ce ne dorim, nu sunt mai multe cărţulii despre creştinism, ci mai multe cărţulii scrise de
creştini pe alte subiecte din perspectiva lor creștină. Poţi vedea acest lucru mai uşor dacă privești
din cealaltă direcție... nu cărţile scrise pentru apărarea materialismului fac din omul modern
un materialist, ci presupozițiile materialiste din toate celelalte cărţi. Tot astfel, nu cărțile despre
creştinism vor deranja cu adevărat. Tulburarea apare dacă, atunci când vrei să citești o carte
ieftină de introducere într‑un anumit domeniu ştiinţific și cea mai bună carte de pe piaţă este
întotdeauna una scrisă de un creştin.“ (C.S. Lewis)
C. Fă parte din publicul educat
1. Fii la curent cu terminologia şi urmărește noile progrese
2. Oferă speranță (1 Petru 3:15)

Biotehnologie
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți gata să discutați răspunsurile la clasă.
1. Ce este biotehnologia? Ce spune Scriptura despre biotehnologie?
Termenul biotehnologie derivă din două cuvinte: bio + tehnologie. Prefixul „bio” se referă
la ceva viu şi „tehnologie” se referă la aplicarea practică a cunoştinţelor. Biotehnologia este
utilizarea industrială a organismelor vii sau aplicații tehnologice la nivelul organismelor vii.
Strict vorbind, autoturismele şi lifturile sunt de domeniul biotehnologiei, aşa cum sunt inimile
artificiale și formele de inteligență artificială.
Un principiu creştin important este următorul: Se poate ca Biblia să nu se adreseaze direct
unei anumite probleme, dar are ceva de spus despre fiecare dintre cele mai relevante aspecte
ale ei. Biblia este o lucrare alcătuită cu mult timp în urmă, într-o cultură diferită de a noastră,
scrisă într-o altă limbă, la mare distanță de noi, pentru a aborda problemele relevante la un
anumit moment. Cu toate acestea, Biblia conţine adevăruri şi principii eterne puse la dispoziția
omului de Dumnezeu. Deşi se poate ca Biblia să nu vorbească direct despre avort sau cercetări
în domeniul celulelor stem, are totuși ceva de spus în aceste domenii.
2. Ce sunt celulele stem? De ce se face cercetare pe celulele stem?
Celulele stem sunt celule care se pot 1) auto-reproduce indefinit şi 2) se pot dezvolta în alte
tipuri de celule (de ex., globule roșii din sânge, globule albe, trombocite etc.).
Cercetătorii din domeniul medicinii au convingerea că celulele stem au potențialul de a vin‑

deca bolile prin repararea ţesuturilor sau organelor în creştere. Este de aşteptat ca cercetarea celu‑
lelor stem să ducă la progrese în afecțiuni cum ar fi Alzheimer, Parkinson, diabet zaharat, leziuni
ale coloanei vertebrale, boli cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale, artrită şi cancer.
3. Care sunt diferenţele dintre celulele stem embrionare şi non‑embrionare? Care tip de celule
stem a dus la mai mult progres ştiinţific?
Celulele stem sunt adesea împărţite în două tipuri: embrionare şi non-embrionare (sau adulte).
Celulele stem embrionare sunt cele mai controversate, deoarece recoltarea acestor celule necesită
uciderea embrionului. De fapt, unii cercetători au produs deja embrioni cu scopul explicit de a extrage
celule stem. Dacă viaţa începe cu adevărat la concepție, atunci ființe umane nevinovate nenăscute
sunt sacrificate cu speranţa de a prelungi vieţile altor oameni. Dincolo de aceasta, până în prezent,
cercetarea bazată pe celule stem embrionare nu a dus la nicio realizare ştiinţifică demnă de menționat.

Capitolul 3
Celulele stem non-embrionare (sau adulte) sunt mult mai puţin controversate, deoarece
aceste celule sunt recoltate din măduva osoasă sau din placentă şi nu duc la exterminarea unor
fiinţe umane. Cercetarea celulelor stem adulte a dus la numeroase progrese ştiinţifice.
4. Care sunt câteva dintre domeniile diferite ale biotehnologiei? Care sunt câteva dintre
așteptările legate de aceste domenii? Care sunt problemele lor?
• Xenotransplantare: utilizarea de ţesuturi, organe sau celule de animale transplantate la

oameni sau folosite în contact cu subiecţi umani.
• Transgenie: introducerea ADN-ului unei specii în codul genetic al altei specii.
• Nanotehnologie: inginerie şi manufacturare la nivel molecular.
• Inteligența artificială: un mecanism artificial care poate imita gândirea umană.
• Cibernetică: integrarea omului cu maşina.
• Tehnologie medicală: antibiotice, medicamente, transplant de organe, medicamente alter‑
native etc.
• Probleme de viaţă: controlul naşterii, avortul, eutanasia, sinucidere asistată etc.
[Referindu-vă la ultimele două întrebări, discutați xenotransplatul, transgenia, inteligența artificială,

precum şi diverse aspecte de viaţă.]
5. Ce este bioetica? Care sunt câteva din provocările etice ale biotehnologiei? Ce dă valoare
fiinţelor umane?
Bioetica este comportamentul corect în domeniul biotehnologiei. Mulţi cred că acest domeniu
a rămas cu aproximativ 30 de ani în urma biotehnologiei, în general, pentru că doar recent am în‑
ceput să ne gândim la implicaţiile morale ale acestui domeniu. Provocarea majoră este cea din do‑
meniul concepțiilor despre lume și viață. Mai precis, trebuie să examinăm care dintre concepțiile
despre lume și viață oferă culturii noastre etica şi concepția despre ce înseamnă să fii om?
În prezent, trăim într-o societate care consideră că omul este doar o simplă maşină lipsită de
suflet sau de o autonomie reală. Această concepție despre om este dată de naturalism, o poziţie
filozofică, care susține că tot ce există este doar materie.
Cultura noastră există într-un context idolatru, în care lucrurile sunt idolatrizate şi râvnite.
De fapt, percepem chiar și fiinţele umane ca lucruri cu grade diferite de valoare extrinsecă
potrivit cu abilitățile sau înfățișarea lor. Biblia, pe de altă parte, ne învaţă că fiinţele umane au
o valoare intrinsecă bazată pe faptul că Dumnezeu le-a creat după chipul Său. Toți oamenii
trebuie îngrijiți, indiferent de vârsta, starea, înfățișarea sau de abilitățile lor.
Când oamenii sunt evaluați în funcție de ceea ce pot face, eutanasia apare ca o opţiune dem‑
nă de luat în considerare pentru bolnavi, persoane cu retard sau vârstnici. Când oamenii sunt
evaluați în funcție de ceea ce pot face, avortul pare că are sens, deoarece un copil nenăscut nu
are valoare extrinsecă.

Activitate Imago Dei
Spuneți elevilor să își aleagă o pereche (dar nu elevi cu care sunt prieteni
buni). Spuneți-le să stea față-n față, astfel încât genunchii să li se atingă. Tre‑
buie să se privească față-n față fără să se uite în altă parte (acest tip de acţiune
este foarte neobișnuit pentru cultura noastră, astfel încât cei mai mulți dintre
elevi vor râde, pentru a face față disconfortului). După ce râsetele s-au liniștit,
spuneți-le elevilor că persoana din față este o ființă umană creată după chipul
lui Dumnezeu și are valoare. Cereţi fiecărui elev să repete această afirmație par‑
tenerului din fața sa.

Tema scrisă
„Dragă Mircea“
Salut!
Ei bine, nu pot să cred că am ajuns aproape la jumătatea semestrului. Se apropie examenele
parțiale şi toată lumea este un pic panicată. Abia mai fac față, așa că a trebuit să renunţ la o parte
din petreceri, dar nu la fotbal, cu niciun chip la fotbal.
Cred că ar trebui să fondăm un club, după felul în care grupul nostru se întâlnește spontan la
cafenea! Paige a apărut și ea azi – cred că clubul ei de fete nu a avut nicio întâlnire astăzi. Când
a intrat pe uşă împreună cu Sarah, vorbeau despre faptul că nu există un standard universal de
bine şi rău. Oamenii își concep propria lor etică, a spus Sarah şi din moment ce aceste standarde se
schimbă de la situaţie la situaţie, de la persoană la persoană, trebuie să fim toleranți faţă de convin‑
gerile şi deciziile fiecăruia. Paige a spus că este greşit ca unii oameni să impună altora convingerile
lor. Crezi că există un standard universal pentru bine şi rău?
Argumentul lui Nathan a fost similar cu ceea ce au spus fetele, dar el a spus că, dacă încălcăm
propriile noastre reguli etice, va trebui să plătim pentru asta în viaţa noastră viitoare. El a spus că,
dacă faptele noastre „bune“ nu le întrec pe cele „rele“, ne‑am putea reîncarna într‑o broască sau
ceva asemănător. Dar oare are vreun sens ideea asta de „karma“?
Mark s‑a ambalat vorbind de diferenţele dintre bogaţi şi săraci. El a definit răul ca fiind orice
lucru pe care‑l fac bogații ca să‑i asuprească pe săraci, iar binele ca orice lucru care ameliorează
suferinţa celor defavorizați. Dar o asemenea poziție poate aproba totul – de la revoluţie la crimă,
atâta timp cât este făcut din motive „drepte“. Tu ce crezi?
Mahomed a spus că există un standard referitor la bine şi la rău stabilit de Dumnezeu şi că, dacă
îl vom încălca vom suporta urmările în viaţa aceasta şi în cea viitoare. El părea să creadă că dacă
facem destule lucruri bune, putem echilibra balanța lucrurilor rele pe care le facem şi ne putem
atrage bunăvoința lui Allah. Dar este oare acumularea de fapte bune un standard suficient de bun
ca să trăiești pe baza lui? Eu am presupus întotdeauna că Biblia este un set de porunci după care să
trăim, dar s‑ar putea să greşesc. Ce ne învaţă de fapt creştinismul despre etică?
Ei bine, mă grăbesc. O să înceapă un mare meci în seara asta şi nici măcar testul de mâine nu mă
face să‑l ratez. În plus, o iau pe Amber şi mergem mai târziu la o înghețată. Știi cum sunt fetele...
vor să fii punctual, chiar dacă ele nu sunt!
Pe curând,
Mircea

Mircea a menționat cinci subiecte diferite; mai jos sunt câteva răspunsuri:
1. Crezi că există un standard universal de bine şi rău? (10 puncte)
Sistemele morale seculare şi umaniste neagă existența unui legiuitor divin moral superior. Prin
urmare, omul trebuie să-și elaboreze propriul său sistem moral bazat pe preferinţele sale subiective şi
pe propriile concluzii. Acest lucru îl lasă pe relativistul moral fără un standard absolut sau universal
pentru a judeca faptele. Fără absoluturi, omenirea rămâne doar cu opinii morale contradictorii.
2. Ce sens are karma? (10 puncte)
După cum era de aşteptat relativismul etic i-a împins pe adepții New Age la estomparea dis‑
tincţiei dintre bine şi rău, dintre corect şi greşit. Deoarece umanismul cosmic susține că nu există un
standard absolut de bine sau rău şi că ei sunt dumnezeu, adepții New Age cred că le revine sarcina
să își creeze propriile sisteme morale. Cu toate acestea, dacă fiecare este parte din divinitate, atunci
cum poate fiecare dintre noi să aibă opinii morale contradictorii? Mai mult decât atât, dacă suntem
judecați după standardele noastre morale proprii, de ce să nu ne facem un sistem moral în care ni‑
mic nu poate fi greşit? Astfel ne-am asigura că nu ne-am reîncarna într-o broască.
3. Ce părere ai despre standardele morale întemeiate pe avere? (10 puncte)
În timp ce creştinii cred că ar trebui să-i ajute pe cei săraci, nu credem că bogații (mai ales
necreştinii) ar trebui să fie forțați să-i ajute pe cei săraci, în special prin mijloace care sunt imorale
în sine. Această formă utilitariană de etică nu ar face decât să înlocuiască un act egoist cu unul
imoral. Acest tip de gândire duce la revoluţie, distrugere şi moarte, dar nu la schimbare.
4. Contrabalansarea faptelor rele prin fapte bune poate constitui un standard acceptabil de com‑
portament moral? (10 puncte)
Atât creştinii, cât şi musulmanii cred că Dumnezeu va judeca într-o zi faptele oamenilor.
Diferenţa este că musulmanii văd judecata lui Dumnezeu în termenii unei cântăriri, în timp ce
creştinii cred că şi doar o singură faptă rea ne desparte de Dumnezeu. Ca urmare Dumnezeu a
oferit o modalitate de justificare şi un mijloc de sfinţire.
5. Care este punctul de vedere creştin cu privire la etică? (10 puncte)
Natura morală a lui Dumnezeu este absolută şi neschimbătoare. Dumnezeu urăşte întotdeau‑
na răul şi iubeşte binele. Biblia are o importanţă covârșitoare deoarece ne spune diferenţa dintre
cele două, oferind cadrul pe care trebuie să fie construită o etică lipsită complet de ambiguita‑
te. Potrivit creştinismului biblic, relativismul etic duce la distrugere (Matei 7:13). Etica creștină
este inseparabilă de teologie pentru simplul motiv că etica creştină se bazează pe caracterul lui
Dumnezeu. În loc să se încreadă într-un sistem etic dependent de capriciile în continuă schim‑
bare ale societăţii, creştinul este răspunzător față de o ordine morală specifică dezvăluită omului
prin revelaţia generală şi revelaţia specială a Bibliei şi prin Persoana lui Isus Cristos.

Test - Capitolul trei
Etică - Întrebări din manual

Alegeți: (1 punct pentru fiecare răspuns [2 pentru 90 de zile])
* unele opţiuni pot fi utilizate de mai multe ori sau deloc, unele întrebări pot avea mai multe răspunsuri
1. b/g creștinism a. relativism moral

b. absoluturi morale
2. b/h islam c. moralitate proletară
d. rerelativism moral cultural
3. a umanism secular
e. realismul bunului simț
4. c marxism-leninism f. karma
g. natura lui Dumnezeu
5. a/f umanism cosmic h. voia lui Allah
6. d postmodernism
Răspuns scurt: (8 puncte posibile pe răspuns [11 pentru 90 de zile])
7. Etic vorbind, ce sunt chemaţi creştinii să facă?
Creştinii sunt chemaţi să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima, cu tot sufletul, cu toată
puterea, cu toată mintea şi să-l iubească pe aproapele lor ca pe sine (Luca 10:27). Această porun‑
că, la fel ca și celelalte din Biblie, implică faptul că creştinii au responsabilităţi morale.
8. Care sunt cele două moduri în care este folosit termenul jihad?
Termenul jihad este folosit în cel puţin două moduri de musulmani. În primul rând, acesta
poate fi folosit pentru a descrie lupta împotriva ispitei şi a păcatului de dragul stăpânirii de sine
şi dezvoltării virtuții. În al doilea rând, poate defini lupta împotriva oricui şi a tuturor celor care
se opun islamului – cel mai mare sacrificiu de sine, pe care-l poate face un musulman.
9. Cum au văzut Karl Marx şi Friedrich Engels problema moralității?
Marx şi Engels au negat că morala ar avea un rol central în viaţa omului. De fapt ei credeau
că evoluţia biologică şi socială dictează şi determină moralitatea. Ceea ce este moral sau ce este
bine sau rău este determinat de evoluţie. Dacă burghezia împiedică evoluţia biologică sau soci‑
ală, atunci natura dictează eliminarea ei ca și clasă.

10. Care este morala marxist-leninistă a viitorului? Cum va fi ea stabilită?
Marxismul își exprimă încrederea că lumea utopică viitoare fără diferențe între clase va duce
la apariția unei moralități noi determinate de dialectică. Cu alte cuvinte, moralitatea este în
continuă evoluţie pe măsura trecerii timpului.
11. Care este fundamentul pentru etica sistemului umanist cosmic?
Adepții sistemului umanist cosmic își bazează etica pe temelia lor panteistă; ei cred că sunt,
în ultimă instanță, dumnezeu. Şi, din moment ce sunt dumnezeu pot să își facă propriile norme
morale. Astfel că pentru adepții New Age nu există precepte morale externe.
12. După cum afirmă postmoderniştii, cum poate o comunitate să-și facă propriile standarde
etice?
Lyotard a spus că el se mulțumește cu „naraţiuni mici”. Prin aceasta a vrut să spună că ade‑
vărul (cu „a”) filozofic şi moral rezidă în comunitatea locală. Ne putem referi la aceasta ca fiind
relativismul moral cultural sau comunitar.
Eseul „Când oamenii contează”

Adevărat sau Fals: (2 puncte pentru un răspuns)
* în cazul în care un răspuns este fals, reformulați-l
13. Creştinii trebuie să Îl imite pe Dumnezeu în mila şi dreptatea Sa, îngrijindu-i pe nevoiaşi,
iertând, mărturisindu-L pe Cristos altora şi chiar dându-și viaţa pentru alţii.
Adevărat
14. În conformitate cu ceea ce spune Martin Luther şi Mărturisirea de credință de la Westmin‑
ster, demonstrarea credinţei nu este legată de faptele bune.
Fals: În conformitate cu ce spune Martin Luther, cât şi cu Mărturisirea de credință de la

Westminster, demonstrarea credinţei este legată de faptele bune.
15. În prezent Biserica și-a abdicat atribuţiile sale preoţeşti, atribuind slujirea sa birocraţilor sta‑
tului şi filantropilor profesioniști.
Adevărat

Capitolul 3
16. După cum scrie în Ezechiel 16:49-50, Dumnezeu a judecat Sodoma şi Gomora din cauza
lipsei lor de slujire.
Adevărat
17. Profetul Mica i-a condamnat pe israeliții din vremea lui pentru că au tolerat păcatul, au fost
extrem de egoiști şi pentru că au refuzat să slujească.
Adevărat
Materialul video „Cum să răspunzi la relativism”

Adevărat sau fals: (2 puncte pentru un răspuns)
* dacă răspunsul nu este adevărat, reformulează-l
18. Relativismul moral este crezul că moralitatea este o preferinţă personală a unui individ.
Adevărat
19. O declaraţie subiectivă este valabilă pentru toată lumea.
Fals: O declaraţie subiectivă este valabilă numai pentru individ.
20. Declaraţia „homosexualitatea este bună din punct de vedere moral” este o afirmație morală.
Adevărat
21. Cineva poate avea preferințe care sunt imorale.
Adevărat
22. Relativismul moral este crezul că totul este relativ.
Fals: Relativismul epistemologic este crezul că totul este relativ.
23. Relativismul de tipul „Așa se obișnuiește în societatea noastră” şi relativismul de tipul „So‑
cietatea spune” susține că dacă în societăţi diferite există diferențe cu privire la moralitate,
atunci nu trebuie să existe un sistem de moralitate universal sau obiectiv.
Adevărat

24. „Cine eşti tu să judeci?” este o judecată.
Adevărat
25. Multiculturalismul puternic este studierea diferitelor culturi din întreaga lume.
Fals: Multiculturalismul neaccentuat este studierea diferitelor culturi din întreaga lume.
26. Evoluția nu poate decât să prescrie comportamentul.
Fals: Evoluția poate numai să descrie comportamentul.
27. Este posibil ca statul să rămână neutru în problema avortului.
Fals: Este imposibil ca statul să rămână neutru în problema avortului.
Materialul video „Biotehnologia”

Răspundeți pe scurt: (8 puncte pentru răspuns [11 pentru 90 de zile])
28. Ce este bioetica?
Bioetica se ocupă de comportamentul corect în domeniul biotehnologiei. Mulţi cred că acest

domeniu este cu aproximativ 30 de ani în urma biotehnologiei, pentru că doar recent am înce‑
put să avem în vedere implicaţiile morale ale acestui domeniu.
29. Care sunt diferenţele dintre celulele stem embrionare şi non-embrionare? Care tip de celule
stem au dus la progres ştiinţific?
Celulele stem embrionare sunt cele mai controversate, deoarece recoltarea acestor celule
necesită uciderea embrionului. De fapt, unii cercetători au produs deja embrionii cu scopul ex‑
plicit de a extrage celule stem. Dacă viaţa începe cu adevărat la concepție, atunci ființe umane
nevinovate nenăscute sunt sacrificate cu speranţa de a prelungi vieţile altor oameni. Dincolo de
aceasta, până în prezent, cercetarea bazată pe celule stem embrionare nu a produs nicio realiza‑
re ştiinţifică demnă de menționat.
Celulele stem non-embrionare (sau adulte) sunt mult mai puţin controversate, deoarece
aceste celule sunt recoltate din măduva osoasă sau din placentă şi nu duc la exterminarea unor
fiinţe umane. Cercetarea cu celule stem adulte a dus la numeroase progrese ştiinţifice.

Capitolul patru
Subiecte:
Biologie
Naturalism
Icoanele evoluției
Design inteligent
1
Manualul ÎV „Biologia 4.1‑4.6.“ întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 254 168
Cuprinsul materialului video „Icoanele evoluției“ partea 1‑2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 265 171
Întrebările materialului video „Icoanele evoluției“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 268 174
Cuprinsul materialului video „Descoperind misterul vieții“ partea 1‑2 . . . . . . . . . . . 272 175
Întrebările materialului video „Descoperind misterul vieții“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 275 178
Eseul Ce este darwinismul? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 279 179
Întrebări pentru eseul Ce este darwinismul? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 287 187
Tema scrisă „Dragă Mircea“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 291 188
Testul capitolului patru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 294

1 Urmărește materialul video „Biologia“
2 Citește cartea ÎV „Biologie 4.1“ Citește cartea ÎV „Biologie 4.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV „Bio‑
3 Citește cartea ÎV „Biologie 4.3“
logie 4.1‑4.2“
logie 4.3‑4.4“
7 Tema scrisă „Dragă Mircea“
logie 4.5‑4.6“
Urmărește materialul video „Icoanele
8
evoluției“, partea I
9
evoluției“, partea a II‑a
10
„Icoanele evoluției“
Urmărește materialul video „Descope‑
11
rind misterul vieții“, partea I
Urmărește materialul video „Descope‑
12
rind misterul vieții“, partea a II‑a
13
„Descoperind misterul vieții“

Capitolul 4
Discutați întrebările eseului Ce este dar-

14 Citește eseul Ce este darwinismul?
winismul
15 Test - Capitolul patru Predă tema scrisă „Dragă Mircea“
1 Urmărește materialul video „Biologie“ Citește cartea ÎV „Biologie 4.1‑4.2“
2 Citește cartea ÎV „Biologie 4.3‑4.4“
logie 4.1‑4.2“
3 Citește cartea ÎV „Biologie 4.5‑4.6“
logie 4.3‑4.4“
4
logie 4.5‑4.6“
5
evoluției“ P1
6
evoluției“ P2
7
8 Test - Capitolul patru

Vezi de asemenea Fișa informativă „Biologie“
Întrebări Biologie
voastre la clasă.
Biologie 4.1
1. Care sunt câteva dintre problemele teoriei evoluţiei teiste?
Prima problemă cu evoluţia teistă este că se bazează pe o interpretare greşită a Scripturii. Meto‑
da de producere a vieții pe care o susține, mai ales a oamenilor, pare crudă. De asemenea, evoluţia
teistă este deosebit de dăunătoare pentru perspectiva pe care o ai despre Adam şi Eva. Dacă aceas‑
tă descriere se referă numai la personaje metaforice sau mitologice, atunci este dificil de explicat
păcatul originar şi nevoia omului de salvare prin Cristos. În al patrulea rând, teoria evoluţiei în
general se confruntă cu provocări serioase chiar din cadrul comunităţii ştiinţifice. [ÎV 4.1.2-3]
[Întrebaţi-i dacă au avut îndoieli cu privire la convingerile lor în acest domeniu. Poate au crezut că
evoluţia sau o formă de evoluţie teistă sună plauzibil. Asigură-i că este bine să fie sinceri cu privire la
îndoielile lor. De asemenea, explică elevilor că există credinţe diferite cu privire la durata creației – dacă
a ținut literalmente șase zile sau dacă a fost una progresivă, creația lui Adam şi a Evei constituind actul
ei final. Aceasta nu este evoluţia teistă. Scopul acestui capitol nu este de a discuta durata creației, ci de a
analiza mai degrabă dacă evoluţia (sau o formă de evoluţie teistă) are vreo bază ştiinţifică.]
2. Ce aspecte ale concepției creștine despre lume și viață au fost fundamentale pentru dezvol‑
tarea ştiinţei?
Ştiinţa se bazează pe presupunerea că universul este ordonat și este de așteptat ca el să se

comporte conform unor legi specifice care pot fi descoperite, un punct de vedere care este legat
direct de o concepție creștină despre lume și viață. Un univers ordonat pe baza unor legi ar pă‑
rea să fie efectul unei cauze inteligente, ceea ce constituia și convingerea celor mai mulți dintre
primii oameni de știință. [ÎV 4.1.4]
3. Definiţi următoarele subiecte: teleologia, ADN, generaţia spontană, a doua lege a termodina‑
micii şi fondul genetic. Care este legătura lor cu dezbaterea asupra originii vieții pe pământ?
[Răspunsurile vor varia, dar trebuie transmise aceste idei principale]

• Teleologia: studiul scopului şi designului. Ştiinţa descoperă continuu complexitatea dife‑
ritelor forme de viaţă. Viaţa, în general, funcţionează la fel ca și cele mai complexe maşi‑
nării, adică pare să fi fost proiectată pentru un scop foarte complex. [ÎV 4.1.6]

Capitolul 4
• ADN: molecula care conţine toate informaţiile genetice necesare vieţii. ADN-ul este
o parte esenţială a tuturor organismelor vii, dar teoria evoluţionistă nu este în stare
să explice modul în care a apărut, nici de ce ADN-ul are un așa design fenomenal.
[ÎV 4.1.7]
• Generația spontană (Apariţia spontană a vieții pe pământ): convingerea că materia
lipsită de viață a dat naştere la diverse organisme vii. Pentru ca viaţa să fi apărut
din cauza unor procese întâmplătoare, materia lipsită de viață trebuie să fi trecut
de la această stare la viață, într-un moment dat. Darwiniștilor le revine obligația
să elaboreze o teorie raţională cu privire la modul în care s-ar fi putut petrece acest
eveniment. [ÎV 4.1.8]
• A doua lege a termodinamicii: o teoria ştiinţifică potrivit căreia, deşi energia totală
în univers rămâne constantă, cantitatea de energie disponibilă pentru lucru util este
în continuă scădere. În timp ce evoluţioniștii impun ca organismele vii să aibă un
grad de ordine mai ridicat pe măsură ce evoluția progresează, a doua lege a termo‑
dinamicii ne asigură că ordinea tinde să se dezintegreze înspre dezordine. [ÎV 4.1.9]
• Fondul genetic: totalitatea genelor speciilor. Evoluţioniştii cred că nu există limite
pentru reproducere într-un fond genetic, deoarece formele de viaţă trebuie să aibă
în cele din urmă posibilitatea de a sparge barierele „speciei” lor pentru a produce
noi specii. Ca urmare evoluţioniştii au sugerat că mutaţiile benefice sunt capabile
să treacă dincolo de orice bariere pentru a produce schimbarea. Cu toate acestea,
evoluţioniştii nu au putut demonstra că mutațiile pot trece dincolo de aceste limite.
[ÎV 4.1.10]
4. După cum susține Walter Brown, ce ar trebui să vedem în registrul fosil în cazul în care evo‑
luţia ar fi adevărată?
Brown spune că, dacă teoria evoluţiei ar fi adevărată, atunci registrul fosil ar trebui să indi‑
ce schimbări continue treptate de la cele mai simple forme de viață (din părțile inferioare ale
straturilor geologice) la forme de viață tot mai complexe (în straturile geologice superioare). Cu
toate acestea, ceea ce oamenii de știință găsesc de fapt sunt goluri şi discontinuităţi care apar în
tot registrul fosil, cu forme simple şi complexe de viaţă găsite atât în straturile inferioare cât şi
în cele superioare – fără nicio formă de viaţă intermediară care ar putea trece drept „formă de
tranziţie”. [ÎV 4.1.11]
5. Care sunt acele probleme pe care încearcă să le evite teoria echilibrului punctat? Cu ce pro‑
bleme se confruntă?
Deşi teoria echilibrului punctat poate să evite problema formelor de tranziţie, mai trebuie
să explice problema apariției spontane a vieții, lipsa mutațiilor benefice şi contrazicerea legii a
doua a termodinamicii. [ÎV 4.1.12]

Activitate referitoare la evoluția teistă
Jucați rolul unui creștin evanghelic care consideră că evoluţia a fost meto‑
da lui Dumnezeu de creare şi dezvoltare a vieţii. Lăsați ca elevii să se lupte
cu această problemă pentru un anumit timp. Apoi, puneți un elev să citească
cu voce tare (sau faceți referire la ceea ce ei au citit), introducerea la capitolul
despre biologie din perspectiva creștinismului biblic, în timp ce, ceilalţi elevi
urmăresc textul. Asiguraţi-vă că iau notă de principalele obiecţii ale autorului
cu privire la evoluţia teistă:
• Evoluţia teistă se bazează pe o interpretare eronată a Scripturii. Deosebit de dăunătoare

este implicaţia că Adam şi Eva sunt personaje mitologice sau metaforice.
• Teoria evoluției se confruntă cu provocări serioase în cadrul comunităţii ştiinţifice.
Biologie 4.2
6. Care este concepția islamică referitoare la creaţie?
Potrivit islamului, Dumnezeu a existat dintotdeauna. El este veșnic şi auto-existent. El a

creat totul şi a stabilit ordinea în univers. [ÎV 4.2.3]
7. Conform islamului, câte zile a durat crearea lumii?
În unele pasaje, se spune că crearea lumii s-a desfășurat timp de şase zile, în altele durata
creaţiei este de opt zile. [ÎV 4.2.3]
8. Conform islamului, crearea lumii s‑a petrecut în zile literale sau în perioade mai lungi de timp?
Aşa cum comunitatea creştină este divizată cu privire la vechimea pământului și musulmanii
sunt divizaţi în legătură cu privire la acest subiect. În timp ce mulţi musulmani tradiţionali iau li‑
teral referirea la zile, unii purtători de cuvânt musulmani contemporani susţin că zilele creaţiei au
fost perioade mai lungi de timp (deşi în mod normal, ei nu susţin teoriile evoluţioniste). [ÎV 4.2.4]
9. Cred musulmanii că universul conține dovezi de design?
Coranul descrie universul ca fiind orânduit cu mare grijă, ilustrând în designul său
inteligența magnifică a lui Dumnezeu. La fel ca şi apologeţii creştini, apologeţii musulmani
apelează în mod regulat la ordinea universului ca dovadă pentru existenţa lui Dumnezeu şi
activitatea Sa creatoare. [ÎV 4.2.6]

Capitolul 4
10. Include islamul credința în evoluție?
Deși unii musulmani moderni cred că teoriile evoluţioniste descriu corect istoria lumii şi
originea speciilor, majoritatea musulmanilor resping teoriile evoluţioniste atât din motive reli‑
gioase cât şi ştiinţifice. [ÎV 4.2.7]
Biologie 4.3
11. Ce susțin Manifestul umanist I şi II cu privire la originea omului?
Manifestul umanist I susține: „Umanismul consideră că omul este o parte a naturii şi că el

a apărut ca rezultat al unui proces continuu.” Acest crez se regăseşte în Manifestul umanist II,
care susţine: „Știinţa afirmă că specia umană a apărut ca urmare a forţelor evolutive naturale.”
[ÎV 4.3.1]
12. De ce trebuie ca ştiinţa „modernă“ să excludă creația? Reprezintă acest raţionament o pro‑
blemă și pentru evoluţie? De ce da sau de ce nu?
Știinţa „modernă” studiază şi teoretizează numai cu privire la ceea ce poate fi observat şi

măsurat. Această restricţie naturalistă exclude în mod necesar existenţa supranaturalului pen‑
tru că supranaturalul nu poate exista dincolo de lumea naturală. Mai trebuie remarcat faptul că,
prin stricta ei definiţie, ştiinţa modernă nu poate emite o judecată cu privire la teoria evoluţiei,
pentru că aceasta nu poate fi nici măsurată, nici observată. Evenimentele care au avut loc doar
o singură dată în istorie nu se încadrează în parametrii metodei ştiinţifice. [ÎV 4.3.2]
13. Ce este apariția spontană a vieții? De ce este această teorie importantă pentru evoluţionişti?
Generația spontană a vieții este teoria evoluţionistă care susține că viaţa a apărut spontan
din materia fără viață prin procese natural întâmplătoare. În lipsa acestui concept umanismul
ar trebui să postuleze o forţă supranaturală ca să explice apariţia primei forme de viaţă. Dar
aceasta ar contrazice sistemul de credinţă ateu al umanismului secular. [ÎV 4.3.4]
14. Definiţi următoarele subiecte: selecţia naturală şi lupta pentru existență (sau supraviețuire).
Care este legătura dintre ele și dezbaterea asupra originii vieții?
[Vor exista diverse răspunsuri, dar acestea sunt ideile principale care trebuie comunicate.]
• Selecţia naturală: mecanismul propus de Darwin care „selectează” în mod natural carac‑
teristicile favorabile ale unui organism şi le elimină pe cele nefavorabile prin competiție,
prădători, condiții geografice, timp etc. [ÎV 4.3.5]

• Lupta pentru supraviețuire: concept inerent ideii de selecţie naturală conform căruia acele
forme de viață care sunt cel mai bine adaptate pentru a supravieţui vor câştiga lupta pen‑
tru existenţă. Se presupune că acest lucru ar explica motivul pentru care anumite forme de
viaţă au devenit mai bine echipate supravieţuirii de-a lungul timpului. [ÎV 4.3.6]
• Mutația: evoluționiștii susțin că mutațiile genetice sunt responsabile pentru apariția caracteris‑
ticilor unei specii, făcându-o astfel mai pregătită pentru supravieţuire. Combinarea mutațiilor
cu teoria selecției naturale oferă mijlocul şi mecanismul pentru adaptare şi evoluţie. [ÎV 4.3.7]
[Discutaţi cu elevii dumneavoastră cum ar arăta societatea dacă ne-am conduce în conformitate cu
doctrina „supravieţuirii celui mai bine adaptat”? Care grupuri de oameni ar fi expuși cel mai mult la
risc? Care ar fi cel mai avantajat?]
15. Care sunt cele şase idei de bază pe care este construită biologia umanist seculară?
Biologia umanist seculară se bazează pe teoria evoluţiei, care constă din 1) generația sponta‑
nă a vieții, 2) selecţia naturală, 3) lupta pentru supraviețuire, 4) mutațiile benefice, 5) adaptarea
la mediu şi 6) registrul fosil. [ÎV 4.3.10]
Biologie 4.4
16. De ce a fost lucrarea lui Charles Darwin atât de importantă pentru Karl Marx? Care este
legătura pe care o face Friedrich Engels între Darwin şi Marx?
Marx şi Engels au recunoscut utilitatea teoriei lui Darwin ca fundament pentru o perspec‑
tivă total materialistă asupra vieţii. Într-o scrisoare către Engels, Marx scria: „În [...] ultimele
patru săptămâni am citit tot felul de lucruri. Printre altele lucrarea lui Darwin despre selecţia
naturală. Şi deşi are un stil pur englezesc, este cartea care conţine, în ştiinţele naturii, baza
pentru pentru concepţia noastră.” Engels arată mai clar legătura dintre teoria lui Darwin şi cea
a lui Marx: „După cum Darwin a descoperit legea evoluţiei naturii organice, tot astfel Marx a
descoperit legea evoluţiei în istoria omenirii.” [ÎV 4.4.1-2]
17. În ce și‑a pus Engels credinţa? Ce l‑ar fi putut convinge pe Engels să nu accepte apariția
spontană a vieții?
Louis Pasteur a fost în măsură să infirme teoria apariţiei spontane a vieții, dar se pare că ar‑
gumentele sale nu l-au satisfăcut pe Engels. Deşi nu s-a găsit nicio dovadă în favoarea apariției
spontane a vieții şi nimic care să contrazică descoperirea lui Pasteur, Engels a continuat să
susțină această teorie cu toată inima. Cu alte cuvinte, Engels și-a pus credinţa în posibilitatea
apariției spontane a vieții – indiferent dacă aceasta era ştiinţifică sau nu. [ÎV 4.4.4]

Capitolul 4
18. De ce marxiştii consideră în cele din urmă darwinismul incompatibil cu concepția lor despre
lume și viață?
Examinată cu atenţie, evoluţia darwinistă de schimbare treptată de la o specie la alta, contra‑

vine dialecticii marxiste. Potrivit materialismului dialectic, ori de câte ori teza și antiteza intră
în conflict, sinteza, procesul noii creații apare rapid, sub forma unui salt, mai degrabă decât sub
forma unui proces treptat de lungă durată. Prin urmare, darwinismul tradiţional şi neo-dar‑
winismul au fost în cele din urmă abandonate de cei mai mulți marxişti şi au fost înlocuite cu
teoria evoluţiei punctate. [ÎV 4.4.6]
19. Ce formă de evoluţie adoptă marxismul?
Marxiştii se aşteaptă ca evoluţia să funcționeze după tiparul dialecticii: când teza (o specie)
se ciocnește de antiteză (un aspect al mediului), apare rapid sinteza (o nouă specie). În 1972 a
apărut teoria echilibrului punctat (sau evoluția punctată) pentru că s-a armonizat mai bine cu
procesul dialectic decât evoluţia darwinistă. Evoluţia punctată susține că evoluţia s-a petrecut
în perioadele „punctate” de schimbare rapidă, care au fost urmate de perioade de „echilibru”
sau stabilitate. În final, această teorie lasă loc pentru salturi, schimbări rapide şi la întâmplare,
fiind în concordanţă cu filozofia materialismului dialectic şi cu spiritul revoluţiei în cadrul evo‑
luţiei. [ÎV 4.4.6]
20. Care este obiecția surprinzătoare a lui Stephen J. Gould în legătură cu registrul fosil? Care
este legătura dintre aceasta și teoria evoluţiei punctate?
Gould a observat că „[s]tasisul, sau absența schimbării celor mai multe specii fosilizate pe
parcursul întregii ere geologice a fost recunoscută tacit de toţi paleontologii, dar nu a fost studi‑
ată explicit deoarece teoria predominantă a considerat stasisul ca o non-dovadă lipsită de inte‑
res pentru non-evoluție… Preponderenta prevalenţă a stasisului a devenit o trăsătură stânjeni‑
toare a registrului fosil, care era cel mai bine să fie ignorată ca o manifestare a nimicului (adică
a non-evoluţiei).” Cu alte cuvinte, Gould admite faptul că registrul fosil dezvăluie o problemă
pentru teoriile tradiţională şi neo-darwinistă a evoluţiei.
Incapabil să renunțe complet la teoria generală a evoluţiei, Gould a sugerat că schimbarea

lentă şi treptată în cadrul unei specii nu este susţinută de registrul fosil pur şi simplu pentru
că evoluția nu este lentă şi treptată. Mai degrabă, susține Gould (şi Eldredge), specia rămâne
relativ stabilă pentru perioade lungi de timp si apoi trece prin perioade de schimbare relativ
rapide. Acesta este motivul pentru care oamenii de știință găsesc numeroase fosile, dar puţine
forme de tranziţie. [ÎV 4.4.6]

Ecuația activității evoluționiste
Scrieţi următoarea formulă pe tablă:
Timp + Întâmplare + Materie = Toate formele de viață.
Spuneţi-le elevilor că, pentru ca aceste trei componente să ducă la apariția tuturor formelor
de viață cunoscute, următoarele trei ipoteze ar trebui să fie adevărate (scrieți aceste ipoteze pe
tablă):
1. A avut loc o apariție spontană a vieții.
2. Toate speciile existente sunt interconectate.
3. Forme inferioare de viaţă au dat naştere la forme superioare.
Explorați acum următoarele întrebări cu elevii dumneavoastră:

1. Care dintre aceste trei ipoteze pot fi verificate prin investigaţii ştiinţifice?
2. Cum au făcut faţă evoluţioniştii de la Darwin încoace cu faptul că registrul fosil nu spriji‑
nă cea de-a treia ipoteză?
3. Care dintre aceste trei ipoteze a fost dovedită falsă prin cercetarea ştiinţifică?
Biologie 4.5
21. Care este principala preocupare în domeniul evoluției pentru adepții umanismului cosmic?
Cum este denumită această abordare?
Adepții umanismului cosmic cred că omenirea se îndreaptă spre progres, spre era unei mai
înalte conștiințe. Deoarece totul este în cele din urmă energie, adepții umanismului cosmic cred
că va veni o zi în care omul va realiza unitatea lui cu întreaga omenire şi cu întreaga natură,
un fel de „conștiință colectivă”. Nu toţi oamenii din lume vor trebui să îmbrăţişeze mişcarea
New Age înainte ca aceasta să devină o realitate – umaniştii cosmici dedicaţi vor acţiona ca un
catalizator în direcţia unui salt evolutiv înspre utopie. Această abordare este numită „evoluţie
cosmică”. [ÎV 4.5.1 ]

Capitolul 4
22. Cum privesc adepții umanismului cosmic ştiinţa? În ce fel cred ei că a fost dăunătoare? Cred
ei că ştiinţa susţine ideile lor despre realitate?
Adepții umanismului cosmic cred că modul tradiţional de a percepe ştiinţa – cum învăţăm
să controlăm legile naturii – a dus la un atac împotriva echilibrului armoniei planetare. Mulți
dintre ei cred că revoluţia ştiinţifică ce a avut loc în secolul XVII este responsabilă de siluirea
planetei. Adepții umanismului cosmic susţin că mecanica cuantică (ce este pur teoretică și se
bazează pe teorii discutabile) împreună cu alte descoperiri științifice sprijină teologia panteistă
şi filozofia lor non-naturalistă. [ÎV 4.5.2]
23. Cum diferă concepția evoluționistă a umanismului cosmic de teoria evoluționistă a

marxist‑leniniștilor și a adepților umanismului secular?
Atât adepții umanismului secular, cât şi cei ai marxism-leninismului cred că evoluţia ajută
omul să devină o ființă superioară. Pe de altă parte, adepții umanismului cosmic cred că evolu‑
ţia ajută ca omenirea să avanseze înspre o conștiință superioară sau o „Eră nouă” („New Age”).
„Ştiinţa” evoluţiei oferă garanţia că va veni o zi în care toată omenirea va ajunge la această
conștiință divină. [ÎV 4.5.3]
24. Cu ce se deosebește versiunea lui John White referitoare la a doua venire a lui Isus Cristos de
cea descrisă în Noul Testament?
Pentru White, arătarea finală a lui Isus Cristos nu va fi un moment în care toţi oamenii se vor
închina pentru a recunoaște domnia și suveranitatea lui Cristos: „Arătarea finală a lui Cristos
va fi un eveniment evolutiv. Va fi dispariţia omului egocentric, subuman şi ascensiunea unui
om centrat pe Dumnezeu. O nouă rasă, o nouă specie va umple pământul cu oameni care, în
mod colectiv, vor avea nivelul de conștiință pe care l-a avut Isus.” [ÎV 4.5.3]
25. Ce este Ipoteza Gaia? Cum poate submina această ipoteză idealul darwinist de supravieţuire
a celui mai adaptat?
Ipoteza Gaia presupune că dacă este luat ca întreg, Pământul nu se comportă ca o sferă
neînsufleţită de piatră și pământ, ci ca o un organism biologic care se ajustează și auto-re‑
glează. În locul concurenţei şi a luptei pentru supravieţuire, ipoteza Gaia subliniază spiritul
de cooperare al întregii biosfere. Lovelock a sugerat că pământul nu este un habitat „mort”
care susţine viaţa doar din întâmplare, ci este un sistem integrat viu, compus din sol, oceane,
vânturi şi toate ființele care interacţionează împreună în armonie pentru binele întregului. În
plus, aceasta contrazice evoluţia darwinistă care susține că viaţa a apărut la întâmplare și fără
niciun scop. [ÎV 4.5.4]

Biologie 4.6
26. Care sunt cele trei teorii proeminente ale evoluţiei? De ce mulți postmodernişti nu doresc să
accepte o anumită teorie cu privire la origini?
1. Darwinismul clasic: proces treptat de schimbare prin selecţie naturală.

2. Neo-darwinismul (propus în anii 1930): teoria selecţiei naturale a lui Darwin combinată
cu schimbările generate de mutații genetice.
3. Evoluția/echilibrul punctat (propus în anii 1970): teoria că modificările apar brusc (din
punct de vedere geologic) și sunt de obicei urmate de perioade mai lungi de stagnare. Se
crede că aceste schimbări bruște apar la populaţii mici, izolate. [ÎV 4.6.1 ]
Fiecare dintre aceste trei teorii ale evoluției este o metanarațiune care descrie cum este de
fapt realitatea şi cum a apărut viaţa. În general, postmoderniştii se opun promovării oricăror
explicaţii generale ale realității sau ale originii.
Tocmai de aceea, adepții postmodernismului de la Universitatea din Boston i-au spus evo‑
luţionistului Steven Weinberg laureat al Premiului Nobel, că evoluția este doar metanarațiunea
sa. „[E]voluția este doar un construct social, ca orice altă schemă – o creație a minții umane.”
[ÎV 4.6.1 ]
27. Care este opinia lui Paul Feyerbend despre modul cum operează ştiinţa?
Feyerbend a făcut o serie de observații cu privire la modul cum operează investigaţia şi

descoperirea ştiinţifică:
- Multe „adevăruri” ştiinţifice acceptate sunt în cele din urmă abandonate.
- Informațiile nu sunt niciodată neutre, ci vor fi întotdeauna marcate de prejudecăţile şi pla‑

nurile oamenilor de ştiinţă.
- Oamenii de ştiinţă lucrează de obicei cu presupoziții și date nedovedite, filtrând informațiile

prin ideile lor preconcepute.
- Teoriile sunt optimizate cu regularitate şi sunt în continuă evoluţie.
- Lumea ştiinţifică este ea însăşi extrem de politizată.
Titlul eseului lui Feyerbend este „Anything Goes” („Totul merge ”). Feyerbend se îndoiește
că ceva ar putea fi cunoscut în mod definitiv prin știință. El susţine că ştiinţa nu are de fapt nicio
legătură cu cunoaşterea. [ÎV 4.6.2]

Capitolul 4
28. Cum descrie Thomas Kuhn natura cercetării ştiinţifice?
Kuhn arată că ştiinţa nu este doar o disciplină progresivă, incremental, care studiază și înre‑
gistrează fapte. „Faptele” știinţifice pot fi înţelese şi interpretate în multiple feluri, în funcţie de
ipotezele concepției despre lume și viață a omului de ştiinţă.
Kuhn este renumit de asemenea pentru că a arătat modul în care teoriile științifice pierd din
popularitate. Adică, de obicei teoriile nu sunt eliminate pentru că sunt contrazise; teoriile mai
vechi mai degrabă mor odată cu susţinătorii lor, în timp ce noi teorii atrag atenţia oamenilor de
ştiinţă mai tineri, care promovează aceste teorii noi în detrimentul celor vechi. Teoriile ştiinţifi‑
ce actuale, sunt doar teoriile actuale. În cele din urmă teoriile populare de azi vor fi înlocuite cu
teoriile mai populare de mâine. [ÎV 4.6.2]
29. Ce cred adepții postmodernismului despre rolul omului în procesul evoluţiei?
Spre deosebire de mulți dintre darwiniştii anteriori care erau și adepți ai modernismului, post‑
moderniştii care susţin evoluția afirmă că procesul nu a „avut ca scop omul”. Omenirea nu are ni‑
mic special şi nici nu putem pretinde că evoluția noastră este un continuu progres. De fapt, Gould
susţine că Homo sapiens este oarecum nesemnificativ în comparaţie cu anumite specii cum ar fi
bacteriile, care „sunt, şi au fost întotdeauna, forma dominantă de viață de pe Pământ”. [ÎV 4.6.3]
30. Deși creștinii recunosc că oamenii de ştiinţă au prejudecăţile şi presupoziţiile lor, care sunt
motivele care ne fac să credem că este posibil să cunoaştem adevărul despre realitate?
Până la un punct creştinii pot fi de acord cu postmoderniştii: știinţa nu este singura sursă
de cunoaştere, oamenii de știință au prejudecăţi şi interese personale, iar „adevărul” ştiinţific
pare să se schimbe după cum bate vântul. Dar spre deosebire de postmodernişti, creştinii nu
pot nega faptul că este posibilă cunoaşterea lumii, deoarece ei cred că Dumnezeu ne-a oferit o
sursă de cunoaştere în Scriptură. De asemenea, ar fi logic să putem obţine cel puţin o cunoaştere
de bază despre lumea pe care El a creat-o:
• Moreland: „Ştiinţa (cel puţin așa cum o înţeleg cei mai mulți oameni de știință și filozofi), pre‑
supune că universul este inteligibil şi nu capricios, că mintea şi simţurile ne informează despre
realitate, că matematica şi limbajul pot fi aplicate lumii, că este posibilă cunoaşterea, că există o
uniformitate în natură care justifică concluzii inductive din trecut pentru viitor şi de la subiecte
investigate, să zicem despre electroni, la subiecte ce nu au fost investigate, şi aşa mai departe.”
• Kurtz insistă că respingerea obiectivității este o greşeală: „Noi credem că este profund gre‑
şită, deoarece ştiinţa chiar oferă standarde obiective rezonabile pentru a judeca afirmațiile
cu valoare de adevăr pe care le face. Este clar că ştiinţa a devenit un limbaj universal, vor‑
bind tuturor oamenilor indiferent de mediul cultural din care provin.”
• Campbell: „Metodele utilizate în ştiinţă au dat explicaţii solide despre cum funcţionează
lucrurile şi au produs nenumărate aplicaţii utile, inclusiv tehnologia fără de care chiar cei
mai duri critici ai săi nu ar mai putea trăi.” [ÎV 4.6.5]

Activitate creație/evoluție
Este esenţial ca elevii să înţeleagă faptul că dezbaterea creaţie/evoluţie nu

este limitată doar la laboratorul unui anume om de ştiinţă sau de studierea unui
filozof, ci că aceasta are consecinţe reale în viaţa de zi cu zi.
Dacă crezi că ești un produs al întâmplării, vei trăi în acest fel (unii chiar au încercat să con‑
struiască societăţi bazate pe această idee). Dacă crezi că ai fost creat de un Designer şi ai fost pus
pe Pământ cu un scop special, îți vei trăi viața într-un mod cu totul diferit.
Distribuiți fișa „Implicaţiile creației și evoluției” care se găsește pe CD-ROM-ul Învăţăto‑

rului în folderul „Fişe”. Atrageți atenția asupra deosebirilor dintre ideile care decurg din cele
două concepții despre lume și viață opuse. Ajutați-i pe elevi să înţeleagă aceste idei.

Sumarul materialului video
Partea întîi
I. Desenele lui Haeckel

A. Desene artistice ale embrionilor de vertebrate
1. Desene frauduloase
2. Omite cele mai timpurii stadii de dezvoltare.
3. Scoate în evidenţă etapele şi clasele care arată foarte asemănător.
4. Omite clasele care nu arată asemănător.
B. Icoanele evoluţiei : denaturări ale dovezilor pro‑evoluție găsite în manuale
II. Cintezele din Galapagos
A. Ciocul cintezelor se schimbă în mărime şi formă
1. Modificările sunt temporare.
2. Ele oscilează în ambele direcții.
B. Micro-evoluţie : mici schimbări ale fondului genetic în cadrul speciei
C. Macro-evoluţie : apariția unor organisme şi plante absolut noi
III. Musculița de oțet cu patru aripi
A. Anomalie : musculița de oțet cu două perechi de aripi
1. Nu există mușchi ataşați aripilor

2. Infirmitate definitivă
3. Poate supravieţui doar în laborator.
4. Ar fi „eliminată“ prin selecţie naturală.
5. Alte musculițe de oțet nu se vor împerechea cu ea.
B. Neo-darwinism : mutații întâmplătoare furnizează materia primă necesară pentru

evoluţie
IV. Rezistenţă la antibiotice
A. Specii de bacterii rezistente la antibiotice
1. Atunci când bacteria părinte este reintrodusă, bacteriile rezistente dispar.
2. Bacteria rezistentă este incapacitată.
B. Costul adaptării : cât de bine supravieţuiesc bacteriile mutante atunci când antibio‑
ticul este eliminat
Partea a doua
V . Omologie
A. Omologie : similaritate structurală la diferite organisme
1. Asemănările arată că toate organismele vii au strămoşi comuni.
2. Formele de viață complexe au apărut din forme de viață mai simple.
B. Darwin a crezut că animalele asemănătoare aveau în comun gene similare
C. Structuri omoloage pot fi produse de gene diferite
1. Corpul musculiței de oțet
2. Corpul viespei
D. Structuri omoloage pot urma diferite tipare de dezvoltare

Capitolul 4
1. Tubul digestiv al rechinului se dezvoltă în celulele superioare ale cavităţii embrionare.
2. Tubul digestiv al ţiparului de apă dulce se dezvoltă în celulele inferioare ale cavităţii
embrionare.
3. Tubul digestiv al broaștei se dezvoltă în celulele superioare şi inferioare ale cavității em‑
brionare.
VI. Explozia cambriană

A. Manuale de biologie
1. Prezintă progresul vieții de la simplu la complex
2. Pe parcursul a sute de milioane de ani
B. Explozia cambriană : apariţia bruscă în straturile geologice a celor mai multe grupuri
mari de animale.
1. Animalele au apărut cu diferenţe majore.
2. Nu există dovezi fosile că au provenit de la un strămoş comun.
C. Fosilele din Chengjiang
1. Viață complexă în partea inferioară
2. Apariție subită
3. Fosile pre‑cambriene, nu strămoși
D. Genele Hox 1
activate după dezvoltare
1
Un grup de gene înrudite care determină structura de bază și orientarea unui organism (n.trad.).

Întrebările materialului video
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți gata să discutați răspunsurile voastre
la clasă.
1. Cum par să susţină desenele lui Haeckel teoria lui Darwin?
Un element necesar pentru a dovedi că teoria evoluţiei este validă a fost de a arăta că există
un strămoș comun. Darwin a crezut că a găsit această dovadă în similitudinea celor mai tim‑
purii etape ale vieţii. Speculând că organismele au evoluat de-a lungul timpului din alte orga‑
nisme, Darwin a crezut că animale dintr-o anumită clasă ar prezenta asemănări cu cele din alte
clase în stadiul embrionar de dezvoltare. El a mai spus că doar după ce au evoluat aceste orga‑
nisme au început să arate mai diferit. S-a crezut că similitudinea embrionilor dintr-o anumită
clasă ar demonstra existența unui strămoş comun în cadrul organismelor dintr-o anumită clasă.
Această presupusă asemănare între embrionii unei anumite clase este exact ceea ce desenele
lui Haeckel par să arate în mod empiric. Haeckel a desenat etapele de dezvoltare pentru specii
din clasa vertebratelor precum peştii, salamandrele, broaștele țestoase, puii de găină şi diferi‑
te mamifere. Toate arătau incredibil de asemănător în cele mai timpurii stadii de dezvoltare,
oferind astfel o dovadă rezonabilă pentru speculațiile lui Darwin despre dezvoltarea dintr-un
strămoş comun.
2. Care a fost problema cu desenele lui Haeckel?
Desenele lui Haeckel au fost publicate in anii 1860, dar la scurt timp după aceea, colegii săi
au început să pună sub semnul întrebării probele sale. În primul rând, s-a dovedit că Haeckel
a denaturat imaginile embrionilor în stadiile timpurii de dezvoltare pentru a-i face să arate cât
mai asemănător. În al doilea rând, el a inclus doar embrioni care ar ajuta teoria lui Darwin. De
exemplu, pentru amfibieni el a folosit o salamandră și nu o broască, care ar fi arătat mult mai
diferit. În al treilea rând, Haeckel a ales numai cinci din cele şapte clase de vertebrate, favori‑
zându-l pe Darwin și ignorând două: peştii fără maxilar (cum ar fi țiparii) şi peştii cu schelete
cartilaginoase (cum ar fi rechinii). În fine, el a omis complet cele mai timpurii etape embrionare.
Dezvoltarea embrionară începe cu un debut foarte diferit; la jumătatea perioadei de dezvoltare
prezintă vagi asemănări şi apoi în cele din urmă diferă din nou în stadiul adult.

Capitolul 4
3. De ce schimbarea dimensiunii medii a ciocului de cinteză este un exemplu bun de selecţie
naturală?
În perioadele de secetă, populaţia de cinteze din Insulele Galapagos a scăzut drastic în‑
tr-o perioadă relativ scurtă de timp. Motivul pentru acest fenomen a fost faptul că singura
hrană disponibilă pentru cinteze erau seminţele mari, cu coajă mai groasă. Păsările care au
murit au fost dintre cele care au avut ciocul mai mic (nu atât de puternic încât să spargă coaja
semințelor). Puţinele cinteze care au supraviețuit au fost dintre cele cu cioc mai mare (şi deci
mai puternic). Aceste păsări care au supravieţuit s-au reprodus și au avut apoi puii cu ciocuri
de dimensiuni similare. Puii acestor cinteze au fost în stare să spargă seminţele de mari dimen‑
siuni şi au supravieţuit având urmași cu aceleași caracteristici. Această dovadă din viaţa reală
demonstrează ceea ce, cei mai mulți ar numi „selecţie naturală” sau eliminarea celor mai slabe
animale în lupta pentru resurse.
4. Ce fel de dovadă prezintă cintezele din Galapagos pentru macro‑evoluţie?
Teoria evoluţiei (a macro-evoluţiei în special) susține că de-a lungul timpului micro-schim‑

bările pot să se acumuleze în macro-modificări, adică selecţia naturală are capacitatea de a da
naștere la noi specii. Cintezele lui Darwin demonstrează capacitatea de selecţie naturală de
a produce micro-schimbări în cadrul unei specii; cu toate acestea, aceste păsări nu constituie
dovezi în sprijinul macro-evoluţiei. Cintezele din Galapagos nu au acumulat nicio schimbare,
întrucât mărimea medie a ciocului acestora a oscilat doar în funcție de schimbările provocate
de hrana lor. În acest exemplu, nu a apărut nicidecum o nouă specie. A fost (şi este) vorba doar
de fluctuaţii în cadrul aceleiași specii.
5. Ce este neo‑darwinismul?
Teoria iniţială a lui Darwin cu privire la evoluție s-a bazat pe crezul că selecţia naturală ar
putea favoriza un organism cu trăsături pozitive (sau cu trăsături care l-ar putea ajuta să supra‑
vieţuiască) şi ar putea elimina un organism cu trăsături negative (sau trăsături care împiedică
supravieţuirea sa). Conform darwinismului tradițional, aceste trăsături au apărut de la variaţii
mici transmisibile din cadrul unei specii, de exemplu, cintezele din Galapagos. Prin urmare, în
conformitate cu darwinismul tradiţional, trăsăturile favorabile provin în urma unor mici va‑
riaţii ereditare ale speciei, iar selecţia naturală acţionează ca agent de selecție pentru păstrarea
acestor trăsături favorabile. Neo-darwinismul, însă, a extins teoria lui Darwin pentru a include
apariția mutațiilor genetice aleatorii. Astfel, capacitatea de a evolua, nu trebuie să se bazeze
doar pe ereditate; ea ar putea fi accelerată de modificări accidentale, dar favorabile, la nivelul
molecular.

6. Ce dovezi sunt aduse de musculița de oțet cu patru aripi în favoarea neo‑darwinismului?
Neo-darwiniştii prezintă musculița de oțet cu patru aripi ca fiind un exemplu de mutație

genetică aleatorie favorabilă. Cu toate acestea problema musculiței de oțet cu patru aripi este
că setul de aripi suplimentare nu este de fapt un atribut favorabil. Setul de aripi suplimentare
este un obstacol în calea supravieţuirii musculiței de oțet, deoarece aceste aripi suplimentare
nu funcţionează. Anomalia musculiței de oțet cu patru aripi poate supravieţui doar în labora‑
tor, în natură fiind eliminată. Musculița de oțet cu patru aripi este de fapt un exemplu prost de
neo-darwinism, deoarece mutația este prea puțin avantajoasă.
7. Cum poate fi demonstrată rezistența la antibiotice în laborator? Care este costul adaptării?
Antibioticele sunt substanţe chimice produse de microorganism, substanțe care inhibă sau
opresc dezvoltarea altor microorganisme, cum ar fi bacteriile. Atunci când un antibiotic este
expus la o colonie de bacterii dintr-o cutie Petri, de obicei colonia de bacterii moare, dar nu tot‑
deauna se întâmplă așa. Uneori, unele specii de bacterii supravieţuiesc. Fenomenul se numește
„rezistență la antibiotice”.
Aceste bacterii sunt rezistente la antibiotice mai înainte ca antibioticele să fie introduse în
colonia de bacterii. Fie că celulele coloniei sunt deja codate cu enzime rezistente la antibiotic,
fie că au o rezistență inițială datorită unei mutații accidentale a ADN-ului lor. La început, aceste
mutații rezistente la antibiotice par a fi benefice, dar din moment ce modifică molecule esențiale
în interiorul celulelor, ele pot fi, de asemenea, dăunătoare. În lipsa antibioticelor, aceste colonii
de bacterii rezistente nu pot concura cu coloniile de bacterii care nu au dezvoltat rezistență.
Într-o perioadă scurtă de timp, ele vor muri. Acest compromis este cunoscut sub numele de
„costul adaptării bacteriei”.
8. Care sunt dovezile oferite de bacteriile rezistente la antibiotice în favoarea neo‑darwinismului?
Conform neo-darwinismului, mutațiile ADN-ului oferă materie primă pentru evoluție, de‑
oarece acestea adaugă variaţii procesului derivării cu modificări. Cu toate acestea, pentru ca
mutațiile ADN-ului să fie favorizate prin selecţie naturală, ele trebuie să fie benefice pentru
organism. În acest caz există beneficii, cel puţin pe termen scurt. Totuşi, acest lucru reprezintă
doar o schimbare minoră în cadrul unei specii existente şi, deoarece schimbarea este inversa‑
tă atunci când condiţiile revin la normal, rezistenţa la antibiotice este în cel mai bun caz un
exemplu de microevoluție, la fel ca și schimbarea oscilantă în dimensiunea medie a ciocului
cintezelor din Insulele Galapagos. Nu a apărut nicio specie nouă de bacterii în urma proceselor
de mutaţie şi selecţie naturală.

Capitolul 4
9. Ce este omologia? Se potrivește teoria darwinistă a omologiei cu dovezile existente?
Omologia este studiul similitudinilor în tiparele oaselor sau structurilor unor organisme
diferite. După Darwin, omologia a fost redefinită pentru a însemna similitudine din cauza stră‑
moşilor comuni. Darwin a susţinut că cea mai bună explicaţie pentru omologie este descinde‑
rea biologică, cu modificări, dintr-un arhetip comun. Cei mai mulţi oameni de ştiinţă înainte de
Darwin (şi cei care astăzi pun sub semnul întrebării ce a spus Darwin) văd astfel de similitudini
ca parte a planului unui Creator, nu un arhetip vechi, ci un model.
Această situație poate fi comparată cu procesul de fabricaţie a automobilelor. Modelele de

Corvette din 1953 şi 1954 sunt diferite, dar foarte asemănătoare. De asemenea, modelele din
1955 şi 1956 sunt asemănătoare dar încă diferite. Motivul pentru aceste similitudini este că pro‑
ducătorii tuturor modelelor au avut un arhetip în minte. Ei au folosit concepte similare.
Neodarwiniştii au sugerat că există două mecanisme care pot explica structurile omoloage:
căile similare de dezvoltare și genele similare. Cu toate acestea, există cazuri de structuri omo‑
loage care sfidează ambele mecanisme propuse. De exemplu, structuri omoloage pot fi produse
de gene diferite, cum este cazul cu corpul musculiței de oțet şi a viespei. Structuri omoloage pot
urma, de asemenea, modele diferite de dezvoltare, cum este cazul cu tubul digestiv al rechinu‑
lui, țiparului de apă dulce şi broaștei.
10. Ce este explozia cambriană? În ce fel contestă aceasta evoluția vieţii „de jos în sus“?
Explozia cambriană se referă la apariția relativ bruscă a numeroase animale simple şi com‑
plexe cu 520-530 de milioane de ani în urmă. Caracteristica cea mai izbitoare a acestui eveni‑
ment este că readuce la normal progresia vieții „de jos în sus” a lui Darwin, pentru că Darwin a
propus o evoluţie a vieţii de la câteva forme de viaţă simple, la mai multe forme de viață mult
mai complexe. Cu toate acestea, explozia cambriană nu se potrivește cu acest model. De la acest
eveniment se poate vedea apariţia bruscă a formelor de viaţă foarte complexe. Unii darwinişti
au venit cu ideea că înainte de era cambriană condiţiile nu au fost favorabile pentru conser‑
varea fosilelor sau că organismele au fost prea moi pentru a se conserva. Cu toate acestea, s-a
descoperit un număr de fosile din perioada pre-cambriană, acestea incluzând unele organisme
foarte simple, cum ar fi bacteriile. În loc să se ramifice treptat dintr-o formă de viață originală,
ca ramurile unui copac, stratul de fosile, arată de fapt inversul, cu susul în jos.

Cuprinsul materialului video
Partea întâi
Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie şi fiți gata să discutați răspunsurile voastre la clasă.
I. Întrebări fundamentale
A. Ce a dus la apariția vieţii pe pământ?
1. Întâmplarea şi necesitatea?
2. Scopul, planul şi designul?
B. Darwin a văzut viaţa ca pe un produs al forţelor naturale nedirijate
1. Timpul, întâmplarea şi selecţia naturală
2. De exemplu, ciocul cintezelor
II. Îndoieli cu privire la darwinism
A. Celulele : mașini moleculare în miniatură
B. Complexitatea ireductibilă : eliminarea oricărei părți duce la pierderea funcției sis‑
temului
1. Cursa de șoareci (5 părţi esenţiale)
2. Flagel (cil) bacterian (40 părţi esenţiale)
C. Design inteligent
III. Cooptare : capacitatea selecţiei naturale de a împrumuta componentele de

la o maşină pentru a construi alta
A. Împrumut din nimic

Capitolul 4
B. Ordinea asamblării
C. Componente ireductibil complexe împrumutate
IV. Cum a apărut viaţa?
A. Cum obții noi forme şi structuri de viaţă din viață preexistentă?
B. Întâi de toate cum a originat viața?
Partea a doua
V. Proteine: 30.000 de tipuri distincte realizate dintr‑o secvenţă de 20 de aminoacizi

diferiți
A. Predestinare biochimică: viaţa a fost inevitabilă din cauza atracţiei dintre aminoacizi
1. De unde au apărut instrucţiunile genetice de asamblare?
2. Cum se pot asambla proteinele fără instrucţiunile ADN‑ului?
VI. Prima celulă
A. Întâmplare
B. Selecţia naturală n‑ar fi putut exista înainte de prima celulă vie
VII. Producerea celulelor
A. ADN-ul : depozitul instrucţiunilor necesare pentru a sintetiza fiecare proteină din
organism
B. Transcriere : procesul prin care ADN‑ul este desfăcut (din elicea dublă) pentru a ex‑
pune instrucţiunile pentru ARN
C. ARN mesager: transportă informația genetică afară din nucleul celular
D. Traducere : procesul prin care informaţia este descifrată şi sunt alcătuite proteinele

E. Ribozom : traduce şi sintetizează aminoacizi specifici conform informaţiilor
F. F
ilamente pliate în proteine
G. Proteine mutate acolo unde este nevoie
VIII. D
educția Designului
A. Improbabilitatea obiect/eveniment
B. Tipar ce poate fi recunoscut
C. Informaţie : probabilitate mică şi specificată
l. SETI: căutarea de informaţii
2. ADN: universul informaţiilor

Răspundeţi la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie. Fiți gata să discutați răspunsurile voastre
la clasă.
1. Ce este complexitatea ireductibilă? Dați câteva exemple.
Complexitatea ireductibilă este termenul prin care se definește necesitatea funcţională a tu‑
turor componentelor din cadrul unui sistem. Un sistem de operare cu mai multe componente
este considerat ireductibil complex, dacă prin pierderea unui singur component întregul sistem
nu mai poate funcţiona. Sistemele ireductibil complexe sunt sistemele care nu pot funcţiona
fără toate componentele lor. Componentele în sine nu îndeplinesc nicio funcţie în afara siste‑
mului ca întreg. Având în vedere complexitatea ireductibilă, ideea că pot exista maşini foarte
complexe care au evoluat dintr-o sumedenie de piese disparate este extrem de suspectă, mai
ales pentru că aceste componente nu pot funcţiona separat. Selecția naturală ar fi eliminat astfel
de lucruri cum ar fi axul motor sau elicea (în cazul flagelului bacterian) dacă nu ar fi servit unui
scop, iar axul motor sau elicea nu servesc și nu au niciun rost ca și piese izolate.
Acest lucru poate fi ilustrat prin exemplul cursei de șoareci – un dispozitiv care este compus
dintr-un cârlig, un arc, un ciocan, un opritor şi o talpă. Dacă oricare dintre aceste părţi lipseşte
sau este defectă, capcana nu va funcţiona. Toate componentele acestui sistem complex trebuie
să fie prezente în același loc și în același timp pentru ca acesta să îşi îndeplinească funcţia: să
prindă șoareci.
Un degetar cu lichid de cultură bacteriană poate să conţină mai mult de patru miliarde de
bacterii unicelulare microscopice, fiecare conţinând circuite, instrucţiuni de asamblare, şi chiar
mecanisme miniaturale. Oamenii de știință au descoperit o serie de maşini microscopice com‑
plexe, cum ar fi transportoare moleculare care duc provizii de la un capăt al celulei la altul, sau
mecanisme care captează şi transformă energia soarelui. În special, flagelul bacterian conține
un motor molecular care propulsează bacteria prin lichide. Fiecare motor este o mașinărie com‑
plexă, răcită cu apă, un sistem mecanic compus din 40 de piese asamblate complicat ce includ:
o articulație în formă de U, un ax motor, o zonă de agățare şi o elice. Această minune a ingine‑
riei funcționează la o mie de rotații pe minut, se pote opri apoape instantaneu, inversându-și
direcția de rotație la o mie de rotații pe minut în celălalt sens. Toate acestea sunt exemple de
sisteme complexe ireductibile.
De asemenea, trupul nostru în sine este plin de mașini microscopice. De fapt, maşinile celu‑
lare ireductibil complexe fac să funcţioneze fiecare organ din corp. Funcţii cum sunt vederea,
auzul, mirosul, gustul, pipăitul, coagularea sângelui, respirația şi sistemul imunitar necesită o
mulțime de mașini miniaturale vii.

2. Ce este cooptarea? Enumerați câteva din problemele acestei idei.
Cooptarea este ideea că selecţia naturală este capabilă să împrumute componente de la o

maşină pentru utilizarea lor într-o altă maşină. Ideea susţine că maşinile cu o complexitate ire‑
ductibilă pot evolua prin cooptare.
Problema este în primul rând împrumutul: de la care alte mașini au provenit aceste compo‑
nente? O a doua problemă o constituie de fapt „instrucţiunile de asamblare” ale maşinii ireduc‑
tibil complexe propriu-zise. Construirea unor astfel de maşini impune nu numai existența unor
anumite componente specifice, ci și o ordine precisă de asamblare. Aceasta se aseamănă cu
construirea unei case unde lucrătorii urmează planul arhitectonic şi un plan de asamblare. Fun‑
daţia se toarnă înainte ca zidurile să fie ridicate, conductele de apă sau canalizare și instalația
electrică sunt montate înainte de a tencui pereții, ferestrele trebuie să fie puse înainte de fini‑
sarea exterioară şi țiglele se pun doar după ce scândurile sunt fixate de bârnele acoperișului.
Tot astfel se întâmplă lucrurile în cazul unui sistem ireductibil de complex, cum este un
motor cu cil. Motorul cilului este alcătuit dint-un număr de mecanisme în conformitate cu niște
instrucţiuni. Aceste mașini celulare sunt și ele construite de un alt set de mașini complexe. Totul
trebuie să fie în același loc, să se potrivească şi totul este montat într-o anumită ordine pentru a
funcţiona, altfel acel organism va muri.
3. Cum speculează darwinismul că a început viața? Care sunt câteva dintre problemele cu care
se confruntă această idee?
Dacă naturalismul este valid, atunci viaţa trebuie să fi provenit din materie lipsită de viață.
Organismele vii ar fi trebuit să provină cumva din materia lipsită de viață. Cea mai simplă
formă de viaţă sunt organismele unicelulare. Ca să obțină un organism unicelular, darwiniştii
trebuie să fie în măsură să explice originea diferitelor componente – ADN-ul, ARN-ul, precum
şi proteinele care sunt componente de bază pentru celule. ADN-ul şi ARN-ul înmagazinează
toate informaţiile, dar proteinele sunt cele care fac întreaga muncă de „zi de zi”, cum ar fi con‑
struirea, întreținerea structurilor şi producerea enzimelor. Proteinele sunt cele care construiesc
de fapt structura celulară.
Proteinele sunt alcătuite din alte substanţe, numite aminoacizi. Există 20 de aminoacizi
diferiți care se combină în moduri diverse pentru a produce una din cele 30.000 de proteine
cunoscute. Teoria despre modul în care viaţa a evoluat din materie lipsită de viaţă trebuie mai
întâi să explice modul în care aminoacizii au apărut din materie fără viață şi apoi cum s-au
aranjat aminoacizii ca să formeze proteinele.
Problema cu orice explicaţie naturalistă referitoare la apariția primei proteine este origi‑
nea informaţiilor necesare pentru a proiecta, organiza şi alcătui proteine din aminoacizi. Sau,
altfel spus, cum s-au putut alcătui primele proteine în lipsa informaţiilor? Astăzi, oamenii de
știință știu că aminoacizii sunt direcționați pentru a sintetiza proteine, de informaţiile găsite în
ADN. Darwiniştilor le revine obligația de a explica modul în care au putut apărea proteinele în
absența ADN-ului.

Capitolul 4
Este posibil ca întâmplarea să fi produs prima proteină din aminoacizi. Dar, complexitatea
şi enorma masă de informaţii face ca întâmplarea să fie nesemnificativ de mică, din punctul de
vedere al calcului probabilității. Unii au sugerat că selecția naturală a jucat un rol important în
formarea primei proteine, acţionând asupra variaţiei aleatorii a substanțelor chimice. Dar, prin
definiţie, selecţia naturală acționează doar asupra organismelor vii care se reproduc (organisme
care dispun de ADN), „salvând” codul genetic favorabil care să fie transmis apoi urmașilor.
4. Care este procesul de producţie a proteinelor din interiorul celulei?
În nucleul celulei se găsesc filamente de ADN, ca un ghem – acestea sunt un veritabil depozit
de instrucţiuni folosite pentru a construi fiecare proteină din organism. Într-un proces cunoscut sub
numele de transcriere, o maşină moleculară desfăşoară mai întâi o secţiune a lanțului ADN pentru
a expune instrucţiunile genetice necesare pentru a construi o anumită moleculă a unei proteine. O
altă maşină copiază apoi aceste instrucţiuni pentru a forma o moleculă cunoscută sub numele de
ARN mesager. Când transcrierea este completă, filamentul de ARN transportă informația genetică
prin centrul complexului nuclear – dispecerul pentru tot ce iese şi intră în nucleul celulei.
Filamentul de ARN mesager este direcţionat către o fabrică moleculară cu două secții, nu‑
mită ribozom. După ce acestea se conectează corect începe procesul de traducere. În interiorul
ribozomului, o linie de asamblare moleculară construieşte un lanţ de aminoacizi cu o secvență
specifică. Acești aminoacizi sunt aduși din alte părţi ale celulei și sunt apoi legați în lanţuri, care
pot ajunge adesea la lungimi de sute de aminoacizi. Dispunerea lor secvenţială determină tipul
de proteine pe care le produc. Atunci când lanţul este terminat, acesta este mutat de la ribozom
la o maşină în formă de butoi, care îl pliază într-o formă precisă specifică pentru funcţia sa.
După ce lanţul este pliat într-o proteină, este apoi eliberat şi dirijat de o altă maşină moleculară
exact în locul în care este nevoie de ea.
5. Ce este deducția designului? Dați câteva exemple.
Deducția designului este procesul logic prin care trec oamenii atunci când decid dacă ceva
este rodul unei întâmplări sau se datorează unui proiect. Dacă ceva este proiectat, atunci tre‑
buie ca în spatele acelui lucru să fi fost o inteligență care să-l fi proiectat. Pentru ca un anumit
lucru să fie considerat că are un design, trebuie să aibă o anumită specificitate (complexitate)
şi trebuie să fie extrem de improbabil să fi fost rezultatul unei pure întâmplări. Fiinţele umane
detectează corect activitatea unui agent inteligent ori de câte ori observă – într-un obiect sau un
eveniment – un tipar extrem de uşor de recunoscut şi improbabil.
Folosind ca exemplu Muntele Rushmore – imaginile sculptate de pe panta muntelui indică
faptul că au fost planificate, proiectate şi cioplite după un plan – ajungem la această concluzie
în mod corect, deoarece vedem chipurile a patru foști preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii
sculptate în munte. Oamenii ajung în mod corect la concluzia că a existat un design bazându-se
pe faptul că 1) chipurile președinților pot fi recunoscute şi 2) este foarte puțin probabil ca aceste
fețe să fi apărut datorită unei întâmplări neprevăzute.

Ori de câte ori sunt prezente aceste două lucruri – probabilitate mică şi specificitate (un anu‑
mit tipar) – se poate trage concluzia că există informație. Aceasta este exact ceea ce face progra‑
mul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence – Căutarea de inteligență extraterestră) prin
ascultarea semnalelor electro-magnetice din spaţiu. Programul este în căutare de semnale bo‑
gate în informaţii, care sunt puţin probabile şi uşor de recunoscut. De obicei, telescoapele radio
pot recepționa zgomot de fond sau semnale simple ce se repetă. Dar dacă ar fi primit un semnal
care să conţină informaţii (cum ar fi o mare înșiruire de numere prime – un tipar improbabil,
uşor de recunoscut) – s-ar fi tras concluzia logică că acesta a provenit dintr-o sursă inteligentă.
SETI nu a găsit până în prezent nicio informaţie care să se înscrie în acest tipar. De altă parte,
oamenii de știință au descoperit o multitudine de informaţii în nucleul celulei vii. Nu există ni‑
cio entitate în universul cunoscut care să înmagazineze și să proceseze mai multe informaţii și
mai eficient decât o face molecula de ADN. Mişcarea Proiectului Inteligent (Intelligent Design)
argumentează că este extrem de logic să concluzionăm că această informaţie provine de la o
sursă inteligentă.

Ce este darwinismul?
de Phillip E. Johnson
Sumar
Dezbaterea dintre creaţionism şi darwinism este descrisă adesea ca o dispută între partizanii
naivi ai literalismului biblic, care ignoră dovezile copleşitoare în favoarea evoluţiei şi intelectualii
luminaţi ştiinţific. Dar aceasta este o caricatură care slujește perpetuării unei concepții despre lume
și viață ostilă credinţei creştine: naturalismul ateu. Dezbaterea se bazează pe cinci termeni cheie:
creaţionism, evoluţie, știință, religie şi adevăr. În loc să încercăm să încreştinăm evoluția ar trebui
în schimb să atacăm presupunerea că naturalismul ateu este adevărat.
Popularul spectacol de televiziune cu premii Jeopardy inversează ordinea obişnuită a lucrurilor.
În loc să fie pusă o întrebare la care să dea răspuns, concurenţilor li se dă răspunsul şi li se cere să
pună întrebarea corectă. Acest format sugerează o abordare care se poate aplica în domeniul drep‑
tului, ştiinţei, sau aproape în orice alt domeniu. Mai important decât a cunoaşte toate răspunsurile
este să ştii ce întrebări să pui.
Această perspectivă este punctul de plecare a cercetării mele în domeniul evoluţiei darwiniste
şi a relaţiei acestuia cu creația, deoarece darwinismul este răspunsul la două tipuri foarte diferite
de întrebări. Mai întâi, teoria darwinistă ne spune cum se poate dezvolta o anumită diversitate de
forme de viaţă după ce există deja diferite tipuri de organisme vii complexe. De exemplu, dacă un
grup mic de păsări se întâmplă să migreze pe o insulă izolată, o combinaţie de endogamie, mutaţii
şi selecţie naturală poate face ca această populaţie izolată să dezvolte caracteristici diferite de cele
ale strămoșilor ei de pe continent. Dacă teoria este înțeleasă în acest sens limitat, evoluţia darwinis‑
tă nu conține nimic controversat şi nu are implicaţii filozofice sau teologice importante.
Biologii evoluţionişti nu se mulţumesc doar să explice modul în care apar variații între anumite li‑
mite. Ei doresc să răspundă la o întrebare mult mai largă – cum au ajuns să existe organisme complexe,
ca și păsările, florile şi fiinţele umane. Răspunsul darwinist la a doua întrebare este că forţa creatoare
care a dus la apariția plantelor şi animalelor complexe este în esenţă aceeaşi ca și mecanismul care a
produs sub ochii noştri variații în flori, insecte și animale domestice. În cuvintele lui Ernst Mayr, de‑
canul darwiniştilor contemporani, „evoluția transpecifică [adică macroevoluția] nu este altceva decât
extrapolarea şi amplificarea evenimentelor care au loc în cadrul grupurilor şi speciilor“.
Evoluţia neo‑darwinistă în acest sens larg este o doctrină filozofică atât de lipsită de suport empiric
încât succesorul lui Mayr la Harvard, Stephen Jay Gould, într‑un moment de imprudenţă o pronun‑
ţat‑o „moartă de‑a binelea“. Cu toate acestea, neo‑darwinismul este departe de a fi mort. Dimpotrivă,
continuă să fie proclamat în manuale şi în mass‑media ca un fapt de necontestat. Cum se face că atât
de mulți oameni de ştiinţă şi intelectuali, care se mândresc că acceptă doar date empirice şi sunt lipsiți
de prejudecăți, continuă să accepte o teorie atât de lipsită de sprijin empiric ca pe un fapt ştiinţific?
Definirea problemelor
Răspunsul la această întrebare se află în definirea a cinci termeni cheie: creaţionism, evoluție,
știință, religie şi adevăr. Odată ce am înțeles modul în care sunt folosite aceste cuvinte în discursul

referitor la evoluție, ascensiunea continuă a neo‑darwinismului nu va mai constitui un mister şi

nu vom mai putea fi înşelaţi de afirmații că teoria este susţinută de „dovezi copleşitoare“. După
cum vom vedea, există în acest domeniu interese personale puternice care se dezvoltă în mijlocul
ambiguității şi confuziei. Cei care insistă asupra definirii precise a termenilor şi asupra folosirii lor
în mod consecvent s‑ar putea să fie priviți cu suspiciune şi ostilitate, ba chiar să fie acuzați că sunt
duşmanii ştiinţei.
Creaționism
Primul cuvânt este creaţionismul, care înseamnă pur şi simplu credința în creație. În sensul dar‑
winist, care domină nu numai literatura populară şi ştiinţifică profesionistă, ci și mass‑media, un
creaţionist este o persoană care acceptă în sens literal creația din cartea Genezei și consideră că este
adevărată. Pământul a fost creat într‑o singură săptămână de şase zile de câte 24 de ore, în urmă
cu nu mai mult de 10.000 de ani; caracteristicile majore ale straturilor geologice au fost produse în
urma potopului lui Noe, și nu au avut loc schimbări majore ale formelor de viaţă de la început până
în prezent. Tema principală a propagandei darwiniste este că singurii care au dubii cu privire la
darwinism sunt creaţioniştii de acest fel, care cred că pământul este tânăr și care sunt întotdeauna
descriși ca fiind oameni care resping dovezile clare şi convingătoare ale ştiinţei pentru a menține o
prejudecată religioasă. Implicația este că cetăţenii societății moderne au în față o alegere, dar una
dintre alternative este absurdă. Fie resping cu totul ştiinţa și se retrag într‑o concepție premodernă
despre lume și viață, fie cred tot ceea ce le spun darwiniştii.
Într‑un sens mai larg, însă, creaţionist este pur şi simplu cineva care crede în existenţa unui
Creator care a a adus în ființă lumea şi locuitorii săi cu un scop. Dacă procesul de creare a durat o
singură săptămână sau miliarde de ani, este relativ lipsit de importanţă din punct de vedere filo‑
zofic sau teologic. Crearea prin procese treptate de‑a lungul unor ere geologice se poate să ridice
probleme de interpretare biblică, dar nu creează nicio problemă pentru principiul de bază al reli‑
giei teiste. Potrivit unui sondaj Gallup 1991 creația, în acest sens larg, reprezintă crezul a 87 la sută
dintre americani. Este creația, în acest sens, în concordanţă cu evoluţia?
Evoluție
Răspunsul este nu, dacă evoluţia este înţeleasă în sens darwinist. Pentru darwinişti evoluţia în‑
seamnă evoluţie naturalistă, o insistență asupra faptului că ştiinţa trebuie să presupună cosmosul
ca un sistem închis de cauze şi efecte materiale, care nu poate fi influenţat de nimic din afara lumii
materiale, cum ar fi, de exemplu, Dumnezeu. La început, o explozie a materiei a creat cosmosul,
iar evoluţia naturalistă nedirecționată a produs tot ceea ce a urmat. Deci, evoluţia nu a fost ghidată
conform unui plan inteligent. Dacă inteligenţa există astăzi, este doar pentru că ea însăşi a evoluat
prin procese materiale lipsite de scop.
În mod fundamental teoria trebuie să se bazeze pe întâmplare, pentru că este tot ceea ce rămâne
când am exclus tot ceea ce implică inteligenţă sau scop. Dar teoriile care invocă doar întâmplarea
nu sunt credibile. Un lucru recunoscut de toată lumea este acela că organismele vii sunt extrem de
complexe – mult mai mult decât, să spunem, un computer sau un avion. Faptul că astfel de enti‑
tăţi complexe au ajuns să existe pur şi simplu datorită întâmplării este în mod evident mai puţin
credibil decât că au fost proiectate şi construite de un Creator. Pentru a susţine afirmaţia că această

Capitolul 4
aparență de design inteligent este o iluzie, este necesar ca darwiniştii să propună o forță creatoare
care este lipsită de raţiune şi de scop. Selecţia naturală este cel mai plauzibil candidat.
Dacă presupunem că mutațiile genetice întâmplătoare au furnizat noile informaţii genetice ne‑
cesare pentru apariția la un mic mamifer a unui rudiment de aripă şi dacă presupunem că fiecare
pas mic în procesul dezvoltării aripii a dat acelui animal o șansă mai mare de a supravieţui, atunci
selecţia naturală ar asigura că animalele favorizate ar crește și s‑ar reproduce. De aici decurge logic
că aripile ar părea ca și cum s‑ar dezvolta după planul unui creator sau designer. Desigur, dacă nu
apar aripi sau alte îmbunătăţiri, teoria explică la fel de bine lipsa lor. Mutațiile necesare nu au avut
loc, sau „constrângerile de dezvoltare“ au închis anumite posibilităţi, sau selecţia naturală a favo‑
rizat altceva. Nu există nicio cerinţă ca oricare dintre aceste speculaţii să fie confirmate de dovezi
experimentale sau de dovezi fosile. Pentru darwinişti simplul fapt că ești în stare să‑ți imaginezi
procesul este suficient pentru a confirma că în mod asemănător trebuie să se fi și întâmplat.
Biologul Richard Dawkins numește procesul de creare prin mutații și selecție „ceasornicarul
orb“, prin care el înțelege că o forță creatoare material, lipsită de scop, înlocuiește „ceasornicarul“
divin al teologiei naturale. Puterea creatoare a ceasornicarului orb este susținută doar de dovezi
subțiri, cum ar fi celebrul exemplu al populației de molii, în care procentul de molii negre a crescut
într‑o perioadă în care păsările vedeau mai bine moliile deschise la culoare pe fondul închis la cu‑
loare al copacilor, din cauza fumului. Acest lucru poate fi luat ca dovadă că selecția naturală poate
schimba organisme, dar nu că poate crea organisme care nu au existat până atunci.
Totuși, chiar și astfel de dovezi subțiri sunt mai mult decât suficiente, pentru că nu este nevoie
de dovezi ca să se demonstreze ceva ce este evident. Existența unui puternic ceasornicar orb se de‑
duce din premisa filozofică potrivit căreia natura a trebuit să creeze singură. Se pot lua în discuție
detaliile, dar dacă nu se admite existența lui Dumnezeu, ceva ce seamănă cu darwinismul trebuie
pur și simplu să fie adevărat, indiferent de dovezi.
Știință
Așa am ajuns la al treilea termen, știința. Am văzut deja că darwiniștii presupun ca un principiu fun‑
damental că existența cosmosului și a vieții poate fi explicată pe deplin prin principiile naturaliste. Acest
fapt reflectă o doctrină filozofică numită naturalism științific, o consecință necesară a limitărilor inerente
ale științei. Dar ceea ce face naturalismul științific de fapt este să transforme limitările științei în limitări
ale realității, cu scopul de a maximaliza capacitățile explicative ale științei și ale oamenilor de știință.
Desigur, este pe deplin posibil să fie studiate științific organismele pornind de la premisa că toate au fost
create de Dumnezeu, la fel cum oamenii de știință studiază avioanele sau chiar opere de artă, fără a nega
faptul că aceste obiecte sunt concepute în mod inteligent. Problema cu acceptarea faptului că Dumnezeu
ar putea avea un rol în istoria vieții nu este că știința ar înceta să existe, ci mai degrabă că oamenii de
știință ar trebui să recunoască existența a ceva important care se află în afara granițelor științelor naturale.
Pentru oamenii de știință care vor să fie în stare să explice totul, așa ceva este de neconceput.
A doua caracteristică importantă a naturalismului științific este setul său de reguli care guver‑
nează critica și înlocuirea unei paradigme. O paradigmă este o teorie generală, cum ar fi teoria dar‑
winistă a evoluției, care a fost general acceptată de comunitatea științifică. Paradigma unește mai
multe specialități care compun comunitatea cercetătorilor și îi ghidează în activitatea lor. Astfel,
zoologii, botaniștii, geneticienii, biologii din domeniul cercetării moleculare și paleontologii cred
cu toții că cercetarea lor are ca scop completarea detaliilor paradigmei darwiniste.

Dacă cercetătorii din domeniul biologiei moleculare observă un tip de mutații aparent neutre,
care nu au niciun efect evident asupra funcționării unui organism, ei trebuie să descopere cum să
reconcilieze concluziile lor cu paradigma care spune că selecția naturală ghidează evoluția. Acest
lucru se poate face postulând o cantitate suficientă de mutații adaptive invizibile care se presupune
că s‑au acumulat prin selecție naturală. În mod similar, dacă paleontologii observă noi specii fosile
care apar brusc în registrul fosil și care apoi rămâne practic nemodificat în timp, ei trebuie să dis‑
torsioneze interpretarea pentru a forța această dovadă inflexibilă să se încadreze într‑un model de
schimbare progresivă prin acumularea de micromutații.
În sprijinul acestei paradigme s‑ar putea să fie nevoie de ceea ce într‑un alt context s‑ar numi
înșelătorie. După cum Niles Eldredge a recunoscut sincer: „Noi, paleontologii am spus că istoria vieții
sprijină [povestea schimbărilor adaptive treptate], deși am știut tot timpul că nu este așa.“2 Eldredge a
explicat că acest tipar de interpretare fals s‑a petrecut din pricina „certitudinii atât de caracteristice în
rândul evoluționiștilor de la sfârșitul anilor 1940, a siguranței totale nu numai cu privire la faptul că
selecția naturală operează în natură, ci și că am cunoaște modul în care aceasta funcționează.“ Această
certitudine a dat naștere unui grad de dogmatism despre care Eldredge spune că a dus la exilarea la
„periferia lunaticilor“ a paleontologilor care au anunțat că „au constatat ceva dizarmonic între teorie
evoluționistă contemporană, pe de o parte, și tiparele de schimbare din depozitele fosilifere, pe de
altă parte“.3 În aceste condiții, este de înțeles că, orice paleontologi prudenți și‑au negat îndoielile și
au sprijinit ideologia dominantă. Abandonarea acestei paradigme ar fi însemnat să fie abandonați de
comunitatea științifică; ignorarea paradigmei și simpla colectare a faptelor ar fi însemnat câștigarea
titlului înjositor de „colecționari de timbre“ (adică, cineva care nu emite teorii).
După cum au observat mulți filozofi ai științei, comunitatea științifică nu abandonează o para‑
digmă în absența alteia mai potrivite care să o înlocuiască. Aceasta înseamnă că oricât de devas‑
tatoare ar părea criticile negative ale darwinismului, sunt în esență irelevante pentru cercetătorii
profesioniști. Un critic ar putea arăta, de exemplu, că dovezile despre puterea creatoare a selecției
naturale sunt undeva între slabe și inexistente. Este perfect adevărat, dar pentru darwiniști cel
mai important punct este următorul: „Dacă selecția naturală nu a dat naștere vieții, atunci cine a
făcut‑o?“ În mod evident răspunsul „Dumnezeu“ este inacceptabil, pentru că știința nu recunoaște
existența unei asemenea ființe. Opțiunea „Nu știm“ este la fel de inacceptabilă, deoarece să‑ți
recunoști ignoranța înseamnă să lași știința în derivă, fără un principiu călăuzitor. Ca să punem
problema în cei mai practici termeni: este imposibil să scrii sau să evaluezi o cerere pentru fonduri
de cercetare fără un cadru teoretic general acceptat.
Regula paradigmei explică motivul pentru care afirmația lui Gould că neo‑darwinismul este
„practic mort“ nu a avut niciun efect semnificativ asupra susținătorilor darwiniști și nici asupra lui
Gould însuși. Gould a făcut această afirmație într‑un articol care prevestea apariția unei noi teorii
generale a evoluției bazată pe speculațiile macro‑mutațiilor, a geneticianului Richard Goldschmidt
de la Berkeley.4 Dar când noua teorie nu a apărut așa cum s‑a anticipat, alternativa a fost să rămână
cu versiunea lui Ernst Mayr a neo‑darwinismului sau să admită că biologii nu cunosc un mecanism
naturalist care poate da naștere complexității biologice. Nu putea fi vorba de a recunoaște așa ceva.
Gould a trebuit să bată pripit în retragere, înapoi la darwinismul clasic, pentru a evita să‑i ajute pe
dușmanii naturalismului științific, aici fiind incluși acei creaționiști dezgustători. Postura de a apăra
2
Niles Eldredge, Time Frames (Portsmouth, NH: Heinemann, 1986), pag. 144.
3
Ibid., 93.
4
Stephen J. Gould, „Is a New and general Theory of Evolution Emerging?“, Paleontology 6, 1980, pag. 119‑130, retipărit în Mayard
Smith ed., Evolution Now: A Century after Darwin (New York, W.H. Freeman, 1982).

Capitolul 4
cu dinții o teorie moartă, nu este prea satisfăcătoare, așa că nu este de mirare că Gould se lansează în
atacuri fioroase împotriva unor oameni ca mine, care atrag atenția asupra situației sale precare.5 Nu
vreau să‑l ridiculizez pe Gould, pentru că am o mare considerație față de el întrucât este unul dintre
puținii darwiniști care a recunoscut problemele majore ale teoriei și a spus‑o sincer. Tragedia lui este
că nu poate admite implicațiile clare ale ideilor sale fără a se retrage practic din știință.
Supraviețuirea ortodoxiei darwiniste ilustrează celebra zicală a lui Thomas Kuhn, care spune că
acumularea anomaliilor nu duce ca atare la falsificarea unei paradigme, deoarece „pentru a respin‑
ge o paradigmă fără a o înlocui cu alta înseamnă a respinge știința însăși“.6 Această practică poate
fi acceptabilă ca o modalitate de continuare a activității profesionale numită „știință“, dar poate fi
extrem de înșelătoare atunci când este impusă celor care pun alt fel de întrebări, decât cele puse
de adepții științei naturaliste. Să presupunem, de exemplu, că vreau să știu dacă Dumnezeu în‑
tr‑adevăr a avut ceva de‑a face cu crearea vieții. Un răspuns darwinist tipic este că nu există niciun
motiv să invoci o acțiune supranaturală pentru că selecția darwinistă a fost în stare să împlinească
această funcție. Pentru a evalua acest răspuns, e nevoie să știu dacă selecția naturală are într‑adevăr
fantastica putere creatoare care i se atribuie. Nu este un răspuns suficient de bun să spui că oamenii
de știință nu au găsit nimic mai bun. Faptul că oamenilor de știință nu le place să spună: „Nu știu“,
nu îmi spune nimic despre ceea ce știu ei cu adevărat.
Nu vreau să sugerez că oamenii de știință trebuie să schimbe regulile cu privire la menținerea
sau respingerea paradigmelor. Tot ce vreau să facă este să fie sinceri cu privire la dovezile care nu
confirmă și să recunoscă, dacă este cazul, că sunt atașați de darwinism doar pentru că preferă o
teorie șubredă în lipsa alteia mai bune. Cu toate acestea, ei continuă să prezinte publicului evoluția
darwinistă ca un fapt adevărat pe care orice om rațional trebuie să‑l accepte. Dacă există motive
rezonabile pentru a pune la îndoială o astfel de teorie, un asemenea dogmatism este ridicol, indife‑
rent dacă criticii au sau nu au o teorie mai bună.
Celor care cred în creație, darwiniștii li se par complet blocați în intoleranță și dogmatism atunci
când insistă că propria lor filozofie trebuie să dețină monopolul în școli și mass‑media. Dar sigur
că darwiniștii nu se văd așa pe ei înșiși. Dimpotrivă, de multe ori se simt nedreptățiți atunci când
creaționiștii (în sens mai larg sau mai restrâns) cer să fie auzite și luate în considerare și argumentele
lor. Să insiști ca elevii să fie învățați că evoluția darwinistă este un fapt împlinit înseamnă, în concepția
lor, să protejezi integritatea educației științifice; să prezinți și cealaltă față a cazului înseamnă să li se
permită fanaticilor să‑și impună opiniile lor asupra altora. Chiar și profesorilor de colegiu li s‑a inter‑
zis să‑și exprime îndoielile cu privire la evoluția darwinistă în clasă și se crede că însăși Constituția
nu numai că permite, ci impune, de fapt astfel de restricții asupra libertății academice.7
Religie
Pentru a explica această situație bizară, trebuie să definim al patrulea termen: religia. Să presupu‑
nem că un sceptic afirmă că dovezile biologice pentru apariția și dezvoltarea vieții prin selecție natu‑
rală lipsesc evident, și că în aceste circumstanțe ar trebui să fie luată serios în considerare posibilitatea
5
Vezi Stephen Jay Gould, „Impeaching a Self‑Appointed Judge“, Scientific American, July 2002, 118‑122. Scientific American a
refuzat să publice reacția mea, dar aceasta a apărut în numărul din martie 1993, intitulat Perspectives on Science and Christian Faith:
The Journal of the American Scientific Affiliation.
6
Thomas S. Kuhn, The Structure of Scientific Revolutions (a doua ediție, Chicago, University of Chicago Press, 1970), pag. 79.
7
Această chestiune este discutată în articolul meu „What (If Anything) Hath God Wrought?“ pe pagina web http://www.
am.org.

ca dezvoltarea vieții să fi avut nevoie de oarecare intervenție din partea unui Creator preexistent care
a avut un anumit plan. Pentru adepții naturalismului științific această sugestie este „creaționistă“ și
prin urmare inacceptabilă în principiu, deoarece invocă o entitate necunoscută științei. Ceea ce este și
mai grav, sugerează posibilitatea că acest Creator ar fi putut comunica într‑un anumit mod cu oamenii,
poate prin profeți – oameni care aveau o cunoaștere autentică despre Dumnezeu. Astfel de oameni ar
putea fi rivali periculoși pentru oamenii de știință care sunt considerați autorități în societate.
Filozofia naturalistă a elaborat o strategie pentru a preveni această problemă: etichetează natu‑
ralismul ca știință și teismul ca religie. Naturalismul este clasificat ca și cunoaștere, iar religia doar
ca simplu crez. Distincția are o importanță crucială deoarece numai cunoașterea poate fi obiectiv
validă pentru toată lumea; credința este validă numai pentru cel credincios și nu ar trebui să fie
considerată niciodată drept cunoaștere. Elevul care crede că 2 cu 2 fac 5, sau că apa nu este alcătuită
din hidrogen și oxigen, sau că teoria evoluției este falsă, nu exprimă un punct de vedere minoritar.
El este ignorant și menirea educației este de a vindeca ignoranța și de a o înlocui cu cunoaștere.
Astfel, elevul din școlile publice trebuie să fie învățat de la o vârstă fragedă că „evoluția este un
adevăr“ și pe măsura trecerii timpului, el va descoperi treptat că evoluție înseamnă naturalism.
Afirmația că Dumnezeu a fost implicat în vreun fel oarecare în crearea noastră este efectiv scoa‑
să în afara legii, întrucât evoluția naturalistă este inclusă, prin definiție, în categoria cunoașterii
științifice și tot ce contrazice această cunoaștere este implicit fals sau imaginar. Iată de ce este po‑
sibil ca adepții naturalismului științific să pretindă cu bună credință, pe de o parte, că știința lor
nu spune nimic despre Dumnezeu, iar pe de altă parte să pretindă că au spus tot ce poate fi spus
despre Dumnezeu. În filozofia naturalistă ambele propoziții sunt în esență identice. Singurul lucru
care trebuie spus despre Dumnezeu este că nu există nimic de spus despre Dumnezeu, deoarece nu
putem avea cunoaștere cu privire la acest subiect.
Adevăr
Al cincilea termen este adevărul. Adevărul, ca atare, nu este un concept deosebit de important
în filozofia naturalistă. Motivul pentru această stare de lucruri este că „adevărul“ sugerează un
absolut neschimbător, pe când cunoașterea științifică este un concept dinamic. La fel ca și viața,
cunoașterea evoluează și crește spre forme superioare. Ceea ce se putea numi cunoaștere în trecut,
nu mai este astăzi cunoaștere, iar cunoașterea din viitor va fi cu siguranță mult superioară celei de
azi. Numai naturalismul în sine și numai validitatea științei ca și calea de acces la cunoaștere, sunt
absolute. Nu poate exista niciun criteriu pentru adevăr în afara cunoașterii științifice, nu există o
minte a lui Dumnezeu la care să avem acces.
Acest mod de a înțelege lucrurile persistă chiar și atunci când oamenii de știință naturaliști
recurg la un limbaj cu rezonanță religioasă. De exemplu, fizicianul Stephen Hawking a încheiat
celebra sa carte A Brief History of Time [O scurtă istorie a timpului] cu predicția că omenirea într‑o
bună zi ar putea „cunoaște gândul lui Dumnezeu“. Această formulare le dă unor prieteni de‑ai
mei impresia greșită că el are o anumită atracție pentru teism. În contextul cărții, Hawking nu se
referă la un agent supranatural veșnic, ci la posibilitatea ca în cele din urmă cunoașterea științifică
să devină absolută și atotcuprinzătoare, deoarece va fi explicat mișcările particulelor materiale în
absolut toate circumstanțele.
Monopolul științei în domeniul cunoașterii explică de ce biologilor evolutioniști nu li se pare
semnificativ să abordeze problema validității darwinismului. Ei recunosc fără probleme că teoria

Capitolul 4
este incompletă și că e nevoie de continuarea cercetării. Cu toate acestea, în orice moment teoria
dominantă a evoluției naturaliste reprezintă stadiul cunoașterii științifice cu privire la modul în
care am ajuns să existăm. Potrivit definiției naturaliste, cunoașterea științifică este cea mai bună
aproximare a adevărului absolut care ne este accesibilă. Să ne întrebăm dacă această cunoaștere
este adevărată înseamnă să pierdem din vedere ce este esențial și să arătăm că de fapt nu înțelegem
„cum funcționează știința“.
Creștinii și darwinismul
Până în prezent am descris categoriile metafizice prin care adepții naturalismului științific au exclus
subiectul despre Dumnezeu din discuțiile raționale și astfel s‑au asigurat că povestea creației darwiniste
pe deplin naturaliste este adevărată prin definiție. Nu este nevoie să explic de ce ateilor le convine acest
sistem de control al gândirii. Ceea ce este mai greu de înțeles, cel puțin la început, este sprijinul puternic
pe care darwinismul continuă să‑l primească din lumea academică creștină. Încercări de a investiga
credibilitatea evoluției darwiniste sunt privite cu foarte puțin entuziasm de mulți profesori creștini de
marcă din domeniul științei și filozofiei, chiar și în instituțiile care sunt, în general considerate conserva‑
toare din punctul de vedere al teologiei. Având în vedere că darwinismul este în mod inerent naturalist
și prin urmare se opune ideii că Dumnezeu a avut ceva de‑a face cu istoria vieții, și că darwinismul joacă
rolul central în asigurarea dominației agnostice a culturii intelectuale, s‑ar presupune că intelectualii
creștini (împreună cu evreii religioși) ar fi dornici să‑i găsească punctele slabe.
Dar opinia predominantă în rândul profesorilor creștini este că darwinismul sau „evoluția“, cum
au tendința să îl denumească – este imbatabil și că poate fi interpretat încât să fie în concordanță cu
credința creștină. De fapt darwinismul este imbatabil, atâta timp cât se acceptă categoriile de gândire
ale naturalismului științific pe care le‑am descris. Problema este că aceleași categorii de gândire fac
teismul creștin, sau orice alt teism, absolut de neconceput. Dacă știința are autoritatea exclusivă de a
spune cum a fost creată viața, și dacă știința este dedicată naturalismului, și dacă știința nu abando‑
nează niciodată o paradigmă până când i se oferă o alternativă naturalistă acceptabilă, atunci poziția
darwinismului este de nezdruncinat în cadrul științei. Cu toate acestea, același raționament care face
inevitabil darwinismul, îi interzice de asemenea lui Dumnezeu să fi contribuit cu ceva la istoria uni‑
versului, ceea ce face ca teismul să fie iluzoriu. Teismul naturalist se contrazice pe sine.
Unii speră să evite contradicția afirmând că naturalismul se aplică numai în domeniul științei,
și că există un tărâm separat numit „religie“, în care teismul poate înflori. Problema în acest caz,
așa cum am văzut, este faptul că într‑o cultură dominată de naturalism concluziile științifice sunt
considerate a fi cunoaștere sau chiar adevăr. Tot ceea ce se situează în afara adevărului este fantezie
sau, în cel mai bun caz, crez subiectiv. Prin urmare, teiștii care acceptă naturalismul științific nu vor
putea afirma niciodată că Dumnezeul lor este real în același sens în care evoluția este reală. Această
regulă este esențială în primul rând pentru mentalitatea naturalistă care a produs darwinismul.
Dacă Dumnezeu există, este cert că El ar fi putut lucra prin intermediul unor procese explicabile
științific în cazul în care El ar fi vrut să facă asta, dar El ar putea crea, de asemenea, folosind unele mijloa‑
ce aflate cu totul în afara cunoașterii științei noastre. Odată ce‑L avem în vedere, nu există niciun motiv
să atribuim crearea complexității biologice mutațiilor aleatorii și selecției naturale. Dovezi directe că
aceste mecanisme au o putere creatoare substanțială nu pot fi găsite în natură, laborator sau în registrul
fosil. Prin urmare, un pas esențial în raționamentul care stabilește că selecția darwinistă a creat minuni
ale biologiei, este afirmarea că nu a existat o alternativă. Teismul însă spune că a existat ceva.

Poate că este greu de văzut contradicția atunci când este formulată abstract, așa că voi da un
exemplu mai concret. În experiența mea, cei ce susțin poziția de compromis numită „evoluție teis‑
tă“ sunt întotdeauna foarte vagi cu privire la ce numesc ei „evoluție“. De fapt au motive întemeiate
să fie vagi. După cum am văzut, evoluția darwinistă este, prin definiție, nedirijată și nu are un scop,
și ca atare evoluția nu poate avea nicidecum un caracter teist. Pentru a fi cu adevărat teistă, evoluția
trebuie să fie ghidată de Dumnezeu, indiferent dacă acest lucru înseamnă că Dumnezeu a progra‑
mat procesul sau a intervenit din când în când pentru a‑l dirija în direcția corectă. Pentru adepții
darwinismului, evoluția ghidată de Dumnezeu este o formă mai puțin accentuată de creaționism
– cu alte cuvinte, nu este deloc evoluție. Repet, această înțelegere ține de esența gândirii darwinis‑
te. Permite‑i unei ființe inteligente supranaturale preexistente să dirijeze evoluția și această ființă
omnipotentă poate face mult mai mult decât atât.
Desigur, teiștii se pot gândi că evoluția a fost dirijată de Dumnezeu, indiferent dacă darwiniștilor
naturaliști le place sau nu lucrul acesta. O problemă cu care au de a face teiștii când dau o definiție par‑
ticulară evoluției, este că adepții naturalismului științific au puterea de a decide ce înseamnă în discur‑
sul public termenul „evoluție“, inclusiv la cursurile de știință din școlile publice. Dacă evoluționiștii
teiști trâmbițează mesajul că evoluția, așa cum o înțeleg ei, este inofensivă pentru religia teistă, își
induc în eroare partizanii dacă nu adaugă un avertisment clar că versiunea de evoluție susținută de
întregul corp al oamenilor de știință este cu totul altceva. Această avertizare nu este niciodată clară,
deoarece principalul scop al evoluției teiste este de a menține pacea cu comunitatea științifică. Prin
urmare evoluționiștii teiști servesc involuntar scopului adepților naturalismului științific, contribuind
la convingerea comunității religioase să lase mai jos garda în fața incursiunii naturalismului.
Acum suntem în măsură să răspundem la întrebarea: „Ce este darwinismul“? Darwinismul
este o teorie științifică empirică numai la nivelul microevoluției, unde pune la dispoziție un cadru
pentru explicarea fenomenelor, cum ar fi diversitatea care apare atunci când grupuri mai mici de
indivizi sunt izolate de corpul principal al speciei. Ca o teorie generală a creației biologice darwi‑
nismul nu are deloc un caracter empiric. Dimpotrivă, este o implicație necesară a unei doctrine
filozofice numită naturalism științific, care se bazează pe presupunerea neștiințifică că Dumnezeu
a fost întotdeauna absent din domeniul naturii.
Evoluția în sens darwinist este în mod inerent contrară teismului, cu toate că evoluția, într‑un
sens cu totul diferit și non‑naturalist, ar putea fi fost conceptual (dacă nu și demonstrabil) metoda
aleasă de Dumnezeu pentru creație.
Revenind la concursul Jeopardy cu care am început, să spunem că darwinismul este răspun‑
sul. Care este atunci întrebarea? Întrebarea este: „Cum trebuie să fi luat ființă toată natura dacă
presupunem că Dumnezeu nu S‑a implicat deloc?“ Evoluționiștii teiști greșesc în încercarea lor de
a încreștina răspunsul la o întrebare care vine direct din agenda naturalismului științific. Ceea ce
trebuie să facem în schimb este să contestăm ipoteza cum că singurele întrebări care merită puse
sunt cele care presupun că naturalismul este valid.
*Acest eseu a apărut pentru prima dată sub titlul:

„What is Darwinism?“ în Christian Research Journal Vol. 19, nr. 4, 1997, pag. 20‑26.
**Reproducerea s‑a făcut cu permisiunea Christian Research Journal.

„Ce este darwinismul?“
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie de hârtie separată și fiți gata să discutați răspunsurile la clasă.
1. Care sunt cele două principii ale evoluției darwiniste?
În primul rând, darwinismul susține că diversitatea formelor de viață complexe (deja exis‑
tente) este o combinație de endogamie, mutație și selecție naturală. De exemplu, dacă un grup
mic de păsări se întâmplă să migreze pe o insulă izolată, pot apărea variații în cadrul acestui
grup izolat determinând dezvoltarea unor caracteristici diferite de cele ale ramurii lor ances‑
trale de pe continent. Această componentă este cunoscută sub numele de microevoluție (sau
selecție naturală) și este incontrovertibilă, fără să aibă implicații filozofice sau teologice im‑
portante. Acest aspect al evoluției se poate observa și reproduce, atât în domeniul creșterii
controlate a animalelor cât și în exemplul clasic al variațiilor naturale la cintezele de pe Insulele
Galapagos.
În al doilea rând, darwinismul susține că acest prim proces poate fi aplicat în sens mai larg
pentru a explica modul în care au apărut primele organisme vii. Acest aspect, cunoscut sub
numele de macroevoluție (sau evoluție „de la molecule la om”), este o teorie neconvingătoare
și extrem de controversată derivată din presupuneri naturaliste aplicate pe scară largă asupra
studiului empiric. Cu alte cuvinte, oamenii de știință darwiniști care au studiat dovezile fosile,
presupun că lumea materială este tot ceea ce există și dezvoltă apoi o teorie alternativă (creației
biblice) pentru apariția vieții pe pământ bazată pe această presupunere - ipoteza evoluționistă
ateistă. [ME vol.1 pag. 179]
2. Ce‑l definește pe un creaționist?
Într-un sens mai larg, un creaționist este pur și simplu cineva care crede în existența unui
Creator care a creat lumea și locuitorii ei, pe care i-a creat după chipul Său și cu un scop.
Una din temele principale ale concepției darwiniste despre lume și viață este că singure‑
le persoane care au dubii cu privire la darwinism sunt creaționiștii care cred într-un pământ
tânăr și care resping dovezile clare și convingătoare ale științei în favoarea menținerii unor
prejudecăți religioase. Creaționiștii sunt caricaturizați ca fiind adepții unui pământ tânăr și
care neagă toate aspectele evoluției, chiar și microevoluția (selecția naturală). Deși există atât
creaționiști care cred într-un pământ tânăr și alții care cred într-un pământ vechi, ambele gru‑
puri acceptă în general microevoluția, dar resping complet teoria macroevoluției (sau evoluție
„de la molecule la om”). [ME vol.1 pag. 180]

3. Ce este evoluția darwinistă?
Darwiniștii susțin o teorie a evoluției naturaliste care presupune că universul este un sistem
închis de cauze și efecte materiale, care nu pot fi influențate niciodată de nimic altceva din afara
sistemului, cum ar fi Dumnezeu.
Prin urmare, baza acestei teorii trebuie să fie întâmplarea, ceea ce este de fapt tot ce mai
rămâne atunci când nu se ia în considerare o inteligență sau un scop extramaterial. Darwiniștii
susțin că mutațiile genetice aleatorii, în combinație cu procesul de selecție naturală sunt în mă‑
sură să explice complexitatea, diversitatea și aparența de design a organismelor vii. [ME vol.1
pag. 180]
4. Cum afectează naturalismul știința?
Ca să fie în stare să explice totul prin cauze naturaliste, darwiniștii limitează natura realității
ultime numai la procese naturaliste. Prin urmare, ceea ce ar trebui să fie privit ca teorii supra‑
naturale valide nici nu mai este luat în considerare.
Prin definiție, știința este un mijloc de investigare obiectivă. Este posibil ca viața să fie stu‑
diată științific pe baza premisei că Dumnezeu a creat universul și toate formele de viață din el.
Acesta este felul în care oamenii de știință studiază avioanele și chiar operele de artă (adică,
cu presupunerea că aceste obiecte au fost concepute și realizate în mod inteligent). Acceptând
ca Dumnezeu să joace un rol în istoria vieții nu ridică problema că o asemenea accepțiune ar fi
neștiințifică, ci mai degrabă că știința naturalistă ar fi limitată în ceea ce poate studia și explica.
[ME vol.1 pag. 181-183]
5. De ce este paradigma naturalismului venerată atât de mult în rândul darwiniștilor?
Mulți oameni de știință venerează paradigma (sau concepția despre lume și viață) natu‑
ralistă, deoarece se presupune că dă o explicație obiectivă realității – se crede că naturalismul
explică numai ceea ce este observabil. De aceea, naturalistul presupune că fiecare experiment,
investigație sau test ne ajută să descoperim și să înțelegem universul nostru naturalist. Această
perspectivă este asemănătoare modului în care majoritatea creștinilor văd lumea. Ei presupun
că Dumnezeu a creat lumea a priori, astfel încât atunci când examinează orice parte a universu‑
lui, ei o percep ca dezvăluind Persoana și lucrarea lui Dumnezeu.
La fel cum creaționiștii consideră indiscutabilă paradigma că „Dumnezeu există și Dumnezeu

creează”, adepții naturalismului susțin paradigma că „lumea naturală este tot ceea ce există” ca
o doctrină indiscutabilă. [ME vol.1 pag. 182]

Capitolul 4
6. De ce este, în general, darwinismul o credință dogmatică?
Darwiniștii au un comportament intolerant atunci când susțin că naturalismul trebuie să dețină

monopolul în școli și în mass-media. De fapt, darwiniștii sunt adesea frustrați când creaționiștii
cer ca argumentele valide împotriva evoluției să fie spuse și luate în considerare în spațiul pu‑
blic. Ei cred că protejează integritatea educației științifice când insistă ca elevilor să le fie predată
evoluția darwinistă ca fiind un fapt adevărat, cu toate că, în realitate, aceasta este lipsită de do‑
vezi. Darwiniștii susțin că orice provocare la adresa paradigmei darwiniste le-ar oferi fanaticilor
religioși o platformă de unde să predice dogmatismul lor. În mod ironic, acest lucru este tocmai
ceea ce își doresc darwiniștiii pentru ei înșiși și pentru colegii lor. [ME vol.1 pag. 182]
7. Ce distincție fac darwiniștii între religie și știință?
Adepții naturalismului științific au creat o dihotomie între știință și religie. Știința este clasi‑
ficată ca și cunoaștere, iar religia doar ca o simplă credință. Distincția este de o importanță cru‑
cială, deoarece numai cunoașterea poate fi validă în mod obiectiv pentru toată lumea; credința
este validă numai pentru credincios și niciodată nu ar trebui prezentată drept cunoaștere. Ele‑
vul care crede că teoria evoluției nu este adevărată, nu exprimă punctul de vedere al unei
minorități - el este ignorant, și sarcina educației este să vindece ignoranța prin înlocuirea aces‑
teia cu cunoaștere. Creaționiștii, care susțin că trebuie luată în considerare în mod serios po‑
sibilitatea ca dezvoltarea vieții să fi necesitat o intervenție din partea unui Creator inteligent
preexistent, nu sunt luați în serios. Chiar ateii și agnosticii care se îndoiesc cu privire la evoluție
sunt respinși în egală măsură. [ME vol.1 pag. 183-184]
8. Care este concepția darwinistă despre adevăr?
Pentru adepții darwinismului, cel mai apropiat lucru de adevărul absolut este darwinismul.
Ei recunosc că teoria lor este incompletă și că este nevoie de cercetare în continuare pentru a
clarifica anumite lacune, dar susțin că doar naturalismul și știința ne pot conduce la cunoaștere
absolută. De aceea, la fel cum viața a evoluat, cunoașterea evoluează și va ajunge într-o zi să de‑
vină acel adevăr atotcuprinzător, mult superior față de ceea ce avem acum. [ME vol.1 pag. 184]
9. De ce sunt creștinismul și darwinismul incompatibile?
În zilele noastre sunt mulți creștini care sprijină puternic darwinismul, crezând că încercă‑
rile de a contesta credibilitatea darwinismului sunt zadarnice. Având în vedere baza inerent
naturalistă a darwinismului, și prin urmare antagonismul total față de ideea că Dumnezeu a
avut ceva de a face cu istoria vieții, aceste două idei ar trebui să fie considerate ireconciliabile.

Cu toate acestea, concepția predominantă din rândul profesorilor creștini, este că darwi‑
nismul poate fi interpretat ca fiind în concordanță cu credința creștină. Problema este că dar‑
winismul, prin definiția sa, slăbește fundamentul teist inerent al creaționismului biblic. Dacă
știința de factură naturalistă deține autoritatea exclusivă de a ne spune cum a fost creată viața,
și dacă știința nu va renunța niciodată la o paradigmă până când nu îi este oferită o alternativă
naturalistă acceptabilă, atunci știința va continua să-L excludă pe Dumnezeu. Prin urmare, na‑
turalismul teist se contrazice pe sine.
Unii creștini încearcă să evite această contradicție afirmând că naturalismul guvernează nu‑
mai în domeniul științei, și că există un domeniu separat numit „religie” în care teismul poate
înflori. Problema cu acest crez este că se consideră că concluziile științifice sunt adevărate, în
timp ce orice altceva în afara a ceea ce se vede este considerat, în cel mai bun caz, un crez su‑
biectiv și, în cel mai rău caz, pură fantezie. Ca urmare, teiștii care acceptă naturalismul științific
nu pot afirma niciodată că Dumnezeul lor este real în același sens în care evoluția este reală.
[ME vol.1 pag. 185-186]
10. Ce este darwinismul?
Darwinismul este o teorie a științelor empirice, care oferă o explicație pentru dezvoltarea
naturală a vieții – originea tuturor organismelor vii la nivel macro, și diversitatea din cadrul
speciilor la nivel micro. Teoria macroevoluției (evoluție „de la moleculă la om”) este bazată pe
fenomene observabile și măsurabile de microevoluție (selecție naturală). Ca o macro-teorie a
creației biologice, darwinismul nu este deloc empiric. El este mai degrabă o doctrină filozofică
a naturalismului bazată pe presupunerea neștiințifică că supranaturalul a fost întotdeauna ab‑
sent din domeniul naturii. Evoluția, în sens darwinist, este în mod inerent antitetică teismului.
[ME vol.1 pag. 186]

„Dragă Mircea“
Tema scrisă
Salut!
Ultima săptămână înainte de Ziua Mulțumirii! Abia dacă‑mi mai pot aminti cum e viața fără
cursuri – să nu fac nimic săptămâna viitoare decât să dorm și să mănânc!
Vorbind de cursuri, biologia mă înnebunnește. Trebuie să citesc manualul ca să trec anul, dar e
atât de plin de evoluție că nu‑mi place să‑l deschid. Profesorul tot îi dă înainte că evoluția a fost do‑
vedită științific si că universitatea este locul în care convingerile noastre copilărești să fie înlocuite
cu adevărul. Desigur, toată lumea știa că vorbea despre mine. Săptămâna trecută am făcut greșeala
să menționez ca din întâmplare creația și de atunci n‑a pierdut nicio ocazie să atace creația.
Trebuie să‑ți mărturisesc... ceva din chestia asta începe să aibă sens. La urma urmelor, evoluția are
o bază științifică, în timp ce creația este doar o credință religioasă. Nu sunt sigur cum putem spune că
Biblia ar trebui să aibă prioritate față de toate dovezile științifice aduse în sprijinul evoluției.
Vorbeam cu toții despre asta ieri pe la prânz. Sara a spus că oamenii de știință au dovedit destul
de bine că viața a evoluat printr‑un proces lent de selecție naturală, cu mutații aleatorii care au
făcut ca fiecare generație să fie superioară celei de dinainte. Profesorul nostru de biologie a adus
câteva dovezi destul de bune: cintezele, molia pătată, mutațiile bacteriilor etc. Dar nu sunt sigur
dacă aceste exemple explică evoluția la o scară mai mare. Crezi că teoria evoluției a lui Darwin
explică modul în care a început viața?
Mark s‑a angajat în dispută cu profesorul. El crede că conceptul original de evoluție este prea
lent și că viața a evoluat în salturi mari, între care au existat pauze lungi. El spune că acest lucru
explică de ce lipsesc forme de viață ce indică tranziția. Dar oare explică aceasta mai bine decât
darwinismul obișnuit cum am evoluat? Nathan a fost de acord cu Mark, dar a spus că este prea
„naturalist“ – adică partea materială a poveștii nu este atât de importantă ca și pașii noștri spre a
deveni mai iluminați și chiar divini. Pentru un creștin, parcă asta are sens. Cel puțin Nathan crede
că avem o latură spirituală. Crezi că viața este doar o căutare după iluminare?
După asta am mers înapoi la cămin împreună cu Muhammad iar el mi‑a spus că nu crede că noi
am evoluat. El m‑a întrebat ce cred eu, dar n‑am știut ce să‑i răspund. Aș vrea să cred Biblia, dar în
acest domeniu nu pare să ofere răspunsuri adecvate, mai ales cu toate dovezile științifice aduse de
profesorul de biologie. Ce are de spus creștinismul despre modul în care a început viața?
Mulțumesc că ești sursa mea de informații. Nu mai sunt așa de stânjenit când îți scriu. Oricum,
trebuie să mă opresc. Trebuie să predau o lucrare înainte de a pleca și poate că reușesc să iau și
masa de prânz cu Amber. Mi‑ar plăcea să o întâlnești!
Îți mai scriu,
Mircea

Mircea a venit cu patru subiecte diferite; mai jos sunt câteva răspunsuri posibile.
1. Explică teoria evoluției lui Darwin modul în care a început viața? (12,5 puncte)
Inițial Darwin a lansat ipoteza că procesul de selecție naturală poate alege elementele bune
din cadrul unei specii și le elimină pe cele rele. Apoi Darwin a speculat că pe parcursul unor
perioade foarte lungi de timp, speciile au evoluat dând naștere la specii noi. Cu toate acestea,
Darwin nu a explicat modul în care aceste variații apar în primul rând, deși el a luat drept
exemplu diversificarea raselor de câini.
Problema principală a evoluției este că presupune că se pot acumula mici modificări de-a
lungul unor mari perioade de timp pentru a produce schimbări la nivel macro. Cu alte cuvinte,
presupune că acele mici schimbări întâlnite la câini ar putea produce într-o zi o specie cu totul
diferită, cum ar fi de exemplu un cal. În timp ce microevoluția (selecția naturală) are loc în ca‑
drul unei specii, macroevoluția – adică evoluția unei anumite specii pentru a da o alta cu totul
nouă – nu are o bază științifică.
2. Este echilibrul punctat o explicație mai adecvată a modului în care a început viața? (12,5
puncte)
O altă problemă care pune în dificultate teoria lui Darwin este lipsa fosilelor tranzitorii. Din
cauza acestei probleme evidente, mulți oameni de știință au sugerat o teorie alternativă la acu‑
mularea lentă și treptată a schimbărilor prin selecție naturală – echilibrul punctat. Această teo‑
rie sugerează că lipsa dovezilor unei tranziții este rezultatul unei forme mai rapide de evoluție.
Cu alte cuvinte, se sugerează că modificările apar relativ repede fără să existe prea multe fosile
de tranziție. Dar această teorie are o serie de probleme. În primul rând, echilibrul punctat conti‑
nuă să se bazeze pe mecanismul darwinist de selecție naturală, dar nu sugerează un mecanism
capabil de a produce schimbări accelerate.
În al doilea rând, această teorie se bazează pe o lipsă de dovezi, mai degrabă decât pe do‑
vezi. Darwiniștii presupun că naturalismul și evoluția sunt valide; ei nu fac decât să ajusteze
presupunerile ca să se potrivească cu concepția lor despre lume și viață. Dar lipsa dovezilor ar
putea însemna că oricare teorie a macroevoluției este falsă.
3. Este evoluția spre divinitate compatibilă cu creștinismul? (12,5 puncte)
Această concepție, atât despre evoluția umanității cât și despre potențialul divin al omeni‑
rii, nu este compatibilă cu creștinismul: Dumnezeu este cel care a creat în mod supranatural
lumea (Geneza 1) și cere ca omul să I se închine numai Lui (Exod 20:2-6). Mai mult decât atât,
nu există nicio dovadă științifică obiectivă care să sugereze că am fi evoluat după un anumit
sistem darwinist.

Capitolul 4
4. Care este concepția creștină despre biologie? (12,5 puncte)
Concepția creștină despre biologie este cunoscută sub numele de „creaționism”: credința
că Dumnezeu a creat lumea. Deoarece perspectiva creaționistă postulează un Creator sau un
designer, creștinii cred că această poziție explică cel mai bine designul și complexitatea obser‑
vată în natură. Cei mai mulți creștini cred că descrierea din Geneza este autoritară (a se vedea,
de asemenea, Marcu 10:6 și Coloseni 1:16). S-a demonstrat că știința și creștinismul sunt com‑
patibile, declarând la unison că Dumnezeu „a creat toate lucrurile” (Efeseni 3:9). Biblia ne dă
informații despre Dumnezeu și universul Său, iar știința ne oferă informații despre universul
lui Dumnezeu.

Test - Capitolul patru
Biologie - Întrebări din manual

Alegeți: (1 punct pentru fiecare răspuns [2 pentru 90 de zile])
* unele variante pot fi folosite de mai multe ori sau deloc, unele întrebări pot avea mai multe răspunsuri
1. f creștinism a. darwinism tradițional

b. evoluție neo-darwinistă
2. f islam
c. evoluție punctată
3. b umanism secular d. lamarckism
4. c marxism-leninism e. paradigmele distrugerii
f. creaționism
5. g umanism cosmic g. evoluție cosmică
6. c postmodernism
Completati spațiile libere: (2 puncte pe răspuns [4 pentru 90 de zile])

7. Teleologia este studiul designului și scopului în natură.
8. ADN-ul este depozitul care conține toate informațiile genetice necesare vieții.
9. Generația spontană sau apariția spontană a vieții este teoria că materia lipsită de
viață a dat naștere organismelor vii.
10. Legea a doua a termodinamicii afirmă că, deși energia totală în univers rămâne
constantă, cantitatea de energie rămasă disponibilă pentru lucru util este întotdeauna în
scădere.
11.
Selecția naturală este procesul natural prin care caracteristicile favorabile sunt se‑
lectate și cele defavorabile sunt eliminate datorită unor lucruri cum sunt competiția, prădă‑
torii, condițiile de mediu, timp etc.
12. Mutația este o schimbare în structura genetică.
Răspundeți pe scurt: (5 puncte posibile pe răspuns [5 pentru 90 de zile])

13. Care sunt câteva din problemele teoriei evoluției teiste?
Prima problemă a evoluției teiste este că se bazează pe o interpretare inadecvată a Scripturii.

Această metodă de producere a vieții pe pământ, mai ales a omului, pare să fie plină de cruzi‑
me. De asemenea, evoluția teistă dăunează modului cum sunt percepuți Adam și Eva. În cazul
în care această descriere nu este altceva decât una metaforică sau mitologică, atunci este greu
de explicat păcatul originar sau nevoia noastră de Cristos? Și în fine, teoria evoluției, în general,
este serios contestată din interiorul comunității științifice.

Capitolul 4
14. De ce trebuie ca știința „modernă” să elimine creația? Ridică acest raționament o problemă
și pentru evoluție? De ce da sau de ce nu?
Știința „modernă” studiază și emite ipoteze numai despre lucruri care pot fi observate și mă‑
surate. Această restricție naturalistă exclude cu necesitate existența supranaturalului, deoarece su‑
pranaturalul nu poate exista dincolo de lumea materială. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul
că, potrivit definiției stricte a științei moderne, aceasta nu poate emite o judecată cu privire la teoria
evoluției deoarece evoluția nu poate fi nici măsurată, nici observată (adică, evenimentele care au
avut loc doar o singură dată în istorie nu se încadrează în parametrii metodei științifice).
15. Ce formă de evoluție acceptă marxismul?
Marxiștii se așteaptă ca evoluția să acționeaze conform dialecticii – când teza (o specie) se ciocnește
cu antiteza (influența mediului), apare rapid sinteza (o specie nouă). În 1972, a fost enunțată o nouă
teorie evoluționistă care se potrivește mai bine procesului dialectic: teoria echilibrului punctat sau
evoluția punctată, denumită astfel pentru că susține că evoluția acționează în perioade „punctate”
sau de schimbare rapidă, urmate de perioade de „echilibru” sau stagnare. În cele din urmă, această
teorie lasă loc salturilor, schimbărilor rapide și întâmplătoare. Acesta se potrivește cel mai bine cu
filozofia materialismului dialectic și spiritul revoluției din cadrul evoluției.
16. Cum diferă concepția evoluționistă a umanismului cosmic de teoria evoluționistă susținută
de marxist-leniniști și umaniștii seculari?
Atât adepții umanismului secular, cât și cei ai marxism-leninismului, cred că evoluția conduce
omenirea spre o formă superioară de ființă biologică. Pe de altă parte adepții umanismului cosmic
cred că evoluția umanității este progresul spre o ființă superioară sau o „Eră nouă” („New Age”).
„Știința” evoluției oferă garanția că întreaga omenire va atinge cândva conștiința divină.
17. De ce mulți adepți ai postmodernismului nu doresc să sprijine o anumită teorie a apariției
vieții pe pământ?
Cele trei teorii principale ale evoluției sunt fiecare o „mare poveste” sau o „metanarațiune” care
descrie cum este de fapt realitatea și cum a apărut și s-a dezvoltat viața. În general, postmoderniștii se
opun metanarațiunilor, adică sunt împotriva oricăror explicații generale ale realității sau a originilor.
18. Ce cred adepții postmodernismului evolutiv despre rolul omului în procesul de evoluție?
Spre deosebire de primii darwiniști optimiști, postmoderniștii care susțin evoluția afirmă că pro‑
cesul nu „avea omul ca intenție”. Omenirea nu are nimic special și nici nu putem susține că suntem
într-un continuu progres în evoluția noastră. De fapt, Gould susține că dacă luăm în considerare toate
speciile care au trăit vreodată, homo sapiens este mai degrabă nesemnificativ în comparație cu unele
specii cum ar fi bacteriile, care „au fost întotdeauna forma dominantă de viață pe Pământ”.

Materialul video „Icoanele evoluției”
Completați spațiile goale: (2 puncte posibile pe răspuns [4 pentru 90 de zile])
19. Icoanele evoluției sunt distorsiunile dovezilor pro-evoluție găsite în manuale.
20. Microevoluție sunt micile modificări acumulate în cadrul speciilor ce împărtășesc
același fond genetic.
21. Macroevoluție este originea organismelor și plantelor fundamental noi din alte
forme de viață.
22. Neo-darwinism este teoria științifică, care spune că selecția naturală acționează în
combinație cu mutațiile genetice pentru a produce evoluția speciilor.
23. Omologia este studiul asemănărilor structurale dintre diferite organisme.
24. Explozia cambriană este apariția bruscă în straturile geologice a celor mai impor‑
tante grupuri de animale.
Răspundeți pe scurt: (maxim 5 puncte pe răspuns [5 pentru 90 de zile])

25. Care sunt dovezile pe care le furnizează cintezele din Galapagos pentru macro-evoluție?
Teoria evoluției (în special macroevoluția) spune că micro modificările pot să se acumuleaze
de-a lungul timpului pentru a produce macro-modificări, adică selecția naturală are capacitatea
de a da naștere la noi specii. Cintezele lui Darwin demonstrează capacitatea selecției naturale
de a produce micro schimbări în cadrul aceleiași specii; dar aceste păsări nu susțin povestea
la scară mai mare a macroevoluției. Cintezele din Galapagos nu au produs de fapt nici un fel
de modificări; mărimea medie a ciocului acestora doar a oscilat în sus și în jos în funcție de
schimbările hranei. În acest exemplu nu a apărut o nouă specie. A fost (și este) doar o variație
în cadrul speciei.
26. Care sunt dovezile în favoarea macro-evoluție aduse de bacteriile rezistente la antibiotice?
După cum susține neo-darwinismul, mutațiile ADN-ului oferă materie primă pentru
evoluție deoarece acestea adaugă modificări ce se transmit în procesul de descendență. Cu
toate acestea, pentru ca mutațiile ADN-ului să fie favorizate de selecțianaturală, acestea trebuie
să aducă beneficii organismului. În cazul bacteriilor rezistente la antibiotice oferă un beneficiu,
cel puțin pe termen scurt. Totuși, aceasta reprezintă doar o schimbare minoră în cadrul speciilor
existente și întrucât schimbarea este reversată atunci când condițiile revin la normal, rezistența
la antibiotice este, în cel mai bun caz, un exemplu de microevoluție. Încă nu a apărut niciodată
o nouă specie de bacterii datorită proceselor de mutație și selecție naturală.

Capitolul 4
Materialul video „Descoperind misterele originii vieții”
Răspunde pe scurt: (5 puncte de răspuns)
27. Ce este complexitatea ireductibilă? Dă un exemplu.
Complexitatea ireductibilă este termenul care definește necesitatea funcțională a tuturor

componentelor din cadrul unui sistem. Sistemele care funcționează având mai multe compo‑
nente sunt considerate ireductibil complexe dacă prin îndepărtarea uneia dintre piese întregul
sistem nu mai poate funcționa. Aceste piese, luate singure, nu servesc nicio funcție dacă sunt
separate de sistemul complet. Având în vedere complexitatea ireductibilă, ideea că o mașină
complexă poate evolua treptat dintr-o grămadă de piese este o idee foarte suspectă, mai ales
pentru că acestea nu pot funcționa independent în afara ansamblului. Selecția naturală ar fi eli‑
minat unele piese cum ar fi axul motor sau elicea dacă nu ar fi avut niciun scop, deoarece aceste
piese, în sine – un ax motor sau o elice – nu servesc niciunui scop.
[Exemplele date la oră pot include cursa de șoareci, mecanismele din corpul omenesc și chiar și trupul
în sine.]
28. Ce înseamnă deducția designului? Dă câteva exemple.
Deducția designului este procesul logic prin care trec oamenii pentru a decide dacă ceva a
fost proiectat sau nu. Dacă ceva este proiectat, atunci în spatele acelui lucru trebuie să existe o
inteligență, ceva sau cineva care l-a proiectat. Pentru ca un obiect să fie considerat proiectat, tre‑
buie să fie specific (sau complex) și trebuie să existe o foarte mică probabilitate ca să fi apărut la
întâmplare, de la sine. Oamenii detectează corect o activitate planificată ori de câte ori observă
un tipar extrem de ușor de recunoscut și improbabil într-un obiect sau un eveniment.
[Exemplele date au inclus Mt. Rushmore, programul SETI, și molecula ADN-ului]

Eseul „Ce este darwinismul?”

Adevărat sau fals: (2 puncte pe răspuns)
* dacă un răspuns este fals, reformulează-l ca să fie adevărat
29. Teoria macroevoluției vieții pe pământ rezultă logic din observațiile empirice ale
microevoluției.
Fals: Teoria macroevoluției vieții presupune existența unor fenomene care sunt categoric
diferite de fenomenele microevoluției.
30. Creaționism înseamnă să crezi în creație.
Adevărat
31. După cum susțin evoluționiștii darwiniști, știința presupune că existența întregului univers
se poate explica pe deplin în conformitate cu principiile naturaliste.
Adevărat
32. Evoluționiștii darwiniști cred că cunoașterea științifică este un absolut neschimbător.
Fals: Evoluționiștii darwiniști cred că cunoașterea științifică este un concept dinamic.
33. Filozofii naturaliști tind să clasifice știința ca și cunoașere, iar religia ca și simplă credință.
Adevărat
34. Pentru adepții creaționismului nu poate exista niciun criteriu pentru adevăr în afara
cunoașterii științifice.
Fals: Pentru adepții naturalismului nu există niciun criteriu pentru adevăr în afara cunoașterii
științifice.
35. Concepția predominantă în rândul profesorilor creștini este faptul că darwinismul este im‑
batabil și trebuie interpretat în armonie cu credința creștină.
Adevărat

Capitolul 4
36. Unii profesori creștini încearcă să evite contradicția dintre naturalism și religie prin unirea
celor două într-un singur domeniu de cunoaștere obiectivă.
Fals: Unii profesori creștini încearcă să evite contradicția dintre naturalism și religie prin
separarea darwinismului și creștinismului în două domenii separate: știință și religie.
37. În opinia majorității darwiniștilor, evoluția teistă redefinește evoluția într-o asemenea măsu‑
ră încât nu mai poate fi identificată în mod legitim cu evoluția darwinistă.
Adevărat
38. Darwinismul este cadrul naturalist folosit pentru a explica dezvoltarea și diversitatea vieții.
Adevărat

Capitolul cinci
Subiecte:
Homosexualitate
Psihologie
1
Manualul ÎV „Psihologie 5.1‑5.6“ întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 304 192
Eseul Homosexualitatea, adevăr sau ficțiune? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 312 195
Întrebări la eseul Homosexualitatea, adevăr sau ficțiune? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 322 205
Eseul Ceea ce este împotriva firii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 326 206
Întrebări la eseul Ceea ce este împotriva firii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 336 216
Cerințele lucrării Concepții despre lume și viață . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 340 217

1 Urmărește materialul video „Psihologie“
2 Citește cartea ÎV „Psihologie 5.1“ Citește cartea ÎV „Psihologie 5.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV „Psi‑
3 Citește cartea ÎV „Psihologie 5.3“
hologie 5.1‑5.2“
7
Citește eseul Homosexualitatea, adevăr
8
sau ficțiune?
Discutați întrebările eseului Homosexua‑
9
litatea, adevăr sau ficțiune?
10 Citește eseul Ceea ce este împotriva firii
Discutați întrebările eseului Ceea ce este
11
împotriva firii
Scrie lucrarea „Concepții despre lume și
12
viață“
13
viață“
14
viață“
Predă lucrarea „Concepții despre lume
15
și viață“

Capitolul 5
1 Urmărește materialul video „Psihologie“ Citește cartea ÎV „Psihologie 5.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV „Psi‑ Citește eseul Homosexualitatea, adevăr sau
4
hologie 5.5‑5.6“ ficțiune?
Discutați întrebările eseului Homosexua‑
5
litatea, adevăr sau ficțiune?
6
viață“
7
viață“
Predă lucrarea „Concepții despre lume
8
și viață“

Vezi de asemenea Fișa informativă „Psihologie”
Psihologie - Întrebări
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie și fiți pregătiți să discutați răspunsurile la clasă.
Psihologie 5.1
1. De ce William Kirk Kilpatrick se referă la creștinism și psihologie ca la două credințe concu‑
rente?
Kilpatrick se referă în mod specific la psihologia seculară. Școlile moderne de psihologie se

bazează în primul rând pe lucrările unor atei cum ar fi Freud, Skinner, Pavlov, Rogers, Maslow
și Fromm. Bazați pe presupunerea lor că nu există Dumnezeu, ei au ajuns la concluzia că omul
este doar materie aflată în mișcare și că omul nu are suflet. [ÎV 5.1.1]
2. De ce ar trebui creștinii să aducă lumina adevărului lui Dumnezeu în psihologie?
Psihologia este studiul minții – nicio altă concepție despre lume și viață în afara celei creștine
nu prezintă o perspectivă adevărată în acest domeniu spiritual. [ÎV 5.1.1 ]
[Discutați cu elevii următoarele puncte cu privire la psihologia seculară populară.
Psihologia modernă este o disciplină deturnată, pentru că susține următoarele concepții

greșite
• neagă Căderea omului în păcat – susține că omul este în esență bun, etc.
• monism metafizic – neagă faptul că ființele umane au suflet sau conștiință
• refuză să accepte că omul a fost creat – omul nu este plasat sub autoritatea Creatorului său
• caută scuze pentru vinovăție – presupune că vinovăția apare ca urmare a normelor impu‑
se de religie și societate]
3. Care este concepția creștină cu privire la ontologie (studiul existenței)? Ce este „identitatea
unitară?“
Ontologia Bibliei este dualistă: natura umană este alcătuită din două tipuri fundamentale de
realități – fizică (materială sau naturală) și spirituală (supranaturală).

Capitolul 5
Eccles apreciază că dualismul este singura explicație pentru fenomenele conștiinței. Întrucât
substanța fizică a creierului este în continuă schimbare, nu ar putea exista o unitate a identității
în cazul în care conștiința ar depinde complet numai de creierul fizic. Trebuie să existe ceva mai
mult decât creierul fizic, ceva supranatural. [ÎV 5.1.2]
4. Conform creștinismului, care este cheia pentru vindecarea bolilor mintale de factură non‑organică?
Psihologii creștini susțin că metoda cea mai bună pentru vindecarea mintală implică: (1)
mărturisirea păcatului și iertarea prin Cristos – 1 Ioan 1:9; (2) reconcilierea cu Dumnezeu -2 Co‑
rinteni 5:17-21 și (3) sfințirea prin acțiunea disciplinară a Duhului lui Dumnezeu - 1 Tesaloni‑
ceni 5:23 și Evrei 12:1-11. [ÎV 5.1.6]
5. Care este diferența dintre adepții umanismului secular și creștini în ce privește concepția lor
despre suferință?
Adepții umanismului secular susțin că suferința trebuie evitată cu orice preț – oamenii ar
trebui să încerce să nu mai fie victime ale presiunilor societății.
Creștinii cred că suferința poate avea un scop și poate fi educativă (Romani 8:28; Psalmul
119:71; Psalmul 18:30 și Romani 11:33-36). [ÎV 5.1.7]
Psihologie 5.2
6. Ce cred musulmanii despre a fi creat „după chipul lui Dumnezeu?“ Care este concepția lor cu
privite la natura umană?
Musulmanii cred că, deși Dumnezeu a suflat Duhul Său în omenire, singurele calități divine
încredințate oamenilor au fost cunoașterea, voința și acțiunea.
Musulmanii cred că fiecare om se naște într-o stare naturală de puritate, cu o credință ade‑
vărată a islamului, dar (în cazul tuturor celorlalte religii) este convertit pe nedrept de părinții
săi. [ÎV 5.2.3]
7. Care este concepția islamică cu privire la Cădere?
Conform islamului, Căderea a fost doar o alunecare a lui Adam și Eva, care au fost total
iertați după pocăința lor. Căderea nu a avut niciun alt efect asupra naturii omului sau a lumii.
[ÎV 5.2.5]

8. Care este concepția islamică cu privire la lucrarea lui Cristos pe cruce? Cum ajunge omul la
mântuire în islam?
Islamul respinge lucrarea de ispășire a lui Isus, mergând chiar până la a nega că Isus a murit
pe cruce. Conform islamului „fiecare om trebuie să poarte povara și responsabilitatea proprie”.
Musulmanii cred că oamenii au o natură bună din naștere și că trebuie să își dobândească
propria mântuire, prin îndrumarea lui Dumnezeu. [ÎV 5.2.6-7]
9. Care este concepția islamică cu privire la Judecata finală și iertare?
Judecata finală va fi o zi când faptele bune și cele rele vor fi cântărite. Dacă faptele bune sunt
mai grele decât cele rele, ai o mare șansă de a intra în paradis. Cu toate acestea, nu depinde
numai de faptele omului. În ultimă instanță depinde de mila lui Allah. [ÎV 5.2.8-9]
10. Care sunt ramificațiile tăgăduirii morții lui Isus pe cruce?
A nega moartea lui Isus înseamnă a nega lucrarea sa ispășitoare. Dacă Isus nu a murit, atunci
nu există nici înviere din morți. Dacă Isus nu a înviat din morți, atunci nu există nici Evan‑
ghelie, nici speranță cu privire la mântuire, iar credința creștină nu este altceva decât o mare
înșelăciune. [ÎV 5.2.10]
Psihologie 5.3
11. Ce este behaviorismul? De ce este respingerea psihologiei behavioriste de către umanismul
secular contrară concepției lor despre lume și viață?
Behaviorismul se concentrează pe lucruri strict materiale: pe creier, pe stimulii mediului,

precum și pe reacțiile omului la stimuli.
Pentru a fi consecvenți, adepții umanismului secular ar trebui să adopte behaviorismul –

datorită presupunerii lor că singura realitate este lumea materială, ar trebui să accepte o psiho‑
logie care neagă supranaturalul. [ÎV 5.3.1]
12. De ce atât de puțini adepți ai umanismului secular acceptă behaviorismul?
Behaviorismul este o teorie care minimalizează omul, reducându-l la a fi un simplu robot.

Astfel, nu este o teorie atrăgătoare și nici nu se potrivește experienței zilnice. Behaviorismul
distruge, de asemenea, conceptul de voință liberă, un concept necesar pentru libertate. [ÎV 5.3.1]

Capitolul 5
13. Ce cred adepții umanismului secular cu privire la natura înnăscută a omului?
Psihologia umanist seculară declară sus și tare bunătatea înnăscută a omului. Practic, toți
psihologii adepți ai umanismului secular susțin că societatea este responsabilă de răul ce există
în lume. [ÎV 5.3.2]
[Compară acest punct de vedere, cu punctul de vedere creștin despre om. Care concepție despre lume
și viață pare să explice răul pe care îl vedem în lumea de azi?]
14. De ce psihologii adepți ai umanismului secular justifică existența egocentrismului ca pe un

țel bun? Cum diferă această concepție de cea creștină?
Psihologii umaniști cred că secretul sănătății mintale constă în realizarea unei mai bune
legături cu sinele nostru nealterat. Accentul umanist se pune, deci, pe încrederea în sine, chiar
pe egocentrism.
Psihologii umaniști cred că această atitudine egoistă este esențială pentru sănătatea mintală
a individului și pentru restructurarea ulterioară a societății. [ÎV 5.3.4]
[În contrast cu aceasta, creștinii trebuie să fie focalizați pe Cristos. Atenția noastră trebuie să se con‑
centreze pe El, stimulând slujirea din inimă a semenilor noștri, nu a sinelui.]
15. Care este sursa eticii pentru psihologii umanist seculari? Cum duce aceasta la elitism?
Potrivit umanismului secular, omenirea trebuie să se întoarcă spre sine pentru a descoperi
bunătatea. Cea mai înaltă autoritate este omul cu sinele actualizat. Pentru că există relativ puțini
oameni iluminați, cei care nu au atins încă sinele actualizat trebuie să urmeze exemplul lor.
Numai cei câțiva care au atins deja sinele actualizat sunt apți să conducă. Odată ajunși la
putere, ceilalți trebuie să li se supună. „Propun să explorăm consecințele observării alegerilor
făcute de cei mai buni dintre noi, iar apoi să presupunem că acestea sunt cele mai înalte valori
ale omenirii.” (Abraham Maslow) [ÎV 5.3.6]
Psihologie 5.4
16. Ce aspecte ale behaviorismului sunt acceptate de către marxiști? Care sunt aspectele pe care
le resping?
Marxiștii se tem că o psihologie behavioristă s-ar putea să nu încurajeze dezvoltarea unei societăți
comuniste, deoarece neagă posibilitatea ca omul să ducă o „luptă conștientă”, pentru realizarea
unei astfel de societăți. Voința liberă este esențială pentru psihologia marxistă. [ÎV 5.4.4]

17. Cum evită marxiștii acceptarea determinismului dictat de behaviorism?
Psihologii marxiști concep vorbirea – „al doilea sistem de semnalizare” – ca fiind cheia pen‑
tru îmbinarea behaviorismului cu voința liberă. Acest concept despre vorbire, ca un alt stimul,
permite marxismului să perceapă omenirea ca fiind modelată de stimulii mediului, cum este
societatea. Vorbirea este esențială pentru definirea și menținerea societății, fiind și o unealtă
care permite modelarea stimulilor care acționează asupra noastră și astfel asupra mediului nos‑
tru. [ÎV 5.4.4-5]
18. Potrivit marxiștilor, care este problema majoră a societății? De ce?
Marxiștii susțin că problema majoră a societății este capitalismul, deoarece conduce în mod
inevitabil la asuprire. Capitalismul promovează existența unei clase conducătoare (burghezia),
care, la rândul său, dă naștere comportamentului deviant. Marxiștii cred că acest comportament
se va manifesta totdeauna în capitalism și poate fi eradicat numai prin schimbarea societății în‑
tr-una comunistă, ideală. [ÎV 5.4.7]
19. Cum afectează psihologia concepția marxistă cu privire la dialectică?
Potrivit psihologiei marxiste, libertății omului de a crea societatea care îi place i se opun
forțele sociale și alți factori de mediu care determină comportamentul. Libertatea individu‑
lui (teza) atrage și declanșează lupta cu tendințele comportamentale ale omului (antiteza).
[ÎV 5.4.8]
20. Cum definesc marxiștii libertatea?
Libertatea este pur și simplu oportunitatea individului de a alege tipul de societate care va
determina comportamentul său – nu înseamnă alegerea propriului comportament. [ÎV 5.4.9]
Psihologie 5.5
21. Care este rolul pe care îl joacă psihologia în cadrul umanismului cosmic?
Obiectivul central pentru orice membru al mișcării New Age este atingerea stării superioare
de conștiință și numai psihologia oferă mijloacele pentru accesul la secretele acestui mod de
gândire superior. [ÎV 5.5.1 ]

Capitolul 5
22. După cum susține umanismul cosmic, cum ajunge cineva la o bunăstare reală?
Conștiința noastră afectează atât trupul cât și sufletul, și numai o stare constantă de conștiință
superioară poate asigura bunăstarea noastră mintală și fizică. Astfel, psihologia joacă un rol
esențial în concepția despre lume și viață a umanismului cosmic, nu numai pentru că ea poate
grăbi evoluția omului către o conștiință colectivă divină, dar și pentru că acționează pentru a
asigura sănătatea perfectă a fiecărui individ. [ÎV 5.5.1]
23. Potrivit umanismului cosmic, de ce suferă oamenii probleme de sănătate?
Adepții umanismului cosmic cred că mentalitatea unui individ este responsabilă pentru
sănătatea lui mintală. Oamenilor bolnavi sau care suferă durere li se întâmplă acest lucru de‑
oarece ei nu au atins încă o conștiința superioară. Dar, dacă suntem capabili să ne schimbăm
mentalitatea, atunci vom putea depăși problemele noastre de sănătate [ÎV 5.5.2]
24. După cum susține umanismul cosmic, de unde provin tendințele criminale?
Adepții umanismului cosmic cred că tendințele criminale provin din nerecunoașterea personală
a statutului nostru divin. Ei cred că infractorii pot fi puși în legătură cu conștiința lor superioară
devenind astfel capabili să aibă o viață sănătoasă din punct de vedere spiritual, fizic și etic. [ÎV 5.5.2]
25. Ce fel de metode uzează psihologia „celei de‑a patra forțe“ pentru a induce stări de conștiință
înaltă celor care doresc?
Psihologia „celei de-a patra forțe” folosește meditația, channeling-ul, astrologia, umblarea
pe cărbuni aprinși, plăcile Ouija și descifrarea aurei. [ÎV 5.5.3]
Activitatea Ceainicul
Aduceți un ceainic în clasă și înțelegeți-vă cu un elev înainte de oră pentru a pune la cale
următoarea situație:
Elevul vine cu întrebarea: „Care realitate este adevărată?” Cereți elevului
să apere poziția că lumea este doar o iluzie. Cereți apoi celorlalți elevi să spu‑
nă cum l-ar putea ajuta să înțeleagă că modul cum el percepe realitatea nu se
potrivește cu ceea ce știm despre lumea reală. Reamintiți elevilor că o modalita‑
te de a găsi răspunsul la o astfel de întrebare este să testeze diferite alternative
pentru a vedea care dintre ele se potrivește cu lumea reală.
În cazul în care elevii nu ajung la nicio concluzie, spuneți-le că va trebui să recurgă la o măsură
drastică. Scoateți ceainicul și țineți-l deasupra capului elevului. Întrebați clasa ce crede dacă îl veți
turna pe capul lui și de ce. Persoana care crede că această lume este doar o iluzie nu poate trăi tot tim‑
pul conform acestei credințe – elevul va prefera să se miște pentru a nu fi opărit de lichidul fierbinte.

Psihologie 5.6
26. Cum a căzut în desuetudine noțiunea de „suflet“ în epoca postmodernă?
Ideea tradițională a sufletului imaterial ca sediu al identității noastre personale a fost înlocuită cu
noțiunea postmodernă a constructului social denumit „sinele”. Adică, dacă este eliminată perspec‑
tiva lui Dumnezeu despre identitatea omului, trebuie să recurgem la capriciile schimbătoare ale
condiției noastre sociale pentru a ne da seama de asta. În loc să vadă omul ca pe un „sine unitar”,
psihologii postmoderni privesc individul ca fiind compus din mai multe „identități”. [ÎV 5.6.1]
27. Cum concep Gilles Deleuze și Felix Guattari sufletul?
Deleuze și Guattari resping ideea tradițională că sufletul este în mod natural întreg, unitar
sau coerent. În schimb, postulează că sufletul este o iluzie dăunătoare. Ei văd sinele ca un flux
de dorințe și intensități aflate într-un proces continuu de schimbare. [ÎV 5.6.2]
28. Care este definiția „sinelui“ potrivit lui Jacques Lacan și Michel Foucault?
Jacques Lacan afirmă: „Sinele nu este de fapt nimic altceva decât un amestec trecător, insta‑
bil, incomplet și nesfârșit de dorințe care nu pot fi împlinite”. Lacan și Foucault susțin că sinele
stabil, unitar a fost întotdeauna o iluzie. În opinia lor, identitatea noastră este rezultatul unor
factori sociali cum ar fi limba, așezarea geografică, familia, educația, tipul de stat etc. [ÎV 5.6.3]
29. Care este teoria „sinelui divers“ în concepția lui Mitchell Stephens și Kenneth Gergen?
Stephens susține că omul nu are o personalitate centrală la care să se raporteze diferitele

noastre comportamente ca „fațete” ale acesteia. Cu alte cuvinte, noi suntem ceva într-un sens
absolut. Din moment ce suntem un nimic absolut, suntem liberi să construim orice vrem în
funcție de situație.
Gergen, de asemenea, subliniază faptul că în societatea noastră saturată tehnologic, cu
oportunitățile sale multiple de interacțiune personală, este imposibil să se știe care este „sinele
nostru real”. Noi, ca indivizi, „jucăm” roluri diferite, în momente diferite și cu persoane diferi‑
te. O teorie a sinelui multiplu oferă pentru cei care trăiesc într-o lume postmodernă modalitatea
de adaptare la realitatea condiției lor. [ÎV 5.6.3]
30. Care sunt problemele inerente ale noțiunii sinelui ca și construct social?
În domeniul dreptului, criminalității și pedepselor acordate Louis Sass subliniază faptul că exis‑
tă pericole clare dacă se renunță la noțiunea de sine unitar. În primul rând, suntem absolviți de
responsabilitatea alegerilor și faptelor noastre, deoarece situațiile diferite și comportamentele care le
însoțesc, nu pot fi nici comparate, nici raportate față de un standard absolut de bine și rău.

Capitolul 5
În al doilea rând, nu există ceva normal sau anormal, deoarece nu există o noțiune constan‑
tă a sinelui. Etichetarea anumitor comportamente ca normale și a altora ca anormale, impune
limite și se știe foarte bine că postmoderniștii evită așa ceva. [ÎV 5.6.4]
Activitate cu privire la concepția despre lume și viață
Scopul acestui proiect este de a-i face pe elevi să înțeleagă suficient de bine
diferitele concepții despre lume și viață încât să le prezinte altcuiva și să le iden‑
tifice atunci când sunt prezentate de un alt coleg.
Elevii trag câte un subiect: creștinism, islam, umanism secular, marxism, umanism cosmic
sau postmodernism. Ei vor trebui să-și asume acest rol în tot timpul până la următoarea oră de
curs (sau poate chiar mai mult). Nimeni nu trebuie să dezvăluie explicit care este concepția lui
despre lume și viață, dar trebuie să reacționeze la situații și conversații în concordanță cu acea
concepție despre lume și viață. Colegii ar trebui să încerce să identifice aceste comentarii și care
stau la baza viziunii asupra lumii.
În plus nu ar trebui să-și joace rolul limitându-se la activitățile din clasă și colegi care studi‑
ază cursul Înțelegerea vremurilor. Încurajați-i să „își asume rolul” față de alți prieteni, chiar în
familia lor. Elevii ar trebui să fie foarte atenți cu privire la modul cum reacționează alți oameni.
Sunt sau nu de acord cu ceea ce se spune? Își dă cineva seama ce se întâmplă? Discutați despre
reacții în următoarea oră.

Homosexualitatea:
adevăr sau ficțiune?
de Joseph F. Gudel
„Trăiește și lasă‑i și pe alții să trăiască!“ „Lasă‑l în voia sa, să trăiască cum vrea“. „Să aibă și homosexualii
libertatea lor“. „Fă orice te face fericit“.1
Asemenea comentarii sunt auzite frecvent atunci când se discută despre homosexualitate. Dez‑
baterea asupra homosexualității și drepturile homosexualilor a crescut constant în ultimele două
decenii și va continua.
Cu toate acestea în cursul acestei dezbateri, au fost difuzate publicului ca adevăr incontestabil
numeroase inexactități, jumătăți de adevăr, erori și propagandă fățișă. Scopul acestui articol este
de a examina aceste pretenții și de a separa adevărul de ficțiune. Mai înainte ca oricine să poată
veni cu răspunsuri inteligente și pline de compasiune, trebuie clarificate și puse în centrul atenției
întrebările. Eu cred că, atunci când se face acest lucru cititorul imparțial va fi de acord cu analogia
făcută de dr. James D. Mallory, psihiatru și director al Centrului de Consiliere Atlanta: „Un medic
ar fi vinovat de malpraxis dacă nu a avertizat un diabetic despre starea lui de sănătate, deoarece
n‑a vrut să‑i rănească sentimentele. Lăsând acel bolnav să consume excesiv carbohidrați, fără trata‑
ment adecvat, îl condamni la agravarea condiției sale. Dai dovadă de dragoste spunându‑i că există
o anomalie și că te oferi să‑l ajuți. Asta trebuie făcut cu homosexualitatea, dar nu într‑un spirit de
condamnare.“2
Homofobie?
Homofobia este definită în The Kinsey Institute New Report on Sex [Noul Raport al Institutului
Kinsey despre sex] ca „frica, antipatia sau ura față de homosexuali“.3 Cuvântul grecesc fobie denotă
o „teamă irațională“. Cuvântul homo înseamnă literal „același“, dar cuvântul este utilizat frecvent
ca o formă prescurtată pentru homosexual – unul care este atras sexual de același sex din care face
parte. Astfel, strict vorbind, cuvântul homofobie denotă o teamă irațională sau ura față de homose‑
xuali. Cu toate acestea, mișcarea pentru drepturile homosexualilor (și în general întreaga mass‑me‑
dia) plasează această etichetă pe oricine se opune scopului și obiectivelor mișcării; mai specific,
oricine se opune acceptării depline a stilului de viață homosexual ca fiind sănătos și „normal“.
În timp ce există, într‑adevăr, mulți oameni care‑i urăsc sau se tem irațional de homosexuali,
a spune că oricine se opune stilului de viață homosexual sau nu este de acord cu agenda politică
pentru drepturile homosexualilor este homofob nu este deloc adevărat. Această tactică este în mod
clar destinată distragerii atenției de la argument la persoană. După cum vom vedea în continuare,
sunt mulți care se opun homosexualității pe motive psihologice, sociologice, medicale și morale.
1
Citatele sunt cele ale publicului din studioul emisiunii The Geraldo Show, „Can Gays and Lesbians Go Straight?“, 11 June
1991.
2
James D. Mallory, „Homosexuality: Part III – A Psychiatrist’s View“, Christian Life, October 1977, pag. 28.
3
June M. Reinisch, dir., The Kinsey Institute New Report on Sex (New York, St. Martin’s Press, 1990), pag. 147.

