FREELANCE

DRAMA
EBOOK

12
POVEȘTI REALE ALE
FREELANCERILOR ROMÂNI
SINGURĂTATE
ANXIETATE
IZOLARE
ENTUZIASM
PANICĂ
VINOVĂȚIE
INUTILITATE
OBOSEALĂ CRONICĂ

UN PROIECT CU SPRIJINUL
Cuvânt de început 21

Acum doi ani și șase luni când mi-am dat demisia, m-am simțit de parcă m-am mutat în alt oraș. Un
oraș în care nu mai fusesem niciodată, nici măcar în vizită. Cu oameni frumos îmbrăcați care, atunci
când merg mai mult de două stații cu metroul, își scot cartea din rucsac și citesc. Cu oameni care au
timp să iasă în parc, să ia prânzul în tihnă, să hrănească porumbeii sau rațele de dragul privitorilor.
Orașul în care m-am mutat era atât de bun cu mine, încât mă lăsa să mut orele cum voiam. Odată
am făcut prânzul de patru ore și dimineața de șase ore. Mă simțeam stăpâna timpului și tot ce-mi
doream era să am cu cine să vorbesc despre asta, să găsesc alți oameni ca mine. Așa a început
povestea NO.MAD Talks. Un proiect nou, prin care mi-am dorit să nu mă mai simt singură în orașul
care-mi este casă de șapte ani.

Acum, la un an de la prima întâlnire, când deja am cunoscut peste 1000 de freelanceri, mi-am făcut
curaj să-i invit să scrie despre dramele lor. Despre problemele care nu se văd cu ochiul liber oricât de
atent ne-am uita. Te invit să parcurgi poveștile din primul e-book din România despre dramele
frelancerilor. O să afli cum pentru Andreea Pietroșel freelancing-ul a fost ca un fel de terapie, cum
pentru Emilia Chebac a fost un test să accepte respingerile, cum pentru Ana Maria Stoica a fost o
lecție să-și țină în frâu entuziasmul, cum pe Alexandru Purcărea l-a adus mai aproape de ceea ce își
dorește să facă cu adevărat, cum pe Ionela Stoica a ajutat-o să-și învingă gândurile nocive și
anxietatea, cum pe Andreea Baudici a ajutat-o să aibă mai multă încredere în ea și să învețe despre
epuizare, cum pe mine m-a ajutat să-mi înving teama de singurătate.

Ai în fața ta doisprezece porți spre eșec, dezamăgire, frustrare, epuizare, singurătate, anxietate.
Deschide-le pe rând acum și ai grijă ca pe viitor să le recunoști și, poate, să le eviți sau să înveți cum
să le faci față. Și, ține minte, acum nu mai ai niciun motiv să simți că abia te-ai mutat în orașul tău.

Iunieta Sandu, NO.MAD Talks Founder

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   1 www.nomadtalks.ro

 CUPRINS
PRIMUL EBOOK
DIN ROMÂNIA
DESPRE DRAMELE
FREELANCERILOR 
 

03 05 07 09
Lăcrămioara Vidru Alexandru purcărea ANDREEA IANCU Emilia Chebac

11 14 16 18
ANDREEA BAUDICI Andreea Pietroșel ALEKA SARAH IRINA ALEXE
Vlădăreanu

21 23 25 27
IUNIETA SANDU ANA MARIA STOICA IONELA STOICA OANA BOTH
FREELANCE DRAMA EBOOK   |   2
SĂ MAI LUCREZ
UN PIC LĂCRĂMIOARA
VIDRU
- De ce trebuie să lucrezi şi azi?

Primesc întrebarea de undeva din spate, ca pe un ghiont. Sunt în scaunul meu de birou, într-o
poziţie lotus uşor nefirească şi cu ochii în monitor. Cortizolul îşi face de cap cu mine. Ceafa-mi
pulsează, de parcă inima a fost dislocată de la locul ei şi urcată acolo, umerii-mi sunt ţepeni şi mă
dor deja, iar palmele umede. „Cum Dumnezeu să închei textul ăsta? Îmi trebuie un call to action
mai bun. Ce tâmpenie am scris aici... Nu-i bun! Fraza asta chiar sună prost. Cred că trebuie rescris
totul. Totul sună prost. Off! Să nu uit să răspund la mail-urile de ieri. Şi să-i sun să-mi trimită odată
vizualul. N-o să lansăm ad-urile la timp şi-o să iasă prost. La cât aveam Skype call-ul ăla?”

- Mami...
- Nu acum, te rog!
Oftezi, iar gălăgia din capul meu nu mă împiedică să-ţi aud tristeţea. O resimt ca pe o durere pe
care niciun calmant nu o poate face să treacă. Oftez şi eu în mine şi mă întorc. Mă uit lung la tine, de
parcă te văd pentru prima dată. Ai ochii ca valurile din Vamă, de-un verde sticlos. Pun gălăgia puţin
pe hold ca să-mi fac loc în creier de un răspuns cu sens şi mai ales credibil pentru un copil care încă
nu înţelege de ce „nu acum” şi de ce „trebuie”.

Adevărul e că ştii mereu să pui întrebările potrivite, întrebările grele, pe care refuz să mi le pun eu
însămi. Pentru că mi-e teamă de răspuns şi mi-e teamă că n-am timp să caut răspunsul adevărat,
ăla dosit sub straturi de scuze superficiale.

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   3

Ai 5 ani, cam tot atâţia câţi am şi eu de când nu mai am job, dintr-ăla clasic. Am job boem, cică. Mă
rog, nu ştiu ce-o fi fost boem în a lucra cu tine în braţe, când aveai doar câteva luni. Şi nici ce-o fi
boem în neliniştea violentă ce mă cuprinde acum, la fiecare răceală care te împiedică pe tine să
mergi la grădiniţă şi pe mine să-mi duc la capăt agenda de om cu agendă.

Răcelile tale mă iau mereu prin surprindere şi pe nepregătite. Au darul să se arate din senin, la
început de săptămână şi dimineaţa devreme. Deşi tot vin buluc, n-au reuşit încă să ne călească, nici
pe tine, nici pe mine. Tensiunea tot îmi urcă odată cu febra ta. Aşa, ca azi. Pentru că azi am deadline
pe un proiect şi de început un altul, de terminat articolul ăla şi de gândit headline-ul pentru
campanie, că stau oamenii de la Design după mine. Şi deadline-ul e sfânt, sfânt cât toţi sfinţii din
calendar la un loc. Nu se cade să fiu eu cea care-i încurcă pe alţii şi împiedică lucruri să se întâmple.
Trebuie să livrez. La timp şi după așteptări. Lumea se bazează pe asta şi parcă răcelile repetate nu-s
chiar o scuză „scuzabilă”.

Câteodată, am senzaţia că atunci când am dat previzibilul şi siguranţa pe libertatea de-a lucra cu
cine vreau, de unde vreau, am dat la pachet şi concediul medical. Da, n-ar trebui să lucrez azi.
Pentru că azi tu eşti acasă, bolnavă. Eşti cam palidă şi cam fără vlagă. Îmi ceri să fiu lângă tine,
prezentă, energică şi gata să-ţi iau cu mâna febra şi durerea aia urâcioasă de gât. Să-ţi fac ceai cu
nişte propolis şi să-ţi citesc la somnul de prânz. Să fiu răbdătoare cu tine şi îngăduitoare cu
irascibilitatea ta. Când eşti răcită, eşti tare aricioasă, ştii?

Mă ridic din scaun, vin către tine şi te iau în braţe. Vinovăţia s-a cuibărit aşa confortabil în mine, de
zici c-a găsit acolo o canapea IKEA, umplută cu puf, numai bună să se afunde în ea şi să nu mai
plece.
LĂCRĂMIOARA
- Îmi pare rău, iubire, azi trebuie să mai lucrez un pic... VIDRU

Mă simt vinovată că nu pot să stau tot

timpul cu cea mică. Intru în panică când
rămâne acasă. Cum să mă împart între
proiecte urgente și copil? Oare mă înțeleg
clienții, oare se supără copilul?

Lăcrămioara Vidru, freelancer content writer, 6 ani

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   4

BLOCAT ÎNTR-UN
CERC VICIOS ALEXANDRU
PURCĂREA
Îmi amintesc și acum ultima zi de lucru în agenție. Mi-am terminat treaba mai repede, am predat
toate lucrurile și mi-am luat rămas bun de la colegi. În momentul în care am ieșit pe ușă am simțit un
gol în stomac. Se încheiase un capitol important și începea altul și mai important pentru mine. Toată
lumea mă întreba ce voi face în continuare, iar răspunsul meu venea natural și încrezator, dar
oarecum naiv: vreau să ma axez mai mult pe ilustrație și să învăț skilluri noi: animație, programare și
poate un pic de 3D. Doar voi avea atâta timp la dispoziție...

