Sunteți pe pagina 1din 8

Conflictul

Arii de învățare: abilități sociale: adaptabilitatea emoțională: sensibilitate față de evenimente

Frecvent, în virtutea activităților pe care le desfășurăm suntem puși în fața situațiilor de conflict. Putem f
implicați în medierea conflictului între două persoane, sau poate personal suntem implicați într-un
conflict pentru resurse sau pentru posibilitatea de a ne face auziți.
Rezultatele unui conflict pot f diferite de la ceartă până la negociere și compromise, până la a merge
peste capete sau evitare. Chiar dacă o modalitate, de exemplu negocierea ne pare mai efcientă ca alte
modalități de soluționare a conflictelor, adevărul este că nu există o strategie bună pentru toate
situațiile.
Instrucții: pentru un minut v-aș ruga să vă gândiți la o situație de conflict, în particular la
comportamentul Dvs. în acea situați… Ce ați făcut? Cum reacționați de obicei când sunteți în fața unei
frustrări sau contradicții?
Scopul acestei activități este de a vă ajuta să analizați obișnuințele Dvs. sau răspunsurile preferate în
situații de conflict. De asemenea această activitate solicit să generați modalități alternative de
soluționare a conflictelor.
Cu cât mai conștienți suntem de stilul nostru și cu cât mai multe modalități de rezolvare a conflictelor
vedem cu atât mai sensibili, flexibili și efcienți vom f în soluționarea conflictelor.
Activitatea constă din 3 părți:

În prima parte vor f prezentate trei studii de caz unde veți f invitați să vă implicați într-o situație de
conflict. Partea a doua conține un model simplu de soluționare a conflictelor și va solicita de a vă
identifca propriul stil rezolutiv. Partea a treia va consta din completarea unui chestionar care vă va ajuta
să examinați stilul preferat de abordare a conflictelor.
Luate la un loc cele trei părți a activității vă vor ajuta să vedeți mai clar modul în care reacționați în
situații de conflict și vor oferi o bază mai solidă pentru situații de conflict.
Activitatea

Partea I

După lecturarea fecărui caz, scrieți imediat prima reacție pe care ați f avut-o în astfel de situații.
Încercați să simțiți situația, furia și frustrarea pe care ați f putut să o aveți dacă vi se întâmpla.

Cazul I

Sunteți la cantină și vă așteptați cafeaua. În cealaltă parte a sălii vedeți un coleg care va tăiat calea la
ultima ședință care ați avut-o cu superiorii. Subiectul discordiei au fost resursele de lucru. Astfel, la
propunerea conducerii de a înlocui calculatoarele cu altele mai noi, pentru a ușura munca, colegul Dvs.
care lucrează la un calculator mai dotat a făcut paradă insistând că acestea sunt cheltuieli în plus și în
situație de criză este bine să se economisească - în timp ce Dvs., operați cu un calculator vechi, mai puțin
dotat care de mai mult de un an necesită de a f schimbat. La auzul conceptului de criză Dvs., nu mai
comentați. Azi dimineață ați aflat că la secretariat s-a scăpat demersul Dvs. cu privire la necesitatea de
re-înnoire a echipamentului, iar colegul din partea cealaltă a sălii a benefciat de instalarea unui
echipament tehnic modern, colegul care insista asupra economisirii... la vederea acestuia simțiți cum
crește nivelul de frustrare și furie. Ce faceți (scrieți prima reacție).

Cazul II

În fața casei Dvs. este un spațiu verde care se află între bordura de la drum și blocul în care locuiți. Aveți
grijă de acest spațiu și vă place să-l vedeți verde și îngrijit. Majoritatea vecinilor fac același lucru, dar în
scara de alături s-au mutat cu traiul niște persoane pe care nu le cunoașteți și par să ignore politica
generală. Aceștia niciodată nu îngrijesc de spațiu verde și se întâmplă ca ei sau prietenii lor să-și parcheze
mașinile pe aceste spații verzi. Recent, ei au parcat pe spațiul de care Dvs. sunteți responsabil, în urma
ploilor din ultimele zile urmele de mașini au șters suprafața verde. Ai discutat cu ei această situație de
două ori, dar ei par a f inconștienți sau indiferenți față de grijile tale. Într-o sâmbătă te trezești la 5
dimineața, din cauza zgomotului unui motor, te uiți pe geam și vezi pe porțiunea îngrijită de tine două
urme adânci rămase de pe urma mașinii. La ora 9, încă supărat, în fața papetăriei dai peste vecinul tău.
Ce faci? (notează prima reacție)

Cazul 3.

