Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km
de Paris. La vârsta de 3 ani, în 1812, în urma unui accident produs în atelierul de pielărie al tatălui său, își pierde vederea.
Între 1816 și 1818 urmează cursurile școlii comunale din Coupvray, iar în 1819 intră la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători (Institution Royale des Jeunes Aveugles - IRJA) din Paris.
Din 1822 Braille experimentează procedeul „scrierii nocturne” elaborat de Charles
Barbier și începe cercetările sale pentru elaborarea unui nou sistem de scriere pentru nevăzători, terminând alfabetul Braille în 1824. Studiază algebra, gramatica și geografia, iar în 1827 transcrie în Braille elementele de gramatică. În 1828 aplică sistemul propriu și la notația muzicală. În anul 1833 Braille este numit profesor la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători.
În 1834 se trece de la scrierea Braille pe o parte a paginii la imprimarea față/verso.
În mai 1834 Braille își prezintă sistemul de scriere la expoziția de industrie. Din 1836 se implică în rezolvarea unor probleme privind relațiile dintre comunitatea persoanelor nevăzătoare și văzători. În 1847 experimentează procedee pentru imprimarea limbajului Braille. Originea limbajului semnelor
Juan Pablo Bonet, Reducción de las letras y arte para enseñar a hablar a los mudos („Reducere a literelor și artei pentru învățarea oamenilor muți să vorbească”) (Madrid, 1620).
Deși limbajul semnelor este utilizat în prezent aproape exclusiv de persoanele
surde, originea sa este la fel de veche ca cea a limbilor orale sau chiar mai veche în istoria apariției umanității, și a fost și încă mai este folosit de către comunitățile auzitoare.
În fapt, cele mai multe grupuri de amerindienii din regiunile din America de Nord, au folosit limbajul mimico-gestual pentru a se înțelege , vorbind limbaje diferite, cu fonologii foarte diferite. Limbajul a fost folosit chiar și după cuceririle europene.
Un alt caz, de asemenea, american, a fost pe insula Manhattan, unde o singură
familie are un număr mare de membri surzi ca urmare a moștenirii unei gene dominante, și care comunică cu limbajul semnelor. Un caz similar a avut loc pe insula Martha's Vineyard la sud de statul Massachusetts, în cazul acesta, datorită numărului mare de angajați surzi care se foloseau de limbajul semnelor, acesta a fost, în general, la fel de folosit ca limbajul vocal, până la începutul secolului XX.
În ciuda acestui fapt, nu există referiri la aceste limbaje, înainte de secolul al
șaptesprezece-lea. În anul 1620 Juan Pablo Bonet a publicat cartea Reducción de las letras y arte para enseñar a hablar a los mudos, astfel a fost primul tratat modern de fonetică și logopedie, în care și-a propus o metodă de educație orală pentru persoanele surde, utilizând un alfabet gestual pre-stabilit, răspândind în întreaga Europă și apoi în întreaga lume, manualul limbajului mimico-gestual, util pentru o mai bună comunicare cu surzi.