Era iunie când am început ca freelancer, iar până la final de an nu reușisem să bifez nimic din ce îmi
propusesem inițial. Asta pentru că, din stresul freelancerului începător, am început să spun “da” la
orice proiect de design, doar să-mi ating targetul financiar. În plus, continuasem să colaborez cu
agenția de la care am plecat, ceea ce însemna că aproape 50% din timpul meu era dedicat în
continuare proiectelor pe care le făceam și ca angajat.

Începutul lui 2018 a venit cu planuri mărețe. Mi-am notat în agenda nou-nouță rezoluțiile pentru anul
respectiv: să mă axez mai mult pe ilustrație, să învăț animație, 3D și programare. 2018 a venit, însă, și
cu o perspectivă complet nouă pentru mine. Pentru prima oară, simțeam noul an ca pe o corvoadă.
Trebuia să o iau din nou de la capăt, ca și cum anul ar fi fost un raport contabil complet gol în care eu
trebuia să adaug lună de lună puțin câte puțin până ajungeam la targetul anual cu care m-aș fi simțit
confortabil. Înfricoșător gând. Așadar, nici nu s-a terminat bine “vacanța” de iarnă, că am și intrat în
pâine cu proiectele. Aceleași proiecte care nu-mi permiteau să mă ocup de “ale mele”, conform
planului meu.
FREELANCE DRAMA EBOOK   |   5
Fast forward la final de 2019 și în continuare am aceleași gânduri. Aș vrea să fac mai mult din ceea
ce îmi place, dar simt, totodată, că trebuie să prioritizez proiectele care îmi aduc siguranță
financiară. Chiar dacă între timp am reușit să fac mai multe proiecte de ilustrație, am învățat
programare, puțină animație și am experimentat puțin și în 3D, încă sunt blocat în acest cerc vicios
din care încerc să-mi fac curaj să ies. Într-un fel, pasul ăsta mi se pare mai greu de făcut decât însuși
marele pas spre freelancing. Aici se dă o luptă crâncenă pentru ieșirea din zona de confort, dar pe zi
ce trece sunt tot mai încrezător.

Avantajul după 2 ani și (aproape) jumătate de freelancing este că acum am experiență și nu mă mai
stresează gândul începerii unui nou an în care trebuie să o iau de la zero. Am trecut prin mai multe
momente de panică de-a lungul acestei perioade și întotdeauna am aterizat în picioare, ceea ce mă
ajută să am o abordare mai relaxată pentru anul ce vine.

În plus, mi-am dat seama că nu voi putea fi fericit pe termen lung dacă voi continua să lucrez pentru
proiecte care-mi aduc doar confort financiar. Prefer să încerc să mă desprind de ele, cu riscul de a fi
nevoit să mă reangajez dacă nu merge conform planului, decât să regret că nu am avut curajul să o
fac. Ceea ce știu cu siguranță este că la final mă voi alege cu un portofoliu de care voi fi mândru :)

Mi-am dat seama că nu voi putea fi fericit pe

termen lung dacă voi continua să lucrez
pentru proiecte care-mi aduc doar confort
LĂCRĂMIOARA
financiar. La anu' o să ies din acest cercVIDRU
vicios.

Alexandru Purcărea, freelancer ilustrator, 2 ani și 5 luni

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   6

MAGICIENII NU
MOR DE FOAME ANDREEA
IANCU

- Alo? Mamă, mă auzi? Mamă, mi-am dat demisia! Mamă, taci de câteva minute. De ce nu zici nimic?
Zi ceva, te rog! Nu te bucuri pentru mine?
- Aoleu mamă, o să mori de foame! Ce-o să te faci tu de acum încolo? Ce-o să te faci la pensie?

Atât a știut mama să-mi spună când am sunat-o. Țin minte că era încă frig, sfârșit de februarie, puțin
înainte de ziua mea, dar era soare. Un soare cu dinți care mi se părea că strălucește, în ziua aia, doar
pentru mine. Mama mi-a închis telefonul fără să mai spună nimic altceva. M-am așezat pe o bordură
rece și în mintea mea, cum adesea mi se întâmplă după ce o conversație ia sfârșit, apar brusc o
mulțime cuvinte care mi-ar fi putut construi, de minune, discursul și apărarea. Mai mereu apar ca
niște musafiri capricioși, ajunși prea târziu la petrecere. Am ridicat fața spre soare, am închis ochii și
i-am explicat mamei încet și cu răbdare de ce nu are dreptate, de ce lucrurile nu stau așa cum le
vede ea.

Mă certai ȋntr-o vreme că mă uit prea mult la fotbal și nu meciurile mă vor învăța să fac ciorbă sau
câte cepe trebuie să toc pentru un ceaun mare cu mâncare. Singură am învățat să fac ciorbă. Mi s-a
spus că este mai bună decât cea pe care o faci tu. Fotbalul și-a scos pârleala în timp; ai văzut și tu cât
de bine mi-a prins acum câțiva ani. Ca de obicei, m-ai certat degeaba, pentru că până la urma le-am
făcut bine pe amândouă. Nu o să mor, mamă, de foame. Nu spun asta doar pentru că știu să-mi fac
singură ciorbă. E mai mult de atât.

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   7

Pentru momentul ăsta ne-am certat atâția ani la rând, de fiecare dată când îți ceream bani pentru
cărți. Mai ții minte când îmi spuneai că toate hârțoagele alea nu o să-mi țină de foame și că arunc
banii aiurea? Îți tot spuneam că va veni și timpul când o vor face. Va veni și timpul când cărțile, doar
ele, îmi vor ține de foame. Te uitai neîncrezătoare, pe sub sprâncene, la mine. Ei bine, timpul ăla a
venit acum.

Ai vrut neapărat să învăț economie. Așa ai crezut tu că va fi mai bine pentru mine. Te-am ascultat și
am făcut ASE-ul. Eu am crezut mereu altceva. Am știut, de fapt, altceva. Mereu am știut că sufletul
meu cântă pe ritmul literelor, nu al cifrelor. Hârțoagele alea, cum le spuneai tu, pentru mine erau
simfonii, profesori și mângâiere. De acolo am învățat frazare, cuvinte, vise, universuri pe care voi
nici nu le bănuiați, ele m-au împrietenit cu virgulele și semnele de exclamație. Tu nu știi, mamă,
cum aici, unde am fost până acum, mă uscam în fiecare secundă, în fața fiecărui șir de cifre care nu
îmi spunea nimic, nicio poveste. Tu știi că scriu, deși nu ai fost niciodată curioasă să citești ceva scris
de mine.

Ți-a zis odată vecina de la doi că a citit ceva scris de mine și te-ai mirat când ai auzit. Nu am înțeles
prea bine de ce ai fost uimită. Poate pentru că tu nu ai fost niciodată prea prietenă cu cuvintele. Eu
sunt. Îmi place să le văd cum îmi curg de sub vârfurile degetelor și doar așa îmi găsesc liniștea.
Poate ție ți-e greu să înțelegi câtă fericire găsesc ȋntr-un paragraf pe care îl mângâi, îi pun semnele
de punctuație acolo unde le este locul și îl privesc mândră, cum sub ochii mei își găsește sensul și
muzica.Tu nu știi câtă fericire mă cuprinde în momentul în care pagina albă din fața mea se
transformă în „ceva” care exprimă și gândurile altor oameni, temerile, fricile sau fericirile lor. Tu știi
cum este să îți scrie oamenii să îți spună că au senzația că ai scris despre ei? Nu ai de unde să știi. Îți
spun eu: mă simt că un magician. Magicienii nu mor de foame, mamă. Magicienii nu ies la pensie.
Magicienii sunt vrăjiți.
ANDREEA
IANCU

Am ridicat fața spre soare, am închis ochii și

i-am explicat mamei încet și cu răbdare de
ce nu are dreptate, o să fie bine, nu o să mor
de foame.

Andreea Iancu, freelancer content writer, 2 ani

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   8

CAPU' SUS LA
RESPINGERI EMILIA
CHEBAC
U
Blogul meu emiliachebac.com a debutat sub zodia respingerii. Imaginați-vă o persoană care dă pe
afară de entuziasm, spunând cunoscuților că se apucă de scris pe un blog.

- Și despre ce o să scrii?
- Despre ce mă pasionează - povești cu oameni frumoși.
- Adică nu o să te citească nimeni. Nu uita că se cere scandal, sex și evenimentele momentului duse
într-o zonă superficială.

