BOLILE PLEUREI

Cele mai cunoscute sunt pleurezia uscată sau pleurita şi pleureziile cu

lichid.
PLEURITA (pleurezia uscată)
Definiţie: inflamaţie a seroasei pleurale, fără revărsat lichidian, având ca
substrat anatomopatologic depunerea de fibrină pe suprafaţa pleurei.
- Poate aparea in tuberculoza, pneumonii bacteriene, virotice, abcese
pulmonare, bronşiectazii.
Simptomatologie: debutul poate fi insidios sau brusc, cu febră, dureri
toracice, accentuate de tuse şi respiraţie. Durerea toracică obligă pe bolnav să se
culce pe partea afectată, pentru a pune în repaus hemitoracele bolnav. Tusea este
uscată şi dureroasă. Uneori apar transpiraţii şi inapetenţă.
Semnul fizic principal este reprezentat de frecătura pleurală. Semnele
generale aparţin bolii principale.
Evoluţia se face fie către vindecare în 2 - 3 săptămâni, fie către o pleurezie
sero-fibrinoasă.
Tratamentul constă în repaus la pat, analgezice, antipiretice
(antinevralgice, Alindor, Algocalmin, Acid acetilsalicilic)

PLEUREZIILE
Definitie: procese inflamatorii ale pleurei, caracterizate prin apariţia în
cavitatea pleurală a unui lichid cu caracter de exsudat.
După natura şi aspectul lichidului se deosebesc:
- pleurezia serofibrinoasă (tuberculoză pulmonară etc.);
- pleurezia purulentă (tuberculoză pulmonară, pneumopatii diverse);
- pleurezia hemoragicâ (infarct pulmonar, cancer sau tuberculoză
pulmonară).
PLEUREZIA SEROFIBRINOASĂ
Definiţie: pleurezia serofibrinoasă este o inflamaţie acută a pleurei,
caracterizată prin prezenţa unui exsudat în cavitatea pleurală.
Etiopatogenie:
Tuberculoza pulmonară reprezintă încă cea mai frecventă cauză (50
-55%). Se întâlneşte mai frecvent între 16 - 35 de ani. Răspunsul violent al
seroasei pleurale la infecţia tuberculoasă se datoreşte, probabil, unui mecanism
alergic. Boala este adesea prima manifestare clinică a tuberculozei, apărând în
săptămânile sau lunile care urmează primoinfecţiei.
In ultimele decenii, paralel cu regresia tuberculozei pulmonare şi pleurale,
a crescut frecvenţa altor cauze: în principal, pleurezia canceroasă (25 - 30%);
Urmează pleurezia virală, cardiaca (revelatoare ale unui infarct pulmonar
ignorat), reumatismală, pleureziile din colecţiile subdiafragmatice (cu sediul în
dreapta), secundare pancreatitelor cronice (în stânga), cirozelor hepatice,
colagenozelor (în special lupusuî eritematos diseminat).
 Simptomatologie: debutul este brutal în mai mult de jumătate din cazuri,
cu junghi toracic violent iradiind uneori în abdomen sau umăr, exagerat de
mişcările respiratorii şi calmat de imobilizarea toracelui sau de constituirea
lichidului, cu mici frisoane repetate şi febra, care în 2 - 3 zile atinge sau
depăşeşte 39°.
Uneori, debutul este progresiv, cu semne de impregnare bacilară, febra
crescând progresiv. Alteori este latent, exsudatul constituindu-se fără zgomot şi
fiind descoperit întâmplător.
în perioada de stare, care durează de la 5 zile pana la 3 săptămâni, febra
este constantă, "în platou" (39 - 40°) mai rar neregulata, iar junghiul toracic,
diminuat sau dispărut. Apar dispnee, tuse uscată obositoare scurta, mai ales când
bolnavul se aşază în pat, şi paloare.
Examenul fizic prezintă semnele sindromului pleuretic: boltire a toracelui
afectat, cu abolirea vibraţiilor vocale şi a murmurului vezicular, matitate şi suflu
pleuretic.
Puncţia exploratoare precizează natura lichidului, care este un exsudat
bogat în albumine cu reacţia Rivalta pozitivă, conţinând numeroase limfocite.
Examenul radiologie precizează existenţa şi volumul colecţiei lichidiene,
exsudatul apărând ca o opacitate bazală intensă şi omogenă, cu partea superioară
neprecis delimitată.
V.S.H. este constant accelerată; leucocitoza cu polinucleoză apare din
primele zile.
Forme clinice:
Pleurezia serofibrinoasa tuberculoasa
1. Semne de prezumţie
a) principale - vârsta (sub 40 de ani) - lichid serocitrin cu: - limfocitoză >
80% - proteinopleurie > 3 g% - glicopleurie < 0,8%
b) complementare - tuberculoză pulmonară activă sau inactivă
- antecedente personale bacilare
- contact bacilar intra- sau extradomiciliar
- răspuns negativ la chimioterapia nespecifică
- răspuns favorabil la chimioterapia specifică
- intensificarea (sau pozitivarea) IDR la PPD după 4-6
săptămâni de tratament
- sechelizare pleurală
2. Semne de certitudine
- Examen histopatologic pozitiv (puncţie-biopsie pleurală, biopsie
pleurală toracoscopică, biopsie pleurală chirurgicală.
- Examen bacteriologic pozitiv (bK pozitiv în exsudatul pleural, biopsie
pleurală, spută)
Pleurezii neoplazice
1. Vârsta (peste 40 de ani).
2. Exsudat serohemoragic.
 3. Evoluţie cronică (pleurezii de nesecant).
4. Focar neoplazic primar (toracic sau extratoraeie) sau limfom malign.
5. Examen histopatologic pozitiv (puncţie - biopsie pleurală, biopsie
ganglionară periferică, biopsie bronşică, etc).
6. Examen citologic pozitiv (lichid pleural, spută).
Pleurezii bacteriene (parapneumonice)
1. Context radioclinic de pneumonie (sau bronhopneumonie) bacteriană.
2. Exsudat serocitrin sau tulbure cu predominanţa granulocitelor neu
trofîle în formula celulară.
3. Izolarea agentului patogen din exsudat şi/sau spută.
4. Răspuns terapeutic la chimioterapia antibacteriană.
Pleurezii virale (virusuri, rickettsii chlamidii, micoplasme)
1. Context epidemic.
2. Pneumopatie acută de tip viral.
3. Exsudat de volum mic, spontan regresiv.
4. Altă etiologie improbabilă (diagnostic de eliminare).
5. Seroconversiune la antigenii în cauză.
Pleurezii cardiace
1. Insuficienţă cardiacă, mai frecvent globală.
2. Revărsat uni- sau bilateral însoţit de cardiomegalie (radiologie),
localizare preferenţială în dreapta.
3. Caracter de transsudat (proteinopleurie): sub 2,5 g% sau între 2,5 şi 3,5
g%.
4. Resorbţie sub tratament diuretic şi cardiotonic.
Pleureziile infarctelor pulmonare
1. Vârsta (medie sau avansată).
2. Prezenţa condiţiilor de risc embolie crescut (stază vasculară, ipercoa
gulabilitate sanguină, traumatisme etc).
3. Context radioclinic, concludent sau sugestiv.
4. Exsudat (uneori transsudat) de volum mic uni- sau bilateral; serocitrin
sau serohemoragic.