Capitolul 5
Procentul din populație

Poate că cea mai fascinantă statistică citată (constant și cu deplină încredere) în cercetarea
homosexualității este că zece la sută din populația Statelor Unite este homosexuală. Afirmația
subînțeleasă este că probabil această situație se regăsește și în alte țări. Spun că este fascinant pen‑
tru că practic nimeni nu știe (sau cel puțin nu citează) de unde provine această statistică.
Family Research Institute [Institutul de Cercetare a Familiei] întreabă: „Câți homosexuali
avem?“ USA Today a declarat „25 de milioane de homosexuali și lesbiene“ [adică, aproximativ 10%
din populația SUA]. The Washington Times a spus că „10 la sută din bărbații americani sunt homo‑
sexuali și 5 la sută din femei sunt lesbiene“. American Psychological Association [Asociația Ame‑
ricană a Psihologilor] ne asigură că homosexualitatea este o orientare „găsită în mod constant, în
aproximativ zece la sută din populația de sex masculin și la aproximativ cinci la sută din populația
de sex feminin“.4
Chiar în această săptămână, pe când mă pregăteam să scriu acest articol, m‑am uitat la „Teen
Connection“ [Legătura adolescenților], un program de la televiziunea statului nostru.5 Tema acesteia
era „orientarea sexuală“ și avea un panel de discuție compus dintr‑un adolescent homosexual, mama
băiatului, o tânără doamnă care este lesbiană și un consilier adult homosexual. În decursul unei ore
cifra de zece la sută a fost citată de trei ori, fiind invocată ca dovadă a cât de mulți oameni au nevoie
de încurajarea și înțelegerea noastră. Exista și un număr de telefon la care puteau suna cei care aveau
nevoie de consiliere sau doreau să pună întrebări. Am sunat și i‑am întrebat de unde provine cifra de
zece procente. Doamna cu care am vorbit nu știa și nici celălalt consilier întrebat de ea nu știa.
Adevărul este că această statistică de zece la sută provine dintr‑un raport publicat cu mai bine
de 40 de ani în urmă, celebrul studiu din 1948 condus de William Kinsey.6 Singura problemă cu
acest raport este faptul că rezultatele sale au fost teribil de viciate de metodologia utilizată pentru
culegerea presupusului eșantion reprezentativ din populația SUA.7
De ce au fost concluziile sale eronate? Din mai multe motive. În primul rând faptul că aproxi‑
mativ 25 la sută din cei 5300 indivizi studiați de Kinsey erau deținuți, „care, prin natura detenției
nu puteau avea contacte sexuale heterosexuale“. În plus, 44 la sută dintre acești deținuți au avut
experiențe homosexuale în timp ce erau la închisoare“.8 Cu greu se poate asta numi un eșantion
reprezentativ din populația americană.
Dar au existat și alte deficiențe majore în grupul selectat pentru cercetare. Kinsey a recunoscut
că „mai multe sute de bărbați prostituați“ au fost folosiți în eșantionul de probă. Numai această
menționare ar fi suficientă pentru a modifica concluziile sale.9
În plus, a existat în mod clar o „prejudecată a voluntarilor“. În încercarea de a selecta un grup
reprezentativ cu care să lucrezi, nu dai doar un anunț și accepți pe oricine care răspunde. Cercetă‑
rile au arătat că cei care au răspuns unui studiu atât de intim ca și cel al lui Kinsey nu reprezentau
în general populația. De fapt, renumitul psiholog Abraham Maslow a subliniat acest lucru înainte
ca Kinsey să‑și fi publicat constatările, dar acesta a refuzat să ia notă.10
4
Family Research Report (Family Research Institute, Washington, D.C.), pag. 1.
5
Teen Connection, „Sexual Orientation“ (Wisconsin Public Television), 19 May 1992.
6
Alfred C. Kinsey, et al., Sexual Behavior in the Human Male (Philadelphia, Saunders Company, 1948).
7
Vezi Abraham Maslow și James M. Sakoda, „Volunteer Error in the Kinsey Study“, Journal of Abnormal and Social Psycho‑
logy 47 (April 1952), pag. 259‑262.
8
„The Ten Percent Solution, Part II,“ Peninsula 3:2 (October/November 1991), pag. 7. Vezi și Judith A. Reisman și Edward
W. Eichol, Kinsey, Sex and Fraud (Lafayette, LA, Huntington House Publishers, 1990), pag. 23.
9
Kinsey, et. al., pag. 216
10
Maslow și Sakoda, pag. 259‑262.

Pentru a complica și mai mult lucrurile, cei care se referă la acest studiu vechi și plin de defecte
nu‑l citează exact. Kinsey nu a spus că 10 la sută din întreaga populație a SUA ar fi homosexuală.
Mai degrabă, el a afirmat că zece la sută din bărbații albi americani au fost „mai mult sau mai
puțin“ homosexuali timp de cel puțin trei ani din viața lor între 16 și 65 de ani. Statistica pentru
femei indica cinci la sută. Procentul real despre care se credea că au fost exclusiv homosexuali pe
durata întregii lor vieți a fost de doar patru la sută la bărbați și doi sau trei la sută la femei, cifre
bazate pe propriul său eșantion așa‑zis reprezentativ de populație.11
În ce măsură putem să spunem care sunt cifrele reale astăzi? Un studiu recent efectuat pe bărbați
între 1984 și 1987 de către David Forman, decanul cercetătorilor de la Radcliffe Infirmery (Oxford,
Anglia), a constatat că doar 1,7 la sută din eșantionul de studiu a întreținut vreodată relații sexuale
homosexuale.12 Un studiu mai recent, realizat la Universitatea din Chicago în 1989 și raportat la
întrunirea din 1990 a Asociației Americane pentru Progresul Științei, a dus la o cifră de „mai puțin
de 1% exclusiv homosexuali“.13
Sunt aceste rezultate semnificative? Ei bine, acestea sunt semnificative cel puțin pentru a corecta
greșelile și a cunoaște care e situația cu privire la scopul și parametrii dezbaterii. Există o diferență
destul de mare între unu sau doi la sută din populație ca fiind homosexuali, spre deosebire de
zece la sută. Evident, cu cât este mai mare procentul citat de homosexuali, cu atât este mai mare
influența exercitată în mișcarea pentru drepturile homosexualilor.
Este homosexualitatea o boală sau este ceva „normal“?

O întrebare și mai importantă însă, este dacă homosexualitatea constituie un comportament pa‑
tologic. Este o boală? Grupurile pentru drepturile homosexualilor afirmă constant că homosexualii
sunt la fel de „normali“ ca heterosexualii, că homosexualitatea nu este o boală sau o tulburare psi‑
hică. De exemplu, Peri Jude Radecic, un membru al National Gay and Lesbian Task Force [Echipa
națională operativă a homosexualilor și lesbienelor] (NGLTF), a afirmat la știrile de seară a rețelei
ABC: „Homosexualitatea nu este o boală, nu este ceva de care trebuie să fii vindecat. Suntem oa‑
meni normali, sănătoși“.14
Mai mult decât atât, aceste grupuri susțin în mod absolut că toți psihiatrii și psihologii competenți
sunt de acord în această privință. Ca dovadă a acestui lucru, este întotdeauna citată decizia din 1973
a Asociației Americane de Psihiatrie (APA) de eliminare a homosexualității ca tulburare mintală.
Mai înainte de a examina afirmația că toți psihiatrii și psihologii competenți sunt de acord că
homosexualitatea este normală și sănătoasă, este necesar să privim pentru o clipă la decizia APA
din 1973. Timp de 23 de ani homosexualitatea fusese catalogată de către APA ca un deranjament
mintal. De ce s‑a decis, tocmai atunci, că homosexualitatea nu era patologică?
Nu avem destul spațiu pentru a ne angaja într‑o analiză detaliată a istoriei care a condus la deci‑
zia APA.15 Cu toate acestea, este total greșit să crezi că acest lucru s‑a întâmplat doar după discuții
dezinteresate cu caracter pur academic și numai după ce au fost ascultate deopotrivă ambele laturi
ale problemei. De asemenea, este important de reținut că votul APA nu a fost deloc unanim.
11
Reinisch, pag. 140
12
Reisman și Eichol, pag. 194.
13
lbid, 195.
14
Nightline, ABC News (30 August 1991).
15
Pentru cei interesați de istoria care a condus la îndepărtarea homosexualității din Manualul de diagnostic și statistică al afecțiunilor
psihiatrice de către APA în 1973, se poate consulta Ronald Bayer, Homosexuality and American Psychiatry: The Politics of Diagnosis (New
York: Basic Books, 1981), pag. 101‑154; William Dannemeyer, Shadow in the Land (San Francisco: Ignatius Press, 1989), pag. 24‑39.

Capitolul 5
În cei trei ani care au dus la întâlnirea din 1973 a APA, întrunirile naționale anterioare au fost în
mod repetat întrerupte de activiștii homosexuali. La întâlnirea din 1970 din San Francisco, anumite
sesiuni au fost întrerupte din cauza strigătelor și huiduielilor, fiind imposibilă orice discuție sau
dezbateri raționale.
La întrunirea APA din 1971 de la Washington, amenințările și intimidările au realizat ceea ce
discuțiile nu au reușit. Ronald Bayer, într‑o lucrare favorabilă față de homosexualitate și mișcarea
pentru drepturile homosexualilor, relatează: „Utilizând acreditări false, activiștii homosexuali au
avut acces în expoziție și ajungând la un panou de marketing referitor la condiționarea aversivă
[adică, folosirea unor stimulări negative ori de câte ori răspunsul este greșit] ca o tehnică de tratare
a homosexualilor, a cerut ca acesta să fie retras. Expozantul a fost amenințat că, dacă standul său
nu va fi demontat, va fi distrus. După consultări agitate din culise și făcând eforturi pentru a evita
violența, conducerea convenției a fost de acord ca standul să fie demontat.“16
Aceste tactici au continuat la întrunirea națională a APA din 1972. În acest context administrato‑
rii asociației au luat în cele din urmă controversata decizie din 1973. Când s‑a ținut un referendum
cu privire la acest lucru și s‑au consultat toți cei 25.000 de membri APA, doar un sfert dintre ei au
trimis buletinele de vot. Dintre aceștia doar 58 la sută au fost în favoarea eliminării homosexualității
din lista de tulburări.
Patru ani mai târziu, dr. Charles Socarides, care a fost la întruniri, fiind expert în domeniul
homosexualității, întrucât a tratat homosexuali timp de peste 20 de ani, a descris atmosfera
politică ce a condus la votul din 1973. El scrie că în acel timp „grupurile homosexuale militan‑
te au continuat să atace orice psihiatru sau psihanalist care a îndrăznit să prezinte concluziile
sale cu privire la psihopatologia [adică, studiul tulburărilor mintale a aspectelor legate de
homosexualitate] homosexualității la întruniri naționale sau locale ale psihiatrilor sau în alte
domenii.“17 Altundeva Socarides a declarat că decizia liderilor APA a fost „farsa medicală a
secolului“.18
A fost aceasta sfârșitul dezbaterii? A fost marea majoritate a psihiatrilor „competenți“ de acord
cu decizia APA? În 1977 zece mii de membri ai APA au fost intervievați la întâmplare, cerându‑li‑se
opinia în acest sens. Într‑un articol intitulat „Bolnavi din nou?“ revista Time a rezumat rezultatele
sondajului: „Dintre cei ce au răspuns, 69% au spus că homosexualitatea «este de obicei o adaptare
patologică, spre deosebire de o variație normală», 18% nu au fost de acord și 13% erau indeciși. În
mod similar, majoritatea a spus că homosexualii sunt, în general, mai puțin fericiți decât heterose‑
xualii (73%) și mai puțin capabili de relații de durată, pline de dragoste (60%). Un total de 70%, au
spus că problemele homosexualilor au mai mult de‑a face cu propriile lor conflicte interioare decât
cu stigmatizarea de către societate în general.“19
Dar care este situația azi? A fost rezolvată această problemă în cercetarea și practica medicală
actuală? Referitor la această chestiune, dr. Stanton L. Jones, profesor de psihologie la Wheaton
College, afirmă că „scorul este neconcludent“ în rândul profesioniștilor. El scrie: „Nu aș considera
homosexualitatea o psihopatologie, în același sens ca și schizofrenia sau ca tulburările fobice. Dar
16
Bayer, pag. 105‑106.
17
Charles W. Socarides, Beyond Sexual Freedom (New York, Quadrangle Books, 1977), pag. 87. Înainte de votul din 1973, dr. Soca‑
rides a condus o grupă de lucru APA pentru studiul homosexualității. Raportul acestuia a recunoscut în unanimitate că homose‑
xualitatea este o tulburare de dezvoltare psihosexuală. Publicarea acestui raport, considerat a fi prea fierbinte din punct de vedere
politic, a fost amânată, fiind publicat mai târziu ca un raport al unui ,,grup de studiu“, în 1974.
18
Charles W. Socarides în Robert Kronemeyer, Overcoming Homosexuality (New York, Macmillan Publishing Co., 1980), pag. 5.
19
„Sick Again? Psychiatrists Vote on Gays,“ Time (20 februarie 1978), pag. 102.

în același timp nici nu poate fi privită ca o variație normală a «stilului de viață» aflată la același
nivel cu a fi introvertit sau extravertit.“20
Se poate dezbate dacă homosexualitatea este sau nu o tulburare patologică, dar este clar că
decizia APA din 1973 nu poate fi citată ca fiind consensul medical că homosexualitatea ar fi o stare
„normală“. În acest articol vom examina în detaliu și afirmația că homosexualitatea este un stil de
viață sănătos.
Născut homosexual?
Poate că mitul cel mai periculos răspândit astăzi de către mișcarea pro‑homosexualitate este că
știința modernă ar fi dovedit că homosexualitatea este înnăscută și imuabilă. Adică, homosexualii
se nasc homosexuali, la fel cum cineva se naște stângaci sau cu ochi albaștri. Concluzia dedusă de
aici, desigur, este că, dacă s‑au născut în acest fel, homosexualitatea nu poate fi considerată imorală
sau nenaturală; homosexualitatea se datorează moștenirii genetice a individului. Totuși, așa cum
congresmanul William Dennemeyer a afirmat: „Dacă homosexualitatea este o perversiune a ceea
ce este natural, atunci homosexualii trebuie să se uite la propriul lor comportament într‑o lumină
cu totul diferită și să‑l explice în termeni mai puțin satisfăcători“.21
Acest articol nu își propune să rezume toate concluziile privind geneza homosexualității. Cu
toate acestea, dovezile științifice pentru originea sa sunt de obicei clasate în domeniul cauzelor
biologice (adică genetice/hormonale) sau a factorilor de mediu (adică cauze psihologice, volitive
și așa mai departe).
1. Cauze biologice.
Cel mai recent studiu care sugerează că homosexualitatea poate fi cauzată de factori biologici
a apărut în 1991, odată cu publicarea unor constatări preliminare ale dr. Simon LeVay, neurolog la
Institutul Salk pentru Studii Biologice din San Diego. Cercetările sale au constat în studierea creie‑
rului a 41 de cadavre, inclusiv a 19 bărbați homosexuali. El a descoperit că „o zonă mică despre care
se credea că controlează activitatea sexuală [hipotalamusul] era cu 50% mai redusă la homosexuali,
față de bărbații heterosexuali.“22
Acest studiu a fost declarat de unii ca fiind „dovada incontestabilă“ că homosexualii se nasc
homosexuali, ceva ce comunitatea homosexualilor a proclamat de mulți ani. Un articol din revista
Newsweek sugerează că „în loc să pună capăt dezbaterii, studiile nu au făcut decât să o intensifice.
Unii oameni de știință mărturisesc că nu sunt surprinși deloc de constatarea lui LeVay referitoare
la diferențele cerebrale. «Desigur, [orientarea sexuală] se află în creier», spune psihologul John
Money de la Universitatea Johns Hopkins, considerat uneori decanul sexologilor americani. «Ade‑
vărata întrebare este, de fapt, când a ajuns acolo? A fost prenatală, neonatală, în timpul copilăriei,
a pubertății? Nu știm.»“23
Alte probleme cu constatările sale includ: (1) toți cei 19 bărbați homosexuali au murit de SIDA,
ceea ce mulți cercetători cred că ar fi putut foarte bine să explice sau să fi contribuit la acele diferențe;
(2) nu există nicio modalitate de a cunoaște istoricul sexual al bărbaților „heterosexuali“; (3) nu
20
Stanton L. Jones, „Homosexuality According to Science“, în J. Isamu Yamamoto, ed., The Crisis of Homosexuality (Wheaton, IL,
Victor Books, 1990), pag. 107.
21
Dannemeyer, pag. 40‑41.
22
Charlene Crabb, „Are Some Men Born to Be Homosexual?“ U. S. News & World Report (9 September 1991), pag. 58.
23
David Gelman, et al., „Born or Bred?“ Newsweek (24 February 1992), pag. 48.

Capitolul 5
există nicio modalitate de a determina dacă hipotalamusurile mai mici erau cauza sau rezultatul
homosexualității; și (4) dr. LeVay, el însuși homosexual, a recunoscut că studiul său nu a fost în
întregime o întreprindere științifică dezinteresată.24
2. Factori de mediu.
Există, probabil, la fel de mulți, dacă nu chiar mai mulți, psihiatri și psihologi care cred că ho‑
mosexualitatea apare sub influența diverșilor factori de mediu. Majoritatea lor spun că originile
homosexualității sunt de natură psihologică, nu biologică. Dar aceștia nu sunt citați la fel de des ca și
ceilalți de către mass‑media; să fie o părtinire pro‑homosexualitate a mass‑mediei? Și practic ei nu sunt
niciodată recunoscuți de către comunitatea homosexualilor, pentru că majoritatea homosexualilor vor
să creadă că s‑au născut așa și nu au avut de ales (conștient sau subliminal) în acest domeniu.
În orice caz, unii dintre cei mai notabili și respectați cercetători și terapeuți din lume neagă că ho‑
mosexualitatea este determinată de factori biologici. De exemplu, terapeuții care‑i ajută pe homo‑
sexualii care sunt nemulțumiți de starea lor pot cita multe studii de caz care arată că, experiențele
negative din copilărie sunt factorul comun care se regăsește la aproape toți pacienții lor. Factorul
esențial este că acești oameni au crescut într‑un mediu lipsit de dragoste, nefiind niciodată iubiți
sau acceptați de către tatăl lor. Conform acestor studii, reacția copilului la această respingere și
lipsă de dragoste apare de la o vârstă foarte fragedă, de obicei, mai devreme de cinci ani. Referința
următoare ilustrează aceste constatări.
William H. Masters (co‑director al Masters and Johnson Institute), Virginia E. Brown și Robert
C. Kolodny au spus categoric în cartea lor din 1982 Human Sexuality [Sexualitatea umană]: „Teoria
genetică a homosexualității este în general abandonată astăzi.“25
Robert Kronemeyer, în lucrarea sa Overcoming Homosexuality [Depășindu‑ți homosexualitatea],
scrie: „Cu rare excepții, homosexualitatea nu este nici moștenită, nici rezultatul unor perturbări
ale glandelor sau de codare a genelor sau cromozomilor. Homosexualii ajung așa, nu s‑au născut
«în felul acesta». Cred cu tărie că homosexualitatea este un răspuns învățat la experiențe timpurii
dureroase și că aceasta poate fi dezvățată. Pentru acei homosexuali care sunt nefericiți și caută un
tratament eficient, eu le spun că este «vindecabilă».“26
John DeCecco, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din San Francisco și editor a 25 de
volume din Journal of Homosexuality, a exprimat același punct de vedere într‑un articol din 1989 în
USA Today: „Ideea că oamenii se nasc într‑un singur tip de comportament sexual este în întregime
o prostie“, spune John DeCecco. „Homosexualitatea... continuă el, este un comportament, nu o
condiție, ceva ce unii oameni pot și într‑adevăr schimbă, la fel cum își schimbă uneori alte gusturi
și trăsături de personalitate.“27
Un lucru este clar: nu este nicidecum un adevăr stabilit științific acceptat în întregul domeniu
medical că homosexualitatea este exclusiv sau în primul rând cauzată de factori biologici. Acest
lucru ne aduce la întrebarea ridicată mai jos: Pot homosexualii să se schimbe?
24
Simon LeVay în emisiunea The Phil Donahue Show, „Genetically Gay: Born Gay or Become Gay?“ (3 January 1992).
25
William H. Masters, Virginia E. Brown și Robert Kolodny, Human Sexuality (Boston, Little, Brown and Company, 1982), pag.
319.
26
Kronemeyer, pag. 7.
27
Kim Painter, „A Biological Theory for Sexual Preference“, USA Today (1 ianuarie 1989), 4D. Vezi de asemenea Alan P. Bell, et
al., Sexual Preference (Bloomington, IN, Indiana University Press, 1981), pag. 221. Deși nu cred că biologia determină preferințele
sexuale, nu cred nici că părinții au cauzat‑o. În schimb, ei cred că există o relație de cauzalitate la copiii care au probleme timpurii
de ,,identitatea de gen“ și faptul că au devenit homosexuali.

Oare este imposibilă schimbarea?

Întrebarea dacă cineva ar trebui să vrea să‑și schimbe preferințele sexuale va fi abordată în cele
ce urmează. Dar, înainte de a examina oportunitatea schimbării, e nevoie să stabilim dacă schim‑
barea este posibilă sau nu. Cred că este important să investigăm acest lucru din cauză că o întreagă
armată de oameni preocupați de problemele homosexualilor neagă că există această posibilitate.
Activiștii mișcării pentru drepturile homosexualilor, precum și numeroși cercetători, psihotera
peuți, și așa mai departe, condamnă orice încercare de a schimba orientarea sexuală sau preferința
homosexualilor. Rick Notch, un homosexual care la un moment dat a renunțat la a mai fi homo‑
sexual, a declarat la emisiunea TV The Geraldo Show: „Singura noastră alegere pe care o facem este
de a învăța să ne acceptăm și să găsim o modalitate de a trăi o viață responsabilă, morală.“28 Dr.
Richard Isay, un psihiatru care conduce comisia APA pe probleme de homosexualitate, de aseme‑
nea afirma: „Orientarea de bază a unui homosexual nu poate fi schimbată“.29
Dar chiar și o examinare superficială a mărturiilor disponibile și a studiilor de caz arată pur și
simplu că nu este adevărat. În primul rând, nu toți ceilalți psihiatri și psihologi sunt de acord cu
afirmația că schimbarea nu este posibilă. Dimpotrivă! De fapt, cei mai mulți cred că schimbarea
este posibilă. William H. Masters si Virginia E. Johnson, care cu greu pot fi descriși ca homofobi,
scriu în lucrarea lor Homosexuality in Perspective [Homosexualitatea în perspectivă]: „Oferirea unui
suport terapeutic pentru bărbați sau femei cu orientări homosexuale care doresc să se convertească
sau să revină la heterosexualitate a fost o parte integrantă a psihoterapiei de zeci de ani“.30
De asemenea, în Kinsey Institute New Report on Sex [Nou raport privind sexul al Institutului Kinsey]
(1990) găsim afirmația: „Orientarea sexuală, fie heterosexuală sau homosexuală, nu este ușor schimbată prin
orice tip de intervenție“ (sublinierea noastră).31 Astfel, în timp ce nu este ușor de făcut, schimbarea orientă‑
rii sexuale este posibilă, totuși, ceea ce nu ar mai fi cazul dacă homosexualitatea ar fi înnăscută și imuabilă.
Acest lucru a fost confirmat pe o emisiune mai recentă a rețelei de televiziune ABC, 20/20, care
a relatat povestea dr. Joseph Nicolosi. Nicolosi este psiholog și psihoterapeut care de mai mulți ani
i‑a ajutat pe homosexuali să se convertească la heterosexualitate.32
Am menționat deja mai devreme despre activitatea profesorului Robert Kronemeyer. Dacă cine‑
va este interesat să citească, va găsi opt studii de caz, relatările unor oameni care au solicitat ajutor
să‑și revină din robia homosexualității (după cum descriu ei stilul lor de viață) și s‑au convertit la
heterosexualitate.33
Un alt domeniu în care vom vedea rodul vieții lor schimbate este în numeroasele lucrări creștine
ce intră în contact cu homosexuali care doresc ajutor. Limitarea spațiului nu îmi permite să intru în
detalii. Cei interesați pot găsi referințele în notele de subsol.
Există cu adevărat vieți transformate? Este cea a lui Darlene Bogle, o femeie care „s‑a luptat
cu lesbianismul“ timp de 17 ani.34 Ea a fost crescută într‑un mediu în care ea a fost abuzată sexu‑
al de către diferiți bărbați și băieți, prima dată la vârsta de trei ani. Părinții ei au divorțat când ea
28
Rick Notch, The Geraldo Show (11 June 1991).
29
Richard Isay, citat la 20/20, ABC News, (24 April 1992).
30
William H. Masters și Virginia E. Johnson, Homosexuality in Perspective (Boston, Little, Brown and Company, 1979), pag. 333.
De asemenea, ca urmare a unui studiu de zece ani a homosexualității ei au descoperit că cei care doresc „convertirea“ la hetero‑
sexualitate au avut o rată de eșec de doar 21% (pag. 396). Cu toate acestea, după efectuarea anumitor ajustări rata eșecurilor la
convertire ar putea fi de 45%.
31
Reinisch, pag. 143.
32
20/20, ABC News (24 April 1992).
33
Kronemeyer, pag. 141‑167.
34
Darlene Bogle, „Healing from Lesbianism“ , în Yamamoto, pag. 15.

Capitolul 5
a avut numai cinci ani. Noul ei tată vitreg a abuzat‑o frecvent, atât verbal cât și fizic. După cum
spune ea însăși, a fost crescută într‑o „casă în care nu avea parte de afecțiune, lipsită de modele
pozitive și de dragoste“.35 Azi prin harul și mila lui Dumnezeu, ea a fost complet eliberată acum
15 ani din fostul ei stil de viață și este în prezent consilier la Paraklete Ministries în Hayward,
California.
Mai este cazul lui Frank Worthen, un homosexual practicant timp de 25 de ani. În 1973 s‑a întors
la Isus Cristos, care l‑a eliberat de acest stil de viață. De atunci el e liber, fără ca să se mai întoarcă
nici măcar o dată la vechiul său comportament. Astăzi, el și soția sa Anita sunt misionari în Filipine
cu organizația Exodus International.36
Andrew Comiskey, fost homosexual, este acum director la Desert Stream Ministries.37
Joanne Highley, lesbiană de la 13 la 23 ani, a fost eliberată de acel stil de viață în urmă cu 35
de ani. Căsătorită cu același bărbat în toți acești 35 de ani, mamă și bunică, soțul ei este director la
L.I.F.E. Ministries în New York.38
Există într‑adevăr vieți schimbate, oameni care erau exclusiv homosexuali și au devenit hete‑
rosexuali? Da. Nu au existat oare și din aceia care au recăzut la stilul lor de viață vechi? Din nou,
răspunsul este da, așa cum este de așteptat. La fel ca și la Alcoolicii Anonimi, drumul este rareori
ușor și implică un angajament extraordinar din partea individului care caută recuperare și vin‑
decare. Uneori unii se poticnesc și nu se mai întorc. Uneori alții se poticnesc, sunt primiți înapoi
și continuă procesul de recuperare. Și, uneori alții sunt vindecați instantaneu și nu se mai întorc
niciodată. Dar nu se poate contesta că există mulți foști homosexuali care au fost transformați de
puterea lui Isus Cristos.
Un stil de viață sănătos?

După cum am menționat mai sus, activiștii mișcării pentru drepturile homosexualilor susțin tot
timpul că sunt normali și sănătoși. Am discutat deja „normalitatea“ homosexualității. Întrebarea
dacă este sau nu un stil de viață sănătos poate fi abordată din două direcții: promiscuitatea și prac‑
ticile sexuale în sine.
1. Promiscuitatea.
Dacă cineva este de acord cu afirmația că a fi promiscuu nu este sănătos, fie din punct de vedere
emoțional sau fizic, atunci homosexualitatea, așa cum este practicată de obicei, trebuie catalogată
ca fiind extrem de nesănătoasă. Homosexualties, o publicație oficială a The Institute for Sex Re-
search [Institutul de Cercetare a Sexului] fondată de Alfred Kinsey, Bell Alan și Weinberg Martin,
a raportat că doar zece la sută din homosexualii de sex masculin ar putea fi catalogați ca „relativ
monogami“ sau „relativ mai puțin promiscui“. Constatările suplimentare au arătat că 60 la sută
dintre homosexualii de sex masculin au avut mai mult de 250 de parteneri sexuali în toată viața și
28 la sută dintre homosexualii de sex masculin au avut mai mult de 1.000 de parteneri sexuali pe
parcursul vieții. Un alt fapt uimitor este faptul că 79 la sută au recunoscut că mai mult de jumătate
dintre partenerii lor sexuali erau necunoscuți.39
35
Ibid., pag. 17.
36
Bob Davies, „The Exodus Story: The Growth of Ex‑gay Ministry“, în Yamamoto, pag. 47‑59. Vezi de asemenea Kent Phil‑
pott, The Gay Theology (Plainfield, NJ, Logos International, 1977), pag. 20‑37.
37
Andrew Comiskey, Pursuing Sexual Wholeness: How Jesus Heals the Homosexual (Lake Mary, FL, Creation House, 1989).
38
Joanne Highley, L.I.F.E. Ministries, P.O. Box 353, New York, NY 10185.
39
Alan P. Bell și Martin S. Weinberg, Homosexualities (New York: Simon and Schuster, 1978), pag. 308.

Doar câțiva ani după publicarea acestui raport, dr. William Foege, directorul de la Centrul pen‑
tru Controlul Bolilor, a declarat: „Cei ce cad victimă SIDA au avut în medie 60 parteneri sexuali
în ultimele douăsprezece luni“.40 Spre deosebire de aceste date, „un bărbat heterosexual are de‑a
lungul vieții sale, în medie de la cinci la nouă parteneri“.41
Ce se poate spune despre relațiile lesbiene? Sunt femeile homosexuale mai promiscue decât
bărbații homosexuali? Cu toate că cercetarea pe lesbiene este mai redusă, datele arată că acestea
sunt mult mai înclinate spre monogamie decât bărbații homosexuali. Cu toate acestea, relațiile
lor nu sunt încă foarte sigure. Yvonne Zipter, o lesbiană – scrie în revista de homosexualitate din
Chicago, Windy City Times, într‑un articol intitulat „The Disposable Lesbian Relationship [Relația
lesbiană de unică folosință] - observă că „relația lesbiană de durată“ este ceva „mitic“.42
2. Practici sexuale.
Un al doilea element care nu poate fi evitat într‑o discuție referitoare la aspectele de sănătate ale
homosexualității este însăși practica sexuală a homosexualilor. Este aceasta sănătoasă? Încă o dată,
preponderența dovezilor medicale este decisiv negativă.
Multe surse medicale vin să documenteze aberația fizică a practicii sexuale homosexuale. Urmă‑
toarele informații provin dintr‑un articol intitulat „Medical Perspective of the Homosexual Issue“
(Perspectiva medicală asupra problemei homosexuale). El a fost scris de dr. Bernard J. Klamecki,
un proctolog (specialist rectal) în urmă cu mai bine de 30 de ani.
Dr. Klamecki afirmă în acest articol că, atunci când a început să practice medicina în 1960, doar
unu la sută dintre pacienții săi erau homosexuali. În 1988 acest număr a crescut la 25 la sută dintre
pacienții săi, majoritatea fiind trimiși de către o clinică gratuită a homosexualilor din zonă. Urmă‑
torul material provine de la cineva cunoscut și respectat de comunitatea homosexuală, un profe‑
sionist din domeniul medical care manifestă grijă și compasiune pentru toți pacienții săi și care își
dedică o bună parte a timpului său să le slujească.
Dr. Klamecki continuă și discută diferitele boli bacteriene și virale pe care le întâlnește în mod regu‑
lat la pacienții homosexuali, cea mai importantă fiind SIDA (statistica arată că 70 la sută din americanii
cu SIDA sunt homosexuali sau bisexuali de sex masculin). În plus, el afirmă că până la 86 la sută din
bărbații homosexuali folosesc diferite droguri pentru a declanșa și crește stimularea lor sexuală.43
Este stilul de viață homosexual unul sănătos? Informațiile prezentate mai sus sunt doar vârful
icebergului care arată caracterul patologic al acestor practici sexuale. Am putea dezvălui și mai
multe (de exemplu, un homosexual este de trei ori mai predispus la sinucidere în comparație cu
un heterosexual; un studiu recent arată că longevitatea bărbaților și femeilor homosexuale care nu
suferă de SIDA este cu aproximativ 33 ani mai redusă decât cea a heterosexualilor), dar nu le putem
prezenta aici din lipsă de spațiu.44 Cred că orice cititor imparțial ar trebui să recunoască faptul că
homosexualitatea nu este nici un stil de viață sănătos, nici unul natural.
40
Walter Isaacson, „Hunting for the Hidden Killers“ Time (4 July 1983), pag. 51.
41
Kronemeyer, pag. 32.
42
Yvonne Zipter, „The Disposable Lesbian Relationship“, Windy City Times, Chicago, (25 December 1986), pag. 18.
43
Ibid. pag. 123, 119.
44
Paul Cameron, William L. Playfair și Stephen Wellum,“The Homosexual Lifespan.“ Family Research Institute, 14 februarie 1992.

Capitolul 5
Sarcina creștinilor
Înainte de a încheia trebuie să clarific că în timp ce cred că homosexualitatea este aberantă din
punct de vedere anatomic, o deviere psihologică și din punct de vedere moral în stare de fali‑
ment, este la fel de adevărat că toți suntem păcătoși. Biblia afirmă că ne‑am întors toți cu spatele
la Dumnezeu și am plecat pe propriul nostru drum. Așa cum Martin Luther a spus o dată, fiecare
dintre noi „a păcătuit des și zi de zi“.
Dacă n‑ar fi harul și mila lui Dumnezeu, oricare dintre noi ar fi lăsat singur și neajutorat în
mica sa lume a păcatului. Vestea bună, totuși, este că Dumnezeu S‑a apropiat de noi, coborându‑Se
pentru a deveni una cu noi în umanitatea noastră, murind și înviind din nou – pentru ca noi să fim
liberi de robia păcatului.
Pentru oricine se luptă cu robia homosexualității sau robia oricărui alt păcat, se poate găsi elibe‑
rarea la crucea de pe Golgota. Sarcina noastră ca și creștini este de a prezenta cu dragoste Evanghe‑
lia lui Isus Cristos la toți oamenii.
* Acest eseu a apărut inițial în Christian Research Journal:

Joseph Gudel, „Homosexuality: Fact or Fiction“, Christian Research Journal 15:1 (1992), pag. 21‑33.
** Drepturile de reproducere acordate de Christian Research Journal.

Homosexualitatea,
adevăr sau ficțiune?
um este definită homofobia în The Kinsey Institute New Report on Sex [Noul raport despre
1 C
sex al Institutului Kinsey]? Conform acestei definiții, sunt creștinii homofobi? De ce da sau
de ce nu?
Noul raport despre sex al Institutului Kinsey definește „homofobia” ca o teamă irațională
sau ura față de homosexuali. Conform acestei definiții, creștinii nu sunt (sau cel puțin nu ar tre‑
bui să fie) homofobi, deoarece deși recunoaștem că homosexualitatea este un păcat, noi suntem
chemați să nu urâm pe nimeni. [ME vol.1 pag. 195]
[Referiți-vă la cuvintele lui Cristos din Matei 5:43-44 (Luca 6:27-28). Deși unii homosexuali și / sau
susținători ai homosexualității se poate să îi urască pe creștini, răspunsul nostru ar trebui să fie unul al
dragostei și rugăciunii.]
2. Se citează adesea că 10% sută din populația Statelor Unite este homosexuală; de unde provine
această statistică?
Se pare că mulți dintre cei care folosesc această statistică nu știu de unde provine. Adevărul
este că provine dintr-un studiu vechi făcut de William Kinsey, Sexual Behavior in the Human
Male [Comportamentul sexual al bărbatului], 1948. [ME vol.1 pag. 195-196]
3. Este procentajul de 10% corect? De ce da sau de ce nu?
La acest capitol, studiul are cel puțin trei probleme evidente: 1) Aproximativ 25% din
cei 5.300 de indivizi pe care i-a studiat Kinsey erau deținuți din penitenciare care, din cau‑
za încarcerării nu puteau avea contact sexual de tip heterosexual. Aproape jumătate dintre
deținuți au raportat experiențe homosexuale în timp ce erau în închisoare. 2) Studiul său
reprezentativ a inclus, de asemenea, câteva sute de bărbați prostituați. 3) Studiul a fost părti‑
nitor pentru că a fost făcut pe voluntari. Cu alte cuvinte, Kinsey a dat anunțuri care solicitau
participarea la studiul său asupra comportamentului sexual uman. Bunul simț ar părea să ne
spună că anunțul despre un subiect atât de intim conduce la un număr disproporționat de
respondenți promiscui.

Capitolul 5
Ar trebui remarcat că Kinsey nu a spus că 10% din întreaga populație din SUA ar fi homo‑
sexuală. Mai degrabă, el a afirmat că 10% dintre bărbații albi americani au fost „mai mult sau
mai puțin” homosexuali timp de cel puțin trei ani din viața lor, între 16 și 65 de ani. Statistica
pentru femei indică 5%. Procentul real despre care se credea că au fost exclusiv homosexuali pe
durata întregii lor vieți a fost de doar 4% la bărbați și 2-3% la femei, cifre bazate pe propriul său
eșantion reprezentativ de populație. [ME vol.1 pag. 196-197]
4. Ce alte studii au fost efectuate în ceea ce privește procentul de homosexuali din societatea
americană? Care au fost concluziile lor?
Un studiu recent asupra bărbaților, efectuat între 1984 și 1987 de către David Forman, a
constatat că doar 1,7% din eșantionul său a avut vreodată relații sexuale homosexuale. Un alt
studiu mai recent, realizat la Universitatea din Chicago în 1989, a dus la o cifră de mai puțin de
1% exclusiv homosexuali. [ME vol.1 pag. 197]
5. Decizia APA din 1973 de a scoate homosexualitatea din lista sa de tulburări dă oare dreptate
afirmației că homosexualitatea este normală? De ce da sau de ce nu?
Faptul că homosexualitatea a fost eliminată din lista de tulburări mintale a APA nu pare să
susțină afirmația că a fi homosexual înseamnă că ești normal. În primul rând, eliminarea a fost
în parte rezultatul presiunii exercitate de homosexuali și nu rezultatul dezbaterii academice. În
al doilea rând, decizia de a o elimina nu a fost unanimă. Doar un sfert din cei 25.000 de membri
APA au votat de fapt cu privire la această problemă și doar 58% dintre aceștia au fost în favoa‑
rea eliminării homosexualității din lista de tulburări. În al treilea rând, un sondaj ulterior pare
să dezvăluie faptul că majoritatea APP nu consideră homosexualitatea ca fiind normală. În 1977
zece mii de membri ai APA au fost chestionați să își exprime opinia lor pe această temă. Într-un
articol intitulat „Sick Again?” revista Time a rezumat rezultatele sondajului: „Dintre cei ce au
votat, 69% au spus că homosexualitatea «este de obicei o adaptare patologică, spre deosebire de
o variație normală», 18% nu au fost de acord, și 13 % au fost indeciși”. [ME vol.1 pag. 197-198]
6. Care este cea mai bună dovadă că homosexualitatea este de natură biologică? Care sunt prin‑
cipalele probleme cu aceste dovezi?
Un studiu din 1991 făcut de dr. Simon LeVay pe creierul a 41 de cadavre, între care 19 bărbați
homosexuali, a descoperit că „o mică zonă despre care se credea că controlează activitatea
sexuală [hipotalamus] era cu 50% mai redusă la homosexuali, față de cea a bărbaților heterose‑
xuali”. Principala problemă cu acest studiu este cel mai bine rezumată de John Money: „Adevă‑
rata întrebare este, de fapt, când a ajuns acolo? A fost prenatală, neonatală, în timpul copilăriei,
a pubertății? Nu știm.” Cu alte cuvinte, acest studiu, în cazul în care este exact, doar confirmă
faptul că există o diferență între bărbații heterosexuali și cei homosexuali. El nu demonstrează
că un homosexual se naște homosexual.

Alte probleme sunt citate de autor. În primul rând, toți cei 19 bărbați homosexuali au
murit de SIDA, mulți cercetători crezând că aceasta ar fi putut fi cauza care să fi contribuit
sau să fi determinat diferențele. În al doilea rând nu se poate cunoaște istoricul sexual al
bărbaților „heterosexuali”. În al treilea rând nu se poate determina dacă hipotalamusurile
mai mici erau cauza sau rezultatul homosexualității. În al patrulea rând dr. LeVay, el însuși
homosexual, a recunoscut că studiul său nu a fost în întregime o întreprindere științifică
dezinteresată [ME vol.1 pag. 198]
7. Există dovezi care ar putea indica faptul că homosexualitatea este determinată de mediu?
Un număr de cercetători și terapeuți citează studii de caz individuale și experiențe persona‑

le pentru a sprijini ideea că homosexualitatea este, după cum afirmă Robert Kronemeyer „un
răspuns învățat la experiențe timpurii dureroase și că aceasta poate fi dezvățată. Pentru acei
homosexuali care sunt nefericiți și caută un tratament eficient, eu le spun că este vindecabilă”.
[ME vol.1 pag. 199-200]
8. Este posibil ca homosexualii să revină sau să se convertească la heterosexualitate? Dați cel

puțin un exemplu.
Este cu siguranță adevărat că unii homosexuali s-au convertit de la homosexualitate la hete‑

rosexualitate. Desigur, trebuie să se constate că, de asemenea, un număr de foști homosexuali
au revenit la stilul lor vechi de viață. Dar era de așteptat. La fel ca și la Alcoolicii Anonimi, dru‑
mul este rareori ușor și implică un angajament extraordinar din partea individului care caută
recuperare și vindecare. Uneori unii se poticnesc și nu se mai întorc. Uneori se poticnesc, sunt
primiți înapoi și continuă procesul de recuperare. Și, uneori unii sunt vindecați instantaneu și
nu se mai întorc niciodată. Totuși, nu se poate contesta că există mulți foști homosexuali care au
fost transformați de puterea lui Isus Cristos. [ME vol.1 pag. 201-202]
9. Care sunt cele două motive pentru care homosexualitatea nu este un stil de viață sănătos?
În primul rând, promiscuitatea nu este sănătoasă nici din punct de vedere emoțional, nici
fizic. Există o corelație directă între bolile cu transmitere sexuală, cum ar fi SIDA și numărul de
parteneri sexuali.
În al doilea rând, practicile sexuale tipice homosexualilor pot afecta cavitatea orală, plămânii,
penisul, prostata, vezica urinară, anusul, zonele perianale din afara rectului, rectul, colonul, va‑
ginul, uterul, zona pelviană, creierul, pielea, sângele și sistemul imunitar. Dincolo de aceasta, ar
trebui remarcat faptul că 70% dintre americanii bolnavi de SIDA sunt homosexuali sau bisexuali.
De asemenea, homosexualii sunt de trei ori mai predispuși spre sinucidere decât heterosexualii.
În cele din urmă, un studiu arată că speranța de viață a bărbaților și femeilor homosexuale fără
SIDA este cu aproximativ 33 de ani mai mică decât cea a heterosexualilor. [ME vol.1 pag. 202-203]

Capitolul 5
10. Care este sarcina creștinilor în legătură cu homosexualii?
Sarcina noastră ca și creștini este ca din dragoste să le vestim tuturor Evanghelia lui Cristos.
Nu trebuie să uităm că toți am păcătuit și chiar creștinii continuă să se lupte cu anumite păcate.
În această privință suntem toți la fel, dar creștinul nu este singur în lupta lui. Avem de partea
noastră puterea Dumnezeului Atotputernic pentru a combate păcatul și el ne-a dat o comunita‑
te de credincioși să ne întărească, să ne sprijine și să ne îndrume. Deși acest păcat îi poate face
pe mulți dintre noi să se simtă incomod, este un păcat care poate fi iertat la fel ca orice abatere
de la voia lui Dumnezeu. [ME vol.1 pag. 204]
[Discutați experiențe personale pe care se poate să le fi avut elevii în această privință.]
Activitate cu leproși
Puneți-i pe elevi să citească Marcu 1:40-42, care relatează cum Isus a vindecat
un om bolnav de lepră. Inspirați de acest pasaj, discutați modul în care Isus ar
acționa astăzi dacă s-ar confrunta cu un om care are SIDA. Trimiterea la Levitic
13, în special la versetele 45 și 46, îi va ajuta pe elevi să înțeleagă cât de radicală
a fost reacția lui Isus față de lepros. Motivați-i să rescrie sau să recontextualizeze
povestea pentru ziua de azi, boala fiind SIDA, nu lepra.

Ceea ce este împotriva firii
de Joseph P. Gudel
Agenda politică a mișcării pentru drepturile homosexualilor

În primul articol din această serie am prezentat în oarecare detaliu faptul că până și dintr‑o per‑
spectivă seculară, cititorul imparțial trebuie să admită că homosexualitatea nu este un stil de viață
sănătos și nici natural. Totuși, în ultimii 20 de ani s‑a dezvoltat o mișcare tot mai puternică pentru
drepturile homosexualilor în America. Acaestă mișcare a cerut cu vehemență nu numai dreptul
homosexualilor de a face ce vor în spatele ușilor închise, ci au cerut ceva mult mai important – ca
societatea să accepte pe deplin stilul lor de viață ca fiind sănătos și normal, cerând chiar drepturi
speciale și legislație care să‑i protejeze ca o „minoritate oprimată“.
Cu privire la cererile mișcării pentru drepturile homosexualilor, purtătorul lor de cuvânt, Jeff
Levi, a spus într‑un discurs din 1987 ținut la Clubul Național de Presă din Washington: „Noi nu
mai cerem doar dreptul la respectarea vieții private și la protecție de nedreptățire. Noi avem de ase‑
menea un drept – la fel cum au deja americanii heterosexuali – ca guvernul și societatea să afirme
felul nostru de viață.“45
Încă din 1975, într‑un articol intitulat „Gays on the March“ [Homosexualii mărșăluiesc], revista
Time a citat o activistă homosexuală, Barbara Gittings: „Ceea ce vrea homosexualul, și unde nu vrea
să accepte compromis și nici nu i se poate cere pe temeiuri morale să facă un compromis, este ac‑
ceptarea homosexualității ca un mod de viață tratat la egalitate deplină cu heterosexualitatea.“46 Ca
răspuns la aceasta, editorul revistei Time a spus un lucru înțelept: „Una este să elimini discrimina‑
rea legală împotriva homosexualilor. Este cu totul altceva să impui aprobarea [homosexualității]...
Acest scop al acceptării depline, pe care nicio societate cunoscută din trecut sau prezent nu l‑a acordat
homosexualilor, este lucrul care‑i sperie pe mulți americani“ (sublinierea noastră).47
Având în vedere scopurile lor declarate, este foarte semnificativ faptul că în prezent sunt acte
legislative în curs de aprobare în Senatul Statelor Unite care propun să facă tocmai ceea ce a cerut
mișcarea pentru drepturile homosexualilor: să legitimizeze pe deplin homosexualitatea ca un mod
de viață alternativ, acceptabil și aprobat de societate. Legislația introdusă în Senat de senatorul
Edward Kennedy poartă numărul S. B. 574. Versiunea introdusă în Camera Reprezentanților de
Barney Frank (care este homosexual declarat fățiș), poartă numărul H. R. 1430. [Nota editorului: Nici
una dintre aceste legislații nu a fost aprobată până la data scrierii – 1993.]
Pentru majoritatea americanilor este pur și simplu șocant să aibă asemenea legislație supusă
spre aprobare în Congresul Statelor Unite.48 Ceea ce este și mai surprinzător este că legislația a avut
aproximativ 140 de sponsori în Congres, cât și sprijinul deplin al președintelui Bill Clinton.49
45
Jeff Levi, citat de William Dannemeyer, Shadow in the Land (San Francisco, Ignatius, 1989), pag. 86
46
„Gays on the March“, Time (8 septembrie, 1975), pag. 43.
47
Ibid.
48
Într‑un sondaj de opinie Gallup din 1991, 61% dintre americani credeau că „tolerarea stilului de viață homosexual a fost dăună‑
toare pentru societate“. Nightline (8 septembrie, 1992)
49
Gregory Bray, „Where Are Dems on Family Values?“ [Unde se află democrații în privința valorilor familiei?] Augusta, GA, The
Augusta Chronicle, retipărit în Oshkosh Northwestern, 22 august 1992, pag. 6

Capitolul 5
Dacă este aprobată, această legislație ar face să fie ilegal pentru orice organizație, inclusiv com‑
panii și biserici creștine, să refuze să angajeze homosexuali practicanți. Ar legaliza „căsătorii“ ale
persoanelor de același sex, ceva ce nu este recunoscut în prezent în nicio jurisdicție din Statele Uni‑
te. [Nota editorului: Până în anul 2009 statele Massachusetts, Connectivut, Iowa, Vermont și New Hamps‑
hire au legalizat căsătorii ale persoanelor de același sex, în timp ce problema este dezbătută activ în California
și Maine. În plus, statele New York, California și districtul Washington, D.C., recunosc căsătoriile persoa‑
nelor de același sex, deși asemenea căsătorii nu sunt oficiate în acele state.] „Cuplurile“ homosexuale ar
avea dreptul să adopte copii. Fiecare district școlar ar trebui să includă homosexualitatea ca un stil
de viață alternativ pozitiv, în cursurile de educație sexuală oferite.
În ce privește agenda mișcării radicale pentru drepturile homosexualilor care este promovată în
prezent, dr. John F. Harvey, un profesor de teologie morală, cunoscut pe plan național, care predă la
Facultatea de teologie DeSales și care este implicat activ de mai bine de treizeci de ani în consilierea
persoanelor homosexuale, scrie:
„Activiștii homosexuali ... nu cer doar dreptul de a trăi în privat potrivit stilului lor de viață
și să fie lăsați în pace; folosind cuvintele lor – ei vor să convingă toate elementele societății,
chiar și pe copii, că „homosexualitatea este la fel de acceptabilă ca și heterosexualitatea“...
Eu cred că legislația pentru drepturile homosexualilor ar vătăma copiii la o vârstă im‑
presionabilă, maleabilă și credulă. Există nenumărate dovezi că propaganda homosexuală
poate îndupleca tinerii să participe în activități homosexuale și, poate, chiar să se orienteze
permanent în acea direcție.“50
Ca o dovadă că influențarea copiilor la o vârstă foarte fragedă face parte din agenda pentru dreptu‑
rile homosexualilor nu este nevoie să căutați mai departe decât la programa școlilor publice din New
York. Între materiale sunt incluse patru cărți pro‑homosexualitate care vizează copiii foarte mici.
Una dintre acestea, Heather Has Two Mommies [Heather are două mămici], este o carte pentru copii
despre un cuplu de lesbiene care au un copil prin inseminare artificială. O altă carte, Daddy’s Ro‑
ommate [Colegul de cameră al lui tati], descrie un băiat cu părinții divorțați care își vizitează tatăl și
noul coleg de cameră a tatălui său (evident, iubitul lui). Într‑o a treia carte, Gloria Goes to Gay Pride
[Gloria participă la parada gay] există un pasaj care spune: „Unele femei iubesc femeile, unii bărbații
îi iubesc pe alți bărbați, unele femei și bărbați se iubesc unii pe alții. De aceea participăm la paradă,
astfel încât toată lumea să poată alege“.51
Raționamentul din spatele folosirii acestor cărți din programa pentru clasa întâi a orașului se găsește
la pagina 145 sub titlul „Children of the Rainbow“[Copiii curcubeului], care prevede că învățătorii și pro‑
fesorii trebuie să „fie conștienți de structura variată a familiilor ce includ... părinții homosexuali sau
lesbieni“, iar „copiii trebuie învățați să recunoască aspectele pozitive ale fiecărui tip de cămin“.52
John Leo scrie în US News and World Report un articol care reacționează la așa ceva: „Se trece
dincolo de limită; de fapt, un nou tip de etică este impus sistemului de școli de stat ale orașului.
Virtutea tradițională a toleranței (dacă homosexualii vor să trăiască împreună, este problema lor) a
fost înlocuită cu o nouă etică ce impune aprobarea și susținerea (dacă homosexualii vor să trăiască
împreună, trebuie să «recunoaștem aspectele pozitive» ale modului lor de viață).“53
50
John F. Harvey, The Homosexual Person (San Francisco: Ignatius, 1987), pag. 114‑115.
51
Nightline.
52
John Leo, „Heather Has a Message“, U.S. News & World Report (17 August 1992), pag. 16.
53
Ibid.

Este clar că comunitatea homosexualilor vrea mult mai mult decât doar dreptul la o viață priva‑
tă. Dar ce se poate spune despre drepturile lor civile? Este oare nevoie de legi noi pentru a‑i proteja
pe homosexuali? Ca răspuns la această întrebare, Roger J. Magnuson, un avocat procesual de renu‑
me național, afirmă: „Homosexualii au aceleași drepturi ca și heterosexualii. Ele sunt protejate de
Carta Drepturilor,54 prin legi federale și statale, precum și de legile noastre în general. Ei au același
statut în fața legii la fel ca și alți cetățeni... Problema nu este dacă le‑au fost încălcate drepturile.
Problema este dacă ar trebui create noi drepturi, care nu au fost recunoscute în trecut.“55
Nu există nicio îndoială cu privire la dreptul homosexualilor de a se angaja în orice deviații do‑
resc la adăpostul și intimitatea propriei lor locuințe. Cu toate acestea există multe întrebări despre
încercarea lor de a‑și codifica comportamentul ca fiind acceptabil și bun, de a impune stilul lor de
viață asupra restului societății și de a‑i influența pe cei ce sunt prea tineri și nu înțeleg implicațiile
morale ale acestei probleme.
Încercarea de a înfățișa această problemă ca fiind vorba de drepturile civile ale unei minorități
oprimate este doar un truc emoțional. Nimeni nu ar afirma vreodată că e păcat să fii negru sau his‑
panic, la fel cum nimeni nu ar spune că e păcat să fii femeie sau să ai un handicap. Dar Cuvântul lui
Dumnezeu spune că este un păcat să ai un comportament homosexual, așa cum vom vedea mai jos.
Homosexualitatea și Biserica
Foarte puține biserici din zilele noastre susțin în mod deschis homosexualitatea ca învățătura
oficială a Bisericii. Există totuși unele dintre ele care fac lucrul acesta. Cea mai importantă dintre
acestea este Metropolitan Community Church, fondată de Troy Perry în 1968, îndeosebi pentru
homosexuali declarați.
Singura denominație mai importantă care a solicitat deplina recunoaștere și acceptare a ho‑
mosexualilor este United Church of Christ [Biserica Unită a lui Cristos, sau UCC]. Încă din 1975
s‑a votat pentru a pune capăt oricărei „discriminări“ legate de preferințele sexuale și a permis
congregațiilor UCC să decidă după cum au crezut de cuviință în această privință. În 1983 Sinodul
General al UCC a adoptat o rezoluție care afirmă că „orientarea sexuală a cuiva nu este o problemă
ce ține de morală“.56 În fine, în 1991 Sinodul General UCC a aprobat apelul ca toate congregațiile
sale să „afirme, să sărbătorească și să îmbrățișeze cu îndrăzneală darurile pentru lucrare manifes‑
tate de lesbiene, homosexuali și bisexuali“.57
Multe alte confesiuni se apropie de acest punct de vedere. Unii, cum ar fi Episcopal Church [Bi‑
serica Episcopală], au clerici homosexuali declarați, instalați în deplină cunoștință de organismele
lor bisericești de conducere. Altele, cum ar fi United Methodist Church [Biserica Metodistă Unită]
(UMC), au respins în mod oficial practica homosexuală ca fiind incompatibilă cu credința creștină.
Cu toate acestea, cel puțin 44 de congregații UMC „și‑au deschis în mod oficial porțile pentru ho‑
mosexuali“ și au cerut episcopilor lor să binecuvânteze „ceremoniile unirii celor de același sex“.58
În mod similar, ghidul de studiu al Evangelical Lutheran Church in America [Biserica Evanghelică
Luterană din America] din 1991 privind sexualitatea afirmă că „nu pot fi emise judecăți absolute“
în ceea ce privește homosexualitatea.59 Cu toate acestea, ghidul continuă promovând relațiile ho‑
54
Engleză, Bill of Rights. Primele zece amendamente ale Constituției SUA sau Declarația drepturilor omului.
55
Roger J. Magnuson, Are Gay Rights Right? (ediție revizuită, Portland, Multnomah Press, 1990), pag. 78.
56
„UCC Admits Gay Church“, The Christian Century (30 May‑6 June 1990), pag. 563.
57
„Bar Homosexual Clergy, Conservative Disciples Say“, Religious News Service, în The Christian News, (30 Sept. 1991), pag. 11.
58
„ UMC and Gay Unions“, The Christian Century (27 June‑4 July 1990), pag. 626.
59
Evangelical Lutheran Church in America, Human Sexuality and the Christian Faith (Minneapolis, MN, ELCA, 1991), pag.44.

Capitolul 5
mosexuale de „durată“.60 O nouă revistă homosexuală, care se prezintă ca fiind o „revistă pentru
creștini homosexuali și lesbiene“ are o listă de zece pagini de biserici și organizații „creștine“ în
care „homosexualii și lesbienele sunt bine‑veniți cu drepturi și implicare deplină“.61
Foarte puține confesiuni creștine de astăzi au rămas credincioase afirmației clare din Biblie că
homosexualitatea este un păcat. Printre acestea ar fi Biserica Romano‑Catolică, Southern Baptist
Convention [Convenția Baptistă de Sud], Lutheran Church – Synod Missouri [Biserica Lutera‑
nă – Sinodul Missouri], Wisconsin Evangelical Lutheran Synod [Sinodul Evanghelic Luteran din
Wisconsin] și Greek Orthodox Church [Biserica Ortodoxă Greacă].
Biblia și homosexualitatea
Autoritatea Scripturii
Este extrem de important să rețineți că aproape fiecare grup pro‑homosexualitate din biserici au
un singur lucru în comun: resping Biblia ca fiind pe deplin Cuvântul lui Dumnezeu. Din denominațiile
menționate mai sus care au acceptat homosexualitatea sau simpatizează cu ea, niciuna nu crede
că avem Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu în Vechiul și Noul Testament. De asemenea, nume‑
roasele cărți pro‑homosexualitate care au apărut, resping sau chiar ridiculizează poziția istorică a
Bisericii în ceea ce privește inspirația și autoritatea Scripturii.
În diverse materiale scrise de orientare pro‑homosexuală se pot găsi trei direcții de atac împo‑
triva Scripturii. Prima este pur și simplu ignorarea scriitorilor biblici pe motiv că aceștia au fost
oameni care au făcut de multe ori greșeli și astfel poți respinge ceea ce spune Scriptura ca autoritate
din punct de vedere moral. Ca urmare, John Barton afirmă că „în niciun caz Biblia nu este un cod;
este o carte mare și lată ca un compendiu, plină de varietate și inconsecvență, uneori greșind în pro‑
bleme de viață, cât și de teologie.“62 Și în altă parte, în lucrarea des citată a lui John Boswell, găsim:
„Când luăm în considerare presupusa influență a anumitor pasaje biblice... trebuie să renunțăm la
conceptul unei singure cărți care conține un corpus de scrieri uniform acceptate ca fiind autoritatea
în materie de morală“.63
O a doua direcție de atac este înrudită cu prima – și anume, scriitorii biblici nu cunoșteau nimic
în ceea ce privește homosexualitatea. Se susține că ei nu știau tot ceea ce știm în prezent, așa că
trebuie să judecăm și să interpretăm Biblia prin prisma înțelegerii moderne în materie de biologie,
psihologie, sociologie și așa mai departe. „Date fiind marile descoperiri din domeniul biologiei,
psihologiei și sociologiei, gândirea secolelor XX și XXI trebuie să supună unei analize mult mai
detaliate și mai critice argumentele religioase tradiționale cu privire la natură.“64
Nu este scopul acestui articol să ofere o apărare detaliată a inspirației și infailibilității Bibliei.65
Totuși, răspunsul simplu la aceste atacuri este că atât iudaismul cât și creștinismul au susținut
întotdeauna autoritatea deplină a Scripturii, așa cum a făcut‑o Isus Însuși. Vorbind de Vechiul Tes‑
tament, de exemplu, Domnul nostru a spus succint: „Scriptura nu poate fi desființată“ (Ioan 10:35).
60
“Ibid., pag. 41‑46.
61
Christus Omnibus, primul număr, coperta și pag. 18.
62
John Barton, „The Place of the Bible in Moral Debate“, Theology 88 (May 1985), pag.20.
63
John Boswell, Christianity, Social Tolerance, and Homosexuality (Chicago, The University of Chicago Press, 1980), pag. 92.
64
Jeannine Gramick, „What Is Natural?“ în Building Bridges (ed. Robert Nugent și Jeannine Gramick, Mystic, CT, Twenty
Third Publications, 1992), pag. 46. Cf. Letha Scanzoni și Virginia Ramey Mollenkott, Is the Homosexual My Neighbor? (New
York, Harper & Row Publishers, 1978), pag. 71.
65
Vezi Norman L. Geisler și William E. Nix, A General Introduction to the Bible (Chicago, Moody Press, 1968).

Nu pot fi acceptate unele părți din Scriptură în timp ce alte părți sunt respinse. Vorbind despre
călăuzirea pe care o vor primi apostolii Săi, inclusiv călăuzirea pentru scrierile lor viitoare (adică
Noul Testament), Isus le‑a spus: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care‑L va trimite Tatăl
în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v‑am spus Eu“ (Ioan
14:26; vezi și 2 Timotei 3:16).
Este ridicol să credem că, atunci când i‑a călăuzit pe autorii biblici, Creatorul universului a fost
neinformat în ceea ce privește lucrurile pe care le știm acum despre homosexualitate datorită bio‑
logiei moderne, psihologiei, sociologiei și așa mai departe. A nega declarațiile scripturale despre
homosexualitate din aceste motive înseamnă a nega complet supravegherea lui Dumnezeu în ma‑
terie de paternitate a Scripturii.
O a treia direcție de atac este aceea care susține că nu contează ce cred heterosexualii că spune
Biblia despre homosexualitate, pentru că homosexualii trebuie să interpreteze Scriptura prin pris‑
ma propriei lor experiențe. Prin urmare, în cartea Building Bridges [Construind poduri] se afirmă că
„Scripturile conțin unele perspective care pot fi făcute cunoscute comunității creștine numai prin
mărturia lesbienelor și homosexualilor“. Astfel, homosexualii trebuie „să interpreteze Scripturile
în lumina propriei lor experiențe“.66
Problema cu acest raționament este că o persoană ar putea justifica orice tip de comportament
spunând că referirile Scripturii la acel comportament pot fi înțelese numai de către cei care practică
un astfel de comportament (de exemplu, incest, adulter, concubinaj, și chiar bestialitate). Celor care
cred aceasta ar trebui să li se amintească cuvintele Domnului nostru: „Ia seama, dar, ca lumina care
este în tine să nu fie întuneric“ (Luca 11:35).
Sexualitatea umană
Geneza 1‑2
Pentru cei care cred că afirmațiile Bibliei sunt normative pentru viețile noastre de zi cu zi, cea
mai importantă întrebare privitoare la homosexualitate pe care trebuie să o ia în considerare este
următoarea: Care a fost scopul lui Dumnezeu în crearea sexualității umane? Răspunsul la această
întrebare este mult mai important decât orice altă discuție.
De la începutul revelației Sale pentru omenire, Dumnezeu a dezvăluit ordinea creației Sale, mai
ales cu referire la sexualitate. În Geneza 1 ni se spune că un scop al creării celor două sexe a fost
procrearea – prin unirea sexuală dintre un bărbat și o femeie ne putem reproduce ca rasă: „Parte băr‑
bătească şi parte femeiască i‑a făcut. Dumnezeu i‑a binecuvântat şi Dumnezeu le‑a zis: «Creşteţi,
înmulţiţi‑vă, umpleţi pământul şi supuneţi‑l»“ (Geneza 1:27b‑28).
Mai multe detalii sunt prezentate în Geneza 2, unde ni se spune că, în afară de procreare, există o
funcție de unire a sexualității, care are de‑a face cu împlinirea nevoii noastre de companie: „Domnul
Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să‑i fac un ajutor potrivit pentru el»“ (Ge‑
neza 2:18). Apoi, după ce Dumnezeu a creat‑o pe Eva și i‑a prezentat‑o lui Adam, Adam s‑a bucurat
de tovarășa pe care i‑a dat‑o Dumnezeu. Capitolul concluzionează: „De aceea va lăsa omul pe tatăl
său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup“ (Geneza 2:24).
În acest al doilea capitol ies la iveală mai multe aspecte. În primul rând, omul are nevoie de com‑
panie: „Nu este bine ca omul să fie singur“ (Geneza 2:18); în al doilea rând, Dumnezeu răspunde
acestei necesități: crearea femeii (2:19‑23). Cu privire la aceasta, Samuel Dresner, profesor asociat la
66
Jeanine Gramick, „Lesbian/Gay Theology and Spirituality“, Building Bridges, pag. 190‑191.

Capitolul 5
Jewish Theological Seminary, afirmă: „Femeia este creată și devine partenerul său. În ea, bărbatul
găsește împlinirea.“67 Și în al treilea capitol, Dumnezeu pune bazele căsătoriei ca instituție. Ni se
spune că omul va (1) „lăsa pe tatăl său și pe mama sa“, (2) „se va lipi de nevasta sa“, și (3) „se vor
face un singur trup“. Astfel descoperim că heterosexualitatea este proclamată ca ordinea naturală
a lui Dumnezeu în creație.
În Noul Testament, ori de câte ori apare subiectul sexualității este respectată norma căsătoriei
heterosexuale. De exemplu, răspunzând la o întrebare, Isus citează Geneza 1 și 2: „Oare n‑aţi citit că
Ziditorul, de la început i‑a făcut parte bărbătească şi parte femeiască şi a zis: «De aceea va lăsa omul
pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup»? Aşa că nu mai
sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă“ (Matei 19:4‑6).
În plus, apostolul Pavel reafirmă norma heterosexualității în multe din epistolele sale, citând, de
asemenea, pasajele din Geneza (de exemplu, Efeseni 5:25‑33; cf. 1 Corinteni 7:2‑3, 10‑16; 1 Timotei
3:2,12). Și, în timp ce unii protestează că nu putem considera că Geneza 1 și 2 sunt tratate moder‑
ne de știință,68 totuși aceste capitole ne învață adevăruri spirituale referitoare la ordinea pe care
Dumnezeu a intenționat să o impună creației Lui.
Numai în unirea heterosexuală a căsătoriei, atât pentru procreere cât și pentru unire, găsim îm‑
plinirea ordinii intenționată de Dumnezeu. Cu toate acestea, autori susținători ai homosexualității
afirmă că, deși activitatea homosexuală în sine nu poate duce la procreere, ea poate îndeplini în
continuare rolul unirii din Geneza 2.
Nu‑i nevoie de un doctorat ca oricine să înțeleagă că homosexualitatea este o aberație din punct
de vedere anatomic, adică există o ordine biologică intenționat creată în sexualitatea noastră. După
cum afirmă și un editorialist de la Harvard în revista Peninsula: „Cum pot oamenii (homosexuali)
să fie fericiți atunci când se înșeală încontinuu, crezând că este la fel de natural ca sperma să înoate
în fecale, ca și când se transformă în ou?“69 „Adevăratul scop religios al sexualității umane poate
fi înțeles, nu ca satisfacție, ci ca împlinire.“70 Această împlinire este de neatins în homosexualitate.
Acum, că am luat în considerare scopul lui Dumnezeu pentru crearea sexualității umane, vom
arunca o privire asupra textelor biblice care abordează în mod explicit homosexualitatea. Spațiul
nu ne permite să dăm un răspuns detaliat interpretării pro‑homosexuale a acestor pasaje. Cititorul
interesat poate verifica resursele enumerate în notele de final pentru lecturi suplimentare.
Levitic 18 și 20
„Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.”(Levitic 18:22)
„Dacă un om se culcă cu un om, cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un
lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea: sângele lor să cadă asupra lor.” (Levitic 20:13)
Deși aceste interdicții condamnă homosexualitatea în mod explicit ca o urâciune înaintea lui
Dumnezeu, ni se spune că aceasta nu este relevant azi. De ce? În primul rând, interpretarea pro‑ho‑
mosexuală este că, deoarece aceste condamnări sunt cuprinse în „Codul Sfințeniei“ din Israel, au
67
Samuel H. Dresner, “Homosexuality and the Order of Creation“, Judaism 40: 3 (Summer 1991), pag. 309; cf Richard F. Lo‑
velace, Homosexuality and the Church (Old Tappan, NJ, Fleming H. Revell, 1978), pag. 102 și urm.
68
Ralph Blair, Homosexualities (New York: Ralph Blair, 1991), pag. 13.
69
R. Wasinger, „If You’re Gonna Call Me Names...“, Peninsula 3:2 (October/November 1991), pag. 25.
70
R.T. Bamhouse, Homosexuality: A Symbolic Confusion (New York, Seabury Press, 1977), în Natalie Shainess, „Homosexuality
–Today“, Judaism 32: 4 (Autumn 1983), pag. 414.

fost aplicabile doar la vechiul Israel, pentru a‑l ține departe de practicile păgâne ale triburilor ve‑
cine.71
În al doilea rând, o parte din acest cod nu este respectat astăzi. Letha Scanzoni și Virginia Ramey
Mollenkott afirmă: „Consecvența și corectitudinea ar părea să dicteze că, în cazul Codului Sfințeniei
israelite care este invocat împotriva homosexualilor secolului al XX‑lea, acesta ar trebui să fie, de
asemenea, invocat împotriva unor practici comune cum ar fi consumarea cărnii în sânge, purtarea
unor țesături cu fir în amestec și relațiile sexuale conjugale din timpul perioadei menstruale“.72
Nu trebuie să depui prea mare efort să răspunzi acestor obiecții. În primul rând, Dumnezeu nu
a condamnat anumite comportamente pentru israeliți doar ca aceștia să evite practicile canaanite.
Dacă canaaniții nu ar fi practicat sacrificarea copiilor și bestialitatea, ar fi fost oare acestea permise
copiilor lui Israel? Bineînțeles că nu! Relațiile sexuale cu animale și uciderea copiilor sunt inerent
greșite și rele; chiar și atunci când acestea nu au legătură cu închinarea păgână, ele sunt niște urâ‑
ciuni înaintea lui Dumnezeu. Și totuși, aceste interdicții specifice sunt de asemenea enumerate în
acest pasaj, înainte și după condamnarea homosexualității (Levitic 18:21‑23).
Alte interdicții enumerate în Levitic includ incestul și adulterul (Levitic 18:6 și urm., 20:10). Au
fost și acestea condamnate numai din cauza canaaniților? Să argumentezi în acest mod este necin‑
stit și neagă faptul că există absoluturi morale eterne.
Cum rămâne cu faptul că alte părți ale Codului Sfințeniei din Levitic nu sunt respectate astăzi?
Din nou, răspunsul este simplu. Codul Sfințeniei conținea diferite tipuri de porunci. Unele erau
reguli cu privire la dietă sau la curățenia ceremonială la care s‑a renunțat în Noul Testament (Co‑
loseni 2:16‑17; Romani 14:1‑3). Altele însă, au constituit codul moral și ca atare sunt atemporale.
Astfel incestul, sacrificarea copiilor, homosexualitatea, bestialitatea, adulterul și altele ca acestea,
continuă să fie urâciuni înaintea lui Dumnezeu.
Romani 1:18‑27
„Din pricina aceasta, Dumnezeu i‑a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au
schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii
au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s‑au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au să‑
vârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata
cuvenită pentru rătăcirea lor” (Romani 1:26‑27).
Dacă nu ar exista decât acest pasaj care condamnă homosexualitatea, cei implicați în acest stil de
viață, după cum spune însuși apostolul Pavel, „nu se pot dezvinovăţi“ (Romani 1:20). Intenția lui
Pavel din Romani 1‑3 este de a arăta că toți oamenii, evrei și neevrei deopotrivă, au păcătuit și s‑au
îndepărtat de Dumnezeu. Nu este întâmplător că apostolul începe argumentarea sa cu o referire la
Creator și creația Sa (1:16‑20). Cititorii săi evrei și creștini ar fi făcut imediat legătura cu Geneza 1
și 2 care, după cum am văzut, ne informează nu numai despre ordinea creată de Dumnezeu, ci și
despre proiectarea complementară a bărbatului și a femeii în cadrul acestei ordini.
Pavel enumeră în catalogul său de păcate (Romani 1:18‑32) homosexualitatea și lesbianismul
după idolatrie, nu pentru că acestea ar fi păcatele cele mai grave, ci pentru că ele sunt semne de
avertizare că a avut loc o încălcare a rațiunii și a naturii. Bărbații au inversat ordinea lui Dumnezeu
71
Boswell. pag. 100‑106.
72
Scanzoni și Mollenkott, pag. 60‑61.

Capitolul 5
închinându‑se creaturii, mai degrabă decât Creatorului. Ca un semn al acestei erori, la fel ca lumina
roșie ce clipește la bordul unei mașini care funcționează necorespunzător, Dumnezeu i‑a abando‑
nat „dorințelor dezonorante“ prin inversarea rolurilor lor sexuale.73
Două obiecții principale se ridică împotriva înțelegerii istorice a acestui pasaj. Prima este faptul
că Pavel nu s‑a referit aici la adevărata homosexualitate, pentru că a spus că au „schimbat întrebu‑
inţarea firească a lor în una care este împotriva firii“. S‑a susținut că pentru cei cu o orientare ho‑
mosexuală adevărată, aceasta este expresia lor sexuală „firească“. Prin urmare, el s‑ar fi referit doar
la heterosexualii care abandonau relațiile lor heterosexuale pentru ceea ce era împotriva firii lor.74
Această obiecție dezvăluie un anacronism uimitor. Adică, cei care susțin acest lucru încearcă
să citească percepția secolului XX cu privire la homosexualitate în mentalitatea lui Pavel din
primul secol. Oamenii din primul secol nu gîndeau în termenii unei „orientări sexuale“. Este de
neconceput ca Pavel să fi încercat să facă o astfel de diferențiere psihologică, ca aceasta. Referitor
la acest lucru, Richard Hays scrie: „Ideea că anumite persoane au o predispoziție inerentă spre
atracție erotică cu același sex și, prin urmare, s‑au născut «homosexuale» este o idee modernă
despre care nu există nicio urmă nici în Noul Testament nici în alte scrieri iudaice sau creștine
din lumea antică.“75
A doua tentativă de a respinge condamnarea clară a homosexualității de către Pavel susține
că expresiile sale „nefirească“ sau „împotriva firii“ nu se referă la o anumită ordine creată, ci mai
degrabă la „fire“ în sensul de „convenție curentă“ sau „obicei curent“.76 În timp ce „firea“ este
uneori utilizată în acest mod (de exemplu, 1 Corinteni 11:14), contextul argumentului lui Pavel
din Romani 1 este în mod clar cel al creației și al ordinii naturale stabilite de către Creatorul Însuși
(Romani 1: 20, 25). Astfel, Pavel afirmă că homosexualitatea este o încălcare gravă a design‑ului
firesc a lui Dumnezeu pentru creația Lui. În plus, trebuie remarcat faptul că expresia „împotriva
firii“ a fost folosită în legătură cu actul sexual homosexual atât de Filo, cât și de Josephus, contem‑
porani cu Pavel.77
1 Corinteni 6:9 și 1 Timotei 1:10

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa
aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii...”
(1 Corinteni 6:9)
Atât în 1 Corinteni 6:9, cât și în 1 Timotei 1:10 apostolul Pavel afirmă că cei vinovați de imorali‑
tate sexuală, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Atunci când Pavel a scris epistolele sale nu
a existat niciun cuvânt în limba greacă clasică, biblică sau patristică care să corespundă termenului
nostru „homosexual“ din limba engleză. În schimb, a fost descris comportamentul homosexual (de
exemplu în Romani 1:26‑27). Cuvintele pe care Pavel le foloseste aici, malakoi („prostituați“) și ar‑
senokoitai („infractori homosexuali“), au fost traduse în diferite moduri. Din această cauză cei care
apără homosexualitatea au încercat să diminueze impactul acestor versete, spunând că singurul
73
Lovelace, pag. 92.
74
Boswell, pag. 109ff.
75
Richard B. Hays, „Relations Natural and Unnatural: A Response to John Boswell’s Exegesis of Romans 1“, The Journal of Religi‑
ous Ethics 14:1 (Spring 1986), pag. 200; cf. David F. Wright, „Homosexuality: The Relevance of the Bible“, Evangelical Quarterly
61:4 (1989), pag. 291‑300.
76
Boswell, pag. 110 și urm.
77
Philo, Spec. Leg. 3.39; Josephus, Împotriva lui Apion, 2.273.

lucru pe care Pavel l‑a condamnat a fost fie prostituția homosexuală, fie pederastia (adică bărbați
care au relații sexuale cu băieți).78
Totuși, practic toate lexicoanele limbii grecești, inclusiv toate cele standard de limbă engleză,
explică aceste cuvinte (mai ales arsenokoitai) cu referire la homosexualitate.79 Lexiconul Arndt și
Gingrich, spune că malakoi se referă la cei „blânzi, efeminați, mai ales la bărbați și băieți care permit
să fie folosiți abuziv în mod homosexual“.80 De asemenea, arsenokoites înseamnă „un bărbat homo‑
sexual, pederast, sodomit“.81
Găsim, de asemenea, acești termeni în literatura greacă clasică (de exemplu, Lucian și Aristotel),
„uneori cu referință directă la persoanele evident homosexuale.“82 De asemenea, dacă Pavel ar
fi condamnat doar un anumit tip de homosexualitate ar fi făcut clar acest lucru. În schimb, el
a folosit un termen folosit în traducerea greacă a Septuagintei referitor la interdicțiile împotriva
homosexualității în Levitic:
meta arsenos ou koimethese koiten

gynaikos (Levitic 18:22)
koimethe meta arsenos koiten
gynaikos (Levitic 20:13).83
Pavel, un rabin bine instruit în Tora, a fost cu siguranță conștient de aceste condamnări levitice
și de traducerea Septuagintei atunci când și‑a ales cuvintele scriind 1 Corinteni și 1 Timotei.
Legea și Evanghelia
Este homosexualitatea naturală și sănătoasă, așa cum mișcarea pentru drepturile homosexuali‑
lor vrea ca noi să credem? Răspunsul din Scriptură spune că nu este și ca și creștini noi nu trebuie să
fim implicați în homosexualitate, nici să fim printre cei care, după cum avertizează Pavel, „îi apro‑
bă“ pe cei care sunt implicați în ea (Romani 1:32). Biserica Romano‑Catolică are dreptate afirmând
că homosexualitatea este „un rău moral intrinsec“.84
În același timp, însă, trebuie să ne apropiem de toți oamenii cu dragostea lui Isus Cristos și cu
Evanghelia Sa, singura care are puterea de a schimba vieți. Și noi trebuie să ridicăm glasul împotri‑
va urii și a violenței îndreptate spre orice grup, amintindu‑ne că toți suntem păcătoși, vrednici doar
de judecata lui Dumnezeu. Toți am păcatuit și suntem toți ispitiți în moduri diferite (fie că este spre
homosexualitate, adulter, incest, lăcomie, violență, mândrie sau orice altceva).
Pavel a folosit Legea pentru ne a arăta nouă, cititorii săi, păcatul nostru și judecata înfricoșătoare
care ne așteaptă. Dar apoi, celor care au dorit cu adevărat să‑L urmeze pe Dumnezeu, le‑a vestit
vestea cea bună a Evangheliei: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui
Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru“ (Romani 6:23).
Pentru toți cei care acceptă acest dar, inclusiv pentru homosexuali, este posibilă reconcilierea
78
Boswell, pag. 106‑107.
79
Ibid, pag. 341‑342.
80
Walter Bauer, A Greek‑English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature (ed. William F. Arndt, trad.
F. Wilbur Gingrich, Chicago, University of Chicago Press, 1957), pag. 489.
81
Ibid., pag. 109.
82
P. Michael Ukleja, „Homosexuality in the New Testament,“ Bibliotheca Sacra 140: 560 (Oct./Dec. 1983), pag. 351.
83
Wright, pag. 297 și urm.
84
Joseph Ratzinger, On the Pastoral Care of Homosexual Persons (Boston, Daughters of St. Paul, 1986), pag. 2.

Capitolul 5
cu Dumnezeu, regenerarea ca și copii ai Săi, ca „să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de
nevoie“ (Evrei 4:16).

Joseph Gudel, „That Which is Unnatural: Homosexuality in Society, the Church, and Scripture“, Christian
Research Journal 15:3 (1993), pag. 9‑15.
** Drepturile de reproducere acordate de către Christian Research Journal.

Ceea ce este împotriva firii
Întrebări
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie și fiți gata să discutați răspunsurile la clasă.
1. Cu ce încearcă activiștii homosexuali să convingă societatea?
Mulți activiști homosexuali nu luptă doar pentru dreptul de a trăi conform stilului propriu
de viață în particular, ci încearcă să dovedească faptul că stilul de viață homosexual este la fel de
acceptabil ca un stil de viață heterosexual. Ei nu vor doar toleranță, ci vor acceptare – homose‑
xualitatea să apară ca un mod de viață pe deplin egal cu heterosexualitatea. [ME vol.1 pag. 206]
2. Care este legislația pe care activiștii homosexuali încearcă să o influențeze?
Activiștii homosexuali încearcă să influențeze adoptarea legislației despre drepturile ho‑

mosexualilor, încât să fie ilegală orice discriminare împotriva homosexualilor. Aceasta ar face
să fie ilegal pentru orice organizație (creștină sau de altă credință) să refuze angajarea celor ce
practică homosexualitatea. Acești activiști încearcă și să legalizeze căsătoriile de același sex și
adoptarea copiilor de către cupluri homosexuale. [ME vol.1 pag. 206]
3. Cum este promovată agenda homosexualității în școlile publice?
Unele școli folosesc materiale pro-homosexualitate. Unele dintre aceste materiale sunt des‑
tinate copiilor foarte mici.
De exemplu, cartea Heather Has Two Mommies [Heather are două mămici], este o carte
pentru copii despre un cuplu de lesbiene care au un copil prin inseminare artificială. O altă
carte, Daddy’s Roommate [Colegul de cameră al lui tati], descrie un băiat cu părinții divorțați
care își vizitează tatăl și noul coleg de cameră a tatălui său (evident, iubitul lui). Într-o a treia
carte, Gloria Goes to Gay Pride [Gloria merge la parada homosexuală] există un pasaj care
spune: „Unele femei iubesc femeile, unii bărbații îi iubesc pe alți bărbați, unele femei și bărbați
se iubesc unii pe alții. De aceea participăm la paradă, astfel încât toată lumea să poată alege.”
Raționamentul din spatele acestor alegeri din programa pentru clasa întâi se găsește la pagina
145 sub titlul Children of the Rainbow [Copiii curcubeului], care prevede că învățătorii și profesorii
trebuie să „fie conștienți de structura variată a familiilor ce includ... părinți homosexuali sau lesbi‑
eni”, iar „copiii trebuie să fie învățați să recunoască aspectele pozitive ale fiecărui tip de cămin”.
Utilizarea acestor materiale demonstrează că unii indivizi din comunitatea homosexualilor

doresc mai mult decât dreptul la viață privată. Ei caută să promoveze (chiar să îndoctrineze)
copiii să accepte un astfel de stil de viață. [ME vol.1 pag. 206-207]

Capitolul 5
4. Sunt necesare legi noi pentru a‑i proteja pe homosexuali?
Homosexualii au aceleași drepturi ca și heterosexualii. Constituția SUA, legile federale si

statale, precum și normele de drept comun protejează homosexualii. Homosexualii au același
statut în fața legii ca orice alt cetățean.
Nu este corect să se compare situația actuală a homosexualilor cu cea a afro-americanilor

sau cu sufragiul femeilor. Spre deosebire de afro-americani și de femei în trecut, un homosexual
are dreptul să voteze și poate deține proprietăți. Legile sociale îi protejează pe toți cetățenii, nu
doar pe heterosexuali. Un homosexual se poate chiar căsători, atâta timp cât se căsătorește cu
cineva de sex opus; prin definiție nimic altceva nu se poate numi «căsătorie». Să susții că astfel
de «restricții» referitoare la căsătorie sunt discriminatorii este cam ciudat. Cerând redefinirea
căsătoriei, activiștii homosexuali cer de fapt un tratament special, nu să fie tratați egal. Proble‑
ma nu este că le-au fost încălcate drepturile, ci că ei vor să le fie acordate drepturi nerecunoscu‑
te anterior. [ME vol.1 pag. 207 ]
5. Prezentați cele trei direcții de atac folosite de câteva denominații creștine pentru a ocoli
învățătura Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la homosexualitate. Ce probleme întâmpină
aceste direcții de atac?
Prima linie de atac este pur și simplu să ignori pasajele care tratează imoralitatea și homose‑
xualitatea. Aceasta se bazează pe presupunerea că autorii umani au greșit cu privire la această
problemă și astfel poți respinge tot ceea ce spune Scriptura cu privire la homosexualitate.
O direcție similară susține că scriitorii biblici erau ignoranți cu privire la homosexualitate.

Se argumentează că acești scriitori nu dețineau toate informațiile pe această temă disponibile
în prezent în domeniul biologiei, psihologiei, sociologiei și așa mai departe. De exemplu, dacă
scriitorii Bibliei ar fi știut că homosexualitatea era genetică, n-ar mai fi interzis-o ca păcat.
O a treia direcție de atac susține că nu contează ce cred heterosexualii că spune Biblia despre
homosexualitate pentru că homosexualii trebuie să interpreteze Scriptura prin prisma proprii‑
lor lor experiențe.
Ca răspuns la primele două atacuri, nu se poate afirma că Dumnezeul nostru este atotpu‑
ternic, dar a făcut greșeli călăuzindu-i pe autorii biblici cu privire la homosexualitate. A nega
afirmațiile biblice cu privire la homosexualitate înseamnă a nega supravegherea lui Dumnezeu
în ceea ce privește paternitatea Scripturii. Dacă Dumnezeu nu a inspirat în întregime Biblia, de
ce am lăsa orice parte a ei să aibă autoritate asupra vieții noastre?
Ca răspuns la al treilea atac, dacă Biblia este personalizată conform propriilor noastre gus‑
turi, atunci oricine ar putea justifica orice tip de comportament (incestul, adulterul, concubina‑
jul și chiar și bestialitatea) făcând apel la sentimente. [ME vol.1 pag. 207-209]

6. Care a fost scopul lui Dumnezeu atunci când i‑a făcut pe bărbat și pe femeie diferiți din punct
de vedere sexual?
Se pare că au existat cel puțin două motive pentru crearea diferențierii sexuale – procrearea
și unirea – și împlinirea ordinii imaginate de Dumnezeu se regăsește doar în unirea heterosexu‑
ală a căsătoriei. În Geneza 1 este elementul de procreare: rasa noastră se poate reproduce prin
unirea sexuală dintre o persoană de sex masculin și una de sex feminin: „Parte bărbătească şi
parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-
vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l.»” (Geneza 1:27b-28)
În Geneza 2, ni se spune că, în plus față de procreare, există de asemenea, o funcție de unire
a sexualității, care corespunde nevoii noastre de companie: „Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este
bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.»” (Geneza 2:18). Apoi, după
ce Dumnezeu a creat-o pe Eva și i-a prezentat-o lui Adam, Adam s-a bucurat de tovarășa dată
de Dumnezeu. Capitolul se încheie: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va
lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” (Geneza 2:24) [ME vol.1 pag. 210]
7. Sunt interdicțiile împotriva homosexualității din Levitic relevante și astăzi?
Deși această interdicție se găsește în partea de Scriptură cunoscută sub numele de „Codul
sfințeniei”, nu înseamnă că această interdicție specială a fost eliminată din Noul Legământ. Cu
alte cuvinte, deși un anumit număr de restricții găsite în „Codul sfințeniei” au fost ridicate în
epoca Noului Testament, nu înseamnă că toate interdicțiile găsite în această parte sunt depășite
astăzi. De fapt, o serie de interdicții găsite aici sunt, de fapt, atemporale. Dacă nu ar fi așa,
atunci nu ar exista în prezent restricții morale împotriva bestialității și sacrificării copiilor.
Astfel, adevărata întrebare este dacă restricția împotriva practicării homosexualității a

fost parte a unui standard moral atemporal sau doar o restricție temporară destinată să-l
țină pe Israel departe de vecinii lui păgâni? Din moment ce homosexualitatea a fost ulteri‑
or interzisă în Noul Testament, se pare că interdicția împotriva homosexualității este una
eternă. [ME vol.1 pag. 211-212]
8. Care sunt cele două obiecții împotriva interpretării tradiționale a pasajului din Romani
1:18‑27? Cum ar putea fi apărată interpretarea tradițională?
Primul argument se bazează pe presupunerea că omul se naște cu o orientare sexuală – fie

homosexuală sau heterosexuală – preferința cu care ne naștem este cea „firească”, făcând-o pe
cealaltă „nefirească”. Argumentul este că Pavel a condamnat homosexualii care practicau hete‑
rosexualitatea și heterosexualii care practicau homosexualitatea.
Problema principală cu acest argument este faptul că oamenii din primul secol nu gândeau
în termenii unei „orientări sexuale”. Este greu de imaginat că Pavel folosea cu aproape 2000 de
ani în urmă o noțiune modernă a sexualității în ceea ce privește homosexualitatea.

Capitolul 5
Al doilea argument susține că, atunci când Pavel folosește cuvintele „împotriva firii” nu se
referă la o anumită ordine creată, ci mai degrabă la încălcarea unui anumit obicei cultural. Cu
toate acestea, deși expresia este folosită uneori în acest sens (de exemplu, 1 Corinteni 11:14),
contextul argumentului lui Pavel în Romani 1 este în mod clar al creației și ordinii naturale
stabilite de către Creatorul însuși (Romani 1:20, 25). Astfel, este foarte probabil că Pavel afirmă
că homosexualitatea este o încălcare a designului sau planului natural al lui Dumnezeu pentru
creația sa. [ME vol.1 pag. 212-213]
9. Cum ar trebui să traducem cuvintele malakoi și arsenokoitai din limba greacă? De ce?
Practic, toate lexicoanele limbii grecești, inclusiv toate cele ale limbii engleze standard, ex‑
plică faptul că aceste cuvinte (mai ales arsenokoitai) se referă la homosexualitate. Lexiconul
Arndt și Gingrich, spune că malakoi se referă la cei „blânzi, efeminați, mai ales la bărbații și
băieții care permit să fie folosiți în mod abuziv homosexual”. De asemenea, arsenokoites în‑
seamnă „un bărbat homosexual, pederast, sodomit”. Acești termeni apar și în literatura greacă
clasică (de exemplu, Lucian și Aristotel) referindu-se evident la homosexuali.
De asemenea, dacă Pavel ar fi condamnat doar un anumit tip de homosexualitate, ar fi spe‑

cificat clar acest lucru. În schimb, el a folosit un termen folosit în traducerea greacă a Septuagin‑
tei referitor la interdicțiile împotriva homosexualității din Levitic. Cu alte cuvinte, traducerea
greacă a Vechiului Testament folosește același termen găsit în Noul Testament grecesc arsenos
koiten gynaikos. [ME vol.1 pag. 213-214]
10. Cum ar trebui să reacționeze Biserica la homosexualitate și homosexuali?
Ca și creștini, noi nu trebuie să fim implicați în relații homosexuale, nici să ne aliem cu cei
care o aprobă. Noi trebuie să ne conformăm strict poruncii pe care Pavel a dat-o romanilor să
nu fie de acord cu cei care sunt implicați în păcatul homosexualității (Romani 1:32).
În același timp trebuie să vestim dragostea lui Isus Cristos și Evanghelia Sa, singura care are
puterea de a schimba viețile tuturor oamenilor. Trebuie să dăm pe față ura și violența îndrep‑
tată împotriva oricărui grup, amintindu-ne că toți suntem păcătoși ce merităm să fim judecați.
Noi toți am păcătuit și suntem ispitiți în diferite moduri (de homosexualitate, adulter, incest,
lăcomie, violență, mândrie, minciună, poftă sau orice altceva). Dar Dumnezeu a oferit tuturor
oamenilor darul vieții veșnice. [ME vol.1 pag. 214]

„Concepția despre lume și viață“
Tema scrisă
Cerințe
Scrie o lucrare care să compare elementele fundamentale ale celor șase concepții despre lume și
viață prezentate în acest curs. Aceste elemente includ teologia, filozofia, etica și biologia. Trebuie
să explici, de asemenea, modul în care fiecare dintre aceste elemente interacționează în mod logic
unele cu altele (de exemplu, întrucât adepții umanismului secular sunt atei, ei explică originea
vieții prin metode care Îl exclud pe Dumnezeu – o formă oarecare de evoluție).
Această lucrare ar trebui să aibă 4‑6 pagini, tipărită la două rânduri, cu fonturi Times New
Roman, de 12 puncte, cu margini de 2,5 cm. Trebuie să folosiți cel puțin 3 surse bibliografice (una
dintre ele poate fi manualul) și toate referințele trebuie să fie menționate în note de subsol. Mai jos
vă redăm cuprinsul lucrării:
1. INTRODUCERE (25 de puncte posibile)

• Definește termenul „concepție despre lume și viață“
- cu cuvintele tale
- citează un expert
- folosește o analogie (de exemplu, un triunghi, o piramidă, un pachet de bețe, un copac
etc), nu te limita doar la enumerarea disciplinelor
• Explică în mod practic cum influențează concepția cuiva despre lume și viață modul în care
trăiește (de exemplu, creștinii se roagă deoarece concepția lor despre lume și viață include
credința într‑un Dumnezeu personal).
2. Concepția creștină despre lume și viață (25 de puncte posibile)

• Prezentare generală
• Teologie, filozofie, etică și biologie
3. Concepția islamică despre lume și viață (25 de puncte posibile)

4. Concepția umanist‑seculară despre lume și viață (25 de puncte posibile)


Capitolul 5
5. Concepția marxist‑leninistă despre lume și viață (25 de puncte posibile)

6. Concepția umanist‑cosmică despre lume și viață (25 de puncte posibile)

7. Concepția postmodernă despre lume și viață (25 de puncte posibile)

8. Concluzii (25 de puncte posibile)

• Compară, contrastează și critică concepțiile despre lume și viață de mai sus.

Capitolul șase
Comunitate
Căsătoria și familia
Feminismul extremist
Sociologie
2
Manualul ÎV „Sociologie 6.1‑6.6“ întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 346 8
Eseul „Viața împreună“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355 11
Întrebări la eseul „Viață împreună“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 365 21
Sumarul la materialul video „Dragoste, sex și căsătorie“ partea 1‑2 . . . . . . . . . . . . . . 369 22
Întrebări la materialul video „Dragoste, sex și căsătorie“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 373 26
Eseul „Liniștea căminului“ partea 1‑2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 376 27
Întrebări la eseul „Liniștea căminului“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 395 46
Scrisoarea „Dragă Mircea“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 399 47
Test – Capitolul șase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 401

Urmărește materialul video
1
„Sociologie“
2 Citește cartea ÎV „ Sociologie 6.1“ Citește cartea ÎV „Sociologie 6.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV
3 Citește cartea ÎV „Sociologie 6.3“
„Sociologie 6.1‑6.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV Scrisoarea „Dragă Mircea“ / Citește
7
„Sociologie 6.5‑6.6“ eseul „Liniștea căminului“
Discutați întrebările la materialului
8
video „Viață împreună“
Urmărește materialul video „Dragostea,
9
sexul și căsătoria“, partea 1
10
11
„Dragostea, sexul și căsătoria“
Citește eseul „Liniștea căminului“,
12
partea 1
Citește eseul „Liniștea căminului“,
13
partea 2

Capitolul 6
Discutați întrebările la eseul

14 Predă scrisoarea „Dragă Mircea“
„Liniștea căminului“, partea 2
15 Test – Capitolul șase
1 Citește cartea ÎV „Sociologie 6.1‑6.2“
„Sociologie“
4
5
sexul și căsătoria“, partaa 1
6
7
„Dragostea, sexul și căsătoria“
8 Test – Capitolul șase

Vezi de asemenea Fişa informativă „Sociologie“
Întrebări despre Sociologie
Manualul nu conține întrebări de reflecție. Aceste întrebări sunt concepute doar ca să vă ajute să începeți să
vă gândiți din perspectiva concepției despre lume și viață.
SOCIOLOGIE 6.1
1. Care sunt cele trei instituții de bază ale societății, după cum spune Biblia? De ce au sociologii
păreri diferite atunci când descriu originea acestor instituții și relația lor cu individul?
Biblia susține că cele trei instituții de bază ale societății sunt familia, Biserica și statul. Soci‑
ologii au păreri diferite din cauza presupoziţiilor inerente ale diferitelor concepții despre lume
și viață [ÎV 6.1.1]
2. Din punctul de vedere al creștinismului care este sursa problemelor cu care se confruntă
omenirea?
Creștinismul descrie oamenii ca și creaturi care au libertatea de a alege între bine și rău și
de a modela societatea. Problemele apar atunci când alegem să trăim într‑un alt mod decât cel
intenționat de Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă adesea din cauza înstrăinării noastre de
Dumnezeu, de ceilalți oameni și de noi înșine. [ÎV 6.1.2]
3. Care sunt referințele biblice în favoarea instituțiilor familiei, Bisericii și statului?
Familia
Conducerea statului
• Geneza 2:20, Adam și Eva
• Romani 13:1
• Efeseni 5-6, soț, soție, și copii
• Proverbe 8:15
• Eclesiastul 9:9
• Proverbe 24:21
• Proverbe 18:22
Prietenia
Biserica
• 1 Corinteni 13
• Romani 12
• 1 Timotei 5
• 1 Corinteni 12
• Romani 12
• Faptele Apostolilor 20
• 1 Samuel 13 și următoarele,
• Faptele Apostolilor 2:47
David și Ionatan [ÎV 6.1.6‑8]
• Coloseni 1:18

Capitolul 6
4. Întrebare de reflecție: Ce impact a avut Căderea asupra relațiilor umane? Cum se reflectă acest
lucru în sociologie?
Noi am fost creați ca ființe sociale. La creație erau patru relații principale într‑o armonie
perfectă: Adam și Eva s‑au bucurat de o relație minunată cu Creatorul Universului (relația 1),
Adam și Eva au înțeles în mod clar că au fost creați după chipul lui Dumnezeu (relația 2), Adam
și Eva au avut o relație intimă și plină de dragoste unul cu altul (relația 3) și amândoi au înțeles
care era rolul lor în lume, ca reprezentanți și slujitori ai lui Dumnezeu (relația 4).
Căderea a distrus aceste relații. A intervenit separarea între Dumnezeu și om, a fost afectat
chipul lui Dumnezeu în om, relația armonioasă dintre Adam și Eva a fost alterată și ea pentru
totdeauna. Pentru prima dată au dat vina unii pe alții: Adam a dat vina pe Eva și pe Dumnezeu
pentru păcatul său. Relația dintre om și lumea creată a fost afectată în mod negativ. Deși munca
nu făcea parte din blestem (Adam și Eva trebuiau să aibă grijă de creație înainte de Cădere), în
urma Căderii munca a devenit mai grea.
Toate aceste relații au fost grav afectate de Cădere. Singura modalitate prin care aceste relații
puteau fi restaurate era printr‑o lucrare de răscumpărare. Lucrarea de răscumpărare a fost rea‑
lizată de Domnul Isus care a murit pe cruce pentru păcatele noastre. Datorită acestei lucrări nu
mai suntem condamnați să trăim vieți înstrăinate, ci avem nădejdea că într‑o zi vom avea un
trup de slavă și ne vom bucura de binecuvântările unui cer nou și unui pământ nou.
Având această „metanarațiune“ în gând, sociologia creștină încearcă să înțeleagă societatea
prin prisma voinței noastre libere și a consecințelor care au rezultat ca urmare a deciziei noastre
de a ne îndepărta de Dumnezeu. [ÎV 6.1.2]
[Ajutați‑i pe elevi să înțeleagă că viețile noastre sunt trăite în contextul„metanarațiunii“. Arătați‑le
că istorisirile Creației (Actul 1) și Cădereii (Actul 2) apar în primele două pagini ale Bibliei. Restul is‑
toriei este despre felul în care Dumnezeu răscumpără creația Sa (Actul 3). În final, când istoria pe care
o cunoaștem noi se sfârșește, credincioșii vor fi în trupuri de slavă bucurându‑se de un cer nou și un
pământ nou cu Creatorul lor veșnic (Actul 4).]
5. Întrebare de reflecție: Ce înseamnă să fii creat după chipul lui Dumnezeu și cum a fost afectată
această imagine?
[Răspunsurile vor varia]

Dumnezeu a creat omul pentru a fi purtătorul chipului Său cu o dimensiune imaterială care
include mintea (pentru a‑L cunoaște), sentimentele (pentru a‑L iubi), voința (pentru a‑L asculta),
conștiința morală (pentru a fi în măsură să facă alegeri corecte), precum și spiritul sau duhul (pentru
a comunica și a avea părtășie cu El). Aceste dimensiuni imateriale reflectă chipul lui Dumnezeu.
Am pierdut înțelegerea sau ne‑am bătut joc în mod deschis de ideea că am fost creați după
chipul lui Dumnezeu. Lipsa de respect față de acest fapt a condus la atrocități precum sclavia,
avortul, eutanasia și pruncuciderea. Lipsa de respect față de oameni nu constituie atât de mult
un afront la adresa noastră, deoarece suntem păcătoși și merităm să fim condamnați, ci este o
ofensă la adresa Creatorului universului al Cărui chip îl purtăm.

Să luăm în considerare următoarea situație: vă voi arăta o fotografie a soției mele (sau folosiți
o altă persoană potrivită pentru acest exemplu). Dacă vorbești urât de fotografie, o batjocorești,
o scuipi și o rupi, va trebui să‑mi dai socoteală! „De ce?“ veți spune. „La urma urmei, e doar o
fotografie“. Da, dar este o fotografie a soției mele! Din cauza aceasta. Imaginea în sine, hârtia și
culoarea, nu are o mare valoare, doar câțiva bani. Ce mă interesează pe mine nu este imaginea
în sine, ci persoana pe care o reprezintă.
Ca și conținut material omul are o valoare mică, e clar că n‑are o „valoare infinită“.
Nicio ființă creată, indiferent că e căzută sau nu, răscumpărată sau nu, n‑ar avea valoarea
aceasta. Avertismentele din Genesa 9 și Iacov 3 nu apar ca urmare a valorii infinite a omu‑
lui, ci mai degrabă, ele provin ca urmare a valorii infinite a lui Dumnezeu! A‑l dezonora
pe om și a‑l abuza înseamnă a‑L necinsti și a‑L abuza pe Dumnezeu, pentru că omul este
creat după chipul lui Dumnezeu. De aici provine avertismentul și pedeapsa. Importanța
vine din faptul că omul poartă chipul și asemănarea lui Dumnezeu, nu că omul are în sine chi‑
pul și asemănarea Sa. Omul este, într‑un sens, fotografia – dar Dumnezeu îl iubește foarte
mult pe om.
SOCIOLOGIE 6.2
6. Cum este caracterizată femeia în unele scrieri islamice?
Unele texte islamice învață că din punct de vedere spiritual bărbatul și femeia sunt egali.
Cu toate acestea, alte scrieri islamice nu sunt la fel de îngăduitoare. De exemplu, unele scrieri
afirmă că sunt necesare două femei pentru ca o mărturie să fie credibilă, dar pentru aceeași
mărturie este suficient un singur bărbat, 2) în Sunnah, femeile sunt descrise că sunt mai puțin
inteligente decât bărbații; 3) potrivit lui Mahomed, majoritatea celor din iad sunt femei. [ÎV
6.2.3]
7. Cum este concepția islamică despre poligamie? Este poligamia normală?
Majoritatea musulmanilor au doar o soție, dar Coranul îi permite unui bărbat să aibă (în
funcție de anumite condiții) până la patru soții. Cu toate acestea, Mahomed a avut cel puțin 9
soții, o discrepanță greu de explicat pentru apologeții islamici. [ÎV 6.2.5]
8. Cum a fost rezolvată nesocotirea de către Mahomed a restricției privind poligamia?
Mahomed a spus că a primit revelații de la Dumnezeu care i‑au permis acest exces. [ÎV 6.2.6]

Capitolul 6
7. Ce are Biblia de spus despre poligamie?
În cadrul istoriei biblice poligamia este o realitate care trebuie admisă și înțeleasă. În timp
ce în intenția creației căsătoria pare să fie în opoziție cu poligamia (Adam și Eva au fost mono‑
gami), poligamia a fost permisă pentru un timp în istoria Israelului, dar cu anumite restricții.
În Noul Testament vedem că liderilor bisericii, care sunt pentru noi toți un exemplu, li se
poruncește să fie soți ai „unei singure soții“ (l Timotei 3:2, 12). De fapt Isus este exemplul per‑
fect datorită faptului că El are o singură mireasă (nu „mirese“), care este Biserica, o relație care
ilustrează căsătoria și este ilustrată de căsătorie (Efeseni 5:31‑32). [ÎV 6.2.8]
10. Care este concepția musulmanilor în ceea ce privește instituția statului? Care sunt cele două
forme de guvernare promovate de musulmani?
Musulmanii nu văd islamul ca pe o instituție socială care să fie distinctă de stat, ci ca pe o

realitate globală care să includă statul la fel ca și moscheea. Cu toate acestea, lumea musulmană
este împărțită între cei care sunt în favoarea statelor de tip național (națiuni separate unele de
altele, cu legi și constituții distincte) și cei care sunt în favoarea pan‑islamului (concepția care
spune că întreaga comunitate musulmană trebuie să fie unită, cu granițele naționale mai libere
sau fără granițe). [ÎV 6.2.10]
SOCIOLOGIE 6.3
11. Cum diferă sociologia de psihologie? Care este problema cu care se confruntă atât psihologia
cât și sociologia seculară?
În timp ce psihologia pune accentul pe individ, sociologia pune accentul pe societate. Am‑
bele discipline se confruntă cu problema caracterului neștiințific al abordării lor. La fel cum
psihologia secular‑umanistă se zbate să redefinească știința astfel încât să includă această abor‑
dare, dar în același timp să excludă abordarea religioasă, sociologia secular‑umanistă se zbate
să corespundă etichetei „științifice“. [ÎV 6.3.1]
12. Care sunt câteva dintre adjectivele folosite de adepții umanismului secular pentru a descrie
căsătoria tradițională?
Adepții umanismului secular definesc adesea căsătoria tradițională ca fiind restrictivă, de‑
modată, inhibitoare, sclavie socială, o relicvă a trecutului, o insecuritate înrobitoare, greșită,
nevrotică, lipsită de siguranță. [ÎV 6.3.4]

13. Care sunt mijloacele pe care adepții umanismului secular le folosesc pentru a remodela gân‑
direa socială și economică?
Calea principală pentru activismul adepților umanismului secular sunt sălile de clasă deoa‑
rece ele constituie locul ideal pentru a preda „noua“ lor credință. [ÎV 6.3.6]
„Cred că cel mai important factor care ne duce spre o societate seculară este factorul
educațional. Școlile noastre se poate să nu‑l învețe pe Johnny să citească bine, dar faptul că
Johnny este la școală până când are 16 ani tinde să ajute la eliminarea superstiției religioase. În
general, copilul american ajunge acum la o educație de nivelul liceului, iar acest lucru militează
împotriva credinței în Adam și Eva, sau împotriva tuturor celelorlalte mituri care se pretind a
fi istorie.“ Paul Blanshard, „Three Cheers for Our Secular State“, The Humanist, March/April,
1976, pag. 17.
14. Cum își propune noua ordine socială să se ocupe de creșterea copiilor?
O serie de sociologi umaniști merg atât de departe încât să sugereze că în noua ordine mon‑
dială familia nu va mai trebui să se preocupe de creșterea copiilor, următoarea generație fiind
încredințată statului. Ei cred că aceasta ar fi o alternativă mai bună pentru toți și că generațiilor
viitoare le va fi mult mai ușor să fie în contact cu bunătatea lor inerentă când vor fi crescute de
instituții finanțate de stat. [ÎV 6.3.5]
15. Întrebare de reflecție: Cum ar putea fi schimbată societatea prin creșterea copiilor finanțată
de stat?
[Răspunsurile vor varia. Referiți‑vă la problemele pe care le avem astăzi în ceea ce privește lipsa
taților de acasă și existența familiilor dezorganizate, în general, dar țineți cont de situația elevilor dum‑
neavoastră care provin din familii diferite.]
SOCIOLOGIE 6.4
16. În ce fel este influențat modul cum sunt percepute mecanismele societății de gândirea mar‑
xistă care folosește evoluționismul ca bază a teoriei sociale?
Marxiștii cred că, așa după cum evoluăm biologic, tot așa evoluăm și sociologic. După cum
omenirea este îmbunătățită prin evoluția biologică, tot așa este îmbunătățită și societatea. Re‑
alitatea științifică a evoluției biologice garantează atât adevărul teoriei sociale marxiste, cât și
rezultatul procesului: o lume comunistă. [ÎV 6.4.1 ]

Capitolul 6
17. Potrivit lui Karl Marx, ce determină conștiința individului?
„Nu conștiința oamenilor este cea care determină existența lor“, scrie Marx „ci existența lor
socială este cea care determină conștiința lor“. Adică, propria noastră conștiință este determina‑
tă de o societate care este predeterminată de sistemul ei economic. [ÎV 6.4.3]
18. Cum privesc marxiștii religia în raport cu evoluția societății?
Marxiștii consideră că religia este o piedică în calea dezvoltării societății celei mai avansate.
De aceea, marxiștii caută modalități de a diminua rolul și influența religiei. [ÎV 6.4.6]
19. Odată ce proletariatul a instaurat un sistem socialist, care ar fi rolul educației conform soci‑
ologiei marxiste?
Sociologii marxiști concep sistemul educației de stat ca fiind mijlocul prin care să‑i îndoctrine‑
ze pe elevi cu scientism. (Scientismul este concepția care absolutizează rolul științei în dezvolta‑
rea societății - NODEX, n.ed.) Prin urmare, sistemul educațional devine într‑o anumită proporție
scena unde incompatibilitatea dintre știință și religie este puternic accentuată. [ÎV 6.4.7]
[Alocă câteva minute pentru a‑i ajuta pe elevi să înțeleagă modul în care educația a fost și continuă
să fie utilizată în unele țări. Am discutat despre modul în care umanismul secular a influențat sistemul
școlar de stat din Occident. Discutați despre modul în care au fost educați copiii din România sub re‑
gimul comunist și modul în care copiii sunt educați în țările islamice. Accentuați faptul că acești copii
gândesc diferit decât o facem noi. Ei văd lumea prin altfel de ochelari. Copiii crescuți în țările comuniste
văd lumea prin ochelarii naturalismului – negând tărâmul supranatural.]
20. Cum vor fi îngrijiți copiii conform sociologiei marxiste?
Îngrijirea copiilor ar trebui să fie „o îndatorire a statului“. Conform gândirii comuniste, co‑
piii sunt responsabilitatea întregii comunități. Astfel, copiii sunt despărțiți de familie și școala
ia locul căminului părintesc. Înstrăinarea copiilor față de părinți va ajuta la întipărirea în copii
a unei concepții despre lume și viață potrivit cu educația oferită de statul marxist. [ÎV 6.4.8]
SOCIOLOGIE 6.5
21. Care este scopul final al psihologiei și sociologiei umanist‑cosmice?
O dată ce fiecare individ face saltul evolutiv înspre dumnezeirea colectivă, adepții umanis‑
mului cosmic cred că psihologia și sociologia vor fuziona, adică, ambele vor studia o societate
unificată într‑o singură conștiință (conștiința lui Dumnezeu). [ÎV 6.5.1]

22. Cum este percepută căsătoria tradițională și familia din perspectiva umanismului cosmic?
Adepții umanismului cosmic consideră căsătoria tradițională și familia ca pe niște exem‑

ple ale unor instituții învechite și retrograde. Acestea sunt considerate prea limitate și total
incapabile să vadă sacralitatea universală încât să fi utile pentru realizarea iluminării depline.
[ÎV 6.5.2]
23. Ce spune Shakti Gawain despre divorț în societatea New Age?
Shakti Gawain consideră că avem nevoie să reconsiderăm atitudinea noastră față de divorț
pentru a crea o societate mai propice pentru evoluția omenirii spre dumnezeire: „Cei care
divorțează simt aproape inevitabil că au eșuat, pentru că presupun că toate căsniciile ar trebui
să dureze veșnic. Totuși, în cele mai multe cazuri, căsătoria a fost de fapt un succes deplin, aju‑
tându‑l pe fiecare individ să crească până la punctul în care nu mai avea nevoie de ea în forma
ei veche.“ [ÎV 6.5.2]
24. Ce spune Kevin Ryerson despre sexualitate în societatea New Age?
Adepții umanismului cosmic susțin că evoluția omenirii spre dumnezeire a început deja și
nu ar trebui oprită de concepțiile tradiționale referitoare la societate. Kevin Ryerson afirmă că
progresul necesită o doză mare de libertate sexuală: „Sexualitatea, indiferent că e homosexuală
sau heterosexuală, este explorarea personalității tale ca ființă întrupată sau a spiritului care
locuiește în trupul tău. Preferințele sexuale ale cuiva nu ar trebui privite ca fiind bune sau rele
– asemenea preferințe nu sunt decât dialogul trupului tău cu trupul altcuiva.“ [ÎV 6.5.2]
25. Cum privesc adepții umanismului cosmic educația?
Adepții umanismului cosmic speră să încurajeze o societate „fără limite“ acționând în cadrul
unei instituții deja existente: sistemul nostru educațional. Învățându‑i pe copii atitudini adec‑
vate față de ei înșiși și față de conștiința lor, educatorii New Age cred că pot crea o generație
capabilă să inaugureze Noua Eră. [ÎV 6.5.3]
[Întrebați elevii dacă au auzit despre cazuri în care au fost utilizate vizualizarea, imagistica, meditația
etc. Explicați‑le că tehnicile New Age sunt din ce în ce mai răspândite în sistemul învățământului de
stat. Explicați că ideile educaționale nu apar din senin. Există întotdeauna anumite motive în spatele
tehnicilor utilizate.]

Capitolul 6
SOCIOLOGIE 6.6
26. Potrivit lui Michel Foucault, de ce este importantă ordinea socială?
Foucault susține că esența vieții înseamnă a trăi într‑o anumită ordine socială, deoarece cul‑
tura cuiva determină sinele individului. Esența vieții este un alt fel de a spune că nu există un
sine unitar, viața fiind doar suma tuturor aspectelor culturale ale comunității sociale. [ÎV 6.6.1]
27. Ce cred adepții postmodernismului despre familie, sexualitate, valorile tradiționale și Biseri‑
că? Cum se poate defini mai corect concepția postmodernistă referitoare la sociologie?
• Richard Rorty susține că părinții creștini care îi învață pe copiii lor despre Dumnezeu sunt
„înspăimântători, răi și periculoși“.
• Adam Phillips spune că: „Singura concluzie sănătoasă cu privire la oricare relație este că
aceasta este un experiment...“
• Michel Foucault: „Trebuie să ne întrebăm de ce... ne împovărăm astăzi cu o vinovăție atât

de mare pentru că am făcut din sex un păcat.“
Întrucât postmoderniștii nu acceptă standarde universale obiective, ei concep familia

și sexualitatea ca pe niște constructe sociale, fără nicio obligație morală în sine. Din această
cauză ei susțin că nu există nicio diferență între practicile homosexuale și heterosexualitate.
Ceea ce era considerat altădată perversiune, comportament anormal sau deviant, este de fapt
doar o preferință personală. Iar Biserica, care promovează valorile tradiționale, este văzută ca
dușmanul care încearcă să impună societății propriile idealuri intolerante.
Punctul de vedere postmodernist cu privire la sociologie este cel mai bine definit prin expre‑
sia „egalitarism sexual“, ceea ce înseamnă că fiecare individ își definește propria sexualitate și
relațiile sexuale cu ceilalți, toate preferințele sexuale fiind la fel de valide. [ÎV 6.6.2]
28. Potrivit lui Walter Truett Anderson, care este rolul pe care îl joacă educația în societate? Cum
intenționează postmoderniștii să creeze egalitate?
Anderson susține că sistemul educațional al societății ar trebui utilizat pentru a promova sen‑
sibilizarea individului față de alte persoane, indiferent de rasă, orientare sexuală sau clasă. Pentru
a se asigura că poziția privilegiată a bărbaților albi heterosexuali nu este menținută în sistemul de
învățământ, „educația ar trebui să dea importanță lucrărilor din afara canonulului, concentrân‑
du‑se pe operele celor care nu sunt albi, a femeilor și a săracilor; ar trebui să evidențieze crimele
istorice ale bărbaților albi și bogați; ar trebui să‑i învețe pe copii că metoda științifică nu poate
pretinde că descoperă adevărul mai bine decât orice altă metodă și, în consecință, elevii ar trebui
să fie la fel de receptivi la metode alternative de cunoaștere.“ [ÎV 6.6.3]

29. Cum încearcă adepții postmodernismului să restructureze societatea?
Abordarea postmodernă în vederea restructurării societății este de a experimenta „noi mo‑

duri de a trăi“. În loc de a răsturna guvernul, după o grandioasă schemă utopică care ar putea
atrage atenția asupra unui construct social al sinelui – noul plan apelează la contestarea „pute‑
rii la nivelul cotidian“ sau, cum mai spune Lyotard, la „erodarea marilor narațiuni ale apara‑
turilor instituționalizate... prin creșterea numărului de ciocniri de pe flancuri. Aceasta e ceea ce
au făcut femeile care au făcut avorturi, deținuții, militarii în termen, prostituatele, studenții și
țăranii.“ [ÎV 6.6.4]
30. De ce arta Dada constituie o mai bună reprezentare a stării de spirit postmoderniste? Ce cu‑
vinte descriu cel mai bine arta și muzica postmodernistă?
Temele dadaismului sunt preocupate de absurditate, reflectând destul de bine starea de spi‑
rit nihilistă postmodernistă. Irosirea și deznădejdea sunt alte două teme similare predominante
în arta și muzica postmodernă. [ÎV 6.6.5]
Activitate pro‑familie
Aduceți la oră mai multe reviste pentru femei, programe TV și ziare. Împărțiți
clasa în trei grupuri distincte și dați fiecărui grup un set de periodice. Puneți‑i să
caute următoarele lucruri despre familii:
Cei ce au programele TV: Câte emisiuni arată familii clasice intacte (compuse din mamă, tată
și copii)? Care sunt cele ce arată familii amestecate? Care prezintă familii non‑tradiționale? Câte
emisiuni pun familia într‑o lumină pozitivă? Câte își bat joc de rolurile tradiționale din cadrul
familiei (cu un tată idiot sau cu copii care joacă rolul părintelui sau nu respectă nicio autorita‑
te)? Câte emisiuni pun familia într‑o lumină negativă?
Ceilalți: să noteze de câte ori apar tipurile de mai jos (inclusiv în reclame):
• femeile ca mame sau îngrijind copii
• bărbați ca tați sau îngrijind copii
• bărbați care au grijă de familia lor
• părinți singuri
• monogamia ca ceva dezirabil
Când au terminat, discutați concluziile lor. Există o viziune predominantă asupra familiei?
Dacă da, care este? A fost greu de găsit în materiale familii?

Viața împreună1
de Charles Moore
Părtășia este viață, iar lipsa părtășiei este moarte;

părtășia este cerul, iar lipsa părtășiei este iadul;
și faptele pe care le faceți pe pământ
le faceți de dragul părtășiei.
William Morris
Dacă interpretăm corect Noul Testament, ca urmași ai lui Cristos, noi suntem mădulare ale
Trupului lui Cristos (1 Corinteni 12:14‑21) și, prin urmare, prin definiție, noi aparținem unul altuia.
Nu putem să‑L urmăm pe Cristos de unul singur în mod intenționat. Planul lui Dumnezeu este
interdependență, nu independență. Cu alte cuvinte, nu există „creștini singuratici“. Atunci când nu
reușim să ne conectăm unii cu alții, nu reușim să ne conectăm
cu Isus.
Dar ce înseamnă să ne conectăm unul cu altul? Din păcate, superficialitatea este o boală a tim‑
purilor noastre. Prieteniile și relațiile superficiale caracterizează nu numai societatea noastră, ci
și Biserica. Chiar și vorbirea noastră trădează superficialitate. Gândiți‑vă cum folosim cuvântul
„părtășie“ în adunările creștine. În Faptele Apostolilor 2:42 citim că primii creștini „stăruiau în
părtășie“. Ei nu aveau părtășie (verb) ocazional. Ei erau în părtășia (substantiv) caracterizată de
viața împreună. Ei erau devotați unul altuia și astfel viețile lor erau întrețesute prin grija ce se
manifesta reciproc. Aceasta implica trăirea zilnică, practică, a vieții în unitate, în comun. Biserica
primară și‑a trăit viața de zi cu zi împreună în Cristos, și acesta este modul în care s‑au constituit ca
o părtășie.
Prin urmare, vorbind din punct de vedere biblic, părtășia înseamnă ceva mai mult decât să văr‑
săm unii pe alții cafea duminică dimineața. Aceasta se extinde mult dincolo de „a fi împreună“ și
de infuziile de complezență căldicică petrecute în timpul unor evenimente religioase. Din păcate,
foarte puțini dintre noi experimentează o viață trăită împreună așa cum au făcut primii creștini.
Ei nu se gândeau că lucrurile pe care le aveau sunt ale lor. Ei au trăit o viață cotidiană obișnuită în
unitate și comuniune. Noi, însă, ne întâlnim și ne vedem la intervale regulate, dar viețile și portmo‑
neele noastre sunt în foarte mare măsură ale noastre. Viețile noastre nu se intersectează cu adevărat.
Împărtășim de obicei foarte puțin.
Re‑facerea trupului
Din ceea ce am citit și am auzit, imediat după prăbușirea Turnurilor Gemene, puteai găsi pe
stradă bucăți din corpul unui om, un deget de la mână sau de la picior. Numai gândindu‑ne la
dezmembrarea trupului suntem șocați și scîrbiți. Nu numai că este ceva extrem de nepotrivit, dar
un mădular separat de trup nu este pe deplin uman; dacă este separat de trup este înspăimântător
de nepotrivit.
1
Titlul original este Doing life sau condamnat pe viață. Autorul a recurs la un joc de cuvinte, doing life însemnând de asemenea
să fii condamnat pe viață, dar și să trăiești împreună în comun (n. trad.).

Acum, dacă ne‑am da un pas înapoi și am vedea cât de fragmentată a devenit țara noastră, cât
de fragmentată și înstrăinată și cât de mult ne este teamă la unii de alții, dacă am putea vedea cât
de singuri, îngrozitor de singuri am devenit, ne‑am înspăimânta și am începe să căutăm ce ne face
să fim așa, atât ca indivizi, cât și ca popor. Am putea redescoperi planul și scopul lui Dumnezeu re‑
velat în rugăciunea lui Cristos pentru unitate: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine,
şi Eu în Tine...“ (Ioan 17:21 și urm.)
Aici este darul și mărturia Trupului lui Cristos: Biserica de pe pământ. Poporul lui Dumnezeu
poate, prin modul lui de viață împreună, să fie tocmai acel lucru pe care lumea nu‑l poate realiza
prin forța sa proprie. Dar este important să se înțeleagă că urmarea lui Isus nu este nimic dacă nu
este un mod de viață, adică o trăire împreună. Ce contează este să fim împreună. Gândiți‑vă, de
exemplu, la pronumele reciproc „unul pe altul“ (allelon), în Noul Testament. Acest cuvânt reușește
să sublinieze de unul singur importanța vieții împreună:
• În cinste, fiecare să dea întâietate altuia (Romani 12:10).
• Trăiți în pace unii cu alții (Romani 12:16).
• Sfătuiţi‑vă unii pe alţii (Romani 15:14).
• Spuneţi‑vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă (Romani 16:16).
• Aşteptaţi‑vă unii pe alţii (1 Corinteni 11:33).
• Îngrijiți‑vă unii de alții (1 Corinteni 12:25).
• Slujiţi‑vă unii altora în dragoste (Galateni 5:12).
• Purtaţi‑vă sarcinile unii altora (Galateni 6:2).
• Mângâiaţi‑vă unii pe alţii (1 Tesaloniceni 5:11).
• Întăriţi‑vă unii pe alţii (1 Tesaloniceni 5:11).
• Trăiţi în pace între voi (1 Tesaloniceni 5:13).
• Faceţi ce este bine (1 Tesaloniceni 5:15).
• Îngăduiţi‑vă unii pe alţii în dragoste (Efeseni 4:2).
• Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi‑vă unul pe altul (Efeseni 4:32).
• Supuneţi‑vă unii altora (Efeseni 4:32).
• Îngăduiţi‑vă unii pe alţii (Coloseni 3:13).
• Mărturisiţi‑vă unii altora păcatele (Iacov 5:16).
• Iubiţi‑vă cu căldură unii pe alţii din toată inima (1 Petru 1:22).
• Fiţi primitori de oaspeţi între voi (1 Petru 4:9).
• Fiţi împodobiţi cu smerenie (1 Petru 5:5).
Acum, când reflectăm la lista de mai sus, un lucru este clar: practic niciunul din îndemnurile de
mai sus nu are sens fără o dedicare serioasă unii față de alții. Cum putem purta povara altcuiva dacă
ea nu este cunoscută și dacă nu suntem dispuși să o ducem? Cum putem „să ne îngăduim unul

Capitolul 6
pe altul“ dacă nu suntem destul de apropiați încât să ne călcăm reciproc pe bătături? Cum putem
să ne iertăm unul pe altul dacă nu suntem suficient de apropiați de celălalt pentru a‑i face rău și
a‑l dezamăgi? Cum putem învăța să ne supunem unul altuia dacă nu ne luptăm cu diferențele ce
există între noi? Cu alte cuvinte, dacă vrem să conectăm (sau să reconectăm) viețile noastre unii cu
alții, va fi nevoie de mai mult decât dăm de obicei. A fi Biserică și nu doar a merge la biserică, cere
mult mai mult decât mulți dintre noi sunt dispuși să contribuie.
Puțini dintre noi sunt gata să își asume o viață comună, împreună cu alții zi de zi, mai ales
dacă ne costă o mărire de salariu sau ne face să renunțăm la ceva personal. Dacă suntem sinceri,
recunoaștem că ne însușim caracteristicile sociale primare din cultura înconjurătoare. Considerăm
că viața noastră este „a noastră“, independentă sau chiar mai presus de Biserică într‑un fel. Dar
experiența comunității creștine autentice nu va deveni o realitate dacă ne agățăm de propria noas‑
tră viață sau dacă programul ne permite doar vreo două‑trei întâlniri „religioase“ pe săptămână.
Va fi nevoie să ne formăm noi obiceiuri de viață. Trebuie să ajungem la sacrificarea comodității, la
renunțarea la spațiul propriu și la anumite preferințe personale. Aceasta va implica să luăm decizii
concertate, astfel încât și alții să fie incluși în mod natural și ușor nu doar la periferia vieții. Pentru
a trăi împreună e nevoie de dedicare. Dar este vorba chiar de mai mult. Dacă nu participi în câteva
practici concrete, viața împreună, în loc să fie o bucurie, poate fi un iad.
Viața împreună
Temelia vieții în comunitate este dedicarea, dar scopul este comuniunea în Cristos. Dar cum arată
aceasta în termeni mai concreți? Care sunt caracteristicile unei părtășii creștine autentice care trece din‑
colo de mersul la biserică duminica? Cum arată trăirea unei vieți în părtășie în care Duhul dă roade?
Timp
Poate că primul rod al angajamentului personal este timpul. Cei ce se iubesc unii pe alții petrec
timp împreună. Când am fost la colegiu și la seminar mi‑am luat intenționat mai puține cursuri
decât puteam, tocmai pentru ca să pot petrece mai mult timp cu alții. O dată cu trecerea anilor a
devenit tot mai greu să‑mi fac timp pentru alții. Un exemplu grăitor s‑a petrecut pe când trăiam
într‑o comunitate creștină aflată în centrul orașului Denver. Unul dintre grupurile noastre, cei mai
mulți de 30 de ani, locuiau în patru duplexuri învecinate. Am vrut să mergem toți într‑o excursie
cu rucsacul în spate, dar nu am găsit toată vara un week‑end în care puteam fi toți împreună. Deși
am reușit să împărtășim un „spațiu“ împreună, cu timpul era altă problemă.
Timpul este important, deoarece, fără a ne pune reciproc la dispoziția altora, împlinirea acestui
deziderat biblic este practic imposibilă. Gândiți‑vă la metafora: „Întăriți‑vă unii pe alţii“. Întărirea
sau edificarea este un proces care necesită efort și perseverență. Abandonarea proiectului va duce
la degradarea materialelor. Și dacă nu vom face ceva împreună, cine știe ce va ieși? Sau să luăm
porunca de a „face bine unul altuia“. Este nevoie de timp pentru a discerne ceea ce este binele
cuiva. Îmi amintesc foarte bine cum din greșeală i‑am produs o cădere emoțională unei studente
mai tinere. I‑am dat o temă dificilă care a avut rezultate neașteptate. Nu mi‑am dat seama că a fost
abuzată pe când era copil și se lupta cu ispita sinuciderii. Dacă aș fi petrecut ceva timp să o cunosc
mai bine, aș fi putut trata lucrurile foarte diferit.
Timpul este esențial dacă dorim cu adevărat să „ne slujim unii pe alții“. Interesant, conceptul
pe care Noul Testament îl propune pentru slujire înseamnă a face fapte umile, ingrate – de felul

celor făcute de un sclav. Este exact ceea ce a făcut Isus când a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ro‑
bul își slujește stăpânul conform nevoilor stăpânului. Darurile noastre sunt mai puțin importante
decât disponibilitatea noastră de a sluji. Acest lucru m‑a marcat pe când eram la seminar. Jake, un
coleg seminarist și soția lui, Sharon, se căzneau cu căsnicia lor. Aveau doi băieți mici și Sharon avea
probleme medicale. Casa lor, în special bucătăria lor, era un dezastru. Eram ocupat, dar nu la ora
10:30 seara. Era timpul când trăgeam pe dreapta înainte de culcare. Atunci am simțit un imbold să
mă duc să mă ofer să spăl vasele. Chiar voiam să fac aceasta? Nu, dar un rob al lui Cristos nu își
permite luxul de a alege ce să facă și când. Mi‑au acceptat oferta și am continuat să fac aceasta timp
de doi ani. Jake a devenit de atunci prietenul meu pe toată viața.
Spațiu
La fel de important ca timpul este spațiul. Se poate să însemne că vei locui cu cineva sub același
acoperiș, deși nu este neapărat necesar. Dar în mod sigur va însemna găsirea unor modalități prac‑
tice de a deveni mai apropiați. Căsătoria navetiștilor este un oximoron. La fel este o biserică de
navetiști. Dacă nu suntem prezenți fizic în viața celorlalți, dacă spațiul noastru personal nu este pus
la dispoziția celuilalt, împărtășirea vieții va fi doar superficială.
De‑a lungul istoriei credincioșii au găsit diferite modalități de sfințire a spațiului pe care
îl împărtășeau. Primii creștini au format cartiere în orașe. Biserica celtă a format sate întregi,
împărtășind totul în comun. Apoi, diferite ordine monahale, iar în timpul Reformei reformatorii
radicali, ca anabaptiștii, au format comunități, unele dintre ele adunând 2000 de oameni. În zilele
noastre există biserici care gravitează în jurul grupurilor și există unele grupuri, cum ar fi Jesus
People USA [Poporul lui Isus] din Chicago sau comunitățile Sojourners [Călătorii] în San Francisco
sau Community of Jesus [Comunitatea lui Isus] de la Cape Cod, care și‑au găsit propria lor variantă
de a fi împreună. Indiferent de mărimea, forma sau alcătuirea sa, părtășia va găsi modalitatea de a
participa activ într‑o viață trăită împreună.
Desigur, comunitatea cere ceva mai mult decât timp și spațiu în comun. O părtășie compusă
din creștini nu este același lucru cu o părtășie creștină. Viața împreună înseamnă în mod neapă‑
rat să fie în Cristos, cu alte cuvinte, într‑un mod în care autoritatea lui Cristos deține supremația.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să învățăm să ascultăm Cuvântul – atât în Biblie cât
și prin Duhul ce vorbește prin alții - și să ne supunem lui împreună. Studiul personal al Scripturi‑
lor este vital, dar Cuvântul lui Dumnezeu s‑a adresat întotdeauna în primul rând oamenilor săi
ca unui popor! Interesant, aproape toate Epistolele Noului Testament sunt scrise unor biserici!
Și când ne gândim la diverse îndemnuri de tipul „unii pe alții“, acestea pot fi puse în practică
numai împreună cu „alții“. A te afla sub incidența Cuvântului nu înseamnă doar a asculta o pre‑
dică împreună, ci a căuta împreună cu alții – în dialog și în rugăciuni, ce înseamnă să‑L ascultați
împreună pe Cristos. În comunitatea bisericii noastre, de exemplu, citim în mod regulat Scriptura
împreună și apoi ne întrebăm: „Ce trebuie să facem noi?“ Recent, ne‑am simțit vinovați de cât de
multe „lucruri“ inutile aveam prin casă. Deci, într‑o sâmbătă am cotrobăit prin casele noastre și
având feed back‑ul tuturor, am scăpat de grămezi întregi de lucruri de care chiar nu aveam nevo‑
ie. Am pus totul la un loc pentru a fi aruncat sau vândut. Am făcut acest lucru cu toții, pentru a‑I
arăta lui Dumnezeu că eram cât se poate de serioși în ceea ce privește Cuvântul Lui. Făcând acest
lucru împreună i‑am dat o lovitură de moarte spiritului lui Mamona, care face ravagii în lumea
noastră. Evident n‑a fost ușor de făcut, dar e clar că ucenicia nu este ușoară și implică în mod evi‑
dent disciplină (1 Corinteni 9:24‑27).

Capitolul 6
Resurse
Un alt semn al vieții împreună este a fi cu mână largă față de tot ce ne prisosește. „Koinonia“ nu
se traduce doar cu „părtășie“. De fapt, uzanța sa predominantă denotă folosirea în comun a resur‑
selor. Bisericile din Macedonia și Ahaia au creat un fond comun (koinonian) pentru biserica săracă
din Ierusalim. Pentru că neamurile se împărtășeau (ekoinonesan) din binecuvântarea spirituală a
evreilor, neamurile, la rândul lor, au slujit nevoilor materiale ale evreilor (Romani 15:26‑27; de
asemenea 12:13). În marea lor sărăcie, i‑au convins urgent pe apostoli de privilegiul de a lua parte
(koinonian) la această slujire a sfinților (2 Corinteni 8:4). Generozitatea a marcat astfel o deschidere
spre părtășie (aploteti tes koinonias - 2 Corinteni 9:13), ce a demonstrat lucrarea eficace a harului
lui Dumnezeu (2 Corinteni 8:1). Pe această bază și din acest motiv, Pavel poruncește celor ce se
bucurau de mijloace materiale să își extindă cu generozitate părtășia lor (einai koinonikous) prin
împărtășirea cu cei în nevoie (1 Timotei 6:17‑19).2
Pentru Pavel, mâna dreaptă de însoţire referitoare a părtășiei (koinonias) autentifica misiunea
sa apostolică: el era dedicat răspândirii Evangheliei printre neamuri și obținerii de fonduri pen‑
tru nevoiașii din Ierusalim (Galateni 2:9,10). După cum spune Pavel, această jertfă a împărtășirii
(koinonias) este ceea ce îi place lui Dumnezeu (Evrei 13:16).3 În mod similar, era de așteptat ca acei
care au primit învățătură din Evanghelie să împărtășească (koinoneito) din lucrurile bune ale aces‑
tei vieți învățătorului lor (Galateni 6:6). Iată de ce Pavel laudă biserica din Filipi ca și pe cele care
au împărtășit (synkoinonous) din harul lui Dumnezeu, care au fost părtași (koinonia) în lucrarea
Evangheliei și care au fost parteneri (synkononesantes) în necazuri, pentru că numai ei au împărtășit
(ekoinonesen eis logon conectare – literal „au deschis un cont“) atunci când i‑au dat lui și tovarășilor
lui ajutorul de care aveau nevoie (Filipeni 1:5, 7; 4:14‑16). Aceasta a fost într‑adevăr „un miros de
bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu“ (Filipeni 4:18).
Părtășia bisericii primare, prin urmare, a fost marcată de modul în care aceasta a împărtășit
viața materială. Societatea păgână a fost impresionată de această exprimare atât de concretă a iu‑
birii. Dragostea creștinilor nu s‑a limitat doar la nivelul vorbelor, ci a trecut la fapte reale, cerând
adevărate sacrificii. Era de la sine înțeles că celor ce aparțineau lui Cristos le erau împlinite nevoile
materiale (Faptele Apostolilor 4:34; 2 Corinteni 8:13‑15). Ce mare contrast față de modul în care
ne trăim creștinismul astăzi, când problemele bănești constituie aproape în întregime o chestiune
personală.
Această atitudine de „nu te privește“ poate acționa în ambele sensuri: pentru cei ce dau și pen‑
tru cei ce primesc. Cu mai mulți ani în urmă Cheryl, o bună prietenă de‑a mea, care făcea parte din
comunitatea noastră locală, și‑a pierdut locul de muncă. Când a venit să ne spună despre aceasta –
mie și soției mele – literalmente tremura, era cu lacrimi în ochi și era cuprinsă de frică. După ce ne‑a
împărtășit toate astea mi‑a picat fisa: Cheryl se simțea singură, deoarece, în ceea ce privește banii,
chiar așa era. Trebuia să se descurce singură. Ea a pierdut slujba și tot ea ar trebui să‑și găsească
alta. Noi, ca și comunitate nu am pierdut o sursă de venit, ci pe ea, iar în joc era bunăstarea ei, nu a
noastră. Ea nu era dispusă să ceară ajutorul bisericii, pentru că nici biserica nu era dispusă să‑i ofere
ajutor. Cât de departe eram de a fi o comunitate a Noului Testament.
2
Numai din pricina a ceea ce era Biserica primară ca părtășie a putut Pavel literalmente porunci celor bogați să dea cu generozitate.
Avariția era o negare a vieții lor de părtășie.
3
Contribuția pentru creștinii nevoiași evrei din Ierusalim, din partea creștinilor dintre neamuri, din lumea elenistă, a fost ,,o
expresie teologică a validității lucrării sale [a lui Pavel] între neevrei, un semn sigur că ei au fost pe deplin acceptați în lucrarea
lui Dumnezeu între evrei“. J.R. McRay, „Părtășie“ în Dicționarul Evanghelic de Teologie (Walter E. Elwell ed., Oradea, Cartea
Creștină, 2012), pag. 917.

În prezent sunt membru al unei mișcări comunitare care cuprinde mai multe comunități din
întreaga lume. Un lucru la care ne‑am legat împreună este că noi nu ne vom taxa unii pe alții. Ser‑
viciile noastre sunt gratuite. De ce? Pentru că nu vrem ca problema banilor să ne divizeze sau să
ne distragă atenția. Nici nu vrem să fim prinși în mrejile lumii, care pot atât de ușor să sufoce viața
interioară. Isus a spus că nu putem sluji lui Dumnezeu și lui Mamona și că, dacă vom căuta mai
întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, toate nevoile noastre vor fi împlinite (Matei 6:33).
Noi știm care este dumnezeul căruia i se închină lumea; în contrast cu aceasta Biserica trebuie să
facă tot posibilul pentru a arăta că se închină unui Dumnezeu foarte diferit. Ce altă modalitate ar fi
mai bună decât să fii liber de iubirea de bani?4
Mulți creștini nu știu că este posibil să‑ți organizezi viața de fiecare zi – inclusiv munca profesi‑
onală – pe baza credinței. În Cristos, toate lucrurile pot fi înnoite, inclusiv în acele domenii care au
propriile lor reguli, cum ar fi de exemplu în carieră sau afaceri. Dacă poporul lui Dumnezeu va fi
unit și va răscumpăra domeniul profesional ca atare, atât în teorie, cât și în practică, atunci un nou
domeniu, cel al „Împărăției muncii“ – poate apărea. Va apărea o nouă realitate cu o dimensiune
socială, spirituală și materială, prezentă în viața zilnică în care Isus este proclamat ca Domn, nu
doar cu cuvântul, ci cu fapta.
Banii și afacerile sunt un lucru, casele noastre sunt altceva. Nu trebuie să uităm cât de impor‑
tantă este porunca de a „fi primitor de oaspeți“. Este o resursă pe care de multe ori nu reușim
să o utilizăm. Cere un alt fel de investiție personală, una care adesea este mult mai grăitoare. A
da dovadă de ospitalitate este mai mult decât a ne invita unii pe alții atunci când ne convine.
Înseamnă să te îngrijești de nevoile celorlalți punându‑le la dispoziție ceea ce ai impresia că îți
aparține „doar ție“. Este mai ușor să scrii un cec decât să‑i oferi cuiva adăpost peste noapte când
are nevoie. O masă împreună cu prietenii la un restaurant poate fi „distractivă“, dar ce spui dacă
în loc de aceasta ai pune mâna și ai pregăti o masă la fel de frumoasă? Ospitalitatea arată că îți
dai viața, nu numai banii.
Responsabilitate
Deci, toate acestea – fie că este vorba de timpul nostru, spațiul nostru, resursele noastre – impli‑
că o doză mare de încredere. Fără doar și poate, viața trăită împreună nu înseamnă numai edificare
reciprocă, ci și dezamăgire. Lupta împotriva păcatului, atât în viața personală, cât și în relațiile cu
ceilalți, este continuă. Trăirea unei vieți în comunitate implică să devenim păzitorul fratelui și sorei
noastre.
În primul rând, responsabilitatea sau a da socoteală unul altuia, înseamnă să spui adevărul în
dragoste. Isus ne‑a dat o învățătură clară în această privință: dacă fratele tău trăiește în păcat, du‑te
la el. Dacă nu te ascultă, cere ajutor. Dacă tot nu te ascultă, adu problema în fața întregii biserici
(Matei 18:15‑20). Care e ideea? Nu lăsa ca păcatul să‑l distrugă pe fratele tău, sau să afecteze Trupul
lui Cristos.
Avem o „regulă“ în comunitatea noastră. Este de cea mai mare importanță ca să avem bucurie
adevărată împreună. Iată ce prevede ea:
4
Un mod foarte practic de a arăta acest lucru este de a găsi modalități comune de a lucra împreună. Casa Rondout, din New
York, este compusă dintr‑un grup de creștini care dețin împreună o firmă de curățenie și întreținere. Comunitatea Norwood, lângă
Cincinnati, au o cafenea. Comunitatea Danthonia din Australia, face și vinde anunțuri personalizate. Comunitatea Rose Creek din
Tennessee are un restaurant și o firmă de construcție și redecorări. Comunitatea Shepherdfield din Missouri își asigură o parte
a câștigurilor confecționând anumite produse ecologice. Și comunitatea mea, Catskill Bruderhof, fabricăm echipamente pentru
persoanele cu handicap.

Capitolul 6
Nu există nicio lege în afara dragostei (1 Ioan 4:7‑8). A iubi înseamnă a te bucura de alții.
Ce înseamnă atunci să fii supărat pe cineva? Nu este permis nicidecum să vorbești despre
altcineva cuprins de iritare sau enervare (Efeseni 4:29‑32). Nu trebuie niciodată să se vor‑
bească, direct sau insinuând, împotriva cuiva, împotriva trăsăturilor sale – în niciun caz pe
la spatele persoanei. Același lucru este valabil și pentru discuțiile în familie.
Fără această regulă a tăcerii nu poate exista nici loialitate, nici comunitate. Adresarea
directă este singura soluție posibilă; este slujirea spontană a dragostei pe care o datorăm
oricărei persoane a cărei slăbiciuni a declanșat în noi o reacție negativă (Efeseni 4:2‑3). Să
vorbești deschis, direct unei alte persoane duce la adâncirea prieteniei, nu la resentimente.
Un cuvânt sincer spus cu dragoste poate fi extrem de puternic. Cu câțiva ani în urmă, i‑am
găsit pe doi membri din comunitatea mea angajați într‑un schimb viu de cuvinte – chiar în timpul
lucrului. Keith, unul dintre maiștrii atelierului noastru, a făcut o greșeală de prelucrare și susținea
morțiș sus și tare că nu era vinovat. Câteva minute mai târziu alți doi muncitori au venit încercând
să rezolve problema. Apoi, dintr‑o dată, toți au ieșit afară. Mai târziu am aflat că totul s‑a rezolvat și
că a existat o cauză mai profundă ce nu avea legătură cu munca. Keith și soția lui aveau dificultăți
în căsnicia lor, astfel încât aceasta a început să afecteze atitudinea lui Keith și în atelier. Din fericire,
cu ajutorul celor din comunitate, ei au fost în stare să‑și restaureze relația și căsnicia.
Aș cita un alt exemplu, în care câțiva membri ai comunității noastre au cheltuit odată o sumă
mare de bani cazându‑se la hotel în timpul unei călătorii misionare. Eu și soția mea am fost foarte
supărați pe tema aceasta. De ce banii, pe care i‑am câștigat, nu au fost dați pentru o cauză mai no‑
bilă? Dar, în cursul confruntării, după ce am stat de vorbă deschis și cu alții, ne‑am dat seama că
așa‑zisa noastră preocupare a fost de fapt o auto‑îndreptățire seacă și lipsită de inimă. Nu eram cu
adevărat interesați de situația sau nevoile lor. Am fost preocupați mai mult de principii, decât de
oameni și de viața lor. Mă bucur că ni s‑a atras atenția.
Ca să ai relații libere, neîngrădite și cinstite e nevoie de muncă. Spunând adevărul în dragoste
nu dă totdeauna rezultate. Atunci când, în comunitatea noastră din Denver, Jim s‑a îndrăgostit de
Karen ce era căsătorită cu Sean, ne‑a fost foarte greu. Dar când au început să petreacă tot mai mult
împreună, doar ei doi, și Karen a început să nutrească anumite sentimente față de Jim, trebuia făcut
ceva. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a vrut ca Sean sau alții să știe ce se întâmplă. Și nici nu
au fost dispuși să se smerească pentru a cere ajutor sau să‑și ceară iertare. Din păcate, doi ani mai
târziu Karen și Sean au divorțat.
Karen și Jim nu au fost singurii vinovați. Dacă și comunitatea noastră ar fi fost mai preocupa‑
tă de binele lor și dacă ar fi tratat problema lor în mod tranșant, atunci puterea ademenitoare a
păcatului s‑ar putea să fi fost tăiată de la rădăcină. De curând, când niște prieteni de‑ai noștri au
descoperit din întâmplare o ladă de bere în camera lui Greg, au stat imediat de vorbă cu el. Când
s‑a întâmplat din nou, întreaga noastră comunitate l‑a confruntat pe Greg. Doar făcând aceasta am
ajuns la concluzia că Greg nu se lupta doar berea, ci cu multe alte lucruri: vanitate, necurăție sexu‑
ală și singurătate. Din fericire, Greg a dorit ca lucrurile să se schimbe, așa că și‑a ușurat conștiința
și inima împreună cu unul dintre pastorii noștri. De atunci parcă e un om nou!
Nu e totdeauna ușor să‑ți trăiești viața în Cristos împreună cu alții. Ne dezamăgim reciproc, și
îl dezamăgim pe Dumnezeu tot timpul. Acesta este motivul pentru care atunci când spui adevărul
în dragoste trebuie să îl însoțești întotdeauna cu iertare reciprocă. Părtășia creștină, comunitatea,
Biserica sau oricum ai vrea să numești viața împreună în Cristos, este în cele din urmă locul unde

acționează iertarea. Este locul unde crucea are efect. După cum scrie Jean Vanier din comunitatea
L’Arche: „În ciuda încrederii pe care o avem unul în altul, există întotdeauna cuvinte care rănesc,
egoism, situații care pot duce la conflict. De aceea viața împreună implică purtarea unei cruci, un
efort constant, acceptare zilnică și iertare reciprocă.“5
Există un motiv pentru care Isus a spus ucenicilor Săi să ierte de șaptezeci de ori câte șapte. Proba‑
bil că iertarea este calitatea cea mai importantă, necesară pentru o viață dinamică în comunitate, fără
întreruperi. Fără ea, închinarea noastră nu numai că este falsă (Matei 5:23‑26), ci și rănește Trupul lui
Cristos (1 Corinteni 11:17 și următoarele). Ne batem joc de cruce, pentru că la cruce, Isus a venit să re‑
pare ceea ce era rupt, să reconcilieze relațiile celor înstrăinați (Efeseni 2:11 și următoarele). Acumularea
nemulțumirii, ranchiunii, neîncrederii și fricii contrazice scopul pentru care a venit Isus.
Există multe alte lucruri pe care le‑am putea enumera ca și caracteristici ale vieții creștine trăite
împreună. Dar reiterând punctul anterior, pentru că ucenicii lui Isus urmează o altă cale decât cea a
lumii, modul în care trăim și ne raportăm unul la altul va fi total diferit. Calea pe care suntem este
menită să fie parcursă împreună cu alții, pentru că destinația noastră este spre o Împărăție ale cărei
prime roade pot fi deja simțite și văzute. Venirea laolaltă în Cristos, dacă este reală, atunci ea poate
arăta lumii că Isus este Domnul, atât în cer, cât și pe pământ.
Fii o mărturie
Ar fi impropriu să cred că o părtășie foarte dedicată poate fi „exclusivistă“ sau „izolată“. De fapt,
nu există nicio mărturie mai bună despre realitatea Împărăției lui Dumnezeu decât o viață trăită îm‑
preună pe principii biblice. O comunitate a dragostei pe deplin funcțională, demonstrează adevărul
Evangheliei mult mai bine decât o fac argumentele apologetice despre ideile abstracte. După cum
susține Stanley Hauerwas: „Esențial nu este faptul că creștinii cunosc adevărul, ci că îl trăiesc“. Cel
mai puternic argument pentru veridicitatea creștinismului constă în viața pe care o produce. Isus a
fost destul de clar în această privință când a spus: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii
Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii“ (Ioan 13:35). Lumea nu are nevoie de mai multe vorbe,
ci de testamente vii care întruchipează puterea dragostei Sale. Numai unitatea noastră va convinge
lumea de realitatea lui Cristos (Ioan 17:22‑23). Pentru Isus, mesagerul și mesajul sunt una.
Așa cum teoriile științifice sunt judecate în funcție de beneficiile aplicării lor în practică, tot așa
se întâmplă cu creștinismul. În ultimă instanță, adevărul creștin este judecat prin bogăția caracte‑
rului moral și autenticitatea relației pe care o generează. Cum ar putea fi altfel cunoscută puterea
Evangheliei (1 Corinteni 4:20)?
Prin urmare, adevărul și puterea lui Cristos sunt văzute în modul în care trăim împreună, nu în
istețimea sau agerimea noastră intelectuală. Acesta este lucrul care a caracterizat mărturia primilor
creștini și scrierile tuturor apologeților din primele secole. Athenagoras, de exemplu, a scris:
Se găsesc printre noi și dintre aceia fără carte, meșteșugari și femei bătrâne, care, deși nu
sunt în măsură să dovedească în cuvinte beneficiul doctrinei noastre, prin faptele lor pre‑
zintă beneficiile care decurg din convingerile lor despre adevărul creștinismului. Ei nu
repetă discursuri, ci fac fapte bune. Când sunt bătuți, nu ripostează, când sunt jefuiți, nu se
duc la judecător. Ei dau celor care cer de la ei și își iubesc aproapele ca pe ei înșiși.6
5
Jean Vanier, Community and Growth (New York, Paulist Press, 1979), pag. 10.
6
The Ante‑Nicene Fathers, vol. 11, editat de A. Roberts și J. Donaldson (Grand Rapids, MI: Wm. B. Eerdmans), pag. 134.

Capitolul 6
Cuvintele lui Athenagoras nu au exagerat. De exemplu, grija pe care primii creștini au manifes‑
tat‑o unii față de alții era cu adevărat revoluționară în comparație cu cea văzută în societatea păgână
și s‑a manifestat față de toți membrii săi: văduve, orfani, bătrâni și bolnavi, cei incapabili de muncă
și cei ce nu aveau de lucru, deținuți și exilați, creștinii aflați în călătorie și toți ceilalți membri ai bi‑
sericii care aveau nevoie de o îngrijire mai deosebită. De asemenea biserica a avut grijă ca săracii să
fie înmormântați decent. Cei care nu mai erau în stare să muncească au primit ajutorul comunității.
Această îngrijire s‑a extins dincolo de rândurile comunității proprii incluzându‑i pe cei
abandonați și respinși de necredincioși. Din acest motiv, compasiunea creștină a fost lăudată ade‑
sea, chiar din partea dușmanilor credinței. Împăratul roman Iulian scrie:
De ce nu observăm că bunăvoința lor [a creștinilor] față de străini, grija lor pentru mormin‑
tele și sfințenia vieții lor, sunt cele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea ateismului
[adică a creștinismului]? ... Când acești galileeni nepioși îi ajută nu numai pe săracii lor, ci
și pe ai noștri toți văd că ai noștri nu primesc ajutor din partea noastră.7
Eșecul societății păgâne, combinat cu ceea ce Biserica a făcut, a convins lumea antică cu privire
la adevărul creștinismului. Viața unitară a Bisericii a fost logica sa. Prin urmare, Origen nu a ezitat
să spună: „Dovezile cu privire la divinitatea lui Isus sunt bisericile celor care au fost ajutați“.8 Nu
raționalitatea crezului în sine, ci viața Bisericii primare a convins lumea. Transformarea etică a
Bisericii a fost cea care a redus la tăcere criticii Bisericii și acuzațiile lor disperate. Așa se întâmplă
întotdeauna. Adevărul lui Cristos este atât validat cât și reabilitat atunci când este trăit. Ceea ce
convinge este o revoluție morală pusă în practică, nu argumentele aranjate în propoziții.
Gândiți‑vă iarăși la Biserica primară și rolul extraordinar jucat de vindecările miraculoase. De
exemplu, apologetul Origen a considerat puterea de vindecare a lui Cristos ca fiind ceva foarte
normal pentru că el i‑a văzut cu ochii săi pe cei care s‑au vindecat în mod miraculos. Și Ciprian, în
scrisoarea sa către Demetrianus, descrie modul în care Duhul scoate demonii și îi izgonește depar‑
te de credincioși. El îl cheamă pe Demetrianus: „Vino și convinge‑te cu ochii tăi că tot ce spunem
este adevărat. Veți vedea cum suntem rugați de către cei la care te rogi (adică demoni) și temuți de
cei de care vă temeți și cărora vă închinați.“ În acest sens, Părinții Bisericii au subliniat în repetate
rânduri că minunile cele mai profunde nu constau în vindecarea oamenilor de diferite infirmități,
ci în capacitatea lor – în ciuda tuturor eforturilor și așteptărilor omenești – de a o rupe cu trecutul
lor păgân și de a trăi o nouă viață.
Cu alte cuvinte, primii creștini nu au crezut doar în puterea învierii lui Cristos, ei au trăit în
această putere și prin ea. Referindu‑se la narațiunile învierii din Noul Testament, C.S. Lewis scrie
că acestea „nu sunt o imagine a supraviețuirii după moarte, ci atestă apariția în Univers a unui
nou tip de existență, absolut nou. Ceva nou a apărut în Univers: la fel de nou ca și prima formă
de viață.“ A apărut un nou tip de existență, primele roade fiindu‑i împărtășite Bisericii. Din acest
motiv, Clarence Jordan spune: „Dovada cea mai grăitoare că Isus era viu nu a fost mormântul gol,
ci părtășia plină de Duh. Nu piatra de pe mormânt dată la o parte, ci Biserica entuziastă.“ Acei
oameni au fost dovezile de necontestat ale Împărăției – mișcarea lui Dumnezeu.
În timp ce există motive pentru a demonstra veridicitatea și istoricitatea creștinismului pe baza
anumitor documente și experiențe, în cele din urmă dovada trebuie să fie credincioșii, o epistolă
7
W.C. Wright, The Works of the Emperor Julian (vol. 3, LCL, 1923), pag. 69, 71.
8
Henry Chadwick, Origen: Contra Celsum (Cambridge, Cambridge University Press, 1953), pag. 150.

vie care susține dovezile. Sunt Scripturile credibile? Cum se poate răspunde vreodată la această
întrebare dacă nu există un popor care trăiește consecvent pe baza Scripturii și care aduce roade
bune? Sunt minunile posibile? Răspunsul lui Isus pentru Ioan Botezătorul a fost: „Hai să vezi...!“
Oare trăim noi în așa fel încât singura explicație satisfăcătoare pentru existența Bisericii să fie pu‑
terea lui Dumnezeu care se manifestă în mijlocul ei? A înviat Cristos din morți? Oare chiar a murit
pentru păcatul lumii? Ei bine, există sau nu există comunități marcate de o viață nouă a Duhului
care împacă toate lucrurile?
CONCLUZIE
În cartea sa, Life Together [Viața Împreună], Dietrich Bonhoeffer scrie: „Harul, nimic altceva de‑
cât harul, ne permite să trăim în comunitate ca frați și surori creștini.“ Această afirmație nu face alt‑
ceva decât să repete cuvintele psalmistului care a spus: „Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască
fraţii împreună!“ (Psalmul 133:1). Acest dar al vieții împreună deschide calea către Dumnezeu și
către fratele nostru și sora noastră.
Acest dar al comunității nu se manifestă doar când creștinii se poartă frumos cu prietenii lor și
cu oamenii cu care merg împreună la biserică. De fapt a face parte dintr‑o comunitate creștină nu
înseamnă doar a locui împreună și a împărți cu alții mașina, banii și franzela. Adevărata comuni‑
tate seamănă mai mult cu o mișcare în care grupuri de oameni au fost eliberați de Cristos pentru a
urmări un scop total diferit pentru viața și stilul lor de trai.
Apostolul Pavel ne amintește că dragostea este cel mai mare dar. Tocmai acesta este motivul
pentru care Isus Și‑a dat trupul Său pe Cruce și mai apoi l‑a dat din nou Bisericii. Trăirea împreună,
având într‑adevăr nevoie unul de celălalt, Îl aduce pe Cristos și Împărăția Sa foarte aproape de pă‑
mânt. Pentru că Isus a locuit cândva printre noi, ca un slujitor umil și continuă să locuiască printre
noi în același fel. Așa cum Pavel scrie în Filipeni, Isus a decis să locuiască în frați și surori, Trupul
Său colectiv care are „o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând“, care dă întâietatea altora și se uită
la foloasele altora mai întîi. Ei sunt cei care „vor străluci ca stelele cerului“ și țin sus cuvântul vieții.
* Acest eseu a fost solicitat de Summit Ministries pentru această programă.

** Drepturile de reproducere au fost acordate de Charles Moore.

Vezi de asemenea Fișa informativă „Sociologie“
Viața împreună
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie de hârtie separată și fiți gata să discutați răspunsurile la cla‑
să. Manualul nu conține întrebări la care să reflectați. Acestea sunt concepute doar ca să vă ajute să începeți
să gândiți din perspectiva unei concepții despre lume și viață.
1. Ce este interdependența și de ce este importantă? Ce ne face independenți?
Una dintre caracteristicile definitorii ale culturii occidentale de astăzi este spiritul de
independență personală, o atitudine care pune interesul personal mai presus de orice altce‑
va. Scopul principal al vieții devine succesul nostru și calea realizării acestui succes este prin
realizarea personală. Dar scopul principal al creștinului este glorificarea lui Dumnezeu prin
ascultare, dezvoltarea caracterului, precum și prin vestirea Evangheliei. Pentru a atinge aceste
obiective creștinii trebuie să conlucreze într‑un spirit de interdependență, dându‑și seama că ei
nu pot să trăiască doar pentru ei, ci pentru Dumnezeu, funcționând ca un apendice al Trupului
lui Cristos, mai degrabă decât ca o entitate separată. De fapt, fără o asemenea interdependență
Trupul lui Cristos este aproape incapabil să își îndeplinească menirea. [ME pag. 163]
2. Ce este părtășia? Prin ce diferă părtășia biblică de experiența creștină obișnuită de azi?
Din păcate, Biserica a acceptat ideea independenței personale. Am pierdut din vedere sco‑
pul Bisericii, uitând de organismul din care facem parte. Independența nu este ușor de demo‑
lat, dar putem fi mângâiați și călăuziți de exemplul de părtășie al Bisericii primare. În Faptele
Apostolilor 2:42 citim că primii creștini „stăruiau în părtășie“. Ei nu aveau câteodată părtășie
(verb). Ei erau o părtășie (substantiv), caracterizată de viața trăită împreună. Ei erau devotați
unul altuia, și în felul acesta viețile lor erau împletite prin grija reciprocă. Aceasta a implicat o
viață trăită în comun, zi de zi, ce însemna să împarți totul. Biserica primară a trăit viața de zi cu
zi împreună în Cristos și aceasta a constituit comunitatea lor. [ME pag. 163]
3. Cum putem aplica la părtășie ce spune Biblia despre relațiile „unii cu alții“?
[Această întrebare ar trebui să ducă la o mare varietate de răspunsuri. Este important să subliniem faptul
că, practic, niciunul dintre aceste îndemnuri n‑are sens fără un nivel serios de angajare în părtășie.]
În cinste, fiecare să dea întâietate altuia (Romani 12:10).

Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii (Romani 12:16).
Să vă sfătuiţi unii pe alţii (Romani 15:14).
Spuneţi‑vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă (Romani 16:16).
Aşteptaţi‑vă unii pe alţii (1 Corinteni 11:33).

Îngrijiți deopotrivă unii de alții (1 Corinteni 12:25).