Ignorându-le „sfaturile” am dat startului un proiect personal în care doar eu credeam. Cititorii mei
intuind autenticitatea și pasiunea pe care o pun în scris au devenit, în timp, tot mai interesați de
conținutul sitelui meu. Cel mai mult m-a impresionat o dna psiholog, care mi-a spus că folosește
interviurile de pe blogul meu drept articole motivaționale pentru adolescenți. „Când sunt gălăgioși și
agitați le citesc fragmente din articolele tale. Fac liniște. Este singura metodă care funcționează cu ei.”
Primul refuz a fost cel mai greu de gestionat. Mai ales că a venit la pachet cu mult dispreț. Îmi doream
să scriu despre o tipă cu un blog extrem de original. Inițial a fost deschisă la propunerea mea, dar
cum era în vacanța mi-a spus să revin. La data convenită am contactat-o din nou. Mi-a spus că este
foarte ocupată, dar ar fi mai bine sa-i trimit întrebările. Punând condiția asta mă forța să-mi încalc un
principiu la care țin, să renunț la autenticitate. I-am spus că eu iau interviu față în față. Mi-am călcat
pe inima și am trimis întrebările. La una din ele a reacționat ciudat. Îmi amintesc și acum ce am simțit.
Și cât de mult m-a rănit.

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   9

Eram într-o ceainărie cu o fostă colegă de facultate pe care nu o mai vazusem de 20 de ani. Retrăiam
amintiri cu profesori și foștii colegi. Ne tăvălem de râs, dar aveam și lacrimi în ochi. Mă bucuram de
moment special când primesc un mesaj. Nu știu cine m-a împins să mă uit. Cred că mi-a căzut fața
complet pentru că A. m-a întrebat: „S-a întâmplat ceva grav?” Îi arat telefonul. Reacția ei: „Chiar vrei
un interviu cu un asemenea om?” Îi propusesem să vină cu ceva special. Pentru că are mult potențial,
îmi doream să apară pe blogul meu într-o lumină aparte. Mi-a spus ca habar nu am ce îi cer.

Chiar știam pentru că făcusem lucrul respectiv cu ceva timp în urmă. Și absolvisem ca și ea o facultate
de artă. Nu eram o amatoare așa cum mă credea. I-am răspuns totuși politicos ferm convinsă că
după o astfel de ieșire nu va mai fi interesată. Timp de două zile nu-mi puteam scoate din cap tonul
ofensator cu care îmi vorbise. Când în sfârșit uitasem, după câteva luni primesc un mesaj. „Am uitat
complet de tine. Mai este valabil interviul?” Nu mai eram interesată, dar n-am avut inimă să o resping.
I-am spus să mă anunțe când se va simți pregatită pentru un interviul cu mine. A doua zi, după
această respingere, mi-a spus da o persoana la care nici nu aș fi avut curaj să visez când am început
să scriu pe blog. Acel om a ridicat substanțial ștacheta blogului meu. De fiecarea dată când solicitam
un interviu menționam acel nume și răspunsul era invariabil da. Bloggerița respectivă m-a făcut să
înțeleg că nu are rost să-mi irosesc timpul, emoțiile și neliniștile pe oameni care nu înțeleg ce fac, îmi
distrug o parte din suflet și îmi afectează munca.

Nu pot avea o conexiune cu un om care nu mă respectă. E ok să avem păreri diferite. Militez însă
pentru un dialog în care să-ți susții punctul de vedere civilizat. Într-o situație conflictuală dacă ataci
prea mult îți expui vulnerabilitățile. Respingerea spune ceva despre cel care critica nu despre tine. Să
fim serioși nu există nicio cale să-ți realizezi visurile fără dureri de cap. Durerea înseamnă că ești viu.
Respingerile ne sperie, ne duc la capătul răbdarii, dar ne forțează în același timp să descoperim cine
suntem cu adevarat. EMILIA
CHEBAC
U

Respingerile ne forțează să descoperim cine

suntem cu adevarat.

Emilia Chebac, blogger freelancer, 2 ani

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   10

EPUIZAREA S-A
ÎNCHEIAT ANDREEA
BAUDICI

Nu știu când a trecut timpul de când m-am urcat în tramvai și până acasă. Parcă m-am suit și am
căutat un locșor în care să-mi adun gândurile, dar altceva nu mai știu. ‘Oare mi-am activat cardul de
călătorie?’ mă gândeam. Nu puteam să mă adun să gândesc limpede ce am de făcut în continuare.
Simțeam că mă ajung din urmă niște frici și griji și că inima începe să îmi bată mai tare. Simțeam o
neliniște inexplicabilă. Parcă cineva îmi dăduse un brânci într-un hău și acum eram în cădere liberă.
Mintea îmi zbura în toate părțile, încercam să mă agăț de un gând, însă nu reușeam să mă opresc
asupra niciunuia destul de mult cât să-l descos. Ce să fie oare? Oare de unde vin toate aceste
neliniști? Ce e cu ele? Până acum 2 zile eram ok. Ce s-a schimbat?’ îmi spuneam. 

Trag aer adânc în piept și închid ochii. Mi se perindă prin fața ochilor imaginea ultimei întâlniri cu o
clientă. Nu e de bine. Mă oprește cu un gest neașteptat care ar spune ‘Stai!’ și îmi spune ceva cu un
aer superior, iar eu mă prefac că nu mă las afectată. Dragă, spune ea cu o voce gravă, să știi că ai un
tic verbal. Știai? Spui tot timpul ‘cumva, cumva’. ?!?!' Pauză mentală. Time out. 

Zâmbesc amar și mă uit lung la ea. Trag de timp să găsesc o replică. Mă uit în sus, în jos, în jurul
camerei, în uit înspre mine, dau firul discuției înapoi, exact ca un detectiv care încearcă să pună cap
la cap toate dovezile și să refacă scena crimei. Ce? Ce-a zis? Că am un tic verbal? Hmmm, hai că la
asta nu mă așteptam! Ok, am un tic verbal, nu știam. Dar e oare atât de pronunțat încât a simțit
nevoia să mă oprească în mijlocul propoziției ca să mi-aducă asta la cunoștință? Sau e altceva la
mijloc?’
FREELANCE DRAMA EBOOK   |   11
Revin la locul scenei și îi spun că nu știam de existența lui și că îi mulțumesc. ‘Așa cum îți spuneam',
am continuat, 'sunt un Life Coach la început de drum, de fapt nici nu mă simt prea bine cu
denumirea de ‘Life Coach’ pentru că îi da așa un aer ..’ ‘Auzi, da’ tu cați ani ai? Că văd că ești mai mică
ca mine.' ‘??!!?' Din nou pauză. 'Auzi, da’ tu să nu mă lași pe mine să te intimidez, că văd că te-ai
pierdut puțin. Eu așa sunt și cei din echipa pe care o coordonez îmi spun tot timpul că sunt prea dură
și că zic lucrurile așa pe față.’ Deci asta era. Era un joc de putere la mijloc și mi-era evident că nu se
simte comfortabil să vorbească cu un consilier mai tânăr decât ea și că m-a pus din start pe o poziție
inferioară ei. ‘Da, probabil sunt puțin mai tânără decât tine. Nicio problemă, nu sunt intimidată, doar
că m-ai luat prin surprindere și am uitat ideea. Mi-am asumat faptul că sunt un consultant tânăr și că
asta s-ar putea să ofere un prilej de neîncredere pentru clienții mai în vârstă.’  Adevărul e că nu îmi
asumasem asta și nici nu eram pregătită să fiu provocată în felul ăsta. Discuția a continuat, însă nu
fară a fi întreruptă de n ori să mi se atragă atenția asupra ticului meu verbal și fără să fiu privită de
sus și aprobată doar de complezență, pe un ‘Mhhmm’ sarcastic și un dat din cap scurt.

Am încheiat ședința gândindu-mă când am oare am făcut schimb de roluri, când am devenit client
fără voia mea. Mă simțeam neputincioasă, furioasă, evaluată și respinsă. Ceea ce s-a întâmplat acolo
nu a fost o ședință de coaching, ci mai degrabă un interviu la o firmă la care nu voiam neapărat să
mă angajez, cu un specialist de resurse umane pus acolo parcă să caute și să îmi găsească toate
punctele slabe ca să nu mă angajeze. 

