ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

INTRODUCERE :
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilităţi ale
asistentului medical. Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă
şi corectă, asistentul trebuie să fie familiarizat cu indicaţiile, dozările şi efectele
medicamentului prescris. De asemenea pacientul trebuie interogat înaintea fiecărei
administări despre eventualele reacţii alergice din trecut la substanţa respectivă.
Asistentul trebuie să aibă cunoştinţele şi abilităţile de a minimiza anxietatea
pacientului şi de maximize eficienţa medicamentului (cunoscând modalitatea de
administare, timpul etc.)
Căile de administare a medicamentelor:
Medicamentele pot fi administrate pe diverse căi:
 calea de administare mucodermică: administrare oculară, vaginală, nazală,
auriculară, transdermală (prin absorbţie), orofaringelal (inhalaţii)
 calea de administare enterală: absorbţia medicamentelor prin tractul
gastrointestinal
 calea de administrare parenterală: injecţii sau perfuzii intradermale,
subcutanate, intramusculare, intraevenoase, intrarectale, intraosoase,
intraartriale
 cale de administrate endotraheală: administarea medicamentelor în sistemul
respirator cu ajutorul sondei endotraheale
 cale de administare epidurală: administare de medicamente (anestezic sau
analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural
 calea de administare intrapleurală: injectarea de medicamente în spaţiul
pleural

1
Calea de administare a medicamentului determină efectele acestuia. De exemplu,
medicamentele administrate intravenos acţionează instant deoarece intra imediat în
circulaţia sangvină. De aceea antibioticele se fac de obicei intravenos pentru a
determina un răspuns imediat şi costant.
Prevenirea erorilor în administrarea medicaţiei
Înaintea administrării oricărei medicaţii aceasta trebuie comparată cu medicaţia
prescrisă de medic din foaia de observaţie. Se va verifica mental regula celor cinci
“P”:
 pacientul potrivit
 medicamentul potrivit
 doza potrivită
 calea de administare potrivită
 timpul (ora) de administare potrivit
Întodeauna se va verifica şi data expirării fiecărui medicament pe care il vom
administra.
Totodată, înaintea oricărei administrări medicamentoase se vor avea în vedere
drepturile pacientului:
- dreptul de a şti de ce i se administrează un anumit medicament şi la ce efecte
adverse să se aştepte
- dreptul de a refuza medicaţia prescrisă
Au apărut multe facilităţi care să prevină erorile de administrare a medicamentelor, în
special pentru cele a căror administrare prezintă risc crescut:
 amiodarone
 anticoagulante
 benzodiazepine
 chimioterapice
 dopamine
 dobutamine
 insulină
2
  lidocaină
 opioide (morfină)
 trombolitice
Diferitele strategii de prevenire a erorilor de administare a medicamentelor cu risc
crescut constau în prepararea acestora astfel încât ele să poată fii imediat perfuzate,
asa-numitele “premixed infusion”. Înainte de administarea lor trebuie verificate de
către doi asistenti medicali (dozajul şi rata perfuziei).
Efectele medicamentelor şi interacţiunile dintre ele:
Urmărirea răspunsului la administrarea unui anume medicament necesită o bună
cunoaştere a stării pacientului şi a efectelor aşteptate de la medicamentul administrat.
De exemplu, dacă un pacient primind un antiaritmic continuă să prezinte contracţii
ventriculare premature, trebuie anunţat medicul că medicamentul administrat nu
produce efectul scontat.
În cadrul monitorizării eficienţei unei anume terapii medicamentuoase, trebuie luate
în calcul şi rezultatele testelor de laborator, care pot indica un efect terapeutic, un
efect advers sau un nivel toxic. De exemplu, timpii de protrombină ajută la evaluarea
efectului administării de heparină, sau nivelul scăzut al potasiului poate fi un semn al
efectelor adverse ale unui diuretic. Unele medicamente însă pot afecta rezultatul
testelor de laborator, cauzând aşa-zisele rezultate “fals pozitive”. De exemplu,
codeină poate creşte presiunea intracraniană.
Se va monitoriza cu atenţie starea pacientului. Anumite modificări ca scăderea sau
creşterea în greutate pot afecta acţiunea anumitor medicamente. Alţi factori ca varsta
pacientului, constituţia fizică, sexul, statusul emoţional pot afecta, de asemenea,
răspunsul pacientului la administrarea medicamentelor.
Deoarece majoritatea pacienţilor primesc mai mult de un medicament, trebuie, de
asemenea, avute în vedere interacţiunile dintre acestea. Interacţiunea între
medicamente înseamna o schimbare în absorbţia, distribuţia, metabolismul şi excreţia
acestuia, care poate apărea la administrarea altui medicament sau imediat după aceea.

3
O interacţiune de dorit folosită ca bază în terapiile medicamentuoase combinate, este
potentarea efectului unui medicament, ajutarea menţinerii unui anumit nivel sangvin
sau minimalizarea efectelor adverse, cu ajutorul altui medicament. Pe de altă parte,
anumite interacţiuni pot avea rezultate nedorite ca diminuarea efectului unui
medicament, sau, din contra, maximizarea sa până la efect toxic. De exemplu,
pacienţii fumători necesită doze mai mari de teofilină (medicament administrat cu
precădere în astm bronşic şi care se metabolizează în ficat) decât pacienţii
nefumători, deoarece la fumători se activează enzimele oxidative din ficat care cresc
metabolizarea teofilinei.
Urmărirea efectelor adverse
La administrarea unu medicament este necesară recunoasterea şi identificarea
efectelor adverse, reacţiilor toxice şi alergiilor medicamentoase. Unele efecte adverse
sunt trecătoare şi de intensitate redusă, pacientul dezvoltând o toleranţă faţă de
medicament. Altele necesită o schimbare a terapiei medicamentoase.
O reacţie toxică la un medicament poate fii acută, datorată dozelor excesive, sau
cronică, datorată acumulării progresive a medicamentului în corp. De aemenea,
reacţiile toxice pot apărea ca rezultat al modificării metabolismului sau excreţiei care
determină astfel creşterea nivelului medicamentului în sânge.
O reacţie alergică la un medicament este rezultatul unei reacţii antigen-anticorp.
Reacţia poate fii de la o urticarie banală până la şoc anafilactic. De aceea înaintea
administării medicamentelor se verifică eventualele reacţi alergice. În principiu, testul
alergic se face înaintea administrării primei doze dintr-un medicament. De asemenea
trebuie avut în vedere că un istoric alergenic negativ la un anume medicament nu
exclude posibilitatea apariţiei reacţiei alergice în prezent sau viitor.
Alte efecte adverse ale medicamentelor pot fii dependenţa şi reacţiile idiosincrazice
(care apar la persoane cu anumite deficite genetice).
Orice administrare de medicament, calea de administrare, dozajul, refuzul
pacientului, apariţia efectelor adverse, trebuie notificate corect şi eligibil în planul de
îngrijire cu semnatura asistentei.