Sunteți manager în vânzări într-o companie mare. Într-o dimineață șeful vă cheamă la el, printre colegi se
zvonește că veți f rugat să luați niște măsuri nepopulare cum ar f să ieșiți la lucru în fecare sâmbătă. Nu
vă place această idee, doriți să petreceți zilele libere cu familia. Simțiți că acest lucru vi se cere doar
deoarece sunteți încă un junior. Sunteți pe drum spre biroul șefului. Ce faceți? )Care este prima reacție –
notați-o)
După ce ați răspuns pentru fecare dintre cele trei cazuri, reveniți la fecare dintre ele și vedeți dacă pot f
generate soluții alternative.

Cazul 1. Soluții alternative

Cazul 2. Soluții alternative

Cazul 3. Soluții alternative

Una dintre consecințele conflictului este că acesta generează stres, rigidizează atitudinile. Aceasta este
cauza comportamentelor stereotipe în situații de conflict:

- Aruncați o privire asupra reacțiilor inițiale față de cele trei conflicte, puteți identifca un mod stereotip
de reacție?
- Gândiți-vă la conflictele care le-ați avut în trecut cu soțul/soția, colegi, părinți etc. Reușiți să găsiți un
model care defnește reacția Dvs.?
- Pentru cele trei cazuri câte soluții alternative ați reușit să generați?
Cu cât mai multe soluții alternative ați generat cu atât mai probabil să vă comportați flexibil în situații de
conflict.

Partea II. Modelul stilului conflictual

În orice conflict între două părți modul de soluționare depinde de:

(a) cât de asertivă sau neasertivă este fecare dintre părți în atingerea scopurilor sale.
(b) cât de cooperativă sau necooperativă este fecare parte în obținerea scopurilor celuilalt.
Dacă ambele părți sunt asertive în ceea ce privește propriile scopuri și necooperativă când vine vorba de
scopurile celuilalt se va adopta fe bătălia fe stilul competitiv care uneori este tipic în managementul
negocierilor sau în argumentele dintre soț/soție. Dacă părțile sunt neasertive în ceea ce privește propriile
scopuri și pe de-asupra ne- colaborativi, vor tinde să adopte stilul evitativ și să pretindă că conflictul nu
există.

Figura A. Modelul stilurilor soluționării conflictelor

Frecvent se întâmplă ca părțile să adopte diferite stiluri sau modele de soluționare a conflictelor. Ulterior
aceasta formează un model intermediar. Soluționarea conflictelor este o situație interactivă unde stilurile
rezolutive sunt mutual reciproce. Stilul adoptat de Dvs. va afecta stilul care oponentul dvs. îl va adopta și
invers.

Utilizând fgura A încercați să diagnosticați o situație concretă de conflict în care Dvs. ați fost implicat.
Puteți identifca modelul comportamental a celor două părți implicate și stilul comun adoptat de dvs.?

Efectuați acest exercițiu cu cât mai multe conflicte care vi le puteți aminti. Cercetările sugerează că
efciența stilului rezolutiv variază în funcție de influențele puterii, urgență și specifcul scopurilor. Oricum,
analizând răspunsul dvs. obișnuit la situațiile conflictuale și observând reacțiile celorlalți Dvs. puteți
obține o imagine clară a sinelui.

Când Dvs. evitați conflictele?


Când deveniți competitive?
Se întâmplă să colaborați în situații de conflict?
Cum vă simțiți când trebuie să vă acomodați altora?
Cât de frecvent căutați compromisul?
Cu cât mai clar identifcați propriul stil și răspunsul față de stilul celorlalți cu atât mai multe alternative
puteți vedea într-o situație particular de conflict, respective sunteți mai adecvat în situații conflictuale.

Partea III. Chestionar: Managementul conflictului

Acest chestionar a fost gândit pentru a te ajuta să-ți identifci stilul preferat de rezolvare a problemelor.
Alege care dintre cele 30 perechi se potrivește cel mai bine cu stilul Dvs. preferat de a face față
divergențelor ce apar în relațiile cu ceilalți.

1. 1. De obicei urmăresc cu fermitate scopurile mele.