Cel mai probabil așa a și fost deoarece nu ne-am mai văzut și la o a doua ședință. Îmi amintesc și
acum de acest episod, 6 luni mai târziu. S-a întâmplat la doar 3 luni de când începusem să lucrez pe
cont propriu. Am ajuns acasă și m-am aruncat în pat. Nu voiam să mai aud nimic, să mai știu nimic,
să mai fac nimic. Luasem deja decizia și nici măcar nu conștientizam încă.  EMILIA
Stăteam pur și simplu nemișcată, uitându-mă într-un punct fix. Dacă m-ar fi văzut cinevaCHEBAC în secunda
aia, plecată așa … departe, i-aș fi trezit sigur niște griji. Eram cufundată în cele 1000 de gânduri pe U
secundă care se perindau prin mintea mea că niște stafii din trecut. Ce a fost în capul tău? Nu te-ai
gândit nicio secundă că aici o să ajungi? Poate nu e pentru tine. Nu toată lumea poate face asta.
Poate ar fi cazul să te oprești. Ce anume te-a făcut să crezi că o să fii bună la asta? Există mii de
situații și scenarii pe care nu le-ai prevăzut și nu ești pregătită pentru asta. Dacă a reușit un client să
te arunce într-o spirală doar din atât, ce-o să faci de acum încolo? I-a fost atât de simplu să îți ia rolul
și să țină ea acea ședință .. E clar că n-ai ce căuta acolo.’ 

Am stat așa cred că ore în sir. Eram singură acasă și mă gândeam pe repet, ca într-un loop infinit, că
am făcut cea mai proastă decizie din viața mea, că sunt depășită de situație, că nu e de mine și că va
trebui să mă apuc din nou să îmi caut un job. Ceea ce simțeam era un mare amalgam de sentimente.
Eram puțin șocată de faptul că nu am reușit să-mi revin în timpul discuției după acel moment, și
mânioasă pe mine că i-am dat de bunăvoie toată puterea mea, că nu i-am pus nicio limită și am
continuat să mă las evaluată până la final, și dezamăgită că nu sunt destul de bună să continui să fac
coaching, și că m-am mințit singură că eu cunosc natura umană și aș avea ceva de oferit în aceasta
zonă. 
Am adormit mâhnită la gândul că nu e de mine, gând care m-a învăluit și m-a apăsat exact că o
plapumă grea din lână până am adormit. Simt ceva ud pe față. E Leo, ciobănescul nostru caucazian,
care se uită lung în ochii mei la nici 10 cm de față și mă linge. Mă uit în ochii lui și parcă simt că mă
regăsesc. Ochii lui lucioși mă ancorează în prezent și îmi cer să mă ridic să mă joc cu el. 

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   12

 E momentul T10. Sunt de 10 zile acasă la ai mei, undeva într-o zonă de deal unde fricile și grijile
nu există. Sunt în grădina din spatele casei, departe de zgomotul orașului și plăpumi grele. După
ce m-am trezit în după-amiaza aceea, am luat laptopul în brațe, m-am uitat în agendă să văd ce
meeting-uri mai am în săptămâna aceea. Alte 4 ședințe de coaching, 5 ședințe de mentorat cu
studenții, 3 ședințe de peer-to-peer coaching, de predat 2 articole, de lucrat pe două proiecte pe
marketing, un meeting cu un coach care mi-e prieten, o sesiune de psihoterapie, o sesiune de
coaching cu mentorul meu … ‘Wow, atât de multe? Și aproape toate sunt ședințe de lucru intens.
Nooo, n-are cum. Nu pot. Nu mai vreau, am obosit.’ Mă uit la săptămânile din urmă, aceeași
situație. Un amestec de ședințe de coaching cu clienți, coaching cu colegi de breaslă, mentorat
studenți, proiecte peste proiecte. Încercam să practic în timp ce învățam să practic, și în timp ce
susțineam și alte proiectele de marketing. Încep să realizez că de 3 luni sunt ca un elastic întins la
maxim, că m-am forțat să lucrez cu 3 motoare pornite și că de 3 luni nu am pus nicio limită și nu
mi-am luat nicio pauză mentală. Iar acum .. acum mă ajunseseră toate. Până și corpul mi-era greu
și simțeam cum fiecare celulă din mine se răsucește la gândul că ar trebui să continui tot în felul
ăsta. Acela a fost momentul T 0. Am dat cancel la toate întâlnirile pentru următoarele 10 zile și am
plecat spre grădina din spatele casei, de unde mă uit doar la nuanțe de verde și păsări și flori și la
Leo care îmi arată cu botul spre o mingie. Zâmbesc și mă ridic. Sunt bine din nou. 'Hai băiete, hai
să ne jucăm! Epuizarea s-a încheiat.’

M-am forțat să lucrez cu 3 motoare

pornite iar acum mă ajunseseră toate. EMILIA
Până și corpul mi-era greu și simțeam CHEBAC
cum fiecare celulă din mine se răsucește U
la gândul că ar trebui să continui tot în
felul ăsta.

Andreea Baudici, Freelance Consultant Dezvoltare Personală,

11 luni

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   13

AM DESCOPERIT
TERAPIA PRIN
FREELANCE ANDREEA
PIETROȘEL

Trăiesc la secundă de când mă știu. La fix am jurnal, la fără 5 intru în studio, la și 10 îți spun cum va fi
vremea azi. Iar de la prânz se lăsa liniștea și blazarea și mă simțeam una cu strada care îmi purta
pașii spre casă.

Când ești cu fundul în două barci, riști extrem de tare să cazi în lac. Dar cui nu-i place puțină
adrenalină? De când mă știu mi-a plăcut confortul financiar, așa cum, direct proporțional, mi-a plăcut
ritmul alert cu care îmi bate inima în piept în momentul în care se conturează ideea unui proiect nou,
sinapsă cu sinapsă.

Când ești ½ freelancer lumea se uită la tine ca la Jumătate-de-om-pe-jumătate-de-iepure-șchiop -

poziție deloc ingrată, dimpotrivă. Cum altfel să ieși mai bine în evidență? Sunt Andreea și lumea mă
știe mai degrabă ca tipa care se trezește cu noaptea-n cap să ne spună știrile la microfon, decât ca
freelancerul care gândește evenimente spre deliciul celorlalți. 15 ani de radio erodează emoțiile care
apar sub formă de fluturi în stomac atunci când numeri secundele înainte de a rosti primul cuvânt la
microfon. E ca atunci când te îndrăgostești sau când dai un examen important. Din fericire am
regăsit fluturii dintr-o nouă postură. Stăteau ascunși pe un trotuar însorit și abia așteptau să mă
treacă prin toate stările și să mă invadeze din nou. Recunosc, mi-au lipsit:) De când sunt freelancer
am descoperit o bucurie demult uitată printre valuri de blazare care mă acoperă din când în când în
redacție. Gândesc petrecerile la care mi-aș fi dorit să merg în liceu și frustrarea asta s-a transformat
într-o locomotivă care mă motivează continuu.
FREELANCE DRAMA EBOOK   |   14
Riscul de a fi ½ freelancer e că uneori te-ai putea implica doar pe jumătate, dar mi s-a întâmplat
exact invers. Tocmai de aceea am folosit condițional optativul. De când fac evenimente am
descoperit că munca după job aduce satisfacții incomensurabile. Așa cum resimt eșecul mai greu,
mai personal, lovind mai tare și mai dureros în pereții mei interiori.

Sunt ½ freelancer și poziția asta mă mulțumește profund. Mă consider norocoasă. Așa am două
joburi pe care le ador și cel puțin un șef pe care îi plac. :) Voi face pasul către full freelance? Nu prea
cred. Iubesc prea mult radioul. Voi renunța la freelance? Nu prea cred. Iubesc prea mult libertatea de
a lua decizii, moșirea unui proiect de la idee la eveniment implementat, libertatea de a alege cum îmi
selectez clienții și a refuza să mă las exploatată. Sunt ½ freelancer de vreo doi ani și în tot timpul ăsta
m-am dezvoltat mai alert decât am făcut-o în ultimii 5 la job. Nu e timp de plafonare aici. Nu mi-a
rămas decât să iau platoșa de blazare care mă încarcera și să dau cu ea de pâmânt. Așa am
descoperit Terapia prin Freelance - singurul mod eficient prin care am reușit să readuc entuziasmul
în viața mea, satisfăcătoare de altfel, trăită la secundă.

Mai știți când ne întrebau infatuat șefii noștri de ce nu am stat peste program și de ce nu dăm totul
pentru afacerea lor? Răspunsul mi se spargea mereu în spatele dinților fără să îndrăznesc să îl
rostesc: da’ ce, e-a lu’ mama?! Well, acum business-ul e chiar al nostru. Și se vede că ne pasă mai
mult decât oricând să îl facem să meargă. Îmi place să fiu ½ freelancer și nu am de gând să-mi
schimb curând statutul, poate decid să îl propun pentru nomenclatorul meseriilor. Și nu e o chestie
care ține de curaj, ci mai degrabă de confort și adaptare la o realitate cu care acum sunt confortabilă.

