Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Inima este un organ musculos, cavitar, de aproximativ 300g cu un volum care a fost
comparat cu volumul pumnului drept al unui adult.
Inima, organul central al aparatului cardiovascular, este situată în mediastin – între
cei doi plămâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în
jos, la stânga şi înainte. Astfel, 1/3 din inimă este situată la dreapta şi 2/3 la stânga
planului mediosagital al corpului.
Din punct de vedere structural, inima este alcătuită din trei tunici care, de la exterior
spre interior, sunt:
Atriul drept primeste sânge de la venele din corp → ventriculul drept pompeaza
sângele spre plamâni.
Vascularizatia inimii
Inima este irigată de cele două artere coronare (stângă şi dreaptă), cu originea în
aorta ascendentă. Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale, care sunt de
tip terminal, irigând anumite teritorii din miocard, fără a se uni cu ramurile
colaterale vecine. Daca una din aceste colaterale se obstruează, teritoriul respectiv
nu mai este vascularizat, se necrozează şi se produce infarctul. Sângele venos al
inimii este colectat de sinusul coronar, situat în şanţul atrioventricular stâng şi care
se deschide în atriul drept.
Sistemul vascular
După structura şi funcţiile lor, vasele sunt de trei tipuri: artere, capilare şi vene. Ele
se continuă unele cu altele, formând un sistem închis, prin care sângele circulă de la
inimă la ţesuturi şi înapoi la inimă.
Arterele sunt vase care transportă sângele de la inimă spre reţeaua de capilare de
la nivelul ţesuturilor (sunt vase care pleacă de la inimă). Calibrul lor descreşte de la
inimă spre periferie, pe măsură ce se ramifică. Arterele pot fi: artere mari, mijlocii şi
mici (arteriole). Arteriolele se continuă cu capilarele.
Capilarele sunt vase de calibru foarte mic şi perete subţire, care fac legătura între
circulaţia arterială şi cea venoasă. Capilarele reprezintă teritoriul vascular cel mai
important din punct de vedere funcţional, deoarece la nivelul lor au loc schimburile
de gaze şi substanţe nutritive dintre sânge şi lichidul interstiţial care scaldă celulele.
La nivelul capilarelor, oxigenul si substantele nutritive trec din sânge in celulele
tesuturilor corpului si dioxidul de carbon si ceilalti produsi de ardere trec din celulele
tesuturilor in sânge, care apoi ajunge la plamâni
Capilarele sunt cele mai mici şi mai numeroase vase de sânge. Se estimează că în
organismul uman sunt de ordinul miliardelor, lungimea lor însumată fiind de
aproape 2500 km, iar suprafaţa totală de schimb, asigurată de pereţii lor, este de
aproximativ 6200 m2.
Venele sunt vasele care transportă sângele de la reţeaua de capilare din ţesuturi
spre inimă (sunt vase care vin la inimă). Calibrul lor creşte de la periferie spre inimă.
Astfel, cele mai mici vene se numesc venule şi adună sângele din reţeaua de capilare.
Ele se continuă cu vene mijlocii care confluează, formând în final venele mari, prin
care sângele se întoarce la inimă.
În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulaţie.
– arterele sunt situate profund, fiind protejate de ţesuturile din jur. Arterele mari
sunt însoţite de o singură venă profundă, iar arterele mijlocii şi mici de două vene
profunde, având de obicei acelaşi nume şi traseu.
Toate arterele marii circulaţii iau naştere din ramificarea arterei aorte şi transportă
sângele oxigenat la toate organele şi ţesuturile corpului. Artera aortă îşi are originea
în ventriculul stâng şi prezintă 3 porţiuni:
1. Aorta ascendentă este prima porţiune a aortei şi din ea iau naştere arterele
coronare (stângă şi dreaptă), care vascularizează miocardul.
2. Arcul aortic din care se desprind, în ordine de la dreapta la stânga:
trunchiul brahiocefalic (după un scurt traiect se împarte în artera carotidă
comună dreaptă şi artera subclaviculară dreaptă);
artera carotidă comună stângă;
artera subclaviculară stângă;
Ramurile arteriale care provin din cele 3 vase asigură vascularizaţia arterială a
capului, gâtului şi a membrelor superioare.