Slujiţi‑vă unii altora (Galateni 5:13).
Purtaţi‑vă sarcinile unii altora (Galateni 6:2).
Mângâiaţi‑vă unii pe alţii (1 Tesaloniceni 5:11).
Întăriţi‑vă unii pe alţii (1 Tesaloniceni 5:11).
Trăiţi în pace între voi (1 Tesaloniceni 5:13).
Să faceţi ce este bine între voi (1 Tesaloniceni 5:15).
Îngăduiţi‑vă unii pe alţii în dragoste (Efeseni 4:2).
Fiţi buni unii cu alţii, miloşi (Efeseni 4:32).
Supuneţi‑vă unii altora (Efeseni 5:21).
Iertaţi‑vă unul pe altul (Coloseni 3:13).
Mărturisiţi‑vă unii altora păcatele (Iacov 5:16).
Rugaţi‑vă unii pentru alţii (Iacov 5:16).
Iubiţi‑vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima (1 Petru 1:22).
Fiţi primitori de oaspeţi între voi (1 Petru 4:9).
Fiţi împodobiţi cu smerenie (1 Petru 5:5). [ME pag. 163‑164]
4. În ce fel este important timpul pentru viața împreună, ca părtășie? Dați câteva exemple din
propria experiență. Ce îmbunătățiri ați putea face?
Fără a fi disponibil pentru celălalt este practic imposibil să îndeplinim poruncile biblice
de tipul „unii pentru alții“. Luați, de exemplu, poruncile „Slujiţi‑vă unii altora“ și „Întăriţi‑vă
unii pe alţii“. Este aproape imposibil să slujești mădularelor Trupului fără să le acorzi timp. De
asemenea, este dificil să întărești sau să edifici Trupul, fără a consuma timpul necesar pentru a
construi. [ME pag. 164‑165]
[Exemplele vor varia]
5. În ce fel este spațiul important pentru viața trăită împreună ca părtășie? Dați câteva exemple
din propria experiență. Ce îmbunătățiri puteți aduce? De ce ne este greu să împărțim spațiul
nostru cu alții?
Majoritatea poruncilor de tipul „faceți unii altora“ pot fi îndeplinite numai în cazul în care
sunt transpuse în practică împreună cu alții. Din această cauză a împărtăși același spațiu este la
fel de important cu a-și petrece timp împreună. Acest lucru poate însemna uneori să locuiești
sub același acoperiș. Când nu înseamnă așa ceva, înseamnă să găsești unele modalități practice
de a deveni mai apropiați unii de alții. Luați, de exemplu, poruncile „Mângâiaţi‑vă unii pe al‑
ţii“ și „Fiți primitori de oaspeți“. Este aproape imposibil să‑l mângâi pe fratele tău dacă nu ești
dispus să împarți spațiul împreună cu el. De asemenea, este greu să fii ospitalier cu membrii
Trupului dacă ești absent. [ME pag. 165]

Capitolul 6
6. În ce fel sunt resursele importante pentru trăirea vieții împreună, ca părtășie? Dați câteva
exemple din propria experiență. Ce îmbunătățiri puteți aduce?
Un alt element important al vieții împreună (și probabil cel mai dificil pentru noi, cei din
Occident), este împărtășirea resurselor materiale. Deși acest lucru nu trebuie să însemne pune‑
rea la un loc a tuturor resurselor (la fel cum au făcut ucenicii în cartea Faptele Apostolilor), cu
siguranță înseamnă a deveni mai generos cu ceea ce Dumnezeu ne‑a dat. Aceasta nu se referă
doar la bani, ci și la darurile și talentele noastre. Luați, de exemplu, poruncile; „Purtaţi‑vă sar‑
cinile unii altora“ și „Faceţi ce este bine între voi“. Cu greu ai putea purta sarcina altuia fără a
împărtăși o parte din resursele tale. De asemenea, ar fi greu să faci bine altora din Trupul lui
Cristos fără să te dăruiești pe tine însuți. [ME pag. 165‑166]
7. De ce este responsabilitatea importantă pentru viața împreună, ca părtășie? Dați câteva exem‑
ple din propria experiență. Ce îmbunătățiri puteți aduce?
Toți acești factori: timp, spațiu și resurse implică o doză mare de încredere; invariabil viața
împreună nu înseamnă doar că ne edificăm unii pe alții, ci și că ne dezamăgim unii pe alții.
Lupta împotriva păcatului, atât în inimile noastre, cât și în relațiile noastre, este continuă. Viața
împreună impune să devenim păzitorii fraților noștri. Să luăm, de exemplu, poruncile „Sfă‑
tuiţi‑vă unii pe alţii“ și „Iubiţi‑vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima“. Este greu ca unii
să‑i sfătuiască pe alții dacă nu au acces la problemele celuilalt. De asemenea, nu ne iubim cu
adevărat unii pe alții dacă le îngăduim fraților noștri să păcătuiască. La fel de importantă este
responsabilitatea iertării „Iertați‑vă unii pe alții“ și „Mărturisiți‑vă păcatele unii altora“. Aceas‑
ta este una dintre modalitățile prin care Trupul își menține curată mărturia în fața lumii. [ME
pag. 166‑168]
8. Ce rol joacă disciplina Bisericii în ceea ce privește responsabilitatea? Cum ați văzut că
funcționează acest lucru în comunitatea voastră? Cum ar trebui să considerăm eșecul?
Isus ne‑a dat o învățătură foarte clară în privința disciplinei din cadrul bisericii: dacă un
frate păcătuiește, du‑te la el. Dacă nu te ascultă, cere ajutor. Dacă nici așa nu ascultă, adu pro‑
blema în fața întregii biserici (Matei 18:15‑20). Dacă nici atunci nu este dispus să se pocăiască,
trebuie să plece din biserică. Sperăm că Trupul va continua să crească urmare a mustrării și a
sprijinului și când Trupul funcționează normal tocmai aceasta este ce se vede. Uneori, această
creștere vine în urma unei corecții și a pocăinței, dar alteori trebuie să se facă prin excomunica‑
re. În ultimă instanță, îndepărtarea din comunitatea bisericii a unui credincios care păcătuiește
nu este dovada eșecului, pentru că îndepărtarea sa se bazează pe speranța că el se va pocăi și
va reveni în Trup.

Edificarea unei vieți împreună în Cristos nu este un lucru ușor. Ne dezamăgim reciproc și
încontinuu Îl dezamăgim pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care spunerea adevărului
în dragoste, trebuie să fie însoțită întotdeauna de iertare și restaurare. Părtășia creștină este
în cele din urmă locul iertării. Acesta este motivul pentru care Isus menționează rolul iertării
imediat după ce vorbește despre disciplină. El le‑a spus ucenicilor Săi să se ierte unii pe alții de
şaptezeci de ori câte șapte, subliniind importanța vitală a acestei practici pentru părtășie. [ME
pag. 166‑168]
9. Ce înseamnă să fii apologet? Care a fost practica Bisericii primare în acest domeniu?
Creștinismul este mai mult decât o simplă credință intelectuală – se bazează de asemenea pe
acțiune pentru a fi eficient în lume. Membrii Bisericii primare au luat în serios poruncile de tip
„unii pe alții“ și le‑au aplicat, nu numai le‑au predicat. În mod similar, apologeții creștini din
vremurile de început au descoperit că stilul lor de viață a făcut la fel de mult sau chiar mai mult
pentru a câștiga convertiți decât argumentele lor logice. Una este să spui că‑L iubești pe Cristos,
dar este cu totul altceva să demonstrezi aceasta unei lumi necredincioase. Atunci când Trupul
lui Cristos funcționează în conformitate cu principiile părtășiei, el iese în evidență ca fiind ceva
unic și complet diferit. Devine o lumină vizibilă într‑o cultură egoistă ce bâjbâie în întuneric.
Grija pe care primii creștini au demonstrat‑o unii față de alții s‑a extins la toți membrii –
văduvele, orfanii, membrii vârstnici și bolnavii, șomerii, deținuții și exilații, creștinii aflați în
călătorie și alți membri ai bisericii care aveau anumite nevoi. S‑a avut grijă, de asemenea, ca
săracii să aibă parte de o înmormântare decentă. Aceste dovezi ale grijii „unora față de alții“ nu
s‑au limitat la Biserică, ci i‑a inclus, de asemenea, pe cei necredincioși și pe cei abandonați sau
respinși de lume. Ca o „apologie“, o apărare a credinței, acest tip de fapte altruiste efectuate de
o comunitate compusă din foști păcătoși s‑a adăugat dovezilor despre existența lui Dumnezeu
și capacitatea Lui de a transforma inimile. [ME pag. 168‑169]
10 Reflectați la această întrebare: Cum poate fi părtășia sau comunitatea ta mai autentică din
punct de vedere apologetic în cultura noastră?
[Răspunsurile vor varia, dar este important să se țină cont de faptul că societatea de astăzi, nu este cu
mult mai diferită decât cultura de acum două mii de ani.]

Dragoste, sex și căsătorie
de Jeff Myers
PARTEA întâi
I. Povestea familiei (Geneza 1:26‑31)
II. Planul lui Dumnezeu pentru Creația sa (Geneza 2:15‑25)
A. Poartă chipul lui Dumnezeu
B. Pune nume animalelor – își asumă responsabilitatea
C. Creșteți și înmulțiți‑vă
D. Umpleți și stăpâniți Pământul (kabaș) – transformați întregul Pământ într‑o grădină
III. Răzvrătirea omului (Geneza 3:1‑15)
A. Iresponsabilitatea
B. Paranoia
C. Acuzarea
IV. Planul lui Satan
A. Blestemul a garantat osânda lui Satan
B. Odrasla (zera)
1. O persoană care reprezintă grupul

2. Întreaga linie de descendenți, ca grup
C. „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre.“ (Romani 16:20)
V. Atacurile lui Satan

„Istoria demonstrează că nicio societate nu a supraviețuit atunci când familia a fost distrusă.“
(Paul Popenoe)
A. Omoară copilașii
B. Îi face pe oameni să disprețuiască căsătoria
C. Distruge căsătoriile actuale
D. Promovează promiscuitatea
E. „Alternative“ ale căsătoriei
F. Homosexualitatea
G. Pornografia
H. Trivializarea sexului
I. Facilitarea divorțului
J. Crearea unei prăpăstii între părinți și copii
K. Îi determină pe oameni să se amăgească singuri
PARTEA a doua
VI. Cum să răspunzi la atacurile lui Satan
A. Să înțelegi că aceasta este o bătălie a concepțiilor despre lume și viață
1. Concepția umanist‑seculară despre lume și viață
„Toate societățile au recunoscut de mai mult timp că angajamentul față de familie nu este
doar de natură biologică, ci se bazează pe un fundament complex de contract, obicei,

Capitolul 6
precum și dedicare emoțională. Familiile au luat mai multe forme, unele fiind depășite.
Nucleul familiei moderne este constituit din două sau mai multe persoane care se consi‑
deră familie și care acceptă responsabilitatea pe termen lung pentru sănătatea, siguranța,
independența și fericirea reciprocă.“ – Consiliul pentru Umanism Secular
2. Concepția marxist‑leninistă despre lume și viață
„Odată cu transferul mijloacelor de producție în proprietate comună, familia încetează să

mai fie unitatea economică a societății. Menajul privat este transformat într‑o industrie
socială. Îngrijirea și educația copiilor devine ceva ce ține de domeniul public, societatea are
grijă la fel de toți copiii, indiferent dacă aceștia sunt sau nu legitimi.“ – Friedrich Engels
3. Concepția umanist‑cosmică despre lume și viață
„Familia și relațiile ei, așa cum le știam până acum, par să se prăbușească într‑un ritm
rapid. Mulți oameni intră în panică când este vorba despre așa ceva; unii încearcă să resta‑
bilească vechile tradiții și sisteme de valori, pentru a se agăța de un anumit sentiment de
ordine și stabilitate din viața lor. E inutil să încerce să meargă înapoi, deoarece conștiința
noastră a evoluat deja dincolo de nivelul la care eram dispuși să facem sacrificiile necesare
pentru a trăi în acel fel.“ – Shakti Gawain
4. Concepția creștină despre lume și viață
„Actul unirii pe întreaga durată a vieții dintre un bărbat și o femeie... căsătoria a fost insti‑
tuită de Dumnezeu Însuși și are ca scop prevenirea promiscuității sexuale, pentru ferici‑
rea căminului, precum și pentru asigurarea întreținerii și educației copiilor.“ – Dicționarul
Webster, 1828
i. Legământul cu comunitatea și cu Dumnezeu
ii. Ca mijloc prin care să fie îndeplinit mandatul creației (Geneza 1‑2)
iii. Ca o ilustrație a lui Cristos și a Bisericii (Efeseni 5:31‑33)
B. Transpune în practică designul dat de Dumnezeu
C. Dedicare pentru puritatea trupului și a minții
„Oamenii care se guvernează singuri au nevoie de o cultură solidă bazată pe căsătorie și

familie, care încurajează trăsăturile care permit auto‑guvernarea: amânarea recompensei,
sacrificiu de sine, respectarea legii și a relațiilor de rudenie, precum și a drepturilor de
proprietate. Aceste calități sunt bazate pe stăpânire de sine în domeniul sexual, care le per‑
mite oamenilor să urmărească obiective pe termen lung, cum ar fi procrearea și creșterea
generației următoare și asigurarea îngrijirii copiilor.“ – Robert Knight

D. Oferă un model de dragoste ca și a lui Cristos
E. Iubește copiii
F. Să fie împăcați unul cu altul
„Inimile oamenilor se schimbă rareori dacă aceasta nu se întâmplă în tinerețe. Rareori se

convertesc oamenii la bătrânețe. Obiceiurile au rădăcini adânci. O dată lăsat să se cuibă‑
rească la sânul tău, păcatul nu va mai fi ușor de dat afară. Obiceiul devine o a doua natură,
iar lanțurile sale împletite în trei nu pot fi rupte cu ușurință.“ (J.C. Ryle)

Dragoste, sex și căsătorie

de Jeff Myers
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie de hârtie separată și să fiți gata să discutați răspunsurile la
clasă.
1. Ce putem învăța despre familie în Geneza 1‑3?
La început, Dumnezeu a creat universul și toate viețuitoarele, inclusiv pe Adam. Din în‑
treaga creație a lui Dumnezeu, numai Adam purta chipul lui Dumnezeu într‑un mod unic și
numai lui Adam i s‑au dat responsabilități legate de restul creației. Dumnezeu i‑a poruncit lui
Adam să pună nume tuturor animalelor, să le îngrijească și să vegheze asupra creației Sale. Deși
Dumnezeu a spus despre creația Lui că era bună, lui Adam i s‑a spus să o facă mai bună, adică
să transforme Pământul într‑o grădină. Pentru a‑l ajuta pe Adam, Dumnezeu a creat femeia
(căreia Adam i‑a dat numele „Eva“).
Mai tărziu, Adam și Eva nu au ascultat de Dumnezeu, ignorând porunca de a nu mânca din
pomul cunoașterii. Atunci când Dumnezeu i‑a confruntat, ei au dat vina unul pe altul. Adam a
dat vina pe Eva și pe Dumnezeu pentru păcatul său, în timp ce Eva a dat vina pe Satan. În cele
din urmă, Dumnezeu i‑a blestemat pe toți trei, precum și creația în ansamblu. Adam și Eva au
rămas în continuare responsabili pentru transformarea creației, dar munca lor a devenit mult
mai grea. Mai mult decât atât, Dumnezeu l‑a informat pe Satan că va fi în cele din urmă zdrobit
de urmașii lui Adam și ai Evei (de Cristos). Acest blestem a garantat osândirea lui Satan!
2. Care este planul lui Satan pentru a‑și asigura supraviețuirea? Cum a fost pus în aplicare acest
plan?
Din moment ce Satan va fi zdrobit de urmașii lui Adam și ai Evei, cea mai bună cale de
apărare a lui Satan este de a distruge familia. Probabil că acest lucru poate fi văzut din starea
în care a ajuns familia în întreaga lume. 1) În prezent, peste un milion de avorturi sunt efectu‑
ate în fiecare an, numai în SUA. 2) Cultura populară și divertismentul degradează căsătoria și
promovează disprețuirea reciprocă între bărbați și femei. 3) Mai mult de jumătate din numărul
actual al căsătoriilor din SUA sfârșesc prin divorț, fapt care‑i afectează nu numai pe soți, ci și
pe copiii lor. 4) Promiscuitatea este încurajată și idolatrizată în cultura noastră. 5) Concubinajul
și relațiile homosexuale sunt permise ca o alternativă a căsătoriei. 6) Pornografia este legalizată
și crește exponențial în fiecare an. 7) Sexul a fost redus la un simplu act de plăcere. 8) Cei mai
mulți indivizi caută parteneri la întâmplare, trăind parcă un divorț continuu. 9) Cultura popu‑
lară a pus o prăpastie între părinți și copiii lor. 10) În fine, cei mai mulți oameni au crezut că nu
vor fi afectați de lucrurile de mai sus.

3. Care este concepția umanist‑seculară, marxist‑leninistă și umanist‑cosmică referitoare la că‑

sătorie și familie?
Concepția umanist‑seculară cu privire la căsătorie este că familia se schimbă de‑a lun‑

gul timpului. Adepții umanismului secular recunosc că, deși căsătoria a fost limitată în mod
tradițional la unirea dintre un bărbat și o femeie, această definiție a evoluat și va continua să
evolueze în timp. Concepția marxist‑leninistă despre căsătorie și familie este socialistă – căsă‑
toria și familia nu sunt prea importante. De fapt, marxiștii doresc ca statul să îi crească pe copii.
Concepția umanist‑cosmică despre căsătorie și familie susține că omenirea a evoluat dincolo de
forma tradițională a acestor instituții și n‑ar avea sens să se încerce revenirea lor la acel stadiu
înapoiat.
4. Care este concepția creștină despre căsătorie și familie?
Pentru creștini căsătoria și familia este legământul dintre două persoane, nu o asociere mar‑
cată de interese personale. Căsătoria este un angajament față de Dumnezeu, o promisiune fă‑
cută de un bărbat și o femeie că vor rămâne împreună, formând astfel o familie pentru binele
societății. Căsătoria și familia sunt, de asemenea, mijloacele prin care ne îndeplinim mandatul
creației.
[Analizați împreună cu elevii Efeseni 5:31‑33. Discutați despre legătura dintre chipul lui Cristos,
dragoste și căsătorie.]
5. Cum putem, în calitatea noastră de creștini, să contracarăm atacurile lui Satan la adresa căsă‑
toriei și familiei?
Pentru a contracara planurile lui Satan este mai întâi nevoie să transpunem în practică de‑
signul sau planul dat de Dumnezeu. Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, cu trăsături unice,
dar complementare. În al doilea rând este nevoie să asigurăm puritatea minții și a trupului.
Acest lucru înseamnă să învățăm să fim altruiști, și de asemenea să ne abținem de la anumite
forme populare de divertisment, să ne schimbăm modul de a face anumite lucruri sau de a ne
îmbrăca. În al treilea rând, să învățăm să imităm dragostea lui Cristos. Aceasta va ține întreaga
viață. În al patrulea rând, să învățăm să iubim copiii, pentru că și ei poartă chipul lui Dumnezeu
și influențează cultura de mâine. În al cincilea rând, să învățăm să trăim în pace unii cu alții.
Acest lucru înseamnă să‑l ierți pe celălalt și să ceri iertare pentru păcatele tale.
[Discutați în detaliu fiecare dintre aceste puncte cu elevii. Cereți‑le elevilor să arate cum ar pune în
practică aceste puncte și ce s‑ar mai putea adăuga la această listă.]

Capitolul 6
Activitatea Anotimpurile vieții
Cereți‑le băieților să facă o listă cu cele mai importante cinci trăsături de

caracter pe care ei vor căuta în viitoarea soție, iar fetele să scrie cele mai impor‑
tante cinci trăsături de caracter pe care ar vrea să le aibă ele ca soții. Pe măsură
ce elevii răspund, scrie aceste trăsături pe tablă. Dacă unele trăsături se repetă,
notează în paranteză de câte ori.
Cereți‑le fetelor să facă o listă cu cele mai importante cinci trăsături de caracter pe care le vor
căuta la viitorul soț, iar băieții să scrie cele mai importante cinci trăsături de caracter pe care ar
vrea să le aibă ei ca soți. Pe măsură ce elevii răspund, scrie aceste calități pe tablă. Dacă unele
trăsături se repetă, notează în paranteză de câte ori.
Tipăriți și distribuiți planul activității „Anotimpurile vieții“ găsit pe CD‑ROM‑ul profesoru‑

lui în folderul „Planuri de lecții“. Cereți elevilor să deseneze o linie a vieții, punând „anotimpu‑
rile“ vieții enumerate mai sus la vârsta la care ei ar dori să se întâmple. Aceste perioade de timp,
în mod evident, sunt ideale. Etapele sau anotimpurile vieții se pot suprapune.
Acum, puneți‑i pe elevi să compare lista cu trăsăturile de caracter cu linia vieții. Să presupu‑
nem că doresc să se căsătorească peste cinci ani. Ei au scris deja trăsăturile de caracter pe care ar
vrea să le aibă în căsnicie. Întrebați‑i ce vor face ca să le dobândească. Vor apărea acestea brusc
şi atunci vor spune „Da“ la căsătorie? Elevii trebuie să înțeleagă că persoana care ar vrea să fie
în viitor, nu va apărea brusc. Aceste trăsături, care sunt importante pentru viitorul lor, trebuie
să fie dezvoltate în viața lor chiar azi. Deși mai mult ca sigur că elevii dumneavoastră nu se vor
căsători imediat, caracterul lor trebuie să se dezvolte începând de acum. Trăsăturile care asigu‑
ră succesul în căsătorie, asigură de asemenea succesul în toate domeniile vieții.

Liniștea căminului
de E. Carolyn Graglia
PARTEA întâi
Încă de la sfârșitul anilor 1960, feministele s‑au războit cu succes cu familia tradițională, în care
bărbații sunt susținătorii principali ai familiei iar soțiile sunt de obicei casnice. Scopul imediat al
acestui război a fost subminarea poziției gospodinei în cadrul familiei și al societății pentru a le
împinge pe femei să lucreze în afara casei. Pe termen lung obiectivul era crearea unei societăți în
care femeile se comportă la fel ca și bărbații, dedicând la fel de mult timp și energie carierei ca și
bărbații, astfel ca femeile să aibă în cele din urmă aceeași putere politică și economică, asemenea
bărbaților. Această carte examinează succesul atacului feminist împotriva familiei tradiționale, ia
în discuție posibilele ramificații ale acestui succes și apără dreptul femeii de a alege să fie casnică.
Feministele au folosit deja diverse metode pentru a‑și atinge obiectivele. Ele au promovat revoluția
sexuală care a încurajat femeile să imite promiscuitatea sexuală a bărbaților. Ele au sprijinit și adop‑
tarea de legi în domeniul divorțului prin care se putea acorda divorțul la cerere. Toate aceste legi
au subminat siguranța socială și economică a femeilor casnice. Feministele au reușit ca femeile să
fie favorizate ca și clasă, acestea dobândind preferențial locuri de muncă și studiu, dar subminând
capacitatea bărbaților care suportă această discriminare în calitate de susținători ai familiei.
O armă esențială în arsenalul feminismului a fost degradarea poziției femeii casnice. De la ata‑
curile jurnalistelor Betty Friedan și Gloria Steinem și până la scrierile sociologice ale lui Jessica
Bernard, toate tipurile de feminism fac front comun având convingerea că o femeie își poate găsi
identitatea și împlinirea numai într‑o carieră profesională. Feministele au căzut de acord că femeia
casnică a fost cel mai bine caracterizată de Simone de Beauvoir și Friedan Betty, ca un „parazit“, un
tip de ființă sub‑umană, trăind fără a‑și utiliza capacitatea sau inteligența de om adult, fiind lipsită
de orice țel real atunci când se dedică numai copiilor, soțului și căminului.
Operând în baza unei duble ipoteze și anume că egalitatea înseamnă asemănare (adică bărbații
și femeile nu pot fi egali decât dacă fac aceleași lucruri) și că cele mai multe diferențe dintre sexe
sunt impuse cultural, feminismul contemporan a ajuns să‑și impună propriile reguli culturale.
Dezvăluindu‑și crezul totalitar că ele știu mai bine cum ar trebui să trăiască alții și impunându‑și
voința totalitară ca să‑i forțeze și pe alții să se conformeze dogmei lor, feministele au încercat să
modifice instituțiile noastre sociale, cu scopul de a crea o societate androgină în care rolurile băr‑
batului și cele ale femeii să fie identice. În prezent culegem roadele ofensivei feministe. Însă dacă
luăm în considerare majoritatea criteriilor de bunăstare, familia, ca instituție a societății americane,
a devenit mult mai nesănătoasă decât era în urmă cu 30 de ani.
Desigur, feminismul nu este singurul factor responsabil pentru suferințele familiilor noastre.
După cum remarcă în detaliu Charles Murray în cartea sa Losing Ground9 [Pierzând teren], progra‑
mele Great Society (Marea societate) ale președintelui Lyndon Johnson, de exemplu, au afectat de
9
Charles Murray, Losing Ground (New York, Basic Books, 1984).

Capitolul 6
multe ori negativ familia, în special familia de culoare, aceste programe fiind susținute de un mare
număr de votanți, în afară de mișcarea feministă. Dar ceea ce este specific mișcării feministe, este
că, în ciuda obiectivelor pro‑familie pe care și le atribuie uneori, feminismul a căutat cu tenacitate
să distrugă familia tradițională. În obiectivele sale declarate și în programele pe care le promo‑
vează, mișcarea a adoptat obiectivul lui Kate Millett, prezentat în cartea sa Sexual Politics (Politici
sexuale), în care acceptă concluzia lui Friedrich Engels că „familia, așa cum este ea înțeleasă în
prezent, trebuie să dispară“; „o soartă blândă“, remarcă ea, „având în vedere istoria instituției“.10
Acest obiectiv nu a fost niciodată abandonat: feministele percep familia tradițională ca o piedică în
fața angajamentului feminismului ca femeia să obțină independența și libertatea sexuală.11
Apărută ca o mișcare de reînnoire în anii 1960, feminismul a reflectat nemulțumirea socială a
femeilor, ca răspuns la declinul etic al bărbatului care asigura întreținerea familiei. La aceasta a con‑
tribuit și percepția, enunțată în 1940 de Philip Wylie prin critica sa extrem de vehementă la adresa
„mamei rele“,12 că societatea occidentală nu apreciază rolul atât de important al soției și mamei.
Cu toate acestea, nemulțumirile femeilor au fost adesea agravate, mai degrabă decât atenuate de
reacția feministă. Feministele au susținut că pentru a‑și potoli nemulțumirea, femeile ar trebui să‑și
modeleze viața după cea a bărbaților, angajându‑se în relații sexuale ocazionale la fel ca și tipul de
bărbat stimulat numai de sex și preocupându‑se de carieră la fel ca și bărbații. În vederea realizării
acestor obiective, feministele au luptat neîncetat ca avortul legal să devină o realitate și au minima‑
lizat constant atât maternitatea cât și rolul femeii casnice. Perceptele sexuale ale feminismului au
fost mai puțin consecvente, variind de la îmbrățișarea timpurie și entuziastă a revoluției sexuale
la o semnificativă reacție împotriva promiscuității feminine, ceea ce a condus unele feministe să
îndemne femeile să renunțe cu totul la actul sexual heterosexual.
Feminismul contemporan a obținut un succes remarcabil în împământenirea în societatea noas‑
tră a celor două crezuri care stau la baza ofensivei sale: negarea valorii sociale a căsniciei tradiționale
și respingerea moralității sexuale tradiționale. Consecințele au fost dăunătoare și de durată. Accep‑
tarea acestor convingeri de către societate a dus la denaturarea profundă a percepției bărbaților cu
privire la relațiile și obligațiile lor față de femei, cât și la denaturarea percepției femeilor cu privire
la propriile lor nevoi și la modul în care iau decizii cu privire la viața lor.
Devalorizarea căminului tradițional

Prima direcție a ofensivei feminismului contemporan a fost să convingă societatea că dedicarea
totală a unei femei pentru cultivarea căsniciei și creșterea copiilor este un efort lipsit de demnitate.
Femeia, afirmă feministele, ar trebui să trateze căsătoria și copiii ca pe niște anexe relativ indepen‑
dente ale vieții ei profesionale. Pentru a trăi ceea ce feministele consideră că este singura viață dem‑
nă de respect, o femeie trebuie să‑și dedice mai mare parte a timpului și energiei câmpului muncii,
în detrimentul căsătoriei și a copiilor. Copiii, i se spune femeii, sunt mai bine îngrijiți de altcineva,
iar căsătoria, așa cum o percep feministele, nu merită și nici nu necesită prea multă atenție; de
fapt, însăși ideea că femeia trebuie să își „cultive“ căsătoria este ridicolă. Astfel că impulsionate de
mișcarea feministă, multe femei au încercat să devină clone ale sexului masculin.
10
Kate Millett, Sexual Politics (Garden City, N.Y., Doubleday, 1969), pag. 127.
11
Aceasta este una dintre temele cărții lui Ellen Willis, No More Nice Girls: Countercultural Essays (Wesleyan University/University
Press of New England, 1993).
12
Philip Wylie, Generation of Vipers (New York, Holt, Rinehart and Winston, 1942, cu o nouă ediție publicată în 1955), pag. 52‑53.

Dar unele adepte ale mișcării feministe se părea că au alterat mesajul feminist; presupusele
moderate au susținut într‑adevăr că femeile sunt diferite de bărbați. Aveau evident dreptate: există
diferențe fundamentale între bărbat și femeie, și este necesar să se țină seama de aceste diferențe
atunci când se iau decizii atât la nivel individual, cât și la nivel social. Cu toate acestea, noile fe‑
ministe nu au recunoscut că diferențele existente dintre bărbat și femeie constituie suficiente mo‑
tive pentru reexaminarea preferinței femeii pentru un loc de muncă în defavoarea căminului. În
schimb, această nouă orientare a susținut doar că aceste diferențe necesită o modificare a condițiilor
în care femeile se angajează în refacerea vieții lor, în conformitate cu planul conceput de către fe‑
ministele extremiste ce au declanșat mișcarea. Edificiul ridicat de feminismul extremist trebuie să
rămână intact, el fiind doar cosmetizat. Temelia acestui edificiu continuă să fie distrugerea familiei
tradiționale. Feminismul a tolerat dorința femeilor de a avea copii (o activitate descurajată de unele
dintre extremistele timpurii). Dar se menține cu hotărâre presupunerea că, după o perioadă de con‑
cediu de maternitate, îngrijirea zilnică a acestor copii ține de domeniul instituțiilor și a angajaților
plătiți să facă aceasta. Aspirația manifestată de dorința palpabilă a femeii de a avea copii ar tre‑
bui să fie în mare parte satisfăcută în calitate de mijlocitoare a nașterii și apoi de petrecerea unui
așa‑numit „timp de calitate“ cu copilul, înainte sau după sfârșitul unei zile de muncă.
Din acest punct de vedere, orice mamă poate abandona fericită o mare proporție a rolului ei
unor îngrijitori, cu convingerea că acest lucru nu constituie o pierdere sau nu va afecta nici mama,
nici copilul. Însă acelor femei care prin însăși natura lor sunt mai puțin potrivite să concureze pen‑
tru un loc de muncă în loc să se concentreze asupra soțului, copiilor și casei, acest dictat feminist
le interzice fericirea și mulțumirea pe care ar fi putut‑o găsi în familie. În lumea contemporană
modelată de feminism, aceste femei se vor bucura de un anumit statut și de respect numai dacă se
forțează să‑și găsească la locul de muncă roluri despre care nu cred că sunt demne de atenția lor.
La periferia vieții lor sunt abandonate familia și relațiile personale cu soțul și cu copiii, despre care
simt că merită să fie preocuparea lor centrală.
Argumentul feminist ascunde însă o extraordinară contradicție. Pe de o parte, feministele neagă
că acea dimensiune a sexualității feminine care generează dorința femeilor de a avea copii, poate
face să fie potrivit și satisfăcător ca o femeie să se dedice căminului și să aibă grijă de copii. Pe
de altă parte, feministele invocă diferențele sexuale pentru a justifica campaniile de modificare a
locurilor de muncă în scopul corectării influenței masculine și a pretinselor prejudecăți. Feminis‑
tele pretind că, numai după asemenea modificări, femeile pot să se exprimate în mod adecvat și
să influențeze cu adevărat locul de muncă prin calitățile specifice sexului feminin. Manifestările
acestor calități feminine, susțin feministele, ținând seama de cerințele speciale ale femeilor este
necesar la locul de muncă din care a fost eliminat impactul substanțial contondent al agresiunii și
competitivității de sex masculin.
După ce a lansat mișcarea de revendicare a drepturilor femeii – drepturi despre care au pretins
că le‑au fost refuzate anterior – de a beneficia de locuri de muncă pe picior de egalitate cu bărbații,
feminismul a înmulțit cererile sale, susținând că diferențele de sex feminin necesită numeroase
modificări ale locurilor de muncă. Conform acestui punct de vedere femeile nu sunt destul de
feminine pentru a găsi satisfacție în creșterea propriilor copii, dar sunt prea feminine pentru a
concura de la egal la egal cu bărbații. Astfel, după ce au scos femeile din casele lor și le‑au plasat
într‑un loc de muncă, feministele au încercat să reconstruiască locul de muncă pentru a crea „un
țarc feminist“, favorabil calităților tipice feminine: sensibilitatea, îngrijirea și empatia. Prin acest
exercițiu de auto‑contradicție, feminismul contemporan s‑a străduit să scoată femeia din casa ei și

Capitolul 6
să o priveze de rolul ei de a‑și îngriji zilnic copiii, ceea ce constituia chintesența exprimării eficiente
a atributelor sale specific feminine.
Calitățile care sunt cel mai probabil să facă femeile să fie mame bune sunt astfel deturnate de la
copiii lor spre locul de muncă, care trebuie să fie restructurat pentru a le pune în valoare. Ironia e
dublă. Copiii – tocmai cei care ar putea beneficia cel mai mult de atenția mamei care posedă aceste
calități feminine – nu beneficiază de această atenție și sunt abandonați doar cu speranța de a găsi
înlocuitor adecvat pentru această pierdere. Mai mult decât atât, ocupațiile în care ar trebui să se
manifeste aceste calități, nu necesită aceste calități pentru randament optim la locul de muncă (de
multe ori nu favorizează succesul profesional), sau au fost recunoscute cu mult timp în urmă ca
ocupații specifice femeilor, ca de exemplu cele din domeniul asistenței medicale, în care abilitățile
tipic feminine sporesc randamentul la locul de muncă.
Schimbarea moralității sexuale tradiționale

A doua direcție a ofensivei feminismului contemporan a fost de a încuraja femeile să imite
modelul sexual masculin și să se angajeze în relații sexuale promiscue la fel de ușor ca și bărbații.
Inițial, feministele au fost printre cele mai înfocate susținătoare ale revoluției sexuale, crezând că
implicarea femeilor în activitatea sexuală la întâmplare cu diferiți parteneri este o declarație indu‑
bitabilă a egalității sexului feminin cu cel masculin. Femeile din societatea noastră care au acționat
în urma învățăturilor revoluționarelor feministe au avut foarte mult de suferit. Ele sunt victime ale
celei mai mari rate a avorturilor din lumea occidentală. Mai mult de unul din cinci americani este
acum infectat cu o boală cauzată de un virus transmis pe cale sexuală, care în cel mai bun caz poate
fi controlată, dar nu vindecată și este adesea cronică. Bolile cu transmitere sexuală, atât cele virale,
cât și cele bacteriene, afectează în mod disproporționat femeile, deoarece ele prezintă mai puține
simptome, fiind de multe ori netratate un timp mai îndelungat. Aceste boli duc, de asemenea, la
infecții pelviene care cauzează infertilitate unui număr de 100.000 până la 150.000 de femei în fie‑
care an.13
Revoluția sexuală promovată de feministe se bazează pe presupunerea că actul sexual nu im‑
plică nimic altceva decât senzația dată de plăcerea fizică, fără să aibă un sens simbolic și o dimen‑
siune morală. Această înțelegere a sexualității se aseamănă cu sexul prezentat în pornografie: un
act sexual fizic fără nicio implicare emoțională. Pe lângă prejudiciul fizic cauzat de promiscuita‑
tea sexuală crescută, tăgăduirea faptului că actul sexual are o importanță simbolică în contextul
responsabilității morale, corupe natura actului sexual. Această tăgăduire face ca actul sexual să
devină un eveniment banal, compromite capacitatea actului de a duce la îndeplinire funcția sa
cea mai importantă, după procreare. Această funcție este de a face o punte peste prăpastia dintre
bărbat și femeie, care de multe ori par separați prin atât de multe diferențe, atât biologice cât și
emoționale, încât aceștia abia se mai simt capabili să se înțeleagă sau să comunice unul cu celălalt.
Din cauza imperativului dorinței sexuale, mai ales în ceea ce privește sexul masculin, contactul
sexual este mijlocul prin care bărbații și femeile se apropie cel mai mult unul de celălalt. Definirea
actului sexual în conformitate cu potențialul său de procreare face din acesta un eveniment spi‑
ritual semnificativ de o importanță covârșitoare. Astfel definită, o întâlnire sexuală, este plină de
13
The New York Tames, April 1, 1993, pag. A 1. Acest studiu întreprins de Institutul Guttmacher Alan estimează că, în cazul în
care ,,tendințele actuale continuă, jumătate din femeile care în anul 1970 aveau 15 ani vor contracta [boala inflamatorie pelviană]
până în anul 2000“.

semnificațiile conferite de legătura ei cu promisiunea nemuririi prin procreație, fie ca o posibilitate

prezentă, o amintire a copiilor deja născuți sau pur și simplu ca o confirmare a realității și a ade‑
vărului promisiunii. Un astfel de act sexual poate servi ca platformă a întâlnirii fizice pe care, prin
acceptarea și afirmarea reciprocă a unității corpurilor lor, bărbatul și femeia pot începe să lucreze
împreună la unitatea lor emoțională de durată. Actul sexual nu își poate îndeplini funcția atunci
când este privit ca un eveniment trivial, lipsit de importanță morală, fără scop sau sens, în afara
celui provocat de producerea unor senzații fizice realizate prin atingerea părților corpului.
Perspectiva sexuală feministă golește actul sexual de semnificația spirituală care poate face din
acesta forța coeziunii prin care bărbatul și femeia pot construi o relație conjugală de durată. Se‑
xualitatea neutră din punct de vedere moral, promovată de revoluția sexuală oferă sexul lipsit de
sentimente, caracteristic pornografiei, în locul sexului într‑o relație serioasă, plină de dragoste,
care satisface dorința de romantism și coeziune a femeii. Dar acesta nu este singurul prejudiciu
adus relațiilor dintre bărbați și femei, care decurge din hotărârea feminismului de a promova o
societate androgină, convingând bărbații și femeile că sunt practic înlocuibili. Egalitatea sexuală,
cred feministele, cere nu numai ca femeile să se angajeze în relații sexuale întâmplătoare cu diverși
parteneri, la fel ca bărbații, dar cere de asemenea ca femeile să imite comportamentul masculin
inițiind întâlnirile sexuale și acționând ca bărbații, dominându‑și partenerul. Cu această rețetă se‑
xuală, feministele își bat joc de esența sexualității conjugale, care stă la baza căsătoriei tradiționale.
Discreditarea căsătoriei văzută ca și cariera femeii

Chiar feministele considerate „moderate“ din domeniul academic susțin doctrine foarte noci‑
ve pentru femeile casnice. Astfel, profesoara universitară Elizabeth Fox‑Genovese, considerată o
moderată în materie de studii feministe, ne spune că mariajul nu mai poate fi considerat o carieră
validă pentru femei. Dar dacă mariajul nu poate constitui cariera unei femei, atunci, în ciuda asi‑
gurărilor feministe de a asigura tuturor posibilitatea de a alege în această chestiune, căsnicia și
îngrijirea căminului conjugal nu se poate înscrie ca țel al unei femei, iar copilul ei este astfel desti‑
nat îngrijirii de către un surogat. Contrar afirmațiilor feministe, societatea nu pune bariere pentru
a inhiba opțiunile femeilor care aleg să facă o carieră. Datorită eforturilor încununate de succes
ale feminismului, societatea încurajează femeile să urmeze o carieră, în timp ce stigmatizează și
împiedică manifestarea devotamentului lor față de creșterea copilului și atașamentului lor față de
familie.
Concluzia că mariajul nu este o carieră validă pentru femei a apărut în revista Time din toamna
anului 1990 într‑un număr special cu titlul „Women: Road Ahead“ [Femeia: viitorul ei], un studiu al
vieții femeilor contemporane. Observând că în timp ce „rolurile confortabile, limitate ale trecutului
sunt încă des amintite, uneori cu drag“, trebuie remarcat că în ultimii 30 de ani „tot ce a fost accep‑
tat tradițional a devenit negociabil“. Un lucru negociabil de care ne‑am debarasat a fost siguranța
financiară a femeii casnice, Time sfătuind tinerele, că „ocupația de gospodină full‑time poate fi cea
mai riscantă alegere în materie profesională“, datorită apariției legii divorțului consimțit [în care
niciuna dintre părți nu este socotită vinovată pentru divorț, n. ed.] și a împărțirii echitabile a bunu‑
rilor ceea ce „reflectă“, în cuvintele unui judecător, faptul că „societatea nu mai crede că un soț ar
trebui să‑și întrețină soția“.14
14
Time, Autumn 1990, pag. 12, 79.

Capitolul 6
Cu toate acestea, legea divorțului consimțit, nu a rezultat dintr‑un edict al zeilor sau ca urmare a
exercitării unei forțe a naturii, ci prin eforturi politice susținute, în special din partea mișcării femi‑
niste. Legiferarea divorțului consimțit (la fel ca și a avortului) a fost considerată sacrosanctă pentru
mișcarea feministă, constituind piatra de temelie a efortului de a convinge femeile să renunțe la
cămin în favoarea locului de muncă și de a asigura astfel independența lor față de bărbați. Time văr‑
sa lacrimi de crocodil pentru femeile casnice strămutate, deoarece a arătat clar că femeile ar trebui
să o ia repede pe calea divorțului liber consimțit și le îndruma spre câmpul muncii. Printre reco‑
mandările revistei Time pentru îmbunătățirea condiției femeii nu s‑a numărat reforma în domeniul
divorțului, atât de necesară țării noastre. Indiferent de greutățile suportate de femeile care nu vor
să treacă printr‑un divorț, orientarea revistei Time, ca a celor mai multe feministe, este în mod clar
de partea celor ce solicită divorțul și care, constată cu plăcere, nu se va pune de‑a curmezișul în
calea propriului succes cu care s‑au confruntat mamele lor.15
Dar de aceste bariere în calea divorțului, care i‑au împiedicat pe părinții lor să acționeze, au
beneficiat tocmai aceste tinere femei, pentru că au ajutat la păstrarea căsniciei părinților lor. Un
studiu efectuat timp de cinci ani asupra copiilor rezultați din familii divorțate a dezvăluit faptul că
„majoritatea covârșitoare a preferat continuarea căsătoriei nefericite în locul divorțului“, mulți din‑
tre ei, „în ciuda nefericirii părinților lor, au fost de fapt destul de fericiți și considerau că situația lor
nu este nici mai bună, nici mai rea decât cea a altor familii din jurul lor“.16 Un studiu de follow‑up
întreprins după zece ani a demonstrat că trauma divorțului părinților a fost resimțită de copii mai
grav și pe o durată mai lungă decât au anticipat cercetătorii.17 Time s‑a grăbit să accepte dezavan‑
tajarea femeilor casnice și perturbarea vieții copiilor, deoarece parametrii ideologiei feministe între
care operează au exclus căsătoria ca fiind una dintre opțiunile de cariere adecvate. Înlăturarea ob‑
stacolelor pentru ca mariajul să fie o alegere viabilă ar constitui, prin urmare, o deturnare nedorită
de la obiectivele feministe.
Faptul că revista Time le lasă pe femei să gonească mai departe în călătoria vieții limitate de oche‑
larii de cal ai ideologiei feministe este evident din faptul că nu pune la îndoială nicio idee feministă,
indiferent cât ar fi de prostească și nici nu explorează soluțiile incompatibile cu scenariul imaginat
de ideologia feministă. Unul dintre cele mai năstrușnice idei pe care Time nu le‑a examinat a fost că
tinerele doresc „o carieră reușită, o căsătorie reușită și doi sau trei copii, și că nu doresc ca propriii
copii să fie crescuți de străini“. Presupusul realism al acestei așteptări se regăsește în noua atitudine
a femeii: „Nu vreau să lucrez 70 de ore pe săptămână, dar vreau să fiu vice‑președintele companiei,
iar tu trebuie să te schimbi“. Dar, chiar dacă s‑ar tăia 30 de ore din programul săptămânal de 70
de ore, femeia de tip nou tot ar lucra o normă completă săptămânală, copiii ei vor fi în continuare
crescuți de străini, iar norma ar continua să fie versiunea feministă a creșterii copiilor, pe care Time
a descris‑o în termeni deloc flatanți „nu o preocupare, ci mai degrabă o improvizație“.18
Iluzia că o femeie poate să aibă succes în carieră, fără a sacrifica îngrijirea zilnică a copiilor ei și a
timpului ei liber, cu excepția unor femei foarte bogate, a trecut neobservată de Time. Cu toate acestea
15
Ibid. pag. 12
16
Judith S. Wallerstein și Joan Berlin Kelly, Surviving the Breakup: How Children and Parents Cope with Divorce (New York,
Basic‑Books, 1980), pag. 4‑5, 10‑11.
17
Judith S. Wallerstein și Sandra Blakeslee, Second Chances: Men, Women & Children a Decade After Divorce (New York, Ticknor
& Fields, 1989). În The Divorce Culture (New York, Knopf, 1996), Barbara Dafoe Whitehead prezintă o imagine tulburătoare a
ofilirii vieții copiilor și a deteriorării permanente de care suferă din cauza divorțului părinților lor. Mai degrabă decât o reformă a
divorțului consimțit care să reinstituie controale stricte asupra divorțului, ea îi îndeamnă pe părinți să se comporte mai responsa‑
bil față de copiii lor și unii față de alții.
18
Time, Fall 1990, pag. 12‑13.

au observat nemulțumirea femeilor din Europa de Est și Rusia care au experimentat aceeași eliberare
de cămin și copii ca pe o politică guvernamentală, așa cum feministele noastre s‑au angajat să le facă pe
femeile occidentale. În ceea ce Time a descris ca fiind „o curioasă inversare a accentului feminismului
occidental pus pe cariera femeii“, noii lideri de sex feminin din Europa de Est ar dori „să abroge dicta‑
tul comunist care obliga ca toate femeile să lucreze“. Femeile au „visat“, a declarat ministrul polonez
al Culturii și Artelor, „să aibă posibilitatea de a alege să rămână acasă, posibilitate pe care comunismul
le‑a luat‑o“.19 Dar orbiți de prejudecata feministă, Time a caracterizat ca și „curioasă“ alegerea femeilor
de a sta acasă; se pare că nu puteau acorda respectabilitate vreunui argument care ar servi interesului
femeii din Vest să păstreze libertatea de alegere pe care feminismul contemporan – îndeplinind în Oc‑
cident rolul pe care comunismul l‑a avut în Răsărit – a refuzat să îl mai acorde femeii.
Îngustimea feministă nu a fost zguduită nici de atitudinea femeilor japoneze, dintre care cele
mai multe, menționează Time, resping „egalitatea“ cu bărbații, alegând să nu mai lucreze după
nașterea primului copil și reluându‑și mai apoi cariera part‑time sau fiind preocupate de hobby‑uri
sau desfășurând o activitate în folosul comunității. Imaginea zugrăvită era cea a gospodinei ame‑
ricane din suburbiile anilor 1950, luată în râs de Betty Friedan, cu singura excepție că americanca
se bucura de un standard de viață mai ridicat (mai ales de o casă mult mai mare) în comparație cu
japoneza. În Japonia, observă Time, a fi „gospodină nu este ceva de care să‑ți fie rușine“. Dezono‑
rarea rolului femeii casnice era un obiectiv, s‑ar fi putut adăuga, pe care feministele japoneze l‑ar fi
putut atinge cu timpul dacă ar imita pe feministele americane.
Soțiile japoneze au responsabilități largi, a comentat Time, pentru că cei mai mulți soți își
încredințează soției salariile și copiii; eliberate de corvezi de aparatele moderne, gospodinele pot
să‑și „urmărească interesul fără nicio grijă, în timp ce bărbații trebuie să se îngrijească de susținerea
financiară a soțiilor și copiilor lor.20 În mod normal, soția japoneză controlează finanțele căminului,
oferindu‑i soțul ei o alocație al cărei cuantum îi nemulțumește pe jumătate dintre bărbați. Recunos‑
când faptul că soțiile japoneze au preluat conducerea în cele mai multe case, un bărbat a observat
că „lucrurile merg cel mai bine atunci când soțul înoată în palma soției sale“. O locuință este bine
gestionată, a declarat o soție, „dacă‑l faci pe bărbat să se simtă că deține controlul atunci când se
află în fața altora, deși, în realitate, tu deții controlul“.21 Mie mi se pare un aranjament bun.
În loc să se întrebe dacă un astfel de trai fără griji ar fi de dorit pentru unele femei america‑
ne, Time abia așteaptă să vină ziua în care ocupația de femeie casnică nu ar mai fi o ocupație în
sine pentru femeile din Japonia, când bărbații vor prelua treburile casnice și creșterea copiilor,
permițându‑le femeilor să se alăture soților lor în câmpul muncii. S‑a remarcat totuși că un impedi‑
ment major în calea acestui obiectiv, ce ar trebui să fie corectat, era faptul că centrele de zi japoneze,
de obicei, sunt deschise doar opt ore pe zi. Astfel, Time a arătat clar că preocuparea sa primordială
era doar promovarea prezenței femeilor în câmpul muncii. Această prezență este văzută ca fiind
bună în sine, fără nicio discuție pro forma despre necesitatea economică a celui de‑al doilea salariu,
fără să se întrebe dacă este în interesul copiilor să petreacă timp în centre pentru îngrijirea copilului
– char mai puțin decât opt ore pe zi.
19
Ibid, pag. 32. Christina Hoff Sommers a descris scepticismul feministelor americane atunci când câteva scriitoare de origine
sovietică au spus că socialismul ,,a negat feminitatea lor“, le‑au încurajat pe femei ,,să acorde o atenție mai mare rolului lor
tradițional de «păzitoare ale căminului» și au proclamat că ,,nu au nimic de‑a face cu feminismul“. Who Stole Feminism? How
Women Have Betraved Women (New York, Simon & Schuster, 1994), pag. 39‑40.
20
Time, Autumn 1990, pag. 35‑36.
21
Nicholas D. Kristof, ,,Japan Is a Woman’s World Once the Front Door Is Shut“, The New York Times, June 19, 1996, pag. A1,
A6. Contrastul dintre lipsa de putere în public a femeilor japoneze și autoritatea lor în familie este analizată de către Takie
Sugiyama Lebra în Japanese Women: Constraint and Fulfillment (Honolulu: University of Hawaii Press, 1984).

Capitolul 6
Ironiile din cadrul feminismului

Succesul feminismului în reconfigurarea atitudinilor sociale a fost facilitat de dorința mass‑me‑
diei de a adopta și propaga perspectiva feministă, cât și de abilitatea feminismului de a profita de
mișcarea pentru drepturi civile ale persoanelor de culoare, prin portretizarea femeilor ca victime.
În dobândirea statutului de „minoritate“, femeile (care constituie majoritatea în societate) au do‑
bândit un statut preferențial în ceea ce privește admiterea în universități și ocuparea unui loc de
muncă, la fel ca persoanele de culoare și alte minorități. De asemenea feministele și‑au promovat
obiectivele prin intermediul unui corp mare de legi elaborate sub denumirea generică de „dreptu‑
rile femeii“, mare parte dintre acestea fiind stabilite de către Curtea Supremă de Justiție a Statelor
Unite ale Americii prin decizii care au invalidat distincțiile pe criterii de sex.
Remarcabila capacitate a feminismului contemporan de a înrola instituțiile sociale în războiul
său împotriva familiei tradiționale a dat naștere la două ironii. Prima se referă la femei ca la vârful
de lance al acestui atac, iar a doua la faptul că s‑a bazat pe mișcarea pentru drepturile civile ale
persoanelor de culoare pentru a obține un tratament preferențial pentru femei. După cum ni se
povestește în detaliu în The Sisterhood [Frăția femeilor]22, cele mai influente conducătoare ale mișcării
feministe, renăscută în 1960, au fost Betty Friedan, Kate Millett, Germaine Greer și Gloria Steinem.
Incluzând aici și mișcarea internațională, Simone de Beauvoir era a cincea. Dintre aceste cinci fe‑
mei, doar Betty Friedan a fost căsătorită și a avut copii. Dar ea a fost nemulțumită de căsătoria și de
viața ei într‑o casă din suburbie, viață pe care a comparat‑o cu traiul într‑un „lagăr de concentrare
confortabil“, în care gospodina efectuează o muncă „nesfârșită, monotonă și lipsită de satisfacții“
care „nu necesită capacitatea intelectuală a unui adult“ și provoacă „moartea lentă a minții și spi‑
ritului“. Ea s‑a simțit „ca o creatură ciudată, îngrozitor de singură“, fiindu‑i frică să‑și analizeze
propriile „sentimente reale cu privire la soțul și copiii pentru care avea datoria să trăiască“.23
Negând faptul că femeile contemporane și‑ar putea „accepta trupul“ și ar putea găsi satisfacție
în fertilitatea lui ca fiind „punctul culminant al realizărilor umane“, ca în insulele Pacificului de
Sud, descrise de Margaret Mead, Friedan a recomandat calea femeii care a rămas în câmpul muncii
„jonglând cu nașterea copiilor“ și bazându‑se pe asistente medicale și menajere. Caracterizându‑și
căsătoria ca una bazată „pe o ură continuă, nu pe dragoste“, Friedan a tras concluzia că ea nu va
mai putea continua „să călăuzească alte femei afară din pustiu, în timp ce încă mai susținea o căsă‑
torie care i‑a distrus propriul respect față de sine“.24 Și astfel auto‑proclamata Moise din suburbiile
New York‑ului a divorțat.
În timp ce Betty Friedan a gustat o viață dedicată căsătoriei și maternității și a declarat că este
greșită, celelalte patru femei nu au fost familiarizate cu astfel de experiențe. Kate Millett și Simone
de Beauvoir, ambele bisexuale, credeau că femeile au fost împiedicate să devină ființe umane libere
din cauza miturilor ce venerează maternitatea și datorită așteptărilor ca femeile să‑și îngrijească
personal copiii. Gloria Steinem a declarat că ea a ales în mod deliberat să nu aibă copii pentru că
sau „va da naștere altcuiva“ sau „ar da naștere propriei sale persoane“.25 Germaine Greer, care a
fost cea mai cunoscută susținătoare a revoluției feministe sexuale și a scris o carte ce a devenit foar‑
te populară cu titlul The Female Eunuch [Femeia eunuc], nu a avut copii și a susținut că mariajul este
22
Marcia Cohen, The Sisterhood (NewYork, Simon and Schuster, 1987).
23
Betty Friedan, The Feminine Mvstique (NewYork, Dell, 1984, publicat inițial în 1963 de către W. W. Norton), pag. 307‑308,
381.
24
Ibid., pag. 140‑141, 376, 381, 394.
25
Time, May 2, 1988, pag. 88. Numele Steinem era pe o listă publicată de Ms. a unor cunoscute femei care au beneficiat de un
avort ilegal. Katherine Dalton, „Hard Cases“, The American Enterprise, May/June 1995, pag. 71.

demodat. Greer a manifestat un oarecare dezgust față de trupul femeii, spunând în ceea ce privește
menstruația că femeile „ar trăi mai bine fără ea“.26 Mai târziu, dovedind o atitudine revizionistă și
spre regretul altor feministe, a atacat permisivitatea sexuală și a lăudat maternitatea și fertilitatea.
Cu toate acestea, preferința ei pentru abstinență, actul sexual anal, precum și coitus interruptus
în dauna altor metode contraceptive sugerează că dezgustul ei pentru pântece, precum și pentru
potența falică.27
Deși nu s‑a căsătorit și nici nu a locuit împreună cu Jean‑Paul Sartre, Simone de Beauvoir a
menținut legătura cu acesta pe toată durata vieții sale. Relația lor s‑a bazat pe libertate sexuală
pentru amândoi și, așa cum spunea un comentator, „rolul ei a fost cel al unui eunuc responsabil cu
haremul“, inspectând femeile care doreau să aibă aventuri cu Sartre și „eliminând partenerele lui
mai vechi, care au devenit supărătoare prin afecțiunea lor continuă“.28 Viața Simonei de Beauvoir
a fost un model pentru femeile „eliberate“ datorită feminismului radical: o bisexuală29 care nu era
nici soție, nici mamă naturală, ci o femeie avortată, fapt dezvăluit într‑o reclamă referitoare la fe‑
meile care au obținut avorturi ilegale.30
Reflectând impulsul feminin de a se căsători cu cineva superior, de Beauvoir s‑a aliat cu un
bărbat pe care l‑a considerat superior din punct de vedere intelectual. Atunci când l‑a întâlnit pe
Sartre, care era student, a recunoscut că el „avea o cunoaștere mai profundă și mai largă despre tot
ce există“, „îmi era cu adevărat superior“. Ea și‑a amintit „pasiunea, calmul și totuși pasiunea fre‑
netică cu care se pregătea pentru cărțile pe care avea de gând să le scrie“. În comparație cu acestea,
„hotărârea ei frenetică părea slabă și timidă“ iar „obsesiile ei febrile“ erau „căldicele“. În discuțiile
lor de la început, a spus ea, a fost „pentru prima dată în viața mea când mă simțeam inferioară in‑
telectual față de altcineva“. „Zi după zi, m‑am ridicat încontinu împotriva lui Sartre și în discuțiile
noastre am refuzat să admit ceea ce spunea“, dar „curând el mi‑a demolat“ teoriile și „în final a tre‑
buit să mă recunosc înfrântă“.31 Emoția evidentă de a fi învinsă de acest om superior este cunoscută
femeilor (nu regretam prea mult când mi‑am dat seama că viitorul meu soț mi‑ar fi superior într‑o
dispută). Acest entuziasm poate fi în avantajul femeii. În timp ce pentru o femeie faptul că pierde
în fața unui bărbat superior poate duce la amplificarea satisfacției sexuale și intelectuale, pentru un
bărbat, indiferent de plăcerea intelectuală pe care o poate găsi în faptul că este dominat de o femeie
superioară, este puțin probabil ca el să dea experienței sale o semnificație sexuală pozitivă.
Evitând căsătoria și nașterea copiilor, de Beauvoir s‑a angajat să trăiască o viață dedicată intelec‑
tului pe baza unei presupuse egalități cu un bărbat pe care l‑a crezut superior și care era deja faimos.
Comparată cu „marii bărbați“, a spus ea, „femeia pare mediocră“,32 un punct de vedere ce confirmă
afirmația lui Beatrice Webb că femeii îi lipsește „plinătatea vieții intelectuale prin care se evidențiază
bărbatul cu adevărat capabil“.33 După cum afirmă Paul Johnson, superioritatea lui Sartre a fost mai
26
Germaine Greer, The Female Eunuch (NewYork, McGraw Hill, 1970), pag. 43.
27
Germaine Greer, Sex and Destiny: The Politics of Human Fertility (New York, Harper & Row, 1984), pag. 124‑143, 149‑153,
353‑355, 363‑364.
28
Insight, iunie 8, 1987, pag. 62‑63.
29
Sylvie Le Bon, fiica adoptivă a Simonei de Beauvoir a publicat scrisorile Simonei către Sartre în care descria escapadele sale se‑
xuale cu studente tinere. Simone de Beauvoir, Letters to Sartre (editate și traduse de Quintin Hoare, New York: Arcade Publishing/
Little, Brown & CO., 1992). După ce de Beauvoir a fost dată în judecată de părinții uneia dintre studente, ea a fost dată afară din
universitate și i s‑a interzis să mai predea în Franța. Paul Johnson, Intellectuals (New York, Harper & Row, 1988), pag. 238‑39.
30
Time, April 28, 1986, pag. 77.
31
Simone de Beauvoir, Memoirs of a Dutiful Daughter (New York, Harper Colophon Books, 1974), publicartă inițal în 1958,
pag. 340‑344.
32
Simone de Beauvoir, The Second Sex (New York, Knopf, 1978), pag. 711. Le Deuxieme Sexe a fost inițial publicat în Franța de
Librăria Gallimard, 1949.
33
The Diary of Beatrice Webb: Two (editat de Norman și Jeanne MacKenzie, Cambridge, Mass, The Belknap Press of Harvard Uni‑

Capitolul 6
mult aparentă decât reală: de Beauvoir a fost „în sens strict academic, mai capabilă“. Aproape că l‑a
depășit pe Sartre în lupta pentru primul loc la examenul de filozofie, examinatorii apreciind că ea
era un „filozof mai bun“. Johnson o consideră în mai multe privințe o mai bună scriitoare, romanul
ei, Les Mandarins, fiind superior oricărei scrieri a lui Sartre.34
Norma pentru femei era să se alieze cu bărbați care au un succes mai mare decât ele. David M.
Buss a stabilit care este explicația biologică a atracției față de bărbații puternici, superiori, mai în mă‑
sură să ne protejeze și să aibă grijă de noi în timp ce noi avem copii.35 Afinitatea ei față de un bărbat
superior este în avantajul femeii care se bucură de beneficiile oferite de căsătorie și nașterea copiilor.
Dar cu siguranță dă naștere nemulțumirii în femeia care își limitează viața la împlinirea dată de locul
ei de muncă, ca egal al acelui bărbat superior. Nu numai că de Beauvoir nu s‑a căsătorit și nu a avut
copii, dar „este vorba de ceva mult mai grav“, spune Johnson. Este vorba „de un bărbat care exploa‑
tează o femeie“. Ea „a devenit sclava lui Sartre aproape de la prima lor întâlnire și a rămas așa toată
viața până când el a murit“. Cu toate acestea, deși era „amantă, un fel de soție surogat, bucătăreasă
și manager, garda lui feminină de corp și asistenta lui“, ea nu a beneficiat de „un statut legal sau
financiar în ceea ce privește viața lui“. În plus relația lor sexuală, s‑a încheiat în mijlocul anilor 1940
ea devenind un fel de „pseudo‑soție pensionată sexual“, în timp ce el avea aventuri cu nenumăratele
amante mult mai tinere, dintre care una, spre umilința lui de Beauvoir, a fost adoptată de Sartre, de‑
venind astfel unica moștenitoare a acestuia și deținătoarea drepturilor sale de autor.36
În The Comming of Age [Maturizarea], de Beauvoir atestă amărăciunea roadelor vieții, descriind
bătrânețea ca pe o „parodie a vieții“ și „o degradare sau chiar o negare a ceea ce a fost cândva“.
„Care este logica,“ spune ea, „de a lucra din greu, dacă ajungi să constați că totul se pierde“ și „dacă
ceea ce ai realizat nu mai are nicio valoare?“ Cei vârstnici care nu „renunță la luptă“ și perseve‑
rează cu încăpățânare, a continuat ea să se lamenteze, „ajung adesea ca niște caricaturi“.37 E foarte
greu pentru cei care renunță la creșterea copiilor să trăiască o viață împlinită, privind cu seninătate
bătrânețea cu speranța că și noi vom „fi mândri, senini și râzând atunci cînd vom ajunge în fața
mormântului“.38 Pentru unii dintre noi, a renunța la mulțumirea adusă de copii în schimbul unui
făt avortat sau al producerii unor constructe intelectuale – indiferent cât ar putea fi acestea de im‑
portante – constituie un schimb total nesatisfăcător.
Această tranzacție, cel puțin în teorie, dacă nu în practică, s‑a regăsit în viața tuturor celor care,
cu o singură excepție, au condus mișcarea feministă contemporană. Dacă sunt sau nu calificate să
vorbească în numele tuturor femeilor, ca și clasă, este rareori pus sub semnul întrebării, și nici nu
sunt văzute pur și simplu ca reprezentând interesele lesbienelor sau ale altor femei care renunță
la căsătorie și la nașterea copiilor. Singura excepție, Betty Friedan, a ajuns la concluzia că o viață
dedicată în mare parte responsabilităților maritale și creșterii copiilor nu i‑a dat satisfacții. Aceste
personaje cinice care au abdicat de la feminitatea tradițională sunt cele care au condus atacul împo‑
triva soției tradiționale și a mamei, un gen de femeie cunoscut doar de una și respins de celelalte.
Scopul lor a fost ca rolul femeii casnice să devină ceva de neconceput; metoda lor a fost insulta,
disprețul și calomnia. Ceea ce ne duce la cea de‑a doua ironie a atacului lor.
versity Press, 1983), pag. 52.
34
Johnson, Intellectuals, pag. 235.
35
David M. Buss, The Evolution of Desire. Strategies of Human Mating (New York, Basic Books, 1994), pag. 19‑48.
36
Johnson, Intellectuals, pag. 235, 239, 251. Ronald Hayman, unul dintre biografii lui Sartre a remarcat că de‑a lungul unei
prietenii de 50 de ani, relația sexuală a durat doar 16. Ronald Hayman, „Having Wonderful Sex, Wish You Were Here“, The
New York Times Book Review, July 19, 1992, pag. 13.
37
Simone de Beauvoir, The Coming ofAge (New York, G. P, Putnam’s Sons, 1972), pag. 539, 540.
38
William Butler Yeats, Vacillation, 1932.

Capacitatea feminismului de a profita de mișcarea pentru drepturi civile a persoanelor de culoa‑

re le‑a dat în mare măsură posibilitatea femeilor să beneficieze preferențial de educație, de locuri
de muncă și altele. Cu toate acestea, principalele arme cu care activistele feministe s‑au angajat să
devalorizeze statutul de femeie casnică a fost atacul bazat pe o analiză stereotipă, bigotismul noto‑
riu și disprețul nedeghizat, toate în contradicție cu respectul pentru valoarea și integritatea oricărui
individ, care a constituit sursa mișcării noastre pentru drepturile civile. Pentru a vedea cât se poate
de clar acest lucru, e nevoie doar să fie înlocuit cuvântul „afro‑american“, „evreu“ sau „hispanic“
cu cuvântul „casnică“, din declarațiile date de Betty Friedan și surorile ei din mișcare. Aceste fe‑
ministe (care cu siguranță cred că sunt devotate valorilor liberale) s‑ar abține de a caracteriza orice
alt grup din societate, cu termenii degradanți cu care le descriu în mod normal pe femeile casnice.
PARTEA A doua
Falsificarea realității de către membrele mișcării feministe

Feminismul contemporan este creația unor femei care au respins familia și feminitatea
tradițională, care sunt orientate spre carieră și care resping total maternitatea sau cred că aceasta
ar trebui să joace un rol secundar în viața femeii. Ideologia pe care ele au dezvoltat‑o se bazează
pe denaturarea faptelor, adică falsificarea realității. Succesul feminismului s‑a datorat faptului că
i‑a convins atât pe bărbați, cât și pe femei că devotamentul unei femei față de cămin și copii este
un sacrificiu, o cale practic lipsită de valoare care nu oferă nicio oportunitate de a folosi energia și
inteligența unei femei de rând.
Un pas esențial pentru imprimarea acestei atitudini a fost să susțină că în trecut mamele au
rămas acasă să‑și crească odraslele doar pentru că nu exista o altă alternativă. Afirmația că femeile
au fost tratate discriminatoriu la locul de muncă, a fost desigur folosită pentru a oferi preferențial
locuri de muncă în cadrul legal instituit prin discriminarea pozitivă. Dar această afirmație a fost
folosită de asemenea pentru a convinge noua generație de femei, că dacă generațiilor mai în vârstă
li s‑ar fi permis acest lucru, ar fi urmat o carieră, nu ar fi stat acasă să‑și crească copiii.
Cea mai importantă obiecție a mamelor care lucrează nu este de obicei discriminarea la locul de
muncă, în sensul obișnuit al cuvântului, ci epuizarea lor, lipsa de timp liber, precum și discrepanța
dintre propria imagine a ceea ce înseamnă să fii o mamă bună și realitatea vieții lor. O reacție fe‑
ministă a constat în cereri pentru modificarea cerințelor la locul de muncă astfel încât acestea să se
potrivească cu responsabilitățile de creștere a copilului. În afară de aceste măsuri paliative, feminis‑
tele s‑au angajat, de asemenea, în modificarea imaginii tradiționale a ceea ce înseamnă să fii mamă.
Ele au început prin crearea mitului că decizia generației anterioare de a refuza să se angajeze în
câmpul muncii nu s‑a născut din propria lor viziune asupra maternității, ci mai degrabă au rămas
acasă cu copiii lor, doar pentru că le‑au fost refuzate orice posibilități de a intra sau a avea succes în
cîmpul muncii. Pentru feministe, care în mod sigur n‑ar fi stat de bună voie acasă să‑și îngrijească
odraslele, acest mit a fost credibil, fiind în armonie cu concepția sociologului Jessie Bernard care a
spus că o femeie care se bucură să fie casnică trebuie să fie un pic nebună.
Miturile feministe au făcut ca acele femei din generația mea, care au abandonat de bună voie
o carieră în favoarea creșterii copilului s‑au văzut prezentate ca victime în analizele destinate a

Capitolul 6
demonstra lipsa șanselor pentru o femeie care optează pentru o carieră. Discriminarea la locul de
muncă, de fapt, nu a jucat niciun rol în deciziile multora dintre noi de a nu mai lucra în afara că‑
minului. Am fost îndemnate să stăm acasă cu copiii noștri din cauza puternicului efect emoțional
pe care copiii l‑au exercitat asupra noastră și ne‑am gândit că prezența noastră acasă a fost cea mai
bună garanție pentru binele lor. Îngrijindu‑i bine pe ei acasă am descoperit de multe ori, că ne fă‑
cea bine și nouă. Aveam încrederea că societatea ne respectă și ne acceptă, considerând că suntem
angajate într‑o activitate valoroasă, fără a ne considera niște victime care se sacrifică atunci cînd
suntem casnice.
Aceasta este încrederea pe care feminismul contemporan a distrus‑o răspândind cu succes ide‑
ea că activitățile casnice sunt în mare parte lipsite de valoare, convingând generații mai recente
de bărbați și femei că societatea disprețuiește rolul femeii casnice. Cu toate acestea, feminismul
n‑a avut prea mult succes în extirparea din conștiința femeii a propriei sale imagini de mamă și
alienarea ambivalenței și sentimentelor de vinovăție cu privire la părăsirea copiilor ei. În timp ce
schimbările întreprinse la locul de muncă pot ajuta mamele care lucrează, acestea oferă, în cel mai
bun caz, un paleativ facil mamelor care tânjesc să fie cu copiii lor, iar acei copii nu vor găsi niciodată
un înlocuitor adecvat pentru grija maternă pe care au pierdut‑o.
Schimbările de la locul de muncă sunt, de obicei, doar o ușoară compensație pentru povara
aproape insuportabilă a mamei în dubla sa responsabilitate. Dar, instituirea acestor schimbări
îndeplinește o funcție foarte importantă prin atenuarea vinovăției simțite de mame. Mesajul trans‑
mis prin aceste schimbări este că societatea este dispusă să impună contribuabililor și consumato‑
rilor unele cheltuieli, deoarece consideră că o mamă ar trebui să lucreze în afara casei și că prezența
ei la domiciliu ar fi de mică valoare pentru mamă sau copil. Acest mesaj spune că banii cheltuiți
pentru schimbările de la locul de muncă de care beneficiază mamele care lucrează vor fi suportate
în mod disproporționat de familiile cu un singur venit care trebuie să plătească pentru ele, dar care
nu beneficiază de pe urma lor.
La fel ca toate grupurile cu interese speciale, feministele sunt în căutare de beneficii. Intere‑
sele lor economice și avansarea în ierarhia profesională au fost foarte mult îmbunătățite datorită
reclamațiilor de discriminare a societății împotriva femeilor în trecut, inclusiv reclamația că au fost
forțate să‑și asume rolul de sacrificiu al gospodinei.
Propria mea experiență diferă foarte mult de poveștile pe care le spun feministele. Am fost avo‑
cat în anii 1950. Încă din liceu, când am decis să devin avocat, până când am încetat să mai lucrez
pentru a mă dedica familiei am beneficiat mereu de încurajări și sprijin generos. Ar fi fost foarte
greu ca cineva din clasa muncitoare, care trăia la limita sărăciei, cu o mamă divorțată, să fi reușit
altcumva. Colegiul, ca de altfel întreaga mea educație școlară în drept au fost plătite prin burse și
din banii câștigați de mine lucrând. Profesorii și consilierii din liceu și facultate au depus mari efor‑
turi să mă ajute să beneficiez de burse și alte ajutoare, fără să pună vreodată la îndoială aspirațiile
mele ca femeie. Nu am discutat acest subiect în niciuna dintre întâlnirile în care am discutat alege‑
rile mele în ceea ce privește educația și am planificat cum aș putea să acopăr toate costurile.
Contrar părerii că societatea a descurajat în mod constant implicarea femeilor în câmpul muncii,
mi‑am dat seama că aceia cu care socializam m‑au susținut foarte mult, în timp ce angajatorii și
colegii m‑au încurajat cu generozitate să îmi urmez cariera. În același timp, prietenele mele din anii
1950, femei casnice tradiționale, nu se conformau stereotipiei, atât de mult popularizate de către
Betty Friedan, cea a intelectualei superficiale, plictisite, a soției‑copil nerealizate. De asemenea, nu
cred că stereotipul mă caracteriza nici pe mine când, la rândul meu, am devenit casnică.

Am urmat facultatea de drept și am profesat dreptul într‑o perioadă în care feministele ar dori
să credem că femeile au fost discriminate sistematic, am fost tratată bine, uneori chiar mai bine
decât bărbații cu care am concurat. Dar feministele spun o cu totul altă poveste. Judecătoarea Ruth
Bader Ginsburg, de exemplu, la nominalizarea ei la Curtea Supremă a Statelor Unite, a reiterat
mitologia feministă. Ca un omagiu adus mamei sale, Ginsburg și‑a exprimat speranța că ea însăși
va realiza ceea ce mama ei „ar fi putut dacă ar fi trăit într‑o epocă în care femeile puteau visa și
face ceva“. Aceste cuvinte reflectă ipoteza feministă care spune că femeile se pot „realiza“ numai
prin încadrarea în câmpul muncii, iar dacă nu reușesc prin încadrarea în câmpul muncii, nu poate
fi vorba de o alegere. Judecătoarea Ginsburg nu poate concepe că mama ei nu a vrut să‑și sacrifice
timpul petrecut acasă cu copilul ei, ca ea să ajungă ce a ajuns?
De asemenea nominalizata mărturisește despre discriminarea cu care se confrunta atunci când,
după ce a absolvit facultatea de drept de la Universitatea Columbia (în Law Review39 și referin‑
du‑se la faptul că a fost împreună cu un alt student șefi de promoție), „nicio firmă de avocatură din
tot New York‑ul, nu m‑a căutat pentru a mă angaja ca avocat“. Sigur că s‑a spus, absolut greșit, că a
trebuit să accepte un post de secretar juridic.40 Remarcabila formulare din declarația sa ne face să ne
întrebăm dacă a căutat un loc de muncă cu CV‑ul în mână bătând la ușa fiecărei firme de avocatură
din New York sau pur și simplu a așteptat să primească „ofertele“ acasă.
Când am absolvit aceeași facultate de drept cu mulți ani înaintea judecătoarei Ginsburg (de ase‑
menea, prezentată în Law Review, dar nu prima din promoția mea) și am început să‑mi caut un loc
de muncă, am primit o ofertă de la o mare firmă de avocatură de pe Wall Street. Din câte îmi amin‑
tesc, majoritatea dintre cele 14 femei din promoția mea au căutat și au primit un post în domeniul
juridic,41 în ciuda faptului că numai două dintre noi au fost în Law Review și niciuna nu a terminat
șefă de promoție. Este adevărat că cealaltă femeie din Law Review (care era evreică) nu a avut noro‑
cul meu de a primi o ofertă de la marile firme de avocatură de pe Wall Street, care discriminau la
vremea aceea împotriva evreilor și altor etnii. Viitorul meu soț, de exemplu, cu care am absolvit în
același timp, deși în Law Review și având o foaie matricolă aproape identică, dar fără avantajul de a
fi un „Pennington“,42 s‑a aflat printre bărbații care ar putea pretinde că au fost discriminați. Mulți
absolvenți evrei în timpul acestei perioade, inclusiv femei, au obținut locuri de muncă la firme
cunoscute sub numele de „firme de avocatură evreiești de la periferie“, deși pare puțin probabil ca
această cale să fi fost închisă pentru o femeie care a fost șefă de promoție. În cazul în care se plânge
că nu a primit o ofertă de la marile firme de pe Wall Street, propria mea experiență și mărturia cole‑
gilor mei indică faptul că aceasta nu s‑a întâmplat din cauză că era femeie. Dar desigur arată mult
mai bine să pledezi în favoarea discriminării femeii, mai degrabă decât a discriminării etnice. Dacă
i s‑ar fi făcut dreptate pentru cea etnică ar fi trebuit totuși să concureze cu toți bărbații din etnia sa.
39
O publicație ce atestă activitatea extracuriculară a studenților în drept din universități.
40
The New York Times, June 15, 1993, pag. Al, A 13. Deși acest articol important despre numirea ei afirma că prima ei slujbă a fost
cea de ,,secretar juridic“, o scrisoare de la Columbia Law Women’s Association [Asociația Avocatelor din Columbia] dă detalii cu
privire la pretinsa ei victimizare din cauză că era femeie spunând că, atunci când ,,ea nu a putut găsi un loc de muncă într‑o firmă
de avocatură corespunzătoare cu recomandările de care beneficia, ea a lucrat ca asistent al judecătorului Edmund L. Palmieri
din Curtea Districtuală a Statelor Unite, Districtul de Sud din New York“. Acest lucru este confirmat în Columbia, The Magazine of
Columbia University, Summer 1980, pag. ii, fiind de asemenea consemnat în The Wall Street journal, June 15, 1993, pag. A 6.
41
Același lucru este valabil pentru absolventele de la Harvard Law School. Pentru că ea s‑a transferat la Columbia în ultimul an
de la Harvard Law School, Ginsburg a absolvit Școala de Drept de la Harvard în 1959. Cu ocazia reuniunii de 25 de ani, o exami‑
nare a carierei colegelor sale a dezvăluit faptul că ,,cele mai multe dintre femeile din clasa sa au urmat cariere similare cu cele ale
bărbaților ce au terminat dreptul, fiind judecătoare, profesoare universitare, deținând poziții importante ca avocați în firme mai
mici sau mai mari de avocatură. La sfârșitul anilor 1970 și 1980, multe dintre ele au ajuns să dețină poziții înalte în domeniul lor
și se bucură de beneficiile acestora.“ Jill Abramson, „Class of Distinction“, The Wall Street Journal, July 20, 1993, pag. A1.
42
Persoană legendară cu descendență nobiliară (n. ed.).

Capitolul 6
Tot astfel, Barbara Aronstein Black, îm vremea aceea decan la Columbia Law School, a povestit cum
a fost când ea și alte femei au mers la școala de drept atunci când nu credea că ar fi putut găsi un loc
de muncă sau să aibă o carieră în drept: „Toate știam că, dacă încercam să practicăm dreptul (dar, de‑
sigur, n‑am făcut‑o), era cât se poate de clar că am fi discriminate. Lucrul acesta era foarte clar și eram
foarte de supărate din această cauză“.43 Dar noi nu știam toate astea… nu era foarte clar. Acea Barbara
Aronstein a absolvit Facultatea de Drept din Columbia la un an după ce am absolvit‑o eu. Nu am luat
niciodată parte la astfel de discuții și niciodată nu m‑am îndoit că aș putea obține un loc de muncă bun
în domeniul juridic, atât timp cât voiam să urmez o carieră. La fel ca majoritatea colegilor mei, bărbați
și femei, am pornit cu CV‑ul meu în mână și am obținut un loc de muncă. Acele femei, care, la fel ca
Barbara Aronstein Black, erau evreice sau aparțineau altor grupuri etnice, știau la fel de bine cum știau
și bărbații din aceeași etnie, că le va fi mai greu să găsească un loc de muncă și că era puțin probabil să
primească oferte din partea unor mari firme de avocatură de pe Wall Street. Distincția care se făcea de
obicei atunci – dar nu întotdeauna – era între albii anglo‑saxoni protestanți și altă etnie, nu între bărbați
și femei.44 Acum, că a devenit o modă să pledezi din poziția victimei cu fiecare ocazie, mi se pare foarte
interesant că foștii mei colegi care au fost dezavantajați din cauza originii lor etnice s‑au supărat foarte
rar, căutând în schimb să depășească orice obstacol cu care se confruntau.
Feminista Susan Brownmiller a intrat la Universitatea Cornell la un an după ce eu mi‑am în‑
cheiat studiile acolo și am plecat la școala de drept. Într‑o scrisoare către Cornell Alumni News din
aprilie 1973, Brownmiller a scris că, atunci când ea a intrat la Cornell în 1952, „nutrea în secret
speranța că va merge la Facultatea de Drept. Doi ani mai târziu, am abandonat acest obiectiv ca
o ambiție destul de nepotrivită pentru o femeie.“ Ea nu spune cine a făcut‑o să creadă că această
ambiție ar fi nepotrivită, dar mă tem că a fost familia ei. Mă îndoiesc că a fost cineva care făcea parte
din cadrele didactice ale facultății sau dintre administratorii cu care am avut de‑a face la Cornell.
După primul an, mi s‑a dat un loc de muncă, care mi‑a permis să‑mi plătesc căminul și cantina lu‑
crând mai puține ore tocmai pentru a putea să învăț, ca să nu pierd bursa de studii; această ofertă a
fost numai pentru studenții sârguincioși și cu comportament decent. Secretarul de la Cornell Law
School a luat în serios aspirațiile mele. Singurele mele îndoieli cu privire la acele aspirații au fost că
părea absurd ca cineva sărac ca mine să‑și continue școala. Secretarul m‑a încurajat întotdeauna să
continui, ajutându‑mă să aleg școala de drept la care să mă înscriu și abia apoi să decid între Har‑
vard, Yale, Columbia și Cornell. Faptul că aceste școli de drept m‑au acceptat, mi‑au oferit burse și
alte ajutoare, contrazice faptul că avocatura era considerată ceva nepotrivit pentru o femeie.
Propria mea preocupare de a face carieră a dat naștere unei reacții mai tolerante în urmă cu
patru decenii decât reacțiile stârnite acum de decizia de a fi doar mamă și gospodină, o alegere de‑
scrisă de obicei în ultimii ani ca o pierdere de timp și de talent. Activitățile care au fost considerate
cândva valoroase și respectabile – creșterea copiilor, împlinirea nevoilor soțului și gospodărirea
casei – sunt considerate de societatea modelată de feminismul contemporan ca fiind de domeniul
ignoranței, dincolo de orice justificare rațională. Feministele au convins în mare măsură societatea
că nicio femeie normală la cap, nu ar putea fi fericită dacă se dedică unor activități zugrăvite ca
lipsite de valoare, ba chiar degradante. Nicio femeie, după cum spune judecătoarea Ginsburg, nu
ar trăi de bună voie o viață de asemenea realizări limitate.
Adeptele feminismului au descris incorect viața femeii din trecut, atât cea de acasă, cât și cea de
la locul de muncă și au susținut în mod fals că devotamentul unei femei față de căminul ei nu poate
43
„Barbara Aronstein Black: A Conversation“, The Observer (Columbia Law School Alumni Association, august 1986), pag. 4.
44
Etnia a fost uneori trecută cu vederea datorită altor factori, de exemplu, capacitatea de a aduce clienți firmei.

aduce beneficii semnificative căsătoriei și copiilor. Dar feministele au dreptate atunci când spun că
neagă că este de așteptat ca femeile să devină mame. Negarea este de prisos, din moment ce rare‑
ori s‑a spus că destinul tuturor femeilor trebuie să fie maternitatea. Mănăstirile, de exemplu, s‑au
numărat printre instituțiile sociale care au recunoscut că așa ceva nu se așteaptă de la toată lumea.
În mod evident, unor femei nu li se potrivește maternitatea și unele mame preferă să încredințeze
altora creșterea copilului, pentru a face carieră sau din alte interese. Perfidia mișcării feministe –
nepercepută de societate – este că, în timp ce susține că vorbește în numele tuturor femeilor, femi‑
nismul reprezintă doar pe femeile care vor să facă o carieră și pe cele care vor ca să încredințeze
creșterea propriilor lor copii altcuiva.
Deșteptarea Brünnhildei
Femeia care dorește să‑și crească odraslele într‑un cămin tradițional, căreia feminismul con‑
temporan i‑a fost un dușman implacabil, eu o numesc „o Brünnhilde deșteptată“. Opera cea mai
cunoscută a lui Richard Wagner este Cântecul Nibelungilor, în care Brünnhilda este o fecioară răz‑
boinică, transformată de dragostea ei pentru eroul principal, Siegfried. Brünnhilda pe care vreau
să o apăr este femeia care ajunge la concluzia că satisfacțiile care provin din dorința de a fi o soție și
mamă le depășesc pe cele ce provin din dorința de a avea o carieră. Aceasta face parte din ceea ce
eu numesc deșteptarea feminității.
Dar alegerea Brünnhildei, conform unui consens al societății, este un sacrificiu. Alegerea sa este
privită ca un sacrificiu pentru că societatea a acceptat ca feminismul să spună că rolul de gospodi‑
nă este lipsit de valoare, plictisitor, lipsit de satisfacții, nu împlinește și nu pune în valoare talentul
unei femei. Chiar și cei care susțin această alegere motivați de interesul copiilor vor crede că este
vorba de un sacrificiu. Cu toate acestea pentru femei ca mine sacrificiul este exact contrariul. Ar fi
fost un sacrificiu aproape insuportabil să fi lăsat copiii cu cineva (chiar și cu soțul meu, care, chiar
dacă are multe calități, nu este pregătiti pentru rolul de mamă), doar pentru a continua să lucrez.
Am cunoscut fericirea în fiecare perioadă a vieții mele de adult: în timpul studiilor care le‑am
făcut la colegiu și facultatea de drept, în practicarea avocaturii, în rămânerea acasă pentru a mă
ocupa de familie și a crea o nouă viață atunci când ce cele mai multe dintre responsabilitățile mele
familiale au încetat. Dar anii aceia pe care i‑am petrecut acasă ca mamă, în timpul scurs dintre
nașterea primului meu copil până când ultimul dintre copii a părăsit colegiul, au fost cei mai buni
ani ai mei, ani la care n‑aș fi fost dispusă să renunț. Feministele spun nenumărate povești despre
opresiunea femeilor de‑a lungul veacurilor, dar una dintre cele mai mari nedreptăți făcute femeilor
se datorează feministelor care au reușit să convingă societatea să trateze ca un sacrificiu ocupația
care pentru unele femei poate oferi cele mai multe satisfacții în viață.
Prin subminarea statutului și liniștii deșteptatei Brünnhilda, feminismul contemporan a cauzat
un prejudiciu ce nu l‑au meritat multe femei bine intenționate. Și societatea însăși a fost slăbită prin
reducerea rolului femeii în familie, un rol care contribuie în mod substanțial, mai mult decât orice
altă activitate, la sănătatea și stabilitatea societății. Toți indicatorii stării familiei demonstrează că
societatea noastră a fost mult mai favorabilă familiei în deceniul anterior renașterii feministe, când
preocupările principale ale celor mai multe mame au fost canalizate spre soții, copii și căminul lor.
Aceia dintre noi care am ajuns la concluzia că familia și căsătoria noastră ar prospera dacă ne‑am
dedica căminului și copiilor mai degrabă decât câmpului muncii găsesc confirmarea validată de
studii care arată că „atunci când femeile se pot întreține singure, legătura dintre soț și soție este

Capitolul 6
mai slabă și moravurile sexuale mai relaxate“ și „cu cât tatăl are o autoritate mai mare, cu atât este
mai mică rata divorțurilor“.45 Aceste constatări sunt în concordanță cu statisticile arhi‑cunoscute că
femeile „cu venituri mari și/sau studii universitare au cea mai mare rată a divorțului, o rată mult
mai mare decât cea a bărbaților care au succes“.46
Convingerea noastră este confirmată de mai multe descoperiri ale unui recent încheiat studiu
asupra cuplurilor căsătorite de mai mult timp: (1) bărbații „care au în responsabilitate mai multe
sarcini casnice nu sunt prea mulțumiți de modul în care sarcinile sunt distribuite“ și această divi‑
ziune a sarcinilor „este asociată cu diminuarea dragostei lor pentru neveste“; (2) „cu cât tații din
familiile în care ambii soți sunt salariați sunt implicați în creșterea copilului, cu atât sunt mai multe
tensiuni în căsătorie“, iar acei tați care „evidențiază aceste tensiuni tind să fie mai puțin satisfăcuți
cu împărțirea sarcinilor de creștere a copilului și, de asemenea, tind să manifeste mai puțină dra‑
goste față de soțiile lor“ și (3) măsura în care soții care sunt singurii care câștigă pâinea pentru
familie sunt implicați în îngrijirea copilului nu are legătură cu tensiunile față de soții și „cu cât tații
care sunt singurii salariați își iubesc mai mult soțiile, cu atât mai mult (nu mai puțin) sunt implicați
în creșterea copilului și petrec timp împreună cu copiii lor în activități recreative“.47
Faptul că mamele își îngrijesc zilnic copiii este în interesul acelor bărbați care se împotrivesc efortului
feminist de a‑i transforma în înlocuitori‑de‑mamă, un rol care, de obicei, nu li se potrivește bărbaților.
Este în interesul acelor copii să aibă atât un tată, cât și o mamă, pentru că fiecare îndeplinește roluri
diferite. În plus aceasta i‑ar scuti de frecventarea centrelor de îngrijire și recurgerea la mamă surogat.
Amândouă pot constitui sursa unei vieți groaznice, inferioare îngrijirii de acasă sub supravegherea
unei mame competente și mulțumite. Este în interesul acelor femei care își dau seama că maternitatea
neîmpovărată de angajarea în câmpul muncii poate constitui o incomparabilă bucurie.
Dar desigur, viața acasă împreună cu copiii se poate să nu fie o bucurie – fie ea una incompara‑
bilă sau una obișnuită – pentru acele femei care privesc o astfel de viață ca un sacrificiu. Nu cred
că este scopul meu să schimb părerile acestor femei. Am învățat din propria mea experiență că este
mult mai bine ca ele să‑și schimbe părerea datorită propriei lor experiențe fizice și emoționale decât
în urma unor discuții. Experiențele din căsnicia proprie, împreună cu experiența legată de sarcină
și naștere – acționează mai subtil decât raționamentul intelectual – sunt cele care vor trezi de obicei
în femeie răspunsul față de copiii săi și va determina apoi amploarea acelui răspuns.
Am folosit termenul de „feminitate trezită“ pentru a descrie reacția Brünnhildei referitor la
experiența ei sexuală și la copiii ei. Scopul demersului feminist a fost de a descuraja un răspuns ca
cel al Brünnhildei și de a încuraja ceea ce eu numesc„virginitatea spirituală“ a femeilor. Acesta este
termenul pe care l‑am folosit pentru a descrie reacția care‑i permite unei femei să reziste atracției
emoționale exercitate de copilul ei, astfel încât ea să‑și poată continua activitatea, după nașterea
copilului, ca angajat în câmpul muncii. De asemenea, când feministele propagau revoluția sexuală
care a batjocorit virginitatea sexuală înainte de căsătorie și castitatea conjugală a femeii, ele au umi‑
lit acele femei care au refuzat să adopte „virginitatea spirituală“ feministă, și au ales, în schimb, să
devină casnice și să‑și crească copiii.
În mod evident, unele femei experimentează într‑adevăr creșterea copilului ca pe o bucurie,
nu ca un sacrificiu, chiar și atunci când decizia lor inițială de a sta acasă este determinată altruist
45
Kingsley R. Browne, „Sex and Temperament in Modern Society: A Darwinian View of the Glass Ceiling and the Gender
Gap“, Arizona Law Review 37, 1995, pag. 995, n.112, 1089, n.810.
46
George Gilder, Sexual Suicide (New York, Quadrangle, 1973), pag. 67.
47
Ted L. Huston, „Path to Parenthood“, Discoverv. Research and Scholarship at The University of Texas at Austin 14, 1996, pag. 59, 63.

pentru binele copiilor ei. Faptul că aceste femei găsesc viața de femeie casnică plăcută și plină de
satisfacții este, susțin eu, cel puțin rezonabil. Prin urmare, nu s‑ar mai pune în discuție că societa‑
tea ar trebui să sprijine, nu să submineze viața lor de femeie casnică. În interesul acestor femei, a
familiilor lor și a societății, ar trebui să începem să restabilim echitatea pe care a distrus‑o mișcarea
feministă.
Trebuie să recunoaștem că propunerile care sunt inițial tentante pot avea de multe ori efecte
negative asupra familiilor tradiționale și trebuie să fie respinse de către cei care doresc să susțină
astfel de familii. De exemplu amendamentul (constituțional) cu privire la egalitatea în drepturi
ar fi interzis contestarea „egalității în drepturi în fața legii... indiferent de sex“. Scopul său a fost
să desființeze diferența dintre bărbat și femeie la fel cum a fost cu diferența de rasă, astfel încât
bărbații și femeile, ca și negrii și albii, să fie tratați la fel pentru orice scop. Amendamentul, la fel ca
multe dintre deciziile judecătorești luate în baza Amendamentului al XIV‑lea despre egalitatea în
fața legii, a fost destinat promovării țelurilor feministe ale unei societăți androgine. Ar fi interzis,
printre altele, existența școlilor publice, claselor sau activităților sportive destinate doar femeilor
sau bărbaților, încorporarea prin lege a femeilor în serviciul militar, inclusiv implicarea directă în
luptă. Feministele au căutat să modifice amendamentul ca să arate că națiunea noastră a aprobat
obiectivul Organizației Naționale a Femeilor în defavoarea familiei tradiționale, cu un soț care
câștigă pîinea și o soție casnică. La fel ca și legile referitoare la divorțul consimțit, amendamentul a
fost conceput ca femeile să fie forțate să‑și abandoneze rolul tradițional și să‑l reconceapă conform
modelului feminist.
Tot astfel, în mod inevitabil, programele de îngrijire a copilului finanțate de guvern trebuie să
dăuneze familiilor tradiționale. Cea mai mare nevoie financiară în societatea noastră este întâlnită
în familiile cu copii. Dar nu această nevoie financiară este cea care conduce mișcarea femeilor să
aprobe planul de finanțare a guvernului pentru îngrijirea copilului, ci convingerea fermă că locul
femeii este în cadrul câmpului muncii, mai degrabă decât acasă îngrijindu‑și copiii. Greutățile fi‑
nanciare ale familiilor cu copii ar putea fi ameliorate prin creșterea nivelului federal al scutirii de
impozit pe venit pentru persoanele aflate în întreținere sau prin atribuirea de alocații familiale
(prin credite fiscale sau alte metode), de care ar beneficia toate familiile cu copii, inclusiv cele în care
mama stă acasă. Astfel de reforme ar ușura povara financiară impusă familiilor în care doar un soț
este angajat, permițând ca unele femei să iasă din câmpul muncii.
Dar orice măsură care permite femeii să iasă din câmpul muncii și să se dedice căminului are de‑a
face cu împotrivirea mișcării feministe. Acesta este de acord în schimb cu îngrijirea instituțională a
copilului subvenționată din fonduri de stat care ar necesita cheltuieli rivalizând cu programul de
pensii de stat și cel de asigurare medicală pentru pensionari.48 Momeala subvenției pentru îngri‑
jirea copilului, împreună cu povara fiscală rezultată impusă tuturor familiilor, nu servește decât
scopului feminist de a încuraja femeile să lucreze în continuare, ispitind femeile care ar prefera
să‑și crească odraslele acasă să se angajeze în câmpul muncii. Prin această legislație feministele
demonstrează preferința lor pentru o politică guvernamentală care defavorizează familia în care
mama rămâne acasă cu copiii, prin impozitarea acestor familii cu scopul de a plăti pentru îngrijirea
copilului, precum și alte beneficii, pentru familiile în care mama nu stă acasă, ci este încadrată în
câmpul muncii. Acționând în baza convingerii că femeile ar trebui să fie încadrate în muncă, mai
degrabă decât să își îngrijească odraslele, feministele susțin metodele discriminatorii destinate să
priveze femeile de o alegere reală și le obligă să trăiască, în conformitate cu ideologia feministă.
48
Asigurările de sănătate pentru pensionari din SUA. (n. trad.).

Capitolul 6
În romanul 1984, George Orwell îl înfățișează pe un bătrân într‑un bar, care, după ce a supraviețuit
revoluției și epurării, este una dintre „ultimele verigi dintre lumea prezentă și cea dispărută, a ca‑
pitalismului“. Când barmanul îi spune că nu există halbe de bere, bătrânul răspunde că „un țap e
jumătate de halbă și patru halbe sunt un galon“, la care barmanul răspunde că el nu a auzit de așa
ceva: „tot ce servim e la litru și la jumătate de litru“.49 Tot ceea ce este acum deservit de elita domni‑
toare în materie de cultură sunt idei precum cele ale feministei Karen DeCrow: „Niciun bărbat nu
ar trebui să‑și permită să‑și întrețină soția, indiferent cât de mult i‑ar plăcea ei ideea, indiferent de
cât de multe secole a existat acest model, indiferent de cât de logic ar părea acest aranjament pentru
economie, indiferent de cât de bine s‑ar simți ... va diminua și va distruge afecțiunea și respectul ...
Dragostea poate înflori între adulți numai când toată lumea plătește prețul.“50
În această scurtă declarație este cuprinsă întreaga ideologie feministă. Andrea Dworkin a de‑
clarat mai devreme și mai pe scurt că „pentru a avea ceea ce au bărbații, trebuie să fii ceea ce sunt
bărbații“.51 Această ideologie spune că o căsătorie nu ar trebui să fie instituția în care un bărbat
și o femeie își asumă roluri diferite, complementare, ci acea relație ca între doi colegi de cameră,
fiecare fiind dedicat complet și independent producției economice, ceva ce seamănă cu o relație
homosexuală, dar care implică heterosexuali. DeCrow presupune că doar salariul poate îndeplini
jumătatea pe care femeia o contribuie la căsnicie. Cu toate acestea, pentru Brünnhilde aranjamentul
propus de DeCrow, în care femeia (care ar putea să fie la fel de bine un alt bărbat) trebuie să plăteas‑
că pentru sine, are două mari defecte: în primul rând, aranjamentul necesită creșterea copiilor de
către mame surogat; în al doilea rând, se debarasează de rolurile diferite, complementare, despre
care ea crede că pot să dea naștere la o căsătorie stabilă, animată de o sexualitate satisfăcătoare. Co‑
legii de cameră încadrați în câmpul muncii din imaginația lui DeCrow, nu sunt altceva decât cloni,
incapabili să satisfacă ceea ce Roger Scruton a identificat, și Brünnhilde crede cu tărie, că este exact
fundamentul heterosexual al satisfacției sexuale: „Energia eliberată atunci când bărbatul și femeia
se unesc este proporțională cu distanța care îi desparte, atunci când nu sunt împreună.“52
Faptul că această ideologie feministă este acum adânc împământenită în societatea noastră se
vede din acceptarea prezumției judecătoarei Ginsburg că femeia poate avea succes numai în câm‑
pul muncii. O femeie care caută o realizare alternativă în plan casnic este descrisă în batjocoră de
Ginsburg, cu cuvinte care reflectă aceleași prezumții ca și cele ideologice enunțate de DeCrow și
Dworkin, ca fiind „redusă la dependența față de un bărbat“.53 Aceste feministe nu pot să perceapă
gospodina, așa cum de exemplu m‑am văzut eu, ca nefiind „redusă“, ci fericită de a fi scutită de
câmpul muncii, care i‑ar fi redus foarte mult rolul maternal.
Victoria ideologică a feminismului a constituit unul dintre cei mai importanți factori pentru pro‑
ducerea condițiilor citate de administrațiile școlare atunci când se recomandă copiilor foarte mici
să petreacă toată ziua la școală, pentru că instituțiile de stat trebuie să‑și asume responsabilitatea
pentru copii la vârste tot mai mici. Un director de școală a declarat în cadrul unei audieri publice
că familiile nu își mai cresc copiii, deoarece familia „așa cum am știut‑o, a fost distrusă“. Familia, a
spus el, „s‑a dus“ și tot din cauza aceasta „vom fi nevoiți să facem altceva“: „Puteți să uitați de rolul
familiei în educație“.54 Dar nu toate mamele a căror angajare a contribuit la crearea acestei situații
49
George Orwell, 1984 (Iași: Polirom, 2002), pag. 86‑87.
50
„Letters to the Editor“, The New York Times Magazine, May 31, 1992, pag. 12.
51
Andrea Dworkin, Intercourse (New York, The Free Press, 1987), pag. 100.
52
Roger Scruton, Sexual Desire: A Moral Philosophy of the Erotic (New York, The Free Press, 1986), pag. 273.
53
The New York Times, June 27, 1993, pag. 10.
54
Transcriptul lucrărilor, United States Commission on Civil Rights, Forum on Early Childhood Education, Dallas, Texas, May 20,

sărbătoresc progresul social la fel ca feministele. Unele dintre ele recunosc în schimb că doresc
foarte mult să fie acasă cu copiii lor și se simt vinovate din cauza alegerilor pe care le‑au făcut.55
Dacă această dorință maternă va influența vreodată comportamentul, aceasta trebuie să fie sufi‑
cient de puternică pentru a depăși triumful feminist care e înrădăcinat în părerile elitei creatorilor
de opinie din societatea noastră, cum sunt cele exprimate de către judecătoarea Ginsburg și Karen
DeCrow. Familia tradițională considerată de către mișcarea feministă ca fiind inamicul său este,
la fel ca și halbele și țapii din romanul 1984, pe cale de dispariție. Deși nu a murit încă, așa cum
susținea acel director de școală, aceasta se va întâmpla dacă cei care cred în valoarea acestei struc‑
turi a familiei nu încearcă să răstoarne victoria feminismului. O astfel de încercare nu va reuși până
când societatea nu va începe din nou să respecte și să sprijine – nu să nedreptățească, să manipu‑
leze și să înjosească – femeia care își asumă rolul tradițional și bărbatul care o sprijină să facă acest
lucru.
* Eseul a apărut inițial ca și capitol în cartea Domestic Tranquility: A Brief Against Feminism:
E. Carolyn Graglia, Domestic Tranquility: A Brief Against Feminism (Dallas, Spence Publishing, 1998), pag. 1‑30.
** Drepturile de reproducere acordate de E. Carolyn Graglia și Spence Publishing.
1989, pag. 90, 103.

55
Acestea sunt reacțiile tipice ale mamelor și femeilor care lucrează, care au fost studiate de către antropologul Katherine S. Newman
în comunitatea suburbană din New York. Declining Fortunes: The Withering of the American Dream (New York, Basic Books, 1993). În
Feminism Is Not the Story of My Life ), pag. 194, Elizabeth Fox‑Genovese descrie cum ,,oscilația între familie și locul de muncă pot
conduce la distragerea atenției mamelor care lucrează“ și ,,sentimentele de vinovăție pot deveni aproape insuportabile“.

Liniștea căminului
Întrebări
1. Care sunt asemănările și deosebirile dintre feministele extremiste și cele moderate?
În primul rând, în timp ce feministele extremiste din perioada de început a mișcării au afirmat
că nu există diferențe fundamentale între bărbați și femei, unele dintre feministele din ziua de
azi, mai moderate, sunt dispuse să admită că diferențele există. Cu toate acestea, feministele din
ambele perioade încă susțin că femeia poate să își găsească împlinirea numai la locul de muncă.
În al doilea rând, în timp ce feministele extremiste descurajau la început nașterea copiilor, o
parte din cele mai moderate din prezent nu sunt împotriva nașterii copiilor. Totuși, această nouă
ramură a feminismului crede cu fermitate că mamele nu ar trebui să aibă grijă de copiii lor. În‑
grijirea copiilor ține de domeniul instituțiilor și de îngrijirea profesionistă. [ME vol.2 pag. 27‑28]
2. Care sunt două consecințe ale migrației în masă a femeilor în câmpul muncii?
Feministele au încercat să modifice condițiile de la locul de muncă pentru a crea un mediu

mai favorabil femeii, ca aceasta să își pună în valoare calitățile feminine, cum ar fi sensibilita‑
tea, atenția și empatia. Astfel, feminismul contemporan a încercat să dezrădăcineze femeia din
rolul său din cămin unde avea grijă zi de zi de copiii ei, transplantându‑i atributele la locul de
muncă. Calitățile care caracterizează femeia ca mamă sunt astfel luate de la copiii ei și sunt puse
în slujba locurilor de muncă adaptate la folosirea lor. Este o dublă ironie. În primul rând, copiii,
cei care ar putea beneficia cel mai mult de pe urma mamelor lor, sunt lipsiți de atenția mamei și
rămân doar cu speranța că vor găsi un înlocuitor adecvat pentru pierderea ei. În al doilea rând,
ocupațiile unde aceste calități sunt acum redirecționate, fie că nu au nevoie de acele calități
pentru a da randamentul optim la locul de muncă, fie că au fost de mult recunoscute ca fiind
ocupații specifice femeilor: asistența medicală de exemplu, în care capacitatea de a îngriji pe
cineva mărește randamentul la locul de muncă. Această schimbare, acasă și la locul de muncă
duce în cele din urmă la deteriorarea ambelor. [ME vol.2 pag. 28-29]
3. Care sunt consecințele revoluției sexuale sprijinite de feministe?
În primul rând, femeile din societatea noastră care au urmat învățăturile revoluției sexuale
sprijinite de feministe au avut de suferit fizic. Ele sunt victimele celei mai mari rate a avorturilor
din lumea occidentală. Mai mult decât atât, unul din cinci americani este acum infectat cu o
boală virală cu transmitere sexuală, care în cel mai bun caz poate fi ținută sub control, dar nu
poate fi vindecată.

În al doilea rând, această revoluție sexuală s‑a bazat pe presupunerea că actul sexual nu
implică nimic mai mult decât o senzație fizică plăcută, că nu are nicio semnificație simbolică
sau o dimensiune morală, ducând astfel la însăși distrugerea naturii sexului. Acest lucru
face din actul sexual un eveniment banal și compromite capacitatea actului de a‑și îndeplini
funcția sa cea mai importantă, după procreare, de a fi o punte de legătură între bărbat și fe‑
meie, care de cele mai multe ori sunt separați de numeroase diferențe, atât biologice, cât și
emoționale. [ME vol.2 pag. 29-30]
4. Care au fost consecințele legilor divorțului consimțit (în care niciuna dintre părți nu este con‑
siderată vinovată pentru divorț)?
În primul rând, divorțul consimțit a făcut ca femeia casnică să aibă o ocupație riscantă. O fe‑
meie care alege să‑și investească resursele în familie, cămin și copii riscă să fie lăsată fără nimic
dacă soțul ei vrea să divorțeze. Tocmai acesta este motivul pentru care mișcarea feministă a lup‑
tat pentru divorțul consimțit, care a forțat într‑o anumită măsură femeile să schimbe îngrijirea
căminului cu un loc de muncă pentru a se proteja financiar în viitor.
În al doilea rând, divorțul consimțit a eliminat una dintre barierele puse în calea divorțului.
În trecut, complicațiile legate de separarea bunurilor împiedicau divorțul, făcându‑l un proces
neplăcut. De acest lucru au beneficiat de obicei copiii, pentru că a ajutat la menținerea căsătoriei
părinților lor. (O serie de studii par să indice faptul că odraslele o duc mai bine cu doi părinți
nemulțumiți decât cu o familie divorțată). Cu toate acestea, divorțul consimțit a făcut divorțul
mai accesibil, având ca rezultat mai multe cămine destrămate. [ME vol.2 pag. 31-32]
5. Care este ironia alinierii feminismului cu mișcarea pentru drepturile civile ale persoanelor de
culoare?
Capacitatea feminismului de a profita de mișcarea pentru drepturi civile a persoanelor

de culoare a ajutat foarte mult ca femeile să beneficieze preferențial de educație, de locuri
de muncă, etc. Cu toate acestea, principalele arme cu care activistele feministe s‑au angajat
să devalorizeze statutul de femeie casnică a fost atacul bazat pe o analiză stereotipă, bi‑
gotism notoriu și dispreț nedeghizat, toate în contradicție cu respectul pentru valoarea și
integritatea oricărui individ, care au constituit sursa nesecată a mișcării pentru drepturile
noastre civile. Pentru a vedea cât se poate de clar acest lucru, e nevoie doar să fie înlocuit
cuvântul „afro‑american“, „evreu“ sau „hispanic“ cu cuvântul „casnică“, din declarațiile
date de Betty Friedan și tovarășele ei din mișcare. Aceste feministe (care cu siguranță cred
că sunt devotate valorilor liberale) s‑ar feri să caracterizeze astfel orice alt grup din societa‑
te, folosind termenii degradanți pe care îi folosesc în mod obișnuit pentru femeile casnice.
[ME vol.2 pag. 34‑35]

Capitolul 6
6. Ce mit a contribuit la succesul feminismului?
Succesul feminismului a depins de convingerea atât a bărbaților, cât și a femeilor, că

devotamentul femeii față de căminul și copiii ei este un sacrificiu lipsit de valoare. Femi‑
nismul a promovat mitul că femeile din generațiile anterioare au rămas acasă cu copiii doar
pentru că acestora li s‑a refuzat oportunitatea de a intra în câmpul muncii sau de a avea
succes la locul de muncă. Mitul feminist descrie generațiile anterioare de femei ca fiind
victime.
În realitate, cele mai multe femei înaintea apariției feminismului au fost convinse că soci‑
etatea a respectat munca lor și a crezut că ele sunt valoroase. Ele nu s‑au văzut nicidecum ca
victime, ci au activat cu încredere ca și casnice. Această încredere este tocmai ceea ce feminis‑
mul contemporan a luptat din greu să distrugă propagând ideea că activitățile casnice sunt în
mare măsură lipsite de valoare. Acest lucru a convins o întreagă generație de bărbați și femei să
disprețuiască rolul femeii casnice. [ME vol.2 pag. 37-38]
7. De ce sprijină mișcarea feministă îngrijirea copilului finanțată de stat?
Mișcarea feministă susține îngrijirea copilului finanțată de stat, deoarece una dintre convin‑
gerile lor de bază este că locul femeii este în câmpul muncii, mai degrabă decât acasă, la îngriji‑
rea copiilor ei. Îngrijirea copiilor finanțată de stat ajută la diminuarea poverii financiare asupra
familiilor unde ambii părinți lucrează. [ME vol.2 pag. 43]
8. De ce feministele refuză să sprijine stimulentele de care ar putea beneficia familia cu un sin‑
gur venit?
Mișcarea feministă nu sprijină stimulentele pentru familiile cu un singur salariu pentru

același motiv pentru care cer sprijin finanțat de stat pentru îngrijirea copiilor. Feministele do‑
resc ca femeile să plece de acasă la locul de muncă. De stimulente, cum ar fi creșterea nivelului
federal al scutirii de impozit pe venit pentru persoane aflate în întreținere sau prin atribuirea de
alocații familiale (prin credite fiscale sau alte metode), ar beneficia toate familiile cu copii, inclu‑
siv cele în care mama stă acasă. Astfel de reforme ar ușura povara financiară asupra familiilor
în care doar un soț este angajat, permițând ca unele femei să iasă din câmpul muncii. Dar orice
face ca femeia să iasă din câmpul muncii și să se dedice căminului se confruntă cu împotrivirea
din partea mișcării feministe. Feminismul este de acord în schimb cu îngrijirea instituțională a
copilului, subvenționată din fonduri de stat care ar necesita cheltuieli rivalizând cu pensia de
stat sau asigurarea medicală pentru pensionari. Momeala subvenției pentru îngrijirea copilului,
împreună cu povara fiscală rezultată impusă tuturor familiilor, nu servește decât scopului fe‑
minist de a încuraja femeile să lucreze în continuare, ispitind femeile care preferă să‑și crească
odraslele acasă să se angajeze în câmpul muncii. [ME vol.2 pag. 43-44]

9. Ce tip de relație maritală produce dictonul feminismului că „o femeie trebuie să plătească în
felul ei“?
Aceasta ideologie dictează că mariajul nu ar trebui să fie o instituție în care un bărbat și o fe‑
meie își asumă roluri diferite, complementare. Mai degrabă încurajează o relație asemănătoare
cu cea dintre colegii de cameră sau homosexuali, fiecare fiind angajat pe deplin și independent
în producție. [ME vol.2 pag. 44]
10. Ce probleme pot apărea din acest tip de relație conjugală?
Există cel puțin două mari greșeli fatale în ceea ce privește acest aranjament. În primul rând,
este nevoie de creșterea copilului de către alte persoane, nu de mamă și în al doilea rând, se
abandonează sau se ignoră rolurile diferite, complementare pe care le joacă soțul și soția, roluri
care sunt necesare pentru o căsnicie stabilă [ME vol.2 pag. 44-45]
[La al doilea punct, discutați despre unele dintre diferențele (și asemănările) dintre bărbați și femei]

„Dragă Mircea“
Temă scrisă
Salut!
A început un nou semestru! Am decis să nu mă las pe tânjeală anul acesta. Notele mele arată
exact la câte petreceri m‑am dus. Noul meu orar spune că în această primăvară trebuie să iau cur‑
surile de economie, drept și politică, istorie și sociologie.
Cursul de sociologie se anunță interesant, se vede și din manual. Am discutat deja la o cafea și
toată lumea a pus pe tapet o mulțime de probleme. Am ajuns mai spre final și deja vorbeau despre
efectul Bisericii asupra societății. Marcus spunea că religia este un obstacol în calea progresului, că
îi prostește pe oameni, așa încât nu poate influența schimbarea în societate.
Sara a fost de acord cu aceasta pentru că ea crede că femeilor nu li se dă suficientă putere în
Biserică. N‑am crezut că creștinii sunt atât de învechiți.
Marcus mai spune că guvernul ar trebui să aibă un rol mult mai mare în creșterea copiilor, astfel încât
aceștia nu fie spălați pe creier de către părinții lor acceptându‑le religia. Sara crede că e o idee foarte bună,
deoarece aceasta ar elibera femeile de constrângerile de acasă. Nefiind legate de copii, ele ar putea să aibă
aceeași putere și aceeași libertate sexuală ca și bărbații. Totuși, eu nu sunt așa de sigur că pot fi de acord
cu ei. Ce părere ai despre statul care își asumă responsabilitatea completă a educării copiilor?
Natan și Paige au fost de acord în mare măsură cu cele spuse, adăugând că Biserica discrimi‑
nează împotriva femeilor și suferă de homofobie – că nu‑i pasă de nimic, numai de legi și reguli și
că vrea să fie perfectă. Paige a spus că religia, în general, limitează ce anume pot face femeile, iar
Natan a povestit despre un prieten de‑al său homosexual care a fost dat afară din biserică din cauza
stilului său de viață. Cred că nu am văzut niciodată Biserica din acel punct de vedere... cel puțin eu
nu am văzut‑o în acest fel în grupul nostru de tineret. Cum ai răspunde la această acuzație?
Pe lângă toate astea, ieri m‑am certat cu Amber. Aseară am ieșit în oraș împreună și în timpul
cinei am început să vorbim despre ceea ce am vrea să facem după facultate. Planul ei avea de‑a face
cu cariera și nu spunea nimic despre căsătorie. Când am întrebat‑o despre aceasta, mi‑a răspuns că
dacă s‑ar căsători, ar fi ca și când ar arunca la gunoi tot ce au câștigat femeile în ultimele decenii.
Trebuie să fi avut o privire ciudată pe fața mea, pentru că s‑a oprit din mestecat și a început o
tiradă despre faptul că nu există de fapt nicio diferență între bărbat și femeie – bărbații și‑au impus
voința asupra femeilor, iar femeile le‑au permis acest lucru. Apoi a luat‑o cu avortul și că femeile
din toată lumea merită să decidă ce fac cu trupul lor, nu fanaticii religioși sau statul. După un timp,
când s‑a mai potolit, habar n‑aveam ce să‑i spun. Cum ar trebui să trateze un creștin lucrurile astea?
Mi se pare că, indiferent ce spun, greșesc – doar pentru că sunt bărbat.
Îmi pare rău că te încarc cu toate astea acum când școala abia a început, dar chiar că am nevoie
de niște sfaturi. Spune Biblia ceva despre unele probleme sociale cum ar fi feminismul și rolul Bi‑
sericii în societate?
Salut,
Mircea

Mircea a adus în discuție patru subiecte iată o schiță a răspunsurilor posibile:
1. Ar trebui ca statul să își asume un rol mai important în creșterea copiilor patriei? (12,5 puncte)
Deși implicarea statului în creșterea copiilor este un fenomen relativ recent, Biblia declară că este
în primul rând rolul și responsabilitatea părinților de a‑și crește copiii. Cu toate acestea, socialismul
pretinde că această responsabilitate ar trebui să fie în primul rând a statului, pentru a putea să‑și
îndoctrineze mai bine cetățenii săi, mai ales generația tânără, cu crezurile și obiectivele statului.
2. Cum ați răspunde acuzației că Biserica este misogină și homofobă? (12,5 puncte)
Cel mai bine este să fim sinceri și să recunoaștem că unii care au pretins că sunt creștini
(și poate chiar au fost) sunt vinovați de a‑i fi urât pe homosexuali. Cu toate acestea, Biblia
descurajează clar discriminarea: toți sunt păcătoși și au nevoie de iertarea și de călăuzirea lui
Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă că creștinii trebuie să accepte sau să tacă cu privire la ho‑
mosexualitate sau orice alt păcat. Dimpotrivă, noi suntem chemați să spunem adevărul, dar cu
o atitudine de dragoste și preocupare pentru sufletul și bunăstarea lor.
Cei care sunt influențați de feminismul radical cred că creșterea copiilor este un sacrificiu și
o risipire a talentului. Așa că atunci când se uită la familiile creștine și văd femei „condamnate
acasă la creșterea copiilor“, au impresia că creștinismul este învechit și misogin. Dar acest punct
de vedere presupune automat că odraslele constituie o inconveniență și creșterea lor este un
efort ce nu aduce împlinire sau satisfacție. Acesta este un punct de vedere care pare mult mai
intolerant și discriminatoriu decât creștinismul.
3. Cum ar trebui un creștin să abordeze problema feminismului? (12,5 puncte)
Este important să observăm că Isus Cristos și Biserica primară au căutat să schimbe modul în
care femeile erau văzute de societate. Femeile s‑au numărat printre cei mai loiali urmași ai lui Isus,
iar Pavel a învățat că toți oamenii sunt egali în Cristos, indiferent de sex, naționalitate sau poziție
socială (Galateni 3:28‑29, o afirmație care n‑a fost deloc corectă din punct de vedere politic în acel
timp). Creștinismul este, așadar, o religie care recunoaște că atât bărbații cât și femeile au o valoare
egală în ochii lui Dumnezeu, dar în același timp recunoaște și că suntem diferiți.
4. Care este punctul de vedere creștin cu privire la sociologie? (12,5 puncte)
Sociologia creștină se bazează pe teza că atât individul cât și ordinea socială sunt importan‑
te pentru Dumnezeu, omenire și societate. Cristos a murit și a înviat pentru fiecare persoană
individuală. Dumnezeu a rânduit, de asemenea, instituțiile sociale, dintre care cele mai impor‑
tante sunt următoarele trei: familia, Biserica și statul. Ele au ca scop să învețe despre dragoste,
respect, disciplină, muncă și viața în comunitate. Sociologia creștină se concentrează atât pe
societate, ca un mijloc pentru cooperarea oamenilor în conformitate cu voia lui Dumnezeu, cât
și pe individ ca parte vitală a diferitelor instituții sociale din societate.

Test - Capitolul șase
SOCIOLOGIE - Întrebări despre lecția din manual

Asociați răspunsul: (2 puncte posibile pe răspuns [5 pentru programul de 90 de zile])
* unele răspunsuri pot fi folosite de mai multe ori sau deloc; unele întrebări pot avea mai multe răspunsuri
1. a creștinism
a. Familia tradițională, Biserica, statul
2. b islam b. poligamie, moschee, stat islamic
3. c umanism secular c. familie ne‑tradițională, Biserică, stat
d. egalitate între femeie și bărbat
4. e marxism‑leninism e. societate lipsită de clase
5. c umanism cosmic
6. d postmodernism
Răspunsuri scurte: (4 puncte posibile pentru fiecare răspuns [10 pentru programul de 90 de zile])
7. Potrivit creștinismului, care este sursa problemelor omenirii?
Creștinismul susține că omul are libertatea de a alege între bine și rău și poate schimba so‑
cietatea. Creștinismul îi conferă omului mai mult control asupra societății, dar de asemenea îl
împovărează cu mai multă responsabilitate.
8. Cum concep musulmanii instituția statului? Care sunt cele două forme de guvernare promo‑
vate de musulmani?
Musulmanii nu văd islamul ca o instituție socială distinctă față de stat. În schimb, islamul
este o realitate cuprinzătoare care include statul la fel ca și moscheea. Cu toate acestea, lumea
musulmană este împărțită între cei care sunt în favoarea statelor‑națiune (națiuni separate, cu
legi distincte și constituții diferite), precum și cei care sunt în favoarea pan‑islamului (concepția
care spune că lumea musulmană trebuie să fie unită, cu frontiere naționale reduse sau inexis‑
tente.
9. Marxismul se bazează pe teoria evoluției. Cum influențează teoria evoluției concepția mar‑
xistă despre societate?
Marxiștii cred că evoluăm din punct de vedere biologic și de asemenea din punct de vedere
sociologic. Dacă omenirea evoluează, și societatea va evolua. Dovezile științifice referitoare la
evoluția biologică garantează atât veridicitatea teoriei sociale marxiste, cât și rezultatul acestui
proces: o lume comunistă.

10. Cum privesc marxiștii religia în raport cu evoluția societății?
Marxiștii văd religia ca o piedică în calea ajungerii societății la stadiul ei final de dezvolare.
De aceea, marxiștii caută modalități de a diminua rolul și influența religiei.
11. Cum vor fi îngrijiți copiii în concordanță cu sociologia marxistă?
Îngrijirea copiilor ar trebui să țină de „domeniul public“. În gândirea comunistă, copiii sunt
responsabilitatea întregii comunități. Astfel, copiii sunt separați de familie, școala luând locul
familiei. Alienarea copiilor de părinți ajută la implementarea în copii a concepției despre lume
și viață susținută prin educația de stat marxistă.
Viața împreună – Întrebări despre eseu

Adevărat sau fals: (3 puncte posibile pentru fiecare răspuns)
* reformulați întrebarea în cazul în care răspunsul este fals
12. Dumnezeu vrea ca membrii Trupului Său, Biserica, să fie independenți.
Fals: Interdependența este voia lui Dumnezeu pentru membrii Trupului Său.
13. În Scripturi, părtășie este verbul folosit cel mai des pentru a desemna timpul când creștinii
se întâlnesc împreună.
Fals: În Scripturi, părtășie este în primul rând un substantiv folosit pentru a desemna viața
în comun a credincioșilor.
14. Îndemnurile „unii pe alții“ au sens doar dacă există o dedicare față de comunitate.
Adevărat
15. Afirmațiile ce conțin expresia „unii pe alții“ cer creștinilor să dedice timp, spațiu, precum și
resurse pentru părtășie.
Adevărat
16. Conceptul de slujire din Noul Testament înseamnă a face fapte umile, ingrate, demne de un
sclav.
Adevărat

Capitolul 6
17. Pentru a depăși independența noastră este nevoie nu numai să te oferi să îi ajuți cu resursele
tale pe alții care sunt în nevoie, ci și să fii dispus să ceri altora ajutorul.
Adevărat
18. Afirmațiile de tipul „unii pe alții“ cer creștinilor să dea socoteală unii altora.
Adevărat
19. Dacă un frate sau o soră păcătuiesc, trebuie ca problema să fie adusă înaintea bisericii.
Fals: Dacă un frate sau o soră păcătuiesc, trebuie să fie confruntați personal. Numai după ce
implicăm în această problemă și alte persoane, trebuie să fie adusă în fața întregii biserici.
20. Spunerea adevărului în dragoste trebuie să fie întotdeauna însoțită de iertare reciprocă.
Adevărat
21. Să fii apologet înseamnă a‑i convinge pe alții cu argumente.
Fals: Să fii apologet înseamnă să demonstrezi adevărul lui Cristos printr‑o viață transformată.
Materialul video „Dragostea, sexul și căsătoria

Răspundeți pe scurt: (4 puncte posibile pentru răspuns [10 pentru programul de 90 de zile])
22. Ce putem învăța despre familie în Geneza 1‑3?
La început, Dumnezeu a creat universul și toate viețuitoarele, inclusiv pe Adam. Din toată
creația lui Dumnezeu, numai Adam purta într‑un mod unic chipul lui Dumnezeu și numai lui
Adam i s‑au dat responsabilități pentru restul creației. Dumnezeu i‑a poruncit lui Adam să dea
nume tuturor animalelor, să își asume responsabilitatea pentru ele și să vegheze asupra creației
Sale. Deși întreaga creație a lui Dumnezeu a fost bună, lui Adam i s‑a spus să o facă mai bună,
adică să transforme întreg Pământul într‑o grădină. Pentru a‑l ajuta pe Adam, Dumnezeu a
creat femeia (pe care Adam a numit‑o Eva).
Adam și Eva nu au ascultat de Dumnezeu ignorând singura poruncă primită – de a nu
mânca din pomul cunoașterii. Atunci când Dumnezeu i‑a confruntat, au dat vina unul pe altul.
Adam a dat vina pe Eva și pe Dumnezeu pentru păcatul său, în timp ce Eva a dat vina pe Satan.
În cele din urmă Dumnezeu i‑a blestemat pe toți trei, cât și toată creația Sa. Adam și Eva au fost
în continuare răspunzători pentru transformarea creației, dar munca lor a fost de atunci încolo
mai grea. Mai mult decât atât, Dumnezeu i‑a spus lui Satan că va fi în cele din urmă zdrobit de
urmașii lui Adam și Eva (adică de Cristos). Acest blestem a garantat judecata lui Satan!

23. Care este concepția creștină cu privire la căsătorie și familie?
Creștinii consideră căsătoria și familia un legământ, mai degrabă decât ceva ce servește unui
scop individualist. Căsătoria este un angajament față de Dumnezeu, o promisiune pe care soțul
și soția o respectă pentru binele societății. Căsătoria și familia sunt, de asemenea, mijloacele
prin care ne îndeplinim mandatul creației.
Eseul Liniștea căminului

* dacă răspunsul este fals reformulați răspunsul pentru a fi adevărat
24. Feminismul radical susține că femeia își poate găsi identitatea și împlinirea numai având o
carieră.
Adevărat
25. Feminismul radical susține că o femeie ar trebui să pună responsabilitățile față de familia sa
mai presus de orice altceva.
Fals: Feminismul radical susține că mariajul tradițional nu are nicio valoare.
26. Una din consecințele revoluției sexuale sprijinite de feministe este numărul mai mare al bo‑
lilor cu transmitere sexuală și al avorturilor.
Adevărat
27. Una din consecințele revoluției sexuale sprijinite de feministe este corupția morală și simbo‑
lică a sexului.
Adevărat
28. Una din consecințele divorțului consimțit este că a făcut ca îngrijirea căminului să fie mai
atractivă pentru femei, fiind considerată o carieră.
Fals: Una din consecințele divorțului consimțit este faptul că a făcut din cariera de gospodi‑
nă o ocupație riscantă din punct de vedere financiar.

Capitolul 6
29. Feminismul se aseamănă cu mișcarea pentru drepturi civile a persoanelor de culoare.
Fals: Feminismul nu este similar cu mișcarea pentru drepturi civile a persoanelor de culoare.
30. Mitul ce spune că devotamentul femeii față de carieră a fost un sacrificiu a facilitat succesul
feminismului.
Fals: Mitul ce spune că devotamentul femeii pentru copiii ei a constituit un sacrificiu a ajutat
la succesul feminismului.
31. Mișcarea feministă este de acord cu ajutorul finanțat de stat pentru îngrijirea copiilor.
Adevărat
32. Feministele nu susțin stimulentele de care ar putea beneficia familia cu un singur venit de‑
oarece feministele nu doresc ca femeile să fie încadrate în câmpul muncii.
Fals: Feministele nu susțin stimulentele de care ar putea beneficia familia cu un singur venit
deoarece feministele doresc ca femeile să fie încadrate în câmpul muncii.
33. Una din consecințele concepției că femeia trebuie să contribuie la acoperirea cheltuielilor în
căsnicie este faptul că creșterea copiilor este încredințată altcuiva.
Adevărat

Capitolul șapte
Artă
Divertisment
Drept
2
Manualul ÎV „Drept 7.1‑7.6“ întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 410 52
Cuprinsul materialul video „Divertismentul“, Părțile 1‑2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 420 55
Întrebări la materialul video „Divertismentul“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 424 59
Eseul „Artele creative“, Părțile 1‑2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 428 60
Întrebări la eseul „Artele creative“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 447 79
Test - Capitolul șapte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 457

1 Urmărește materialul video „Drept“
2 Citește cartea ÎV „Drept 7.1“ Citește cartea ÎV „Drept 7.2“
3 Citește cartea ÎV „Drept 7.3“
„Drept 7.1‑7.2“
„Drept 7.3‑7.4“
7 Temă: Scrisoarea „Dragă Mircea“
„Drept 7.5‑7.6“
8
„Divertismentul“, Partea 1
9
„Divertismentul“ Partea 2
10
„Divertismentul“
11 Citește eseul „Artele creative“, Partea 1
12
„Artele creative“, Partea 1
13 Citește eseul „Artele creative“, Partea 2
14 Predă Scrisoarea „Dragă Mircea“
„Artele creative“, Partea 2
15 Test - Capitolul șapte

Capitolul 7
1 Urmărește materialul video „Dreptul“ Citește cartea ÎV „Dreptul 7.1‑7.2“
2 Citește cartea ÎV „Dreptul 7.3‑7.4“
„Drept 7.1‑7.2“
3 Citește cartea ÎV „Dreptul 7.5‑7.6“
„Drept 7.3‑7.4“
4
„Drept 7.5‑7.6“
5
6
7
8 Test - Capitolul șapte

Vezi, de asemenea, Fișa informativă „Drept“
Întrebări pentru drept
Drept 7.1
1. De ce eșuează în ultimă instanță legile care‑l resping pe Dumnezeu ca Legiuitor?
Legile ateiste eșuează deoarece acestea nu iau în considerare demnitatea omului ca ființă
creată după chipul lui Dumnezeu, cât și natura coruptă a omului. [ÎV 7.1.1]
2. De ce cetățeanul nu mai are încredere în legi atunci când principiile fundamentale ale dreptu‑
lui sunt subminate? Cum ar putea aceasta afecta alte domenii ale vieții?
Atunci când legea nu are un caracter sacru (adică, atunci când nu a fost dată de un Legiuitor
suprem), nu este considerată obligatorie. Dacă legile sunt date de oamenii păcătoși, ei le vor
schimba încontinuu pentru a se potrivi nevoilor lor egoiste.
Nesocotirea legilor date de oameni ne poate face să avem o atitudine arbitrară și în alte do‑
menii ale vieții noastre, în special în domeniul eticii. [ÎV 7.1.2]
Atunci când legea este văzută ca având un caracter arbitrar, schimbător și pragmatic, auto‑
ritatea este redusă la putere („puterea determină ce este drept“).
3. De ce cred creștinii că legea este necesară? De ce cred creștinii că este posibil să fie elaborat
un sistem de legi?
Abordarea creștină biblică față de legi este bazată pe convingerea că Dumnezeu este Legiuito‑
rul absolut. De asemenea, creștinii cred că, deoarece omenirea s‑a răzvrătit împotriva lui Dumne‑
zeu, sunt necesare legi absolute pentru a stopa această rebeliune (deși creștinii recunosc faptul că
aplicarea acestor legi va fi întotdeauna imperfectă, din cauza naturii corupte a omului). [ÎV 7.1.3]
4. Care sunt cele două modalități prin care Dumnezeu a revelat omenirii legea Sa?
Dumnezeu și‑a revelat legea Lui prin natură (sau dreptul natural) și prin revelația specială
(sau legea divină). Dreptul natural pune la dispoziția omenirii un concept general despre bine
și rău, în timp ce legea divină, așa cum este ea definită în Biblie detaliază acest cadru sumar,
pentru a putea ști ceea ce Dumnezeu consideră drept. Fără să ofere răspunsuri exacte la toate
situațiile existente, revelația generală și specială oferă omenirii suficiente principii călăuzitoare
pentru a crea un sistem rezonabil de legi. [ÎV 7.1.4]

Capitolul 7
5. Care sunt cele cinci principii de bază ale legii creștine?
Concepția creștină referitoare la drept se bazează pe cinci principii cheie:

1. Sursa tuturor legilor divine este caracterul lui Dumnezeu.
2. Ordinea morală rezultă din caracterul lui Dumnezeu. Această ordine este la fel de reală ca
și ordinea fizică din univers și reflectă natura lui Dumnezeu – sfințenia, dreptatea, adevă‑
rul, dragostea și mila Sa.
3. Suntem creați după chipul lui Dumnezeu și prin urmare, avem o anumită semnificație
(viața noastră are sens). Dumnezeu a rânduit guvernarea umană pentru a proteja viața,
drepturile și demnitatea omului (Geneza 9:6).
4. Când Isus Cristos S‑a întrupat (Ioan 1:14), viața umană a dobândit o și mai mare semnficație.
Dumnezeu Creatorul a devenit Dumnezeu Mântuitorul.
5. Va veni o zi când Isus Cristos va judeca toți oamenii în conformitate cu un standard uni‑
versal de bine și rău (Faptele Apostolilor 17:31, Romani 1:16, 2 Corinteni 5:10). [ÎV 7.1.5]
Temeiul pentru activitatea despre Drept
Utilizează versetele de mai jos pentru a dezvolta principiile unui sistem juridic:
Maleahi 2:9 Aplicare imparțială a legii

1 Timotei 5:21 Fără favoritisme
Exodul 22:9 Despăgubire plătită de către partea vinovată
Ezra 7:26 Pedeapsă pentru neascultarea legii
Fapte 10:34‑35 Imparțialitatea lui Dumnezeu
Galateni 3:28 Egalitate în fața legii, indiferent de rasă și sex
Iacov 2:1‑7 Egalitate în fața legii, indiferent de starea materială
Isaia 1:16‑17 Dreptate pentru cei oprimați
1 Timotei 5:8 Întărirea responsabilității față de familie
Matei 5:21‑22 Demnitatea vieții umane
Fapte 5:1‑4 Dumnezeu judecă necinstea
Efeseni 4:28 Hoțul să muncească ca să dea altora
Exodul 20:13‑16 Omor, adulter, furt etc.
Romani 13:1‑4 Stăpânirea pedepsește păcatul (presupune o lege care definește
păcatul)
Fapte 17:31 Toți oamenii sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu
Deuteronom 1:17 Bogații și săracii sunt ascultați
Levitic 19:15 Justiție imparțială
Răspundeți la întrebări cu Adevărat / Fals pentru continuarea discuțiilor:

1. „Creștinii trebuie să încerce să scoată toate păcatele în afara legii.“
Fals - Suprasolicită sistemul legislativ și acesta devine prea amănunțit.

2. „Legea, ordinea și o societate care să funcționează în condiții de siguranță va rezulta întot‑

deauna din adoptarea legilor mai aspre.“
als - Pedeapsa mai aspră (dacă este destul de repede și de corect aplicată) va descuraja
F
criminalitatea, dar legea nu ne poate face neprihăniți.
3. „Justiția pământească ar trebui să ne dea de înțeles că urmează judecata finală și să ne

încurajeze să trăim corect.“
devărat. Ar trebui să fie incluse de asemenea pedeapsa, justiția și restaurarea după
A
pocăință. Restaurarea include nu numai despăgubirea persoanei afectate, ci și restaurarea
ordinii lui Dumnezeu.
4. „Scopul legii este de a elimina păcatul.“

als. Legea nu poate asigura răscumpărarea omului. Legea ar trebui să promoveze drep
F
tatea, să mențină libertatea, să dea stabilitate unei societăți căzute, și să arate nevoia de un
Mântuitor.
5. „Legea ar trebui să fie legată de religie.“

devărat. Legea este legată de moralitate și etică, care sunt întotdeauna înrădăcinate într‑o
A
concepție religioasă despre lume și viață.
Drept 7.2
6. Ce este șari’a? Care sunt principalele ei componente? Ce este fiqh?
Șari’a este corpul de legi care, conform musulmanilor, se aplică tuturor oamenilor. Fiqh este
modul cum musulmanii înțeleg și aplică aceste legi. Șari’a se bazează pe principii găsite în Co‑
ran, suna, ijma și qiyas. [ÎV 7.2.2]
7. Care sunt școlile de drept acceptate de către suniți? Care sunt școlile de drept acceptate de
către șiiți? De ce tradițiile juridice ale șiiților sunt superioare față de cele similare ale suniților
în cultura contemporană?
Suniții acceptă școlile de drept Shafi’i, Hanifi, Asbahi și Hanbal, în timp ce șiiții acceptă doar
școala Ja’fari. Spre deosebire de practica sunită în materie de drept, liderii religioși siiți sunt cei
ce colectează impozitul religios al poporului. Șiiții, prin urmare, se bucură de independență
financiară față de stat, un avantaj de care rareori se bucură suniții. Ca urmare moscheile șiite au
o mai mare independență și liderii religioși șiiți au o putere politică mai mare. [ÎV 7.2.7]

Capitolul 7
8. Care sunt cele cinci categorii de comportament acceptabil în cadrul șari’ei?
1. Acțiunile poruncite sunt necesare sau obligatorii – neascultarea este vrednică de pedeap‑
să, acum sau în viața de apoi, iar ascultarea este răsplătită în viața de apoi. Acest lucru se
aplică la cei cinci stâlpi ai islamului și probabil la participarea la jihad.
2. Faptele recomandate st considerate demne de laudă, dar nu sunt obligatorii. Dacă nu

faci ceea ce este doar recomandat nu ești pedepsit, dar dacă asculți de legile recomandate
ești vrednic de răsplată (de obicei, în paradis, deși laudele de natură socială pot avea în‑
semnătate în această viață). În această categorie sunt incluse faptele de caritate care trec
peste ce este poruncit, rugăciuni suplimentare, postul și alte fapte bune.
3. Faptele interzise sunt strict interzise. Participarea la fapte interzise te face vrednic de
pedeapsă (pe care o primești cel mai adesea în această viață). Evitarea unor astfel de fapte
este demnă de răsplată (cel mai adesea în paradis). Faptele interzise includ furtul, imora‑
litatea sexuală și consumarea vinului.
4. Faptele dezaprobate sunt descurajate într‑un fel sau altul. Participarea nu aduce pedeap‑
sa, dar evitarea lor poate fi demnă de răsplată (de obicei, în viața de apoi). Mulți musul‑
mani pun divorțul în această categorie.
5. Faptele indiferente sunt cele care nu atrag nici pedeapsă, nici răsplată. [ÎV 7.2.8]
9. Prin ce se deosebește concepția islamică despre om și drept de concepția creștină? Care este
forma de guvernare pe care o produce de obicei concepția islamică? Prin ce se deosebește
sistemul de guvernare al Indiei de majoritatea statelor islamice?
Creștinii cred că nu ar trebui să i se dea omului prea multă putere. Astfel în statele occiden‑
tale puterea este distribuită între câteva instituții ale statului. Spre deosebire de acest concept,
în islam (care susține că omul nu este păcătos), se crede că puterea poate fi încredințată unor
oameni pe care se poate conta că se vor împotrivi ispitelor. Ca urmare, instituțiile islamice sunt
tot atât de drepte și etice pe cât sunt cei care le conduc. Atunci când această concepție despre
bunătatea (intrinsecă a) omului este aplicată la guvernarea unei țări, dă naștere de obicei la
dictaturi sau monarhii și are ca urmare lipsa libertății individului.
Statul indian este un exemplu care contrastează cu cele de mai sus pentru că temelia
democrației și a libertății a fost pusă de către britanici în secolul XIX (atunci când Marea Brita‑
nie încă mai accepta concepția biblică despre om, creat după chipul lui Dumnezeu și păcătos).
[ÎV 7.2.9]

10. Există o temelie pentru libertatea individului în cadrul credinței islamice? Care sunt
restricțiile referitoare la libertatea individului?
Ca idee, libertatea de exprimare nu face parte din tradiția juridică musulmană. În cursul is‑
toriei, în țările musulmane unde este în vigoare șari’a și unde este respectat dreptul musulman,
bărbații musulmani se bucură de un anumit grad de libertate, dar au limitat libertatea feme‑
ilor musulmane și a ne‑musulmanilor. Restricțiile la care sunt supuși ne‑musulmanii includ
interdicția de a construi biserici, restricții cu privire la rugăciunea creștină și interdicția de a
difuza materiale creștine. [ÎV 7.2.9]
Drept 7.3
11. Care este premisa fundamentală pe care se bazează dreptul secular‑umanist?
Dreptul secular‑umanist se bazează pe presupunerea că nu există Dumnezeu și că omul

poate deveni mai bun. Prin urmare, trebuie să ne concentrăm să creăm un mediu care să stimu‑
leze progresul evoluționist.
12. Care sunt câteva dintre principiile cheie ale dreptului umanist‑secular?
Dreptul umanist‑secular este întemeiat pe câteva principii cheie cum sunt: respingerea
supranaturalului, a vieții veșnice, a consecințelor veșnice pentru comportament și a moralei
tradiționale. În ultimă analiză, adepții umanismului secular cred că oamenii sunt animale foar‑
te evoluate, capabili să conceapă și să respecte propriul lor sistem moral. [ÎV 7.3.2]
13. Ce este dreptul natural?
Tradițional definită, teoria dreptului natural susține că există o moralitate adevărată (un
mod potrivit de comportament), care nu depinde de noi și pe care noi îl putem descoperi.
[ÎV 7.3.4]
14. Care sunt diferențele dintre teism și umanismul secular în ce privește dreptul natural?
Teismul consideră că dreptul natural există și a fost conceput de către Dumnezeu, fiind
înscris în conștiința noastră (deși este dezvăluit mai în detaliu prin revelația specială). În timp
ce unii adepți ai umanismului secular resping cu totul ideea de drept natural, alții cred că de
fapt există ceva foarte asemănător cu dreptul natural (deși este rezultatul progresului nostru
evoluționar) și este în continuă schimbare. [ÎV 7.3.4]

Capitolul 7
15. Care este concepția de drept pe care ar trebuie să o accepte umaniștii dacă ar vrea să fie
consecvenți? Care sunt pericolele inerente acestui punct de vedere?
Adepții umanismului secular trebuie să accepte dreptul pozitiv, care spune că statul este
sursa supremă a adevărului juridic. Acest lucru este periculos, deoarece există posibilitatea ca
statul să profite de poziția sa și de puterea pe care o are. [ÎV 7.3.6]
Dacă elaborăm legi bazate pe mofturile noastre și nu după principiile universale găsite în
Scriptură, consecințele pot fi tragice. De exemplu:
• Decizia Dred Scott - a decis că sclavii sunt proprietatea stăpânului, nu oameni liberi (1857)
• Roe contra Wade - a negat dreptul la viață al fătului (1973)
[Aveți grijă ca elevii să înțeleagă că există un loc și pentru dreptul pozitiv în societate. Semafoarele
și semnele de circulație nu sunt forme ale dreptului pozitiv – acestea nu sunt derivate direct din dreptul
divin, ci sunt menite să‑i protejeze pe oameni.]
Activitatea „Originea dreptului“
În cadrul acestei activități veți compara noțiunile umaniștilor de drept și

lege cu ideile exprimate în primele rânduri ale Declarației de Independență.
Distribuiți „Declarația de Independență“ ce se găsește pe CD‑ROM‑ul profeso‑
rului în fișierul „Formulare“.
Pe măsură ce citiți, veți observa niște numere care indică presupunerile susținute de autori.
Întrebați‑i pe elevi care sunt acestea și apoi comparați‑le cu cele exprimate de adepții umanis‑
mului secular. Puteți face pe tablă o diagramă precum cea de mai jos.
Umanismul Declarația de Independență

1. Respinge dreptul natural. 1. Face referiri la dreptul natural
2. Îl respinge pe Dumnezeu ca autor al libertăților. 2. Afirmă că Dumnezeu acordă libertate popoarelor
3. Respinge revelația generală. 3. Susține dreptul natural, un adevăr evident pentru
toți oamenii și revelația generală
4. Plasează evoluția ca origine a omului 4. Creația ca origine a omului
5. Omul și statul ca sursă a adevărului și a drepturi‑ 5. Dumnezeu Creatorul este sursa adevărului și a
lor fundamentale drepturilor de bază
6. Statul stabilește drepturile și modelează societatea 6. Un stat responsabil asigură și păstrează drepturile
pentru binele omului date de Dumnezeu.
7. Statul deține controlul asupra poporului 7. Cetățenii deleagă puterea statului
8. Statul este autoritate legală supremă 8. În cazul în care statul nu reușește să asigure drep‑
turile date de Dumnezeu, cetățenii trebuie să‑i
aducă modificări sau să‑l desfințeze
Rețineți că Dumnezeu este sursa dreptului natural și a drepturilor omului. În cazul în care
sursa acestora este statul, acesta ar avea dreptul să le anuleze sau să le modifice.

Drept 7.4
16. Care este originea drepturilor și a legilor în teoria marxistă?
Marxismul susține că drepturile și legile sunt derivate din omenire și din societate, nu din‑
tr‑o ordine morală concepută de o Ființă supranaturală. După cum susțin marxiștii, de îndată
ce omenirea a format o societate și o structură economică rudimentară cu deosebiri de clasă, au
apărut simultan legile și statul. Aceasta presupune că legea a apărut la un anumit moment în
istorie, după apariția omului pe scena evoluționistă. [ÎV 7.4.2]
17. Ce este „dreptul burghez“? Care sunt cele două obiecții ale marxiștilor cu privire la dreptul
burghez? Care sunt propunerile marxiștilor ca societatea să depășească dominația dreptului
burghez injust?
Marxiștii susțin că dreptul burghez este formulat de către clasa dominantă a societății capi‑
taliste. Marxiștii susțin că dreptul burghez 1) discriminează întotdeauna împotriva clasei mun‑
citoare lipsită de mijloace de producție, 2) dă naștere la proteste care se manifestă prin încălca‑
rea legilor. Ca urmare, societatea capitalistă este răspunzătoare, într‑o măsură mai mare decât
individul, pentru încălcarea legii. De fapt, cei care încalcă legea nu au remușcări pentru ceea
ce fac, deoarece societatea burgheză nedreaptă nu le oferă o alternativă decât să se dezlănțuie
împotriva ei.
Singura soluție clară pentru clasa muncitoare este să răstoarne burghezia ca și cla‑
să, permițând astfel proletariatului să facă legile. De fapt, marxiștii cred că atunci când
urmărește stabilirea egalității, clasa muncitoare are dreptul să ignore legile capitaliste mo‑
derne. [ÎV 7.4.3]
18. Care sunt asemănările dintre concepția marxistă și cea umanist‑seculară cu privire la drept?
Dar deosebirile?
Deși o serie de marxiști neagă că dreptul marxist ar fi unul pozitivist, temelia dreptului mar‑
xist este bazată pe om și stat. În acest sens, atât marxiștii cât și umaniștii neagă orice temelie
legală absolută care și‑ar avea originea în Dumnezeu. Cu toate acestea, marxiștii mai adaugă
și contribuția economiei la teoria lor juridică. Marxiștii percep societatea capitalistă modernă
ca având un caracter financiar opresiv. Bazându‑se pe legi făcute de proletariat, marxiștii cred
că pot crea o societate în care să existe mai puțină exploatare financiară. Mai mult decât atât,
dreptul marxist are un clar caracter de clasă și de partid. În timp ce adepții umanismului secu‑
lar cred că statul este răspunzător pentru stabilirea drepturilor și promovarea justiției, marxiștii
consideră că statul proletar este singurul capabil să promoveze justiția, legiferând astfel ca sta‑
tul să fie condus de proletariat. [ÎV 7.4.4‑6]

Capitolul 7
19. Care este sursa supremă pentru determinarea justiției într‑o societate marxistă?
Marxiștii susțin că proletariatul este singura sursă adevărată a justiției, fiind astfel necesar
ca proletariatul să pună mâna pe putere pentru a corecta vechile legi nedrepte ale burgheziei.
Astfel, statul este văzut ca sursa supremă a justiției, dar numai atunci când dictatura proleta‑
riatului (a clasei muncitoare) a triumfat, făcând ca sursa supremă pentru justiție să nu fie clasa
proletară, nici statul, ci marxismul însuși. [ÎV 7.4.6]
20. Care este soarta finală a legii în viitoarea utopie comunistă?
Marxiștii cred că statul va dispărea atunci când societatea socialistă va trece la comunism.
Totuși, dacă statul dispare, atunci va dispărea treptat și sursa justiției. O concepție pozitivistă
despre drept care necesită dispariția statului ar trebuie să ducă, de asemenea, la dispariția legii.
[ÎV 7.4.7]
Drept 7.5
21. Potrivit umanismului cosmic, care este sursa autorității și de ce?
Adepții umanismului cosmic susțin că autoritatea rezidă în fiecare individ (adică, dum‑
nezeu). Din moment ce fiecare persoană este dumnezeu și dumnezeu este fiecare persoană,
omenirea poate decide legalitatea unei fapte numai dacă intră în legătură cu dumnezeul său
interior. [ÎV 7.5.1]
22. Potrivit umanismului cosmic, ce este sacrificat atunci când alegem să respectăm un set de
reguli și nu propriul adevăr lăuntric?
Este sacrificată propria noastră dumnezeire. [ÎV 7.5.1]
23. La ce trebuie să renunțe societatea pentru a favoriza concepția umanismului cosmic despre drept?
Puterea personală să poată fi exercitată plenar numai într‑o societate care a abandonat toate
legile. [ÎV 7.5.1]
24. Din perspectiva dreptului umanist cosmic, ce face ca o acțiune să fie considerată bună sau rea?
Orice acțiune pe care alegem să o facem este privită ca legitimă câtă vreme este în armonie
cu dumnezeul din sinele nostru. După ce omenirea va ajunge la o conștiință colectivă, noi toți
vom fi co‑creatori ai realității, acționând în armonie cu propria noastră autoritate. [ÎV 7.5.2]

25. Ce probleme au adepții umanismului cosmic cu concepția creștină despre drept?
În ceea ce privește dreptul, adepții umanismului cosmic pretind că totul și toți sunt dum‑
nezeu, iar în calitate de dumnezei ar trebui să creăm și să urmăm propriile noastre legi. A face
altceva ar însemna să ne negăm propria noastră conștiință superioară. Adepții umanismului
cosmic resping concepția creștină despre drept, care spune că există atât o autoritate externă
(Dumnezeu), cât și o anumită ordine morală bazată pe caracterul Său. [ÎV 7.5.2]
Drept 7.6
26. De ce adepții postmodernismului nu sunt de acord cu dreptul occidental? Cu ce doresc ei să
îl înlocuiască?
Postmoderniștii susțin că dreptul occidental, care s‑a dezvoltat sub influența creștinismului
și iluminismului, reflectă „prejudecățile bărbatului alb“. Ei nu sunt de acord cu adevărul obiec‑
tiv și rațional, preferând în schimb „căile de cunoaștere“ mult mai subiective (adică narațiunile)
despre care se presupune că sunt acceptate de femei și minorități. Poziția postmodernistă
spune că nu există niciun fel de norme juridice fixe. De aceea, adepții postmodernismului
intenționează să elimine din dreptul occidental orice element religios și transcendent. Ei do‑
resc să existe mai multă fragmentare, mai multă subiectivitate și mai puțină moralitate (ca și
cea iudeo‑creștină și deontologică). Ei intenționează să creeze și să utilizeze propriul lor tip de
„justiție socială“ pentru a‑și atinge scopurile lor politice de stânga. [ÎV 7.6.2]
27. Ce este mişcarea „Studii legale critice“ (Critical Legal Studies)?
Mişcarea Studii legale critice [CLS - Critical Legal Studies] este o mișcare care publică critici
la adresa sistemelor de drept mai tradiționale. CLS este axată pe promovarea unor schimbări
politice progresive (chiar radicale). Sloganul CLS este „critica este singurul lucru care există“.
Folosind principiul deconstrucției al lui Derrida, postmoderniștii deconstruiesc fiecare lege
pentru a descoperi sensul ei subiectiv (indiferent de ceea ce prevede legea în mod obiectiv) și
parțialitatea sa inerentă. [ÎV 7.6.3]
28. Cum a fost influențată mişcarea „Studii legale critice“ de ideile lui Michel Foucault și
Derrida Jacques?
Mişcarea „Studii legale critice“ extinde perspectiva postmodernistă de construcție socială

în domeniul dreptului. Teza postmodernistă susține că realitatea este construită social de cei
puternici, cu scopul de a perpetua hegemonia lor. După cum spune o feministă radicală, „ana‑
liza feministă începe cu principiul că realitatea obiectivă este un mit. Desigur, dacă realitatea
obiectivă este un mit, tot așa este și un standard obiectiv în materie de drept.“

Capitolul 7
Postmoderniștii radicali au preluat de la Foucault afirmația că ceea ce este considerat reali‑

tate obiectivă este o relație de putere, adică, o categorie de oameni beneficiază în detrimentul
unei alte categorii. Cu alte cuvinte, Foucault vede toate relațiile dintre oameni ca relații bazate
pe putere, fără ca să existe standarde universale sau comune pentru drept. Orice revendicare
de adevăr universal este doar o mască pentru exercitarea puterii politice asupra femeilor și a
minorităților. [ÎV 7.6.3]
29. Cu ce diferă concepția despre drept a Susanei Estrich de viziunea tradițională?
Estrich își ia ideile de la Marx, Nietzsche și Foucault spunând că legea este pur și simplu un
instrument al puterii politice. Marx a spus că „puterea politică, pe drept denumită astfel, este
doar puterea organizată a unei clase în vederea asupririi altei clase“. Estrich dă de înțeles că ea
va folosi legea în orice fel este necesar pentru a obține ceea ce vrea. Astfel, legea nu mai este un
standard obiectiv stabilit de către Dumnezeu după care trebuie să judecăm faptele noastre și să
menținem ordinea în societate, ci o armă pentru a‑i face pe adversarii politici să se conformeze
modului noastru de gândire. [ÎV 7.6.3]
30. Care sunt tehnicile pe care le preferă postmoderniștii în locul raționamentului obiectiv și de ce?
Postmoderniștii preferă retorica și narațiunea în dauna raționamentului obiectiv. Logica și

raționarea imparțială sunt văzute ca instrumente care l‑au avantajat pe bărbatul alb ca să‑i
subjuge pe cei „defavorizați“ – femeile, populația de culoare, homosexualii etc. Retorica și
narațiunea sunt utilizate pentru a obține schimbări politice, indiferent care ar fi argumentele
științifice ce le infirmă.
Argumentul rațional din instanțe este acum înlocuit de puterea emoțională a narațiunii.
Pur și simplu, adepții postmodernismului privesc obiectivitatea și rațiunea ca pe ceva ce ține
de domeniul și puterea bărbatului alb, aceștia fiind cauza tuturor relelor sociale și a opresiunii
ce există în civilizația occidentală. Scopul postmodernismului este de a corecta această situație
prin folosirea legii pentru a‑i răsturna pe cei ce sunt la putere. [ÎV 7.6.4]

cu John Stonestreet
Partea întâi
I. Creștinismul și cultura
A. Jignit de cultură
1. Tinde să se retragă
2. Nu suntem nici în lume, nici nu aparținem lumii
3. Procesul maimuțelor
„În general, noi ca Biserică am considerat că nu avem răspunsuri la întrebările grele și că

o să râdă de noi, așa că ne‑am izolat... Creștinii de astăzi sunt cunoscuți mai mult pentru
lucrurile cu care nu sunt de acord, decât pentru cele pe care ei le acceptă.“
B. Distras de cultură
„Pentru prima dată în istorie nu există nicio diferență semnificativă între creștini și necreștini
referitor la modul cum își trăiesc viața și iau decizii.“ – George Barna.
1. Ne identificăm cu cultura în care trăim.
i. Uităm de moralitate.
sau
ii. Preluăm tot ceea ce face lumea și‑i punem o etichetă „creștină“.
2. Suntem în lume și ai lumii
C. Deranjați de cultură
Pe când îi aștepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăți pline de idoli. În
sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii... iar în piață ... cu aceia pe care‑i întâlnea... „Bărbaţi
atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră
şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi …“ (Faptele Apostolilor 17)

Capitolul 7
1. Trebuie să cunoaștem atât Cuvântul lui Dumnezeu, cât și lumea lui Dumnezeu.
2. Trebuie să fim în lume, dar nu din lume.
II. Exegeza divertismentului
A. Este o forță extraordinară care influențează cultura lumii noastre.
„Cea mai penetrantă, mai puternică și irezistibilă forță a timpurilor noastre nu este vreun
«ism», ci este divertismentul, o forță atât de copleșitoare încât în cele din urmă s‑a metasta‑
zat în viață.“ – Neal Gabler
„Simt ca și cum aș avea o datorie. Eu, ca arhitect, am nevoie să impun culturii propria mea
concepție despre lume și viață.“ – Courtney Love
„Noi nu țintim spre copiii de 14 ani, ei ne aparțin deja ...“ – Președintele MTV
„Dacă cuiva i s‑ar permite să scrie baladele unei națiuni, nu ar trebui să‑i pese cine îi scrie
legile.“ – Andrew Fletcher
„Mai întâi arta va imita viața, apoi viața va imita arta și apoi viața își va trage semnificația
din arte.“ – Anonim
B. Cum modelează divertismentul cultura:
1. Întruchipând ideile unei concepții despre lume și viață
„Într‑o societate, ideile cele mai periculoase nu sunt cele care sunt dezbătute, ci cele care
sunt presupuse.“ – C.S. Lewis
2. Schimbă modul cum gândim și cum ajungem să cunoaștem ceva:
i. Ritmul rapid descurajează gândirea și evaluarea.
ii. Imaginile și ideile prezentate și juxtapuse afară din context fragmentează și ba‑
nalizează viața
iii. Cultivă vedetismul, escapismul1 și dependența,
„Riscăm să fim primii oameni din istorie care au fost în măsură să producă iluzii atât de
vii, atât de convingătoare, atât de «realiste» încât putem trăi în ele.“ – Daniel Boorstin
1
Tendință de a cultiva evadarea din realitatea vieții sociale, de a căuta refugiu în atemporabilitate. [< engl. escapisme, germ. eska‑
pismus, cf. engl. escape – a evada].

Partea a doua
III. Cum abordăm divertismentul

A. Abordări „creștine“ greșite
1. Evitați‑l și va dispărea
2. Ascultă / vizionează doar muzică și filme „ creștine “
i. Ce este un cântec sau un film creștin?
ii. Divertismentul schimbă modul cum gândim și cum ajungem să cunoaștem ceva.
„Distracția ne prostește.“ – Neil Postman
„Dacă distracția ne prostește, atunci divertismentul creștin face din noi creștini
proști... În loc să petrecem un timp semnificativ cu Domnul, ascultăm un CD.“
„Un cântec bun, un film bun, o carte bună te fac să iei viața în serios. Un cântec
prost, un film prost și o carte proastă te distrag de la viață.“
3. Sistemul de Evaluare (G, PG 13, R, etc)
4. Înjurături + Sex = Acceptabil
5. Întrebare greșită: „Unde tragem linia?“
„Viața nu este o linie; viața este o direcție ... Noi alergăm spre viață sau spre moarte.“
B. Abordarea corectă: „Cum ar trebui să trăiesc ca și creștin într‑o cultură bazată pe divertisment?“
1. Având un scop bun: impactul cultural
2. Cu o gândire corectă: în gardă, nu „distrat“
i. Recunoscând și folosindu‑mă de cultură atunci când este o căutare după

semnificația vieții
ii. Trăind dincolo de trivial
iii. Nu aprobăm păcatul, dar avertizăm cu privire la acesta

Capitolul 7
3. Având o concepție corectă: Scriptura (Filipeni 4)
i. Formă —> Calitate (Este bine realizat?) —> Excelent
ii. Conținut —> Mesaj (Ce transmite?) —> Adevărat
iii. Funcții —> Efectul (Care este scopul?) —> Nobil
4. Cu instrumentul potrivit: discernământul
5. Utilizați resursele disponibile pentru cea mai bună alegere.

Vezi de asemenea Fișa informativă „Artă, cultură, divertisment“
Întrebări despre materialul video
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie de hârtie separată și să fiți gata să discutați răspunsurile la clasă.
1. Care sunt cele două abordări creștine inadecvate în ceea ce privește cultura? Ce este greșit în
aceste abordări?
Prima abordare greșită este să fii jignit de cultură și să te retragi. Aceasta a fost abordarea
adoptată de mulți creștini de la începutul pînă la mijlocul secolului XX. Când creștinismul a
căzut în dizgrație, creștinii s‑au izolat evitând lumea. Cu toate acestea, exemplul lui Cristos este
de a fi în lume, dar nu din lume. Izolându‑ne cultural, nu mai suntem în lume.
O altă abordare greșită este să fii distras de cultură și total scufundat în ea. Aceasta este
abordarea adoptată de foarte mulți creștini astăzi. Decât să fie jigniți de cultura în care trăiesc,
creștinii o adoptă. Uităm ce înseamnă să fii evlavios sau împrumutăm ideile lumii și le etiche‑
tăm ca fiind „creștine“. Cu toate acestea, Cristos ne dă un exemplu cum este să fii în lume, dar
nu din lume. Prin adoptarea culturii lumii noi suntem din lume.
2. Cum ar trebui creștinii să se raporteze la cultură? Cum s‑au raportat la ea Cristos și Pavel?
O abordare mai bună a culturii depinde în mare măsură dacă suntem tulburați și deranjați
de aceasta. Există numeroase filozofii false promovate de cultura noastră cu privire la păcat,
adevăr și religie; multe persoane le adoptă trăind după aceste idei greșite. Acest fapt ar trebui
să ne deranjeze la fel de mult cum L‑a deranjat pe Cristos. El nu i‑a evitat pe cei păcătoși, ci i‑a
iubit, a vorbit cu ei, a mâncat cu ei și le‑a vestit un mesaj plin de speranță. Iată cum ar trebui
creștinii să abordeze cultura: să fie în lume, dar nu din lume.
Un alt exemplu în legătură cu acest principiu se află în Faptele Apostolilor 17, când Pavel
a călătorit la Atena. În vremea aceea Atena era centrul cultural în vogă – găzduind numeroa‑
se filozofii, religii, idolatrie și perversiuni sexuale. Era o cultură care a fost la fel de rea, sau
chiar mai rea decât cultura noastră modernă. Cu toate acestea, Pavel a vizitat Atena pentru a
le spune locuitorilor despre Cristos. El nu a evitat cultura, dar nici nu a adoptat practicile ei
păgâne. În schimb, el a fost preocupat de ceea ce se întâmplă pe acolo și a prezentat dovezi
și motive pentru adoptarea unei alte concepții despre lume și viață – creștinismul. A studiat
religia lor idolatră, cunoștea operele poeților și filozofilor lor și a folosit aceste informații cu
caracter cultural ca să construiască o punte spre Evanghelie. Cu alte cuvinte, Pavel nu era nu‑
mai un cunoscător al Bibliei, ci era de asemenea și un cunoscător al culturii. Creștinii trebuie
să cunoască atât Cuvântul lui Dumnezeu, cât și lumea lui Dumnezeu.

Capitolul 7
3. Care sunt cele două modalități prin care divertismentul influențează cultura?
În primul rând, divertismentul prezintă și de multe ori încapsulează mesaje, comunicând

publicului idei.
[Discutați cu elevii despre unele filme, cărți și muzică la modă.]
În al doilea rând, divertismentul schimbă modul în care gândim noi, ca și societate. Astăzi, există
mult mai multe forme de divertisment decât înainte – cinematografe, închirieri video, canale tv,
filme on‑line, prin cablu, prin satelit, biblioteci, librării, posturi de radio, audio‑cărți, evenimente
sportive, jocuri video, jocuri pe calculator etc. Acestă hiper‑abundență în materie de divertisment
nu prea ne lasă timp să ne gândim la ideile pe care arta le încapsulează și le comunică. Uneori sun‑
tem convinși de filozofii prezentate în divertisment și nici măcar nu ne dăm seama de aceasta.
Tot astfel, există imagini și idei care sunt prezentate în afara contextului, astfel încât viața
pare ceva trivial. Cu alte cuvinte, divertismentul poate deforma realitatea. De exemplu, știrile
nu mai sunt știri. Rețelele de știri difuzează segmente despre divertisment și celebrități. Catas‑
trofele extrem de tragice sunt prezentate la fel de senzațional ca și viața celebrităților; filmele
prezintă bucuria (dar nu și consecințele) sexului pre‑marital, iar jocurile video au transformat
omuciderea în distracție.
Divertismentul promovează idolatrizarea celebrităților, făcând din popularitate și atracti‑

vitatea fizică scopul vieții. Promovează de asemenea escapismul – un substitut al realității – și
divertismentul poate crea dependență. Astăzi suntem atât de obișnuiți cu divertismentul încât
liniștea ne deranjează.
4. Care sunt câteva greșeli pe care le fac creștinii în legătură cu divertismentul? Ce este greșit cu
aceste abordări?
În primul rând, unii creștini evită total divertismentul și speră că nu vor mai avea probleme.
Problema este că divertismentul (la fel ca și cultura) nu dispare. Indiferent cât de mult vom
încerca să‑l ignorăm, vom da de el din când în când. Acesta este probabil motivul pentru care
atât de mulți creștini se îndepărtează de credință atunci când ajung la facultate. Au fost atât de
izolați de lume, încât atunci când sunt pe cont propriu, ademenirea lumii este dintr‑o dată prea
mare pentru a‑i face față.
O a doua greșeală este făcută de cei ce ascultă și vizionează numai divertisment „creștin“,
ca și când ar exista o linie de demarcație între sacru și profan. C.S. Lewis nu a scris doar pentru
creștini, dar tocmai acesta este lurul pe care‑l fac majoritatea artiștilor „creștini“. Dumnezeu
vrea ca artiștii creștini să‑și folosească talentul pentru beneficiul tuturor, nu doar al creștinilor.
Mai mult decât atât, această abordare abate atenția de la problema fundamentală a divertis‑
mentului (atât „creștin“ cât și necreștin) care este de a ne distrage de la preocupările vieții noas‑
tre. Divertismentul devine un mijloc de a evada din realitate. Dar arta ar trebui să îmbogățească
viața noastră. Un cântec bun, un film bun sau o carte bună te poate conecta mai bine cu viața.
Un cântec prost, un film prost sau o carte proastă îți abate atenția de la obiectivele vieții tale.