ANDREEA
PIETROȘEL

Sunt ½ freelancer de vreo doi ani și în tot

timpul ăsta m-am dezvoltat mai alert
decât am făcut-o în ultimii 5 la job.

Andreea Pietroșel, Jurnalist RFI și Freelancer

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   15

INEVITABILUL
SENTIMENT AL ALEKA

INUTILITĂȚII SARAH
VLĂDĂREANU

Vi s-a întâmplat vreodată să vă luați o pisică sau un câine, iar cunoștințele voastre să înceapă să vă
turuie ce va face sau nu va face acel animal? Pentru că ei au o pisică/un câine și știu ei că așa va fi, că
toate animalele sunt la fel. Sau dacă vă apucați să vă renovați casa, iar toată lumea vă spune să aveți
grijă ce muncitori alegeți, că mereu întâmpini probleme cu ei. Sunt sigură că ați avut sau veți avea
parte la un moment dat de aceste false adevăruri absolute, că dacă mie mi s-a întâmplat înseamnă
că și vouă o să vi se întâmple, nu? :)

Când mă mai întreabă lumea în ziua de azi cu ce mă ocup sau de cât timp sunt freelancer, mi se pare
chiar revigorant, pentru că, într-un mare final, nu mai este tabu să lucrezi ca freelancer în orice
meserie și pot povesti fără teamă de orice, fără să mă simt ca un outsider sau un fenomen ciudat. În
sfârșit, nu mai aud pentru a nu știu câta oară sfaturile și fricilor oamenilor cu privire la freelanceri.

”Nu știu cum poți lucra de acasă, eu nu aș putea, sigur nu vei fi așa organizată și productivă.” Ei bine,
eu sunt cel mai productivă când sunt singură și nu mă bat la cap toți șefii sau colegii cu câte o
chichiță. ”Dar cum vei face bani? Sigur vei găsi cu greu clienți.” Culmea, de clienți nu am dus lipsă
niciodată, ba chiar aveam prea mulți la un moment dat și am preferat să-i pasez altcuiva din
domeniu sau să renunț la ei pur și simplu pentru că nu făceam față. Pe scurt, nu am întâmpinat până
acum aceeași problemă pe care a întâmpinat-o alt coleg de breaslă.

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   16

Acum aproape 7 ani, când am început să lucrez pe cont propriu și să mă denumesc freelancer, mă
simțeam pe de-o parte cu musca pe căciulă (în special când ridicau toți sprânceana la mine), pe de
alta - eliberată. Nu mai depindeam de nimeni, în afară de mine. Îmi notasem deja în agendă liste de
lucruri care ar putea merge rău și cum aș putea să le rezolv. Mă pregătisem psihic și financiar (nu
uitați niciodată de contul de economii!). Și eram bine, mă simțeam puternică, aveam clienți din plin
care-mi aduceau satisfacție atât prin salariu, cât și prin munca pe care o făceam pentru ei. Iar prețul
meu creștea odată cu creșterea experienței mele. Era minunat, puteam fi creativă și profi, fără
limite!……Sau cel puțin așa am crezut, până când am dat nas în nas cu micromanagementul. Și nu ăla
bun, care te ajută să crești, să te dezvolți, să devii un profesionist mai bun. Ci cel obsesiv-compulsiv,
care e total contraproductiv și-ți dă coșmaruri noaptea. Când am dat de el prima oară, am zis că
poate fac eu ceva greșit și am încercat să remediez, să îmi educ clienții, să fiu mai atentă, să fac
rapoarte peste rapoarte, doar-doar mă vor lăsa de luna viitoare în pace ca să-mi fac treaba cum
trebuie.Și lunile treceau, eu lucram extra ore încontinuu ca să demonstrez că fac o treabă bună,
micromanagementul continua și el din ce în ce mai negativ și agresiv, odată cu serile încheiate în
lacrimi de nervi și vise urâte.

După luni de zile în care am încercat să-mi fac treaba și să le fac pe plac clienților, s-a instalat
inevitabil sentimentul inutilității. Care nu vine niciodată singur, ci împreună cu vinovăția și lipsa de
motivație ca să-ți continui taskurile și să mai fii și proactiv pe deasupra. Niciodată nu mi-am putut
imagina că pot face burnout ca freelancer.Dar iată, după 6 ani și 7 luni de freelancing și mulți clienți
în portofoliu, pot spune și eu un (probabil fals) adevăr absolut, și anume că nu există client care să
nu devină micromanagement freak și să te consume până nu mai poți. Iar tu și numai tu poți lua
decizia să spui stop, punct și de la capăt, poate cu un alt client, poate cu o nouă aventură, poate cu
un alt scop. Pentru că nu doar clienții se schimbă, ci și tu, eu, noi toți. ANDREEA
PIETROȘEL
Sentimentul inutilității nu vine niciodată
singur, ci împreună cu vinovăția și lipsa
de motivație ca să-ți continui taskurile și
să mai fii și proactiv pe deasupra.

Aleka Sarah, Freelancer 6 ani și 7 luni, blogger și Social Media Specialist

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   17

SĂ DOVEDIM CĂ
MERITĂM
IRINA
ALEXE

Îmi place să-mi încadrez scrierile în timp și spațiu, îmi place să documentez timpurile respective ca să
pot introduce cititorul în povestea mea. Care e povestea mea?! Well, e povestea pe care deseori o
numesc cu ironie – povestea freelancerului la tinerețea de-a doua. Sunt Irina Alexe și sunt scriitor,
blogger, copywriter, Social Media smth smth, Customer Care agent, pe alocuri food stylist, ghost
writer și mai nou editor al unei reviste online. Într-un cuvând sunt liber profesionist în România
anului 2019, o vreme în care după cum vedeți nu avem definiție pentru unele dintre joburile pe care
le îndeplinim cu succes. Să nu trăiți cumva cu impresia că joburile enumerate sunt sinonime – Nu, ele
sunt colaborări distincte menite să-mi asigure un trai decent timp de o lună de zile.

A devenit un soi de glumă cu prietenele mele să fiu întrebată: Fată, dar câte joburi mai ai?! Destule e
răspunsul invariabil. Explicația e relativ simplă: ai joburi din care trăiești și pasiuni. Pentru mine,
pasiunea e scrisul, respectiv scris cărți. Ca să pot să întrețin această pasiune trebuie să muncesc
responsabil și să îndeplinesc sarcini nu tocmai creative care să-mi asigure întreținerea (la propriu) a
pasiunii, dar și a traiului de zi cu zi. Am lucrat din gara din Vișeu în timp ce soțul și copilul au făcut
plimbare cu mocănița, am lucrat din hoteluri în timpul vacanțelor și din apartamentele rudelor la
care eram în vizită. Am părut prost-crescută și disperată după bani probabil, dar adevărul este că
unele lucruri nu se opresc niciodată și nici tu nu-ți “permiți” luxul să te oprești. Da, am muncit și de
Crăciun că doar munca îl înnobilează pe om și cele 2 ore petrecute în fața laptopului nu au afectat cu
nimic savurarea ulterioară a sarmalelor.
De ce e nevoie să facem o dramă din toate astea?!

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   18

Pentru că vrând-nevrând, viața noastră devine o dramă, o rotiță d-aia pe care se joacă hamsterii și
din care nu mai poți să sari din mers. Mi-aduc aminte că acum un an trebuia să lansez o carte de
bucate care venise oarecum neașteptat în viața mea – adică am adoptat-o ca idee din motive de
dragoste la prima vedere. Mă văd stând cu Alex la Meron și încercând să-i spun în multe cuvinte că
am nevoie de ajutorul lui să lansez cumva această carte care nici măcar nu fusese ideea mea. Din
motive pe care nu are rost să le dezbatem, proiectul cărții de bucate cu ilustrații, rămăsese doar cu
textele/rețetele mele. Alex e super simpatic, era prima oară când ne vedeam face to face, deși am
lucrat împreună pe diverse proiecte în ultimii doi ani și e autorul coperții unuia din romanele scrise
de mine. Alex e de asemenea un profesionist desăvârșit, pe parcursul colaborărilor noastre și-a
mutat biroul în apartament, deci e tot freelancer. Un profesionist desărvârșit pentru mine e cel care
are nevoie de un brief care să-i dea mână liberă să creeze și... livrează. LA TIMP! Alex le face pe toate
și m-a asigurat că la începutul anului 2019 o să înceapă să schițeze ilustrațiile pentru cartea mea de
bucate, înțelesese foarte bine ce se așteaptă de la el.