2. Tind să pun în discuție toate neînțelegerile și grijile, imediat ce acestea apar.
2. 1. Pun cărțile pe masă și invit și cealaltă persoană să facă la fel.
2. Când apare un conflict încerc să-mi apăr punctual de vedere.
3. 1. Din momentul în care am adoptat o poziție o voi apăra din răsputeri.
2. Prefer să nu mă cert, mai bine caut soluția optimă.
4. 1. Uneori sacrifc propriile dorințe în favoarea dorințelor celorlalți.
2. Simt că nu de fecare dată merită să-mi fac griji pentru diferențele dintre mine și ceilalți.
5. 1. Mai degrabă accept punctual de vedere a altora decât să-i conving.
2. Evit persoanele ce-și impun cu forță punctual de vedere.
6.1. Îmi place să cooperez cu alții și să le urmez ideile.
2. Cel mai frecvent nu merită să te cerți. Eu sunt fdel propriilor opinii.
7. 1. Încerc să găsesc situații compromis.
2. De obicei sunt ferm în urmărirea scopurilor.
8.1. Când apare vre-un conflict eu încerc să câștig
2. Eu propun teritoriu neutru.
9. 1. Îmi place să-l întâlnesc pe celălalt la mijloc de drum.
2. Din momentul în care adopt o poziție, o apăr cu vigoare.
10. 1. Simt că rareori merită să-mi fac griji pentru diferențe.
2. Încerc să găsesc o cale de compromis.
11. 1. Propun un teren neutru.
2. Evit persoanele ce-și impun cu forță punctual de vedere.
12.1. Cel mai frecvent nu merită să te cerți. Eu sunt fdel propriilor opinii.
2. Îmi place să-l întâlnesc pe celălalt la mijloc de drum.
13.1. De obicei sunt ferm în urmărirea scopurilor.
2. Uneori sacrifc propriile dorințe în favoarea dorințelor celorlalți.
14.1. Mai degrabă accept punctual de vedere a altora decât să-I conving.
2. Când apare vre-un conflict eu încerc să câștig
15. 1. Din momentul în care adopt o poziție, o apăr cu vigoare.
2. Îmi place să cooperez cu alții și să le urmez ideile.
16.1. Încerc să găsesc o cale de compromis.
2. Uneori sacrifc propriile dorințe în favoarea dorințelor celorlalți.
17.1. Mai degrabă accept punctual de vedere a altora decât să-i conving.
2. Propun un teren neutru.
18.1. Îmi place să-l întâlnesc pe celălalt la mijloc de drum.
2. Îmi place să cooperez cu alții și să le urmez ideile.
19.1. Simt că rareori merită să-mi fac griji pentru diferențe.
2. De obicei sunt ferm în urmărirea scopurilor.
20.1. Când apare vre-un conflict eu încerc să câștig
2. Evit persoanele ce-și impun cu forță punctual de vedere.
21.1. Cel mai frecvent nu merită să te cerți. Eu sunt fdel propriilor opinii.
2. Din momentul în care adopt o poziție, o apăr cu vigoare.
22.1. Tind să pun în discuție toate neînțelegerile și grijile, imediat ce acestea apar.
2. Simt că rareori merită să-mi fac griji pentru diferențe.
23.1. Evit persoanele ce-și impun cu forță punctual de vedere.
2. Pun cărțile pe masă și invit și cealaltă persoană să facă la fel.
24.1. Prefer să nu mă cert, mai bine caut soluția optimă.
2. Cel mai frecvent nu merită să te cerți. Eu sunt fdel propriilor opinii.
25.1. Tind să pun în discuție toate neînțelegerile și grijile, imediat ce acestea apar.
2. Încerc să găsesc o cale de compromis.
26.1. Pun cărțile pe masă și invit și cealaltă persoană să facă la fel.
2. Propun un teren neutru.
27.1. Prefer să nu mă cert, mai bine caut soluția optimă.
2. Îmi place să-l întâlnesc pe celălalt la mijloc de drum.
28.1. Uneori sacrifc propriile dorințe în favoarea dorințelor celorlalți.
2. Tind să pun în discuție toate neînțelegerile și grijile, imediat ce acestea apar.
29.1. Pun cărțile pe masă și invit și cealaltă persoană să facă la fel.
2. Mai degrabă accept punctual de vedere a altora decât să-i conving.
30.1. Îmi place să cooperez cu alții și să le urmez ideile.
2. Prefer să nu mă cert, mai bine caut soluția optimă.
Interpretarea
Chestionarul constă dintr-un set de afrmații fecare dintre ele măsoară cele 5 stiluri de soluționare a
conflictelor, discutate anterior. Afrmațiile sunt combinate între ele pentru a vă ajuta să diferențiați
predominanța unui sau mai multor stiluri personale în rezolvarea conflictelor.
Cheia pentru rezultatele chestionarului este mai jos. A,B,C,D,E reprezintă cele cinici stiluri rezolutive:
A- evitativ
B- acomodare
C- compromise
D- competitive
E- colaborativ
Astfel, de exemplu, dacă alegeți afrmația a doua din prima pereche atunci veți avea un punct pentru E,
ș.a.m.d. (Tabel A1).
Tabel A1. Cheia pentru rezultatele chestionarului Stiluri de rezolvare a conflictului.
A B C D E
1. 1 2
2. 2 1
3. 1 2
4. 2 1
5. 2 1
6. 2 1
7. 1 2
8. 2 1
9. 1 2
10. 1 2
11. 2 1
12. 1 2
13. 2 1
14. 1 2
15. 2 1
16. 2 1
17. 1 2
18. 2 1
19. 1 2
20. 2 1
21. 1 2
22. 2 1
23. 1 2
24. 2 1
25. 2 1
26. 2 1
27. 2 1
28. 1 2
29. 2 1
30. 1 2
Total
Scorul maxim pentru oricare stil este 12, iar suma trebuie să nu depășească cifra 30. Un scor mai mare sau egal cu 6 va indica preferința
crescută pentru acel stil, un scor mai puțin de 6 ar indica neglijarea relativă a acestui stil.