O a treia greșeală este să te bazezi numai pe sistemul de rating al industriei cinematografice

pentru definirea acceptabilității. Există unele filme catalogate cu R (acces cu restricție) care au
valoare educativă, iar unele filme catalogate cu G (acces general) care sunt lipsite de valoare.
O a patra greșeală este să numeri înjurăturile sau conținutul sexual și să cataloghezi un film
ca bun sau rău pe baza aceasta. Există o serie de filme și cântece care nu fac referire la sex și nu
folosesc înjurături, dar promovează o concepție necreștină despre lume și viață.
Problema fundamentală cu toate aceste abordări este că încearcă să stabilească o linie peste
care să nu se treacă. Viața și puritatea nu sunt niște linii; noi fie că alergăm spre viață și puritate,
fie că alergăm spre moarte și impuritate. Noi fie căutăm arta care dă viață, fie folosim arta pen‑
tru a ne distra în păcat și pentru a evada.
5. Cum se pot raporta creștinii corect la divertisment?
Divertismentul trebuie abordat cu un țel bun, cu o mentalitatea bună și cu un cadru bun.
Un țel bun – folosim noi divertismentul pentru a alimenta gânduri păcătoase sau pentru a
ne îmbogăți viețile?
O mentalitate bună – folosim noi divertismentul ca să ne decuplăm creierul sau pentru a

învăța despre cultură? Divertismentul este o formă artistică a culturii noastre. În diferite ex‑
presii culturale vom întâlni artiști care caută să răspundă la întrebările fundamentale ale vieții.
Uneori găsesc răspunsuri bune alteori nu. Uneori păcatul este prezent, alteori nu. Dar nu tre‑
buie să îi condamnăm pe necreștini pentru că nu trăiesc ca și creștinii. Trebuie să înțelegem care
este poziția lor în viață (și divertismentul ne poate ajuta aici) și să arătăm compasiune pentru ei
când caută răspunsuri și se zbat.
Un cadru bun – judecăm noi divertismentul dintr‑o perspectivă biblică? Divertismentul și

arta ar trebui să fie judecate conform următoarelor criterii: calitate, mesaj și efect. Este bine rea‑
lizat artistic? Este conținutul adevărat? Este funcția nobilă?
ACTIVITATEA „DIVERTISMENT“
Fă o listă cu 20 de programe TV sau hit‑uri muzicale, multiplică‑o sau pu‑

ne‑o pe proiector în faţa clasei. Dintre primele zece, care sunt programele pe
care le urmăresc sau ascultă cu regularitate? De ce? Dă fiecărui program o notă
pe o scală de la 1‑10, nota 10 fiind pentru emisiunea sau cântecul care are cea
mai mare afinitate cu concepția creștină despre lume și viață și nota 1 pentru cea
care contravine creștinismului.

Capitolul 7
Explicați că programele și cântecele nu trebuie neapărat să menționeze cuvântul „religie“

pentru a adopta o poziție cu privire la creștinism. Programele pro‑creștine prezintă idei și per‑
sonaje în concordanță cu principiile biblice, cele anti‑creștine prezintă idei și personaje incom‑
patibile cu principiile biblice. Unde se situează majoritatea? Pe această scală, unde ar trebui să
tragă un creștin linia între ce urmărește și ce nu?

Artele creative2
de Leland Ryken
Partea întâi
Acesta este ultimul eseu din seria celor care definesc o concepție creștină despre lume și viață,
și aplică acest cadru la principalele domenii ale vieții intelectuale. Poziția finală a acestui eseu nu
ar trebui să ne facă să credem că artele creative sunt un fel de „desert“ suplimentar la concepția
despre lume și viață, un fel de delicatesă inteletuală care nu se poate compara ca importanță cu
domenii cum sunt filozofia, sau științele naturii și cele sociale.
Creativitatea și imaginația perimează orice activitate umană. Prin urmare este foarte important
să remarcăm încă de la început, că acele calități pe care le atribuim artei sunt prezente și în alte
preocupări intelectuale. Voi avea în obiectivul meu arta, dar îl las pe fiecare cititor să decidă cât de
relevante sunt ideile mele pentru științele umaniste în general, cât și pentru cele sociale și naturale.3
Locul artei în concepția despre lume și viață

Arta joacă un rol crucial în modelarea concepției despre lume și viață a fiecărui om și popor.
Arta este o declarație implicită că o concepție despre lume și viață este compusă din ceva mai mult
decât idei abstracte sau concepte teoretice. O concepție despre lume și viață este o adevărată hartă
a realității formată din imagini, simboluri, mituri și povestiri, precum și din concepte teoretice.
Psihologia contemporană ne‑a furnizat termeni precum simț preconceptual, cunoaștere nonverbală și
partea dreaptă a creierului pentru a identifica ceea ce eu voi numi imagini.
Arta își are obârșia în natura omului ca ființă care crează și percepe imagini. Oamenii nu se hră‑
nesc numai cu idei. Ei exprimă, de asemenea, ceea ce cred sau ceea ce nu cred prin culorile pe care
le aplică pe pânză, prin tonalitatea și înălțimea sunetelor, precum și în poezii și povestiri. Un teolog
cunoscut a spus odată că „noi suntem ființe care construim și utilizăm imagini mult mai mult decât
admitem și... suntem călăuziți și modelați de imaginile din mintea noastră... Omul... este o ființă care
surprinde și modelează realitatea... cu ajutorul imaginilor, metaforelor și analogiilor de calitate.“4
Se îndoiește cineva de aceasta? Oamenii își organizează viața și iau uneori decizii în termenii
unor imagini cum sunt eroii sau răufăcătorii, crucea sau altarul, stema țării sau o legendă patrioti‑
că, un cântec de dragoste sau un cântec religios, o pictură reprezentând un peisaj sau un portret pe
pânză. Aceste imagini au un conținut ideatic, dar de asemenea comunică unele sensuri care nu se
pot evidenția sub forma unor enunțuri teoretice.5
2
Artele creative includ teatrul, muzica, arta grafică/caricaturile, artele interpretative, filmul, publicațiile, galeriile de artă, muzeo‑
grafia și artele vizuale (n. trad.).
3
Științele naturale reprezintă acea ramură a științei ce se ocupă cu cunoașterea lumii naturale folosind metode științifice. Ele
includ astronomia, biologia, chimia, fizica, știința materialelor, meteorologia, geologia etc.
4
H. Richard Niebuhr, The Responsible Self (New York, Harper & Rowe, 1963), pag. 151‑152, 161.
5
Michael Polanyi spunea că noi „putem cunoaște mai mult decât putem comunica“ (The Tacit Dimension, Garden City, NY, Dou‑
bleday, 1966, pag. 4).

Capitolul 7
Prin urmare, prin însăși natura ei, arta servește o funcție salutară, aceea de a le aminti oame‑
nilor, inclusiv creștinilor, că dacă își privesc concepția lor despre lume și viață ca fiind exclusiv de
domeniul teoretic, înseamnă să nu se înțeleagă pe ei înșiși. Se poate ca unii oameni să nu fie de
acord cu acumularea bogățiilor, dar dacă mintea lor este plină de imagini cu case mari și haine
scumpe, comportamentul lor se va orienta în direcția materialismului. Oamenii pot crede teoretic
în idelurile de castitate și iubire conjugală, dar dacă mintea lor este umplută cu imagini de trupuri
goale și cântece despre seducție, comportamentul lor sexual va include un amestec de pofte sexu‑
ale și desfrâu.
Dacă nu recunoaștem rolul important al imaginii într‑o concepție despre lume și viață, atunci
concepția noastră despre lume și viață și comportamentul pe care îl determină vor continua să fie
la fel de confuze cum sunt adesea. De asemenea, trebuie să recunoaștem faptul că viața noastră este
afectată în calitatea și caracterul ei de calitatea imaginilor cu care ne alimentăm în mod obișnuit
mintea și imaginația noastră.
Contribuția pe care o aduce arta la concepția despre lume și viață se bazează pe faptul că arta
folosește un „limbaj“ al imaginilor. Pictorul și sculptorul utilizează unele materiale, cum ar fi vop‑
seaua și piatra, pentru a produce imagini pe care le putem vedea și atinge. Muzica folosește in‑
strumente muzicale pentru a produce sunete pe care le auzim cu urechile și le simțim cu trupul.
Poeții folosesc cuvintele pentru a evoca sentimentele, obiectele și emoțiile pe care și le imaginează.
Povestitorii descriu realități tangibile când își surprind personajele acționând în cadrele lor fizice.
Imaginația
Imaginația este facultatea sau capacitatea omului care permite ca arta să imagineze realitatea.
Arta comunică rodul imaginației. Când spun „imaginație“ mă gândesc la capacitatea fiecăruia din‑
tre noi de a crea și de a percepe imagini; nu mă gândesc la o anumită teorie despre creativitatea
artistică sau capacitatea de asociere mentală. Teoria estetică modernă se bazează pe imaginație ca
și cheia care deschide toate ușile, punând accentul pe două dintre aspectele ei.
În primul rând imaginația presupune ideea de „imagine“, adică, o anumită concretizare senzo‑
rială sau experiență directă. Arta este o formă de prezentare. În loc să vorbească despre experiența
umană, ea prezintă acea experiență. Arta mai degrabă arată, decât explică. Ea transpune înțelesul
în imagini concrete din experiența umană sau din lumea exterioară. În loc să solicite în primul rând
intelectul nostru să priceapă o idee, arta ne face să trecem printr‑o experiență, care se poate să se
concretizeze în mintea noastră într‑o propoziție sau un concept. Scriitoarea Flannery O’Connor
a spus referindu‑se la modul său personal de a transpune ficțiunea în artă că „înțelesul este cu‑
prins în întreaga poveste, pentru că este o experiență, nu ceva abstract“.6 Putem înțelege mai bine
arta dacă o comparăm cu imaginea care însoțește instrucțiunile de asamblare a unui aparat sau
a unei piese de mobilier: dacă imaginea este bună, s‑ar putea să nu avem nevoie de niciun fel de
instrucțiuni scrise.
Al doilea lucru care‑l presupune imaginația este elementul fictiv sau imaginar. Literatura de
ficțiune ilustrează cel mai clar calitatea „fictivă“ a artei, dar de fapt întreaga artă este o reconstrucție
imaginară a realității. Dacă privim o pictură ce reprezintă un peisaj nu avem niciodată aceeași
senzație ca și când ne‑am afla acolo. Muzica dă combinații de sunete pe care nu le întâlnim în viața
reală. Numai în poezii oamenii vorbesc în ritm și rimă.
6
Flannery O’Connor, Mystery and Manners (Sally și Robert Fitzgerald, ed., New York, Farrar, Straus & Giroux, 1961), pag. 73.

Arta nu este niciodată o simplă copie a realității, ci este întotdeauna o distilare a unui anu‑
mit aspect al realității. Toți artiștii folosesc tehnici de evidențiere, omisiune, selecție, exagerare,
montaj și juxtapunere pentru a spori percepția noastră cu privire la un anumit aspect al vieții.
De exemplu, muzica aranjează artificial sunete care produc sentimente de liniște, bucurie sau
reverență. Un tablou poate să ne atragă chiar dacă înfățișează lucruri foarte des întâlnite, cum
ar fi flori și obiecte de uz casnic, cum se întâmplă cu tablourile pictorilor realiști olandezi ce
reprezintă natură moartă. Tragedia literară extrage esența suferinței umane și o creionează cu
claritate.
De fapt, arta se bazează pe un mare paradox. Obiectul artistic este de fapt o construcție
imaginară care „denaturează“ realitatea cu scopul conștientizării acesteia. În cuvintele lui
Pablo Picasso: „Arta este o minciună care ne face să înțelegem adevărul“.7 Sau, în viziunea
lui Samuel Johnson operele de ficțiune „nu sunt confundate cu realitatea, ci scot realitatea în
evidență în mintea noastră“.8 Adevărul este că arta este deosebit de potrivită pentru a capta
experiența umană perenă. În timp ce ziarele și istoria ne spun ce s‑a întâmplat, arta ne comu‑
nică ce se întâmplă – realitatea care nu se demodează, deoarece este universală în experiența
umană.
Imaginația și Biblia
Dacă ne întrebăm cum se încadrează imaginația artistică într‑o concepție creștină despre lume
și viață, se poate vedea că creștinismul este de acord cu creația artistică. Biblia însăși aprobă atât
crearea de imagini cât și impulsurile imaginare ale artelor. Există patru categorii principale de ar‑
gumente în această direcție.
Prima este că Dumnezeu este portretizat în Biblie ca un creator de imagini. Una dintre temele
dominante ale Vechiului Testament este crearea de către Dumnezeu a lumii naturale de obiecte
create. Aceste imagini vizibile, la rândul lor, comunică adevărul despre Dumnezeu Însuși (Psalmul
19:1‑4; Romani 1:19‑20). Echivalentul din Noul Testament este Întruparea lui Isus, despre care se
spune că este Dumnezeu în formă umană palpabilă.
În al doilea rând trebuie să reținem caracteristica literară a Bibliei. Biblia nu este nicide‑
cum o lucrare teologică cu texte explicative. Cea mai mare parte a Bibliei este compusă din
povestiri, poezii, viziuni și scrisori, toate având o formă literară. Atunci când I s‑a cerut
să definească cine este aproapele, Isus a spus o poveste fictivă (Luca 10:25‑37). Când a dorit
să dea o lecția despre slujire, Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi (Ioan 13:1‑20). Isus i‑a
învățat pe oameni adevărul religios născocind povestiri despre oi, mărgăritare, semințe și
pești. Pe bună dreptate Oliver Cromwell a spus că Isus „a vorbit lucruri“. Isus a știut că
imaginile literare pot transmite adevărul religios atunci când le‑a spus ucenicilor Săi să „ia
aminte la nevasta lui Lot“ (Luca 17:32). Biblia afirmă în repetate rânduri tendința artelor de
a crea imagini.
În al treilea rând, sacramentele creștine, împărtășania (Cina Domnului) și botezul, au fost de
asemenea importante în încercările de a ajunge la o estetică creștină (o filozofie a artelor). Sacra‑
mentele creștine afirmă simbolismul artei. La urma urmei, sacramentele folosesc elementele fizice
cum sunt apa, pâinea și vinul pentru a exprima și împărtăși o realitate spirituală. În timp ce sacra‑
7
Pablo Picasso, The Arts, May 1923.
8
Citat din Charles Kaplan, ed., Criticism: The Major Statements(New York, St. Martin’s Press, 1975), pag. 264.

Capitolul 7
mentele creștine nu aprobă orice manifestări ale imaginației creative dintr‑o lume căzută, ele con‑
firmă totuși principiul că imaginile și simbolurile pot exprima adevărul pentru slava lui Dumnezeu
și pentru edificarea oamenilor.
Cea de‑a patra validare biblică a artelor o constituie descrierea închinării pe care o găsim în special
în Vechiul Testament. Închinarea în Biblie este plină de muzică și artă vizuală și verbală.9 Atunci când
închinătorii din Vechiul Testament se apropiau de Templul din Ierusalim, vedeau doi stâlpi gigantici
de bronz de peste 8 metri înălțime (1 Împărați 7:15‑22). Acești monoliți nu aveu niciun rol în arhitec‑
tura locului afară de faptul că frumusețea lor sugera măreția, stabilitatea și puterea lui Dumnezeu.
Stâlpii erau exemple ale tipului de artă ce predomina în Templu, și anume, arta abstractă.
Arta figurativă și simbolică a fost, de asemenea, prezentă în închinarea din Vechiul Testament.
Cei zece stâlpi de aramă de la Templu erau gravați cu lei, boi și palmieri (1 Împărați 7:27‑37).
Sculpturile heruvimilor înaripați erau de mare importanță atât în tabernacol (Exod 25:18‑20;
26:31), cât și în Templu (1 Regi 7:29). Arta simbolică abunda de asememea în obiecte palpabile
cum au fost masa de aur pentru pâinea sfântă, altarul de aur, sfeșnicele de aur curat și lighenele,
fiind simboluri vizibile ale unor realități spirituale precum comuniunea cu Dumnezeu, jertfa,
revelația și curățirea.
Nu poate fi nicio îndoială că Templul și tabernacolul au fost locurile unde credinciosul Vechiu‑
lui Testament s‑a întâlnit cel mai mult cu frumusețea artistică. Dacă ne îndoim de acest lucru este
nevoie doar să citim capitolele Bibliei care descriu caracteristicile vizuale ale acestor locuri (Exod
25-31; 35-39; 1 Împărați 5-7; 2 Cronici 2:4). Descrierile atestă covârșitoarea valoare acordată fru‑
mosului. Anumite elemente estetice din acele spații cultice îi conștientizau pe cei ce se închinau
de existența celeilalte surse de frumusețe din viețile lor – natura, așa cum se putea vedea în florile
sculptate despre care citim în mod repetat (1 Împărați 7).
Frumosul ce era asociat cu tabernacolul și Templul includea atât elemente pur imaginare, cât și
realiste. Rodiile de pe roba lui Aaron erau colorate în albastru, purpuriu și stacojiu. În natură nu
există rodii albastre. Unul dintre cele mai interesante lucruri de la Templu a fost o mare turnată care
avea o circumferință de 13,7 metri, umplută cu apă și sprijinindu‑se pe statuile a doisprezece boi
(1 Împărați 7:23‑26). Unde, în lumea reală, se poate găsi o mare care se sprijină pe spinarea boilor?
Pe bună dreptate Francis Schaeffer spune că „artiștii creștini nu trebuie să se simtă amenințați de
fantezie și imaginație... Creștinul este cel a cărui imaginație ar trebui să zboare dincolo stele.“10
Muzica a fost la fel de importantă la Templu ca și artele vizuale. David a ales patru mii de mu‑
zicieni pentru a conduce muzica la Templu (1 Cronici 23:5). În plus psalmii sunt o carte de cântări
a Templului. Dacă înșirăm instrumentele muzicale menționate în Psalmi vom observa aceeași di‑
versitate ca în cazul folosirii artelor vizuale în Templu.
Nu este de mirare că creștinismul a fost religia cea mai artistică din lume. O mare parte a doc‑
trinei sale a fost consacrată în muzică, simboluri vizibile, poezie și povestiri. Cartea care este auto‑
ritatea în materie a acestei religii revelate este în mare măsură o operă literară în care povestirea,
personajele și imaginea sunt căile obișnuite ce întruchipează adevărul. Vreme de mai mult de 15
secole din istoria occidentală, creștinismul a constituit principala influență și a dat conținut artei.
Pierderea dominației sale constituie una din cele mai mari tragedii ale civilizației occidentale, cât și
a creștinătății. Să sperăm că arta își va recâștiga locul pierdut.
9
Cele mai multe comentarii sunt oferite de Gene Edward Veith, Jr., The Gift of Art (Downers Grove, IL, InterVarsity Press, 1983);
și Francis A. Schaeffer, Art and the Bible (Downers Grove, InterVarsity Press, 1974).
10
Schaeffer, Art and the Bible, pag. 61.

Direcții în artă
Teza principală a cărții – concepția despre lume și viață afectează toate preocupările omului –
este valabilă cu siguranță și în domeniul creației și studiului artei. Prin însăși natura sa arta este
încărcată de valoare. Ea întruchipează și exprimă valorile umane. Chiar și aspectele experienței
umane pe care le aleg ca subiect pictorii, compozitorii și scriitorii indică implicit ceea ce este im‑
portant și demn de atenție.
După ce și‑au ales subiectul, artiștii exprimă o atitudine față de subiect. Arta este afectivă: este
menită să încurajeze publicul să împărtășească modul în care artistul trăiește sau percepe realita‑
tea. Lucrările de artă, prin natura lor, trezesc atitudini sau sentimente de simpatie sau de aversiune,
aprobare sau dezaprobare față de întreaga gamă de experiențe umane.
În timp ce importanța perspectivei asupra operei de artă constituie probabil un adevăr banal,
foarte des se trece cu vederea că studierea artei, muzicii și literaturii este tot atât de mult influențată
de perspectivă. Criticii și profesorii de artă au și ei propriile lor prejudecăți. Ele se pot vedea atunci
când aleg anumite opere ca să discute despre ele sau atunci când le includ în programa unui curs.
Și odată ce și le‑au ales, ele dezvăluie o anumită perspectivă în aspectul lucrării pe care caută să o
sublinieze în comentarii și în atitudinea pe care o exprimă față de subiectele care le‑au ales. Ceea
ce criticii și profesorii omit din discuție poate dezvălui prejudecățile lor la fel de bine ca și ceea ce
spun. Prin urmare, ar fi o mare greșeală să credem că ceea ce spune un profesor de artă sau litera‑
tură despre operele de artă este mai „obiectiv“ decât ceea ce spune un profesor de filozofie sau de
biologie.
Dacă arta are o valoare inerentă, la fel este și asimilarea ei. Ca și telespectatori, cititori și ascultă‑
tori, noi asimilăm operele de artă prin prisma experiențelor noastre personale și a concepției noas‑
tre despre lume și viață. Contemplarea și interpretarea unei opere de artă sunt activități subiective.
Sensul ultim al unui tablou, al unei simfonii sau al unui text este o combinație dintre ceea ce pre‑
zintă lucrarea în sine și conținutul pe care o persoană îl poate aduce în cuvintele de pe pagină, sau
în sunetul unui instrument, sau în culorile și obiectele de pe pânză.
De vreme ce contemplarea artei este atât de subiectivă, noi suntem liberi, în calitatea noastră de
consumatori de artă, să fim noi înșine atunci când citim, ascultăm și privim. Nu e necesar să ne su‑
primăm propriile valori sau să ne scuzăm pentru că, atunci când citim un roman, vizităm o galerie
de artă sau participăm la un concert, avem o anumită concepție despre lume și viață. Însă, trebuie
să fim conștienți de reacțiile noastre. Ar trebui să fim conștienți de presupozițiile care ne împing să
observăm anumite elemente într‑o operă de artă și e nevoie să acordăm același privilegiu celor care
nu împărtășesc aceleași presupoziții și, prin urmare, au o altfel de reacție.
Teoria estetică actuală subliniază ideea comunităților „interpretative“, adică a unor grupuri
de oameni care văd arta dintr‑un punct de vedere al intereselor, prejudecăților și valorilor pe
care le împărtășesc în comun. Creștinii constituie o astfel de comunitate interpretativă. Ei nu sunt
în mod inerent artiști sau critici mai buni decât alți oameni. Dar ei au propria lor „perspectivă“
care rezultă din interesele izvorâte din propria lor concepție coerentă despre lume și viață. Ei
împărtășesc, de asemenea unele crezuri și atitudini pe care le pun în evidență în eforturile lor
artistice sau critice. Scopul acestui eseu este de a defini principiile creștine care au o relevanță
deosebită în artă.
Pentru a stabili cadrul structural, ar trebui să luăm în considerare că artiștii se angajează
în trei activități interdependente: (1) creează obiecte de artă estetice și opere artistice, (2) pre‑

Capitolul 7
zintă experiența umană pentru ca aceasta să fie contemplată de noi; și (3) oferă o interpretare
a experienței pe care o prezintă. Perspectiva afectează toate aceste trei domenii, pe care le voi
discuta pe rând.
Creativitatea artistică din perspectiva creștină
Creativitatea umană este prezentă în toate preocupările omului, dar întotdeauna a fost privită
ca un atribut al artei. Sau cel puțin arta ține de domeniul imaginației, iar imaginația nu se limitează
numai la realitatea palpabilă. Oscar Wilde a spus odată că arta „are flori necunoscute pădurilor,
păsări care nu pot fi văzute în codri... Când vrea, poate face minuni și, când cheamă monștrii din
adâncuri, aceștia vin. Poate face ca migdalul să înflorească în mijlocul iernii și poate face să ningă
peste lanul de gâu copt.“11 Artiștii sunt oratorii imaginației. O operă de artă este o creație nouă, care
nu poate fi explicată în totalitate prin niciun alt model existent anterior.
În afară de creativitate operele de artă dețin câteva calități esențiale înrudite cum sunt forma,
frumusețea, tehnica și măiestria acesteia. Elementele de formă artistică comune tuturor domeniilor
artei sunt tema centrală sau modelul sau designul, unitatea organică (denumită de asemenea și
unitatea varietății sau tema și variația), repetiția sau recurența, ritmul, echilibrul, contrastul sau
tensiunea, simetria, armonia sau „potrivirea“, dezvoltarea unitară și coerența. Nicio operă de artă
nu trebuie să le aibă pe toate, unele fiind mai relevante decât altele pentru un anumit domeniu al
artei. Nici nu ar trebui să limităm existența acestor elemente ale formei artistice la standardele es‑
tetice clasice sau platonice. Chiar și arta modernă are, de asemenea, o anumită versiune a acestor
calități formale, chiar și atunci când creatorii ei susțin că le ignoră.
Domeniile artei au în comun elementele de formă artistică. Acestea diferă prin mediul prin care
sunt transpuse în practică. Muzica prezintă aceste elemente de formă prin intermediul sunetului,
literatura prin cuvinte, iar pictura prin culoare, linie și textură.
Frumusețea sau competența artistică constă în compunerea și aranjarea iscusită a elementelor
de formă estetică. Aceste competențe prin care artistul își pune în valoare tehnica artistică consti‑
tuie o parte importantă a valorii pe care o acordăm artei, crearea frumosului fiind uneori singurul
scop al unei opere de artă. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește arta abstractă. Scopul
principal al unor modele simetrice ale artei abstracte, cum sunt cele întâlnite la covoarele persane
sau ornamentele din fier forjat ale unei balustrade sau muzica instrumentală, este de a prezenta o
formă artistică pentru plăcerea privitorului sau ascultătorului.
Chiar și în domeniul artei realiste, unde o parte din atenție este concentrată asupra unui anumit
aspect al experienței umane sau asupra unei realități externe, măiestria tehnică folosită constituie o
parte importantă a efectului total pe care îl produce acea operă de artă. „Experiența noastră estetică
primordială“, scrie un estet, este „o reacție datorată încântării produse de «frumos» (în sensul cel
mai larg al cuvântului).“12
11
Oscar, Wilde, „The Decay of Lying“, reprodus în The Modern Tradition: Backgrounds of Modern Literature, Richard Ellmann și
Charles Feidelson, jr., ed., (New York, Oxford University Press, 1965), pag. 20.
12
Auriel Kolna, „Contrasting the Ethical with the Aesthetical“, British Journal of Aesthetics 12 (1972): 340. Deși cuvântul frumusețe
nu mai este la modă în cercurile academice, în parte pentru că este nepotrivit pentru arta modernă a cărei temă este urâțenia, nu
sunt dispus să renunț la acest termen pe simplul motiv că mi‑am dat seama că acesta este termenul cu care oamenii obișnuiți rezo‑
nează. Oricare ar fi sinonimul pe care l‑am putea alege, în mod evident avem nevoie de un termen prin care să definim frumusețea
pentru ca aceasta să continue să servească această funcție. A fost ceea ce a susținut Guy Sircello, A New Theory of Beauty (Princeton,
N.J., Princeton University Press, 1975).

Pentru a evalua importanța creativității și formei în actul artistic nu este nevoie decât să
luăm în considerare declarațiile și practica artiștilor. Ei atribuie creativitatea unui proces de
inspirație, indiferent cum ar fi conceput acesta. Autorul își modifică și perfecționează opera
pentru a ajunge la o formă estetică ideală, dar de obicei conținutul ideatic al operei nu este
afectat.
Poetul Dylan Thomas a scris peste 200 de versiuni ale poeziei„Fern Hill“. Beethoven a tot modi‑
ficat compozițiile sale. Leonardo da Vinci a desenat o mie de mâini. Poetul creștin Gerard Manley
Hopkins a spus că dimensiunea pur artistică a poeziei există „doar de dragul artei, mai presus de
interesul pentru înțelesul ei“.13 Chiar și când excelența artistică nu este scopul principal al artei,
atunci când arta este folosită în închinarea religioasă de exemplu, frumusețea formală a unei opere
îi mărește eficiența.
Dacă ne‑am întreba cum se potrivește în concepția creștină despre lume și viață valoarea mare
pe care arta o atribuie creativității și formei artistice, ajungem imediat la concluzia că cele două se
află într‑o armonie totală. Spre deosebire de ceea ce afirmă o mare parte a mediului cultural predo‑
minant din vremea noastră, creștinismul biblic susține că creativitatea și implicarea în artă nu sunt
numai de dorit, ci sunt indispensabile.
Doctrina creației
Punctul de plecare pentru a gândi creștinește cu privire la creativitate și frumusețe este doctrina
creației, mai ales așa cum este ea descrisă în primul capitol al Bibliei. Aflăm din aceste versete că
Dumnezeu Însuși este Creatorul care a spus despre lucrarea mâinilor Lui că este „foarte bună“
(Geneza 1:31). La fel de importantă este natura specifică a lumii pe care a creat‑o Dumnezeu. Este
o lume frumoasă, care în același timp este și funcțională.
Dacă ne gândim doar la util, nu era nevoie ca Dumnezeu să creeze o lume plină de forme si‑
metrice, culori frumoase, sunete plăcute și texturi variate. Ceea ce descoperim din tot ce se vede în
creație este nu numai dovada unei minți funcționale, dar, de asemenea și prezența unei imaginații
artistice.
În ce fel de mediu a intenționat Dumnezeu să locuiască oamenii? Textul din Geneza 2:9 spune
că, atunci când Dumnezeu a creat Paradisul, El „a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi,
plăcuţi la vedere şi buni la mâncare“. Există două condiții pentru bunăstarea omului: una este este‑
tica și alta caracterul practic. Împreună cu natura, arta a fost cea mai mare sursă de frumos pentru
oameni.
Nu numai că Dumnezeu a creat un univers plin cu forme frumoase. El a creat, de asemenea,
oamenii după propriul Său chip (Geneza 1:26‑27). Dar ce anume înseamnă aceasta? Teologia a sub‑
liniat în mod întemeiat caracterul rațional, moralitatea și sfințenia ca fiind calitățile pe care oamenii
le împărtășesc împreună cu Dumnezeu. Dar în contextul narațiunii din Geneza 1, când luăm la
cunoștință pentru prima dată de om care are chipul lui Dumnezeu, altceva este mult mai evident
și anume, ideea creativității.
Un studiu clasic cu privire la ceea ce înseamnă chipul lui Dumnezeu în om pentru teoria esteticii
se găsește în cartea lui Dorothy L. Sayers, The Mind of a Maker [Mintea unui Creator], unde citim
această afirmație referitoare la chipul lui Dumnezeu în om din Geneza:
Gerard Manley Hopkins, „Poetry and Verse“, citat în Gerard Manley Hopkins: The major Poems (ed. Walford Davies, London, J. M.
13
Dent and Sons, 1979), pag. 38.

Capitolul 7
S‑a gândit oare autorul Genezei la ceva anume când a scris‑o? Oricine poate observa că, în
pasajul care aduce vorba despre om, autorul nu a dat informații detaliate despre Dumne‑
zeu. Privind la om, vede în el ceva de esență divină, dar când ne întoarcem să vedem ce
spune el despre originalul după care „chipul“ lui Dumnezeu a fost modelat, găsim doar
o singură afirmație: „Dumnezeu a făcut“. Caracteristica împărtășită de Dumenzeu și de
oameni se pare că este aceasta: dorința și capacitatea de a crea.14
Chipul Dumnezeului creator în oameni este rațiunea teologică pentru care au fost creați oame‑
nii. Doctrina creației și doctrina chipului lui Dumnezeu în om afirmă că, în principiu, creativitatea
omului este ceva bun. Abraham Kuyper spunea odată:
Ca purtător al chipului lui Dumnezeu, omul posedă capacitatea de a crea ceva frumos și
de a se bucura de ceea ce a creat... Lumea ideilor poetice nu poate avea o altă sursă decât
Dumnezeu și este privilegiul nostru ca purtători ai chipului Său să percepem această lume
frumoasă, să o reprezentăm artistic și să ne bucurăm de ea.15
Poate un creștin să aibă o conștiință curată să facă ceva atât de non‑utilitarist cum ar fi să pe‑
treacă o după‑amiază într‑o galerie de artă sau o seară la un concert? Poate justifica un student
timpul petrecut la un curs de literatură de ficțiune, pictură sau compoziție muzicală? Într‑un sistem
creștin, răspunsul este clar: să fii creativ și să beneficiezi de creativitatea altora, înseamnă a‑ți exersa
chipul lui Dumnezeu care a fost pus în tine.
Doctrina administrării
Doctrina creștină a administrării, care spune că noi suntem doar administratorii creației lui
Dumnezeu, ne conduce la aceeași concluzie. Administratorul este cineva care este pus responsabil
peste resursele stăpânului lui. Administrarea creștină înseamnă slujirea lui Dumnezeu cu talentele
cu care ne‑a înzestrat (a se vedea în special pilda talanților din Matei 25:14‑30). Fiecare abilitate
sau talent pe care‑l avem este însoțit de datoria de a cultiva înzestrarea pe care am primit‑o de la
Dumnezeu.
Atunci care sunt talentele cu care l‑a înzestrat Dumnezeu pe artistul care creează? Răspunsul
clasic este dat în Exod 31:3‑5, unde este descrisă construirea tabernacolului. Am citit că Dumnezeu
spune despre Bețaleel: „L‑am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i‑am dat un duh de înţelepciune,
pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, i‑am dat putere să născocească tot felul de lucrări
meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn
şi să facă tot felul de lucrări.“ Acestea sunt darurile artistului. A le cultiva înseamnă a le admi‑
nistra. Este demn de remarcat, de asemenea, că „Dumnezeu l‑a chemat pe Bețaleel“ să‑și exercite
capacitatea sa creatoare (Exod 31:2). Creația, difuzarea și studiul artei este o chemare. „Mandatul
creației“ pe care Dumnezeu i l‑a dat lui Adam și Eva atunci când le‑a spus să stăpânească creația
(Geneza 1:26‑30) este, prin extensie, de asemenea, un mandat cultural să conducem cultura umană
în numele lui Dumnezeu.
Este clar din ceea ce am spus până acum că gândirea creștină despre artă respinge mentalitatea
14
Dorothy L. Sayers, The Mind of the Maker (1941; reprinted., Cleveland, TN: World Publishing, 1956), pag. 34.
15
Abraham Kuyper, Calvinism (Grand Rapids, Eerdmans, 1967), pag. 10.

utilitaristă care disprețuiește forma estetică și frumusețea. Aspectul non‑utilitarist al artei nu este
un atac la adresa artei. Dumnezeu nu a creat o lume cu un caracter pur utilitarist. Creația Lui este
plină de o frumusețe ce ne încântă. Atunci când a creat mediul perfect pentru om a pus în el orice
pom care este plăcut la vedere (Geneza 2:9). Hainele lui Aaron au fost împodobite „de cinste și
podoabă“ (Exod 28:2). Din această cauză ar trebui să reținem în mod definitiv: frumusețea are o
valoare în sine, la fel ca și adevărul și bunătatea.
Decorațiile Templului nu au avut o funcție arhitecturală anume. Ele nu au făcut altceva decât să
dea frumusețe locului. H.R. Rookmaaker scrie în monografia sa, Art Needs No Justification [Arta nu
are nevoie de justificare]:
Dumnezeu a dat omului abilitatea de a face lucruri frumoase, de a compune muzică, de a

scrie poezii, de a sculpta, de a decora lucrurile... Arta are un sens propriu. O operă de artă
poate sta într‑o galerie de artă și poate fi prețuită așa cum este. Ascultăm o piesă muzicală
pur și simplu pentru că ne place.“16
Arta conține aproape întotdeauna o calitate ce‑i depășește funcționalitatea, ce ne răsplătește

așteptarea noastră de frumos. Prin însăși natura sa trece dincolo de un scop pur utilitarist.
Deși ar fi exagerat să‑i atribuim automat artei efecte morale, una dintre virtuțile pe care arta tin‑
de să le inducă este respingerea inerentă a materialismului și a dorinței de acumulare care amenință
întotdeauna să copleșească omenirea. Deoarece bucuria ce ți‑o provoacă frumusețea artistică este
în esență non‑utilitaristă, ea pune o limită acumulării omului, dând omului libertatea de a recupera
și celebra valorile distinct umane. Orice concepție despre lume și viață care găsește un loc pentru
delectarea artistică pune o frână mentalității materialiste, care vede valoarea numai în activitățile
practice care îndeplinesc o funcție utilă.
Creativitatea și căderea
Trebuie, desigur, să nu exagerăm în ceea ce privește creativitatea artistică. Creativitatea ome‑
nească nu a scăpat de efectele căderii. Creativitate artistică, de asemenea, face obiectul criticii mo‑
rale și intelectuale. Un tablou, un cântec sau un roman nu pot să revendice respect și admirație doar
pentru că este produsul creativității noastre. Trebuie să se facă diferența între manifestările nobile
și cele lipsite de noblețe.
Unul dintre criteriile care guvernează efortul unui artist este scopul sau telos. Arta care are doar
menirea de a alimenta faima sau buzunarul unui artist are un scop mai puțin nobil decât arta con‑
cepută pentru a servi semenilor sau pentru a‑L glorifica pe Dumnezeu. Arta care satisface gustul
grosier pentru pornografie are o valoare mai redusă în comparație cu creativitatea care are scopul
de a conferi demnitate și de a rafina gustul omului.
Un alt criteriu pentru a aprecia creativitatea omenească este efectul pe care arta îl produce asu‑
pra publicului. Admirăm pe bună dreptate, arta, muzica și literatura a căror efect este de a‑i face pe
oameni mai sensibili, mai morali sau mai buni. În același timp ar trebui să judecăm negativ arta al
cărei efect este de a încuraja oamenii să se poarte egoist, imoral sau grosolan.
Un alt standard prin care putem aprecia creativitatea artistică este excelența estetică. Tablouri
slab pictate, compoziții muzicale lipsite de armonie sau romane scrise prost se poate să fie rezulta‑
16
H.R. Rookmaaker, Art Needs No Justification (Downers Grove, InterVarsity Press, 1978), pag. 38‑39.

Capitolul 7
tul creativității cuiva, dar acest motiv nu le face să merite automat și admirația noastră. Pe de altă
parte, excelența tehnică este unul dintre obiectivele creativității artistice. De fapt, lipsa excelenței
artistice diminuează impactul conținutului creștin.
Creativitatea artistică este un dar extraordinar, dar ea nu are un caracter inerent sacru sau
bun. De cel puțin un secol unii necreștini entuziasmați de artă au transformat arta într‑un sub‑
stitut al religiei creștine. Nietzsche a divinizat practic creativitatea fără limite. Poeții romantici
au considerat imaginația ca fiind facultatea religioasă prin care avem contact cu supranaturalul.
Unii dintre ei au atribuit imaginației un rol religios pe care Biblia l‑a rezervat doar pentru „ini‑
mă“ sau „suflet“.
Creativității artistice nu i s‑ar putea atribui niciodată o poziție atât de importantă într‑o concepție
creștină despre lume și viață. Un sonet poate fi plin de înțelepciune și frumusețe, dar mântuirea
nu poate veni printr‑un sonet. Arta poate satisface unele dintre dorințele pe care le împlinește re‑
ligia. Ea se adresează omului și dorinței lui de iluminare, mister, ordine și frumos. Dar un creștin
își găsește împlinirea supremă a acestei dorințe în Dumnezeu, nu în artă. Aceasta este convingerea
care stă în spatele afirmației lui C.S. Lewis:
Creștinul va lua literatura ceva mai puțin în serios decât cititorul păgân educat... Necredin‑
ciosul este întotdeauna în stare să facă un fel de religie din experiențele sale estetice... Dar
creștinul știe de la început că mântuirea unui singur suflet este mult mai importantă decât
producerea și conservarea tuturor epopeelor și tragediilor din lume.17
Religia creștină încurajează o viziune echilibrată față de creativitatea artistică. Într‑o lume teh‑
nologică, în care este prețuit doar ceea ce este util, creștinismul declară că tot ceea ce este frumos,
indiferent că este un copac sau o sonată, are valoare în sine, deoarece un Dumnezeu creator a confe‑
rit capacități artistice omului. Admiratorilor entuziaști ai artei care fac un idol din imaginație și din
produsele sale, creștinismul le spune că Dumnezeu Creatorul este întotdeauna separat de creația
Sa, indiferent dacă aceasta este lumea materială sau cultura.
Partea a doua
Zugrăvirea experienței umane în artă
Artele iau ca subiect al lor experiența umană. Mai presus de toate arta este reacția omului față
de realitatea cu care se confruntă. Când un pictor pictează un peisaj, el destăinuie ceva din reacția
omului față de natură. Muzica este deosebit de potrivită pentru exprimarea stării interioare a omu‑
lui. Literatura are o capacitate și mai mare de a creiona viața omului. Romancierul Joseph Conrad a
spus: „Sarcina mea... prin puterea cuvântului scris este să vă fac să auziți, să simțiți, dar mai presus
de orice, să vă facă să vedeți“.18 Rădăcinile artei sunt atât de puternic ancorate în realitate încât cele
mai vechi și mai influente teorii estetice au privit arta ca o imitare a realității.
Artiștii sunt observatori sensibili ai realității. „Scriitorului nu ar trebui să‑i fie rușine să fixeze
ceva cu privirea“, scrie romancierul Flannery O’Connor.19 Pictorul american Andrew Wyeth a spus
17
C.S. Lewis, Christian Reflections (Grand Rapids, Eerdmans, 1967), pag. 10.
18
Din prefața la Joseph Conrad, The Nigger of the Narcissus (New York, Collier Books, 1962), pag. 19.
19
O’Connor, Mystery and Manners, pag. 84.

odată într‑un interviu: „Îmi place să studiez multe din lucrurile care cresc sub cocenii de porumb și
le duc în studio pentru a le studia culorile. Dacă ar putea surprinde cineva acea culoare adevărată
a naturii – gândul acesta mă obsedează.“20 Vocația artistului este să privească fix lumea naturii și a
omului, ca să ne atragă și pe noi în acest act de contemplare.
Arta redă fidel modul cum stau lucrurile în lume. Cunoașterea pe care o comunică este
cunoașterea experimentală a lumii materiale și umane. Dacă această cunoaștere merită sau nu să
o ai depinde atât de valorile și de concepția despre lume și viață a observatorului. Platon a con‑
siderat că acest tip de cunoaștere ține mai degrabă de domeniul frivolului, o cunoaștere care nu
merită să o ai.
Punctul de vedere creștin nu poate fi de acord cu această denigrare a realității fizice și umane.
Aceasta se datorează în parte doctrinei creației. Lucrurile sunt reale pentru că au fost create de
Dumnezeu. Și pentru că El a creat această realitate, este vrednică de studiu, de celebrare și de iu‑
bire. Dar Dumnezeu nu numai că S‑a implicat în creație, ci El a creat oamenii în așa fel încât ei să
perceapă totul cu simțurile și mintea lor. Culoarea și parfumul unui trandafir nu sunt ceva irele‑
vant sau iluzoriu.
Doctrina creștină a întrupării spune același lucru. Când Isus a luat chip uman pentru a‑i răs‑
cumpăra pe oameni, El a demonstrat că experiența umană, pământească, are o valoare imensă.
Creștinismul nu încurajează escapismul, nu încearcă să-și substituie lumii cerești în locul celei
pământești, ci aduce o realitate spirituală în ordinea pământească.
Prin urmare, referitor la acest subiect, doctrina creștină a creației și cea a întrupării au o pro‑
fundă implicație în domeniul artei. Artiștii vizuali pot fi siguri că preocuparea lor față de ceea ce
se întâmplă, de persoane și culori pe care le pictează sau le modelează, merită atenție. Muzicienii
nu trebuie să se îndoiască de semnificația sentimentelor și atitudinilor transpuse în sunet. Poeții,
romancierii și dramaturgii pot fi convinși că rolul lor de a expune o întreagă gamă de experiențe
umane merită efort. Artiștii creștini pot aborda orice aspect al vieții, la fel cum au făcut și scriitorii
Bibliei.
Valori și realitate: perspectiva artistului

Am putea crede că subiectul unei opere de artă poate fi neutru din punctul de vedere al filozofi‑
ei sale și că perspectiva intervine numai atunci când artistul face cunoscută propria sa interpretare.
Dar concepția artiștilor despre lume și viață se poate vedea chiar și din modul în care își aleg su‑
biectele. Detaliile pe care un artist le include în lucrarea sa reflectă mult mai mult decât realitatea
și sunt percepute ca reprezentând un orizont mai larg. Subiectul operei de artă este o afirmație
implicită despre valorile artistului și despre realitate.
În tărâmul valorii, artiștii abordează tot ceea ce consideră că merită atenție, indiferent că e
vorba de pensula care atinge pânza sau de stiloul care scrie pe hârtie. De ce a șocat pictorul
francez Courbet normele artistice ale zilelor sale pictând muncitori care cioplesc piatra și în‑
mormântarea unui țăran? Pentru că simpla alegere a unui astfel de subiect a arătat că adevărata
valoare rezidă în oameni cu un statut social umil și nu în aristocrați. Bach a compus muzică bise‑
ricească cu teme sacre pentru că prețuit mai mult decât orice închinarea înaintea lui Dumnezeu.
Poeziile lui Wordsworth, care sunt simple la nivelul subiectului, exprimă atitudinea lui față de
ce este important în experiența umană.
20
Citat de Virginia Stem Owens în The Christian Imagination (ed. Leland Ryken, Grand Rapids, Baker, 1981), pag. 380.

Capitolul 7
Subiectul pe care îl alege un artist este un comentariu cu privire la realitate și la valorile sale.
Artiștii creează din ceea ce preocupă de obicei gândirea lor. Dar și ceea ce este exclus este la fel
de important ca și ceea ce este scos în evidență. Scriitorii ale căror scrieri nu înfățișează niciodată
pe Dumnezeu, realitatea spirituală creștină sau valorile ei, zugrăvesc o concepție seculară despre
lume și viață. Dacă ne uităm la cuprinsul lucrărilor lui Mendelssohn sau Handel putem constata
că au avut o concepție creștină despre lume și viață. Flannery O’Connor spunea: „Un cititor poate
descoperi înțelesul intelectual al unei cărți din lumea pe care o creează autorul, din personaje și din
detaliile care îl preocupă“.21
Am putea crede că arta abstractă și muzica nu au implicații ideologice, dar și ele constituie
un comentariu implicit cu privire la realitate. O simfonie în care organizarea domină compoziția
transmite altceva decât o simfonie în care domină lipsa de organizare. O concepție despre lume
și viață foarte diferită reiese din armonia complexă a unei tapiserii persane sau din cea a unei
opere de artă abstracte. Când lucrările unui student postuniversitar preocupat de sculptura
abstractă au fost examinate de profesorii săi, a fost întrebat de ce sculptura sa abstractă emană
ordine, grație și claritate, atipice pentru tendințele contemporane dominante. Răspunsul lui a
fost că sculptura sa exprimă concepția sa creștină despre o lume în care, în ultimă analiză, pre‑
domină ordinea.
Conținutul artistic conține în mod inerent perspectiva autorului. Creștinii au o imagine a
realității și un sistem de valori care rezultă din concepția lor creștină despre lume și viață. Prin
urmare, când asimilează operele de artă, ei ar trebui să evalueze conștient măsura în care formele
artistice prezintă lumea dintr‑un cadru de referință creștin.
Principiile primare ale concepției creștine despre lume și viață sunt: existența lui Dumnezeu și
a unei lumi spirituale nevăzute, prețuirea realității înconjurătoare, a individului și a instituțiilor
sociale, realitatea răutății și păcătoșeniei omului, prezența harului răscumpărător al lui Dumnezeu,
a providenței lui Dumnezeu în istoria care are un scop.
Atunci când creștinii privesc operele artistice prin prisma convingerilor lor, unele lucruri pe
care le observă se conturează mai clar, iar alte obiecte rămân neclare. În orice caz, arta și‑a împlinit
scopul util: i‑a oferit celui ce a intrat în contact cu ea o ocazie să facă o examinare intelectuală pe
baza valorii și realității ei. Unele sisteme de valori și unele concepții despre realitate sunt greșite,
dar creștinii au obligația de a înțelege lumea în care slujesc.
Interpretarea realității în operele de artă

Artiștii fac ceva mai mult decât să prezinte o experiență de viață; ei o și interpretează din‑
tr‑o anumită perspectivă. Operele de artă conțin afirmații implicite cu privire la realitate.
Aceasta este una dintre convențiile cu care oamenii abordează arta, indiferent că sunt cei care
au creat‑o sau sunt cei ce se bucură de ea. Convenția primordială a artei este ceea ce esteti‑
cianul Jonathan Culler numește „regula semnificației“, adică trebuie să ne gândim că atunci
când privim o operă de artă ea „exprimă o anumită atitudine cu privire la anumite probleme
care‑l privesc pe om și/sau relația sa cu universul“.22 Artiștii transmit un anumit mesaj și
acesta nu poate fi ignorat.
O’Connor, Mystery and Manners, pag. 75.

21
Jonathan Culler, Structuralist Poetics: Structuralism, Linguistics, and the Study of Literature (Ithaca, N.Y., Cornell University Press,
22
1975), pag. 115.

Mesajele implicite ale artei

Lucrările de artă fac afirmații implicite, la fel ca și istoria, filozofia și știința. În principiu, putem
spune că arta face afirmații implicite despre trei probleme majore ale vieții:
1. Realitatea: ce există cu adevărat și care este natura realității?
2. Moralitatea: ce constituie un comportament corect și greșit?
3. Valori: ce contează cu adevărat, și ce contează cel mai mult sau cel mai puțin?
Pentru a ilustra aceasta, voi analiza doi pictori englezi din secolul al XIX‑lea, Constable și
Turner. Din picturile lor ne dăm seama că amândoi au decis că natura este nu numai o parte im‑
portantă a realității, ci și că este ceva de valoare în experiența umană.
Dar, împreună cu aceste asemănări se pot observa diferențe semnificative în modul în care
Constable si Turner au interpretat natura. Ce vedem când ne uităm la celebrele picturi ale lui
Constable înfățișând Catedrala din Salisbury? Vedem frumusețea și armonia naturii. Vedem na‑
tura într‑o lumină religioasă și ca prieten al oamenilor. Omul și natura sunt în armonie. Constable
însuși a spus că a pictat natura ca având un caracter benevolent pentru că a simțit prezența lui
Dumnezeu în natură.
Turner prezintă o interpretare destul de diferită a naturii. Culorile sale sunt mai intense, tușele
sale sunt mai dezordonate, mai largi și mai pasionale. Există un sentiment de frică în multe dintre
scenele sale din natură. Una dintre picturile sale prezintă o mare avalanșă gata să zdrobească o
căsuță ca pe o cutie de chibrituri sub greutatea furiei sale. Într‑o astfel de pictură natura nu îți dă
un sentiment de satisfacție la fel ca la Constable și la pictorii realiști din Țările de Jos, ci natura este
ostilă. Nu putem spune că una dintre abordări ar fi mai creștină decât cealaltă, deși nu ar trebui
să trecem cu vederea felul în care artiștii selectează detaliile care sugerează perspectiva lor asupra
posibilităților umane în univers.
Pentru a ne face o impresie a ceea ce înseamnă aceasta în domeniul literar, luăm în considerare
următorul sonet, intitulat „Măreția lui Dumnezeu“, de Gerard Manley Hopkins:
Lumea este încărcată cu a Domnului mărire.

Se va aprinde ca strălucirea argintului.
Măreția ei sporește la fel ca șrotul uleiului
zdrobit. Atunci omul cum de ignoră a Lui stăpânire?
Generații s‑au dus, s‑au dus, s‑au dus din omenire;
Și totul este ars de foc; încețoșat și uns de truda lui;
Mânjire de om poartă și mireasma omului duce: pământul
Este pustiu acum, piciorul încălțat nu‑i mai răspunde cu simțire.
Chiar și așa, natura nu și‑a isprăvit mirajele;

Acolo, în adâncimi, prospețime dragă încă paște;
Și chiar dincolo de lucirile Apusului negru, trecutele,
O, dimineață, în pragul castaniu dinspre răsărit, izvorăște –
căci Duhul Sfânt peste unduioasele
Șuvoaie ale lumii, cu piept aprins și cu mirare, aripi îi naște.

Capitolul 7
Subiectul acestei poezii este prospețimea permanentă a naturii. Perspectiva din care privim
realitatea este măreția lui Dumnezeu. Ce există cu adevărat? Conform acestei poezii, natura cu
soarele și copacii, cât și lumea spirituală, care include Dumnezeul trinitar, sunt la fel de reale. Ce
constituie un comportament moral sau imoral? Să trăiești moral înseamnă să trăiești venerându‑L
pe Dumnezeul creator. A fi imoral înseamnă a profana natura folosind‑o în mod egoist. Care sunt
valorile vrednice să fie urmărite de om? Natura lui Dumnezeu.
Responsabilitatea publicului
Dacă operele de artă sunt încărcate cu semnificație, care sunt implicațiile pentru public? As‑
tăzi se obișnuiește ca operele de artă să fie apreciate în funcție de valorile noastre, de moralitatea
noastră și de modul cum percepem realitatea. O concepție creștină despre lume și viață afirmă idei
specifice în toate cele trei domenii. Asimilarea artei din perspectiva creștină înseamnă să examinezi
afirmațiile implicite din perspectiva doctrinei creștine, așa cum este derivată din Biblie.
Deoarece cele trei domenii mari care fac obiectul artei sunt Dumnezeu, omul și natura, este foar‑
te important ca creștinul să aibă o înțelegere a adevărului creștin cu privire la aceste subiecte, ori
de câte ori are de a face cu o operă de artă. În concepția creștină, Dumnezeu este realitatea ultimă
și subiectul devoțiunii. Dumnezeu este Cel care a creat tot ceea ce există în univers. De aici decurg
câteva concluzii. Una dintre ele este că Dumnezeu este transcendent față de creație și nu trebuie
să fie identificat niciodată cu creația. Un alt aspect este faptul că, întrucât Dumnezeu este sursa
absolută și scopul vieții, toate celelalte lucruri își derivă identitatea din Dumnezeu. Astfel, oamenii
sunt ființe create de Dumnezeu, bunătatea morală constă în a face voia lui Dumnezeu, istoria este
modul cum Dumnezeu și‑a pus în aplicare planurile, instituțiile omenești, ca statul și familia, sunt
rânduite de Dumnezeu, și așa mai departe.
Creștinismul postulează o perspectivă întreită asupra omului: omul este bun și valoros, în
principiu, pentru că Dumnezeu l‑a făcut după chipul Lui, dar este rău sau căzut din cauza faptelor
sale păcătoase și capabil a fi restaurat prin harul lui Dumnezeu. Dacă judecăm după aceste stan‑
darde, este greșit să spunem că omul este doar rău sau doar bun. Într‑un sistem creștin, oamenii
sunt răi datorită înclinațiilor lor, dar sunt buni când se află sub incidența harului lui Dumnezeu.
În ambele cazuri, alegerea omului este atât posibilă cât și necesară. Multe opere de artă sunt
veridice fără să spună întreg adevărul. Ele pot prezenta corect o parte a adevărului despre natura
umană, dar nu are o perspectivă creștină, pentru că nu reușesc să atingă toate cele trei aspecte ale
percepției creștine referitoare la om.
Punctul de vedere creștin cu privire la natură se aseamănă celui referitor la om. Natura a fost
creată de Dumnezeu și este sub controlul Său providențial. Aceasta înseamnă pe de o parte, că
natura însăși nu este divină, dar pe de altă parte este demnă de iubire și respect. Numeroase re‑
prezentări artistice ale naturii o prezintă eronat supraevaluând‑o sau subevaluând‑o. Pictura și
muzica medievală au fost atât de mult preocupate de cer, îngeri, Maria și de har încât au suferit de
o denigrare nebiblică a naturii. În ultimele două secole s‑a putut constata reversul situației.
În miezul concepției creștine despre lume și viață se află echilibrul sau tensiunea dintre bine și
rău, speranță și disperare, optimism și pesimism. Are o operă de artă un caracter necreștin dacă
înfățișează doar disperare sau discordie? Dar nu este căderea cheia de boltă a doctrinei creștine?
Dacă cumva este așa, de ce nu ar trebui să accepte creștinii muzica, literatura și pictura protestatară
ce domină secolul XX?

Cel mai bun filtru pe care l‑am văzut pentru a trata această problemă este sugestia plină de bun
simț a lui Francis Schaeffer care afirmă că creștinismul conține două teme.23 Una dintre ele este
realitatea pesimistă a păcatului, disperării și inutilității. Cealaltă temă este potențialul de speranță,
semnificație și răscumpărare al vieții. O concepție creștină despre lume și viață ia în calcul amân‑
două aspectele acestei tensiuni. Dacă o operă de artă nu emană ambele aspecte ale acestei tensiuni
ea nu se încadrează în concepția creștină. Tomberonul de gunoi din spatele casei, cât și tufa de
trandafiri din fața casei sunt la fel de reale.
Rezumând ceea ce am spus, putem afirma că artiștii oferă o perspectivă asupra unor probleme
fundamentale ale omului, cum ar fi de pildă adevărata realitate, ce ar trebui să facă omul și care
sunt valorile demne de admirație. Obligația artistului creștin este de a transmite un punct de ve‑
dere creștin prin literatură, pictură și compoziții muzicale. Sarcina tuturor creștinilor este de a dis‑
cerne și evalua perspectivele pe care artiștii le oferă spre aprobarea lor, ori de câte ori citesc, ascultă
sau privesc o operă de artă.
Adevărul în artă
Acum suntem în măsură să luăm în considerare inevitabila întrebare cu privire la legătura dintre
artă și concepția despre lume și viață. Spun artele adevărul? Nu există un singur răspuns la între‑
barea aceasta, deoarece în artă există diferite tipuri sau niveluri de adevăr. Există o serie de moduri
în care o operă de artă poate fi adevărată sau falsă. Eu le voi lua în discuție folosind următoarele
titluri: valorile umane, adevărul reprezentat și adevărul ideatic sau adevărul de perspectivă.
Valorile umane
Pentru început, afirmăm că artele ca întreg ne comunică adevărul despre ceea ce este fundamen‑
tal în experiența umană. La nivelul conținutului, artele ne readuc înapoi la temelia umanității. Cred
că artele reprezintă cel mai corect index al preocupărilor omului, a valorilor, temerilor și dorințelor
sale. Dacă dorim să știm ce‑i place sau nu îi place omului putem afla din povestirile, poeziile, cân‑
tecele și picturile sale.
Acesta este motivul pentru care de multe ori avem impresia că am învățat mai multe din artă de‑
cât din viață. În viața reală de obicei modelele și valorile esențiale sunt estompate de complexitatea
și presiunile vieții. Arta, însă, ne atrage atenția asupra celor mai importante aspecte ale experienței
umane – realități cum sunt natura, Dumnezeu, familia, dragostea și durerea. O operă de artă este o
distilare a experienței în care tot ce este irelevant este dat la o parte. Cunoașterea pe care ne‑o dau
artele este rareori informație nouă, ci mai degrabă ne sensibilizează conștiința față de ceva ce știm
deja, dar față de care am devenit indiferenți în viața de zi cu zi.
Prin urmare, arta are o mare capacitate de a organiza viața omului. Când oamenii spun că arta
îi ajută să înțeleagă sau să dea sens vieții, înțelegem de obicei capacitatea artei de a risipi ceața și
de a descoperi valorile perene din experiența umană. Acest lucru deci, este un nivel al adevărului
în arte: recunoașterea temerilor, dorințelor și valorilor omului. Arta face vizibil acest adevăr, indi‑
ferent de perspectiva filozofică a autorului. O asemenea cunoaștere a experienței umane este un tip
de adevăr de care au nevoie creștinii; este una dintre legăturile lor cu rasa umană.
23
Vezi Schaeffer, Art and the Bible, pag. 56‑59.

Capitolul 7
Adevărul reprezentat
Un al doilea nivel al adevărului în artă este adevărul reprezentat, și aici mă refer la veridicitatea
modului în care sunt prezentate lucrurile din lumea noastră. Artiștii sunt observatori sensibili ai
realității. Ei prezintă experiența omenească cu un anumit mijloc artistic specific. Ori de câte ori un
scriitor, un compozitor sau un autor din domeniul artei vizuale reușește să surprindă cu precizie
elementele experienței umane sau realitatea externă, putem spune că acea operă de artă se confor‑
mează realității, adică este veridică.
La acest nivel o operă de artă poate fi veridică la acest nivel, chiar dacă perspectiva din care
este privit subiectul este greșită. Ca și în nivelul precedent de comunicare al adevărului (arta ca
depozitară veridică a ceea ce este esențial în experiența umană), putem avea mari pretenții în
ceea ce privește comunicarea adevărului, a ceea ce arta prezintă ca realitate. Cu toții am privit
tablouri, am citit proză și poezii care ne‑au izbit ca fiind false în raport cu realitatea, cu modul în
care stau lucrurile, dar marea majoritate a artei comunică adevărul așa cum el există în realitate.
Desigur, arta nu este o realitate „fotografică“. Artistul folosește diverse tehnici cum ar fi cele
de evidențiere, selecție, omisiune, juxtapunere și distorsionare atunci când înfățișează realitatea.
Arta are o anumită subtilitate. Astfel, „veridicitatea“ portretului cuiva nu se măsoară în termenii
realismului fotografic, ci în proporția cu care acesta surprinde realitatea durerii, calmului sau
frumuseții feței umane. Printre elementele fantastice din Balada bătrânului marinar a lui Coleridge
găsim fantome, peisaje suprarealiste și un albatros cu puteri supranaturale. Dar aceste elemente
de fantezie sugerează realități cum sunt păcatul, vinovăția, alienarea și reînnoirea. Detaliile fo‑
losite de autor atunci când își prezintă opera de artă constituie ochelarii sau fereastra prin care
privim viața.
Adevărul de perspectivă
Al treilea nivel al veridicității unei opere de artă se găsește la nivelul perspectivei sau al co‑
municării implicite. Am menționat mai devreme că artiștii oferă în mod inevitabil o interpretare a
experienței umane. Nu toate formele de artă sunt la fel de încărcate cu o perspectivă. Literatura,
deoarece folosește cuvinte, prezintă cu consecvență o perspectivă a autorului. Muzica, fiind mai
abstractă, este mai puțin probabil să comunice perspectiva. Artele vizuale se situează undeva între
acestea două.
Perspectivele sau temele operelor artistice variază de la ceva foarte general la afirmații foar‑
te specifice. La capitolul generalităților, perspectiva artistică se referă la atitudini, precum ordi‑
nea sau lipsa acesteia, speranța sau disperarea, prezența sau absența unei realități supranaturale,
semnificație sau inutilitate. Pe măsură ce operele de artă sunt tot mai explicit încărcate cu o anumi‑
tă perspectivă, ele întruchipează idei specifice despre Dumnezeu, oameni, societate și natură sau
despre ceea ce înseamnă un comportament bun sau rău, sau care valori sunt demne sau nedemne
de respectul omului.
Când cineva contemplă o operă de artă, o face din perspectiva concepției sale proprii despre
lume și viață. El evaluează perspectiva operei de artă prin prisma propriilor sale convingeri. Cu cât
acesta are niște convingeri mai solide cu privire la un standard al adevărului, cu atât va evalua mai
conștient opera de artă în termenii concepției sale despre lume și viață.

Critica în două etape

În mod sigur creștinii se încadrează în categoria acelora care au un anumit standard al adevă‑
rului. Metodologia care ajută să discernem că o operă de artă este în armonie cu credința creștină a
fost succint rezumată în teoria lui T.S. Eliot care spune că în ceea ce privește critica operelor artistice
aceasta
ar trebui să fie completată de critica făcută prin prisma precisă a unui punct de vedere etic
și teologic... Este... necesar ca [creștinii] să scaneze... produsul imaginației după standarde
etice și teologice clare... Eu cred că este de datoria tuturor creștinilor să impună conștient
anumite standarde și criterii pentru critică mai presus de cele aplicate de restul lumii; și că,
totul trebuie să fie testat pe baza acestor criterii și standarde.24
Observați că Eliot prevede un proces al criticii în două etape. În primul rând trebuie să
recepționăm opera în termenii săi proprii și să o lăsăm să se exprime de fapt. Apoi, trebuie să ne
exercităm prerogativa noastră de a fi de acord sau nu cu interpretarea pe care o dă artistul realității
sau experienței sale.
Care sunt acele „standarde etice și teologice clare“ prin care Eliot crede că ar trebui să evaluăm
dacă o operă de artă comunică adevărul? Acestea se bazează în ultimă instanță pe Biblie, singura
autoritate supremă în materie de credință în ceea ce este, de fapt, o religie revelată. Elementele cele
mai importante cu ajutorul cărora cineva înțelege o concepție despre lume și viață sunt mărturisi‑
rile de credință ce se bazează pe Biblie și lucrările acelor creștini care au capacitatea de a scoate în
evidență implicațiile doctrinelor biblice. Atunci când trecem o operă de artă prin filtrul doctrinei
creștine, dacă este vorba de o critică creștină, revelația biblică trebuie să fie completată, în mod
evident de rațiunea umană.
Judecarea veridicității afirmațiilor implicite ale operele de artă este o modalitate de testare inte‑
lectuală a duhurilor pentru a vedea dacă acestea sunt sau nu de la Dumnezeu. Criteriile prin care
adevărul ideatic sau perspectiva unei opere de artă este judecat sunt aceleași standarde intelectuale
aplicate în cazul altor discipline. Frumusețea, încântarea și capacitatea de comunicare a artei nu tre‑
buie să ducă la suspendarea activității raționale a minții. Definitivarea criticii artistice cu o evaluare
creștină a perspectivei unui artist sau a concepției sale despre lume și viață este completă doar dacă
suntem la curent cu unele informații din domeniul filozofiei, teologiei, eticii și psihologiei. Evalua‑
rea unei opere de artă nu trebuie să se bazeze doar pe considerente estetice.
Harul comun
Veridicitatea unei opere de artă nu depinde de ortodoxia creștină a autorului. Doctrina harului
comun afirmă că Dumnezeu îi înzestrează pe toți oamenii, credincioși și necredincioși deopotrivă,
cu capacitatea pentru bunătate, adevăr, creativitate și așa mai departe. Orice adevăr este adevărul
lui Dumnezeu. Nu este nimic neobișnuit dacă adevărul este exprimat de către autori necreștini.
Biblia însăși afirmă că artiștii necredincioși pot exprima adevărul. În Noul Testament, Pavel ci‑
tează de mai multe ori poeții greci păgâni.25 Când Solomon a avut nevoie de oameni talentați, care
T.S. Eliot, „Religion and Literature“, retipărit în The Christian Imagination (ed. Ryken), pag. 142, 153.
24
Pasajele includ Faptele Apostolilor 17:28; 1 Corinteni 15:33; Tit 1:12. Pentru un comentariu privind importanța acestei date pen‑
25
tru teoria estetică, vezi cartea mea Triumphs of the Imagination: Literature in Christian Perspective (Downers Grove, IL, InterVarsity
Press, 1979), pag. 161‑163.

Capitolul 7
ar fi putut exprima frumusețea sfințeniei, a angajat cei mai buni dintre ei, care s‑a întâmplat să fie
păgâni.26 Jean Calvin a scris despre aplicarea doctrinei harului comun asupra întregului domeniu
al artei astfel: „Tot adevărul vine de la Dumnezeu; în consecință, dacă oameni răi au spus ceva ce
este adevărat și drept, nu ar trebui să respingem, pentru că este de la Dumnezeu.27
Comunică arta adevărul? La această întrebare perenă nu se poate da un singur răspuns. O
mulțime de supraevaluări elogioase sau denigratoare au fost făcute cu privire la veridicitatea artei
de către unii care ignoră varietatea de modalități prin care arta poate fi adevărată și falsă.
Aproape toate operele de artă ne comunică adevărul despre preocupările fundamentale, va‑
lorile, temerile și dorințele oamenilor. Cele mai multe dintre operele de artă sunt adevărate ca
reprezentări ale unui aspect al experienței umane sau al realității externe. La nivelul perspectivei
intelectuale sau al interpretării realității, cea mai mare parte a artei, muzicii și literaturii nu s‑au
ridicat la înălțimea unui standard creștin al adevărului.
Dar desigur, este posibil ca tema unei opere de artă să fie enunțată în linii atât de mari încât
nimeni, nici creștinii, nu ar putea‑o contesta. Dar atunci când se întreabă care este orientarea sa
filozofică, cele mai multe domenii ale artei au deviat de‑a lungul secolelor de la doctrina creștină,
în ciuda liniei creștine care a dominat cultura europeană în timpul Evului Mediu și al Renașterii.
Nu toată arta împărtășește punctul de vedere creștin, dar creștinii trebuie să fie preocupați de
ea, deoarece ea clarifică care este starea în care se află omul și tocmai acesteia i se adresează credința
creștină. Descoperirea punctelor de vedere morale și filozofice ale operelor de artă este una dintre
căile care ne ajută să‑i înțelegem pe oamenii și cultura în care trăim zi de zi. Evaluarea acestor
puncte de vedere cu un standard creștin joacă rolul unui catalizator de neprețuit pentru felul cum
creștinii ar trebui să gândească despre problemele omului.
De ce au nevoie creștinii de artă?

Arta îndeplinește mai multe funcții în cultură, unele salutare, altele care trebuie să fie evitate de
către creștini.
Una din funcțiile artei poate fi rezumată prin câteva cuvinte înrudite cum ar fi recreere, diver‑
tisment și plăcerea de a admira ceva frumos. Arta celebrează viața. Scopul incursiunii noastre în
domeniul artei imaginative este de a reveni înapoi la viața reală, cu o mai mare dorință de a trăi.
Arta ne incită cu privire la frumusețea ascunsă a lumii, fiind o prelungire a acelei frumuseți. Arta
afirmă umanitatea oamenilor. Chiar și atunci când subiectul artei este răutatea omului, suferința și
urâțenia, îndemânarea artistică cu care este redat subiectul este o realizare umană de lăudat.
Arta este utilă și în acealși timp ne delectează. Arta este o forță organizatoare în cultura umană.
Atunci când arta înfățișează experiența umană pentru a fi contemplată, intensifică angajarea noas‑
tră în viață, ne ridică gradul de cunoaștere, extinde gama noastră de experiențe, stimulează simpa‑
tia și compasiunea. Arta ne ascute și recompensează simțurile și satisface emoționalul și nevoia de
imaginar a naturii umane. Arta modelează experiențele noastre, satisfăcând astfel nevoia umană
de exprimare adecvată a cunoștințelor și sentimentelor.
Deoarece arta are capacitatea de a interpreta realitatea, se adresează intelectului nostru. Ea oferă
un diagnostic, o definiție și o explicație a condiției umane. Datorită afirmațiilor implicite despre
Vezi Veith, The Gift ofArt, pp. 57‑58, pentru detalii.

26
John Calvin, Commentaries on the Epistles to Timothy, Titus, and Philemon (trad. de William Pringle, Grand Rapids, Eerdmans,
27
1948), pag. 300‑301.

viață, arta ne obligă să gândim, să găsim noi alternative de viață, să fim dedicați propriilor noastre
convingeri cu privire la adevăr. Ea ne oferă resurse pentru a ne exercita și extinde perspectiva.
Acestea sunt darurile artei. Ele sunt mai importante pentru creștini decât pentru necreștini,
deoarece la motivele omenești în favoarea artei un creștin mai poate adăuga motivul cel mai înalt
– slava lui Dumnezeu. Aceasta, este într‑adevăr împlinirea artei. Omul care poate prețui sursa su‑
premă și beneficiarul creativității omenești are un motiv în plus să aprecieze capacitatea artei de a
intensifica sensibilitatea și compasiunea, de a spori plăcerea și înțelegerea omului.
*Acest eseu a apărut inițial în cartea The Creative Arts:

Leland Ryken, „The Creative Arts“, The Making of a Christian Mind (ed. Arthur Holmes, Downers Grove,
InterVarsity, 1985), pag. 105‑131.
** drepturile de reproducere acordate de către Leland Ryken.

Vezi de asemenea Fișa informativă „Artă, cultură, divertisment“
Artele creative
Întrebări despre eseu
Partea întâi
1. Care este rolul pe care îl joacă arta în ceea ce privește concepția despre lume și viață?
Arta joacă un rol deosebit în ceea ce privește modelarea concepției despre lume și viață
a oamenilor și culturii. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să recunoaștem mai întâi că o
concepție despre lume și viață nu este compusă doar din idei abstracte sau concepte teoretice.
O concepție despre lume și viață este modelată, de asemenea, de imagini, simboluri, mituri și
povestiri. Oamenii nu trăiesc numai cu idei – ei se exprimă, de asemenea, prin vopseaua de pe
pânză, tensiunea și tonalitatea unui sunet, precum și prin poezie și proză.
Artele sunt înrădăcinate în capacitatea omului de a crea și a interpreta imagini. Oamenii își
organizează viața și iau decizii, în parte, în termenii unor imagini cum sunt eroi sau răufăcă‑
tori, cruci sau altare, steme naționale sau legende patriotice, cântece de dragoste sau cântări
religioase, peisaje sau portrete pe pânză. Aceste imagini au un conținut ideatic, dar comunică
de asemenea unele sensuri care nu se pot evidenția sub forma unor enunțuri teoretice.
Dacă nu recunoaștem cât de important este rolul imaginii într‑o concepție despre lume și
viață, concepția noastră despre lume și viață și comportamentul pe care îl determină vor pro‑
duce confuzie. De asemenea, trebuie să recunoaștem că viața noastră este afectată în calitatea
și caracterul ei de calitatea imaginilor pe care le avem în mod obișnuit în mintea și imaginația
noastră.
De exemplu, se poate ca cineva să nu pună mare preț pe lucrurile materiale, dar dacă mintea
lui este bombardată cu imagini cu case mari și haine scumpe, comportamentul lui se va îndrep‑
ta în direcția materialismului. Oamenii pot crede în idealul castității și iubirii conjugale, dar
dacă mintea le este bombardată cu imagini de trupuri goale și cântece seducătoare, comporta‑
mentul lor sexual va deveni un amestec de pofte și desfrâu. [ME vol.2 pag. 60]
2. Care este legătura dintre imaginație și artă?
Acea facultate a omului face posibil ca arta să devină realitate în mintea noastră este
imaginația. Imaginația este pur și simplu capacitatea pe care o avem să creăm și să percepem
imagini. Arta este construcția imaginară care „distorsionează“ realitatea, pentru a ne face și mai
conștienți de ea.

Imaginația presupune, în primul rând, ideea de „imagine“, adică, o anumită concretiza‑

re senzorială sau experiență directă. Arta este o formă de prezentare. În loc de a vorbi despre
experiența umană, ea prezintă acea experiență. Arta mai degrabă arată, decât explică. În loc
să se adreseze în principal intelectului nostru ca să priceapă o idee, arta ne cere să avem o
experiență, care poate să se materializeze în mintea noastră într‑o propoziție sau un concept.
Al doilea lucru cu care imaginația are de‑a face este elementul fictiv sau imaginar. Arta
nu este niciodată o simplă copie a realității. Arta este o distilare a unui anumit aspect al
realității. Toți artiștii folosesc tehnici de evidențiere, omisiune, selecție, exagerare, montaj
și juxtapunere pentru a spori percepția noastră cu privire la un anumit aspect al vieții. De
exemplu, muzica aranjează artificial sunete care stârnesc sentimente de liniște, bucurie sau
respect. Un tablou poate să ne atragă chiar dacă înfățișează lucruri foarte des întâlnite, cum
ar fi flori și obiecte de uz casnic, cum se întâmplă cu tablourile pictorilor realiști olandezi
ce reprezintă natură moartă. Tragedia literară redă esența suferinței umane creionând‑o cu
claritate. [ME vol.2 pag. 61]
3. În ce fel încuviințează Biblia crearea de imagini reale și impulsurile imaginative ale artei?
În primul rând, Dumnezeu este portretizat în Biblie ca un creator de imagini. Una dintre te‑
mele dominante ale Vechiului Testament este actul Creației lumii naturale de către Dumnezeu.
Aceste imagini vizibile, la rândul lor, comunică adevărul despre Dumnezeu (Psalmul 19:1‑4;
Romani 1:19‑20). Noul Testament prezintă întruparea lui Isus, despre care se spune că este
Dumnezeu în formă umană tangibilă.
În al doilea rând trebuie să reținem caracteristica literară a Bibliei. Biblia nu este o lucrare
teologică cu texte explicative, așa cum o privim de multe ori. Cea mai mare parte a Bibliei este
compusă din povestiri, poezii, viziuni și scrisori, toate având o formă literară. Atunci când I s‑a
cerut să definească cine este aproapele, Isus a spus o poveste fictivă (Luca10:25‑37). Când a vrut
să dea o lecție despre slujire, a spălat picioarele ucenicilor Săi (Ioan 13:1‑20). Isus i‑a învățat pe
oameni adevărul religios născocind povestiri despre oi, mărgăritare, semințe și pești. Pe bună
dreptate Oliver Cromwell a spus că Isus „a vorbit lucruri“. Isus a știut că imaginile literare pot
transmite adevărul religios atunci când a spus ucenicilor Săi să „ia aminte la nevasta lui Lot“
(Luca 17:32). Biblia încuviințează de multe ori tendința artei de a crea imagini.
În al treilea rând, sacramentele creștine ale împărtășaniei (Cina Domnului) și botezului au

fost de asemenea importante pentru elaborarea unei estetici creștine (filozofia artelor). Sacra‑
mentele creștine afirmă impulsul artei de a crea simboluri. La urma‑urmei, sacramentele fo‑
losesc elemente fizice cum sunt apa, pâinea și vinul pentru a exprima realități spirituale. În
timp ce sacramentele creștine nu aprobă orice manifestare a imaginației într‑o lume căzută, ele
confirmă totuși principiul că imaginile și simbolurile pot exprima adevărul pentru slava lui
Dumnezeu și edificarea oamenilor.

Capitolul 7
Cea de‑a patra validare biblică a artelor o constituie descrierile închinării pe care le găsim în
Biblie, în special în Vechiul Testament. Închinarea în Biblie este plină de muzică și artă vizuală și
verbală. Atunci când închinătorii din Vechiul Testament se apropiau de Templul din Ierusalim,
vedeau doi stâlpi gigantici din bronz de peste opt metri înălțime (1 Împărați 7:15‑22 ). Acești
stâlpi gigantici nu au jucat niciun rol în arhitectura locului. Frumusețea lor sugera măreția, sta‑
bilitatea și puterea lui Dumnezeu. Stâlpii erau un exemplu al tipului de artă care predomina în
Templu, și anume arta abstractă. [ME vol.2 pag. 61-62]
4. Care este rolul pe care îl joacă concepția cuiva despre lume și viață în interpretarea artei?
Omul nu interacționează cu arta într‑un vid. Ca cititori, spectatori și ascultători apreciem o ope‑
ră de artă prin prisma experiențelor noastre personale și a concepției noastre despre lume și viață.
Noi interpretăm și reacționăm la operele de artă din punctul nostru de vedere care este unic, fă‑
când experiența și interpretarea lucrărilor de artă o acțiune subiectivă. Semnificația unui tablou,
a unei simfonii sau a unui roman este dată de fuziunea dintre ceea ce prezintă opera respectivă
de artă și ceea ce aduce cu sine omul care vede acea operă de artă. Astfel, trebuie să recunoaștem
presupozițiile care ne fac să vedem anumite elemente ale unei opere de artă și să acordăm acest pri‑
vilegiu și altora, care se poate să nu împărtășească acele presupoziții și, prin urmare, reacționează în
mod diferit. Diferențele în materie de valori, experiențe și concepții despre lume și viață vor duce la
interpretări diferite ale aceleiași opere de artă. De exemplu, noi ca și creștini interpretăm o operă de
artă cu un set de presupoziții. Simplul fapt că suntem creștini nu ne face să fim artiști mai talentați
sau critici mai buni decât alți oameni care nu sunt creștini, dar punctul notru de vedere propriu
izvorăște dintr‑o concepție despre lume și viață coerentă. [ME vol.2 pag. 62-63]
5. În afară de creativitate, care sunt elementele esențiale pe care le au în comun operele de artă?
În afară de creativitate operele de artă au în comun „elemente de formă artistică“ – cum ar fi

tema centrală, tiparul sau designul, unitatea organică (denumită de asemenea și unitate în vari‑
etate, sau temă și variațiuni), repetiția sau recurența, ritmul, echilibrul, contrastul sau tensiunea,
simetria sau armonia, progresia unitară și coerența. Nicio operă de artă nu trebuie să le aibă pe
toate, unele fiind mai relevante pentru un anumit domeniu al artei. De pildă, muzica prezintă
aceste elemente de formă prin intermediul sunetului, literatura prin cuvinte și pictura prin cu‑
loare, linie și textură. [ME vol.2 pag. 64-65]
6. În afară de raționalitate, moralitate și sfințenie, care este un alt aspect pe care omul îl are în
comun cu Dumnezeu?
Creativitatea este ceea ce împărtășim împreună cu Creatorul nostru. Ca purtători ai chipul

lui Dumnezeu avem abilitatea de a crea și de a ne bucura de ceea ce a fost creat (fie de Dumne‑
zeu, fie de mâna omului). Astfel, creștinii pot să participe cu bună știință la activități non‑utili‑
tariste cum sunt cele artistice. De fapt, a face acest lucru înseamnă a exercita abilitățile chipului
lui Dumnezeu pus în fiecare dintre noi. [ME vol.2 pag. 66-67]

7. Ce au artele de a face cu doctrina administrării?
Auzim deseori despre responsabilitatea administrării fiind aplicată celor bogați, pentru că
Dumnezeu le‑a dat capacitatea de a genera bogăție și le permite să o folosească pentru o vreme.
Principiul administrării, așa cum se aplică în domeniul financiar se referă la ce face bogatul cu
bogăția sa. O strânge sau o folosește cu înțelepciune în scopurile Împărăției lui Dumnezeu?
Acest principiu se aplică tuturor, inclusiv în domeniul artistic. Dacă administratorul este
pus în poziție de responsabilitate peste resursele stăpânului său și dacă creștinii sunt chemați
să fie administratori a tot ceea ce Dumnezeu le‑a permis să posede, atunci înseamnă că artistul
creștin are responsabilitatea de a‑și utiliza talentele pe care i le‑a dat Creatorul de o manieră
sfântă pentru a‑L glorifica pe Dumnezeu. [ME vol.2 pag. 67-68]
8. Cum poate lupta arta împotriva materialismului și avariției?
Deoarece bucuria ce ți‑o provoacă frumusețea artistică este în esență non utilitaristă, ea pune
o limită tendinței de acumulare a omului și pregătește un teren în care oamenii pot recupera
și celebra valorile distinct umane. Orice concepție despre lume și viață care permite artei să
se manifeste conține o frână împotriva mentalității materialiste, care vede valoarea numai în
activități practice care îndeplinesc o funcție utilă. [ME vol.2 pag. 67-68]
9. Cum deosebim creativitatea umană nobilă de cea josnică?
În primul rând, putem examina scopul sau telos‑ul care dirijează efortul artistului. Arta care
are menirea de a alimenta doar faima sau buzunarul unui artist are un scop mai puțin nobil
decât arta concepută pentru a servi semenilor sau pentru a‑L glorifica pe Dumnezeu. Arta care
satisface gustul grosier pentru pornografie are o valoare mai redusă în comparație cu creativi‑
tatea care are scopul de a conferi demnitate și de a rafina gustul omului.
În al doilea rând, putem evalua efectul pe care arta îl produce asupra publicului. Admirăm
pe bună dreptate, arta, muzica și literatura al căror efect este de a‑i face pe oameni mai sensibili,
mai morali sau mai buni. În același timp ar trebui să judecăm negativ arta al cărei efect este de
a încuraja oamenii să se poarte egoist, imoral sau grosolan.
În al treilea rând, putem evalua excelența estetică a artistului. Pânze care sunt pictate slab,
compoziții muzicale lipsite de armonie sau romane slabe, se poate să fie rezultatul creativității
cuiva, dar acest fapt nu le face să merite automat și admirația noastră. Pe de altă parte, excelența
tehnică este unul dintre obiectivele creativității artistice, iar lipsa excelenței artistice diminuea‑
ză impactul conținutului creștin. [ME vol.2 pag. 68-69]

Capitolul 7
10. Are creativitatea artistică ceva ce este în mod inerent sacru sau bun?
Creativitatea artistică este un dar extraordinar, dar nu este sacră în sine. Vreme de secole,
unii necreștini entuziasmați de artă au transformat arta într‑un substitut al religiei creștine.
Nietzsche a divinizat practic creativitatea fără limite. Poeții romantici au privit imaginația ca fi‑
ind facultatea religioasă prin care intrăm în contact cu supranaturalul. Unii dintre ei au atribuit
imaginației un rol religios pe care Biblia l‑a rezervat doar „inimii“ sau „sufletului“.
Creativității artistice nu ar trebui să i se atribuie niciodată o poziție atât de importantă într‑o

concepție creștină despre lume și viață. Un sonet poate fi plin de înțelepciune și frumusețe,
dar nu‑l poate mântui pe cititor. Arta poate satisface unele dorințe pe care religia le împlinește,
întrucât se adresează capacității omului de iluminare, mister, ordine și frumos, dar creștinul
găsește împlinirea supremă a acestor dorințe în Dumnezeu. [ME vol.2 pag. 68-69]
Partea a doua
11. Ce rol joacă valorile și realitatea în artă?
În ceea ce privește valoarea, artiștii abordează ceea ce consideră că merită atenție, indiferent
dacă folosesc pensula și pânza sau creionul și hârtia. Tot așa, prin alegerea subiectului operei,
un artist spune ceva și cu privire la realitate. Artiștii creează din lucrurile care le preocupă în
mod obișnuit mintea – ceea ce exclud este la fel de important ca și ceea ce includ. Scriitorii ale
căror scrieri nu‑l înfățișează niciodată pe Dumnezeu, realitatea spirituală creștină sau valorile
ei, dau dovadă de o concepție seculară despre lume și viață.
Conținutul artistic conține în mod inerent perspectiva artistului. Creștinii au o imagine a

realității și un sistem de valori care derivă din concepția lor creștină despre lume și viață. In‑
trând în contact cu operele de artă, ei ar trebui să evalueze conștient perspectivele artistice prin
prisma concepției lor creștine. Principiile primare ale concepției creștine despre lume și viață
sunt: existența lui Dumnezeu și a unei lumi spirituale nevăzute, prețuirea persoanei individu‑
ale și a instituțiilor sociale cum este căsătoria, existența răului în lume și a păcătoșeniei omului,
prezența harului răscumpărător al lui Dumnezeu, a providenței lui Dumnezeu în istoria care
are un scop. [ME vol.2 pag. 69-70]
12. Care sunt cele trei domenii mari care fac obiectul artei și care este punctul de vedere creștin
cu privire la acestea?
Cele trei domenii mari care fac obiectul artei sunt Dumnezeu, omul și natura. Este important
pentru creștin să aibă o înțelegere biblică a acestor subiecte ori de câte ori evaluează o operă de
artă care prezintă aceste domenii.

Creștinismul biblic afirmă că Dumnezeu este realitatea ultimă și subiectul devoțiunii noas‑
tre. Dumnezeu este Cel care a creat tot ceea ce există în univers. Dumnezeu transcende reali‑
tatea și, ca urmare, El nu trebuie niciodată să fie identificat cu creația. Întrucât Dumnezeu este
sursa supremă și completă a realității, toate celelalte lucruri își derivă identitatea din El. Astfel,
oamenii sunt ființe create de Dumnezeu, bunătatea morală constă în a face voia lui Dumnezeu,
istoria este modul cum Dumnezeu și‑a pus în aplicare planurile, iar instituțiile omenești, cum
sunt statul și familia, sunt rânduite de Dumnezeu, și așa mai departe.
Creștinismul postulează o perspectivă întreită asupra omului: omul este valoros în principiu,
pentru că Dumnezeu l‑a făcut după chipul Lui, dar este rău din cauza faptelor sale păcătoase, și
este capabil a fi restaurat prin harul lui Dumnezeu. Dacă judecăm după aceste standarde, orice
concepție despre omenire este inadecvată dacă îl vede pe om că este doar rău sau doar bun. Într‑un
sistem creștin, omul este rău datorită înclinațiilor sale, dar este bun pentru că se află sub incidența
harului lui Dumnezeu. Punctul de vedere creștin cu privire la natură se aseamănă celui referitor
la om. Natura a fost creată de Dumnezeu și este sub controlul Său providențial. Aceasta înseamnă
că natura însăși nu este divină, dar este vrednică de iubire și respect. O mulțime de reprezentări
artistice ale naturii o prezintă eronat supraevaluând‑o sau subevaluând‑o. [ME vol.2 pag. 73-74]
13. Care sunt cele trei tipuri de adevăr discutate în relație cu artele? Prin ce este unic fiecare
dintre ele?
Valorile umane – Pentru început afirmăm că artele, în ansamblu, ne comunică adevărul

despre experiențe umane fundamentale. Artele reprezintă probabil cel mai exact index al preo‑
cupărilor omului, a valorilor, temerilor și dorințelor sale.
Prin urmare arta este o forță organizatoare majoră în viața omului. Când cineva spune că
arta îl ajută să înțeleagă sau să dea sens vieții, prin aceasta înțelege de obicei capacitatea artei
de a face ordine și de a‑l aduce în contact cu elementele fundamentale ale experienței umane.
Așadar, acesta este primul nivel al adevărului în artă: veridicitatea temerilor, dorințelor și va‑
lorilor omenirii. Arta redă acest adevăr, indiferent de perspectiva filozofică a artistului. O ase‑
menea cunoaștere a experienței umane este un tip de adevăr de care creștinii au nevoie – fiind
una dintre legăturile lor cu lumea.
Adevărul reprezentat – Al doilea nivel al adevărului în artă este reprezentarea adevărului

– veridicitatea modului în care sunt prezentate lucrurile din lumea noastră. Artistul este un ob‑
servator sensibil al realității. El prezintă experiența omenească cu un anumit mijloc artistic ales
de el. Ori de câte ori un scriitor, un compozitor sau un autor din domeniul artei vizuale reușește
să surprindă cu precizie contururile experienței umane sau a realității externe, putem spune că
acea operă de artă se conformează realității, adică este adevărată.
Desigur, arta nu este reală în sensul „fotografic“. Artistul folosește diverse tehnici cum ar fi
cele de evidențiere, selecție, omisiune, juxtapunere și distorsionare atunci când înfățișează realita‑
tea. Astfel, „veridicitatea“ unui portret pe pânză nu se măsoară în termenii realismului fotografic,
ci în măsura în care acesta surprinde realitatea durerii, calmului sau frumuseții feței umane.

Capitolul 7
Adevărul de perspectivă: Al treilea nivel al veridicității unei opere de artă este la nive‑
lul de perspectivă sau comunicare implicită. Artiștii oferă în mod inevitabil o interpretare a
experiențelor umane pe care le descriu, dar nu toate formele de artă sunt la fel de încărcate cu
o anumită perspectivă.
Perspectivele sau temele operelor artistice variază de la ceva foarte general, la afirmații foar‑
te specifice. La capitolul generalităților, perspectiva artistică se referă la atitudini, precum ordi‑
nea sau lipsa acesteia, speranța sau disperarea, prezența sau absența unei realități supranatu‑
rale, semnificație sau inutilitate. Pe măsură ce operele de artă sunt tot mai explicit încărcate cu
o anumită perspectivă, ele întruchipează idei specifice despre Dumnezeu, oameni, societate și
natură, sau despre ceea ce înseamnă un comportament bun sau rău, sau care valori sunt demne
sau nedemne de cinstea omului.
Când cineva contemplă o operă de artă, o face din perspectiva concepției sale proprii despre
lume și viață – observatorul evaluează perspectiva pe care o oferă opera de artă prin prisma pro‑
priilor sale convingeri. Cu cât acesta are niște convingeri mai solide cu atât acestea funcționează
ca un standard al adevărului prin care evaluează operele de artă conform concepției sale despre
lume și viață. [ME vol.2 pag. 74-75]
14. Cum ar trebui să evalueze un creștin veridicitatea artei?
În primul rând trebuie să recepționăm opera de artă în termenii săi proprii și să o lăsăm
să exprime ceea ce intenționează. Apoi, trebuie să ne exercităm prerogativa noastră de a fi de
acord sau nu cu interpretarea pe care o dă artistul realității sau experienței.
Judecarea veridicității afirmațiilor implicite provenite din operele de artă este o formă de tes‑
tare intelectuală a duhurilor pentru a vedea dacă acestea sunt sau nu de la Dumnezeu. Criteriile
prin care este judecat adevărul ideatic sau perspectiva unei opere de artă sunt aceleași cu stan‑
dardele intelectuale aplicate în cazul altor discipline. Frumusețea, încântarea și capacitatea de
comunicare a artei nu trebuie să ducă la suspendarea activității raționale a minții. Responsabili‑
tatea evaluării biblice a perspectivei unui artist sau a concepției sale despre lume și viață trebuie
să fie bazată pe informații din domeniul filozofiei, teologiei, eticii și psihologiei. Evaluarea unei
opere de artă nu trebuie să se bazeze doar pe considerente estetice. [ME vol.2 pag. 76-77]
15. De ce au nevoie creștinii de artă?
Arta este o celebrare a vieții. Scopul incursiunii noastre în domeniul artei imaginative este
de a ne reveni în viața reală cu un entuziasm nou. Arta ne trezește să vedem frumusețea ascun‑
să a lumii și este o prelungire a acelei frumuseți. Arta afirmă umanitatea oamenilor. Chiar și
atunci când subiectul artei este răutatea omului, suferința și urâțenia, îndemânarea artistică cu
care este redat subiectul este un tribut la adresa realizării umane.

Arta este utilă, dar în acealși timp ne și încântă. Ea consituie una dintre marile forțe de care
trebuie să se țină seama în cadrul culturii. Arta înfățișează experiența umană cu scopul de a fi
contemplată, sporește angajarea noastră în viață, ne ridică gradul de cunoaștere, extinde gama
noastră de experiențe, stimulează simpatia și compasiunea. Arta sensibilizează și recompensea‑
ză simțurile și satisface partea emoțională și nevoia de imaginar a naturii umane. Ea dă formă
experiențelor noastre, satisfăcând astfel nevoia umană de exprimare adecvată a cunoștințelor
și sentimentelor.
Aceste daruri ale artei sunt mai importante pentru creștini decât pentru necreștini, deoa‑
rece la toate motivele în favoarea artei, creștinul mai poate adăuga un motiv suprem – slava
lui Dumnezeu. Aceasta, este într‑adevăr împlinirea artei. Omul care poate să prețuiască sursa
supremă și scopul creativității omenești – gloria lui Dumnezeu – are un motiv în plus să apre‑
cieze capacitatea artei de a intensifica sensibilitatea și compasiunea, și de a spori plăcerea și
înțelegerea omului. [ME vol.2 pag. 77-78]
Activitatea talk‑show
Organizați un talk‑show în stil tradițional distribuind roluri elevilor: un elev

este moderatorul, doi sau trei sunt invitații și poate un „expert“ care „ar trebui“
să fie neutru. Împărțiți clasa în două grupuri, fiecare sprijinind una dintre părți
și puneți‑i să se gândească la argumente în favoarea poziției lor, precum și „po‑
vestea vieții“ elevilor care vor apărea ca invitați la show.
La începutul spectacolului, lăsați‑i pe invitați să‑și spună povestea și să răspundă la întrebă‑

rile moderatorului, apoi la întrebările din sală (elevii ar trebui să țină minte de care parte sunt).
Lăsați ca moderatorul să fie cel ce conduce discuția (alegeți‑l dumneavoastră sau jucați rolul
moderatorului).
Câteva teme posibile includ:

• Textele cântecelor: interzicerea unei melodii este cenzură sau doar un mijloc prin care se
mențin standardele societății?
• Ce este arta? Tot ce doresc eu să exprim, sau ceva ce reflectă adevărul sau bunătatea lui
Dumnezeu?
• Pornografie - Scoaterea pornografiei în afara legii este o negare a libertății de exprimare,
sau este de fapt un mijloc de a proteja femeile și copiii?
• Programele TV - Ar trebui oare doar să închidem televizorul atunci când nu ne place ceva,
sau ar trebui să facem ceva ca aceste programe să nu mai fie produse? Există și alte opțiuni?

Dragă Mircea
Tema scrisă
Salut!
Când să crezi că a venit primăvara, februarie își dă în petec! Săptămâna trecută am fost gata să
îmi montez parasolarul, când m‑am întors la căciulă și indispensabili. Pe viitor, adu‑mi aminte să
aleg o facultate unde e mai cald... de exemplu în Hawaii.
Cel puțin vremea rece face să fie mai tentantă o ceașcă de cafea, iar unde e cafea sunt și discuții!
Săptămâna asta am discutat despre câteva probleme cu care a venit profesorul nostru de drept. El
spunea că omul este autorul tuturor legilor și Sarah a fost de acord cu el. Ea a mai spus că nu crede
că legile au emanat de la o autoritate superioară, ci au fost concepute de societate. Eu am crezut
întotdeauna că majoritatea legilor își au temelia în Dumnezeu și Biblie. Cine crezi că face legile?
Nathan a crezut că în fond ideea ei era în esență corectă, dar a modificat‑o un pic. A spus că nu fa‑
cem legile din pricina societății, ci pentru noi – legile pe care ar trebui să le respecți sunt legile în care
crezi. Mie mi se pare că nu prea are sens. Dacă cuiva nu îi convine să respecte semnele de circulație
va periclita viața altcuiva aflat pe drum. Există legi care se aplică la toată lumea și în orice situație?
Comentariul lui Nathan i‑a dat apă la moară lui Paige. Ea a spus că oamenii care dețin puterea
fac legile, pretind că sunt obiective, iar apoi le folosesc pentru a‑și impune propria voință asupra
societății. Este ca și cum partidele religioase de dreapta ar adopta legi împotriva căsătoriei între ho‑
mosexuali, a spus ea. Eu nu am privit niciodată legile în felul acesta până acum. Sunt bazate legile
numai pe crezul celor care dețin puterea?
După ce i‑a ascultat pe toți, a luat cuvântul Mahomed. Susținea categoric că legea vine de la
Allah și că poți avea încredere doar în legile bazate pe principiile găsite în tradiția islamică și în
Coran. Prin ce se deosebesc legile alcătuite după principiile biblice de cele luate din Coran?
Cred că toată lumea a fost de acord că legile trebuie să aibă o sursă credibilă, pentru a fi demne
de încredere. Sursele noastre sunt diferite: Mahomed a spus Coranul, Sarah și Nathan au spus că
e omul sau societatea și Paige a spus că sunt cei aflaţi la putere. Dar niciuna dintre aceste surse nu
pare să fie suficient de importantă. Care este poziția creștină cu privire la lege?
Ei bine, ajunge cu dreptul... începe să mă doară capul. Mă întreb dacă o să am mereu dureri de
cap, cum zice mama, dacă o țin tot așa?!
Îți mai scriu,
Mircea

Mircea a adus în discuție cinci subiecte diferite; mai jos sunt câteva răspunsuri posibile:
1. Este statul autoritatea supremă pentru elaborarea legilor? (10 puncte)
Dacă legile sunt lăsate la bunul plac al statului, atunci ele ar trebui să fie redefinite ca nefi‑
ind universale. Rolul statului este de a crea legi, care trebuie să reflecte legea divină și să fie în
concordanță cu legea naturală.
2. Sunt standardele legale limitate la definirea și interpretarea fiecărui individ? (10 puncte)
Dacă standardele legale sunt lăsate la bunul plac al individului, atunci ar înceta să mai fie un
set de legi universale care se aplică tuturor. Am avea vreo șase miliarde de seturi de legi. Mai
mult decât atât, un astfel de sistem ar fi imposibil de aplicat: la ce autoriate vor face apel doi
oameni care nu cad de acord? Este responsabilitatea individului de a înțelege și respecta legile
țării sale. În cazul în care aceste legi sunt contrare legii revelate sau caracterului lui Dumnezeu,
atunci creștinul, ca și orice cetățean altminteri, ar trebui să refuze să respecte astfel de legi.
3. Se bazează legile exclusiv pe convingerile celor aflați la putere? (10 puncte)
Cei aflați la putere sunt în poziție să dea legi și aceste legi decurg adesea direct din concepția
lor despre lume și viață. Cheia, cu toate acestea, este ca funcționarii să nu uite faptul că ei nu
sunt autoritatea supremă în materie de drept. Legile făcute de oameni ar trebui să fie întotdeau‑
na bine fundamentate pe legea morală a lui Dumnezeu.
4. Sunt învățăturile și tradițiile islamice o sursă demnă de încredere ca lege universală? (10 puncte)
Etica și legea sunt strâns legate. În islam, etica nu este derivată din caracterul lui Allah, ci mai
degrabă, ceva e bun sau rău deoarece Allah spune că e așa. Învățăturile și tradițiile islamice în ma‑
terie de drept se bazează pe același principiu. Nu există niciun standard imuabil pe baza căruia să
fie judecată o lege ca fiind bună sau rea, deoarece acestea sunt derivate din prerogativele lui Allah.
5. Care este punctul de vedere creștin cu privire la drept? (10 puncte)
Legea creștină sau divină constă atât din legea naturală cât și din legea biblică derivată din ca‑
racterul Dumnezeului nostru care e drept și iubitor. Legea divină este veșnică pentru că Dumne‑
zeu este veșnic și Dumnezeu o va folosi cândva pentru a judeca lumea (Faptele Apostolilor 17:31),
în conformitate atât cu legea naturală, cât și cu cea revelată (Romani 2:12 urm.). Dumnezeu a
rânduit guvernarea umană și un sistem de legi în primul rând ca să țină în frâu natura și dorințele
păcătoase ale omului (Romani 13:1‑4). Ca urmare a Căderii, istoria omului reflectă efortul conti‑
nuu întreprins de om de a substitui legea lui Dumnezeu cu legile create de oameni. Creștinii cred
că atunci când legile lui Dumnezeu sunt respectate, omenirea și societatea prosperă.

Capitolul 7
Conceptul creștin referitor la drepturile omului face apel la doctrina biblică care spune că
omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Aceste drepturi, care presupun responsabilități
specifice, sunt inalienabile. Cuvântul lui Dumnezeu și legea naturală sunt suficiente pentru a
stabili un sistem juridic care ține cont de om ca o forță creatoare, fără a nega depravarea lui.
Test - Capitolul șapte
„DREPT“ - Întrebări din manual
Alegeți varianta corectă: (1 punct posibil pentru fiecare răspuns [5 pentru 90 de zile])
* unele variante pot fi folosite de mai multe ori sau deloc, unele întrebări pot avea mai multe răspunsuri
1. f creștinism
a. Legea proletariatului
2. e islamul
b. Legea sinelui
3. d umanism secular c. Studii legale critice
d. Dreptul pozitiv
4. a marxism‑leninism e. Legea Șari’a
5. b umanism cosmic f. Legea Divină / Naturală
6. c postmodernism
Răspunsuri scurte: (7 puncte posibile pentru fiecare răspuns [7 pentru 90 de zile])
7. Care sunt cele două moduri prin care Și‑a revelat Dumnezeu legea Sa omenirii?
Dumnezeu a revelat legea Sa prin natură (dreptul natural) și prin revelația specială (le‑
gea divină). Dreptul natural îi dă omului conceptul general de bine și rău, în timp ce legea
divină, așa cum apare ea în Biblie, detaliază acest cadru succint, astfel încât putem ști ceea
ce Dumnezeu consideră drept. Fără să dea răspunsuri precise la toate situațiile, revelația
generală și revelația specială oferă omenirii îndrumarea necesară pentru a crea un sistem
rezonabil de legi.

8. Care sunt cele cinci precepte de bază ale legii creștine?
Dreptul creștin se bazează pe cinci principii de bază:
1. Sursa tuturor legilor divine este caracterul sau natura lui Dumnezeu.
2. Ordinea morală derivă din caracterul lui Dumnezeu. Această ordine este la fel de reală ca
și ordinea din natură și reflectă caracterul lui Dumnezeu – sfințenia, dreptatea, adevărul,
iubirea și mila lui.
3. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu și prin urmare, are o semnificație, adică el
a fost creat cu un scop. Dumnezeu a rânduit guvernarea umană pentru a proteja viața,
drepturile și demnitatea omului (Geneza 9:6).
4. Când Isus Cristos a luat chip de om (Ioan 1:14), viața omului a dobândit o semnificație și
mai mare. Dumnezeu Creatorul a devenit Dumnezeu Mântuitorul.
5. Dreptul creștin se bazează de asemenea pe faptul că Dumnezeu va judeca într‑o zi pe toți

oamenii prin Isus Cristos, în conformitate cu un standard corect în ceea ce privește binele
și răul (Faptele Apostolilor 17:31, Romani 1:16; 2 Corinteni 5:10).
9. Prin ce se deosebește concepția islamică de cea creștină în ce privește antropologia și dreptul?

Ce formă de conducere produce de obicei islamul?
Creștinii cred că omului nu trebuie să i se dea prea multă putere. Astfel, în țările occidentale
puterea este, de obicei, distribuită la mai multe instituții ale statului. În schimb, islamul (care
susține că omul nu este corupt) promovează, în general, un model de guvernare întemeiat pe
credința că statul poate fi condus de oameni impecabili care nu păcătuiesc și care se împotri‑
vesc ispitelor. Astfel, instituțiile politice islamice sunt numai atât de etice pe cât sunt cei care le
conduc.
Atunci când această concepție, care pretinde că omul este bun, stă la baza alegerii formei de
guvernare, aceasta dă naștere, de obicei, la dictaturi sau monarhii. Ceea ce rezultă ulterior este
de obicei îngrădirea libertăților personale.
10. Care este presupoziția principală pe care se bazează dreptul secular‑umanist?
Presupoziția principală pe care se bazează dreptul secular‑umanist este că Dumnezeu nu

există și că omul, ca un animal evoluat, poate fi perfecționat. De aceea, în conformitate cu acest
punct de vedere, obiectivul nostru trebuie să fie crearea unui mediu care încurajează continua‑
rea progresului evoluționist.

Capitolul 7
11. Ce este dreptul burghez? Care sunt, conform marxiștilor, cele două neajunsuri ale drep‑
tului burghez? Ce propun marxiștii pentru ca societatea să depășească legile nedrepte ale
burgheziei?
După cum afirmă marxiștii, legile sunt elaborate de către clasa conducătoare a societății capita‑
liste. Marxiștii susțin că dreptul burghez (1) discriminează întotdeauna împotriva clasei muncitoa‑
re lipsită de proprietate (2) dă naștere la proteste manifestate prin nerespectarea legilor. Ca urmare,
societatea capitalistă este răspunzătoare pentru aceasta într‑o măsură mai mare decât individul.
De fapt, cei care calcă legea nu ar trebui să aibă remușcări pentru acțiunile lor, deoarece societatea
burgheză nedreaptă nu le oferă nicio alternativă decât să se dezlănțuie împotriva sa.
Singura soluție evidentă pentru clasa muncitoare este răsturnarea burgheziei, permițând
astfel proletariatului să facă legile. De fapt, marxiștii cred că clasa muncitoare are tot dreptul să
ignore legile capitaliste moderne pentru a dobândi un statut social egal.
12. Care sunt asemănările dintre dreptul marxist și cel umanist‑secular? Cu ce diferă dreptul
marxist de cel umanist‑secular?
Deși unii marxiști neagă faptul că teoria lor legală este pozitivistă, dreptul marxist se bazea‑
ză pe om și stat. În acest sens, atât marxiștii, cât și umaniștii neagă că ar exista o temelie legală
absolută în Persoana lui Dumnezeu. Cu toate acestea, marxiștii combină dreptul cu economia.
Marxiștii văd societatea modernă capitalistă ca având un caracter financiar opresiv. Făcând
legile după cum vrea proletariatul, marxiștii cred că pot crea o societate în care să nu existe
exploatare. Mai mult decât atât, dreptul marxist are caracter de clasă și de partid. În timp ce
adepții umanismului secular cred că numai statul este responsabil pentru definirea drepturilor
și promovarea justiției, marxiștii consideră că statul proletar este singura formă de guvernare
capabilă să promoveze justiția, fiind absolut necesar ca statul să fie condus de proletariat.
13. Potrivit umanismului cosmic, care este sursa autorității și de ce?
Potrivit umanismului cosmic, întreaga autoritate rezidă în fiecare individ (adică, dumne‑
zeu). Din moment ce fiecare persoană este dumnezeu și dumnezeu este fiecare persoană, ome‑
nirea poate decide legalitatea unei acțiuni numai intrând în contact cu dumnezeul său interior.
14. Ce se poate spune despre mișcarea de Studii Legale Critice?
Mişcarea de Studii Legale Critice (SLC) este o mișcare care critică sistemele de drept mai
tradiționale. Mişcarea SLC este axată pe promovarea unor schimbări politice progresive (chiar
radicale). Sloganul SLC este: „critica este tot ce există“. Folosind principiul deconstrucției al
lui Derrida, postmoderniștii deconstruiesc toate legile pentru a descoperi sensul lor subiectiv
(indiferent de ceea ce prevede legea în mod obiectiv) și parțialitatea lor inerentă.

Materialul video „Divertismentul“
Răspundeți pe scurt: (7 puncte posibile pentru un răspuns corect [7 pentru 90 de zile])
15. Enumerați câteva concepții greșite ale creștinilor cu privire la divertisment. Ce este greșit în
aceste abordări?
În primul rând, unii creștini evită complet divertismentul și speră că nu vor mai avea pro‑
bleme. Problema este că divertismentul (la fel ca și cultura) nu dispare. Oricât de mult vom
încerca să‑l ignorăm, vom da de el din când în când. Acesta este probabil motivul pentru care
atât de mulți creștini se îndepărtează de credință atunci când ajung la facultate. Au fost atât de
izolați de lume, încât atunci când sunt pe cont propriu, ademenirea lumii este dintr‑o dată prea
mare pentru a se împotrivi.
O a doua abordare greșită este aceea de a asculta și viziona numai divertisment „creștin“,
ca și când ar exista o linie de demarcație între sacru și profan. C.S. Lewis nu a scris doar pentru
creștini, dar tocmai aceasta este ceea ce fac majoritatea artiștilor „creștini“. Dumnezeu vrea ca
artiștii creștini să‑și folosească talentul în beneficiul tuturor, nu doar al creștinilor. Mai mult
decât atât, această abordare abate atenția de la problema fundamentală a divertismentului (atât
„creștin“ cât și necreștin) – îl folosim pentru a ne distrage de la preocupările vieții noastre. Di‑
vertismentul devine un mijloc de a evada din realitate. Dar arta ar trebui să îmbogățească viața
omului. Un cântec bun, un film bun sau o carte bună te pot conecta mai bine cu viața. Un cântec
prost, un film prost sau o carte proastă îți abate atenția de la obiectivele vieții tale.
O a treia abordare greșită constă în a te baza în exclusivitate numai pe sistemul de rating al

industriei cinematografice de a determina acceptabilitatea produsului. Există unele filme cata‑
logate cu R (acces cu restricție) care au valoare educativă, iar unele filme catalogate cu G (acces
general) care sunt lipsite de valoare.
O a patra abordare greșită este de a cataloga un film ca bun sau rău pe baza numărului de
înjurături sau a conținutului sexual. Există o serie de filme și cântece care nu fac referire la sex
și nu folosesc un limbaj licențios, dar promovează o concepție necreștină despre lume și viață.
Problema fundamentală cu toate aceste abordări este că se caută o linie de demarcație între
ce este acceptabil și ce nu este acceptabil. Viața și puritatea nu sunt niște linii; noi fie că alergăm
spre viață și puritate, fie că alergăm spre moarte și impuritate. Noi fie căutăm arta care dă viață,
fie folosim arta pentru a ne distra în păcat și pentru a evada.
16. Care este acea abordare pe care o pot adopta creștinii pentru a se raporta corect la divertisment?
Divertismentul trebuie abordat cu un țel bun, cu o mentalitate bună și cu un cadru bun.
Un țel bun – folosim noi divertismentul pentru a alimenta gânduri păcătoase sau pentru a
ne îmbogăți viețile?

Capitolul 7
O mentalitate bună – folosim noi divertismentul ca să ne decuplăm creierul sau pentru a

învăța despre cultură? Divertismentul este o formă artistică a culturii noastre. În diferite ex‑
presii culturale vom întâlni artiști care caută să răspundă la întrebările fundamentale ale vieții.
Uneori găsesc răspunsuri bune alteori nu. Uneori păcatul este prezent, alteori nu. Dar nu tre‑
buie să îi condamnăm pe necreștini pentru că nu trăiesc ca și creștinii. Trebuie să înțelegem care
este poziția lor în viață (și divertismentul ne poate ajuta aici) și să arătăm compasiune pentru ei
când caută răspunsuri și se zbat.
Un cadru bun – judecăm noi divertismentul dintr‑o perspectivă biblică? Divertismentul și

arta ar trebui să fie judecate conform următoarelor criterii: calitate, mesaj și efect. Este bine rea‑
lizat artistic? Este mesajul adevărat? Este scopul nobil?
Artele creative - Eseu

Adevărat sau Fals: (2 puncte posibile pentru fiecare răspuns)
* dacă răspunsul este fals, reformulați‑l ca să fie adevărat
17. Imaginația este capacitatea pe care o avem cu toții de a crea și de a percepe imagini.
Adevărat
18. Utilitatea este ceea ce toate operele de artă au în comun.
Fals: Imaginația este ceea ce operele de artă au în comun.
19. Dumnezeu este înfățișat în Biblie ca unul care distruge imaginile.
Fals: Dumnezeu este înfățișat în Biblie ca un creator de imagini.
20. Cea mai mare parte a Bibliei este formată din povestiri, poezii, viziuni și scrisori, toate forme
literare.
Adevărat
21. Diferiți indivizi cu valori, experiențe și concepții diferite despre lume și viață interpretează
în mod diferit aceleași opere de artă.
Adevărat

22. Dumnezeu a creat o lume care este funcțională și în întregime divină.
Fals: Dumnezeu a creat o lume care este funcțională și frumoasă.
23. Potrivit doctrinei administrării, scopul unui om de artă este de a crea ceva util.
Fals: Conform doctrinei administrării un artist are responsabilitatea de a‑și folosi talentele
pentru scopurile Împărăției lui Dumnezeu.
24. Putem aprecia caracterul nobil sau lipsit de noblețe al creativității umane prin examinarea
efectului pe care lucrarea de artă îl are asupra publicului.
Adevărat
25. Putem aprecia caracterul nobil sau lipsit de noblețe al creativității umane prin examinarea
scopului care guvernează efortul artistului.
Adevărat
26. Operele de artă fac afirmații implicite cu privire la epistemologie, moralitate și valori.
Fals: Operele de artă conțin afirmații implicite cu privire la realitate, moralitate și valorile
autorului.
27. Putem să fim sau nu de acord cu modul în care un artist interpretează realitatea vieții.
Adevărat
28. Trebuie să primim opera de artă așa cum este și să‑i permitem să transmită ceea ce
intenționează.
Adevărat

Capitolul opt
Avort
Eutanasie
Politică
2
Manualul ÎV „Politică 8.1‑8.6“ – întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 466 84
Sumarul la materialul video „Pledoarie împotriva avortului“, Părțile 1‑3 . . . . . . . . . 475 87
Întrebări la materialul video „Pledoarie împotriva avortului“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 481 93
Eseul „Schimbările apărute în dezbaterea privind avortul“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 484 94
Întrebări la eseul „Schimbările apărute în dezbaterea despre avort“ . . . . . . . . . . . . . . 493 103
Eseul „Bătălia pentru viață“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 496 104
Întrebări la eseul „Bătălia pentru viață“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 503 111
Testul – Capitolul opt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 506

1 Urmăriți materialul video „Politica“
2 Citește cartea ÎV „Politica 8.1“ Citește cartea ÎV „Politica 8.2“
3 Citește cartea ÎV „Politica 8.3“
„Politica 8.1‑8.2“
7 Scrisoarea „Dragă Mircea“
Urmăriți materialul video „Pledoarie
8
împotriva avortului“, Partea 1
9
10
11
„Pledoarie împotriva avortului“
Citește eseul „Schimbările apărute în
12 Citește eseul „Bătălia pentru viață“
dezbaterea despre avort“
Discutați întrebările la eseul „Schimbă‑
rile apărute în dezbaterea despre avort“

Capitolul 8

14
„Bătălia pentru viață“
15 Test - Capitolul opt
1 Urmăriți materialul video „Politica“ Citește cartea ÎV „Politica 8.1‑8.2“
2 Citește cartea ÎV „Politica 8.3‑8.4“
3 Citește cartea ÎV „Politica 8.5‑8.6“
4 Scrisoarea „Dragă Mircea“
Citește eseul „Schimbările apărute în
5
dezbaterea despre avort“
Recapitulează întrebările la eseul
6 „Schimbările apărute în dezbaterea Citește eseul „Bătălia pentru viață“
despre avort“
Recapitulează întrebările la eseul
7
„Bătălia pentru viață“
8 Test - Capitolul opt

Vezi de asemenea Fișa informativă „Politica“
Întrebări - Politică
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie de hârtie separată și fiți gata să le discutați la clasă. Întrebări de
reflecție nu se vor găsi în text. Aceste întrebări sunt concepute doar ca să vă ajute să începeți să gândiți din
perspectiva unei concepții despre lume și viață.
Politică 8.1
1. Care sunt cele două aspecte ale naturii umane pe care le‑au avut în vedere fondatorii Americii
(semnatarii Constituției S.U.A., n.ed.)?
Atunci când au ales noua formă de guvernare, fondatorii Americii au luat în considerare atât
natura căzută a omului, cât și faptul că omul este purtătorul chipului lui Dumnezeu. [ÎV 8.1.3]
[Unele puncte din această lecție sunt similare cu principiile discutate în capitolul privind dreptul. Trebuie
ca elevii să observe contrastul dintre originea și scopul statului și importanța recunoașterii Căderii atunci când
este vorba despre politică. Scriptura ne dă principiile care trebuie aplicate în cadrul tuturor sistemelor politice.]
2. De ce are omenirea nevoie de un guvern civil?
Din moment ce toți oamenii sunt în mod inerent păcătoși, înclinațiile noastre rele trebuie să
fie ținute în frâu prin legi de către autoritățile unui guvern capabil să aplice aceste legi. [ÎV 8.1.3]
3. Cum poate omenirea să fie protejată de abuzurile statului?
Mai întâi, este prudent ca să fie conceput un sistem de guvernare bazat pe împărțirea și echi‑
librul puterilor în stat. În al doilea rând, liderii trebuie să știe că sunt răspunzători nu numai în
fața cetățenilor, ci și în fața unui Dumnezeu suveran. [ÎV 8.1.3]
4. Întrebare la care să se reflecteze: Care sunt câteva exemple de activități întreprinse de stat care
trec dincolo de sfera limitată sugerată de manual?
[Răspunsurile vor varia. Exemplele ar putea include educația, asistența socială și pârghiile economice.]
5. Întrebare la care să se reflecteze: Cum se explică faptul că mulți creștini ezită să se implice în
politică? Care este urmarea logică a retragerii creștinilor din politică?
Implicarea politică este văzută de mulți ca și ceva lumesc, corupt și lipsit de prioritate spi‑
rituală. Cu toate acestea, dacă creștinii se retrag, oamenii cu concepții nebiblice despre lume și
viață vor prelua controlul asupra politicii.

Capitolul 8
Atelier: Politică
Folosește versetele de mai jos pentru a dezvolta principii ale unei concepții
creștine în domeniul politicii:
Romani 13:1‑4 Creștinii trebuie să se supună autorităților care sunt rânduite de

Dumnezeu (a te răzvrăti împotriva autorității înseamnă a te răz‑
vrăti împotriva lui Dumnezeu). Rebeliunea aduce judecată din
partea lui Dumnezeu și uneori și din partea statului. Dacă cine‑
va face bine nu ar trebui să se teamă de autorități. Autoritățile
răspund în fața lui Dumnezeu pentru pedepsirea răufăcătorilor
și pentru protejarea celor buni. Impunerea de impozite pentru
finanțarea statului este justificată.
1 Timotei 2:1‑3 Creștinii trebuie să se roage și să se supună.
Exod 18:13‑26 Autoritatea descentralizată este eficace; conducerea reprezentati‑
vă este eficientă.
1 Petru 2:13‑14 Creștinii trebuie să fie supuși celor care ocupă poziții de autori‑
tate, iar aceștia trebuie să pedepsească pe cei răi și să‑i protejeze
pe cei buni.
Psalmul 103:19 Dumnezeu este un Domn Suveran peste toți.
Daniel 6 Ascultă de Dumnezeu și nu de autorități atunci când legile sta‑
tului sunt în conflict cu legea lui Dumnezeu.
Proverbe 16:10‑13 Un rege ar trebui să conducă cu integritate.
Proverbe 20:26 Un rege ar trebui să‑i pedepsească pe cei răi.
Proverbe 22:11; 25:4‑5 Un rege ar trebui să fie prietenul celor cinstiți și să‑i înlăture pe
cei răi de la curtea sa.
Proverbe 29:2 Dreptatea aduce bucurie populației, dar corupția o face să gea‑
mă.
Proverbe 29:4 Dreptatea promovează stabilitatea politică, dar corupția și mita
duc la căderea guvernului.
Proverbe 29:14 Un rege trebuie conducă fără prejudecăți atât pe săraci cât și pe
bogați.
Proverbe 24:23‑25 Un rege trebuie să fie imparțial.
Proverbe 21:1 Inima împăratului poate fi schimbată de Domnul.
Proverbe 31:8‑9 Nevoile celor săraci și a celor defavorizați trebuie să fie respecta‑
te.
Proverbe 31:3‑5 Un conducător trebuie să evite abuzul de alcool pentru că în caz
contrar statul va avea de suferit

Politică 8.2
6. Care sunt cele două înțelesuri ale termenului jihad?
1. Unul dintre înțelesurile termenului jihad este de a descrie strădania și lupta în numele lui
Allah. Musulmanii încearcă să trăiască în conformitate cu îndrumările date de islam și în
felul acesta se străduiesc să promoveze mesajul islamului prin cuvinte și fapte, cât și prin
respectarea principiului jihadului.
2. Unii musulmani cred că strădania și lupta în numele lui Allah, se poate să fie necesar uneori să‑ți
dai viața sau chiar să ucizi pe cineva, în scopul apărării adevărului islamului. Prin urmare, pentru
unii, jihadul presupune disponibilitatea de a ucide și/sau de a muri de dragul lui Allah. [ÎV 8.2.1 ]
7. Prin ce se deosebesc atitudinile lui Isus și Mahomed față de cei care li s‑au împotrivit?
În timp ce Isus le‑a spus ucenicilor Săi să nu ia săbiile împotriva celor care se opun, Maho‑
med le‑a spus discipolilor săi să lupte împotriva celor care li se opun. [ÎV 8.2.3]
8. Care sunt motivele oferite de unii musulmani în apărarea vărsării sângelui în numele lui
Allah? Este acest argument plauzibil în lumina istoriei?
Ca să justifice vărsarea sângelui datorită jihadului, musulmanii afirmă adesea că primele

cuceriri ale lui Mahomed și a tovarășilor săi au avut un caracter pur defensiv. Cu toate acestea,
istoria islamului arată clar că jihadul nu a fost niciodată în primul rând defensiv, ci a avut ca
scop cucerirea. [ÎV 8.2.5]
9. Care sunt cele patru puncte care susțin convingerea că formele violente ale jihadului sunt des‑
tinate să fie puse în practică până când islamul va fi impus la nivel mondial?
1. Creația și islamul original – Încă de la „greșeala“ din Grădină a lui Adam și Eva, Allah a a
încercat să readucă lumea înapoi la starea originală a islamului – supunerea față de Allah.
2. Profeții islamului – Încă de la începutul timpului, Allah a dat profeți să‑i cheme pe oa‑
meni înapoi la supunerea față de islam.
3. Născuți musulmani – Toți oamenii se nasc musulmani, dar sunt duși în rătăcire. Prin ur‑
mare, islamul trebuie să fie propovăduit tuturor națiunilor lumii pentru a corecta aceste
erori de credință și practică.
4. Islamul global – Primelor trei convingeri li se adaugă și speranța că toate națiunile se vor
supune în cele din urmă lui Allah și vor deveni națiuni musulmane.
Având în vedere aceste patru puncte, unii musulmani cred că violența este necesară pentru
a pune în practică planul inițial al lui Allah pentru creația sa. [ÎV 8.2.6]

Capitolul 8
10. Care au fost motivele cruciadelor? Cum ar trebui să abordeze creștinii această problemă?
Creștinii nu ar trebui să minimalizeze sau să ignore natura oribilă a cruciadelor. Numeroși

musulmani și cruciați și‑au pierdut viețile în numele lui Dumnezeu fără să realizeze mare lucru.
Deși nu există nicio îndoială că cruciadele sunt o pată pe onoarea creștinismului instituțional
și că unele fapte petrecute în timpul cruciadelor nu L‑au onorat pe Dumnezeu, este necesar să
înțelegem motivele pentru organizarea cruciadelor: ele au început ca răspuns la agresiunea mu‑
sulmană. Armatele musulmane s‑au îndreptat spre nord, ocupând Ierusalimul și amenințând
Imperiul Bizantin creștin. Creștinii răsăriteni i‑au chemat pe creștinii din Apus să‑i ajute în fața
agresiunii musulmane. Cruciadele spaniole de mai târziu, pentru alungarea armatele musul‑
mane din Spania, au fost denumite reconquistas (recuceriri). Scopul lor era recucerirea pămân‑
tului cotropit și eliberarea celor aflați sub stăpânirea intrușilor musulmani.
În al doilea și cel mai important rând, creștinismul instituțional a recunoscut, și‑a cerut scu‑
ze, și a condamnat atrocitățile comise de cruciați în numele lor. Creștinii nu mai sunt de acord
cu cruciadele, dar mulți musulmani încă mai cheamă la jihad. Diferența provine din învățătura
diferită a lui Mahomed și Isus. Isus, spre deosebire de Mahomed, nu a chemat la război (de fapt,
El a chemat la pace și supunere). [ÎV 8.2.8]
Politică 8.3
11. Prin ce se deosebește concepția umanist‑seculară cu privire la democrație de atitudinea cea
mai obișnuită?
Pentru adepții umanismului secular democrația se extinde dincolo de sfera statului. De fapt,
ei cred că principiul democrației ar trebui să influențeze toate aspectele vieții. Principiul auto‑
cratic îi consideră pe unii superiori și pe alții inferiori, adică unii domină și ceilalți se supun.
Adepții umanismului secular ar vrea să elimine complet această diviziune, toată lumea fiind
egală. Prin urmare umaniștii promovează „egalitatea“ în cadrul familiei (părinte‑copil) și în
școli (profesor‑elev). Egalizarea presupune eliminarea nivelelor de autoritate și a diferențelor
calitative (relativism). [ÎV 8.3.1‑2]
12. De ce adepții umanismului secular sunt de acord cu globalizarea?
Adepții umanismului secular sunt de acord cu globalizarea deoarece cred că omul este cel
mai evoluat dintre toate animalele, fiind doar una dintre componentele ecosistemului acestei
lumi, și omul este privit ca încercând să încalce locul său în natură prin împărțirea ecosistemu‑
lui în state și națiuni. Astfel, umanismul susține că întreaga omenire ar trebui să trăiască într‑o
singură comunitate, fără granițe naționale și fără diferențe politice. Prin urmare un guvern
mondial pașnic pare să fie inevitabil, având în vedere că suntem într‑o continuă evoluție și
suntem acum capabili să ne controlăm propria noastră evoluție. [ÎV 8.3.2‑3]

13. De ce majoritatea adepților umanismului secular cer dezarmarea universală și extinderea
puterilor Națiunilor Unite?
Adepții umanismului secular susțin că cel mai eficient mod de înaintare spre globaliza‑
re este dezarmarea și extinderea controlului ONU. Umaniștii seculari cred că, odată ce vor fi
dezarmate, națiunile vor fi mai dispuse să coopereze și nu vor mai insista atât de mult asupra
respectării granițelor naționale. În al doilea rând, deoarece Organizația Națiunilor Unite este în
prezent singura organizație cu caracter global, ea poate fi considerată și cea mai bună variantă
de guvern mondial secular. [ÎV 8.3.4]
[Ajutați‑i pe elevi să înțeleagă că umanismul se bazează pe falsa presupunere că omul este bun în
esență și că suntem răi numai datorită influenței mediului.]
14. De ce globalismul umanist face apel la un compromis internațional cu privire la ideologii?
Adepții umanismului secular consideră că, pentru reușita globalismul, ideologiile trebuie
să ajungă la un compromis. Această cerință de „compromis“ își are rădăcinile în modul cum
ei definesc democrația (adică, egalitatea absolută). Pentru umaniști, simplul fapt că anumite
ideologii se consideră „mai bune“ decât altele este contrar ideii de democrație. Indivizii trebuie
să înceteze să se mai gândească dacă o ideologie sau concepție despre lume și viață este mai
bună din punct de vedere etic, și în schimb ar trebui doar să fie tolerant cu toți ceilalți. Această
orientare rezultă din crezul umanist secular că nu există nicio deosebire între o etică sau alta (cu
excepția, poate, a relativismului moral). [ÎV 8.3.6]
15. Cum poate justifica umanismul secular apărarea propriei ideologii în timp ce pretinde că
toate celelalte ideologii se opun democrației?
Umanismul secular susține că trebuie să existe toleranță față de toate ideologiile și sistemele
etice mai înainte ca globalizarea să devină efectivă. Pretinzând că umanismul oferă un orizont
mai liber în timp ce toate celelalte ideologii sunt dogmatice și mult prea dependente de ab‑
soluturi, umanismul, în esență, nu vede nicio incoerență în promovarea propriei ideologii în
detrimentul altora. [ÎV 8.3.6]
Politică 8.4
16. Care este concepția marxistă despre democrație?
„Democrația este un stat“, spune Lenin, „care recunoaște că minoritatea se supune majorității,
adică, o organizație pentru utilizarea sistematică a forței de către o clasă împotriva alteia, de o
pătură a populației împotriva alteia.“ Marxiștii consideră că lupta pentru deținerea controlu‑
lui asupra forțelor de producție, ca forța dinamică din spatele dezvoltării omenirii. Conform

Capitolul 8
marxismului, economia socialistă pune bazele pentru cea mai bună formă de democrație
(deși marxiștii cred că democrația nu este altceva decât un rău necesar). Un stat socialist va
tinde să descurajeze antagonismul de clasă, deoarece se va baza pe un sistem economic care
este mai aproape de abolirea claselor. Democrația socialistă este mult mai atrăgătoare decât
o democrație capitalistă, dar nu este faza ideală (la care se ajunge odată cu utopia comunis‑
mului). [ÎV 8.4.1 ]
7. Care este statul ideal în viziunea marxistă?
În concepția marxistă statul ideal este un stat care a fost desființat. Marxiștii cred că
statul, indiferent dacă este democratic sau dictatorial, este o unealtă pentru menținerea
antagonismului de clasă. „Puterea politică“, scrie Marx, „este doar puterea organizată a
unei clase pentru asuprirea alteia.“ Din această perspectivă, statul există pentru că există
un antagonism de clasă și odată cu dispariția acestui antagonism va dispărea și statul.
[ÎV 8.4.2]
18. Conform marxismului, care este primul pas în procesul de tranziție de la capitalism la co‑
munism?
Înainte ca utopia comunismului să devină realitate, toate mijloacele de producție trebuie să

treacă din proprietatea burgheziei în proprietatea statului. Marx scrie: „Între societatea capita‑
listă și cea comunistă există o perioadă de transformare revoluționară. De asemenea acesteia îi
corespunde o perioadă de tranziție politică în care statul nu poate fi decât dictatura revoluționară
a proletariatului.“ Astfel, primul pas de la capitalismul opresiv spre utopia comunistă este o
revoluție, urmată de dictatura proletariatului. [ÎV 8.4.3]
19. De ce este dictatura proletariatului crucială pentru a ajunge în comunism? Care este rolul
partidului comunist în această dictatură?
Dictatura proletariatului este esențială din cel puțin două motive: 1) este necesară pentru a
consolida proprietatea statului asupra mijloacelor de producție, care este primul pas spre abo‑
lirea claselor. Și 2) este necesară, deoarece proletariatul a pus mâna pe putere printr‑o revoluție
și va avea nevoie de dictatură pentru a contracara eforturile burgheziei de a pune din nou mâna
pe putere. [ÎV 8.4.3]
În concepția marxistă, dictatura marxist‑leninistă este sinonimă cu dictatura proletariatu‑

lui. După cum recunosc autorii cărții Socialism as a Social System [Socialismul ca sistem social],
teoria marxist‑leninistă și experiența istorică arată convingător că proletariatul poate să‑și în‑
deplinească misiunea istorică numai dacă este condus de un partid puternic și bine organizat.
[ÎV 8.4.5]

20. Potrivit marxismului, cum a apărut statul? Care este soarta statului în comunism? Care este
scopul politic suprem al marxismului?
Marxiștii cred că statul este un fenomen tranzitoriu. La un moment dat în dezvoltarea socia‑
lă a omenirii, statul s‑a dezvoltat până la faza capitalismului. Astfel, statul este instrumentul de
care se folosesc capitaliștii pentru promovarea asupririi de clasă. Cu toate acestea, când capita‑
lismul și diferențele de clasă vor dispărea, va dispărea și statul. Lenin subliniază că: „Numai în
societatea comunistă, atunci când dominația capitaliștilor va fi complet zdrobită, atunci când
capitaliștii vor fi dispărut, atunci când nu vor mai exista clase... numai atunci statul... poate
înceta să existe și va fi posibil să vorbim de libertate.“ [ÎV 8.4.6]
Marxiștii consideră că instaurarea unei noi ordini mondiale – societatea comunistă mon‑
dială – și dispariția statului constituie două etape inevitabile în evoluția noastră biologică și
socială. Noua ordine mondială este un progres evoluționist față de națiuni, state, triburi și alte
asemenea distincții. [ÎV 8.4.7]
Politică 8.5
21. Care este obiectivul politic al umanismului cosmic?
Adepții umanismului cosmic cred că omul evoluează spre realizarea unei conștiințe colec‑
tive, care va transcende toate limitele materiale și individuale, inclusiv granițele naționale și
politice. Statul mondial este un pas evoluționar natural înspre eliminarea granițelor. „Spre de‑
osebire de alte expresii istorice ale ideii de unitate mondială“, spune David Spangler, „care
se concentrează, mai ales pe crearea unui stat mondial, viziunea New Age referitoare la o
civilizație planetară nu vine din sfera politicii, ci ca urmare a unei viziuni holiste. Aceasta este
conștiința faptului că întreaga lume vie este înrudită și interdependentă, pentru că elementele
care compun creația nu sunt doar fragmente de materie ci relații, iar evoluția constă în apariția
unor tipare și relații tot mai complexe.“ [ÎV 8.5.1]
22. De ce cred adepții umanismului cosmic că apariția unei Noi Ordini Mondiale este garantată?
Noua Ordine Mondială este garantată de evoluție, care nu este doar un proces fizic, ci este
o dezvoltare spirituală totală. Oamenii evoluează în mod inevitabil spre o formă superioară, și
nu putem opri evoluția spre o stare superioară a conștiinței. [ÎV 8.5.2]
23. Ce tip de sistem de guvernare va avea omenirea în Noua Ordine Mondială?
Nici democrația, nici totalitarismul nu sunt oferite ca sisteme de guvernare mondială de

către mișcarea New Age. Acest lucru se datorează faptului că New Age crede că fiecare om își
dezvoltă propria capacitate de auto‑guvernare. Când vom ajunge la o conștiință colectivă, sta‑
tul mondial va fi sinonim cu auto‑guvernarea. [ÎV 8.5.3]

Capitolul 8
24. Care este soarta statului centralizat la nivel mondial, în conformitate cu umanismul cosmic?
Din cauza conștiinței superioare spre care evoluează toată omenirea în prezent, statul cen‑
tralizat mondial va dispărea în cele din urmă. În viitoarea Eră nouă (New Age) toți vom decide
ceea ce este drept pentru noi, fără nicio limită impusă de instituții. [ÎV 8.5.3]
25. Întrebare la care să se reflecteze: Noua Ordine Mondială nu seamănă cumva cu anarhia? Va
funcționa vreodată acest sistem de guvernare?
Deși adepții umanismului cosmic nu sunt de acord că viziunea lor pentru Noua Ordine Mon‑
dială este o rețetă pentru anarhie, este clar că ar duce la anarhie. Visul lor utopic nu se bazează pe
o înțelegere realistă a conceptului Căderii în păcat a omului și pe realitatea păcătoșeniei omului.
Politică 8.6
26. Care este poziția postmodernistă referitoare la politică?
Atât Michel Foucault, cât și Richard Rorty folosesc termenul de „politică progresistă“, în
timp ce Richard Rorty folosește termenul de „stângism“ pentru a descrie orientarea lor politică.
Pentru postmoderniști politica nu se concentrează în jurul partidelor politice, a unor viziuni
utopice, sau a unui telos suprem; politica progresistă este mai degrabă un instrument de ex‑
perimentare, o modalitate de a distruge normele sociale tradiționale, precum și un mijloc de
a realiza dreptatea socială și stângismul. Ei cred că dacă cineva adoptă valorile creștine o face
datorită credulității. [ÎV 8.6.2]
27. Ce este politica identității?
Politica identității are ca scop promovarea intereselor anumitor grupuri din societate care au
fost considerate victimele nedreptății sociale. În acest fel, identitatea grupului celor oprimați dă
naștere unei baze politice în jurul căreia se unesc. [ÎV 8.6.3]
28. Cum arată un exemplu de politică a identității în practică? Există vreun efort al politicii
identității de a enunța teorii veridice?
Cele mai clare exemple de politică a identității sunt mișcarea feministă și cea pentru drep‑
turile homosexualilor. În anii ’60 activistele feministe radicale au identificat femeia ca victima
opresiunii bărbatului. După cum recunoaște Kelley Oliver, scopul teoriei feministe „este să
dezvolte teorii strategice – nu teorii adevărate, nu teorii false, ci teorii strategice“. Deoarece nu
există nicio teorie „corectă“, nu mai rămâne decât să fie promovată acea teorie care face posibilă
realizarea unui punct de vedere strategic. [ÎV 8.6.3]

29. Cum manipulează postmoderniștii limbajul pentru a‑și atinge obiectivele lor politice?
O altă strategie de mare folos pentru atingerea scopurilor politice postmoderniste este ma‑
nipularea limbajului. Cineva a remarcat că fie vom stăpîni noi cuvintele, fie vom fi stăpâniți
de către cei care le stăpânesc. Postmoderniștii au devenit experți în manipularea cuvintelor
într‑o asemenea măsură încât ceea ce înainte era considerat rușinos, imoral sau rău, este acum
trâmbițat ca și ceva progresiv. [ÎV 8.6.5]
30. Ce este dreptatea socială în concepția postmoderniștilor? Cum ar trebui realizată dreptatea
socială?
Obiectivul politicii progresive este de a realiza dreptate socială, adică grupurilor asuprite li
se va da „locul cuvenit“ în societate. Înțelegerea postmodernă a dreptății sociale gravitează în
jurul noțiunii de „grupuri oprimate“ sau ceea ce Derrida și Rorty numesc „ceilalți“ – săracii,
emigranții, șomerii, hispanicii, negrii, femeile, homosexualii și lesbienele. Dreptatea socială tre‑
buie să fie realizată prin legi, educație și redistribuirea bogăției. [ÎV 8.6.5]

Pledoarie împotriva avortului
cu Scott Klusendorf
Partea întâI
I. Obiectivul nr. 1: Restabilirea înțelesului cuvântului „avort“
A. Cultura noastră
1. Cultura vizuală : Trăim într‑o cultură care gândește și învață vizual.
i. Învățăm mai ales prin imagini.
ii. Nu mai învățăm cu ajutorul cărților și a gândirii liniare
2. Cultura postmodernistă : Postmodernismul pretinde că nu există adevăr

obiectiv.
i. Acum nu se mai discută despre ce se întâmplă cu fătul, dacă simte durerea sau
dacă avortul este moral.
ii. Dezbaterea este despre circumstanțele femeii individuale și neamestecul în viața

ei privată.
iii. Adevărul a fost redus la o experiență personală.
iv. Creștinii nu au fost o mișcare de gânditori.
3. Cultura evitării : Trăim într‑o cultură care dorește ca problemele dificile „să dis‑
pară de la sine“.
„Generația noastră este prima generație de oameni [care], după ce a cerut dreptul
de a‑și ucide copiii prin avort, cere acum dreptul de a‑și ucide părinții prin inter‑
mediul sinuciderii asistate medical.“ (Greg Cunningham)
B. Provocarea cu care ne confruntăm
„Cum putem comunica adevărul despre avort într‑o cultură care gândește și învață vizual,
care vrea ca problemele dificile ale vieții «să dispară» de la sine și crede că adevărul privind
avortul este evaziv și este doar o chestiune personală sau o experiență subiectivă? ... Răs‑

punsul este că trebuie să demascăm cultura avortului; nu este suficient să vorbim despre
asta... nu trebuie să folosim imagini în locul argumentelor, mai degrabă folosim imagine
pentru a susține argumentele.“
1. Spune‑le oamenilor ce urmează să vadă; nu‑i păcăli.
2. Spune‑le că nu este nicio narațiune, doar muzică instrumentală.
3. Subliniază faptul că Domnul nostru este dornic să ierte păcatul avortului.
Partea a doua
II Obiectivul nr. 2: Simplificarea dezbaterii despre avort:
A. Ce este un nenăscut?
1. Dezbaterea nu este despre o alegere și despre cine ia decizia.
2. Când cineva ucide un copil mic, de 2‑3 ani, toată lumea este de acord că a fost ucisă o
ființă omenească.
3. Sunt fetușii ființe umane ca și copiii mici?
4. Nu poți răspunde la întrebarea „Pot să ucid asta?“ până când nu pui întrebarea, „Ce este
asta?“
B. Tactica: Aduceți un copil mic (2‑3 ani)
„De fiecare dată când cineva vine cu o obiecție împotriva poziției pro‑viață sau oferă o
justificare în favoarea avortului, întrebați‑vă dacă acestea pot fi un argument bun pentru
uciderea unui copil mic (2‑3 ani).“
Notă: Aceasta tactică nu a fost menită să arate că fătul este o ființă umană. Este menită să
arate că întrebarea aceasta sau oricare alta este lipsită de relevanță, de exemplu:
1. Copii nedoriți
2. Durere psihică / viol
3. Avorturi improvizate

Capitolul 8
„Dacă cel ce nu s‑a născut încă nu este om, atunci avortul nu are nevoie de justificare. Dacă
este om, atunci nicio justificare pentru avortul electiv nu este adecvată.“ (Gregory Koukl)
C. Cum să demonstrezi că un copil nenăscut este om
1. Dovezi științifice
i. Legea biogenezei : Toate viețuitoarele se reproduc dând urmași din

aceeași specie.
„Cum este posibil ca părinții umani să producă urmași care nu sunt oa‑
meni, dar care să devină ulterior oameni?“
ii. Unii susțin că un copil nenăscut încă este om din punct de vedere biologic, dar
nu și persoană.
„Care este diferența dintre a fi un om și a fi o persoană?“
2. Dovezi filozofice
i. Mărimea : Oamenii mari de statură nu sunt mai umani decât cei mici de
statură.
ii. Nivelul de dezvoltare : Un copil de patru ani nu este mai puțin uman
decât unul de 14 ani.
iii. Mediul : Un nou‑născut într‑un incubator, nu este mai puțin uman în
comparație cu un copil scos afară din uter.
iv. Gradul de dependență : Oamenii dependenți de insulină sunt mai puțin
viabili, dar nu și‑au pierdut caracterul uman.
„...(Pentru) orice schimbare fizică care intervine și nu îți provoacă moartea,

rămâi tu însuți chiar dacă te schimbi, deoarece ai o natură umană care a
fost prezentă din momentul în care ai fost conceput, ceea ce ne dă voie să
spunem că ești aceeași persoană care a fost concepută acum 19 sau 20 de
ani. Singura diferență este funcțională – abilitățile tale s‑au schimbat, dar
natura ta esențială este aceeași.“
III. Obiectivul nr. 3: Cum să răspunzi la cinci obiecții des întâlnite

A. Retorica pro‑avort presupune că cine nu s‑a născut încă nu este om.
1. Apelul la concluzie : Atunci când se presupune ceea ce se încearcă să se dove‑
dească.

„Afirmația, «femeia are dreptul să facă un avort» presupune că în pântecele ei nu există un

copil care are, de asemenea, dreptul să trăiască.“
„Afirmația, «femeia este singurul stăpân al trupului ei» presupune că doar un singur trup
este implicat în avort.“
2. Enunțare fără argumentare
i. Enunțare : afirmație lipsită de dovezi
ii. Argumentul : afirmație susținută cu dovezi și / sau raționamente
3. Tactica: Ridicarea acoperișului
„Pentru ca un argument să fie valid trebuie să se sprijine pe pereți de rezistență. Vrei să‑i
faci să arate pereții de rezistență [justificarea] pentru casa lor [afirmația].“
4. Tactica: Vânătorii de fantome
„Câteodată există un perete de rezistență invizibil într‑un argument. De exemplu, unii afir‑
mă că «Biblia nu spune nimic cu privire la avort și prin urmare avortul este acceptabil».
Biblia nu condamnă în mod expres nici ciopârțirea în bucăți a vecinului și aruncarea lui
la rechini, sau trasul cu pistolul din goana mașinii, sau linșarea homosexualilor, dar oare
înseamnă aceasta că este corect din punct de vedere moral să ne comportăm așa?“
Întreabă: „Vrei să spui că tot ce Biblia nu condamnă în mod expres este permis?“
B. Retorica pro‑avort se ia de multe ori de caracterul suporterilor pro‑viață, în loc să combată

argumentul.
1. Eroarea atacului la persoană : Atacarea persoanei în loc de combaterea argu‑

mentului.
i. Ești bărbat
„Argumentele nu au un anumit gen, ci numai oamenii“.
ii. Câți copii nedoriți ai adoptat?
2. Tactica: Columbo
„Cum poate presupusul meu refuz de a adopta un copil să justifice un avort prin
care este omorât un copil? Problema este «Ce este copilul care nu s‑a născut încă?»“

Capitolul 8
PARTEA a treia
C. Retorica pro‑avort confundă afirmațiile morale cu preferențiele.
1. Afirmație morală : Nu se referă la ce ne place, ci la ceea ce credem că este adevă‑

rat sau drept.
2. Preferința : Nu are nimic de‑a face cu ceea ce este adevărat sau drept, ci cu ceea
ce ne place personal.
„Aici este problema: comunicăm societății noastre că e greșit să faci avort și ceea ce aud ei
este că ne place înghețata de ciocolată, nu de vanilie. Afirmația noastră despre adevăr este
schimbată într‑o preferință.“
„Atunci când vorbim despre ceea ce este bine și ce este rău, nu vorbim despre ceea ce ne
place. De fapt, există o mulțime de lucruri pe care aș dori să le fac, dar eu nu le fac pentru
că ar fi greșit din punct de vedere moral. Moralitatea se referă la a nu face anumite lucruri
pe care ne‑ar plăcea să le facem. De aceea sloganul «Nu‑ți place avortul, nu fă avort» este
deplasat. Imaginați‑vă că aș spune: «Nu‑ți place sclavia, nu cumpăra un sclav».“
3. De ce falimentează relativismul
i. Nu poate trăi potrivit cu propriul standard
„Atunci când cineva spune «N‑ar trebui să‑mi impui vederile tale», per‑
soana aceea tocmai îți impune punctul ei de vedere... „Când cineva spune:
«N‑ar trebui să‑mi impui vederile tale», răspunsul este «De ce nu?» Orice
răspuns pe care îl va da, va fi un exemplu de încercare de a‑și impune punc‑
tul lui de vedere“.
ii. Nu poți spune despre nimic că este bun sau rău, nici măcar despre intoleranță.
D. Retorica pro‑avort confundă funcționarea ca persoană cu a fi o persoană.
1. Drepturile nu sunt bazate pe capacitatea curentă, ci pe cea inerentă.
„Dacă drepturile noastre se bazează pe capacitatea funcțională, cu toții ne situăm

pe un grafic în formă de clopot. Începem cu foarte puține drepturi de domeniul
persoanei; cu cât înaintăm în vârstă și ne maturizăm ajungem la maximul condiției
noastre fizice și intelectuale și, deci, avem cele mai multe drepturi în ceea ce privește
persoana, apoi pe măsură ce îmbătrânim și intrăm în declin pierdem din persona‑
litate... Aceasta va duce la o inegalitate crasă... Nu uitați că există o diferență între a
funcționa ca persoană și a fi persoană.“

2. Problema identității personale
„Întrebați: «Ai fost vreodată copil nenăscut încă?» Dacă răspunsul este pozitiv, înseamnă că
cel cu care discuți acceptă un punct de vedere fundamental pro‑viață, că identitatea umană
continuă de la concepție până la moarte. Dacă răspunde negativ, întrebați: «Dar ce ai fost?»“
E. Retorica pro‑avort maschează poziția sa reală.
1. Cazurile de viol
„Ați fi dispus să militați împreună cu mine pentru a pune capăt tuturor avorturilor cu
excepția situațiilor de viol?“
„Violul este ceva tragic, dar oare ar trebui să fie executat copilul pentru vina tatălui său? Sau este
corect să se ceară omorârea copilului, pentru ca mama sa să se simtă mai bine? ... Ar fi acceptabil
să omori un copil de doi ani doar ca mama lui să se simtă mai bine?“
2. Problema reală nu este violul, incestul sau altceva, ci este: „Cum este cel nenăscut încă?“
IV. Întrebări și răspunsuri
A. Cum putem răspunde celor care spun că sunt împotriva avortului, dar nu l‑ar scoate în afara
legii?
„În plan personal te opui avortului pentru că ia viața unui copil nevinovat, dar crezi că ar
trebui să fie legal să fie omorâți copiii?“
B. Cum putem răspunde la afirmația: „Chiar dacă am scoate în afara legii avortul, tot se vor face
avorturi“?
„Legile care condamnă violul nu‑i opresc pe cei ce violează, dar avem totuși legi împotriva
violului. Legile care condamnă furtul mașinilor nu‑i opresc pe cei ce le fură, dar îi opresc
pe cei mai mulți dintre hoți. Legea este un învățător moral.“
C. Cum ar trebui să răspundem când o sarcină pune în pericol viața mamei?
„E mai bine să salvezi o persoană decât să le pierzi pe amândouă“.
D. Cum putem răspunde la avortul prin naștere parțială?
„În primul rând, aceste avorturi sunt făcute pentru conveniență. În al doilea rând, dacă viața
mamei este în pericol, de ce ar folosi doctorul o procedură care durează trei zile... Dacă este o
situație de viață și de moarte pentru mamă, s‑ar putea face o cezariană în câteva minute.“

Vezi de asemenea Fișa informativă „Etică“
Pledoarie împotriva avortului

Întrebări referitoare la materialul video
1. Care sunt cele trei trăsături negative ale culturii noastre actuale ce complică dezbaterea refe‑
ritoare la avort?
Astăzi învățăm cu ajutorul imaginii, mai degrabă decât prin citire și gândire liniară. De ase‑
menea trăim într‑o cultură postmodernă caracterizată de scepticism. Dezbaterea referitoare la
avort nu mai pune întrebarea ce se întâmplă cu fătul, dacă simte durere sau dacă avortul este
moral. Dezbaterea este acum cu privire la adevăr și la viața privată. În fine, trăim într‑o cultură
care evită, o cultură care dorește ca problemele majore să dispară de la sine. Este mai ușor să
faci un avort decât să îngrijești un copil; este mai ușor să pui capăt vieții unui vârstnic decât să
fie o povară pentru tine.
2. Cum putem restaura sensul cuvântului „avort“ în cultura noastră?
Unul dintre cele mai bune moduri de a comunica adevărul cu privire la avort într‑o cul‑
tură vizuală, postmodernă și evitantă este prin intermediul imaginilor. Utilizând foarte atent
ilustrații cu fetuși avortați vom pleda în favoarea vieții și vom arăta imagini convingătoare.
3. Cum putem simplifica dezbaterea referitoare la avort?
Dezbaterea referitoare la avort trebuie să se concentreze pe o singură întrebare: „Ce este cel
nenăscut?“ Sau putem să reformulăm întrebarea: „Ce omorâm?“ Dacă copilul nenăscut încă
nu este om, atunci nu ar trebui să existe nicio restricție cu privire la avort. Dar dacă fătul este
o ființă umană nevinovată, atunci merită să aibă drept la viață la fel ca și mama sa. Cele mai
multe obiecții din partea celor care favorizează avortul ocolesc această problemă centrală.
Pentru a aduce dezbaterea la natura fătului, folosiți tactica „Prezentați copilul“. De fiecare
dată când cineva vine cu o obiecție împotriva poziției pro‑viață sau vine cu o justificare a avor‑
tului, întrebați dacă acea obiecție ar fi un argument bun pentru omorârea unui copil mic.
4. Cum putem comunica atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere filozofic
informația că un copil care încă nu s‑a născut este o ființă umană?
Unii vor încerca să susțină că un copil care nu s‑a născut încă nu este om. Cu toate acestea, se
poate dovedi contrariul dacă luăm în considerare știința și filozofia. În primul rând, dacă fătul
nu este o ființă umană, atunci din ce specie face parte? Conform Legii biogenezei viețuitoarele se
reproduc „după soiul lor“: oamenii dau naștere la oameni, broaștele dau naștere la broaște etc.

S‑ar putea ca o persoană să spună că fătul este o ființă omenească, dar nu este o persoană.
Forțați‑i să argumenteze o astfel de afirmație. Puneți întrebarea: „Care este diferența între a fi
un om și a fi persoană?“
În al doilea rând, există doar patru diferențe între copilul nenăscut încă și un adult, dar ni‑
ciuna dintre aceste diferențe nu anulează umanitatea unui fetus.
• Mărimea – un fetus este mai mic decât un adult, dar la fel este un copil mic.
• Nivelul de dezvoltare – un fetus este mai puțin dezvoltat decât un adult, dar și un copil
mic este mai puțin dezvoltat decât un adolescent.
• Mediul – un făt este în pântecele mamei, dar cum poate locul unde se află cineva să‑i
schimbe natura?
• Gradul de dependență – un fetus nu poate trăi de unul singur, dar nici un copil mic sau
cineva care este dependent de insulină.
5. Care sunt cele cinci obiecții mai des întâlnite față de poziția pro‑viață în favoarea avortului și
cum s‑ar putea răspunde cel mai bine la ele?
În primul rând, unii partizanii pro‑avort ocolesc întrebarea și fac apel la concluzie (adică
iau drept adevărat ceea ce încearcă să demonstreze) sau fac afirmații fără să aibă dovezi, în loc
să vină cu argumente în sprijinul poziției lor. Arătați care sunt presupunerile pe care le fac și
aduceți discuția din nou la problema naturii celui nenăscut, adică forțați‑i pe cei care sunt în
favoarea avortului să vină cu dovezi în sprijinul poziției lor.
În al doilea rând, unii partizani ai avortului recurg la atacul la persoană mai degrabă decât
să aducă argumente în favoarea avortului. De exemplu, unii pretind că un bărbat nu are drep‑
tul să vorbească despre avort doar pentru că este bărbat. Dar aceasta nu are nimic de‑a face cu
natura fătului. Se poate demonstra acest lucru punând întrebări, cum ar fi: „Ce legătură este
între faptul că sunt bărbat și întrebarea dacă avortul este sau nu o crimă?“
În al treilea rând, unii partizani ai avortului confundă afirmațiile morale cu afirmarea unei
preferințe. Ori de câte ori se întâmplă acest lucru, asigurați‑vă că ei sunt conștienți de faptul că
poziția dumneavoastră pro‑viață nu este neapărat poziția pe care o preferați, ci credeți că este
poziția corectă, bazată pe adevăr: fătul este o ființă umană și este greșit să omori o ființă umană
ce nu s‑a născut încă, la fel cum este de greșit să ai sclavi.
În al patrulea rând, unii partizani pro‑avort confundă capacitatea funcțională cu natura per‑
soanei. Ar putea susține că întrucât un fetus nu are capacitățile unui adult, nu este om. Utilizați
acronimul M.N.M.G. pentru a arăta deficiențele unui astfel de raționament. Mai mult decât
atât, subliniați că dacă drepturile noastre ar fi bazate pe capacitatea funcțională, cu toții ne‑am
situa pe un grafic sub formă de clopot în ceea ce privește calitatea noastră de a fi o persoană.
Am începe cu drepturi foarte mici ale personalității; pe măsură ce înaintăm în vârstă și ne ma‑
turizăm am ajunge la apogeul performanțelor noastre fizice și intelectuale, având drepturi ma‑
xime în domeniul personalității; apoi pe măsură ce îmbătrânim și intrăm în declin ne pierdem
personalitatea. Acest mod de percepere a personalității pare absurd.

Capitolul 8
În al cincilea rând, unii partizani pro‑avort nu își dezvăluie adevărata lor poziție. Acest lu‑
cru este demonstrat atunci când se susține că avortul ar trebui să rămână legal deoarece unele
femei rămân gravide în urma unui viol. Cu toate acestea, atunci când sunt întrebați dacă ar fi
dispuși să lupte pentru a pune capăt tuturor avorturilor cu excepția sarcinilor rezultate în urma
unui viol, ei vor susține de obicei că avortul ar trebui să fie legal pentru toate situațiile, arătând
astfel că problema de fapt nu este violul.
Activitate pro‑viață
Cereți elevilor să citeze cât mai multe sloganuri și argumente pro‑avort pe

care și le pot aminti. Scrieți aceste sloganuri și argumente pe tablă ca să fie exa‑
minate de toți elevii. Cereți clasei să identifice acele argumenete pro‑avort care
de fapt se referă la întrebarea: „Este copilul o ființă umană?“

Schimbările apărute
în dezbaterea privind avortul1
de Francis J. Beckwith
Partizanii pro‑viață din Statele Unite ale Americii au avut totdeauna impresia că, dacă vor de‑
monstra dincolo de orice îndoială rezonabilă că fetusul este o persoană umană, atunci va fi doar
o chestiune de timp pentru ca instanțele și cei ce fac legile să declare că avortul non‑terapeutic2 –
distrugerea intenționată a unui făt în viață – este omucidere nejustificată. Astfel, punctul de vedere
pro‑viață ar fi fost confirmat și avortul non‑terapeutic ar fi din nou ilegal.
Chiar și judecătorul pro‑avort Harry Blackmun de la Curtea Supremă de Justiție, care a formulat
opinia majorității în cazul Roe v. Wade (1973), este de acord cu această ipoteză: „Dacă caracterul de
persoană [a celui ce nu s‑a născut încă] este dovedit, în mod sigur cazul apelului cade, pentru că
dreptul fătului la viață este atunci garantat în mod special de [Amendamentul al XIV‑lea].“3 Lite‑
ratura de specialitate și cea populară produsă de evanghelici cu privire la problema avortului pare
să se bazeze pe aceeași presupunere.4
Cu toate acestea în 1985, filozoful evanghelic Robert Wennberg5 a apărat o poziție moderată
pro‑avort folosindu‑se de un argument prezentat pentru prima dată în 1971 de Judith Jarvis Thom‑
son de la departamentul de filozofie al MIT.6 Thomson a argumentat că și dacă fătul este o persoa‑
nă umană, avortul – cel puțin în primele luni de sarcină – poate fi justificat din punct de vedere
moral.7 Din păcate, aproape toate cărțile publicate de către adversarii evanghelici ai avortului de
la lansarea cărții lui Wennberg8 (cu excepția lucrărilor recente a lui John și Paul Feinberg9, Keith J.
Pavlischek10 și subsemnatul11) nu au abordat acest argument important. Și aceasta în ciuda faptului
că acest argument – deși vechi de aproape un sfert de secol – este luat în calcul de o serie de experți
din domeniul juridic ca o modalitate de a eluda problema personalității fătului care, din punctul
lor de vedere a fost gestionat greșit în cazul Roe v. Wade.
1
Acest articol, dar cu un alt titlu a fost prezentat la conferința „The Christian Stake in Bioethics“, May 19‑21, 1994, de la Trinity
Evangelical Divinity School, Deerfield, Illinois. O altă versiune a acestui articol (intitulat „From Personhood to Bodily Autonomy:
The Shifting Legal Focus in the Abortion Debate“) va fi publicat în Bioethics and the Future of Medicine (ed. Nigel Cameron, David
Schiedermayer și John Kilner, Cumbria, UK, The Pasternoster Press, 1995).
2
Avort non‑terapeutic se referă la avortul efectuat pentru alte motive decât salvarea vieții mamei. (n.trad.)
3
Justice Harry Blackmun, „The 1973 Supreme Court Decisions on State Abortion Laws: Excerpts from Opinion in Roe v. Wade“,
în The Problem of Abortion (2d ed., ed. Joel Feinberg, Belmont, CA, Wadsworth, 1984), pag. 195.
4
Vezi de exemplu, Harold O.J. Brown, Death Before Birth (Nashville, Thomas Nelson, 1977); Francis A. Schaeffer și C. Everett
Koop, Whatever Happened to the Human Race? (Old Tappan, NJ, Revell, 1979); și John Warwick Montgomery, Slaughter of the Inno‑
cents: Abortion, Birth Control, and Divorce in the Light of Science, Law, and Theology (Westchester, IL, Crossway Books, 1981).
5
Robert Wennberg, Life in the Balance: Exploring the Abortion Controversy (Grand Rapids, MI, Eerdmans, 1985).
6
Massachussets Institute of Technology.
7
Judith Jarvis Thomson, „A Defense of Abortion“, în The Problem of Abortion, pag. 173‑187. Acest articol a fost publicat inițial în
Philosophy and Public Affairs 1 (1971): 47‑66. Toate referințele la articolul lui Thomson sunt din cartea lui Feinberg.
8
Vezi, de exemplu, R.C. Sproul, Abortion: A Rational Look at an Emotional Issue (Colorado Springs, NavPress, 1990); Randy Alcorn,
Pro Life Answers to Pro Choice Questions (Portland, OR, Multnomah, 1992); și F. LaGard Smith, When Choice Becomes God (Eugene,
OR, Harvest House, 1990).
9
John S. Feinberg și Paul D. Feinberg, Ethics in a Brave New World (Wheaton, IL, Crossway Books, 1993), pag. 66‑69.
10
Keith J. Pavlischek, „Abortion Logic and Paternal Responsibilities: One More Look at Judith Thomson’s «A Defense of Aborti‑
on»“, Public Affairs Quarterly 7 October 1993, pag. 341‑61.
11
Francis J. Beckwith, Politically Correct Death: Answering the Arguments for Abortion Rights (Grand Rapids, MI, Baker Book House,
1993), capitolul 7.