Odată predată această sarcină către el, mi-am luat de o grijă. Am vorbit și cu fratele lui să mă ajute
cu înregistrarea audio și iată-mă ajutată de practic doi străini să duc la bun sfârșit un proiect
personal despre care nimeni nu înțelegea de ce nu a fost abandonat. Pentru că o caracteristică a
freelancerului, hence the drama, este că nu abandonăm oameni și proiecte. Suntem cei care dau o
șansă unei idei, fac un plan, o analiză, etc. și care, în cele din urmă, ajung să nu mai audă de cel care
promitea să le contracteze serviciile. Dar între noi suntem mai ceva ca o haită de lupi – în sensul bun.
:) Și nici nu o să zic cine e Alfa. Un freelancer o să-și facă mereu timp pentru un “coleg” indiferent câte
are pe cap în ziua respectivă. Nu zic că lăsăm tot, dar suntem gata să încurajăm orice tentativă de
IRINA
exprimare a creativității în formă independentă sau neîngrădită. Dăm cu like-ul, cu follow, facem un
ALEXE
copy rapid, aruncăm un ochi peste o traducere... facem ce trebuie fiind izolați în birouri fictive,
victimele unui regim la care ne supunem singuri. La final de februarie 2019 eram mândra posesoare
a unui ebook cu ilustrații de Alex P. și audio book cu ajutorul fratelui lui Alex. Eu am fost super
entuziasmată de lansare și de felul cum a ieșit cartea, ambele variante – rămânea doar să o vând
unui brand și să-i plătesc pe băieți. Nu a mers chiar așa... deloc! M-am lovit doar de reticență din
partea tuturor celor cărora le-am prezentat multiple variante prin care puteau să se promoveze
printr-un conținut original. La începutul anului abia se deschidea apetitul pentru podcasturi și eu
aveam ceva gata targetat pe public feminin, rețete funny și witty pe care nimeni nu voia să dea doi
bani (la propriu).

După mail-uri nenumărate și mesaje, am renunțat. Dar pe băieți trebuia să-i plătesc cumva și nu-mi
permiteam să fiu și eu la fel ca toți oamenii care profită de pe urma unui plan editorial spunându-și
că oricum e cam la fel conținutul pentru toți. Devenisem din freelancer client neplătitor și era extrem
de dureros. Așa că mi-am mai luat niște proiecte noi în speranța că vor face diferența de buget
necesară să termin de plătit oamenii care mă ajutaseră fără să stea pe gânduri. Nici asta nu a fost o
soluție și mi-am dat seama cât de important este să spui ceva celor cărora le datorezi bani, indiferent
dacă sunt prieteni sau oameni de care te leagă un contract informal. Să suni sau să scrii înainte să
scrie ei, știind că au înțelegerea necesară și să te afunzi conștient în senzația că abuzezi de luni bune
de bună-voința lor. Cum ieși de aici?!O să ieși mereu prin mijloace proprii, după ce ai îngroșat
nepermis de mult obrazul și ți-ai vindecat toate rănile de nedreptate. O să-ți aduci aminte că ai de
încasat și e foarte probabil să nu încasezi niciodată, o să-ți promiți că nu mai faci prostia asta, deși
aproape nimeni din industrie nu plătește la contractare.

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   19

Drama freelancerului este drama unui om căruia îi este foarte greu să-și aprecieze munca atunci
când oamenii cu care lucrează nu știu să-i dea valoarea cuvenită. Da, noi lucrăm și pentru noi mai
mult decât angajatul clasic și asta înseamnă că zilnic luptăm să dovedim că merită(m). Încă nu am
plătit tot ce aveam de plătit și mi-e rușine cu asta, e ca vorba aia pur românească: ce ție nu-ți place...
o știți voi! Încă îmi place cum scriu și cred cu tărie în șansa pe care ți-o acordă cineva exact așa cum
tu din postura de freelancer acorzi timp și efort unor proiecte pe care alții le refuză.

Cred că o să fim bine la un moment dat și vom reuși prin evenimente precum NO.MAD Talks să fim
mai uniți și să luptăm pentru un alt statut decât cel de creatori de conținut în pijamele. :) Și ca să
închei într-o notă (și) mai optimistă las un extras din introducerea cărții de bucate – doar v-am spus
că îmi place cum scriu:

“Hey! Eu sunt Irina și acum patru ani când m-am apucat de blogging, umbla o vorbă cum că ar fi bine
să scrii despre ce știi. Eu știu puțin despre multe chestii și folosesc prea des chestii în scrierile mele.
Irina când era mică nu visa să devină doctoriță, ci să devină o femeie care muncește mult și nu se
plânge. Irina nu e o eroină, se laudă că vrea să hrănească oamenii și că gătitul o relaxează. O
relaxează în măsura în care nu vrea să facă deserturi și ciorbe la normă, nu vrea să se epuizeze și
abia așteaptă să facă o pauză la laptop. Asta s-a concretizat în vreo două cărți scrise și un blog pe
care se străduie să scrie cel puțin săptămânal despre cât glamour poate să existe în viața unei
scriitoare din România. Omitem aici discret că a ajuns să vorbească despre ea la persoana a treia, un
mic defect al celor care lucrează prea mult de acasă, cum le zice... freelanceri...”

IRINA
ALEXE
Drama freelancerului este drama unui om
căruia îi este foarte greu să-și aprecieze
munca atunci când oamenii cu care
lucrează nu știu să-i dea valoarea
cuvenită.

Irina Alexe, Freelancer, 2 ani

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   20

O MASĂ PENTRU
UNUL
IUNIETA
SANDU
Mă joc cu stiloul. E dimineață, m-am așezat la biroul proaspăt cumpărat și mă joc cu stiloul. Îl
observ cu atenție ca și cum ar fi un băiat de care m-am îndrăgostit. Are o mică zgârietură fix la
marginea capacului, semn că l-am agățat tot anul de agendă și l-am luat după mine la întâlniri. El
nu știe, dar datorită lui am început să scriu mai frumos. Să fac literele aproape egale și să le leg
între ele ca într-o horă în care toată lumea potrivește pașii din prima. Îl închid și-l deschid repetitiv,
iar sunetul pe care-l lasă în cameră seamănă cu cel făcut de capsele gecilor de blugi pe care le
purtam în copilărie. Capse care se închideau repede, pentru că nu avem timp de pierdut, mă
așteptau prietenii la joacă.

Pun stiloul lângă laptop și privesc în față. Mă lovește simplitatea peretelui alb. Când m-am decis să
lucrez de acasă, îmi imaginam că o găsesc un loc lângă fereastră, iar dimineață razele soarelui o să-
mi încălzească mâinile pe tastatură. Aici nu bate niciodată soarele, așa că l-am pus în fața peretelui
alb. Câteodată, când nu am inspirație să scriu, îl pictez cu mintea. Odată am desenat un tablou în
care peretele devenise o pădure din Ubud, Bali. Iar eu mă dădeam pe leagănul pus parcă cu mâna
deasupra copacilor. Nu am fost niciodată acolo, dar cineva mi-a spus că nu ești freelancer adevărat
dacă nu călătorești, mai ales în Bali. Adevărul este că m-am blocat în gândul de a merge până acolo
singură.

Prima dată când m-am simțit foarte singură a fost acum două zile. Am ieșit la prânz să mănânc  și
am simțit cum, cu fiecare lingură de supă, înghit și prejudecățile oamenilor. Timpul de așteptare
până la venirea supei l-am umplut observând oamenii de lângă mine.
FREELANCE DRAMA EBOOK   |   21
La masa din spate era un grup de cinci colegi ce vorbeau despre teambuilding-ul lor. Râdeau tare și
făceau glume pe seama lucrurilor altădată întâmplate. În dreapta mea era o bunică ce ieșise cu
nepoțica la masă, fata cu părul castaniu și cordeluță de plastic roz se juca cu pastele, între dinții
furculiței prinsese o pastă dreptunghiulară cu sos alb pe care o plimba prin farfurie zicând că este
învățătoarea. Bunica o dojenea și îi ducea furculița la gură, doar să o facă să mănânce. În dreapta
mea erau două prietene ce beau cocktail-uri. Era ziua de naștere a uneia dintre ele. Rădeau tare și
mâncau cu poftă. M-am încărcat cu energie doar privindu-le. Fiecare cuvânt pe care-l rosteau era
însoțit de o mișcare articulată cu mâna. Nu auzeam ce vorbesc, dar de acolo, de la mine, părea că
au o viață extrem de interesantă, mi-ar fi plăcut să mă pun la masă lor, deși cuvintele mele ar fi fost
mai rare, mai pale.