Fiecare arteră iliacă comună se împarte în două ramuri principale: artera iliacă
internă şi artera iliacă externă.
Vena jugulară internă adună sângele venos de la nivelul capului şi gâtului, iar vena
subclaviculară colectează sângele din membrul superior.
Vena cavă inferioară
Este cea mai mare venă a corpului uman, cu un traseu de aproximativ 25 cm. Adună
sângele venos de la membrele inferioare, de la pereţii şi viscerele din bazin, de la
rinichi, suprarenale, testicule, respectiv ovare, de la peretele posterior al
abdomenului (venele lombare), cât şi de la ficat (venele hepatice).
Vena portă este un vas special al marii circulaţii deoarece începe şi se sfârşeşte
printr-o reţea de capilare:
– îşi are originea în reţeaua de capilare de la nivelul organele digestive, care se unesc
progresiv şi formează vene din ce în ce mai mari, respectiv venele de origine ale
portei;
– pătrunsă în ficat, vena portă dă naştere celei de-a doua reţele capilare – capilarele
sinusoide. Acestea se varsă în venele centrolobulare – originea venelor hepatice. Un
asemenea sistem sanguin se numeşte sistem port venos, fiind reprezentat de o dublă
capilarizare pe traiectul unei vene.
Sângele
Are două componente: o parte lichidă – plasma sanguină şi o parte celulară –
elementele figurate ale sângelui.
Plasma sanguină este un lichid gălbui şi transparent, cu o reacţie uşor alcalină.
Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55–60% din sânge şi este formată din
aproximativ 90% apă, 1% substanţe anorganice (săruri minerale care conţin ioni
dintre care mai importanţi sunt cei de sodiu, clor, potasiu, magneziu, fosfor calciu)
şi aproximativ 9% substanţe organice (proteine, glucide, lipide etc.).
Elementele figurate ale sangelui sunt:
1. Globulele roşii (eritrocite sau hematii) sunt cele mai numeroase, constituind
99.9 % din elementele figurate. Ele dau culoarea roşie a sângelui, deoarece conţin
hemoglobină, un pigment care se combină reversibil cu oxigenul şi dioxidul de
carbon. Fiind celule anucleate, eritrocitele au o durată de viaţă de numai 120 zile,
după care sunt distruse în splină, ficat sau măduva osoasă prin hemoliză.
2. Globulele albe sau leucocite sunt apărătorii organismului împotriva agenţilor
patogeni.
Prezintă capacitatea de a se deplasa şi de a străbate pereţii capilarelor, deplasându-
se spre focarul de infecţie. Unele dintre ele înglobează agenţi patogeni şi resturi
celulare în citoplasmă şi îi digeră (fagocitoză).
Leucocitele sunt de mai multe tipuri:
Măsurarea TA:
poziţia pacientului: decubit dorsal, după un repaus de 10 minute;
la 1 / 3 inferioară a braţului se aşează manşonul tensiometrului;
stetoscopul se pune pe proiecţia arterei brahiale (marginea inferioară a braţului);
se umfla manşonul tensiometrului până pe la 180 / 200 mmHg, ca apoi să se
înceapă dezumflarea lentă;
valorile TA reprezintă prima şi ultimă bătaie care se aud cu ajutorul stetoscopului
în timpul dezumflării manşonului.
Cu fiecare contracţie se împinge în aorta un val de sânge, care izbeşte sângele existent
în vas şi se propagă ca o undă, dând pulsul. Bătaia pe care o simţiţi când luaţi pulsul
cuiva este cauzată de volumul de sânge expulzat de ventriculul stâng în aorta şi care
determină o undă de şoc care se propagă de-a lungul tuturor arterelor din corp.
Constatatea existentei pulsului se face prin comprimarea unei artere pe un plan osos,
cu 2-3 degete, cel mai frecvent la artera radială, se măsoară timp de 1 minut şi
se verifică timp de 10 secunde.
Valori normale:
adult 60 – 80 / minut;
copii 90 – 100 / minut;
nou – născut 130 – 140 / minut.
Creşterea frecvenţei peste valorile normale se numeşte tahicardie, scăderea
frecventei sub valorile normale poartă numele de bradicardie.