Capitolul 8
Argumentul lui Thomson: nu contează dacă fetusul are caracterul unei persoane.
În articolul ei din 1971, care până în 1986 a devenit „cel mai des retipărit eseu al filozofiei
contemporane“,12 profesoara Thomson a afirmat că, chiar dacă fătul este pe deplin o persoană
umană, având dreptul la viață, acest lucru nu înseamnă că o femeie trebuie să fie obligată ca prin
organele sale să‑l țină în viață. Este tot așa cum, ni se spune, nu am dreptul să folosesc rinichii alt‑
cuiva, dacă rinichii mei s‑au blocat. Prin urmare, îndepărtarea fetusului din pântecele unei femei
însărcinate, chiar dacă aceasta va duce la moartea fetusului, nu este mai imoral decât refuzul unei
persoane oarecare de a dona un rinichi unei alte persoane care are nevoie de rinichi, chiar dacă
acest refuz va duce probabil la moartea potențialului beneficiar. Thomson ilustrează poziția ei cu
următoarea poveste:
Te trezești dimineața și constați că te afli în pat, spate la spate cu un violonist care și‑a pier‑
dut cunoștința. Un violonist celebru care și‑a pierdut cunoștința. S‑a descoperit că are o
boală de rinichi fatală și Societatea Iubitorilor de Muzică a făcut toate demersurile posibile
și a constatat că tu ești singurul care are tipul de sânge care l‑ar salva. Prin urmare te‑au
răpit și în noaptea trecută sistemul circulator al violonistului a fost conectat la al tău, astfel
încât rinichii tăi să poată fi folosiți pentru a elimina otrava din sângele lui, precum și din al
tău. Directorul spitalului vine și îți spune: „Uite ce e, ne pare rău că Societatea Iubitorilor
de Muzică a făcut așa ceva – noi nu am fi permis așa ceva dacă am fi știut. Dar totuși, au
făcut‑o și acum violonistul este conectat cu tine. Dacă ar fi deconectat ar muri. Dar nu‑ți
face probleme, e doar pentru nouă luni. Peste nouă luni își va reveni și va putea fi deco‑
nectat în condiții de siguranță.“ Este oare datoria ta morală să accepți această situație? Fără
îndoială, ar fi foarte frumos din partea ta dacă ai face‑o, ai da dovadă de o mare bunătate.
Dar trebuie oare să accepți așa ceva? Dacă nu ar fi vorba de nouă luni, ci de nouă ani? Sau
mai mulți? Dar dacă directorul spitalului spune: „Ai ghinion, sunt de acord, dar de acum
încolo trebuie să stai în pat, conectat cu violonistul, pentru tot restul vieții tale. Pentru că
nu uita: orice persoană are dreptul la viață și violoniștii sunt persoane. Ai dreptul să decizi
ce se întâmplă cu corpul tău, dar dreptul unei persoane la viață depășește dreptul tău de a
decide ce se întâmplă cu corpul tău. Deci nu poți fi deconectat de el niciodată.“ Îmi imagi‑
nez că ai considera acest lucru ceva scandalos... (sublinierea în original)13
Argumentul lui Thomson vine cu o serie de observații foarte importante, care au trecut aproape
neobservate. Ea întreabă: „Ce se întâmplă dacă, de dragul argumentului, acceptăm premisa [că co‑
pilul ce nu s‑a născut încă este un om pe deplin uman sau are capacitatea unei persoane]? Cum ar
trebui să ajungem de aici la concluzia că avortul nu este permis din punct de vedere moral?“14Adică
plecând de la faptul că un organism viu este caracterizat ca o persoană umană, de unde reiese logic
că nu ai niciodată dreptul să‑l omori?
Deși specialiștii în etică afirmă aproape în unanimitate că la prima vedere este greșit să ucizi un
om nevinovat, marea lor majoritate sunt de acord că pot exista anumite circumstanțe în care se jus‑
tifică să iei o viață umană sau să lași pe cineva să moară, ca în cazul unui război drept, a pedepsei
12
După cum a afirmat editorul ei, William Parent, în Judith Jarvis Thomson, Rights, Restitution, and Risk (Cambridge, Harvard
University Press, 1986), pag. vii.
13
Thomson, „A Defense of Abortion“, pag. 174‑175.
14
Ibid., pag. 174.

capitale, în legitimă apărare sau întreruperea tratamentului medical. Cu toate acestea argumentul
lui Thomson include avortul ca fiind una dintre aceste circumstanțe justificate. Ea susține că, din
moment ce sarcina constituie încălcarea de către făt a autonomiei personale trupești a femeii gravi‑
de, avortul obișnuit – deși duce la moartea unei persoane nevinovate – nu este greșit la prima vedere.
Se poate vedea imediat cât de tentant este acest argument, având în vedere mai ales cel mai citat
pasaj din decizia Roe: „Noi nu suntem chemați să rezolvăm problema dificilă a definirii momentu‑
lui când începe viața. Atunci când specialiștii în medicină, filozofie și teologie nu pot ajunge la un
consens, sistemul judiciar, la momentul actual al dezvoltării cunoașterii omului, nu poate apela la
speculații.“15 Cu toate acestea Curtea nu a găsit cu cale să folosească argumentul Thomson, deși nu
încape îndoială că acesta le era cunoscut. În consecință, Curtea (care a decis cazul) Roe și‑a asumat
premisa majoră a poziției pro‑viață: Dacă fătul este o persoană, atunci mai toate cazurile de avort
sunt omor nejustificat. Acest lucru, conform unui număr tot mai mare de experți, a fost o greșeală
fatală, o greșeală care a energizat mișcarea pentru dreptul la viață.
Se pare că primul expert juridic care a recomandat folosirea în instanță a argumentului
Thomson a fost profesorul universitar Donald Regan de la Facultatea de Drept din Michigan,
într‑o recenzie a unui articol de drept din 1979.16 Mai recent, profesorul Laurence Tribe de la
Facultatea de Drept Harvard, a cărui influență asupra aripii liberale a Curții este bine cunoscu‑
tă, a sugerat într‑o carte publicată în 1990 privind avortul, că tribunalul ar fi trebuit să ia serios
în considerare argumentul lui Thomson. Tribe scrie: „Poate că opinia Curții Supreme în cazul
Roe, insistând fără sens că fătul nu poate fi considerat o «persoană», i‑a insultat și i‑a înstrăi‑
nat degeaba pe cei pentru care ideea că fetusul este o persoană este un articol fundamental al
credinței lor sau o convingere personală fundamentală... Curtea ar fi putut în schimb să spună:
Chiar dacă fetusul este o persoană, Constituția noastră interzice să‑i impui unei femei să‑l poar‑
te în pântece timp de nouă luni și să‑i devină mamă.“17
În foarte apreciata sa carte The Culture of Disbelief [Cultura neîncrederii] (1993), Stephen Carter
de la Facultatea de Drept de la Yale a recomandat de asemenea argumentul conceput de Thomson:
Așa cum mulți teoreticieni au recunoscut deja, dreptul de a alege avortul, dacă va supraviețui,
trebuie să se bazeze pe o abordare care permite avortul chiar dacă fătul este uman – nu pe o
abordare care neagă umanitatea fătului, sub pretextul că nu este treaba statului să defineas‑
că ce este fătul. Concluzia că fătul este om nu pune nicidecum capăt dezbaterii, ci doar im‑
pune atingerea unui echilibru... Ideea mea este că singura cale eficientă de a ocoli o încercare
a corpului legislativ de a defini fătul ca fiind uman – singura opțiune care nu ia în derâdere
judecățile morale cu substrat religios ca fiind inferioare celor seculare – este de a argumenta
pentru dreptul la avort în ciuda carcaterului uman al fătului. Și un astfel de argument nu
necesită un atac la adresa motivațiilor religioase a oponenților avortului.18
În afară de ceea ce am amintit deja, se pare că a avut loc o schimbare filozofică subtilă atât la
Curtea Supremă de Justiție, cât și în societate în general. Aceasta indică o deschidere față de argu‑
mentul lui Thomson. În primul rând, într‑un articol din 1985 judecătoarea Ruth Bader Ginsburg,
15
Blackmun, pag. 195.
16
Donald Regan, „Rewriting Roe v. Wade“, Michigan Law Review 77, 1979.
17
Laurence Tribe, Abortion: The Clash of Absolutes (New York, W.W. Norton, 1990), pag. 135.
18
Stephen L. Carter, The Culture of Disbelief. How American Law and Politics Trivialize Religious Devotion (New York, HarperCollins,
1993), pag. 257‑258.

Capitolul 8
care a fost numită de preşedintele Clinton la Curtea Supremă de Justiție, a criticat Curtea pentru că,
a făcut apel la dreptul la viață privată și nu la legea ce privește egalitatea în drepturi atunci când a
justificat dreptul de a face avort. Ea a susținut că, deoarece femeile au capacitatea unică de a purta
sarcina – fapt care le dă bărbaților un avantaj clar în avansarea profesională, socială și politică –
femeilor ar trebui să li se garanteze dreptul de a face avort pe baza principiului constituțional al
egalității tuturor oamenilor în fața legii, indiferent de sex. Astfel, susținea Ginsburg, dându‑li‑se fe‑
meilor dreptul de a face avort pe baza egalității în drepturi, Curtea ar fi adoptat o decizie mai clară
în ceea ce privește egalitatea femeii cu bărbatul, bazată pe temei constituțional, în loc să‑și înteme‑
ieze decizia pe dreptul controversat și vag, din punct de vedere constituțional, la o viață privată.“19
În al doilea rând, să luăm în considerare cazurile recente de sinucidere asistată de medici din
statele Washington și Michigan, în care, mai întâi un judecător și apoi un juriu, i‑au achitat pe me‑
dicii care și‑au ucis pacienții care au cerut să li se ia viața, apelând la principiul aproape absolut al
autonomiei personale. Judecătoarea din Washington a afirmat că ar putea vedea acest principiu în
Amendamentul XIV din Constituția SUA, același loc unde judecătorul Blackmun a găsit dreptul la
viață privată, pentru a stabili un temei constituțional în decizia Roe.
În al treilea rând, în cazul din 1992 care a admis Roe ca precedent, Casey v. Planned Parenthood,
Curtea a afirmat următoarele cu privire la înțelesul Amendamentului XIV:
Legea noastră oferă o protecție constituțională deciziilor personale referitoare la căsătorie,

procreare, relații de familie, creșterea și educarea copilului... Aceste aspecte, care implică
alegerile cele mai intime și personale pe care o persoană le poate face într‑o viață, alegeri
ce țin de demnitatea și de autonomia personală, sunt esențiale pentru libertatea protejată
de Amendamentul al XIV‑lea. Esența libertății este dreptul fiecăruia de a‑și defini propriul
concept al existenței, al sensului acesteia, a universului și a misterului vieții umane. Con‑
vingerile în aceste chestiuni nu pot defini atributele personalității dacă ele ar fi definite prin
constrângere din partea statului.20
Evident, Curtea Supremă a ales să abandoneze o apărare riguroasă a argumentului filozofic în

lumea ideilor înlocuindu‑l cu o mantra New Age („definește‑ți propria realitate“), din grămada de
sloganuri aflate la îndemână.
În orice caz, nu încape nicio îndoială că are loc o schimbare în dezbaterea privind avortul. Aceas‑
tă schimbare ar trebui să fie luată în considerare de către cei care se opun avortului, precum și de cei
care, indiferent de poziția lor cu privire la avort, văd argumentul lui Thomson ca o amenințare la
forța morală a obligațiilor părintești. Prin urmare să încercăm să analizăm argumentul profesorului
Thomson.
De ce este important dacă fătul este persoană

Deși există o serie de probleme cu argumentul lui Thomson, următoarele cinci puncte sunt sufi‑
ciente pentru ca sistemul judiciar să‑l respingă.
19
Ruth Bader Ginsburg, „Some Thoughts on Autonomy and Equality in Relation to Roe v. Wade“, University of North Carolina Law
Review, 1985.
20
O’Connor, Kennedy și Souter în „Planned Parenthood v. Casey, 1992“, în The Abortion Controversy: A Reader (ed. Louis P. Pojman
și Francis J. Beckwith, Boston: Jones & Bartlett, 1994), pag. 54.

(1) Thomson presupune că toate obligațiile morale au un caracter voluntar.

Folosind povestea violonistului ca o paradigmă pentru toate relațiile, Thomson presupune
că obligațiile morale trebuie să fie acceptate de bună voie pentru a avea forță morală. Astfel, ea
greșește atunci când deduce că toate obligațiile morale față de urmași sunt asumate voluntar.
Gândiți‑vă la următoarea variantă. Să presupunem că un cuplu face sex protejat folosind mai
multe forme de prevenire a sarcinii (prezervative, pastile anticoncepționale, DIU, și așa mai depar‑
te), dar cu toate acestea, apare o sarcină. În loc să facă avort, mama decide să ducă sarcina până la
capăt fără ca tatăl să afle de decizia sa. După naștere mama îi cere tatălui copilului să contribuie
financiar la întreținerea acestuia. Pentru că el refuză, ea îl dă în judecată. Deși a luat toate măsurile
de precauție pentru a evita să fie tată – arătând astfel că n‑a dorit să accepte un astfel de statut – în
conformitate cu mai toate legile privind îngrijirea copilului în Statele Unite, el ar fi în continuare
obligat să plătească pentru aceasta tocmai din cauza relației sale față de acest copil.21
După cum subliniază Michael Levin; „Toate legile în favoarea îngrijirii copilului consideră tru‑
purile părinților o resursă indirectă pentru copil. Dacă tatăl este muncitor în construcții, statul va
interveni dacă o parte din caloriile pe care le folosește pentru muncă nu vor contribui pentru a
asigura alimentația copiilor22 săi.“
Din acest motiv, Keith Pavlischek susține că „având în vedere logica argumentului Thomson,
cursul normal ar fi să se renunțe la folosirea legilor ce privesc sprijinul patern în cazul taților care ar
fi preferat avortarea copilului“. Aceasta „va da credibilitate, nu numai insistenței pro‑viață asupra
corolarului – că există o legătură între modul în care ne raportăm în mod colectiv la făt și modul în
care ne raportăm la copiii noștri după naștere – ci și afirmației feministelor pro‑viață că mentalita‑
tea avortului nu face decât să reafirme cele mai grave deficiențe istorice, neglijența și misoginismul
bărbaților.23
(2) S
e poate avea în vedere că cel nenăscut are la prima vedere dreptul să beneficieze
de corpul mamei.
Presupunând că există ceva ce se numește obligație specială față de copiii proprii care nu trebuie
să fie acceptată voluntar pentru a avea forță morală, este evident faptul că entitatea nenăscută, în
circumstanțe obișnuite (adică, cu excepția situațiilor care pun în pericol viața mamei) are, la prima
vedere, un drept natural să beneficieze de corpul mamei lui. Există mai multe motive din cauza
cărora presupunem că entitatea nenăscută are un astfel de drept natural.
În primul rând, spre deosebire de violonistul lui Thomson care este legat în mod artificial de o
altă persoană pentru a‑i salva viața și prin urmare, nu depinde în mod natural de o anumită ființă
umană, entitatea nenăscută este o ființă umană care, prin însăși natura ei, depinde de mama sa. Așa
sunt ființele umane în acest stadiu al dezvoltării lor.
În al doilea rând, această perioadă naturală de dezvoltare a ființei umane are loc în uter. Prin
aceasta trebuie să trecem cu toții, fiind o condiție necesară pentru existența post‑uterină a oricărei
ființe umane. Și doar dacă am lua în considerare acest fapt ar ieși în evidență diferența cea mai izbi‑
toare dintre violonist și fetus: uterul este mediul natural al fătului, pe când legarea artificială de un
21
Vezi In the Best Interest of the Child: A Guide to State Child Support and Paternity Laws (ed. Carolyn Royce Kastner și Lawrence R.
Young, s.l.: Child Support Enforcement Beneficial Laws Project, National Conference of State Legislatures, 1981).
22
Michael Levin, recenzia Life in the Balance de Robert Wennberg (Constitutional Commentary 3, Summer 1986), pag. 511.
23
Pavlischek, pag. 343.

Capitolul 8
străin nu este mediul natural pentru violonist. S‑ar părea, atunci, că cel nenăscut încă are la prima
vedere drept natural la trupul mamei sale.
În al treilea rând, aceeași entitate, atunci când devine copil nou‑născut, are un drept natural ca
să fie îngrijit de părinți, indiferent dacă părinții „și‑au dorit“ sau nu copilul (vezi întâmplarea de
mai sus cu tatăl iresponsabil). Acesta este motivul pentru care sunt urmăriți penal cei care abuzează
copii, cei care își aruncă copiii la tomberon și părinții care își abandonează copiii.
Deși nu trebuie ignorat faptul că sarcina și nașterea implică anumite sacrificii emoționale, fizice
și financiare din partea femeii gravide, aceste sacrificii sunt, de asemenea, specifice oricărui părinte
în general (și de obicei durează mult mai mult de nouă luni). Dar aceste sacrificii nu justifică exe‑
cutarea sugarilor și a copiilor mai mici care au devenit supărători și a căror existență presupune
angajarea naturală a anumitor bunuri financiare și corporale, care țin de proprietatea părinților lor.
Dacă entitatea nenăscută este pe deplin umană, așa cum Thomson este dispusă să accepte, de ce ar
trebui ca dreptul natural al unui copil care nu s‑a născut, la resursele materiale ale părinților săi, să
difere înainte de naștere de cel de după părăsirea pântecelui mamei lui?
Desigur, o instanță nu‑l va obliga pe un părinte să doneze un rinichi pentru unul dintre copiii
săi aflat în pericol de moarte. Dar, ca și în cazul violonistului care și‑a pierdut cunoștința, acest tip
de dependență de corpul altcuiva este foarte neobișnuită și nu face parte din obligațiile părintești
obișnuite asociate cu procesul natural al dezvoltării umane.
Profesorul Stephen Schwarz arată că „lucrul care ne face să afirmăm în mod plauzibil că cel care
se află în pat cu violonistul nu are nicio obligație să‑l mențină în viață și anume, faptul că el este un
străin nefiresc conectat, este tocmai ceea ce lipsește în cazul mamei și a copilului ei.“ Adică mama
„are obligația de a îngriji de copilul ei, de a‑l ține în viață, de a‑l proteja și mai ales de a‑i permite să
trăiască în singurul loc în care poate fi protejat, hrănit și unde se poate dezvolta, și anume în uter“.24
Este evident că ilustrația cu violonistul folosită de Thomson subminează profunda legătură na‑
turală dintre mamă și copil, ca și când ar fi vorba de doi străini legați artificial unul de altul, astfel
încât unul să poată „fura“ serviciul făcut de rinichii celuilalt. Probabil că foarte rar sau poate că
niciodată ceva atât de uman, de natural, de frumos și de minunat care cere concursul creativității și
dragostei noastre nu a fost redus la o imagine caricaturală atât de brutală.
Nu spunem cu aceasta că entitatea nenăscută are un drept natural absolut asupra corpului ma‑
mei sale, ci doar că ea are la prima vedere un drept natural. Ne putem imagina cu ușurință o situație
în care acest drept natural este depășit de alte valori importante la prima vedere, cum ar fi atunci
când sarcina pune clar în pericol viața mamei.
(3) T
homson ignoră faptul că avortul este de fapt ucidere și nu doar refuzul de a acorda
tratament medical.
Thomson aduce în discuție o idee importantă în povestea ei despre violonistul care are nevoie de
un transplant de rinichi, și anume, că există momente când refuzul și/sau neacordarea de îngrijire me‑
dicală este justificată moral. De exemplu, nu ești obligat moral să‑i donezi un rinichi lui Fred (vecinul
tău), doar pentru că Fred are nevoie de un rinichi ca să trăiască. Cu alte cuvinte, nimeni nu este obligat
să‑și riște viața ca Fred să mai poată trăi câțiva ani. Fred n‑ar trebui să se bazeze pe aceasta. Dar, dacă
cineva îi donează un rinichi lui Fred, această faptă va fi mai presus și dincolo de datoria sa, deoarece
este mai presus de datoria morală normală. Dar acest caz nu este similar cu sarcina și avortul.
24
Stephen D. Schwarz, The Moral Question of Abortion (Chicago, Loyola University Press, 1990), pag. 118.

Levin susține că există o diferență esențială între avort și deconectarea violonistului. În cazul
violonistului (sau cazul relației cu Fred), „persoana care refuză [sau nu acordă] îngrijirea, nu este
complet responsabilă de dependența față de el a persoanei care este pe cale să moară, în timp ce
mama este complet responsabilă pentru dependența fătului față de ea. Când cineva este total res‑
ponsabil pentru viața celui care depinde de el, refuzul de a continua să‑l ajuți este de fapt ucidere.“
De exemplu, „dacă o femeie aduce un nou‑născut acasă de la spital, îl pune în pătuțul lui și re‑
fuză să‑l hrănească până când moare de foame, ar fi absurd să spun că ea doar a refuzat să‑l ajute
și nu a făcut ceva pentru care ar trebui să răspundă penal“.25 După cum întreruperea hrănirii copi‑
lului după naștere îi cauzează moartea, la fel, avortul este ceea ce ucide copilul. În niciunul dintre
cazuri nu e vorba de o boală de care suferă copilul și pentru care este necesar un tratament extrem
de invaziv (colaborarea cu alte organe ale corpului altcuiva) pentru a vindeca această afecțiune și
a salva viața copilului).
Sau să luăm în considerare cazul cuiva care se întoarce acasă după serviciu și găsește un copil
în fața ușii (cum a fost cazul în filmul Trei bărbați și un copil, cu Tom Selleck, Ted Danson, și Steve
Guttenberg). Să presupunem că nimeni altcineva nu este capabil să aibă grijă de copil și că această
persoană trebuie să îngrijijească de copil numai timp de nouă luni. (După aceea o familie va adopta
copilul.) Dacă presupunem ca și Thomson că fătul este o persoană ca tine sau ca mine, ar fi „refuza‑
rea îngrijirii“ (adică, hrănirea și protejarea) acestui copil și moartea sa ulterioară justificată pe baza
faptului că proprietarul casei doar „l‑a privat de îngrijire“ pe copilul care nu era al său și pe care nu
l‑a așteptat? Este orice persoană, născută sau nenăscută încă, obligată să‑și sacrifice viața pentru că
o altă persoană ar beneficia de moartea sa?
Este oare corect să ne gândim la avort ca la neacordarea de îngrijire medicală sau lipsirea de
tratament? Profesorii Schwarz și R.K. Tacelli subliniază o idee importantă când spun că deși „o fe‑
meie care face un avort într‑adevăr nu îi mai «acordă sprijin» copilului ei care nu s‑a născut încă...
avortul este mult mai mult decât atât. Este uciderea unei persoane umane – arzând‑o, strivind‑o
și tăind‑o în bucăți.“26 Catalogând eufemistic avortul ca fiind „întreruperea sprijinului sau a trata‑
mentului“ are tot atât de mult sens ca și atunci când sufocându‑l pe cineva cu o pernă îi spui că ai
oprit oxigenul să ajungă la el.
(4) Argumentul lui Thomson ignoră dreptul familiei.

Argumentul lui Thomson este incompatibil cu setul de legi bine fundamentate pentru dreptul
familiei, care presupun răspunderea părintească pentru bunăstarea unui copil. Și, desigur, pre‑
supunând, ca și Thomson, că un copil nenăscut este pe deplin om, acest set de legi se aplică și la
responsabilitatea părinților pentru copiii lor nenăscuți încă.
Potrivit experților în științe juridice Dennis J. Horan și Burke J. Balche: „Toate cele 50 de state,
Districtul Columbia, Samoa Americană, Guam, și Insulele Virgine au legi cu privire la abuzul și
neglijarea copilului, care au prevederi pentru protecția copilului care nu beneficiază de îngrijirea
medicală de care are nevoie“. Ei mai susțin că „o examinare a cazurilor arată clar că aceste legi sunt
aplicate în mod corespunzător pentru a asigura tratamentul medical de urgență și menținerea în
viață (cu ajutorul alimentelor sau a apei, administrate pe cale orală sau prin tub intravenos sau
Michael Levin, Feminism and Freedom (New Brunswick, Transaction Books, 1987), pag. 288‑289.
25
Stephen D. Schwarz și R. K. Tacelli, „Abortion and Some Philosophers: A Critical Examination“, Public Affairs Quarterly 3, April
26
1989, pag. 85.

Capitolul 8
nasogastric) a copiilor atunci când părinții, cu sau fără consimțământul medicilor, refuză să le
furnizeze“.27 În mod evident, „deconectarea“ unui fetus perfect sănătos, presupunând că aceasta
este o persoană umană, ar fi o încălcare clară a acestor legi.
Într‑un caz din New York, de exemplu, tribunalul a decis că acțiunile părinților s‑au încadrat
la neglijență, atunci când nu au acordat îngrijire medicală unui copil cu leucemie: „Oricât ar fi de
bine intenționat, părintele... nu poate priva un copil de un tratament care i‑ar salva viața. Chiar și
atunci când decizia părinților de a refuza tratamentul se bazează pe motive constituționale, cum ar
fi credința religioasă, trebuie să se cedeze în interesul statului, în calitate de parens patriae,28 pentru
protejarea sănătății și binelui copilului.“29 Adevărul este că „instanțele judecătorești au decis tot
timpul că părintele are responsabilitatea legală de a‑i acorda o alimentație adecvată și îngrijire
medicală copilului său“.30
Așadar, este evident că legile ce asigură protecția copilului reflectă intuițiile noastre morale cele
mai profunde cu privire la răspunderea părintească și comunitară, cât și la neajutorarea totală a
sugarilor și a copiilor mici. Aceste scrupule morale sunt, fără îndoială, subminate de „noile idei
curajoase“ ale unei familii ce se bazează pe un contract social „voluntarist“ (viziunea lui Thomson).
Fără astfel de scrupule protecția copiilor, legăturile naturale și obligațiile filiale care susțin viața de
familie (și prin ea societatea însăși) vor deveni ceva de domeniul trecutului. Pare un preț prea mare
pentru „autonomia trupului“.
(5) A
rgumentul lui Thomson denotă o concepție „macho“ cu privire la controlul trupu-
lui, în contradicție cu adevăratul feminism.
Unele feministe pro‑viață au arătat că argumentul Thomson și/sau raționamentul care stă la
baza lui, despre care se presupune că trebuie să fie în concordanță cu feminismul, este de fapt pu‑
ternic anti‑feminist.31 Ca răspuns la un argument similar referitor la dreptul femeii de a deține con‑
trolul asupra propriului ei corp, o publicație feministă a pus întrebarea: „Despre ce fel de control
vorbim? Un control care permite violența față de o altă ființă umană este un fel de control barbar,
opresiv. Femeile obiectează pe bună dreptate atunci când alții încearcă să dețină acest tip de control
asupra lor, iar mișcarea pentru drepturile femeii revendică dreptul moral al femeilor de a fi elibera‑
te de sub controlul altora.“ La urma urmei, „avortul implică violență împotriva unui copil mic, slab
și lipsit de independență. Este un control brutal, tocmai genul de control la care mișcarea feministă
se opune foarte vehement în alte contexte.“32
Profesoara Celia Wolf‑Devine face observația că „avortul are ceva în comun... cu un comporta‑
ment pe care ecofeministele și feministele pacifiste îl consideră că este caracteristic masculin; arată
disponibilitatea de a folosi violența pentru a prelua controlul. Fătul este distrus prin aspirare, tăiere
în bucăți sau otrăvire.“
27
Dennis J. Horan și Burke J. Balch, Infant Doe and Baby Jane Doe: Medical Treatment of the Handicapped Newborn (Studies in Law and
Medicine Series, Chicago, Americans United for Life, 1985), pag. 2.
28
Autoritatea statului este cea care protejează pe cei care nu sunt în stare să se apere singuri.
29
In re Storar, 53 N>Y> 2d 363, 380‑81, 420 N.E. 2d 64, 73, 438 N.Y.S. 2d 266, 275 (1981), citat în ibid., pag. 2‑3.
30
Horan și Balch, pag. 3‑4.
31
Fără să trateze doar argumentul lui Thomson, articolul Celiei Wolf‑Devine este de mare folos. „Abortion and the «Feminine Voi‑
ce»“, Public Affairs Quarterly 3, July 1989. Vezi de asemenea Sidney Callahan, „Abortion and the Sexual Agenda“, Commonweal 113,
25 April 1986; și Janet Smith „Abortion as a Feminist Concern,“ în The Zero People (ed. Jeff Lane Hensley, Ann Arbor, Servant, 1983).
32
N. a., Sound Advice for All Pro‑life Activists and Candidates Who Wish to Include a Concern for Women’s Rights in Their Pro‑life Advo‑
cacy: Feminists for Life Debate Handbook (Kansas City, MO, Feminists for Life, s.a.), pag. 15‑16.

Wolf‑Devine continuă subliniind că, în ceea ce privește sociologia... modelele masculine sunt cel
mai frecvent utilizate în raționamentele referitoare la avort. Dacă gândirea masculină este în mod
natural ierarhică și orientată spre putere și control, atunci interesele fătului (care nu are nicio pute‑
re) ar fi în mod natural suprimate în favoarea intereselor mamei. Dar, având în vedere că gândirea
feministă în domeniul socialului este caracterizată de egalitarism, se pune problema de ce interese‑
le mamei ar trebui să prevaleze în dauna celor ale copilului... Ideile feministe cu privire la avort...
sunt profund pătrunse de individualismul pe care acestea îl critică cu ardoare.33
În ciuda sugestiei recente din cercetarea în domeniul dreptului că personalitatea fătului nu ar
trebui să fie problema care determină moralitatea avortului, am văzut că, dacă această schimbare
de poziție este acceptată de instanțe, rezultatul ar fi dezastruos din punct de vedere moral și legal.
Din acest motiv, adversarii avortului ar trebui să înțeleagă bine conținutul acestui articol și să fie
pregătiți să se angajeze cu această provocare filozofică veche, deși o noutate pe plan legal, pentru
demnitatea umană.

Francis Beckwith, „The Shifting Focus in the Abortion Debate: Does the Humanity of the Unborn Matter
Anymore?“, Christian Research Journal Vol. 17, Nr. 3, 1995, pag. 17‑19, 32‑34.
** Drepturile de reproducere acordate de Christian Research Journal.
33
Wolf‑Devine, pag. 86‑87.

Vezi de asemenea Fișa informativă „Etică“
Schimbările apărute
în dezbaterea privind avortul
Întrebări
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hârtie și fiți gata să le discutați la clasă.
1. În ceea ce privește personalitatea fătului, care este direcția în care a luat‑o dezbaterea referi‑
toare la avort?
În 1973 sentința în cazul Roe v. Wade a acordat femeilor din Statele Unite dreptul de a avorta.
Această decizie s‑a bazat pe presupusa ambiguitate referitoare la statutul de persoană a fătului.
S‑a motivat că, deoarece nici știința, nici filozofia, nu pot stabili dacă fătul este om, drepturile
femeii sunt superioare celor ale unei ființe posibil non‑umane. De aceea, cei mai mulți adepți
ai poziției pro‑viață au depus eforturi considerabile încercând să stabilească personalitatea co‑
pilului nenăscut încă. Cu toate acestea în prezent se pare că acest lucru nu mai este problema
centrală. De fapt, un mare număr de apărători ai poziției pro‑avort acceptă acum că fătul este
într‑adevăr ființă umană. Astfel, subiectul principal al dezbaterii nu mai constituie umanitatea
copiilor nenăscuți încă. [ME vol.2 pag. 94]
2. Dacă luăm în considerare personalitatea fătului, cum susține Thomson poziția pro‑avort?
Pe scurt, poziția lui Thompson este că prin avort într‑adevăr se ia viața unei persoane umane,
dar că nu este vorba de o faptă imorală. În principiu avortul în acest caz se compară cu luarea
unei vieți în caz de război, a pedepsei capitale, a legitimei apărări sau a opririi tratamentului
medical la insistențele pacientului. Astfel, Thompson susține că o femeie ar trebui să benefici‑
eze de opțiunea de a refuza responsabilitatea de a îngriji un făt – o persoana care va muri dacă
nu este îngrijită, dar în același timp, o persoană de care mama nu este obligată să aibă grijă, în
primul rând. La urma urmei, motivează Thompson, fătul s‑a atașat de mamă și nimeni nu are
nicio obligație morală de a avea grijă de altcineva. [ME vol.2 pag. 94‑95]
3. Pe ce temei își bazează judecătoarea Ruth Bader Ginsburg crezul ei în dreptul de a face avort?
Care este relevanța cazului Casey v. Planned Parenthood?
Atât judecătoarea Ginsburg, cât și Curtea Supremă de Justiție, în cazul Casey au acceptat
că un fetus ar putea fi într‑adevăr o ființă umană. Cu toate acestea, Ginsburg nu a considerat
că acest motiv este valid pentru a proteja fătul. Pentru Ginsburg era o problemă de egalitate.
Adică, dacă femeia este forțată să păstreze sarcina și să nască la termen, atunci ea nu va mai
putea concura cu bărbații pe piața muncii. Cazul Casey a avut practic același efect, deși a lăsat
deschisă problema personalității, ea fiind „[definită de] conceptul fiecăruia cu privire la viață“.
De aceea, problema personalității unui făt este o chestiune subiectivă la care trebuie să răspun‑
dă doar mama conform convingerilor sale personale. [ME vol.2 pag. 96-97]

4. Care sunt cele mai importante obiecții formulate împotriva argumentului lui Thomson?
În primul rând, Thompson presupune că obligația morală trebuie să fie voluntară, pentru a
avea forță morală. Ea susține că mama nu ar trebui să fie obligată să își folosească corpul pentru
a avea grijă (și să fie atașată) de o altă ființă umană. Cu toate acestea, legile în vigoare îi obligă
pe oameni să facă exact așa ceva. De exemplu, tații au obligația de a oferi sprijin copiilor, chiar
dacă nu doresc să fie atașați de copil sau au luat măsuri de precauție să nu aibă copii. Dacă ar fi
să acceptăm argumentul lui Thompson, părinții care plătesc pensie alimentară ar avea motive
întemeiate să susțină că nu ar trebui să fie obligați să aibă grijă de urmașii lor.
În al doilea rând, s‑ar părea că un copil nenăscut încă are de fapt un drept natural față de cor‑
pul mamei lui. Aici este de fapt deficiența analogiei lui Thompson – violonistul este atașat în mod
artificial de o altă persoană, în timp ce un copil este atașat în mod natural de mama sa în stadiul de
dezvoltare umană a fătului. Bazându‑se pe acest punct de vedere, un sugar sau un copil mic are,
de asemenea, în mod natural dreptul la bunurile părinților lui după naștere. Părinții nu pot refuza
să le dea copiilor lor mâncare, adăpost sau haine. Ei au obligația de a avea grijă de copiii lor, iar
copiii lor așteaptă să beneficieze cel puțin de îngrijirea de bază. [ME vol.2 pag. 98-99]
5. Ce alte obiecții mai există împotriva argumentului lui Thomson?
În al treilea rând, analogia lui Thompson ignoră faptul că avortul este uciderea intenționată
a unei ființe umane și nu doar oprirea tratamentului. Analogia lui Thompson subliniază refu‑
zul de a împrumuta corpul altei ființe omenești, dar acest lucru nu se aplică în cazul avortului
– uciderea unui fetus.
În al patrulea rând, argumentul lui Thompson pare a fi chiar împotriva spiritului feminis‑
mului – o mișcare născută din presupusa opresiune (într‑o oarecare măsură reală) a femeilor de
către bărbați. Feminismul a fost o reacție împotriva oprimării celui slab de către cel puternic.
În lumea lui Thompson, femeile trebuie să se poarte cu copiii lor nenăscuți încă la fel cum s‑au
purtat alții cu ele – ele își exercită controlul asupra unora care nu au posibilitatea de a se apăra,
prin violență și opresiune. [ME vol.2 pag. 99-102]
Activitatea „Centru de consiliere“
Sunteți angajat ca operator la un centru pro‑viață. Centrul oferă teste gratu‑

ite de sarcină și consiliere, cu speranța că femeile nu vor recurge la avort. Cum
răspundeți la următoarele apeluri?
Tina: O femeie de 32 de ani, destul de sigură că este însărcinată. Are deja trei copii. Soțul ei,
Tom, o abuzează fizic, iar ea era pe cale să‑l părăsească ca să‑și protejeze copiii. Câștigă salariul
minim și nu știe cum se va descurca cu încă un copil. Ea vrea foarte mult să facă avort pentru
că nu vrea să mai aducă pe lume un alt copil în aceste condiții.

Capitolul 8
Daniela: Elevă de liceu în vârstă de 17 ani. Părinții ei vor să facă avort, deoarece tatăl ei este
diacon în biserică și ar fi mai bine ca nimeni să nu afle despre sarcină. Ea nu știe ce să creadă.
Prietenul ei vrea ca ea să păstreze copilul, dar nu a spus că se va însura cu ea.
Gabriela: Are 19 ani și a primit o bursă completă de studii pentru facultate, începând din
toamnă. A mai făcut un avort și vrea doar să se programeze pentru altul. Ea este clar în favoarea
avortului și nu poate fi convinsă să‑și schimbe părerea.
Ana: Are 24 de ani, este căsătorită doar de un an și abia a început să‑și lanseze cariera de
inginer. Un copil i‑ar strica acum planurile, așa că ea și soțul ei s‑au decis pentru avort, dar va
încerca să devină gravidă din nou peste vreo cinci ani.

Bătălia pentru viață
de Raymond G. Bohlin și Kerby Anderson
Istoria eutanasiei
Dezbaterea referitoare la eutanasie nu este un fenomen modern. Grecii au fost foarte preocupați
de acest subiect. Adepții lui Pitagora n‑au fost de acord cu eutanasia, în timp ce stoicii au fost
de acord în cazul unei boli incurabile. Platon a aprobat‑o în caz de boală terminală.34 Dar aceste
influențe au încetat ca urmare a principiilor creștine, precum și datorită acceptării jurământului
lui Hipocrate: „Nu voi da niciun medicament mortal cuiva, chiar dacă mi se va cere, și nici nu voi
sugera așa ceva.“
În 1935 a fost înființată Societatea Eutanasia din Anglia care avea ca scop promovarea unei morți
lipsite de durere în cazul pacienților cu boli incurabile. Câțiva ani mai târziu a fost înființată Soci‑
etatea Eutanasia din America, având în esență aceleași obiective. În ultimii ani, dezbaterea despre
eutanasiere a fost promovată de doi indivizi: Derek Humphry și dr. Jack Kevorkian.
Derek Humphry s‑a folosit de calitatea sa de șef al Societății Hemlock pentru a promova eutana‑
sia în Statele Unite ale Americii. Cartea sa Final Exit: The Practicalities of Self‑Deliverance and Assisted
Suicide for the Dying [Ultima ieșire: aspectele practice ale auto‑eliberării și sinuciderii asistate pentru
cei aflați pe moarte] a devenit un bestseller și a avut o influență foarte mare asupra opiniei publice.
O altă personalitate influentă este Jack Kevorkian, care a fost direct implicat în a‑i ajuta pe unii
oameni să se sinucidă. Cartea sa Prescription Medicide35: The Goodness of Planned Death [Rețeta medu‑
ciderii: avantajele morții planificate] promovează concepțiile sale despre eutanasie și descrie apa‑
ratul patentat de el în vederea sinuciderii pe care îl numește „Mercitron“. El a atras atenția opiniei
publice din America atunci când a ajutat‑o pe Janet Adkins din Portland, Oregon, să se sinucidă în
1990. S‑au întâlnit pentru cină și apoi a dus‑o la o un microbuz Volkswagen în care era mașinăria.
El i‑a fixat o perfuzie de soluție salină, după care ea a apăsat un buton care i‑a injectat mai întâi un
drog care cauzează inconștiența, iar apoi un medicament letal, care a ucis‑o. De atunci el a ajutat
mai multe zeci de oameni în acest fel.36
De‑a lungul anilor, opinia publică a fost de asemenea influențată de câteva cazuri ale unor femei
aflate de mult timp în „stare vegetativă“. În SUA, prima a fost Karen Ann Quinlan. Părinții ei, care
doreau să oprească aparatul care o ajuta să respire artificial, au obținut aprobarea în instanță. Cu
toate acestea, de când a fost scoasă de sub aparate în 1976, Karen a continuat să respire și a trăit
încă zece ani. Un alt caz a fost cel a lui Nancy Cruzan, care a suferit un accident de mașină în 1983.
Părinții ei au mers în instanță în 1987 pentru a primi aprobarea de a opri hrănirea ei artificială. Ca‑
zul a fost judecat în diverse instanțe în Missouri, ajungându‑se la recursul părinților ei, care a fost
audiat de Curtea Supremă în 1990. În cele din urmă ei au câștigat dreptul de a opri hrărirea artifici‑
ală și Nancy Cruzan a murit la scurt timp după aceea. Recent, în 2005, soarta lui Terri Schiavo a fost
34
Platon, Republica 3. 405.
35
Este un termen nou creat din termenii „medical“ și „suicide“, pentru a desemna sinuciderea asistată de medic.
36
Impactul acestui exemplu este mult amplificat prin ecranizarea favorabilă a disputei în filmul „You Don’t Know, Jack“ cu Al
Pacino în rolul medicului Kevorkian (n.ed.).

Capitolul 8
decisă de a unsprezecea Curte de Apel, care a acordat soțului lui Terri dreptul de a opri hrănirea ei
artificială. Decizia a fost contestată fără succes de către părinții lui Terri.
La șapte ani după cazul Cruzan, Curtea Supremă a SUA a avut ocazia să se pronunțe din nou în
privința eutanasierii. Pe 26 iunie 1997, Curtea Supremă de Justiție a respins eutanasierea, afirmând
că legile statelor care interzic sinuciderea asistată medical sunt constituționale. Unii se temeau că
aceste cazuri (Glücksburg v. Washington și Vacco v. Quill) ar deveni pentru eutanasie ceea ce Roe v.
Wade a fost pentru avort. Dar judecătorii au respins ideea de a găsi o cale constituțională la „dreptul
de a muri“ și au ales să nu întrerupă dezbaterile politice (cum au făcut în Roe v. Wade), cerând în
schimb ca dezbaterea privind eutanasierea să continue „așa cum ar trebui într‑o societate demo‑
cratică“.
Eutanasierea voluntară activă

Este foarte util să se facă distincția între „uciderea din milă“ (sau eutanasierea activă) și ceea ce
ar putea fi numit „a lăsa să moară“ (sau eutanasierea pasivă). A lua viața unui om nu este același
lucru cu a permite unui pacient terminal să moară, adică să lași ca evenimentul să se producă în
mod natural. Prima este imorală (și poate chiar penală), în timp ce aceasta din urmă nu este.
Cu toate acestea, nu este la fel de ușor să se traseze o linie clară între aceste două categorii ca pe
vremuri. Tehnologia medicală modernă a estompat semnificativ linia dintre a‑i grăbi cuiva moartea
și a‑i permite cuiva să moară. De exemplu anumite analgezice reduc durerea, dar pot, de asemenea,
să scurteze viața unui pacient prin efectele pe care le are asupra respirației. O inimă artificială va
continua să bată chiar și după ce pacientul a murit și, prin urmare, trebuie să fie oprită de către me‑
dic. Ca urmare, distincția între inducerea activă sau pasivă a morții permițând naturii să‑și urmeze
cursul este uneori foarte greu de determinat în practică. Dar această distincție fundamentală între
„uciderea din milă“ și „acceptarea morții“ conține încă o importantă distincție filozofică.
O altă îngrijorare referitoare la eutanasierea activă este că ea elimină orice posibilitate de recu‑
perare. În timp ce acest lucru ar trebui să fie evident, el este frecvent ignorat în dezbaterea privind
eutanasia. Atunci când se recurge la terminarea vieții umane se elimină orice posibilitate de recu‑
perare, în timp ce încetarea pasivă a folosirii unor mijloace extraordinare nu elimină posibilitatea
recuperării. Există cazuri de recuperări miraculoase chiar în cazul unor prognoze sumbre. Un doc‑
tor care prescrie unui pacient eutanasierea activă poate împiedica fără să vrea o recuperare pe care
el nu o anticipează.
Un alt motiv de îngrijorare cu această așa‑numită eutanasiere activă voluntară este faptul că s‑ar
putea ca decizia să nu fie luată întotdeauna în mod liber. Totdeauna există posibilitatea coerciției.
Richard D. Lamm, fost guvernator al statului Colorado, a declarat că pacienții vârstnici bolnavi au
„datoria de a muri și de a face loc altora“. Deși aceste cuvinte au fost scoase oarecum din context,
ele ilustrează, totuși, presiunea pe care mulți vârstnici o simt din partea personalului spitalelor.
Experiența olandeză este, de asemenea, educativă. S‑a efectuat un sondaj printre medicii olan‑
dezi în 1990 de către Comitetul Remmelink. Ei au descoperit că 1030 pacienții au fost uciși fără
consimțământul lor. Dintre aceștia, 140 s‑au aflat complet în deplinătatea facultăților lor mentale și
110 au fost doar ușor afectați mental. Raportul a constatat de asemenea că altor 14.175 de pacienti
(din care 1.701 au fost în deplinătatea facultăților lor mentale) li s‑a refuzat tratamentul medical
fără consimțământul lor și au murit“.37
37
R. Finigsen, „The Report of the Dutch Committee on Euthanasia“, Issues in Law and Medicine, iulie 1991, pag. 339‑344.

Un studiu mai recent cu privire la eutanasiere în Olanda este și mai puțin încurajator. Medi‑
cii din Statele Unite și Olanda au constatat că, deși eutanasierea a fost destinată inițial unor ca‑
zuri excepționale, aceasta a devenit un mod normal de a trata boli grave sau terminale. Indicațiile
inițiale (că pacienții cu boli terminale pot face cereri repetate de eutanasiere pe propria răspundere,
insistând ca viața lor să se încheie) au fost extinse și asupra bolilor cronice și a celor psihologice.
De asemenea, s‑a mai constatat că 60% dintre medicii olandezi nu raportează cazurile personale
de sinucidere asistată (chiar dacă raportarea este cerută de lege) și aproximativ 25% dintre medici
recunosc că au pus capăt vieții pacienților fără consimțământul acestora.38
Eutanasierea activă involuntară

Eutanasierea activă involuntară implică o terță parte să ia o decizie dacă este sau nu cazul să
se recurgă la măsuri active pentru a termina o viață. La temelia acestei discuții stă minimaliza‑
rea doctrinei sanctității vieții. De când Curtea Supremă de Justiție a decis în cazul Roe v. Wade
că viața copiilor nenăscuți încă poate fi întreruptă din motive personale, a continuat alunecarea
societății pe pantă, chiar dacă Curtea Supremă de Justiție a fost reticentă în legătură cu legali‑
zarea eutanasiei.
Îndreptarea spre eutanasie a fost inevitabilă. Odată ce societatea începe să desconsidere viața
unui copil care nu s‑a născut încă, mai este doar un mic pas până când începe să facă același lu‑
cru cu un copil care s‑a născut. Avortul duce în mod firesc spre infanticid și în cele din urmă spre
eutanasiere. În ultimii ani medicii au permis ca mai mulți așa‑numiți „Baby Doe“39 să moară, fie
neefectuând operații necesare pentru salvarea vieții, fie prin lipsirea de hrană a sugarilor.
Progresia spre eutanasiere este inevitabilă. Odată ce societatea se conformează unui standard de
„calitate a vieții“ pentru sugari, va fi mai dispusă să accepte același standard pentru persoanele în
vârstă. Fostul ministru al sănătății C. Everett Koop a spus: „Nimic nu mă mai surprinde. Ceea ce
mă îngrijorează este că vor exista 10.000 de Bunici Doe pentru fiecare „Baby Doe“.“40
Din nou, experiența olandeză este educativă. În Olanda, medicii au efectuat eutanasierea in‑
voluntară, deoarece au crezut că familia a avut prea mult de suferit sau era prea obosită pentru a
mai avea grijă de bolnav. Chirurgul american Robin Bernhoft descrie un incident în care un doctor
olandez a eutanasiat o balerină în vârstă de 26 ani cu artrită la degetele de la picioare. Din moment
ce nu și‑a mai putut continua cariera, aceasta a intrat în depresie și a solicitat să fie omorâtă. Me‑
dicul a respectat cererea ei și doar a remarcat faptul că „nu te bucuri de astfel de lucruri, dar a fost
alegerea ei“.41
De ce recurg oamenii la eutanasiere

De ce un segment atât de mare al societății noastre s‑a înamorat de posibilitatea de a comite
suicid asistat de către un medic? Deși există mai multe căi care duc la această concluzie, prima din‑
tre acestea este frica. Oamenii din ziua de azi se tem să fie la cheremul tehnologiei, să fie ținuți în
38
Herbert Hendlin, Chris Rutenfrans și Zbigniew Zylicz, „Physician‑Assisted Suicide and Euthanasia in the Netherlands: Lessons
from the Dutch“, Journal of the American Medical Association 277, 4 June 1997, pag. 1720‑1722.
39
Baby Doe este numele dat oricărui copil mic al cărui caz este dezbătut în justiție și a cărui identitate este ascunsă, pentru a‑l
proteja.
40
Interviu cu C. Everett Koop, „Focus on the Family“, emisiune radio.
41
Robin Brnhoft, citat în Euthanasia: False Light, emisă de IAETF, P.O. Box 760, Steubenville, OH 43952.

Capitolul 8
viață cu ajutorul aparatelor, fără nicio speranță de recuperare. Puțini par să realizeze că un pacient
în fază terminală poate să refuze să fie pus pe aparate pentru a‑i prelungi viața. Trebuie să ne dăm
seama că există o diferență între a lăsa natura să‑și urmeze cursul atunci când cineva este pe moarte
și să luăm măsuri pentru a‑i grăbi moartea. Fostul ministru al sănătății C. Everett Koop recunoaște:
Dacă cineva este pe moarte, și nu există nicio îndoială în această privință, și dacă crezi că există
o diferență între a‑l ajuta să trăiască așa cum are dreptul și a‑i prelungi agonia, poate veni o
vreme când spui că această persoană se poate hrăni natural cu lichide și noi nu vom continua
să‑i administrăm această soluție intravenos pentru că este pe cale să plece dintre noi.42
Nu este nevoie neapărat de măsuri extraordinare pentru a ține pe un muribund în viață cu orice
preț. Dar unii oameni se tem tocmai de aceasta. Eliminarea acestei temeri va tăia o parte din apa ce
curge la moara eutanasiei.
În al doilea rând, oamenii se tem de durerea cauzată de moarte. Durerea insuportabilă este re‑
ală, dar prea puțini oameni știu că durerea bolnavilor în stare terminală poate fi eliminată. Mulți
medici, în special în SUA, nu cunosc toate măsurile care stau la dispoziția lor. De exemplu, există
noi modalități de administrare a morfinei, care poate duce la gestionarea eficientă a durerii cu doze
mai mici și, prin urmare, cu un risc mai mic de complicații respiratorii.
Dr. Paul Cundiff, medic oncolog care are 18 ani de experiență în tratarea pacienților pe moarte
aflați în centre de îngrijire paleativă afirmă:
Este o rușine faptul că majoritatea furnizorilor noștri de îngrijire a sănătății nu au

cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a trata durerea și alte simptome ale bolilor ter‑
minale în mod corespunzător. Absența instruirii în domeniul îngrijirii paliative pentru ca‑
drele medicale profesioniste are ca rezultat îngrijirea sub standarde optime pentru aproape
toți pacienții terminali, unii dorind astfel să‑și grăbească moartea.43
Dar mulți dintre aceștia ar fi chiar dispuși să trăiască cu dureri, dacă ar ști că nu vor fi abandonați.
Dezvoltarea mișcării „hospice“ (centre speciale pentru îngrijirea bolnavilor terminali) va ajuta la
atenuarea acestor temeri, de asemenea. Personalul de la un astfel de centru este instruit să se ocupe
nu numai de durerea fizică, dar și de cea psihologică, socială și spirituală. Dacă ați vedea fotografii‑
le celor pe care Jack Kevorkian i‑a asistat să se sinucidă, ați observa că erau oameni singuri, necăjiți.
Durerea n‑a avut o însemnătate prea mare atunci când au ales să se sinucidă.
Ca națiune, noi am abandonat o mare parte a populației noastre în vârstă. Când Dumnezeu i‑a
poruncit poporului Israel să‑și onoreze tatăl și mama se referea în primul rând la cei mai în vârstă.
Familiile extinse nu mai locuiesc împreună chiar și atunci când nevoile medicale ale părinților nu
sunt foarte accentuate sau nu produc un mare deranj. Nimeni nu vrea să fie o povară sau să fie
împovărat.
De ce viața merită să fie trăită

Atunci când discutăm problema eutanasiei și a sinuciderii asistate medical, este foarte important
C. Everett Koop, „The Surgeon General on Euthanasia“, Presbyterian Journal, 25 septembrie, 1985, pag. 8.
42
David Cundiff, 1992. Citat din recenzia Euthanasia is NOT the Answer: A Hospice Physician’s View de Debbie Decker, CURRENTS
43
in Science, Technology and Society, 1(2), pag. 20.

să înțelegem nu numai ceea ce se întâmplă în lumea din jurul nostru, dar, de asemenea, ceea ce ne
învață Biblia în mod clar despre viață, moarte, durere, suferință și valoarea fiecărei vieți omenești.
În primul rând, Biblia ne învață că suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu și prin urmare,
fiecare viață umană este sacră (Geneza 1:26). Textul din Psalmul 139:13‑16 ne învață că fiecare din‑
tre noi este o făptură plămădită în chip minunat. Dumnezeu Însuși ne‑a țesut în pântecele mamei
noastre. Aceasta înseamnă că suntem foarte importanți pentru El dacă S‑a îngrijit ca să ne aducă în
ființă.
În al doilea rând, Biblia spune foarte clar că Dumnezeu este suveran asupra vieții, morții și judecății.
În Deuteronom 32:39 Domnul spune: „Să ştiţi, dar, că Eu sunt Dumnezeu şi că nu este alt dumnezeu
afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc şi nimeni nu poate scoate pe cineva
din mâna Mea.“ Psalmul 139:16 spune că Dumnezeu este Cel care a rânduit toate zilele noastre înainte
de a fi fost măcar una dintre ele. Pavel spune în esență același lucru în Efeseni 1:11.
În al treilea rând, a ajuta pe cineva să se sinucidă înseamnă a comite o crimă și acest lucru este o
încălcare a poruncii fără echivoc a lui Dumnezeu din Exod 20:13.
În al patrulea rând, scopul lui Dumnezeu este mai presus de înțelegerea noastră. De multe ori
Îl întrebăm pe Dumnezeu de ce s‑a întâmplat o tragedie în viața noastră sau a cuiva cunoscut.
Ascultați însă răspunsul dat de Iov Domnului, în Iov 42:1‑3:
„Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale“. [Tu întrebi] „Cine
este acela care are nebunia să‑Mi întunece planurile?“ „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de
minuni care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.“
Uităm că mintea noastră este limitată și a Lui este infinită. Nu ne putem aștepta ca să‑L înțelegem
întotdeauna pe Dumnezeu. Dar dacă avem impresia că putem interveni și declara că viața cuiva nu
mai merită trăită, facem ceva ce nu ține de noi. Numai Dumnezeu știe când i‑a venit cuiva sorocul.
În Isaia 55:8‑9 Domnul spune: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu
sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele
faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.“
În al cincilea rând, trupurile noastre aparțin oricum lui Dumnezeu. Pavel ne amintește în 1
Corinteni 6:15,19 că facem parte din Trupul lui Hristos și că am fost cumpărați cu un preț. Prin
urmare, ar trebui să‑I dăm slavă lui Dumnezeu cu trupurile noastre. Singurul căruia i se dă slavă
atunci când cineva face o cerere de sinucidere asistată medical nu este Dumnezeu, nici medicul,
nici măcar familia, ci pacientul care este dispus să facă față realităților vieții în chip „nobil“ și „dez‑
interesat“ punând capăt suferinței pe care el o cauzează tuturor. Dumnezeu nu este glorificat în
această decizie.
În fine, suferința ne face să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. În lumina discuției despre
eutanasie, să ascultăm ce spune Pavel în 2 Corinteni 1:8‑9:
Am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai
trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne
punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.
Nu numai că El învie morții, dar nimic nu poate să ne despartă de dragostea Lui (Romani 8:38).
Pentru o discuție mai amănunțită având o inspirație biblică în problema eutanasiei, citiți cartea
lui Joni Eareckson Tada When is it Right to Die? [Când se cuvine să mori?] (Zondervan, 1992). Măr‑

Capitolul 8
turia și gândirea ei clară contrastează foarte tare cu înțelepciunea convențională a lumii de azi. Și
noi trebuie să facem la fel.
Ce vei face? Ce poți face?

Christian Medical and Dental Society [Societatea medicilor și dentiștilor creștini] a produs un
material excelent despre sinuciderea asistată medical, cu titlul The Battle for Life [Lupta pentru
viață].44 Pachetul conține mai multe cazuri destinate testării înțelegerii voastre cu privire la princi‑
piile implicate și menite să‑i ajute pe creștini să înțeleagă deciziile dificile care trebuie luate. Aș dori
să vă împărtășesc două dintre aceste cazuri si apoi să discutăm despre ce puteți face acum pentru
a combate forțele din această țară ce militează pentru „dreptul de a muri“.
Cazul 1
Bunica ta în vârstă de 80 de ani a luptat împotriva cancerului de mai mut timp dar resimte stre‑
sul emoțional. Crede că va deveni o povară pentru familie. Medicul ei ia act de faptul că ea pare
să‑și fi pierdut dorința de a trăi. Ar fi oare bine ca să‑i poată cere medicului o rețetă concepută în
mod expres să o omoare? Este tocmai ceea ce instanțele de judecată au legalizat și ceea ce Cuvântul
lui Dumnezeu spune că este greșit. Este greșit pentru că și‑ar lua viața în mâinile sale și ar atenta la
suveranitatea lui Dumnezeu. Întrucât sinuciderea asistată medical trece dincolo de a lăsa pe cineva
să moară în mod natural și cauzează de fapt moartea, aceasta încalcă porunca lui Dumnezeu: „Să
nu ucizi“. Există o distincție clară între a‑i permite morții să decurgă natural atunci când cineva
este în mod clar pe moarte, fără nicio speranță de vindecare, și luarea unor măsuri specifice pentru
a pune capăt vieții cuiva. Vine un moment în care organismul moare. Funcțiile corpului încep să se
oprească. În astfel de momente, ar trebui ca bolnavului să i se facă sfârșitul cât mai confortabil cu
putință, să fie sprijinit și încurajat de familie și medici și să i se permită să moară. Aceasta înseamnă
a muri cu demnitate. O injecție letală sau intoxicația cu monoxid de carbon ia viața din mâinile lui
Dumnezeu în ale noastre.
Cazul 2
Soțul tău suferă de o boală terminală incurabilă, și‑a pierdut controlul asupra funcțiilor corpului
și nu mai poate comunica. Folosind un anumit tratament și aparate speciale s‑ar putea prelungi viața
soțului cu vreo câteva săptămâni sau chiar luni, dar asta va implica multă durere și ar duce în final la
epuizare. Ar fi oare corect din punct de vedere moral să nu îl supui unui asemenea tratament?
Mulți ar accepta decizia de a nu asigura tratamentul pentru că nu ar însemna să ucidă, ci doar
să lase ca moartea să‑și urmeze cursul ei natural. Dar astfel de decizii nu sunt întotdeauna ușor
de luat, iar medicul și membrii familiei ar trebui să ia în considerare argumentele pro și contra
intervenției sau a unei morți naturale mai rapide. Uneori decidem că trebuie să menținem paci‑
entul în viață cât mai mult posibil, pentru că Dumnezeu poate face o minune. Dar de cât timp are
nevoie Dumnezeu pentru a face o minune? Dacă Dumnezeu are de gând să intervină, El va face
acest lucru după calendarul Lui și nu după al nostru.
44
The Battle for Life este un material cu scop educativ produs de către Christian Medical and Dental Society. El include un material
video premiat, Euthanasia: False Light, cu o prezentare ce include întrebări, planul materialului pentru public creștin și secular,
materiale pentru retroproiector, un sumar al princiilor biblice, un scurt ghid pentru cercetare, casete cu anunțuri publice și mate‑
riale care pot fi inserate în foaia de anunțuri a bisericii. Prețul este de $30 și se poate achiziționa direct de la Christian Medical and
Dental Society, P.O. Box 5, Bristol, TN 37621, Phone (615) 844‑1000, FAX: (615) 844‑1005. Poate fi cumpărat și de la Probe Ministries.

Acum, că am ajuns la o mai bună înțelegere a problemelor, poate vă întrebați ce putem face re‑
feritor la această amenințare ce planează deasupra noastră. Se pot face trei lucruri:
ugați‑vă – Rugați‑vă ca Dumnezeu să întoarcă inima oamenilor înapoi la El și către protejarea

R
vieții. Rugați‑vă pentru dreptate și integritate în sistemul nostru juridic, ca să fie adoptate legi
care să ocrotească viața, să‑i pedepsească pe vinovați și să îi protejeze pe cei nevinovați.
orbiți – Prezentați aceste informații altor grupuri. Discutați cu prietenii și familia despre mo‑
V
tivele în favoarea protejării vieții. Luați legătura cu deputații sau senatorii și spuneți‑le să se
opună suicidului asistat de medic.
cționați – Vizitați‑i pe vârstnici, îngrijiți‑i pe cei care nu se pot îngriji singuri, mângâiați‑i pe cei
A
bolnavi. Gândiți‑vă să participați sau să începeți o lucrare în biserică cu vârstnicii, cu persoanele
handicapate sau cu alte persoane cu nevoi speciale. Ca și creștini, trebuie să conducem cu inima
și cu fapta, nu doar cu vorba. Dacă ne dedicăm eforturile pentru a asigura o îngrijire de calitate,
plină de dragoste și controlând eficient durerea, problema eutanasiei va dispărea din lipsă de
interes.
*Acest eseu a apărut inițial în două părți separate pe situl LeaderU:

Raymond G. Bohlin, „Euthanasia: The Battle for Life“, [article online] httn://www.leaderu.com/orgs/
probe/docs/euthanas.html
Kerby Anderson, „Euthanasia“, [article online] http://www.leaderu.com/orgs/probe/docs/euthan.html]
** Drepturile de reproducere oferite de Raymond G. Bohlin și Kerby Anderson.

Vezi de asemenea Fișa informativă „Etica“
Bătălia pentru viață

Întrebări de eseu
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie separată de hîrtie și fiți gata să le discutați la oră.
1. Ce este eutanasierea activă? Ce este eutanasierea pasivă?
Eutanasierea activă (cunoscută de asemenea sub numele de ucidere din milă), are loc atunci
când un profesionist din domeniul medical acționează în mod deliberat pentru a provoca moar‑
tea unui pacient. Acest lucru se face de obicei prin administrarea de medicamente sau a altor
mijloace asemănătoare. Eutanasierea pasivă (de asemenea, cunoscut sub numele de a lăsa pe
cineva să moară din milă), are loc atunci când personalul medical întrerupe administrarea unui
tratament medical extraordinar și în consecință permite moartea pacientului.
Prima este catalogată ca omor și este de obicei ilegală, în timp ce a doua nu este. Terminarea
intenționată a vieții umane elimină orice posibilitate de recuperare, în timp ce îndepărtarea
mijloacelor extraordinare de menținere a vieții ar putea să nu fie. Câteodată au loc recuperări
miraculoase în ciuda unor prognoze sumbre. [ME vol.2 pag. 104‑106]
2. Ce este eutanasierea voluntară? Ce este eutanasierea involuntară? Care sunt unele probleme
cu privire la ele?
Eutanasierea voluntară are loc atunci când un pacient alege de bună voie, fără să fie convins
de altcineva, să își încheie viața. Eutanasierea involuntară are loc atunci când terțe persoane
iau decizii cu privire la măsurile active sau pasive ce ar trebui luate pentru a pune capăt vieții
unui pacient.
O problemă legată de eutanasierea voluntară este faptul că aceasta nu este întotdeauna
dorința inițială a pacientului, adică asupra unor pacienți se fac presiuni (direct sau indirect)
pentru a „se da la o parte“. De asemenea, medicul sau o rudă poate opta pentru eutanasierea
involuntară, ca să evite complicațiile sau din motive financiare. Îngrijirea bolnavilor și a vârst‑
nicilor necesită o investiție de timp și de bani. [ME vol.2 pag. 105-106]
3. Care sunt asemănările dintre acceptarea eutanasiei, de către întreaga societate în general, și a
avortului?
Există cel puțin două asemănări între dezbaterile privind avortul și eutanasierea:
În primul rând, în prezent mulți limitează valoarea umană la viabilitate și la productivitate. Vârst‑
nicii, copiii care încă nu s‑au născut și infirmii nu se pot îngriji singuri și nici nu se consideră că au o
existență de calitate, deoarece nu pot funcționa ca un adult „normal“ sănătos. Astfel, viața unui copil
nenăscut, a bătrânilor, și a infirmilor nu mai este prețuită la fel de mult cum era altădată.

O a doua problemă este una de comoditate. Trăim într‑o societate care dorește ca proble‑
mele dificile, costisitoare, și consumatoare de timp să dispară de la sine. Astfel, cea mai simplă
soluție pentru „inconveniențele“ apărute din cauza unui copil ce nu s‑a născut încă, a unui
infirm sau a unui om în vîrstă este moartea. [ME vol.2 pag. 105]
4. Care sunt motivele pentru care unii preferă eutanasia?
În primul rând, unii cer eutanasierea pentru că se tem că vor fi ținuți artificial în viață chiar
și atunci când nu există nicio speranță de recuperare. Această teamă este, în cea mai mare parte,
neîntemeiată. Puțini par să știe că este legal ca un pacient bolnav în fază terminală să refuze
menținerea artificială în viață. Cu alte cuvinte, cineva care este pe moarte nu poate fi forțat să
fie menținut artificial în viață prin mijloace extraoirdinare, ci dacă dorește are dreptul de a lăsa
natura să‑și urmeze cursul.
În al doilea rând, oamenii se pot teme de durere. În timp ce frica de durere este normală,
această îngrijorare nu mai este la fel de validă cum a fost odată. Puțini oameni știu că în mare
parte durerea bolnavilor în fază terminală poate fi tratată în prezent.
În al treilea rând, unii pot solicita eutanasia, deoarece se tem că vor rămâne singuri. Socie‑
tatea, în general, și poate și Biserica i‑au abandonat pe cei în vârstă. Noi nu mai luăm în serios
porunca de a da cinste taților și mamelor. Familiile extinse nu mai locuiesc împreună chiar și
atunci când nevoile medicale ale părinților nu sunt foarte accentuate sau nu limitează autono‑
mia. Nimeni nu vrea să fie o povară sau să fie împovărat în societatea noastră egoistă, inclu‑
zându‑i și pe creștini. O schimbare recent apărută în această practică se datorează dezvoltării
mișcării hospice. Personalul din centrele de îngrijire a bolnavilor în fază terminală este instruit
să se ocupe nu numai de durerea fizică, ci și de durerea psihologică, socială și spirituală care
însoțește singurătatea. [ME vol.2 pag. 106-107]
5. Cum ne învață Biblia că toată viața are valoare?
În primul rând, Biblia ne învață că toate ființele umane sunt făcute după chipul lui Dumne‑
zeu. Aceasta înseamnă că viața umană este sacră (Geneza 1:26‑31).
În al doilea rând, Biblia spune clar că Dumnezeu are putere asupra vieții, morții și judecății.
El hotărăște cine trăiește și cine moare, nu noi (Deuteronom 32:39).
În al treilea rând, a ajuta pe cineva să se sinucidă înseamnă a comite o crimă (Exod 20:13).
[ME vol.2 pag. 107-109]
[Discutați cu elevii pasajele de mai sus, precum Iov 42:1‑6 și 1 Corinteni 6:12‑20. Discutați modul în
care aceste pasaje au legătură cu creștinismul și eutanasia.]

Dragă Mircea,
Temă scrisă

În sfârșit mă reintegrez în viața de la facultate. A fost cam greu să mențin echilibrul tuturor lu‑
crurilor așa încât să mai rămână și timp de distracție, dar cred că am reușit. Ei bine, vestea cea mare
este că am un loc de muncă. Lucrez patru seri pe săptămână la un restaurant aproape de cămin.
Frumos loc, clienți buni.
Seara trecută au venit toți să vedem un film în camera mea și a lui Nathan. Iți poți imagina cum
încap șase într‑o cameră de cămin? Ne‑am înghesuit, dar a fost bine! Paige a adus floricele de po‑
rumb și Marcus a adus filmul, ceva de acțiune, futurist.
Când s‑a terminat, am început să discutăm despre cum va arăta lumea peste vreo 20 de ani.
Sarah crede că va exista un singur stat unificat la nivel mondial... la urma urmei, primii pași au
fost deja făcuți, dacă luăm în considerare ONU și adoptarea monedei euro în Europa. Toată lumea
vorbește mereu despre „pacea mondială“. Poate este necesar să se ajungă la ea, dar cum o să evităm
apariția tiranilor? Ce părere ai despre un stat mondial?
Mohamed consideră că un stat global ar fi posibil doar sub conducerea liderilor islamici – un
guvern unit de fervoarea religioasă. Asta nu prea îmi convine pentru că islamul și creștinismul nu
prea se împacă. Ce părere ai de un stat islamic la nivel mondial?
Natan a pledat pentru o singură putere de nivel mondial, dar a vrut să știe ce se va întâmpla
cu drepturile individului. Marcus zicea că am avea doar acele drepturi care ne sunt acordate de
stat, și atunci Paige s‑a amestecat și ea în discuție. Ea a vrut să știe cum vor fi protejate drepturile
femeilor. Nimic nu este sigur în viață, spunea ea, așa că a vrut să se asigure că va deține controlul
total asupra corpului ei.
Și de aici fetele au început cu tema avortului și cum de fanaticii religioși nu pot lăsa femeile în
pace cu niciun chip. Sarah a spus că e corpul ei și nimeni nu ar trebui să‑i spună ce să facă cu el. La
urma urmei, un făt nu este om adevărat până nu se naște, iar greșeala de a rămâne însărcinată nu
ar trebui să‑i strice cuiva toată viața și cariera. Paige a adăugat că avortul legalizat salvează viețile
acelor femei care ar muri făcând un avort în secret dacă legea s‑ar schimba. Până când conversația
s‑a încheiat ambele erau dezgustate de mișcarea pro‑viață. Cum ar trebui să se raporteze un creștin
la problema avortului?
Toate problemele astea despre stat și politică sunt cam noi pentru mine. Adică, abia de vreo doi
ani am drept de vot. Are creștinismul ceva de spus în legătură cu politica?
Gata, trebuie să mă schimb și să plec la muncă.
Salut,
Mircea

Mircea a adus în discuție patru subiecte diferite; mai jos este o schiță sumară a unor posibile răspunsuri.
1. Care crezi că ar fi consecințele instalării unui guvern secular global? (12,5 puncte)
Problema cu un guvern global secular este că acesta se bazează pe o concepție falsă despre
lume și viață, anume că nu recunoaște providența, suveranitatea și adevărul lui Dumnezeu.
Un astfel de sistem va avea în mod inevitabil probleme, deoarece exacerbează rolul omului în
procesul conceperii legilor, nu‑I dă slavă lui Dumnezeu și nu ține seamă de depravarea noastră.
2. Care crezi că ar fi consecințele unui guvern islamic mondial? (12,5 puncte)
Un guvern mondial islamic ar putea foarte ușor să ducă la oprimarea globală a femeilor și
la pierderea libertății religioase și a libertății cuvântului – nimeni nu ar putea spune ceva îm‑
potriva lui Allah sau Mahomed.
3. Cum ar trebui să se raporteze creștinii la problema avortului? (12,5 puncte)
Problema centrală în dezbaterea referitoare la avort gravitează în jurul faptului că viața

omului, este valoroasă pentru că poartă într‑un mod unic chipul lui Dumnezeu. Dacă avortul
ar fi doar îndepărtarea unei bucăți de țesut din corpul femeii, atunci nu ar fi nicio problemă.
Dar dacă avortul curmă o viață de om (și ce altceva ar putea fi?), atunci este vorba de omor.
Acestea fiind spuse, creștinii trebuie să caute să spună acest adevăr în dragoste. Mesajul nostru
trebuie să fie că Dumnezeu poate ierta toate păcatele noastre și niciunul dintre noi nu este mai
bun decât altul.
4. Care este concepția creștină despre politică? (12,5 puncte)
Creștinismul biblic recunoaște statul ca o instituție rânduită de Dumnezeu (Geneza 9:6, Ro‑
mani 13:1‑7, 1 Petru 2:13‑17). Creștinii cred în depravarea omenirii (Ieremia 17:9) și responsabi‑
litatea noastră morală; prin urmare, își dau seama că statul este o instituție necesară care poate
să impună chiar și pedeapsa cu moartea (Geneza 9:6, Romani 13:1‑4). Cu toate acestea statul
are obligații limitate, nu o putere absolută. Biblia recomandă un stat care are puteri limitate,
încadrându‑se undeva între lipsa unei conduceri centralizate (anarhie) și o conducere absolută
(totalitarism). Cezarul are rolul său, dar Dumnezeu a dat roluri diferite familiei și Bisericii.

Test - Capitolul opt
Politică - Întrebări din manual
Alegeți: (1 punct posibil pentru fiecare răspuns [3 pentru programa de 90 de zile])
* Unele opțiuni pot fi folosite de mai multe ori sau deloc, unele întrebări pot avea mai multe răspunsuri
1. g creștinism a. politică progresistă

b. islam global
c. g uvernare mondială comu‑
2. b/i islam
nistă
d. Noua Ordine Mondială
3. e/j umanism secular
e. stat secular mondial
f. stângism
4. c/l marxism‑leninism g. justiție, libertate, ordine
h. libertarianism
5. d umanism cosmic i. teocrație
j. liberalism
6. a/f postmodernism k. Partidul Verzilor
l. etatism
Răspundeți pe scurt: (6 puncte posibile pentru răspuns)
7. De ce sunt adepții umanismului secular în favoarea globalizării?
Deoarece omul este considerat cel mai evoluat animal și este doar o parte a ecosistemului
global, se crede că acționăm împotriva ecosistemului atunci când încercăm să împărțim Pămân‑
tul în state și națiuni. Umanismul susține că omenirea ar trebui să trăiască într‑o singură mare
comunitate, fără granițe naționale și fără diferențe politice. Prin urmare un stat mondial pașnic
pare inevitabil, având în vedere că evoluăm continuu și suntem acum capabili să direcționăm
propria noastră evoluție.
8. Cum privesc marxiștii democrația?
Lenin spunea că „democrația este un stat care recunoaște subordonarea minorității față de ma‑
joritate, adică, o organizare pentru utilizarea sistematică a forței pentru impunerea voinței unei
clase asupra alteia, a unei pături a populației asupra alteia“. Marxiștii văd lupta pentru deținerea
controlului asupra forțelor de producție ca forța dinamică la baza dezvoltării omenirii. Con‑
form marxismului, economia socialistă este cea care pune bazele pentru cea mai bună formă de
democrație (deși marxiștii cred că democrația este doar un rău necesar). Un stat socialist va tinde
să descurajeze lupta de clasă, deoarece se va baza pe un sistem economic care este cu un pas mai
aproape de abolirea claselor. Democrația socialistă este mult mai atrăgătoare decât o democrație
capitalistă, dar nu este încă faza ideală (la care se ajunge o dată cu utopia comunismului).

9. Cum a apărut statul în concepția marxistă? Care este soarta finală a statului în comunism?
Care este scopul final al marxismului?
Marxiștii privesc statul ca un fenomen tranzitoriu. La un moment dat, în dezvoltarea socială

a omenirii, statul a apărut asociat cu capitalismul. Astfel, statul este un instrument necesar de
care se folosesc capitaliștii pentru promovarea antagonismului de clasă. Cu toate acestea, când
capitalismul și diferențele de clasă vor dispărea, va dispărea și statul. Lenin a spus: „Numai în
societatea comunistă ... atunci când capitaliștii vor fi dispărut, atunci când nu vor mai exista
clase... numai atunci statul... va înceta să existe și va fi posibil să vorbim de libertate.“
Marxiștii consideră că instaurarea unei noi ordini mondiale – societatea comunistă – și

dispariția statului sunt pașii inevitabili în evoluția noastră biologică și socială. Noua ordine
mondială este o forma evoluționară mai avansată față de națiuni, state, triburi și alte asemenea
distincții.
10. De ce cred adepții umanismului cosmic că apariția unei Noi Ordini Mondiale este garantată?
Noua Ordine Mondială este garantată de evoluție, care nu este doar un proces fizic, ci și o
dezvoltare spirituală totală. Omul evoluează în mod inevitabil spre o formă superioară; omul
trebuie să evolueze și spre o stare superioară a conștiinței.
11. Ce tip de sistem de guvernare va avea omenirea în Noua Ordine Mondială?
Nici democrația, nici totalitarismul nu sunt oferite ca sistem potențial de guvernare mondia‑
lă de către mișcarea New Age. Aceasta se datorează faptului că New Age crede că în fiecare om
evoluează propria capacitate de guvernare. Când vom ajunge la o conștiință colectivă, statul
mondial va fi sinonim cu auto‑guvernarea.
12. Care este poziția postmodernistă referitoare la politică?
Atât Michel Foucault, cât și Richard Rorty folosesc termenul de „politică progresistă“, în
timp ce Richard Rorty folosește termenul de „stângism“ pentru a descrie orientarea politică.
Pentru postmoderniști politica nu se concentrează în jurul partidelor politice, a unor viziuni
utopice, sau a unui telos suprem; politica progresistă este mai degrabă un instrument de ex‑
perimentare, o modalitate de a distruge normele sociale tradiționale, precum și un mijloc de
a realiza dreptatea socială și stângismul. Ei cred că dacă cineva adoptă valorile creștine o face
datorită credulității.

Capitolul 8
13. Ce este dreptatea socială în concepția postmoderniștilor? Cum se va realiza dreptatea soci‑
ală?
Obiectivul politicii progresiste este de a pune în practică justiția socială, adică grupurilor
asuprite să li se dea „locul cuvenit“ în societate. Înțelegerea postmodernă a justiției sociale
gravitează în jurul noțiunii de „grupuri oprimate“ – săracii, emigranții, șomerii, hispanicii,
persoanele de culoare, femeile, homosexualii și lesbienele. Justiția socială trebuie să fie realizată
prin legi, educație și redistribuirea bogăției.
Materialul video „Lupta împotriva avortului“

Răspundeți pe scurt: (6 puncte posibile pentru fiecare răspuns)
14. Cum putem simplifica dezbaterea referitoare la avort?
Dezbaterea referitoare la avort ar trebui să se concentreze pe o singură întrebare: „Ce este

cel nenăscut?“ Sau dacă reformulăm întrebarea: „Ce omorâm?“ În cazul în care cel nenăscut nu
este om, atunci nu ar trebui să existe nicio restricție cu privire la avort. Dar dacă fetusul este o
ființă umană nevinovată, atunci merită să aibă drept la viață la fel de mult ca și mama sa. Cele
mai multe obiecții aduse de patrizanii pro‑avort evită să răspundă la această întrebare.
Pentru a readuce dezbaterea la problema naturii fetusului, folosiți tactica „Aduceți un copil
mic“. De fiecare dată când cineva vine cu o obiecție împotriva argumentelor pro‑viață sau vine
cu o justificare a avortului, întrebați dacă obiecția în cauză ar funcționa ca argument pentru
omorârea unui copil mic.
15. Cum putem comunica atât din punct de vedere științific cât și filozofic că cel nenăscut este
o ființă umană?
Unii vor încerca să susțină că cel nenăscut nu este om. Cu toate acestea, se poate dovedi
contrariul dacă luăm în considerare știința și filozofia.
În primul rând, dacă fetusul nu este om, atunci ce specie este? Conform Legii biogenezei ori‑
ce ființă produce urmași de același fel: oamenii fac oameni, broaștele fac broaște, etc. S‑ar putea
ca cineva să spună că cel nenăscut este o ființă omenească, dar nu este o persoană. Forțați‑i să
argumenteze o astfel de afirmație. Puneți întrebarea „Care este diferența între a fi un om și a fi
o persoană?“
În al doilea rând, există doar patru diferențe între cel nenăscut și un adult, dar niciuna dintre
aceste diferențe nu anulează umanitatea unui fetus:
• Mărimea: un fetus este mai mic decât un adult, dar la fel este un copil mic.

• Nivelul de dezvoltare: un fetus este mai puțin dezvoltat decât un adult, dar și un copil
mic este mai puțin dezvoltat decât un adolescent.
• Mediul: fetusul este în pântecele mamei, dar cum poate locul unde se află cineva să‑i
schimbe natura?
• Gradul de dependență: un fetus nu este viabil de unul singur, dar nici un copil mic sau
cineva care este dependent de insulină nu este viabil fără ajutor.
Schimbări apărute în dezbaterile despre avort - Eseu

Adevărat sau Fals: (4 puncte posibile pentru fiecare răspuns [4 pentru 90 de zile])
* dacă răspunsul este fals, reformulați‑l pentru a fi adevărat
16. În ceea ce privește dezbaterea privind avortul și personalitatea fătului, întrebarea centrală
nu mai este umanitatea fătului.
Adevărat
17. Thompson susține poziția pro‑avort, susținând că fătul nu este o persoană și că, de aseme‑
nea, este un intrus în trupul femeilor.
Fals: Thompson susține poziția pro‑avort, argumentând că fetusul este o persoană, dar și că
este un intrus în trupul femeilor.
18. Promovarea egalității rasiale și dreptului la autonomie personală sunt folosite deseori pen‑
tru apărarea dreptului de a face avort.
Fals: Promovarea egalității femeii cu bărbatul și dreptul la autonomie personală sunt folosite
pentru apărarea dreptului de a face avort.
19. Argumentul lui Thompson referitor la dreptul de a face avort presupune că obligațiile mo‑
rale trebuie să fie impuse pentru a dobândi o valoare morală.
Fals: Argumentul lui Thompson referitor la dreptul de a face avort presupune că obligațiile
morale trebuie să fie voluntare, pentru a dobândi o forță morală.
20. Argumentul lui Thompson referitor la dreptul de a face avort ignoră faptul că avortul este
uciderea activă (nu pasivă) a unei ființe umane.
Adevărat

Capitolul 8
„Bătălia pentru viață“ - eseu

Adevărat sau Fals: (4 puncte pentru fiecare răspuns [4 pentru programa de 90 de zile])
* dacă răspunsul este fals, reformulați‑l pentru a fi adevărat
21. Adevărat sau Fals: Eutanasierea activă este uciderea altei ființe omenești.
Adevărat
22. Eutanasierea pasivă elimină posibilitatea de recuperare a pacientului, în timp ce încetarea

folosirii unor mijloace extraordinare s‑ar putea să nu elimine posibilitatea recuperării.
Fals: Eutanasierea activă elimină posibilitatea de recuperare, în timp ce încetarea folosirii

unor mijloace extraordinare s‑ar putea să nu elimine posibilitatea recuperării.
23. Eutanasierea activă voluntară necesită terțe persoane care iau decizii cu privire la măsurile
active care ar trebui să fie luate pentru a pune capăt vieții cuiva.
Fals: Eutanasierea activă involuntară necesită terțe persoane care iau decizii cu privire la
măsurile active care ar trebui să fie luate pentru a pune capăt vieții cuiva.
24. Eutanasierea este cerută pentru că oamenilor le este teamă că vor fi menținuți în viață, le este
frică de medicamente și să rămână singuri.
Fals: Oamenii cer eutanasierea deoarece se tem că vor fi menținuți în viață, se tem de durere
și se tem că rămân singuri.
25. Adevărat sau Fals: Creștinii au datoria de a avea grijă de persoanele în vârstă.
Adevărat

Capitolul nouă
Economie
Ecologismul radical
Administrare
Asistență socială
2
Manualul ÎV „Economie 9.1‑9.6“, întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 516 116
Eseul „Inima, sufletul și banii“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 525 119
Întrebări despre eseul „Inima, sufletul și banii“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 537 131
Sumarul materialului video „Ecologismul radical“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 540 132
Întrebări despre materialul video „Ecologismul radical“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 543 135
Eseul Principiile unei etici creștine a mediului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 546 136
Întrebări despre eseul Principiile unei etici creștine a mediului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 559 149
Sumarul materialului video „Samariteanul cel periculos“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 564 150
Întrebări despre materialul video „Samariteanul cel periculos“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . 569 155
Testul capitolului nouă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 575

1
„Economia“
2 Citește cartea ÎV „Economie 9.1“ Citește cartea ÎV „Economie 9.2“
3 Citește cartea ÎV „Economie 9.3“
„Economie 9.1‑9.2“
Discutați întrebările din cartea ÎV Scrisoarea „Dragă Mircea“ /
7
„Economie 9.5‑9.6“ Citește eseul „Inima, sufletul și banii“
Discutați întrebările despre eseul
8
„Inima, sufletul și banii“
9
„Ecologismul radical“
10
„Ecologismul radical“
Citește eseul „Principiile etice ale
11
ecologiei creștine“
Discutați întrebările la eseul „Principiile
12
etice ale ecologiei creștine“

Capitolul 9
Urmărește materialul video „Samaritea‑

13
nul cel periculos“
Discutați întrebările despre materialul
video „Samariteanul cel periculos“
15 Dă testul capitolului nouă
1 Citește cartea ÎV „Economie 9.1‑9.2“
„Economie“
Discutați întrebările din cartea ÎV Citește eseul „Principiile unei etici
4
„Economie 9.5‑9.6“ creștine a mediului“
Citește eseul „Principiile unei etici
5
creștine a mediului“
6
„Samariteanul cel periculos“
Discutați întrebările despre materialul
7
video „Samariteanul cel periculos“
8 Dă testul capitolului nouă

Vezi de asemenea Fișa informativă „Economie“
Economie
Întrebări
Economie 9.1
1. Care este diferența dintre socialism și sistemul bazat pe economia de piață?
Principala diferenţă dintre socialism și capitalism constă în libertatea economică, după cum
spune Ron Nash: „Dreptul oamenilor de a face schimb de lucruri în mod voluntar, fără să fie
forţaţi, fără fraudă şi hoţie. [...] Socialismul, de altă parte, urmăreşte să înlocuiască libertatea
pieţei cu planificarea centralizată pentru a exercita un control total asupra funcţiilor esenţiale
ale pieţii.“ [ÎV 9.1.2]
[Unii creștini folosesc Faptele Apostolilor 2 – unde se spune că primii creștini „aveau toate lucrurile
în comun“ – în sprijinul afirmației că creștinii ar trebui să prefere socialismul. Dar, trebuie remarcat fap‑
tul că socialismul își atinge întotdeauna obiectivele folosind forța și constrângerea, în timp ce în Faptele
Apostolilor 2:45 se afirmă clar că oamenii „aveau toate de obște“ de bună voie. În al doilea rând, ceea ce
aveau la un loc era destinat Împărăției fiind dăruit din proprie inițiativă, din dragoste. În al treilea rând,
tot ce se afla în posesia lor s‑a împărțit între ucenici, nu s‑a cedat statului. Și în fine, această practică
nu era o obligație pentru toți creștinii. După cum se vede în Faptele Apostolilor și în epistole, apostolii
au solicitat donații și de la alți creștini, dar niciodată nu au cerut celor care s‑au convertit să renunțe la
toate posesiunile lor materiale.]
2. Care este sprijinul biblic pentru existența proprietății private? Ce se întâmplă atunci când
proprietatea privată este interzisă?
Multe versete din Biblie presupun sau vin în sprijinul ideii de proprietate privată și admi‑
nistrare a proprietății: Deuteronom 8, Rut 2, Isaia 65:21‑22, Ieremia 32:42‑44; Mica 4:1‑4; Luca
12:13‑15 ; Faptele Apostolilor 5:1‑4, Efeseni 4:28 și Exod 22:1. Unele dintre acestea spun că:
1. Porunca „Să nu furi“, presupune că oamenilor li se permite să dețină proprietăți, pe care

alții nu ar trebui să le ia.
2. Faptul că Scriptura impune restituirea în cazul furtului presupune nu numai că oamenii

au dreptul la proprietate, ci de asemenea, că atunci când acest drept este încălcat trebuie
să existe o compensație materială adecvată (chiar dacă este nevoie ca hoțul să se vândă pe
sine ca sclav - Exod 22:1).

Capitolul 9
3. Dreptul de proprietate decurge din datoria noastră de a lucra (Geneza 3:17‑19). De fapt,
Proverbe 10:4 spune: „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici
îmbogăţeşte.“
Din moment ce Dumnezeu ne acordă dreptul de proprietate privată asupra unei părți a
creației Sale, suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru modul în care ne folosim pro‑
prietatea noastră. Responsabilitatea fiecăruia ca administrator este de a maximiza rentabilitatea
investiției Proprietarului său, folosind‑o pentru a‑i sluji pe alții (Matei 25:14‑30). Dar proprie‑
tatea deținută în comun diminuează sentimentul nostru de responsabilitate pentru folosirea
înțeleaptă a bunurilor noastre, pentru că nu există un motiv pentru ca omul egoist să trateze
înțelept proprietatea obștească. [ÎV 9.1.3]
[De exemplu, întrebați‑i pe elevii dumneavoastră care baie este mai curată: baia de acasă sau
toaleta publică din parc? Când totul este deținut în comun, nu există un sentiment al câștigului
sau al pierderii personale. Ceea ce este responsabilitatea fiecăruia devine responsabilitatea nimă‑
nui.]
3. Care este principiul avantajului comparativ? Cum poate descuraja concurența tendințele pă‑
cătoase ale omenirii?
Principiul avantajului comparativ – fiecare membru al unei societăți bazate pe economia

de piață poate produce bunuri sau servicii valoroase prin specializarea într‑un domeniu în care
se bucură de cel mai mare avantaj. Activitățile productive sunt îndreptate spre satisfacerea ne‑
voilor cât mai multor oameni.
Printre beneficiile unei economii de piață liberă se numără:
l. Stimulează cooperarea – oamenii pot opera cu mai mult succes într‑o piață liberă
deoarece individul se poate concentra asupra producției de care societatea, ca întreg,
are cel mai mare beneficiu. Acest fapt creează mai multe bunuri și servicii la prețuri
mai mici.
2. Promovează stima de sine – sistemul economiei de piață menține demnitatea individu‑

lui prin faptul că le dă oamenilor oportunitatea să contribuie la bunăstarea societății.
Principiul avantajului comparativ permite fiecăruia să fie cel mai bun producător al
unor bunuri sau servicii.
Concurența cere satisfacerea nevoilor altora mai bine decât oricine altcineva. Ea promo‑
vează cooperarea prin diviziunea muncii, de care beneficiază societatea în ansamblul ei.
[ÎV 9.1.4]

4. Care sunt cele două presupuneri greșite făcute adesea despre cei bogați?
Unii presupun că bogații și‑au câștigat averea luând de la cei săraci. Deși acest lucru este
uneori adevărat, sărăcia nu apare întotdeauna în urma exploatării. Așa după cum spune Scrip‑
tura, uneori sărăcia este rezultatul întâmplărilor nefericite (de ex., accidente, răniri, boli etc.)
sau este rezultatul nepăsării și lenii (Proverbe 6:6‑11; 24:30‑34; 13; 28:19). În al doilea rând, piața
liberă îi încurajează pe bogați să‑și investească averea lor în întreprinderi productive, creând
astfel locuri de muncă, bunuri și servicii, disponibile și altora. [ÎV 9.1.7]
5. Care este relația dintre libertate și sistemul economic al unei țări?
Sistemul socialist necesită o birocrație mai mare și un guvern centralizat tot mai puternic
pentru a iniția planurile. În schimb, sistemul capitalist are nevoie de mai puțină putere politi‑
că, pentru că nu este necesar ca guvernul să controleze veniturile, prețurile, producția etc. În
sistemul capitalist cetățenii sunt liberi să hotărască modul în care își vor cheltui banii și își vor
folosi resursele. [ÎV 9.1.7]
Economie 9.2
6. Care sunt asemănările dintre felul cum islamul și creștinismul abordează economia?
Atât creștinii cât și musulmanii cred că omul a fost creat de Dumnezeu, că i s‑a dat autoritate
asupra creației și va veni o zi în care va da socoteală de modul în care a utilizat resursele pe care
Dumnezeu i le‑a dat (vezi Geneza 1:28).
Credinţa în judecata finală, unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului, plasează toate acţiunile
sub control divin: nicio faptă nu este ascunsă de Allah (Coran 9:105) și El este cel mai drept
dintre drepţi (95:8). Allah se aşteaptă ca musulmanii să îi hrănească pe săraci, să dea miloste‑
nie, să îi ajute pe orfani, să acorde credite fără dobândă altor musulmani, să nu adune alimente
(pentru speculă) şi să nu practice jocuri de noroc. Cu toate acestea economia islamică nu este
doar o serie de interdicţii. În timp ce musulmanii trebuie să muncească cu hărnicie şi să împartă
din bogăţia lor musulmanilor aflaţi în nevoie, ei pot să aibă venituri, pot aduna avere şi se pot
bucura de toate bunătăţile. [ÎV 9.2.2]
7. Care sunt cele patru principii fundamentale ale economiei islamice așa cum sunt descrise de
către Syed Hawab Haider Naqvi?
1. Unitatea: Resursele economice nu trebuie să fie utilizate niciodată contrar acestei viziuni
a unităţii universale Ummah, comunitatea musulmană.

Capitolul 9
2. Echilibrul: Dreptatea şi bunătatea trebuie să fie reflectate în toate instituţiile sociale, inclu‑
siv în viaţa economică. Dreptatea şi bunătatea nu se referă numai la tranzacţiile economi‑
ce, ci şi la îngrijirea membrilor defavorizați ai societăţii.
3. Libera voință: Omul este responsabil pentru convingerile şi faptele lui. Această responsa‑
bilitate presupune că avem o voinţă care ne permite să alegem să facem binele sau răul.
4. Responsabilitatea: Responsabilitatea face pereche cu voinţa liberă. Nu numai că musul‑

manii sunt responsabili faţă de Dumnezeu, ci de asemenea ei sunt responsabili faţă de
semenii lor musulmani. Musulmanii cred că dacă dai de pomană devii mai bun și îți
îndeplinești obligațiile morale față de Dumnezeu, de sine și de semenul tău. Unii cred și
că generozitatea poate face ispășire pentru păcate. [ÎV 9.2.4‑7]
8. Care este sistemul economic preferat de musulmani?
Economiștii musulmani susțin că sistemul lor economic nu este nici socialism, nici capita‑
lism; ei au respins socialismul din cauză că desființează proprietatea privată, dar ei resping și
concepția capitalistă absolută despre proprietatea privată. După cum afirmă Naqvi: „În ceea
ce priveşte dreptul de proprietate asupra proprietăţii private, în special de proprietate asupra
terenurilor, acesta a fost limitat în diverse moduri. De exemplu, indivizilor nu li se permite să
deţină terenuri necultivate, păduri, păşuni, mine etc. Toate acestea trebuie să fie deţinute de
către autoritatea publică pentru binele public.“
Nu este deloc surprinzător că pentru a se asigura că toate aspectele economiei islamice sunt
puse în practică în conformitate cu principiile islamice statul va trebui să joace un rol foarte
important în economia islamică. Aceasta nu se referă doar la instituirea dreptăţii în materie
de economie, ci prin amestecul în procesul şi mijloacele de producţie, de distribuţie şi de asu‑
mare a riscului în afaceri. De aceea, economiștii musulmani par să prefere o oarecare formă de
intervenție a statului în economie. [ÎV 9.2.1 ]
9. Ce înseamnă zakat și jizrah?
Zakat este milostenia pe care musulmanii o dau pentru musulmanii săraci, iar jizrah este taxa
percepută de la necredincioșii care locuiesc în comunitatea islamică. [ÎV 9.2.9‑10]
10. Cum se rezolvă moștenirea în islam? Care este punctul de vedere al islamului cu privire la
dobândă?
În timp ce islamul respectă dreptul la proprietate, acest drept încetează la moartea propri‑
etarului, moștenirea este distribuită următoarelor două generații, soțul văduv este avantajat
(primește o jumătate din avere), iar văduva (primește un sfert din avere). [ÎV 9.2.12]

În mod tradițional s‑a crezut că unui musulman îi este interzis să perceapă dobândă de la un
alt musulman. Dar interdicția ar putea fi anulată având în vedere că tot mai mulți musulmani
interpretează pasajele ca referindu‑se la dobândă nedreaptă sau cămătărie. [ÎV 9.2.13]
Activitate în administrare financiară
Cereți elevilor să conceapă un buget pe luni, având în vedere pricipiile bibli‑

ce. Distribuiți fișa „Cum să‑ți administrezi banii“ care se găsește pe CD‑ROM‑ul
profesorului în folderul „Fișe“. Formularul are două coloane, prima pentru ve‑
niturile și cheltuielile curente și a doua pentru nevoi sau cheltuieli.
Se poate ca elevilor să le fie greu să‑și dea seama cât cheltuiesc – deși știu probabil cât de mulți bani
primesc. Ajutați‑i să se gândească la câți bani cheltuiesc pe fast‑food, băuturi răcoritoare și pe mân‑
carea de la automate. S‑ar putea să nu li se pară că este mult să cheltui doar 1 leu pe zi pe dulciuri și
băuturi răcoritoare (mulți elevi cheltuiesc mai mult). Dar dacă ar economisi (365 lei) în fiecare an, de la
17 ani până la 30 de ani, ar strânge peste 10.000 lei în bancă. Scopul acestui exercițiu nu este de a‑i face
zgârciți sau lacomi, ci de a‑i face conștienți de faptul că deciziile lor – oricât de mici ar fi – au consecințe.
Ați putea, de asemenea, să‑i încurajați pe elevi să folosească o parte din ceea ce cheltuiesc pe
junk food pentru a ajuta pe cineva care n‑are bani de mâncare sau să ajute un copil dintr‑o țară
săracă, sau să puneți banii împreună ca să‑i ajutați pe cei flămânzi din zona voastră.
Economie 9.3
11. De ce o serie de actuali lideri ai umanismului secular se pronunță în favoarea capitalismului?
Un anumit număr de lideri actuali ai umanismului secular s‑au pronunțat în favoarea sis‑
temului capitalist în dauna sistemului socialist după ce au văzut rezultatul tragic al sistemului
economic socialist când acesta a fost aplicat în practică. Marvin Zimmerman scrie: „Pot spune
că dovezile susțin că sistemul capitalist democratic este mai productiv pentru binele uman de‑
cât socialismul democratic.“ Ceea ce aprobă și Robert Sheaffer: „[Niciun] om onest intelectual
nu poate nega faptul că istoria socialismului este marcată de eșecuri economice și crime împo‑
triva umanității.“ [ÎV 9.3.1]
12. De ce majoritatea primilor susținători ai umanismului secular au fost în favoarea socialismului?
Cei mai mulţi dintre primii umanişti seculari îmbrăţișau socialismul din cel puțin două mo‑
tive: Corliss Lamont, John Dewey și mulți alții credeau că sistemul economic socialist era mai
moral decât capitalismul. În primii săi ani Sidney Hook scria: „În cazul meu, la fel ca în atâtea
altele, la început aderenţa la socialism părea să fie în primul rând legată de exprimarea unui
sentiment de protest împotriva relelor morale remediabile care ne înconjurau“. [ÎV 9.3.3]

Capitolul 9
Tot astfel cei mai mulți dintre primii umanişti credeau că capitalismul era deficitar și au
subliniat că promovează materialismul, ne privează de umanitatea noastră şi creează crize ar‑
tificiale. [ÎV 9.3.4]
13. Care este forma de conducere economică pe care o preferă aproape toți umaniștii?
Cei mai mulți dintre vechii suporteri ai umanismului secular – Lamont, Dewey, Hook,
Fromm și Sellars – erau în favoarea unei forme oarecare de socialism. Mai recent, însă, un nu‑
măr de adepți ai umanismului secular – Kurtz, Zimmerman, Sheaffer și Hook – au luat poziție
în favoarea capitalismului. Dar toți umaniștii seculari, indiferent dacă înclină spre capitalism
sau spre socialism, par să fie în favoarea unei anumite forme de intervenție a statului și de re‑
distribuire a bogățiilor. [ÎV 9.3.2]
14. De ce cred majoritatea adepților umanismului secular în intervenția statului în economie?
Still, Hook și alți umaniști nu pot abandona total o formă oarecare de socialism. Motivul
este crezul lor că omul este în esență bun. În concepția lor se așteaptă ca omul să fie capabil să
depășească răul – și răul este, teoretic, singurul lucru care împiedică o economie socialistă să
funcționeze. Cu toate acestea, istoria omenirii demonstrează clar că socialismul nu a funcționat
niciodată bine. Prin urmare, vina pentru eșecul socialismului trebuie găsită altundeva. [ÎV 9.3.2]
15. Cum cred umaniștii seculari că vor reuși să realizeze o societate mai „egală“?
Lamont, Dewey, Fromm si Sellars cer redistribuirea bogățiilor sub forma unui „venit garan‑
tat“ pentru fiecare persoană. [ÎV 9.3.5]
Economie 9.4
16. Potrivit lui Karl Marx, care sunt cele două defecte ale capitalismului care fac ca acesta să fie
exploatator?
Marx descrie primul defect al capitalismului ca fiind problema „surplusului forţei de mun‑
că“. Conform acestui concept, profitul pe care îl realizează burghezia nu se face prin vânzarea
produsului la un preţ mai mare decât costul materialelor plus cel al forţei de muncă, ci mai
degrabă prin plata unor salarii mai mici decât ce ar fi drept pentru munca depusă. Al doilea
defect al capitalismului, potrivit lui Marx, este natura sa haotică. În socialism statul poate con‑
trola fiecare aspect al economiei de la producţie la distribuţie, dar în capitalism totul depinde
de libertatea pieței. Marx susține că numai economia planificată poate descoperi cu adevărat
cele mai bune metode de producție și de distribuție. [ÎV 9.4.2]

17. Conform teoriei marxiste, care va fi soarta capitalismului?
Marxiştii cred că sistemul capitalist va exploata tot mai mulți oameni până când practic toți
oamenii vor deveni proletari. În cele din urmă, clasa proletară se va sătura și va răsturna mino‑
ritatea bogată. Ca urmare marxiștii cred că zdrobirea capitalismului și victoria proletariatului
este în cele din urmă garantată de dialectică: teza (burghezia) și antiteza (proletariatul), trebuie
să intre în conflict pentru a crea o sinteză: socialismul. [ÎV 9.4.3]
18. Care este diferența dintre socialism și comunism?
Socialismul este doar primul pas înspre comunism. Ca și capitalismul, socialismul este un
rău necesar. Este o perioadă în care guvernul deține toate bunurile, controlează salariile, regle‑
mentează producția și controlează întreaga economie a unei țări. Această fază de tranziție se
va sfârși atunci când diferențele de clasă și economice vor fi dispărut. Atunci toți cetățenii vor
deține toată proprietatea în comun, fără să mai fie necesară existența statului și a legilor.
Diferența fundamentală este rezumată în Political Dictionary [Dicţionarul politic] editat la

Moscova în 1940: „Socialismul este prima fază a comunismului. Principiul socialismului este:
de la fiecare în funcţie de abilităţile sale, fiecăruia în funcţie de munca depusă... În comunism,
principiul de bază ale societăţii va fi: de la fiecare în funcţie de abilităţile sale, fiecăruia în func‑
ţie de nevoile sale. [ÎV 9.4.4]
19. De ce este necesar să existe o fază de tranziție între capitalism și comunism?
Engels a explicat aceasta punând întrebarea: „Poate fi desfiinţată proprietatea privată din‑
tr‑o dată? Și tot el a răspuns: „Nu. [...] Revoluţia proletară, care după toate probabilitățile este
iminentă, va transforma societatea existentă doar treptat şi eliminarea proprietăţii private va fi
posibilă numai când a fost creată cantitatea mijloacelor de producţie de care are nevoie socie‑
tatea.“ Deoarece atât desfințarea proprietății private și transformarea mijloacelor de producție
trebuie să se întâmple treptat, trecerea la comunism impune o fază de tranziție. [ÎV 9.4.5]
20. Care cred marxiștii că vor fi beneficiile comunismului?
Comunismul, cred marxiştii, va oferi mai multă libertate decât orice alte sisteme economice.
Vom atinge în sfârșit perfecţiunea, iar legea şi statul nu vor mai fi necesare. Un alt beneficiu va
fi redistribuirea bogăţiei. Actuala diviziune a muncii nu face decât să le permită bogaților să
devină tot mai bogați, iar săracii devin tot mai săraci. Acest mediu duce la ostilitate și încălca‑
rea legii, lucruri care vor fi eradicate sub comunism. Un alt avantaj, după cum susțin marxiștii,
este capacitatea comunismului de a‑i motiva pe muncitori. Un sistem capitalist trebuie să se
ocupe de problema șomajului, dar în comunism toți cetățenii vor avea un drept constituțional
să lucreze acolo unde se potrivește, fără a se îngrijora în privința banilor sau a găsirii și păstrării
unui loc de muncă. [ÎV 9.4.7]

Capitolul 9
Economie 9.5
21. De ce sunt sunt atât de vagi umaniștii cosmici atunci când definesc sistemul lor economic
ideal?
La fel ca și în politică și drept, gradul de autonomie pe care individul îl va avea în New Age
nu poate fi limitat de îngrădirile niciunuia dintre sistemele economice actuale. [ÎV 9.5.1]
22. Cum încurajează umaniștii cosmici pe cineva să ia decizii cu privire la vocație?
Umaniștii cosmici încurajează oamenii să se întrebe: Ce‑mi spune vocea mea interioară să fac?
Deoarece vocea interioară este vocea lui Dumnezeu, aceasta îi va conduce la propria lor vocație.
[ÎV 9.5.1]
23. Potrivit umanismului cosmic, care este cel mai bun mod de a obține un venit mai mare?
După cum susțin ideologii New Age, cu cât cineva este mai luminat, cu atât va avea mai
mulți bani și mai mult succes. Gawain Shakti declară: „Cu cât eşti mai dispus să ai încredere
în tine, şi să îţi asumi riscurile de a urma călăuzirea interioară, cu atât vei avea mai mulţi bani.
Universul te va plăti să fii tu însuţi şi să faci ceea ce îţi place cu adevărat!“ [ÎV 9.5.2]
24. Care este voia lui Dumnezeu pentru noi, în accepțiunea umanismului cosmic?
Marianne Williamson spune: „Dumnezeu nu are nevoie de sacrificii“. Mai degrabă, Dumnezeu
vrea să ne dea prosperitate materială. Intrând în contact cu conștiința noastră superioară, ne putem
garanta un venit mai mare. [ÎV 9.5.2]
25. Potrivit adepților New Age, pentru ce cred cei iluminați că lumea le va da posesii materiale?
Williamson crede că putem avea încredere că lumea ne acordă binecuvântările ei materiale, de‑
oarece „scopul nostru pe acest pământ este să fim fericiţi, și deoarece noi, ca parte din Dumnezeu,
controlăm în cele din urmă realitatea.“ [ÎV 9.5.2]
Economie 9.6
26. Ce este „sinele descentralizat“ și de ce este important pentru economia postmodernistă?
Potrivit psihologiei postmoderniste, omul este un ansamblu de ficţiuni, în sensul că omul nu

este un sine unificat, raţional şi nu există o înţelegere permanentă a ceea ce suntem. Mai degra‑
bă, ceea ce noi numim fiinţe umane nu sunt decât niște constructe sociale.

Obiectivele economiei postmoderniste sunt: 1) eliminarea distincției opresive dintre bărbați
și femei și 2) îmbunătățirea stării materiale a celor discriminați din cauza sexului: femei, ho‑
mosexuali, bisexuali etc. Aceasta include crearea unui mediu de lucru mai echitabil pentru toţi
subiecţii (adică de femei și homosexuali) în armată şi cler, în orice domeniu care este în prezent
monopolizat de bărbații heterosexuali. [ÎV 9.6.2]
27. De ce condamnă postmoderniștii capitalismul? Cum propun postmoderniștii să rezolvăm

problemele specifice ale capitalismului?
Postmoderniștii privesc capitalismul ca pe un sistem economic „dominat de bărbați“ care

produce în mod inevitabil indivizi „cu o singură orientare“ care nu dispun de capacitatea de a
percepe întregul. Cu alte cuvinte, capitalismul se adresează în primul rând bărbaților hetero‑
sexuali și „îi asuprește“ pe toți ceilalți. Din moment ce bărbații nu vor abandona de bună voie
puterea economică pe care o exercită asupra femeilor, săracilor etc. statul va trebui să intervină
pentru a face ca dreptatea economică să fie la îndemâna oricui. O economie de stat planificată
este o astfel de intervenție. [ÎV 9.6.3]
28. Ce este intervenționismul?
Unii postmoderniști preferă socialismul în timp ce alții preferă capitalismul. Unii

postmoderniști critică atât capitalismul cât și socialismul, dar nu oferă nicio alternativă. Cu
toate acestea, toți postmoderniștii par să fie de acord cu un anumit grad de intervenție a statu‑
lui în economie. Intervenționismul nu se referă la o economie planificată în totalitate de stat,
nici la o economie de piață complet liberă, ci la o combinație a celor două, în care statul joacă
un rol în redistribuirea bogăției create într‑o economie parțial sau în mare parte liberă. [ÎV 9.6.4]
29. Din moment ce toate teoriile economice au probleme, ce cred postmoderniștii că ar trebui făcut?
Potrivit postmoderniștilor, cea mai bună cale pentru economie este experimentul continuu.
Situația economică și comunitățile fiind într‑o continuă schimbare, cea mai bună soluție este de
a nu te lega pe viață nici cu socialismul, nici cu capitalismul; există întotdeauna posibilitatea de
a inventa ceva nou, care să servească mai bine oamenilor. [ÎV 9.6.5]
30. De ce ezită postmoderniștii să ofere o anumită teorie economică?
Postmoderniștii ezită să susțină că propria lor concepție despre lume și viață arată calea de
urmat și se mulțumesc să se întâlnească și să discute. De vreme ce nu există un „adevăr“ despre
lumea „reală“ sau despre „natura“ omului, este greu să se ajungă la o concepție „corectă“ în
ceea ce privește economia. [ÎV 9.6.5]

Inima, sufletul și banii1
de Craig Blomberg
Introducere
Mai mult de un miliard de oameni din cele șase miliarde de locuitori ai pământului trăiesc în
sărăcie lucie. Dezastrele naturale, războiul, corupția, lipsa educației, bolile, legile comerciale ne‑
drepte și religiile false toate joacă un anumit rol în această stare de fapt. La o estimare conservatoa‑
re, cel puțin 200 de milioane (o cincime) dintre acești săraci sunt creștini care cred în Biblie, născuți
din nou.
În America de Nord, tendințele din ultimii 30 de ani demonstrează o creștere tot mai mare a
diferenței dintre bogați și săraci, indiferent de partidul politic aflat la putere la un moment dat.
Diferența dintre bogați și săraci urmează tot mai mult o traiectorie rasială: albii și asiaticii se
îmbogățesc, în timp ce negrii și hispanicii sărăcesc continuu.
În acest timp, clasa de mijloc și americanii bogați, inclusiv creștinii, și‑au schimbat semnificativ
modul în care își cheltuiesc banii. Mâncăm la restaurant, în medie aproape 30% din totalul meselor
noastre, comparativ cu doar 10% în urmă cu doar 20 de ani. Sumele de bani cheltuite pe lucruri
neesențiale, cum sunt sportul și agrementul, îngrijirea gazonului, video și jocuri pe calculator, sis‑
teme home‑cinema, animale de companie și dietă au crescut foarte mult. În același timp, dărnicia
creștină din toate domeniile caritabilului a scăzut în mod constant în ultimii 40 de ani de la puțin
sub 4% din venitul anual la ceva mai mult de 2%.
Ne aflăm în mijlocul celui mai mare transfer de bogăție din istoria umană, de la generația celui
de‑al Doilea Război Mondial la copiii lor. Posibilitățile de finanțare a slujirii creștine destinate ne‑
voilor spirituale și materiale din țară și străinătate au ajuns la un nivel record. Dar toate tendințele
sugerează că moștenitorii acestei bogății cheltuie cea mai mare parte a banilor pe ei înșiși, depășind
toate recordurile în materie de îndatorare sau continuând să alimenteze propriile interese.
Statisticienii creștini au făcut două calcule uluitoare. Pe de o parte, dacă fiecare creștin american
ar da zeciuială, banii care ar trece peste nivelul actual de dărnicie ar fi suficienți pentru eradicarea
sărăciei din toată lumea în timpul vieții noastre. Desigur, comportamentul păcătos al omului căzut
ar împiedica acest lucru, dar este clar că am putea face progrese mult mai mari. În al doilea rând,
vârsta medie a celor mai darnici donatori, atât din Biserică precum și din afara ei, este pentru prima
dată cu mult peste 65 de ani. În prezent lucrarea creștină este finanțată în mare parte de pensio‑
nari, care au avut un stil de viață mai modest cu o generație în urmă. Astfel, dacă tiparul dărniciei
creștinilor nu se va schimba dramatic, o mare parte a lucrărilor existente în prezent își vor închide
porțile în termen de o generație din lipsă de finanțare.
Și mai surprinzător este faptul că, în timp ce aceste lucruri au loc, unii lideri creștini susțin
Evanghelia „prosperității“ spunând că Dumnezeu vrea ca Occidentul creștin să fie și mai bogat.
1
NOTĂ: Acest eseu a fost adaptat dintr‑un ghid de studiu cu același titlu publicat de College Press Publishing Co (www.
collegepress.com) Copyright 2000, Craig L. Blomberg. Pentru un studiu extins al acestui subiect sau pentru a găsi surse pentru
datele menționate de dr. Blomberg în acest eseu vă rugăm să consultați cartea sa intitulată Neither Poverty nor Riches: A Biblical
Theology Of Possessions, publicată de Apollos/InterVarsity Press în 1999.

La cealaltă extremă apare din când în când cineva care susține că creștinii înstăriți ar trebui să facă
schimb de locuri cu cei săraci. Niciuna dintre aceste extreme nu este biblică și probabil că îi descu‑
rajează pe aceia dintre noi care ar vrea să treacă la acțiune.
Așadar, am scris despre acest subiect pentru că am descoperit că mulți creștini nu aleg în mod
voit să desconsidere învățătura Bibliei în ceea ce privește administrarea banilor. Pur și simplu ei nu
cunosc învățătura Bibliei cu privire la acest subiect și nu își dau seama de ce se întâmplă în lume
și de tendințele de mai sus. Mulți dintre ei devin mai darnici după un studiu atent al Bibliei și al
realităților actuale.
Contextul istoric al pasajelor din Noul Testament

Pentru a înțelege exact învățătura biblică cu privire la orice subiect, inclusiv cu privire la dăr‑
nicie, este nevoie să înțelegem contextul în care a fost comunicat mesajul. În primul rând, spre
deosebire de clasa noastră de mijloc care este relativ mare în America zilelor noastre, pe vremea lui
Isus aproximativ 80% din evrei erau săraci. Ei sperau că tot ce cultivau an de an să le ajungă până la
viitoarea recoltă. Pentru acești credincioși rugăciunea Domnului „pâinea noastră cea de toate zilele
dă‑ne‑o nouă astăzi“ era o realitate prezentă și o cerere ușor de înțeles.
În primul secol, câțiva proprietari evrei și romani dețineau mari suprafețe de pământ în Pales‑
tina. Micii proprietari de pământ trăiau din ce în ce mai greu. În cele din urmă mulți dintre ei și‑au
vândut proprietatea și au început să lucreze pentru cei bogați, lucrând aceeași bucată de pământ
care le aparținuse cândva. Când nu puteau să‑și plătească impozitele, luau bani cu împrumut și
acumulau datorii pe care de multe ori nu le mai puteau achita. În unele cazuri, unii dintre ei au fost
aruncați în închisoarea datornicilor. Unii chiar au murit acolo.
În timp ce sinagogile evreiești și templul strângeau bani în mod regulat pentru săracii lor, în
lumea greco‑romană, lumea în care călătoreau apostolii, nu exista o instituție echivalentă. Imperiul
Roman nu avea un sistem de asistență socială. În concepția greco‑romană sărăcia era percepută
ca fiind din vina individului, sau ca o pedeapsă dreaptă pentru cei săraci. Așa că era ceva foarte
obișnuit ca oamenii să devină handicapați sau bolnavi, fără adăpost și neajutorați, fără ca să‑i pese
cuiva din imperiu.
Atât în cultura ebraică, cât și cea în greco‑romană se poate observa o frustrare cu privire la
disparitățile economice dintre bogați și săraci, care au crescut foarte mult de‑a lungul primului
secol. Nu e de mirare că mulți evrei erau în căutarea unui Mesia militar care să‑i ajute să răstoarne
jugul roman și să restabilească statul independent Israel, în care s‑ar fi putut pune în aplicare legi
și obiceiuri mai drepte inspirate din Scripturi. Mulți dintre ei au fost dezamăgiți de Isus, care a
pretins că este Mesia, dar nu L‑a interesat revoluția politică. Nu e de mirare că mulți greci și romani
au fost mișcați de mesajul apostolilor referitor la egalitatea în Cristos care trece peste prăpastia
socio‑economică a lumii create de om.
Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că cel puțin unii dintre cei doisprezece ucenici ai lui
Isus erau mai aproape de clasa de mijloc decât de cei săraci. Afacerea lui Matei de colectare a impo‑
zitelor, deși prin căi necinstite, l‑a plasat în această clasă, dacă semăna cu alții din vremea sa. Iacov
și Ioan, fiii lui Zebedei, se poate să fi deținut una dintre afacerile de pescuit prospere, deoarece Marcu
1:20 vorbește despre familia lor care avea „oameni angajați“. Chiar și gospodăriile cu resurse mai
reduse aveau de multe ori un servitor, salvându‑l de la sărăcia totală, dar prezența a mai mult de
un „angajat“ într‑o gospodărie sugerează o oarecare prosperitate.

Capitolul 9
Așa cum nu cred că ar trebui să‑i vedem pe toți cei doisprezece ucenici ai lui Isus la fel de săraci,
nu trebuie nici să ne imaginăm că toți s‑au debarasat permanent de tot ce aveau. Adevărat, Petru a
putut spune: „Iată că noi am lăsat totul și te‑am urmat!“ (Marcu 10:28). Dar mai târziu, după învi‑
ere, el se va duce cu un grup de ucenici înapoi la bărcile cu care pescuia (Ioan 21:3), demonstrând
că nu și‑a vândut tot ce avea, ci doar și‑a lăsat averea pentru un timp. Tot astfel, atunci când Isus
spune „Fiul Omului n‑are unde‑Și odihni capul“ (Matei 8:20), aceasta nu înseamnă că el a rămas
fără adăpost. Maria trăia încă în Nazaret (Iosif probabil că era decedat la acea dată) și Isus Însuși
pare să fi avut o casă în Capernaum (Marcu 2:1). Dar Isus subliniază care este calea Lui de slujitor
itinerant, o cale aleasă de El în mod voluntar.
Mai multe informații asupra modului în care Isus și cei doisprezece s‑au descurcat cu banii pro‑
vin din Luca 8:1‑3, unde citim despre mai multe femei bogate care au sprijinit deplasările grupului
apostolic cu mijloacele lor personale. Doi dintre cei ce L‑au urmat pe Isus în secret, care erau de
asemenea foarte bogați au fost Iosif din Arimateea și Nicodim (Matei 27:57; Ioan 19:38‑40, canti‑
tatea de miresme folosită pentru a unge trupul lui Isus era comparabilă cu cea utilizată la înmor‑
mântarea regilor). Astfel, atunci când citim în 2 Corinteni 8:9: „Cunoaşteţi harul Domnului nostru
Isus Cristos: El, măcar că era bogat, S‑a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă
îmbogăţiţi“, trebuie să fim atenți pentru că aceasta nu se referă literal la sărăcie și bogăție. Întru‑
pându‑se, Cristos a renunțat la privilegiul extraordinar de mare de a sta la dreapta Tatălui, pentru
a fi umilit ca om și, în cele din urmă, executat. Acesta este modul în care El a devenit „sărac“. Tot
astfel, noi ne‑am îmbogățit cu binecuvântări spirituale, nu neapărat cu cele pământești, când am
devenit ucenici ai lui Cristos.
Teme majore
Orice încercare de a rezuma temele dominante din marile pasaje ale Bibliei va duce în mod
inevitabil la supra‑simplificarea problemei. Prin urmare, și analiza noastră nu poate cuprinde
sumedenia detaliilor discutate în cărțile care stau la baza acestui eseu. Cu toate acestea, aceste
observații generale ar trebui să fie de folos celor care caută un cadru anume care să‑i ajute să gân‑
dească despre administrare, în general, și despre administrarea personală în special. Pe parcur‑
sul acestei lucrări, vom examina cinci din cele mai importante concluzii care rezultă din studiul
învățăturii Bibliei cu privire la posesiunile materiale.
1. Posesiunile materiale sunt un dar de la Dumnezeu de care să se bucure poporul Său.

Scripturile încep și se termină cu unul dintre cele mai importante principii biblice despre pose‑
siunile materiale. La fel ca restul lumii materiale, Dumnezeu le‑a creat ca pe ceva bun de care să se
bucure toată omenirea (Geneza 1:4, 10, 12, 18, 21, 25, 31). Ocupând o poziție unică, oamenii au fost
creați după chipul lui Dumnezeu și li s‑a cerut să fie administratorii tuturor celorlalte lucruri create
de Dumnezeu (v. 26‑28). Chiar și după Cădere, această chemare nu ne îngăduie să fim cruzi cu ani‑
malele sau să distrugem mediul, dar ne acordă autoritatea de a modela și remodela „regnul animal,
vegetal și mineral“ în așa fel încât viața noastră să fie mai productivă și mai plină de satisfacții.
De‑a lungul Vechiului Testament, Iov, Avraam, David, Solomon, împreună cu multe alte per‑
sonaje demonstrează că bogăția și sfințenia pot coexista, cel puțin pentru un timp. Însuși faptul
că Dumnezeu i‑a promis lui Israel țara Canaanului, cu resurse naturale abundente, demonstrea‑

ză angajamentul Său de a‑i dărui binecuvântările lumii materiale considerată un dar de preț și
important pentru poporul Său (Numeri 14:8). Scrierile despre înțelepciune consideră bogăția ca
o recompensă pentru munca cinstită. De asemenea și Noul Testament menționează un număr tot
mai mare de creștini înstăriți din perioada de început a istoriei creștinismului care au găzduit în
casele lor biserica, călătoreau în scop de afaceri și au finanțat lucrări itinerante. În comunitatea
ucenicilor credincioșii și‑au împărtășit resursele materiale unii cu alții, nu pentru ca toți să fie
la fel de săraci, ci în așa fel încât „să nu fie niciun nevoiaș printre ei“ (Faptele Apostolilor 4:34).
Această practică face parte din principiul ce stă la baza dărniciei suplimentare a celor care dau
săracilor, că aceia dintre noi care au mai mult decât alții ar trebui să lucreze pentru a‑i ajuta pe
cei care sunt în lipsuri, ca să aibă cel puțin un pic mai mult de care să se bucure. Chiar și în cele
mai dure scenarii, aceleași obiecte de lux care pot duce la posedare demonică (Apocalipsa 17‑18)
vor fi disponibile pentru toți răscumpărații lui Dumnezeu într‑o epocă extrem de materialistă ce
va veni (Apocalipsa 21‑22).
Pavel încheie 1 Timotei cu porunca: „Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe
şi să nu‑şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu“ (6:17). Dar el echilibrează
afirmația amintindu‑ne că Dumnezeu „ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele“.
Pavel nu este ascet, lumea materială conține încă daruri bune pentru poporul lui Dumnezeu, iar
Cristos nu le cere tuturor adepților Săi să renunțe permanent la toate bunurile ce le aparțin. Verse‑
tul 18 explică cum ne putem bucura de o anumită prosperitate având o conștiință curată, fiind în
același timp „bogați în fapte bune“, „darnici, gata să simtă împreună cu alţii“.
2. Posesiunile materiale sunt în același timp unul dintre cele mai importante mijloace
de a abate inimile oamenilor de la Dumnezeu.
Nu este imposibil să fii bogat și creștin, dar Biblia spune, și istoria Bisericii confirmă, că a existat
un procent mai mic de credincioși bogați, în raport cu numărul mare de creștini din păturile sărace
ale societății.
Adam și Eva au râvnit la fructul atrăgător dar oprit care se afla în grădină și totul a fost corupt
sau blestemat curând după aceea. A avea sau a dori prea multe bunuri materiale duce la respinge‑
rea lui Dumnezeu, ostilitate interpersonală și exploatarea sau neglijarea săracilor. Astfel, cele mai
multe legi referitoare la proprietate din Tora stabilesc limite pentru acumularea bogăției. Sărbă‑
torirea anului jubiliar (Levitic 25:8‑55) dădea posibilitatea unei familii să o ia de la început o dată
în viață (o dată la fiecare 50 de ani), indiferent de cât de iresponsabili ar fi fost în administrarea
finanțelor sau cât de mari le‑ar fi fost datoriile. Cu toate acestea, nu se știe dacă anul sabatic a fost
respectat vreodată. Prin urmare, pierderea proprietăților ancestrale și acapararea lor de aristocrații
bogați care au cumpărat vaste suprafețe de teren, a modificat pentru totdeauna peisajul economic
și a lărgit prăpastia dintre bogați și săraci.
Bogățiile enorme ale monarhiei, deși aflate în posesia unora ca David, care a rămas credincios
lui Dumnezeu, au alimentat nedreptatea socială și criticile profeților. Textele din Ezechiel 22:29,
Mica 2:2 și Amos 5:11‑12 sunt doar trei dintre numeroasele pasaje care arată cum bogații lui Israel
încearcă să devină și mai bogați în detrimentul celor săraci. În loc să se conformeze Torei care
spunea că moștenirea trebuie să rămână în cadrul familiei, astfel încât toți să poată avea cel puțin
o proprietate modestă, au fost concepute numeroase manevre ilegale și lipsite de etică pentru a
concentra bogăția în mâinile a tot mai puțini oameni.

Capitolul 9
Nu toți oamenii săraci Îl urmează pe Dumnezeu și nu toți oamenii bogați Îl resping, dar într‑o
măsură tot mai mare israeliții au experimentat ceea ce s‑a întâmplat în alte societăți de‑a lungul
istoriei: nivelul de angajare religioasă este întotdeauna mai mare în rândul celor mai puțin înstăriți,
care recunosc că trebuie să depindă de Dumnezeu pentru bunăstarea lor, decât în rândul bogaților,
care cred că puterea lor de cumpărare poate satisface toate nevoile lor.
Pentru Isus, Mamona era rivalul lui Dumnezeu. Pe lângă afirmația Sa din Matei 6:24, Isus i‑a
învățat acest lucru pe cei ce L‑au urmat în câteva pilde. În Pilda semănătorului unul din tipurile
de pământuri care se dovedește neroditor este cel plin de spini și pălămidă. Isus explică faptul că
sămânța semănată aici corespunde celor care „aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelă‑
ciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul“ (Marcu 4:18‑19). În Pilda bogatului
neînțelept (Luca 12:13‑21) o ceartă pentru avere îl face pe Isus să avertizeze audiența cu privire la
lăcomie (v. 13‑15). Apoi, El ilustrează avertizarea povestind despre un fermier care a avut o recoltă
neașteptat de bogată și a trebuit să‑și construiască alte hambare pentru a o depozita (v. 16‑20). În
acest pasaj omul vorbește de șase ori despre el însuși, cu pronumele personal „eu“. Niciodată nu
dă să se înțeleagă că ceva din surplusul său ar putea să vină în ajutorul celor nevoiași, care, așa cum
am văzut în introducere, ar fi fost cam 80% din țăranii și sătenii din preajma sa. Dintr‑o dată, viața
lui se sfârșește și nu‑și poate lua bogățiile cu el. Isus a încheiat spunând: „Tot aşa este şi cu cel ce îşi
adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu“ (v. 21).
Aceeași idee îl face pe Pavel să afirme că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor“ (1 Ti‑
motei 6:10). Pavel nu spune că „banii sunt rădăcina tuturor relelor“, ci vorbește despre „iubirea de
bani“. Iubirea de bani este o sursă importantă, dar nu singura, a tot felul de rele. Totuși, nu trebuie
să neglijăm avertismentul lui Pavel. Versetul ne amintește de modul prin care averea sau dorința de
a face avere ne distrage atenția de la prioritățile vieții noastre de sfințenie. În 1 Timotei 3:3 și 8, care
menționează criteriile pentru alegerea liderilor bisericii, Pavel include interdicțiile împotriva celor
iubitori de bani sau a urmăririi unui câștig necinstit. Ambele expresii sunt sinonime cu a fi lacom.
Astfel, nu ar trebui să fim surprinși când în Tit 1:11 învățătorii falși sunt descriși ca voind să obțină
un câștig necinstit, în timp ce în 2 Timotei 3:2,4 se spune despre oamenii care vor apărea în ultimele
zile că sunt iubitori de bani și iubitori de plăceri.
Iacov (4:13‑17) îi mustră pe credincioșii înstăriți că fac planuri cu un an sau chiar mai mulți
înainte, fără a lua în considerare voia lui Dumnezeu. Acești oameni de afaceri se poate să facă
parte dintr‑o mică clasă de mijloc a Imperiului Roman, și nu dintre cei foarte bogați, dar chiar și
așa este clar că primii creștini nu erau cu toții săraci. Dar „ateismul practic“ al purtării acestor
comercianți este foarte asemănător cu planificarea pe termen lung a celor din clasa de mijloc,
inclusiv a creștinilor din lumea noastră de azi. Cartea lui Iacov conține o critică implicită a com‑
portamentului creștinilor bogați (sau a celor ce nu sunt săraci) amintindu‑ne că creștinii bogați se
confruntă cu unele obstacole specifice pe care trebuie să le depășească. Ei sunt tentați să creadă
că averea Îl poate înlocui pe Dumnezeu, că merită un tratament mai bun decât cei săraci și că pot
face față tuturor crizelor.
Atât 2 Petru și Iuda îi descriu pe învățătorii mincinoși, a căror influență ar trebui să fie evitată
de creștini. Printre trăsăturile lor negative de caracter apare „lăcomia“ (2 Petru 2:3, 14). În 2 Petru
2:14‑15 se menționează literal că „au inima deprinsă la lăcomie“! Iuda 11 vorbește despre cei care
„s‑au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig“, o referire la Numeri 25 și 31:16, în care
profetul păgân care a refuzat mai devreme să blesteme pe Israel (Numeri 22‑24), l‑a atras mai apoi
la idolatrie. Este interesant să vedem cum de fiecare dată cheltuielile necontrolate sunt asociate cu

referințe cu privire la imoralitate sexuală. În ambele cazuri este vorba despre imposibilitatea de a
amâna satisfacerea dorințelor și a poftelor. Împlinirea imediată a dorințelor este singurul lucru care
contează pentru astfel de oameni. Și în cultura noastră se spune că unul dintre cei mai buni indica‑
tori ai ascultării creștine este modul în care cineva își folosește portofelul.
(3) U
n indiciu necesar al unei vieți în proces de răscumpărare este transformarea în
domeniul administrării.
Aceste indicii vor fi diferite de la un creștin la altul și este periculos să ne comparăm cu alt‑
cineva, dar cu timpul se poate vedea o schimbare notabilă în acest domeniu dacă Duhul Sfânt
locuiește cu adevărat în acea persoană. În cele din urmă, întreaga viață ar trebui să fie dedicată lui
Dumnezeu, dar unul dintre domeniile care are ceva deosebit de spus în ceea ce privește dedicarea
cuiva în materie de religie sunt finanțele. Se spune despre patriarhii și regii bogați dar evlavioși din
Vechiului Testament că, fără excepție, au avut grijă de cei săraci și nevoiași. Chiar dacă niciunul
dintre patriarhii Avraam, Isaac, Iacov, și Iosif nu au beneficiat de împlinirea completă a acestei pro‑
misiuni, toți au trăit o parte a vieții lor în țara promisă și au acumulat o bogăție enormă. Deci, încă
de la începutul Bibliei aflăm că este posibil să fii atât bogat, cât și să‑L asculți pe Dumnezeu (Geneza
20:14‑16; 24:35, 26:13, 30:43, 47:27). În același timp, Geneza subliniază faptul că patriarhii au fost
de asemenea generoși cu oamenii nevoiași din preajma lor împărtășind din bogățiile lor (Geneza
13:1‑18; 14:20,23; 32:13‑16; 41:57).
Relatări asemănătoare se găsesc în cărțile istorice ale Vechiului Testament. Cei binecuvântați de
Dumnezeu cu avere în timpul șederii lui Israel în Țara Făgăduinței au împărtășit această bogăție
în mod regulat și cu generozitate cu cei săraci. Boaz, din cartea Rut, și Neemia, după întoarcerea
din exil (în special Neemia 5) sunt două exemple de multe ori neglijate. Unul dintre textele care se
repetă des în Tora, Psalmi și Profeți vorbește despre preocuparea lui Dumnezeu pentru «văduvă,
orfan, străin și sărac», o preocupare care ar trebui să determine poporul să evite fără excepție orice
formă de exploatare și să caute modalități de a satisface nevoile reale ale celor marginalizați și să
trateze cauzele sărăciei lor. În contrast cu aceasta, unul dintre păcatele care‑l fac pe un om ca Ahab
atât de rău este lăcomia lui fără margini, astfel că el aranjează ca Nabot, care avea o mică moșie
lângă palatul său, să fie ucis doar ca să o adauge la marile sale proprietăți (1 Împărați 21).
Cartea lui Iov ne reamintește că, uneori, cei răi prosperă și cei neprihăniți sărăcesc (21:7‑21;
24:1‑12). Iov păstrează o perspectivă corectă asupra averii: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele
şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Nu‑
mele Domnului!“ (1:21) Mai puțin cunoscut este faptul că Iov a fost întotdeauna darnic și a dat din
bunurile sale celor săraci și de multe ori s‑a opus nedreptăților (29:12‑17; 31:16‑23). Așa că el poate
spune: „Dacă mi‑am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: «Tu eşti nădejdea mea»; dacă m‑am
îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem; ...şi dacă mi s‑a
lăsat amăgită inima în taină... şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători,
căci m‑aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!“ (31:24‑28)
În Noul Testament, Isus consideră că este ceva foarte normal să dai din surplusul tău și să‑i ajuți
pe cei care nu au cele necesare pentru a‑și duce traiul ca să se bucure de viață. Acest lucru reiese
cel mai clar în Predica de pe Munte: „Tu, dar, când faci milostenie...“ (Matei 6:2, 3). Nu ar trebui
să facem din bogăție (sau din bani, indiferent despre ce sumă este vorba) scopul vieții noastre. În
schimb, așa cum Isus învață în Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului de mare preț, trebuie să

Capitolul 9
fim pregătiți să renunțăm la tot, inclusiv la avere, pentru a intra în Împărăție (Matei 13:44‑46). În
Pilda samariteanului milostiv, compasiunea pentru victima neajutorată, în ciuda barierelor etnice
și rasiale, este ilustrată de ajutorul financiar care nu este limitat (Luca 10:34‑35).
Luca și Pavel îndeamnă la milostenie generoasă. În cuvântul său de rămas bun Pavel le spune
bătrânilor din Efes aflați la Milet: „N‑am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.
Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate
privinţele v‑am dat o pildă şi v‑am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă
aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: «Este mai ferice să dai decât să pri‑
meşti»“ (20:33‑35). În locul acumulării unei bogății nesfârșite pentru sine, idealul celor mai mulți
din imperiul primului secol (și din Occidentul modern!), Pavel citează o zicală necunoscută a lui
Isus care spune că este mai bine să dai o parte din averea ta.
Textul din 1 Corinteni 16:1‑4 introduce un subiect care va ocupa o mare parte din a doua scrisoa‑
re a lui Pavel către corinteni – o colectă pentru creștinii săraci din Ierusalim și din împrejurimi. Aici
este menționată pentru prima dată în Noul Testament întrunirea creștinilor în prima zi a săptămâ‑
nii (duminica), nu în ziua de odihnă a evreilor (sâmbătă). Și o parte din închinarea lor săptămânală
a fost aducerea unui dar financiar. De aici încolo „adunarea colectei“ a făcut parte din serviciile de
închinare ale creștinilor.
2 Corinteni 8‑9 conține cel mai lung pasaj din Noul Testament cu privire la administrarea creștină.
Aici Pavel revine la instrucțiunile sale în ceea ce privește colecta pentru Ierusalim, aplicând princi‑
pii care călăuzesc dărnicia Bisericii în orice etapă a istoriei sale. Corintenii au fost inițial dornici să
participe, dar acum au rămas în urmă cu îndeplinirea angajamentelor lor. Creștinii macedonieni,
mai săraci, au dat de fapt mai mult într‑o perioadă mai scurtă de timp. De aceea Pavel îi încurajează
pe corinteni să termine ceea ce au început (8:1‑11). Pe parcurs el face clar faptul că această dărnicie
face parte din procesul voluntar mai larg de creștere în sfințenie a creștinului (v. 4‑5). Aceasta este
o demonstrație cu privire la harul lui Dumnezeu și la creșterea în duh a credincioșilor (v. 1,7). Pu‑
tem face cel puțin aceasta atunci când ne gândim la cât de mult a renunțat Isus părăsindu‑Și casa
cerească, devenind om și murind de dragul nostru (v. 9).
Epistola lui Iacov este foarte cunoscută pentru învățătura tranșantă despre credință și fapte. S‑a
consumat mai multă cerneală de la Reforma protestantă încoace despre Iacov 2:18‑26 decât despre
tot restul scrisorii. Martin Luther a lăsat un model, întrebându‑se dacă Iacov ar trebui să facă parte
din canonul Scripturii, deoarece părea să contrazică învățătura lui Pavel cu privire la mântuirea
prin har, prin credință. Teologi moderni aparținând unor școli teologice diferite au căzut de acord
că Pavel nu îl contrazice pe Iacov: ambii recunosc că adevărata credință mântuitoare va produce
roade palpabile (cf. Galateni 5:6).
Dar ceea ce se pierde adesea din vedere în această discuție este contextul în care apare învățătura
lui Iacov despre credința moartă fără fapte. În 2:14‑17, Iacov folosește ilustrația ajutorării materi‑
ale a creștinilor nevoiași ca fiind cel mai bun exemplu de fapte care demonstrează autenticitatea
credinței cuiva. Interesant, în timp ce cuvântul „frate“, în limba greacă veche (și în altă parte în
Iacov) apare în mod regulat și denotă atât bărbați și femei, în versetul 15 Iacov folosește în mod
explicit cuvântul grecesc „soră“ (adelphe). Ca și în cazul văduvelor din 1:27, femeile, în general, au
mai multe șanse să se numere printre cei sărăci și proscriși și în cultura biblică, dar Iacov arată clar
faptul că Dumnezeu nu este de acord cu așa ceva.
Textul grecesc clarifică și ambiguitatea din traducerile în engleză ale versetului 14. Cu privire la
întrebarea: „Poate o astfel de credință [credința într‑un singur Dumnezeu, fără nicio schimbare a

comportamentului, inclusiv ajutarea celor săraci] să‑i mântuie?“ În limba greacă se folosește un ad‑
verb (me), care presupune un răspuns negativ: „Nu, astfel de credință «nu este adevărata credință
mântuitoare»“. Să spunem pe șleau că, dacă cineva care pretinde că este creștin, este conștient de
marile nevoi ale credincioșilor foarte săraci din țară sau din străinătate și poate să‑i ajute, dar nu
face niciodată altceva decât să le ureze de bine, inactivitatea acelei persoane îi infirmă declarația
de credință.
Trebuie să abordăm două interpretări greșite ale Scripturii înainte de a trece la punctul următor.
În primul rând, există ideea greșită de a echivala „creșterea spirituală“, cu o creștere a posesiunilor
materiale. Nu‑i de mirare că acei creștini care cred că idealul lui Dumnezeu pentru toți credincioșii
este să fie bogați, citează des condițiile de care s‑a bucurat Israel în timpul Vechiului Testament.
Ceea ce nu reușesc ei să observe este că Dumnezeu nu a făcut așa ceva cu nicio altă națiune. În timp
ce profeții mustră popoare străine pentru nedreptățile făcute săracilor, demonstrând că principiile
Legii Mozaice se aplică la un anumit nivel tuturor popoarelor, nicio altă bucată de pământ nu mai
este numită vreodată Țara Făgăduinței. Niciun alt popor nu a fost constituit ca o„teocrație“, o țară
în care, chiar și atunci când există un împărat, Dumnezeu este Cel care domnește și care poate trece
peste poruncile împăratului. Este interesant faptul că Noul Testament reafirmă toate principiile
generale pe care le găsim în Vechiul Testament cu privire la sărăcie și bogăție, cu o singură excepție
notabilă. Niciunui creștin nu îi este promisă prosperitatea materială ca rezultat al ascultării adec‑
vate de Cristos!
O altă greșeală este de a interpreta Faptele Apostolilor 2:44 dincolo de intenția autorului care
este sugerată de context. Faptele Apostolilor 2:44 spune: „Toţi cei ce credeau erau împreună la un
loc şi aveau toate de obşte.“ Versetele 45‑46 califică afirmația aparent absolută din versetul prece‑
dent, explicând modul în care oamenii își vindeau din când în când proprietățile pentru a satisface
diferite nevoi. Se pare că nu toți și‑au vândut totul ca o condiție inițială de acceptare în biserică.
Este interesant faptul că expresia din versetul 45, care ar putea fi tradusă „fiecăruia după nevoi“
poate fi adăugată unui alt verset din Faptele Apostolilor 11:29 – „de la fiecare după posibilități“
pentru a forma cele două jumătăți ale unei afirmații din celebrul Manifest Comunist a lui Karl
Marx. Marx a studiat temeinic creștinismul înainte de a‑l respinge. S‑a susținut că idealul lui Marx
este într‑adevăr creștin și că era sortit eșecului datorită mijloacelor sale de punere în aplicare: prin
constrângere și legislație, mai degrabă decât prin cooperarea voluntară, cât și datorită separării
acestuia de contextul religios. În orice caz, din Faptele Apostolilor 2 nu putem deduce un sistem
atemporal, inalterabil pentru tratarea problemei bogăției și săraciei, și nici nu ar trebui să ajungem
la extrema opusă și să spunem că traiul în comun al creștinismului primar a fost un experiment ne‑
chibzuit care a eșuat. Ca narator, Luca arată clar că el crede că Dumnezeu a aprobat și binecuvântat
aceste aranjamente (Faptele Apostolilor 2:47; 4:33; 5:13‑14).
(4) Există anumite forme extreme de bogăție și sărăcie, care nu pot fi tolerate.
Acestea variază de la o persoană la alta și de la o cultură la alta, dar implică, pe de o parte, ex‑
cedentul neutilizat și neutilizabil și, pe de altă parte, incapacitatea de a satisface chiar și cele mai
elementare nevoi umane de bază cum sunt cele de hrană adecvată, îmbrăcăminte, adăpost, precum
și acces la îngrijire medicală. Una este să generezi venituri care să fie apoi canalizate pentru scopu‑
rile Împărăției (Luca 16:9; 19:11‑27) și este cu totul altceva să acumulezi resurse care este probabil
să fie distruse sau pierdute înainte de a fi utilizate mai eficient (Luca 16:19‑31; Iacov 5:1‑6). În acest

Capitolul 9
din urmă caz, un astfel de excedent îi împiedică pe alții să beneficieze de un nivel de trai mai bun.
O asemenea acumulare este păcat și, dacă nu este ținută sub control, va fi distrugătoare (Luca
12:31‑21; 16:19‑31).
Dumnezeu a creat lumea materială complet bună dar omul, în păcatul său, abuzează de această
lume, astfel că toată creația este acum într‑o stare coruptă. Prin urmare, trebuie să fie adoptate legi
pentru a ține sub control lăcomia și violența omului. Dumnezeu nu crede în economia laissez‑faire.
Oamenii păcătoși, chiar și creștinii, vor găsi modalități de a acumula bunuri în detrimentul celor
săraci și nevoiași din lume în orice sistem economic. Prin urmare, trebuie să recunoaștem că tot ce
avem este împrumutat de la Dumnezeu și că El ne cheamă să fim buni administratori. Tocmai pen‑
tru că proprietatea privată este ceva de dorit, ar trebui să lucrăm în așa fel ca toată lumea să aibă
suficient pentru un trai cât de cât decent.
O cercetare mai atentă a pasajului Iacov 5:1‑6 ne‑ar putea ajuta. Iacov folosește o figură de stil
literar cunoscută sub numele de „apostrofă“ pentru a se adresa retoric unor persoane care nu erau
prezente fizic ca să audă ce scrie în scrisoarea sa care a circulat în bisericile sale. El se referă în mod
clar la bogații necreștini pe care îi avertizează cu privire la sentința îngrozitoare care îi așteaptă
atunci când Cristos Se va întoarce, dacă nu se pocăiesc. Este înspăimântător să îți dai seama de un
adevăr foarte clar pentru lumea noastră, ceva ce nu exista în zilele lui Iacov, și anume că numeroși,
poate chiar majoritatea creștinilor americani trăiesc „pe pământ în plăceri şi în desfătări“ și și‑au
„săturat inimile chiar într‑o zi de măcel“ (versetul 5).
Pentru ca nu cumva să credem că aceasta se referă doar la cei foarte bogați, trebuie să observăm
ceea ce a făcut comportamentul proprietarilor bogați atât de odios în acest text: ei au acumulat mai
multă bogație în detrimentul lucrătorilor săraci (aici i‑am putea încadra pe lucrătorii emigranți în
SUA sau pe cei din lumea a treia). Doar în America, în ultimii 30 de ani, numărul celor săraci și
fără adăpost a crescut în mod constant, în vreme ce numărul celor din pătura superioară a clasei
de mijloc și a celor bogați a crescut exponențial. În străinătate, abundă o inechitate și mai mare. De
exemplu, la mijlocul anilor 1990 Michael Jordan a câștigat mai mulți bani din promovarea panto‑
filor pentru Nike TM decât toți cei 18.000 de angajați indonezieni care au produs acești pantofi.
Dar, dacă creștinii din Vest nu devin mai bine informați și nu refuză să sprijine companiile care
acționează în acest fel, ei devin fără să știe complici ai infracțiunilor pe care Iacov le‑a condamnat
atât de tare în vremea sa!
În afară de mustrări, Noul Testament conține și instrucțiuni adecvate pentru creștinii bogați care
au hotărât să contribuie material la progresul Împărăției. Probabil că partea cea mai semnificativă
din 2 Corinteni 8:12‑15 este cea din versetele 8 și 9. Aici Pavel propovăduiește principiul pe care
unii l‑au numit „zeciuială treptată“. Dacă există vreun context în Noului Testament în care ne‑am
aștepta ca autorul să aducă vorba despre zeciuială, dacă li se cere creștinilor să dea exact 10% din
venitul lor, acesta ar fi fost locul potrivit. În schimb, Pavel vorbește despre a da „potrivit cu mijloa‑
cele voastre“ (v. 11) și „avându‑se în vedere ce are cineva“ (v. 12). La ce se referă aceste expresii?
Versetele 13‑15 sugerează răspunsul. Pavel nu vrea ca oamenii mai bogați să facă schimb de locuri
cu cei mai săraci, ci vrea să creeze „egalitate“ (v. 13, 14).
Cuvântul grecesc folosit aici (isotes) ar putea fi, de asemenea, tradus „ce este drept sau echita‑
bil“. Pavel folosește ca ilustrație strângerea manei în pustiu de către israeliți. În cazul israeliților
„egalitate“ nu însemna că toți au adunat sau au consumat aceeași cantitate de mană, ci că nimeni
nu a avut „prea mult“ sau „prea puțin“. Tot astfel Pavel nu‑și imaginează că toți creștinii au aceeași
avere. Dar el recunoaște faptul că mulți dintre aceștia au un surplus nefolosit care se califică a fi

„prea mult“, în timp ce alții nu‑și pot satisface nici nevoile lor de bază și astfel au „prea puțin“. A le
cere celor mai săraci credincioși din prezent să dea zece la sută din veniturile lor nu ar face altceva
decât să adauge la dificultățile lor. A le permite credincioșilor bogați să dea doar zece la sută ar
însemna să‑i exonerezi înainte de a da ce s‑ar putea califica cu adevărat ca și generozitate sau sa‑
crificiu. Astfel, pare rezonabil să sugerăm că punerea în aplicare a principiilor lui Pavel ar însemna
ca acei creștini care câștigă mai mult decât alții să dea un procent mai mare din venitul lor pentru
lucrarea Domnului, inclusiv să‑i aibă în vedere pe cei săraci.
Textul din 1 Timotei 5 conține o proporție considerabilă de învățătură despre administrare care
este adesea trecută cu vederea. În timp ce se dă multă atenție în biserici funcției priveghetorului
și diaconului în capitolul 3, aproape totdeauna se trece cu vederea „funcția“ văduvei din capitolul
5. Văduvele, ca exemplu al celor mai lipsiți din lumea lui Pavel, nu au pe nimeni în familie care să
aibă grijă de ele și sunt prea bătrâne pentru a mai lucra, fiind nevoie să fie susținute de biserică (v.
3‑5). Pe de altă parte, rudele care sunt încă în putere au responsabilitatea de a se îngriji de mem‑
brii în vârstă sau de infirmii familiei. În acest context se plasează versetul 8, care nu spune nimic
despre bărbat, că ar trebui să fie cel care câștigă pâinea familiei. (Cuvântul „cineva“ din versetul 8
este un pronume generic care se poate referi deopotrivă la bărbați și la femei.) Dacă un adult refuză
să se supună acestei porunci, „s‑a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios“. Dar
aceasta nu înseamnă că și‑au pierdut mântuirea, ci doar că se poartă sub demnitatea ce se poate
găsi în lumea păgână, care a recunoscut responsabilitatea de a avea grijă de rudele nevoiașe. Apli‑
carea contemporană poate lua mai multe forme din cauza schimbărilor din societatea noastră și a
numeroaselor metode disponibile pentru îngrijirea vârstnicilor, dar înseamnă că le revine copiilor
responsabilitatea de a se îngriji în mod corespunzător de părinții lor pe tot parcursul vieții lor.
Un exemplu foarte clar al principiului cumpătării se poate vedea în prevederea lui Dumnezeu
referitoare la mana din pustiu (Exod 16:18), un incident citat de Pavel pentru a‑i încuraja pe corinteni
să fie și mai darnici (2 Corinteni 8:15). Principiul cumpătării stă la baza redistribuirii proprietăților
din anul sabatic și cel jubiliar, cât și la baza mustrării profeților din vremea monarhiei și aristocrației
din Israel. Reducerea diferențelor dintre bogați și săraci a inspirat „traiul în comun“ al primilor
creștini din Faptele Apostolilor și colectele pentru săraci din Noul Testament. Principiul cumpătării
explică de ce Isus și Pavel au avut un trai simplu, mai ales atunci când erau angajați în lucrare, încât
astfel să nu existe niciun motiv de a face de rușine Evanghelia. La aceasta se referă o mare parte a
literaturii despre înțelepciune, în special cea din Proverbe 30:8 care pune totul într‑o propoziție:
„Nu‑mi da nici sărăcie, nici bogăţie“.
În fine, având în vedere porunca biblică de a da săracilor și de a fi cumpătați, nu trebuie să neglijăm,
nici să nu supraestimăm, exemplul biblic al extravaganțelor întâmplătoare. Cântarea Cântărilor abor‑
dează plăcerile actului sexual în contextul căsătoriei împăratului cu iubita sa. Dar descrierea nunții
elegante (3:6‑11) ne aduce aminte că există unele ceremonii care au loc o dată în viață și care sunt ocazii
potrivite pentru niște cheltuieli mai extravagante. Întrebarea pentru cei mai mulți dintre americani, și
mai ales pentru creștini, este dacă excepția nu a devenit cumva normă în zilele noastre.
(5) Dincolo de toate astea, învățătura Bibliei despre avere este împletită cu alte aspecte
mai „spirituale“.
Nimeni nu este mântuit pentru că este un bun administrator; chiar dacă ai fi pe primul loc
la acțiuni caritabile aceasta nu te‑ar face mai plăcut lui Dumnezeu, dacă nu te încrezi în Isus ca

Capitolul 9
Mântuitor și Domn. Pe de altă parte, dacă cineva nu dă nimic pentru lucrarea Domnului sau nu
îi pasă de săraci demonstrează că în viața lui nu s‑a întâmplat nimic ce ar putea trece drept „re‑
generare“ sau „naștere din nou“. Nici exemplele date de unii săraci certați cu legea nu trebuie
să constituie modele demne de urmat. Bogații nu sunt neapărat răi, dar deseori acumularea de
bunuri i‑a făcut pe unii să‑și imagineze că resursele lor materiale le pot asigura viitorul, astfel
încât să Îl ignore pe Dumnezeu de la care vine adevărata siguranță. În mod sigur aceasta a fost o
temă recurentă în Israelul antic. De altă parte, atunci când evreii s‑au găsit în situații disperate,
cel mai adesea s‑au întors la Dumnezeu. Aceasta nu s‑a întâmplat totdeauna în istoria omenirii,
dar s‑a întâmplat frecvent.
Vestea bună a Împărăției pe care a proclamat‑o tot timpul Isus a fost una „holistă“. Isus a fost
preocupat atât de trup cât și de suflet. Toate faptele caritabile din lume se dovedesc lipsite de sens
dacă cineva nu este un adevărat ucenic al lui Cristos; acel individ va fi în continuare condamnat
pentru eternitate. Pe de altă parte, oricine pretinde a fi un ucenic al lui Cristos trebuie să demon‑
streze realitatea acelei declarații prin viața sa transformată, inclusiv în domeniul cheltuielilor și
dărniciei personale. Transformarea va fi experimentată în mod diferit și în măsuri diferite, dar cel
ce nu are nicio preocupare pentru lucrarea Domnului și pentru săraci și care nu dă nimic pentru
a‑i ajuta, se poate spune prin definiție că nu a fost atins de puterea Duhului. Deci, este greșit să se
pretindă, cum fac unii, că Isus nu Se așteaptă să existe creștini bogați. Dar este corect să observăm
că Evangheliile nu descriu niciodată un credincios autentic care să fie totuși lipsit de generozitate
în materie de dărnicie.
Atunci când întocmește o listă a păcatelor „lumii“ – natura căzută a omenirii contemporane –
Ioan enumeră „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii“ (1 Ioan 2:16). Varianta New
Living Translation surprinde aceste aspecte într‑un mod și mai sugestiv: „Pofta de plăceri fizice,
pofta pentru tot ce vedem și mândria posesiunilor noastre!“ Pentru a evita aceste forțe puternice
care se manifestă în fiecare dintre noi, trebuie să dăm din surplusul nostru. Textul din 1 Ioan 3:17‑18
spune destul de răspicat: „Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, vede pe fratele său în nevoie şi îşi
închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu
vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.“
Aplicații
Avem enorm de multe posibilități la acest capitol, astfel că lista cu ce‑ar putea face creștinii este
aproape fără sfârșit. Dar ne poate veni în ajutor o listă cu câteva sugestii practice pe care cititorii
acestui eseu le‑ar putea pune în aplicare sau le‑ar extinde (acum sau în viitor).
(1) Menținerea unui buget de venituri și cheltuieli îi poate ajuta pe oameni să vadă unde se duc
banii. Cu cât păstrăm însemnări mai detaliate, cu atât ne va fi mai ușor să identificăm cheltuielile
care nu sunt strict necesare, și astfel să identificăm mai mulți bani pentru dărnicia noastră. Tre‑
buie să evităm tentațiile prin care cultura noastră de zi cu zi vrea să ne seducă prin intermediul
publicității, care spune că articolele de lux sunt ceva strict necesar. Mulți creștini ar putea cheltui
mult mai puțin în materie de locuințe, mașini, recreere, centre de divertisment la domiciliu, tele‑
foane și computere, încălzire și aer condiționat, îngrijirea gazonului și alimente (vă aduceți aminte
comentariile noastre din introducere referitoare la luarea mesei la restaurant), fără a prejudicia, în
mare, un stil confortabil de viață. Foarte mulți ar fi surprinși să vadă cât de mulți bani s‑ar găsi
pentru Cristos și Împărăția Lui.

(2) O altă prioritate ar trebui să fie evitarea datoriilor. Majoritatea americanilor ar putea trăi toată
viața fără a acumula datorii în afară de cea pentru casă și uneori, mașină sau școlarizare. Cardurile
de credit nu ar trebui să fie folosite niciodată dacă nu poți plăti integral, fără dobândă, facturile la
sfârșitul lunii. Cei care au acumulat deja mari datorii ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru
a pune în aplicare un plan realist de a ieși din datorii cât mai repede posibil; consilierii creștini în
domeniul finanțelor ar putea fi de mare ajutor.
(3) Dărnicia gradată este o oportunitate excelentă pentru cei pe care Dumnezeu i‑a binecuvântat
cu venituri în creștere (mai mari decât inflația anuală) pentru a da un procentaj tot mai mare pen‑
tru lucrarea Domnului. Un tânăr sau un cuplu care abia a început să muncească se poate angaja
să dea 10% și, fără să folosească neapărat un tabel fix, să mărească acest procentaj pe măsură ce
veniturile vor crește. Alții pot să înceapă în funcție de venitul lor actual și să se angajeze la creșteri
asemănătoare. Bisericile ar trebui să determine o practică asemănătoare. Dacă o congregație nu dă
10% din venitul său anual pentru misiuni, s‑ar putea începe cu acest procent și apoi să adauge 1%
ori de câte ori crește venitul.
(4) Creștinii trebuie să aleagă bisericile unde să fie membri și, în parte, pe baza modului în care
acele biserici cheltuiesc banii. Ar trebui să caute biserici care dau cu generozitate săracilor și misiu‑
nilor din țară și din străinătate. Deoarece puține biserici oferă suficient sprijin în acest domeniu ast‑
fel încât să se vadă un anumit impact în lumea noastră, credincioșii ar trebui să ia în considerare să
dea direct celor ce sunt implicați în lucrări și organizațiilor care îi ajută direct pe cei nevoiași în afa‑
ră de ceea ce dau bisericilor lor. Grupuri cum ar fi World Vision, Food for the Hungry, Compassion
International și altele sunt organizații ce se bucură de un deosebit succes și renume în acest sens.
Concluzii
Posibilitățile sunt nenumărate. Dar, în încheiere, merită subliniat faptul că și atitudinea este foarte
importantă. Nu cumva citirea unui eseu ca acesta creează resentimente pentru acele domenii din viața
ta în care s‑a „amestecat“? Dacă este așa, ar fi bine să te gândești la toate modurile în care Dumnezeu a
fost enorm de generos față de tine, mai presus de toate, dându‑ți prin har mântuirea pe care n‑ai fi pu‑
tut să o câștigi niciodată. Oare putem noi fi mai puțin generoși în ajutorarea altora, atât spiritual cât și
material? Simți o anumită vinovăție, ca urmare a acestui studiu? Unii pot pretinde că sunt manipulați
printr‑un sentiment „de vinovăție“. În cazul acesta este foarte important să ne dăm seama că există atât
vinovăție corectă cât și una falsă. Dacă ești generos dăruind din surplusul tău, poate că ar fi bine să te
concentrezi pe acele pasaje din Scriptură care arată modul în care Dumnezeu ne dă bunurile materiale
în dar ca să ne și bucurăm de ele! Relaxează‑te, alungă vinovăția falsă și bucură‑te de Dumnezeu și de
bunătatea Lui. Pe de altă parte, dacă îți dai seama că există numeroase moduri de a da mai mulți bani
pentru Domnul și nu faci așa ceva, atunci vinovăția are o motivație sănătoasă și biblică. Pocăiește‑te,
schimbă‑ți viața și apoi vei fi justificat „să te simți bine“!
*Acest eseu a apărut pentru prima dată ca broșură tipărită de College Press Publishing Company
Craig L. Blomberg, Heart, Soul, and Money: A Christian View of Possessions, Joplin, MO, College Press, 2000.
**Dreptul de reproducere oferit de Craig L. Blomberg

Vezi de asemenea Fișa informativă „Economie“
Întrebări despre eseul

„Inima, sufletul și banii“
Întrebările pentru reflecție nu se găsesc în manual. Aceste întrebări sunt concepute ca să vă ajute să începeți
să vă gândiți la aceste chestiuni din perspectiva unei concepții despre lume și viață.
1. Care sunt dovezile biblice că Isus și ucenicii Lui nu erau foarte săraci?
Scriptura ne spune că Matei era vameș, o afacere care probabil l‑a plasat în rândul clasei de
mijloc, deși făcuse avere prin căi necinstite dacă s‑a asemănat cu alții din vremea sa. Iacov și
Ioan, fiii lui Zebedei, se poate să fi provenit dintr‑un grup de pescari mai prosperi, deoarece
Marcu 1:20 spune că familia lor avea avea „oameni angajați“. Chiar și gospodăriile cu resurse
mai reduse aveau de multe ori un servitor, salvându‑l de la sărăcia totală, dar mai mult de un
„angajat“ într‑o gospodărie sugerează o oarecare prosperitate. Și, desigur, Iosif din Arimateea
și Nicodim par să fi fost foarte bogați (Matei 27:57; Ioan 19:38‑40, cantitatea de miresme folosite
pentru a unge trupul lui Isus era comparabilă cu cea utilizată la înmormântarea regilor).
Nu ar trebui să‑i vedem pe ucenici sau pe Isus că ar fi abandonat în mod permanent tot ce
aveau. Textul din Luca 8:1‑3 descrie cum Isus și ucenicii Săi au fost susținuți financiar în călă‑
toriile lor. Mai multe femei bogate au sprijinit deplasările grupului apostolic prin mijloacele lor
personale. Petru spune că a lăsat totul, dar după înviere el va duce un grup de ucenici înapoi
la bărcile cu care pescuiau (Ioan 21:3), demonstrând că nu și‑au vândut tot ce aveau, ci doar au
lăsat deoparte pentru un timp ce aveau. Isus spune: „Fiul Omului n‑are unde‑Și odihni capul“
(Matei 8:20), dar Maria trăia încă în Nazaret (Iosif probabil că a murit până la acea dată) și Isus
Însuși pare să fi avut o casă în Capernaum (Marcu 2:1). [ME vol.2 pag. 120]
[Întrebați‑i pe elevi cum le‑a afectat acest subiect gândirea cu privire la Isus, ucenici și bunurile
materiale personale. Ce înseamnă acest lucru în ceea ce privește grija lui Dumnezeu pentru cei săraci?]
2. Care sunt primele două teme biblice discutate de către dr. Blomberg? Care sunt cele două
texte biblice sau idei pe care autorul le folosește în sprijinul acestor teme?
Tema 1: B
unurile materiale personale sunt un dar bun de la Dumnezeu de care să se bucure
poporul Său.
• Dumnezeu a creat lumea ca un bun de care să se bucure toată omenirea (Geneza 1:4, 10,
12, 18, 21, 25, 31).
• Dumnezeu a promis lui Israel țara Canaanului cu resursele sale naturale abundente, de‑
monstrând angajamentul Său de a face din binecuvântările lumii materiale un dar pentru
poporul Său (Numeri 14:8).