Poate că, cu cât ți se întâmplă mai multe lucruri în viață, cu atât cuvintele sunt mai puternice, mai
clar conturate și mai pline. Am simțit privirile lor întrebătoare cum au luat loc la masă cu mine.
Fiecare pe câte un scaun. Colegii de birou, bunica cu nepoata și cele două prietene. Acum nu mai
avea sens să mă grăbesc să plec. Jocul pe care-l inventasem data trecută, în care mă cronometram
cât de repede mănânc, nu mai avea sens. Acum puteam să iau masa în tihnă fără să mă simt
nevoită să răspund la întrebările fiecărui om care intră în restaurant, mă privește și caută să vadă
măcar un rucsac pus pe spătar sau un telefon uitat pe masă, semne că locul ar fi totuși rezervat de
cineva. Acum mă simt eliberată de a le răspunde oamenilor la întrebările nerostite dar gândite de
fiecare în parte: oare fata asta de ce stă singură la masă?

IUNIETA
Am ieșit la prânz să mănânc și am simțit
SANDU
cum, cu fiecare lingură de supă, înghit și
prejudecățile oamenilor.

Iunieta Sandu, Freelancer Specialist Comunicare, 2 ani și 6 luni

Poveste susținută de

Mydesks.ro este platforma care și-a propus să ajute freelancerii să nu se mai

simtă singuri, să-i îndemne să lucreze împreună, să devină o comunitate.
MyDesks.ro este o aplicație care adună împreună spațiile freelance friendly din
București și le transformă în spații de co-working.
Intră pe www.mydesks.ro și află mai multe

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   22

SĂ DRĂMUIM
ENTUZIASMUL ANA MARIA
STOICA 
Emoția-motor care mă face să exclam „ Ah, wooow”, care îmi luminează fața în timp ce ochii mi se
măresc iar mintea zburdă și împletește povești despre „Oare cum o să fie?” O emoție intensă și de
scurtă durată pe care mi-am dorit să învaț să o gestionez astfel încât după ce mă ridică și mă îmbie
la cele mai frumoase trăiri, să nu mai cad cu pieptul lipit de parchet și să simt că nu mai pot sau că
tot ce imi doresc este să mai ramân o vreme acolo. Dar asta nu este o poveste tristă, ci este
povestea unui moment dificil pe care l-am transformat într-o provocare - sa învăț să îmi mențin
entuziasmul viu atunci când îmi este greu.

De când mă știu am fost entuziasmată de mii de lucruri, situații și oameni. Entuziasmul dinaintea
plecării în tabara de ski, entuziasmul când am aflat că la petrecere urmează să vină un băiat de
care îmi plăcea sau entuziasmul pe care l-am simțit cu fiecare celula din corp în momentul în care
am decis să pornesc pe cont propriu.

Era 10 septembrie, o altă zi de marți în care m-am trezit înainte de ora 7 și mi-am facut cafeaua.
Față de alte zile aveam deja laptopul deschis, dar m-am pierdut printre scroll și like doar să mai
amân puțin momentul. Ridic ochii din telefon, mă uit la ceasul de la laptop și văd că este trecut de
ora 10 jumătate. Am zâmbetul până la urechi, ochii mari și simt cum ritmul inimii galopeză - sunt
entuziasmată pentru ca urmează să o scot în lume și să împartașesc oamenilor ideea care mi-a
alergat prin minte în ultimii 5 ani. Urmeaza să le povestesc despre primul meu proiect și despre ce
pot face pentru ei. Pe desktop în partea dreaptă este excel-ul cu coloanele: nume, firmă, email,
telefon și observații. Respir adânc și formez primul numar de telefon.
FREELANCE DRAMA EBOOK   |   23
Raspunde imediat și începem să discutăm minute în șir despre ce situații a mai întâmpinat, cum se
integreaza noii angajați, care este volumul de munca și cum se descurcă atunci când activitatea
este intensă. Vorbim despre bucuria și satisfacția muncii sau despre momentele în care clienții sunt
mulțumiți și apelează iar la serviciile lui. După două ore și ceva am încheiat lista: 35 de apeluri, o
gramadă de cuvinte frumoase despre inițiativa mea, 0 participanți și câmpul “observații” plin ochi
cu motive pentru care acum nu era momentul potrivit.

Obosită, făra putere, am o singură întrebare în minte “ce fac cu entuziasmul când nimeni nu vrea
sa cumpere?” Am închis laptopul, m-am băgat în pat și am zăcut. A fost momentul în care am
înțeles diferența dintre entuziasmul superificial care seamănă mai degrabă cu un fel de alint și care
se consumă repede și lasă un gust amar și un entuziasm autentic pe care îl drămuiești, îl canalizezi,
îl ajustezi ca să îl ai cu tine mereu indiferent cât de greu îți este. Aici s-a întâmplat repoziționarea,
când am înțeles că este despre a oferi fără a aștepta în schimb să primesc și despre a găsi formula
prin care îi ofer celui din fața mea nu doar ce are nevoie ci și cum, sau forma în care are nevoie. În
urmatoarea zi m-am trezit și mi-am facut cafeaua, am deschis laptopul și excel-ul care aveau să mă
ghideze spre o nouă perspectivă în orele ce urmau. Am citit și recitit toate motivele care se aflau
sub casuța “ observații”, timp în care mă gândeam ce lipsește sau care este forma “aia” prin care
transform un “nu e momentul potrivit” într-o colaborare. Așa am ajuns să schimb formatul
proiectului și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Puterea entuziasmului vine din interior
și este un mix dintre pasiune, curiozitate și dorința de a oferi. Marțea viitoare o sa fie 12 noiembrie,
două luni de cand am invățat că pasiunea și curiozitatea sunt înăuntrul meu și ele mă fac să
zâmbesc iar dorința de a oferi este despre celălalt.

ANA MARIA
STOICA 

Obosită, făra putere, am o singură

întrebare în minte “ce fac cu entuziasmul
când nimeni nu vrea sa cumpere?”

Ana Maria Stoica, Freelancer Trainer Texile Care, 6 luni

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   24

AM IEȘIT DIN
CUTIA DE IONELA

CARTON
STOICA

Mă gândesc de-o vreme despre cum să încep tema pe care mi-am ales-o, să încep cu o definiție, să încep
cu niste statistici care or să mă facă să par mai inteligentă sau să încep cu o poantă ca în talk-urile
șmechere de pe tedtalks. Ei bine, după multe începuturi, toate în capul meu, am ales sa vorbesc despre
cum mi-am crescut singura anxietatea, fără glume, fără statistici. Pentru mine totul a început la
terminarea facultății, după care am crezut că angajatorii vor veni alergând după mine, un student cel
puțin mediocru, cu surle și trâmbițe, cu promisiuni și pachete salariale ofertante sau măcar cu un
internship. Am terminat SNSPA într-o perioadă când să lucrezi ca PR sau măcar sa prinzi un internship nu
era chiar la ordinea zilei, și cum oricum nu m-am simțit foarte atrasă de domeniu nu m-am stresat pe
principiul: “las' că vad eu mai încolo, sigur apare ceva”, dar nu a aparut nimic, iar eu nu făceam decat să
încep să adun frustrări.

La un moment dat între un job de call center și wanna be manager de raion la Decathlon mi-am dat
seama că it’s not gonna happen by itself și că trebuie să fac ceva. Eu trebuie să fac ceva, și că nu mai pot
aștepta. Așa că m-am apucat de grafică, mi-am schimbat jobul, am facut grafică și altele, și un început de
fotografie culinară. Demisie. Part time job. Și apoi am decis, this is gonna be my thing. Și tot atunci a
început anxietatea, doar că am hrănit-o, de atunci ani la rândul.

