REFERAT LA FIZICA

“Bombele atomice de la
Hiroshima și Nagasaki"

Efectuat 03 februarie 2020 de elevii clasei a XIIa A:

Ichim Ecaterina
Burlea Sorin
Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au constat în două atacuri nucleare
implicând aruncarea a două bombe atomice, produse de Statele Unite ale Americii, la sfârșitul celui
de-al doilea război mondial, asupra a două orașe din Japonia, Hiroshima și Nagasaki.

Tehnologie
Pentru realizarea bombei, s-a folosit o tehnologie simplă care a constat în ciocnirea a două blocuri
de uraniu 235 în urma căreia, se atingea masa critică pentru a declanșa fisiunea. Prin urmare, bomba
nu a fost testată, ulterior dovedidu-se că implozia din Testul Trinity și apoi cea de la Nagasaki a fost
mult mai eficient. Concluzia specialistilor, a fost că era nevoie de mai puțin material fisionabil și a
permis utilizarea de plutoniu 239. Mai mult decât atât, această bombă a fost extem de periculoasă
datorită celor două blocuri de uraniu care s-ar fi putut ciocni accidental.
Principalele părți componente ale bombei au fost cele două cilindre de uraniu 235, acestea au fost
împărțite în proiectil și ținta (proporția 40:60). Proiectilul avea o lungime de 16 cm, 10 cm în
diametru și cântărea 25,6 kg. Acesta era format din 6 inele de uraniu, protejate de o placă de oțel și
de una de wolfram. Proiectilul a fost ținut într-o cutie de oțel cu pereți de 2 mm grosime. Ținta, a
fost un cilindru format din 2 inele de uraniu îmbogățit care cântăreau împreună 38,4 kg. Ambele
cilindre au fost învelite cu o camașă de bor, care avea rolul de a absorbi neutronii. În momentul
ciocnirii, învelișul de bor s-a desprins lăsând să aibă loc reacția în camera din oțel și wolfram. Țeava
de oțel, prin care a trecut "proiectilul" avea diametrul de 10 cm, lungimea de 180 cm și cântărea 450
de kg. Pentru ca proiectilul să fie propulsat cu o viteză de 300 m/s, s-a folosit cordită, un exploziv de
artilerie, preparat din nitroglicerină și nitroceluloză. Țeava, împreună cu materialele explozibile și
fisionabile au fost învelite într-un strat gros de plumb de aproximativ 60 cm, pentru a proteja de
radiații mecanismele electronice și mecanice ale bombei. La începutul lunii mai 1945, bomba era
construită, însă îi lipsea încărcătura de uraniu îmbogățit care încă nu fusese livrată.