• Comunitatea ucenicilor a folosit în comun resursele materiale – nu pentru ca să fie egali

– așa că „nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă’“ (Faptele Apostolilor 4:34). Aceia
dintre noi care au mai mult decât alții trebuie să lucreze pentru a‑i ajuta pe cei care sunt
lipsiți să aibă cel puțin un pic mai mult de care să se bucure.
• Dumnezeu „ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele“ (1 Timotei 6). Pavel
nu este ascet, iar Cristos nu le cere tuturor adepților Săi să renunțe permanent la toate
bunurile ce le aparțin. Versetul 18 explică cum ne putem bucura de o anumită prosperitate
având o conștiință curată - fiind „bogați în fapte bune“, „darnici, gata să simțim împreună
cu alţii“.
• Chiar și în cele mai dure scenarii, aceleași obiecte de lux care pot duce la posedare demo‑
nică (Apocalipsa 17‑18) vor fi disponibile pentru toți răscumpărații lui Dumnezeu într‑o
nouă lume materială ce va veni (Apocalipsa 21‑22). [ME vol.2 pag. 121‑122]
Tema 2: P
osesiunile materiale sunt în același timp unul dintre cele mai importante mijloace de
a abate inimile oamenilor de la Dumnezeu.
• Adam și Eva au râvnit fructul atrăgător, dar interzis din grădină, și totul a fost compromis
sau blestemat curând după aceea. Posedarea bunurilor materiale, sau dorința după tot
mai multe bunuri materiale, duce la respingerea lui Dumnezeu, ostilitate și exploatarea
sau neglijarea săracilor.
• Legile referitoare la proprietate în Tora stabilesc niște limite pentru adunarea bogăției.
Sărbătorirea anului jubiliar (Levitic 25:8‑55) ar fi permis unei familii să o ia de la început, o
dată în viață (o dată la fiecare 50 de ani), indiferent de cât de iresponsabil și‑ar fi adminis‑
trat finanțele sau cât de mult s‑a îndatorat.
• Bogățiile enorme ale monarhiei, chiar dacă s‑au bucurat de ele oameni ca David, care a
rămas credincios lui Dumnezeu, au alimentat nedreptatea socială și criticile profeților.
Textele din Ezechiel 22:29, Mica 2:2 și Amos 5:11‑12 sunt doar trei dintre numeroasele
pasaje care arată cum au încercat bogații lui Israel să devină și mai bogați în detrimentul
celor săraci.
• Matei 6:24, Pilda semănătorului și Pilda bogatului neînțelept (Luca 12:13‑21).
• Pavel spune că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor“ (1 Timotei 6:10). În 1 Timotei
3:3 și 8, Pavel le interzice liderilor bisericii să fie iubitori de bani și să urmărească un câștig
necinstit.
• Iacov (4:13‑17) îi mustră pe credincioșii înstăriți că își fac planuri cu un an sau cu mai
mulți ani înainte, fără a lua în considerare voia lui Dumnezeu. Ei sunt tentați să creadă că
bunurile lor materiale Îl pot înlocui pe Dumnezeu, că ei merită să fie tratați mai bine decât
cei săraci și că pot să‑și pună viața la adăpost față de orice criză. (2 Petru 2:3,14 și Iuda 11)
[ME pag. 247‑248]
• 2 Petru 2:3, 14 și Iuda 11 [ME vol.2 pag. 122‑123]

Capitolul 9
3. Care este a treia și a patra temă biblică discutată de către dr. Blomberg? Care sunt cele două
texte biblice sau idei pe care autorul le folosește în sprijinul acestor teme?
Tema 3: U n indiciu necesar al unei vieți în proces de răscumpărare este transformarea în dome‑
niul administrării.
Schimbarea vieții cuiva se vede cel mai clar în dărnicia față de lucrarea Domnului (bisericile și
lucrările creștine locale) și față de săraci (direct sau prin intermediul organizațiilor care lucrează
cu cei săraci). Exemplele unor oameni ca Iov, Boaz, Neemia și Pavel care dau din resursele lor
personale sunt grăitoare. Cartea lui Iacov ne învață că „credința“ fără fapte față de frații lipsiți
de bunurile elementare necesare vieții, nu este o credință mântuitoare. [ME vol.2 pag. 124‑126]
Tema 4: E xistă anumite forme extreme de bogăție și sărăcie, care sunt în sine intolerabile.
Acestea variază de la persoană la persoană și de la o societate la alta, dar implică, pe de o parte,
excedentul neutilizat și neutilizabil și, pe de altă parte, incapacitatea de a satisface chiar nevoile umane
elementare de hrană adecvată, îmbrăcăminte, adăpost, precum și accesul la îngrijire medicală. Una
este să generezi un venit care să fie apoi canalizat pentru scopurile Împărăției (Luca 16:9; 19:11‑27) și
este cu totul altceva să acumulezi și să aduni resurse care pot fi distruse sau pierdute înainte de a fi
utilizate cu folos (Luca 16:19‑31; Iacov 5:1‑6). În acest din urmă caz, un astfel de excedent îi împiedică
pe alții să beneficieze de un nivel de trai decent. Asemenea acumulare este păcat și, dacă nu este ținută
sub control, va fi distrugătoare (Luca 12:31‑21; 16:19‑31). [ME vol.2 pag. 126-128]
4. Ținând cont de subiectul administrării, la ce ar trebui să ne uităm atunci când alegem o biserică?
Blomberg recomandă să căutăm biserici care dau cu generozitate săracilor și lucrării creștine,
atât celei locale cât și celei din străinătate. Cu toate acestea, spune el, s‑ar putea să nu găsim o bi‑
serică ce dă „suficient“ după standardele noastre; în astfel de cazuri am putea contribui personal
la organizații creștine de caritate. [ME vol.2 pag. 130]
[În ceea ce privește finanțele personale, vedeți dacă vreunul dintre elevi se simte vinovat (faceți referire
la secțiunea de „Concluzii“). Este vinovăția întemeiată sau nu?]
5. Întrebare la care să reflectați: Cum vă preocupați de nevoile fraților săraci atunci când trăiți
într‑o cultură relativ prosperă?
Domeniile la care ne gândim sunt domeniile unde vom vedea că există niște nevoi. Dacă ne uităm
în mod regulat la lucruri pe care le putem cumpăra (de exemplu în cataloage, la mall sau pe site‑uri
internet) acesta va fi obiectivul nostru și este foarte probabil că banii vor merge în această direcție.
Dacă vrem să începem (sau să continuăm) să‑i ajutăm pe cei săraci este nevoie să avem în fața ochilor
nevoile celor săraci. Pentru a face acest lucru, ar putea fi bine să lucrăm împreună cu o biserică locală
care activează într‑un cartier mai sărac al orașului sau cu un adăpost al oamenilor străzii sau cu alte
organizații locale care lucrează cu săracii. Se pot găsi diverse oportunități și pe plan internațional.
Luați legătura cu organizațiile enumerate în articol pentru a afla mai multe despre frații săraci din în‑
treaga lume. Găsiți un misionar care lucreză printre creștinii săraci din țară sau de peste hotare. Cereți
informații despre lucrarea lui și rugați‑vă pentru acei credincioși și, așa cum acest articol subliniază,
dacă este posibil, ajutați la satisfacerea nevoilor lor materiale.

Ecologismul radical
cu Cal Beisner
I. Ecologism
A Ecologism radical : Biocentric (beneficiarul principal este natura)
B Ecologism convențional : Antropocentric (beneficiarul principal este omul)
„Ecologismul radical privește viața – tot ce are viață biologică (omul, animalele, plantele)
trebuie să ne preocupe – la același nivel. Ecologismul de tip vechi a considerat responsa‑
bilitatea noastră față de natură ca o responsabilitate pentru noi înșine. Voim să conservăm
resursele și să ocrotim locurile frumoase pentru [...] beneficiul generațiilor viitoare. Ecolo‑
gismul creștin nu ar trebui să semene cu niciunul dintre cele de mai sus. Ar trebui să fie
teocentric.“
C. Ecologism creștin : Teocentric (preocuparea principală este Dumnezeu)
„Ecologismul creștin ar trebui să fie teocentric (Dumnezeu este în centrul preocupării noas‑
tre și responsabilitatea noastră față de mediul înconjurător provine de la Dumnezeu)... apoi
omul, și după aceea restul creației.“
1. Lumea creată pentru ca Dumnezeu să se bucure (Iov)
2. Lumea creată pentru om (Psalmul 115:16)
II. Tipuri de ecologism radical
A. Partidele politice „verzi“
1. Preferă socialismul ca singura speranță a naturii
2. Acționează pe cale politică prin legislație, tratate, etc.
3. Au legături cu organizații respectabile: Environmental Defense Fund, Sierra Club, etc.
B. Ecologiști dedicați
1. Panteiști: Toată viața este în mod fundamental una

Capitolul 9
2. Spirituali și religioși (druidism, cultul unei zeițe, religii orientale)
3. Darwiniști
4. Au legături cu organizații radicale: Green Peace, Earth First, Sea Shepherds, etc.
5. Egalitarism biologic : Toate formele de viață sunt în mod fundamental egale
„Omul nu este mai important decât alte specii și poate că rolul speciei noastre este să în‑
drepte lucrurile.“ (Dave Foreman, fondatorul Earth First)
C. Mișcarea pentru drepturile animalelor
1. Evită complet uciderea animalelor (sub orice motiv, chiar și pentru hrană)
2. Darwiniști
3. Nu există nicio diferență calitativă între specii
4. Presupune că animalele trebuie să aibă drepturi dacă vrem să fie tratate omenește
III. Ecologismul radical versus creștinism
A. Populația
1. Ecologism radical
i. Oamenii sunt distrugători prin natura lor – consumă resursele și poluează.
ii. Populația umană ar trebui redusă.
2. Creștinism
i. Oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu și sunt creativi.
ii. Creșterea populației este o binecuvântare.
B. Animalele
i. Animalelor nu trebuie să li se facă rău.

ii. Animalele și oamenii au drepturi egale la viață.
2. Creștinism
i. Animalele sunt destinate hranei.
ii. Omul are o poziție superioară față de animale.
C. Natura
i. Omul este parte a naturii.
ii. Natura este bună și perfectă, omul este singurul element distructiv.
iii. Populația umană trebuie să fie redusă
2. Creștinism
i. Natura i‑a fost încredințată omului pentru a o îngriji și supraveghea.
ii. Natura a fost bună, dar a fost blestemată.
iii. Omul trebuie să răscumpere pământul de sub efectul blestemului (o parte din
Marea trimitere).
IV. Ecologismul radical – Rezumat
A. Întreaga viață, inclusiv omul, în esență la fel.
B. Omul este o parte a naturii, nu este mai presus de ea.
C. Omul este un intrus pe pământ, folosind resursele și poluând.
D. Este de acord cu reducerea populației umane.

Vezi de asemenea Fișa informativă „Ecologismul radical“
Ecologismul radical
cu Cal Beisner
Răspundeți la întrebările de mai jos pe o foaie de hârtie separată și fiți gata să le discutați la clasă.
1. Ce este ecologismul radical? Care sunt diferențele dintre ecologismul radical, convențional și
creștin?
Ecologismul radical descrie o serie de mișcări ecologiste extremiste care tind să privească
omul ca pe un simplu animal. Unii ecologiști radicali recurg la forme netradiționale de activism.
Ecologismul radical este biocentric – consideră biosfera ca fiind punctul cel mai important al
preocupării pentru problemele de mediu. Ecologismul convențional este antropocentric conside‑
rând că omul este punctul central al problemelor de mediu. Ecologismul creștin este teocentric
– consideră că Dumnezeu este punctul cel mai important al preocupării pentru problemele
de mediu. Creștinii recunosc, așadar, că Dumnezeu a creat lumea pentru a se bucura de ea și
pentru uzul omului. Creștinii ar trebui să recunoască de asemenea că Dumnezeu i‑a dat omului
responsabilitatea de a avea grijă de creația Sa.
2. Care sunt cele trei tipuri de ecologism radical?
Prima mișcare ecologistă radicală este Partidul verzilor. Acest tip de verzi sunt mai puțin
radicali în comparație cu alte grupuri, dar ei cred că socialismul este cel mai bun mijloc de re‑
zolvare a problemelor de mediu. Acest grup încearcă să își atingă obiectivele prin intermediul
sistemului politic: legislație, tratate, etc. Au vagi legături cu unele grupuri de mediu respecta‑
bile, cum ar fi Environmental Defense Fund, Sierra Club, etc.
A doua mișcare ecologistă radicală este cunoscută sub numele de „ecologie totală“. Acest
grup are o orientare religioasă, nu una politică. Majoritatea adepților săi aderă la o oarecare
formă de panteism și promovează religia druizilor, venerează zeițe și altele de acest fel. De ase‑
menea, acest grup tinde să fie foarte darwinist, considerând că omul este doar un animal mai
evoluat. Ecologiștii totali sunt adesea legați de grupurile ecologiste mai radicale cum ar fi Green
Peace, Earth First, Sea Shepherds, etc.
A treia mișcare ecologistă radicală este mișcarea pentru drepturile animalelor. La fel ca și
ecologiștii totali, acest grup a fost puternic influențat de darwinism și, în mod logic, susține că
omul nu este decât un animal. Dar spre deosebire de ecologiștii totali, mișcarea pentru dreptu‑
rile animalelor afirmă că ar trebui ca toate animalele să fie protejate, acestea nu ar trebui să ser‑
vească drept hrană omului. Apărătorii drepturilor animalelor spun că animalele vor fi tratate
în mod uman doar dacă le sunt acordate drepturi egale cu cele ale oamenilor.

3. Care este diferența dintre ecologia radicală și creștinism cu privire la populație?
Ecologiștii radicali privesc omenirea ca o plagă distrugătoare, capabilă doar să consume

resursele și să polueze, și de aceea majoritatea ecologiștilor radicali vor să reducă drastic
populația umană.
Concepția creștină despre lume și viață prețuiește omul ca fiind purtătorul chipului lui
Dumnezeu. Creștinii iau în serios chemarea lui Dumnezeu pentru om de a umple și de a supu‑
ne pământul. Prin urmare creștinismul consideră creșterea populației umane o binecuvântare.
4. Care este diferența dintre ecologia radicală și creștinism cu privire la animale?
Ecologiștii radicali privesc oamenii și animalele ca fiind egali. Activiștii pentru drepturile
animalelor susțin că niciun animal nu ar trebui să sufere, indiferent de motive (nici chiar dacă
este folosit ca hrană), că animalele și ființele umane au aceleași drepturi la viață și fericire.
Pentru creștini animalele sunt o sursă de hrană (după Cădere). Creștinii cred că ființele uma‑
ne au fost create mai prejos decât Dumnezeu, dar mai presus decât animalele.
5. Care este diferența dintre ecologismul radical și creștinism cu privire la natură?
Ecologismul radical privește omul ca o parte a naturii. Natura, însă, este considerată adesea
perfectă, în timp ce omul este privit ca fiind distructiv.
Pentru creștini natura este creația lui Dumnezeu, distinctă de om. Creștinii recunosc că
Dumnezeu a pus omul în poziția unică de administrator al creației Sale. Noi recunoaștem că
nici natura, nici umanitatea nu este perfectă din cauza Căderii. În plus, Dumnezeu i‑a spus
omului să aibă grijă de mediu, dar și să‑l folosească.
Activitate de administrare
Spuneți‑le elevilor să scoată o bucată de hârtie și să scrie care sunt lucrurile

personale pe care le prețuiesc cel mai mult. Dacă nu știu, puneți‑le următoarea
întrebare: „Dacă ți‑ar lua foc casa și ai putea salva doar un singur obiect de‑al
tău, care ar fi acela?“ Presupuneți că au împrumutat acel lucru unui prieten și
când acesta l‑a restituit arăta ca și când ar fi fost lovit de un asteroid! Cereți‑le
să scrie în maximum zece cuvinte care ar fi reacția lor. (Ar putea fi amuzant să
citiți aceste reacții în clasă!)

Capitolul 9
Reamintiți‑le elevilor că ei sunt administratori, adică gestionează proprietatea sau afacerile

financiare ale altuia. Noi, ca și creștini, avem grijă de banii și de lucrurile care se află în posesia
noastră, pe care ni le‑a împrumutat Dumnezeu. Întrebați‑i pe elevi dacă se pot gândi la câteva
principii biblice despre cum ar vrea Dumnezeu să ne ocupăm de banii și posesiunile noastre.
Câteva exemple:
• Respectați‑vă prioritățile: Dumnezeu este pe primul loc.

Matei 6:24‑25 – Nu puteți să‑i slujiți și lui Dumnezeu și banilor.
• Nu vă îngrijorați cu privire la avere.

Matei 6:25 – Dumnezeu Se va îngriji de tine.
• Folosiți ce ați primit pentru slava lui Dumnezeu.

Matei 25:14 – Pilda talanților
• Dăruiește cu generozitate înapoi lui Dumnezeu.

1 Corinteni 9: 6‑7 – Dumnezeu îl iubește pe cel ce dă cu bucurie.
• Dăruiește cu generozitate altora.

Matei 5:42 – Dacă cineva îți cere, dă‑i.
• Fii mulțumit cu ceea ce ai.

Filipeni 4:12‑13 – Pavel a învățat să fie mulțumit în orice împrejurare.
1 Timotei 6: 6‑10 – Dorința de a fi bogat și a face bani, te va ruina.

Principiile unei etici creștine
a mediului
de John C. Bergstrom
„Unde locuiești?“ este o întrebare cu care ne‑am confruntat adesea cei mai mulți dintre noi. Atunci
când răspundem la această întrebare, automat ne gândim la locul unde se află casa noastră care e
construită din cărămidă, lemn sau piatră. Dar cum ar răspunde Dumnezeu dacă ar fi întrebat unde
locuim fiecare dintre noi? Care este casa sau care sunt casele pe care Dumnezeu le‑a dat tuturor?
Biblia ne învață că dacă noi credem și ne încredem în Isus Cristos, El ne va conduce la o casă
cerească, veșnică, pregătită de Dumnezeu. Dar, până când suntem chemați să trăim pentru tot‑
deauna cu Dumnezeu în casele noastre cerești, trebuie să trăim în casele materiale pe care ni le‑a
dat Dumnezeu. Această casă include întreaga planetă Pământ, un mediu natural divers, orașele și
satele noastre, precum și casele sau apartamentele unde ne odihnim noaptea.
Astfel, la o analiză mai profundă, la întrebarea „Unde locuiești?“ se poate răspunde în mai
multe feluri și probabil că dă mai mult de gândit decât ne‑am imaginat inițial. Perspectiva care ne
interesează în această lucrare este ideea că pământul ca planetă cu un mediu natural divers, este un
loc proiectat și creat de Dumnezeu în mod deliberat ca și cămin al omului, al plantelor și animalelor
pe care le‑a creat.
Pentru că noi toți trăim pe aceeași planetă și în cele din urmă depindem de roadele naturale
ale pământului pentru a supraviețui, toți suntem interesați de modul în care elementele naturii și
sistemele naturale sunt utilizate și gestionate. Atunci când apare o problemă cu o anumită resursă
naturală sau o problemă de mediu, nu toată lumea cade de acord care ar fi cea mai bună metodă
de rezolvare a problemei. La baza acestor dezacorduri sunt valori și crezuri diferite cu privire la
natura însăși, sau cu privire la modul de utilizare și gestionare a naturii. Savanții din domeniul
umanist, sau din cel al științelor sociale, fizice și biologice au subliniat faptul că problemele și ches‑
tiunile de mediu sunt fundamental interconectate cu problemele și chestiunile etice.2 Prin urmare,
se aud tot mai multe voci care spun că, pentru a rezolva problemele și chestiunile legate de mediu,
este nevoie ca omul să dezvolte și să urmeze o „bază morală“ adecvată în raportul său cu natura.
Această poziție recunoaște un precept de bază al comportamentului uman care este prezentat în
Biblie: schimbarea adevărată pornește din inima, mintea și spiritul cuiva și se manifestă în afară
reflectându‑se în atitudini și fapte. În toate domeniile vieții noastre, esența credinței noastre interi‑
oare determină trăirea sau practicarea credinței noastre.
Sistemul de valori și credințe care influențează modul în care o persoană gândește și acționează
este cunoscut sub numele de sistemul etic sau etica acelei persoane. Scopul acestei lucrări este să
2
Daly, Herman E., „The Steady‑State Economy: Toward a Political Economy of Biophysical Equilibrium and Moral Growth“, în
Daly, Herman E. și Kenneth N. Townsend (editori), Valuing the Earth: Economics, Ecology, Ethics (Cambridge, MA, The MIT Press,
1993); Santmire, Paul H., The Travail of Nature (Philadelphia, PA, Fortress Press, 1985); Schaeffer, Francis A., Pollution and the Death
of Man: The Christian View of Ecology (Wheaton, IL, Tyndale House Publishers, 1970 [retipărită de Crossway Books, Wheaton, IL,
1992]); Stewart, Ruth Goring, Environmental Stewardship (colecția Global Issues Bible Studies, ed. Stephen Hayner și Gordon Aes‑
chliman, Downers Grove, IL, InterVarsity Press, 1990); VanDyke, Fred, David C. Mahan, Joseph K. Sheldon și Raymond H. Brand,
Redeeming Creation: The Biblical Basis for Environmental Stewardship (Downers Grove, IL, InterVarsity Press, 1996); White, Lynn jr,
„The Historical Roots of Our Ecological Crisis“, Science,Volumul 155, March, 1967, pag. 1203‑1207.

Capitolul 9
discute trei principii generale ale unei etici de mediu creștine și cum se poate aplica acestă etică
la resursele naturale și la gestionarea mediului. Cele trei principii generale ale unei etici de me‑
diu creștine sunt: 1) Dumnezeu a creat și, prin urmare, prețuiește întreaga Sa creație (Principiul
valorii creației); 2) Dumnezeu a creat și susține toate elementele și sistemele din creația Sa, toate
desfășurându‑se după o anumită ordine pentru a satisface anumite scopuri în curs de desfășurare
(Principiul ordinii și scopului); și 3) Totul în lumea noastră creată de Dumnezeu și din univers este
supus corupției datorită păcatului, și este destinat răscumpărării, prin Isus Cristos (Principiul de‑
gradării și răscumpărării universale).
Principii creștine etice de mediu

Cele trei principii generale ale unei etici de mediu creștine sunt în concordanță cu un studiu
atent al Cuvântului lui Dumnezeu, descoperite în Sfânta Scriptură de o serie de autori mai vechi și
mai noi.3 Semnificația și baza biblică pentru aceste principii sunt discutate mai detaliat în această
secțiune.
Principiul valorii creației

Acest principiu recunoaște în primul rând că Dumnezeu a creat cerurile și pământul și toate
lucrurile care se găsesc în ele (Geneza 1; Psalmul 146:6, Faptele Apostolilor 14:15; Apocalipsa 4:11).
De exemplu, Apocalipsa 4:11 afirmă: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava,
cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!“ (Apo‑
calipsa 4:11) Biblia ne mai învață că, deși Dumnezeu le permite oamenilor să utilizeze elementele
naturii, Dumnezeu deține dreptul de proprietate asupra creației Sale (Psalmul 24:1; 89:11; Levitic
25:23; Coloseni 1:15‑16). De exemplu, Psalmul 24:1 spune: „Al Domnului este pământul cu tot ce
este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!“ (Psalmul 24:1)
Biblia ne învață că Dumnezeu iubește și se bucură de tot ceea ce a creat. Psalmul 145:16‑17, de
exemplu, afirmă: „Îţi deschizi mâna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă. Domnul este drept în
toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui“ (Psalmul 145:16‑17). Astfel, un aspect important al
Principiului valorii creației, din punct de vedere etic, este că Dumnezeu a pus o anumită valoare
în elementele naturii independent de modul în care o folosește omul sau de sistemul lui de valori
(Geneza 1:25; Psalmul 104:31; 148:9‑13). Această valoare inerentă a naturii centrată pe Dumnezeu
este numită valoare intrinsec‑teistă.“4
Filozofia lui Platon a influențat concepția gnostică despre lumea materială care a apărut în pri‑
mul secol al existenței Bisericii. Susținătorii gnosticismului au învățat că tot ce este spiritual este
bun și că tot ce aparține lumii fizice sau materiale este rău.“5 Astfel, în concepția gnostică, natura ar
avea o valoare negativă, fiind ceva ce ar trebui desconsiderat în viața omului.
Creștinii din epoca modernă care afirmă că „natura nu contează pentru că este o parte a lumii
materiale“ sunt tributari moștenirii lui Platon și a gnosticilor. Această poziție, care desconsideră
natura, nu este sprijinită de Scripturi. Așa cum a subliniat Schaeffer,6 cea mai mare mărturie cu
3
Schaeffer, Pollution and the Death of Man: The Christian View of Ecology; VanDyke, et al, Redeeming Creation: The Biblical Basis for
Environmental Stewardship.
4
Barrett, Christopher B. și John C. Bergstrom, „The Economics of God’s Creation“, Bulletin of the Association of Christian Econo‑
mists, numărul 31, Spring, 1998, pag. 4‑23.
5
Brown, Colin, Philosophy and the Christian Faith (Downers Grove, IL, InterVarsity Press, 1968).
6
Schaeffer, Pollution and the Death of Man: The Christian View of Ecology.

privire la valoarea și importanța lumii fizice este faptul că trupul fizic al lui Isus Cristos a fost în‑
viat din morți și există astăzi în lumea spirituală nevăzută. În cerul nou și în pământul nou pe care
Dumnezeu le va crea cândva, Scriptura ne învață că, în afară de creștinii care vor primi trupuri noi
la înviere, natura va fi de asemenea reînnoită. După cum vom vedea în detaliu în continuare, atât
oamenii cât și natura vor exista și vor avea valoare în eternitate.
Cealaltă poziție radicală cu privire la valoarea și importanța lumii fizice și a naturii, pe care
creștinii nu ar trebui să o adopte, este cea care pune natura la același nivel sau chiar mai presus de
om. Să examinăm mai întâi „egalitatea dintre oameni și natură“. În epoca modernă, o anumită etică
seculară sau filozofie a mediului cum este „ecologia totală“, ne învață că oamenii și natura au statut
egal și aceeași valoare.7 O astfel de poziție cu privire la egalitatea dintre om și natură poate pă‑
trunde în biserică doar ca o învățătură eronată.8 Scriptura ne învață că, deși Dumnezeu prețuiește
natura, El a pus o valoare mai mare în om, pe care l‑a „încununat cu slavă și cu cinste“, ca punctul
culminant al creației Sale (Geneza 1:26‑30; Psalmul 8:5‑8). În continuare vom examina concepția că
„natura este de mai presus de om“.
Textul din Romani 1:20‑23 spune: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi
dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucru‑
rile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L‑au
proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I‑au mulţumit, ci s‑au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pri‑
cepere s‑a întunecat. S‑au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului
nemuritor într‑o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâ‑
toare“ (Romani 1:20‑23). Acest pasaj se referă la cei care L‑au cunoscut pe Dumnezeu sau cel puțin
aveau o anumită cunoștință despre El, dar au preamărit natura sau au făcut din ea un idol la care
să se închine. Închinarea la ceva din natură încalcă porunca a doua, în care Dumnezeu spune: „Să
nu‑ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau
în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti“ (Exod 20:4‑5).
Principiul ordinii și scopului

Principiul ordinii și scopului implică faptul că Dumnezeu a avut un anumit scop atunci când a
creat toate elementele din natură și le‑a potrivit să funcționeze în ansamblu ca sisteme interdepen‑
dente. Implicarea directă a lui Dumnezeu în sistemele naturale nu s‑a oprit după creația inițială
descrisă în Geneza 1. Dumnezeul triunic continuă să țină laolaltă sau să susțină funcționarea natu‑
rii, în armonie cu ordinea și scopul intenționat de El pentru toate elementele vii și nevii ale naturii
sau ale sistemelor naturale.
Potrivit Bibliei, care sunt diferitele scopuri ale naturii? Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu
a creat și continuă să susțină natura, așa cum s‑a discutat mai sus, la Principiul valorii creației, este
că Însuși Dumnezeu a iubit‑o și s‑a bucurat de aceasta. Un alt scop este acela de a satisface nevo‑
ile oamenilor, cum ar fi nevoia de hrană și adăpost (Geneza 2:15; 9:3). Un al treilea scop major al
naturii este de a‑L glorifica și descoperi pe Dumnezeu tuturor oamenilor (Psalmul 19:1‑4; Romani
1:18‑20). De exemplu, Psalmul 19:1‑4 afirmă: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor
vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre
7
VanDeVeer, Donald și Christine Pierce, The Environmental Ethics and Policy Book (Belmont, CA, Wadsworth Publishing Company,
1998).
8
Burrell, Kevin L., „The Ethics of Environmentalism“, Faith and Practice, Volum 2, Autumn, 1996, pag. 16‑24; Campolo, Tony, How
to Rescue Earth without Worshiping Nature (Nashville, TN, Thomas Nelson, 1992).

Capitolul 9
El. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pă‑
mântul, şi glasul lor merge până la marginile lumii.“
Pentru a împlini scopurile pentru care a fost destinată, Dumnezeu a creat și susține întreaga
creație în anumite structuri. Prima structură amplă a creației este ierarhia biblică care este dispusă
în ordinea: Dumnezeu, omul și natura. Înțelegerea și aplicarea unei etici creștine a mediului ne‑
cesită o interpretare corectă a versetelor biblice care stabilesc și descriu această ierarhie de bază.
Un verset cheie este Geneza 1:27‑28 care afirmă că: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său,
l‑a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i‑a făcut. Dumnezeu i‑a
binecuvântat şi Dumnezeu le‑a zis: «Creşteţi, înmulţiţi‑vă, umpleţi pământul şi supuneţi‑l; şi stă‑
pâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.»“
(Geneza 1:27‑28)
Geneza 1:28 stabilește că în ordinea de bază a Creației, oamenii au stăpânire asupra naturii. Dar
acest verset spune de asemenea în mod clar că omul este creația lui Dumnezeu. Ca și creație a lui
Dumnezeu, oamenii se află sub autoritatea sau stăpânirea lui Dumnezeu. Astfel, din punctul de
vedere al autorității și stăpânirii lui Dumnezeu, oamenii și natura sunt în aceeași clasă sau se supun
aceleiași ordini – întreaga Creație, inclusiv oamenii trebuie să se conformeze planurilor și căilor lui
Dumnezeu. Relațiile care stau la baza ordinii biblice dintre Dumnezeu, om și natură sunt ilustrate
în figura 1. Schaeffer ia în discuție o ilustrație asemănătoare.9
Figura 1. Principiul ordinii și scopului

Ierarhia biblică generală
Dumnezeu
D
Omul
Natura
D
Lumea creată
În figura 1, este arătată mai întâi o separare fundamentală între Dumnezeu și creația Sa, inclu‑
siv față de om. Dumnezeu este mai presus de oameni și natură, și atât omul, cât și elementele ce
compun natura, cum ar fi plantele și animalele, trebuie să interacționeze și să viețuiască împreu‑
nă în aceeași lume creată și reglementată după căile și planurile lui Dumnezeu. Astfel, oamenii
împărtășesc o moștenire comună și se conformează acelorași obligații ca și plantele, animalele și
alte elemente ale naturii, ca parte a creației lui Dumnezeu. Omul, la fel ca și plantele și animalele,
trebuie să trăiască într‑o lume fizică și un univers creat și controlat de Dumnezeu.
Diagrama ilustrează, de asemenea, că în cadrul lumii fizice și în univers, omul se situează deasupra
naturii. Omul este superior naturii numai prin harul și voia lui Dumnezeu, nu prin propria lui putere
9
Schaeffer, Pollution and the Death of Man: The Christian View of Ecology.

și ingeniozitate. Dumnezeu a creat omul după chipul Său pentru ca el să fie stăpânul naturii după voia
lui Dumnezeu. A fi stăpânul naturii după voia lui Dumnezeu, așa cum se va vedea în detaliu în conti‑
nuare, înseamnă ca omul să acționeze în calitate de administrator sau îngrijitor al naturii, fiind în ultimă
instanță responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru modul cum folosește și gestionează natura.
În afară de relații sau ordinea pe scară largă dintre Dumnezeu, om și natură, ilustrată în figura
1, Dumnezeu a creat și susține elemente ale naturii în anumite structuri pentru a împlini scopuri
preconizate de El. Sistemul trofic din figura 2 ilustrează modul în care elementele vii și nevii ale
naturii dintr‑un ecosistem se armonizează și funcționează împreună sprijinindu‑se unul pe altul.
Figura 2. Ordinea lui Dumnezeu din natură:

Lanțul sau sistemul trofic simplu
Carnivore
C
Erbivore
C
Plante
C
Nutrienți din sol
Așa cum este ilustrat în Figura 2, plantele își iau nutrienții din sol. Erbivorele, cum sunt iepurii sau
căprioarele, se hrănesc cu plante. Carnivorele, precum leul, mănâncă alte animale. Când plantele și
animalele mor, microorganismele din mediu descompun materia din care sunt alcătuite vegetația și
animalele în substanțe chimice de bază, care se întorc în sol. Aceste substanțe chimice sunt apoi preluate
de către plantele care se hrănesc cu ele, completând astfel ciclul vieții prin intermediul mediului.
Oamenii depind de asemenea de lanțul trofic și de ciclul sistemelor chimice ilustrate în figura 2.
Legăturile și relațiile dintre oameni și elementele naturii sau sistemele naturale, sunt ilustrate la un
nivel mai larg în Figura 3. Figura 3 ilustrează planeta Pământ, casa pe care Dumnezeu a pregătit‑o
pentru noi toți și interdependențele globale dintre oameni și natură.
Figura 3. Interdependențele globale dintre oameni și natură pe Pământul lui Dumnezeu
Oamenii
& societatea
Natura

Capitolul 9
Studiul științific al sistemelor naturale de menținere a vieții ține de domeniul ecologiei. Ecologia
este un cuvânt derivat din cuvântul grec „eco“ adică „casă“ și „logie“ însemnând „studiu“. Cu‑
vântul ecologie poate fi, prin urmare, interpretat literalmente ca având sensul de „studiul casei“.
„Casa“ se referă aici la planeta Pământ și la sistemele sale naturale. Înainte de a descrie modul în
care sistemele naturale ale pământului mențin viața, gândiți‑vă la sistemele artificiale de menținere
a vieții pe care oamenii le pun în locuințe, care sunt casa noastră la o scară mai mică.
Locuințele fizice în care trăim au fost construite de oameni având în vedere anumite sisteme
de menținere a vieții. Aceste sisteme artificiale de menținere a vieții includ: sisteme de circulație a
aerului pentru controlul nivelului de oxigen (O2) și dioxid de carbon (CO2), astfel încât aerul din
interior să fie respirabil; sistemul de apă care pune la dispoziție apa potabilă; sisteme de încălzire
și de răcire pentru a menține temperatura din locuință la un nivel sănătos; precum și un sistem de
eliminare a deșeurilor, care ajută la prevenirea bolilor prin eliminarea în mod regulat și în siguranță
a potențialelor bacterii care provin din deșeuri și dejecțiile umane.
Planeta Pământ și diferitele medii cum sunt pădurile, deșerturile, oceanele, lacurile și râurile au
fost create de Dumnezeu în mod intenționat cu sisteme naturale de menținere a vieții. Dumnezeu
a instalat câteva sisteme chimice majore în casa noastră – planeta Pământ. Fiecare dintre aceste
cicluri ajută să furnizeze tot ce este necesar pentru a menține viața pe Pământ. De exemplu, ciclul
carbonului și oxigenului ajută la furnizarea aerului respirabil și reglează temperatura la nivel glo‑
bal pentru ca Pământul să poată fi locuit. Ciclul hidrologic ajută la furnizarei apei de băut și pentru
multe alte scopuri.
Diferitele cicluri chimice contribuie de asemenea la furnizarea unor resurse minerale, cum sunt
cărbunele, petrolul și gazele naturale pe care le folosim drept combustibil pentru transport, energie
electrică și încălzire. Aceste cicluri contribuie și la menținerea unor resurse regenerabile, cum sunt
copacii, peștii și animalele sălbatice. Noi folosim copacii pentru consum, adică pentru a fabrica che‑
restea, sau pentru scopuri nelucrative, adică în recreere sau artă. Peștii și animalele sălbatice sunt
folosite pentru consum, la produse alimentare, dar și vânăm atât pe terenuri publice cât și private.
Noi folosim peștii și animalele sălbatice în scopuri nelucrative, pentru agrement și pentru satisfa‑
cerea unor nevoi estetice, cum ar fi observarea vieții animalelor sălbatice și în arta fotografică.10
Atunci când oamenii folosesc ceva din natură ca să fabrice anumite bunuri, cât și pentru agre‑
ment sau artă, rezultă un anumit nivel de deșeuri care sunt deversate în mediul înconjurător.
Coșurile pe care iese fum în atmosferă și conductele de evacuare a apei poluate în râuri constituie
dovezi clare cu privire la existența acestor deșeuri. Atunci când oamenii trec printr‑o pădure sau
printr‑un parc, sunt emise în aer deșeurile ce provin de la automobile, rulote, ATV‑uri și bărci cu
motor. Deșeurile solide sub forma gunoiului sunt de multe ori abandonate. Dumnezeu a dat sis‑
temelor naturale un mare potențial de asimilare și tratare a deșeurilor. De exemplu, oamenii de
știință au demonstrat capacitatea naturală a mlaștinilor de a filtra acele substanțe chimice din apă
care au un potențial dăunător pentru sănătatea umană. Cu toate acestea, utilizarea excesivă a unui
anumit sistem natural, ca și mlaștinile, pentru recilarea deșeurilor poate amenința capacitatea aces‑
tui sistem natural de a asimila și trata deșeurile.
Rolul pe care Dumnezeu l‑a atribuit oamenilor de a îngriji sau a administra complexul natural
este ilustrat prin mai multe legături. De exemplu, oamenii administrează natura făcând agricultură
pentru a obține produse alimentare și preocupându‑se de ocrotirea pădurii în scopul valorificării
produsele din lemn. Oamenii se ocupă de lacuri și râuri pentru a produce energie electrică, apa
10
Barrett și Bergstrom, „The Economics of God’s Creation“.

potabilă, sau pentru diferite forme de agrement, cum ar fi canotajul și înotul. De asemenea oamenii
pot fi implicați în gestionarea unor ecosisteme întregi pentru a furniza pește și a crea un habitat
pentru animalele sălbatice și în alte servicii în domeniul mediului, cum ar fi protecția aerului și
calitatea apei, sau chiar reglementări în domeniul climei globale.
Oamenii se implică activ în natură și prin managementul și reglementarea deșeurilor și poluă‑
rii. De exemplu, oamenii proiectează și construiesc instalații de tratare a deșeurilor pentru a filtra
materialele nocive din apa reziduală înainte ca apa să fie deversată în mediul înconjurător. Oamenii
proiectează, de asemenea și punerea în aplicare a „celor mai bune practici de management“ pen‑
tru reducerea scurgerilor de deșeuri de la șantierele de construcții, ferme, exploatări forestiere și
miniere. Alți oameni sunt instruiți și angajați pentru a dezvolta și pune în aplicare prevederile și
legile pentru reglementarea evacuării sau emiterii de deșeuri în mediul înconjurător ce provin din
diverse surse, unele fixe (de exemplu fabrici), altele mobile (de exemplu, automobile).
Această secțiune despre Principiul ordinii și scopului a subliniat că Dumnezeu a creat oamenii
și natura, toate supunându‑se unei anumite ordini și având un anumit scop. În ordinea preconizată
de Dumnezeu omul este mai presus de mediul înconjurător, adică omul se poate folosi de natură
pentru a‑și împlini nevoile. Dumnezeu așteaptă, însă, ca omul să dea ceva înapoi naturii, întrucât
unul din scopurile lui Dumnezeu a fost ca omul să îngrijească cu responsabilitate natura.
Principiul degradării și răscumpărării universale

Principiul degradării și răscumpărării universale are implicații familiare cu privire la relația
dintre bărbații și femeile care au fost creați de Dumnezeu, Creatorul lor, după chipul Său. Scrip‑
turile spun clar că toți bărbații și toate femeile au păcătuit și nu pot duce o viață neprihănită așa
cum așteaptă Dumnezeu. Astfel, cu toții avem nevoie de iertare și credință mântuitoare, printr‑o
relație personală cu Isus Cristos (1 Ioan 1:8‑9). Scripturile afirmă, de asemenea, că toată creația a
fost supusă degradării datorită păcatului (Romani 8:20‑22). Efectele acestei degradări universale
includ nu numai îndepărtarea omului de Dumnezeu, ci și înstrăinarea oamenilor unii față de alții
și față de natură.
Separarea oamenilor de natură, ca urmare a intrării păcatului în lume în momentul Căderii
omului, așa cum este prezentată în Biblie (Geneza 3) este de interes special pentru subiectul acestei
lucrări. În primul rând, această separare are loc la nivel fizic. Natura oferă servicii benefice oame‑
nilor, dar după Cădere, natura poate fi și o sursă de vătămare fizică a oamenilor – daunele datorate
tornadelor și uraganelor sunt câteva exemple clare. De asemenea, Căderea a dus la o separare
spirituală între oameni și natură. Înainte de Cădere, Dumnezeu, omul și natura au avut o strânsă
părtășie spirituală. Intrarea păcatului în lume și efectul său degradant asupra tuturor lucrărilor
create de Dumnezeu a dus la ruperea acestei părtășii.
Pentru oameni, iertarea și credința mântuitoare în Isus Cristos, asigură răscumpărarea perso‑
nală a credinciosului înaintea lui Dumnezeu, și restaurarea relației credinciosului cu Dumnezeu
și părtășia sa cu El. Scriptura ne învață că Dumnezeu va răscumpăra, de asemenea, natura și va
restaura relația și părtășia dintre El, om și natură în lumea viitoare. Planul lui Dumnezeu de răs‑
cumpărare a naturii este reflectat de legământul cu creația.11 Legământul cu creația este promisiu‑
nea lui Dumnezeu de a răscumpăra, restaura și reînnoi lumea fizică, în cerul nou și pământul nou
11
Schaeffer, Pollution and the Death of Man: The Christian View of Ecology; VanDyke, et al, Redeeming Creation: The Biblical Basis for
Environmental Stewardship.

Capitolul 9
pe care le va crea atunci când Pământul care‑l numim casa noastră nu va mai exista (2 Petru 3:13;
Apocalipsa 21:1).
În Noul Testament, textul din Romani 8:19‑23 vorbește despre legământul creației, spunând: „De
asemenea şi creația aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creația a
fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina Celui care a supus‑o – cu nădejdea însă, că şi ea
va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar
ştim că, până în ziua de azi, toată creația suspină şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi
noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpă‑
rarea trupului nostru.“ (Romani 8:20‑23) Acest pasaj ne învață că tot universul, inclusiv natura nu
sunt destinate distrugerii veșnice atunci când lumea în care trăim acum se va sfârși la revenirea lui
Isus Cristos. Dimpotivă, atunci când Dumnezeu le va da credincioșilor trupuri noi odată în cerul
nou și în pământul nou, El a preconizat și un nou început pentru natură și pentru restul lumii fizice.
În cerul nou și în pământul nou, natura va fi restaurată la măreția și perfecțiunea ce a avut‑o
înainte de Cădere. În această nouă creație a lui Dumnezeu, atât oamenii, cât și natura vor fi eliberați
de suferințele cauzate de imperfecțiunile lumii în care trăim astăzi, inclusiv de moarte și degradare.
De asemenea omul și natura nu se vor mai lupta unul împotriva celuilalt cum este cazul în lumea
noastră de astăzi.
În Vechiul Testament din Biblie există precedente la legămintele sau promisiunile lui Dumnezeu
care includ natura. Iată de exemplu, acest pasaj din Geneza 9: „Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi
fiilor lui care erau cu el şi a zis: «Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni
după voi; cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pă‑
mânt care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.
Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni
potop ca să pustiască pământul.»“ (Geneza 9:8‑11) Frumosul curcubeu este semnul lui Dumnezeu
de aducere aminte cu privire la legământul Lui cu Noe de a nu mai distruge viața de pe pământ
printr‑un potop. Acest legământ include în mod clar plantele și animalele, toate „viețuitoarele de
pe pământ“.
Legământul creației, la care se face referire în Romani 8, poate fi considerat ca o prelungire a legă‑
mântului lui Dumnezeu cu Noe, care include promisiunea de a proteja și menține în viață atât oame‑
nii, cât și natura. Preocuparea lui Dumnezeu pentru protejarea și menținerea vieții tuturor ființelor vii
a fost ilustrată de Isus Cristos, care, atunci când a vorbit despre vrăbii a spus că „...niciuna din ele nu
cade pe pământ fără voia Tatălui vostru (Dumnezeu)“ (Matei 10:29). Grija pentru existența continuă
și restaurată a naturii în cerul nou și pe pământul nou este în concordanță cu ceea ce Biblia ne învață
despre dragostea și grija lui Dumnezeu pentru toate lucrările Sale din creație, mari și mici.
Punerea în practică a unei etici creștine cu privire la mediu prin administrare creștină
Cele trei principii generale ale unei etici creștine cu privire la mediu au implicații practice pen‑
tru rolul oamenilor ca îngrijitori sau administratori ai naturii. Biblia ne învață că, în calitate de
îngrijitori sau administratori ai naturii, oamenii trebuie să dea dovadă că sunt administratori buni.
Cuvintele „administrator“ (ispravnic) și „administrare“ (isprăvnicie) sunt folosite de‑a lungul Ve‑
chiului și Noului Testament (Geneza 15:2; 44:1; 1 Cronici 28:1; Matei 20:8, 1 Corinteni 4:2; Luca
12:42; 15:1‑2). Cuvântul folosit pentru administrator în Biblie poate fi interpretat, de asemenea, ca
manager sau slujitor.

Atunci când cuvântul administrator (manager, slujitor) este folosit în Biblie, se referă la cineva
care este pus să aibă grijă de ceva ce nu‑i aparține. Acest lucru este în concordanță cu definiția
dată de Dicționarul Webster unui adminstrator ca „persoană angajată într‑o gospodărie mare sau
o proprietate pentru a gestiona problemele interne“. Ca administratori ai naturii, oamenii au fost
desemnați de Dumnezeu ca să gestioneze „problemele interne de mediu“ ale casei noastre, planeta
Pământ.
Conform Bibliei, caracteristicile generale și responsabilitățile unui administrator sunt de a fi
credincios, înțelept și responsabil. Administratorul ar trebui să fie preocupat de împlinirea nevo‑
ilor zilnice, fără să abuzeze sau să risipească resursele peste care a fost pus responsabil. Adminis‑
tratorul trebuie să‑și mențină stăpânirea de sine (fără îmbuibare), să știe să rezolve problemele ce
apar și să se conformeze dorințelor și instrucțiunilor proprietarului în ceea ce privește gestionarea
proprietății (Luca 12:42‑45; 16:1‑9).
Cum sunt trași la răspundere administratorii în conformitate cu Biblia? Administrarea bună este
recompensată cu „adevăratele bogății “ (bogății spirituale). Administrarea necorespunzătoare este
sancționată (ceva este luat de la administrator). De la cei care administrează domenii mai mari se va
cere mai mult, mai ales dacă greșesc atunci când știu ce ar trebui să facă (Luca 12:47‑48; 16:10‑12).
Administrarea și Principiul valorii creației

Conform Principiului valorii creației, întreaga creație a lui Dumnezeu este importantă și valo‑
roasă pentru Dumnezeu. Oamenii au o valoare specială în ochii lui Dumnezeu ca ființe vii create
după chipul Său (Geneza 1:26‑30). Parte din grija lui Dumnezeu pentru bunăstarea oamenilor a
fost să le dea acestora voie să folosească plantele, animalele, mineralele și alte elemente ale naturii
pentru satisfacerea necesităților lor materiale. Aici sunt incluse cultivarea terenurilor pentru a sa‑
tisface nevoile alimentare și de fibre, sau tăierea copacilor din păduri pentru a satisface nevoile de
produse lemnoase.
Atunci când utilizează elemente ale naturii în beneficiul său, creștinul ca administrator al me‑
diului înconjurător ține seama de faptul că întreaga creație îi aparține în ultimă instanță lui Dumne‑
zeu și este valoroasă pentru Dumnezeu, independent de utilitatea umană. Fiind conștient de aceas‑
ta, creștinul care este administratorul mediului înconjurător, respectă și chiar iubește elementele
naturii din respect și dragoste pentru Creatorul lor, Dumnezeu triunic – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Respectul evlavios și dragostea pentru elemente ale naturii îl face pe administratorul creștin
al mediului înconjurător să fie un îngrijitor responsabil al naturii, care nici nu abuzează și nici nu
folosește necorespunzător ceea ce a fost încredințat în grija sa de Dumnezeu. Prin urmare, admi‑
nistratorul sau managerul creștin al unei ferme, păduri, al unui parc sau a unei zone naturale, nu
va distruge în mod deliberat plante și animale aflate în îngrijirea sa fără un motiv întemeiat. Deși
un administrator creștin al mediului înconjurător dă dovadă de o dragoste și îngrijire sfântă pentru
natură, el nu se închină naturii, ci numai lui Dumnezeu care este Creatorul ei.
Administrarea și Principiul ordinii și scopului

Geneza 1 stabilește că, deși atât oamenii și natura sunt create și se află sub autoritatea lui
Dumnezeu, Dumnezeu le‑a dat oamenilor stăpânirea asupra naturii. Dar, cum ar trebui să exer‑
cite oamenii această stăpânire? Dumnezeu a creat oamenii după propriul Său chip, ca să fie

Capitolul 9
reprezentanții Săi pe pământ. Pentru că suntem sub autoritatea lui Dumnezeu în toate lucrurile,
trebuie să facem voia lui Dumnezeu atunci când exercităm stăpânirea noastră asupra naturii.
În Geneza 1:28, Dumnezeu le spune oamenilor să supună natura. Verbul „a supune“ este traduce‑
rea cuvântului ebraic „kabaș“, care înseamnă a face să servească, cu forța dacă este necesar. Dar „a su‑
pune“ nu înseamnă „a abuza“, la fel cum expresia „a domni peste“ din Biblie nu înseamnă „a fi tiran“.
Unele instrucțiuni specifice referitoare la gestionarea naturii sunt prezentate în Genesa 2: „Domnul
Dumnezeu a luat pe om şi l‑a aşezat în grădina Edenului, ca s‑o lucreze şi s‑o păzească“ (Geneza 2:15).
Expresia „s‑o lucreze“ înseamnă „să o cultive“, sensul general este de a folosi în mod productiv. Expre‑
sia „s‑o păzească“ înseamnă „să o păstreze“, „să aibă grijă de ea“, „să‑și exercite o mare grijă peste“.
Intenția „păstrării, păzirii, îngrijirii“ este de a menține funcția pentru care acel element al naturii sau
al sistemului natural a fost proiectat inițial. Susținerea funcțiilor originale concepute de Dumnezeu ale
naturii constituie un obiectiv foarte important din punct de vedere teologic, etic și practic.
În concluzie, în conformitate cu ce spune Biblia, un „bun administrator“ va gestiona natura
într‑un mod înțelept, fără excese și fără risipă, având mereu grijă să susțină funcțiile originale ale
elementelor naturii și ale sistemelor ei naturale. „Administratorul incapabil“, în schimb, este lipsit
de străpânire de sine, este risipitor și iresponsabil și nu se poate avea încredere în el pentru a avea
grijă de ceea ce i s‑a încredințat. „Administratorul incapabil“ lasă ca funcțiile originale ale elemen‑
telor naturii sau a sistemelor fizice să se degradeze sau să fie distruse.
În „economia naturală“ a creației lui Dumnezeu, modul cum omul folosește și gestionează me‑
diul înconjurător poate avea consecințe pozitive sau negative. Consecințele negative ale folosirii
și administrării defectuoase pot fi ilustrate dacă ne gândim la rezultatele finale ale întreținerii ne‑
corespunzătoare a sistemelor dintr‑o casă sau un bloc de apartamente. Consecința cea mai gravă a
managementului defectuos este că sănătatea și bunăstarea ocupanților locuinței va avea de suferit.
În cazuri extreme, cum este cazul când utilizarea sau gestionarea improprie a echipamentelor de
încălzire permite ca dioxidul de carbon să se acumuleze în aerul din interior, ajungând la niveluri
periculoase, rezultatul poate fi moartea ocupanților locuinței.
Dacă abuzăm și administrăm prost natura, capacitatea naturii de a sprijini furnizarea materialelor
pentru fabricarea de bunuri și mărfuri de consum poate fi redusă simțitor. În unele cazuri extreme,
sisteme esențiale pentru menținerea vieții se pot degrada până la punctul în care sănătatea și viața plan‑
telor, animalelor și omului sunt grav amenințate.12 Cu toate acestea, dacă vom folosi și vom gestiona în
mod corespunzător natura, așa cum Dumnezeu așteaptă de la noi, sistemele naturale vor continua să
ofere servicii esențiale vieții, materiale și materii prime pentru diverse mărfuri de valoare pentru om.
Din păcate, modelul managementului sau administrării defectuoase descrie de cele mai multe
ori modul în care omul din lume își exercită în mod necorespunzător stăpânirea asupra naturii. Un
exemplu de administrare defectuoasă din agricultură este cultivarea unei suprafețe de teren până
când solul este complet „sărăcit“ și nu mai mai produce nimic. Un exemplu din silvicultură este
tăierea abuzivă și proasta administrare a pădurii, astfel încât nu mai cresc alți copaci. Depășirea
capacității aerului și a apei de a absorbi și dispersa poluarea, astfel încât apa și aerul nu mai pot fi
consumate în siguranță este un exemplu de administrare defectuoasă din domeniul managemen‑
tului mediului înconjurător.
Administratorul creștin al mediului înțelege că elementele naturii sau sistemelor naturale pe
care le utilizează sau gestionează sunt în ultimă instanță controlate de Dumnezeu în funcție de
căile și planurile Lui. Dacă este implicat în utilizarea și gestionarea terenurilor agricole, forestiere,
12
DeWitt, Calvin B., „Seven Degradations of Creation“, Perspectives, February, 1989, pag. 4‑8.

parcuri, zone naturale sau resurse de aer și apă, la o scară largă, administratorul creștin al mediu‑
lui își dă seama că folosirea și gestionarea naturii care intră în contradicție cu căile și planurile lui
Dumnezeu sunt în detrimentul naturii și în cele din urmă și a oamenilor. De asemenea ne dăm
seama că ori de câte ori mergem pe drumul nostru, mai degrabă decât pe cel a lui Dumnezeu, El
este întristat de ceea ce facem.
Pentru a‑și îndeplini responsabilitățile, un administrator creștin al mediului încearcă să învețe
cât mai mult despre ordinea lui Dumnezeu în ceea ce privește natura și care este scopul naturii
avut în vedere de Dumnezeu. Acest efort include studierea anumitor elemente ale naturii, precum
și modul în care aceste elemente ale naturii se încadrează în sistemele naturale create și menținute
de Dumnezeu. Un administrator creștin al mediului pune în practică cunoștințele, dându‑și silința
să utilizeze și să gestioneze cât mai bine natura în limitele căilor și planurilor lui Dumnezeu.
Administrarea și Principiul degradării și răscumpărării universale

O implicație de amploare rezultantă a Principiului degradării și răscumpărării universale în
ce privește administrarea creștină a mediului este că oricine este implicat în studierea, utilizarea
și gestionarea naturii este corupt de păcat. Confruntarea cu efectele păcatului în viața noastră și
viața altora este o provocare majoră pentru creștinii implicați în utilizarea și îngrijirea naturii prin
educație, administrație sau gestionarea directă a domeniului. Pentru a răspunde în mod eficient
acestei provocări, administratorul creștin al mediului aplică valorile și indicațiile biblice pentru a
gestiona atât natura, cât și oamenii într‑un mod pozitiv.
De asemenea, administratorul creștin al mediului, recunoaște faptul că Dumnezeu va răscumpă‑
ra atât oamenii, cât și natura atunci când va face un cer nou și un pământ nou. Știind că Dumnezeu
intenționează să răscumpere natura (în loc să o distrugă complet, așa cum au impresia unii din bise‑
rica de azi), aceasta ar trebui să‑i motiveze pe creștini să privească natura cu alți ochi și să acționeze
în consecință. Creștinii ar trebui să fie, de asemenea, implicați cât mai mult în procesul răscumpă‑
rării naturii aici și acum pe pământ ca o dovadă a răscumpărării și a mântuirii noastre și „a trăirii“
credinței noastre (Filipeni 2:12‑13; Iacov 2:14 -25). De exemplu un pădurar sau un creștin preocupat
de ecologie care este implicat în restaurarea unui ecosistem forestier sănătos se încadrează în planul
final de recuperare a naturii și Îl onorează pe Dumnezeu. De cealaltă parte, dacă ești responsabil de
distrugerea pe scară largă și completă a unui anumit ecosistem forestier, nu te conformezi planului
lui Dumnezeu și nici nu Îl onorezi pe El în ceea ce privește răscumpărarea naturii.
Principiile și practica unei etici creștine cu privire la mediul înconjurător: concluzii

În lumea de azi ne confruntăm cu multe probleme legate de resursele naturale și de mediu. Exis‑
tă probleme legate de gestionarea naturii și a resurselor naturale, ce rezultă din folosirea resurselor
naturale și pentru a produce alimente, hârtie de scris, cherestea pentru construcții, zone pentru
recreere în aer liber sau doar de admirare a naturii. Există probleme legate de protejarea naturii de
multe surse de degradare sau deteriorare datorate omului.13 Dacă natura este degradată sau dete‑
riorată de om (sau datorită unor cataclisme naturale), apar probleme legate de modul cum poate fi
remediată sau cum pot fi minimalizate daunele produse mediului.
13
DeWitt, „Seven Degradations of Creation“.

Capitolul 9
Creștinii se află în poziția unică de a oferi soluții bine gândite la problemele referitoare la resur‑
sele naturale și de mediu și la problemele cu care ne confruntăm în lumea de astăzi. Așa cum am
menționat la începutul acestei lucrări, există o recunoaștere crescândă din partea oamenilor dintr‑o
varietate de medii profesionale și personale, că soluțiile cele mai eficiente pe termen lung pentru
problemele de resurse naturale și de mediu necesită o bază morală adecvată. Cuvântul lui Dumne‑
zeu, care este Biblia, oferă această bază morală sub forma unei etici de mediu creștine, care duce la
administrarea responsabilă și receptivă a întregii creații a lui Dumnezeu.
Temelia eticii creștine de mediu este compusă din Principiul valorii creației, Principiul ordinii și
scopului și Principiul degradării și răscumpărării universale. Pentru a pune în practică eficient ad‑
ministrarea creștină a mediului, trebuie să dobândim mai multe cunoștințe despre aceste principii
din perspectivă biblică, științifică, practică și de administrare. Simpla cunoaștere teoretică a acestor
principii nu este suficientă pentru a rezolva problemele.
În Romani 12:2, apostolul Pavel spune: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci
să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea
bună, plăcută şi desăvârşită.“ Acest pasaj dă de înțeles că, înainte de a gestiona sau de a avea
grijă în mod eficient de natură în conformitate cu căile și planurile lui Dumnezeu, trebuie să ne
reînnoim mintea. Acest proces de reînnoire impune mai întâi să devenim oameni noi printr‑o
relație personală cu Isus Cristos ca Domn și Mântuitor. După cum spune Scriptura: „Dacă este
cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s‑au dus: iată că toate lucrurile s‑au făcut noi!“
(2 Corinteni 5:17)
O dată ce am devenit o nouă făptură sau o nouă persoană în Cristos, mintea și gândirea noas‑
tră pot fi și sunt reînnoite în multe domenii ale vieții noastre. În zona de gestionare a mediului, o
înțelegere personală profundă a modului în care Dumnezeu iubește și susține întreaga Sa creație
ne dă o perspectivă nouă și adecvată a valorii temporale și veșnice cu privire la natură. Această
înțelegere, atunci când este luată în serios, transformă înțelegerea și împlinirea rolului pe care ni l‑a
dat Dumnezeu ca administratori și îngrijitori ai naturii.
Creștinii care au grijă de natură pot fi agricultori, silvicultori, pescari sau administratori ai
terenurilor și apelor de pe pământ într‑un mod productiv și durabil. Ei pot fi biologi, botaniști,
ecologiști sau alți oameni de știință care studiază natura și elaborează soluții științifice la probleme‑
le și provocările legate de administrarea anumitor părți ale naturii sau a unor întregi sisteme natu‑
rale. Ei pot fi toxicologi sau alți specialiști care se ocupă de sănătatea umană sau studiază efectele
agenților poluanți asupra oamenilor, în scopul dezvoltării unor strategii de gestionare a deșeurilor
și de control a poluării pentru protejarea și menținerea sănătății și calității vieții.
Îngrijitorii creștini ai naturii pot fi economiști, sociologi, politologi care studiază sistemele eco‑
nomice și sociale, cu scopul de a contribui la soluționarea problemelor și provocărilor legate de
modul cum oamenii folosesc resurse naturale și impactului acestora asupra mediului. Pot fi, de
asemenea, filozofi sau teologi, care ne ajută să înțelegem perspectiva biblică privind valoarea și sco‑
pul omului și a naturii. Profesorii din universități, licee și școli generale pot fi, de asemenea, îngri‑
jitori creștini ai naturii, prin predarea, cercetarea lor și activitățile lor publice care se concentrează
pe furnizarea de informații și echiparea altora pentru a aborda problemele de resurse naturale și de
mediu în prezent și în viitor într‑o manieră creștină.
Lista cu profesiile creștinilor care pot avea grijă de natură este menită să fie ilustrativă și nu ex‑
haustivă. De fapt orice creștin poate și trebuie să aibă grijă de natură, indiferent care este profesia
sau ocupația lui. Care este diferența dintre un creștin care are grijă de natură și ceilalți care sunt

implicați în același domeniu? Cel mai bun model de a avea grijă de natură care corespunde unei
perspective biblice este modelul de administrare creștină (Geneza 2; Luca 12:16).
Administratorul creștin al naturii recunoaște mai întâi că natura, la fel ca orice alt lucru din cer
sau de pe pământ, a fost creată de Dumnezeu, aparține lui Dumnezeu și valoarea sa este dată de
Dumnezeu. Administratorul creștin ajută ca natura să fie utilizată conform voii lui Dumnezeu, în
serviciul lui Dumnezeu și spre binele oamenilor. Atunci când folosește natura, administratorul
creștin recunoaște că are responsabilitatea de a gestiona sau de a avea grijă de natură fără să risi‑
pească sau să distrugă funcțiile originale ale naturii proiectate de Dumnezeu.
Administratorul creștin respectă plantele, animalele și alte elemente ale naturii, conform ordi‑
nii create din respect pentru Dumnezeul trinuic – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care a creat și susține
Pământul și întregul univers. De asemenea administratorul creștin respectă și prețuiește natura,
deoarece știe că atât oamenii, cât și natura vor fi părtași la răscumpărarea și reînnoirea din cerul și
pământul nou și etern. Respectarea și prețuirea naturii nu face din aceasta obiectul închinării unui
administrator creștin. Mai degrabă, lauda, onoarea și închinarea sunt adresate totdeauna Creato‑
rului naturii și nu naturii însăși, în același mod în care lauda și onoarea unei opere de artă nu se
adresează operei de artă în sine, ci artistului care a creat‑o.
* Acest eseu a apărut inițial pe situl LeaderU:

John C. Bergstrom, „Principles of an Christian Environmental Ethic“, [articol online]
http: wwv.leaderu.com/science/bergstrom‑enviroethics.html
** Drepturile de reproducere acordate de John C. Bergstrom

Principiile unei etici
creștine a mediului
Întrebări
l. Care este Principiul valorii creației?
Principiul valorii creației afirmă că creația are valoare pentru Dumnezeu. Principiul are trei
subpuncte. În primul rând, noi, ca popor al lui Dumnezeu, trebuie să recunoaștem că Dumnezeu
le‑a creat pe toate: atât omul cât și natura (Geneza l; Psalmul 146:6, Faptele Apostolilor 14:15;
Apocalipsa 4:11). În al doilea rând, deși Dumnezeu le permite oamenilor să utilizeze elemente ale
naturii, doar El are dreptul de proprietate asupra creației Sale (Psalmul 24:1; 9:11; Levitic 25:23;
Coloseni 1:15‑16). În al treilea rând, pentru Dumnezeu, natura are o valoare ce nu depinde de uti‑
litatea ei pentru om sau de valorile omului, ci natura are o valoare intrinsecă în afară de valoarea
sa utilitară (Geneza 1:25; Psalmul 104:31, 148:9‑13). [ME vol.2 pag. 137-138]
2. Care sunt trei concepții nebiblice cu privire la natură?
Prima concepție nebiblică afirmă că natura nu contează. Acest punct de vedere își are obârșia
în gnosticism – o erezie din perioada bisericii primare care continuă să ne afecteze și astăzi. Una
dintre convingerile centrale ale gnosticilor era că numai lumea spirituală este bună, iar lumea
fizică (sau natura) este rea. Aceia din biserica modernă care spun că natura nu contează, pentru
că este o parte a lumii materiale, duc mai departe moștenirea gnosticilor. Scriptura nu susține
această poziție. De fapt, cea mai puternică mărturie împotriva acestei concepții provine din
valoarea și importanța lumii materiale în Persoana lui Isus Cristos. El S‑a născut, a trăit și a
murit ca orice ființă umană având un corp fizic, care a fost înviat din morți și există astăzi în
lumea spirituală nevăzută. În plus, Scriptura ne învață că în cerul nou și pământul nou pe care
Dumnezeu le va crea într‑o zi, creștinii vor avea trupuri noi și natura va fi reînnoită.
O a doua poziție este cea a ecologiei totale, care susține că oamenii și natura au statut și o va‑
loare egală. Deși Scriptura ne învață că Dumnezeu prețuiește natura, El acordă o valoare mult
mai mare omului (Geneza 1:26‑30; Psalmul 8:5‑8).
O a treia poziție plasează natura deasupra omului, la același nivel cu Dumnezeu. Textul din
Romani 1:20‑23 se referă la oameni care L‑au cunoscut pe Dumnezeu, dar se închină naturii în
locul Creatorului. Închinarea la ceva din natură încalcă a doua poruncă, în care Dumnezeu afir‑
mă: „Să nu‑ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe
pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti.“
(Exod 20:4‑5) [ME vol.2 pag. 137‑138]

3. Care este Principiul ordinii și scopului?
Principiul ordinii și scopului afirmă că Dumnezeu a creat inițial toate elementele din natură în
așa fel încât să funcționeze ca un ansamblu conform unei anumite ordini stabilite de El, în siste‑
me interdependente, pentru a împlini anumite scopuri permanente. Cu alte cuvinte, Dumnezeu
manifestă un interes continuu față de creația Sa. De fapt acest scop are trei obiective. Primul,
Dumnezeu Se bucură și iubește creația Sa. Al doilea, Se îngrijește de nevoile materiale ale omeni‑
rii furnizând hrană, apă și adăpost (Geneza 2:15, 9:3). Al treilea, natura dezvăluie ceva din slava
lui Dumnezeu oamenilor de pretutindeni (Psalmul 19:1‑4; Romani 1:18‑20).
Dumnezeu a creat omul și natura cu o anumită ordine și un anumit scop. Dumnezeu a decis că
omul este superior naturii și de aceea el se poate folosi de natură pentru a‑și îndeplini nevoile. Cu toate
acestea, Dumnezeu Se așteaptă ca și natura să beneficieze de pe urma omului, unul dintre scopurile
lui Dumnezeu fiind ca noi să acționăm ca îngrijitori responsabili ai naturii. [ME vol.2 pag. 138‑142]
4. În ce relație ierarhică se află Dumnezeu, omul și natura?
Există o separare fundamentală între Dumnezeu și creația Sa. Textul din Geneza 1:28
stabilește încă de la început că Dumnezeu i‑a dat omului stăpânire asupra naturii. Cu toate
acestea, Geneza 1:28 prevede clar că omul este creația lui Dumnezeu și, prin urmare, se află sub
autoritatea sau stăpânirea Sa. De aceea, Dumnezeu are stăpânire asupra întregii Sale creații, El
delegându‑i omului stăpânire asupra naturii. Oamenii au o poziție superioară doar prin harul
și voia lui Dumnezeu, nu prin puterea și ingeniozitatea proprie. Avem dreptul și responsabili‑
tatea de a îngriji natura. [ME vol.2 pag. 138‑139]
5. Cum gestionează omul natura?
Rolul omului, stabilit de Dumnezeu, de a fi îngrijitor sau manager al naturii și a sistemelor

fizice este ilustrat în mai multe feluri. Omul gestionează natura, cultivând pământul (ocupân‑
du‑se cu agricultura) pentru a produce hrană și folosind copacii pentru fabricarea produselor
din lemn. Oamenii gestionează lacurile și râurile pentru a produce electricitate, apă potabilă
și pentru activități de agrement, cum ar fi canotajul și înotul. Oamenii pot fi, de asemenea,
implicați în gestionarea unor întregi ecosisteme, pentru menținerea unor habitate adecvate pen‑
tru pești și viețuitoare sălbatice, sau în servicii de mediu mai cuprinzătoare, precum protecția
aerului și a calității apei regionale, sau regularizarea climei globale.
De asemenea oamenii se implică activ în natură în domeniul managementului și a politicii cu privi‑
re la deșeuri și poluare. De exemplu, oamenii proiectează și construiesc instalații de tratare a deșeurilor
pentru a filtra materialele nocive din apa reziduală înainte ca apa să fie deversată în mediul înconju‑
rător. Oamenii proiectează, de asemenea, și punerea în aplicare a „celor mai bune practici de manage‑
ment“ pentru reducerea scurgerilor de deșeuri de la șantierele de construcții, ferme, exploatări forestie‑
re și miniere. Alți oameni sunt instruiți și angajați pentru a dezvolta și pune în aplicare politicile și legile
pentru reglementarea evacuării sau emiterii de deșeuri în mediul înconjurător ce provin din diverse
surse, unele fixe (de exemplu fabrici), altele mobile (de exemplu, automobile). [ME vol.2 pag. 141-142]

Capitolul 9
6. Care este Principiul degradării și răscumpărării universale?
Scripturile spun clar că toți oamenii au păcătuit și nu pot duce o viață dreaptă după voia lui
Dumnezeu. Astfel, cu toții avem nevoie de iertare și credință pentru mântuire, printr‑o relație
personală cu Isus Cristos (1 Ioan 1:8‑9). Scripturile învață, de asemenea, că toată creația a fost
supusă degradării datorită păcatului (Romani 8:20‑22). Efectele acestei degradări universale
includ nu numai separarea omului de Dumnezeu, ci și înstrăinarea omului față de el însuși și
față de natură.
Omul poate beneficia de pe urma naturii, dar după Cădere, natura poate fi și o sursă de vă‑
tămare fizică a oamenilor – daunele datorate tornadelor și uraganelor sunt câteva exemple clare.
De asemenea, Căderea a dus la o separare spirituală între oameni și natură. Înainte de Cădere,
Dumnezeu, omul și natura au coexistat unii cu alții într‑o strânsă părtășie spirituală. Intrarea
păcatului în lume și efectul său degradant asupra tuturor lucrărilor create de Dumnezeu a dus
la ruperea acestei părtășii.
Pentru oameni, iertarea și credința mântuitoare în Isus Cristos asigură răscumpărarea persona‑
lă a credinciosului înaintea lui Dumnezeu și restaurarea relației credinciosului cu Dumnezeu și a
părtășiei sale cu El. Scriptura ne învață că Dumnezeu va răscumpăra și natura și va restaura relația
și părtășia dintre El, om și natură în lumea veșnică (Romani 8:20‑23). [ME vol.2 pag. 142-143]
7. Ce înseamnă să fii administrator?
Biblia ne învață că în calitate de îngrijitori sau administratori ai naturii, oamenii trebuie să

dea dovadă că sunt administratori buni. Cuvintele „administrator“ (ispravnic) și „administra‑
re“ (isprăvnicie) sunt folosite de‑a lungul întregii Biblii (Geneza 15:2; 44:1; 1 Cronici 28:1; Matei
20:8, 1 Corinteni 4:2; Luca 12:42; 15:1‑2). Cuvântul folosit pentru administrator în Biblie poate
fi interpretat și ca manager sau slujitor. Atunci când cuvântul administrator (manager, slujbaș)
este folosit în Biblie, se referă la cineva care este pus să aibă grijă de ceva ce nu‑i aparține. Ca
administratori ai naturii, oamenii au fost desemnați de Dumnezeu să gestioneze „problemele
interne de mediu“ ale planetei noastre.
Conform Bibliei, caracteristicile generale și responsabilitățile unui administrator sunt de a

fi credincios, înțelept și responsabil. Administratorul ar trebui să fie preocupat de împlinirea
nevoilor de zi cu zi, fără să abuzeze sau să risipească resursele peste care a fost pus responsabil.
Administratorul trebuie să‑și mențină stăpânirea de sine (fără îmbuibare), să știe să rezolve
problemele ce apar și să se conformeze dorințelor și instrucțiunilor proprietarului în ceea ce
privește gestionarea proprietății (Luca 12:42‑45; 16:1‑9). [ME vol.2 pag. 144‑148]

8. Cum putem fi buni administratori conform Principiului valorii creației?
Atunci când utilizează elemente ale naturii în beneficiul său, creștinul, care este un admi‑
nistrator al mediului înconjurător, ține seama de faptul că întreaga creație îi aparține în ultimă
instanță lui Dumnezeu și este valoroasă pentru Dumnezeu în sine. Fiind conștient de aceasta,
creștinul ca administrator al mediului înconjurător respectă și chiar iubește elementele naturii
din respect și dragoste pentru Creatorul lor, Dumnezeul trinitar – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Respectul evlavios și dragostea pentru elementele naturii îl face pe administratorul creștin al

mediului înconjurător să fie un îngrijitor responsabil al naturii, care nu abuzează sau folosește
necorespunzător ceea ce a fost încredințat în grija sa de către Dumnezeu. Prin urmare, adminis‑
tratorul sau managerul creștin al unei ferme, păduri, al unui parc sau a unei zone naturale nu
distruge în mod deliberat plante și animale aflate în îngrijirea sa fără un motiv întemeiat. Deși un
administrator creștin al mediului înconjurător dă dovadă de o dragoste și îngrijire sfântă pentru
natură, el nu se închină naturii, ci numai lui Dumnezeu care este Creatorul ei. [ME vol.2 pag. 144]
9. Ce înseamnă să fii un administrator bun în raport cu Principiul ordinii și scopului?
Principiul biblic al administrării afirmă că oamenii ar trebui să gestioneze natura într‑un

mod înțelept, fără excese și fără risipă, având mereu grijă să susțină funcțiile originale ale sis‑
temelor naturale. Administratorul incapabil, în schimb, este lipsit de stăpânire de sine, este
risipitor și iresponsabil și nu se poate avea încredere în el pentru a avea grijă de ceva peste care
a fost pus responsabil.
Din păcate, oamenii își exercită deseori în mod necorespunzător dominația asupra naturii.
Un exemplu de administrare defectuoasă din agricultură este cultivarea unei suprafețe de teren
până când solul este complet „sărăcit“ și nu mai mai produce nimic. Un exemplu din silvicul‑
tură este tăierea abuzivă și proasta administrare a pădurii, astfel încât nu mai cresc alți copaci.
Depășirea capacității aerului și a apei de a absorbi și dispersa poluarea, astfel încât apa și aerul
nu mai pot fi consumate în siguranță este un exemplu de administrare defectuoasă din dome‑
niul managementului mediului înconjurător.
Administratorul creștin al mediului înțelege că Dumnezeu controlează în ultimă analiză

sistemele naturale pe care le utilizează sau gestionează în funcție de căile și planurile Lui. Dacă
este implicat în utilizarea și gestionarea terenurilor agricole, forestiere, parcuri, zone naturale
sau resurse de aer și apă, la o scară largă, administratorul creștin al mediului își dă seama că
folosirea și gestionarea naturii, care intră în contradicție cu căile și planurile lui Dumnezeu este
în detrimentul naturii și în cele din urmă și al oamenilor. De asemenea ne dăm seama că ori de
câte ori mergem pe drumul nostru, mai degrabă decât pe cel a lui Dumnezeu, El este întristat
de ceea ce facem. [ME vol.2 pag. 144-146]

Capitolul 9
10. Cum putem da dovadă că suntem niște administratori buni ținând cont de Principiul degra‑
dării și răscumpărării universale?
Administratorul creștin al mediului știe că oricine este implicat în studierea, utilizarea și

gestionarea naturii este corupt de păcat. Confruntarea cu efectele păcatului în viața noastră și
în viața altora este o provocare majoră pentru creștinii implicați în utilizarea și îngrijirea naturii.
Pentru a răspunde în mod eficient acestei provocări, administratorul creștin al mediului aplică
valorile și indicațiile biblice pentru a gestiona atât natura, cât și oamenii într‑un mod pozitiv.
Administratorul creștin al mediului mai știe și că Dumnezeu va răscumpăra atât oamenii, cât
și natura atunci când va face un cer nou și un pământ nou. Știind că va veni ziua când Dumnezeu
va răscumpăra natura și nu o va distruge complet, așa cum au impresia unii din Biserica de azi,
aceasta ar trebui să‑i motiveze pe creștini pentru a privi natura cu alți ochi și pentru a acționa în
consecință. Creștinii ar trebui să fie, de asemenea, implicați cât mai mult în procesul răscumpără‑
rii naturii aici și acum pe Pământ ca o dovadă a răscumpărării și a mântuirii noastre și „a trăirii“
credinței noastre (Filipeni 2:12‑13; Iacov 2:14-25). De exemplu un pădurar sau un creștin preocu‑
pat de ecologie care este implicat în restaurarea unui ecosistem forestier sănătos se încadrează
în planul final de recuperare a naturii și Îl onorează pe Dumnezeu. De cealaltă parte, dacă ești
responsabil de distrugerea pe scară largă, completă a unui anumit ecosistem forestier, nu onorezi
planului lui Dumnezeu. [ME vol.2 pag. 146]
Activitate de administrare
După cum am văzut, creștinii sunt chemați să fie administratori. Această

chemare nu afectează doar modul în care ne raportăm la Pământ sau cum ne
folosim banii, ci și la modul în care folosim toate resursele pe care le avem la
dispoziție. Dacă avem o atitudine de administrator în toate domeniile vieții
noastre, aceasta se va vedea și în modul cum tratăm mediul înconjurător.
Explicați ideea de mai sus elevilor, apoi distribuiți planul activității „Cum vă apreciați?“
găsit în CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „Fișe“. Cereți‑le elevilor să înșire resursele lor în
fiecare dintre categoriile menționate în plan. În coloana următoare, ei vor aprecia cât de bine le
administrează pe o scară de la 1 la10, „10“ însemnând cea mai bună îngrijire posibilă a acelei
resurse sau folosirea cea mai eficientă sau tendința de a excela de fiecare dată când o folosesc.
„1“ înseamnă că nu le pasă de nimic. În ultima coloană, elevul trebuie să scrie o activitate prac‑
tică pe care ar putea‑o face pentru a ridica nivelul lor de „Evaluare a administrării“, la categoria
respectivă la un nivel de 7‑10. Dacă se încadrează deja acolo, atunci ar trebui să menționeze un
lucru pe care l‑ar putea face ca să aibă nota 10+ în acea categorie!

Samariteanul cel periculos
cu Michael Bauman
„ Dacă ești creștin, ai interesul să‑i ajuți pe cei săraci dând dovadă de înțelepciune. Ușor de spus,
dar greu de făcut pentru că atunci când vine vorba de ajutarea celor săraci, nu e suficient să ai
doar bune intenții.“
„ Dacă vrei să faci un lucru bun, trebuie să înveți să reacționezi cu capul, nu doar cu inima. O
politică bună în domeniul public vine ca urmare a unei gândiri clare.“
I. Legea salariului minim

„Am uitat că salariul nu indică numai cât costă munca, ci indică și cât poate plăti angajatorul.
Deci, noi aprobăm legi care împiedică pe cel mai simplu muncitor să‑și ofere serviciile la un preț
pe care potențialii angajatori (și în cele din urmă consumatorul) își pot permite să‑l plătească.“
A. Prețurile ridicate în mod artificial obligă consumatorii să cumpere de altundeva (de

exemplu, Fordul de 30.000 $)
„ Când munca unei persoane este plătită conform unui tarif ridicat în mod artificial, el nu‑și mai
găsește de lucru. Devine imposibil să găsească un loc de muncă, pentru că nimeni nu vrea să
plătească acel preț pentru munca lui.“
B. În cele din urmă dăunează mai degrabă decât ajută
1. Forțează măriri salariale de la cel mai mic până la cel mai mare
2. Forțează o creștere a prețului produsului companiei
3. S‑ar putea ca produsul să nu mai poată fi cumpărat de consumatori
4. Compania ar putea fi forțată să iasă din afaceri
5. Legea salariului minim duce întotdeauna la un șomaj mai ridicat
C. Exemple bune Ray Croc și Dave Thomas
1. Oferă fast‑food pentru săraci
2. Oferă oportunități de muncă pentru săraci

Capitolul 9
3. Oferă oportunități de calificare
„Nu poți face o carieră din a prăji hamburgeri, dar poți începe o carieră prăjind hamburgeri.
Datorită faptului că poți dobândi acele competențe importante pentru angajare cum sunt
punctualitatea, munca în echipă, un aspect îngrijit, respect, precizie, fiabilitate, poți dobândi
toate abilitățile menționate, plus o referință și un venit mic cu care să te descurci la început.“
„12 la sută (aproape 1/8 din forța de muncă din S.U.A.) a lucrat pentru McDonalds sau
Wendy’s, la un anumit moment.“
II. Legea chiriilor
A. Creează stimulente pentru ca proprietarii să‑și transforme proprietatea (complexe de apar‑

tamente)
1. Cerere și ofertă
i. Reduce oferta apartamentelor ieftine
ii. Îi ajută pe bogați, dăunează săracilor
2. Poate duce la creșterea numărului de persoane fără adăpost
B. Calitatea apartamentelor scade
1. Proprietarii nu‑și mai pot permite să le întrețină
2. Starea unui apartament se va reflecta întotdeauna în prețul chiriei
C. Îi va stimula pe proprietari să le vândă (pentru parcări)
III. Programe de asistență socială
A. Un transfer de bani
1. Intenția este de a atenua suferința
2. Intenția este de a‑i ajuta pe săraci să scape de sărăcie
„De când am început programele de asistență în America, în anii 1960, de pe vremea lui
Lyndon Johnson și până azi, am transferat mai mult de 9 trilioane de dolari... și în tot acest
timp sărăcia s‑a agravat, pentru că sărăcia nu este o chestiune de bani... Să nu gândiți vre‑
odată că sărăcia este o problemă de bani.“

„Dacă am fi luat banii alocați pentru asistență socială din bugetul național din acest an și
i‑am fi dat direct tuturor celor considerați săraci prin lege, ai fi putut ajuta pe fiecare bărbat,
femeie sau copil din America să treacă peste pragul de sărăcie și s‑ar fi economisit 54 mili‑
arde de dolari.“
3. Hazard moral : Când asigurarea împotriva dezastrelor creează un stimulent

pentru ca dezastrul să aibă loc
i. Asigurările împotriva incendiului pot duce la incendii (dacă despăgubirea valo‑

rează mai mult decât restaurantul)
ii. Asigurarea de viață poate provoca moartea (dacă beneficiarul poliței profită de
pe urma decesului persoanei asigurate)
iii. Asigurarea medicală poate duce la îmbolnăviri (se tratează boli minore)
„Asistența socială este, într‑o privință, o asigurare la sărăcie, dacă sistemul de asistență
socială plătește prea bine, vei cauza tocmai problema pe care încerci să o elimini.“
B. Bani pentru copii nelegitimi
„Una din regulile statului este că tot ce impozitezi se micșorează; tot ce subvenționezi crește...
Plătim ca să avem copii nelegitimi... În mediul urban american mai mult de 80% din toți copiii
de culoare s‑au născut fără tați care să aibă grijă de ei. Programele noastre de asistență socială
au făcut ca de fapt bărbații de culoare să fie ne‑necesari pentru familiile lor... Sărăcia gravitea‑
ză în jurul căminelor distruse, în special a celor în care sunt doar mame singure... Încurajăm
oamenii să facă tocmai lucrurile care i‑au dus la sărăcie și îi ținem în starea aceasta.“
1. Este mai rău în Suedia.
2. Încurajare pentru mamă să nu se căsătorească și să aibă copii cu diferiți bărbați.
3. Încurajare pentru tați să facă sex în afara căsătoriei, statul va plăti.
IV. Falsa caritate
A. Succesul nu este ceva ce ți se cuvine; este o realizare
B. Mărturie mincinoasă împotriva celor bogați
1. Bogații nu au furat de la săraci
2. Bogații nu au ajuns bogați pentru că au înșelat

Capitolul 9
C. Capitalismul
1. Nu începe cu lăcomia
2. Începe cu aproapele tău
i. Trebuie să‑i oferi aproapelui tău un produs care și‑l dorește la un preț pe care și‑l
poate permite
ii. Piața de schimb le cere oamenilor să se poarte decent
D. Pavel: „Cine nu muncește nici să nu mănânce“
E. Donează bani pentru organizațiile care fac parte din soluție, nu celor care sunt parte a pro‑
blemei
V. Îmbunătățirea programelor de ajutor social
A. Transferarea programelor de asistență socială către contribuabili, departe de birocrații statu‑

lui
B. Redefinirea sărăciei
1. 40% dețin case, 70% au mașini proprii, 60% au două sau mai multe televizoare
2. A fi sărac însemna cândva să nu ai ce mânca și / sau ce îmbrăca
3. Programele pentru săraci nu ar trebui să dea bani
C. Re‑educarea politicienilor și săracilor
1. Politicienii ar trebui să promoveze moralitatea și responsabilitatea
2. Politicienii ar trebui să știe că programele de asistență socială pot duce la dependență
„Nu este rușine să fii sărac, este rușine să fii leneș și neproductiv.“
D. Oferirea de credite fiscale pentru firmele care angajează și școlarizează beneficiarii progra‑
melor de asistență socială
E. Propunerile pentru reforma sistemului de asistență socială ar trebui să fie locale, oportune și
specifice situației

F. Bisericile ar trebui să ofere hrană, adăpost și îmbrăcăminte
1. Dă exemplu
2. Cunoaște‑i pe cei pe care îi ajuți
3. Află cum au ajuns în acea situație
4. Fiți buni administratori
5. Ajutați‑i să‑și schimbe viața
6. Nu le faceți rău celor pe care încercați să îi ajutați

Samariteanul cel periculos
Întrebări video
1. Care sunt trei moduri în care legea salariului minim îi afectează negativ pe cei săraci? Cum
dau exemplu Ray Croc și Dave Thomas?
Salarul minim poate să îi afecteze negativ pe cei săraci, în cel puțin trei moduri:
În primul rând, la baza economiei este cererea și oferta. Dacă oferta crește, prețurile scad.
Dacă cererea crește, prețurile cresc. Piața stabilește propriile ei prețuri pentru bunuri și servicii.
O intreprindere nu poate vinde un produs pe care consumatorii nu și‑l doresc și nici nu poate
vinde un produs la un preț mai mare decât sunt dispuși să plătească consumatorii. De exemplu,
dacă statul ar stabili prețul tuturor autoturismelor Ford la 30.000 dolari, probabil că ați cumpăra
un Chevrolet, un GMC sau un automobil străin. Acest echilibru al economiei funcționează în
același mod și pentru salariile angajaților. Dacă guvernul stabilește un salariu minim artificial
pentru angajați, atunci angajatorii (precum Ford) se poate să nu‑și mai poată permite astfel de
angajați. Ca rezultat, o companie poate reduce numărul de angajați, poate muta unitățile de
producție în străinătate, poate angaja imigranți ilegali, sau poate chiar închide fabrica.
În al doilea rând, impunând o creștere a salariului de bază aceasta duce la creșterea salariu‑
lui tuturor angajaților de pe scara ierarhică. De exemplu, dacă o companie a avut 5 niveluri de
salarizare a angajaților: 5$/oră, 7$/oră, 9$/oră, 11$/oră și respectiv 13$/oră, iar salariul mi‑
nim a fost stabilit în mod artificial de la 7$/oră, peste noapte primele două niveluri realizează
același venit, dar treapta a doua are de fapt o valoare mai mare. Astfel, angajații din treapta a
doua vor cere salarii mai mari, ceea ce duce la o reacție în lanț până la partea superioară a scării.
Rezultatul este o nouă scală de remunerare pentru companie: 7$/oră, 9$/oră, 11$/oră, 13$/oră
și, respectiv 15$/oră.
[Calculați care este efectul pe lună și pe un an la o companie cu 1500 de angajați (500 prima treaptă,
400 a doua, 300 a treia, 200 a patra și 100 a cincea]
În al treilea rând, pentru a compensa costurile datorită salariului minim, compania ar putea
fi obligată să crească prețul produselor sale. Problema, însă, este că firma ar putea fi obligată să
mărească prețurile peste ceea ce consumatorul este dispus să plătească.
Este nevoie de mai mulți oameni care să creeze locuri de muncă de „începători“ pentru cei
săraci. Afacerile lui Ray Croc și Thomas Dave sunt exemple bune împotriva legii salariului
minim. Lucrând la McDonalds și la Wendy’s săracii își pot permite să mănânce la restaurant, să
câștige bani și să dobândească competență și experiență. Și acești angajați aduc bani la buget, nu
primesc bani de la buget.

2. Care sunt cele două modalități prin care legile de control a chiriilor îi pot afecta pe cei săraci?
Legile care controlează nivelul chiriilor îi pot afecta negativ pe cei săraci, în cel puțin două
moduri: în primul rând, aceste legi îi încurajează pe proprietari să transforme proprietățile în
loc să le închirieze. De exemplu, un proprietar poate decide să le transforme în apartamente
mai scumpe, astfel piața chiriilor mai ieftine dispare. Ca urmare, aceasta va duce la mai multe
apartamente și locuințe mai ieftine pentru cei bogați. În al doilea rând, legile care impun plafo‑
nul chiriei pot duce la o scădere a calității locuințelor. Dacă proprietarul nu câștigă suficient ca
să își poată întreține proprietatea, calitatea condițiilor de locuit va scădea.
3. Cum pot programele de asistență socială să‑i afecteze negativ pe cei săraci?
În esență, programele de asistență socială redistribuie bogăția. Statul colectează bani de la

contribuabili și îi redistribuie – o parte din bani se duc direct la săraci prin cecuri și bonuri de
alimente, o parte se duce pe programele de asistență, la sănătate și pentru reconversia forței de
muncă, iar o parte din bani se cheltuie pe salarii, ca sistemul programelor de asistență socială
să funcționeze.
Este foarte interesant faptul că dacă am lua banii alocați pentru asistență socială din bugetul
național din acest an și i‑am fi dat direct tuturor celor considerați săraci prin lege, am putea
ajuta pe orice bărbat, femeie sau copil în America să treacă peste pragul de sărăcie, și ne‑ar mai
rămâne vreo 54 miliarde de dolari. De la sfârșitul anilor 1960 am cheltuit peste 9 trilioane de do‑
lari pe programele de eliminare a sărăciei, dar ne dăm seama că sărăcia s‑a agravat. În realitate
sărăcia nu este o problemă de bani.
Una din regulile statului este că tot ce impozitezi se micșorează; tot ce subvenționezi crește...
Statul plătește mamele să facă copii nelegitimi... În mediul urban american mai mult de 80%
dintre toți copiii de culoare s‑au născut fără tați care să aibă grijă de ei. Încurajăm oamenii să
facă tocmai lucrurile care i‑au dus la sărăcie și îi ținem în starea aceasta.
În esență, asistența socială a dus la ceea ce societățile de asigurare numesc „hazard moral“.
Cu alte cuvinte, programele de asistență socială i‑au stimulat pe cei săraci să rămână sărăci.
O companie de asigurări nu va asigura o proprietate pentru o sumă mai mare decât valoarea
acesteia, pentru a nu tenta asiguratul să încaseze prima de asigurare. Statul însă, oferă un sti‑
mulent financiar săracilor să rămână săraci și să acționeze imoral. De exemplu, o mamă singură
primește ajutor financiar pentru fiecare copil născut în afara căsătoriei și din tați diferiți.

Capitolul 9
4. Care sunt câteva din ideile greșite pe care le au oamenii despre capitalism și bogați?
Succesul nu este ceva ce ți se cuvine, ci este o realizare. Nimeni nu merită averea, aceasta
se câștigă. Cei care nu sunt calificați și sunt leneși nu au dreptul să primească, fără efort, ceea
ce alții au muncit din greu. Mai mult decât atât, mulți au o percepție falsă a modului în care
bogații au ajuns bogați. Marea majoritate a celor bogați nu au furat, nici nu au înșelat pentru a
ajunge bogați. De fapt, societatea capitalistă promovează tocmai opusul. Capitalismul nu este
bazat pe lăcomie. Într‑o societate capitalistă trebuie să‑i oferi aproapelui tău un produs pe care
și‑l dorește, la un preț pe care și‑l poate permite. Capitalismul înseamnă a face un schimb de
lucruri cu valoare egală. Dacă cineva are prețuri prea mari, vrea să vândă ceva de care nimeni
nu are nevoie sau își tratează angajații și clienții în mod grosolan, afacerea sa probabil că va fa‑
limenta. Dar dacă oferă publicului ceva ce dorește, la un preț accesibil și dă dovadă de politețe,
are șanse să reușească.
5. Care sunt cele șase moduri de îmbunătățire a programelor de asistență socială?
Una dintre primele probleme ale programelor de asistență socială este transformarea lor în
afaceri birocratice. A fost o vreme când biserica era în fruntea eforturilor de caritate, deoarece
bisericii îi păsa de săraci. Astăzi, unii au făcut carieră din a conduce programe de stat uriașe,
care sunt doar găuri negre pentru bani. Dacă vrem să‑i ajutăm efectiv pe cei săraci, va trebui să
schimbăm această situație.
În al doilea rând, e nevoie să se redefinească termenul de sărăcie. A fost o vreme când a fi

sărac însemna să fii lipsit de unul din cele trei elemente de bază necesare supraviețuirii: hrană,
îmbrăcăminte și adăpost. Cu toate acestea în prezent 40% dintre cei etichetați de stat „săraci“ au
propriile lor case, 70% dețin mașini și 60% dețin două sau mai multe televizoare.
În al treilea rând, este nevoie să‑i reeducăm pe politicieni. Prin sistemele de protecție socială
actuale politicienii nu promovează moralitatea și responsabilitatea. În schimb încurajează ma‑
mele să aibă copii nelegitimi și cu tați diferiți. Programele sociale guvernamentale încurajează
situațiile care perpetuează sărăcia.
În al patrulea rând, guvernul ar putea oferi scutiri de taxe pentru firmele care îi angajează și
îi califică pe cei care beneficiază de programele de asistență socială.
În al cincilea rând, programele de asistență socială ar trebui să aibă un caracter local, să aibă
o durată limitată și să se adreseze unor situații specifice.
În al șaselea rând, biserica ar trebui să își aducă aminte de rolul pe care îl are de a îngriji pe
cei săraci în așa fel încât să le schimbe viața. Biserica este chemată să‑i cunoască pe cei săraci și
să încerce să înțeleagă cum au ajuns în situația aceasta. Biserica, nu statul, ar trebui să aibă grijă
de săraci, de muribunzi și de vârstnici. Trebuie să fim un exemplu de dragoste și har pentru
aproapele nostru, pentru ca toți să poată vedea puterea lui Dumnezeu în noi.

Activitate de asistență socială
Ajutați‑i pe elevii dumneavoastră să‑și dea seama cu ce dificultăți se con‑

fruntă cei ce sunt prinși în sistemul de asistență socială, jucând rolul unei mame
singure, care este dependentă de asistența socială. Clasa trebuie să vă convingă
că este mai bine să ai de lucru decât să fii întreținută prin asistență socială. Ce
i‑ar putea spune?
Pe măsură ce vin cu sugestii și idei, dezvăluiți‑le motivele pentru care sunteți în programul
de asistență socială: ați rămas însărcinată foarte devreme, nu ați terminat școala, aveți trei copii,
etc. Spuneți că cecul de la asistența socială și alte forme de asistență abia acoperă chiria, mân‑
carea și îmbrăcămintea pentru copii. Nu ați avut niciodată un loc de muncă și nici aptitudini ce
se cer pe piața muncii. Sunteți dispusă să aveți un loc de muncă, dar nu vă puteți deplasa, nu
puteți găsi un serviciu care vă va asigura un salariu mai mare decât veți primi prin asistența
socială. Mai mult decât atât, în cazul în care veți obține un loc de muncă, va trebui să plătiți
pentru îngrijirea copiilor. Ajutați‑i pe elevi să înțeleagă că:
• În timp ce mama nu‑și poate schimba trecutul, ea trebuie să își asume responsabilitatea
pentru luarea deciziilor curente.
• Mama, nu societatea, trebuie să‑și asume responsabilitatea în ceea ce o privește.
• Întrebați‑i pe elevi cum ar putea ei sau biserica lor să o ajute pe această femeie și de ce ar
trebui să se implice.
- elevii: baby‑sitting, să o ajute să‑și îmbunătățească condițiile de locuit, să o ducă cu
mașina la serviciu în drum spre școală etc.
- biserica: să aibă grijă de copii până se pune din nou pe picioare, să‑i furnizeze ali‑
mente sau o locuință cu chirie mai mică, să‑i acorde asistență financiară, să îi ofere
consiliere pentru a nu mai face alegeri greșite în viitor, educație cum să‑și gestioneze
banii, cursuri de calificare sau să o ajute să‑și găsească un loc de muncă.

Dragă Mircea
Tema scrisă

Azi dimineață mi‑am dat seama că mai e doar o lună și jumătate până se termină semestrul. Nu
îmi dau seama cum de timpul a trecut așa de repede, dar asta e. Miroase a primăvară. N‑a înflorit
nimic, dar dacă mă gândesc bine, nu mai e mult până la vară! Așa că, vacanța de primăvară se
apropie. N‑am planuri mari, mă gândesc doar să petrec câteva zile acasă.
Lui Nathan i‑a plăcut foarte mult vremea frumoasă de săptămâna trecută. Se pare că i‑a scos la
iveală această trăsătură de îndrăgostit de copaci despre care nu știu ce să cred. Tot îi dă din gură cu
protejarea mediului, salvarea balenelor și oprirea poluării. Zice că, întrucât suntem una cu natura,
ne facem rău nouă înșine când folosim greșit resursele pământului. A devenit vegetarian, deși eu
nu văd cum dacă nu mănâncă un hamburger, poate să salveze lumea. Are Biblia ceva de spus des‑
pre ecologism?
Săptămâna aceasta Sarah i‑a ajutat pe săraci. Atât ea, cât și Mark cred că programele sociale de
stat sunt singura modalitate de a corecta dezechilibrul dintre bogați și săraci. Mark, desigur, a dat
vina pe capitalism pentru diferențele existente. Chiar a spus că statul are responsabilitatea morală
de a avea grijă de cei săraci. Eu am crezut întotdeauna că Biserica a avut datoria de a‑i ajuta pe cei
mai puțin norocoși, dar dacă se face pe socoteala impozitelor pe care le plătesc eu, poate că nu mai
e nevoie să contribui la fondul de ajutorare al Bisericii. Ce părere ai despre programele de asistență
socială?
Cu cât mai mult au stat de vorbă Sarah și Mark, cu atât au fost mai convinși că statul ar trebui
să redistribuie uniform bogăția. Mark a propus ca statul să dețină totul, astfel încât oamenii să
învețe să împartă totul în mod egal. El a spus că proprietatea privată duce la lăcomie și lăcomia
duce la imoralitate. Chestia asta îmi miroase a comunism. Crezi că un sistem „socialist“ ca acesta
este viabil?
Nu m‑am prea gândit la economie... am fost prea ocupat de factura mea pentru cartea de credit.
Spune creștinismul ceva despre economie?
Apropo, sunt din nou cu Amber. N‑a vorbit cu mine săptămâni întregi după ce ne‑am certat, dar
săptămâna trecută am văzut‑o la bibliotecă și am invitat‑o la un concert la care mergem cu un grup
mai mare. Ne‑am văzut acolo și apoi ne‑am dus la un restaurant chinezesc. Am vorbit și am râs ca
și cum nimic nu s‑a întâmplat. Sper că continuăm, pentru că mi‑a fost dor de ea.
Salut,
Mircea

Mircea a adus în discuție patru subiecte diferite; mai jos am schițat câteva răspunsuri posibile:
1. Care este concepția biblică despre ecologism? (12,5 puncte)
În esența ei, o concepție biblică despre ecologie presupune o administrare bună. Am fost
creați pentru a supune (stăpâni) și cultiva (să avem grijă sau să îmbunătățim) pământul. Creștinii
ar trebui să fie în fruntea mișcării de mediu, având mereu în gând o înțelegere corectă a rolului
creației în economia lui Dumnezeu. Există o ierarhie a creației și mediul a fost dat omului să‑l
stăpânească. Folosind știința, ar trebui să ne îngrijim și să utilizăm resursele abundente ale pă‑
mântului pentru binele omenirii și pentru slava și onoarea lui Dumnezeu.
2. Este oare responsabilitatea statului să aibă grijă de cei săraci? (12,5 puncte)
Din punct de vedere biblic, statul nu a avut niciodată rolul de a se îngriji de cei săraci. Această
responsabilitate a ținut totdeauna de domeniul bisericii (Iacov 1:27). Dar pe măsură ce biserica a
neglijat responsabilitatea de a se îngriji de cei nevoiași, statul a umplut golul lăsat de biserică. Cu
toate acestea, din punct de vedere istoric, biserica a făcut o treabă mai bună. Programele sociale
bazate pe sistemul actual de impozitare acordă doar ajutoare materiale, în timp ce biserica a fost
preocupată să‑i ajute pe cei săraci să se pună din nou pe picioare. Sistemului actual îi lipsește res‑
ponsabilitatea și mentorarea beneficiarilor. A devenit o capcană pentru săraci, adesea stimulând
un comportament imoral și lenevia.
3. Care ar fi rezultatele într‑o societate socialistă? (12,5 puncte)
Deși teoretic socialismul pare o idee bună, în practică, după mai multe încercări s‑a dovedit că
rezultatele sunt oribile. Într‑un sistem socialist statul controlează aproape totul, cetățenii având
tot mai puțină libertate. De asemenea, sistemul socialist scade motivația și creativitatea, ceea ce
duce la scăderea producției și la accentuarea sărăciei.
4. Care este concepția creștină cu privire la economie? (12,5 puncte)
Pe baza principiilor biblice despre natura noastră păcătoasă și despre conceptul de dreptate,
sistemul economic cel mai dezirabil din perspectivă creștină promovează dreptatea prin protejarea
drepturilor individuale ca să nu fie încălcate de alții. Dacă omul ar fi bun din naștere, nu ar trebui să
ne facem griji că cineva atentează la drepturile noastre, dar omul nu este bun din naștere. De aceea,
creștinul crede că cel mai bun sistem economic se bazează pe un sistem echilibrat care poate garanta
protecția drepturilor omului. Conform acestui criteriu, creștinul crede că sistemul economiei de
piață este mai compatibil cu adevărurile biblice decât alte sisteme economice. Orice sistem econo‑
mic care pedepsește nedreptatea și le acordă oamenilor responsabilitate – în termenii proprietății
private și a luării unor decizii economice – le poate da oamenilor libertatea de a acționa cu toată
demnitatea unei ființe create după chipul lui Dumnezeu. Acest lucru, conform concepției creștine,
este scopul principal al teoriei economice: nu să ne îmbogățim, sau să trăim în lux, ci libertatea de a
căuta împlinirea prin înțelegerea rolului nostru în universul lui Dumnezeu.

Test - Capitolul nouă
Economie - Întrebări din manual

Alegeți varianta corectă: (1 punct posibil pentru fiecare răspuns [2 puncte pentru programa de 90 de zile])
* Unele opțiuni pot fi folosite de mai multe ori sau deloc, unele întrebări pot avea răspunsuri multiple
1. d creștinism a. intervenționism
b. socialism
2. d islam
c. comunism
3. a umanism secular d. administrare
4. b/c marxism‑leninism e. producție universal‑iluminată
f. Laissez‑faire
5. e umanism cosmic
6. a postmodernism
Răspundeți pe scurt: (5 puncte posibile pentru fiecare răspuns [7 puncte pentru programa de 90 de zile])
7. Cum definiți principiul avantajului comparativ? În ce fel poate concurența frâna tendințele
noastre păcătoase?
Principiul avantajului comparativ: fiecare membru al unei societăți bazate pe economia de

piață poate produce bunuri sau servicii de valoare prin specializarea în domenii în care se bu‑
cură de cel mai mare avantaj. Activitățile productive sunt îndreptate spre satisfacerea nevoilor
cât mai multor oameni.
Concurența presupune împlinirea nevoilor altora mai bine decât oricine altcineva. Ea pro‑
movează cooperarea prin diviziunea muncii, de care beneficiază societatea în ansamblul ei. Un
alt beneficiu este faptul că aceasta promovează valoarea fiecărui individ. Economia de piață
păstrează demnitatea fiecărei persoane prin faptul că îi acordă posibilitatea de a contribui la
bunăstarea societății.
8. Care este relația dintre libertate și sistemul economic pe care îl are o țară?
Sistemul socialist necesită o birocrație mai numeroasă și un stat mai puternic centralizat
pentru a‑și iniția planurile. În schimb, sistemul capitalist are nevoie de mai puțină politică, pen‑
tru că statul nu este necesar pentru a controla veniturile, prețurile, producția etc. În capitalism
cetățenii sunt liberi să hotărască cum își cheltuie banii și cum își folosesc propriile resurse.

9. Care sistem economic este preferat de musulmani?
Economiștii musulmani susțin că sistemul lor economic nu se încadrează nici în socialism,

nici în capitalism; ei resping socialismul pentru că nu permite existența unei proprietăți private,
dar resping și capitalismul datorită concepției absolutiste despre proprietatea privată.
Ca urmare pentru a pune în aplicare un astfel de sistem economic și pentru a se asigura că toa‑
tă lumea se încadrează în acest sistem, statul trebuie să joace un rol foarte important în economia
islamică. Acest lucru privește nu numai stabilirea unor relații drepte în materie de economie, ci și
amestecul în organizarea mijloacelor de producție, de distribuție, precum și a riscurilor. De aceea,
economiștii musulmani preferă o formă oarecare de intervenție a statului în economie.
10. Potrivit marxiștilor, care va fi soarta capitalismului?
Potrivit marxiștilor, sistemul capitalist va exploata tot mai mulți oameni până când aproape
orice om va face parte din clasa proletariatului. În cele din urmă, clasa muncitoare sătulă de
exploatare va răsturna minoritatea înstărită. Marxiștii cred că această distrugere a societății
capitaliste și victoria proletariatului este garantată de relația de conflict dialectic dintre teză
(burghezia) și antiteză (proletariatul), din care rezultă sinteza (socialismul).
11. Care este diferența dintre socialism și comunism?
Socialismul este doar primul pas spre comunism. La fel ca și capitalismul dinaintea sa, so‑
cialismul este un rău necesar. Este o etapă în care statul deține toate proprietățile, controlează
salariile, reglementează producția și controlează în cele din urmă economia întregii națiuni.
Această fază de tranziție se va sfârși atunci când nu vor mai exista diferențe între clase. În acel
moment, toți cetățenii statului vor deține totul în proprietate comună, statul și legile nemaifiind
necesare.
12. Potrivit umanismului cosmic, care este cel mai bun mod de a obține un venit mai mare?
Conform ideologilor New Age, cu cât devine cineva mai iluminat, cu atât va avea mai mulți
bani și mai mult succes.
13. Din moment ce nicio teorie economică nu este perfectă, ce spun postmoderniștii că ar trebui
făcut?
Potrivit postmoderniștilor, cea mai bună cale pentru economie este continua experimentare.
Cum situația și comunitățile se află într‑o schimbare continuă, cea mai bună abordare este de a
nu accepta un anumit tip de economie; există întotdeauna posibilitatea de a inventa ceva nou
care va servi mai bine poporul.

Capitolul 9
„Inimă, suflet și bani“ - Eseu

Adevărat sau Fals: (4 puncte posibile pentru fiecare răspuns)
* Dacă răspunsul este fals, reformulați‑l ca să fie adevărat
14. Creștinii dau, în medie, 25% din venitul lor pentru lucrarea creștină.
Fals: Creștinii dau, în medie, puțin peste 2% din venitul lor pentru lucrarea creștină.
15. Isus și ucenicii au fost susținuți de persoane înstărite.
Adevărat
16. Posesiunile materiale sunt un dar de la Dumnezeu pentru bucuria poporului Său.
Adevărat
17. „Banii sunt rădăcina tuturor relelor“.
Fals: Iubirea de bani este una din rădăcinile tuturor relelor.
18. Biblia ne învață că oamenii înstăriți trebuie să facă schimb de locuri cu cei mai puțin înstăriți.
Fals: Biblia ne învață că oamenii care sunt mai înstăriți trebuie să îi ajute pe cei mai puțin înstăriți.
19. Există anumite extreme de bogăție și sărăcie care sunt intolerabile.
Adevărat
„Ecologismul radical“ - Material video

Răspundeți pe scurt: (5 puncte posibile pentru fiecare răspuns corect)
20. Care sunt cele trei tipuri de ecologism radical?
Prima mișcare ecologistă radicală este Partidul verzilor. Verzii tind să fie mai puțin radicali
decât alte grupuri, dar sunt de părere că socialismul este cel mai bun mijloc de rezolvare a pro‑
blemelor de mediu. Acest grup încearcă să își atingă obiectivele prin intermediul sistemului
politic, legislație, tratate etc. Verzii se asociază deseori cu grupări ecologiste respectabile ca
Environmental Defense Fund, Sierra Club, etc.

A doua mișcare ecologistă radicală este cunoscută sub numele de „ecologia totală“. Acest
grup are o natură religioasă, nu politică. Majoritatea adepților săi aderă la o formă oarecare de
panteism și promovează druidismul, închinarea la diverse zeițe, etc. Acest grup, de asemenea,
tinde să aibă o orientare darwinistă foarte accentuată, susținând că omul este doar un animal
mai evoluat. Adepții ecologismului total sunt adesea legați de grupurile ecologiste mai radicale
cum ar fi Green Peace, Earth First, Sea Shepherds etc.
A treia mișcare ecologistă radicală este mișcarea pentru drepturile animalelor. La fel ca și
ecologiștii totali, acest grup a fost puternic influențat de darwinism și ca urmare susține că
omul este doar un animal. Spre deosebire de adepții ecologismului total, mișcarea pentru drep‑
turile animalelor afirmă că niciunui animal nu ar trebui să i se facă vreun rău, nici să fie folosit
ca hrană. Susținătorii drepturilor animalelor presupun că animalele vor fi tratate în mod uman
doar dacă le sunt acordate drepturi similare cu cele posedate de ființele umane.
„Principiile unei etici creștine a mediului“ - Eseu

Adevărat sau Fals: (4 puncte pentru fiecare răspuns [5 puncte pentru programa de 90 de zile])
* Dacă un răspuns este fals, reformulați‑l ca să fie adevărat.
21. Într‑o zi toată creația va fi reînnoită.
Adevărat
22. Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a creat și continuă să susțină natura este dra‑
gostea Sa și faptul că Se bucură de ea.
Adevărat
23. Dumnezeu este Stăpânul întregii creații, dar El i‑a acordat omului stăpânire peste natură.
Adevărat
24. Dumnezeu a creat oamenii și natura, având o anumită ordine și un anumit scop.
Adevărat
25. Administrator este cineva care are sarcina de a avea grijă de ceva ce nu îi aparține.
Adevărat

Capitolul 9
„Samariteanul cel periculos“ - Prezentare video

26. Cum pot programele de asistență socială să îi afecteze negativ pe cei săraci?
Una din regulile statului este că tot ce impozitezi se micșorează; tot ce subvenționezi crește.
Statul plătește ca mamele să facă copii nelegitimi. În mediul urban american mai mult de 80%
dintre toți copiii de culoare s‑au născut fără tați care să aibă grijă de ei.
Noi îi încurajăm pe oameni să facă tocmai lucrurile care i‑au adus la sărăcie și îi țin în starea
aceasta. În esență, programul de asistență socială a dus la ceea ce societățile de asigurare numesc
„hazard moral“. Adică programele de asistență socială i‑au stimulat pe cei săraci să rămână
sărăci. O companie de asigurări nu va asigura o proprietate pentru o sumă mai mare decât este
valoarea acesteia, pentru a nu tenta asiguratul să încaseze asigurarea. Statul, însă, oferă un sti‑
mulent financiar săracilor să rămână săraci și să acționeze imoral. De exemplu, o mamă singură
primește ajutor financiar pentru fiecare copil născut în afara căsătoriei și cu tați diferiți.
27. Care sunt câteva păreri greșite despre capitalism și cei bogați?
Succesul nu este ceva ce ți se cuvine, ci este o realizare. Nimeni nu merită averea, aceasta
este câștigată. Cei care nu sunt calificați și sunt leneși nu au dreptul să beneficieze fără efort
de banii câștigați de alții prin muncă grea. Mai mult decât atât, mulți au o percepție falsă a
modului în care bogații au ajuns înstăriți. Marea majoritate a celor bogați nu au furat nici nu
au înșelat pentru a ajunge înstăriți. De fapt, o societate capitalistă promovează tocmai opusul.
Capitalismul nu se bazează pe lăcomie. Este vorba să‑i oferi aproapelui tău un produs pe care
și‑l dorește, la un preț pe care și‑l poate permite. Capitalismul înseamnă a face schimburi la
aceeași valoare. Dacă cineva are prețuri prea mari, vrea să vândă ceva de care nimeni nu are
nevoie sau își tratează angajații și clienții în mod grosolan, afacerea sa probabil că va falimenta.
Dar dacă oferă publicului ceva de dorit, la un preț accesibil și dă dovadă de politețe, are șanse
să reușească.

Capitolul zece
Istorie
Existența lui Isus
Revizionism istoric
Veridicitatea Scripturii
2
Manualul ÎV „Istorie 10.1‑10.6“ întrebări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 584 160
Eseul Cenzurarea trecutului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 592 163
Întrebări la eseul Cenzurarea trecutului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 600 171
Sumarul materialului video „Veridicitatea Scripturii“, Partea 1‑2 . . . . . . . . . . . . . . . . 602 172
Întrebări despre materialul video „Veridicitatea Scripturii“, Partea 1‑2 . . . . . . . . . . . 611 181
Sumarul materialului video „Isus, ca persoană istoricăˮ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 615 182
Întrebări despre materialul video „Isus, ca persoană istoricăˮ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 620 187
Test - Capitolul zece . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 626

1 Urmărește materialul video „Istorie“
2 Citește cartea ÎV „Istorie 10.1“ Citește cartea ÎV „Istorie 10.2“
3 Citește cartea ÎV „Istorie 10.3“
„Istorie 10.1‑10.2“
„Istorie 10.3‑10.4“
Discutați întrebările din cartea ÎV Scrisoarea „Dragă Mircea“ /
7
„Istorie 10.5‑10.6“ Citește eseul Cenzurarea trecutului
Discutați întrebările eseului
8
Cenzurarea trecutului
9
„Veridicitatea evangheliilor“. Partea 1
10
„Veridicitatea evangheliilor“, Partea 2
11
12
13
„Isus, ca persoană istoricăˮ

Capitolul 10

„Existența lui Isusˮ
15 Test - capitolul zece
1 Urmărește materialul video „Istorie“ Citește cartea ÎV „Istorie 10.1‑10.2“
2 Citește cartea ÎV „Istorie 10.3‑10.4“
„Istorie 10.1‑10.2“
3 Citește cartea ÎV „Istorie 10.5‑10.6“
„Istorie 10.3‑10.4“
4 Citește eseul Cenzurarea trecutului
„Istorie 10.5‑10.6“
5 Citește eseul Cenzurarea trecutului
6
„Isus, ca persoană istoricăˮ
Discutați întrebările materialului
7
video „Isus, ca persoană istoricăˮ
8 Test - capitolul zece

Vezi de asemenea Fișa informativă „Istorie“
Istorie
Întrebări
Istorie 10.1
1. Cât de importantă este validarea istorică a creștinismului?
Creștinii cred că Biblia este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, cuprins într‑o carte demnă de
încredere care este ancorată în istorie. Fie Cristos este un personaj istoric și Biblia este un docu‑
ment istoric, care descrie cum Dumnezeu a comunicat cu omenirea și relatează evenimente din
viața lui Cristos, fie credința creștină n‑are niciun temei (1 Corinteni 15:14). Pentru a spulbera
doctrina și concepția creștină despre lume și viață este nevoie doar să fie distrusă temelia sa
istorică. [ÎV 10.1.1]
Activitatea martorului ocular

Ajutați‑i pe elevi să înțeleagă importanța acestui studiu punând întrebarea:
„Cum ar fi schimbată viața ta dacă azi ai afla că Biblia nu este adevărată?“ Aju‑
tă‑i să se gândească ce schimbări s‑ar produce în educația și standardele lor și
în ceea ce fac la sfârșit de săptămână. Unele dintre aceste schimbări, cum ar fi
ridicarea restricțiilor, ar putea părea plăcute. Dar aceasta ar însemna de aseme‑
nea că ei nu mai au un scop pe pământ, nu mai au nici valoare ca individ și nu
au nici speranță cu privire la viitor. Ajutați‑i să vadă că întreaga noastră viață
se întemeiază pe veridicitatea revelației lui Dumnezeu din Biblie. Din fericire,
putem ști că temelia vieții noastre este solidă.
2. Care sunt două dintre obiecțiile cele mai cunoscute formulate împotriva veridicității Bibliei?
Care este răspunsul creștinilor?
O obiecție foarte des invocată se referă la autorii Bibliei. A fost Biblia scrisă de martori ocu‑
lari ai evenimentelor sau unele cărți au fost scrise după mulți ani de oameni care încercau să
sprijine credibilitatea creștinismului? Cercetătorii din ziua de azi nu au îndoieli că toate cărțile
Bibliei au fost scrise în mare parte de către martori oculari. William F. Albright, un arheolog de
seamă al secolului XX, scrie: „În opinia mea, fiecare carte a Noului Testament a fost scrisă de
către un evreu botezat între anii 40 și 80 ai primului secol (mai precis, cândva cam între 50 și 75
d.Cr.).“ De asemenea, H.G. Wells, un ateu convins, a recunoscut faptul că „cele patru evanghelii
[...] au existat cu siguranță la câteva decenii după moartea [lui Cristos].“

Capitolul 10
Cu toate acestea, apare o a doua obiecție. Poate că, spun unii critici, inițial Biblia a fost un
document istoric precis în forma originală, dar pentru că a fost copiată și răs‑copiată mii de ani
la rând, a fost deformată de inevitabilele greșeli ale copiștilor. Totuși, prin descoperirea Manus‑
criselor de la Marea Moartă, arheologii au fost în măsură să demonstreze că documentele vechi
pot fi copiate foarte precis – aceste documente erau cu aproximativ 1000 de ani mai vechi decât
cele mai vechi exemplare cunoscute ale Vechiului Testament și erau practic identice. [ÎV 10.1.2]
3. Care sunt dovezile externe care sprijină istoricitatea lui Isus Cristos?
Cristos a fost tratat ca o persoană istorică de unii istorici antici care nu erau creștini. În ju‑
rul anului 93 d.Cr., istoricul evreu Josephus se referă la Isus, cel puțin de două ori în cartea sa
Antichități iudaice. Într‑unul dintre cazuri, el relatează că marele preot Ana „a convocat Sanhe‑
drinul și l‑a adus înaintea judecătorilor pe fratele lui Isus, căruia i se spunea Cristos, al cărui
nume era Iacov...“
Un alt istoric din epoca primară, Cornelius Tacitus, a scris în jurul anului 112 d.Cr. despre
„cei ce erau numiți de obicei creștini“ și a afirmat, de asemenea, că „Cristus, cel ce le‑a dat
numele, a fost dat la moarte de către Pilat din Pont, procuratorul Iudeii în timpul domniei lui
Tiberius: dar superstiția vătămătoare, reprimată pentru un timp, a izbucnit din nou, nu numai
în Iudeea, de unde origina răul, ci de asemenea în cetatea Romei.“ [ÎV 10.1.3]
4. Cine a asistat la învierea lui Cristos? Ce efect a avut învierea asupra ucenicilor?
După ce a înviat Cristos a fost văzut de mai mult de 500 de oameni, printre care erau
Maria, Petru și alți zece apostoli. Învierea a transformat un grup de oameni speriați și
sceptici în evangheliști curajoși care au proclamat Învierea în ciuda tuturor amenințărilor
la adresa vieții lor. [ÎV 10.1.4]
[Discutați cu elevii dacă cineva și‑ar dedica viața unei cauze și și‑ar da viața pentru ea, dacă nu ar
crede cu adevărat ceea ce spune? De asemenea, discutați despre diferența dintre un musulman care moare
pentru Allah și dorința apostolilor de a muri pentru Cristos. Musulmanii cred ceva ce au fost învățați,
o informație ce nu a provenit direct de la sursă și speră că, dacă își dedică ei viața, vor ajunge în paradis.
Apostolii L‑au văzut pe Cristos înviat. Convertirea lor s‑a bazat pe informații directe.]
5. Care este scopul istoriei în concepția creștină?
Pentru creștini istoria are o desfășurare liniară. Timpul a început cu creația, ne‑am răzvrătit
împotriva lui Dumnezeu și creația a suferit Căderea; apoi Dumnezeu a oferit un mijloc pentru
răscumpărarea noastră: Isus Cristos. În prezent istoria se îndreaptă spre un punct culminant,
adică spre Ziua Judecății (Faptele Apostolilor 17:31; Romani 2:11‑16). Atunci victoria lui Cristos
asupra păcatului va deveni evidentă pentru toți și creștinii din tot cursul istoriei vor lua parte
la triumful Său. [ÎV 10.1.5]

Istorie 10.2
6. Care este istoria vieții lui Mahomed?
- S‑a născut în anul 570 d.Cr. într‑o cultură caracterizată de politeism și animism.
- Un om spiritual, el a început să aibă viziuni despre care a crezut că sunt de origine satanică;
în cele din urmă a fost convins de soția sa Khadija că acestea erau de la Dumnezeu.
- În anul 610 d.Cr. el a fost vizitat de îngerul Gabriel și a fost numit profet al lui Dumnezeu.
- Învățăturile lui Mahomed au intrat în conflict cu cele ale comercianților orașului (oamenii
călătoreau la Mecca pentru a se închina zeităților tribale, pentru a cumpăra bunuri și pentru
a cheltui bani). El a fugit la Medina în 622 d.Cr.
- După mai multe lupte cu cei din Mecca, Mahomed, care a strâns o armată de l0.000 de
soldați a fost capabil să‑i învingă pe cei din Mecca fără luptă, să curățe Ka’ba de idoli și să
impună islamul. [ÎV 10.2.1‑10.2.2]
7. Cum au apărut cele două facțiuni principale ale islamului?
După ce a murit Mahomed (632 d.Cr.), adepții lui s‑au confruntat cu problema succesiunii.
Conflictul a dus la apariția a două mari facțiuni în cadrul islamului. Unii au susținut că ar trebui
ca succesorul lui Mahomed să fie ales prin vot popular. Aceștia au constituit facțiunea musulma‑
nilor sunniți, care în prezent reprezintă aproximativ 80% din musulmanii din toată lumea. Mu‑
sulmani șiiți credeau că succesorul ar trebui să fie înrudit cu Mahomed, un membru al familiei
sale sau unul dintre descendenții săi. [ÎV 10.2.4]
8. Ce este sufismul?
Islamul sufi a dat naștere unei forme mai spirituale, mai puțin legalistă a islamului. Din
această cauză, sufismul a fost, și continuă să fie, o forță importantă în răspândirea islamului în
întreaga lume. [ÎV 10.2.5]
[Discutați pe scurt cu elevii despre alte ramuri ale islamului]
9. Potrivit musulmanilor, care este scopul istoriei și care este viziunea lor despre viitor?
La fel cum Dumnezeu a creat lumea, El continuă să o conducă tot timpul, călăuzind‑o con‑
form voii Sale. În armonie cu acest crez, musulmanii speră că într‑o zi islamul se va răspândi în
întreaga lume, că toate popoarele și națiunile vor deveni musulmane. [ÎV 10.2.8‑9]
10. Cum vor realiza musulmanii această viziune referitoare la viitor?
Pentru a pune în practică această viziune, musulmanii se vor angaja în jihad, deoarece este
„o poruncă divină sau de război să extindă islamul în Dar al‑Harb (teritoriile non‑islamice de‑
scrise ca «lăcaș al luptei» sau al necredinței) sau să apere islamul de pericole“. [ÎV 10.2.9]

Capitolul 10
Istorie 10.3
11. Cum influențează credința în evoluție a umanismului secular optimismul său cu privire la
viitor?
Pentru adepții umanismului secular, toată istoria este evoluția de la materia nevie la ma‑
terie vie, de la simplu la complex, de la materie lipsită de inteligență la inteligență, de la
animal la om, de la alge la Shakespeare, de la amoral la moral. Dacă realitatea ar fi așa cum
cred ei – nimic altceva decât evoluția treptată care a dus la gândire rațională și moralitate în
cea mai evoluată specie, atunci și istoria omenirii trebuie să fie un marș progresiv spre o lume
mai bună, adică progresul continuă în pas cu evoluția. Civilizația se perfecționează constant
și duce în cele din urmă omul (sau orice altă rasă impusă de evoluție) spre o comunitate su‑
perioară. [ÎV 10.3.2]
12. Cum poate credința în naturalism a umanismului secular să influențeze optimismul acestuia
cu privire la viitor?
Deși pare ciudat, tocmai negarea supranaturalului și a sursei de semnificație în istorie i‑a
împins pe adepții umanismului spre optimism cu privire la istorie. Deși s‑ar părea că o astfel de
poziție ar duce la pesimism, îi stimulează pe adepții umanismului secular să își pună speranța
în istorie și viitor, deoarece progresul omenirii devine singurul lor scop mai semnificativ. În loc
să‑i atragă în capcana nihilismului, ateismul umaniștilor îi ține dependenți de progresul istoriei
umane pentru a oferi semnificație umanității. [ÎV 10.3.2]
13. Dacă vrea să influențeze istoria, care este calea pe care ar trebui să o urmeze omenirea, con‑
form umanismului secular?
Adepții umanismului secular cred că, dacă vrem să ne modelăm propriul nostru destin și să
păstrăm optimismul față de istorie, trebuie să adoptăm credința în transformarea societății și să
punem accentul pe rolul nostru în influențarea istoriei. [ÎV 10.3.4]
14. Potrivit umaniștilor seculari, care sunt ideologiile vrednice de a modela istoria? De ce?
Din moment ce adepții umanismului secular susțin că gândirea evoluează, unele ideolo‑
gii sunt total depășite și inadecvate pentru problemele moderne. De exemplu, orice concepție
despre lume și viață care acceptă existența supranaturalului este luată în derâdere. Astfel,
umaniștii înfățișează creștinismul ca pe o ideologie primitivă care a fost relevantă în antichitate,
dar care este inutilă astăzi. Umanismul secular este singura ideologie relevantă pentru continu‑
area evoluției omenirii. Umanismul este ideologia dominantă și devine singurul agent cauzal
care poate schimba destinul omenirii. [ÎV 10.3.5]

15. Potrivit umaniștilor seculari, care este rolul omenirii în modelarea viitorului?
Adepții umanismului secular atribuie omului noi sarcini, cum ar fi acelea de „creator“ și
„răscumpărător“. Potrivit umanismului, doar omul este capabil să creeze (să ghideze evoluția)
și să răscumpere omenirea (viziunea optimistă a viitorului). În cele din urmă, omul ar putea fi
înlocuit cu o formă de viață superioară (de exemplu, o specie nouă sau calculatoare), dar acum
trebuie să ne jucăm rolurile ce odinioară erau destinate zeilor. [ÎV 10.3.6]
Istorie 10.4
16. Ce termen descrie concepția marxistă cu privire la istorie? Care este această concepție?
Marxiștii cred că evoluția duce la dezvoltarea continuă și progresul a tot ce e viu; de aceea,
ei presupun că tot timpul ne vom perfecționa și în viitor progresul va continua. Abordarea
„științifică“ a marxismului în biologie nu lasă loc pentru existența lui Dumnezeu în concepția
sa despre lume și viață, mai ales unui Dumnezeu care ar putea influența istoria. Din acest
motiv, concepția marxistă despre istorie este numită materialism istoric. Materialismul istoric
susține că tot ce există este materie, că istoria este descrierea materiei aflată în mișcare și că
mișcarea materiei în conformitate cu anumite legi specifice produce progresul lumii. [ÎV 10.4.1 ]
17. Potrivit lui Karl Marx, care este adevărata forță din spatele istoriei?
Karl Marx spune „Nu conștiința oamenilor determină existența lor, ci dimpotrivă, existența
lor socială determină conștiința lor“. Dacă vrei să descoperi adevărata forță care stă în spatele
istoriei, trebuie să privești dincolo de ideile oamenilor, la adevărata realitate – lumea materială.
Economia este singura forță dinamică a istoriei. Statele, curțile, filozofiile și religiile, toate se
bazează pe sistemul economic al societății și, prin urmare, afectează istoria numai în măsura în
care economia are capacitatea de a determina dezvoltarea noastră. [ÎV 10.4.2‑10.4.3]
18. De ce cred marxiștii că instituirea comunismului la nivel mondial este inevitabilă? Care este
rolul pe care îl joacă dialectica?
Din moment ce marxiștii cred că totul este determinat de legile deterministe naturale care
direcționează evoluția sistemelor economice spre un final paradisiac, viitoarea instalare a comu‑
nismului la nivel mondial este inexorabilă. Nimeni nu poate opri colapsul capitalismului, dezvol‑
tarea socialismului și tranziția de la socialism la comunism. Marxismul privește toate eforturile
omenirii în alte direcții ca fiind inutile și nesemnificative, susținând că este determinat deja ca să
realizăm utopia (o societate comunistă), în ciuda tuturor eforturilor de a face altceva. Marxiștii
cred că dialectica a condus societatea prin anumite faze într‑o spirală ascendentă, prin dialectica
tezei, antitezei și sintezei. Acest ciclu garantează progresul inevitabil spre o utopie comunistă –
sclavagism, feudalism, capitalism, socialism și, cândva, comunism. [ÎV 10.4.4‑10.4.5]

Capitolul 10
19. Ce efect are credința în determinismul istoric asupra liberei voințe?
În sistemul determinismului istoric, voința liberă este drastic redusă – noi suntem liberi, în
sensul că putem influența istoria depunând toate eforturile pentru a ajunge la comunism, dar
suntem sub efectul determinismului, în sensul că nu putem afecta istoria altcumva pentru că
aceasta se îndreaptă spre comunism, indiferent dacă ne place sau nu. Comunismul este inevitabil,
după cum dictează legile istoriei, care la rândul lor, sunt guvernate de dialectică. [ÎV 10.4.5]
20. Cum cred marxiștii că va arăta viitorul? Care este soarta dialecticii?
Marxiștii cred că în comunism toate diferențele de clasă vor fi abolite. În plus, de‑a lungul istoriei,
dialectica a îmbunătățit (teoretic) structurile noastre economice (și, în consecință, societatea și idei‑
le), dar de îndată ce dialectica va duce la instaurarea comunismului în întreaga lume, ajungându‑se
la cel mai avansat mod de producție și de schimb, necesitatea dialecticii va dispărea. [ÎV 10.4.6]
Istorie 10.5
21. De ce adepții umanismului cosmic își pun nădejdea într‑un viitor mai bun?
Într‑un mod cât se poate de real, membrii mișcării New Age cred că evoluția cosmică va salva
omenirea. Această credință în evoluție îi face pe adepții umanismului cosmic să vadă istoria omului
ca pe o ascensiune de la un nivel inferior de conștiință la un nivel superior. Fiecare pas în evoluția
noastră este un salt în sus, deoarece Forța‑Dumnezeu din univers ne trage în sus. [ÎV 10.5.1 ]
22. Cum privesc adepții umanismului cosmic rolul creștinismului?
Adepții umanismului cosmic cred că creștinismul se poate să fi ajutat în trecut la năzuința

spre îndumnezeire, dar acum este depășit și trebuie să fie abandonat. [ÎV 10.5.2 ]
23. Potrivit umanismului cosmic, care este scopul evoluției?
Scopul evoluției este dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să devenim dumnezeu; dumnezeu
este sursa forței ce stă la baza evoluției și tot dumnezeu este și destinația.
24. Sunt toți adepții umanismului cosmic satisfăcuți de explicația evoluționistă? De ce da sau de ce nu?
Nemulțumiți doar cu o explicație pur evoluționistă, unii adepți ai umanismului cosmic au postulat
apariția unui Mântuitor spiritual care va călăuzi omenirea spre o conștiință superioară și o societate
utopică. Potrivit lui Yott, un Mântuitor apare cam tot la două mii de ani, dar în cele din urmă un mare
Suflet Stăpân va veni pe pământ pentru a lumina drumul până la tronul omului perfect. [ÎV 10.5.3]

25. Potrivit lui David Spangler, care este rolul pe care îl joacă fiecare individ în istorie?
Fiecare om are rolul de co‑creator al istoriei, fiind implicat în mod direct în evoluția sa. [ÎV 10.5.4]
Istorie 10.6
26. Care este abordarea postmodernistă a istoriei?
Postmoderniștii folosesc termenul istoricism pentru a descrie concepția că toate întrebări‑

le trebuie să fie soluționate în cadrul contextului cultural și social în care acestea sunt puse.
Atât Lacan, cât și Foucault argumentează că fiecare perioadă istorică are propriul ei sistem de
cunoștințe, iar individul este în mod inevitabil prizonierul propriului sistem. Răspunsurile la
întrebările vieții nu pot fi aflate dacă se apelează la un adevăr exterior, ci numai la normele și
formele existente în cultura care a formulat întrebarea. [ÎV 10.6.1]
27. Cum a tratat Michel Foucault istoria?
Foucault, la fel ca majoritatea postmoderniștilor, se îndoiește că există ceva ce se poate numi

„adevăr“. De fapt, una dintre tezele sale majore a fost că adevărul și cunoașterea nu sunt nimic
altceva decât pretențiile cuiva de a revendica puterea asupra unui alt grup. Astfel, în ceea ce‑l
privește pe Foucault, este imposibil să ajungem la cunoaștere corectă și obiectivă a trecutului. Ca
urmare, Foucault pare să fi tras concluzia că, dacă istoria este doar o ficțiune lipsită de obiectivi‑
tate și un joc al puterii, atunci ceea ce numim istorie ar trebui (în mod imperativ) să promoveze
o ideologie. În final, pentru Foucault, istoria servește la promovarea puterii grupurilor oprimate
–homosexuali, sadici, masochiști, deținuți și nebuni din punct de vedere clinic. [ÎV 10.6.2‑10.6.3]
28. Ce este revizionismul istoric?
Rescrierea/editarea trecutului pentru a servi unui scop ideologic se numește revizionism

istoric. Astăzi această practică este văzută în „istoria feministă“, adică, încercări de a denunța
trecutul patriarhal dominat de bărbați pentru a netezi calea pentru emanciparea femeilor. De
asemenea, a apărut „istoria homosexualilor“, adică, o reacție la represiunea homofobă, pentru
a oferi aceleași drepturi și homosexualilor. Fiecare grup reprimat își are propria sa revizuire a
istoriei. [ÎV 10.6.3]
29. De ce se aseamănă abordarea postmodernistă a istoriei cu cea marxistă?
În timp ce marxiștii se concentrează pe ridicarea proletariatului împotriva burgheziei,

postmoderniștii se concentrează pe lupta unui sex, a unei rase sau a unui grup ce poate fi iden‑
tificat din punct de vedere social, împotriva altui grup. [ÎV 10.6.4]

Capitolul 10
30. Prin ce diferă abordarea postmodernistă a istoriei de cea marxistă?
O diferență semnificativă între abordarea postmodernistă și marxistă a istoriei se referă la

întrebarea dacă istoria are sau nu un sens inerent. Marxiștii susțin materialismul istoric, la care se
adaugă viziunea că în final omul va ajunge la o societate pur comunistă (adică lipsită de clase).
Dar concepția postmodernistă a istoriei este clar a‑teleologică (adică, fără un scop). [ÎV 10.6.4]

de Gary DeMar
Se vorbește foarte mult astăzi despre cenzură. Unele exponate de artă mai recente, finanțate de
la buget și promovate de către National Endowment for the Arts [Fondul Național pentru Artă],
au fost aspru criticate. Mulți americani critică pe bună dreptate aceste exponate ca nefiind potrivite
pentru expunere publică, dar critică mai ales finanțarea lor de către stat. Muzee, artiști finanțați
de stat, activiști ai Hollywoodului, grupuri de sprijin a homosexualilor și Fondul Național pentru
Artă1 care este finanțat de la buget se plâng de „cenzura“ din partea acestor critici.
O altă bătălie se duce cu privire la vânzarea de materiale și literatură pornografică în cele mai
mari librării. Rev. Donald Wildmon și organizația sa American Family Association (Asociația ame‑
ricană pentru familie) au vizat Waldenbooks, o sucursală a rețelei K‑Mart, pentru vânzarea de ma‑
teriale și literatură pornografică. Harry Hoffman, președintele Waldenbooks, spune că Wildmon și
alții ca el „vor să cenzureze și să oprească vânzările de publicații protejate prin Constituție, pe care
ei le consideră inacceptabile“.2
Protestele împotriva pornografiei și a finanțării de către stat a artei nu constituie cenzură. Cen‑
zura este acea acțiune a statului care interzice publicarea, vânzarea sau distribuirea de materiale
care sunt considerate dăunătoare din punct de vedere politic. După cum o descrie activistul pentru
drepturile civile Nat Hentoff: „Din punct de vedere legal, cenzura ca violare a Primului Amenda‑
ment poate avea loc numai atunci când un agent sau o agenție a statului – un director de școală
publică, un membru al Congresului, un președinte – atentează la libertatea cuvântului“.3
Refuzul statului de a sponsoriza materiale inacceptabile nu constituie cenzură. În cazul „artei
pornografice“, protestatarii cer doar ca banii ce provin din impozitele pe care le plătesc ei să nu fie
utilizați pentru a finanța materiale cu caracter jignitor. Rev. Wildmon nu cere guvernului să inter‑
zică celor de la Waldenbooks să vândă revistele Playboy și Penthouse, el doar apelează la cetățeni să
nu mai facă cumpărături la K‑Mart și sucursalele sale.4 El vrea să se bucure de aceleași libertăți, de
care cei ce promovează pornografia au impresia că numai ei pot să se bucure. Wildmon scrie: „Noi
nu vrem ca rețeaua K‑Mart sau revistele Playboy și Penthouse să ne impună tuturor ce vor ei. Primul
Amendament aparține tuturor americanilor, nu doar celor preocupați de pornografie.“5
Tam‑tam‑ul cenzurii
Toate tipurile de literatură au fost examinate de către numeroase grupuri de la un capăt la altul
al spectrului politic și religios. Cei din stânga politică au denunțat o operă clasică ca Oliver Twist de
1
Miriam Horn și Andy Planner, „Should Congress Censor Art?,“ US. News and World Report (25 September, 1989); Bo Emerson,
„Civil War over Censorship: Morality is the Issue on Battlefield of Culture“, Atlanta Journal/Constitution (25 July, 1990); și „Four
artists to NEA: Who are you to judge?“, The Atlanta Constitution (19 March, 1991).
2
Harry Hoffman, „Protect the Right to Buy and Sell Books,“ USA Today, 25 April, 1990, pag. 10A.
3
Nat Hentoff, Free Speech for Me But Not for Thee: How the American Left and Right Relentlessly Censor Each Other (New York, Har‑
perCollins, 1992), pag. 2.
4
Cei care promovează cauze liberale nu se opun la boicotarea unor companii și produse pe care ei le consideră inacceptabilăe.
Vezi Cathy Lynn Grossman, „Boycotting is popular resort for activists“, USA Today (11 October, 1994).
5
Donald C. Wildmon, „Protect the Right to Boycott Pornography“, USA Today, 25 April, 1990, pag. 10A.

Capitolul 10
Charles Dickens ca fiind „anti‑semită“. Regele Lear a lui William Shakespeare a fost acuzată că ar
avea un caracter „misogin“. Tom Sawyer, lucrarea clasică a lui Mark Twain, a suportat o dublă lovi‑
tură, fiind condamnată ca având un caracter „rasist“ și „misogin“. The Tale of Peter Rabbit și The Tale
of Benjamin Bunny a lui Beatrix Potter au fost criticate „că sunt despre «iepuri din clasa de mijloc»“.6
În 1988, bibliotecarii din districtul Cobb, Georgia, au scos cărțile din seria Nancy Drew și Hardy
Boys de pe rafturile bibliotecii. Bibliotecarii au invocat lipsa de spațiu de depozitare ca motiv pen‑
tru eliminarea acestei colecții populare de literatură de mister. Mary Louis Rheay, directoarea de la
Cobb County Library System relatează o altă versiune, spunând că „acele cărți sunt scrise prost și
nu îndeplinesc standardele de selecție ale bibliotecii“.7 În 1994, Consiliul bibliotecii din Wellesley,
Massachusetts, a votat 5 la 1 să păstreze pe rafturi revistele Playboy. Consiliul a spus că revista, la fel
ca materialele ce le conține, sunt protejate de dispozițiile privind libertatea cuvântului. „Într‑o bi‑
bliotecă găsești ceva care poate jigni pe oricine“, a declarat bibliotecara Anne Reynolds. „Nu putem
cenzura totul. Acele zile s‑au dus.ˮ Făcând parte din consiliu, Carol Gleason, care a votat pentru
scoaterea revistei de pe rafturi, a spus: „Dacă minorii nu‑și pot cumpăra revista de la magazin, de
ce ar trebui ca aceștia să o poată obține de la bibliotecă?“8
Cine face regulile?

O întrunire ad hoc a unui comitet al școlii de stat a susținut eliminarea cărților lui James Dobson,
un psiholog creștin, de la Early Childhood Family Education Program [Biblioteca Programului de
Educație Timpurie a Copiilor] a școlilor din Mankato, Minnesota. Acestea au fost eliminate deoare‑
ce personalul „nu era de acord cu opiniile lui Dobson privind disciplinarea copilului, care includea
bătaia la fund, și cu orientarea religioasă a filozofiei sale“.9
Unele cărți donate sunt refuzate de către biblioteci din cauza conținutului religios. The Closing of
the American Heart (Închiderea inimii americane), scrisă de dr. Ronald H. Nash, a fost donată Bibli‑
otecii Haggard din Plano, Texas, de către un grup de cetățeni. Nash a fost profesor de religie și filo‑
zofie la Universitatea de Vest din Kentucky și în prezent predă la Seminarul Teologic Reformat din
Orlando, Florida. De asemenea el a servit ca și consilier pentru Comisia drepturilor civile a Statelor
Unite ale Americii. De ce a fost refuzată cartea lui? Desigur, nu din cauza titlurilor sale academice
și profesionale. Donația a trebuit să întrunească criteriile de evaluare ale bibliotecii.10 The Closing of
the American Heart nu a trecut datorită concepției creștine despre lume și viață.
În fiecare an, People for the American Way (PAW), un grup care promovează o politică liberală,
publică un raport privind cenzura și „interzicerea cărților“. Cele mai multe dintre cărțile care sunt
luate în discuție se ocupă cu ocultismul, promiscuitatea sexuală sau promovează homosexualita‑
tea. Cei mai mulți dintre protestatari sunt părinți care își trimit copiii la școlile controlate de stat
(publice). PAW consideră că o astfel de preocupare părintească față de ce citesc copiii constituie
„un atac asupra libertății de a învăța“.11 Ceea ce nu spune PAW publicului neavizat este faptul că
numărul incidentelor referitoare la așa‑numita cenzură sunt neglijabile în comparație cu numărul
de școli și biblioteci existente. De exemplu, cartea cea mai contestată, Scary Stories to Tell in the Dark
6
Joseph W. Grigg, „«Peter Rabbit» Banned from London Schools“, Atlanta Journal/Constitution (7 Aprilie, 1988).
7
Peggie R. Elgin, „Hardy Boys Banned from Cobb Libraries“, Marietta Daily Journal (13 January, 1988).
8
„Residents want «Playboy» out of library“, Marietta Daily Journal (18 October, 1994)
9
Willmar Thorkelson, „Book Ban Considered,“ Washington Post (1 septembrie, 1990).
10
În „Texas Report“, un supliment al revistei Christian American (July/August 1992).
11
Evaluarea PAW menționată de Andrew Mollison, „Organizația spune că eforturile pentru interzicerea manualelor se concen‑
trează pe conținutul satanic, ocult“, Atlanta Constitution, 29 August, 1991, A 11.

[Povești înfricoșătoare de spus în întuneric], a fost contestată numai de 7 ori din totalul de 84.000
școli publice și nu a fost niciodată eliminată. De fapt, Kristi Harrick, secretar de presă pentru Fami‑
ly Research Council, raportează că „niciuna dintre cărțile cele mai criticate nu a fost cenzurată“.12
Eric Buehrer, fost profesor de școală publică și președintele organizației Gateways to Better
Education [Porți către o educație mai bună] din Lake Forest, California, afirmă că „PAW a confun‑
dat problemele legate de selecția materialelor cu cenzura. Ceea ce înainte se numea discernământ,
acum este catalogat cenzură.“13 De ce este numit „cenzură“, atunci când părinții aplică standardele
de selecție pentru o carte, dar este numit „respectarea standardelor bibliotecii“, atunci când un
bibliotecar evaluează o carte?
Se iau tot timpul hotărâri cu privire la ce ar trebui copiii să citească și ce cărți ar trebui să apa‑
ră pe rafturile bibliotecii. După cum am văzut, bibliotecarii apelează la „standardele bibliotecii“,
atunci când selectează cărțile. Nu este nimic greșit în a avea „standarde“.
Din păcate, aceste „standarde ale bibliotecii“ nu sunt aplicate în mod consecvent în biblioteci și
școli, nici nu sunt prezentate la fel de presă.14 Atunci când părinții creștini ridică obiecții cu privire
la conținutul cărților, presa spune că este vorba de cenzură. Dar când cărțile cu teme creștine sunt
refuzate de biblioteci sau atunci când profesorilor li se refuză dreptul de a citi Biblia în tăcere,15
aflăm că refuzul se bazează pe caracterul religios al literaturii. Rareori sunt astfel de acțiuni ale
bibliotecilor și școlilor catalogate ca și „cenzură“, chiar și de cei mai înverșunați oponenți ai cen‑
zurării cărților.
Adevăratul cenzor
Este instructiv să vedem modul în care un segment al societății noastre strigă „Cenzură!“ de fie‑
care dată când părerile sale sunt puse în discuție, dar când creștinii spun că se „cenzurează“ istoria,
sunt ignorați de către cei ce veghează la respectarea Primului Amendament.
Modul în care presa liberală prezintă evenimentele ce au loc în lume este doar un exemplu de
discriminare anti‑creștină a societății contemporane. Să luăm în considerare prezentarea mediatică a
evenimentelor din Europa de Est. Rev. Laszlo Tokes, pastorul maghiar care a declanșat Revoluția ro‑
mână, a declarat că „Europa de Est nu este doar într‑o revoluție politică, ci într‑o renaștere religioasă“.
Câți au citit în ziarul local sau au văzut la știrile de seară că Rev. Tokes a crezut că a fost salvat de la
execuție printr‑o „intervenție divină“? Temele creștine explicite sunt în mod regulat excluse din știri:
„Referirile la «Isus», la «spiritul creștin», și la rolul Cehoslovaciei ca «intersecție spirituală a Europei»
au fost omise din extrasele din mesajul de Anul Nou ale președintelui Vaclav Havel. New York Times,
Washington Post, Newsweek și alții se numărau printre cenzorii cei mai vinovați.“16
Niciunul dintre aceste exemple nu ar trebui să‑l surprindă pe un creștin. Actualele instituții de
învățământ, ca să pomenim doar un grup, ascund trecutul, astfel încât copiii noștri să nu aibă po‑
12
„PAW Cries Censor‑Wolf: Attempt to Keep Parents Out of Schools, Says FRC“, Family Research Council Press Release, 31 Au‑
gust, 1994, pag. 1.
13
Citat în „The Great «Censorship» Hoax“, Citizen, 19 September, 1994, pag. 8.
14
David Shaw, „Abortion Bias Seeps Into News“ și Al Knight, „School Races Turn Nasty“ (Denver Post, October 10, 1993). Knight
scrie: „Termenul „dreapta religioasă“ a devenit pentru PAW și alte grupuri, una dintre cele mai elastice etichete politice din câte au
existat. Este întinsă frecvent pentru a include aproape pe oricine care ar putea fi motivat de preocupări conservatoare, religioase
sau morale.“
15
John W. Whitehead, The Rights of Religious Persons in Public Education: A Complete Resource for Knowing and Exercising Your Rights
in Public Education (rev. ed., Wheaton, IL, Crossway Books, 1994), pag. 112‑113.
16
Barbara Reynolds, „Religion is Greatest Story Ever Missed“, USA Today (16 March, 1990).

Capitolul 10
sibilitatea de a compara ce s‑a întâmplat în istorie cu versiunea distorsionată promovată de istorici

seculari cu prejudecăți.
Cum acționează cenzura în sala de clasă

Manualele școlare din școlile de stat sunt un teren fertil pentru semințele înșelăciunii istorice
premeditate. Paul C. Vitz, profesor de psihologie la Universitatea din New York, a făcut o analiză
atentă a 60 de manuale școlare utilizate în școlile elementare din întreaga țară. Studiul a fost spon‑
sorizat de Institutul Național pentru Educație. Manualele au fost examinate în ceea ce privește
referințele directe sau indirecte despre religie. „În clasele I‑IV aceste cărți îi prezintă copilului socie‑
tatea americană – viața de familie, activități în comunitate, tranzacții economice obișnuite și puțină
istorie. Niciuna dintre cărțile care acoperă clasele I‑IV nu conțin vreun cuvânt care să se refere la
vreo activitate religioasă în America zilelor noastre.“17 Dr. Vitz dă un exemplu de modul în care
acest lucru se traduce în practică în sala de clasă:
Câteva exemple specifice referitoare la prejudecățile față de religie sunt semnificative. Una
dintre cărțile de studii sociale are 30 de pagini despre pelerini, inclusiv prima dată când s‑a
ținut Ziua Recunoștinței. Dar nu există niciun cuvânt (sau o imagine) care să se refere la re‑
ligie, ca parte din viața pelerinilor. O mamă al cărui fiu este într‑una din clasele ce folosesc
această carte mi‑a scris că a acesta a venit acasă și i‑a spus că „Ziua Recunoștinței este pen‑
tru că pelerinii le‑au mulțumit indienilor“. Mama l‑a sunat pe directorul acelei școli dintr‑o
suburbie a orașului New York ca să‑i atragă atenția că Ziua Recunoștinței a fost atunci când
Pelerinii i‑au mulțumit lui Dumnezeu. Directorul a răspuns că „asta e părerea ei“ – școlile
predau numai ce se află în cărți!18
În 1986 copiilor de școală din Seattle, Washington, li s‑a distribuit o doză mare de istorie revizu‑
ită în broșura Învățătura despre Ziua Recunoștinței. Copiilor li s‑a spus că „pelerinii erau niște bigoți
înguști la minte, care inițial au supraviețuit doar cu ajutorul indienilor, dar i‑au atacat de îndată
ce nu au mai avut nevoie de ajutorul lor“. Pelerinii „au avut în gând altceva decât prietenia atunci
când i‑au invitat pe indieni la sărbătoarea de Ziua Recunoștinței și oricum indienii au adus cea mai
mare parte a mâncării.“19 Broșura deviază de la adevăr fiind plină de inexactități istorice. De exem‑
plu, afirmă că în 1623 Increase Mather ar fi ținut o predică în care se spune că „i‑a adus mulțumiri
lui Dumnezeu pentru epidemia de pojar care a omorât majoritatea indienilor Wampanoag, lăudân‑
du‑L pe Dumnezeu pentru că a «distrus mai ales tinerii și copiii, semințele creșterii, curățind astfel
pădurile pentru o dezvoltare mai bună»“.20 Această predică nu a putut fi ținută de către Increase
Mather, cel puțin nu în 1623, pentru că el s‑a născut abia în 1639.
Rescrierea istoriei a ajuns chiar și pe paginile de benzi desenate de duminică. A apărut recent o
poveste despre „Squanto și Prima Zi a Recunoștinței“. După cum știu toți copiii, Squanto le‑a fost de
mare ajutor pelerinilor. Dar a fost ajutorul lui Squanto atât de mare încât prima Zi a Recunoștinței a
fost ținută în onoarea sa? Potrivit autorului articolului despre Squanto, aflăm că „Pelerinii au apre‑
17
Paul C. Vitz, Censorship: Evidence of Bias in our Children’s Textbooks (Ann Arbor, MI, Servant Books, 1986), pag. 1. Sublinierea ne
aparține.
18
Vitz, Censorship, pag. 3.
19
Carey Quan Gelernter, „The Real Thanksgiving“, Seattle Post‑Intelligencer, (23 November, 1986).
20
ibid.

ciat atât de mult generozitatea lui Squanto că au dat un mare ospăț pentru a‑i mulțumi.21 William
Bradford guvernator al Plymouth‑ului și primul istoric al coloniei, se referă încontinuu la „Domnul
care nu greșește niciodată“, „binecuvântarea lui Dumnezeu“ și la „Providența lui Dumnezeu“, atât
în vremuri de belșug cât și în cele de lipsuri.22 Cât de neobișnuit ar fi fost pentru coloniștii din Ply‑
mouth să uite să‑I mulțumească lui Dumnezeu la vremea recoltei. Window Edward, în cronica sa
despre istoria Plymouth‑ului, spune ca martor ocular despre sărbătoarea de mulțumire a coloniei:
Recolta fiind strânsă, guvernatorul a trimis patru oameni la vânat de păsări, astfel încât să
putem, de o manieră specială, să ne bucurăm împreună după ce am adunat rodul muncii
noastre. Cu un pic de ajutor, cei patru au vânat într‑o zi atât de multe păsări, că ne‑au ajuns
aproape o săptămână. Atunci ne‑am destins și noi cu activități recreative; mulți dintre in‑
dieni au venit printre noi împreună cu marele lor rege, Massasoit, cu 90 de oameni, pe care
timp de trei zile i‑am distrat și i‑am hrănit; ei au ieșit și au ucis cinci cerbi, pe care i‑au adus
pe plantație și i‑au dat guvernatorului nostru, căpitanului și altora. Și, chiar dacă nu este
întotdeauna așa abundență ca de data aceasta, prin bunătatea lui Dumnezeu, suntem de‑
parte de a duce lipsă, și ne dorim de multe ori să fiți părtași la belșugul nostru.23
Squanto a fost un exemplu a grijii providențiale a lui Dumnezeu față de pelerini. El i‑a învățat
cum să lucreze pământul în Lumea Nouă și i‑a condus în expediții comerciale. Nu este nicio îndo‑
ială că acești coloniști creștini le‑au mulțumit „indienilor“ și mai ales lui Squanto pentru vânatul
care s‑a adăugat porțiilor Pelerinilor de Ziua Recunoștinței. După cum arată cronica, mulțumirea a
fost adresată în ultimă instanță lui Dumnezeu. „Guvernatorul Bradford, cu un ochi la Providența
divină, a proclamat o zi de mulțumire către Dumnezeu și cu celălalt ochi la situația politică locală,
i‑a invitat pe indienii din vecinătate ca să ia masa împreună la sărbătoarea recoltei... Această primă
«Zi a Recunoștinței» a fost o sărbătoare numită așa pentru a că s‑a potrivit unei nevoi de moment,
ca să sărbătorească recolta, să‑i mulțumească Domnului pentru bunătatea Lui, și să‑i amuze și să‑i
impresioneze pe indieni.“24
Cenzurarea prin modificarea textelor

Dr. Vitz nu este singurul care a descoperit modul în care textele din școlile publice minimali‑
zează rolul pe care creștinismul l‑a jucat în fondarea națiunii noastre. Luați în considerare modul
în care un ghid al profesorului pentru manualul de liceu Triumful națiunii americane, publicat în
1986, omite unele porțiuni din Mayflower Compact25 (Contractul de pe Mayflower) fără a‑i informa
pe profesori că documentul a fost editat. Atunci când iau în discuție documentul elevilor li se dau
informații incomplete cu privire la motivele fondatorilor națiunii, deoarece nu le sunt prezentate
toate datele.
21
„Squanto and the First Thanksgiving, Rabbit Ears, Atlanta Journal/Constitution, 27 November, 1994.
22
William Bradford, Bradford’s History of the Plymouth Settlement: 1608‑1650, original manuscript entitled Of Plymouth Plantation
transpus într‑o engheză modernă de către Harold Paget (Portland, OR, American Heritage Ministries, 1988).
23
Edward Window, How the Pilgrim Fathers Lived, 2:116. Sublinierea noastră. CD Sourcebook of American History (Mesa, AR, Can‑
dlelight Publishing, 1992). Vezi de asemenea Mourt’s Relation: A Journal of the Pilgrims of Plymouth, ed. Jordan D. Fiore (Plymouth,
MA, Plymouth Rock Foundation, 1985), pag. 67‑69.
24
Diana Karter Appelbaum, Thanksgiving, An American Holiday, An American History (New York, Facts on File Publications, 1984),
pag. 9.
25
Mayflower Compact a fost primul document oficial al coloniei Plymouth.

Capitolul 10
Mayflower Compact este descris doar ca un document politic, elementele sale puternic religioase
fiind omise. Iată cum este prezentat documentul în manualul editat. Porțiunile subliniate (cu litere
aldine) lipsesc din manual:
În numele lui Dumnezeu, Amin. Noi cei ale căror nume sunt subscrise, supuși fideli ai
temutului nostru domn suveran, Regele Iacob, prin harul lui Dumnezeu Rege al Marii
Britanii, Franței, Irlandei, rege și apărător al credinței etc., am întreprins pentru slava
lui Dumnezeu și răspândirea credinței creștine și onoarea regelui și a țării noastre, o
călătorie pentru a planta prima colonie în partea de nord a Virginiei, prin cei prezenți so‑
lemn și în prezența lui Dumnezeu, împreună facem legământ și ne legăm împreună într‑un
organism politic civil...26
Acești oameni curajoși nu s‑au gândit numai la libertatea lor politică. Zelul lor misionar și răs‑
pândirea credinței creștine au constituit motivațiile primare pentru care și‑au riscat viața și propri‑
etatea pentru a întemeia un nou cămin într‑un loc sălbatic și plin de riscuri.
Criticii originii creștine a Americii au tot eliminat asemenea referințe din manuale și au creat
un mediu juridic tensionat care îi sperie pe mulți profesori să aducă dovezi care contrazic textele
cenzurate. Oare va amenința un membru al ACLU27 că îl acționează în justiție pe profesorul care
decide să citeze sursa originală în sprijinul unui punct de vedere care diferă de perspectiva istorică
a manualului?
Istoria à la Holywood
Industria de divertisment a intrat în domeniul modificării textelor originale într‑o versiune ani‑
mată a poveștii lui Pocahontas, băștinașa americană care s‑a rugat de tatăl ei să‑i cruțe viața lui
John Smith. Pocahontas a devenit mai târziu creștină și s‑a căsătorit cu un alt colonist, John Rolfe.
Dar acest episod a fost omis din povestirea animată a istoriei. Kendall Hamilton de la Newsweek
oferă următoarea descriere corectă din punct de vedere politic cu privire la noua Pocahontas:
Perspectiva corectă din punct de vedere politic a filmului este... sprijinită de excluderea
din istoria lui Pocahontas a perioadei anilor de mai târziu, când a fost răpită de coloniști și,
după convertirea la creștinism, s‑a căsătorit cu unul dintre răpitorii ei. Imaginație despre
o lume dominată de bărbați! Subminarea culturii indigene superioare din punct de vedere
moral! Ei bine, se poate, dar [Producătorul James] Pentecost spune că astfel de considerații
nu au fost luate în seamă: «Nu am omis nimic sub niciun alt motiv decât că era vorba de cel
mai direct și mai clar mod de a spune povestea». Dați mai departe pipa păcii.28
În timp ce aceasta ar putea fi explicația oficială din partea studiourilor Disney, presupunerea mea
este că asupra studioului s‑au făcut presiuni de către americanii nativi să ascundă „greșeala“ lui
Pocahontas de a respinge religia ei natală.
26
Această modificare a fost făcută cunoscută în Education Update, Heritage Foundation, 10. pag. 3, Summer 1987. Citat din Robert
P. Dugan, Winning the New Civil War: Recapturing America’s Values (Portland, OR, Multnomah Press, 1991), pag. 149‑150.
27
ACLU – American Civil Liberty Union – organizație pentru apărarea drepturilor civile anti‑creștină. (n.ed.)
28
Kendall Hamilton, „No Red Faces, They Hope“, Newsweek, 21 November, 1994, pag. 61.

Manualele Eclectic Readers produse de William Holmes Mc Guffey29

Un studiu istoric arată că religia a jucat un rol major în dezvoltarea programei școlare din școlile
de stat. „Dumnezeu era menționat în manuale fără jenă și școlile publice considerau că una din
sarcinile lor majore este dezvoltarea caracterului prin predarea religiei. De exemplu, Abecedarul din
New England începea cu sfaturi religioase, Urmate de Rugăciunea „Tatăl nostru“, Crezul Apostolic,
cele Zece Porunci, precum și numele cărților Bibliei.“30
Cea mai utilizată serie de manuale din școlile de stat dintre 1836‑1920 a fost Eclectic Readers
produse de William Holmes McGuffeys. În această perioadă au fost vândute mai mult de 120 de
milioane de exemplare. Readers a pus accentul pe religie, legătura sa cu moralitatea și utilizarea
adecvată a cunoștințelor. În introducerea la o nouă ediție Fifth Reader, istoricul Henry Steele Com‑
mager scrie:
Care a fost natura moralei prezentate de manualele Eclectic Readers? A fost profund religi‑
oasă, adică... religia creștinismului protestant... Lumea lui McGuffeys a fost o lume în care
nimeni nu a contestat adevărurile Bibliei sau relevanța lor pentru viața de zi cu zi... prin
urmare, Readers sunt pline de povestiri din Biblie, cu adevărul și frumusețea lor.31
Manuale concurente din aceeași epocă cuprindeau anumite porțiuni de material biblic, dar cele
mai mari porțiuni de material biblic se regăseau în McGuffeys, „de trei ori mai mult ca orice alt
manual din acea perioadă“.32 Edițiile ulterioare ale Readers: 1857 și 1879, au cunoscut o reducere a
cantității de material dedicat unor anumite teme biblice. Chiar și așa, ediția 1879 cuprindea Predica
de pe Munte, două pasaje din Cartea Psalmilor, Rugăciunea Domnului, povestea morții lui Absa‑
lom (2 Samuel 18) și discursul lui Pavel din Areopag (Faptele Apostolilor 17). Biblia continuă să fie
numită «Cartea lui Dumnezeu», «o sursă de inspirație», «o bază importantă pentru viață» și a fost
citată în sprijinul unor anumite aspecte morale.“33
Texte antiseptice
Începând cu secolul al XIX‑lea, adepții secularizării au tot modificat datele istorice, negând im‑
pactul pe care l‑a avut creștinismul asupra dezvoltării caracterului moral al Statelor Unite. În 1898,
Episcopul Charles Galloway a predicat mai multe mesaje în Capela Colegiului Emory din Georgia.
În mesajele sale a remarcat faptul că „s‑au scris cărți despre cum a luat ființă națiunea noastră; ele
sunt manuale de studiu în colegiile noastre, dar în ele religia creștină este numai în trecere sau cu
scop apologetic, doar ca un factor social și civil. Aceasta fie că este o omisiune fatală, fie că are un
scop deliberat, și ambele cazuri sunt de plâns sau de condamnat. O națiune căreia îi este rușine de
originea sa va fi disprețuită de urmașii săi.“34
Anii 1980 au cunoscut o și mai mare epurare a impactului religiei creștine din națiunea noastră.
Atât de mare a fost aceasta încât până și susținătorii organizației People for the American Way
29
McGuffey Readers sunt câteva volume de abecedare și cărți de lectură. (n.trad.)
30
Whitehead, The Rights of Religious Persons in Public Education, pag. 412.
31
Citat în Ibid. pag. 42.
32
John H. Westerhoff, III, „The Struggle for a Common Culture: Biblical Images in Nineteenth‑Century Schoolbooks“, The Bible in
American Education (ed. David L. Barr și Nicholas Piediscalzi, Philadelphia, PA, Fortress Press, 1982), pag. 32.
33
Ibid. pag. 28
34
Charles B. Galloway, Christianity and the American Commonwealth; or, The Influence of Christianity in Making This Nation (Nashville,
TN, Methodist Episcopal Church, l898), pag. 15.

