Benito Mussolini

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie 1883, Predappio lângă Forlì –
d. 28 aprilie 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist
al Italiei între anii 1922 și 1943. Un socialist Italian celebru, membru marcant al
Partidului Socialist Italian (Partito Socialista Italiano) a creat un
stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul
total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de
guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături
de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce
a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie
2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

Biografie timpurie
Născut la Dovia, în Italia, pe 29 iulie 1883, ca fiu al unei învățătoare de țară,
Rosa (născută Maltoni) și al lui Alessandro Mussolini, fierar și hotelier, ce cu greu iși
găsea de muncă datorită controverselor provocate și violențelor asupra adversarilor
politici, un revoluționar socialist cu simpatii Italiano-naționaliste, spre sfârșitul vieții
devine alcoolist. Prenumele Amilcare și Andrea sunt puse de tatăl său în onoarea
socialiștilor Italieni Andrea Costa și Amilcare Cipriani.
Este educat cu idei socialiste, nume precum Karl Marx sunt des evocate de tatăl
său. Școala elementară o face în Dovia. Natura sa rebelă și indisciplina sa "naturală"
se văd încă din timpul frecventării școlii secundare, la Predappio, pe care a terminat-
o cu greu, la 14 ani, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare. Trimis apoi
la Faenza, la un liceu al Călugărilor Silezieni, se revoltă din nou, contra ordinii și
disciplinei impuse, fiind exmatriculat. Trimis în cele din urmă la un liceu public
din Forlí, îl termină cu dificultate datorată, din nou, naturii și comportamentului său
anarhic. După terminarea liceului, pentru o scurtă perioadă de timp, a predat într-o
școală elementară.
În 1902, pleacă în Elveția unde trăiește pe apucate, prestând tot felul de munci
necalificate. În timpul șederii sale în Elveția, a intrat deseori în conflicte cu poliția
locală pentru vagabondaj și încăiereri. În 1904 se întoarce în Italia pentru
satisfacerea serviciului militar obligatoriu. Predă din nou în școli elementare,
între 1907 - 1908. În 1909, se mută în Trent, Austria, astăzi Trento, Italia, unde a
lucrat pentru un ziar de orientare socialistă, lucrând, în același timp, la câteva din
scrierile sale timpurii.
Are o relație cu Ida Irene Dalser, aceasta îl finanțează pe Mussolini și are un copil cu
el, Benito Albino Mussolini, copil pe care Mussolini nu îl recunoaște, ajungând
dictator îi va interna într-un azil de nebuni, ambii vor fi omorâți aici.
Se căsătorește cu Rachele Guidi, fiică vitregă a tatălui său datorită concubinajului lui
Alesandro Mussolini cu Anna Guidi, cu care va avea 3 băieți și 2 fete. Din nou, intră
în conflict cu autoritățile locale, de data asta cu cele din Austria, pentru poziția sa
public revanșardă față de pretențile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul
orașului Trent. Ca urmare, este expulzat din Austria.
După reîntoarcerea în Italia editează un ziar socialist în Forlí, ulterior, devine editor la
un alt ziar socialist, "Avanti!",cu un tiraj de 100.000 exemplare pe zi acesta (Avanti)
fiind cel mai important ziar socialist din Italia.
 Scurta trecere in revista a dictaturii lui Benito
Mussolini
Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi
președinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito
Mussolini ar fi vrut să redea Italiei gloria Romei Antice și
strălucirea Renașterii Italiene.
Există mitul că a reușit să reducă șomajul, îmbunătățit serviciile prestate de Căile
Ferate Italiene sau că a distrus mafia, în realitate, propaganda de stat a inventat
fraza că „Mussolini a făcut sa circule trenurile la timp, fără întârzieri”, după 1929
procesele împotriva mafiei au încetat iar presa controlată de stat nu a mai mediatizat
acest subiect, între 1926-1935 100.000 de afaceri au falimentat, de 4 ori mai mult ca
în decada precedentă, existau 1 milion foști muncitori ce acum erau șomeri.
Economia de piață este înlocuită cu una central planificată, de tip
socialist, cu subvenții acordate de stat prin redirecționarea resurselor dela cei ce le
produceau către ramurile preferate de partid (din 1926 devine partid
unic), protecționism prin taxe mari la importuri, deficite datorate
cheltuielilor bugetare mari, naționalizari în masă, corupție cauzată de
importanța Partidul Național Fascist ce o avea in redistribuția
resurselor, birocrație, inflație prin mărirea masei monetare de banca centrală în
scopul finanțarii proiectelor guvernului, industrii și bănci falimentare scoase
din faliment prin banii alocați de stat, datorii publice enorme.
Se ajunge ca 75% din economia națională sa fie controlată direct de stat, cealaltă
parte fiind puternic reglementată de aparatul birocratic, în fapt (de facto) tot statul
controla și restul activităților economice, numai Uniunea Sovietica se mai compara
cu Italia Fascistă la acest capitol.
Mussolinii devine un susținător al lui John Maynard Keynes, un socialist ale căror idei
sunt aplicate de susținătorii rolului statului în economie, acesta (Mussolini) afirmând:
„Fascismul este pe deplin de acord cu domnul Maynard Keynes, [...] cartea excelentă
Sfârșitul Laissez-Faire(1926), ar putea [...] să servească drept o introducere utilă în
economia fascistă. Nu există aproape nimic de obiectat dar sunt multe de
aplaudat”. Încă odată se văd originile socialiste ale fascismului, anume ura
socialiștilor față de capitalism, piața liberă, economia de tip laissez-faire.
Prețul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală
a poporului italian și a primului său ministru în afara teritoriului țării, în special la Liga
Națiunilor Unite.
A invadat Etiopia în 1935 și a participat la Războiul civil din Spania (1936 - 1939) de
partea generalului Francisco Franco, fiind în același timp criticat de Marea Britanie și
Franța, ambele puteri coloniale.
Benito Mussolini nu a fost nici religios și nici moral. Deși, la începutul anilor 1920 a
interzis organizațiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătățit -
într-un fel - relațiile cu Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului
cu Papa Pius al XI-lea, la 11 februarie1929. Conform documentului, papei este
recunoscută suveranitatea Papalității asupra Vaticanului, iar catolicismul devine
religie de stat în Italia. În schimb, Papalitatea recunoștea statul italian. Astfel se
încheia o dispută veche din 1871.
 Conflicte cu miscarea socialista italiana si anii
primul razboi mondial
La declanșarea Primului Război Mondial, Benito Mussolini intră în conflict
deschis cu conducătorii Partidului Socialist Italian pentru poziția sa deschis și
vehement exprimată de intrare a Italiei în război împotriva Germaniei.
Ca rezultat direct al "nesupunerii" sale față de politica partidului, la 25
noiembrie 1914, Mussolini este expulzat din Partidul Socialist Italian.
Imediat, Mussolini înființează propriul său ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei,
în limba română), în care scrie editoriale virulente prin care încerca să determine
schimbarea opiniei publice în sensul dorit de el cu scopul de face ca Italia să intre în
război.
Când Italia a intrat în război, Benito Mussolini s-a înscris ca voluntar în armată,
devenind caporal, precum un alt caporal celebru, Adolf Hitler.
În război, a servit efectiv pe câmpul de luptă, din septembrie 1915 până
în februarie 1917 când a fost rănit și apoi demobilizat.