PLEUREZIA PURULENTĂ
Definiţie: pleurezia purulentă sau empiemul este o colecţie purulentă
pleurală provocată de germeni piogeni.
Etiopatogenie: de la introducerea antibioticelor, empiemul a devenit mult
mai puţin frecvent.
Din punct de vedere etiologic se întâlnesc:
Pleurezia purulentă tuberculoasă, în majoritatea cazurilor secundară
tuberculozei pulmonare.
Pleurezia purulentă netuberculoasă, cu punct de plecare de la o infecţie
pulmonară (pneumonie, bronhopneumonie, abces pulmonar), germenii cei mai
frecvenţi fiind pneu-mococul, streptococul, stafilococul.
 Simptomatologie: debutul bolii este variabil, fiind adesea mascat de boala
primitivă. Boala este sugerată de febra cu caracter de supuraţie, atingerea severă
a stării generale, de junghiul toracic rebel la tratament sau de o pneumonie care
nu se vindecă.
Diagnosticul se bazează pe prezenţa unei pneumopatii sau a unei
tuberculoze pulmonare, la care se adaugă junghiul toracic ce nu cedează şi
semne de supuraţie profundă: febră mare remitentă, cu transpiraţii şi frisoane,
paloare, anorexie şi astenie., V.S.H. accelerată, leucocitoză ridicată.
Examenul fizic poate pune în evidenţă un edem al peretelui, sensibilitate
locală, eventual adenopatie axilară.
Examenul radiologie, poate afirma doar prezenţa lichidului, sediul şi
întinderea, dar nu şi existenţa pleureziei purulente. De obicei opacitate omogenă
îa-bazâ sau în plin hemitorace. Puncţia exploratoare este absolut indispensabilă
pentru. precizarea diagnosticului. Puroiul conţine numerose polinucleare alterate
şi germenul în cauză. Evoluţia este mult mai bună astăzi, datorită antibioterapiei,
decât în trecut, când frecvent apăreau caşexie, deschiderea într-p bronhie cu
apariţia vornicii, mai rar deschiderea la peretele toracic sau complicaţii, la
distanţă (abces cerebral, artirtă supurată, meningite etc.). Aceste complicaţii pot
apărea şi. astăzi în absenţa unui tratament corect şi energic.
Tratamentul care depinde de natura germenului, dar şi de precocitatea
instituirii, este medical şi chirurgical.
Tratamentul medical constă în puncţionarea cavităţii pleurale, evacuarea
puroiului, spălarea cavităţii cu soluţie clorurosodică izotonică încălzită şi
introducerea unei asocieri chimioterapice intrapleural.
Tratamentul simptomatic, pentru calmarea durerii şi a tusei, tratamentul
tonic general şi gimnastica respiratorie completează măsurile terapeutice
medicale. Tratamentul chirurgical este indicat în cazurile rezistente la
tratamentul