Moduri de rezolvare a conflictelor

mod scop Poziția ta Argument pentru poziția Rezultat posibil


dată

1.Competiție Sa-ti iei cei al “Ştiu ce-i corect. Nu E mai bine sa risc cauzând Te simți reabilitat, însă altă
tău. judeca raționamentul careva prejudicii afective persoană se simte învinsă
sau autoritatea mea”. decât să abandonez și posibil umilita.
subiectul.
2.Evitare Evitarea “Sunt neutru față de “Neînțelegerile nu fac Problemele interpersonale
situațiilor acel subiect. Lasă-mă bine deoarece provoacă nu se rezolvă, cauzând
conflictuale. sa mă gândesc. Asta tensiune”. frustrări de durată care se
nu-i problema mea”. manifestă sub diferite
forme .
3.Compromis De a ajunge “Hai să găsim o Conflictele de durata Participanții optează mai
rapid la un soluție care ne distrag oamenii de la degrabă pentru
acord comun. convine la ambii și să lucrul lor și provoacă concordant decât pentru
putem continua emoții neplăcute. soluționare efcientă.
lucrul”.
4.Acomodare De a nu “Ce aș putea face Menținerea relațiilor Altă persoana e posibil să
supăra altă pentru a te ajuta în armonioase trebuie să fe profte de tine.
persoana. situația dată? Poziția prioritatea noastră.
mea nu e atât de
importantă ca să
merite să avem
resentimente”.
5.Colaborare De a rezolva “Aceasta este poziția Fiecare poziție e Problema e posibil să fe
problema mea, care este a ta? importantă, însă nu rezolvată. La fel, ambele
împreună. Sunt decisa sa găsesc neapărat egal validată. părți sunt axate pe soluții
cea mai bună soluție. Accentul trebuie pus pe și satisfăcute că au fost
Ce ne sugerează calitatea rezultatului și pe tratate egal.
faptele?”. corectitudinea procesului
de luare a deciziilor.

STRATEGII DE REZOLVARE A CONFLICTELOR APLICATE CIRCUMSTANŢIAL

Mod de rezolvare Situații corespunzătoare


Competiție
1. Când deciziile rapide, decisive sunt vitale (ex. In stări de urgentă).
2. Când acțiunile nepopulare trebuie sa fe implementate (ex. scăderea costului, disciplina).
3. În situații vitale pentru bunăstarea organizației când știi că ai dreptate.
4. Împotriva celor care proftă de comportament necompetițional.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Colaborare
1. Pentru a găsi o soluție integrativă, când ambele părți au păreri prea, importante de a f compromise.
2. Când obiectivul tău este să înveți.
3. Pentru crearea mediului deschis ideilor, opiniilor.
4. Pentru a lucra asupra sentimentelor care au intervenit în relații.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Evitare
1. Când problema este nesemnifcativă, sau când altele mai importante ne
presează.
2. Când nu vezi nici o șansă în rezolvarea problemei.
3. Pentru a lăsa oamenii să se calmeze și să redobândești noi perspective.
4. Când e mai important de a aduna informații decât de a întreprinde acțiuni
imediate.
5. Când alții pot rezolva conflictul mai efcient.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Acomodare
1. Când constatați că ați greșit – pentru a permite acceptarea unei poziții
bune și a arăta cât de rezonabil sunteți.
2. Când subiectul este mai important pentru ceilalți - pentru ai satisface pe
ceilalți și menține cooperarea.
3. Pentru a obține suportul celorlalți pe viitor.
4. Pentru minimalizarea pierderilor in caz că sunteți scos din joc.
5. Când armonia și stabilitatea sunt importante
6. Pentru a permite subordonaților să învețe din greșeli.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Compromisul
1. Când scopurile sunt importante dar nu merita efortul.
2. Când persoanele sunt în egală măsură deschise și fdeli scopurilor comune.
3. Pentru a obține aranjamente temporare într-un subiect complex.
4. Pentru a obține soluții rapide atunci când timpul presează.
5. Ca asigurare când colaborarea sau competiția este nereușită

S-ar putea să vă placă și