Al doilea razboi mondial

După ce germanii invadaseră și ocupaseră aproape total Franța, trupele
fasciste italiene intră în sudul Franței. Câteva zile mai târziu, Franța capitulează.
Cu excepția acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de dezastre
oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia și, la sfârșitul războiului, chiar în Italia.
De fapt, pentru o bună bucată de vreme, trupele germane au susținut puternic
trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai timpuriu.
Dezastrul, soldat cu colapsul total al funcționalității armatei italiene, s-a produs odată
cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia în 1943 și înaintarea
inexorabilă a aliaților de la sud spre nord.
Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva lui Mussolini în iulie 1943 acuzându-l de
toate dezastrele militare italiene și retrăgându-i toate prerogativele de conducător.
Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care l-a desemnat
ca prim-ministru pe mareșalul Pietro Badoglio. Noul guvern a trecut de partea Aliaților.
Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny și instalat în
fruntea unui stat-marionetă, în nordul Italiei, așa-numita Republică de la Salo.

Moartea lui Benito Mussolini

În primăvara lui 1945, când era clar că Axa pierduse războiul, după înfrângerea
totală a armatelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta
sa, Clara Petacci, încearcă să fugă spre Elveția.
Partizanii italieni comuniști îi capturează la Dongo și fără judecată, „pentru crime
împotriva poporului italian”, îi execută prin împușcare. Cadavrele lor sunt duse
la Milano și atârnate cu capul în jos, agățate de călcâie de o bară de acoperiș,
împreună cu cadavrele altor câtorva demnitari fasciști, în fața unei benzinării mari a
companiei Esso din Piazzale Loreto. La spectacol au asistat mii de italieni și
numeroși militari ai armatei americane. Înainte de a fi atârnate, cadavrele au fost
lăsate o vreme pe jos, în piațeta Loreto, înconjurate de mulțime. Unii loveau
cadavrele cu picioarele, iar craniul lui Mussolini a fost strivit .
Mai târziu, rămășițele pământești ale „Ducelui” au fost înmormântate în secret, de
teama unor demonstrații ale credincioșilor săi suporteri și/sau epigoni. În 1957-1958,
la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat și înmormântat
lângă Predappio.