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   25

Pentru că aveam impresia că singurul mod în care aveam sa fiu un om responsabil, și care o să ia
treaba destul de în serios cât și să-și plăteasca facturile din asta, era să pun presiune pe mine, să pun
biciul. Așa că vreme de câțiva ani în fundul capului meu rula urmatorul film: trebuie să faci asta dacă nu
vei ajunge să stai într-o cutie de carton, parinții tăi te vor renega iar tu vei lucra la video chat, și într-un
final te vei sinucide pentru că îți va fi prea rușine cu tine. Asta era presiunea cu care m-am culcat și
trezit o vreme. Când am început să am joburi, filmul nu s-a terminat, nu am vrut să se termine pentru
că-mi dadea impresia ca eu așa functionez, greșit, dar funcțional, mai aproape de țel, ăsta era schimbul.
Așa că am început să mă îngrijorez, să fiu anxioasă înainte de fiecare job. Ce inseamna asta? Frică,
câteodată dureri de stomac, liste mentale, scenarii în care totul mergea prost iar eu trebuia să mă
pregătesc ca pentru apocalipsă. La primul meu job mai mare, cu client și agenție, cu art director și
multă presiune, mi-a fost atât de frică în seara de dinainte de shooting că mi-am dorit să mi se întample
ceva ca să pot anula sedința foto, îmi imaginam cum îi sun din spital cu scuze că trebuie să anulăm
sedința foto, că eu nu pot ajunge din cauză de accident. Și mi se parea un preț mai mic de plătit decât
să fiu acolo, cu dureri de stomac, cu mult zgomot, cu multe întrebări asupra carora nu știam dacă am
sau nu răspuns, cu cine știe ce posibilă situație care nu a intrat în scenariile care au rulat în capul meu
cu o seară anterioară. Și dacă totul mergea bine, apoi urma anxietatea lui “Aștept feedback,
mulțumesc”, de ce nu au răspuns? Sigur nu le place, sigur acum își caută cuvintele să-mi dea vestea
proastă, dar poate nu au primit mailul - dar știu! o sa le scriu și o să-i întreb dacă este totul în regulă,
iarași liniște, iarăși același film în care eu am dat kicks, în care la final mă întorc în cutia mea de carton.
Evident totul era în regula, pentru că dacă am învățat ceva după fiecare job este că dacă e ceva nasol
de zis, vei afla, dacă totul este în regulă va fi radio silence.

După cațiva ani de freelancing am început să merg la terapie unde am învățat diferența între ce se
poate întampla pe bune și ce este un film prost care nu mă ajută deloc. Nu am putut să renunț la
IONELA
statistici, în special aceasta: 90% din scenariile petrecute în anxietate, fie că e vorba de anxietate
STOICA
socială, fie că e vorba de anxietate legată de muncă sunt imaginate. 90%! 10 % au probabilitatea de a
se întampla. Acum am învățat că se poate și altfel, că se poate și fără dureri de stomac, că nu e nevoie
de scenariul “cutia de carton”, că nu e nevoie de presiunea aia enormă asupra mea ca să-mi fac
treaba, ca să ma pregătesc cum trebuie, că nu depinde viața nimănui de mine, și că orice situație, oricât
de căcat ar fi are o rezolvare.

The end joke:

Q. do you consider yourself a hard worker?
A. yes absolutely! I make almost anything harder than it supposed to be.

Acum am învățat că se poate și altfel, că

se poate și fără dureri de stomac, că nu e
nevoie de scenariul “cutia de carton”, că
pot și fără presiunea aia enormă.

Ionela Stoica, Freelancer Fotograf

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   26

FREELANCERII
MERG PE OANA

KAMIKAZE
BOTH

Tata mi-a explicat într-o discuție, când încerca să își dea seama ce dorește copilul lui să facă în viață
că sunt Antreprenor. Nu Freelancer, ci Antreprenor. Din punctul lui de vedere nu este nicio diferență
aici. Sunt propriul meu șef și doresc să reinventez – la fel ca mulți alții – gaura la covrig. Antreprenor.
Noua metodă de fițe de a spune freelancer. Iar când banii se termină de a spune șomer sau disperat.
Viața de freelancer vine și cu bune și cu rele, dar uneori, ai impresia că toate se adună la tine. Nu e
așa, nu dispera, toate se adună peste tot, iar acum sunt la tine. Mâine sunt la mine. Poimâine la
altcineva. Dar este un lucru pe care trebuie să îl accepți atunci când alegi să mergi singur pe cărarea
contractelor.

Am sperat în fiecare moment, că mergând singură voi reuși să nu mai depind de un șef. Adevărul
este că nu depind de un șef, acum depind de mai mulți. Colaboratorii mei sunt fiecare cu alte
gânduri, alte fixuri și alte metode prin care iși doresc ca rezultatele să vină peste noapte. Știind că
sunt doar eu, se gândesc marea majoritate că am tot timpul din lume, iar astfel, sunt non-stop la
dispoziție. Orice oră din zi sau din noapte, sunt pe fază pentru a le răspunde dilemelor sau gândurilor
de schimbare pe care le-au avut peste noapte. După doi ani de descurcat singură, am ajuns să îmi fac
niște reguli importante, pe care cred că mulți dintre noi cei care vrem să ne luăm viața în piept și să
avem rezultate cât de cât viabile ar trebui să le avem. Fiecare dintre noi trebuie să își găsească modul
de a rezista și de a nu înnebuni la finalul zilei sau la finalul lunii, când realitatea facturilor și plățile
întârziate ne lovesc.

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   27

.• Nu trebuie să fii disponibil non-stop, stabilește-ți orele în care dorești să vorbești cu colaboratorii,
altfel, îți vor mânca și nopțile și zilele
.• Găsește-ți un hobby care să îți ocupe o parte din timp.
• Dacă nu ai voința de a lucra de acasă, caută un loc unde să lucrezi. Fie că e hub, fie că parazitezi
birourile prietenilor, cafenea, casa părinților sau biblioteca. Nu toți trebuie să lucrăm de acasă chiar
dacă suntem freelanceri
• Prețurile speciale pentru prieteni nu trebuie să existe, trebuie doar ei să creadă că există. Timpul
tău este la fel de prețios indiferent dacă cel cu care colaborezi îți este un prieten bun sau un
necunoscut care a ajuns la serviciile tale.
• Dacă le permiți, colaboratorii vor deveni rău platnici. Vorbește cu un avocat și fă contractul de
colaborare între voi astfel încât să primești o parte din bani la începutul de proiect, cealaltă parte la
final, iar întârzierile să fie penalizate pe măsură. Așa vei descuraja din rău platnici. Poate vei avea
norocul să nu dai de ei, dar și dacă dai, amintește-le cu fiecare ocazie pe care o ai.
Păstrează întotdeauna ceva cu ce să îi poți ajuta să plătească la timp.
• Vei cunoaște foarte mulți oameni, dar majoritatea vor vrea să îi ajuți gratis sau low cost. Explică
întotdeauna cât costă timpul tău și de ce ai prețurile acelea. Transparența ajută la astfel de lucruri
.• Platformele de freelance sunt mișto, dar ține cont că piața este joasă și menținută acolo de forță de
muncă ieftină. Cu răbdare vei putea să găsești oameni pe un preț mai aproape de ce îți dorești tu.
• Răbdarea și motivația te vor acapara foarte des, dar rămâi pe val, sunt și perioade în care îți vine să
arunci cu totul de pereți.
• Amintește-ți întotdeauna că acesta este lucrul pe care l-ai ales să îl faci.
• Nu te opri niciodată din a căuta colaboratori, ajută să lucrezi puțin mai mult la început ca să îți faci
o acoperire financiară în cazul în care sunt plăți întârziate.
• Acceptă doar proiecte în care crezi și cu care rezonezi, astfel îți este mult mai ușor să lucrezi
OANA
• Învață să spui „nu”. Uneori mai trebuie refuzați colaboratorii atunci când drumurile nu se mai
întâlnesc
• Nu lua niciun feedback personal. Fiecare își dă cu părerea din bula lui de cunoaștere. Vei reuși
foarte greu spre deloc să le explici oamenilor când nu au dreptate.

Mai ușor este să îi lași cu părerea lor să caute pe altcineva cu care să rezoneze. Viața de freelancer
este o metodă frumoasă de a spune am mers kamikaze. Întotdeauna te surprinde cu ceva frumos
sau urât, cu oameni cu idei de tot felul. Sunt zile bune și zile rele, iar zilele rele sunt cele mai
îngrozitoare de parcurs. Dacă vrei o zi să zaci în pat și să nu faci nimic, dă-ți timp și fă asta. Gândește-
te la tot și hotărăște-te cum este mai bine pentru tine. Secretul supraviețuirii este să nu renunți oricât
de greu ar fi. Te asigur primii ani nu este ușor chiar deloc. O mare pare din freelanceri renunță după
câțiva ani din cauza instabilității financiare și își caută ceva mai stabil. Cealaltă parte rămân mediocri,
iar o parte dintre ei, avansează frumos în față, cu proiecte de care sunt mândri și cu o jonglare
ciudată între timp liber și viață personală.

Secretul supraviețuirii este să nu renunți

oricât de greu ar fi.

Oana Both, Freelancer Content Writer, 3 ani

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   28

 UN PROIECT EDITORAL CREAT DE  

SUSȚINUT DE:

Vino pe 27 noiembrie, ora 18.30, să stai de vorbă cu cei 12

autori despre drame și cum le poți depăși.
Invitat special Nora Neghină.

Detalii pe Pagina de Facebook, NO.MAD Talks.

FREELANCE DRAMA EBOOK   |   29