Capitolul 10
au trebuit să recunoască că religia este adesea trecută cu vederea în manualele de istorie: „Efectiv
religia nu este tratată ca un element semnificativ al vieții americane, nu este descrisă ca o parte inte‑
grantă a sistemului de valori american sau ceva important pentru americanul de rând.“35 Un studiu
din 1994 al manualelor de istorie, întreprins la cererea guvernului federal și elaborat de către Cen‑
trul Național de Istorie de la UCLA a concluzionat că religia „a fost eliminată prostește din multe
manuale mai recente“.36 În 1990, Warren A. Nord de la Universitatea din Carolina de Nord a scris:
Nu poate fi pus la îndoială faptul că modul nostru de a gândi despre natură, moralitate,
artă și societate a fost odată (și pentru mulți oameni încă mai este) absolut religios și chiar
astăzi, în lumea noastră extrem de seculară, este foarte dificil chiar și pentru cei nereligioși
să facă total abstracție de influența și semnificația ce provine din trecutul nostru religios...
Pentru a înțelege istoria și literatura (istorică), trebuie să înțelegem bine religia: și cu asta
toată lumea e de acord. Prin urmare, lipsa religiei din manualele de istorie deranjează
profund.37
Eliminarea religiei din manuale nu este întotdeauna motivată de dorința de a lovi creștinismul.
Cei care publică manualele se tem că grupuri reprezentând anumite interese le controlează căutând
orice încălcare a legii, fie ea religioasă, rasială, sexuală sau etnică. De exemplu, „în manualele din
1990 a școlilor elementare publicate de editura Houghton Mifflin s‑au văzut mari eforturi pentru
a include pentru prima dată anumite materiale (care la audierile comisiei au fost criticate dur de
militanți evrei, musulmani și creștini fundamentaliști)“.38 Cel mai simplu mod de a împăca aceste
grupuri diverse este de a elimina toate discuțiile în legătură cu acest subiect. Această eliminare a
materialului este fie cenzură crasă, fie reticența de a se angaja în războaie ideologice, dar în orice
caz, evidențiază incapacitatea de a trata punctual datele istorice și denaturează perspectiva istorică
a elevului. Acest lucru a făcut ca în mare proporție chiar și când temele religioase sunt tratate, „tra‑
tarea lor să fie total antiseptică și abstractă“.39
*Acest eseu a apărut inițial ca și capitol al cărții America’s Christian History: The Untold Story
Gary DeMar, America’s Christian History: The Untold Story, (Atlanta, American Vision, 1994), pag. 21‑34.
** Drepturile de reproducere oferite de Gary DeMar și American Vision.
35
O.L. Davis, jr., et al., Looking at History: A Review of Major US. History Textbooks, 1986, pag. 3. Citat în Joan Delfattore, What Johnny
Shouldn’t Read: Textbook Censorship in America (New Haven, CT, Yale University Press, 1992), pag. 85.
36
Aceasta este, de asemenea, concluzia celor ce au scris editorialele Marietta Daily Journal: „History needing revision“, 30 October
1994. The National Standards for United States History a cerut restaurarea rolului pe care l‑a jucat religia în întemeierea Americii,
dar în același timp promovează „corectitudinea politică“ în mai toate domeniile. Vezi Lynne V. Cheney, „The End of History“, Wall
Street Journal (20 October, 1994).
37
Warren A. Nord, „Taking Religion Seriously“, Social Education, 54:9, September 1990, pag. 287. Citat în History Textbooks: A Stan‑
dard and Guide (ediția 1994‑95, New York, American Textbook Council, 1994), pag. 32.
38
History Textbooks: A Standard and Guide, ediția 1994‑95, pag. 32.
39
History Textbooks: A Standard and Guide, ediția 1994‑95, pag. 33.

Întrebări
1. Comparați protestul cu cenzura.
Cenzura este acțiunea statului care interzice publicarea, vânzarea sau distribuirea de ma‑
teriale care sunt considerate dăunătoare din punct de vedere politic. Din punct de vedere le‑
gal, cenzura încalcă Primul Amendament (la Constituția Statelor Unite) numai atunci când un
agent sau o agenție a statului atentează la libertatea cuvântului.
Prin urmare, protestele împotriva firmelor care vând pornografie nu este cenzură, după
cum nu este cenzură nici refuzul statului de a finanța arta dubioasă. Cu toate acestea, ori de
câte ori un grup conservator informează publicul cu privire la companiile care vând materiale
pornografice, este adesea acuzat de cenzură. De asemenea, contribuabilii care protestează nu
cer aplicarea cenzurii atunci când au obiecții cu privire la finanțarea de stat a artiștilor și a ex‑
ponatelor de artă îndoielnică. [ME vol.2 pag. 163]
2. Comparați cenzura cu discernământul.
Bibliotecarii și părinții deopotrivă fac uz de discernământ atunci când aleg cărți – ei selec‑
tează cărțile bazându‑se pe anumite criterii sau pe o concepție despre lume și viață. Bibliotecile
fac acest lucru atunci când aleg ce cărți să achiziționeze și părinții fac același lucru atunci când
decid ce cărți ar trebui să citească sau nu copiii lor. De asemenea, grupurile conservatoare fac
apel la anumite standarde atunci când pun sub semnul întrebării cărți al căror conținut pro‑
movează promiscuitatea sexuală, ocultismul sau homosexualitatea. De fapt, grupurile liberale
au propriile standarde atunci când aleg cărțile și cataloghează anumite cărți scrise de autori
creștini ca fiind „îndoielnice“. [ME vol.2 pag. 164‑165]
3. Dați câteva exemple de revizuire a istoriei în școlile de stat.
Paul C. Vitz a făcut o o analiză atentă a 60 de manuale școlare utilizate în școlile elementare
din întreaga țară. Manualele au fost examinate în ceea ce privește referințele lor directe sau in‑
directe despre religie. „În clasele I‑IV aceste cărți prezintă copilului societatea americană: viața
de familie, activități în comunitate, tranzacțiile economice obișnuite și puțină istorie. Niciuna
dintre cărțile pentru clasele I‑IV nu conțin un cuvânt care se referă la vreo activitate religioasă
din America zilelor noastre.“

Capitolul 10
Un alt exemplu de istorie revizionistă apare în broșura Învățătura despre Ziua Recunoștinței.
Copiilor din Seattle li se spune că „Pelerinii erau niște bigoți înguști la minte, care inițial au
supraviețuit doar cu ajutorul indienilor, dar i‑au atacat de îndată ce nu au mai avut nevoie
de ajutorul lor“. Pelerinii „au avut în gând altceva decât prietenia, atunci când i‑au invitat pe
indieni la sărbătoarea de Ziua Recunoștinței și, oricum, indienii au adus cea mai mare parte a
mâncării“. [ME vol.2 pag. 166‑167]
4. Dați un exemplu de cenzură prin omisiune în școlile de stat.
Ghidul profesorului de liceu pentru textul Triumful națiunii americane, publicat în 1986, omi‑
te anumite porțiuni din Mayflower Compact (Contractul de pe Mayflower) fără a informa profe‑
sorii că documentul a fost editat. Atunci când iau în discuție documentul, elevii nu au toate
informațiile despre ceea ce i‑a motivat pe întemeietorii națiunii, deoarece nu le sunt prezentate
toate datele. Mayflower Compact este descris ca un document politic, elementele sale evident
religioase fiind omise. Dar acești oameni curajoși nu s‑au gândit numai la libertatea lor politică.
Zelul lor misionar și răspândirea credinței creștine au constituit motivațiile lor primare pentru
care și‑au riscat viața și proprietatea pentru a întemeia un nou cămin într‑un loc sălbatic și plin
de riscuri. [ME vol.2 pag. 167‑168]
5. Cum pot fi caracterizate materialele curriculare din școlile de stat dinainte de mijlocul seco‑
lului XX?
În trecut religia a jucat un rol major în dezvoltarea curriculum‑ului din școlile de stat.
Dumnezeu era menționat în manuale fără nicio teamă și școlile de stat considerau că una din
sarcinile lor majore este dezvoltarea caracterului prin predarea religiei. De exemplu, Abece‑
darul din New England începea cu sfaturi religioase, Urmate de Rugăciunea „Tatăl nostru“,
Crezul Apostolic, cele Zece Porunci, precum și denumirea cărților Bibliei. Tot astfel, cea mai
utilizată serie de manuale din școlile publice între 1836‑1920 a fost Eclectic Readers publicate
de William Holmes McGuffeys. Mai mult de 120 de milioane de exemplare au fost vândute
în această perioadă. Readers a pus accentul pe religie, legătura sa cu moralitatea și utilizarea
adecvată a cunoștințelor. [ME vol.2 pag. 169]

cu Todd Cothran
Partea întâi: Vechiul Testament
I. Trei categorii de dovezi
A. Transmiterea
B. Descoperiri arheologice
C. Profeții împlinite
II. Transmiterea
A. Scribii evrei
1. Procesul de reproducere a textului
2. Prevenirea erorilor
B. Voia lui Dumnezeu
„Moise a scris toate cuvintele Domnului“ – Exod 24:4
Iosua, de asemenea, „a scris aceste cuvinte în cartea Legii lui Dumnezeu“ – Iosua 24:26
Samuel „a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei şi l‑a scris într‑o carte, pe care a
pus‑o înaintea Domnului“. – 1 Samuel 10:25
„Ia o tablă mare şi scrie pe ea, aşa ca să se înţeleagă“. – Isaia 8:1
C. Manuscrisele de la Marea Moartă (1947)
„Deși cele două copii din sulul lui Isaia, descoperite în Peștera 1 de la Qumran lângă Marea
Moartă în 1947, au fost cu o mie de ani mai vechi decât cel mai vechi manuscris cunos‑
cut până atunci (980 d.Cr.), s‑au dovedit a fi identice, cuvânt cu cuvânt, cu Biblia noastră
ebraică standard, într‑o proporție mai mare de 95% din text. Diferența de 5% a constat în

Capitolul 10
principal din greșeli evidente de mână și variații de ortografie.“- Gleason Archer, A Survey
of Old Testament Introduction, pag. 19
III. Arheologia
A. Tăblițele de la Ebla (1974)
1. Arată deficiențele ipotezei documentare.40
2. Scrise cu 1000 ani înaintea lui Moise.
B. Arheologia demonstrează sau sugerează...
1. Israel își are originea în Mesopotamia (Geneza 11:27‑12:04)
2. Limba israeliților are o origine comună.
3. Ierihonul și multe alte cetăți considerate a fi legende au existat în realitate.
4. Civilizație hitită
i. A existat pe vremea lui Avraam.
ii. A durat peste 1200 ani (program de doctorat la Universitatea din Chicago)
C. Ultimele descoperiri:
1. Tell Dan în nordul Galileii – s‑au găsit rămășițele unei stele de bazalt negru (placă de
piatră)
i. „Regele lui Israel“
ii. „Casa lui David “
2. Tell es‑Safi (orașul biblic „Gatul filistenilor“) – au fost descoperite cioburi de ceramică
care menționează două nume foarte asemănătoare cu numele „Goliatˮ
„...Arheologia modernă și filologia istorică permite verificarea celor mai vechi texte bi‑
blice. În timp ce [...] de‑a lungul secolului al XIX‑lea și până la al Doilea Război Mondial,
critica sistematică a textelor Vechiului Testament a avut tendința de a ataca istoricitatea
lor și de a reduce Pentateuhul, cu precădere, la simplu mit sau legendă tribală, tendința
40
Ipoteza documentară numită și ipoteza Wellhausen susține că Tora se bazează pe câteva surse independente, paralele și de
sine‑stătătoare care au fost editate de mai mulți scribi (de obicei patru) (n.trad.).

în ultima jumătate de secol s‑a manifestat în direcția opusă.“ – Paul Johnson, The Quest
for God, pag. 12
IV. Profeții împlinite
A. Mai mult de 2.000 profeții care validează afirmațiile istorice
B. Toate profețiile biblice referitoare la evenimente până la momentul de față s‑au împlinit
C. Profeții mesianice
1. Locul de naștere al lui Mesia
„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi
din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel.“ – Mica 5:2
„În Betleemul din Iudeea“, i‑au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul: «Şi tu,
Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda;
căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.»“ – Matei 2:5‑6
2. Atitudinea lui Mesia față de acuzatorii Săi
„Când a fost chinuit şi asuprit, n‑a deschis gura deloc, ca un miel pe care‑l duci la măcelărie
şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n‑a deschis gura.“ – Isaia 53:7
„Atunci Pilat I‑a zis: «N‑auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?» Isus nu i‑a răspuns la niciun
cuvânt, aşa că se mira foarte mult dregătorul.“ – Matei 27:13‑14
3. Îngroparea Sa în mormântul unui om bogat (Iosif din Arimateea, Matei 27:57‑60)
„Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu
săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.“ – Isaia 53:9
4. Învierea Sa
„Căci nu vei lăsa sufletul meu în Locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să
vadă putrezirea.“ – Psalmul 16:10
„Cât despre patriarhul David, să‑mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost
îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. Fiindcă David era proroc
şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui
de domnie, despre învierea lui Cristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi
lăsat în Locuinţa morţilor şi trupul Lui nu va vedea putrezirea.“ – Faptele Apostolilor 2:29‑31

Capitolul 10
D. 60 profeții majore și 270 de ramificații
1. Obiecție: Multe profeții au fost făcute după ce evenimentul a avut loc.
2. Obiecție: Multe profeții sunt obscure.
Subiectul Profeția VT Împlinirea NT

Născut din sămânța femeii Geneza 3:15 Galateni 4:4
Urmaș al lui Avraam Geneza 12:2 Matei 1:1
Urmaș al lui Iacov Numeri 24:17 Luca 3:23,24
Urmaș al lui Iuda Geneza 49:10 Matei 1:2
Urmaș al lui Iese Isaia 1:11 Luca 3:23,32
Urmaș al lui David 2 Samuel 7:12‑16 Matei 1:1
Nașterea din fecioară Isaia 7:14 Matei 1:23
Locul de naștere Mica 5:2 Matei 2:6
Vândut pe 30 de sicli de argint Zaharia 11:12 Matei 26:15
Abandonat de ucenici Zaharia 13:7 Marcu 14:50
Tăcut în fața acuzatorilor Isaia 53:7 Matei 27:12‑19
Răstignit alături de tâlhari Isaia 53:12 Matei 27:38
Niciun os nu I S‑a fărâmat Psalmul 22:17 Ioan 19:33‑36
Biciuirea și moartea Isaia 53:5 Ioan 19:1,18
Pus în mormântul unui om bogat Isaia 53:9 Matei 27:57‑60
Învierea Psalmul 16:10; 22:22 Matei 28:6
Înălțarea la cer Psalmul 68:18 Luca 24:50‑53
Partea a doua: Noul Testament
I. Prima obiecție: Tradiția orală nu este credibilă
A. Tradiția orală era ținută la mare cinste.
B. Copiii evreilor erau învățați să‑și amintească cu acuratețe materialul învățat pe cale orală.
C. Tradiția orală a fost transmisă colectiv întregii comunități
D. Exod 24:4, Iosua 24:26, 1 Samuel 10:25, Isaia 8:1, 1 Corinteni 14:37, Apocalipsa 1:19

II. A doua obiecție: Scris de oameni
A. Scriitorii au fost inspirați de Dumnezeu.
„Inspirația biblică poate fi definită ca fiind felul în care Dumnezeu a supravegheat autorii
umani așa încât, folosind personalitățile lor individuale – și chiar stilurile de scriere diferite – ei
au compus și au scris fără greșeală revelația Lui pentru omenire în cuvintele scrierilor origina‑
le.“ – Ron Rhodes, Answering the Objections of Atheists, Agnostics and Skeptics, pag. 125
B. În ce măsură s‑au aflat scriitorii sub controlul Duhului Sfânt?
„Căci nicio prorocie [sau Scriptură] n‑a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit
de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt“. – 2 Petru 1:21
Pavel a spus că el nu a vorbit „...cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu

vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile
duhovniceşti.“ – 1 Corinteni 2:13
III. A treia obiecție: Scriitorii au fost părtinitori.
A. Unele dintre rapoartele cele mai credibile despre holocaustul nazist au provenit de la evrei.
„În adevăr, v‑am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu înte‑
meindu‑ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii
noştri mărirea Lui.“ – 2 Petru 1:16
„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit

cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii.“ – 1 Ioan 1:l
B. Alte considerații
1. Apostolii au avut prea puțin de câștigat, dar aproape totul de pierdut
2. Scriitorii Noului Testament și‑au pus în joc viața ca să apere ceea ce au văzut
3. Detalii jenante despre ei înșiși
i. Necredincioșia poporului evreu față de Dumnezeu
ii. Petru s‑a lepădat de Cristos de trei ori
iii. Isus i‑a spus lui Petru: „Satana“

Capitolul 10
iv. Ucenicii lui Cristos au fugit când El a fost arestat
v. Toma s‑a îndoit cu privire la înviere
IV. A patra obiecție: A trecut prea mult timp
A.Timpul scurs între aceste două evenimente (scrierea originală și copierea celor mai vechi ma‑
nuscrise existente) este extrem de scurt.
1. De ce este important: cu cât este mai scurt timpul, cu atât textul este considerat mult mai
de încredere.
i. Pentru scrierile antice clasice, este o diferență de peste 1000 ani .
ii. O diferență de 700 de ani este considerată acceptabilă printre lucrările din anti‑
chitate.
2. Manuscrisul John Ryland (cea mai veche copie a Noului Testament).
i. Conține fragmente din Evanghelia după Ioan (Ioan 18:31‑33, 37‑38).
ii. Datează aproximativ din 117‑138 d.Cr.
3. Papirusul Bodmer
i. Conține cea mai mare partea a Evangheliilor după Luca și Ioan
ii. Datează aproximativ din 200 d.Cr.
4. Papirusul Chester Beatty
i. Conține aproape tot Noul Testament (inclusiv porțiuni mari din Evanghelii).
5. Codex Sinaiticus (British Museum)
i. Conține întreg Noul Testament și părți ale Vechiului Testament

6. Codex Vaticanus (Vatican)
i. Conține cea mai mare parte a Bibliei.
7. Codex Alexandrinus (British Museum).
i. Conține cea mai mare parte a Bibliei.
8. Codex Bezae (Biblioteca Universității Cambridge)
i. Conține părți din NT și aproape toate evangheliile (scrise în limba greacă și latină).
B. Noul Testament comparat cu alte documente din antichitate:
Copia cea mai Numărul de Acuratețea

Autorul Data scrierii
veche copii existente copiilor
Cezar Secolul I î.Cr. 900 d.Cr. 10 -------------
Tacit 100 d.Cr. 1100 d.Cr. 20 -------------
Tucidide secolul V î.Cr. 900 d.Cr. 8 -------------
Herodot secolul V î.Cr. 900 d.Cr. 8 -------------
Homer secolul IX î.Cr. ------------- 643 95%
Noul Testament secolul I d.Cr. Secolul II d.Cr. peste 5000 peste 99%
C. Scrieri necreștine
1. Tacit (cca. 55‑120 d.Cr.): istoric roman, Analele
2. Suetoniu (cca. 120 d.Cr.): istoric roman, Viața lui Claudius
3. Josephus (37‑ 97 d.Cr.): istoric evreu, Antichități
4. Pliniu cel Tânăr (112 d.Cr.): guvernator roman, Epistolele X
5. Talmudul evreiesc (comentariul asupra legii iudaice, terminat 500 d.Cr.)
6. Lucian (secolul II d.Cr.): dramaturg grec

Capitolul 10
D. Informații generale despre Isus și creștinism
1. Învățător bun, un om înțelept și virtuos din regiunea Iudeii
2. Relatări despre minuni pe care le‑a făcut și despre spusele Sale profetice
3. Liderii evrei l‑au condamnat pentru vrăjitorie și apostazie
4. Crucificat de către procuratorul roman Ponțiu Pilat
5. Creștinii au spus că a înviat din morți
6. Creștinii romani acuzați de crime oribile și foarte persecutați
7. Creștinii din secolul I s‑au închinat lui Isus Cristos ca Dumnezeu
8. Ucenicii au fost de multe ori cunoscuți pentru curajul și virtutea lor
„Dacă ești sceptic față de textul Noului Testament înseamnă să lași ca toți autorii antici
clasici să treacă în obscuritate, pentru că niciun document din perioada antică nu este la fel
de bine atestat ca Noul Testament.“ – John Warwick Montgomery, History and Christianity
„Scepticismul excesiv a multor teologi liberali nu provine dintr‑o evaluare atentă a datelor
disponibile, ci dintr‑o mare predispoziție împotriva supranaturalului.“ – Millar Burrows,
What Mean These Stones?
V. Adevărul: Nu a trecut suficient timp pentru ca să apară și să se dezvolte mituri și

legende
A. Evangheliile (Matei, Marcu, Luca‑Faptele Apostolilor, Ioan) scrise la începutul anilor 50‑60.
B. Niciuna dintre ele nu menționează evenimente foarte importante dintre anii 60‑70.
1. Persecuția creștinilor declanșată de împăratul Nero la mijlocul anilor 60.
2. Martirajul lui Iacov (fratele lui Isus), Petru și Pavel (62‑66).
3. Căderea Ierusalimului și distrugerea Templului de către generalul roman Titus (70).
C. Un timp mai scurt de două generații nu este suficient pentru apariția miturilor

VI. Martori oculari ai evenimentelor istorice
A. Luca 1:1‑4; Ioan 19:35: 1 Corinteni 15:1‑8; Galateni 1:11‑12; 2 Petru 1:1‑16; 1 Ioan 1:1‑2
B. Înăbușirea zvonurilor înainte ca acestea să se răspândescă – Ioan 21:22‑25
Dacă autorii evangheliilor s‑ar fi îndepărtat de adevărul istoric (exagerând sau inventând)
martorii ostili care cunoșteau viața lui Isus, ar fi dezvăluit adevărul.
VII. Alte scrieri mitologice cunoscute

A. Biblia nu conține idei bizare și frivolități ca mitologia greacă
B. Minunile pe care le‑a făcut Isus au avut loc în contextul lucrării, pentru a‑I da slavă lui
Dumnezeu și pentru a împlini nevoi umane legitime

Vezi de asemenea Fișa informativă „Veridicitatea Scripturilor“
Partea întâi
1. În ce a constat importanța descoperirilor Manuscriselor de la Marea Moartă în 1947?
Înainte ca manuscrisele de la Marea Moartă să fie descoperite, cel mai vechi text al Vechiului
Testament era datat în jurul anului 900 d.Cr. Această dată, la sute de ani după Cristos, le permitea
criticilor să pună sub semnul întrebării verdicitatea textului Vechiului Testament. Descoperirea
sulurilor, care conțineau fragmente din aproape fiecare carte a Vechiului Testament, le‑a închis
gura celor mai mulți critici. Multe dintre manuscrisele găsite datau din jurul anului 150 î.Cr., fiind
cu aproape o mie de ani mai vechi decât manuscrisul masoretic. Faptul că cele două copii ale su‑
lului lui Isaia găsite la Qumran sunt identice în proporție de 95% în comparație cu cele mai vechi
manuscrise datate o mie de ani mai târziu, dovedește veridicitatea textului Vechiului Testament
(variațiile au constat în principal din greșeli evidente de mână și variații de ortografie).
2. În ce fel sprijină arheologia veridicitatea Vechiului Testament?
Există multe descoperiri arheologice care susțin veridicitatea Vechiul Testament. Tăblițele
de la Ebla descoperite în 1974 demonstrează că scrierea se cunoștea cu aproape 1.000 de ani
înainte de Moise. Acest lucru infirmă ipoteza documentară, care postulează că scrierea s‑a dez‑
voltat după Moise și prin urmare el nu putea fi autorul Pentateuhului.
Descoperirile arheologice au dovedit (1) că strămoșii lui Israel provin din Mesopotamia,
după cum afirmă Biblia în Geneza 11:27‑12:04; (2) că limba a avut o origine comună; (3) că Ie‑
rihonul și alte câteva orașe despre care se spunea că sunt legendare, au existat în realitate și (4)
faptul că civilizația hitită, despre care se credea că a dispărut înainte de Avraam, în contradicție
cu textul biblic, a existat de fapt în zilele lui Avraam și a durat peste 1200 de ani.
3. Care sunt câteva dintre cele mai recente descoperiri care susțin veridicitatea Vechiului Testament?
În 1993, aproape de Tell‑Dan din nordul Galileii, s‑au găsit rămășitele unei lespezi de bazalt
negru, pe care s‑au găsit înscrise cuvintele „Regele lui Israel“ și „Casa lui David“. De asemenea,
recent, în apropiere Tell es‑Safi (în apropiere de orașul biblic cunoscut ca Gatul filistenilor), au
fost găsite fragmente de ceramică având pe ele două nume foarte asemănătoare cu „Goliat“.
Aceste două descoperiri confirmă faptul că Vechiul Testament este o carte istorică de încredere.

4. Cum ar trebui să răspundă creștinii la acuzația că multe profeții au fost scrise după ce eveni‑
mentele s‑au produs de fapt?
Practic oamenii de știință afirmă în unanimitate că scrierea cărților Vechiului Testament s‑a
încheiat cu mulți ani înainte de nașterea lui Cristos.
5. Cum ar trebui să răspundă creștinii la afirmația că multe profeții sunt atât de obscure încât
diverse evenimente ar putea fi considerate ca împlinire a lor?
Sunt literalmente sute de profeții mesianice foarte precise care au fost împlinite exact în
Persoana lui Isus Cristos. Probabilitatea ca doar opt dintre aceste profeții să se împlinească
într‑un singur om este de 1017. Adică, este ca și când cineva ar acoperi tot Texasul cu un strat de
monede de 1 dolar gros de circa jumătate de metru și un voluntar legat la ochi ar găsi din prima
încercare o monedă care a fost însemnată.
Partea a doua
6. Cum ar trebui să răspundă creștinii la afirmația că tradiția orală după care a fost scris Noul
Testament nu este demnă de încredere?
Trebuie să ținem cont că există multe diferențe între cultura ebraică și cultura contemporană
când avem acces la internet, dispozitive digitale de înregistrare și o diversitate de alte dispozitive
de înregistrare. Tradiția orală a fost vitală pentru răspândirea informațiilor, aceasta fiind extrem de
apreciată. Obiceiurile, practicile și învățăturile au fost astfel transmise din generație în generație.
Copiii evreilor au fost învățați să memoreze și să redea totul cu mare precizie. De asemenea, tradiția
orală a fost transmisă în mod colectiv întregii comunități de credincioși, care o putea corecta.
7. Ce se înțelege prin expresia „Scripturile au fost inspirate de Dumnezeu?“
Inspirația biblică este definită ca fiind supravegherea autorilor umani ai Scripturii de către
Dumnezeu – în așa fel încât autorii umani și‑au folosit pe deplin personalitatea și stilul propriu,
dar au compus și au scris revelația Lui pentru omenire fără eroare în scrierile originale. Textul
din 2 Petru 1:21 spune că scriitorii Scripturii au fost „mânaţi“ de Duhul Sfânt.
8. Care sunt câteva probleme cu afirmația că Noul Testament nu este demn de încredere întrucât
scriitorii au fost părtinitori?
În primul rând, este fals să se afirme că pasiunea te forțează în mod necesar să denaturezi isto‑
ria. Unele dintre cele mai temeinice descrieri ale Holocaustului nazist au provenit din partea evre‑
ilor care au vrut să se asigure că nimic nu s‑a pierdut, astfel încât să nu se mai întâmple așa ceva.

Capitolul 10
În al doilea rând, Scriptura însăși respinge astfel de acuzații. Petru spune: „În adevăr, v‑am
făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu întemeindu‑ne pe nişte bas‑
me meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui“ (2 Petru
1:16). Ioan spune același lucru: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce
am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii“ (1 Ioan 1:1).
În al treilea rând, apostolii au avut prea puțin de câștigat și foarte mult de pierdut atunci
prin proclamarea lui Isus ca Domn și Mântuitor. De fapt, mulți dintre scriitorii Noului Tes‑
tament și‑au dat viața în apărarea adevărului la care au fost martori. Minciunile nu ar fi fost
motive suficient de puternice încât să‑și dea viața mai degrabă decât să tăgăduiască adevărul
scrierilor lor.
În al patrulea rând, Noul Testament include detalii jenante despre scriitorii înșiși, cum ar fi
faptul că Petru s‑a lepădat de Cristos de trei ori, ucenicii au fugit ca niște lași când Cristos a fost
arestat și Toma s‑a îndoit cu privire la învierea lui Isus.
9. Cum ar trebui să răspundă creștinii la obiecția că Noul Testament nu este credibil din cauză că
a trecut prea mult timp de când autorii au trăit și până la cea mai veche copie care s‑a păstrat?
Cu cât mai scurt este timpul de la data la care un document a fost scris inițial și cea mai ve‑
che copie existentă, cu atât mai de încredere este considerat acel text. În cazul autorilor clasici,
există o diferență de peste 1000 de ani între original și cea mai veche copie existentă (uneori
este chiar 1.400 ani). O diferență de 700 de ani este considerată acceptabilă în ceea ce privește
lucrările din antichitate.
Cel mai vechi fragment din Noul Testament care s‑a păstrat până acum este manuscrisul
John Ryland, care conține fragmente din Ioan 18 și datează între anii 117‑138 d.Cr. Papirusul
Bodmer conține porțiuni mai mari ale Noului Testament, inclusiv cea mai mare parte din Evan‑
gheliile după Luca și Ioan, datează aproximativ din anul 200 d.Cr. Papirusul Chester Beatty
conține aproape tot Noul Testament și este datat aproximativ în anul 250 d.Cr. În aceste cazuri,
diferența dintre versiunea originală și manuscrisul existent este mai mică de trei sute de ani.
Cu peste 5.000 de manuscrise grecești, Noul Testament este neegalat de oricare alt text antic
în ce privește numărul de manuscrise care s‑au păstrat. Nimeni nu neagă acuratețea scrierilor lui
Cezar, cu toate că cea mai veche copie datează de la aproape 1000 de ani după scrierile originale.
10. Cum pot creștinii să fie siguri că Evangheliile nu conțin mituri și legende?
Din cauza scrierii Evangheliilor la scurtă vreme după ce s‑au petrecut evenimentele și datorită
surselor care au stat la originea lor, nu a existat suficient timp pentru ca în conținutul acestora să
apară mituri și legende, care să fie incluse în relatările Evangheliilor. Oamenii de știință recunosc
că este nevoie de mai mult de două generații pentru denaturarea unui fapt petrecut în istorie.

Putem fi destul de siguri că Evangheliile au fost scrise pe la mijlocul anilor 60, deoarece
nu menționează persecuția creștinilor de către Nero, martiriul liderilor Bisericii primare Iacov,
Petru și Pavel sau căderea Ierusalimului, inclusiv distrugerea Templului de către Titus în anul
70 d.Cr. Acestea au fost evenimente importante, care ar fi fost înregistrate în cazul în care Evan‑
gheliile ar fi fost scrise după ce acestea au avut loc.

Isus, ca persoană istorică
cu Kevin Bywater
I. Cronologie critică
Matei 24
Luca 19, 21
Marcu 13
85 d.Cr.
30 d.Cr. 70 d.Cr.
II. Evangheliile sinoptice: Marcu, Matei și Luca.
A. Datate după 70 d.H. de unii cercetători.
B. Discursul de pe Muntele Măslinilor : o predică în care Isus prezice distrugerea Templului

în termen de o generație
C. Templul demolat în anul 70 d.Cr.
III. N
aturalismul metodologic: procesul de interpretare a istoriei ca evenimente pur
naturale
A. Presupunere: Dumnezeu nu intervine în istorie
B. Minunile și profețiile nu pot avea loc
C. Prin urmare profeția lui Isus a fost adăugată de altcineva după ce evenimentul a avut loc

IV. Seminarul Isus: un grup de teologi și alte persoane care decid prin vot care au
fost cuvintele originale ale lui Isus.
A. Scientism : Adevărul poate fi cunoscut doar cu ajutorul științei
B. Profeția este de fapt o ficțiune istorică sau legende proiectate în trecut
V. Reconstruirea istoriei
A. Când au fost scrise Faptele Apostolilor?
1. Luați în considerare focalizarea dublă a lui Luca: Petru (1‑12), apoi Pavel (13‑28).
2. Luați în considerare accentele lui Luca: persecuțiile și moartea liderilor.
i. Isus (2:23)
ii. Ștefan (7:60)
iii. Iacov (12:2)
3. Nicio mențiune a morții lui Pavel – 64 d.Cr.
4. Faptele Apostolilor a fost probabil scrisă înainte de 64 d.Cr.
B. Când a fost scrisă Evanghelia după Luca?
1. Luca și Faptele Apostolilor constituie o lucrare în două volume.
2. Prin urmare Evanghelia după Luca a fost scrisă înainte de Faptele Apostolilor (posibil în
62 d.Cr.)
C. Când a fost scrisă Evanghelia după Marcu?
1. E foarte probabil ca Luca să fi folosit ca sursă Evanghelia după Marcu.
2. Prin urmare Evanghelia după Marcu a fost scrisă înainte de Evanghelia după Luca (po‑
sibil în 60 d.Cr.).

Capitolul 10
VI. Indicii suplimentare pentru o datare mai veche
A. Nu este menționată persecuția lui lui Nero (64‑68 d.Cr.)
B. Nu este menționată căderea Ierusalimului (anul 70 d.Cr.)
1. Niciun indiciu că e vorba de un eveniment din trecut.
2. Nicio carte a Noului Testament nu o menționează că s‑ar fi întâmplat.
VII. Tendința evangheliilor de a prezenta profețiile împlinite.
A. Profețiile Vechiului Testament ca împlinite.
1. În toată Evanghelia după Matei
2. Luca 24:25‑27
B. Dacă luăm în considerare suferințele și învierea lui Isus
1. Profețite: de exemplu, Matei 16:21
2. Prezentate ca împlinite:
i. Suferințele:
• Petru s‑a lepădat de Isus de trei ori (Marcu 14:74).
• Pe drumul spre Emaus (Luca 24:6‑8)
ii. Învierea Sa:
• Matei 28:6; Marcu 16:6; Luca 24:6‑8; Ioan 20:9
C. Nici măcar un indiciu că profeția din Predica de pe Muntele Măslinilor a fost împlinită.
VIII. De ce datează criticii Evangheliile după Matei și Luca atât de târziu?
A. Antisemitism – de exemplu în Matei 23.
1. Creștinii dați afară din sinagogi în 85 d.Cr.

2. După anul 85 d.Cr. creștinii au adăugat cuvinte cu conotații anti‑semite la cuvintele lui
Cristos.
3. Condamnarea evreilor de către evrei era normal și profetic în același timp.
i. Isaia 1:21
ii. Ieremia 3:6
iii. Ieremia 9:26
iv. Isaia 1:4
B. Deci ce apare în Evanghelii nu este anti‑semitism.
IX. Prezența unor elemente care au devenit lipsite de relevanță.
A. Închinarea la Templu
B. Sabatul
X. Lipsa unor elemente care au fost relevante mai târziu
A. Circumcizia neamurilor
B. Căsătoria cu cei necredincioși
C. Darurile spirituale
D. Organizarea bisericii
E. Rolul femeii
F. Restricțiile alimentare
XI. Elemente suplimentare care indică adevărul istoric
A. Diversitatea relatărilor evangheliilor
B. Păstrarea elementelor jenante

Capitolul 10
1. Nu a putut Isus să vindece? (Marcu 6:5‑6)
2. Este Isus bun? (Marcu 10:18)
3. Familia Lui I s‑a împotrivit. (Marcu 3:21)
4. El a fost botezat de Ioan.
C. Calitatea și scopul minunilor
D. Distincția între profeții creștini și cuvintele lui Isus
1. Ioan (Apocalipsa 2‑3)
2. Agab (Faptele Apostolilor 1:28; 21:10‑11)
3. Pavel (1 Corinteni 7:10,12)
XII. Observații finale
A. Relatările Evangheliilor sunt rezumate și parafrazări .
B. Ce limbă a vorbit Isus? Aramaică
C. În ce limbă au fost scrise Evangheliile? Greacă
D. Ce înseamnă aceasta?
1. Evangheliile sunt traduceri
2. Unele diferențe pot fi astfel explicate

Vezi de asemenea Fișa informativă „Veridicitatea Scripturii“
Isus, ca persoană istorică

1. De ce cercetătorii critici datează scrierea Evangheliilor sinoptice după 70 d.Cr.?
[Citiți prevestirea lui Cristos din Matei 24]

Anumiți cercetători biblici interpretează istoria prin prisma naturalismului metodologic, li‑
mitând astfel istoria numai la evenimentele naturale și refuzând să accepte că există minuni.
Prin urmare, întrucât evangheliile sinoptice menționează distrugerea Templului (Discursul de
pe Muntele Măslinilor se găsește în Marcu 13, Matei 24 și Luca 19 și 21), ele trebuie să fi fost
scrise după ce acest eveniment a avut loc (adică după 70 d.Cr.), iar profeția I‑a fost atribuită lui
Isus ca și când El a prezis de fapt evenimentul.
2. Ce este „Seminarul Isus“ (Jesus Seminar)? Cum interpretează Scripturile?
„Seminarul Isus“ este un grup format din teologi, scenariști de la Hollywood și alte persoa‑
ne, care sunt sceptici cu privire la afirmațiile supranaturale din Scriptură, preferând în schimb
naturalismul, teoria evoluției și, în ultimă instanță, scientismul. Scientismul este crezul că doar
afirmațiile științifice sunt adevărate și toate celelalte sunt suspecte. Astfel, „Seminarul Isus“
privește istoria și afirmațiile profetice ale lui Cristos ca ficțiune istorică sau ca și cuvinte care au
fost atribuite ulterior lui Isus de către creștini, după moartea Lui.
3. Cum se poate argumenta că Faptele Apostolilor și Evangheliile sinoptice au fost scrise înainte
de 70 d.Cr.?
În primul rând, cartea Faptele Apostolilor prezintă istoria formării și creșterii Bisericii de‑
scriind activitatea a două personaje principale: Petru (cap. 1‑12) și Pavel (cap. 13‑28). Pe par‑
curs, autorul scoate în relief anumite evenimente, cum sunt persecuțiile și moartea liderilor
creștini. De exemplu, moartea lui Isus (2:23), Ștefan (7:60) și Iacov (12:2), sunt toate menționate
ca evenimente relevante. Cu toate acestea, moartea lui Pavel în anul 64 d.Cr. nu este niciodată
menționată, ceea ce îi face pe mulți cercetători să concluzioneze că lucrarea a fost scrisă în timp
ce Pavel era încă în viață.
În al doilea rând, Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor au fost scrise ca o descriere isto‑
rică a Bisericii în două volume. Evanghelia după Luca urmărește viața și moartea lui Isus, în timp
ce cartea Faptele Apostolilor descrie formarea Bisericii primare și activitatea liderilor ei. Astfel,
Faptele Apostolilor urmează după Evanghelia lui Luca. Prin urmare, dacă Faptele Apostolilor a
fost scrisă înainte de anul 64, atunci și Evanghelia după Luca trebuie să fi fost scrisă înainte de 64.

Capitolul 10
În al treilea rând, majoritatea teologilor cred că Evangheliile după Matei și Luca au folosit ca
sursă Evanghelia după Marcu. Această teorie a apărut ca urmare a existenței unor pasaje ase‑
mănătoare (uneori identice) care se găsesc în Marcu și Luca și în Marcu și Matei. Prin urmare,
dacă Luca a utilizat Marcu, putem concluziona că Marcu a fost scrisă înainte de Luca, care a fost
scrisă înainte de Faptele Apostolilor, care a fost scrisă înainte de moartea lui Pavel în 64 d.Cr.
4. Care sunt alte câteva considerente pentru a data Faptele Apostolilor (și prin urmare Evanghe‑
liile sinoptice) înainte de 70 d.Cr.?
În afară de moartea lui Pavel, ar fi fost de așteptat ca Faptele Apostolilor să menționeze

persecuția lui Nero (64‑68 d.Cr.) sau căderea Ierusalimului și distrugerea Templului lui Irod
(ambele în 70 d.Cr.). Cu toate acestea, chiar dacă Faptele Apostolilor menționează frecvent
persecuții, nu găsim nicio mențiune la vreunul dintre aceste evenimente importante până la
finalul cărții, ultimul eveniment fiind la fel de important atât pentru evrei, cât și pentru creștini.
5. Cum sunt menționate profețiile în Evangheliile sinoptice?
Evangheliile sinoptice menționează profețiile împlinite: lepădarea lui Petru (Marcu 14:72),
suferința lui Cristos (Luca 24:6‑8) și învierea Lui (Matei 28:6), printre altele. Cu toate acestea,
niciuna din evanghelii nu menționează împlinirea profeției din discursul de pe Muntele Măs‑
linilor.
[Cereți elevilor să dea alte exemple de profeții menționate și apoi împlinite în evanghelii]
6. De ce unii critici datează Evangheliile după Matei și Luca în jurul anului 85 d.Cr.?
[Vedeți Matei 23 și cele șapte atenționări.]
În jurul anului 85 d.Cr. creștinii au fost excomunicați din iudaism și de la închinarea în si‑
nagogă. Aceasta i‑ar fi înfuriat foarte tare pe primii creștini și a dus la apariția unor sentimente
antisemite. Prin urmare, teologii critici speculează că creștinii de mai târziu i‑au atribuit aceste
cuvinte dure lui Isus, deoarece, potrivit viziunii lor despre Isus, El nu ar fi spus niciodată ase‑
menea lucruri. Ca urmare ei trag concluzia că Evangheliile după Matei și Luca au fost scrise în
jurul anului 85 d.Cr.
Reconstrucția lor se bazează pe ideea că Isus a fost un „tip foarte blând“ ce n‑ar fi supărat pe
nimeni. Atunci se ridică întrebarea de ce ar fi vrut să‑L răstignească cineva.

7. Sunt evangheliile antisemite?
De când cu atrocitățile holocaustului cultura noastră modernă a devenit foarte sensibilă la ce
se spune și face împotriva evreilor. Deși antisemitismul există și este adevărat că Isus a vorbit
aspru la adresa lui Israel, nu înseamnă că Isus a fost antisemit. Cristos însuși a fost un profet
evreu și critica aspră și mustrarea era un lucru obișnuit la mesagerii lui Dumnezeu. Luați în
considerare următoarele exemple din Vechiul Testament:
• Isaia 1:21
• Ieremia 3:6
• Ieremia 9:26
• Isaia 1:4
În lumina precedentului găsit în Vechiul Testament, a‑l numi pe un evreu antisemit, când
urmează un obicei evreiesc pare total nejustificat, mai ales dacă luăm în considerare și faptul că
Isus a plâns pentru Israel.
8. Dacă evangheliile ar fi fost scrise mai târziu, ce ne‑am aștepta să găsim în ele, dar nu găsim?
Dacă evangheliile ar fi fost scrise mai târziu, ne‑am aștepta să găsim o serie de subiecte
relevante. Au fost o serie de subiecte cu care au avut de furcă creștinii de mai târziu, dar ele
nu sunt abordate în evanghelii: circumcizia neamurilor, căsătoria cu cei necredincioși, darurile
spirituale, organizarea Bisericii, rolul femeilor și restricțiile privind anumite mâncăruri. Dacă
creștinii ar fi scris mai târziu Evangheliile, de ce nu au abordat aceste probleme relevante pen‑
tru acea vreme?
De asemenea, ar fi fost de așteptat să fie eliminate unele subiecte care nu mai erau relevante
pentru etapa aceea, cum ar fi închinarea la Templu și respectarea sabatului.
9. Care sunt alte câteva indicii pentru veridicitatea Evangheliilor?
Dacă Evangheliile au fost scrise spre sfârșitul primului secol și dacă scriitorii Evangheliilor
au adăugat ceva la cuvintele lui Isus, atunci ne‑am putea aștepta ca unele probleme să fie pre‑
zentate destul de diferit.
În primul rând, există o oarecare diferență între Evanghelii, fiind uneori destul de greu de
armonizat (de exemplu, descrierile referitoare la mormântul gol). De ce nu au fost corectate
aceste discrepanțe aparente?
În al doilea rând, în cadrul Evangheliilor găsim o serie de lucruri jenante. De ce nu au fost

acestea eliminate?

Capitolul 10
• Isus nu a putut vindeca? (Marcu 6:5‑6)

• Este Isus bun? (Marcu 10:18)
• Familia lui Isus I S‑a opus. (Marcu 3:21)
• Isus a fost botezat de Ioan. A păcătuit Isus?
În al treilea rând, de ce nu au fost „înflorite“ minunile?
În al patrulea rând, de ce nu I S‑au atribuit mai multe cuvinte și învățături direct lui Isus?
În mai multe locuri în Biblie există explicații sau împrejurări în care autorul este foarte atent să
facă distincție între cuvintele lui Isus și cuvintele autorului.
• Ioan (Apocalipsa 2‑3)
• Agab (Faptele Apostolilor 11:28; 21:10‑11)
• Pavel (1 Corinteni 7:10,12]
Acestea sunt problemele cu care Biserica a trebuit să se lupte în primii ani ai existenței sale.
Ele sunt jenante, dar totuși au fost consemnate. Te‑ai aștepta ca aceste lucruri să fie descrise
altcumva dacă textul ar fi fost aranjat. Totuși, aceste elemente există și este normal să se con‑
cluzioneze că au fost transmise mai departe, deoarece acestea au fost cuvinte și fapte care s‑au
petrecut în realitate.
10. Cum pot fi explicate unele diferențe din textele Evangheliilor?
În primul rând, este important să se țină cont de faptul că relatările evangheliilor sunt rezu‑
mate și parafrazate. Adică, nu avem în ele tot ce a spus Isus. Discursurile Sale, pe care le avem
în Evanghelii, sunt doar lucrurile mai importante. Ar fi fost imposibil să se înregistreze sau să
se memoreze tot ceea ce El a spus. Nu numai că acest fapt este acceptabil, dar aceasta este însăși
natura istoriei.
În al doilea rând, este important să se înțeleagă că cele mai vechi manuscrise pe care le avem
sunt scrise în limba greacă, dar cel mai probabil Isus vorbea aramaica. Astfel, Evangheliile au
fost traduse din aramaică în greacă și apoi în alte limbi moderne. Acest lucru nu înseamnă că
ceea ce avem este inexact, ci înseamnă doar că, atunci când oameni diferiți traduc, traducerile
diferă și ele.
[Discutați discursul lui Pavel din Areopag (Faptele Apostolilor 17:22‑34) și explicațiile Pildei semă‑
nătorului din Matei, Marcu, Luca (Matei 13:18‑23; Marcu 4:12‑21; Luca 8:11‑15)]

Dragă Mircea
Tema scrisă
Salut!
Primavara... e atât de aproape că îi simt mirosul! Sunt gata să ies din hibernare. Toată iarna n‑am
făcut nimic altceva decât am studiat. Ce bucurie când se vor termina examenele: nu va mai trebui
să citesc niciun manual toată vara!
Că tot veni vorba, am un examen la istorie la care ar trebui să mă spetesc acuma. Gașca noastră
s‑a întâlnit aseară la bibliotecă să discutăm câteva dintre întrebările pe care ni le‑a dat profesorul.
Totdeauna am avut impresia că istoria e plictisitoare, dar că tot ce s‑a scris s‑a întâmplat de fapt...
adică cel puțin se bazează pe fapte. Dar Paige a spus că istoria nu este deloc obiectivă, din moment
ce este scrisă întotdeauna din perspectiva învingătorilor. Crezi că e adevărat?
Sara a spus că istoria n‑are sens, deoarece tot ceea ce se întâmplă în viață e la voia întâmplării.
Aș fi pus asta pe seama lipsei ei de chef (a părăsit‑o iubitul săptămâna trecută), dar și Mark a fost
de acord cu ea și a spus că singurul mod ca istoria să aibă vreo semnificație, ar fi dacă omenirea ar
fi ajutată să‑i dea o direcție pozitivă. Ești de acord că istoria n‑are sens?
Că tot veni vorba, Natan m‑a întrebat zilele trecute dacă m‑am gândit că scrierile din Biblie sunt
adevărate sau sunt doar mituri pe care oamenii le‑au folosit ca să comunice un adevăr. Când i‑am
spus că am crezut totdeauna că evenimentele din Biblie s‑au întâmplat de fapt, el m‑a întrebat dacă
am dovezi. N‑am putut să‑i dau niciun răspuns satisfăcător. Niciodată nu am pus sub semnul în‑
trebării ce mi‑au spus învățătorii de școală duminicală. Cum poți să știi dacă Biblia este corectă și
demnă de încredere?
Cred că istoria este importantă, dar mă interesează mai mult prezentul. Vreau să spun că istoria
e ceva ce s‑a întâmplat deja și nu mai poate fi schimbată, dar asta nu înseamnă neapărat că este
lipsită de importanță. Are creștinismul ceva de spus despre istorie?
Apropo, poate vrei să mai afli câte ceva despre mine și Amber. Am petrecut mult timp împreu‑
nă, dar mi se pare că s‑a schimbat. Îi sare repede țandăra când pomenesc de religie. Nu prea știu ce
să fac. Scrisorile tale m‑au făcut să fiu mai interesat de concepțiile despre lume și viață și de Biblie
și nu mai vreau să fiu creștin apatic și anemic. Dar m‑am apropiat mult de Amber și nu aș vrea să
o pierd. Nu prea știu ce să fac. Oricum, închei... amânarea nu mă ajută!
Ținem legătura,
Mircea

Capitolul 10
Mircea a adus în discuție patru subiecte diferite; mai jos aveți câteva răspunsuri posibile.
1. Este istoria doar un mijloc de a impune punctul de vedere al grupului aflat la putere? (12,5
puncte)
În timp ce istoria poate fi „răsucită“ sau chiar „revizuită“ pentru a promova grupul aflat la pu‑
tere, evenimente istorice care au avut loc ne dezvăluie adevăruri despre realitate și despre starea
omenirii. De exemplu, a existat sau nu un eveniment istoric numit „Cădere“. S‑a născut sau nu
acum două mii de ani un om care a pretins că este Fiul lui Dumnezeu și Calea către mântuire?
2. Are istoria un scop? (12,5 puncte)
Spre deosebire de concepția atee despre lume și viață care vede istoria ca fiind lipsită de sens
(în afara sensului dat de atei) și concepțiile panteiste despre lume și viață, care concep istoria ca
fiind circulară (prin reîncarnare), concepția creștină despre lume și viață vede istoria ca având
o desfășurare liniară și înaintând spre o țintă finală. Creștinii cred că istoria este „Grandioasa
relatare“ a Creației, Căderii și Răscumpărării. În timp ce primele pagini ale Bibliei se ocupă cu
Creația și Căderea, restul Bibliei prezintă planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea oameni‑
lor căzuți. Vechiul Testament arată spre cruce și spre lucrarea mântuitoare a lui Cristos, în timp
ce Noul Testament ne oferă detalii cu privire la împlinirea răscumpărării și reînnoirii promise.
3. Cum știi că Biblia este corectă și demnă de încredere? (12,5 puncte)
Există multe dovezi din Biblie și din afara Bibliei în sprijinul afirmației că Biblia este atât
corectă cât și demnă de încredere. Numeroasele profeții împlinite din Vechiul Testament, do‑
vezile arheologice, precum și manuscrisele, cum ar fi cele de la Marea Moartă, atestă credibili‑
tatea Vechiului Testament. În sprijinul Noului Testament pot fi citate și mai multe manuscrise
antice. Există peste 5.000 de manuscrise grecești și aproape 30.000 de alte documente care atestă
acuratețea lor, cum ar fi scrierile lui Iosif Flaviu, Policarp, Eusebiu, Tertulian, Origen și alții.
În afară de dovezile textuale, există motive întemeiate să credem că Biblia, Noul Testament în
special, nu este creația unor ucenici puși pe înșelat, nu este un mit, sau produsul unor scribi
peste măsură de zeloși.
4. Care este concepția creștină cu privire la istorie? (12,5 puncte)
Creștinismul este înrădăcinat în istorie și fără rădăcinile sale istorice nu ar exista o concepție
creștină despre lume și viață (1 Corinteni 15:14). Istoria conținută în Biblie este corectă și descrie
evenimente care au avut de fapt loc. În ansamblu, Biblia (Cuvântul scris) și Isus Cristos (Cu‑
vântul viu), sunt cele două pietre de temelie ale concepției creștine despre lume și viață. Dacă
Biblia nu este istorie sau dacă Isus Cristos nu este „Dumnezeu cu noi“ (Matei 1:23), creștinismul
biblic se prăbușește.

Test - Capitolul zece
„Istorie“ - Întrebări din manual
Alegeți: (1 punct posibil pentru fiecare răspuns [2 puncte pentru programa de 90 de zile])
* Unele opțiuni pot fi folosite de mai multe ori sau deloc; unele întrebări pot avea mai multe răspunsuri
1. a creștinism a. Creație, Cădere, Răscumpărare

b. jihad
2. b/d islam c. istoricism
d. determinism istoric
3. e umanism secular e. evoluție istorică
f. materialism istoric
4. f/i marxism‑leninism
g. evoluție spre îndumnezeire
5. g umanism cosmic h. revizionism istoric
i. determinism economic
6. c/h postmodernism
Răspuns scurt: (6 puncte posibile pentru fiecare răspuns [7 pentru 90 de zile] )
7. Potrivit creștinismului, care este scopul istoriei?
Pentru creștini istoria are o desfășurare liniară. Timpul a început cu Creația, ne‑am răz‑
vrătit împotriva lui Dumnezeu și a urmat Căderea, apoi Dumnezeu a oferit un mijloc de răs‑
cumpărare pentru noi în Isus Cristos. În prezent istoria se îndreaptă spre un punct culminant,
Ziua Judecății (Faptele Apostolilor 17:31; Romani 2:11‑l6). Atunci victoria lui Cristos asupra
păcatului va deveni evidentă pentru toți și credincioșii din tot cursul istoriei vor participa la
triumful Său.
8. În concepția musulmană, care este scopul istoriei și viziunea pentru viitor?
După cum Dumnezeu a creat lumea, tot așa El o și supraveghează tot timpul ca să se împli‑
nească voia Sa. În armonie cu această credință musulmanii speră ca islamul va fi religia tuturor
oamenilor din lume, toate popoarele și națiunile devenind cândva musulmane.

Capitolul 10
9. Cum influențează credința umanismului secular în evoluție, optimismul cu privire la viitor?
Pentru adepții umanismului secular istoria este evoluția de la materia nevie la cea vie, de
la simplu la complex, de la lipsa gândirii la gândire, de la animal la om, de la mâzga bălții la
Shakespeare, de la amoral la moral. Dacă, așa cum susțin umaniștii, toată realitatea este doar
un tipar evolutiv continuu progresiv care a condus la crearea gândirii raționale și moralitate
în cea mai evoluată specie, atunci și istoria omenirii trebuie să fie marșul progresiv spre o
lume mai bună, adică progresul trebuie să continue în ritm cu procesul evolutiv. Civilizația se
perfecționează constant și duce în cele din urmă rasa umană (sau orice rasă impusă de evoluție)
înspre un anume tip de comunitate mai bună.
10. De ce cred marxiștii că este inevitabilă instaurarea comunismului global? Care este rolul pe
care îl joacă dialectica?
Din moment ce marxiștii cred că totul este determinat de legile deterministe ale naturii care
direcționează evoluția economică a sistemului spre un final paradisiac, instaurarea în viitor a
comunismului la nivel mondial este inexorabilă. Nimeni nu poate opri colapsul capitalismului,
dezvoltarea socialismului și tranziția fermă de la socialism la comunism. Marxismul consideră
că toate eforturile omenirii în alte direcții sunt inutile și nesemnificative, susținând că este de‑
terminat ca noi să realizăm utopia (o societate comunistă), în ciuda tuturor eforturilor de a face
altceva.
Marxiștii cred că dialectica a ghidat societatea prin anumite faze într‑o evoluție ascendentă,
prin dialectica tezei, antitezei și sintezei. Acest ciclu garantează progresul inevitabil spre o uto‑
pie comunistă: sclavagism, feudalism, capitalism, socialism și, cândva, comunism.
11. Cum cred marxiștii că va arăta viitorul? Care este soarta dialecticii?
Marxiștii cred că toate diferențele de clasă vor fi abolite în comunism. În plus, în tot cur‑
sul istoriei dialectica a îmbunătățit (teoretic) structurile noastre economice (și în consecință,
societățile și ideile), dar de îndată ce dialectica va duce întreaga lume în comunism, ajungân‑
du‑se la cel mai avansat mod de producție și de schimb, dialectica nu va mai fi necesară și, ca
urmare, aceasta va dispărea.
12. Care este abordarea postmodernistă a istoriei?
Postmoderniștii folosesc termenul „istoricism“ pentru a descrie concepția că toate întrebă‑

rile trebuie să fie soluționate în cadrul contextului cultural și social în care acestea sunt puse.
Atât Lacan, cât și Foucault, argumentează că fiecare perioadă istorică are propriul ei sistem de
cunoștințe și individul este în mod inevitabil prizonierul acestor sisteme. Răspunsurile la în‑
trebările vieții nu pot fi găsite apelând la un adevăr exterior, ci numai la normele și formele din
fiecare cultură care a formulat întrebarea.

13. Ce este revizionismul istoric?
Rescrierea/editarea trecutului pentru a servi unui scop ideologic se numește revizionism

istoric. Astăzi această practică este văzută în „istoria feministă“, adică, încercările de a condam‑
na trecutul patriarhal dominat de bărbați și de a netezi calea pentru emanciparea femeilor. De
asemenea, vedem „istorii homosexuale“, adică, reacții la represiunea homofobă, pentru a oferi
egalitate homosexualilor. Fiecare grup reprimat își are propria sa revizuire a istoriei.
Eseul „Cenzurarea trecutului“

Adevărat sau fals: (2 puncte pentru fiecare răspuns [5 puncte pentru programa de 90 de zile])
* dacă un răspuns este fals, reformulați‑l ca să fie corect
14. Protestul împotriva afacerilor care comercializează pornografie sau refuzul statului de a
finanța opere de artă dubioase este considerat cenzură.
Fals: Protestul împotriva afacerilor care comercializează pornografie sau refuzul statului de
a finanța opere de artă dubioase nu constituie cenzură.
15. Bibliotecarii și părinții își folosesc discernământul atunci când aleg anumite cărți în detri‑
mentul altora.
Adevărat
16. Cenzura prin conservare constă în prezentarea eronată a istoriei.
Fals: Cenzura prin revizuire constă în prezentarea eronată a istoriei.
17. Cenzura prin omisiune înseamnă excluderea anumitor fapte istorice.
Adevărat
18. În trecut religia a jucat un rol major în dezvoltarea programelor din școlile de stat.
Adevărat

Capitolul 10
Materialul video „Veridicitatea Scripturilorˮ

* dacă un răspuns este fals, reformulați‑l ca să fie corect
19. Există multe descoperiri arheologice în sprijinul veridicității Vechiului Testament.
Adevărat
20. Arheologii încă mai caută cetatea Ierihon.
Fals: Arheologii au descoperit cetatea antică Ierihon.
21. Profețiile din Vechiul Testament au caracter general, fără să fie specifice.
Fals: Profețiile din Vechiul Testament au fost foarte specifice.
22. Manuscrisele de la Marea Moartă nu vin în sprijinul veridicității Bibliei.
Fals: Manuscrisele de la Marea Moartă susțin cu tărie veridicitatea Bibliei.
23. Manuscrisele de la Marea Moartă confirmă textul masoretic cuvânt cu cuvânt.
Fals: Manuscrisele de la Marea Moartă diferă în proporție de 5% (ortografie și greșeli de

mână) de textul masoretic.
24. Tradiția poporului evreu nu a depins de tradiția orală, ci ei au scris totul.
Fals: Evreii au fost învățați să memoreze totul oral.
25. Multe profeții au fost concepute după ce evenimentele au avut loc.
Fals: Cercetătorii sunt de acord că Vechiul Testament a fost încheiat până la anul 400 î.Cr.
26. Simplul fapt că cineva crede cu pasiune ceea ce scrie nu înseamnă că scrierea sa este de
încredere.
Adevărat

27. Apostolii au avut doar de câștigat și nimic de pierdut alterând descrierea vieții lui Isus?
Fals: Apostolii n‑au avut nimic de câștigat, ci aproape totul de pierdut spunând despre viața
lui Isus și despre învierea Sa.
28. Evangheliile cuprind detalii jenante despre unii dintre apostoli.
Adevărat
29. Când Dumnezeu susține că autorii biblici au fost inspirați, aceasta înseamnă că ei au fost atât
de mișcați de faptele minunate ale lui Isus că s‑au simțit obligați să scrie.
Fals: Atât Petru, cât și Pavel ne spun că ceea ce au vorbit nu erau cuvintele oamenilor, ci mai
degrabă ele erau de la Dumnezeu, prin Duhul Său.
30. Există multe texte antice, care au același sprijin bibliografic ca și Noul Testament.
Fals: Nu există niciun alt text antic, care să aibă același sprijin bibliografic ca și Noul Testament.
31. Ucenicii nu au acționat diferit după învierea lui Cristos față de cum au acționat mai înainte.
Fals: După învierea lui Cristos ucenicii au fost transformați din niște lași fricoși în vestitori
îndrăzneți și curajoși ai Evangheliei.
32. Timpul scurs de la scrierea manuscriselor Noului Testament și până la cele mai vechi copii
existente este o perioadă relativ scurtă de timp.
Adevărat
33. Un decalaj de 700 de ani între scrierea originală și un manuscris copiat este considerat accep‑
tabil pentru lucrările antice.
Adevărat

Capitolul 10
Materialul video: Isus, ca persoană istorică

34. De ce datează teologii critici Evangheliile sinoptice după anul 70 d.Cr.?
O serie de cercetători biblici contemporani interpretează istoria prin prisma naturalismului

metodologic, limitând astfel istoria numai la evenimentele naturale și refuzând să accepte posi‑
bilitatea minunilor. Prin urmare, întrucât Evangheliile sinoptice menționează distrugerea Tem‑
plului (Discursul de pe Muntele Măslinilor se găsește în Marcu 13, Matei 24 și Luca 19 și 21), ele
trebuie să fi fost scrise după ce acest eveniment a avut loc (adică după 70 d.Cr.) și profeția a fost
doar atribuită lui Isus, pentru a face să pară că El a prezis evenimentul.
35. Cum se poate argumenta că Faptele Apostolilor și evangheliile sinoptice au fost scrise îna‑
inte de 70 d.Cr.?
În primul rând, cartea Faptele Apostolilor relatează istoria formării și creșterii Bisericii de‑
scriind activitatea a două personaje principale: Petru (cap. 1‑12) și Pavel (cap. 13‑28). Pe par‑
curs, autorul tinde să scoată în relief anumite evenimente, și anume persecuțiile și moartea
liderilor creștini. De exemplu, moartea lui Isus (2:23), Ștefan (7:60) și Iacov (12:2), sunt toate
menționate ca evenimente relevante. Cu toate acestea, moartea lui Pavel în 64 d.Cr. nu este ni‑
ciodată menționată, ceea ce îi face pe mulți cercetători să concluzioneze că lucrarea a fost scrisă
în timp ce Pavel era încă în viață.
În al doilea rând, Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor au fost scrise ca o descriere
istorică a Bisericii în două volume. Evanghelia după Luca urmărește viața și moartea lui Isus,
în timp ce cartea Faptele Apostolilor descrie formarea Bisericii primare și activitatea liderilor
ei. Astfel, Faptele Apostolilor urmează după Evanghelia lui Luca. Prin urmare, dacă Faptele
Apostolilor a fost scrisă înainte de anul 64, atunci și Evanghelia după Luca trebuie să fi fost
scrisă înainte de 64.
În al treilea rând, majoritatea cercetătorilor cred că Evangheliile după Matei și Luca au folo‑
sit ca sursă Evanghelia după Marcu. Această teorie a apărut ca urmare a existenței unor pasaje
asemănătoare (uneori identice) care se găsesc în Marcu și Luca și în Marcu și Matei. Prin urmare,
dacă Luca a utilizat Marcu, putem concluziona că Marcu a fost scrisă înainte de Luca, care a fost
scrisă înainte de Faptele Apostolilor, care a fost scrisă înainte de moartea lui Pavel în 64 d.Cr.

Concluzii
Evanghelizare
Conducere
2
Sumarul materialului video „Evanghelizare prin concepția despre lume și viață“ . 636 192
Întrebări despre materialul video „Evanghelizare prin concepția despre lume și viață 639 195
Întrebări din manualul ÎV „Concluzii“ 11.3‑5 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 642 196
Sumarul materialului video „Secretele celor ce schimbă lumeaˮ părțile 1‑6 . . . . . . . . 651 198
Întrebări despre materialul video „Secretele celor ce schimbă lumeaˮ . . . . . . . . . . . . 660 207
Examenul final . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 664

Citește din manualul ÎV „Concluzii
1 „Evanghelizare prin concepția despre
11.1‑2“
lume și viață“
2 „Evanghelizare prin concepția despre Citește din manualul ÎV „Concluzii 11.3“
lume și viață“
3
11.3“
4 Citește din manualul ÎV „Concluzii 11.4“
„Concluzii 11.3“
5
11.5‑6“
6
„Concluzii 11.4‑5“
Urmărește materialul video „Secretele
7
celor ce schimbă lumeaˮ, părțile 1‑2
8
9
10
„Secretele celor ce schimbă lumeaˮ
11 Examenul final
12
13

Concluzii
14
15
Urmărește materialul video „Mărturisi‑
1 Citește din manualul ÎV „Concluzii 11.3“
rea concepției despre lume și viață“
2 „Mărturisirea concepției despre lume și
11.4‑5“
viață“
3 Examenul final
4
5
6
7
8

„Evanghelizare prin
concepția despre lume și viață“
cu Kevin Bywater
I. Apologetica : apărarea credinței creștine; să prezinți motivele pentru care crezi

ceea ce crezi.
A. Implicarea în războiul dintre concepțiile despre lume și viață
1. Iuda 3
2. 1 Petru 3:15‑16
3. Faptele Apostolilor 17:2‑4
B. Puteți să vă feriți de gloanțe sau să‑l dezarmați pe adversar
C. Dificultățile apologeticii
1. Prea multe probleme .
2. Prea puțin timp .
3. Prea multă frică .
II. Ce se întâmplă atunci când concepțiile despre lume și viață intră în conflict?
A. Convertire
B. Retragere
C. Compromis
D. Confirmare

Concluzii
III. Dezvoltarea unei apologetici care cercetează și convinge
A. Atitudinea: Combatere sau Convingere?
B. Strategia: Întrebări sau Declarații?
C. Investigarea icebergului concepțiilor despre lume și viață:
De ce crezi că este bine?

Practică
Perspectivă
De ce faci asta?
(concepția despre lume și viață)
Priorități
De ce crezi că este adevărată?
(Valori)
D. Unele întrebări de discernere și „dezarmare“:
1. Ce vrei să spui cu asta?
2. Cum ai ajuns la această concluzie?
i. De unde ai această informație?
ii. De unde știi că este adevărat?
3. V‑ați gândit vreodată la [spațiul gol]?
„Nu uita «regula de aur» de a pune întrebări: Pune altora numai acele întrebări la care ai fi
dispus să răspunzi tu însuți.ˮ
IV. Testarea concepțiilor despre lume și viață
A. Caută inconsecvențe logice.

B. Caută idei care se contrazic singure .
C. Poți trăi pe baza acestei concepții despre lume și viață?
D. Trebuie să fie în măsură să explice realitatea .

„Evanghelizare prin
concepția despre lume și viață“
1. Ce este apologetica? Care sunt cele trei versete cheie folosite în discuția despre apologetică?
Cum se pot aplica aceste versete?
Apologetica este apărarea credinței creștine.
[Citește următoarele pasaje și încearcă să le încadrezi în context.]
În Iuda 3, Iuda spune că voia să scrie bisericii despre credința comună ce o aveau în Cristos,
dar a trebuit să le scrie și să îi îndemne să se lupte pentru credință, deoarece în mijlocul lor se
găseau învățători mincinoși și învățături mincinoase. Iuda apără astfel doctrina creștină.
În 1 Petru 3:15‑16, Petru informează biserica să „fie totdeauna gata să răspundă“, tuturor ce‑
lor care îi întreabă despre credința lor. În plus, Petru învață că un astfel de lucru ar trebui făcut
cu „blândețe și teamă“, pentru a fi mai presus de atitudinea celor ce atacă creștinismul. Chiar și
faptele noastre țin de apologetică.
În Faptele Apostolilor 17:2‑4 Luca relatează obiceiurile de misionar ale lui Pavel. Obiceiul lui
Pavel era să argumenteze că Isus este Domnul și că lucrarea lui Cristos a fost profețită mai di‑
nainte. Astfel, el încearcă să‑i convingă pe evrei, pe cei temători de Dumnezeu [grecii convertiți
la iudaism] și pe greci de adevărul creștinismului.
2. Care sunt patru lucruri care se întâmplă atunci când concepțiile despre lume și viață intră în
conflict?
În primul rând, persoana se poate converti trecând de partea cealaltă. Acest lucru nu este
neapărat ceva rău, deoarece înseamnă că oamenii se pot converti trecând de partea adevăru‑
lui. Dar acest lucru mai înseamnă și că persoana se poate converti și la ceva greșit. În al doilea
rând, persoana poate da înapoi, se poate teme și se poate retrage din lupta de idei. În al treilea
rând, persoana poate face compromis și poate adopta elementele altor concepții despre lume în
concepția sa creștină despre lume și viață. În al patrulea rând, concepția creștină despre lume
și viață a acelei personae poate fi confirmată și să fie convinsă cu și mai multă tărie de adevărul
lui Cristos.

3. Cum poți convinge pe cineva folosind apologetica?
Una dintre primele strategii ar trebui să fie convingerea, mai degrabă decât combaterea.
Evident, este mult mai greu să convingi pe cineva, dar dacă acesta este obiectivul nostru, avem
o șansă mult mai bună de a câștiga inima și mintea, nu doar disputa. De aceea, este important
să menținem o atitudine creștină în timp ce dialogăm sau punem întrebări unui necredincios.
Atunci când punem întrebări, în loc să facem declarații dogmatice, îl putem determina pe ce‑
lălalt să examineze punctul de vedere creștin, fără a ridica tensiunea dialogului. Un alt avantaj
atunci când punem întrebări este faptul că îl forțăm pe celălalt să își examineze și să își apere
propriul său punct de vedere.
4. Dați câteva exemple de întrebări care ne pot ajuta să înțelegem concepția despre lume și viață
a unei alte persoane. Dați câteva exemple de întrebări de discernere și dezarmare care îi pot
ajuta pe alții să se gândească la concepția lor despre lume și viață.
Dacă vrem să înțelegem concepția cuiva despre lume și viață trebuie să punem câteva în‑
trebări care ne pot conduce de la practica la perspectiva acelei persoane. Noi de fapt căutăm
motivele fundamentale ale crezului său.
De exemplu, dacă cineva este implicat într‑o relație sexuală pre‑maritală, îl putem întreba:
„De ce faci asta?“ Răspunsul ar putea fi faptul că este plăcut, la care am putea pune o întrebare
mai profundă: „De ce crezi că este bine ceea ce faci?“ Mai devreme sau mai târziu vom ajunge
să descoperim concepția sa despre lume și viață punând întrebări. Ar putea spune că scopul
său în viață este de a avea parte de cât mai multă plăcere și de cât mai puțină durere. La acest
răspuns ai putea întreba în continuare: „De ce crezi că este adevărat?“
Alte câteva întrebări ce pot fi folosite într‑un dialog sunt:

• „Ce vrei să spui cu aceasta?“ – Această întrebare îl forțează pe celălalt să clarifice termenii
sau ideile pe care le folosește.
• „Cum ai ajuns la concluzia aceasta?“ – Această întrebare scoate la iveală metodologia sau
procesul său de gândire.
• „De unde ai această informație?“ – Această întrebare este folositoare pentru date statistice,
etc., pe care le vehiculează.
• „De unde știi că este adevărat?“ – Ca și întrebarea anterioară, această întrebare urmărește
să identifice sursele sau motivele cuiva.
• „Te‑ai gândit vreodată că [spațiu gol]?“ – Această întrebare oferă o perspectivă alternativă
care să fie luată în considerare.

Concluzii
5. Care sunt niște teste bune pentru viabilitatea unei concepții despre lume și viață?
• Fii atent la inconsecvențe logice. Dacă un crez este adevărat, atunci trebuie să fie logic. De
exemplu, un crez trebuie să se conformeze Legii non‑contradicției, care spune că un crez
nu poate fi și adevărat și fals în același timp și în același sens. Din punct de vedere logic, nu
poți avea o concepție despre lume și viață în care uneori crezi în Dumnezeu, iar alteori nu.
• Fii atent la idei sau crezuri ce se contrazic. Nu poți susține cu convingere că nimic nu este
adevărat, susținând în același timp că un astfel de crez este adevărat.
• Este viabilă concepția despre lume și viață? Poate fi aplicată în practică? Unii afirmă că
omul este, în esență, bun. Cu toate acestea, puțini dintre noi trăiesc pe baza acestui crez
(dovadă este faptul că ne încuiem ușile locuinței noaptea).
• Trebuie să fie în măsură să explice realitatea. Adică, trebuie să fie confirmată de experiența
noastră. Cineva poate susține că Dumnezeu nu există și tot ce se vede este rezultatul
evoluției. Totuși, acest crez nu pare să fie confirmat de designul pe care îl vedem în natură.

Întrebări la „Concluzii“
Concluzii 11.3
1. De ce este nevoie de credință pentru a fi ateu?
Mulți atei resping teismul, deoarece spun că este nevoie de prea multă credință să crezi în‑
tr‑un Dumnezeu nevăzut. Cu toate acestea ateii nu se pot lipsi de credință. Potrivit concepției
naturaliste despre lume și viață, nu numai că materia lipsită de inteligență a dat naștere minții,
ci și mimează designul. De la complexitatea ADN‑ului la complicatul dans prin care comunică
bondarul, tot ceea ce pare să se conformeze unui design este doar produsul întâmplării. Ca să
susții o astfel concepție despre lume și viață este nevoie de multă credință în lucrurile nevă‑
zute - existența eternă a materiei/energiei, designul care apare din întâmplare, forme simple
de viață care evoluează spre forme complexe, materia lipsită de inteligență producând ceva
inteligent, etc. [ÎV 11.3.2]
2. Potrivit naturalismului, ce a apărut prima dată: gândirea sau materia? De ce?
Ateii cred că materia a apărut înaintea gândirii și că materia a produs gândirea. Ateii neagă
existența lui Dumnezeu, deoarece pretind că știința a făcut ca o astfel de credință să fie ilogică.
Cu toate acestea, atât știința, cât și rațiunea, oferă credibilitate teismului. Concepția naturalistă
despre lume și viață postulează un univers etern compus în întregime din materie și energie
care, cumva, s‑a organizat de la sine într‑o ordine tot mai complexă (ceea ce contravine Legii
a Doua a Termodinamicii). Materia lipsită de viață a produs viața, formele simple de viață au
evoluat spre forme avansate de viață, ajungând în cele din urmă la inteligența observată la om.
[ÎV 11.3.2‑3]
3. Care sunt cele două mari obstacole în calea evoluției? De ce?
Printre altele, este necesar ca evoluția (1) să demonstreze apariția (generarea) spontană a
vieții și (2) să explice lipsa de forme de viață de tranziție.

Concluzii
Pentru ca evoluția să fie adevărată, viața trebuie să fi apărut cumva din materie lipsită de
viață. Evoluția trebuie să explice modul în care au apărut aminoacizii din materia lipsită de
viață și apoi cum s‑au grupat aminoacizii în proteine, în absența ADN‑ului. În plus, în toate
experimentele există forme inteligente de viață (adică, oamenii de știință) care planifică experi‑
mentele care să obțină ceea ce se spune că s‑a produs la întâmplare. De exemplu, chiar dacă oa‑
menii de știință cred că la început a existat oxigen din belșug, toate aceste experimente au loc în
medii lipsite de oxigen deoarece oxigenul distruge compușii organici folosiți. Cu toate acestea,
niciunul dintre experimentele de a crea viață din materie nevie nu a avut succes.
Al doilea obstacol în calea teoriei evoluției este lipsa de dovezi, lipsa formelor de tranziție
fosile. Cel puțin Darwin a fost sincer când a formulat prima dată teoria, precizînd că dacă nu
se găsesc dovezi fosile în sprijinul teoriei sale, atunci teoria ar trebui să fie abandonată. Astăzi,
evoluționiștii fie presupun dogmatic că teoria este adevărată, fie adoptă teoria evoluției punctate
– o teorie care postulează că lipsa formelor fosile de tranziție sprijină de fapt teoria evoluției.
[ÎV 11.3.5‑7]
4. Există vreo dovadă cu privire la natura păcătoasă a omului?
Biblia ne învață că omenirea, lăsată de capul ei, gravitează în mod natural spre preocupări
egoiste și păcătoase. Pe de altă parte, cele mai multe concepții seculare despre lume și viață
așază problema păcatului pe umerii societății și nu pe cei ai individului. Aceste concepții des‑
pre lume și viață postulează că omul este bun din naștere și, dacă societatea ar putea fi schimba‑
tă în mod corect, această bunătate inerentă ar fi evidentă. Totuși, în încercările de a demonstra
acest lucru, adepții umanismului secular și ai marxismului nu fac decât să demonstreze că
poziția creștină este validă. Zeci de milioane de oameni au fost sacrificați în numele comunis‑
mului și nenumărate alte milioane datorită dezbaterii despre personalitate (adică prin avort).
[ÎV l 1.3.8‑9]
5. Ce probleme apar o dată cu promovarea familiei non‑tradiționale?
Creștinii cred că familia este liantul care ține societatea laolaltă. Cum merge familia, așa
merge și societatea. Acest adevăr se vede pretutindeni astăzi: sărăcia este endemică în rândul
familiilor conduse de femei singure, tinerii între 17 și 24 de ani sunt mult mai predispuși la
abuzul de droguri sau la comiterea unor infracțiuni dacă provin din familii lipsite de tată; lega‑
lizarea avortului a făcut ca viața să nu mai aibă valoare, iar, drept urmare, oamenii nu mai sunt
șocați de eutanasie; numărul abuzurilor comise împotriva copiilor a crescut odată cu numărul
avorturilor. [ÎV 11.3.9]

6. Care sunt câteva inconsecvențe inerente ale concepției marxiste utopice despre lume și viață,
în general, și a socialismului în particular?
La fel ca și cu restul concepției marxiste despre lume și viață, există o serie de inconsecvențe
în teoriile sale despre societate și instituțiile sale. Dacă suntem doar simpli pioni neputincioși
ai dialecticii, de ce să‑i mai încurajăm pe proletari să se revolte? Oare schimbarea nu va avea
loc în mod inevitabil atunci când dialectica o va impune? Apoi, va înceta dialectica să mai
funcționeze atunci când se va ajunge la o societate perfectă (adică la comunism)? Oare comu‑
nismul nu va atrage o nouă antiteză și un conflict pentru ca o nouă sinteză să apară? Cu alte
cuvinte, dacă sinteza este tranzitorie, atunci și utopia va fi tranzitorie și, în mod logic, va trebui
să facă loc altei ordini sociale.
O problemă și mai mare este creată de insistența marxiștilor că socialismul este superior capi‑
talismulului. Socialismul jefuiește omenirea de orice stimulente de a progresa deoarece este con‑
trar simțului natural al dreptății existent în om. Cei care sunt leneși și nu produc – indiferent dacă
este vorba de note la școală sau mașini pe o linie de asamblare – nu ar trebui să fie remunerați
la fel cu cei care produc. În final, socialismul discriminează împotriva celor competenți, harnici,
productivi și încurajează invidia și lenea în rândul celor săraci, care într‑o societate capitalistă ar
putea fi productivi și ar putea cultiva sentimente de stimă de sine, mai degrabă decât de invidie.
Mai mult decât atât, socialismul nu grăbește abolirea deosebirilor de clasă (așa cum susțin
marxiștii), ci creează o nouă elită. De exemplu, în fosta Uniune Sovietică a apărut o clasă cu‑
noscută sub numele de „nomenclatură“ sau elita celor din conducere, care a deținut totul: fa‑
brici, piețe, sisteme de transport etc. În loc să elimine diferențele de clasă, socialismul a dus la
apariția unei clase extrem de autoritare.
Cea mai mare deficiență a sistemelor socialiste marxiste și umanist‑seculare este că aces‑
tea înlocuiesc mecanismul economiei de piață cu cel al planificării centralizate. Ei cred că
economiștii pot lua deciziile cele mai bune despre ce să se producă, cât de mult să se producă
și la ce preț, la fel de eficient ca atunci când se practică principiul cererii și ofertei. Nu numai că
această practică nu este realizabilă în teorie, dar în numeroase țări socialiste ea s‑a dovedit im‑
posibil de aplicat în practică. Nu există suficienți oameni inteligenți și morali care să cunoască
toți factorii economici pentru a lua astfel de decizii. [ÎV 11.3.10‑11]
7. Conform concepției creștine care este originea problemelor omenirii? Cum își propune
creștinismul să transforme societatea?
Concepția creștină despre lume și viață înțelege că problemele acestei lumi nu își au originea
în deficiențele structurilor și guvernării societății, ci în păcătoșenia inerentă a omului. Astfel,
creștinismul oferă o soluție – posibilitatea de a rupe legăturile păcatului – nu prin încrederea în
oameni sau în stat, ci recunoscând dorința omului de a ține totul sub control și întorcându‑se la
Cristos Domnul pentru ajutor. [ÎV 11.3.12]

Concluzii
8. Care sunt problemele juridice rezultate din concepțiile umanist seculare și marxiste despre
lume și viață? Cum văd creștinii dreptul?
Umaniștii seculari și marxiștii plasează responsabilitatea juridică în totalitate în mâinile sta‑

tului – fapt care duce la o capcană asemănătoare cu cea în care fiecare își face dreptate singur:
relativismul juridic. Deoarece statul este o entitate în continuă schimbare, legile nu pot avea
caracter absolut. Pentru ca legea să rămână constantă, pentru ca „dreptatea“ să însemne ceva
în sens rațional, juridic, legea trebuie să aibă o bază neschimbătoare. Numai o fundație abso‑
lută poate crea legi absolute, cum ar fi: „Întotdeauna este ilegal și imoral ca un judecător să ia
mită“; „Întotdeauna este rău ca un adult să molesteze sexual și să tortureze un copil pentru a
se distra“. Alte sisteme juridice pot spune numai: „Este ilegal, în condițiile actuale, să iei mită“
sau „Să nu iei... de obicei mită“.
Pericolul relativismului juridic ar trebui să fie evident pentru toți. Nu este o exagerare să
spunem că, în temeiul dreptului pozitivist, cineva se poate trezi într‑o dimineață să constate că
s‑a decretat că este ilegal să ai ochi verzi și va fi executat în acea dimineață pentru încălcarea le‑
gii. Atunci când statul este unica bază pentru conceperea legilor, poate apărea orice lege. Există
asemenea exemple în întreaga societate. Hitler, Stalin și mulți alții, s‑au folosit de legi pentru a
ucide milioane de oameni și a‑i elimina pe evrei, țigani, bolnavi, moșieri, creștini sau pe oricine
au vrut să lichideze – adică oricine stătea în calea dominării lor absolute asupra societății.
De altă parte, aplicarea legii creștine în societate duce la structuri drepte și practice. Legea
creștină se bazează pe caracterul lui Dumnezeu, o ordine morală, omul creat după chipul lui
Dumnezeu și întruparea lui Isus Cristos ca om. [ÎV l 1.3.13]
9. Ce este scientismul? Ce probleme apar când acest crez este aplicat în sfera eticii?
Scientismul este crezul că toate cunoștințele și adevărul pot fi și trebuie descoperite cu aju‑
torul științei. Iar dacă știința nu este capabilă să investigheze ceva, atunci acel domeniu nu are
nimic de‑a face cu adevărul.
Prima problemă asociată cu scientismul este că, în mod logic, știința nu poate fi singura sursă
a adevărului și a cunoașterii. De exemplu, știința nu îl poate studia pe Dumnezeu (sau absența
unui Dumnezeu), nici nu poate studia etica, nici chiar adevărul și epistemologia.
A doua problemă care apare și este strâns legată de prima: susținătorii acestui punct de ve‑
dere încearcă în mod inevitabil să aplice o metodă științifică în cazul unor chestiuni neștiințifice
cum sunt cele din teologie, etică, sau dezbaterea referitoare la origini. Și dorind ca știința să fie
omniscientă, ei trec dincolo de descoperirile științei și trag concluzia că Dumnezeu nu există,
că moralitatea este o invenție umană și că întreg cosmosul și viața au apărut ca urmare a unor
procese naturaliste și întâmplătoare. Dar așa cum ne‑a demonstrat trecutul, când aceste conclu‑
zii sunt aplicate în lumea reală se ajunge la genocid, opresiune și nihilism.

În fine, știința nu are nimic de spus despre termeni cum sunt dreptate, dragoste și curaj.
Știința nu este în stare să arate că stă la baza acestor termeni, după cum nu poate explica de
ce se îndrăgostește un bărbat și o femeie. Așa că, în ciuda opoziției față de codurile de legi
absolute și de morala tradițională, concepțiile seculare despre lume și viață se reîntorc în
mod inevitabil la o formă a eticii creștine atunci când postulează enunțuri cu caracter moral.
Știința nu a avut nimic de a face cu formarea temeliei pentru moralitatea biblică. Carcaterul
lui Dumnezeu este temelia pentru legea și etica creștină și ca rezultat, sistemele juridice și
etice creștine sunt relevante în practică, oferind o îndrumare bună pentru omul care caută să
trăiască corect. [ÎV 11.3.14‑16]
10. Ce probleme apar atunci când scientismul este folosit în psihologie?
Când scientismul este folosit pentru a studia omenirea, omul este redus la materie, iar min‑
tea și sufletul sunt considerate iluzii și voința liberă este privită ca un mit. Cu alte cuvinte, ni‑
meni nu vrea să facă ceva, deoarece nu există nimic fizic într‑o ființă umană care să poată scăpa
de legea cauzalității. De aceea, fiecare „alegere“ pe care o facem este doar o iluzie. Ceea ce pare
să fie o „alegere“, este de fapt procesul mecanic al cauzei și efectului. Eu nu pot face altceva de‑
cât să cred că scientismul este o concepție greșită despre lume și viață, iar adepții naturalismu‑
lui nu pot să facă altceva decât să creadă că nu este. Niciunul dintre noi nu poate alege altceva
în mod „liber“, deși unele procese naturale (cum ar fi de exemplu activitatea unor sinapse sau
ceva asemănător) ar putea indica la un moment dat că tocmai asta am făcut.
Este foarte interesant că adepții umanismului secular și ai marxismului minimalizează

sau ignoră această concluzie inevitabilă pentru că pare ilogică, ba chiar mai mult, se tem de
implicațiile sale.
Într‑un sens, iată ce sunt forțați adepții umanismului secular și cei ai marxismului să facă
atunci când sunt confruntați cu lumea reală. Concepția lor despre lume și viață descrie univer‑
sul într‑un fel, dar ei nu pot trăi în conformitate cu concepțiile lor. Susținătorii gândirii seculare
lasă deoparte ateismul și materialismul și îmbrățișează conceptul de absoluturi și voință liberă
atunci când interacționează cu comunitatea din care fac parte. [ÎV 11.3.18‑19]
Concluzii 11.4
11. Care sunt cele două lucruri pe care creștinii ar trebui să le aibă în vedere atunci când își apără
concepția biblică despre lume și viață?
După cum spune 2 Timotei 2:24‑26, noi trebuie să prezentăm adevărul pentru a‑i elibera
pe cei care au fost înrobiți de filozofii înșelătoare și în al doilea rând, trebuie să fim plini de
îngăduință și blânzi când facem acest lucru. Atât conținutul mesajului, cât și caracterul nostru
sunt importante. [ÎV 11.4.1 ]

Concluzii
12. De ce pluralismul religios este logic imposibil?
Legea non‑contradicției afirmă că două lucruri nu pot fi la fel și diferite, în același timp și în
același sens. Cu alte cuvinte, ceva nu poate fi și adevărat și fals în același timp. Când aplicăm
Legea non‑contradicției la religiile lumii, constatăm că hindușii, budiștii, evreii și musulmanii
neagă ceea ce afirmă creștinii: că Isus este Dumnezeu întrupat, a treia Persoană a Sfintei Tre‑
imi. Fie că Isus este, de fapt, un membru al Sfintei Treimi, fie că nu este. Dacă El nu este, atunci
creștinii au o credință greșită și cei de alte religii au dreptate. Pe de altă parte, dacă creștinii
au dreptate, atunci celelalte religii greșesc. Nu se poate ca toți să aibă dreptate. În timp ce este
posibil ca toate religiile din lume să greșească, este sigur că nu toate pot fi adevărate. [ÎV 11.4.2]
13. Care este problema cu pilda elefantului?
Pilda presupune (1) că fiecare om poate discerne doar de o parte a adevărului cu privire
la elefant și (2) că noi știm ceva ce orbii nu știu: că în realitate există un elefant pe care toți
îl ating.
În timp ce prima presupunere se bazează pe convingerea că nimeni nu poate avea cunoaștere

deplină, a doua premisă presupune că există cunoaștere obiectivă despre natura lui Dumnezeu
și că cineva știe cum este un elefant (sau Dumnezeu). Dar aici apare o contradicție. Pe de o par‑
te, povestea spune că noi oamenii – adică orbii din pildă – nu avem decât cunoaștere limitată.
Dar dacă toți sunt orbi, nimeni nu poate ști cum arată elefantul. Avem nevoie de perspectiva
cuiva care nu este orb, aflat într‑o poziție privilegiată revendicată de New Age. Dar cum se face
că aderenții New Age cunosc adevărul și nimeni altcineva nu‑l cunoaște? După cum se vede,
pilda nu demonstrează ideea pe care ar vrea să o apere – nu face decât să ilustreze ceea ce adepții
umanismului cosmic cred deja că este devărat. [ÎV 11.4.3]
14. De ce nu se poate trăi cu o etică relativistă?
Fie că recunosc sau nu acest fapt, adepții relativismului etic nu pot trăi în armonie cu propria
lor poziție morală. Primul pas în apărarea eticii creștine impune să arătăm că celelalte puncte
de vedere nu sunt valide. Când cineva spune că orice morală este relativă, cea mai simplă cale
de a arăta absurditatea afirmației este să întrebi: „Relativă față de ce?“ Imediat când cineva
vrea să răspundă la această întrebare încercând să găsească un punct fix de referință, aduce în
discuție un standard „absolut“ și astfel încetează să mai fie un relativist.
Un alt mod de a‑i ajuta pe oameni să‑și dea seama că de fapt cred într‑o morală absolută
este să le iei ceva ce prețuiesc, cum ar fi un portofel sau un player MP3. Dacă ridică obiecții cu
privire la acest lucru, întreabă? „De ce te superi? De ce încerci să‑mi impui mie moralitatea ta?“
Când vine vorba de lucruri la care ținem, toți acceptă absoluturile morale. [ÎV 11.4.4]

15. Care sunt câteva domenii comune la care pot recurge creștinii atunci când vorbesc cu cineva
care a fost înrobit de concepția New Age despre lume și viață?
Atunci când stăm de vorbă cu cineva care a fost înrobit de concepția New Age despre lume
și viață, putem aprecia dorința sa după o spiritualitate mai profundă în mijlocul culturii noas‑
tre materialiste. Dorința lor după inspirație și mirare în viață este legitimă, la fel cum este și
năzuința lor de a avea un sentiment al valorii personale. Cu toate acestea, trebuie să le explicăm
că greșesc atunci când încearcă să găsească împlinirea personală într‑o sursă impersonală: ener‑
gia cosmică‑Dumnezeul‑forță din New Age. Numai un Dumnezeu personal poate satisface
nevoia lor profundă de dragoste și acceptare necondiționată.
În plus, putem fi de acord cu preocuparea New Age cu privire la karma, deoarece reflectă sen‑
timentul nostru înnăscut de dreptate: ideea că vei culege ceea ce semeni, așa cum menționează
și Biblia în Galateni 6:7. Dar ideea de karma nu se ridică la nivelul afirmației Bibliei care spune
că greșelile noastre din trecut pot fi iertate și curățite și că putem fi uniți cu Dumnezeul care
ne‑a creat ca să avem o relație cu El. [ÎV 11.4.5]
Concluzii 11.5
16. De ce concepția postmodernistă despre realitate se contrazice pe sine?
Adepții postmodernismului afirmă că mai degrabă cuvintele construiesc, decât reflectă re‑
alitatea. De aici și sloganurile populare „Aceasta e doar interpretarea ta“ sau „Lucrul acesta
poate fi adevărat pentru tine, dar nu și pentru mine“. Aceste sloganuri insinuează că persoane
diferite au concepții diferite despre realitate și că nicio interpretare nu este mai bună decât alta.
Dar aceste sloganuri sunt promovate ca adevăruri și crezul aflat la baza lor este apărat ca fiind
„adevărul“. În ultimă instanță viața reală nu acceptă un număr infinit de interpretări. [ÎV 11.5.2]
17. Care este problema cu concepția postmodernistă despre limbaj?
Dacă fiecare comunitate decide ce este adevărat prin utilizarea limbajului său, care comu‑
nitate arbitrează între comunitățile aflate în dispută atunci când vine vorba de idei în conflict?
Luați ca exemplu o idee controversată cum este suttee (practica hindusă de a arde pe rug vădu‑
va împreună cu soțul decedat), exterminarea evreilor, abolirea proprietății private. Din moment
ce nicio comunitate nu poate pretinde că are „dreptate“ în acestea sau în alte probleme, rezulta‑
tul va fi o competiție acerbă pentru dominarea unui grup asupra altora. [ÎV 11.5.3]

Concluzii
18. De ce respingerea postmodernistă a adevărului și a metanarațiunilor este incompatibilă cu

creștinismul?
Potrivit concepției creștine despre lume și viață „adevărul“ există. Aproape totul despre
creștinism are caracter universal ca teorie și practică. Dumnezeu a creat întregul univers, in‑
clusiv oamenii. Păcatul este o stare universală care afectează fiecare ființă umană. Dumnezeu a
iubit lumea întreagă, fiecare ființă umană. Cristos a murit pentru păcatele întregii lumi, nu doar
pentru una sau două comunități. Creștinii trebuie să‑L iubească pe Dumnezeu din toată inima
și din tot sufletul și pe semenii lor din lumea întreagă.
Și chiar și mai important, Dumnezeu a ales să comunice adevărul despre Sine și despre
lumea Sa, prin cuvintele cuprinse în Scripturi, împreună cu limbajul prin care comunică cerul
(Psalmul 19). Cuvintele lui Dumnezeu nu depind de interpretarea cititorului. În schimb, citito‑
rul trebuie să interpreteze Biblia conform intenției lui Dumnezeu. [ÎV 11.5.4]
19. De ce se contrazic adepții postmodernismului atunci când vine vorba despre „dreptatea
socială“?
Pe de o parte adepții postmodernismului susțin că metanarațiunile nu pot capta esența ade‑

vărului, dar în același timp, ei pretind că o viziune de stânga a dreptății sociale este „corectă“.
Dar acest lucru ridică întrebarea: „Cum poate punctul lor de vedere să fie corect?“ De ce să în‑
cerci să salvezi de la oprimare pe cei aflați în minoritate? Ce e greșit cu oprimarea? Ce le dă lor
dreptul de a‑și impune punctul lor de vedere asupra altora? Singurul lucru pe care‑l pot spune
este: „Nu ne place așa ceva“. [IV 11.5.5]
[Discutați cu elevii rolul pe care l‑a jucat creștinismul în promovarea „dreptății sociale“ în întreaga
lume. 11.5.6]
20. De ce este inconsecventă abordarea postmodernistă a istoriei?
Adepții postmodernismului susțin că toate descrierile istorice sunt doar ficțiuni create pen‑
tru un scop politic și că toți istoricii sunt părtinitori, limitați de propriul lor cadru social. De‑
sigur, istoricii au o concepție despre lume și viață, o viziune pentru progresul politic și sunt
implicați emoțional. Întotdeauna a fost așa. Astfel, postmoderniștii au dreptate când afirmă
că istoricii părtinitori au descris și caracterizat în mod eronat unele evenimente istorice. Dar,
această afirmație presupune că astfel de istorici „au înțeles lucrurile greșit“.
Deși este adevărat că unii istorici au interpretat greșit istoria ca să‑i convingă pe alții de o
anumită perspectivă asupra unor evenimente din trecut, tocmai faptul că noi știm acest lucru
arată că istoria nu este în întregime inaccesibilă. Faptul că unele descrieri ale trecutului pot fi
corectate arată că istoria nu ar trebui pusă pe picior de egalitate cu unele descrieri fictive, ca în
cazul literaturii de ficțiune.

Este clar că indivizi, comunități și state au falsificat istoria pentru a pune mâna pe putere sau
pentru a‑și acoperi nelegiuirile. De exemplu, fosta Uniune Sovietică a controlat scrierea manu‑
alelor și i‑a învățat pe copii că Iosif Stalin a fost un simbol al virtuții, când de fapt el a trimis la
moarte milioane de oameni. Adevărul a fost descoperit atunci când martorii oculari au început
să vorbească despre atrocități și s‑au găsit gropile comune ale celor omorâți. Continuarea cerce‑
tărilor în istorie a dezvăluit adevărul despre Stalin, Lenin, Mao, Pol Pot și alții.
Aceste revelații cu privire la Stalin și alții nu sunt simple construcții sociale sau prejudecăți
politice ale istoricilor contemporani, ci reprezintă consensul gândirii științifice. Ele sunt bazate,
de asemenea, pe presupunerea că avem acces la adevăr atunci când este vorba de trecut. Și deși
postmoderniștii nu sunt dispuși să admită acest lucru, aceasta este singura abordare rațională
pentru înțelegerea istoriei. [ÎV 11.5.7]

„Secretele celor ce
schimbă lumea”
cu Jeff Myers
Partea întâi
I. Trăind ca prinți
„ Dumnezeu folosește oameni obișnuiți, cu talente obișnuite, pentru a‑i pune în situații de con‑
ducere astfel încât [ei] să aibă un impact asupra lumii în numele lui Isus Cristos.“
A. Personajul biblic, tipic pentru un conducător tânăr, este Estera, care a fost. . .
1. Probabil o adolescentă .
2. A ajuns într‑o poziție de mare responsabilitate.
3. A răspuns cu creativitate și curaj.
„Dacă vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu
şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns
la împărăţie?“ (Estera 4:14)
„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor
pe care Dumnezeu Şi l‑a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale
Celui ce v‑a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“. (1 Petru 2:9)
B. Te‑ai născut să fii de neam regesc .
II. Bazele conducerii din perspectivă biblică
A. Isus despre conducere: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă
din toţi şi slujitorul tuturor!“ (Marcu 9:35)
B. Doulos: cineva care de bună voie devine sclav

„A fi conducător înseamnă a fi gata să te ridici în jos.“ (dr. Glen Schulz)
C. Conduci direct proporțional cu dorința de a duce greutatea celor ce te urmează.
„ Cu cât îți asumi mai multe responsabilități în legătură cu viața altora, cu atât vei fi un lider mai
bun.“
D. Lider : cineva care vede lumea din perspectiva lui Dumnezeu, care își exercită darurile sau
talentele cu excelență și perseverență, și care planifică strategic să‑i slujească pe alții.
III. Cele patru aspecte ale reușitei
Viziune strategică : Să vezi lumea așa cum o vede Dumnezeu
Misiune strategică : Să știi care este locul tău în planul lui Dumnezeu
Motivație strategică : Să ai energia pentru a pune în practică planul lui Dumnezeu
Plan strategic : Să‑ți organizezi viața în funcție de planul lui Dumnezeu
Partea a doua
IV. Viziunea de ansamblu: Cum să‑ți dezvolți o viziune strategică
„Primul lucru prin care se disting liderii care schimbă lumea este viziunea lor asupra lumii. Ei
înțeleg cum să influențeze lumea prin hotărârea și creativitatea lor.“
„Secretul descoperirii unei viziuni este să înveți să vezi lumea așa cum o vede Dumnezeu.“
V. Viziune strategică : să vezi lumea așa cum o vede Dumnezeu
A. Lipsa de viziune ucide .
„Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu“. – Proverbe 29:18
B. Oamenii cu viziune văd lumea...

Concluzii
1. așa cum este într‑adevăr ,
...și ...
2. așa cum ei ar vrea să fie .
C. Patru lucruri care ne fac să ne pierdem viziunea:
1. Relativism : Oamenii nu pot deosebi binele de rău
2. Apatie : Oamenilor nu le mai pasă de ceilalți
3. Lașitate : Oamenilor le este frică să acționeze așa cum este drept
4. Tiranie : Cei de la putere impun cu forța preferințele lor egoiste
„În lipsa unei moralități biblice, se va ridica întotdeauna o nouă elită care abia
așteaptă să dicteze societății normele ei absolute și arbitrare.“ – Francis Schaeffer.
5. Această viziune conduce la: oprimare .
„Când biruie cei neprihăniţi, este o mare slavă, dar când se înalţă cei răi, fiecare se
ascunde.“ – Proverbe 28:12
D. Patru aspecte ale unei viziuni alternative:
1. Discernământ : Capacitatea de a deosebi binele de rău și de a alege ce este bine
2. Convingere : O preocupare personală pentru ce este bine și rău, pentru tine și pentru
alții.
„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă.“ – Coloseni 2:8
3. Curaj : Depășirea fricii pentru ca să aperi ce este drept și să te opui răului
4. Pace : Cei aflați la putere conduc conform unor standarde obiective atemporale pentru
menținerea libertății
5. Această viziune conduce la: prosperitate .
„Nenorocirea îi urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu ferici‑
re.“ – Proverbe 13:21
E. Cum să dobândești o viziune:

1. Observă problema (Neemia)
2. Simte cât este de urgentă (Estera)
3. Anticipează implicarea (Isaia)
4. Dedică‑te să acționezi (Debora)
„Dobândirea unei viziuni se aseamănă în multe privințe cu dobândirea unei de‑

pinderi și, ca orice deprindere, se îmbunătățește pe măsură ce o pui în practică. Pe
măsură ce îți îmbunătățești capacitatea de a dobândi o viziune a lumii înconjură‑
toare, îți vei mări influența în viața altor oameni și ca rezultat, vei deveni un lider
care schimbă lumea.“
Partea a treia
VI. Trăind ca biruitor: Dezvoltarea unei misiuni strategice
„ Cel de‑al doilea lucru prin care se deosebesc liderii care schimbă lumea de ceilalți oameni este
capacitatea celor dintâi de a accesa rezervorul lor de talente și daruri, pentru a exploata orice
situație și a fructifica toate ocaziile.“
VII. Misiune strategică: să știi care este locul tău în planul lui Dumnezeu.
A. Trei adevăruri esențiale din Scriptură care ne conferă un sentiment de misiune:
1. Dumnezeu te‑a creat .
„Tu mi‑ai întocmit rinichii, Tu m‑ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură
aşa de minunată.“ – Psalmul 139:13‑14.
2. Dumnezeu te‑a înzestrat ca să faci ceva.
„Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe [...] Şi fiecăruia i se dă arăta‑
rea Duhului spre folosul altora.“ – 1 Corinteni 12:4‑7
3. Dumnezeu te îndrumă când eşti în acțiune
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.“ – Pro‑
verbe 16:9

Concluzii
B. Cum să dezvolți o misiune:
1. Revizuiește : Caută indicii în experiențele tale de viață
2. Anticipează : Privește în viitor pentru a stabili cum să acționezi
3. Consultă : Cere ajutor de la „Solomonii“ din viața ta
4. Acționează : Depune toate eforturile, recunoscând că Dumnezeu te va orienta
„Sentimentul că ai o misiune nu vine de la alții, ci se naște când trăiești planul pe

care ți l‑a dat Dumnezeu, acel plan unic la care numai tu ai fost chemat. Trăind cu
acel sentiment al misiunii, vei deveni un lider care schimbă lumea și care va realiza
ceva pentru Isus Cristos.“
Partea a patra
VIII. Calificarea pentru a fi lider: Dezvoltarea unei motivații strategice.
„ Al treilea lucru prin care se disting liderii care schimbă lumea este modul în care își folosesc
energia pentru a‑și atinge obiectivele.“
IX. Motivație strategică: Acumularea energiei necesare pentru a pune în practică

planul lui Dumnezeu.
„ Perseverență înseamnă să mergi înainte în ciuda tuturor dificultăților, să răspunzi provocări‑

lor, să escaladezi munții vieții și să continui calea în ciuda tuturor piedicilor.“
„Dezvoltăm o strategie [...] și în cele din urmă strategia noastră începe să se transforme în stres.“
A. Cum să tratezi situațiile stresante din viață.
1. Stres : O stare care există din cauza tensiunii sau a deformării
2. Tensiunea : Una din cele două forțe de echilibrare care tind să cauzeze tensiuni sau
deformări
3. Stresul este rău, dar tensiunea poate fi bună.

4. Echilibru : O stare de echilibru sau de egalitate între forțe care se opun.
B. Dezvoltarea echilibrului
1. Recunoaște-ți reacțiile distructive [la stres]
2. Notează ceea ce te deranjează
3. Definește un moment de încheiere pentru orice activitate
4. Nu sacrifica nevoile de bază (adică somnul, hrana, mișcarea)
C. Cum să rămâi motivat.
1. Cunoaște‑ți adevărata motivație
Motivație: „Acea stare în care individul își concentrează toată atenția în scopul finalizării
competente a unei sarcini.“ (Profesorii Beatty și Payne)
2. O strategie pentru înaintare
i. Planifică
ii. Atacă
iii. Consolidează
iv. Regrupează (odihnește‑te)
3. Alte idei pentru a rămâne motivat
i. Stimulează‑te cu idei noi în mod regulat
ii. Studiază‑i pe eroi
iii. Recuperează timpii morți
iv. Menține disciplina spirituală
„Pentru a fi tot timpul motivat trebuie să înțelegi ordinea: planificare, atac, consolida‑
re, regrupare; de asemenea, pentru păstrarea disciplinei de bază în vederea utilizării
timpului cu înțelepciune. Pe măsură ce faci aceste lucruri, vei descoperi că motivația
pentru majoritatea oamenilor nu înseamnă o stare permanentă de energie înaltă și ati‑
tudine pozitivă, ci este capacitatea de a continua în ciuda marilor dificultăți.“

Concluzii
Partea a cincea
X. Dezvoltarea unui plan stategic: Organizarea vieții în funcție de planul lui

Dumnezeu.
„ Al patrulea lucru prin care se distinge un lider care schimbă lumea este modul în care planifică
cu atenţie ca să atingă obiective bine definite“.
XI. Plan strategic: Organizarea vieții în funcție de planul lui Dumnezeu.
A. Învață să răscumperi timpul
„ Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.
Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.“ – Efeseni 5:15‑16
1. Ia‑ți o agendă și folosește‑o
2. Planifică la începutul săptămânii
3. Planifică în funcție de misiunea și obiectivele tale
4. Concentrează‑te pe unul sau două domenii în fiecare zi
B. Învață cum să îți stabilești obiectivele
1. Notează: scrie obiectivele
2. Imaginează: imaginează‑ți beneficiile
3. Cere: cere ajutorul experților
4. Înzestrează‑te: dobândește aptitudinile și cunoștințele necesare
5. Armonizează: elaborează un plan de acțiune

Partea a șasea
XII. Îndată ce te vei angaja în acest proces, Satan te va ataca!
Dragă slăbănogule creștin,
Cine te crezi? Nu vei reuși niciodată în planurile tale! Vezi lista anexată.
Rivalul tău, Satan
Motive din cauza cărora nu vei reuși niciodată ca și conducător:

• Nu ai destulă influență
• Nimeni nu îți va da atenție
• Îți va fi prea frică
• Nu te poți pune cu mine
„ De pildă, fraţilor, uitaţi‑vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul
lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale
lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă
de ruşine pe cele tari... pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.“ (1 Corinteni
1:26‑29)
B. Atacul lui Satan: „Nimeni nu te va băga în seamă pentru că ești prea tânăr .“
Răspuns: Nu te intimida ... tu stabilești standardul .
„ Nimeni să nu‑ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare,
în dragoste, în credinţă, în curăţie.“ (1 Timotei 4:12)
C. Atacul lui Satan: „Îți va fi frică .
Răspuns: Dumnezeu ți‑a dat îndrăzneală .
„ Căci Dumnezeu nu ne‑a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă“.

(2 Timotei 1:7)
D. Atacul lui Satan: „Nu te poți pune cu mine“.

Concluzii
Răspuns: Biruința este inevitabilă.
„Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi
împotriva noastră? ... Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela
care ne‑a iubit.“ (Romani 8:31, 37)
XIII. Pentru ce merită să trăiești (și să mori)?
„ Păcatul timpului nostru este păcatul de a nu crede în nimic, de a nu ne păsa de nimic, de a nu

fi interesat de nimic, de a nu reacționa la nimic, de a nu ne bucura de nimic, de a nu urî nimic,
de a nu avea niciun scop în viață, dar de a rămâne în viață pentru că nu există nimic pentru care
să mori.“ (Dorothy Sayers)

Vezi de asemenea Fișa informativă „Conducerea“
„Secretele celor ce schimbă lumeaˮ
1. Ce a spus Isus despre conducere? Care sunt caracteristicile unui lider creștin?
În Marcu 9:35 Isus a spus: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe
urmă din toţi şi slujitorul tuturor!“ Această descriere a conducerii schimbă radical modul în
care lumea definește un lider. Mandatul biblic de a conduce nu înseamnă ca o persoană să
își exercite puterea asupra altora pentru un câștig personal, ci mai degrabă este ascultarea de
Dumnezeu prin slujirea altora. La fel cum liderul nostru Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi,
tot așa trebuie să slujim și noi în vederea împlinirii nevoilor lumii.
[Discutați de asemenea Filipeni 2:1‑8]
Un lider creștin este un om care vede lumea din perspectiva lui Dumnezeu, perseverează și
excelează în exercitarea darurilor și talentelor sale și are o strategie de a‑i sluji pe alții. Pentru
a vedea lumea din perspectiva lui Dumnezeu trebuie să cunoască Cuvântul Lui și să aibă o
concepție biblică despre lume și viață. În afară de aceasta, toți creștinii au primit daruri pe care
pot să și le exercite în lume. Aceste talente ar trebui să fie dezvoltate și utilizate într‑un mod
excepțional și în beneficiul altora.
2. Ce este o viziune strategică? Care sunt cele patru lucruri care ne pot face să ne pierdem vi‑
ziunea? Care sunt cele patru caracteristici ale unei viziuni alternative? Cum ajungem la o
viziune?
A avea o viziune strategică înseamnă a vedea lumea așa cum o vede Dumnezeu.
În prezent, există o serie de atitudini ale societății care ne pot face să ne pierdem viziunea.
Prima este relativismul moral. Atitudinea etică postmodernă susține privatizarea moralității la
nivelul individului sau a comunității. Relativismul moral devine cauza altor probleme. A doua
atitudine este apatia. În mod logic, dacă nu există bine și rău universal sau transcendent, atunci
putem ignora răul și să refuzăm să facem binele. A treia atitudine este lașitatea. Să aperi ce este
bine și drept în ziua de astăzi înseamnă a fi etichetat ca intolerant, și de frică să nu fim socotiți
astfel, alegem să nu facem absolut nimic. În fine, rezultatul logic al relativismului moral este
o societate în care ce este drept este decis de către cei aflați la putere. În cele din urmă această
lipsă de viziune duce la oprimare.

Concluzii
Cu toate acestea, putem dezvolta o viziune creștină, dacă adoptăm o serie de atitudini
creștine. Prima atitudine este discernământul. Contrar curentului actualei culturi, oamenii își
pot dezvolta capacitatea de a distinge între bine și rău și de a alege să facă binele. În al doilea
rând, putem, și de fapt trebuie, să avem convingeri – o preocupare personală pentru alții și
pentru noi înșine. În al treilea rând, în loc să fim lași, putem fi curajoși și putem lupta pentru ce
este drept. În fine, rezultatul logic al discernământului moral în cultura în care trăim este pacea.
În cele din urmă această viziune duce la prosperitate.
Pentru a dobândi o viziune trebuie să:

• observi problema
• fii conștient de urgența ei
• anticipezi implicarea, adică să planifici
• să treci la acțiune
De exemplu, dacă locuiești într‑un oraș cu mulți oameni fără adăpost și flămânzi, sau poate
locuiești într‑un oraș în care problema este numărul mare de adolescente însărcinate. Există
multe probleme etice de care creștinii trebuie să ia act mai întâi și apoi să fie motivați de senti‑
mentul de urgență a problemei. După recunoașterea problemei și implicarea emoțională, pu‑
tem începe să ne planificăm implicarea directă.
Dacă ne gândim la exemplele de mai sus, am putea colecta mâncarea ce rămâne de la resta‑
urantele din oraș și am putea‑o duce de mai multe ori pe săptămână la un punct de distribuire
a mâncării pentru cei săraci. Poate că te‑ai putea oferi voluntar ca să ajuți la învățătură o mamă
adolescentă, astfel încât să poată absolvi facultatea și să obțină o slujbă. În fine, poți pune planul
în practică.
3. Ce este o misiune strategică? Care sunt cele trei fapte esențiale din Scriptură care ne dau un
sentiment de misiune? Cum putem dezvolta o misiune?
A avea o misiune strategică înseamnă să știi care îți este locul în planul lui Dumnezeu. Din
perspectivă biblică știi că Dumnezeu te‑a făcut, ți‑a dat unele daruri și te conduce.
Pentru a avea o misiune trebuie să pui în aplicare următoarele puncte:
- Revizuiește: Caută indicii în experiențele tale de viață. Nu este vorba doar de unul dintre
talentele tale. Este foarte important ceea ce îți place să faci și pentru care ai pasiune.
- Anticipează: Privește în viitor pentru a stabili cum să acționezi. Gândește‑te la ramificațiile

și implicațiile pe termen lung ale misiunii. Acest lucru înseamnă cercetare și planificare.

- Consultă: Cere ajutor de la „Solomonii“ din viața ta. Discută cu alții care fac deja ceva ce te
interesează. Cere‑le sfatul și întreabă‑i dacă ar accepta să‑ți fie mentori.
- Acționează: Depune toate eforturile, recunoscând că Dumnezeu te va conduce. Aceasta nu

înseamnă că ar trebui să stai și să aștepți ca Dumnezeu să te îndrume. Mai degrabă, trebuie
să fii implicat și gata să‑L lași pe Dumnezeu să te îndrume.
4. Ce este o motivație strategică? Cum poți să îți păstrezi motivația?
Să ai o motivație strategică înseamnă să ai energia de a pune în practică planul lui Dumnezeu.
Este important să ne dăm seama că motivația nu este o stare constantă, ci este mai degrabă
o stare temporară de concentrare maximă pentru un anumit scop. Este imposibil ca motivația
să rămână la același nivel și dacă încercăm să facem așa ceva ajungem la stres și epuizare.
Motivația ar trebui să urmeze un tipar: planificare, atacare, consolidare și regrupare. Același
model este utilizat în campaniile militare. În primul rând planifică bătălia; apoi pune în aplicare
planul. Consolidează‑ți poziția și apoi odihnește‑te înainte de a trece la următoarea misiune.
Alte idei pentru a rămâne motivați:

• Antrenează‑te în mod regulat
• Studiază‑i pe eroi
• Nu pierde timpul
• Menține disciplina spirituală
5. Ce este un plan strategic? Cum răscumperi timpul? Cum stabilești obiectivele?
A avea un plan strategic înseamnă a‑ți organiza viața ta în funcție de planul lui Dumnezeu.
Pentru a folosi eficient timpul, este bine să faci rost mai întâi de o agendă și să o utilizezi.
Aceasta înseamnă să rezervi timp la începutul săptămânii pentru a‑ți nota obiectivele zilnice,
săptămânale, precum și cele pe termen lung. Aceste obiective trebuie să fie planificate în funcție
de misiunea ta. De asemenea, este bine să te concentrezi doar pe unu sau două domenii în fie‑
care zi, decât să adopți un stil pompieristic fragmentându‑ți concentrarea.
Pentru a‑ți stabili obiectivele, trebuie să faci eforturi:

• Notează: Scrie obiectivul. Acest lucru te va ajuta să te organizezi și să vezi prioritățile.
• Imaginează: Imaginează‑ți beneficiile. Acest lucru va ajuta să fii motivat și să ai un scop
precis.
• Cere: Cere ajutor de la alții. Există o serie de oameni care te pot ajuta în eforturile tale.

Concluzii
• Înzestrează‑te: Dobândește aptitudinile și cunoștințele necesare.

• Armonizează: Elaborează un plan de acțiune. Este important să ai o hartă ca să știi încotro
te duci și cum vei ajunge acolo.
Activitate de fixare a obiectivelor

Rezervă un timp înainte de sfârșitul cursului și pentru a le permite elevilor
să stabilească câteva obiective.
Distribuiți fișa „Fixarea obiectivelor“ care se găsește pe CD‑ul profesorului în folderul

„Fișe“. Elevii ar trebui să‑și stabilească cel puțin un obiectiv pentru fiecare domeniu, având
grijă ca obiectivele să fie specifice, realiste și tangibile.

Examenul final
(programa de180 de zile)
2 puncte pentru fiecare răspuns
1. d 50. c 99. e 148. c

2. b 51. d 100. e 149. b
3. c 52. e 101. e 150. d
4. c 53. a 102. d
5. c 54. a 103. e
6. d 55. c 104. b
7. d 56. a 105. e
8. c 57. d 106. c
9. b 58. a 107. c
10. d 59. d 108. c
11. c 60. e 109. d
12. d 61. a 110. b
13. d 62. b 111. e
14. d 63. a 112. a
15. e 64. b 113. b
16. d 65. d 114. d
17. e 66. e 115. b
18. b 67. a 116. b
19. d 68. d 117. d
20. e 69. c 118. e
21. c 70. d 119. a
22. e 71. b 120. c
23. e 72. e 121. b
24. e 73. e 122. c
25. a 74. b 123. a
26. e 75. e 124. e
27. e 76. b 125. e
28. c 77. e 126. c
29. b 78. c 127. c
30. c 79. a 128. b
31. e 80. d 129. d
32. d 81. d 130. d
33. d 82. b 131. d
34. a 83. e 132. c
35. e 84. d 133. a

Concluzii
36. c 85. e 134. b

37. c 86. a 135. d
38. b 87. a 136. e
39. a 88. b 137. e
40. e 89. d 138. c
41. c 90. a 139. e
42. b 91. e 140. a
43. c 92. c 141. e
44. a 93. d 142. d
45. d 94. b 143. d
46. e 95. e 144. e
47. c 96. d 145. c
48. b 97. d 146. e
49. d 98. d 147. c
Examenul final
(programa de 90 de zile)
3 puncte pentru fiecare răspuns
1. d 49. b 97. e
2. b 50. e 98. c
3. c 51. b 99. e
4. c 52. e 100. c
5. c 53. c
6. d 54. a
7. d 55. b
8. c 56. e
9. e 57. a
10. b 58. b
11. d 59. d
12. e 60. a
13. a 61. e
14. e 62. c
15. e 63. d
16. c 64. d
17. b 65. d

18. c 66. e
19. e 67. e
20. d 68. e
21. d 69. d
22. c 70. c
23. c 71. c
24. b 72. d
25. a 73. b
26. e 74. e
27. c 75. a
28. b 76. b
29. c 77. d
30. a 78. b
31. d 79. b
32. c 80. d
33. d 81. e
34. e 82. a
35. a 83. c
36. a 84. b
37. c 85. d
38. a 86. d
39. d 87. d
40. a 88. c
41. d 89. a
42. b 90. b
43. d 91. d
44. e 92. e
45. a 93. e
46. d 94. c
47. c 95. e
48. d 96. d

Fișe informative
Apologetică
Fișa informativă
Termeni importanți:
Apologie [de la cuvântul apologia (lb. greacă)]: Un răspuns sau o justificare rațională1
pologetică: un domeniu al teologiei, care încearcă să ofere o apărare rațională a credinței

A
creștine
Apologetica negativă: Răspunsuri la obiecțiile față de credința creștină (defensivă)
Apologetica pozitivă: Furnizarea unor motive pentru a crede credința creștină (ofensivă)
rgumentul bazat pe design (proiect): Un argument care susține că dacă există ceva ce este
A
proiectat, trebuie să aibă un proiectant
rgumentul cosmologic Kalam: O reflecție rațională referitoare la trei dileme exhaustive în

A
legătură cu originea cosmosului: 1) A avut universul un început sau a existat dintotdeauna? 2)
A fost începutul său cauzat sau necauzat? 3) Agentul cauzei a fost personal sau impersonal?
rgument transcendental: O comparație rațională a ateismului și teismului, care se concentrea‑

A
ză asupra rezultatelor practice ale ambelor viziuni asupra lumii
Versete cheie:
Matei 22:34‑40 2 Corinteni 10:4‑5 1 Petru 3:13‑16
Faptele Apostolilor 17:16 urm. Coloseni 2 Iuda 3
Romani 12:1‑4
Organizații importante
American Vision - www.americanvision.com - 770.222.7266 -
Biblical Worldview - www.christianworldview.net -
Christian Answers - www.christiananswers.net -
Christian Apologetics & Research Ministry - www.carm.org -
Christian Research Institute - www.equip.org - 888.700.0274 -
Probe Ministries - www.probe.org - 800.899.7762 -
1
În limba engleză cuvântul apology are înțelesul de scuză, ,,îmi pare rău“ atunci când cineva a greșit. Dar nu acesta este sensul original
al cuvântului. După cum se poate observa din greacă, ,,apologetică“ este o apărare motivată a acțiunii (lor) sau convingerii (lor).

Fișe informative
Tekton Apologetics Ministries - www.tektonics.org -

Stand to Reason - www.str.org - 800.273.2766 -
Summit Ministries - www.summit.org - 719.685.9103 -
Publicații importante
Areopagus Journal - Apologetics Resource Center - www.arcapologetics.org - 205.403.0102 -
Biblical Worldview - American Vision - www.americanvision.org - 800.628.9460 -
Christian Research Journal - Christian Research Institute - www.equip.org - 888.700.0274
First Things - Institute of Religion and Public Life - www.firstthings.com - 877.905.9920 -
Southern Baptist Journal of Theology - Southern Baptist Theological Seminary - - www.sbts.edu -
Summit Journal - Summit Ministries - www.summit.org - 719.685.9103 -
Surse importante
Apologetică generală
Bahnsen, Greg L., Always Ready: Directions for Defending the Faith, Atlanta: American Vision, 1996.
Beckwith, Francis, William Lane Craig, and James Porter Moreland, eds., To Everyone an Answer: A
Case for the Christian Worldview, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2004.
Beisner, E. Calvin, Answers for Atheists, Agnostics, and Other Thoughtful Skeptics: Dialogs About Chris‑
tian Faith and Life, Wheaton, IL: Crossway, 1993.
Carroll, Vincent, and Dave Shiflett, Christianity on Trial: Arguments against Anti‑religious Bigotry, San
Francisco: Encounter Books, 2002.
Copan, Paul, That’s Just Your Interpretation: Responding to Skeptics Who Challenge Your Faith, Grand
Rapids, MI: Baker, 2001.
Corduan, Winfried. No Doubt About It: The Case for Christianity, Nashville: Broadman & Holman,
1997.
Evans, C. Stephen. Pocket Dictionary of Apologetics and Philosophy of Religion, Downers Grove, IL:
InterVarsity, 2002.
Follis, Bryan A., Truth with Love: The Apologetics of Francis Schaeffer, Wheaton, IL: Crossway, 2006.
Geisler, Norman L., Baker Encyclopedia of Christian Apologetics, Baker Reference Library, Grand Ra‑
pids, MI: Baker, 1999.
———, Christian Apologetics, Grand Rapids, MI: Baker, 1976.
Geisler, Norman L., and Peter Bocchino, Unshakable Foundations, Minneapolis: Bethany, 2001.
Geisler, Norman L., and Ronald M. Brooks, When Skeptics Ask, Wheaton, IL: Victor, 1990.
Geisler, Norman L., and Paul K. Hoffman, Why I Am a Christian: Leading Thinkers Explain Why They
Believe, Grand Rapids, MI: Baker, 2001.
Kreeft, Peter, Fundamentals of the Faith: Essays in Christian Apologetics, San Francisco: Ignatius, 1988.
Kreeft, Peter, and Ronald K. Tacelli, Handbook of Christian Apologetics: Hundreds of Answers to Crucial
Questions, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1994.
Lewis, C.S., Mere Christianity, San Francisco: HarperSanFrancisco, 2001.
———, The Pilgrim’s Regress: An Allegorical Apology for Christianity, Reason, and Romanticism, Grand
Rapids, MI: Eerdmans, 1992.

McDowell, Josh, Josh McDowell Answers Five Tough Questions, Wheaton, IL: Tyndale, 1991.
———, The New Evidence That Demands a Verdict, Nashville: Thomas Nelson, 1999.
McDowell, Josh, and Bob Hostetler, Beyond Belief to Convictions, Wheaton, IL: Tyndale, 2002.
McGrath, Alister E., Explaining Your Faith, Grand Rapids, MI: Baker, 1996.
———, Intellectuals Don’t Need God and Other Modern Myths: Building Bridges to Faith through Apolo‑
getics, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1993.
Moreland, James Porter, Scaling the Secular City: A Defense of Christianity, Grand Rapids, MI: Baker,
1987.
Nash, Ronald H., Faith and Reason: Searching for a Rational Faith, Grand Rapids, MI: Baker, 1988.
Noebel, David A., Understanding the Times: The Collision of Today’s Competing Worldviews, Manitou
Springs, CO: Summit Press, 2006.
Plantinga, Alvin, Warranted Christian Belief, New York: Oxford University Press, 2000.
Pratt, Richard L., Every Thought Captive: A Study Manual for the Defense of Christian Truth, Phillips‑
burg, NJ: Presbyterian & Reformed, 1979.
Rhodes, Ron, Answering the Objections of Atheists, Agnostics, and Skeptics, Eugene, OR: Harvest, 2006.
Samples, Kenneth R., Without a Doubt: Answering the 20 Toughest Faith Questions, Grand Rapids, MI:
Baker, 2004.
Schaeffer, Francis A., Death in the City, Wheaton, IL: Crossway, 2002.
———, The God Who Is There, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1998.
Strobel, Lee, The Case for Christ: A Journalist’s Personal Investigation of the Evidence for Jesus, Grand
Rapids, MI: Zondervan, 1998.
Wright, N.T., Simply Christian: Why Christianity Makes Sense, San Francisco: HarperSanFrancisco,
2006.
Van Til, Cornelius, The Defense of the Faith, Philadelphia: Presbyterian & Reformed, 1955.
ARGUMENTE PENTRU EXISTENȚA LUI DUMNEZEU

Boa, Kenneth, and Robert M. Bowman, 20 Compelling Evidences That God Exists: Discover Why Belie‑
ving in God Makes So Much Sense, Tulsa, OK: RiverOak Publishing, 2002.
Geisler, Norman L., and Frank Turek, I Don’t Have Enough Faith to Be an Atheist, Wheaton, IL: Cro‑
ssway, 2004.
McGrath, Alister E., Intellectuals Don’t Need God and Other Modern Myths: Building Bridges to Faith
through Apologetics, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1993.
Moreland, James Porter, Scaling the Secular City: A Defense of Christianity, Grand Rapids, MI: Baker,
1987.
Moreland, James Porter, and Kai Nielsen, Does God Exist?, The Great Debate. New York: Prometheus,
1993.
Nicholi, Armand M., The Question of God: C.S. Lewis and Sigmund Freud Debate God, Love, Sex, and the
Meaning of Life, New York: Free Press, 2002.
Plantinga, Alvin, God and Other Minds: A Study of the Rational Justification of Belief in God, Ithaca, NY:
Cornell University Press, 1990.
———, God, Freedom, and Evil, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1977.

Fișe informative
PROBLEMA RĂULUI / SUFERINȚEI

Lewis, C.S., The Problem of Pain, San Francisco: HarperSanFrancisco, 2001.
Plantinga, Alvin, God, Freedom, and Evil, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1977.
Wright, N.T., Evil and the Justice of God, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2006.
Zacharias, Ravi K., Deliver Us from Evil: Restoring the Soul in a Disintegrating Culture, Dallas: Word,
1996.

Artă, cultură și divertisment
Fișa informativă
Versete importante:
Exodul 35:30-35 Efeseni 5:19
Coloseni 3:16 Filipeni 4:8
Art and Christianity Enquiry - www.acetrust.org - 020.7374.0600 -
Center for the Study of Popular Culture - www.cspc.org-
Christians in the Arts Networking - 617.783.5667 -
Christians in the Visual Arts - www.civa.org - 978.867.4124 -
Image www.imagejournal.org - 206.281.2109 -
Books and Culture | Christianity Today | www.christianitytoday.com/bc/
Citate importante:
,,Arta vrednică de un creștin este definită de creativitatea umană care reflectă adevărul sau
frumusețea lui Dumnezeu.”
,,Este ironic faptul că se poate spune despre o operă de artă că este bună din punct de vedere
estetic, dar falsă prin concepția despre lume și viață pe care o presupune, dar acest fapt oferă o
oportunitate pentru cultivarea capacităților morale pe care cultura populară nu le poate oferi.”
,,Cel mai bun mod de a ieși din banal este de a năzui spre ceva mai bun – de a căuta, așa cum
Pavel a scris în Filipeni, tot ceea ce este adevărat, vrednic de cinste, curat și vrednic de iubit și
să meditez la ele. Pavel ne poruncește să ne disciplinăm pentru a reflecta la tot ce e bun. Și el nu
limitează aceasta numai la lucrurile spirituale. Porunca sa se aplică tuturor lucrurilor: muzica pe
care o ascultăm, cărțile și revistele pe care le citim, filmele la care ne uităm.”
,,Standardele de calitate au fost abandonate neghiobește de către liberali, care interpretează

acum estetica, ca fiind doar o mască a ideologiei. Ca urmare extrema dreapă a avut foarte mult
de câștigat. Ce e toată această nebunie că doar neoconservatorii apără măreția artei?
Dar asta nu înseamnă că creștinismul poate fi exprimat în orice stil. Există unele stiluri care sunt
pătrunse de filozofii aberante (de fapt unele stiluri nu sunt altceva decât declarații filozofice, și

Fișe informative
de aceea sunt lucrări așa de slabe din punct de vedere estetic). Uneori, creștinii își însușeșsc un
anumit stil fără să se mai gândească, fără a recunoaște contradicția dintre credința lor și stilul
pe care îl utilizează pentru a se exprima. Contradincția dintre formă și conținut are ca rezultat
arta creștină de slabă calitate. (Sentimentalismul victorian târziu, nihilismul heavy metal și con‑
sumerismul culturii pop nu par să se potrivească cu sensibilitatea biblică, dar astfel de hibrizi
abundă în magazinele creștine.”
Surse importante:
Artă
Brand, Hilary and Adrienne Chaplin, Art and Soul: Signposts for Christians in the Arts, Carlisle, CA:
Piquant, 2001.
Rookmaker, H. R, Modern Art and the Death of a Culture, Westester, IL: Crossway, 1994.
Ryken, Leland, “The Creative Arts”, The Making of a Christian Mind: A Christian World View and the
Academic Enterprise, Arthur Frank Holmes, ed. Downers Grove, IL: InterVarsity, 1985, 105–131.
———, The Liberated Imagination: Thinking Christianly About the Arts, Wheaton, IL: H. Shaw, 1989.
———, “The Paradisal Imagination”, Christianity and the Arts 4 (1997): 6–10.
Ryken, Philip Graham, Art for God’s Sake: A Call to Recover the Arts, Phillipsburg, NJ: P&R Publi‑
shers, 2006.
Schaeffer, Francis A., Art and the Bible, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1973.
Turner, Steve, “Being There: A Vision for Christianity and the Arts”, Trinity Seminary Review 21
(1999): 25–33.
Veith, Gene Edward, “Christianity and Culture: God’s Double Sovereignty”, Modern Reformation
6, no. 1 (1997).
———, “Must Art Be ‘Christian’ To Be Good”, Christianity Today, February 1984, 69.
———, “A New Creative Force”, Christianity and the Arts 4 (1997): 37, 39–40.
———, State of the Arts: From Bezalel to Mapplethorpe, Wheaton, IL: Crossway, 1991.
Cultură
Barzun, Jacques, From Dawn to Decadence: 500 Years of Western Cultural Life, New York: HarperCol‑
lins, 2000.
DeMoss, Robert G., Learn to Discern, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1997.
Ferguson, Everett, The Church of Christ: A Biblical Ecclesiology for Today, Grand Rapids, MI: Eerd‑
mans, 1996.
Hayes, Edward L. and Charles R. Swindoll, The Church: The Body of Christ in the World of Today,
Nashville: Word, 1999.
Lewis, C. S., The Abolition of Man, San Francisco: HarperSanFrancisco, 2001.
Medved, Michael, Hollywood vs. America: Popular Culture and the War on Traditional Values, Grand
Myers, Ken, “Is Popular Culture Either?”, Modern Reformation 6, no. 1 (1997).
Minnery, Tom, Why You Can’t Stay Silent: A Biblical Mandate to Shape Our Culture, Wheaton, IL: Tyn‑
dale, 2001.

Myers, Ken, All God’s Children and Blue Suede Shoes, Westchester, IL: Crossway, 1989.
Newbigin, Lesslie, Foolishness to the Greeks: The Gospel and Western Culture, Grand Rapids, MI: Eerd‑
mans, 1986.
Postman, Neil, Technopoly: The Surrender of Culture to Technology, New York: Vintage, 1993.
Rookmaker, H. R., Modern Art and the Death of a Culture, Westester, IL: Crossway, 1994.
Schaeffer, Francis A., A Christian View of Philosophy and Culture, Westchester, IL: Crossway, 1982.
Educație
Black, Jim Nelson, Freefall of the American University: How Our Colleges Are Corrupting the Minds and
Morals of the Next Generation, Nashville: WND Books, 2004.
D’Souza, Dinesh, Illiberal Education: The Politics of Race and Sex on Campus, New York: Free Press,
1991.
Shortt, Bruce N., The Harsh Truth About Public Schools, Vallecito, CA: Chalcedon Foundation, 2004.
Sowell, Thomas, Inside American Education: The Decline, the Deception, the Dogmas, New York: Free
Press, 1992.
Shapiro, Ben, Brainwashed: How Universities Indoctrinate America’s Youth, Nashville: WND Books,
2004.
Stormer, John A., None Dare Call It Education, Florissant, MO: Liberty Bell Press, 1998.
Divertisment
Gabler, Neal, Live the Movie: How Entertainment Conquered Reality, New York: Knopf, 1998.
Godawa, Brian, Hollywood Worldviews: Watching Films with Wisdom and Discernment, Downers Gro‑
ve, IL: InterVarsity, 2002.
Postman, Neil, Amusing Ourselves to Death: Public Discourse in the Age of Show Business, New York:
Viking, 1985.

Biologie și știință
Fișa informativă
Termeni importanți
ADN: Depozitul care conține toate informațiile genetice necesare vieții
ig Bang: O teorie cu privire la originea cosmosului; o explozie gigantică în urmă cu aproxima‑

B
tiv 14 miliarde de ani care a dus la extinderea rapidă, răcirea și formarea universului așa cum
există el astăzi
omplexitate ireductibilă: Concept filozofic care ia în considerare complexitatea organismelor

C
vii – dacă oricare dintre părțile sale este eliminată, sistemul își pierde funcția
reaționism: Teorie științifică potrivit căreia Dumnezeu a fost implicat direct în crearea univer‑
C
sului și a tuturor speciilor de plante și animale, inclusiv a omului
arwinism: Teoria științifică potrivit căreia schimbările treptate acumulate de‑a lungul unor
D
perioade vaste de timp au avut ca rezultat evoluția speciilor
Design inteligent: Studiul informației și designului în biosferă și în cosmos
chilibrul punctat: Teorie a evoluției, care propune că schimbările evolutive au avut loc pe
E
parcursul unor perioade relativ scurte de timp, urmate de perioade de stagnare sau de mici
modificări
Evoluție cosmică: Progresia omenirii, în ansamblul ei, spre o epocă de conștiință mai înaltă
Evoluția teistă: Crezul că Dumnezeu lucrează prin procesul natural al evoluției
Explozia cambriană: Apariția bruscă, în termeni geologici, a celor mai mari grupuri de animale
Generația spontană a vieții: Teoria care spune că materia lipsită de viață a dat naștere vieții
I coane ale evoluției: Denaturări ale dovezilor în favoarea evoluției, frecvent întâlnite în manu‑
alele școlare
egea a doua a termodinamicii: O lege naturală care afirmă că, deși cantitatea totală de energie
L
din univers rămâne constantă, cantitatea de energie disponibilă pentru a efectua un lucru meca‑
nic util este întotdeauna în scădere

Macro‑evoluție: Apariția unor animale și plante fundamental noi din alte forme de viață
Micro‑evoluție: Mici schimbări în cadrul speciei în cadrul aceluiași fond genetic
Mutație: Modificări ale compoziției genetice
eo‑darwinism: Teorie științifică potrivit căreia specii noi apar prin selecție naturală care
N
acționează într‑o perioadă vastă de timp asupra unor mutații genetice survenite în populații
care sunt izolate din punct de vedere reproductiv
Omologie: Studierea similitudinilor unor structuri în diferite organisme
elecție naturală: Proces natural de alegere a trăsăturilor favorabile și eliminarea celor nefavo‑
S
rabile datorită concurenței, prădătorilor, factorilor geografici și timpului
Teleologia: Studiul designului și scopului în natură
Versete importante
Geneza 1 Efeseni 5:19 Evrei 11:3
Marcu 10:6 Filipeni 4:8
Answers in Genesis - www.answersinaenesis.org - 859.727.2222 -
Access Research Network - www.arn.org - 719.633.1772 -
Creation Research Society - www.creationresearch.org - 928.636.1153 -
Discovery Institute - www.discovery.org - 206.292.0401 -
Institute for Creation Research - www.icr.org - 619.448.0900 -
Citate importante:
Evoluționiști
,,Evoluția este un fapt amplu demonstrat de registrul fosil și de biologie moleculară contemporană.
Selecția naturală este o teorie care explică cu succes evoluția.“
,,Apariția omului este rezultatul unui proces natural nedirecționat. El nu a fost planificat. El este o stare
a materiei, o formă de viață, un fel de animal, o specie din ordinul primatelor, înrudit mai mult sau mai
puțin cu toate formele de viață, de fapt cu toată materia.“
,,Biologia ne învață că omul, ca specie, nu a fost creat în mod special, ci este - în lunga serie de schimbări
evolutive a formelor de viață - ultima verigă, făcută nu în asemănarea lui Dumnezeu, ci a unei maimuțe.“2
2
Carl Sagan, Dragons of Eden, New York, Random House, 1977, pag. 6.

Fișe informative
,,În ce mă privește, se ridică mereu cumplita îndoială atunci când mă întreb dacă convingerile minții
omului, care a evoluat din mintea unor animale inferioare, au vreo valoare sau sunt complet nedemne de
încredere. Se poate baza cineva pe convingerile din mintea unei maimuțe, dacă într‑adevăr există aseme‑
nea convingeri într‑o asemenea minte?“3
Creaționiști/Design inteligent
,,Lucrul esențial cu privire la creație nu are nimic de‑a face cu timpul sau cu mecanismul pe care Creatorul
l‑a ales, ci cu elementul de design sau scop. În cel mai larg sens, ,,creaționistul“ este pur și simplu acea
persoană care crede că lumea (și în special omul) a fost proiectată și există pentru un anumit scop.“4
,,Știința este posibilă numai pentru că trăim într‑un univers ordonat, care se conformează unor legi mate‑
matice simple. Misiunea omului de știință este de a studia, cataloga și raporta ordinea existentă în natură,
nu de a pune întrebări despre originea sa. Dar teologii au susținut de multă vreme că ordinea din lumea
fizică este o dovadă a existenței lui Dumnezeu. Dacă acest lucru este adevărat, atunci știința și religia au
un scop comun în dezvăluirea lucrării lui Dumnezeu.“5
,,Disciplina care se ocupă cu evenimente legate de originea universului nu se încadrează în categoria

disciplinelor empirice, care se ocupă de observarea unor fenomene care se repetă în prezent. Mai de‑
grabă se aseamănă medicului legist care se concentrează pe anumite evenimente singulare din trecut.
Adică, o disciplină cu privire la originea omului este o disciplină ce ia în considerare anumite lucruri
din trecut; ea diferă de modul cum se raționează în cadrul disciplinelor bazate pe experimente repe‑
tabile în prezent. O disciplină științifică despre trecut nu poate observa ce s‑a petrecut în trecut, cu
toate că trebuie să utilizeze principiul repetabilității (analogiei), în același fel ca geologia istorică și
arheologia.
La fel cum un medic legist încearcă să reconstituie o crimă ce nu a fost observată (și care nu se re‑
petă), tot astfel un evoluționist sau un creaționist încearcă să construiască un scenariu plauzibil a unor
fapte unice și care nu au fost observate în trecut, referitoare la originea omului. Deci, niciuna dintre ele
nu se încadrează la științele empirice. Mai degrabă, ambele țin de domeniul medicinei legale.
Unele evenimente pot avea la origine cauze ce nu sunt naturale și se datorează unei acțiuni puse
la cale în mod intenționat. Dar, să insiști pe găsirea unei cauze naturale dacă există dovezi în favoarea
unor cauze datorate unor acțiuni premeditate este ca și când ai cere studenților de la geologie să rămână
pe Muntele Rushmore până când descoperă un oarecare proces natural de erodare ca să explice existența
figurilor de pe munte.“6
Surse importante - evoluționiști:

Astronomie
Sagan, Carl, Cosmos, New York, NY, Random House, 2002.
3
George Gaylord Simpson, The Meaning of Evolution, New Haven, CT, Yale University Press, 1971, pag. 345.
4
Kurt E.M. Baier, ,,The Meaning of Life,“ în Critiques of God, ed. Peter Angeles, Buffalo, NY, Prometheus Books, 1976, pag. 315.
5
Charles Darwin în The Life and Letters of Charles Darwin, Francis Darwin, ed., Londra, J. Murray, 1888, vol. 1, pag. 316.
6
Phillip E. Johnson, Darwin on Trial, ediția a doua, Downers Grove, IL, InterVarsity, 1993, pag. 113.

Cosmologie
Dawkins, Richard, The Blind Watchmaker: Why the Evidence of Evolution Reveals a Universe without
Design, New York, NY, Norton, 1996.
Smoot, George și Keay Davidson, Wrinkles in Time, New York, NY, W. Morrow, 1993.
Darwinism
Darwin, Charles, The Descent of Man and Selection in Relation to Sex, Princeton, NJ, Princeton Uni‑
versity Press, 1981.
———, On the Origin of Species by Means of Natural Selection or the Preservation of Favoured Races in
the Struggle for Life, Mineola, NY, Dover Publications, 2006.
Evoluția punctată
Eldredge, Niles, Reinventing Darwin: The Great Debate at the High Table of Evolutionary Theory, New
York, NY, Wiley, 1995.
———, Time Frames: The Rethinking of Darwinian Evolution and the Theory of Punctuated Eguilibria,
New York, NY, Simon and Schuster, 1985.
———, Why We Do It: Rethinking Sex and the Selfish Gene, New York, NY, Norton, 2004.
Gould, Stephen Jay, The Structure of Evolutionary Theory, Cambridge, MA, Belknap of Harvard Uni‑
Neo‑Darwinism
Dawkins, Richard, The Selfish Gene, Oxford, UK, New York, NY, Oxford University Press, 1989.
Sagan, Carl, The Dragons of Eden: Speculations on the Evolution of Human Intelligence, New York, NY,
Random House, 1977.
Paleontologie
Raup, David M., The Nemesis Affair: A Story of the Death of Dinosaurs and the Ways of Science, ediție
revăzută, New York, NY, Norton, 1999.
Raup, David M. și Steven M. Stanley, Principles of Paleontology, ediția a doua, San Francisco, CA, W.
H. Freeman, 1978.
Fizică
Asimov, Isaac, Asimov on Physics, Garden City, NY, Doubleday, 1976.
———, Understanding Physics, New York, NY, Walker, 1966.
Surse/critici importante – creaționiști/design inteligent

Știință
Davies, P.C.W., God and the New Physics, New York: Simon & Schuster, 1983.
Jastrow, Robert, God and the Astronomers, New York: Norton, 1992.
Moreland, James Porter, Christianity and the Nature of Science, Grand Rapids, MI: Baker, 1989.
Pearcey, Nancy and Charles B. Thaxton, The Soul of Science: Christian Faith and Natural Philosophy,
Wheaton, IL: Crossway, 1994.

Fișe informative
Darwinism (critică)
Bird, Wendell R., The Origin of Species Revisited, New York: Philosophical Library, 1989.
Copan, Paul and William Lane Craig, Creation out of Nothing, Grand Rapids, MI: Baker, 2004.
Denton, Michael, Evolution: A Theory in Crisis, Bethesda, MD: Adler & Adler, 1986.
Gish, Duane T., Evolution, the Fossils Say No!, San Diego: Creation‑Life, 1979.
Johnson, Phillip E., Darwin on Trial, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1993.
———, Defeating Darwinism by Opening Minds, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1997.
Lester, Lane P., Raymond G. Bohlin, and V. Elving Anderson, The Natural Limits to Biological Change,
Dallas: Probe, 1989.
Lubenow, Marvin L., Bones of Contention: A Creationist Assessment of Human Fossils, Grand Rapids,
MI: Baker, 2004.
Milton, Richard, Shattering the Myths of Darwinism, Rochester, VT: Park Street, 1997.
Morris, Henry. The Long War against God. Green Forest, AR: Master, 2000.
Simmons, Geoffrey S., What Darwin Didn’t Know, Eugene, OR: Harvest, 2004.
Taylor, Ian T., In the Minds of Men: Darwin and the New World Order, Toronto: TFE, 1984.
Wells, Jonathan, Icons of Evolution: Science or Myth?, Washington DC: Regnery, 2000.
Wise, Kurt P., Faith, Form, and Time: What the Bible Teaches and Science Confirms About Creation and the
Age of the Universe, Nashville: Broadman & Holman, 2002.
Design Inteligent
Behe, Michael J., Darwin’s Black Box: The Biochemical Challenge to Evolution, New York: Free Press,
1996.
Dembski, William A., The Design Revolution: Answering the Toughest Questions About Intelligent De‑
sign, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2004.
———, Intelligent Design: The Bridge between Science & Theology, Downers Grove, IL: InterVarsity,
1999.
———, Mere Creation: Science, Faith and Intelligent Design, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1998.
———, No Free Lunch: Why Specified Complexity Cannot Be Purchased without Intelligence, Lanham,
MD: Rowman & Littlefield, 2002.
Dembski, William A. and Michael Ruse, Debating Design: From Darwin to DNA, New York: Cam‑
bridge Univ. Press, 2004.
Johnson, Phillip E., Defeating Darwinism by Opening Minds, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1997.
McGrath, Alister E., Dawkins’ God: Genes, Memes, and the Meaning of Life, Malden, MA: Blackwell,
2005.
Moreland, James Porter, The Creation Hypothesis: Scientific Evidence for an Intelligent Designer, Dow‑
ners Grove, IL: InterVarsity, 1994.
Thaxton, Charles B., Walter L. Bradley, and Roger L. Olsen, The Mystery of Life’s Origin, New York:
Philosophical Library, 1984.
Naturalism (critică)
Johnson, Phillip E., Reason in the Balance: The Case against Naturalism in Science, Law and Education,
Downers Grove, IL: InterVarsity, 1995.
———, The Wedge of Truth: Splitting the Foundations of Naturalism, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2000.

Concepție despre lume și viață
Fișa informativă
Versete importante:
Proverbe 3:5‑6 Romani 12:1‑2 Coloseni 1:15 urm.; 2:1‑8
Faptele Apostolilor 17:16 urm. 2 Corinteni 10:4‑5
Organizații importante:
American Vision | www.americanvision.com | 770.222.7266 |
Christian Research Institute | www.equip.org | 888.700.0274 |
Stand to Reason | www.str.org | 800.273.2766 |
Summit Ministries | www.summit.org | 719.685.9103 |
Publicații importante:
Areopagus Journal | Apologetics Resource Center | www.arcapologetics.org | 205.408.0136 |
Biblical Worldview | American Vision | www.americanvision.org | 770.222.7266 |
Christian Research Journal | Christian Research Institute | www.equip.org | 888.700.0274 |
First Things | Institute of Religion and Public Life | www.firstthings.com | 212.627.1985 |
Imprimis | Hillsdale College | www.hillsdale.edu/news/imprimis.asp | 517.437.7341 |
Southern Baptist Journal of Theology | Southern Baptist Theological Seminary | www.sbts.edu |
Summit Journal | Summit Ministries | www.summit.org | 719.685.9103 |
Citate importante:
,,O concepție despre lume și viață este, în primul rând, o explicație și o interpretare a lumii și, în al doilea
rând, aplicarea acestei concepții în practică. În termeni mai simpli, concepția noastră drepre lume și viață
este atât o concepție despre lume, cât și o concepție pentru lume.“7
,,O concepție despre lume și viață se referă la orice ideologie, filozofie, teologie, mișcare sau religie care
oferă o abordare de ansamblu pentru înţelegerea lui Dumnezeu şi a lumii. Concret, o concepție despre
lume și viață ar trebui să conţină o anumită perspectivă în ceea ce priveşte fiecare din următoarele zece
discipline: teologie, filozofie, etică, biologie, psihologie, sociologie, drept, politică, economie și istorie.“8
,,O concepție despre lume și viață este o modalitate de a vedea întreaga lume. Și, întrucât oamenii au
concepții foarte diferite despre lume, în funcție de perspectiva din care văd lumea, este clar că viziunea
7
Paul Davies, God and the New Physics, New York, Simon and Schuster, 1983, pag. 144.
8
Norman L. Geisler și J. Kerby Anderson, Origin Science: A Proposal for the Creation‑Evolution Controversy, Grand Rapids, MI, Baker
Book House, 1987, pag. 14, 25, 30.

Fișe informative
cuiva despre lume are implicații profunde. O concepție despre lume și viață este un mod de a percepe sau
de a interpreta întreaga realitate înconjurătoare. Ea constituie un cadru interpretativ prin care omul
interpretează viaţa şi lumea.“9
,,Prin urmare, ce este o concepție despre lume și viață? În esență, o concepție despre lume și viață este un
set de presupoziții (presupuneri care ar putea fi adevărate, parțial adevărate sau complet false), pe care le
deținem (conștient sau inconștient, în mod consecvent sau inconsecvent) cu privire la alcătuirea de bază
a lumii noastre.ˮ10
,,O concepție despre lume și viață nu este acelaşi lucru cu o filozofie, pentru că în acel caz ar ține doar
de domeniul filozofilor profesioniști. Chiar şi oamenii obişnuiţi au un set de convingeri despre felul în
care funcţionează realitatea şi despre modul în care ar trebui să trăiască. Pentru că suntem făcuţi după
chipul lui Dumnezeu, cu toții căutăm să găsim un sens al vieţii. Unele convingeri sunt conştiente, în
timp ce altele sunt inconștiente, dar împreună ele formează o imagine mai mult sau mai puţin coerentă
a realităţii.“11
Surse importante:
Baldwin, J.F., The Deadliest Monster: A Christian Introduction to Worldviews, New Braunfels, TX: Fis‑
herman, 2001.
Breese, Dave, Seven Men Who Rule the World from the Grave, Chicago, IL: Moody, 1990.
Burnett, David, Clash of Worlds, Nashville: Oliver Nelson, 1992.
Carson, D.A., The Gagging of God: Christianity Confronts Pluralism, Grand Rapids, MI: Zondervan,
1996.
Colson, Charles W. and Nancy Pearcey, How Now Shall We Live?, Wheaton, IL: Tyndale, 1999.
Eckman, James P., The Truth about Worldviews: A Biblical Understanding of Worldview Alternatives,
Geisler, Norman L., False Gods of Our Time, Eugene, OR: Harvest, 1985.
Geisler, Norman L. and William D. Watkins, Worlds Apart: A Handbook on World Views, Grand Ra‑
Guinness, Os and John Seel, No God but God, Chicago, IL: Moody, 1992.
Hoffecker, W. Andrew and Gary Scott Smith, Building a Christian World View, Phillipsburg, NJ: Pres‑
byterian & Reformed, 1986.
Lewis, C.S., The Pilgrim’s Regress: An Allegorical Apology for Christianity, Reason, and Romanticism,
Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1992.
Moreland, J.P. and William Lane Craig, Philosophical Foundations for a Christian Worldview, Downers
Grove, IL: InterVarsity, 2003.
Nash, Ronald, Worldviews in Conflict: Choosing Christianity in a World of Ideas, Grand Rapids, MI:
Zondervan, 1992.
Naugle, David K., Worldview: The History of a Concept, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2002.
9
William E. Brown și W. Gary Phillips, Making Sense of Your World: A Biblical Worldview, Sheffield Publishers, 1996, pag. 29.
10
David A. Noebel, Understanding the Times: The Religious Worldviews of Our Day and the Search for Truth, Eugene, OR, Harvest House
Publishers, 1991, pag. 8.
11
Norman L. Geisler și William D. Watkins, Worlds Apart: A Handbook on Worldviews, ediția a doua, Grand Rapids, MI, Baker Book
House, 1989, pag. 11.

Olasky, Marvin N. and Joel Belz, Whirled Views: Tracking Today’s Culture Storms, Wheaton, IL: Cro‑
ssway, 1997.
Pearcey, Nancy, Total Truth: Liberating Christianity from Its Cultural Captivity, Wheaton, IL: Crossway,
2004.
Raeper, William and Linda Edwards, A Brief Guide to Ideas, Grand Rapids, MI: Zondervan, 2000.
Schaeffer, Francis A., How Should We Then Live? The Rise and Decline of Western Thought and Culture,
———, Naming the Elephant: Worldview as a Concept, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2004.
Sire, James W., The Universe Next Door: A Basic Worldview Catalog, Downers Grove, IL: InterVarsity,
2004.
Sproul, R. C., The Consequences of Ideas: Understanding the Concepts That Shaped Our World, Wheaton,
IL: Crossway, 2000.

Concepții despre lume și viață:
Creștinism
Fișa informativă
Versete importante:
1 Cronici 12:32 1 Corinteni 2:16; 9:19‑23 Coloseni 2
Matei 22:34‑40 2 Corinteni 10:4‑5 Filipeni 2:5
Faptele Apostolilor 17:16 urm. Efeseni 4:22‑24 1 Petru 1:13‑16
Romani 12:1‑2
American Vision | www.americanvision.com | 770.222.7266 |
Barna Research Group | www.barna.org | 805.639.0000 |
Biblical Worldview | www.christianworldview.net |
Centurions Program | www.breakpoint.org/resources/centurions | 877.478.0100 |
Nehemiah Institute | www.nehemiahinstitute.com | 800.948.3101 |
Stand to Reason | www.str.org | 800.273.2766 |
Veritas Forum | www.veritas.org | 617.491.2055 |
Citate importante
,,Acum cred că talerul analizei raţionale s‑a înclinat mult în favoarea religiei, chiar a concepţiei creştine
despre lume şi viaţă.“12
,,Sistemul de credință creștin, despre care creștinii știu că se bazează pe revelația divină, este relevant
pentru toată viața.“13
,,Problema fundamentală a creştinilor din această ţară din aproximativ ultimii optzeci de ani, în ceea ce
priveşte societatea şi conducerea ei, este că au văzut lucrurile fragmentar și nu în totalitatea lor.“14
Surse importante
Concepția creștină despre lume și viață (elaborare)
Colson, Charles W. and Ellen Santilli Vaughn, Against the Night: Living in the New Dark Ages, Ann
Arbor, MI: Vine, 1989.
12
James W. Sire, The Universe Next Door: A Basic Worldview Catalog, ediția a doua, Downers Grove, IL, Inter Varsity Press, 1988,
pag. 17.
13
Nancy Pearcey, Total Truth, Wheaton, Illinois, Crossway Books, 2004, pag. 23.
14
C.E.M. Joad, Recovery of Belief, Londra, Faber and Faber, 1955, pag. 22.

DeMar, Gary, Thinking Straight in a Crooked World, Asheville, NC: American Vision, 2001.
Henry, Carl F. H., The Christian Mindset in a Secular Society: Promoting Evangelical Renewal and Natio‑
nal Righteousness, Portland, OR: Multnomah, 1984.
Kennedy, D. James and Jerry Newcombe, Lord of All: Developing a Christian World‑and‑Life View,
Lewis, C. S., Mere Christianity, San Francisco: HarperSanFrancisco, 2001.
MacArthur, John, Richard Mayhue, and John A. Hughes, eds., Think Biblically! Recovering a Christian
Worldview, Wheaton, IL: Crossway, 2003.
Orr, James, The Christian View of God and the World, Grand Rapids, MI: Kregel, 1989.
2004.
Phillips, W. Gary and William E. Brown, Making Sense of Your World: From a Biblical Viewpoint,
Chicago, IL: Moody, 1991.
Schaeffer, Francis A., A Christian Manifesto, Westchester, IL: Crossway, 1981.
———, The Complete Works of Francis A. Schaeffer, 5 vols., Westchester, IL: Crossway, 1982.
Walsh, Brian J. and J. Richard Middleton, The Transforming Vision: Shaping a Christian World View,
Wright, N. T., Simply Christian: Why Christianity Makes Sense, San Francisco: HarperSanFrancisco,
2006.
Studii biblice generale

Arnold, Bill T. and Bryan Beyer, Encountering the Old Testament: A Christian Survey, Grand Rapids,
MI: Baker, 1999.
Carson, D.A. and Douglas J. Moo, An Introduction to the New Testament, Grand Rapids, MI: Zonder‑
van, 2005.
Dillard, Raymond B. and Tremper Longman, An Introduction to the Old Testament, Grand Rapids,
MI: Zondervan, 1994.
Elwell, Walter A. and Robert W. Yarbrough, Encountering the New Testament: A Historical and Theolo‑
gical Survey, Grand Rapids, MI: Baker, 2005.
Wright, N.T., The Resurrection of the Son of God, Minneapolis: Fortress Press, 2003.

Umanism cosmic
Fișa informativă
Versete importante:
Geneza 1:1, 27 Faptele Apostolilor 4:10‑12 Coloseni 1:15‑20; 2
Psalmul 115 Romani 2:23 Evrei 9:27
Ioan 1:1‑3; 14:6 2 Corinteni 11:3‑4, 13‑15 1 Ioan 1:7‑10
Spiritual Counterfeits Project | www.scp‑inc.org | 510.540.0300 |
Watchman Fellowship, Inc. | www.watchman.org | 205.833.2858 |
Citate importante:
,,Mișcarea New Age... este o rețea extrem de mare și vag structurată de organizații și indivizi uniți datori‑
tă unor valori comune (bazate pe misticism și monism - concepția despre lume și viață că ,,totul este una“)
și o viziune comună (apariția unei ,,Noi ere“ a păcii și iluminării în masă, ,,Era Vărsătorului“). Toți
adepții New Age cred că ,,totul este unaˮ - tot ceea ce există constă din una și aceeași esență sau realitate.
O a doua presupunere este că această Realitate Ultimă nu este nici materie moartă, nici energie lipsită
de conștiință. Aceasta este Existența, Conștiința și Extazul (cu alte cuvinte, o concepție hindusă despre
Dumnezeu ca o forță și o conștiință impersonală și infinită). Primele două presupuneri implică existența
altor două: tot ce există este Dumnezeu (adică panteism); și omul, ca parte din ,,tot ceea ce există,“ este
de asemenea divin...“15
,,Tot ceea ce există se poate constitui sub forma unor stropi individuali de conștiință. Întrucât tu ești parte
din tot ce există, ai existat literalmente dintotdeauna, și totuși a existat un moment în care acea energie
individuală, care ești tu, s‑a format. Gândește‑te că oceanul este Dumnezeu. El a fost dintotdeauna. Acum
ia un pahar și ia apă cu el. În acel moment, apa din pahar devine ceva individual, dar așa a existat din‑
totdeauna, nu‑i așa? Tot așa este cu sufletul tău. A existat o clipă când tu ai devenit un pahar de energie,
dar a fost o parte dintr‑o Ființă originală nemuritoare. Tu ai existat dintotdeauna, pentru că ceea ce ești
tu este Dumnezeu, sau Inteligență Divină, dar Dumnezeu ia forme individuale... Pe măsură ce această
formă mică crește în putere, în sine, în propria sa conștiință de sine, ea devine mai mare și se aseamănă
tot mai mult cu Dumnezeu. Apoi devine Dumnezeu.“16
15
Carl F. H. Henry, Toward a Recovery of Christian Belief, Westchester, IL, Crossway Books, 1990, pag. 113.
16
Francis A. Schaeffer, A Christian Manifesto, Westchester, IL, Crossway, 1981, pag. 17.

,,Există două probleme fundamentale cu doctrina monismulului teologic. În primul rând, nu prea este
teologie. Am știut întotdeauna că universul există; a schimba pur și simplu numele său din ,,univers“
în ,,Dumnezeu“ nu duce decât la o tautologie lipsită de sens și nu răspunde la întrebarea reală cu privire
la originea și scopul lumii, sau natura lui Dumnezeu. În al doilea rând, ,,Dumnezeul“ monismului este
absolut greșit. Din moment ce el (de fapt nu are gen) este de aceeași esență cu creația și conștiința, atunci
Dumnezeu este originea imperfecțiunii și răului din lumea noastră; cele mai nebunești fapte și gânduri
ale omului devin literalmente atribute ale lui Dumnezeu.“17
Scrieri importante ale susținătorilor:

Blavatsky, H.P., The Secret Doctrine: The Synthesis of Science, Religion, and Philosophy, Pasadena, CA:
Theosophical University Press, 1977.
Campbell, Joseph and Bill D. Moyers, The Power of Myth, New York: Doubleday, 1988.
Capra, Fritjof, The Tao of Physics: An Exploration of the Parallels between Modern Physics and Eastern
Mysticism, Boston, MA: Shambhala, 2000.
Castaneda, Carlos, The Teachings of Don Juan: A Yaqui Way of Knowledge, Berkeley, CA: Univ. of Ca‑
lifornia Press, 1998.
Chopra, Deepak, Ageless Body, Timeless Mind: The Quantum Alternative to Growing Old, New York:
Harmony, 1993.
Ferguson, Marilyn, The Aquarian Conspiracy: Personal and Social Transformation in the 1980s, New
York: St. Martin’s Press, 1980.
Fox, Matthew, The Coming of the Cosmic Christ: The Healing of Mother Earth and the Birth of a Global
Renaissance, San Francisco: Harper & Row, 1988.
Gawain, Shakti, Creative Visualization: Use the Power of Your Imagination to Create What You Want in
Your Life, Navato, CA: New World Library, 2002.
MacLaine, Shirley, Out on a Limb, New York: Bantam, 1983.
Muller, Robert, New Genesis: Shaping a Global Spirituality, Garden City, NY: Doubleday, 1982.
Peck, M. Scott, The Road Less Traveled: A New Psychology of Love, Traditional Values, and Spiritual
Growth, New York: Simon & Schuster, 2002.
Pirsig, Robert M., Zen and the Art of Motorcycle Maintenance, New York: W. Morrow, 1999.
Prophet, Mark and Elizabeth Clare Prophet, The Lost Teachings of Jesus, Livingston, MT: Summit
Univ. Press, 1986.
Spangler, David, Emergence: The Rebirth of the Sacred, New York: Dell, 1984.
Surse creștine importante (critici)

Albrecht, Mark, Reincarnation, a Christian Appraisal, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1982.
Alnor, William M., Ufos in the New Age: Extraterrestrial Messages and the Truth of Scripture, Grand
Ankerberg, John, John Weldon, and Craig Branch, Thieves of Innocence, Eugene, OR: Harvest, 1993.
Clark, David K. and Norman L. Geisler, Apologetics in the New Age: A Christian Critique of Pantheism,
Grand Rapids, MI: Baker, 1990.
17
Elliot Miller, A Crash Course on the New Age Movement, Grand Rapids, MI, Baker Book House, 1989, pag. 15‑16.

