Perioada Paşoptistă – „Dacia literară”

 specifică culturii româneşti

 cuprinsă între anii 1840- 1860
 reprezentanţi: Costache Negruzzi, V. Alecsandri, Alecu Russo, I. H. Rădulescu, G.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, N. Bălcescu, M. Kogălniceanu
 programul estetic:
 1. M. Kogălniceanu în „ Introducţiune” ( Dacia literară) condamnă traducerile şi
încurajează literatura originală
 2. I. H. Rădulescu prin ziarul său, „ Curierul românesc” favorizează publicarea
operelor originale
 perioada de început a literaturii române
 până atunci nu existau decât scrierile religioase, scrierile istorice ( cronicarii) şi
traduceri
 termenul de literatură nu era clar definit la noi ( cuprindea texte istorice, de geografie,
filosofice etc.)
 se urmărea sincronizarea literaturii române cu cea europeană
 prin crearea de literatură originală
 prin încetarea traducerilor
 surse de inspiraţie :
 natura
 istoria naţională
 tradiţiile şi obiceiurile noastre
 stilul romantic era amestecat cu cel clasic

Umanismul
Umanismul este o mişcare social-culturală care s-a dezvoltat în perioada Renaşterii (sec
XIV – XVI). Renaşterea este perioada din istoria omenirii caracterizată printr-o dezvoltare
sincronă, fără precedent a ştiinţei, artelor şi a civilizaţiei în general.
Termenul de Umanism are două sensuri:
 unul mai lung: dragoste faţă de oameni.
 altul mai restrâns: dragoste faţă de valorile antichităţii greco-romane.
Mişcarea umanistă cumulează ambele sensuri.
Umanismul a apărut in Italia (Florenţa) de unde s-a răspândit în întreaga Europa.
Caracteristici:
 încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;
 încrederea în raţiune;
 promovarea omului universal;
 armonia dintre om și natură;
 admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine;
 în centrul preocupărilor umaniştilor se află omul;
Marii autori umaniști: F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso,
Th. Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir.
Umanismul Românesc
Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII) odată cu apariţia
primilor cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină, greacă şi slavonă.
Reprezentanţi:
 Moldova:

 Grigore Ureche („Letopiseţul Ţării Moldovei de la origini până la a doua
domnie a lui Aron Vodă – 1359”)
  Miron Costin („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace” până la
domnia lui Dabija Vodă)
 Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui Dabija Vodă până la
a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)
 Muntenia:

 Cronica Bălenilor (anonimă)
 Letopiseţul Cantacuzinesc (anonimă)
 Radu Greceanu
 Radu Popescu
Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române
1) Contribuţia la dezvoltarea istoriei:

 au pus bazele istoriografiei româneşti (bazându-se pe document şi adevăr);
 transmit informaţii preţioase cu privire la istoria medievală (domnii &
evenimente);
 informaţii în legătură cu etnogeneza românilor (originea latină a limbii şi a
poporului român, unitatea românilor şi continuitatea existenţei pe acest teritoriu.);
2) Contribuţia în domeniul limbii:

 în cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade ale evoluţiei;
 oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare într-un
mijloc de transmitere a culturii.
Grigore Ureche se bazează pe limba vorbită, stilul sobru.
Miron Costin se află sub influenţa limbii latine.
Ion Neculce: limba folosită în operele lui este imaginea scrisă a limbii vorbite în prima
jumătate a sec XVIII –lea (stilul oral).
3) Contribuţia în domeniul literaturii:

 cronicile reprezintă primele încercări ale unei literaturi româneşti originale.
 Grigore Ureche:

 Primul portret al lui Ştefan cel Mare.
 Portrete, tablouri, schiţe de nuvele.
Subiectul al II –lea

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind două

trăsături ale umanismului:

„Aşijderea şi limba noastră din multe limbi este adunată şi ne este amestecat graiul nostru cu
al vecinilor de prinprejur, măcară că de la Râm ne tragem, şi cu ale lor cuvinte ni-s amestecate.
Cum spune şi la prédosloviia létopiseţului celui moldovenescu de toate pre rându: ce fiindu ţara
mai de apoi ca la o slobozie, de prinprejur venindu şi discălicându, din limbile lor s-au amestecat
a noastră: de la râmléni, céle ce zicem latină, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, găină, ei zicu
galena, muieria, mulier, fămeia, femina, părinte pater al nostru, noster, şi altile multe din limba
latinească că de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintile le-am înţeleage. Aşijderea şi de la
frânci, noi zicem cal, ei zic caval, de la greci straste, ei zic stafas, de la léşi prag, ei zic prog, de
la turci, m-am căsătorit, de la sârbi cracatiţă şi altile multe ca acéstea din toate limbile, carile
nu le putem să le însemnăm toate. Şi pentru aceasta să cunoaşte că cum nu-i discălicată ţara de
oameni aşăzaţi, aşa nici legile, nici tocmeala ţării pre obicée bune nu-s legate, ci toată direptatea
au lăsat pre acel mai mare, ca să o judece şi ce i-au părut lui, ori bine, ori rău, acéia au fost lége,
de unde au luat şi voie aşa mare şi vârf. Deci cumu-i voia domnului, le caută să le placă tuturor,
ori cu folos, ori cu paguba ţării, care obicéi pănă astădzi trăieşte.” (Grigore Ureche, cap. Pentru
limba noastră moldovenească, din Letopisețul Țării Moldovei)