Fișe informative
Groothuis, Douglas, Confronting the New Age: How to Resist a Growing Religious Movement, Downers
———, Deceived by the Light, Eugene, OR: Harvest, 1995.
———, Unmasking the New Age, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1986.
Halverson, Dean C., Crystal Clear: Understanding and Reaching New Agers, Colorado Springs, CO:
NavPress, 1990.
Mangalwadi, Vishal, When the New Age Gets Old: Looking for a Greater Spirituality, Downers Grove,
IL: InterVarsity, 1992.
Melton, J. Gordon, Jerome Clark, and A. Kelly Aidan, New Age Encyclopedia, Detroit, MI: Gale
Research, 1990.
Miller, Elliot, A Crash Course on the New Age Movement: Describing and Evaluating a Growing Social
Force, Grand Rapids, MI: Baker, 1989.
Springs, CO:Summit Press, 2006.
Sire, James W., Shirley MacLaine and the New Age Movement, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1988.
Rhodes, Ron, The Counterfeit Christ of the New Age Movement, Grand Rapids, MI: Baker, 1990.
Tucker, Ruth, Another Gospel: Alternative Religions and the New Age Movement, Grand Rapids, MI:
Zondervan, 1989.

Islam
Fișa informativă
Dumnezeu: Allah
Islam: Supunere față de Allah
Musulman: Cineva care se supune lui Allah
Mahomed: Cel mai mare și ultimul profet a lui Allah
Coran: Cuvântul lui Allah
Informații importante:
Statistici
• Aproximativ 1/5 din populația Pământului este musulmană
• Aproximativ trei sferturi din musulmani nu sunt arabi
• Circa 5 milioane trăiesc în America de Nord
Date
• 570 d.Cr. Nașterea lui Mahomed
• 610 d.Cr. Mahomed are primele viziuni
• 622 d.Cr. Mahomed fuge la Medina, dată la care începe calendarul musulman
• 630 d.Cr. Musulmanii ocupă Mecca
• 632 d.Cr. Moartea lui Mahomed
• 636‑640 d.Cr. Primele cuceriri: Damasc, Ierusalim, Egipt și Persia
• 650 d.Cr. Stabilirea canonului Coranului
Stâlpii
• Mărturisirea credinței: ,,Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah şi Mahomed este mesage‑
rul Său“
• Rugăciunea de cinci ori pe zi cu fața spre Mecca

Fișe informative
• Milostenie în valoare de 1/40 din venit și avere, în special pentru săraci

• Postul în luna Ramadanului
• Pelerinajul la Mecca
Crezul
• Monoteism
• Profeți
• Cărți sfinte
• Îngeri și djini
• Ziua judecății
• Musulmanii resping Trinitatea
• Musulmanii neagă dumnezeirea lui Isus Cristos și că este Fiul lui Dumnezeu
• Musulmanii neagă că Isus Cristos a murit pe cruce, negând astfel și învierea Sa
• Musulmanii susțin că Biblia nu este de demnă de încredere, dar Coranul este fără greșeală
• Musulmanii se prezintă la judecata finală pe baza faptelor bune și rele

Ahmad, Khurshic, ed., Islam: Its Meaning and Message, Leichester, UK: The Islamic Foundation,
1999.
Rahman, Fazlur, Islam, Chicago: University of Chicago Press, 1979.
Tabbarah, Afif and Rohi Baalbaki, The Spirit of Islam: Doctrine and Teachings, Beirut: Dar El‑Ilm Lil‑
malayin, 1988.
Surse creștine importante (critici)

Islam (generalități)
Anderson, Norman, Islam in the Modern World: A Christian Perspective, Leicester, UK: APOLLOS/
InterVarsity, 1990.
Geisler, Norman L. and Abdul Saleeb, Answering Islam: The Crescent in the Light of the Cross, Grand
Robinson, Stuart, Mosques and Miracles, Upper Mt. Gravalt, AU: City Harvest, 2004.
Saal, William J., Reaching Muslims for Christ, Chicago, IL: Moody, 1991.
Schmidt, Alvin J., Failure of Islam, Triumph of the West, Boston: Regina Orthodox Press, 2004.
Shorrosh, Anis A., Islam Revealed: A Christian Arab’s View of Islam, Nashville: Thomas Nelson, 1988.
St. Clair‑Tisdall, W., Christian Reply to Muslim Objections, Villach, Austria: Light of Life, 1980.
Woodberry, J. Dudley, ed., Muslims and Christians on the Emmaus Road, Monrovia, CA: MARC, 1989.

Istoria islamului
Lewis, Bernard, What Went Wrong? Western Impact and Middle Eastern Response, New York, Oxford
University Press, 2002.
Trifkovic, Serge, The Sword of the Prophet, Islam: History, Theology, Impact on the World, Boston, MA,
Regina Orthodox Press, 2002.
Ye’or, Bat, Islam and Dhimmitude: Where Civilizations Collide, Teaneck, NJ, Fairleigh Dickinson Uni‑
Crezurile islamului
Halverson, Dean C., ,,Islam,“ în The Compact Guide to World Religions, ed. Dean C. Halverson, Min‑
neapolis, MN, Bethany, 1996. pag. 103‑120.
Markham, Ian S., ed., A World Religions Reader, ediția a doua, Oxford, U.K./Malden, MA, Blackwell,
1996, 2000. pag. 301‑331.
Cragg, Kenneth, The Call of the Minaret, New York, Oxford University Press, 1956.
Dashti, ‘Ali, 23 Years: A Study of the Prophetic Career of Mohamed, Londra, George Allen and Unwin,
1985.
Hamada, Louis, Understanding the Arab World, Nashville, TN, Thomas Nelson, 1990.
Islamul radical
Bodansky, Yossef, Bin Laden: The Man Who Declared War on America, New York, N.Y., Random Ho‑
use, 2001.
El Schafi, Abd, Behind the Veil, Caney, KS, Pioneer Book Company, 2001.
Horowitz, David, Unholy Alliance: Radical Islam and the American Left, Washington, D.C., Regnery
Publishing, 2004.
Jabbour, Nabeel, The Rumbling Volcano: Islamic Fundamentalism in Egypt, Pasadena, CA, Mandate
Press, 1993.
Rashid, Ahmed, Jihad: The Rise of Militant Islam in Central Asia, Yale University Press, 2002.

Marxism-leninism
Fișa informativă
Burghezie: Clasa economică și socială care deține proprietatea privată și mijloacele de producție
omunism: Visul utopic al marxismului despre o societate în care toate resursele de producție
C
se vor afla în proprietatea comună a unei societăți lipsită de clase
anifestul comunist: Tractatul politic din 1848 scris de Karl Marx și Friedrich Engels care a
M
schițat scopul și mijloacele de realizare a unei societăți fără clase (comunism) printr‑o revoluție
a proletariatului
Marxism: Ideologia lui Karl Marx bazată pe ateism, materialism dialectic, evoluție și socialism
Proletariat: clasa muncitoare dintr‑o societate
Date importante:
State comuniste actuale (2006):
• Poziția mondială Țara Populație Sursa de informații
• #1 19.62% China 1.334.620.000 Guvernul chinez (Dec. 2009)
• #13 1.26% Vietnam 85.789.573 Recensământ 2009 (Apr. 2009)
• #47 0.35% Coreea de Nord 24.051.706 Estimare ONU (Oct. 2008)
• #75 0.16% Cuba 11.204.000 Estimare ONU (Iulie 2009)
• #104 0.093% Laos 6.320.000 Estimare ONU (Iulie 2009)
• Totalul populației din țările comuniste (2009): 1,5 miliarde

• Numărul de oameni omorâți de comuniști: 110.000.000
Versete importante:
Exod 20:15‑17 Faptele Apostolilor 5:1‑4
Psalmul 14 Efeseni 4:28

hristian Anti‑Communism Crusade - www.schwarzreport.org - 719.685.9103 - PO Box 129,
C
Manitou Springs, CO 80829
Citate importante:
( Vorbitor pro‑marxist) ,,...Cred că am să fac o caracterizare mai largă din punct de vedere istoric a momen‑
tului în care se găsesc marxiștii americani și în care activitatea noastră pedagogică capătă semnificație.
Lenin a spus că cele două condiții necesare [dar nu și suficiente] pentru o revoluție sunt existența unui
proletariat conștient din punct de vedere politic și o intelectualitate revoluționară. Dacă, noi ca intelectu‑
ali, putem juca doar un rol neînsemnat în dezvoltarea proletariatului, este clar că ne revine sarcina funda‑
mentală de a o crea pe cea de a doua. Să creăm o cultură marxistă în această țară, să facem ca marxismul să
devină o prezență inevitabilă și distinctă, o voce inconfundabilă în viața socială, culturală și intelectuală a
Americii, adică să formăm o intelectualitate marxistă pentru luptele viitoare - aceasta pare să fie suprema
misiune a pedagogiei marxiste și a vieții intelectuale radicale de azi.“18
( Vorbitor anti‑marxist) ,,Marx... a susținut că Dumnezeu era o proiecție a alienării totale a omului: față
de sine însuși, față de activitatea lui și față de o comunitate umană divizată cu cruzime de barierele de
clasă. Salvarea omului, în opinia lui Marx, are loc în lumea în care acesta trăiește, prin crearea unei lumi
utopice ...
Lenin, la rândul său, credea că apariția acestei versiuni absolut seculare a împărăției viitoare ar pu‑
tea fi accelerată în mod dramatic de mișcările revoluționare... Spre deosebire de Marx care a tratat religia
disprețuitor, ca o sursă a alienării omului, Lenin a urât Biserica și a văzut în ea un rival puternic în lupta
pentru inimile și mințile oamenilor...
Animozitatea comunistă împotriva religiei și, mai ales, a creștinismului nu a fost accidentală:
făcea parte esențială din pachetul marxist‑leninist. O societate comunistă care avea o părere inofen‑
sivă despre creștinism nu era posibilă, la fel cum nu era posibilă o societate comunistă care concepea
democrația sau economia de piață ca și ceva inofensiv. Ceva trebuia să cedeze. După cum au evoluat
lucrurile, s‑a dovedit că a fost comunismul cel care a cedat. Și ironia delicioasă este că a cedat tocmai
datorită la ceea ce generații de comuniști au considerat o simplă fantezie - credința creștină a poporului
din Europa Centrală și de Est – care s‑a dovedit a fi mai atractivă, mai rezistentă, mai revoluționară și
mai potrivită cu experiența umană decât doctrina seculară care s-a auto‑proclamat ca expresia supremă
a conștiinței revoluționare...ˮ19
Susținători importanți:
• Friedrich Engels (decedat)
• Frederic R. Jameson (Duke University)
• Frank Lentrichia (Duke University)
• V.I. Lenin (decedat)
• Karl Marx; (decedat)
http://www.hawaii.edu/powerkills/NOTE5.HTM
18
Frederic Jameson (Duke University) citat din Stephen H. Balch și Herbert I. London, ,,The Tenured Left,“ Commentary 82:4,
19
octombrie 1986, pag. 45.

Fișe informative
• Herbert Marcuse (decedat)

• Iosif Stalin (decedat)
Scrieri importante ale susținătorilor

Marx, Karl, Das Kapital, Washington DC, Regnery Publishing, 2000.
Marx, Karl și Friedrich Engels, On Religion, New York, NY, Schocken, 1964.
Marx, Karl, Friedrich Engels, Samuel Moore și David McLellan, The Communist Manifesto, Oxford
și New York, NY, Oxford University Press, 1998.
McFadden, Charles Joseph, The Philosophy of Communism, New York, NY, Boston, MA, [etc.],
Benziger Brothers, 1939.
Scrieri creștine importante (critici)

Bauman, Michael and Lissa Roche, eds., Man and Marxism: Religion and the Communist Retreat,
Hillsdale, MI: Hillsdale College Press, 1991.
Conway, David, A Farewell to Marx: An Outline and Appraisal of His Theories, New York: Penguin,
1987.
Courtois, Stéphane, The Black Book of Communism, Translated by Jonathan Murphy and Mark
Kramer. Cambridge: Harvard Univ. Press, 1999.
McFadden, Charles Joseph, Christianity Confronts Communism, Chicago, IL: Franciscan Herald,
1982.
Noebel, David A., Understanding the Times, Manitou Springs, CO: Summit Press, 2006.
Schwarz, Frederick Charles, Beating the Unbeatable Foe, Washington DC: Regnery, 1996.
———, You Can Trust the Communists to Be Communists, Englewood Cliffs, NJ: Prentice‑Hall, 1960.
Solzhenitsyn, Aleksandr, The Mortal Danger: How Misconceptions About Russia Imperil America,
Translated by Michael Nicholson and Alexis Klimoff. New York: Harper & Row, 1980.
Sowell, Thomas, Marxism: Philosophy and Economics, New York: Quill, 1985.

Postmodernism
Fișa informativă
odernism: Un termen destul de larg și oarecum ambiguu folosit pentru a descrie o întreagă
M
gamă de atitudini, filozofii, curente culturale și artistice care au apărut ca urmare a iluminis‑
mului din secolul al XVIII‑lea. Din punct de vedere al epistemologiei se caracterizează printr‑o
credință puternică în raționalism și știință precum și un scepticism accentuat, atât față desupra‑
natural, cît și de autoritatea religiei.
ostmodernism: Un termen destul de larg și oarecum ambiguu folosit pentru a descrie o

P
reacție filozofică și culturală la convingerile modernismului (identificat uneori cu umanismul
secular). Postmodernismul este o concepție filozofică care spune că realitatea este inaccesibilă
investigației umane, cunoașterea este un construct social, afirmațiile cu valoare de adevăr sunt
lupte pentru putere politică, iar înțelesul cuvintelor este determinat de cititor, nu de către autor.
Pe scurt, realitatea este ceea ce definesc indivizii sau grupurile sociale.
Metanarațiune: O interpretare unică, obiectivă și completă sau o narațiune a realității
Date importante:
• 72% dintre americani sunt de acord că: ,,Nu există adevăr absolut; doi oameni ar putea defini
adevărul într‑un mod cu totul contradictoriu, și totuși amândoi să aibă dreptate.ˮ20
• 71% dintre americani sunt de acord că: ,,Nu există standarde absolute care să se aplice la toți
oamenii și în toate situațiile.ˮ21
• 53% dintre cei ce susțin că nu există adevăr absolut se identifică pe sine ca fiind creștini
născuți din nou.22
• 42% dintre cei ce se identifică drept creștini evanghelici sunt de acord că: ,,Nu există adevăr
absolut; doi oameni ar putea defini adevărul într‑un mod cu totul contradictoriu, și totuși
amândoi să aibă dreptate.ˮ23
Versete importante:
Iosua 24:14‑15 Proverbe 9:10 Ioan 1:17; 3‑4; 14:6; 16:13 18:38;
Judecători 17:6; 18:21 Isaia 59:15 Romani 1:18‑32; 2:8‑9
20
George Barna, Virtual America, Ventura, CA, Regal Books, 1994, pag. 83, 283.
21
Ibid., pag. 85, 230.
22
Ibid., pag. 83.
23
Ibid., pag. 83.

Fișe informative
1 Împărați 18:21 Ieremia 7:28 2 Timotei 2:15; 3:14‑17

Psalmul 31:5; 146:5‑6 Maleahi 2:6 2 Ioan 4‑6
Citate importante
Postmodernism
,,Pentru cel pragmatic [postmodernist] afirmațiile nu sunt adevărate pentru că acestea corespund realității
și prin urmare nu trebuie să își facă griji cu privire la vreo realitare, dacă chiar este una, căreia îi cores‑
pund acele afimații - nu este nevoie să‑și facă griji cu privire la ce o «face» adevărată.“24
,,Adevărul nu se situează în afara puterii, nici nu este lipsit de putere: în ciuda unui mit, a cărui isto‑
rie ar merita să fie studiată mai aprofundat, adevărul nu este răsplata unui spirit liber, produsul unei
singurătăți prelungite, nici privilegiul celor care au reușit să se elibereze de ei înșiși. Adevărul este un
lucru din lumea aceasta: este produs numai ca urmare a mai multor forme de constrângere. Și are un
efect asupra puterii. Fiecare societate are un anumit regim propriu pentru adevăr, o ,,politică generalăˮ
referitoare la adevăr: adică tipul de discurs pe care îl acceptă și este recunoscut ca fiind adevărat; meca‑
nismele și procedurile care‑i permit cuiva să facă distincția între adevăr și fals, mijloacele prin care fiecare
este sancționat; tehnicile și procedurile care au valoare în dobândirea adevărului; statutul celor care sunt
însărcinați să spună ceea ce contează ca adevăr.“25
Critici
,,Există un singur lucru de care un profesor poate fi absolut sigur: aproape toți studenții care intră în
universitate cred sau cel puțin spun că cred, că adevărul este relativ. Dacă această credință este pusă la
încercare, se poate conta pe reacția studenților: Vor fi de neînțeles.
Faptul că cineva consideră o afirmație ca fiind evidentă, îi uimește, ca și cum ai pune la îndo‑
ială că 2 + 2 = 4... Deschiderea - și relativismul care o face să fie singura atitudine plauzibilă în fața
afirmațiilor diverse cu privire la adevăr și la diferite moduri de viață și tipuri de ființe umane - este
marea descoperire a timpurilor noastre ...Studiul istoriei și al culturii [în conformitate cu acest
punct de vedere] ne învață că toată lumea a fost nebună în trecut; oamenii au crezut întotdeauna
că ei aveau dreptate, iar aceasta a dus la războaie, persecuții, sclavie, xenofobie, rasism și șovinism.
Ideea nu este de a corecta greșelile și de a spune ce e drept, ci mai degrabă de a crede că nu ai deloc
dreptate. Bineînțeles că studenții nu își pot apăra opinia lor. Așa au fost îndoctrinați.“26
,,Epoca noastră este o epocă în care se ajunge la ,,concluzii“ prin distribuirea de chestionare unui seg‑
ment relevant al societății sau prin a ține la întâmplare un microfon în fața gurii unor trecători de pe
stradă. ... În sfera gândirii religioase și morale vom ajunge rapid într‑o stare de anarhie intelectuală,
în care diferența dintre adevăr și minciună nu va mai fi recunoscută. De fapt, ar putea fi posibil ca
termenii «adevărat» și «fals» să fie înlocuiți în cele din urmă (și în mod absolut logic) cu cuvintele
«plăcut» și «neplăcut».“
24
Richard Rorty, Consequences of Pragmatism, Minneapolis, University of Minnesota Press, 1982, pag. xvi.
25
Michel Foucauut, ,,Truth and Power,“ în The Foucault Reader, ed. Paul Rabinow, New York, Pantheon, 1984, pag. 72‑73.
26
Allan Bloom, The Closing of the American Mind, New York, Simon and Schuster, 1987, pag. 25‑26.

• Walter Truett Anderson
• Walter Brueggemann
• Jacques Derrida
• Stanley Fish
• Michel Foucalut
• Jean Francois Lyotard
• J. Richard Middleton
• Richard Rorty
• Brian J. Walsh
Scrieri importante ale susținătorilor

Anderson, Walter Truett, ed., The Truth About the Truth: De‑Confusing and Re‑Constructing the Post‑
modern World, New York: Putnam, 1995.
———, Reality Isn’t What It Used to Be, San Francisco: Harper & Row, 1990.
Derrida, Jacques, Of Grammatology, Translated by Gayatri Chakravorty Spivak, Baltimore: Johns
Hopkins Univ. Press, 1998.
Fish, Stanley Eugene, Is There a Text in This Class? The Authority of Interpretive Communities, Cam‑
bridge: Harvard Univ. Press, 1980.
Foucault, Michel, The Archaeology of Knowledge and the Discourse on Language, New York: Knopf,
1972.
———, Madness and Civilization: A History of Insanity in the Age of Reason, Translated by Richard
Howard. New York: Vintage, 1973.
———, The Order of Things: An Archaeology of the Human Sciences, New York: Vintage, 1994.
Lyotard, Jean François. The Differend: Phrases in Dispute, Translated by Georges Van Den Abbeele,
Minneapolis: Univ. of Minnesota Press, 1988.
———, The Postmodern Condition: A Report on Knowledge, Translated by Brian Massumi and Geoff
Bennington, Minneapolis: Univ. of Minnesota Press, 1984.
Nietzsche, Friedrich, Beyond Good and Evil, Translated by Helen Zimmern. Mineola, NY: Dover,
1997.
———, On the Genealogy of Morals, Translated by Walter Arnold Kaufmann, New York: Vintage,
1989.
Rorty, Richard, Achieving Our Country: Leftist Thought in Twentieth‑Century America, Cambridge:
Harvard Univ. Press, 1998.
———, Philosophy and Social Hope, New York: Penguin, 1999.
———, Philosophy and the Mirror of Nature, Princeton: Princeton Univ. Press, 1979.

Allen, David L., “Preaching and Postmodernism: An Evangelical Comes to the Dance“, Southern
Baptist Journal of Theology 5, no. 2 (2001): 62–78.
Beckwith, Francis and Gregory Koukl, Relativism: Feet Firmly Planted in Mid‑Air, Grand Rapids, MI:
Baker, 1998.

Fișe informative
Cabal, Ted, “An Introduction of Postmodernity: Where Are We, How Did We Get Here, and Can
We Get Home?“, Southern Baptist Journal of Theology 5, no. 2 (2001).
Carson, D.A., The Gagging of God: Christianity Confronts Pluralism, Grand Rapids, MI: Zondervan,
1996.
Copan, Paul, True for You, but Not for Me: Deflating the Slogans That Leave Christians Speechless, Min‑
neapolis: Bethany, 1998.
Dockery, David S., ed., The Challenge of Postmodernism: An Evangelical Engagement, Grand Rapids,
MI: Baker, 2001.
Erickson, Millard J., “Foundationalism: Dead or Alive?“, Southern Baptist Journal of Theology 5, no.
2 (2001): 20–32.
———, Truth or Consequences: The Promise and Perils of Postmodernism, Downers Grove, IL: InterVar‑
sity, 2001.
Groothuis, Douglas R., Truth Decay: Defending Christianity against the Challenges of Postmodernism,
Lundin, Roger, The Culture of Interpretation: Christian Faith and the Postmodern World, Grand Rapids,
MI:Eerdmans, 1993.
McCallum, Dennis, ed., The Death of Truth, Minneapolis: Bethany, 1996.
Norris, Christopher, The Truth About Postmodernism, Cambridge: Blackwell, 1993.
Parker, James, “A Requiem for Postmodernism, Wither Now?“, Southern Baptist Journal of Theology
5, no. 2 (2001).
Schreiner, Thomas R., “The Perils of Ignoring Postmodernism“, Southern Baptist Journal of Theology
5, no. 2 (2001): 2–3.
Veith, Gene Edward, Postmodern Times: A Christian Guide to Contemporary Thought and Culture,

Umanism secular
Fișa informativă
manism: Crezul că omul este cea mai superioară ființă și, prin urmare, adevărul și cunoașterea
U
țin de domeniul științei și rațiunii umane
anifestul umanist: Titlu dat la trei manifeste care prezintă concepția umanistă despre lume și
M
viață. Acestea sunt Manifestul umanist I (1933), Manifestul umanist II (1973) și Manifestul umanist
III (2000), deși acesta din urmă poartă titlul Planetary Humanism (Umanism planetar). Tema cen‑
trală a tuturor celor trei manifeste este elaborarea unei filozofii și a unui sistem de valori care să
nu includă credința în Dumnezeu.
Versete importante:
Psalmul 14:1 Romani 1:21‑23 Coloseni 2:1‑8
Faptele Apostolilor 17:16 urm. 2 Corinteni 10:5
Citate importante:
Umaniști seculari
,,În concepția umanistă despre lume și viață nu există loc pentru nemurire și nici pentru Dumnezeu în
accepțiunea normală a acestor termeni. Umanismul susține că, în loc ca zeii să fi creat cosmosul, cosmosul
- în forma individualizată a ființei umane dând frâu imaginației - i‑a creat pe zei.“27
,,Sala de clasă trebuie să devină și va deveni locul unde va intra în conflict vechiul și noul - cadavrul aflat
în putrefacție al creștinismului, împreună cu relele sale adiacente și cu mizeria sa și noua credință a uma‑
nismului, strălucind cu promisiunea sa cu privire la o lume în care ideea creștină nerealizată a «iubirii
aproapelui» va fi în cele din urmă atinsă.“28
Critici
,,Eșecul final al umanismului stă în faptul că însăși natura sa promite ceva ce nu se poate îndeplini. Încura‑
jându‑i pe oameni să‑și pună încrederea în fericirea pământească, i‑a programat pentru dezamăgire. Acesta
este, în mare măsură, motivul pentru care istoria lumii moderne a fost caracterizată, din punct de vedere inte‑
lectual, de filozofii pesimiste, cum este Existențialismul, și de lupte furibunde pentru planuri de îmbunătățire
27
Corliss Lamont, The Philosophy of Humanism, New York, Frederick Ungar Publishing, 1982, pag. 145.
28
John J. Dunphy, ,,A Religion for a New Age,“ The Humanist, ianuarie/februarie 1983, pag. 26.

Fișe informative
a lumii. În secolul XX, măcelurile în masă nu au fost puse în practică de credincioși care se opuneau ereziei,
ci de către adepții secularismului convinși că planul lor pentru o lume utopică este singurul plan posibil.“29
„ Bertrand Russell, un umanist liberal cu mintea limpede, a scris cuvintele următoare despre ceea ce el a
numit «noaptea neantului»: «Este întuneric afără și atunci când voi muri va fi întuneric înăuntru. Nu
există nicio splendoare, vastitate, niciunde; numai o banalitate de o clipă, și apoi nimic.» Asta spune totul.
Dacă pentru un creștin nimic nu este banal în final, pentru un umanist totul devine în final banal, iar
moartea, după cum spune Russell, produce tocmai acest efect.“30

Uumanism secular (general)
Huxley, Aldous, Brave New World, New York: Harper & Row, 1989.
Huxley, Julian, The Humanist Frame, London: Allen & Unwin, 1961.
Huxley, Julian, Gilbert Murray, and Joseph Houldsworth Oldham, Humanism, London: Watts &
Co., 1944.
Kurtz, Paul, ed., The Humanist Alternative: Some Definitions of Humanism, Buffalo, NY: Prometheus,
1973.
———, Humanist Manifesto 2000: A Call for a New Planetary Humanism, Amherst, NY: Prometheus,
2000.
———, Humanist Manifesto I and II, Buffalo, NY: Prometheus, 1980.
———, A Secular Humanist Declaration, Amherst, NY: Prometheus, 1980.
———, Skepticism and Humanism: The New Paradigm, New Brunswick, NJ: Transaction, 2001.
Lamont, Corliss, Humanism as a Philosophy, New York: Philosophical Library, 1949.
———, The Philosophy of Humanism, Amherst, NY: Humanist, 1996.
Morain, Lloyd and Mary S. Morain, Humanism as the Next Step, Amherst, NY: Humanist, 1998.
Skinner, B.F., Walden Two, New York: Macmillan, 1976.
Uumanismul secular ca religie

Dewey, John, A Common Faith, New Haven, CT: Yale University Press, 1991.
Huxley, Julian, Religion without Revelation, Westport, CT: Greenwood, 1979.
Kurtz, Paul,Eupraxophy: Living without Religion, Buffalo, NY: Prometheus, 1989.
Potter, Charles Francis, Humanism: A New Religion, New York: Simon & Schuster, 1930.
———, Humanizing Religion, New York: Harper, 1933.
Sellars, Roy Wood, Religion Coming of Age, New York: Macmillan, 1928.

Geisler, Norman L., Is Man the Measure? An Evaluation of Contemporary Humanism, Grand Rapids,
MI: Baker, 1983.
29
James Hitchcock, What is Secular Humanism? Why Humanism Became Secular and How It Is Changing Our World, Ann Arbor, MI,
Servant Books, 1982, pag. 141.
30
J.I. Packer și Thomas Howard, Christianity: The True Humanism, Waco, TX, Word, 1985, pag. 231‑32.

Hitchcock, James, What Is Secular Humanism? Why Humanism Became Secular and How It Is Changing
Our World, Ann Arbor, MI: Servant, 1982.
LaHaye, Tim, The Battle for the Mind, Old Tappan, NJ: Revell, 1980.
LaHaye, Tim and David A. Noebel, Mind Siege: The Battle for Truth in the New Millennium, Nashville:
Word, 2000.
McDowell, Josh and Don Douglas Stewart, Understanding Secular Religions, San Bernardino, CA:
Campus Crusade, 1982.
Packer, J.I. and Thomas Howard, Christianity: The True Humanism, Waco, TX: Word, 1985.

Conducere
Fișa informativă
Versete importante:
Proverbe 29:18 Efeseni 5:15‑16
Estera 4:14 Romani 12:1‑5
Growing Leaders - www.arowingleaders.com
Injoy - www.injoy.com - 800.333.6506 -
Myers Institute - www.myersinstitute.org -
The Leadership Institute - www.leadershipinstitute.org - 800.827.5323 -
Passing the Baton International - www.passingthebaton.org -
Summit Ministries - www.summit.org - 719.685.9103 -
Citate importante:
,,Acum Credinciosule, fii Bărbat, vorbește pentru Dumnezeul tău: nu te teme de răutatea celor răi, nici de
toiagul lor: Vorbește cu îndrăzneală Omule, adevărul este de partea ta; dă‑ți viața pentru el și îndreaptă‑te
triumfător spre Viață.“31
,,O navă ce se află într‑un port este în siguranță, dar navele nu sunt făcute să stea în port.“32
,,Nu cucerești niciodată un munte. Munții nu pot fi învinși; te învingi pe tine însuți – speranțele tale,
temerile tale.“33
,,Campionii știu că succesul este inevitabil, că nu există ceva ce se numește eșec, ci doar perseverență.“34
,,Calitatea vieții unui om este direct proporțională cu dedicarea sa de a fi cel mai bun.“35
,,Planurile noastre eșuează pentru că nu avem un obiectiv. Când un om nu știe spre ce port se îndreaptă,
niciun vânt nu îi este favorabil.“36
,,Am studiat viețile unor mari bărbați și a unor femei celebre și am constatat că bărbații și femeile care au
31
John Bunyan.
32
John A. Shedd
33
Jim Whitaker (primul american care a cucerit Muntele Everest)
34
Michael J. Gelb
35
Vince Lombardi
36
Seneca

ajuns pe culmi au fost cei care și‑au îndeplinit lucrarea încredințată, cu toată energia și entuziasmul de
care puteau da dovadă.ˮ37
,,Viața, ca și războiul, este o serie de greșeli, iar cel mai bun creștin, sau cel mai bun general, nu este cel
care a făcut cele mai puține greșeli. Asta duce doar la mediocritate; cel mai bun este cel care câștigă cele
mai strălucite victorii prin recuperarea greșelilor. Uită greșelile: organizează‑ți victoria din greșelile pe
care le‑ai făcut.“38
,,Dar când am spus că nimic nu s‑a făcut am greșit într‑o singură chestiune importantă. Ne‑am angajat
ferm și eram pe jumătate ieșiți de pe drumul nostru. Am pus jos banii de călătorie - am rezervat o cabină
până la Bombay. Lucrul acesta poate părea prea simplu, dar are consecințe mari. Până când te angajezi,
sunt ezitări, mai poți da înapoi, nu ești eficient. În ceea ce privește inițiativa (și creația), există un adevăr
elementar ce curmă nenumărate idei si planuri extraordinare când este ignorat: în momentul în care
cineva se pornește și Providența se pornește. Un șuvoi întreg de evenimente ce rezultă din acea decizie,
declanșând tot felul de incidente favorabile neprevăzute, întâlniri și asistență materială, pe care niciun om
nu le‑ar fi putut visa că i‑ar putea răsări în cale.“
Conducerea nu este atât de mult exercitarea puterii în sine, ci împuternicirea altora.“39
Surse importante:
Boice, James Montgomery, Ordinary Men Called by God: A Study of Abraham, Moses, and David, Grand
Rapids, MI: Kregel, 1998.
Borthwick, Paul, Leading the Way: Leadership Is Not Just for Super Christians, Colorado Springs, CO:
Navpress, 1989.
Castle, Tony, Lives of Famous Christians: A Biographical Dictionary, Ann Arbor, MI: Servant Books,
1988.
Cole, Edwin Louis, Courage: Winning Life’s Toughest Battles, Southlake, TX: Watercolor, 2002.
Cowart, John W., People Whose Faith Got Them into Trouble: Stories of Costly Discipleship, Downers
De Pree, Max, Leadership Is an Art, New York: Currency, 2004.
Engstrom, Theodore Wilhelm, The Making of a Christian Leader, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1976.
Fisher, Roger, Alan Sharp, and John Richardson, Getting It Done: How to Lead When You’re Not in
Charge, New York: Harper, 1998.
Foxe, John, Foxe’s Book of Martyrs, Nashville: Thomas Nelson, 2000.
Hyde, Douglas Arnold, Dedication and Leadership: Learning from the Communists, Notre Dame, IN:
University of Notre Dame Press, 1966.
Johnston, Ray, Developing Student Leaders: How to Motivate, Select, Train, Empower Your Kids to Make
a Difference, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1992.
Kouzes, James M. and Barry Z. Posner, The Leadership Challenge: How to Keep Getting Extraordinary
Things Done in Organizations, San Francisco: Jossey‑Bass, 1995.
Mattson, Ralph, Visions of Grandeur: Leadership That Creates Positive Change, Chicago: Moody, 1994.
37
Președintele Harry Truman
38
W.H. Murray
39
Warren Bennis

Fișe informative
Sanders, J. Oswald, Spiritual Leadership, Chicago: Moody, 1994.

Stanley, Andy, The Next Generation Leader: 5 Essentials for Those Who Will Shape the Future, Sisters,
OR: Multnomah, 2003.
Stanley, Paul D. and J. Robert Clinton, Connecting: The Mentoring Relationships You Need to Succeed in
Life, Colorado Springs, CO: NavPress, 1992.
Wilkins, Michael J., Following the Master: Discipleship in the Steps of Jesus, Grand Rapids, MI: Zon‑
dervan, 1992.

Credibilitatea Scripturii
Fișa informativă
ăutarea personajului istoric Isus: O mișcare în grupul cercetătorilor creștini laici care încearcă
C
să descopere ,,adevăratul personaj istoric Isus”. Cei care iau parte la această căutare presupun
că Isus nu a fost Fiul lui Dumnezeu și nici nu a făcut minuni.
ritica formei: Metodă de studiu și cercetare a formei structurale a scrierilor biblice. Scopul său
C
este de a descoperi tradiții orale și scrise ,,pre-istorice” care au dat naștere textului
ritica redactării: Metodă de studiu și cercetare a unei scrieri biblice folosită pentru a discerne
C
modul în care un text a fost ,,editat”. Scopul său este de a descoperi ceea ce scriitorul antic a scris
de fapt, spre deosebire de ceea ce s-a transmis până la noi
Critica sursei: Studiul și investigarea scrierilor biblice, după sursa lor de origine
ritica textuală: Metodă de studiu și cercetare a scrierilor biblice folosită pentru a descoperi
C
,,textul original”. Scopul ei este de a descoperi ceea ce a scris de fapt scriitorul antic, spre deose‑
bire de ceea ce a fost transmis până la noi
I poteza documentară: O ipoteză derivată din metoda critică care afirmă că Pentateuhul este o
compilație a mai multor surse, de obicei identificate ca J.E.D.P. - autorul Iahvist,
autorul Elohist, autorul Deuteronomist și Preotul
etodologie critică: Diverse metode de examinare a Bibliei cu scopul de a descoperi ,,autenti‑

M
citatea” ei
Versete importante:
Psalmul 14:1; 199:89 Luca 1:1-4; 16:17; 21:33 Evrei 11:6
Isaia 40:8 Fapte 1:1-3; 2:32 1 Ioan 1:1-3
Matei 5:18; 24:35 1 Corinteni 15:1-9 Apocalipsa 22:18-19
Marcu 13:31 2 Timotei 3:16
Biblical Archaeology Society - www.bib-arch.org -

Fișe informative
Archaeology Odyssey | Biblical Archaeology Society | www.bib-arch.org | 800.221.4644 |

Biblical Archaeology Review | Biblical Archaeology Society | www.bib-arch.org | 800.221.4644 |
Bible Review | Biblical Archaeology Society | www.bib-arch.org | 800.221.4644 |
Citate importante
,,Primii predicatori ai Evangheliei au cunoscut valoarea mărturiei directe și au apelat frecvent la
ea. ,,Noi suntem martorii acestor lucruri”, au spus ei tot timpul, plini de încredere. În niciun caz
nu le-a putut fi așa de ușor, după cum cred unii scriitori, să inventeze ce a spus și a făcut Isus în
acei ani de început, când mulți dintre ucenicii Săi erau în viață și știau prea bine dacă ceva s-a
întamplat sau nu...
Și acei predicatori au trebuit să-i ia în calcul nu doar pe martorii oculari binevoitori; au existat
și alții, mai puțin prietenoși, care erau și ei familiarizați cu principalele evenimente ale lucrării
și morții lui Isus. Ucenicii nu și-au permis să riște și să fie lipsiți de exactitate (ca să nu mai vor‑
bim de distorsionarea voită a faptelor), care ar fi fost dată pe față de către cei care ar fi făcut cu
dragă inimă acest lucru. Dimpotrivă, unul dintre punctele forte în versiunea originală a predi‑
cării apostolice este apelarea la cunoștințele ascultătorilor. Nu numai că au spus, ,,Noi suntem
martori ai acestor lucruri”, ci și ,,După cum voi înșivă știți” [Faptele Apostolilor 2:22]. Dacă ar
fi existat o cât de mică tendință de îndepărtare de adevăr în orice aspect important, posibila
prezență a martorilor ostili ar fi dus la corectarea celor spuse.”
,,În lume nu există niciun text de literatură antică, care să se bucure de o atestare textuală atât
de mare ca Noul Testament.”
,,Cred că nu există nici o altă lucrare de literatură din lume, care să fi fost expusă la un studiu
analitic atât de strict cum au fost expuse cele patru evanghelii în ultimii 200 de ani.
Acest lucru nu trebuie regretat: este ceva ce trebuie acceptat cu satisfacție. Oamenii de știință de
azi care tratează evangheliile ca documente istorice credibile fac acest lucru în lumina deplină a
acestui studiu analitic, nicidecum prin desconsiderarea lui.”
,,Scepticismul față de credibilitatea Scripturii pare să supraviețuiască în multe cercuri academi‑

ce, în ciuda colapsului repetat al teoriilor critice. Se găsește cine să-i creadă pe scriitorii seculari
a căror competență în furnizarea de date istorice este adesea mai slabă decât cea a scriitorilor
biblici. Nu cu mult timp în urmă mulți cercetători au respins istoricitatea relatărilor despre pa‑
triarhi, au contestat că scrierea ar fi existat în zilele lui Moise și au atribuit Evangheliile și Epis‑
tolele unor scriitori din secolul al doilea. Dar critica superioară a suferit o reversare uimitoare și
spectaculoasă, mai ales datorită descoperirilor arheologice. Nu se mai consideră că gloria epocii
împăratului Solomon este o invenție literară, că ,,Iahve”, Dumnezeul răscumpărător al evreilor
era necunoscut înainte de proorocii secolului al VIII-lea, sau că ce a spus Ezra despre captivi‑
tatea babiloniană este o ficțiune. Arheologii au localizat minele de cupru de mult pierdute din
vremea lui Solomon. Tăblițele descoperite la Ebla lângă Alep confirmă faptul că nume similare
cu cele ale patriarhilor se puteau întâlni frecvent în rândul celor care au trăit în Ebla cu puțin
timp înainte ca evenimentele înregistrate în ultimele capitolele ale Genezei să fi avut loc.”

Surse importante:
Canonicitate, Inspirație și Ineranță
Bruce, F.F., The Books and the Parchments, Westwood, NJ: Revell, 1963.
———, The Canon of Scripture, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1988.
———, The New Testament Documents: Are They Reliable?, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1981.
Carson, D.A. and John D. Woodbridge, eds., Hermeneutics, Authority, and Canon, Grand Rapids, MI:
Academie, 1986.
Comfort, Philip Wesley, ed., The Origin of the Bible, Wheaton, IL: Tyndale, 2003.
Geisler, Norman L., ed., Inerrancy, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1980.
Warfield, Benjamin and Samuel G. Craig, The Inspiration and Authority of the Bible, Philadelphia:
Presbyterian & Reformed, 1948.
Istoricitatea concepției creștine despre lume și viață

Blomberg, Craig, The Historical Reliability of John’s Gospel, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2002.
———, The Historical Reliability of the Gospels, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1987.
Copan, Paul, ed., Will the Real Jesus Please Stand Up? A Debate between William Lane Craig and John
Dominic Crossan, Grand Rapids, MI: Baker, 1998.
Craig, William Lane, Knowing the Truth About the Resurrection: Our Response to the Empty Tomb, Ann
Arbor, MI: Servant, 1988.
Free, Joseph P. and Howard Frederic, Archaeology and Bible History, Grand Rapids, MI: Zondervan,
1992.
Geisler, Norman L., Systematic Theology, Minneapolis: Bethany, 2002 (Vol. 1, Chapters 25 and 26).
Habermas, Gary R. and Michael R. Licona, The Case for the Resurrection of Jesus, Grand Rapids, MI:
Kregel, 2004.
Kitchen, K.A., The Bible in Its World: The Bible and Archaeology Today, Exeter, RI: Paternoster, 1977.
———, On the Reliability of the Old Testament, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2003.
Nash, Ronald H., The Gospel and the Greeks: Did the New Testament Borrow from Pagan Thought?, Ri‑
chardson, TX: Probe, 1992.
Thompson, J.A., The Bible and Archaeology, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1982.
Wilkins, Michael J. and J.P. Moreland, Jesus under Fire, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1995.
Consecvența textuală
Archer, Gleason Leonard, Encyclopedia of Bible Difficulties, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1982.
Kaiser, Walter C., Hard Sayings of the Bible, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1996.
Geisler, Norman L. and Thomas A. Howe, When Critics Ask: A Popular Handbook on Bible Difficulties,
Wheaton, IL: Victor, 1992.
Hayley, John W., Alleged Discrepancies of the Bible, New Kensington, PA: Whitaker House, 2004.

Drept și Politică
Fișa informativă
DREPT
Lege divină: Orice lege care provine direct din caracterul lui Dumnezeu, prin revelație specială
ege naturală: Legi fizice și morale revelate în revelația generală și prezente în structura univer‑
L
sului (spre deosebire de legile impuse de oameni)
ege pozitivă [sau Pozitivism juridic]: Școala de gândire umanistă în domeniul juridic care
L
susține că legile sunt reguli concepute de oameni și că nu există nicio legătură inerentă sau ne‑
cesară între lege și moralitate
egea proletariatului: Un sistem juridic stabilit de autoritatea de stat în favoarea interesului

L
oamenilor muncii
egea sinelui: Perspectiva New Age cu privire la drept care susține că ceva este legal numai
L
dacă se conformează sinelui îndumnezeit și ceva este ilegal dacă este impus de către o autoritate
exterioară
egea shari’a: Legea islamică derivată din Coran și Hadith, aplicată în viața publică și privată
L
a musulmanilor din statele islamice. Legea shari’a reglementează multe dintre aspectele zilnice
ale vieții: politică, economie, afaceri, financiar, contracte, probleme sociale etc.
tudii juridice critice: Deconstrucția legii cu scopul de a descoperi semnificația sa subiectivă și

S
intenția sa părtinitoare
POLITICĂ
Anarhie: Lipsa completă a statului sau a legii
uto-guvernare: Perspectivă politică New Age care susține că fiecare individ divin își dezvoltă
A
capacitatea de a se guverna pe sine
omunism: Un vis utopic generat de revoluţia proletariatului, conducând în cele din urmă la o
C
societate lipsită de clase, în care întreaga proprietate aparţine tuturor şi fiecare lucrează şi este
plătit după capacitate şi în funcţie de nevoile sale

tatism: Un sistem politic în care toate pârghiile economice şi de planificare sunt plasate în mâi‑
E
nile unui stat puternic centralizat
uvern Mondial Secular: Un organism politic ne-religios care ar elabora, interpreta şi aplica un
G
set de legi internaționale
J ustiție, libertate, ordine: Principii de guvernare umană instituite de Dumnezeu pentru a-i pro‑
teja pe cei nevinovaţi, a-i pedepsi pe cei vinovaţi şi pentru a ocroti drepturile tuturor împotriva
tendinţelor păcătoase ale omenirii
J ustiție socială: Un termen ambiguu folosit pentru a desemna o gamă largă de înțelesuri – de
la egalitatea socială de bază ( de ex., dreptul la viață și libertate) până la distribuirea egală a
bogăției și drepturi speciale pentru grupurile minoritare
iberalism: O tradiție politică bazată pe accentul pus pe libertățile personale și pe egalitate,

L
mai presus decât preocupările morale tradiționale; politici specifice includ dreptul femeii de a
face avort, promovarea căsătoriilor între persoane de același sex, drepturi egale pentru femei și
redistribuirea bogăției pentru a-i ajuta pe cei săraci.
oua Ordine Mondială: Concepţia New Age că (având în vedere evoluţia fiecărei persoane
N
spre conştiinţă colectivă) omenirea îşi va dezvolta în cele din urmă capacitatea auto-guvernării
mondiale
olitica identității: O ideologie politică urmărind să promoveze interesele anumitor grupuri

P
din societate care au fost percepute că au fost victime ale nedreptății sociale
tatul islamic global: Viziunea multor musulmani de a aduce toate naţiunile sub legea shari’a,
S
îndeplinită fie prin mijloace paşnice, fie prin forţă
tângism: O abordare ideologică a politicii care pune accent pe rolul statului pentru realizarea
S
justiției sociale, cu un accent special pe ajutorarea săracilor și a celor oprimați (datorită rasei,
sexului sau orientării sexuale)
eocrație: Orice stat condus de cineva care pretinde că puterea sa este de origină divină, cum
T
este de exemplu, Israelul antic sau o serie de națiuni islamice
Versete importante
Deuteronom 2:37-38; Zaharia 8:16 Romani 13:1-10
4:5-6, 5, 6 Ieremia 27:5-9, 12 1 Timotei 1:8-11; 2:1
Psalmii 1, 2; 19:7-9; 119 Daniel 2:20-21 1 Petru 2:13-14
Proverbe 11:11; 14:34; 29:2

Fișe informative
American Center for Law and Justice | www.aclj.org | 800.296.4529 |
American Family Association | www.afa.net |
American Vision | www.americanvision.org | 770.222.7266 |
The Leadership Institute | www.leadershipinstitute.org | 703.247.2000 |
The Rutherford Institute | www.rutherford.org | 434.978.3888|
Justice Fellowship | www.pfm.org | 877.478.0100
Citizen Magazine | Focus on the Family | www.family.org | 800.232.6459 |
World Magazine | www.worldmag.com | 800.951.6397 |
Human Events | www.humanevents.org | 800.787.7557 |
Citate importante:
,,Noi suntem un popor religios ale cărui instituții presupun o ființă supremă.”
,,A izola Legea de originea ei etică înseamnă a-i da o lovitură teribilă statului de drept.”
,,Politica statului de integrare, de acordare a statutului legal și de a sprijini religia fac parte din
acceptarea ei ca patrimoniul nostru politic și cultural ... Orice abordare mai puțin sensibilă cu
privire la patrimoniul nostru va fi percepută ca o ostilitate latentă față de religie.”
,,Clauza de stabilire lasă statului o anumită libertate în recunoașterea și acomodarea rolului

important pe care îl joacă religia în societatea noastră.”
,,De ce s-a deteriorat așa de rapid legea și ordinea din Statele Unite ale Americii? Pentru că de
mai mulți ani am fost învățați că viața este un fenomen aleatoriu, accidental fără niciun sens, cu
excepția celui pur materialist. Legile sunt doar o chestiune de oportunitate umană. Dacă oame‑
nii sunt, chipurile, accidente, tot așa sunt și legile lor.”
,,Dacă omul nu poate ști, conform unei legi superioare, ce este drept sau just într-o anumită
situație, el nu poate protesta și critica legitim un anumit curs al acțiunii ca fiind nedrept.”
,,Dumnezeu a chemat Biserica să slujească. Și prin intermediul slujirii El face ca oamenii să ne

vadă într-o lumină favorabilă. Acesta este un principiu fundamental al conducerii în Biblie:
conducerea prin slujire.”

,,...Creștinii au de jucat un rol important în organizația despre care majoritatea oamenilor

cred că este ,,guvernulˮ – statul. De fapt, credincioșii au obligația biblică de a se implica în
administrație, din moment ce această sferă, la fel ca domeniul privat, este supusă legii lui Dum‑
nezeu și necesită o doză generoasă de sare creștină.”
,,Dacă în timp ce evanghelizăm abandonăm domeniul socio-politic în voia sorții sale, vom în‑
tări impresia falsă că ordinea publică nu se încadrează în totalitate în sfera poruncilor și voii lui
Dumnezeu, iar creștinismul se ocupă numai de probleme din sfera privată și vom ascunde fap‑
tul că guvernul există prin voia lui Dumnezeu, ca fiind slujitorul Său pentru înfăptuirea justiției
și menținerea ordinii.”
,,Creștinii își dau seama că natura omului căzut are implicații grave în toate aspectele vieții
sale, inclusiv în sfera politică. Prin urmare sistemul american de separare a puterilor în stat
este îmbrățișat de creștini în teoria lor politică, deoarece constituie o încercare reală de a limita
tendințele păcătoase ale omului, nu numai în rândul cetățenilor în sfera privată, dar și în rândul
guvernanților lor. O concepție creștină despre lume și viață este de asemenea indispensabilă
pentru garantarea drepturilor fundamentale ale individului. Întrucât creștinul crede că omul
este creat după chipul lui Dumnezeu, el crede că fiecare individ are valoare.”
,,Una dintre cele mai uimitoare constatări ale acestui secol este faptul că mai multe milioane de
oameni au murit uciși de propriul lor guvern decât în războaie cu alte națiuni – totul pentru a
păstra puterea cuiva.ˮ
Importante surse creștine și critici:

Drept
Bastiat, Frédéric, The Law, Irvington-on-Hudson, NY: Foundation for Economic Education, 1998.
Bork, Robert H., The Tempting of America: The Political Seduction of the Law, New York: Free Press,
1990.
McConnell, Michael W., “The Origins and Historical Understanding of Free Exercise of Religion”,
Harvard Law Review, Vol. 103, no. 1410 (1990).
Titus, Herbert W., God, Man, and Law: The Biblical Principles, Oak Brook, IL: Institute in Basic Life
Principles, 1994.
VanGemeren, Willem, The Law, the Gospel, and the Modern Christian, Grand Rapids, MI: Zondervan,
1993.
Wright, Christopher J.H., An Eye for an Eye: The Place of Old Testament Ethics Today, Downers Grove,
Politică
Amos, Gary T., Defending the Declaration: How the Bible and Christianity Influenced the Writing of the
Declaration of Independence, Brentwood, TN: Wolgemuth & Hyatt, 1989.
Bandow, Doug and Fieldstead Institute, Beyond Good Intentions: A Biblical View of Politics, Westches‑
ter, IL: Crossway, 1988.

Fișe informative
Bauman, Michael and David W. Hall, eds., God and Caesar, Camp Hill, PA: Christian Publications,
1994.
Burke, Thomas J. and Lissa Roche, Man and State: Religion, Society, and the Constitution, Hillsdale,
MI: Hillsdale College Press, 1988.
Colson, Charles W. and Ellen Santilli Vaughn, Kingdoms in Conflict, New York: W. Morrow, 1987.
Doner, Colonel V., The Samaritan Strategy: A New Agenda for Christian Activism, Brentwood, TN:
Wolgemuth & Hyatt, 1988.
Eidsmoe, John, God and Caesar: Biblical Faith and Political Action, Westchester, IL: Crossway, 1984.
Evans, M. Stanton, The Theme Is Freedom: Religion, Politics, and the American Tradition, Washington
DC: Regnery, 1994.
Grant, George, The Changing of the Guard: The Vital Role Christians Must Play in America’s Unfolding
Political and Cultural Drama, Nashville: Broadman & Holman, 1995.
Hall, David W., Savior or Servant: Putting Government in Its Place, Oak Ridge, TN: Kuyper Institute,
1996.
Hart, Benjamin, Faith and Freedom: The Christian Roots of American Liberty, Dallas: Lewis & Stanley,
1988.
Neuhaus, Richard John, The Naked Public Square: Religion and Democracy in America, Grand Rapids,
MI: Eerdmans, 1984.
Rushdoony, Rousas John, Politics of Guilt and Pity, Vallecito, CA: Ross House, 1995.
Schlossberg, Herbert, Idols for Destruction: Christian Faith and Its Confrontation with American Society,
Washington DC: Regnery, 1990.
Smith, Gary Scott, ed., God and Politics: Four Views on the Reformation of Civil Government, Phillips‑
burg, NJ: Presbyterian & Reformed, 1989.
Avort
Beckwith, Francis, Politically Correct Death: Answering the Arguments for Abortion Rights, Grand Ra‑
Beckwith, Francis J., “Roe V. Wade: Its Logic and Its Legacy”, Southern Baptist Theological Journal
7, no. 2 (Summer 2003): 4–28.
Fournier, Keith A. and William D. Watkins, In Defense of Life: Taking a Stand against the Culture of
Death, Colorado Springs, CO: NavPress, 1996.
Grant, George, Grand Illusions: The Legacy of Planned Parenthood, Nashville: Cumberland House,
2000.
Kasun, Jacqueline R., The War against Population: The Economics and Ideology of World Population Con‑
trol, San Francisco: Ignatius, 1999.
Biserica și Statul
Cord, Robert L., Separation of Church and State: Historical Fact and Current Fiction, Grand Rapids, MI:
Baker, 1988.
Eidsmoe, John, Christianity and the Constitution: The Faith of Our Founding Fathers, Grand Rapids,
MI: Baker, 1987.
Whitehead, John W., The Second American Revolution, Elgin, IL: D. C. Cook, 1982.

Homosexualitate
Burtoft, Larry, Setting the Record Straight: What Research Really Says About the Social Consequences of
Homosexuality, Colorado Springs, CO: Focus on the Family, 1994.
Grant, George and Mark A. Horne, Legislating Immorality: The Homosexual Movement Comes out of the
Closet, Chicago: Moody, 1993.
Kennedy, D. James and Jerry Newcombe, What’s Wrong with Same-Sex Marriage?, Wheaton, IL: Cro‑
ssway, 2004.
Magnuson, Roger J., Are ‘Gay Rights’ Right? A Report on Homosexuality and the Law, St. Paul: The
Fund, 1985.
Satinover, Jeffrey, Homosexuality and the Politics of Truth, Grand Rapids, MI: Baker, 1996.
Stanton, Glenn T. and Bill Maier, Marriage on Trial: The Case against Same-Sex Marriage and Parenting,

Ecologism radical
Fișa informativă
repturile animalelor: Un tip de ecologism radical, care pune animalele pe picior de egalitate
D
cu ființa umană, atât intrinsec, cât și din punct de vedere moral
cologism: Un termen larg care definește interesul pentru mediu și subliniază necesitatea de a
E
proteja și conserva mediul înconjurător. Ecologiștii acționează, de obicei, prin metode pașnice
(adică făcând lobby politic, prin campanii de sensibilizare a publicului etc.)
cologism radical: Un tip extrem de ecologism, în a cărui concepție omul este un simplu ani‑
E
mal și o pacoste asupra naturii și mediului. Ecologiștii radicali recurg de multe ori la forme
netradiționale de activism (de ex., eco‑terorism)
cologism total: O formă de ecologism radical, care atribuie o valoare intrinsecă întregii naturi.
E
Această poziție duce la un sistem ecocentric de etică ecologică, în locul uneia antrocentrice (fo‑
calizată pe om) sau teocentrice (focalizată pe Dumnezeu )
co‑terorism: Acte de violență, sabotaj, vandalism, crearea de pagube materiale sau intimidări,
E
comise împotriva indivizilor și a companiilor, în numele ecologismului
artidul verzilor: Un partid politic cu înclinații ecologiste radicale. Fondat în Hobart, Australia,
P
în 1972; de atunci încoace a câștigat popularitate, în măsuri diferite, în toată lumea
Versete importante:
Geneza 1 și urm.; 3:17‑19;. 9:2‑3 Romani 8:18‑23 Evrei 1:3
Psalmul 8:4‑8; 115:16 Coloseni 1:17 2 Petru 2:12
Capital Research Center | www.greenwatch.org | 202.483.6900 |
CO2 Science | www.co2science.org | 480.966.3719 |
Competitive Enterprise Institute | http://cei.org | 202.331.1010 |
Enviro Truth | www.envirotruth.org | 202.543.4110 |
Friends of Science Society | www.friendsofscience.org |
Global Warming | www.globalwarming.org |
Cornwall Alliance for the Stewardship of Creation | www.stewards.net | 703.569.4653 |

Junk Science | www.junkscience.com |

Property and Environment Research Center | www.perc.org | 406.587.9591 |
Citate importante:
,,Ființele umane ocupă ceva mai puțin de 3 la sută din suprafața pământului. Dar zonele locuibile nu sunt
limitate. Singapore a fost cândva o mlaștină. O mare parte din Olanda a fost odată sub ape... Ca să vedem
lucrurile în perspectivă, dacă am pune 5,4 miliarde de oameni în Jacksonville, Florida, fiecărui om i‑ar
reveni cam o jumătate de metru pătrat în care să stea. Dacă i‑am pune în Texas, fiecărui om i‑ar reveni cel
puțin 126 de metri pătrați, o suprafață care depășește spațiul unui apartament de două camere.“40
,,Apărătorii planificării familiale de către stat au propriile lor justificări, bine deghizate pentru a evita să
trezească opoziția față de controlul populației. De exemplu educația sexuală va risipi ,,ignoranța“ și ,,te‑
merea și neliniștea,ˮ iar programele de informare cu privire la sarcină pentru adolescenți se vor transfor‑
ma în ,,reducerea sarcinilor la adolescente și prevenirea avortului“. Fără să fie prezent în titlurile știrilor,
dar recunoscut cu franchețe în programe, adevărul este acesta: limitarea numărului populației. La fel de
absente din cadrul programelor de știri sunt rezultatele programelor de stat - nicio îmbunătățire în sănă‑
tatea psihică sau fizică a tinerilor și nicio reducere a numărului de sarcini sau de avorturi. În mod ironic,
nu există nicio dovadă că acestea au redus fertilitatea. Într‑o măsură înspăimântătoare aceste programe
au dus la creșterea puterii și mărirea influenței clicii care susține planificarea familiei prin metode de stat,
care, se înțelege foarte bine, este doar un pas intermediar esențial spre un control total al populației.“41
[ În ceea ce privește pădurile cu copaci bătrâni, conținutul de CO2 din atmosferă și ,,efectul de seră“:]
,,Copacii maturi, la fel ca tot ce e viu, au un metabolism mai lent pe măsură ce îmbătrânesc. O pădure
de copaci tineri, cu o putere de creștere mai mare va elimina de la douăsprezece până la optsprezece tone
mai mult CO2 pe hectar decât cea compusă din copaci bătrâni. Există o mulțime de motive pentru conser‑
varea pădurilor bătrâne, dar reducerea nivelului de CO2 nu este unul dintre ele. Dacă am fi într‑adevăr
interesați (după cum spunem) de reducerea conținutului de CO2 din atmosferă, ar trebui să trecem cu
fermitate la reîmpădurire și la plantarea de arbori și arbuști, inclusiv în zonele urbane, unde impactul
local asupra atmosferei este mai mare.
,,Reîmpădurirea s‑a desfășurat datorită unei practici forestiere înțelepte pe terenurile private ale
companiilor producătoare de materiale lemnoase și ca urmare a modificărilor în ceea ce privește utilizarea
terenurilor agricole. În Statele Unite ale Americii, creșterea medie anuală a materialelor lemnoase este
de trei ori mai mare decât aceea de la nivelul anului 1920, creșterea fiind cu 18 la sută mai mare decât în
perioada 1952 - 1977. Pădurile din America au continuat să crească în mărime, chiar dacă în același timp
furnizează o parte considerabilă din cheresteaua de care lumea are nevoie.“42
Principalii susținători:
• Lester Brown (President of The World Watch Institute)
40
Jonathan Rauch, ,,Beyond Oppression,“ The New Republic, 10 mai, 1993, pag. 23.
41
Sheldon L. Richman, ,,Much Ado About Nothing: Population Growth as Promise, Not Problem,“ The World & I, vol. 8, nr. 6,
1993, pag. 374‑75.
42
Jacqueline Kasun, The War Against Population: The Economics and Ideology of Population Control, San Francisco, Ignatius, 1988, pag.
206

Fișe informative
• Paul Ehrlich
• David Foreman (fondator al organizației Earth First!)
• Al Gore (fost vicepreședinte S.U.A.)
• Les Knight (fondator al organizației Voluntary Human Extinction Movement)
• Arne Naess (filozof norvegian în domeniul ecologiei)
• Peter Singer (Princeton University)
Bibliografie pentru pricipalii susținători:

Drepturile animalelor
Singer, Peter, Animal Liberation: A New Ethics for Our Treatment of Animals, New York: Random, 1975.
———, In Defense of Animals: The Second Wave, Malden, MA: Blackwell, 2006.
Ecologie
Brown, Lester Russell, Plan B 2.0: Rescuing a Planet under Stress and a Civilization in Trouble, New
York: W.W. Norton, 2006.
Brown, Lester Russell and Earth Policy Institute, Eco‑Economy: Building an Economy for the Earth,
New York: W.W. Norton, 2001.
Brown, Lester Russell and Worldwatch Institute, State of the World 2001: A Worldwatch Institute Re‑
port on Progress toward a Sustainable Society, London: Earthscan, 2001.
Brown, Lester Russell, Janet Larsen, Bernie Fischlowitz‑Roberts, and Earth Policy Institute, The
Earth Policy Reader, New York: W.W. Norton, 2002.
Gore, Albert, Earth in the Balance: Ecology and the Human Spirit, Boston: Houghton Mifflin, 2000.
Næss, Arne and David Rothenberg, Ecology, Community, and Lifestyle: Outline of an Ecosophy, New
York: Cambridge University Press, 1989.
Controlul populației
Ehrlich, Paul R. and Anne H. Ehrlich, The Population Explosion, New York: Simon & Schuster, 1990.
Surse importante/Critici:
Avery, Dennis T., Saving the Planet with Pesticides and Plastic: The Environmental Triumph of High‑Yield
Farming, Indianapolis: Hudson Institute, 2000.
Bailey, Ronald, Earth Report 2000: Revisiting the True State of the Planet, New York: McGraw Hill,
2000.
Bast, Joseph L., Peter Jensen Hill, and Richard Rue. Eco‑Sanity: A Common‑Sense Guide to Environ‑
mentalism, Lanham, MD: Madison Books, 1994.
Beisner, E. Calvin, Prospects for Growth: A Biblical View of Population, Resources, and the Future, West‑
chester, IL: Crossway, 1990.
———, Where Garden Meets Wilderness: Evangelical Entry into the Environmental Debate, Grand Ra‑
pids, MI:Eerdmans, 1997.

Kaufman, Wallace, No Turning Back: Dismantling the Fantasies of Environmental Thinking, New York:
Basic, 1994.
Lomborg, Bjørn, The Skeptical Environmentalist: Measuring the Real State of the World, New York:
Cambridge University Press, 2001.
Ray, Dixy Lee and Louis R. Guzzo, Environmental Overkill: Whatever Happened to Common Sense?,
Washington DC: Regnery, 1993.
———, Trashing the Planet: How Science Can Help Us Deal with Acid Rain, Depletion of the Ozone, and
Nuclear Waste (among Other Things), Washington DC: Regnery, 1990.
Rubin, Charles T., The Green Crusade: Rethinking the Roots of Environmentalism, New York: Free Press,
1994.
Sanera, Michael and Jane S. Shaw, Facts, Not Fear: Teaching Children About the Environment, Washin‑
gton DC:Regnery, 1999.
Simon, Julian Lincoln, ed., The State of Humanity, Cambridge, MA: Cato Institute, 1995.
Young, Richard A., Healing the Earth: A Theocentric Perspective on Environmental Problems and Their
Solutions, Nashville: Broadman & Holman, 1994.

Economie
Fișa informativă
dministrare: Știința, arta și deprinderea unui management responsabil a resurselor.
A
Creștinii cred că Dumnezeu este proprietarul a tot ceea ce există, iar noi suntem adminis‑
tratorii creației Sale.
apitalism: Forma de organizare economică a unei societăți în care toate sau cea mai mare parte
C
a mijloacelor de producție și de distribuție (terenuri, fabrici, căi ferate etc.) se află în proprietate
privată și sunt exploatate pentru a obține profit
eterminism economic: Crezul că economia (modurile de producție și de schimb) determină

D
dezvoltarea societății, întregul proces politic, social și moral al societății
I ntervenționism: Acțiune politică întreprinsă de stat pentru a influența economia sau pentru a
sprijini anumite valori morale
Producție iluminată universal: Convingerea că gândirea pozitivă creează bogăție
ocialism: Forma de organizare economică a unei societăți în care proprietatea și exploatarea

S
mijloacelor de producție și distribuție (terenuri, fabrici, căi ferate etc.) sunt controlate de guvern.
Marxismul susține că socialismul (adică societatea în care proprietatea privată este abolită) este
o fază de tranziție între capitalism și comunism
Date importante:
- Creștinii trebuie să acționeze conform poruncilor lui Dumnezeu pentru a-i ajuta pe cei care nu
se pot ajuta singuri
- Capitalismul este cea mai bună strategie pentru a învinge sărăcia
- Capitalismul ia în considerare natura omului
Versete importante:
Exodul 20:15,17 Fapte 4:32-37; 20:35 2 Tesaloniceni 3:7-13
Proverbe 11:24-26; 16:8; 1 Corinteni 16:2 1 Timotei 5-6, 6:6-10, 17-19
17:5; 19:17, 21:13, 22:9, 2 Corinteni 8-9 Iacov 1:27; 2:14-17
28:27, 29:7; 31:8-9 Filipeni 4:12-13 1 Ioan 3:16-18
Eclesiastul 5:19

Citate importante:
,,Creștinilor trebuie să le pese de cei săraci: acesta este o fațetă a preocupării sociale creștine. Dar
de asemenea este nevoie ca ei să fie informați cu privire la problemele politice, filozofice și eco‑
nomice relevante care pot să stea la originea unei politici înțelepte și eficiente pentru ajutorarea
săracilor. Din păcate, mulți creștini acționează ca și cum tot ce contează este numai intenția. Dar
când bunele intenții nu se potrivesc cu teoriile economice, bunele intenții pot duce de multe ori
la acțiuni care produc consecințe total opuse celor intenționate.ˮ
,,Cu puțin timp înainte de prăbușirea socialismului din blocul sovietic, sociologul luteran Peter
Berger a scris o carte extraordinară despre țările recent industrializate din Asia de Est. Acești
,,pui de tigri,” sau ,,pui de dragon”, cum mai sunt ele numite uneori, sunt antrenate într-o
revoluție capitalistă și după cum dovedește Berger, au învins sărăcia într-un ritm uimitor. El le
compară cu națiunile din Lumea a Treia, care au încercat socialismul în ultimele trei decenii și
constată că niciuna dintre acestea nu s-au dezvoltat, ba chiar cele mai multe au ajuns mai rău.”
,,...Toți oamenii au diferite daruri, talente, interese și abilități. Dacă sunt lăsați liberi ei le vor
exercita în moduri diferite și vor produce roade diferite. Singurul mod de a ajunge la aceleași
roade este uniformizarea comportamentului, dar aceasta impune ca oamenii să fie privați de
libertate, să fie înrobiți.
,,Dacă sărăcia (lipsa banilor) ar fi într-adevăr ceea ce îi face pe oameni să sufere, alocarea unor
sume mari de bani ar duce cu siguranță la atenuarea ei. Dar, după treizeci de ani de programe
de asistență socială din ,,Războiul declarat împotriva sărăciei” în stilul Great Society - programe
care au transferat (în USD la nivelul 1990) mai mult de 3.600 miliarde dolari săracilor – sărăcia
continuă să fie învingătoare. Să ne gândim doar un moment: în ultimii treizeci de ani, am dat
aproape patru trilioane (patru milioane de milioane) de dolari pentru săracii din America, și cu
toate acestea sărăcia s-a agravat. Dacă am fi luat banii alocați pentru asistență socială din buge‑
tul național din acest an și i-am fi dat direct tuturor celor considerați săraci prin lege, pentru a
trece peste pragul de sărăcie, nu ar mai exista bărbat, femeie sau copil în America sub acest prag
și s-ar fi economisit 60 miliarde de dolari pentru a ne sărbători victoria.”
Aproape 40 la sută dintre cei pe care guvernul Statelor Unite îi definește ca fiind ,,săraci” dețin
propriile lor locuințe – locuințe ce dispun de mai mult spațiu decât se bucură cea mai mare parte
a europenilor din clasa de mijloc. ,,Sărac”, ar trebui definit ca mai de mult: lipsă de mâncare,
locuință sau îmbrăcăminte. Și în timp ce încercăm să redefinim, ar trebui să ne reamintim că
definiția compasiunii nu înseamnă un control mai mare al veniturilor private exercitat de stat.”
,,Trebuie să punem întrebarea veche de secole: Orice mecanism de ajutorare propunem, le cere
oare oamenilor să se dăruiască mai întâi pe ei înșiși fraților?ʼ Fiecare dintre noi trebuie să răs‑
pundă la această întrebare, dar nu abstract, ci în mod personal. Trebuie să ne întrebăm: Nu
cumva oferim bani de silă, dar nu oferim viața noastră? Dacă vorbim de o situație de criză cum
este cea din timpul unei sarcini, suntem oare dispuși să oferim un cămin unei femei tinere însăr‑
cinate? Dacă vorbim de copii abandonați, suntem de fapt dispuși să adoptăm un copil? Cele mai
multe dintre programele noastre din secolul XX sunt astfel concepute ca altcineva să facă ceva,

Fișe informative
dar aceste programe au eșuat. E timpul să învățăm de la inimile simțitoare și capetele luminate
din vechime, să ne schimbăm felul cum gândim și trăim.”
Acton Institute - www.acton.org - 616.454.3080 -
American Enterprise Institute - www.aei.org - 202.862.5800 -
Cato Institute - www.cato.org - 202.842.0200 -
Foundation for Economic Education - www.fee.org - 914.591.7230 -
Heritage Foundation - www.heritage.org - 202.546.4400 -
Hoover Institute - www.hoover.org - 650.723.1754 -
Independent Institute: - www.independent.org - 510.632.1366 -
Library of Economics and Liberty - www.econlib.org - 800.955.8335 -
Ludwig von Mises Institute - www.mises.org - 334.321.2100 -
Property and Environment Research Center - www.perc.org - 406.587.9591 -
Freeman Journal - Foundation for Economic Education - www.fee.org - 800.960.4333 -
Resurse importante
Economie
Carson, Clarence Buford, Basic Economics, Wadley, AL: American Textbook Committee, 1988.
Gregg, Samuel, Economic Thinking for the Theologically Minded, Lanham, MD: Univ. Press of Ameri‑
ca, 2001.
Gwartney, James D., Richard Stroup, Dwight R. Lee, and James D. Gwartney, Common Sense Econo‑
mics: What Everyone Should Know About Wealth and Prosperity, New York: St. Martin’s, 2005.
Hazlitt, Henry, Economics in One Lesson, New Rochelle, NY: Arlington House, 1979.
Heilbroner, Robert L., The Worldly Philosophers: The Lives, Times, and Ideas of the Great Economic Thin‑
kers, New York: Simon & Schuster, 1999.
Sowell, Thomas, Applied Economics: Thinking Beyond Stage One, New York: Basic, 2004.
———, Basic Economics: A Common Sense Guide to the Economy, New York: Basic, 2007.
———, Marxism: Philosophy and Economics, New York: Quill, 1985.
Capitalism și Socialism
Gilder, George F., Wealth and Poverty, San Francisco: ICS, 1993.
Griffiths, Brian, The Creation of Wealth: A Christian’s Case for Capitalism, Downers Grove, IL: Inter‑
Varsity, 1984.
Nash, Ronald H., Poverty and Wealth: The Christian Debate over Capitalism, Westchester, IL: Crossway,
1986.
Novak, Michael, The Spirit of Democratic Capitalism, Lanham, MD: National Book Network, 1991.
Schaeffer, Frankie, ed., Is Capitalism Christian? Toward a Christian Perspective on Economics, Westches‑


Soto, Hernando de., The Mystery of Capital: Why Capitalism Triumphs in the West and Fails Everywhere
Else, New York: Basic, 2000.
Proprietate Privată
Bethell, Tom, The Noblest Triumph: Property and Prosperity through the Ages, New York: St. Martin’s,
1998.
Intervenționism/Socialism (critică)
Dalrymple, Theodore, Life at the Bottom: The Worldview that Makes the Underclass, Chicago: Ivan R.
Dee, 2001.
Gilder, George F., Wealth and Poverty, San Francisco: ICS, 1993.
Griffiths, Brian, The Creation of Wealth: A Christian’s Case for Capitalism, Downers Grove, IL: Inter‑
Varsity, 1984.
Hazlitt, Henry, The Critics of Keynesian Economics, Lanham, MD: University Press of America, 1983.
———, The Failure of the New Economics, Lanham, MD: University Press of America, 1983.
Nash, Ronald H., Poverty and Wealth: The Christian Debate over Capitalism, Westchester, IL: Crossway,
1986.
Novak, Michael, The Spirit of Democratic Capitalism, Lanham, MD: National Book Network, 1991.
Schaeffer, Franky, ed., Is Capitalism Christian? Toward a Christian Perspective on Economics, Westches‑
Soto, Hernando de., The Mystery of Capital: Why Capitalism Triumphs in the West and Fails Everywhere
Else, New York: Basic, 2000.
Administrare
Beisner, E., Calvin and Fieldstead Institute. Prosperity and Poverty: The Compassionate Use of Resources
in a World of Scarcity, Westchester, IL: Crossway, 1988.
Blomberg, Craig, Neither Poverty nor Riches: A Biblical Theology of Material Possessions, Grand Rapids,
MI:Eerdmans, 1999.
Asistență social (critică)

Dalrymple, Theodore, Life at the Bottom: The Worldview that Makes the Underclass, Chicago: Ivan R.
Dee, 2001.
Grant, George, Bringing in the Sheaves: Transforming Poverty into Productivity, Brentwood, TN: Wol‑
gemuth & Hyatt, 1988.
———, The Dispossessed: Homelessness in America, Ft. Worth: Dominion Press, 1986.
———, In the Shadow of Plenty: Biblical Principles of Welfare and Poverty, Ft. Worth: Dominion Press,
1986.
Nash, Ronald H., Social Justice and the Christian Church, Lanham, MD: University Press of America, 1990.
Neuhaus, Richard John, Doing Well and Doing Good: The Challenge to the Christian Capitalist, New
York: Doubleday, 1992.
———, Welfare Reformed: A Compassionate Approach, Phillipsburg, NJ: P&R Publishers, 1994.

Fișe informative
Olasky, Marvin N., The Tragedy of American Compassion, Wheaton, IL: Crossway, 1992.

Etică și bio‑etică
Fișa informativă
ETICĂ
bsoluturi morale: Crezul că există un standard etic absolut pentru toți indivizii, indiferent de
A
epocă sau cultură
arma: Efectul total al acțiunilor și comportării omului în cursul fiecărei faze a existenței, și care
K
determină destinul persoanei
oralitate proletară: Crezul etic că orice avansează proletariatul și cauza comunismului este
M
bun din punct de vedere moral, iar orice împiedică proletariatul sau comunismul este rău din
punct de vedere moral
tilitarianism: Un cadru etic care postulează că toate acțiunile ar trebui îndreptate spre atinge‑
U
rea utilității maxime pentru cel mai mare număr de oameni (scopul scuză mijloacele)
Relativism cultural: Crezul că adevărul și moralitatea sunt determinate de societatea fiecăruia
Avort
Embrion: Stadiul în care se află sarcina de la concepție până la opt săptămâni
Făt: stadiul în care se află sarcina din săptămâna a opta de sarcină până la naștere
Legea biogenezei: Viețuitoarele se reproduc dând urmași din aceeași specie
Bioetică
Bio: Natural și viu
Bioetică: Comportament corect în materie de biotehnologie
Imago Dei: Faptul de a purta chipul lui Dumnezeu
ersonalitate: Dezbaterea din domeniul filozofiei în legătură cu ce înseamnă ca, cineva să fie
P
,,persoană“
Viabilitate: Capacitatea de a supraviețui și a crește independent pentru a deveni adult

Fișe informative
Biotehnologie43
Biotehnologie: Utilizarea industrială a organismelor vii sau aplicarea tehnicii la organismele vii
elule stem: Celule din corp care nu s‑au diversificat încă în celule cardiace, celulele creierului
C
etc.
Cibernetică: integrarea omului cu mașina
Inteligența artificială: Un dispozitiv artificial care poate imita gândirea și independența umană
Nanotehnologie: Proiectare și fabricare la nivel molecular
Transgenetic: Introducerea ADN‑ului unei specii în codul genetic al unei alte specii
enotransplant: Folosirea de țesuturi, organe sau celule de animale pentru transplant sau alt
X
scop în folosul omului
Eutanasie
utanasie activă (cunoscută și sub numele de ucidere din milă): Are loc atunci când un cadru
E
medical acționează în mod deliberat pentru a provoca decesul unui pacient
utanasie involuntară: Are loc atunci când decizia cu privire la măsurile active sau pasive ce
E
trebuie luate pentru a pune capăt vieții unui pacient sunt luate de terțe persoane
utanasie pasivă (a lăsa pe cineva să moară din milă): Are loc atunci când un cadru medical
E
întrerupe tratamentele medicale extraordinare și ca urmare permite moartea pacientului
Eutanasie voluntară: Are loc atunci când un pacient alege de bună voie să își încheie viața
Date importante
Avort44
Statistici
• Aproximativ 126.000 de avorturi sunt făcute în lume în fiecare zi
• Aproximativ 46 de milioane de avorturi au loc în toată lumea în fiecare an
• Media mondială a numărului de avorturi este de 1 avort pentru fiecare femeie
Fătul
• Ziua 30 - inima începe să bată
• Ziua 40 – se pot detecta unde cerebrale
43
Pentru alți termeni vezi www.biotechterms.org
44
Pentru mai multe date statistice vezi The Alan Guttmacher Institute, www.agi‑usa.org

• Ziua 45 – se pot vedea brațele și picioarele

• Ziua 70 – se pot distinge degetele și organele genitale, fața copilului este recunoscută ca fiind
una umană
Eutanasie
• Oregon, Olanda și Belgia sunt statele în care eutanasia este legiferată
Celule stem
Cercetarea pe celule stem ebrionare
• embrionul moare atunci când sunt extrase celulele
• nu au fost făcute progrese științifice pe baza lor
Cercetarea pe celule stem ne–embrionare (din organisme adulte)

• nu este ucisă o ființă umană
• continuă să producă rezultate importante
Versete importante
Geneza 1:26‑31; 9:6 Proverbe 14:12; 16:25; 24:11‑12 1 Corinteni 6:12‑20
Exod 20:13; 21:22‑23 Isaia 5:20‑23 Matei 7:13
Deuteronom 32:39 Amos 5:15 Romani 1:18‑32; 12:9
Psalmul 12:8; 139:13‑16 Ieremia 1:5 Evrei 5:14
Iov 42:1‑6 Marcu 1:41 Iacov 1:27; 2:14‑17
Bioetică
Center for Bioethics and Human Dignity - www.cbhd.org - 847.317.8180 -
Council for Biotechnology Policy - www.wilberforce.org - 888.257.7730 -
Do No Harm - www.stemcellresearch.org - 202.347.6840 -
Avort
Concerned Women for America - www.cwfa.org - 202.488.7000
Crisis Pregnancy Centers - www.crisispregnancy.com - 480.446.0500 -
Eagle Forum - www.eagleforum.org - 618.462.5415 -
Justice for All - http://jfaweb.org - 316.683.462 -
Life Training Institute - www.prolifetraining.com - 719.264.786 -
National Right to Life - www.nrlc.org - 202.626.8800 -
Citate importante:
Etică
„Întrebarea fundamentală a eticii este: Cine face regulile? Dumnezeu sau oamenii? Răspunsul teist este

Fișe informative
că Dumnezeu le face. Răspunsul umanist (secular) este că oamenii le fac. Această distincție între teism și
umanism (secular) este deosebirea fundamentală în teoria morală.“45
„ Nu există legi inerent morale sau etice, nu există nici principii călăuzitoare absolute pentru societatea
umană. Universului nu‑i pasă de noi și viața noastră nu are nicio semnificație ultimă.“46
„ Putem discuta și argumenta rațional unii cu alții cu privire la ce este corect sau greșit fără să recurgem
la afirmația că judecățile etice sunt simple judecăți subiective sau relative, sau că toate asemenea judecăți
au validitate egală. A face această ultimă afirmație duce în mod logic la concluzia bizară că Maica Tereza
nu este mai mult sau mai puțin virtuoasă decât Adolf Hitler.“47
„ Dacă nu există niciun absolut dincolo de ideile omului, atunci nu există o instanță finală care să judece
între indivizi sau grupuri ale căror judecăți morale sunt în conflict. Nu ne mai rămân decât opinii care
sunt în conflict.“48
Avort
,,Mulți oameni sunt foarte, foarte preocupați de copiii din India, de copiii din Africa, unde foarte mulți
mor de foame și din alte cauze. Mulți oameni sunt de asemenea îngrijorați de violențele din această țară
mare, Statele Unite. Sunt foarte bune aceste preocupări. Dar de multe ori acești oameni nu sunt la fel de
interesați de milioanele de oameni care sunt uciși în mod deliberat de propria lor mamă. Și asta este ceea
ce ne distruge pacea astăzi - avortul, față de care oamenii sunt orbi.“49
,,«Asistentele trebuie să se uite la imaginea de pe ecograf pentru a afla care este vârsta copilului care va
fi avortat, deoarece cu cât este mai mare sarcina, cu atâta ești mai bine plătit. A fost foarte important
să facem asta. Dar am pierdut personal medical atunci când am început să utilizăm ultrasunetele. Am
pierdut două asistente - nu au putut să se uite la așa ceva. Au plecat și alți membri ai personalului.» Dar
cum rămâne cu femeile care au făcut avortul? Văd și ele imaginea de la ecograf? «Lor nu li se permite
niciodată să se uite la ecograf, pentru că știm că dacă aud doar o singură bătaie a inimii, nu ar mai vrea
să facă avortul.»“50
,,Faptul că restricționarea accesului la avort are efecte secundare tragice, nu demonstrează – în sine – că
restricțiile sunt nejustificate, de vreme ce e greșit să omori pe cineva, indiferent de consecințele ce decurg
din interzicerea omorului; și dacă recurgem la dreptul de a face ce vrem cu trupul nostru, care este inter‑
pretat în general ca un drept asupra unei proprietăți, aceasta constituie, în cel mai bun caz, un argument
destul de slab în favoarea avortului. Dreptul de proprietate nu‑mi dă dreptul de a ucide niște oameni
nevinovați pe care i‑am găsit pe proprietatea mea și, de fapt, sunt tras la răspundere dacă unor astfel de
45
Max Hocutt, „Toward an Ethic of Mutual Accomodation“, Humanist Ethics, ed. Morris B. Etorer (Buffalo: Prometheus Books,
1980), pag. 137
46
William Provine, „Scientists, Face It! Science and Religion are Incompatible“, The Scientist (5 septembrie 1988).
47
Frank Beckwith, „Philosophical Problems with Moral Relativism“, Christian Research Journal (Toamna 1993)
48
Francis A. Schaeffer, How Should We Then Live? (Old Tappan, NJ: Fleming H. Revell, 1976), pag. 145.
49
Maica Teresa, citată în Cal Thomas, ,,Meek Mother Teresa delivers a verbal knockout punch,“ Colorado Springs Gazette Telegraph,
9 februarie 1994, pag. B7.
50
Dr. Joseph Randall, care a făcut peste 32.000 de avorturi, citat în David Kupelian și Mark Masters, ,,Pro‑Choice 1991: skeletons
in the closet,“ New Dimensions, septembrie/octombrie 1991, pag. 43.

oameni li se întâmplă ceva rău în timp ce se află pe proprietatea mea. Este la fel de neclar dacă am dreptul
moral de a expulza o persoană nevinovată de pe proprietatea mea atunci când știu că acest lucru va duce
la moartea sa.“51
,,O asistentă care a lucrat mai puțin de un an într‑o clinică unde se făceau avorturi, a spus că pentru ea
cele mai tulburătoare clipe nu erau în sala unde se făceu avorturile, ci după aceea. De multe ori, a spus ea,
femeile care tocmai au suferit avortul zăceau în sala de recuperare și strigau: «Tocmai mi‑am ucis propriul
meu copil. L‑am omorât pe copilul meu.»
«Nu știu ce să le spun acestor femei», a spus asistenta grupului. O parte din mine gândea:
«Poate au dreptate.»“52
Bioetică
,,Clonarea și programele de biotehnologie sunt mai periculoase pentru demnitatea umană decât avortul.
Nu numai că ne însușim prerogativa divină de a pune capăt vieții umane după bunul nostru plac, dar mai
și încercăm să ne însușim prerogativa de a crea viață umană după bunul nostru plac.“53
Eutanasie
,,O spun cu tristețe că într‑o zi eutanasia va fi legalizată. Deja există această inițiativă din partea legisla‑
tivului. N‑ar trebui să facem excepții, deoarece cazurile dificile fac legea proastă. Dar unii medici au decis
deja când s‑a dus calitatea vieții. Și mulți scapă fără să fie judecați.“54
Surse importante și critică

ETICĂ
Bennett, William J., The Book of Virtues: A Treasury of Great Moral Stories, New York: Simon & Schus‑
ter, 1993.
———, The Moral Compass: Stories for a Life’s Journey, New York: Simon & Schuster, 1995.
Burke, Thomas J., ed., The Christian Vision: Man and Morality, Hillsdale, MI: Hillsdale College Press,
1986.
Chamberlain, Paul, Can We Be Good without God?, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1996.
Davis, John Jefferson, Evangelical Ethics: Issues Facing the Church Today, Phillipsburg, NJ: P&R Pub.,
2004.
Douma, Jochem, Responsible Conduct: Principles of Christian Ethics, Phillipsburg, NJ: P&R Publishers,
2003.
Geisler, Norman L., Christian Ethics, (Grand Rapids, MI: Baker, 1989.
———, Ethics: Alternatives and Issues, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1971.
Grenz, Stanley J., and Jay T. Smith, Pocket Dictionary of Ethics, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2003.
51
Mary Anne Warren partizana unei filozofii proavort ,,On the Moral and Legal Status on Abortion,“ în The Problem of Abortion,
ediția a doua, Joel Feinberg, Belmont, CA, Wadsworth, 1984, pag. 103, citat din Randy Alcorn, Pro Life Answers to Pro Choice Argu‑
ments, Portland, OR, Multnomah Press, 1992, pag. 86.
52
Diane M. Gianelli, ,,Abortion providers share inner conflicts,“ American Medical News, 12 iulie 1993, pag. 36.
53
Charles Colson, Breakpoint Radio Broadcast, 2 ianuarie, 2003.
54
,,A matter of life and death,“ Assemblies of God, USA, at: http://oentecostalevangel.ag.org/

Fișe informative
Lewis, C.S., God in the Dock: Essays on Theology and Ethics, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1970.
Rae, Scott B., Moral Choices: An Introduction to Ethics, Grand Rapids, MI: Zondervan, 2000.
Torrance, Alan and Michael Banner, eds., The Doctrine of God and Theological Ethics, Edinburgh: T&T
Clark, 2005.
Wenham, Gordon J., Story as Torah: Reading Old Testament Narrative Ethically, Grand Rapids, MI:
Baker, 2004.
Wilkens, Steve, Beyond Bumper Sticker Ethics: An Introduction to Theories of Right & Wrong, Downers
Avort (critică)
Alcorn, Randy C., Prolife Answers to Prochoice Arguments, Portland: Multnomah, 1992.
———, Why Prolife?, Sisters, OR: Multnomah, 2004.
Beckwith, Francis, Abortion and the Sanctity of Human Life, Joplin, MO: College Press, 2000.
———, “Abortion, Bioethics, and Personhood: A Philosophical Reflection“, Review of Ethics in a
New Millennium. Southern Baptist Journal of Theology 4, no. 1 (2000): 16–25.
———, Politically Correct Death: Answering the Arguments for Abortion Rights, Grand Rapids, MI:
Baker, 1993.
———, “Roe V. Wade: Its Logic and Its Legacy“, Southern Baptist Journal of Theology 7, no. 2 (2003):
4‑28.
Beckwith, Francis and Norman L. Geisler, Matters of Life and Death: Calm Answers to Tough Questions
About Abortion and Euthanasia, Grand Rapids, MI: Baker, 1991.
Brown, Harold O.J., Death before Birth, Nashville: Thomas Nelson, 1977.
Farish, Stephen E., “Biblical Principles Touching on the Question of Abortion and the Sanctity of
Human Life“, Southern Baptist Journal of Theology 4, no. 1 (2000): 76–85.
Garton, Jean Staker, Who Broke the Baby?, Minneapolis: Bethany, 1998.
Gorman, Michael J., Abortion and the Early Church, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1982.
Grant, George, Grand Illusions: The Legacy of Planned Parenthood, Nashville: Cumberland House,
2000.
Hoffmeier, James Karl, ed., Abortion: A Christian Understanding and Response, Grand Rapids, MI:
Baker, 1987.
Koop, C. Everett and Francis A. Schaeffer, Whatever Happened to the Human Race?, Westchester, IL:
Crossway, 1983.
Koukl, Greg, “Only One Question: Compelling Answers to the Abortion Rights Challenge“, Areo‑
pagus Journal 1, no. 4 (2001): 11–17.
Mitchell, C. Ben, “Persons Beyond Roe V. Wade: The Post‑Human Age?“, Southern Baptist Journal of
Theology 7, no. 2 (2003): 68–77.
———, “The Legacy of Roe V. Wade for Bioethics“, Southern Baptist Journal of Theology 7, no. 2
(2003): 30–39.
Montgomery, John Warwick, Slaughter of the Innocents: Abortion, Birth Control, and Divorce in Light of

Science,Law, and Theology, Westchester, IL: Cornerstone, 1981.

Moreland, James Porter and Norman L. Geisler, The Life and Death Debate: Moral Issues of Our Time,
New York: Praeger, 1990.
Weldon, John Ankerberg, “What Does the Bible Teach About Abortion?“, Areopagus Journal 1, no.
4 (2001): 7–10.
Bioetică
Beckwith, Francis and Norman L. Geisler, Matters of Life and Death: Calm Answers to Tough Questions
About Abortion and Euthanasia, Grand Rapids, MI: Baker, 1991.
Cameron, Nigel M., Scott E. Daniels, and Barbara White, eds., Bioengagement: Making a Christian
Difference through Bioethics Today, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2000.
Kilner, John Frederic, C. Christopher Hook, and Diane B. Uustal, eds., Cutting‑Edge Bioethics: A
Christian Exploration of Technologies and Trends, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2002.
Koop, C. Everett and Francis A. Schaeffer, Whatever Happened to the Human Race?, Westchester, IL:
Crossway, 1983.
Moreland, James Porter, and Norman L. Geisler, The Life and Death Debate: Moral Issues of Our
Time, New York, NY: Praeger, 1990.
Clonare
Annas, G.J., “Why We Should Ban Human Cloning“, New England Journal of Medicine 339, no. 2
(1998): 122–25.
Kilner, John Frederic and C. Ben Mitchell, Does God Need Our Help? Cloning, Assisted Suicide, and
Other Challenges in Bioethics, Wheaton, IL: Tyndale, 2003.
Lester, Lane P. and James C. Hefley, Human Cloning: Playing God or Scientific Progress?, Grand
Rapids, MI: Fleming H. Revell, 1998.
Robertson, J.A., “Human Cloning and the Challenge of Regulation“, New England Journal of Medi‑
cine 339, no. 2 (1998): 119–22.
Eutanasie (critică)
Kilner, John Frederic, Life on the Line: Ethics, Aging, Ending Patients’ Lives, and Allocating Vital Reso‑
urces, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1992.
———, Who Lives? Who Dies? Ethical Criteria in Patient Selection, New Haven, CT: Yale University
Press, 1990.
Kilner, John Frederic, Arlene B. Miller, and Edmund D. Pellegrino, eds., The Center for Bioethics and
Human Dignity Presents Dignity and Dying: A Christian Appraisal, Grand Rapids, MI: Eerd‑
mans, 1996.
Kilner, John Frederic and C. Ben Mitchell, Does God Need Our Help? Cloning, Assisted Suicide, and
Other Challenges in Bioethics, Wheaton, IL: Tyndale, 2003.
Kilner, John Frederic, Robert D. Orr, and Judy Allen Shelly, eds., The Changing Face of Health Care: A

Fișe informative
Christian Appraisal of Managed Care, Resource Allocation, and Patient‑Caregiver Relationships,

Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1998.
Orr, Robert D., “The Physician‑Assisted Suicide: Is It Ever Justified“, Areopagus Journal 1, no. 4
(2001): 20–26.
Pankratz, H. Robert C. and Richard M. Welsh, “A Christian Response to Euthanasia, Part 1.“
U‑TURN 3, no. 2 (1995).
———, “A Christian Response to Euthanasia, Part 2“, U‑TURN 3, no. 3 (1995).
Stewart, Gary, Basic Questions on End of Life Decisions, Grand Rapids, MI: Kregel, 1998.
Absoluturi Morale
Copan, Paul, “’Who Are You to Judge Others?’ in Defense of Making Moral Judgments“, Areopagus
Journal, vol. 1, no. 3 (July 2001).
Henry, Carl F., Christian Personal Ethics, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1957.
McDowell, Josh and Norman L. Geisler, Love Is Always Right: A Defense of the One Moral Absolute,
(Dallas: Word, 1996).
Relativism Moral
Beckwith, Francis and Gregory Koukl, Relativism: Feet Firmly Planted in Mid‑Air, (Grand Rapids, MI:
Baker, 1998).
Feinberg, John S. and Paul D. Feinberg, Ethics for a Brave New World, (Wheaton, IL: Crossway, 1993).
George, Robert P. and John J. Diluilo, The Clash of Orthodoxies: Law, Religion, and Morality in Crisis,
Wilmington, DE: Intercollegiate Studies Institute, 2001.
Kilpatrick, William, Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong, New York: Simon & Schuster, 1992.
Wiker, Benjamin, Moral Darwinism: How We Became Hedonists, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2002.
Persoana umană
Beckwith, Francis J., “Abortion, Bioethics, and Personhood: A Philosophical Reflection“, Southern
Baptist Journal of Theology 4, no. 1 (2000): 16–25.
Mitchell, C. Ben, “Persons Beyond Roe V. Wade: The Post‑Human Age?“, Southern Baptist Journal of
Theology 7, no. 2 (2003): 68–77.
Moreland, J.P. and Scott B. Rae, Body and Soul: Human Nature and the Crisis in Ethics, Downers Gro‑
Reproducere
Kilner, John Frederic, Paige C. Cunningham, and W. David Hager, eds., The Reproduction Revolution:
A Christian Appraisal of Sexuality, Reproductive Technologies, and the Family, Grand Rapids,
MI: Eerdmans, 2000.
Kilner, John Frederic, Rebecca Davis Pentz, and Frank E. Young, eds., The Center for Bioethics and
Human Dignity Presents Genetic Ethics: Do the Ends Justify the Genes?, Grand Rapids, MI:
Eerdmans, 1997.

Stewart, Gary, Basic Questions on Sexuality and Reproductive Technology, Grand Rapids, MI: Kregel
1998.
Robotică și inteligență artificială

Craelius, W., “The Bionic Man: Restoring Mobility“, Science 295, no. 5557 (2002): 1018–21.
Gomes, L., “No Need to Worry, Your Computer Isn’t after Your Job“, Wall Street Journal (2002).
Vogel, G., “Part Man, Part Computer: Researcher Tests the Limits“, Science 295, no. 5557 (2002):
1020.
Implicare socială
Grant, George, Bringing in the Sheaves: Transforming Poverty into Productivity, (Brentwood, TN: Wol‑
gemuth & Hyatt, 1988.
———, The Micah Mandate, Chicago, IL: Moody, 1995.
Henry, Carl F., Aspects of Christian Social Ethics: The Payton Lectures, 1963, Grand Rapids, MI: Eerd‑
mans, 1964.
Cercetare cu celule stem

Barinaga, M., “Fetal Neuron Grafts Pave the Way for Stem Cell Therapies“, Science 287, no. 5457
(2000): 1421–22.
Perry, D., “Patients’ Voices: The Powerful Sound in the Stem Cell Debate“, Science 287, no. 5457
(2000): 1423.
Regalado, A., ““Supercell“ Controversy Sets Off a Scientists’ Civil War“, Wall Street Journal (2002).
Weissman, I.L., “Stem Cells: Scientific, Medical, and Political Issues“, New England Journal of Medi‑
cine 346, no. 20 (2002): 1576–79.
———, “Translating Stem and Progenitor Cell Biology to the Clinic: Barriers and Opportunities“,
Science 287, no. 5457 (2000): 1442–46.

Filozofie și Logică
Fișa informativă
LOGICĂ
Eroare: O falsitate în raționamentul inductiv sau deductiv
Logica [de la logos (lb. greacă)]: Știința raționării
Principiul identității: A este A (de ex., alb este alb)
rincipiul non‑contradicției: Ceva nu poate fi atât A cât și non‑A în același timp și în același
P
sens (adică, o culoare nu poate fi atât albă, cât și albastră de exemplu)
Principiul terțului exclus: A nu este non‑A (de ex., alb nu este non‑alb)
aționament deductiv: Procesul de raționare care pornește de la o regulă acceptată pe care o

R
generalizează la o situație specifică, cu scopul de a ajunge la o concluzie; concluzia este absolut
sigură (de exemplu, dacă 5 + 4 = 9 și 3 + 6 = 9, atunci 5 + 4= 3 + 6)
aționament inductiv: Procesul de raționare care începe cu un principiu general și ajunge la

R
o regulă, cu scopul de a trage o concluzie, concluzia nu este ,,absolut sigură“ (de exemplu, un
proces al unei instanțe)
FILOZOFIE
Anti‑realism: convingerea că realitatea este o construcție subiectivă a minții omenești
Cosmologie: Studiul structurii, originii și designului universului
econstrucție: O teorie de critică literară care caută să scoată la lumină presupuneri și prejudecăți
D
ascunse ale autorului oricărui text scris, punând accentul pe tendințele rasiste, sexiste, homofo‑
be sau burgheze ale autorilor din tradiția filozofică apuseană
Epistemologie: Studiul cunoașterii
aterialism dialectic: Crezul că în tot ceea ce există este o teză (modul în care stau lucrurile) și
M
o antiteză (în opoziție cu modul în care stau lucrurile), care trebuie să intre inevitabil în conflict.

Rezultatul luptei și fuziunea care apare în urma ciocnirii este sinteza, care devine noua teză.
Această teză nouă va atrage în cele din urmă o altă antiteză și va produce o nouă sinteză
Metafizică: Studiul realității ultime
aturalism [sau materialism]: Convingerea filozofică potrivit căreia realitatea este formată nu‑
N
mai din materie și că toate fenomenele pot fi explicate ca urmare a cauzelor naturale, de exem‑
plu, legea gravității
on‑naturalism: Credința că totul este parte din Dumnezeu. Lucrurile pe care le putem vedea
N
și simți sunt doar o manifestare a spiritului și toată materia va dispare atunci când se va ajunge
la realizarea unei conștiințe universale
Ontologie: Studiul existenței și al ființării
roblema minte / trup: Studiul relației dintre minte (adică activitatea mintală, funcțiile mintale,
P
proprietățile mintale și conștiința) și trupul fizic
Realism: Credința că tot ceea ce există în lume este independent de gândirea omului
upranaturalism: Credința că realitatea este mai mult decât se vede, că un agent transcendent
S
intervine în cursul legii naturale
eoria adevărului corespondenţă: Crezul că o afirmație este adevărată dacă corespunde cu

T
faptele din realitate
Versete importante:
Geneza 1:1 Romani 12:2‑3 Coloseni 2:3‑8
Deuteronom 6:5 1 Corinteni 1:18-2:16 2 Timotei 3:16
Matei 22:37 2 Corinteni 10:5 Apocalipsa 19:13
Ioan 1:1 Coloseni 1:17
Fallacy Files | www.fallacyfiles.org |
Internet Encyclopedia of Philosophy | www.iep.utm.edu |
Logical Fallacies | www.logicalfallacies.info |
Stanford Encyclopedia of Philosophy | http://plato.stanford.edu |
Philosophia Christi | Evangelical Philosophical Society | www.epsociety.org |

Fișe informative
Citate importante
,,Un pic de filozofie înclină gândirea omului spre ateism, dar adâncirea în filozofie îl face pe om să se gân‑
dească la religie.ˮ55
„5% gândesc, 10% cred că gândesc, 85% mai repede ar muri decât să gândească.“56
,,Argumentele, ca și oamenii, sunt de multe ori false.“57
,,Pentru că îi lăsăm pe tinerii noștri să plece fără să fie înarmați acum când armura este atât de necesară.
Învățându‑i să citească, i‑am lăsat la îndemâna cuvântului scris. Prin inventarea filmului și radioului,
ne‑am asigurat că aversiunea față de lectură le va garanta un baraj nesfârșit de cuvinte, cuvinte, cuvinte.
Ei nu știu ce înseamnă cuvintele, ei nu știu cum să se păzească de ele sau să le tocească tăișul sau să le
arunce înapoi; ei cad pradă cuvintelor datorită emoțiilor, în loc să le stăpânească cu ajutorul intelectului
lor... Ne‑am pierdut instrumentele de învățare și în absența lor putem face doar o treabă de mântuială.“58
Surse importante:
Logică
Bluedorn, Nathaniel, The Fallacy Detective: Thirty‑Six Lessons on How to Recognize Bad Reasoning,
Muscatine, IA: Christian Logic, 2003.
Bluedorn, Nathaniel and Hans Bluedorn, The Thinking Toolbox: Thirty‑Five Lessons That Will Build
Your Reasoning Skills, Muscatine, IA: Christian Logic, 2005.
Capaldi, Nicholas, How to Win Every Argument, New York: MJF, 1999.
Copi, Irving M. and Carl Cohen, Introduction to Logic, Upper Saddle River, NJ: Prentice Hall, 2005.
Engel, S. Morris, With Good Reason: An Introduction to Informal Fallacies, Boston: St. Martin’s, 2000.
Geisler, Norman L. and Ron Brooks, Come, Let Us Reason: An Introduction to Logical Thinking, Grand
Schick, Theodore and Lewis Vaughn, How to Think About Weird Things, Boston: McGraw‑Hill, 2005.
Walton, Douglas N., Informal Logic: A Handbook for Critical Argumentation, New York: Cambridge
Univ. Press, 1989.
Filozofie
DeWeese, Garrett J. and J.P. Moreland, Philosophy Made Slightly Less Difficult, Downers Grove, IL:
InterVarsity, 2005.
Gaarder, Jostein, Sophie’s World, New York: Farrar, Straus & Giroux, 1994.
Geisler, Norman L. and Paul D. Feinberg, Introduction to Philosophy: A Christian Perspective, Grand
Moreland, J.P., Love Your God with all Your Mind, Colorado Springs, CO: NavPress, 1997.
———, Scaling the Secular City: A Defense of Christianity, Grand Rapids, MI: Baker, 1987.
55
Hugh G.Dick, ed., Select Writings of Francis Bacon, New York, NY, Random House, 1955, pag. 44.
56
Anonim
57
Platon
58
Dorothy Sayers, discurs la Oxford, 1947, citat în ,,Trivium Pursuit,“ de Roy Maynard, World, 8 octombrie, 1994, pag. 13.


Nash, Ronald H., Life’s Ultimate Questions: An Introduction to Philosophy, Grand Rapids, MI: Zon‑
dervan, 1999.
———, Worldviews in Conflict: Choosing Christianity in a World of Ideas, Grand Rapids, MI: Zonder‑
van, 1992.
2004.
Schaeffer, Francis A., A Christian View of Philosophy and Culture, Westchester, IL: Crossway, 1982.
Gândire Creștină
Blamires, Harry, The Christian Mind: How Should a Christian Think?, Ann Arbor, MI: Vine, 2004.
———, The Post‑Christian Mind: Exposing Its Destructive Agenda, Ann Arbor, MI: Vine, 1999.
———, Recovering the Christian Mind: Meeting the Challenge of Secularism, Downers Grove, IL: Inter‑
Varsity, 1988.
Boice, James Montgomery, Mind Renewal in a Mindless Age: Preparing to Think and Act Biblically,
Lewis, C.S., Mere Christianity, San Francisco: HarperSanFrancisco, 2001.
Moreland, J.P., Kingdom Triangle: Recover the Christian Mind, Renovate the Soul, Restore the Spirit’s
Power, Grand Rapids, MI: Zondervan, 2006.
———, Love Your God with All Your Mind, Colorado Springs, CO: NavPress, 1997.
2004.
Sire, James W., Discipleship of the Mind: Learning to Love God in the Ways We Think, Downers Grove,
———, Habits of the Mind: Intellectual Life as a Christian Calling, Downers Grove, IL: InterVarsity,
2000.

Homosexualitate
Fișa informativă
Versete importante:
Geneza 19:1‑29 Romani 1:25‑32 1 Timotei 1:10
Levitic 18:22; 20:13 1 Corinteni 6:9‑11
Genesis Counseling | www.genesiscounseling.org | 714.508.6953 |
Desert Stream Ministries | www.desertstream.org | 816.767.1730 |
Exodus International | www.exodusinternational.org | 407.599.6872 |
Love Won Out | www.lovewonout.com | 800.232.6459 |
Focus on the Family | www.fotf.org | 800.232.6459 |
Citate importante:
,,Niciodată nu le‑a trecut prin cap acestor oameni că durerea mea era de fapt dorința de a fi normal, de a fi
bine. Țipam la cincisprezece ani după dragoste și am avut parte în schimb de vorbe goale despre vindecare
care‑mi spuneau că ,,nu există absoluturi“, ,,renunță la inhibiții“, „experimentează cu sexualitatea ta“.
Gândiți‑vă la asta... la cincisprezece ani, confuz și singur, ce efect au avut cuvintele acelea? Vedeți, am
fost unul dintre acei copii. Eram homosexual. Și eu sunt unul dintre cei norocoși... că am scăpat cu viață.“
,,Dar această strategie [de a vedea lupta homosexualilor ca o problemă a drepturilor civile] se bazează pe
două ipoteze: că sexualitatea este echivalentă în termenii discriminării cu rasa și că egalitatea deplină a
homosexualilor poate fi realizată prin desemnarea homosexualilor ca victime. Ambele sunt extrem de du‑
bioase. Spre deosebire de negrii de acum trei decenii, bărbații gay și lesbienele nu suferă în mod perceptibil
din cauze economice și activează deja la cele mai înalte nivele ale societății: în consilii, guvern, mass‑me‑
dia, armată, drept și industrie.“59 [O publicație pro‑homosexualitate]
,,Pe măsură ce tot mai mulți homosexuali ies la iveală, realitatea realizărilor gay în domeniul economic,
politic și educativ devine și mai evidentă. Și pe măsură ce acest lucru se întâmplă, acei homosexuali care
susțin că sunt oprimați vor apărea tot mai evident ca niște zgomotoși yuppies, ,,victime“ cu venituri de
50.000 $ și vacanțe în Europa. Pot să se simtă oprimați, dar le va fi tot mai greu să convingă lumea.60 [O
publicație pro‑homosexualitate]
59
Jeff, ,,Open Letter from a Survivor,“ CFV Report, Volume 9, octombrie 1993, pag. 2.
60
Andrew Sullivan, ,,The Politics of Homosexuality,“ The New Republic, 10 mai, 1993, pag. 34.

Surse și critici importante

Homosexualitate
Balch, David L., ed., Homosexuality, Science, and the ‘Plain Sense’ of Scripture, Grand Rapids, MI:
Eerdmans, 2000.
Haley, Mike, 101 Frequently Asked Questions About Homosexuality, Eugene, OR: Harvest, 2004.
Biblia și Biserica
Bahnsen, Greg L., Homosexuality, a Biblical View, Grand Rapids, MI: Baker, 1978.
Cowan, Steve B., “Abandoning Nature: An Argument against Homosexuality“, Areopagus Journal
1, no. 4 (2001): 33–36.
Dallas, Joe, A Strong Delusion: Confronting The “Gay Christian“ Movement, Eugene, OR: Harvest, 1996.
DeYoung, James B., Homosexuality: Contemporary Claims Examined in Light of the Bible and Other An‑
cient Literature and Law, Grand Rapids, MI: Kregel, 2000.
Gagnon, Robert A.J., The Bible and Homosexual Practice: Texts and Hermeneutics, Nashville: Abingdon
Press, 2001.
Grant, George and Mark Horne, Unnatural Affections: The Impuritan Ethic of Homosexuality and the
Modern Church, Franklin, TN: Legacy Communications, 1991.
Jones, Stanton L. and Mark A. Yarhouse, Homosexuality: The Use of Scientific Research in the Church’s
Moral Debate, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2000.
Mazzalongo, Michael, Gay Rights or Wrongs: A Christian’s Guide to Homosexual Issues and Ministry,
Joplin, MO: College Press, 1995.
White, James R. and Jeffrey D. Niell, The Same Sex Controversy: Defending and Clarifying the Bible’s
Message About Homosexuality, Minneapolis: Bethany, 2002.
Wilder, Terry L., “What the New Testament Does and Does Not Teach About Homosexuality“,
Areopagus Journal 1, no. 4 (2001): 28–32.
Wold, Donald J., Out of Order: Homosexuality in the Bible and the Ancient Near East, Grand Rapids,
MI: Baker, 1998.
Cauze și Consiliere
Dallas, Joe, Desires in Conflict, Eugene, OR: Harvest, 2003.
Konrad, J.A., You Don’t Have to Be Gay: Hope and Freedom for Males Struggling with Homosexuality or
for Those Who Know of Someone Who Is, Hilo, HI: Pacific, 1992.
Riley, Mona and Brad Sargent, Unwanted Harvest?, Nashville: Broadman & Holman, 1995.
Wolfe, Christopher, ed., Same‑Sex Matters: The Challenge of Homosexuality, Dallas: Spence, 2000.
Worthen, Anita and Bob Davies, Someone I Love Is Gay: How Family and Friends Can Respond, Dow‑
Acțiune Politică
Burtoft, Larry, Setting the Record Straight: What Research Really Says About the Social Consequences of
Homosexuality, Colorado Springs, CO: Focus on the Family, 1994.

Fișe informative
Grant, George and Mark A. Horne, Legislating Immorality: The Homosexual Movement Comes out of the
Closet, Chicago: Moody, 1993.
Kennedy, D. James and Jerry Newcombe, What’s Wrong with Same‑Sex Marriage?, Wheaton, IL: Cro‑
ssway, 2004.
Magnuson, Roger J., Are ‘Gay Rights’ Right? A Report on Homosexuality and the Law, St. Paul, MN:
The Fund, 1985.
Satinover, Jeffrey, Homosexuality and the Politics of Truth, Grand Rapids, MI: Baker, 1996.
Stanton, Glenn T. and Bill Maier, Marriage on Trial: The Case against Same‑Sex Marriage and Parenting,

Istorie
Fișa informativă
reație, Cădere, Răscumpărare: Progresia evenimentelor în creația lui Dumnezeu - totul a fost
C
creat bun, dar omenirea s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și are nevoie de răscumpărare
divină. Prin urmare toată creația este sacră și se află sub binecuvântarea, judecata și scopurile
răscumpărătoare ale lui Dumnezeu.
eterminism istoric: Credința musulmană că istoria nu este alcătuită dintr-o serie de eveni‑
D
mente întâmplătoare, ci că mai degrabă Allah dirijează întreaga istorie spre realizarea voii sale
voluție istorică: Convingerea că istoria trebuie înțeleasă în termenii unei evoluții fără intervenții
E
din afară, dar care poate fi acum influențată de ingeniozitatea omului
voluție spre îndumnezeire: Credința adepților New Age că divinul este sursa evoluției și că
E
evoluăm spre îndumnezeire
I storicism: Concepție conform căreia credințele anterioare, morala și adevărurile ar trebui să fie
înțelese doar în raport strict cu perioada culturală/istorică în care au apărut, nu în funcție de un
standard etern de moralitate și adevăr
J ihad: Cuvânt din limba arabă care înseamnă ,,a te strădui pe calea lui Dumnezeu”. Această
străduință poate lua mai multe forme, care includ lupta interioară de zi cu zi pentru a fi un om
mai bun sau lupta armată în apărarea islamului
aterialism istoric: Studiul metodic al societății, economiei și istoriei pentru descoperirea ca‑
M
uzelor evoluției și schimbărilor produse în societate, realizat cu ajutorul analizei economice
(adică a claselor sociale, structurilor politice, ideologiilor etc)
ihilism: Concepție care pretinde că lumea, mai ales existența umană, este fără sens, scop, ade‑
N
văr comprehensibil sau valoare
Revizionism istoric: Rescrierea/editarea trecutului pentru a servi unui scop ideologic
Versete importante:
Geneza 3:15 Ioan 1:14 1 Timotei 3:16
Judecători 2:10; 21:25 Galateni 4:4

Fișe informative
Archaeology Odyssey | Biblical Archaeology Society | www.bib-arch.org | 800.221.4644 |
Biblical Archaeology Review | Biblical Archaeology Society | www.bib-arch.org | 800.221.4644 |
Bible Review | Biblical Archaeology Society | www.bib-arch.org | 800.221.4644 |
Christian History | Christianity Today | www.christianhistory.net |
Citate importante:
,,Pavel a considerat învierea ca un eveniment care a avut loc în istorie și care a fost susținut de o
solidă mărturie a martorilor oculari, inclusiv de mărturia sa (1 Corinteni 15:5-8). Pentru Pavel,
realitatea învierii a fost condiția necesară pentru adevărul creștinismului și validitatea credinței
creștine.”
Surse importante:
Istoria Bisericii
Harrison, R.K., Old Testament Times: A Social, Political, and Cultural Context, Grand Rapids, MI: Eerd‑
mans, 2005.
Kennedy, D. James and Jerry Newcombe, What If Jesus Had Never Been Born?, Nashville: Thomas
Nelson, 1994.
Noll, Mark A., Turning Points: Decisive Moments in the History of Christianity, Grand Rapids, MI:
Baker, 2000.
Shelley, Bruce L., Church History in Plain Language, Dallas: Word, 1995.
Stark, Rodney, The Rise of Christianity: How the Obscure, Marginal Jesus Movement Became the Domi‑
nant Religious Force in the Western World in a Few Centuries, San Francisco: HarperSanFran‑
cisco, 1996.
Tenney, Merrill Chapin, New Testament Times: Understanding the World of the First Century, Grand
Rapids: Eerdmans, 2004.
Istoricitatea Bibliei și a Bisericii

Blomberg, Craig, The Historical Reliability of John’s Gospel, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2002.
———, The Historical Reliability of the Gospels, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1987.
Copan, Paul, ed., Will the Real Jesus Please Stand Up? A Debate between William Lane Craig and John
Dominic Crossan, Grand Rapids, MI: Baker, 1998.
Craig, William Lane, Knowing the Truth About the Resurrection: Our Response to the Empty Tomb, Ann
Arbor, MI: Servant, 1988.
Free, Joseph P. and Howard Frederic, Archaeology and Bible History, Grand Rapids, MI: Zondervan,
1992.
Geisler, Norman L., Systematic Theology, Minneapolis: Bethany, 2002 (Vol. 1, Chapters 25 and 26).
Habermas, Gary R. and Michael R. Licona, The Case for the Resurrection of Jesus, Grand Rapids, MI:
Kregel, 2004.
Kitchen, K. A., The Bible in Its World: The Bible and Archaeology Today, Exeter, RI: Paternoster, 1977.

———, On the Reliability of the Old Testament, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2003.
Nash, Ronald H., The Gospel and the Greeks: Did the New Testament Borrow from Pagan Thought?, Ri‑
chardson, TX: Probe, 1992.
Thompson, J. A, The Bible and Archaeology, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1982.
Wilkins, Michael J. and James Porter Moreland, Jesus under Fire, Grand Rapids, MI: Zondervan,
1995.

Psihologie
Fișa informativă
ctualizarea sinelui: Cel mai înalt nivel al potențialului unui individ și scopul final al ,,ierarhiei
A
nevoilor“ a lui Maslow (o teorie care susține că pe măsură ce nevoile de bază sunt împlinite,
omul caută să‑și satisfacă nevoi tot mai înalte)
ehaviorism tradițional: O ramură a psihologiei care afirmă că comportamentul uman poate

B
fi redus la câteva principii care nu necesită luarea în considerare a evenimentelor mintale
neobservabile, cum ar fi ideile, emoțiile și mintea; cu alte cuvinte, un tip de materialism, care
susține că orice comportament uman este rezultatul unor procese materialiste și nu al voinței
libere a minții
onştiinţă superioară: Procesul de conştientizare tot mai accentuată a esenţei spirituale a unei
C
persoane şi a naturii spirituale a tuturor lucrurilor
ualism psihologic (trup/minte): Crezul că mintea şi trupul există ca entităţi separate, adică
D
mintea nu se reduce doar la materie
onism psihologic: Crezul că mintea şi trupul există ca parte a aceleiaşi entităţi, adică mintea
M
este o parte a trupului fizic
inele ca şi construct social: Crezul că identitatea persoanei se schimbă permanent ca rezultat

S
al factorilor sociali aflaţi în continuă schimbare
Versete importante:
Luca 1:46‑47 Tit 2:13
Focus on the Family - www.fotf.org - 800.232.6459 -
Citate importante:
„ Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i‑a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s‑a
făcut astfel un suflet viu.“ (Geneza 2:7)

Surse creștine importante:

Dualism
Moreland, J.P. and Scott B. Rae, Body & Soul: Human Nature & the Crisis in Ethics, Downers Grove,
Homosexualitate (Cauze și consiliere)

Dallas, Joe, Desires in Conflict, Eugene, OR: Harvest, 2003.
Konrad, J.A., You Don’t Have to Be Gay: Hope and Freedom for Males Struggling with Homosexuality or
for Those Who Know of Someone Who Is, Hilo, HI: Pacific, 1992.
Riley, Mona and Brad Sargent, Unwanted Harvest?, Nashville: Broadman & Holman, 1995.
Wolfe, Christopher, ed., Same‑Sex Matters: The Challenge of Homosexuality, Dallas: Spence, 2000.
Worthen, Anita and Bob Davies, Someone I Love Is Gay: How Family and Friends Can Respond, Dow‑
Psihologie seculară (critică)

Justman, Stewart, Fool’s Paradise: The Unreal World of Pop Psychology, Chicago: Ivan R. Dee, 2005.
Kilpatrick, William, The Emperor’s New Clothes, Westchester, IL: Crossway, 1985.
———, Psychological Seduction: The Failure of Modern Psychology, Ridgefield, CT: Roger A. McCaf‑
frey, 1983.
Milton, Joyce, The Road to Malpsychia: Humanistic Psychology and Our Discontents, San Francisco:
Encounter Books, 2002.
Vitz, Paul C., Faith of the Fatherless: The Psychology of Atheism, Dallas: Spence, 1999.
———, Psychology as Religion: The Cult of Self‑Worship, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1994.

Secte
Fișa informativă
Termeni esențiali
odalism: Crezul că există o singură persoană în Dumnezeire și că apare ca trei persoane: Tatăl
M
din Vechiul Testament, Fiul din Noul Testament și Duhul Sfânt azi
eligie pseudo‑creștină: Un grup de oameni adunați în jurul unui individ (a unui grup de
R
indivizi sau a unei organizații), care în timp ce pretind că sunt adevărata Biserică creștină și că
învață adevăratul creștinism, denaturează și neagă de fapt doctrinele fundamentale și distincte
ale credinței creștine
ectă: un sistem de închinare și devoțiune religioasă îndreptată spre o anumită persoană sau
S
obiect; o religie
rinitate [Trinitarianism]: Credința într‑un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul și
T
Duhul
Tri‑teism: Credința în trei dumnezei separați: Tatăl, Fiul și Duhul
nitarianism: Credința că Tatăl este Dumnezeu, Fiul este doar o creatură și Duhul Sfânt este o
U
forță impersonală
Versete importante:
Psalmul 119:105 Galateni 1:6‑9; 2:21 2 Timotei 3:15‑17
Proverbe 30:5‑6 Efeseni 2:1 urm. Tit 2:11‑14; 3:4‑8
Ioan 17:17 Coloseni 2:13 2 Petru 1:3; 3:15‑16
Romani 5:12 urm. 1 Timotei 2:5 1 Ioan 4:1‑6
2 Corinteni 11:1‑15
Christian Research Institute - www.eguip.org - 1888.700.0274
Cult Information Centre | www.cultinformation.org.uk |
Cult FAQ | www.cultfaq.org |
Rick A. Ross Institute | www.rickross.com | 201.434.9234 |
Watchman Fellowship, Inc. | www.watchman.org | 205.833.2858 |
Wellspring | www.wellspringretreat.org | 740.698.6277 |

Spiritual Counterfeits Project | Spiritual Counterfeits Project | www.scp‑inc.org |
Citate importante:
Mormonii
,,Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni. Aceasta stă la baza învățăturii mormone. Dar Sfin‑
ţii din Zilele de pe Urmă recunosc că s‑au strecurat erori în această sfântă lucrare din cauza modului în
care ea a ajuns până la noi. În plus, ei consideră că este un ghid incomplet... Sfinţii din Zilele de pe Urmă
au alte trei cărţi care completează Biblia: Cartea lui Mormon, Doctrină şi legăminte şi Perla de mare preț.
Împreună cu Biblia acestea constituie lucrările standard ale bisericii.“61
,,Mulți oameni spun că există un singur Dumnezeu; Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu.
Eu spun că este un Dumnezeu ciudat oricum, trei în unul şi unul în trei! Este o alcătuire ciudată... Toți
înghesuiţi într‑un singur Dumnezeu, cum spun sectanții. Acesta ar fi cel mai mare Dumnezeu din toată
lumea. El ar fi un Dumnezeu minunat de mare, ar fi un gigant sau un monstru.“62
,,Întotdeauna am spus că Dumnezeu este un personaj distinct, Isus Cristos este un personaj separat şi
distinct de Dumnezeu Tatăl şi că Duhul Sfânt este un personaj distinct, un Duh şi aceștia trei sunt trei
personaje distincte, adică trei Dumnezei.“63
,,Am să vă spun cum Dumnezeu a ajuns să fie Dumnezeu. Ne‑am imaginat şi am presupus că Dumnezeu
a fost Dumnezeu din veşnicie. Voi respinge această idee şi voi lua vălul, ca să puteți vedea... el a fost
cândva un om ca noi, da, Dumnezeu însuşi, Tatăl nostru, al tuturor, a locuit pe pământ, la fel cum a făcut
însuşi Isus Cristos şi voi arăta asta din Biblie... Aici, deci, este viaţa veşnică, să‑l cunoşti pe singurul
Dumnezeu adevărat şi înţelept, iar voi aţi ajuns să învăţați să fiți și voi Dumnezei şi să fiți regi şi preoţi
ai lui Dumnezeu, așa cum au fost toţi dumnezeii înainte de voi...“64
,,Biserica lui Isus Cristos a Sfinţilor din Zilele de pe Urmă elimină ideea de păcat originar şi impactul lui
negativ asupra omenirii... [Noi] credem că nu ne naștem păcătoşi... Cu alte cuvinte, ne naştem buni, dar
învăţăm să păcătuim pe măsură ce îmbătrânim.“65
,,Într‑adevăr, noi îi onorăm şi respectăm pe Adam şi Eva pentru înţelepciunea şi prevederea lor. Viaţa
în Grădina Edenului a fost fericită şi plăcută; alegând să plece, astfel ca întreaga familie umană să
poată experimenta atât victoria și suferința mortalității, cu siguranță că n‑a fost uşor. Dar noi credem
că ei au ales mortalitatea şi în acest fel au făcut posibilă participarea noastră la marele și veşnicul plan
al Tatălui Ceresc.“66
61
Dixy Lee Ray și Lou Guzzo, Trashing the Planet, New York, Harper Collins, 1990, pag. 36.
62
Gordon Bitner Hincklye, What of the Mormons?: A Brief Study of the Church of Jesus Christ of Latter‑Day Saint, Salt Lake City, UT,
Church of Jesus Christ of Latter‑Day Saints, pag. 9,11.
63
Joseph Fielding Smith, Teachings of the Prophet Joseph Smith, Salt Lake City, UT, Desert Book, 1976, pag. 372.
64
Ibid., pag. 370.
65
Ibid., pag. 345‑46
66
Russell M. Ballard, Our Search for Happiness: An Invitation to Understand the Church of Jesus Christ of the Latter‑Day Saints, Salt Lake
City, UT, Deseret Book, 1993, pag. 87.

Fișe informative
Martorii lui Iehova

,,Este [Biblia], prea încurcată şi complexă pentru a fi înţeleasă? Poate omul de rând să o înţeleagă? De
ce ajutor ai nevoie ca să înţelegi sensul Scripturilor?... Este evident că avem nevoie de ajutor, dacă vrem
să înţelegem Biblia... Este clar că nu putem înţelege singuri Biblia. Avem nevoie de ajutor... Însă Iehova,
prin intermediul organizaţiei sale, a permis slujitoriilor săi loiali să înţeleagă sensul ei azi... Și voi puteţi
ajunge la această înţelegere, dacă sunteți ajutați de cei care au experienţă în «mânuirea corectă a cuvântul
adevărului»... Toţi cei ce doresc să înţeleagă Biblia ar trebui să își dea seama că «înţelepciunea nespus de
felurită a lui Dumnezeu» poate fi cunoscută doar prin canalul de comunicare a lui Iehova, robul credin‑
cios și discret [Societatea Turnului de Veghere şi a Literaturii]“67
,,Isus Cristos merită onorat în continuare, deoarece El este îngerul cel mai de seamă al lui Iehova sau
arhanghelul.“ Nota de subsol 9: ,,De ce tragem concluzia că Isus este arhanghelul Mihail...?ˮ68
,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu.ˮ69
Critici mai importanți:

Secte
Breese, Dave, The Marks of a Cult: Warning Signs of False Teachings, Eugene, OR: Harvest, 1998.
Geisler, Norman L. and Ron Rhodes, When Cultists Ask: A Popular Handbook on Cultic Misinterpreta‑
tions, Grand Rapids, MI: Baker, 1997.
Gomes, Alan W., Unmasking the Cults: Zondervan Guide to Cults & Religious Movements, Grand
Hexham, Irving, Pocket Dictionary of New Religious Movements, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2002.
House, H. Wayne, Charts of Cults, Sects, and Religious Movements, Grand Rapids, MI: Zondervan,
2000.
Martin, Walter Ralston and Ravi K. Zacharias, The Kingdom of the Cults, Minneapolis: Bethany, 2003.
Passantino, Robert, Gretchen Passantino, and Raymond Schafer, Answers to the Cultist at Your Door,
Eugene, OR: Harvest, 1981.
Rhodes, Ron, The Challenge of the Cults and New Religions: The Essential Guide to Their History, Their
Doctrine, and Our Response, Grand Rapids, MI: Zondervan, 2001.
Sire, James W., Scripture Twisting: 20 Ways the Cults Misread the Bible, Downers Grove, IL: InterVar‑
sity, 1980.
Mormonism (critică)
Abanes, Richard, Becoming Gods: A Closer Look at 21st Century Mormonism, Eugene, OR: Harvest,
2004.
Beckwith, Francis, Norman L. Geisler, Ron Rhodes, Phil Roberts, and Jerald and Sandra Tanner, The
Counterfeit Gospel of Mormonism, Eugene, OR: Harvest, 1998.
67
Ibid.
68
The Watchtower, 1 octombrie 1994, pag. 4,6,8.
69
The Watchtower, 1 februarie, 1991, pag. 17.

Beckwith, Francis, Carl Mosser, and Paul Owen, eds., The New Mormon Challenge: Responding to the
Latest Defenses of a Fast‑Growing Movement, Grand Rapids, MI: Zondervan, 2002.
Blomberg, Craig, and Stephen Edward Robinson, How Wide the Divide? A Mormon and an Evangeli‑
cal in Conversation, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1997.
Cowan, Marvin W., What Every Mormon Should Ask, Eugene, OR: Harvest, 2000.
Carrigan, Cky John, “The Mormon Mirage“, Southwestern Journal of Theology 46, no. 2 (2004).
Hinckley, Gordon Bitner, What of the Mormons? A Brief Study of the Church of Jesus Christ of Latter‑Day
Saints, Salt Lake City: Church of Jesus Christ of Latter‑Day Saints, 1947.
Holding, James Patrick, The Mormon Defenders: How Latter‑Day Saint Apologists Misinterpret the
Bible,Miami: Tektonics Press, 2001.
McKeever, Bill and Eric Johnson, Mormonism 101: Examining the Religion of the Latter‑Day Saints,
Reed, David A. and John R. Farkas, Mormons: Answered Verse by Verse, Grand Rapids, MI: Baker,
1992.
Rhodes, Ron, The 10 Most Important Things You Can Say to a Mormon, Eugene, OR: Harvest, 2001.
Rhodes, Ron and Marian Bodine, Reasoning from the Scriptures with the Mormons, Eugene, OR: Har‑
vest, 1995.
Smith, Joseph Fielding, Teachings of the Prophet Joseph Smith, Salt Lake City: Deseret Book, 1976.
Martorii lui Iehova (critică)

Bowman, Robert M., Jehovah’s Witnesses, Jesus Christ, and the Gospel of John, Grand Rapids, MI: Baker,
1989.
———, Understanding Jehovah’s Witnesses: Why They Read the Bible the Way They Do, Grand Rapids,
MI: Baker, 1991.
———, Why You Should Believe in the Trinity: An Answer to Jehovah’s Witnesses, Grand Rapids, MI:
Baker, 1989.
Reed, David A., Answering Jehovah’s Witnesses: Subject by Subject, Grand Rapids, MI: Baker, 1996.
———, Jehovah’s Witnesses: Answered Verse by Verse, Grand Rapids, MI: Baker, 1986.
Rhodes, Ron, Reasoning from the Scriptures with the Jehovah’s Witnesses, Eugene, OR: Harvest, 1993.

Sociologie
Fișa informativă
Termeni importanți
galitarism sexual: Crezul că toate practicile sexuale - care sunt bazate pe preferinţe şi pe iden‑
E
titatea sexuală (sau sexualitate polimorfă) şi nu pe trăsăturile fizice - sunt egale
amilie, Biserică, stat: Concepția creştină că societatea este organizată în trei instituţii hotărâte
F
de către Dumnezeu
amilie non-tradiţională: O serie de alternative la căsnicia tradiţională cum ar fi mariaj deschis,

F
triade, cooperative, colective, comune urbane, relații intime extinse, mariaj în grup, swinging
(schimbarea partenerilor), căsătorii între persoanele de același sex, mariaj part-time
eminism radical: O formă extremă de feminism care respinge orice diferențe inerente între
F
sexe. Feminismul radical încearcă să conteste toate standardele de gen tradiționale. Feminismul
radical înjosește deseori femeile care au ales ocupația de casnică și mamă. În general promovea‑
ză promiscuitate, lesbianism, avort și centre de îngrijire a copiilor finanțate de stat
oligamie, moschee, stat islamic: Crezul islamic cu privire la societate curinde trei instituţii:
P
familia (cu bărbat poligam), moscheea şi statul.
Sexualitate polimorfă: Crezul că acelaşi individ poate să aibă mai multe orientări sexuale – în
baza identităţii şi preferinţei sexuale – (gay, bisexual, lesbiene, transgen, transexual etc.)
ocietate lipsită de clase: Viziunea marxistă cu privire la o societate viitoare eliberată de an‑
S
tagonismul de clasă, care va fi realizată prin instaurarea comunismului şi dispariţia asupririi
capitaliste
Versete importante:
Copii Familia Bărbați
Exod 20:12 Psalmul 33:10-11; 103:9 Psalmul 112
Proverbe 1:8; 6:20; 17:17 Proverbe 11:11; 14:43; 29 Luca 12:39
Efeseni 6:1-3 Daniel 2:20-21 Efeseni 5:25-33; 6:4
Coloseni 3:20 Romani 13:1-7 Coloseni 3:19
1 Timotei 2:1 1 Timotei 3:1-8; 5:8
1 Petru 2:13-14 Tit 1:7-9; 2:6-8

Biserica Căsătorie Femei

Matei 18:15-20 Geneza 1:26-27; 2:18-25 Proverbe 13:4-5; 31:10-31
Faptele Apostolilor 20:28 Maleahi 2:14-16 Efeseni 5:22-24
1 Corinteni 5:9-13; 11:17-26; 12:4-31 1 Corinteni 11:11 Coloseni 3:18
Efeseni: 3:6-10; 5:21-24 Evrei 13:4 1 Timotei 5:10-14
Coloseni 1:13-20 Tit 1:3-5
1 Petru 3:4
American Family Association | www.afa.net |
Concerned Women for America | www.cwfa.org | 202.488.7000 |
Focus on the Family | www.fotf.org | 800.232.6459 |
Promise Keepers | www.promisekeepers.org | 866.776.6473 |
Citate importante:
„ De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un
singur trup”. (Efeseni 5:31)
„ Concepția creștină despre lume și viață este foarte familiară cu sentimentul de goliciune, cu
disperarea și impotența de care, la fel ca și noi, încearcă să scape feministele radicale. Noi nu‑
mim această experiență „condiția umană”. Creștinii cunosc noaptea întunecată a sufletului, dar
știm de asemenea că mânia egocentrică nu face decât să ne afunde și mai mult în abis.”
„ Feministele sunt greu de identificat, nu pentru că nu ar exista, ci pentru că filozofia lor a fost
integrată atât de complet în gândirea societății. Filozofia aproape că nu mai poate fi identificată
ca și feministă, deoarece practic nu se deosebește de gândirea societății.”
„ Feminismul i-a eliberat pe bărbați, nu pe femei ... feminismul le-a dat bărbaților toate avanta‑
jele financiare și personale asupra femeilor. Adevărul este că o femeie nu poate trăi o viață cu
adevărat feministă decât dacă își tăgăduiește capacitatea biologică de a naște copii. Realitatea
feminismului este o mulțime de femei stresate și epuizate care își lasă copiii la centre de îngri‑
jire. Femeile ar trebui să fie educate ca să fie deștepte în modul în care își cresc copiii. Femeile
și bărbații nu sunt egali, ci sunt diferiți. Economia s-ar putea îmbunătăți dacă femeile ar veni
acasă, ar lasă locuri de muncă pentru bărbații șomeri, care ar putea întreține soția și copiii, așa
cum a fost în epoca pre-feministă.”

Fișe informative
Surse importante
Biserica
Bonhoeffer, Dietrich and John W. Doberstein, Life Together, San Francisco: HarperSanFrancisco,
1993.
Clapp, Rodney., A Peculiar People: The Church as Culture in a Post-Christian Society, Downers Grove,
Ferguson, Everett, The Church of Christ: A Biblical Ecclesiology for Today, Grand Rapids, MI: Eerd‑
mans, 1996.
Hayes, Edward L., Charles R. Swindoll, and Roy B. Zuck, The Church: The Body of Christ in the World
of Today, Nashville: Word, 1999.
Minnery, Tom, Why You Can’t Stay Silent: A Biblical Mandate to Shape Our Culture, Wheaton, IL: Tyn‑
dale, 2001.
Nouwen, Henri J. M., My Sister, My Brother: Life Together in Christ, Iamsville, MD: Word Among Us
Press, 2005.
Roberts, Wes and Glenn Marshall, Reclaiming God’s Original Intent for the Church, Colorado Springs,
CO: NavPress, 2004.
Stark, Rodney, The Rise of Christianity: How the Obscure, Marginal Jesus Movement Became the Domi‑
nant Religious Force in the Western World in a Few Centuries, San Francisco: HarperSanFran‑
cisco, 1997.
Familie
Allender, Dan B. and Tremper Longman, Intimate Allies, Wheaton, IL: Tyndale, 1995.
Andrews, Robert, The Family: God’s Weapon for Victory, Mukilteo, WA: Winepress, 2002.
Crabb, Lawrence J., The Marriage Builder: A Blueprint for Couples and Counselors, Grand Rapids, MI:
Zondervan, 1992.
Dobson, James C. and Gary Lee Bauer, Children at Risk: The Battle for the Hearts and Minds of Our
Kids, Dallas: Word, 1990.
Elliot, Elisabeth, Passion and Purity: Learning to Bring Your Love Life under Christ’s Control, Grand
Rapids, MI: Fleming H. Revell, 2002.
Gairdner, William D., The War against the Family, Toronto: Stoddart, 1992.
Gilder, George F., Men and Marriage, Gretna, LA: Pelican, 1986.
Pride, Mary, All the Way Home: Power for Your Family to Be Its Best, Westchester, IL: Crossway, 1989.
Schlafly, Phyllis, ed., Who Will Rock the Cradle? The Battle for Control of Child Care in America, Dallas:
Word, 1989.
Thoburn, Robert, The Children Trap: Biblical Principles for Education, Nashville: Thomas Nelson, 1986.
Thomas, Gary, Sacred Marriage: What If God Designed Marriage to Make Us Holy More Than to Make Us
Happy?, Grand Rapids, MI: Zondervan, 2000.

Stat
Bauman, Michael and David W. Hall, God and Caesar, Camp Hill, PA: Christian Publications, 1994.
Burke, Thomas J. and Lissa Roche, Man and State: Religion, Society, and the Constitution, Hillsdale,
MI: Hillsdale College Press, 1988.
Eidsmoe, John, God and Caesar: Biblical Faith and Political Action, Westchester, IL: Crossway, 1984.
Hall, David W., Savior or Servant? Putting Government in Its Place, Oak Ridge, TN: Kuyper Institute,
1996.
Smith, Gary Scott, God and Politics: Four Views on the Reformation of Civil Government, Phillipsburg,
NJ: Presbyterian & Reformed, 1989.
Feminism Radical
Blotnick, Sully, Otherwise Engaged: The Private Lives of Successful Career Women, New York: Facts on
File, 1985.
Browne, Kingsley, Biology at Work: Rethinking Sexual Equality, New Brunswick, NJ: Rutgers Univ.
Press, 2002.
Farrell, Warren, The Myth of Male Power: Why Men Are the Disposable Sex, New York: Berkley, 2001.
Graglia, F. Carolyn, Domestic Tranquility: A Brief against Feminism, Dallas: Spence, 1998.
Levin, Michael E., Feminism and Freedom, New Brunswick, NJ: Transaction, 1987.
Mitchell, Brian, Weak Link: The Feminization of the American Military, Washington DC: Regnery, 1989.
Rhoads, Steven E., Taking Sex Differences Seriously, San Francisco: Encounter Books, 2004.
Sayers, Dorothy L., Are Women Human?, Grand Rapids, MI: Eerdmans, 2005.
Schlafly, Phyllis, Feminist Fantasies, Dallas: Spence, 2003.
Sommers, Christina Hoff, The War against Boys: How Misguided Feminism Is Harming Our Young Men,
New York: Simon & Schuster, 2000.
———, Who Stole Feminism? How Women Have Betrayed Women, New York: Simon & Schuster, 1994.
Tooley, James, The Miseducation of Women, Chicago: Ivan R. Dee, 2003.

Teologie
Fișa informativă
Teologie (general)
Ateism: Negarea existenţei unui Dumnezeu supranatural
reștinism post‑conservator [Biserica emergentă]: O mișcare relativ nouă a unor creștini care
C
încorporează elemente ale postmodernismului în teologia lor
eo‑ortodoxie : O reacție la liberalismul teologic, această mișcare a pus accentul pe 1) priorita‑

N
tea revelației în raport cu teologia naturală și rațiunea umană, și 2) transcendența și incompre‑
hensibilitatea aproape totală a lui Dumnezeu
Panenteism: Concepția că Dumnezeu este imanent, în univers, și totuși transcendent
Panteism: Crezul că dumnezeu este totul şi totul este dumnezeu
luralism religios: Crezul că ar trebui să fim toleranţi cu toate religiile pentru că niciuna dintre
P
ele nu poate fi adevărată
evelaţie generală: Comunicarea făcută de Dumnezeu - prin natură şi conştiinţă - referitor la

R
existenţa Sa
evelaţie specială: Comunicarea specifică dată de Dumnezeu - prin intermediul Bibliei şi a lui
R
Isus Cristos - despre mântuire şi despre natura Sa
Teism: Credința în existența unui Dumnezeu supranatural
eism trinitar: Credinţa într‑un Dumnezeu care există ca trei persoane distincte - Tatăl, Fiul şi
T
Duhul.
eologia morții lui Dumnezeu: O mișcare care a înflorit în anii 1960 și 1970 și care a promovat
T
ideea că nu mai este nevoie să fie invocat ,,Dumnezeuˮ în domeniul teologiei
Hermeneutică
ritica biblică: Studiul și investigarea scrierilor biblice pentru a înțelege circumstanțele, istoria,
C
limbajul, autorul și destinatarii scrierilor

Exegeză: Extragerea sensului original dat de autor unui text
ermeneutică: Știința interpretării biblice folosită pentru descoperirea înțelesului corect al unui
H
text dat
Isogeză: Impunerea unei idei personale asupra unui text
Pluralism religios
I nclusivism: Ideea generală că Isus Cristos este oarecum superior altor personalități religioase
și că mântuirea este oarecum bazată pe Persoana și lucrarea Lui
Particularism (sau, Exclusivism) : Concepția creștină istorică potrivit căreia Biblia este Cuvân‑
tul lui Dumnezeu și că Persoana și lucrarea lui Isus Cristos este singurul mijloc de mântuire
luralism: Concepția că creștinismul și Cristos nu sunt unici sau superiori altor religii sau
P
personalități religioase. Mântuirea poate fi găsită prin alte mijloace în afară de Isus Cristos
estrictivism: Concepția că numai cei care aud și răspund la Evanghelia lui Isus Cristos vor fi
R
mântuiți (toți restrictiviștii sunt particulariști, dar nu neapărat și vice‑versa)
Universalism: Crezul că toți (sau practic aproape toți) vor fi mântuiți după moarte
Versete importante:
Geneza 1:1 Marcu 1:12‑13; 12:40 1 Timotei 1:17, 6:16
Proverbe 10:28; 29:1 Luca 4:1‑13; 20:47 2 Timotei 3:13‑16
Eclesiastul 7:29 Ioan 3:36; 5:29; 6:33; 14:6 Evrei 4:12
Matei 4:1‑11; 9:6 Faptele Apostolilor 4:12 1 Ioan 5:12
23:14; 24:46 Coloseni 2:9 Apocalipsa 13:3; 14:11
Evangelical Theological Society - www.etsjets.org - 502.897.4387 -
National Association of Evangelicals - www.nae.net - 202.489.1011 -
JETS - Evangelical Theological Society - www.etsjets.org -
Informații importante despre pluralism:

• Șaizeci și patru la sută dintre americani cred că ,,creștinii, evreii, budiștii, musulmanii și toți
ceilalți se roagă la același Dumnezeu, chiar dacă folosesc nume diferite pentru Dumnezeu.“70
70
George Barna, What Americans Believe, Ventura, CA, Regal Books, 1991, pag. 210‑12.

Fișe informative
• Șaizeci și patru la sută dintre dintre americani sunt de acord cu afirmația: ,,Toate religiile sunt
la fel de bune.“71
• Șaizeci și doi la sută dintre cei intervievați au afirmat că: ,,Nu contează ce credință religioasă
ai pentru că toate religiile ajung la concluzii similare despre viață.“72
• Cincizeci la sută dintre adolescenți și 30 la sută din adolescenții născuți din nou sunt de acord
că: ,,Nu contează ce credință religioasă ai pentru că toate religiile ajung la concluzii similare
despre viață.“73
• Cincizeci și cinci la sută dintre adolescenți și 36 la sută din adolescenții născuți din nou cred
că, ,,creștinii, evreii, budiștii, musulmanii și toți ceilalți se roagă aceluiași Dumnezeu, chiar
dacă folosesc nume diferite pentru Dumnezeu.ˮ74
Citate importante:
,,Chiar și cei mai toleranți adepți ai pluralismului au dificultăți cu anumite aspecte ale hinduismului care
justifică inegalitățile din societatea indiană care insistă asupra unei ordini sociale fixe, sau a arderii cu
forța a văduvei pe rugul funerar al soțului tocmai decedat.“75
,,Apostolii au susținut că doar Cristos este adevărul, în mijlocul unei lumi cu o religiozitate mult mai
diversă decât orice am cunoscut noi în Occident până de curând.“76
,,De ce ar trebui să mă duc la biserică“, mi‑a spus odată cineva, ,,când nu am nevoi religioase?“ Am avut
îndrăzneala să răspund: ,,Pentru că creștinismul este o religie adevărată... Nevoile pe care le împlinește
religia sunt relevante pentru a evalua adevărul acesteia... dar dacă ar fi vorba doar de a găsi o religie folo‑
sitoare, atunci un angajament religios nu s‑ar deosebi în esență de o preferință personală. Am putea spune
pe bună dreptate că, așa cum unii oameni preferă înghețata de ciocolată altor arome, unii oameni preferă
să fie creștini în loc să fie altceva, sau să nu aibă nicio orientare religioasă, dacă este doar o chestiune de
gust. Dar atunci când se spune despre ceva că este adevărat, avem de a face cu o situație foarte diferită,
mai ales atunci când se spune asta despre o religie. Creștinismul, la fel ca alte afirmații religioase, este atât
de serios și cere o dedicare personală atât de mare, încât aderarea la acesta nu poate fi descrisă corect doar
ca o chestiune de gust personal.“77
acă te‑ai fi dus la Buddha și l‑ai fi întrebat: ,,Ești tu fiul lui Brahma?“ el ar fi spus: ,,Fiule, ești încă în
D
valea iluziilor.“ Dacă te‑ai fi dus la Socrate și l‑ai fi întrebat: ,,Ești tu fiul lui Zeus?“ el ar fi râs de tine.
Dacă ai fi mers la Mahomed și l‑ai fi întrebat: ,,Ești fiul lui Allah?“ el și‑ar fi sfâșiat mai întâi hainele și
apoi ți‑ar fi tăiat capul. Dacă l‑ai fi întrebat pe Confucius, ,,Ești tu raiul?“ Cred că ar fi răspuns: ,,Comen‑
tariile care nu sunt în conformitate cu ce se vede sunt de prost gust“. Ideea ca un mare învățător moral
să spună ceea ce a spus Cristos, nici nu se poate pune în discuție. După părerea mea, singura persoană
71
Religion in America, 1996, Princeton, NJ, The Princeton Religion Research Center, 1996, pag. 74.
72
George Barna, Absolute Confusion, Ventura, CA, Regal Books, 1994, pag. 207.
73
George Barna, Generation Next: What You Should Know About Today’s Youth, Ventura, CA, Regal Books, 1995, pag. 79, 103.
74
Ibid., pag. 76, 103.
75
Alister McGrath, A Passion for Truth: The Intellectual Coherence of Evangelism, Downers Grove, IL, InterVarsity Press, 1996, pag.
190.
76
David Wells, No Place for Truth, Or Whatever Happened to Evangelical Theology? Grand Rapids, MI, Eerdmans, 1993, pag. 104.
77
Diogenes Allen, Christian Belief in a Postmodern World: The Full Wealth of Conviction, Louisville, KY, Westminster/John Knox
Press, 1989, pag. 1.

care poate spune astfel de lucruri este fie Dumnezeu, fie un nebun care suferă de această tulburare care
subminează toată mintea omului.“78
• John Hick (profesor de teologie la University of Birmingham, vice‑președinte al Societății bri‑
tanice de filozofia religiei (British Society for the Philosophy of Religion), și vice‑președinte al
Congresului mondial al credințelor (The World Congress of Faiths)
• Wilfred Cantwell Smith (Dalhousie University din Halifax, decedat)
• S. Wesley Ariarajah (Drew University School of Theology)
Surse importante ale susținătorilor

Ariarajah, S. Wesley, The Bible and People of Other Faiths, Geneva: World Council of Churches, 1985.
———, Not without My Neighbour: Issues in Interfaith Relations, Geneva: World Council of Churches,
1999.
Hick, John., A Christian Theology of Religions: The Rainbow of Faiths, Louisville, KY: Westminster/
John Knox Press, 1995.
———, God Has Many Names, Philadelphia: Westminster Press, 1982.
———, The Metaphor of God Incarnate: Christology in a Pluralistic Age, Louisville, KY: Westminster/
John Knox Press, 2006.
Hick, John and Paul F. Knitter, The Myth of Christian Uniqueness: Toward a Pluralistic Theology of Reli‑
gions, Maryknoll, NY: Orbis, 1987.
Smith, Wilfred Cantwell, The Meaning and End of Religion, Minneapolis: Fortress Press, 1991.
———, Towards a World Theology: Faith and the Comparative History of Religion, Maryknoll, NY: Orbis,
1989.
Whaling, Frank and Wilfred Cantwell Smith, The World’s Religious Traditions: Current Perspectives in
Religious Studies, New York: Crossroad, 1984.
Surse critice creștine importante

Ateism (critică)
Geisler, Norman L. and Frank Turek, I Don’t Have Enough Faith to Be an Atheist, Wheaton, IL: Cro‑
ssway, 2004.
McGrath, Alister, The Twilight of Atheism: The Rise & Fall of Disbelief in the Modern World, New York:
Doubleday, 2004.
Moreland, J.P. and Kai Nielsen, Does God Exist? The Great Debate, New York: Prometheus Books,
1993.
Nicholi, Armand M., The Question of God: C. S. Lewis and Sigmund Freud Debate God, Love, Sex, and
the Meaning of Life, New York: Free Press, 2002.
Plantinga, Alvin, God and Other Minds: A Study of the Rational Justification of Belief in God, Ithaca, NY:
Cornell University Press, 1990.
C.S. Lewis, ,,What Are We to Make of Jesus Christ?“ God in the Dock: Essays on Theology and Ethics, Grand Rapids, MI, Eerdmans,
78
1970, pag. 157‑58.

Fișe informative
Zacharias, Ravi. A Shattered Visage: The Real Face of Atheism. Brentwood, TN: Wolgemuth & Hyatt, 1990.
Doctrine Biblice
Erickson, Millard J., Christian Theology, Grand Rapids, MI: Baker, 1998.
Geisler, Norman L., Systematic Theology, Minneapolis: Bethany, 2002.
Grudem, Wayne A., Bible Doctrine: Essential Teachings of the Christian Faith, Grand Rapids, MI: Zon‑
dervan, 1999.
———, Christian Beliefs: Twenty Basics Every Christian Should Know, Grand Rapids, MI: Zondervan,
2005.
———, Systematic Theology: An Introduction to Biblical Doctrine, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1994.
Henry, Carl F.H., God, Revelation, and Authority, 6 vols. Wheaton, IL: Crossway, 1999.
Plantinga, Cornelius, Engaging God’s World: A Christian Vision of Faith, Learning, and Living, Grand
Rapids, MI: Eerdmans, 2002.
Hermeneutică
Carson, D.A., Exegetical Fallacies, Grand Rapids, MI: Baker, 1996.
Cowan, Steven B., “Scripture Interprets Scripture: The Role of Theology in Biblical Interpretation“,
Fee, Gordon D. and Douglas K. Stuart, How to Read the Bible Book by Book: A Guided Tour, Grand
———, How to Read the Bible for All Its Worth, Grand Rapids, MI: Zondervan, 2003.
Grenz, Stanley J., David Guretzki, and Cherith Fee Nordling, Pocket Dictionary of Theological Terms,
LaHaye, Tim, How to Study the Bible for Yourself, Eugene, OR: Harvest, 1998.
Lemke, Steven W., “Good Hermeneutics: Rightly Dividing the Word of God“, Areopagus Journal 6,
no. 1 (2006): 7–13.
Patzia, Arthur G. and Anthony J. Petrotta, Pocket Dictionary of Biblical Studies, Downers Grove, IL:
InterVarsity, 2002.
Peterson, Eugene H., Eat This Book: A Conversation in the Art of Spiritual Reading, Grand Rapids, MI:
Eerdmans, 2006.
Russell, Walt, Playing with Fire: How the Bible Ignites Change in Your Soul, Colorado Springs, CO:
NavPress, 2000.
Sire, James W., Scripture Twisting: 20 Ways the Cults Misread the Bible, Downers Grove, IL: InterVar‑
sity, 1980.
Snyder, Jason, “Getting the Whole Story: The Importance of Context in Biblical Interpretation“,
Sproul, R.C., Knowing Scripture, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1977.
Panteism (critică)
Clark, David K. and Norman L. Geisler, Apologetics in the New Age: A Christian Critique of Pantheism,

Groothuis, Douglas, Unmasking the New Age, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1986.
Pluralism Religios (general)

Adler, Mortimer Jerome, Truth in Religion: The Plurality of Religions and the Unity of Truth, New York:
Macmillan, 1990.
Carson, D.A., “The Challenges of Contemporary Pluralism“, Southern Baptist Journal of Theology 1,
no. 2 (1997): 4–37.
———, The Gagging of God: Christianity Confronts Pluralism, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1996.
Cowan, Steven B., “Do All Religions Lead to God?“, Areopagus Journal 1, no. 3 (2001): 7–12.
Detzler, Wayne A., “Evangelism and the Peril of Pluralism“, Christian Apologetics Journal 4, no. 2
(2005): 45–62.
Geisler, Norman L., “Religious Pluralism: A Christian Response“, Christian Apologetics Journal 4, no.
2 (2005): 1–28.
Groothuis, Douglas, Are All Religions One?, Downers Grove, IL: InterVarsity, 1999.
Leffel, Jim and Dennis McCallum, “Postmodern Impact: Religion“, The Death of Truth, Dennis Mc‑
Callum, ed. Minneapolis: Bethany, 1996, 200‑214.
Hexham, Irving, Pocket Dictionary of New Religious Movements, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2002.
Hux, Clete, “What About Those Who Have Never Heard?“, Areopagus Journal 1, no. 3 (2001): 22–25.
Nash, Ronald, “Can Someone Be Saved by Jesus without Faith in Jesus?“, Areopagus Journal 1, no.
3 (2001): 13–20.
———, Is Jesus the Only Savior?, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1994.
Netland, Harold, Dissonant Voices: Religious Pluralism and the Quest for Truth, Grand Rapids, MI:
Eerdmans, 1991.
———, Encountering Religious Pluralism: The Challenge to Christian Faith and Mission, Downers Gro‑
Newbigin, Lesslie, “Confessing Christ in a Multicultural Society“, Evangelical Review of Theology 22,
no. 3 (1998): 264–73.
Phillips, Gary, “Religious Pluralism in a Postmodern World“, The Challenge of Postmodernism: An
Evangelical Engagement, David S. Dockery, ed. Grand Rapids, MI: Baker, 2001, 131‑143.
Ryken, Philip Graham, Is Jesus the Only Way?, Wheaton, IL: Crossway, 1999.
Veith, Gene Edward, “Spirituality without Truth“, Postmodern Times: A Christian Guide to Contempo‑
rary Thought and Culture, Wheaton, IL: Crossway, 1994, 192–207.
Stackhouse, John Gordon, No Other Gods before Me: Evangelicals and the Challenge of World Religions,
Religii Comparate
Anderson, J.N.D., Christianity and World Religions: The Challenge of Pluralism, Downers Grove, IL:
InterVarsity, 1984.
Clarke, Andrew D. and Bruce W. Winter, One God, one Lord: Christianity in a World of Religious Plu‑
ralism, Grand Rapids, MI: Baker, 1992.
Corduan, Winfried, Neighboring Faiths: A Christian Introduction to World Religions, Downers Grove,

Fișe informative
———, A Tapestry of Faiths: The Common Threads between Christianity and World Religions, Downers
Fernando, Ajith, Sharing the Truth in Love: How to Relate to People of Other Faiths, Grand Rapids, MI:
Discovery House, 2001.
Partridge, Christopher H. and Douglas R. Groothuis, Dictionary of Contemporary Religion in the Wes‑
tern World, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2002.
Van Voorst, Robert E., Anthology of World Scriptures, Belmont, CA: Wadsworth, 2005.
Iad și mântuire
Crockett, William V. and Stanley N. Gundry, eds., Four Views on Hell, Grand Rapids, MI: Zonder‑
van, 1992.
Crockett, William V. and James G. Sigountos, Through No Fault of Their Own: The Fate of Those Who
Have Never Heard, Grand Rapids, MI: Baker, 1991.
Erickson, Millard J., How Shall They Be Saved: The Destiny of Those Who Do Not Hear of Jesus, Grand
Nash, Ronald H., Is Jesus the Only Savior?, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1994.
Okholm, Dennis L., Timothy R. Phillips, and Stanley N. Gundry, eds., Four Views on Salvation in a
Pluralistic World, Grand Rapids, MI: Zondervan, 1996.
Stott, John R.W., The Cross of Christ, Downers Grove, IL: InterVarsity, 2006.
Tiessen, Terrance L., Who Can Be Saved: Reassessing Salvation in Christ and World Religions, Downers

Editura Cartea Creștină vă recomandă și aceste titluri:

Intelegerea Vremurilor - Manualul Profesorului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Intelegerea Vremurilor - Manualul Profesorului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Înțelegerea

David Noebel, Kevin Bywater, Jeff Myers,

Editura Cartea Creștină

I. Nădăban, Alexandru (trad.)

Originally published by Summit Press as

Ediția în limba română publicată sub titlul

Toate drepturile rezervate asupra prezentei ediții în limba română.

Pentru citatele biblice s‑a folosit Biblia în traducerea Cornilescu.

Orice reproducere sau selecție de texte din această carte

Consilier editorial: Livius T. Percy

ISBN general: 978‑973‑1990‑33‑0

Tiparul executat în Debrecen, Ungaria.

Copyright © 1993, 1998, 2001, 2006 Summit Ministries

Multiplicarea fără permisiune este interzisă.

Necesitatea unui astfel de curriculum

Respingerea absoluturilor morale de către adolescenții și adulții creștini: Bine‑cunoscutul sta‑

Cum se folosește acest manual

Scopul: Studiază scopul acestui curs, alcătuirea şi activităţile programate, planificându‑le în

Prezentare Întrebări Activitate

Activitățile vor apărea în cadrane ca acesta.

Fişe corespunzătoare se găsesc pe CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „fişe“.

Pentru a vă pregăti la fiecare capitol, uitaţi‑vă cu atenţie peste programa corespunzătoare

De asemenea, nu vă simțiți limitat de lecţiile video. Dacă vă simțiţi capabili să prezentați

Vă rugăm să consultaţi întrebările şi răspunsurile la acestea înainte de fiecare perioadă de

Vă rugăm să consultaţi întrebările şi răspunsurile la acestea înainte de fiecare perioadă de

Vă rugăm să consultaţi întrebările şi răspunsurile la acestea înainte de fiecare perioadă de

Pe CD‑ROM‑ul profesorului se găsesc instrucţiuni detaliate în folderul „Lucrare scrisă despre

Originalul examenului se găsește pe CD‑ROM‑ul profesorului în folderul „Teste“. Tipăriți exa‑

a. Citiți ediția a doua revizuită a manualului și scrieți toate eseurile suplimentare

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.summit.org/curriculum/hs/. Dacă

Resurse Summit suplimentare:

Profesorii pot participa la Conferința de primăvară ce se ține în fiecare an în Colorado

Christian Research Institute | www.equip.org |

Organizații studențești creștine:

Tot ce urmează în continuare este inclus doar în Manualul profesorului

• „Încep să văd cum se conturează răspunsul din ceea ce vrei să spui!“

• „Începe să aibă ceva sens ceea ce vă spun?“

2. Includerea participanţilor tăcuţi:

• „Marcus, zâmbești/ai o privire de om nedumerit/etc… care‑i părerea ta?“

• „Deci, vrei să spui că _____________ (reproduci răspunsul)?“

• „De ce crezi asta?“

• „De unde știi că e adevărat ceea ce ai spus?“

• „Pe ce îți bazezi această concluzie?“

4. Ajutarea elevilor să‑și evalueze răspunsurile:

6. Puneţi un elev să conducă discuţia.

Programa de 180 de zile

Vizionează materialul video „Ambasa‑

B. Coloseni 2:8: să nu te lași luat prizonier (înrobit)

C. 2 Corinteni 10:3–5: a face orice gând rob ascultării de Cristos

D. 2 Timotei 2:22–26: eliberarea celor înrobiți

II. Ce este o concepție despre lume și viață?

III. Cum arată concepțiile despre lume și viață

A. Cine este Dumnezeu ?

B. Cine este omul ?

V. Triunghiul concepției despre lume și viață

Un principiu esențial cu privire la concepția despre lume și viață: ideile au consecințe

VI. Dezvoltarea propriei concepții despre lume și viață

A. Nu doar citi Biblia, ...studiaz‑o !

B. Citește și alte materiale referitoare la concepții despre lume și viață

C. Pune‑te în situații dificile

D. Dezvoltă‑ți intelectul – depășește‑ți granițele intelectuale

F. Urmărește atent vremurile în care trăiești

A. Ca să fii un ucenic credincios a lui Cristos

• „Încep să văd cum se conturează răspunsul din ceea ce vrei să spui!“

• „Începe să aibă ceva sens ceea ce vă spun?“

3. La ce întrebări trebuie să răspundă toate concepțiile despre lume și viață? De ce

5. Întrebare de reflectat: Francis Schaeffer a spus: „Problema esenţială pe care o au creştinii

8. Potrivit cu 2 Corinteni 10:4-5, de vreme ce am înțeles lumea, ce ar trebui să facem?

9. Ce dovezi susţin afirmaţia că umanismul secular este de natură „religioasă“?

• Folosind interpretarea umanistă a Primului Amendament (la Constituția Statelor Unite),

„Problema a fost că predicile de evanghelizare la aceste treziri aveau tendința

„Comunitatea creştină nu a fost pregătită să răspundă acestor atacuri folosind ar‑

„Deoarece creştinii au încetat să mai pună accentul pe ce credem şi de ce credem, am schim‑

„Noi nu am prețuit un angajament în cunoştinţă de cauză pentru Isus Cristos. Noi nu am